Acele Morarului

2/4

Echipa: Catalin, eu, Octavian si Vio.
Planul principal: Acele Morarului.

In sfarsit un weekend cu vreme frumoasa, primul dupa foarte multa vreme astfel incat a parut ceva nefiresc. Dar a fost un weekend cu doua zile cristal, fara aproape nici un nor pe cer, cu frig ca de iarna, cu multa zapada proaspata, un weekend adevarat de iarna aproape de sfarsitul lui martie. Si o tura pe masura, lunga, la inaltime, in conditii de iarna, genul de tura care imi place.

Dupa ce petrecem cam o ora blocati in trafic la iesirea din Bucuresti si pe centura Ploiestiului (e de evitat, au aparut din nou doua semafoare), ajunge in cele din urma la Gura Diham, unde pe un ger destul de sanatos corturile pe o zapada inghetata pe jumatate transformata in gheata, prilej foarte bun de tumbe si si diferite cazaturi. Noaptea a fost destul de frig, desi nu a batut vantul aproape de loc, dar cred ca au fost in jur de -10/-12 grade, iar dimineata la ora la care ne-am trezit frigul staruia destul de patrunzator.

Plecam pe la 6:30 de la masina, si incepem sa sapam urme catre Coltii Morarului. Zapada avea cam 20-30cm la Gura Diham si avea sa creasca in dimensiun pe masura ce urcam, iar de urme nu am beneficiat decat pe scurta portiune de plaiul Munticelul. E o vreme superba, cerul e de un alastru intens iar soarele straluceste printre copaci pe masura ce inaitam catre caton. La canton viorica se hotaraste sa renunte din cauza racelii si a febrei, astfel incat din patru ramanem 3, cu octavian care infrunta vitejeste raceala. In curand ajungem la intrarea pe valea Bujorilor, zapada multa si relativ neasezata, astfel incat avem destul de mult de munca pana sa iesim in creasta. Sapam cu schimbul in zapada ce era in mod constant pana la genunchi, si care paraia dubios in anumite locuri, si iesim in cele din urma in portiunea in carea valea se largeste unde zapada era putin mai inghetata si unde inaintam mai cu spor.

Spre canton.

Valea Bujorilor, complet acoperita.

La sapat urme.

Caldura mare, zapada mare..

Piatra Mare si Postavaru in departare, zapada cat cuprinde in Peretele Animalelor.


Dupa o scurta pauza de rehidratare incepem sa urcam spre creasta Ascutita, pe fete inclinate si inierbate ce se constituie ca un antrenament foarte bun pentru urcusul pe Acul Mare. Ajunsi la inceputul crestei ascutite ne dam seama ca e foarte multa zapada, pe creasta ascutita e o mica tentativa de cornisa iar pe oriunde e loc plat zapada are cel putin 20-30 cm. Probabil a nins linisit fara vant de loc de s-a pus zapada in felul acesta.

Creasta ascutita e un pic aeriana, e nevoie de concentrare dar parca pe masura ce inaintezi nu mai e chiar asa de infricosatoare cum parea la inceput, astfel incat in curand ne angajam pe fetele Acului Mare. Serpuim pe brane inerbate pana sus, nu e dificil dar e nevoie de atentie. Pioletii si coltarii prind bine, dar sincer fara doi pioleti nu cred ca sunt sanse de razbatut pe acolo. Cand ajungem la capatul estic al Acului Mare ni se infatiseaza o creasta frumos tapetata cu zapada, cu portiuni ce aveau sa fie destul de interesante. Cand ajungem pe Acul Mare ochim un grup de schiori care treaceau pe deasupra cerdacului, sunt curios pe unde au coborat deoarece in timpul zile am vazut cateva scursuri de mai mici sau mai mari dimensiuni pe versantul batut de soare al crestei Balaurilui.

Creasta ascutita, in planul indepartat Acul Mare.

Liniste.

Urcand spre Acul Mare.

Grass-tooling.

Ne regrupam si pleaca Octavian cap, gaseste pitonul de la prima regrupare (la prima stanca verticala pe care o intalnesti e batut in stanga, ei, vizibil indiferent de conditii in general). Problema a fost in schimb ca octavian uitase pitoanele la catalin si nu a gasit nici o alta posibilate de regrupare in urmatorii 10-15 metri astfel incat ne-am mosmodit cu o manevra dubioasa prin care am reusit sa-i transmitem pitoanele lui Octavian. De aici urmatoare regrupare am facut-o inainte unul prag stancos, unde am gasit un piton destul de sanatos ingropat in zapada, iar de aici am ajuns pana in capatul crestei Acului Mare, gasind 4 pitoane pe parcurs (tot asa in general inainte pragurilor stancoase). Oricum a fost chiar sexi, in anumite portiuni creasta nu e mai lata de 30cm iar mersul cu coltari pe acolo necesita destul de multa atentie. Dar de placut mi-a placut foarte mult, si vara mi s-a parut aerian dar acum a fost mult mult mai interesant.

Creasta Acului Mare.

Iarna in departare.

Calare pe situatie.

Octavian bucuranduse de expunere.

Aerian.

Pasind cu grija.

Acul Crucii in departare.


Rapelam de pe Acul Mare si ne indreptam spre Degetul Rosu, care e lipsit de dificultati dar si de pitoane in acelasi timp. Deja e destul de tarziu, e cam 16:00 si perspectiva de a ne prinde noaptea e destul de probabila. Oricum vremea e superba, e senin si desi e frig nu bate vantul aproape de loc, astfel incat eu cel putin ma simt increzator, dar trebuie totusi sa ne miscam mai repede in continuare.

Rapelul de pe Degetul Rosu.

Costila.

Si cerdacul.


Degetul Rosu merge mai repede, bat un piton pe la jumatate pentru asigurare si ajung direct in punctul de rapel, iar de aici cu un rapel scurt ajungem repede in saua dintre Degetul Rosu si Acul Crucii. E deja 18:00 cand incep sa inaintez pe traverseul care te scoate printr-un horn in saua de dinainte de crestulita de pe Acul Crucii. aici imi aminteam ca si vara a fost un pas mai interesant la iesirea din horn, care avea sa fie si mai interesant acum cand erau cam 30-40cm de zapada in inseuarea respectiva. Initial inainte destul de repede, ajung la un piton care e la un metru de creasta dar sapand voiniceste nu gasesc nici o posibilitate rapida de continuaree, si incerc sa dibuiesc o priza ok de piolet pe stanca acoperita de zapada si de gheata de deasupra.

Spre Acul Crucii.

Inainte de Acul Crucii.

Sexy-traverseu.



La cativa metri in stanga se vedea mult mai libera de zapada crestulita care urca spre Acul Crucii, atat de aproape si destul de accesibila, doar de-as putea iesi in sa. Ma chinui cam 10 minute, incercand sa gasesc o continuare viabila dar intre timp in sa catalin si octavian cam inghetasera de frig, astfel incat apare propunerea de a ocoli restul de doua ace. Mi se pare frustrant, se vede atat de aproape acul Crucii si stiu ca daca as iesi in creasta dupa aceea ar fi mai usor, si e pacat de vremea superba pe care am prins-o, de faptul ca nu bate vantul ca sa renuntam acum. Mi-ar fi placut sa continui, chiar daca ne-ar fi prins noaptea, dar probabil daca as fi fost cel care ingheta in sa as fi gandit putin diferit. Dupa inca o incercare ma conformez si dau un scurt rapel pana la un culoar inzapezit de unde ne angajam pe Braul Acelor.

Pe aici zapada ok, se lasase deja noaptea iar noi inotam din nou prin zapada pana la Brau ocolind Acul crucii. Zapada a fost foarte mare mai ales la iesirea spre creasta morarului, unde pe alocuri am sapat mici transee. In cele din urma iesim in creasta Morarului si dupa 10-15 minute de urcat incepem sa coboram pe Valea Adanca. Aici din nou totul acoperit iar zapada a fost ok majoritatea timpului, cu scurte portiuni inghetate. Tot la coborare reusesc sa-mi proptesc si-un coltar in pulpa, dupa ce m-am dezechilibrat intrand pana la brau in zapada moale de sub o saritoare, dar nu s-a lasat cu repercursiuni prea grave din fericire.

In Poiana cu Urzici zapada cat cuprinde si urme ioc, din nou totul era acoperit nu se mai vedeau braduti pe nicaieri, astfel incat am mai bagat inca o tura de sapat pana in Plaiul Munticelu unde am dat de salvatoare poteca. Pe la 12:00 am ajuns la poiana Izvoarelor unde lumea deja se culcase dar pana la urma cabanierul a coborat sa ne deschida, camerele fiind deja rezervate de Viorica din fericire.

A doua zi din nou vreme superba, nici un nor pe cer, dar Octavian si Vio erau raciti cobza si nu aveau chef de nimic, si nici Catalin nu prea era convins de alte variante pentru ziua de duminica astfel incat am dormit pana tarziu si coborat la masini pe o vreme superba, insotit de un soare primaveratic ce incepuse sa topeasca si sa aseze zapada.

Una peste alta mi-a placut foarte mult, mi se pare foarte misto senzatia de a fi o echipa independenta care trebuie sa se descurce singura, dar in acelasi timp mi se pare ca in 3 ne-am miscat mai greu decat ne-am fi miscat in 2, si inca o ora de lumina pentru Acul Crucii ar fi insemnat mult. Dar am avut norocul sa prindem Acele in conditii de iarna veritabile in martie, in conditii mai de iarna decat au fost probabil toata iarna.

Pentru noutati din calatorii si pentru idei de aventuri mail-ul ramane cea mai sigura varianta.

Postari similare

Trascau, jurnal restant cu iz de toamna

Din nou de la mike citire, unul din jurnalele restante din concediul de toamna. Echipa: Claudia, Andrei, Mike si Radu Prima destinatie a concediului nostru din Apuseni au fost Cheile Aiudului.Erau o cunostiinta mai veche si posibil cele mai indicate pentru a face trecerea de la campie la munte. Aveam aici locuri suficiente de catarare […]

Harz bike
Harz reloaded.

De la mike citire, un RT cam laconic despre un nou weekend petrecut in Harz: Un pic mai multe poze aici. Mentiune: scriu din capul locului ca asta e un RT scurt. De cand am facut cunostinta cu Harz-ul-muntele asta rasarit din mijlocul campiei, ne-am gandit ca e un loc potrivit de venit cu bicicletele. […]

Costila Galbinele
Herman Buhl si Costila-Galbinele

Am ramas mult de tot in urma cu jurnalele restante, sper sa recuperez in perioada urmatoare, daca timpul imi va permite. Am de povestit mai multe iesiri la schi, un semimaraton montan, un semimaraton de sosea, sa vedem in schimb cat timp voi avea pentru a le asterne in format electronic. Pana una alta isorisirea […]

5 thoughts on “2/4

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *