Apropierea de Quito si o coborare de 2000 de metri

Planurile noastre pentru un slow morning pe malul lacului au fost spulberate de vantul ce bate chiar mai tare decat cu o seara inainte. Asa ca ne tinem bine de cort, strangem catrafusele si plecam de langa lac in cautarea unui loc ferit unde sa facem un slow morning dupa ziua obositoare de ieri. Doar ca pe stomacul gol si cu glicemia in fundul pamantului, creierul nostru nu functioneaza tocmai bine si niciunul din noi nu a avut mintea sa verifice trackul, ci am apucat-o cu elan pe singurul drum care cobora de la lac. In scurt tipm insa drumul nostru se strica destul de tare si dupa vreo 3 km cu 222 m diferenta de nivel ne dam seama ca e ceva putred si consultam trackul. Concluzia este simpla: suntem in boscheti si cel mai bun lucru pe care putem sa il facem e sa ne intoarcem inapoi la lac si sa prindem drumul cel bun. Din pacate asta se intampla tot pe stomacul gol, dar candva razbim,ba mai urcam chiar 100 m in plus pana sa inceapa mult promisa coborarare. Peisajele se schimba destul de rapid si drumul este destul de provocator pentru un traseu de dirt road. Locul de popas vine natural cand ne iese in cale o pajiste cu iarba scurta. In loc de fulgi de ovaz pregatim un brunch gourmet cu ore, brocoli, morcovi si cafea. Vantul poarta norii deasupra noastra si varfurile vulcanilor Cayambe si Cotopaxi ies rand pe rand la iveala. La picioarele noastre, 1500 de metri mai jos se intinde aglomerarea urbana din jurul Quito-ului.

Drumul continua sa fie provocator pana pe la 2700 de metri si pe masura ce pierdem diferenta de nivel valuri de caldura ne lovesc constant, prevestind canicula din campie.

Facem o pauza de masa in Gullyabamba si apoi continuam spre El Quinche, destinatia noastra pe ziua de azi, unde ochisem pe booking.com o cazare faina, de rasfat-Quinta Natura Hotel.

Nici ziua urmatoare nu a fost mai rea, caci ne dam cu greu plecati din gradina faina a cazarii de mai sus, pedalam anemic pana in Pifo si reusim abia pe dupa-amiaza dupa un pranz bun si o prajitura cu banane sa ne hotaram sa urmam in urmatoarele doua zile varianta de single track a TEMBR, pentru a fenta astfel aglomerarea urbana din jurul capitalei si a ne intoarce mai repede in munti. Si in seara asta avem o cazare faina, la ferm organica a fratilor Damner. Mai multe despre conceptul lor puteti citi aici:

http://www.pachamama-spectrum-of-treasures.com/2014/08/paluga-farm.html?m=1

Text: Mihaela.

Trezirea de dimineata dupa o noapte friguroasa, cu un vant ce ne alunga orice gand de lenevit pe malul lacului.

Totul strans, infofolitinsi gata de plecare. In urmatoarea jumatate de ora aveam sa dam jos toate hainele groase de pe noi.

Into the wild. (Ecuador version)

Inca un pas de 3800 de metri trecut.

La 1800 de metri sub noi aglomerarea urbana din jurul Quito-ului, cu desertul si cu caldura de rigoare.

De aici doar la vale.

Cristal de Anzi, si drumuri care de care mai cazute in paragina.

Brunch-ul gourmer din dimineata aceasta.

E ceva sa cobori 30 de kilometri si aproape 2000 de metri diferenta de nivel.

Rezultatul macelului mustelor din seara anterioara. Iar din lectiile invatate, autanul e sfant pentru seri si dimineti petrecute la 2000 de metri.

Vorbind de linii drepte si despre scara lucrurilor.

Inapoi in munti, urcarea de seara spre el quinche.

Un autobus local cu un sofer politicos ce a depasit-o pe Mike abia dupa zona cu praf. Nu ca ar fi contat, la momentul asta dupa 4 zile fara dus oricum ai fi putut sa dai jos murdaria cu racleta de pe piele.

Pentru noutati din calatorii si pentru idei de aventuri mail-ul ramane cea mai sigura varianta.

Postari similare

Printre ghetari, spre Punta Olimpica

Daca nu am avea biletele de avion pentru intoarcerea acasa deja cumparate, apoi acum si aici as opri timpul in loc. Doua luni in care am strabatut Anzii de la nord la sud, am sarit nenumarate pasuri de peste 4000 de metri s-ar incheia apoteotic in Huaraz, dupa doua zile superbe petrecute in inima Cordilierei […]

Ausangate sau ciresul de pe tort

Stau intinsa in cort si las gandurile sa curga prin mine asa cum o fac apele paraului langa care am campat si pe care il am la urechea stanga. Azi se implinesc doi ani de cand cuvantul bunica nu mai are o reprezentare carnala pe pamant. Stiu ca si-ar fi dorit sa ii aprind o […]

Spring Challenge, concurs de cursiera si o noapte petrecuta la foc.

Urmeaza jurnalul intarziat al unui weekend despre care nu am reusit sa scriu la timpul lui, dar despre care mi-ar parea rau daca nu as scrie macar cateva ganduri. Asta si pentru ca a fost un weekend in care s-au combinat experiente cat se poate de diferite intre ele. De la a goni la vale […]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *