Category Archives: Apuseni

DSC_0011

Rosia Montana, Geamana si Rosia Poieni – Apuseni partea a doua

Lumina ma trezeste inaintea ceasului desteptator si desi peste noapte a fost chiar cald, focul jucaus din vatra ma cheama imperativ. Radu pare ca a dormit si el bine, chiar daca s-a trezit din ora in ora sa mai puna lemne si sa intretina jarul. In fata cafelei asortata cu niste eugenii cu multa crema sintetica de cacao, dimineata se anunta minunata. De fapt intreaga zi, mai ales ca in fata ne stau locuri noi de descoperit.

Natura moarte si totusi cu culori cat se paote de fascinante.

Natura moarta si totusi cu culori cat se poate de fascinante.

Bicicletele ne conduc repede, prea repede parca spre Mogos si cum e prea devreme ca sa coboram in sat pentru aprovizionare, ne propunem sa ajungem diseara musai in Rosia Montana. Asa ca dupa ce ma interesez la unul din localnicii din zona de un izvor, caci suntem cam pe sponci cu apa, luam in piept, voiniceste, o panta serioasa de iarba si pamant ce ne va duce din Poienile Mogos pana in saua dintre cele doua varfuri Geamana. Push bike-ul e interupt de un frumos drum de iarba, pe curba de nivel, numai bun de clatit ochii inainte de a reintra in padure, padure din care mai iesim abia cand ajungem la coada lacului. Fotografii am vazut o multime pe internet si asteptarile sunt setate. In astfel de momente insa cred ca reflectia e mai importanta decat a surpinde intr-o noua imagine culorile ireale de pe luciul apei.

Daca nuantele de caramiziu, azur ori grafit ar fi un dar al naturii, ar mai fi ceva, dar ele sunt exact viceversa: darul nostru otravit oferit naturii, dar si oamenilor locului, pe care i-a dezradacinat… o apa. Sau poate un regim ? Oamenii nu sunt ciresii si visinii ce raman de voie ori de nevoie pe loc, golasi chiar si acum in final de vara- marturie a realitatii ce se ascunde in spatele apei careia ii dam ocol. Oamenii se salveaza intr-un final, nu construind garduri de nuiele in calea sterilului, ci plecand. Insa e doar o salvare aparenta, caci interiorul lor ramane uscat precum copacii pe care ii vedem stingheri si pudici pe maulul lacului. Pentru putinele familii ramase pe loc, turla bisericii este un barometru al nivelului lacului si ma intreb sincer ce asteptari au oamenii de aici. Cum vad ei viitorul?

De pe alta planeta.

De pe alta planeta.

In urma cu 43 de ani.

In urma cu 43 de ani.

In urcarea noastra spre cariera de la Rosia Poieni gasim si alte case abandonate, cea cu numarul 312 starnindu-mi interesul. O casa cu trei incaperi si prispa, cu poteca de access napadita de vegetatie si poarta scunda ce se deschide dintr-o miscare. Panze de paianjen, miros de vechi, usi inchise, oameni plecati, povesti ce se vor adanc ingropate in uitare, asa cum casa se ingroapa anotimp dupa anotimp sub arbustii si copacii ce castiga teren luna de luna. Natura va gasi mai mereu o cale sa supravietuiasca. Intrebarea e daca reusim sa ne salvam pe noi. Si daca meritam salvarea asta.

Dupa ce trecem de coada lacului si privim la apa rosie ce se scurge constant inspre fosta vatra a satului, incepem sa castigam diferenta de nivel si pauzele de urcus ni le petrecem infruptandu-ne din roadele naturii. Caci aici, mai sus, departe de cupru si cianuri cresc meri gustosi si nuci crude, cu pielita fina si alba, si doar norii de ploaie ne dau dusi de sub pomii cu bunatati, nu inainte de a lua cate ceva si la pachet, respectiv in buzunarele tricoului de ciclism.

Panta se inaspreste, suprafata de rulare devine provocatoare si eu ma tin in trena lui Radu pana terminam urcarea. Tura asta nu declipsez preventiv, ci doar in ultima clipa. O sa imi iau cateva cazaturi stupide de pe loc, dar a ramane clipsat pare sa aduca un plus de eficienta si vreau sa incerc. Ma simt bine pe bicicleta dupa o vara de de MTB si imi pare foarte trist ca in maxim o luna se termina sezonul. Cat ii asteptam pe Pinguini sa vina, incepe sa ploua si ne ascundem care cum putem sub cativa copaci tineri.

Ploaia vine, ploaia trece, ploaia revine si noi pedalam spre adancimile carierei de la Rosia Poieni si apoi spre uzina de prelucrare a cuprului de pe Dealul Piciorului. Suntem la o aruncatura de bat de Rosia Montana si ajungem la fix cat sa prindem magazinele deschise inainte de pauza de pranz….Sau ma rog, nu stiu daca e pauza de pranz, sau program scurt de sambata, cert este ca pentru noi pranzul a trecut de ceva vreme si acum suntem pregatiti sa recuperam. Mai ales Radu, care nu poate sa gandeasca si vreo 20 de minute nu face decat sa manance orice ii cade in mana. Asa apetit de sfarsitul lumii nu am mai vazut demult. Dupa ce fiecare e multumit cu aprovizionarea facuta si burtile sunt puse la cale, o luam din loc, la deal, intr-o noua urcare ce ne va duce deasupra Rosiei.

Spectrul ploii ne urmareste in continuare si stim cu siguranta ca in seara asta avem nevoie, imperios, de un adapost deasupra capului. Prindem marcajul CR spre Detunata Goala si ne ies in drum cateva case. Cat timp eu si Vali inspectam o proprietate parasita si declaram ca o putem face locuibila cu un minim de efort, Radu e mai descurcaret si aranjeaza cu un localnic sa dormim in fanarul lui. Eh, asta nu suna rau, nici macar pentru mine, care sunt alergica la fan. Dar asta doar vara. Acum fanu-i uscat si doar mirosul mai aminteste de caldurile si zilele pline de august. Omul ne ofera cu drag gazduire si noi dam la schimb vreo doua ore de cules prune pentru tuica. O ora sambata seara si una duminica dimineata, asa, ca inviorare. Nici nu vreau sa ma gandesc cata munca inghite gospodaria imensa cu 15 vaci, 1 taur, 7 vitei, pruni, meri si alte acareturi. Pentru batrana casei e de neconceput ca noi avem timp sa si lucram si in egala masura sa si umblam brambura pe coclauri. Cum Vali e cel mai copt dintre noi, pleaca cu draga inima in misiune de reconciliere si dupa vreo ora si ceva se intoarce cu tuica, suc de rosii, branza, galusti cu prune. La ce bun ca noi deja mancaseram si stateam deja tolaniti in fanar…Pentru o galusca cu pruna prajita in ulei, ca pesmet nu mai era, mai e intotdeauna loc.

Scandurile din care e cladit fanarul nu sunt lipite una de alta, tocmai pentru a lasa aerul sa circule si fanul sa respire. Prin fantele acelea subtiri privesc albastrul noptii. Fanul s-a tasat sub mine, stau intr-o gaura si cand ma intorc pe o parte sau pe alta respir vara si iarba si flori. Prietenii imi dorm alaturi, fiecare in coconul lui, fiecare cu visele lui si noaptea se scurge pe langa noi, cu putina ploaie, cu putin frig, vestind alte nopti de toamna, mai reci si mai umede, ce vor sa vina.

Dimineata, ceasul suna la 6.30. Cam devreme pentru noi, dar pe de-o parte avem drum lung in fata si pe de alta parte, nu putem sa ne dam arama pe fata cand oamenii se scoala de la 5.00. Incepem ziua cu putin crossfit si mai culegem un sac si jumatate de prune, iar pe la 9 o luam din loc in directia Detunata Goala. Ziua e inchisa, plafonul de nori e jos, lumina e neinteresanta, asa ca si pauzele de poze sunt putine si mergem cu scurte regrupari destul de intins pana in Bucium. Aici Radu continua pe off- road spre Zlatna, noi ceilalti continuam pe asfalt spre Pasul Bucium, Zlatna si apoi revenim la masina. 50 de kilometri de asfalt care se scurg repejor. Imi e putin rau de ziua de astazi, epica merita terminata pe coclauri si zilele scurte de toamna cer ture zi-lumina, dar Apusenii ne astepata pentru o revenire cu frunze galbene in octombrie.

Text: Mihaela.

Track si date aici:

https://www.strava.com/activities/1861355299
https://www.strava.com/activities/1861359233

Trezirea de dimineata, dupa o noapte petrecuta la foc. A se observa lemnele asezate la indemana pentru a reaprinde focul la fiecare ora si un pic.

Trezirea de dimineata, dupa o noapte petrecuta la foc. A se observa lemnele asezate la indemana pentru a reaprinde focul la fiecare ora si un pic.

Mic dejunul campionilor si cafeaua ce mai avea putin pana la a da in foc.

Mic dejunul campionilor si cafeaua ce mai avea putin pana la a da in foc.

Pentru doza zilnica de cofeina luati dupa voi o oala de 7 lei.

Pentru doza zilnica de cofeina luati dupa voi o oala de 7 lei.

Contempland urcusul spre varfurile Geamana.

Contempland urcusul spre varfurile Geamana.

Tipic pentru Apuseni.

Tipic pentru Apuseni.

Deasupra lacului de acumulare de la Rosia Poieni.

Deasupra lacului de acumulare de la Rosia Poieni.

Uneori si materialele cedeaza, expresia lui Cristi nu reflecta de nici un fel reactia initiala. Iar cadrul a rezistat cu brio pana la sfarsitul turei.

Uneori si materialele cedeaza, expresia lui Cristi nu reflecta de nici un fel reactia initiala. Iar cadrul a rezistat cu brio pana la sfarsitul turei.

DSC_9880.jpg

Surele cu acoperis de fan din Apuseni, din pacate pe cale de disparitie.

Surele cu acoperis de fan din Apuseni, din pacate pe cale de disparitie.

DSC_9911.jpg

Coboram spre Rosia Montana.

Coboram spre Rosia Montana.

Sura care ne-a fost adapost pentru urmatoarea seara.

Sura care ne-a fost adapost pentru urmatoarea seara.

De dimineata, inainte de culesul prunelor, incercand sa gasesc o incadrare mai fericita a patului inmiresmat.

De dimineata, inainte de culesul prunelor, incercand sa gasesc o incadrare mai fericita a patului inmiresmat.

Miros de vara pus la pastrare.

Miros de vara pus la pastrare.

Din nou la drum, spre Detunate.

Din nou la drum, spre Detunate.

DSC_9976.jpg

Intr-un colt de rai.

Intr-un colt de rai.

Inapoi la 1200 de metri inainte de o lunga coborare spre Zlatna.

Inapoi la 1200 de metri inainte de o lunga coborare spre Zlatna.

In departare, Buces-Vulcan.

In departare, Buces-Vulcan.

Batranete boala grea.

Batranete boala grea.

DSC_0012.jpg

La imbinarea dintre fronturi.

La imbinarea dintre fronturi.

DSC_9743

De la Piatra Craivii la Negrileasa, prima zi din Apuseni

Frunzele galbene sunt inca in asteptare. Doar la peste 800 m dealurile au inceput sa se metamorfozeze usor si verdele matur de sfarsit de august sa cedeze locul primelor acorduri de toamna. Tampa imi e reper si ii urmaresc zi dupa zi transformarea. Ea va veni odata cu valul de frig anuntat pentru saptamana aceasta si tot el va pune punct epicelor mai mici sau mai mari de anul acesta. Sacul de dormit intra la spalat si detergentul va lua cu el atat mirosul persistent de fum si transpiratie, cat si pe cel de fan din ultima noapte de vara, intaia noapte de toamna, petrecuta intr-un fanar, undeva in inima Trascaului, intre rotunjimile bucolice ale Detunatelor si cicatricile exploatarilor aurifere mai vechi sau mai noi ce brazdeaza Apusenii.

Nu puteam intra in toamna, parca nu ne puteam bucura de frunzele galbene si de cerul de octombrie, incredibil de albastru, fara o ultima haiducie cu foc, cer plin de stele, hamac, cafea si bineinteles, bicicleta. Si cand nu esti singur, ci imparti zilele, mancarea, copacii de hamac ori patul de fan cu prietenii, tura e cu atat mai reusita. Sase oameni am pornit vineri dimineata din Ighiu in directia Piatra Craivii. Desenasem tura ca pe o continuare pentru epica din primavara anului trecut, cand am coborat din Platoul Ciumerna via Lacul Ighiel. Acum alegem pentru urcare o culme ce ne ca conduce via Piatra Craivii inapoi spre Poiana Ascunsa si de acolo vom vedea cum vom continua pe dealuri spre Geama si Rosia Montana.

Dimineata este superba, cu o lumina plina si cer albastru. Nu ma plang de soare, caci stiu ca de maine ii vom duce lipsa. Drumul prafos face insa inaintarea obositoare si micile gaturi cer pauze dese la umbra. Piatra asta a Craivii spre care ne indreptam promite un fel de continuare a ProParkului, caci in varful ei, pe vremea dacilor se gasea cetatea Apoulon. Momentan nu avem nici vreo domnita depresiva si nici ceai dacic cu care sa o tratatm, dar Detunata Goala la care planuim sa ajungem duminica promite ceva legende cu zane si uriasi si uite asa, facem un fusion intre daci si zane si sunt sigura ca plante de leac gasim noi prin muntii astia. Macar o patlagina, ceva!

Suri traditionale in Sfarcel, pe drumul nostru spre Negrileasa.

Suri traditionale in Sfarcel, pe drumul nostru spre Negrileasa.

Indicatoarele de la Piatra Craivii nu sunt deloc incurajatoare: 5-6 ore pana pe Platoul Ciumerna si vorbele ciobanului intalnit in cale sunt pe aceeasi lungime de unda. Drum pietros cu accente de push bike, e mai simplu pe vale. Da, dar pe vale nu e peisaj, lumina asta faina, e pacat de ea sa o irosesti pe fundul unei vai. Asa ca ne tinem de drumul nostru si usor, usor injumatatim timpul de pe indicatoare, apoi contururile golase ale platoului intra in campul vizual, ne vedem ajunsi si in Poiana Ascunsa si de aici coboram pe drumul stiut in Necrilesti. Aici era in plan o aprovizionare partiala cu bere si ceva tarie pentru diseara, dar barul ce functiona si ca magazin mixt era inchis si dupa ce am rascolit satul dupa proprietar, tot nu l-am convins sa deschida inainte de 5. Omul nu intelegea cum de nu avem o masina dupa noi si cum de nu am venit pe drumul mare din Intregalde ci peste dealuri. Nu am mai insistat ca o sa dormim pe coclauri. Dupa ce am aflat oricum ca oferta magazinului era compusa majoritar din conserve, biscuiti si bomboane am schimbat planul din mers si ne-am impartit in doua grupuri. Vali si Radu au plecat la vale spre primul sat unde stiam sigur ca e magazin mare cu misiune clara sa faca aprovizionare serioasa, iar noi ceilalti am pornit lejer la deal, spre Sfarcea. Cum baietii aveau sa petreaca cel putin o ora si jumatate pe drumuri, noi pedalam relaxati, trecem de micul sat unde se termina drumul si dupa un scurt push bike iesim de pe vale.

Dealul pe care ne gasim pare a fi locul perfect pentru noaptea ce va urma. O ultima noapte de vara, cu temperaturi placute, petrecuta sub cerul liber in leganarea molcoma a hamacului. Si eventual un rasarit frumos savurat din caldura sacului de dormit. Pentru asta avem nevoie de un loc de mii de stele, preferabil cu deschidere, pe coama dealului. Ajungem cu usurinta acolo si desi petrecem 30 de minute bune scanand diverse palcuri de copaci, niciunul nu indeplineste toate criteriile: iarba buna de stat, loc pentru vatra, copaci potriviti de hamac, view. Asa ca pornim mai departe, cu speranta locului perfect si teama de a fi lasat vrabia din mana pentru cioara de pe gard. Mai petrecem inca o ora buna prin padurea de pe muchie, padure punctata doar de luminisuri izolate si sfarsim intr-o deschidere, la granita dintre foioase si conifere, intinzand hamacul si chemati fiind la masa de licaririle unui foc jucaus aprins cu dibacie de Radu. O luna aproape plina ii face concurenta focului nostru, padurea e tacuta si noi ne asternem la somn, caci genele se inchid devreme in noaptea asta.

Track si date aici: https://www.strava.com/activities/1861339853

Gata de plecare, de la targul de animale din Ighiu.

Gata de plecare, de la targul de animale din Ighiu.

Caldura mare si transpiratie pe urcarea spre Piatra Craivii.

Caldura mare si transpiratie pe urcarea spre Piatra Craivii.

Praf si sudoare.

Praf si sudoare.

Piatra Craivii, una din insiruirile de stanci ce se intind de la nord la sud in Trascau. Si in plus nici aici nu scapam de cetati dacice.

Piatra Craivii, una din insiruirile de stanci ce se intind de la nord la sud in Trascau. Si in plus nici aici nu scapam de cetati dacice.

Izvorul neasteptat cu apa de campie.

Izvorul neasteptat cu apa de campie.

Plaiuri numai bune de pedalat.

Plaiuri numai bune de pedalat.

DSC_9711.jpg

Ajunsi pe platoul Ciumerna, deasupra Poienii ascunse, iar in departare plaiurile pe care o sa ne invartim in zilele urmatoare.

Ajunsi pe platoul Ciumerna, deasupra Poienii ascunse, iar in departare plaiurile pe care o sa ne invartim in zilele urmatoare.

Ora de aur, pe culmile pitoresti ale Apusenilor.

Ora de aur, pe culmile pitoresti ale Apusenilor.

DSC_9758.jpg

Intr-acolo.

Intr-acolo.

Rulota "Stana deluxe 2000".

Rulota "Stana deluxe 2000".

Foculetul serii in asteptarea mesei de seara, cu paine ardeleneasca, ardei, ceapa, castraveti de Intreglade, branza de la stana si cateva conserve nefericite printre cele de mai sus.

Foculetul serii in asteptarea mesei de seara, cu paine ardeleneasca, ardei, ceapa, castraveti de Intreglade, branza de la stana si cateva conserve nefericite printre cele de mai sus.

DSC_1580

Apuseni, navingand pe langa Platoul Ciumerna, Piatra Cetii si Cheile Rametiului.

Peste noapte s-au risipit norii si cerul s-a limpezit. Prin plasa hamacului in scurtele momente in care ma intorceam de pe-o parte pe alta priveam stele ce se tot indeseau.

Lumina ma trezeste pe la 6 si cum ma simt destul de odihnita m-as cam scula, ca sa pedalam de toate orele de lumina. Dar trag cu urechea si pare ca toata lumea doarme, asa ca stau cuminte in banca mea, pardon, in hamacul meu, si pana la urma ma fura din nou somnul.

Mancarea ramasa de la masa de seara se transforma in mic-dejun si urmand simtul de orientare al lui Radu iesim din Poiana Ascunsa cu destul de putin efort daca e sa ma intrebati pe mine, respectiv cu o noua sesiune de push bike pentru Cristi si Octavian. Intersectam un marcaj BR si studiind Google Maps gasim un drum care ar urma sa ne coboare fix la Iezer la Ighiel. Elanul ne-ar putea fi din nou curmat de un obstacol neprevazut, respectiv ceva noroi de exploatare, dar din fericire e de scurta durata si drumul forestier devine din ce in ce mai bun, pana ce ne gasim deasupra iezerului- cel mai mare lac de baraj natural calcaros din tara. In mod suprinzator pe aici domneste linistea si fumul de gratare, respectiv ecourile manelelor lipsesc cu desavarsire. Aproape ca as pregeta mult si bine aici, o seara si o dimineata pe malul lacului, privind doar cum se joaca lumina, citind, scriind. Dar weekendul nostru prelungit se incheie curand, seara zilei de azi si dimineata zilei de maine ar trebui sa ne gaseasca din nou acasa.

Pentru a ajunge la casele noastre avem doua variante: cea directa (asfalt spre drumul national Teius-Aiud) sau sa incercam sa gasim o combinatie de forestiere, drumuri de caruta si poteci care sa mearga cumva paralel cu drumul national, urcand culmi si coborand vai (in total ar fi cam 3 culmi de sarit) astfel incat sa ajungem cat mai aproape de Aiud. Cristi, Octavian si Vali aleg varianta scurta, eu si Radu continuam sa ne dam de toate orele de lumina si ne despartim de baieti in Galda de Jos. Continuam drumul spre Cetea iar de acolo spre Raicani si Tecsesti. Drumul e in mare parte ciclabil, dar cand si cand mai avem parte si de o portiune de push bike. E pustietate mare pe aici. Aflam ca din Poiana Galdei venea un alt drum, praticabil auto, ce se va uni mai in fata cu drumul nostru, dar faptul e consumat, asa ca nu ramane decat sa il pun aici la catastif pentru o data urmatoare. Si zona asta pare din ce in ce mai parasita si natura isi reintra rapid in drepturi. Mi-a ramas pe retina imaginea unei case de lemn, cu acoperis din fan prin care crescuse un copac. Metafora la vedere a unei naturi mai puternice si a vremelniciei omului.

Coborarea spre Valea Manastirii e destul de directa si brutala si nu impresioneaza cu nimic. Serpentinele drumului ce urca spre Ramet se vad pe versantul opus si Radu ma ameninta cu o urcare de zile mari. La cat de bine e tersat insa drumul ma indoiesc totusi sa nu fie ciclabil. Serpentinele sunt in general de bun augur. Mai problematic e cu liniile directe.

Segmentul cu pricina se dovedeste a fi o urcare frumoasa, ciclabila dar provocatoare, care te tinea mereu in priza, concentrat, fortandu-te sa iti alegi bine trasa si nu doar sa dai la pedale. Segmentul aferent pe Strava se numeste Ramet (Alpe d’Huez) si se continua la putina distanta de unul mai scurt, numit sugestiv si foarte romaneste “spre AB04VACA”.

La magazin in Ramet descoperim cu stupoare ca e deja ora 19.00, dar opresc cat pentru o cola si niste alune. Apoi blana la vale pe drumul judetean ce tine o culme lunga si ne scoate in mai putin de o ora de coborare rapida si legata in centrul Aiudului.

Au fost fara indoiala 3 zile pline care nu au facut decat sa ne aprinda curiozitatea. Din planul de acasa am facut mai mult partea de aventura si am lasat pentru o data ulterioara partea de adunat kilometri.. Chiar daca jumatatea ramasa are mai multe drumuri, culorile toamnei ii vor da o nota in plus de sarm, si o fac inca de pe acum interesanta pentru o noua aventura de septembrie in Trascau.

Text: Mihaela.

Traseu: Poiana Ascunsa-marcaj BR- Iezerul Ighiel- Ighiel-Ighiu- Cricau-Galda de Jos- Cetea- spre Tecsesti- Fata Pietrii- Valea Manastirii-Ramet-DJ107L-Aiud

Date si track: aici

Cateva detalii tehnice

Pentru planificarea turei am folosit in principiu Strava heat map, iar la fata locului, Bikemap, Google maps si evident indicatiile localnicilor

Echipamentul a fost in mare similar cu cel pe care l-am avut in tura de la Chisinau, dupa cum urmeaza:

1. In Seat bag
– sac de dormit de vara
– hamac
– 1 pereche colanti lungi din polar (pentru dormit)
– 1 bluza cu maneca lunga de dormit
– 1 pereche de ciorapi de schimb+ 1 pereche groasa de ciorapi pentru dormit
– 1 bandana
– 1 pereche chiloti
– 1 pufoaica
– o camera de rezerva prinsa de cadru, multitool, petice, leviere, pompa, lumina spate
– frontala
– perie de dinti, pasta de dinti mica, spray anti-capuse, crema de soare, sapun mic
– un sac mic si compact de la Salomon, care se poate face rucsacel, pentru cumparaturile de seara si transportat mancarea la locul de campat, agatat bagaje seara, cand pun hamacul etc
– un lant/antifurt (poate fi inlocuit cu ceva mai compact)
– 2 saci menajeri de tras peste salteluta/ seat bag in caz de ploaie.
– power bank, cablu telefon, cablu ceas.

2. Pe ghidon: salteluta+ cordeline+ carabiniere pentru hamac

3. 2 bidoane de apa.

4. Un rucsac de 20 l in spate in care am pus in principiu mancarea, foita de vant si o bluza cu maneca lunga, acte, servetele etc

Ce as mai fi avut nevoie: crema anti-frecare (am imprumutat de la Vali).

Masa de dimineata, in fata stanei din Poiana Ascunsa care ne-a servit drept adapost.

Masa de dimineata, in fata stanei din Poiana Ascunsa care ne-a servit drept adapost.

Branza proaspata, rosii, castraveti, paine buna, usturoi, sare si doua conserve mai putin fericite.

Branza proaspata, rosii, castraveti, paine buna, usturoi, sare si doua conserve mai putin fericite.

Iezerul Ighiel, unul din putinele lacuri de baraj natural pe calcar din Romania.

Iezerul Ighiel, unul din putinele lacuri de baraj natural pe calcar din Romania.

Echipa si lacul.

Echipa si lacul.

Pauza la micul punct de belvedere de deasupra lacului.

Pauza la micul punct de belvedere de deasupra lacului.

Din campie inapoi spre Piatra Cetii.

Din campie inapoi spre Piatra Cetii.

DSC_1539.jpg

Navingand pe drumuri numai bune de biciclit.

Navingand pe drumuri numai bune de biciclit.

Miros de salcami si de pini incinsi, o combinatie cel putin imbatatoare.

Miros de salcami si de pini incinsi, o combinatie cel putin imbatatoare.

In cautarea drumului pierdut.

In cautarea drumului pierdut.

Masa de pranz, pe una din culmile ce merge spre manastirea Rameti.

Masa de pranz, pe una din culmile ce merge spre manastirea Rameti.

DSC_1575.jpg

Ultima urcare a zilei, urmata de o lunga si rapida coborare pana in Aiud.

Ultima urcare a zilei, urmata de o lunga si rapida coborare pana in Aiud.

Apuseni, 2006

Un pic mai multe poze aici.

Urmeaza inca un jurnal de acum multa vreme, aproape 7 ani de zile daca stau bine sa ma gandesc, 7 ani de cand am terminat facultatea si de cand cand am devint dependent. Imi imaginez o intalnire similara cu cea de la alcolicii anonimi, in care zic “Ma numesc Radu si sunt dependent de munte din 2006″, “Salut Radu!”. Practic tura care urmeaza a fost prima din ceea ce s-a transformat mai mult sau mai putin intr-un stil de viata, un stil de viata al razboinicilor de sfarsit de saptamana, care traiesc din weekend din weekend, amintindu-si de weekend-ul care a trecut si planuind aventura pentru weekend-ul care urmeaza.

Practic dupa terminarea facultatii am vrut sa-mi iau o vara “sabatica”, in care sa ies de mai multe ori prin muntii nostrii inainte de a incepe sa caut un job in toamna. Si prima iesire mai lunga din vara respectiva a fost o excursie lunga, in stilul expeditionar deja consacrat, in Apuseni la Padis. Era a 4 oara in ultimii 5 ani cand mergeam acolo, era si locul in care am fost pentru prima data la munte, a fost un loc frumos care cred ca s-a schimbat prea mult in ultimii ani de zile.

De data aceasta nu suntem decat 4, eu, unchiul meu Norica, Edy si fratele lui mai mic. Transportul din Sudrigiu in rezolvam la fel ca si in alti ani, intreband din usa in usa cine urca spre Padis, si ca si in alti ani calatorim intr-o remorca, de data aceasta de Aro, pe lungul forestier ce urca la Padis.

Aici in acelasi stil expeditionar, petrecem o dupamasa stabilind tabara de baza in jurul unei vetre de foc deja existente, strangem lemne de foc, mesterim facaletul pentru mamaligile ulterioare si incheiem seara, la fel ca urmatoarele 6 seri in jurul focului. Mi se pare fascinant sa stai in jurul focului, e o experienta ancestrala care cred ca e intiparita destul de bine in subconstientul oamenilor, mai greu e in schimb cu mirosul dupa ce ajungi din nou in campie sau si mai rau intr-un mijloc de transport in comun.

Holul facultatii.

In stilul expeditionar.

Indeletniciri casnice pe langa tabara de baza.

In zilele care au urmat am facut pe rand circuitele clasice pe care mai fusesem si in anii anteriori, Circuitul Somesului cald, Cetatile Ponorului, Piatra Galbenei, Lumea Pierduta, Poiana Frumoasa, Cheile Somesului Cald, Circuitul Groapei de la Barsa. Zona mi se pare fascinanta si privind in spate imi dau seama ca am o restanta de care trebuie sa am grija in viitor, si anume Speologia. Pentru ca paradoxal desi imi place si libertatea verticala a muntelui, imi place sa ma si ramuiesc prin maruntaiele pamantului.

Iar ramuitul acesta in momentul in care nu prea stii cu ce se mananca speologia, sau pana unde poti continua intr-o pestera, sau daca o sa nimeresti calea de intoarcere poate sa aiba un farmec destul de aparte. Astfel incat si acum ne-am aventurat cam prin toate locurile la care accessul e destul cunoscut. Dintre toate cea mai impresinonanta a fost trecerea prin Cetatile Ponorului, avand momente in care cu putina imaginatia te poti inchipui prin minele din Moria. Cea mai aventuroasa a fost o mica explorare a Ghetarului de Barsa, sau mai bine zis a pesterii din spate prin care am ajuns impreuna cu Norica pana la o cascada subterana, pe care am fi putut sa o coboram dar fara coarda nu stiu cum am fi urcat-o inapoi. Tot din Ghetarul de la Barsa imi amintesc un moment in care mergeam in intr-un fel de sprait printr-un fel de canion stramt vertical ce se ducea destul de mult sub noi.

Intr-un fel de aici vine si farmecul Apusenilor, o combinatie dintre minunatii subterane, un relief domol si oarecum pastoral, focul de la sfarsitul fiecarei zile, baia de seara in rau, mamaliga cu branza cumparata de ciobani in fiecare seara, si bucuria de a te murdari si de a explora ca un copil galeriile unor micute pesteri.

Tot tura aceasta e si prima tura in care am avut aparat de fotografiat, un Canon S2 IS cumparat la mana a doua care m-a servit cu increde vreme de aproape 4 ani de zile, si care pentru vremea respectiva oferea o calitate destul de acceptabila. Totusi privind in spate regret ca nu am avut un DSLR in momentul respectiv. Totusi a fost inceputul unei relatii de lunga durata, intre mine si un aparat de fotografiat, descoperind fara aproape nici un fel de experienta anterioara in domeniu ca nu sunt chiar anti-talent. Astfel incat privind in spate chiar si din prima tura cu un aparat de fotografiat au iesit destul de multe poze ok.

Privind spre cheile Somesului Cald.

Din vremea in care inca mai pozam flori.

Unchiul meu cu Vibram Five Fingers, doar ca fara vibram. Am avut profesor bun.

Aici testand aderenta pe un mic canion.

Pe la izbuc, prin poienile tipice din Apuseni.

Focul viu.

Si lumina din mijlocul zilei.

Baciul de la care cumparam branza in fiecare seara. Am mancat si o jintita foarte buna in ultima zi de aici.

Che vegheaza.

In postura de explorator de pesteri noroit, fericit, si putin obez.

Prin Cheile Galbenei.

In cascada.

Privind Padisul de odinioara.

Pastorala.