Category Archives: Delta Dunarii

Delta dunarii bicicleta

De pasti in Delta Dunarii, cu bicicleta

Tura a fost hotarata oarecum pe ultimulul moment din cauza prognozei incerte, alegand si noi locul din Romania cu cei mai putini milimetri de ploaie pe ora. Am descoperit in schimb de data asta si partea deltei care se ascunde dincolo de salcii si diguri, fosta delta indiguita si asanata pe vremea comunismului. Uneori mergand cu lotca pe anumite canale nu-ti dai seama ca la cateva sute de metri pot fi terenuri cultivate si turme de oi si de capre. A fost si prima tura mai serioasa cand am scos cadoul de ziua mea la folosit, respectiv un obiectiv fix de 35mm, cu care m-am impacat chiar bine pana la urma.

Mai multe poze aici.
Mai jos e un rt un pic cam laconic al lui Mike.

In ultimii ani am incercat sa descoperim de Pasti locuri originale din tara si am si reusit. De obicei e momentul in care sufletul alearga dupa primavara si mintea si picioarele il urmeaza. De Pasti ne scuturam de zapada Bucegilor si deschidem sezonul de vara, schimbam haine, echipament, sac de dormit, obiceuri, regasim placerea statului la foc. E un bun moment sa cunoastem si alti oameni, alte moduri de organizare a slujbei de Inviere etc. Poate nu cautam neaparat spiritualitatea ci mai mult obiceiurile impamantenite ale zonei. si pana acum am avut niste sarbatori frumoase si originale:

2008 – un concediu lung- Pasti+ 1 mai in Ramet si Cheile Aiudului, cu slujba de Inviere la Manastirea Ramet la ora 1.00

2009- un Pasti in Cheile Nerei cu slujba de Inviere in Sasca Montana la ora 23.00

2010- un Pasti deosebit in Cernei- Mehedinti cu slujba de Inviere la ora 9.00 dimineata;

2011 – un Pasti linistit in inverzita Cozie.

2012- ne doream poate putina istorie, putina spiritualitate, o alta bucatica din Romania si vroiam sa mergem in Moldova cu biclele dar acolo era inca iarna.

In Mehedinti ploua, la Veliko la fel, peste tot ploua. Noroc cu planul de pe ultima suta de metrii facut de Oamenii Muntilor- mergem in Delta.

In Delta am mers de 3 ori pana acum dar doar cu barca, via Mila 23. acum aveam sa mergem pe 2 roti, sa biciclim pe coclauri si sa mancam peste de la mama lui. Mi-ar fi placut Mila 23- localitatea aceea de romani- lipoveni cu toti mosii de la care luam inca lotci (Mos Haralambie Artiom, Mos Onofrei Butelchin, Mos Vasile sau Mos Andrei) dar destinatia era deja hotarata- Chilia Veche. Asa ca incarcam in coburi minimum de echipament si mancarea de Pasti si ne asternem la drum dis de dimineata.

La Tulcea ploua hotarat, dar pana la bacul de ora 11 spre Tudor Vladimirescu se opreste. Moralul nu e prea crescut in termeni de ploaie si de noroi dar in egala masura o geana de speranta tot exista. De fiecare data cand am mers in Delta am prins vreme decenta spre buna, cu putine ploi. Cu toate ca este apa peste tot, din cer nu prea cade, nivelul de precipitatii fiind foarte scazut. Imi imaginam canalele pe care ne plimbam noi cu barca, cu apa multa, limpede si albastra, flancate de salcii superbe inverzite: “verde crud, verde crud, mugur alb si roz si pur“.

Grupul fiind mare, nu imi faceam iluzii privind viteza de deplasare, in plus aveam si un erou printre noi- Claudiu care era la a doua sa experienta de mers cu bicla, dupa ce prima durase 2 h.

Asa ca ne asternem la drum cu greutate si ne miscam proportional. Dupa 6 km avantul ne este curmat de Politia de Frontiera care ne opreste sa dam actele si stam astfel la o vorba. Oamenii ne recomanda o scurtatura pe un drum de pamant bun care taie cateva coturi ale Dunarii. A fost unul din momentele frumoase ale acestei zile. Canale linistite, iarba, stuf suprinzator de mult pasaret, lebede ce pluteau linistite si se ridicau greoi de la luciul apei si alte pasari agile de toate soiurile si culorile. E Delta pe care o iubim si ma bucur ca o regasesc chiar si din sa.

La plecare.

Em, testand echipamentul complet cu care va plca pe traseul Dunarii.

Si drumul se umple de biciclisti.

Intalnind Delta pastorala.

Pe malul rpimului canal.

Urmand drumul de pamant.

Poza cicloturistica.



Dupa ce iesim din Pardina ne incearca niste dileme: drumul prin sate si pe malul Bratului Tataru sau drumul de pe Grindul Stipoc via Manastirea din Delta. Oamenii ingrijorati pentru fundurile lor aleg drumul de pamant, dupa care intre un drum de nisip pe dig, batut de vant, alegem iarasi pamantul. Totusi sunt cateva zone unde drumul nefiind mai deloc folosit e plin de santuri si capcane ce pun la grea incercare abilitatile lui Claudiu de cicloturist incepator. Kilometrii se scurg greu si parca cei 20-30 km pana la Chilia nu se mai termina, ba chiar se inmultesc tot adunand kilometrii vehiculati de localnici: x pana la Manstire, y de la Manastire la Chilia unde x+y > 20 in mod constant. Soarele coboara din ce in ce mai mult pe cer, noi nu progresam foarte repede, noroc ca odata ce intalnim Canalul Pardina, ce vine din Mila 23 drumul devine din ce in ce mai bun si Manastirea care de fapt este Schit se arata in curand.

Ne mai apropiem putin si de malul canalelor.

Schitul a fost al doilea loc/ moment fain al zilei de azi. Micut si cochet, un loc numai bun de reculegere, pentru a multumi, pentru a te ruga, pentru a vorbi cu Dumnezeu. Nu locatia cere dialogul, ci sufletul o face, insa locul acesta a reusit sa deschide portile sufletului dintr-o privire: stuf, iarba, liniste, pomi infloriti.

Una din cele mai micute si cochete manastiri pe care le-am vazut pana acum.

Si barcile, tot din tarana in tarana.

Asta este frumusetea cicloturismului. mergi prin lume, descoperi locuri care fac bine la suflet sau la minte, te opresti si te umplii de frumos, poposesti cat ai nevoie, apoi pleci mai departe. Daca eram doar noi doi si am fi avut tot echipamentul de camping la noi am fi ramas aici pentru Inviere fara doar si poate.

Dar avem deja aranjamentele facute la Chilia, intamplator la aceeasi pensiune unde acum 2 ani aranjasem pentru o masa de peste. Drumul e din ce in ce mai bun si chiar daca s-a lasat noaptea ii dam tot inainte.



Nu conteaza cat am facut pe drum, asteptarea pana la Inviere a fost lunga. Din slujba nu am retinut prea multe dar copacul inflorit, alb, plin si pur, ce parfuma intreaga curte mi s-a agatat de suflet ca amintire. Satul isi schimbase mirosul si pomii in floare ascundeau izul de peste, balta si mare de care isi aduceau aminte narile mele.


A doua zi, dupa o sculare boiereasca la ora 12 si o masa prelungita am pornit la o plimbare cu bicla ca sa facem loc mesei de peste de la ora 18.00.Stau pe malul bratului Chilia la 0.5 m de apa, totul e verde si proaspat si ma bucur de vantul de primavara ce aduce cu el schmbarea. Ma gandesc din nou cat de importanta este natura pentru sufletul meu. Suntem facuti sa traim in natura, asa am procedat sute de mii de ani. Pentru sufletele noastre libere ca niste pasari, orasele sunt niste colivii si pur si simplu unii ne refuzam conditia de papagali.

Pe bancile noi din Chilia.

Prin sat toti pomii sunt infloriti, si mirosul e imprastiat de vant pe toate strazile

In port.

La Chilia Veche.



Masa de peste mult promisa a fost decenta sub raport cantitate – pret dar i-a lipsit sufletul. Intamplator eram mai mult decat niste oraseni nestiutori buni de mituit cu o capatana de peste la felul 1 si una la felul 2 caci au fost locuri in Delta unde am mancat cu mai mult drag decat la pomul laudat de la Pensiunea Vital (si e pacat caci experienta anterioara fusese buna…).

Pauza pe Malul Garlei

Explorand lunca.

In ziua de Pasti.

Ne pozam si in lanul de trestie.

Pozar.

Profitam putin si de lumina.

Zambet.

La firul ierbii.

Apoi somn in sacul meu cel de toate zilele caci ziua de luni avea sa inceapa devreme-la ora 7.00.


De data asta am plecat in grupuri de 6-7 persoane si ne-am miscat mult mai uniform.
A crescut si indemanarea incepatorilor asa ca aceeasi distanta de 70 de km am facut-o in 6 h si 20 de minute cu tot cu pauzele regulamentare de masa. Ultimii 6 km am gonit ca sa prindem bacul de ora 14.00 si tare mi-a mai placut. Am indeplinit vorba proverbului “cine se scoala de dimineata, departe ajunge” sau “cei din urma vor fi cei dintai” si am mai avut vreo 2 h de pierdut prin Tulcea pana am refacut grupul si am plecat spre casa…Ultimile aranjamente s-au incheiat cu ploaie dar deja nu mai conta…am salvat si Pastele acesta de vreme rea :) .

Dimineata pe racoare.


Pe drumul de intoarcere.

Pe malul apei.

Pauza de masa.

Si broscuta salvata de la pierzanie.





Track Em:


Bike route 1518038 – powered by Bikemap



Traseu: Tulcea-Tudor Vladimirescu-Patlageanca-drum pe langa canalul Sireasa+Mila 35-Localitatea Pardina-Grindul Stipoc-Schitul Sf Atanasie-Chilie Veche-Tatanir-Pardina-Patlageanca-Tudor Vladimirescu-Tulcea

Padurea Letea

Padurea Letea

Povestea despre padurea Letea, una din cele mai batrane de la noi din tara incepe cu aventura ajunsului pana acolo. Din partea de nord a Deltei se poate ajunge in Letea printr-un canal mic si foarte ingust ce poate fi parcurs decat in momentele in care nivelul apei e destul de mare. Oricum si cu apa suficienta inaintatul pe canal e o mica aventura. Initial cand canalul se desprinde din Merhei are cam 4 metri latime din stuff in stuff dar se ingusteaza destul de repede astfel incat ultimii 4-5 kilometri ii faci pe un mic canalas ce are maxim 1 metru din stuff in stuff.

Mic moment de respiro.

Regula e simpla, faci pe gondolierul si incerci sa nu bagi lotca in stuff, pentru ca daca o impotmolesti munca de a pune-o din nou pe directie e destul de consistenta. Partea buna e ca inaintea noastra a intrat florin cu barca mult mai lata, astfel incat noi am mers inainte pe principiul daca el a putut sa treaca cu o barca de 2 ori mai lata nu se poate sa nu trecem si noi. Iar toate astea se desfasurau ziua in amiaza mare si parca nici un vant nu adia prin marea de stuff prin care navigam, si binenteles ca nu-ti prea venea nici sa te stergi de transpiratie incercat sa tii lotca pe directie.

Spre Letea, inital Brick a mers descult primii metri, pana a descoperit ce inseamna Coltii Babei, exact in timp ce vorbeam cu el despre centri nervosi ce sunt stimulati in momentul in care mergi descult.

Odata ajunsi in localitatea Letea ne pornin in explorarea padurii, din pacate era mijlocul zilei si cum oamenii erau putin epuizati dupa lupta cu stuful nu prea aveau chef de plimbare astfel incat in zona cu Dune am ajuns decat eu, Mike, Em si Brik. E o zona interesanta, mie mi-a adus putina aminte de un fel de savana arida, unde am vazut si un fel de sacal autohton si un iepure suficient de mare pentru a ziceai ca e luat din Alice in Tara Minunilor. Urmatoarea data cand ajungem in zona musai trebuie sa gasim si corabia ce se gaseste ingropata pe undeva prin zona si din care mai e vizibil doar catargul.

Aripi frante.

Pierduti in savana.

E incredibil cat de arida e zona aceasta cand la maxim 5km spre vest te gasesti in mijlocul Deltei.

Cautand magazinul comuna pe strazile din Letea.

Exemplu de gospodarie tipica.

Din nou la drum, infruntand curentul si vantul de pe Magearu.

Mos Artiom

Barcile si mosii

Pana la urma am zis sa nu scriu un jurnal kilometric ce ar fi devenit poate insipid tinand cont ca pana la urma au fost 8 zile in care programul nu a variat foarte mult, si am ales sa povestesc despre franturi si momente care mi-au placut si care mi-au ramas in minte.

Primul contact cu Mila 23 a fost ceva de genul mama cat s-a construit in ultimii 3 ani. Chiar s-a construit foarte mult, in schimb fara ceva unitar in cap, multi si-au facut pensiunii asa cum le-a venit lor iar Mila 23 incepe sa arate cam la fel de pestrita ca multe locuri din Romania. In schimb daca te departezi si hoinaresti prin stradutele orasului sunt locuri in care specificul s-a pastrat.

Ajunsi in Mila 23.

Excursia noastra nu putea sa inceapa altfel decat cu cautarea barcilor pentru inchiriat. Si am ajuns la Mos Butelchin Irofei, care a trecut acum de 89 de ani si de la care am inchirat barca in alte randuri. Mos Irofei e un mos un pic cam surd, deoarece in cel de-al doilea razboi mondial a explodat un obuz langa el, de atunci fiind ceva cam tare de urechi. A avut doua neveste care au murit, iar acum trei ani cand am fost pe la el era o alta babuta care avea grija de el. Acum dupa 3 ani a murit si ea si Mos Irofei imparte curtea cu fiul lui (care probabil e si el trecut bine de 60 de ani). Casa in care sta acum e a 4-a casa pe care si-a contruit-o, celelalte trei cazand prada apelor crescute.

Mos Butelchin Irofei.

Din pacate Mos Irofei nu avea barca disponibila aceasta fiind la catranit, dar ne indruma la un alt Mos, Mos Aralambie Artiom, care de obicei are o barca de inchiriat.

Mos Aralambie Artiom (am avut mari probleme in a tine numele acesta) e si mai in varsta dar se tine foarte bine. Are 93 de ani si se tine genial, de la el aveam sa luam barca in care am mers eu si mike in majoritate timpului. E probabil una din cele mai faine barci din Mila 23, foarte bine ingrijita si care chiar fuge in momentul in care ii dai tare. Vaslele mici de brad erau superb de usoare, si impreuna cu barca cred ca au mai multi ani decat oricare din noi. Barca am botezat-o Vedeta, fiind clar cea mai rapida si mai fotogenica barca dintre toate. Inainte de a pleca de la Mos Artiom i-am facut o poza in barca, iar mosului chiar ii venea genial barca. Iar in dimineata respectiva numele de Artiom parca incerca sa mi se intipareasca in minte intr-o zona extrem de volatila.

Mos Aralambie Artiom in barca lui.

Genial cum poate sa arate un om de-al locului la 93 de ani.

Mai problematic a fost cu restul barcilor, de la Mos Artiom am luat-o oarecum la rand intreband pe la toate casele sa vedem pe unde mai gasim barci cu vasle de inchiriat. A durat ceva pana le-am gasit pe toate 4 pentru ca lumea ori le avea la catranit ori renuntase la barca cu vasle in favoare barcilor cu motor. Sincer fata de acum 3 ani am vazut mult mai putini localnici care sa-si faca treaba cu barca cu vasle, si in tot procesul de modernizare mi se pare ca se pierde totusi destul de mult.

A doua barca am gasit-o la Mos Vasile, avea sa fie o barca de 2-3 persoane in care au stat in majoritatea timpului Brick si Em. Barca am botezat-o Galera pentru ca avea 2 vasle imense de care in momentul in care trageai parca trageai la galere. Barca lua si un pic de apa ca orice barca de lemn, iar oamenii de fiecare data cand treceau turisti motorizati pe langa noi profitau de moment pentru a scoate apa cu canciocul din barca. Trebuia sa fi vazut reactia turistilor.

Urmatoarele 2 barci au fost mai mari, si de fibra de sticla, amandoua de 3-4 persoane. In prima (care a fost botezata Potopul 2)au mers Octavian cu Vio si Andrei cu Claudia, iar in cea de a doua (botezata Potemchin) Vali cu Dana si cu Muha. Potopul 2 a avut ceva probleme cu un strapazan ce au fost rezolvate cu un sistem ingenios cu cordelina si banda de izolat tevi, iar Potemchin i s-a facut un tuning interesant cu o carma in ultimele zile.

Initiere in vaslit la bordul Potupului.


Em pe Potemchin.


Vedeta si Galera trase la mal.

Delta Dunarii

Delta vazuta altfel

Tocmai ne-am intors 9 zile superbe petrecuta in Delta, 9 zile despre sunt atat de multe de povestit incat acum nici nu stiu ce sa incep. Am ales sa mergem in delta atlfel decat majoritatea turistilor, cu barci cu vasle si dormind la cort pe unde ne prindea noaptea in fiecare seara. Am haladuit in total 160km pe canalele si lacurile dintre Dunarea Veche si Chilia Veche, am fost arsi de soare, mancati de musculite, batuti de vant, plouati, am vazut pasari si animale de toate felurile, am mancat bors facut de lipoveni, am facut mamaliga cu apa din canale, am fost alungati de tantari pe alocuri, am vazut mai multe fulgere si trasnete in doua zile decat in ultimii doi ani, am stat la foc, am prins o scrumbie cu vasla, am inotat, pe scurt a fost mica aventura cu iz de Mark Twain pe alocuri.

Galera pe care au vaslit Brik si Em

.

In linistea serii, pe langa foisoare parasite.

Intre furtuni.

Si oamenii.

Povestirea mai pe larg zilele urmatoare, va urma probabil un jurnal kilometric.