Category Archives: Tataru

Traversarea Busteni-Siriu, in saua MTB-ului

Mica bucatica despre care urmeaza sa povestesc putin mai jos face parte dintr-un proiect ideal pentru o saptamana de concediu de vara, proiect gandit de Doru, Sori, Dani si Vlad: o traversare, prin munti, pe bicicilete cu plecare din Valea Oltului spre est, . E o traversare ce ar fi avut toate ingredientele: munti inalti, bivuacuri in locuri spectaculoase, o gasca faina si un pic din senzatia unei calatorii lungi, atunciate cand uitandu-te in spate stii ca acum cateva zile pedalai pe muntele ce abia se zareste in departare.

In acelasi timp stau si ma intreb daca e ceva aparte fata de drumetie in stilul minimalist in care au calatorit baietii, doar cu minimul necesar, cu un rucsacel si o geanta de sa in care au incaput toate lucrurile de care au avut nevoie pentru o saptamana. E greu de spus unde e diferenta intre cicloturism (termen care nu mi-e deloc drag) si bikepacking, dar un bun semn e momentul in care trebuie sa iei bicicleta in spate. Iar pentru a face o astfel de traversare au fost suficient de multe momente in care s-a inversat roata si bicileta a fost cea care a fost carata pe sus de calareti. Sper ca totusi Doru sa stranga pozele si sa puna cateva randuri si pe blog-ul ramas usor in paragina in ultima vreme din motive cat se poate de intemeiate.

Dar revenind acum la povestea weekend-ului, traversarea din titlu s-a vrut sa fie un surogat de weekend al intregii aventuri caci uneori zilele de concediu trebuie pastrate pentru proiecte care suna mai interesant si decat cel de mai sus. Traversarea incepe cu intalnirea cu Dani intr-un Busteni sufocat de turisti. Din pacate Dani e singurul care a ales sa continue tura de la Sinaia incolo asa ca formatia e restransa pentru bucata ce urmeaza. Dupa aprovizionarea din Busteni urmeaza meniul serii format dintr-o urcare de incalzire in Baiului pana la locul de bivuac din prima seara, aseazat pe muchia ce urca spre Zamora. Hotelul nostru dintre jnepeni vine la pachet cu o masa de seara formata din tortellini, cu un cer plin de stele si cu un abrupt al Bucegilor care se ridica impresionant peste drum. Cred ca am putea sa inauguram o clasificare gen “margarete” pentru locurile de bivuac, oscilez intre “flori de colt” si “gentiene“. Oricare ar fi locul din seara asta le are din plin.

Programul de dimineata incepe cu un rasarit numai bun pentru a ne scoate din sacii de dormit, cu o cafea care sa ne puna pe picioare si cu un primul munte ce trebuie trecut: Baiului. Noroc ca avem putin de urcat pana in creasta si de aici prindem muchia valurita ce se desprinde din Petru-Orjogoaia si care coboara spre Traisteni. De aici dupa o mica pauza de aprovizionare urmeaza o urcare de pomina in Grohotis pe unul din cele mai proaste forestiere pe care am fost pana acum. Suficient de zis ca am impins in mod glorios la biciclete prin caldura din mijlocul zilei. Iar odata ajunsi in creasta zarim si varful Grohotis aruncat undeva la limita orizontului. Noroc ca de aici drumul e cat se poate de ciclabil, noi trece varfulet dupa varfulet, turma de oi dupa turma de oi si ajungem in cele din urma pe platoul somital al masivului pe unde drumul e complet acoperit de iarba.

De aici tot la vale spre pasul Bratocea, inainte de care gasim locul de bivuac din seara. Vine cu mai putine “margarete” la capitolul priveliste dar compenseaza cu un loc de foc, cu multe lemne uscate la indemana si cu un parau sanatos ce izvoraste din pamant in apropiere. In plus vantul bate constant dinspre munte si putem sa ne asezam izoprenele fix in jurul focului. Cred ca e prima data cand dorm fix langa foc, si e tare interesant sa adormi privind la plasma naturala. Singurul dezavantaj e ca la fiecare doua ore focul se stinge, ne cuprinde frigul si trebuie sa mai aruncam cateva lemne pe jar pentru a-l readuce din nou la viata.

Odata completat cu mirosul de fum izul de transpiratie de ieri a doua zi dimineata nu ramane decat sa ne grabim spre Siriu, caci la sfarsitul zilei Dani trebuie sa prinda un tren care sa-l duca inapoi spre Bucuresti. Asa ca scurtcircuitam single-trail-ul de pe Bratocea si il inlocuim cu o urcare cat se poate de provocatoare pe forestier spre Cabana Ciucas. De aici urmeaza una din cele mai faine bucati din cele doua zile, coborarea pe banda rosie prin spatele culmii Zaganu-Gropsoarele spre Boncuta. Si daca pana aici toti cainii de stana au fost cooperanti pe aici dam si de o turma de capre cu destui de multi insotitori canini pusi pe scandal. Si asta tocmai cand ma gandeam ca legea cu 2 caini pe turma incepe sa fie aplicata. Pana la urma dupa un pic de ratoiala ne lasa sa trecem mai departe, iar noi lasam in spate Ciucas pentru ultima bucata a traversarii, o bucatica din Tataru si o bucatica din Siriu.

Daca Tataru ne primeste cu bratele deschise si e cat se poate ce ciclabil intrarea in Siriu e marcata printr-un push-bike de o ora printr-o padure tanara si incalcita, incheiata un mod glorios cu 100 de metri diferenta de nivel de carat bicicleta in spate. In schimb de aici totul e la vale spre Crasna, lacul Vulturilor ramane pentru alta data. E musai de revenit la toamna in Siriu, atunci cand se coloreaza toate padurile de foioase din zona.

Odata incheiata traversarea in schimb trebuie sa ajunge inapoi si in Brasov din Crasna asa ca iese un mic contratimp spre Brasov pentru a-l duce pe Dani in timp la tren. Pentru anii urmatori ramane continuarea traversarii, la vest de Valea Oltului sa la est de Siriu.

Track-ul complet al lui Dani cu tot cu ultima bucata de asfalt:

https://www.strava.com/activities/668533023

In cautarea unui loc de bivuac.

In cautarea unui loc de bivuac.

Gatind tortellini la jneapanul vesel.

Gatind tortellini la jneapanul vesel.

Privelistea de dimineata.

Privelistea de dimineata.

DSC_5398.jpg

Gata de plecare.

Gata de plecare.

La drum.

La drum.

DSC_5449.jpg

Luandu-ne ramas bun de la Bucegi.

Luandu-ne ramas bun de la Bucegi.

Pe forestierul cat se poate de rupt ce urca din Traisteni spre Grohotis.

Pe forestierul cat se poate de rupt ce urca din Traisteni spre Grohotis.

DSC_5467.jpg

In sfarsit bucati ciclabile.

In sfarsit bucati ciclabile.

Seara buna, domnule Ciucas.

Seara buna, domnule Ciucas.

Locul de cort din seara asta, cu multe "flori de colt" la capitolul confort.

Locul de cort din seara asta, cu multe "flori de colt" la capitolul confort.

DSC_5510.jpg

Luxul cafelei de dimineata.

Luxul cafelei de dimineata.

Lasam in spate si varful Ciucas.

Lasam in spate si varful Ciucas.

Hipster attitude.

Hipster attitude.

Single-trail-ing.

Single-trail-ing.

Prin spatele Ciucasului.

Prin spatele Ciucasului.

DSC_5540.jpg

Spre Siriu!.

Spre Siriu!.

DSC_5548.jpg

Cu zambetul inca pe buze, inainte de portiunea de push-bike a zilei.

Cu zambetul inca pe buze, inainte de portiunea de push-bike a zilei.

Nelipsitul carry-bike.

Nelipsitul carry-bike.

Datele la final de concediu.

Datele la final de concediu.

Job done.

Job done.

Cicloturism de iarna prin meleaguri Prahovene, marea noroiala

Cred ca anul acesta a hotarat sa sara iarna din program. E aproape jumatatea lui ianuarie si temperaturile si vremea sunt mai degraba de toamna tarzie decat de inceput de ianuarie. Daca initial visam la macar cateva ture de iarna inainte de a pleca in expeditie  imi dau seama ca sunt mici sanse sa cata doua zapezi consecutive si sa se mai si aseze zapada cum trebuie inainte de a pleca.

Dar cum tot raul e spre bine macar e soare in zonele mai inalte si vremea e destul de buna pentru bicicleta, astfel incat am zis sa fac mica tura de test pentru a vedea cum e sa mergi pe teren accidentat cu bicicleta incarcata ca pentru expeditie si cu bagaje si in fata. Si cum stiam ca drumurile ar trebui sa fie uscate planul era sa ma avant pe creasta muntilor Tataru catre cimitirul din tabla Butii si de aici catre Siriu. Stiu ca terenul nu e neaparat potrivit pentru cicloturism, dar totusi aveam nevoie de un test pentru a vedea cum se comporta bicicleta in conditii mai dure.

Astfel incat plec din cetosul Bucuresti destul de tarziu, pentru prima data singur la o tura de cicloturism de mai multe zile. Planul e ca in prima seara sa urc pe piciorul care urca catre Tataru dinspre barajul de la Maneciu, pe acelasi traseu pe care l-am facut in alergare impreuna cu Mihaela acum 2 ani de zile. Tura ar trebui sa fie una cu privelisti si cu o deschidere numai buna de facut poze, asta in cazul in care se potrivesc condtiile de drum cu planul de acasa.

Singura problema e ca de data aceasta nu prea s-au potrivit, problema cea mai mare fiind noroiul care se formeaza pe partile mai umbrite ale oricarei portiuni de drum. Practic soarele fiind foarte jos si neajungand peste tot, in zonele respective chiciura si bruma de peste noapte impreuna cu zapada netopita contribuie pentru a forma o plastelina consistenta numai buna de framantat. Si e ciudat pentru ca in zonele batute de soare traseul e complet uscat, astfel incat totul e o alternanta intre colb si pamant uscat si noroaie considerabile.

Tinand cont de conditii, si tinand cont ca in zonele cu noroi mai mult mergeam pe langa drum decat pe drum, nici ca se putea sa-mi imaginez conditii mai bune de test. Doar ca dupa 2 ore si ceva si 10 kilometri inaintati imi dau seama ca nu are cum sa fie mai bine mai sus, si ma hotarasc sa ma intorc si sa-mi croiesc pentru a doua zi tura prin zone cu ceva mai mult astfalt.

Apusul m-a prins cu putin inainte de ultima urcare catre creasta muntilor Tataru, unde am avut prima intalnire mai aparte din tura, cu padurarul care se ocupa de versantii situati la est de barajul de la Maneciu. Dupa o prim moment de uimire in care omul se mira ce caut pe acolo si era convins ca o sa ma manance lupii pe acolo am stat de vorba cu el vreme de aproape o jumatate de ora, timp in care el a asteptat sa-i vina echipa pe care o supraveghea.

Omul facea drumul pe care eram acum aproape in fiecare zi, si a stat si a povestit mult despre padurea lui de care era foarte mandru, despre taierile ilegale, despre padurea statului si padurile private (si ochiometric de unde stateam atunci era o diferenta de la cer la pamanat), despre planificarea monumentala a comunistilor, despre viata pe munte si prin padure. Omul incerca sa ma convinga sa ma intorc inapoi, lucru pe care l-am si facut in momentul in care mi-am dat seama ca noroiul o sa fie asa si in continuare. Si din discutie nu au putut sa lipseasca discutiile despre politica, despre felul in care toti sunt niste nenorociti toate amestecate cu o nostalgie a vremurilor de dinainte de revolutie. Locul in care ma oprisem in mod intamplator era sub un cires batran, si din vorba in vorba am aflat ca acolo unde stateam a fost odata o casa, si in momentul in care s-a dus omul s-a dus si casa, ramanand in urma doar ciresul.

Dupa despartire si dupa inca o tura de noroiala in momentul in care cobor spre Slon, dau in sfarsit de asfaltul visat si continui sa pedalez prin noapte catre Drajna si catre Nucsoara in cautarea unui loc de cort. Trec prin sat dupa sat si ghidat in parte de Google Maps si de smartphone-ul pe care voiam sa-l testez si pe el gasesc un loc prielnic fix langa o biserica-troita ridicata in varf de deal de langa Valea Plopului.

Cerul e plin de stele, si luna pe jumatate da o lumina numai buna pentru cateva poze pe care le fac in vreme ce duduie primusul cu benzina caruia inca ii mai descopar secretele si pe care inca nu mi-am dat seama cum sa-l amorsez cum trebuie. Noaptea e frumoasa dar totusi mi-e putin urat singur in varf de deal, mai ales ca singur ma misc de doua ori mai incet la toate lucrurile. Clar pe viitor o sa trebuiasca sa ma organizez si sa-mi fac un sistem ceva mai eficient de a face lucrurile mai legat. Si obisnuit fiind cu turele cu Mihaela deocamdata chiar imi lipseste sa am pe cineva cu care sa impartasesti impresiile la sfarsitul zilei.

Dorm dus toata noaptea si dimineata ma gaseste privind rasaritul peste satele din jur. E incredibil cat de mult poate sa conteze soarele la moralul omului si corabiile scufundate de pedalatul prin intuneric din seara dinainte ies din nou la suprafata odata cu dimineata luminoasa. Si odata ce ma urc din nou in sa totul devine si mai roz, caci zona chiar e superba pentru cicloturism sau pentru plimbari cu bicicleta, si nu pot decat sa o recomand pentru plimbari viitoare.

Incropesc din mers o mica bucla la est de Valenii de Munte, folosind din nou smartphone-ul pentru a naviga locurile. Despre pedalatul cu bagaje e o diferenta cu coburile fata, dar nu mi s-a parut chiar asa de mare. Problema vine la urcat, mai ales ca sunt cateva serpentine destul de serioase in zona dar pana la urma testul a fost incurajator si pana la sfarsitul zilei s-au strans cam 80 de kilometri cu destul de multa diferenta de nivel.

Pe drum am vazut si doua biserici faine de lemn de pe la 1700 toamna, biserica “Cuvioasa Paraschiva” din Starchiojd si biserica de lemn din Voievozii din varf.  Mici, modeste si fara a sti de ele de acasa chiar mi-au placut cele doua bisericute, luate dintr-o alta vreme in care nu dimensiunea era cea mai importanta.

Drumul a fost presarat si de o gramada de intalniri cu localnici si dupa primul contact in care lumea te priveste putin cu suspiciune mi se pare incredibil cat de usor se incalzesc romanii si cat de mult chef de vorba au. Prin comparatie, in 3000 de kilometri pedalati prin vestul europei am intalnit doar un mos cu chef de vorba (pe de alta parte la felul in care sunt croite pistele nici nu simti nevoia sa interactionezi cu localnicii). Alta lectie invatata e ca mereu e mai bine sa te iei dupa indicatiile localnicilor decat dupa google maps, chiar daca cateodata e mai bine sa ceri si o a doua parere. Astfel am aflat povesti despre poarta de lemn de 30 de ani in care a intrat unu cu masina, despre povestea catunului din Voievozii din Varf, despre povestea unui acordeonist care fusese si prin Germania toate insotite de eterna intrebare “De unde esti de loc si de unde vii?”.

In schimb nefiind o calatorie lunga ci doar o tura de test era greu sa te orientezi in spatii si sa pui o poveste in spate. Drumul de intoarcere la masina m-a dus inapoi in Valenii de Munte, dupa care pe DN1A spre Moeciu, moment in care mi-a reamintit ca indiferent de distanta si de conditiile de drum mereu e mai bine sa-ti croiesti traseul pe drumuri laturalnice.

Track-ul turei aici.

Ca si concluzii:

  • coburile fata stau surpinzator de bine, chiar daca clemele cu care vine din fabrica modelul de Frontroller de la Ortlieb sunt prea inguste pentru Lowrider. Teoretic ar trebui sa iau alte cleme care sa se potriveasca, desi mie mi se pare ca stau destul de bine si asa.
  • google maps functioneaza suprinzator de bine si daca ai semnal gaseste pozitia in care esti foarte repede. Pe de alta parte te face si mai lenes pentru ca iti spune de fiecare unde esti, planul ar fi sa-l folosesc decat ca solutie de rezerva. In schimb sunt foarte multe drumuri comunale destul de rupte care apar pe google maps, pe unde nici localnicii nu o iau.
  • Bateria de la smartphone-ul Qetchua tine surpinzator de bine si ecranul e mai mult decat lizibil afara, estimez cam 3-4 in conditiile in care pornesc internetul si gps-ul atunci cand am nevoie.
  • Trebuie sa iau cateva protectii de cauciuc pentru porbagaje in locurile de contact cu coburile.
  • Oranizarea trebuie sa fie ceva mai buna dar cred ca asta se face pe parcurs.
  • Trebuie sa-mi iau un sistem de prindere pentru bidon mai generos, si unul care sa-mi permita sa pun un bidon si sub cadru.
  • Trebuie sa-mi iau mai mult timp pentru facut poze, daca nu iti propui sa faci lucrul acesta e destul de simplu sa treaca orele fara sa faci nici o poza.
  • Traseul trebuie sa-l fac neaparat pe drumuri secundare, experienta de a conduce prin trafic pe DN1A nu e deloc roz.

 

Primul contact cu noroiul.

Primul contact cu noroiul.

Catre Muntii Tataru.

Catre Muntii Tataru.

Cumpana.

Cumpana.

Noroiul lipicios.

Noroiul lipicios.

Pe locul fostei case inainte de intalnirea cu padurarul.

Pe locul fostei case inainte de intalnirea cu padurarul.

La ceas de seara.

La ceas de seara.

Locul de cort.

Locul de cort.

Sus pe deal.

Sus pe deal.

Biserica "Cuvioasa Paraschiva" din Izvoarele.

Biserica "Cuvioasa Paraschiva" din Izvoarele.

Imbinare.

Imbinare.

Fierastruica.

Fierastruica.

Copacul, cicloturistul si bicicleta.

Copacul, cicloturistul si bicicleta.

Paradisul cicloturistic.

Paradisul cicloturistic.

Ler-ul nu l-am gasit, in schimb am gasit-o pe Lera.

Ler-ul nu l-am gasit, in schimb am gasit-o pe Lera.

Mare adevar.

Mare adevar.

Pregatita de expeditie.

Pregatita de expeditie.

Poarta de intrare in sat.

Poarta de intrare in sat.

Fontul vopselei uscate.

Fontul vopselei uscate.

Cautand biserica de lemn din Voievozii din Varf.

Cautand biserica de lemn din Voievozii din Varf.

Biserica de lemn.

Biserica de lemn.

Tabla Butii

Munti Tataru, si cimitirul din Tabla Butii

De la mike citire unul din jurnalele restante, cu alergarea de sambata din muntii Tataru. Muntii sunt foarte frumosi dar parca se preteaza ceva mai bine la bicicleta. Mi s-a parut impresionant si cimitirul eroilor din Tabla Butii, loc in care s-au dat lupte grele in primul razboi mondial. E un loc in care chiar se merita ajuns.





Toamna îmi ineaca sufletul în fum…
Toamna-mi poarta în suflet roiuri defrunzare.”

– Dans, Nicolae Labis

Traseu: Maneciu-Varful lui Crai-Tabla Butii-Poaiana Vaii Stanei-Culmea Buzoianu-Cheia

Marcaje:
Maneciu-Tabla Butii -nemarcat, drum forestier
Tabla Butii-Poaiana Vaii Stanei (initial doar BR apoi incepe CR)
Poaiana Vaii Stanei-Culmea Buzoianu-Cheia-BA

Hike route 1322114 – powered by Wandermap

Tura ce ne sta in fata are ceva atagator in ea…poate sentimentul ca acesta este weekendul perfect pentru a regasi culorile perfecte ale toamnei, poate emotia descopeirii unor locuri noi. Stiam ca vrem sa mergem in Ciucas, sa ne luam din nou adidasii de alergat in picioare dar sa exploram locuri noi…Nu mai vroiam traseul de la maraton sau alte trasee marcate pe care le mai facusem. Si privind de jur imprejurul Ciucasului am ajuns la Siriu si la Muntii Tatarului…Siriul era cam departe pentru o zi de toamna, dar Muntii Tatarul ascundeau misterele lor: Manceiu, Varful lui Crai si mai ales Tabla Butii…
Tabla Butii era pe vremuri o importanta trectoare (si implicit drum de legatura intre Muntenia si Transilvania) si care cu timpul si-a pierdut din importanta odata cu constructia drumurilor asfaltate (DN1, DN1A). Din ce am citit numele vine de la “tablele” cu care se stantau butoaiele (“butii”) care tranzitau aceasta trecatoare.

Denumirea de Tabla Butii vine de la “tablele” folosite in trecut pentru stantarea butoaielor (butii) cu marfuri, la trecerea prin punctul vamal dintre Tara Romaneasca si Transilvania.


Asa ca sambata dimineata pe un frig care te motiva instantaneu sa alergi, pornim cale de 3 km pe DN 1A, asa ca sa ne facem incalzirea…sau poate e mai bine spus aclimatizarea cu aerul rece de afara.

Alergand pe DN1 A


E un aer de toamna tarzie ce prevesteste iarna, dar se pare ca vom reusi sa smulgem si weekendul acesta din ghearele iernii, sa il redam toamnei si sa ne bucuram de cerul albastru, temperaturi rezonabile, munti linistiti si impacati.

Preview

Ajungem la intrarea in sat si prindem prima ulita care ne va scoate dupa ce sarim cateva parleazuri la baraj. Este prima cunostinta cu barajul de la Maneciu si acesta ne primeste destul de revoltat…In dimineata asta rece si cristalina, apele parca fierb si de pe oglinda lacului, aparent imobila se ridica fuioare de ceata, abur, vapori etc. Parca este un cazan urias in care se pregateste ceva, poate o potiune magica…

Barajul de la Maneciu


Dupa lac, drumul se bifurca stanga dreapta si alegem stanga. Nu avem harta cu zona (nu ca am fi gasit ceva mai mult decat niste schite facute dupa Google Earth), avem doar o busola cu care Radu trebuie sa demonstreze ce navigator bun este! Si mai avem vizibilitate, cat putem curpinde cu ochii. Drumul ales de noi se pierde curand prin padure, printre garduri, printr-o livada de unde Radu culege de pe jos 4 mere extrem de parfumate, dar noi mergem inainte, sa iesim in muchie.



Pe jos iarba e uda acolo unde soarele a topit bruma, iar pasii ne descopera imagini atat de diferite…o livada invadata de soare, cu mere galben deschis ca soarele de octombrie, o poiana aproape inghetata , amortita de bruma de peste noapte, ce prevesteste parca luna noiembrie ce e pe cale sa inceapa, o stana cu dulai ce isi fac datoria pe orice anotimp si cate si mai cate.

Livada inghetata

La soare facem pauza pentru masa de dimineata si dupa ce ne lamurim ca suntem pe drumul cel bun spre Varful lui Crai, ne punem pe alergat.

Initial totul merge impecabil…drumul e drum, natura ne ascunde mici suprize…baobab de Romania, tot felul de foisoare sau puncte de observatie in curs de amenajare, singuratate, caci drumurile sunt pustii, un sat (Sion) ascuns in valea de la picioarele noastre, casele cele mai din deal ale satului, garduri, pasuni…parca suntem cand in Cernei/Mehedinti, cand in Apuseni.

Baobab de Romania



Copaci steag



Loc de odihna



Capitan de vas

Pana cand la un moment dat, momentul nostru de zen se termina si ne taiem amandoi, unul mai rau ca altul…Radu nu poate sa respire, eu ma lupt cu niste dureri de rinichi si niste picioare de plumb, care nu stiu cum au ajuns aici, caci pana acum am avut picioare de gazela…In fine eu ma resemnez repede si ma apuc sa urc cuminte la bete…Nu se stie unde e varful asta al lui Crai, cat o mai fi de mers pana la el si de la el la Tabla Butii si simt ca nu imi mai pot trage picioarele la deal decat cu greu. Ma zbat in momentul asta de slabiciune pana pe varful lui Crai, de unde insa…se vede Ciucasul..atat de aproape, neasteptat de aproape..Si Tabla Butii probabil undeva acolo jos, si totul incepe cu o coboare. Dintr-o data orice slabiciune e amintire si noi coboram la vale unul dupa altul. Nimerim pe un fel de platou, pe care drumul merge inainte fara mari diferente de nivel si in curand soarele ne indeamna la o caldura. Nu e nevoie de prea multa momeala caci cedem repede tentatiei…incepem cu o gustare, continuam cu descifrarea secretelor Ciucasului, care se vede de aici dintr-o alta perspectiva si recunoastem Culmea Bratocei cu Sfinxul, Cabana Muntele Rosu, Culmea Zaganu, Vf Ciucas, Poienile prin care am alergat la maraton spre Cabana Ciucas etc.




Dupa care suntem infranti cu totii de fermecatoarea zi de toamna care presara peste noi praf de soare si care cu o mica magie ne adoarme culcati in iarba mare pe care o folosim ca pavaza…Suntem singuri in toata pustietatea asta, 2 negrii mitetei, care incearca sa mai fure putina caldura de la soare, scutiti de enervanetele musculite si gangandii care isi fac de treaba toata vara prin iarba…Frigul le-a amortit acum si mie imi ofera 1 h jumatate de somn linistit.


Cum ne-am trezit, am vazut ca timpul nu a stat in loc, caci peste Ciucas s-a asternut o pacla si e timpul si pentru noi sa mergem…

Homeless

In curand ochii descopera la orizont ruinele vechiului funicular cu care se transportau bustenii din Valea Stanii, ceea ce inseamna ca in principiu, obiectivul nostr-cimitirul de la Tabla Butii e aproape. Era prima vizita prin aceste locuri asa ca reperul brazilor falnici era pretios ca punct de orientare si desi citisem cateva jurnale pe tema locurilor prin care tocmai am alergat sau vom alerga, locurile m-au impresionat. Pe de-o parte cimitirul este un loc foarte estetic. Sunt cateva locuri pe care le-am descoperit in peregrinarile mele care sunt adevarate locuri de veci:
-cimitirul la care am ajuns intamplator in concediu (la granita dintre Austria si Italia) cu vedere catre Dolomiti si catre dealurile vesnic verzi
-crucea pusa pe Coama Lunga, la Moeciu, cu vedere spre Crai si Bucegi si cu zgomotul satului mereu aproape
-crucile de lemn si mormintele simple, uneori chiar langa drum sau langa casa, din Muntii Cernei (Prisacina, Dobraia)

La aceasta lista se aduaga si Cimitirul de la Tabla Butii. In acest loc sunt ingropati oastasi romani (166) si straini cazuti in luptele de pe frontul deschis aici in Primul Razboi Mondial. Practic luptele aici s-au dat in 15-28 octombrie 1916 cand Diviza a 6-a a incercat sa apere aceasta trecatoare strategica, indeplinind ordinul formulat de Generalul Averescu. “Inamicii” erau reprezentati de Divizia 89-a germana, condusa de generalul Von Bellow.Initial romanii s-au retras iar nemtii au ocupat muntele Siriu.Lupta decisiva a fost in 2 noiembrie, data in care ambele parti au suferit pierderi foarte mari si pana la urma regimentele s-au retras in vederea reorganizarii unei lovituri intr-un alt punct strategic.


Actualul cimitir este in grija celor din comuna Cerasu (si chiar este un loc foarte bine ingrijit in ciuda distantei foarte mari pana in localitate) si cei inmormantati aici sunt comemorati in 6 augsut (de Schimbarea la Fata).

Cum spuneam, un loc foarte estetic

Povestea a ceea ce s-a intamplat in 1916 acolo.

Un frumos loc de veci.




Pe langa partea estetica si locurile foarte frumos ingrijite, este vorba de istorie, o istorie recenta si totusi trecuta. Acum mai putin de 100 ani aici au murit oameni si ei si-au dat viata pentru un crez, pentru ceva in care credeau, pentru o valoare. Mi se pare ca ceva din implicarea oamenilor de acum 100 de ani a disparut, poate redusa la tacere si educata de comunism, poate ascunsa in egoismul democratiei si libertatii…Eu cred ca romanii de azi nu mai sunt capabili de mari jertfe, ca suntem foarte usor de manipulat si de prostit si ca o parte din valori s-au ingropat odata cu cei care au fost odata eroi. Dar cu suficienta imaginatie pot recompune luptele de aici, pot sa vad drumul acesta impoartant intre Tara Romaneasca si Ardeal, pot vedea cetatea vamii de la Tabla Butii si cum se vamuiau butoaiele ce treceau pe aici, forfota din acest loc, care acum este sinonim cu linistea.

Cetatea Vamii- intr-un jurnal al domnului Gigi Cepoiu am citit ca cetatea se pare ca a fost ridicata de austrieci intre 1736-1739 functionand ca punct vamal. In 1788 turcii reusesc sa cucereasca zona,cu exceptia acestei cetati.

La un moment dat, din neant apare o BR care urmeaza un drum forestier. Pentru a cobori insa in Poiana Vaii Stanii trebuie sa aveti grija sa nu ratati primele marcaje CR care pleaca prin padurea de pe partea stanga. In final, dupa atat drum forestier adidasii alearga pe o poteca, o poteca placuta, napadita de frunze, cu obstacole, cu radacini, crengute mici si mari. Picioarele si-au recapatat profilul zvelt si valea ne cheama pe amandoi. Ne dam seama ca suntem pe traseul de la maraton, doar ca acum il parcurgem in sens invers. Totusi alergand prin padure, imi suna in cap versurile din Calin (file din poveste) caci ziua asta, muntele asta, padurea asta parca au fost vrajite, si ca o incheiere, mici ochiuri de lumina, dungi, benzi aurii se strecoara printre trunchiuri, luminand, functionand ca niste mici reflectoare pe scena libera doar pentru noi.

De treci codri de aramã, de departe vezi albind
S-auzi mândra glãsuite a pãdurii de argint.
Acolo, lângã isvoarã, iarba pare de omãt,
Flori albastre tremur ude în vãzduhul tãmâiet ;
Pare-cã si trunchii vecinici poartã suflete sub coajã,
Ce suspinã printre ramuri cu a glasului lor vrajã.
Iar prin mândrul întuneric al pãdurii de argint
Vezi isvoare zdrumicate peste pietre licurind ;
Ele trec cu harnici unde şi suspinã-n flori molatic,
Când coboarã-n ropot dulce din tãpsanul prãvãlatic,
Ele sar în bulgãri fluizi peste prundul din rãstoace,
În cuibar rotind de ape, peste care luna zace.
Mii de fluturi mici albaştri, mii de roiuri de albine
Curg în râuri sclipitoare peste flori de miere pline,
Împlu aerul vãratic de mireasmã şi rãcoare
A popoarelor de muşte sãrbãtori murmuitoare.
Calin (file din poveste)-Mihai Eminescu










Sunt imagini pretioase, sunt imagini efemere pentru cei care au puterea sa imbratiseze aventura, care pot sa mearga mai departe de frica si de terenul sigur, care cauta sa se regaseasca, care isi pot urma vise. Nu am avut niciodata visul de a alerga, acesta s-a sadit la un moment dat in sufletul meu si a crescut ca un boboc, ca o mladita. Acum am stilul meu si crezul meu,ratiunea mea pentru care alerg si pe care mi-o urmez cu drag…


Din Poiana Vaii Stanii, socotim ca avem timp suficient sa ajungem inapoi pe lumina si vom reveni in Cheia integral pe traseul de la maraton, partea aceea placuta a lui, primii km foarte alergabili de care m-am bucurat si in 2010 si in 2011. Coborarea in Cheia pe marcajul CR imi pare greu de urmat caci marcajul e in multe locuri sters iar poteca …pe ea pot sa o dau disparuta sub noianul de frunze.

Sunt insa salvata de pinguini care se intorc din tura de treking pe care au savurt-o pana la ultima raza de soare si coboram impreuna la pas spre masini si incheiem astfel o tura nesperat de frumoasa, o tura care mi-a dat idei pentru alte ture, cu piciorul, cu bicicleta, cu schiurile, o tura in care am deschis noi porti ale cunoasterii (despre mine, despre munte, despre istorie, despre locurile frumoase in care nu am ajuns inca si care ma asteapta cuminti).




Surse in care am cautat ceva material documentar pentru tura mea:


http://www.carpati.org/jurnal/plimbare_prin_muntii_siriu_8211_plaiuri_de_legenda/2016/


http://www.carpati.org/jurnal/verde_de_siriu_si_un_crai_pe_creasta_muntilor_tataru_/1901/


http://www.carpati.org/jurnal/creasta_muntilor_tataru_de_la_maneciu_la_cheia/2347/


http://www.carpati.org/jurnal/muntii_tataru/2171/


http://www.carpati.org/jurnal/creasta_muntilor_tataru_traversare_maneciu_cheia/2318/


http://www.carpati.org/jurnal/mun%C5%A3ii_t%C4%83taru_cimitirul_eroilor_%C5%9Fi_cetatea_v%C4%83mii/952/