Fagarasul are un loc special in inima mea, e locul in care am trait aventuri frumoase si unde i-am cunoscut pentru prima data pe multi din prietenii mei, si nu in ultimul rand e muntele unde am cunoscut-o si pe Mike acum trei ani si ceva.

Parca si acum imi amintesc prima tura in Fagaras acum 5 ani impreuna cu Catalin, plecarea cu rucsaci de 30 de kile de pe Valea Marului, balauritul dupa marcaj, explorarea necunoscutului, cele 4 zile si jumate petrecute la peste 2000 de metri, dar in primul rand intinderea muntelui si nesfarsita insiruire de creste si de varfuri. Va trebui sa povestesc la un moment dat si despre aceasta tura, cacia fost una din cele mai frumoase ture de trekking pe care am facut-o, si probabil ultima tura care a avut in mintea mea o tenta aventuroasa.

Revenind la zilele noastre, ideea unui Fagaras cu bagaje mai light o aveam mai demult, dupa care timisorenii si prietenii lor au facut anul trecut Fagarasul la 2 zile, iar anul acesta in 24h. Astfel am vazut ca se poate si altfel, si mi-am zis ca trebuie sa incerc creasta intr-o varianta mai rapida, mai ales ca ar fi fost un antrenament foarte bun (cel putin pentru genunchi si articulatii) pentru Maratonul Pietrei Craiului din saptamana urmatoare.

Si acum despre echipa, pentru iesirea asta am vorbit cu oameni cu “pasul intins” ca sa zic asa, respectiv cu Gabi, Suru si cu Em initial. Lui Gabi si lui Suru le-am implantat microbul cu 2 saptamani inainte la intalnirea carpati.org din Ciucas, si dupa o perioada in care ideea s-a copt la foc mocnit oamenii au zis da. Numai Gabi saracul stie cat o fi patimit pentru a obtine invoire pentru weekend-ul cu pricina.
Em a renunta pe ultima suta de metri din cauza mainilor ce nu erau suficient recuperate astfel incat cu 2 zile inainte ii propun ideea turei lui Mihai care accepta repede. La 2 metri cat are Mihai e putin spus ca are “pasul intins”, si cum in Dolomiti toate turele pe care le-am incercat ne-au iesit am zis sa continuam traditia si in muntii nostrii.

Iar cu toata lumea in general face creasta de la vest la est, ne-am gandit si noi sa incepem in sens invers, si sa plecam de la Rudarita spre Turnu Rosu. Planul era sa ajungem pana la Refugiul din Portita Zmeilor in prima zi iar a doua zi sa continuam de acolo pana la Turnu Rosu.

Astfel incat joi seara ne culege Gabi din gara din Brasov pe mine si pe Mihai si ne gazduieste pentru cateva ore la el in atelier. De dormit dorm putin si prost, nu stiu exact in ce cauza, oricum la 2:30 e trezirea si dupa un mic dejun pe cinste (Gabi a fost o gazda foarte tare) plecam cu un 4×4 al unui prieten de-al lui Gabi catre Rudarita. Mare parte din reusita turei a venit din transportul pe care l-a gasit gabi, altfel ar fi fost mult mai obositor si mai consumator de timp ajunsul pana la Rudarita, foarte tare ca omul ne-a dus la ora la care ne-a dus pana la Rudarita.

La 05:00 suntem gata de plecare, si incepem sa bagam carbuni pe urcarea abrupta ce ne aduce in cam 20 de minute in creasta, pornim cam tare la inceput dar ne e putin frica de plaiurile intinse si domoale de pana in Curmatura Zarnei. La inceput plec tare cu Suru in fata dar Gabi ramane putin in urma astfel incat incetinim ritmul, totusi e de mers 14-15 ore in prima zi. Ajunsi in creasta marim pasul si navigam prin padurea ce e destul de imprastiata pe alocuri, si in curand ne gasim in golul alpin, cu Varful Comisul in fata. Intre timp incepe sa se lumineze de ziua si peste Crai si peste Bucegi incep sa se vada gene de lumina. Rasaritul e fain dar se vad nori care avanseaza amenintator dinspre podisul Transilvaniei, astfel incat speram sa nu se fi inselat site-urile meteo cu prognoza lor. Sincer mie chiar imi plac portiunile domoale din Fagaras, mi se par intinse si linistite.

Primele raze ale soarelui.

Plaiuri domoale in lumina diminetii.

Trekking.

Trec pe rand Tataru, Comisul, Berevoiescu, Curmatura Bratilei, Vf Radului si dupa 5 ore ajungem in curmatura Zarnei. Refugiul nou arata foarte bine si s-a pastrat ok dupa un an, exceptie facand usa care are mici probleme la inchidere. Aici luam o pauza putin mai lunga, mancam mai pe indelete si ne reculegem inaintea urcusului spre Dara.

Soare si nori, refugiul Berevoiescu undeva mic in dreapta.

Pe unde ne poarta cararea.

Ochi negru.

Bujorei infloriti a doua oara.

Pe trecerea dintre Urlea si Dara Gabi si Suru ne povestesc pataniile lor de asta iarna, mi se cam zbarleste putin parul cand aud povestiri despre cornise instabile si placi de vant. Dupa alte 2h:30 ajungem in Fereastra Mare a Sambetei, unde aprovizinam cu apa si unde luam o alta pauza mai lunguta. Urmeaza urcusurile si coborasurile pe Slanina, Galasescu, Valea Rea si ajungem la Portita Vistei la fix pentru a vedea refugiul proaspat refacut de baietii de la Salvamont Victoria si elicopterul care se chinuia sa transporte uneltele folosite la vale. O alta pauza mai lunguta si pornim vijelios spre Vistea Mare dar aici benzina se cam termina si pe ultima portiune motorul parca merge in gol. O iau totusi putin inainte si fac singur un mic detour pana pe Moldoveanu, e fain si e soare, iar la intoarcerea pe Vistea prind un halou chiar misto. Blestem la cat trebuie sa alerg pentru a-i prinde din urma pe oameni, dar pana la urma a meritat detour-ul de pe Moldoveanu.

Spre Urlea.

Odihna in Fereastra Mare a Sambetei.

Transportul materialelor de la refugiu.

Mihai in actiune.

Creste si crestulite.

Si a mea aura.

Spre varful Corabia.

Respiro.

Vistea-Mare / Moldoveanu.

Atmosfera selenara de pe Arpasul Mare.

Lasarea serii ne prinde pedaland spre Podu Giurgiului si pe urcusul pe Arpasul Mare, ultimul urcus pe ziua de azi. Deja toti suntem destul de obositi, in primul rand psihic datorita lipsei de somn din noaptea de dinainte, astfel incat pe coborare mergem ca teleghidati. Oricum e clar ca vom ajunge destul de devreme la Portita Zmeilor si ca vom avea timp sa ne odihnim cum trebuie noaptea ce urmeaza. Pe la 8:30 ajungem al refugiu, ma duc dupa apa, mancam pe indelete si rapusi de oboseala ne cufundam intr-un somn adanc si fara vise.

A doua zi de dimineata ne trezim la 5 si plecam in jur de 6 fara ceva, pe intuneric ca si ziua dinainte. Plecam un pic anchilozati dar sangele se pune repede in miscare, rasaritul il prindem pe creasta de deasupra Balei dar intram destul de repede intr-o ceata ce ne va insoti cea mai mare parte a zilei. Dupa 4 ore ajungem la Caltun unde luam o mica pauza, pregatindu-ne pentru ultimele hop-uri ale turei, Negoiu si Serbota.

Peisaje fagarasene.

Negoiu cu a sa cusma.

Caltunul.

Urcusul pe Negoiu trece repede, custura merge putin mai greu pentru ca Suru are probleme cu un ligament lateral de la genunchiul drept. Dupa ce primeste o genunchera de la Gabi si dupa doua analgezice tendonul isi da drumul astfel incat prindem din nou viteza in directia Avrigului si a ultimului urcus, de la Avrig spre Budislavu. E inca devreme si ne dam seama ca o sa ajungem jos pe lumina astfel incat nu ne grabim prea tare, si luam pauze putin mai dese. Pe coborasul spre Turnu Rosu dam de afine, raman putin in spate pentru a ma bucura de ceea ce credeam ca vor fi ultimele afine pe anul asta, iar dupa putin trail-running la vale ajungem in forestier si manastire.

La aderenta.

Apropiindu-ne de Avrig.

Si poza de grup de la sfarsit.

Aici o asteptam pe mike, care ajunge cu un pic de intarziere (in aceasi zi ea a fost cu Laviniu, Irina, Andrei si Muha pe Vartope-Arpasel), si pornim pe lungul drum de intoarcere in Bucuresti, dupa ce ii debarcam pe Suru, Mihai si pe Gabi pe fiecare fie pe drumul spre casele lor fie la casele lor.

Ce mi-a placut foarte mult tura asta a fost ca am mers cam tot timpul ca o echipa, si ne-am rotit oarecum instictiv intre pozitiile de fruntasi si de lanterne pe parcursul intregii ture. In acelasi timp a fost totusi si ceva de mers si de pedalat, dar cu toate astea tura am facut-o mergand alert, fara nici un pic de alergat si cu destul de multe pauze. Sincer am facut mai multe poze acum decat am facut la prima iesire in Fagaras, desi nu a fost foarte mult material de pozat. Oricum a fost clar altceva, un Fagaras vazut altfel decat de sub greutatea rucsacilor de multe kile.

Un RT mult mai fun si mai sugubat al lui Gabi puteti citi aici:

Mici Nebunii de care avem nevoie