In mod suprinzator, desi am dormit la 1700 de metri in timpul noptii nu a fost deloc frig, sau oricum nu mia frig decat in noptile respective. Cu ocazia asta incep sa ma intreb daca sacul de iarna pe care l-am luat dupa mine nu e un pic cam mult pentru temperaturile de aici.

Pe de alta parte e ok ca seara dupa ce pui cortul nu trebuie sa ma infofolesc cu toate toate hainele si pot sa stau linistit sa citesc. Si tinand cont ca in fiecare seara la 6:30 sunt in cort si adorm pe la 10-11 sunt cateva ore de citit in fiecare seara. Iar la rand din categoria lecturilor pentru vacanta e “How to kill a mockingbird” a lui Lee Harper care se pootriveste ca nuca in perete in mijlocul Marocului. Nu conteaza, e carte buna si in doua seri am trecut de jumatate si intr-un fel deabia astept seara pentru a continua sa citesc.

Chiar daca nu a fost frig dimineata e putin racoroasa mai ales ca soarele nu isi face aparitia pana cand strang cortul. Partea buna ca mai am inca 12 kilometri in urcare pana in pas, o parte din ei la soare pe serpentine cat se poate de aeriene. E foarte putin trafic iar drumul e extrem de spectaculos si sunt putin curios cum ar fi cu o cursiera pe aici.

Din pas spre sud peisajul se schimba complet, si la aproape 2000 de metri sub intind aparent la nesfarsit campiile arse si batute de soare de dinainte de Sahara. Coborarea e si ea extrem de interesanta, 40 de kilometri de coborare in care ajung de la 2100 de metri pana la 300 de metri. Partea buna e ca serpentinele nu sunt foarte stranse si cam tot drumul pot sa las bicla sa zboare, cu ocazionalele frane in serpentinele mai stranse. E apropae coborarea ideala pentru conservarea energiei, opusul fiind coborarile abrupte si inclinate in care energia se consuma tocind placutele si discurile de frana.

Odata ajuns in vale soarele arde destul de puternic si trebuie sa fac putinele pauze pe care le iau la adapostul arborilor de Argan. In schimb in momentul in care intersectez drumul principal care merge spre Taroudant (berberii au o preferinta pentru litera T atunci cand e vorba de nume de localitati si de sate) traficul devine din ce in ce mai aglomerat si cu ocazia asta si biciclitul din ce in ce mai neplacut.

Cealalta problema e ca nici nu e nimic de vazut pe stanga si pe dreapta iar drumul zici ca e desenat cu o rigla, fara nici o curba timp de kilometri intregi. Pe dreapta se zareste tot timpul Atlasul inzapezit iar in jur e plin de livezi de portocali si de mandarini, fix acum fiind perioada in care se culeg. Pe langa mine trec spre portul din Agadir camioane intregi incarcate cu lazi de portocale. Daca va intrebati de ce pe vremea lui Ceasca portocalele apareau doar de Craciun motivul e ca atunci se coceau in nordul Africii. Asta e si motivul pentru care sunt atat de ieftine si de bune portocalele acum, la echivalentul a 20 de eurocenti kilul.

Se lasa in cele din urma si seara si satul de drum si de trafic si de un usor vant din fata trag pe stanga pe un drum de pamant unde gasesc o zona mai plata cu ceva iarba pentru a pune cortul. Singura problema e ca e de sarit un gard cu o multime de spini, caci toate gardurile din zona sunt facute din crengi uscate si spinoase. Mai interesant e daca descoperi dupa ce pui cortul ca ai spini sub el asa ca de fiecare data imi rezerv un pic de timp pentru a ma asigura ca nu imi gauresc cortul si salteluta…

Pe langa mine trec intre timp doua turme de capre, pastori sunt super relaxati cand ii intreb daca e ok daca pun cortul aici. De fapt din ce am citit oamenii nu au nici un fel de problema legata de “wild camping” si la cum am vazut ca arata terenul in ultimele zile nu cred ca o sa fie o problema sa gasesc locuri de cort.

Dimineta pe racoare.

Serpuind pe coasta muntelui.

In serpentine.

O alaturare nu foarte des intalnita.

Din nou in campie.

Petrom?

Livezile de portocali de la poalele Atlasului

A doua turna de capre pe seara asta.

Apusul zilei.