Nu stiu care e probabilitatea ca plecand din Romania sa ajungi sa pedalezi la capatul lumii cu doua vecine din Bulgaria. Si in acelasi timp dupa o multime de oameni intalniti pe drum si dupa timpul petrecut in Bishkek stau sa ma intreb daca mentalitatea romana si mentalitatea bulgara nu se aseamana cumva destul de mult sub marea umbrela balcanica. Si poate oricat de europeni ne-am da, ne asemanam in unele privinte mai mult cu vecinii de peste Dunare decat cu nemtii spre exemplu. Singura problema e limba si pana acum nu am intalnit pe cineva din Bulgaria cu care sa stau la vorba pe indelete.

Apropo de limba, probabil in afara de engleza care in cazul asta e cel mai simplu numitor, putem pune de un mic Turn Babel dintre celelalte limbi stiute cu romana, bulgara, rusa, slovena, maghiara, franceza, spaniola, catalana, slovena si germana. Dintre toate astea cel mai mult mi-ar place sa am ceva timp cand o sa ma intorc pentru rusa, dar mai e ceva pana atunci.

Dar acum sa revenim la povestea fulminanta a celor 21 de kilometri de astazi. Dupa ce strangen corturile si dupa o noua plecare deloc matinala vine momentul sa infruntam urcusul spre pasul Kegeti.

Valea a inceput sa se umple de kyrgyzy veniti la picnic si la sashlik (echivalentul gratarului) asa ca incercam sa grabim pasul pana la primul obiectiv al zilei, o cascada evantai pe margine vaii. Si aici e prea multa lume pentru gustul meu, sau poate doar m-am obisnuit cu locuri mai pustii si mai salbatice.

Si totusi putin mai sus primim o invitatie de la un kazakh foarte de treaba care se transforma intr-un pranz lung in toata regula in care toti punem la comun ce avem prin traista. Omul e venit cu nevasta si cu una din cele 16 nepoate cu lada la pescuit si la iarba verde. Parintii lui au fost chinezi dar el e musulman convins, casatorit fericit de 43 de ani. E primul om intalnit in calatoria mea de pana acum care a mancat cu betisoare chinezesti.

Masa de pranz s-a terminat in mod suprinzator cu o mica istorisire religioasa pe tema tolerantei religioase si imi dau seama ca e bine sa ai cu tine pe cineva care vorbeste bine rusa. Unele lucruri le-as fi inteles si singur, dar cu siguranta nu toate.

E deja dupa-amiaza si ne pornim fara tragere de inima la deal. Capcana e intr-un faptul ca si daca ajungem in pas, coborarea e tot pe aici. In schimb dam de o bariera ce inseamna sfarsitul masinilor si al gratarelor. In schimb si drumul se strica si in unele zone traverseaza zone cu multi bolovani ascutiti si incep sa-mi fac putin griji din cauza cauciucurilor destul de inguste.

Putin mai sus dam de un canton forestier parasit cu locuri faine de cort chiar langa, asa ca ne hotaram sa lasam bagajele aici si sa pornim mai sus cu bicicletele usoare. Zis si facut, doar ca e prea tarziu pentru a ajunge in pas. Valea e in schimb extrem de frumoasa, cu paduri pe versantii de pe marginea vaii si cu un drum placut de darapanat in unele locuri.

In schimb pe una din portiunile cu bolovani ascutiti inevitabilul se produce si ma aleg cu un snake-bite. Pompa a ramas la bagaje asa ca ma intorc sa rezolv problema. Cum un snake-bite nu e chiar asa de simplu asa ca imi fac de lucru cam o ora, caci pentru a scoate roata trebuie sa desfac portbagajul pentru a desface franele, urmate de cablurile de schimbator, urmate de roata propriu-zisa ce nu are quick-release. De fiecare data cand fac pana pe spate e o adevarata placere.

Apare si Angie care a mai inaintat putin pe vale si a vazut macar de departe pasul, peticul pare sa tina si ne mobilizam la masa de seara, hrisca cu legume si cu branza.

Si cum sunt lemne cazute in jur ma motivez sa fac si un foc. E primul de cand am plecat din Romania caci atunci cand campezi singur nu prea are nici un Dumnezeu. Focul e bun atunci cand ai cu cine sa stai la vorba in jurul lui, printre momente in care privesti fascinat valvataia sa.

Si asa terminam si taria adusa dupa noi si imi dau seama ca fetele astea se incadreaza mai degraba in tipologia expatului. Amandoua au o multime de ani petrecuti in afara si trebuie sa recunosc ca am o oarecare fascinatie fata de nomazii epocii noastre. Un an aici, doi ani acolo, o limba invatata intre timp, joburi diferite si experiente diversificate si bogate. Ce te face sa pleci in lume si ce te face sa ramai in tara si sa urmezi un fagas destul de normal? Ce te face sa te simti ca acasa intr-un loc nou, cum te potrivesti in cultura si in mentalitea unui popor? Intr-un fel am incercat si noi experienta in Germania pentru un an si jumatate asa ca nu sunt chiar in necunostinta de cauza.

Dar tot mi se pare fascinant, mai ales cand dai de oameni care pot vorbi extrem de deschis despre o multime de lucruri. Pana la urma se termina si lemele, se termina si taria si vine timpul sa intram in corturi sub un cer plin de stele ce prevesteste o noapte destul de rece.

Cautand umbra.

Catre pasul Kegeti.

Ultimii metri pe asfalt.

Kimiz cu gust ciudat.

Unduit.

Unduit.

Sal arabesc.

La masa cu o familie de etnie chinezeasca din Kazakhstan.

Masa de pranz.

Casatoriti de 43 de ani.

Bunicii si una din cele 16 nepoate.

Continuand catre Kegeti.

Inainte de snake-bite.

Ultimele raze de soare.

Incercand sa rezolv snakebite-ul

Primul foc de cand am plecat din Romania.

Sub cerul instelat.