Primavara in Transilvania e putin intarziata iar in timp ce urc pe serpentinele largi ce pleaca de la Bixad spre Sf. Ana am ramasa in minte explozia de verdeata ce a curpins tot sudul tarii. Sudoarea curge si toata atentia e captata de gasirea unei traiectorii fara gropi pe un drum ce pare ca nu a fost reparat de la revolutie. La o prima impresie prin secuime nu prea au ajuns prea multe din drumurile europene prin care au fost reparate o multime de drumuri secundare prin sud. In schimb chiar imi place urcarea continua de aici iar drumul pare taiat cu o panta numai buna de urcat in viteza, mai putin portiunile cu multe gropi. Cele cu piatra cubica chiar imi plac si ii aduc o tenta de Paris-Roubaix traseului.

La Sf. Ana nu am ajuns niciodata pana acum iar pentru weekend-ul asta am desenat impreuna cu Andrei si cu Octavian o bucla cu plecare din Sfantu Gheorghe care sa ne duca pe acolo. Cel mai probabil e si momentul ideal de a ajunge la lac, inainte de a incepe caldura si inainte ca locul sa capete tenta de strand si sa fie plin de oameni.

In vreme ce imi scuip plamanii la deal (cursiera se poate transforma clar intr-un extrem de eficient instrument de auto-tortura, aviz masochistilor) Mihaela tocmai termina marahonul de la Brasov pe un loc trei impartit cu alte trei fete in vreme ce Claudia si Viorica cauta plante carnivore prin mlastinile din jurul Brasovului. Nici daca ne-am fi straduit nu am fi reusit sa ne imprastiem atat de bine in cele 4 zari in zona.

Partea buna e ca traficul e inexistent iar locurile sunt extrem de pitoresti. Urasc drumurile cu mult trafic pe cursiera si prefer ceva gropi unui asfalt perfect atunci cand stiu ca nu bazaie masinile pe langa mine. Si totusi in ultimii ani ultima portiune pana la Sf. Ana s-a reparat si e numai buna de cursiera. Lacul si zona de langa lac e in schimb foarte faina, si dupa ce schimb cateva mesaje laconice cu Mihaela cu bruma de semnal de aici dau si o tura de lac cu cursiera descoperind un loc fain si plin de liniste. Mi se pare imensa diferenta intre cat de curat si cat de aranjat e totul aici, si totusi esti in mijlocul naturii si felul in care arata lucrurile pe Valea Cerbului in Bucegi. Sper sa ramana neschimbat si un urmatorii ani.

Intre timp sosesc si Andrei si Octavian pe care am avut onoarea sa-i chinuiesc putin cu tura de azi. Andrei e la prima tura pe cursiera iar Octavian se lupta eroic cu MTB la deal pe un traseul nu a fost chiar usor pana aici. Andrei era de fapt convins ca o sa murim si ca o sa ne prinda noaptea de cand am plecat din Bucuresti, convingere definitivata odata cu plecarea tarzie in tura. Convingerea a inceput sa dispara abia atunci cand am dat din nou de asfalt pe coborarea spre Turia si cand am inceput sa ne intindem la drum. Apropo de asta la ciclism imi plac foarte mult opririle la crasmele si magazinele comunale, atunci cand te opresti rupt de foame sete si de oboseala si mananci ca boschetarii in fata magazinului, eventual incercand sa “blend-in” cu cativa localnici mai guralivi. Tot din categoria culinara tura am inceputa cu ficatei la cuptor si cu cremsnit in parcarea de la Billa unde am lasat masina.

Pana la urma nu am murit si nici nu ne-a prins noaptea (desi a fost foarte aproape) si am inceiat tura pe un drum national cu ceva cam mult trafic pentru gusturile noastre si cu un usor vant din spate si o pizza in Brasov numai buna de redus deficitul caloric de peste zi.

Duminica in schimb cum eram 6 oameni cu o singura masina si cum cineva trebuia sa se intoarca cu trenul inapoi am zis sa ma sacrific. In plus dupa lunga coborare din Cozia de weekend-ul trecut m-am ales cu o durere de genunchi ce nu se prea manifesta la bicicleta asa ca inca o zi pe cursiera imi surade putin mai mult decat o zi trekking. Idei prea multe nu prea am asa ca ma gandesc ca as putea sa pedalez pana pe DN1A pana in Ploiesti dupa care sa iau trenul pe ultima bucata.

DN1A e un drum chiar fain de bicicleta mai ales dimineata pana cand se porneste traficul si pot zice ca mi-a placut bucata dintre Sacele si Maneciu. Mai complicat a fost cu picioarele grele din ziua dinainte si lipsa magazinelor comunale intre Sacele si Cheia. Iar coborarea din pasul Bratocea a fost ca o trecere prin anotimpuri iar pe masura ce cobori spre campie padurea si copacii incep sa inmugureasca si sa se inverzeasca cu fiecare kilometru.

Astfel incat dupa un ocol pe drumul spre Slanic pentru a evita traficul ajung sa pedalez printre sate cu tufe de liliac inflorit si printre lanuri de rapita in temperaturi de vara autentica. Uitasem senzatia de a te umple de transpiratie atunci cand te opresti din pedalat intr-un loc care e la soare. Din Ploiesti nu ma prea incanta gandul de a lua trenul, mai ales ca e inca devreme asa ca ma uit pe iarta si incerc sa croiesc un traseu fara trafic spre Bucuresti. Nu mi-a parut rau de alegere caci am descoperit cu ocazia asta si zona din nordul capitalei care e chiar faina pentru iesiri de o zi. Mai complicat a fost cu reintrarea in jungla de beton a Bucurestiului dupa o zi intreaga prin locuri frumoase. E momentul acela in care intri pe un bulevard strajuit de blocuri de 10 etaje pe stanga si pe dreapta si te simti ca intr-un canion urban, pedaland printre masini, atunci cand orizontul se inchide, verdeata dispare si devii din nou o furnica in musuroiul citadin.

Iar track-urile zilelor de pe Strava, loc al pierzaniei sunt:

Tura de Sf. Ana: https://www.strava.com/activities/293396803
Bucuresti-Brasov fara trafic: https://www.strava.com/activities/293396858

Drum intins spre Bixad.

Liniste si pace.

Contemplativ.

Radler-ul nostru cel de toate zilele.

Inapoi spre Balvanyos.

Asfalt!!! Dupa kilometri buni cu dale de beton.

Din categoria pauzelor boschetaresti.

Gasind trasee cicloturistice.

Statuia si totemul din secuime.

Baroc.

Odihna.

Privind increzator in viitor.

Detalii.

Inca putin pana la masini.

Spre bratocea.

Zburand la vale spre Cheia prin inceput de primavara.

Deja inflorit in campie.

La cumpana vesela.

Zone faine de pedalat la nord de Bucuresti.