Plecarea

Pe masura ce s-a apropiat ziua plecarii timpul a parut ca se contracta si nu putine au fost momentele in care nu eram deloc sigur daca voi reusi sa rezolv toate lucrurile pe care voiam sa le rezolv la timp. Astfel incat lista cu lucruri ce trebuie facute, s-a lista lunga s-a scurtat in lista cu lucruri ce trebuie facute neaparat inainte de plecare urmata de inca o scurtare la lista de lucruri critice.

Totul a culminat cu ziau de vineri, in care m-am impartit intre rezolvat o lista destul de lunga de lucruri si petrecut timp cu parintii si cu Mihaela. Punctul culminant a fost in schimb probabil momentul in care am luat de la Decathlon cateva piese de echipament esentiale pentru a putea pleca, respectiv cortul, incaltamintea si o pufoaica usoara, la ora 7:30 in seara de dinainte de a pleca. Dupa care o ultima masa de seara impreuna cu parintii, socrii si cu Mihaela urmata de definitivarea bagajelor care s-a terminat seara la 23:30.

La un moment dat am renuntat sa le mai organizez, si pur si simplu le-am aruncat in cob-uri in speranta ca voi avea mai mult timp pe drum pentru a vedea ce si unde va sta.

Si dupa o noapte scurta vine si marea dimineata, cu o burnita neanuntata si cu atmosfera bacoviana numai buna de inecat corabiile. Mai montez pe ultima suta de metri un suport de bidon, fac un dus rapid si facand pe pace-bycicle pentru parintii mei fac drumul de la usa blocului pana in Tineretului. De ce am ales in Tineretului? Poate pentru ca aici am muncit aproape 6 ani de zile, poate ca era oarecum pe directia prin care urma sa iesim, poate pe de o parte pentru ca ar fi fost un loc de plecare ca si oricare altul.

E greu de spus ce a fost in mintea si in inima mea in momentul in care am facut drumul pana acolo. Un amestec de entuziasm cu teama de a nu fi uitat ceva important. Si un ciclocomputer prost calibrat, care imi arata ca merg cu 10km/h cand eu aveam probabil de doua ori pe atat.

La Tineretului prietenii incep sa apara unul cate unul, si chiar ma bucur pentru fiecare mana pe care am strans-o acolo. Pe multi ii stiu de ani buni de zile iar altora cred ca le-a placut mult ideea unei calatorii lungi pe bicicleta cert e ca s-au strans suprinzator de multi oameni pentru o plecare destul de matina intr-o sambata dimineata. Multumesc inca odata.

Si dupa o jumatate de ora de glume, planuri, poze si chiar un mic interviu pentru o televiziune care habar nu aveam ca o sa fie acolo si dupa despartirea de parintii ne urcam pe bicicleta si ne asternem la drum. Spun “ne” pentru ca in prima zi de pedalat am avut o mica echipa de insotitori care au facut plecarea putin mai usoara. Si din nou le multumesc pentru asta.

Primii kilometri la iesirea din Bucuresti in schimb sunt foarte uzi si murdari mai ales ca multi dintre oameni nu si-au gasit la timp aparatorile de noroi pentru ploaia neauntata. Pe masura ce ne departam de Bucuresti si de drumurile principale asfaltul se zvanta si cum se mai si incalzeste pedalatul incepe sa devina din nou o placere. Cerul in schimb a ramas plumburiu si bacovian pana la sfarstiul zilei, un cer complet nefotogenic care face sa dispara orice urma de contrast din poze.

Din Comana urmeaza o mica bucata pe drumuri mai rupte, in schimb in momentul in care ajungem pe national intindem velele si cu un vant prielnic ajungem pe la 15:30 in Giurgiu, de unde ne facem si cumparaturile pentru masa de seara. Trecem si podul prieteniei si nu reusesc sa impresionez din pacate vamesul bulgar cu viza de Kyrgystan.

In minte jucase deja urmator dialog:
– Si, pana unde mergeti?
– Pai pana aici aproape, pana in Kyrgystan.
– Pana unde?!
– Pana in Kyrgystan, vedeti ca e si viza pe pasaport.

Realitatea a fost in schimb formata din cateva cuvinte balmajite in bulgara si un semn de a trece mai departe. Prin Ruse trecem prin parc si prin centru pentru a schimba ceva bani si pentru a cauta un operator de telefonie mobila pentru o cartela de bulgaria. Daca primul punct a fost simplu la al doilea mi-am dat seama ca o sa fie interactiv prin Bulgaria cu engleza, dar am aflat prin metode de comunicare mono-silabice ca Vodafone e Mtel in Bulgaria si ca toate magazinele sunt cam inchise la ora asta. Nu-i nimic, sper sa rezolv in urmatorul oras mare luni dimineata.

Ultimii 15 kilometri pana in Basarbovo ii facem pe intuneric si cu ocazia asta imi amintesc ca nu-mi place de nici o culoare sa merg noaptea. In schimb acum stim ca ne asteapta locul de cort de langa falezele de catarat, unde ajungem dupa un deal redutabil pe care nu l-am observat pana acum cand veneam aici la catarat pe bicicleta. A urmat o ultima seara cu prietenii si o ultima noapte cu Mihaela inainte de cele 9 luni de calatorie.

Datele zilei:
Distanta: 110km.
Diferenta de nivel: 200m.
Moral: 9.
Peisaj/Obiective: 6.

Prietenii stransi inainte de plecare.

Prietenii stransi inainte de plecare.

Pinguin bulbucat.

Pinguin bulbucat.

La poze.

La poze.

La kilometrul 0.

La kilometrul 0.

Plutonul care m-a insotit.

Plutonul care m-a insotit.

Fara aparatori, rastignit.

Fara aparatori, rastignit.

Nu trebuie sa mergi departe pentru a da de locuri mai salbatice.

Nu trebuie sa mergi departe pentru a da de locuri mai salbatice.

Suspendat.

Suspendat.

Catre comana.

Catre comana.

Pe camp.

Pe camp.

Masa campeneasca.

Masa campeneasca.


Posted

in

, ,

Comments

6 responses to “Plecarea”

  1. Kya Avatar

    Draga Radu, pinguinul bulbucat a traversat Atlanticul, vine chiar din America, si cred ca tare s-ar fi bucurat sa ajunga pana la Khan Tengri ๐Ÿ™‚ E plimbacios rau, aproape la fel de mult ca si tine ๐Ÿ˜›

    In alta ordine de idei, prin pozele pe care le-am vazut am trait alaturi de tine momentele startului in Marea Aventura, asa cum am denumit-o eu!

    Bafta multa si sa te bucuri de tot ceea ce iti va oferi acest drum fabulos! ๐Ÿ™‚

  2. Claudia Avatar

    Nu ma asteptam sa scrii asa repede ๐Ÿ˜›
    Dar am devorat randurile ca si toate pozele care s-au pus…
    Imi place sistemul de “notare” al zilei, abia astept notele peste 10 – daca e cazul, nu ezita sa le dai ๐Ÿ™‚

  3. radu Avatar
    radu

    merci de poza cu catelul. o sa fie prezent in Tineretului la sosire ๐Ÿ™‚

  4. Mihaela Avatar

    Daca Radu va fi la notat zile la fel de pretentios precum e cand da note mancarii (mai precis mamaligii) atunci ma indoiesc ca vom vedea prea multe zile de 10. 10 la Radu e cam ca 10 la gimnastica, mie asa imi pare…

  5. Ren Avatar
    Ren

    stiam de proiect inca de anul trecut, imi amintesc ca te-am votat pe un site ptr o eventuala sponsorizare; azi am citit o postare a Claudiei in care a inserat un link catre blogul tau, iar acum citesc cu nesat despre minunata calatorie!

    stiu ca e tarziu, ori poate nu…dar iti doresc din suflet sa ai drum bun, sa fi sanatos, sa te bucuri de locuri si oameni si sa faci muuuuulte poze (ca le faci bine rau) ca ele raman la final cele mai de pret, retraind clipele ๐Ÿ™‚

    toate bune!

  6. […] iar sentimentul de a incheia in sfarsit cercul e unul foarte, foarte fain. Iar uitandu-ma peste pozele de la plecare ma intreb daca omul din poze e unul si acelasi. Sunt convins intr-un fel ca toti kilometri […]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *