Potcoava Bucegilor pe bicicleta

Cu toate ca turele demne de povestit sunt mai rare am reusit sa raman din in urma cu jurnalele. Cheful de scris nu a fost la cel mai ridicat nivel in ultima vreme dar vine totusi timpul sa ajung din nou la zi.

Toamna s-a prelungit nesperat de mult anul acesta. Sincer nu credeam ca o sa apuc 3 ture consecutive de bicicleta anul acesta si imi imaginam o toamna cu weekenduri gri si depresive petrecute in Bucuresti. Dar iata ca se anunta un weekend suprinzator de cald si de uscat, iar ideile nu se lasa asteptate.

Una din primele idei care mi-a venit in minte a fost traversarea Bucegilor pe bicicleta, cu geniala coborare din Saua Strunga pe bicicleta pe care o facusem cu ceva timp in urma. Tura ar fi fost redutabila si fara operatia cu o luna si jumatate in spate iar Mihaela a incercat pentru un scurt moment sa ma convinga ca poate e prea devreme. Dar scurtul moment a trecut suficient de repede cat sa nici nu mi-l amintesc si iata-ne in Inter-Regio spre Sinaia.

E totusi noiembrie, ziua e scurta si am mari dubii ca o sa pot sa ma misc prea repede in locurile in care o sa fie de impins bicicleta asa ca ora si jumatate in plus pe care ne-o ofera inter-regio poate sa faca diferenta. In schimb e foarte cald pentru noiembrie si desi e doar 8 dimineata ne incalzim destul de serios pe serpentinele ce urca spre saua Dichiu. Din pacate aerul nu e la fel de curat ca saptamana trecuta departarile sunt ascunse de o pacla extrem de enervanta pentru poze. Deh, si caldura ca var si atmosfera ca vara e cam greu sa ai la in acelasi timp.

Platoul s-a schimbat destul de mult fata de ultima data cand am fost pe aici, a aparut o parcare la sfarsitul asfaltului si numarul de masini nu era deloc mic, asemeni cu numarul de turisti ce se indrepta spre Babele. Daca e bine sau e rau e greu de zis.

De la Babele in sus in schimb poteca se pustieste si incepe sa devina din ce in ce mai interactiva, pana sub Cerdac unde vine timpul sa ne apucam sa impingem la ele. Eu sunt deocamdata in cei mai largi adidasi care sunt intamplator adidasi de sosea asa ca aderenta pe noroiul si zapada de sub Cerdac nu e cel mai potrivit mediu pentru ei, mai ales in conditiile in care echilibrul e inca precar si sunt multe momente in care ma simt ca si cum as avea doua picioare stangi.

Cam la fel de ciudat e atunci cand trebuie sa imping bicicleta la deal caci e foarte greu sa ma opintesc cu ceva forta, in schimb parca merge ceva mai bine atunci cand iau bicicleta in spate si merg cu pasi mai mici. Iar in momentele astea nu poti sa nu te gandesti cat de simplu era inainte. Dar incet incet ajungem si poteca care se indreapta spre saua Strunga, poteca atat de bine intiparita in minte la maratonul 7500. De fiecare data cand am ajuns aici am fost suficient de obosit si lucrurile se miscau suficient de incet pentru a tine minte toate detaliile plaiului lung care coboara catre refugiul din saua Batrana.

E prima data cand sunt cu bicicleta pe aici si desi nu e extrem de abrupt iar poteca e in unele locuri larga cat tot plaiul e un pic tehnica si trebuie sa te chiui putin pentru a evita pragurile mari de iarba care iti ies in cale. Bicicleta pe care sunt calare e bicicleta pe care ne-a imprumutat-o nasul nostru pentru a mai prinde cateva ture pe munte toamna asta, si chiar daca e ok furca e un Dart 1 care se simte cam la limita lui pe aici, iar mie imi cam zdrangane dintii in gura pe bucatile denivelate. O sa trebuiasca sa vad de unde imi cumpar un MTB pana cand vine primavara.

Ajungem si la jnepenisul din saua Strunga si aici trebuie sa luam bicicleta pe sus si sa o caram in spate pret de un sfert de ora, poteca taiata prin jnepenis era prea ingusta in multe locuri si pentru a nu ramane cu bicicleta prinsa in crengi de jnepen cea mai buna varianta e sa o iei in spate. Din saua Batrana pana in saua Strunga in schimb e terra incognita, nu am mai fost niciodata pe aici asa ca nu stim la ce sa ne asteptam, si cum e deja ceasul aproape 3 si inserarea se apropie vertiginos trebuie sa ne grabim pentru a prinde cat mai mult din coborarea din Saua Strunga pe lumina.

Eu reusesc sa-mi iau si doua cazaturi incapatanandu-ma sa stau cat mai mult pe bicicleta cazaturi care pana acum ar fi fost nimicuri. In schimb acum picioarele sunt inca putin ca bibelourile si de fiecare data cand dau cu ele de pamant, spre exemplu ca atunci cand cazi pe o parte si incerci sa te echilibrezi, imi vine sa urlu un pic de durere. Dar senzatia trece destul de repede si ma gandesc ca una din modalitatile in care o sa le desensitivizez e tocmai aceasta.

Oboseala in schimb m-a prins din urma si dupa 3 luni fara nici un fel de miscare mi se pare ca abia ma misc pe aici si ca micile urcari si coborari pana in Saua Strunga nu se mai termina. Deja sunt consolat ca o sa prindem parte din coborare pe intuneric dar mi-ar place ca macar sa apucam bucata mai stancoasa de pana in padure pe intuneric.

Ajungem pana la urma si pana in Saua Strunga, soarele e deja la apus si noi suntem destul de obositi asa ca facem o mica pauza de masa, cu salam de biscuiti si mere, si dupa ce ne tragem rasuflarea ne asezam biciclete pe poteca si sa ne grabim la vale. Coborarea de aici e geniala pe bicicleta, chiar si cu tehnica noastra deficitara. E suficient de tehnica cat sa te faca sa muncesti putin, suficient de cursiva incat sa nu-ti fie frica ca o sa vii in cap, intr-un cadru natural de vis. Intr-un fel toata tura e mai mult sau mai putin pentru coborarea de o ora si jumatate pana in Moeciu, si pentru cateva scurte momente uit si degete si sunt sunt doar din nou fericit coborand cu bicicleta la vale.

La Gutanu ne oprim pentru o poza cu Bucegii in fata dupa care ne intrecem cu intunericul care se lasa peste Bucegi. Reusim pana la urma sa ajungem in Moeciu pe lumina si probabil nici daca ne-am fi calculat nu ne-ar fi iesit atat de la fix tura. Gasim cu destul de mare usurinta o pensiune si dupa o masa de seara cu cas si paine din Ardeal cad absolut frant in pat. Maine clar nu o sa iasa o tura prea lunga.

Masa de dimineata din tren.

Masa de dimineata din tren.

Urcand cu spor spre platou.

Urcand cu spor spre platou.

Mongolia de Romania.

Mongolia de Romania.

Inca un pic pana la releu.

Inca un pic pana la releu.

Drum intins.

Drum intins.

Noroi si zapada, conditii nu prea ciclabile

Noroi si zapada, conditii nu prea ciclabile

De aici e numai coborare.

De aici e numai coborare.

Reclama mascata la Simplon.

Reclama mascata la Simplon.

Una din cele mai faine coborari de la noi din tara.

Una din cele mai faine coborari de la noi din tara.

Inca putin pana la Gutanu.

Inca putin pana la Gutanu.

Poza de familie.

Poza de familie.


Posted

in

, , ,

Comments

11 responses to “Potcoava Bucegilor pe bicicleta”

  1. kya Avatar
    kya

    Foarte, foarte frumoas? tur?! ?i fotografiile, ca de obicei, minunate!

    1. Diaconescu Radu Avatar

      Mi-a amintit de tura de acum multi ani de la Moeciu, cand am facut aceasi coborare pe bicicleta Mihaelei. Nu stiu de ce dar momentul pare atat de departe…

  2. Marius W. Avatar

    Hmmm nu ?tiam de posibilitatea asta de coborâre… Când se topesc z?pezile o încerc ?i eu 🙂

    1. Diaconescu Radu Avatar

      Merita ajuns acolo, desi as spune ca intr-o zi de vara e mai frumos si ai mai mult timp sa te bucuri de ea.

  3. Zaraza Catarig Avatar

    Incet-incet revii la tonusul de altadata! Gasesti momentele faine si amintirile frumoase din aceasta noua ipostaza iti vor furniza motive sa fii optimist. De felul tau esti optimist, ramane numai sa te obisnuiesti cu noutatile. 😉
    Na?? Poza de familie? Sa va spun casa de piatra? 🙂

    Unde nu sunt conditii ciclabile, macar sa nu fie… ciclice. 🙄

    1. Diaconescu Radu Avatar

      Casa a fost de piatra de mai bine de sapte ani 🙂

      1. Zaraza Catarig Avatar

        A, voi ati fost la momentul potrivit, in locul potrivit, numai eu am intarziat putin… 😀

  4. a_mic Avatar
    a_mic

    Ma bucur pentru voi doi!

  5. Alex Avatar
    Alex

    Ce frumos!

  6. Iulian Avatar
    Iulian

    Un traseu exact al potcoavei Bucegilor?

    1. Diaconescu Radu Avatar

      Potcoava in sine cred ca se temrina ceva mai jos de saua Strunga, noi de acolo am coborat spre Moeciu. Dar practic urmareste culmea muntoasa ce inconjoara Valea Ialomitei.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *