Ultima zi de MTB pe 2014

Nu stiu cum se face dar in ultimele 3 weekenduri am cazut de fiecare data frant la sfarsitul zilei cuprins de oboseala si de o usoara febra musculara ce se agrava in mod subit peste noapte. Cele 3 luni fara nici un fel de efort se simt si nici kilogramele in plus nu sunt un avantaj, iar o tura care ar fi fost lejera acum un an acum ma stoarce aproape complet la sfarsitul zilei. Pe de alta parte recunosc ca imi place senzatia de sfarseala si de febra musculara de sfarsitul zilei, un semn ca ai tras de tine putin de-a lungul turei. E o senzatie care poate da dependenta si care atunci cand te antrenezi pentru ceva poate fi un indicator al unui antrenament reusit.

In turele din toamna asta nu poate fi vorba de nici un fel de antrenament in schimb, ci doar de cea mai usoara modalitate de a ajunge din nou pe munte si de a face ceva miscare. Revenind in schimb acum la povestea zilei, vine si dimineata si parasim camera hostelului la care am stat peste noapte, si in racoarea diminetii vine momentul sa urcam spre Poiana pentru a descoperi tura scurta de la Brasov XCM Marathon.

Si cu toate ca e destul de frig si Brasovul pare sa fie inca tot sub umbra Tampei strazile par sa fie pline de oameni care se indreapta spre munte, fie pe jos, fie in alergare, fie pe bicicleta. O fi bine, o fi rau sa fie muntele in spatele case, cine stie, poate vom descoperi si noi odata. Ne urcam si noi pe biciclete si pornim si noi la drum, nu inainte de ne face datoria civica de vota la una din sectiile de votare pe care ni le-a scos track-ul in drum.

De aici incepem sa tocam metodic drumul pana in Poiana Brasov. Acum desi muntele e in spatele casei e putin straniu sa vezi atat de multi oameni pe poteci, si din punctul meu de vedere nu prea merge ca aceleasi poteci sa fie impartite si de drumeti si de ciclisti. Ca drumet mi s-ar parea ciudat sa trebuiasca sa ma dau la o parte din fata biciclistilor, sau sa stau cu frica ca vine cineva mai tare care nu franeaza la timp. Probabil in zilele de saptamana nu e nici o problema dar in zilele de weekend cand pare ca tot Brasovul a iesit in Postavaru poate deveni putin mai problematic.

Odata ajunsi in Poiana descoperim si o alta problema cu GPS-ul, respectiv identificarea sensului atunci cand trackul se intersecteaza de mai multe ori, astfel incat ajungem sa facem in sens gresit jumatate din bucla care merge spre spinarea lunga. Ne dam seama abia dupa ce a coborat destul de mult spre Rasnov, si in fata cu perspectiva de a impinge bicicletele la deal hotaram sa urcam pe sosea inapoi in Poiana. Ajungem inapoi in Poiana nesperat de repede si incercam si varianta corecta, ajungand in cele din urma si pe poteca care merge pe spinarea lunga.

E genial de pedalat pe aici, in departare se vede Bucegiul dintr-un unghi pe care nu l-am mai vazut pana acum iar poteca e numai buna pentru a stoarce putin untul din tine cu urcari scurte si abrupte alternate cu bucati de coborare faine. O ultima coborare ne scoate in acelasi loc in care era acum o ora si un pic, si urcam din nou cu spor spre Poiana, cu gandul la Regio Trans-ul de ora 16:00.

De aici prindem coborarea spre Valea cu Apa, mult prea tehnica pentru ce pot sa cobor eu acum. Dupa Valea cu Apa in schimb poteca devine din nou domoala, si e din nou fain sa gonesti la vale la vale pe bicicleta. Ultima data am fost pe aici la semimaratonul de Brasov acum 2 ani si jumatate, alte vremuri ce par mult mai departe in amintirea mea. Incet incet se apropie si orasul si ajungem din nou inapoi in aglomeratia turistica din centru, dupa ceea ce a fost pana la urma ultima tura pe MTB a anului. Vremea a devenit cat se poate de urata, si mi se pare ca am ajuns din nou in Berlin. De acolo mi-a ramas in minte o stire de la sfarsitul lui ianuarie in care oamenii spuneau ca soarele a stralucit pret de fix 19 minute in 3 saptamani. In Bucuresti cel putin cred ca sfarsitul de noiembrie si inceputul de decembrie au aratat fix la fel.

Din nou la deal.

Din nou la deal.

Culorile toamnei trecute.

Culorile toamnei trecute.

Pauza pe frunzis.

Pauza pe frunzis.

Fosnet de frunze.

Fosnet de frunze.

Concentrare.

Concentrare.

Din goana bicicletei.

Din goana bicicletei.

Ultimul weekend in sa pe munte pe anul acesta.

Ultimul weekend in sa pe munte pe anul acesta.

Pentru noutati din calatorii si pentru idei de aventuri mail-ul ramane cea mai sigura varianta.

Postari similare

4 munti, in varianta doi ingineri nebuni.

Adevarul e ca trebuie sa ai macar un gram de nebunie pentru a te inscrie la un concurs cum e 4 munti, indiferent daca vrei doar sa termini, sa te bucuri de peisaj sau sa tragi la podium. Nu e lucru deloc usor sa pot sa-ti pastrezi entuziasmul intact atunci cand stii ca trebuie sa […]

Clabucetul Taurului, Culmea Sorica, Susai si Pietricica, in saua mtb-ului

Saptamana de vara din Octombrie e abia la inceput, si dupa ce in urma cu o zi am admirat abruptul vestic al Bucegiului de pe dealurile din zona Bran-Moeciu astazi e momentul sa schimbam unghiul si sa ne mutam pe culmile impadurite din Neamtului si Baiului. Singura speranta e ca iarna ce si-a facut de […]

Semimaraton Brasov, cursiera, mtb si foculet intr-un singur weekend.

Saptamana ce tocmai a trecut am ramas fara masina (Mihaela a scris cateva ultime randuri despre Filoftea aici), asa ca de voie de nevoie a trebuit sa ne reconfiguram planurile pentru a ramane in jurul casei. Doar ca atunci cand jurul casei e format din imprejurimile Brasovului e putin greu sa te plictisesti: Sambata dimineata, […]

4 thoughts on “Ultima zi de MTB pe 2014

  1. Stiu ca poate parea 1 cliseu, dar Herman Buhl pe cand se pregatea pentru marile expeditii in Himalaia, “fujea” cu bicla din Austria in Elvetia si “lua peretii alpini ai Eiger-ului la pas”. Evident ca l-a marcat cucerirea varfului Nanga Parbat de unul singur, dar a continuat. La fel ca si M. Herzog si L.Lachenal dupa dramatica lor cucerire a Anapurnei. Muntele, daca ajungi sa il iubesti, il iubesti oricum pana la capat, iar matale mai ai mult pana acolo. GO FOR IT, GO, GO.
    Cand v-am “cerut prietenia pe fb” am facut-o nu numai sub impresia placutelor citiri a postarilor din expeditia “de-o vara” in Khang Thengri, ci pentru ca avem si ceva in comun, chiar daca la diferente de ani: traseul Hermann Buhl din Tancul Mic si traseul Zburatorul(la care ai renuntat dupa o lungime) din Cheile Turzii. Si eu am crescut intr-un oras, plat, nu am trecut niciodata de categoria a II-a la alpinism, am imbatranit si fac numai drumetii, dar Muntii au ramas la categoria “for ever love”.

    1. Mersi mult pentru mesaj, a mers la suflet.

      Sunt convins ca toti cei de mai sus au continuat (desi doi dintre ei, Lachenal si Buhl nu au sfarsit in mod fericit). In schimb clar la toti 3 s-a schimbt radical nivelul la care faceau lucrurile…

Leave a Reply to Diaconescu Radu Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *