Category Archives: Bucegi

DSC_7857

Maratonul Vinului, o noapte la stana in Baiului si bujorei in Bucegi, toate intr-un singur weekend.

Prima parte – Maratonul Vinului

Dimineata zilei de sambata ne gaseste in drum spre Urlati pentru un prim concurs de MTB pe anul acesta, Maratonul Vinului. In timp ce imi fac incalzirea pe prima urcare inca nu-mi vine sa cred ca am lasat trail-urile din jurul Brasovului pe forestierele de langa Urlati, si cu toate astea indiferent de traseu un concurs inseamna si experienta de a trage de tine mult mai mult decat ai face-o in mod normal, inseamna puls in gat si satisfactia ca motoarele merg rotund, inseamna intrecere cu ceilalti si cu tine insuti.

Primul concurs pe anul acesta ar fi trebuit sa fie Avrig-ul dar o coasta fisurata cu cateva zile inainte mi-a zadarnicit orice speranta de a participa asa ca au urmat weekenduri cu aventuri in timpul saptamanii combinate cu mini-epice in Sureanu si multe iesiri prin jurul Brasovului. Dar pana la urma nevoia de competitivitate trebuia si ea astamparata cumva si cum Maratonul Vinului era singura alternativa iata-ne la aliniati la start. La plecat se pleaca ca de obicei tare si pe prima urcare ne spargem pe plutoane si plutonase, fiecare in functie de wattii / kg pe care ii are la purtator. Din concurentii de la categorie trec in fata Frunzeanu si Bostan iar eu ma tin de Filip si de Petrache pe prima urcare.

Pe coborare in schimb lucrurile se schimba si trec pe langa mine pe rand Rosca, Horia Pal si Duta si imi dau seama ca ar fi ajutat mult macar o tura pe traseu pentru a vedea cum vin curbele si cum e cel mai bine sa le abordezi. Nu-i nimic, recuperez pe bucatile de urcare si la a doua urcare il ajung din urma pe Rosca. Pe aici in schimb imi dau seama ca e si un mare dezavantaj al unui traseu pe ture cu starturile apropiate, respectiv aglomeratia pe ultimele ture, asa ca faptul ca traseul devine din ce in ce mai cunoscut e compensat de faptul ca trebuie sa ai grija cum depasesti concurenti la variantele mai scurte. Vine si tura trei, vin si crampele pe care le combat cu success cu solutia de rosii, ghimbir, sare si otet. Pe ultima urcare il prind din urma din nou pe Rosca, pacat ca incepe coborarea si el dispare in zare. Merg totusi surpinzator de rotund pana la sfarsit, terminand pe 4 la categorie si 14 la general si cu satisfactia unui concurs in care motorasele au mers suprinzator de bine. In restul numai de bine de organizare si chiar si de traseu.

Partea a doua – Afumarea din Baiului.

Cu partea competitiva din noi (mine) astamparata vine timpul pentru o mini-aventura in spatiul unei seri si al unei dimineti, respectiv o noapte petrecuta impreuna cu Vali, Muha si Octavian la o stana din Baiului. Ei urca din Traisteni, noi venim dinspre Valea Azugii si ne intalnim la jumatate de drum la o stana de sub Cazacu, adapost numai bun pentru o noapte petrecuta la inaltime. Nori albi si pufosi acopera varfurile mai inalte din Neamtului, culmile sunt cuprinse de verdele crud al primaverii iar noi simtim din plin in picioare oboseala concursului.

Prindem ultimele raze ale apusul exact atunci cand ajungem la locul de adapost si trebuie sa recunosc ca imi place sa petrec astel de momente in locuri salbatice. Focul, seara petrecuta cu prieteni si fumul sunt un bonus al unui moment fain petrecut intr-un loc frumos.

Jocuri de lumina.

Jocuri de lumina.

A doua zi de dimineata, in schimb, momentul in care ceasul suna la ora la 5:40 e cat se poate de brutal, oricat de bine si de cald ar fi fost in adapostul nostru peste noapte. Noi vrem sa plecam devreme pentru a urca impreuna cu Andreea si Beleanu pe traseul din ziua 4 de la 4 Munti, in timp ce Vali cu Muha si cu Octavian se grabesc putin pentru a ajunge in Bucuresti. Tot din categoria momentelor frumoase in locuri frumoase e si coborarea spre Azuga, numai buna pentru a lasa bicicleta sa curga la vale. Fata in fata se vede clar Bucegiul cu zapada din ce in ce mai putina. Din nou momente faine in locuri faine.

Partea a treia – Bujoreii din Bucegi.

Odata ajunsi la masina ne asternem din nou la drum, de data asta spre Moeciu de Sus unde speram sa ne intalnim cu Andreea, Pepi si Beleanu pentru a ajuta un pic la igienizarea traseului din ultima zi de la 4 munti. Cand plecam din capatul vaii Bangaleasa oamenii au plecat la deal de o ora si ceva si oricat ne grabim picioarele grele dupa ziua de ieri isi spun cuvantul si reusim sa-i prindem din urma abia dupa ce ocoolim pe curba de nivel varful Bucsa.

Dinspre Leaota ne face cu mana prietenul nostru Cumulo Nimbus, de data asta deja imbracat in vesmite vinetii, Beleanu trebuie sa ajunga la ora 2 la masina asa pornim inapoi la vale, nu inainte de a face cateva filmulete pedaland prinre bujoreii infloriti prematur. Chiar daca nu am reusit sa ajutam cu prea mare lucru a iesit o tura chiar faina de cateva ore, numai buna pentru a umple pana la refuz un weekend si asa plin, asa ca ne retragem in Brasov pentru a recupera o parte din orele de somn pierdute sambata noaptea. Un weekend cu de toate, un pic pe fuga si un pic atipic pentru modul mai “slow” in care ne-am petrecut zilele libere in ultima perioada.

Dupa concurs, suprinzator de fresh si surpinzator de multumit cum am mers.

Dupa concurs, suprinzator de fresh si surpinzator de multumit cum am mers.

Bicicleta in spate si verdele crud ce in curand se va trece si in zonele inalte.

Bicicleta in spate si verdele crud ce in curand se va trece si in zonele inalte.

Ajunsi in zona de creasta in Baiului, cu verde crud de primavara si nori pufosi.

Ajunsi in zona de creasta in Baiului, cu verde crud de primavara si nori pufosi.

Trupa ajunsa la adapostul din seara asta.

Trupa ajunsa la adapostul din seara asta.

Pensiunea "Caprioara"

Pensiunea "Caprioara"

Apusul zilei.

Apusul zilei.

A doua zi de dimineata, cu Bucegiul inca cuprins de zapada in fundal.

A doua zi de dimineata, cu Bucegiul inca cuprins de zapada in fundal.

De aici tot la vale.

De aici tot la vale.

Cateva ore mai tarziu, schimband versantul.

Cateva ore mai tarziu, schimband versantul.

Urcam cu spor.

Urcam cu spor.

Bujoreii inforiti timpuri si single-trail-ul ce inconjoara varful Bucsa.

Bujoreii inforiti timpuri si single-trail-ul ce inconjoara varful Bucsa.

Ride on!

Ride on!

IMG_20180513_114655.jpg

In departare, prietenul nostru Cumulonimbus.

In departare, prietenul nostru Cumulonimbus.

DSC_7877.jpg

DSC_7886.jpg

Intalnirea de la portile Bucegiului.

Intalnirea de la portile Bucegiului.

Un moment de respiro inainte de coborarea spre masina.

Un moment de respiro inainte de coborarea spre masina.

IMG_20180505_171134

Cu timisorenii in papusoiul din spatele curtii, Leaota si Bucegi

Cheful de MTB a venit greu anul asta. A fost nevoie de patru zile petrecute pe coclauri prin Sureanu si de doua cazaturi in aceeasi zi, ca sa simt ca s-a facut declicul. Astfel incat, atunci cand am vazut tura desenata de Radu prin Leota, nu m-am gandit nici ca-i lunga, nici ca-i grea, ci doar ca ne va umple toata ziua. Dar ce aveam altceva mai bun de facut intr-o zi in care vremea se anunta superba in afara de a pedala prin locuri vechi si noi? Pentru ca o simpla tura in Leota pe traseul de la 4 Munti nu ar fi facut cinste sutelor de kilometri condusi de Suca si Bobi din Timisoara si pana in Moeciu, mai adaugam o bucata noua, o legatura intre Cheile Gradistei si Dragoslavele, desenata doar pe harta, in prima explorare pentru noi toti.

Alex tine mortis sa porneasca cu handicap si se ia dupa Radu pe pump-trackul din Cheile Gradistei, prima tura terminandu-se in corzi. Eu cum ma stiu oricum certata cu tehnica, stau departe si bine fac…Dupa un scurt moment tragic-comic, cu Alex in patru labe in mijlocul pump trackului si noi pe langa el, nestiind daca sa ne amuzam sau sa ne ingrijoram, ne suim pe biciclete (pentru unii mai greu, pentru altii mai usor) si pornim pe poteci cunoscute, urmand in mare ruta de la 4Munti, etapa din Piatra Craiului. Trecem rapid de portiunea comuna cu EcoMarathon-ul, caci nu aveam de gand sa fim surpinsi pe contrasens de sarpele lung de alergatori porniti la ora 9.00 din Moeciu pe bucla 1 si ne miram de uscaciunea drumurilor din Fundatica.

Gasim o legatura bunicica intre Fundatica si Cheile Cheii si dupa 1-2 kilometri de forestier bun si la vale, prindem un drum de pamant secundar, ce se transforma curand intr-un drum de pamant si incepe sa urce pronuntat. Trebuie sa castigam diferenta de nivel caci avem de sarit 2 muchii pana in Dragoslavele. Prima trece cu soare, izotonic si curmale. Pentru a doua realitatea din teren ne rezerva insa o supriza- un drum ca in palma, aparut de nicaieri, acolo unde harta abia indica o firava poteca, drum ce ne va conduce in Dragoslavele si ne va scuti de mult efort. Tot pe aici descoperim marcaje si toponime noi si ne punem in minte sa revenim sa exploram zona caci e relativ aproape de noi.

Asfaltul spre Stoenesti se scurge repede si cu vant din spate. Oprim la un magazin comunal pentru pauza de masa cu pateu, paine, tocana de legume, biscuiti umpluti cu crema, bere si cola. De toate astea e nevoie sa hranesti 4 biciclisti care isi fac curaj sa porneasca pe urcarea 1400 m ce ne va duce pana sub varful Leaota.

La intrarea spre Valea Badenilor a aparut si indicator: Varful Leota 22 km. Acum ca stim datele problemei, sa ne asternem deci la drum. Primii kilometri aseaza repede locurile in micul nostru pluton: Radu, Suca, eu si Bobi si cu exceptia pauzelor de regrupari, cam asta va ramane formatia pana sus. Intram in padure si atmosfera mi se pare sufocanta. Ma uit la ceas si vad 29 de grade. Ma topeste caldura asta si beau alternativ apa si izotonic, doar doar faptul ca urcam si castigam altitudine va face sa mai coboare putin gradele din termometru.

Primii stropi ce cad pe bratele-mi transpirate se simt ca o mangaiere. Chiar si prima ploaie marunta. Nu pun foita pe mine. Las stropii sa ma racoreasca. Sub un brad ii gasesc pe baieti. Faceau pauza si se adaposteau de ploaie. Prima runda trece repejor si norii par sa se indeparteze, asa ca o luam din loc. Ii spun lui Alex ca abia acum incep sa ma simt bine, cand temperatura a scazut la sub 20 de grade. Aparent nu functionez bine decat in racoarea de Brasov. In momentul asta nimeni nu isi pune problema sa ne intoarcem. Continuam sa urcam. Mai avem cateva sute de metri de dovedit pana in creasta. La iesirea din padure ne prinde o a doua ploaie mai serioasa. De data asta ma imbrac. Nici acum nu imi pun problema sa coboram. Sunt destul de convinsa ca astea sunt niste ploi trecatoare si ca norii se vor risipi, va iesi soarele si ne vom usca in jumatate de ora. Dar adevarul e departe de asta. Pe cat urc, pe atat norii par mai compacti in jurul nostru si soarele se pare ca a facut pact cu Piatra Craiului, unde zapada aproape ca a disparut cu desavarsire. La noi cade o mazariche-grindina de dimensiuni mici si s-a facut frig. Cam frig chiar si pentru gustul meu. Cat urcam e bine, dar ma gandesc cu groaza la combinatia de coborare + haine ude+ ploaie + frig + vant. Ceva de vis…

Ca sa fie meniul complet apare in ecuatie si zapada. Ei bine, asta imi cam pune capac si nu ma pot abtine sa nu ii spun lui Radu ca ne-am cam grabit cu turele la peste 2000 m. Prima limba de zapada acopera drumul si e destul de lata. In ciuda efortului extra hotarasc sa o ocolesc si nu pierd foarte mult, caci ajung la drum uscat in acelasi timp cu baietii care au traversat-o. Batoane mai am, orice urcare nu face decat sa ma incalzeasca, asa ca momentan nu fac economie de energie.

Pe cand vine urmatorul val de ploaie, asta in timp ce ne uitam invidiosi la soarele generos din Crai.

Pe cand vine urmatorul val de ploaie, asta in timp ce ne uitam invidiosi la soarele generos din Crai.

Ajungem in cel mai inalt punct al urcarii si ne contemplam soarta. Bucegiul, Craiul, Iezerul se scalda in auspicii de vreme buna, doar de noi se tine scai norul si ploaia. Pe versantul nordic al varfului Leota apar din ce in ce mai multe limbi de zapada. Cateva s-au putut ocoli, fara sa fie nevoie sa iesim in creasta pentru asta. Altele insa au trebuit traversate si baietii au sapat urme cu randul. Cu totii sufeream de frig, insa clar, cel mai afectat era Alex, care stiam oricum ca detesta frigul. Suca era literalmente redus la tacere de combinatia frig + durere de spate. Bobi intreaba daca nu ar fi mai intelept sa ne intoarcem, insa o coboare de 22 de kilometri pe forestier, spre Valea Badenilor unde momentan se devarsa un nor nu pare o varianta castigatoare. Cea mai buna abordare ramane sa mergem totusi inainte, cu speranta ca totusi se va indrepta vremea. In cel mai rau caz, va trebui sa mergem/ alergam pe langa biciclete vreo 17 kilometri cat mai aveam pana in Cheile Gradistei-Fundata. Alex chiar pare convins ca asta o sa faca si repeta obsesiv ca nu se mai urca pe bicicleta pana la masina. De altfel singurul care incearca sa stea pe bicicleta pe poteca tehnica ce ocoleste varful este Radu. Pe mine una combinatia de frig, maini inghetate si single trail ma depaseste si astept zile mai calduroase si uscate pentru o tentativa.

Candva, in interminabilele zeci de minute in care mergeam noi ploaauti si plositi in scartait ascutit si enervant de frane se opreste ploaia si incepem sa ne uscam, asttfel incat primele coborari pe drum lat si innierbat ne invita sa ne urcam in sa. Practic in fata ne stau o serie de mici urcusuri cu push-bike si scurte coborari. Cum insa ploaia a luat o pauza si noi ne-am uscat cat de cat, desi pedalam in continuare printre nori amenintatori, optimismul incepe sa revina, Suca incepe sa vorbeasca, Radu sa faca poze, lucrurile par sa reintre in normal.

Ultima parte de impins biciclete trece repede si ne vedem in sfarsit in drumul forestier ce are sa ne coboare la masina. De aici sunt in teren cunoscut si sunt aproape sigura ca o scoatem la cap si de data asta. Ultima repriza de ploaie ne prinde cand am intrat in padure, dar e scurta si la adapostul brazilor ramanem uscati. Nici nu mai stiu de cand nu am mai mancat, asa ca snickersul desfacut la prima pauza pe care o facem intra direct in sistem cu tot zaharul, ciocolata si caramelul de care dispune.

Coborarea frumoasa pe care m-am dat acum 2 ani e plina de cazaturi si navighez cuminte in spatele baietilor. Ignoram poteca prin padure paralela cu drumul, caci probabil ne-am scoate ochii in cracile de brazi si ne tinem pe drumul mare de pamant, ce merge bine si ne scoate curand la primele case. Chiar daca de acolo mai sunt ceva kilometri pana la complex, tura noastra e ca si terminata si putem deja sa visam la bere si mancare la restaurantul de la Cheile Gradistei.
Iar cand stateam deja la masa, in haine uscate, ii dadeam totusi dreptate lui Suca “A fost așa de faină [tura] si asa m-am bucurat ca am scapat de frig încât nici macar 10Ron pe draft nu mi s-aparut mult….”.

Ziua de duminica in schimb a fost la fix pentru a compensa frigul si suferinta de sambata. O tura de o jumatate de zi, pe culmile dintre Moeciu si Simon, cu mult soare, cu coborari super frumoase, cu gasca mare si multa voie buna si peisaje de vis. Cu alte cuvinte toate ingredientele.

Tura incepe cum nu se poate nefericit, cu o cazatura a lui Suca la pump-trackul de la cheile Gradistei, cazatura ce avea sa-l chinuie toata ziua.

Tura incepe cum nu se poate nefericit, cu o cazatura a lui Suca la pump-trackul de la cheile Gradistei, cazatura ce avea sa-l chinuie toata ziua.

Soare, cer senin si Craiul in departare. Cine ar fi ghicit ca in cateva ore nu o sa ne mai simtim degetele la 2000 de metri...

Soare, cer senin si Craiul in departare. Cine ar fi ghicit ca in cateva ore nu o sa ne mai simtim degetele la 2000 de metri…

Probabil singurul indicator rutier spre un varf de munte din Romania. O urcare cinstita, de aproape 1500 de metri dintr-o singura bucata.

Probabil singurul indicator rutier spre un varf de munte din Romania. O urcare cinstita, de aproape 1500 de metri dintr-o singura bucata.

2018, un an bun pentru bere...

2018, un an bun pentru bere…

Valuri de ploaie peste valuri de ploaie, asteptandu-l pe urmatorul sa ne ia in primire.

Valuri de ploaie peste valuri de ploaie, asteptandu-l pe urmatorul sa ne ia in primire.

Vant, frig, ploaie si zapada. Conditii perfecte pentru MTB si mai ales pentru Suca.

Vant, frig, ploaie si zapada. Conditii perfecte pentru MTB si mai ales pentru Suca.

Din categora asa nu. E mult mai simplu de asteptat cateva saptamani in plus.

Din categora asa nu. E mult mai simplu de asteptat cateva saptamani in plus.

Bucegiul si o frantura de vreme buna.

Bucegiul si o frantura de vreme buna.

Drum intins si locuri din nou ciclabile.

Drum intins si locuri din nou ciclabile.

Inca un push bike, si inca un nor vinetiu de ploaie ce apare la orizont.

Inca un push bike, si inca un nor vinetiu de ploaie ce apare la orizont.

Tot inainte.

Tot inainte.

IMG_20180505_174445.jpg

Sfarsit de zi, cu un curcubeu binemeritat si cu mancare buna.

Sfarsit de zi, cu un curcubeu binemeritat si cu mancare buna.

Ziua de duminica e fix opusul, doar placere pedalatului fara nici un pic de chin.

Ziua de duminica e fix opusul, doar placere pedalatului fara nici un pic de chin.

Gasca mare, locuri faine, Bucegiul deasupra noastra si Craiul in departare. Si poate cel mai important caldura.

Gasca mare, locuri faine, Bucegiul deasupra noastra si Craiul in departare. Si poate cel mai important caldura.

Perfect pentru MTB.

Perfect pentru MTB.

IMG_20180506_105005.jpg

Din categoria ce varf o fi ala?

Din categoria ce varf o fi ala?

Tot ce trebuie pentru o jumatate de zi perfecta.

Tot ce trebuie pentru o jumatate de zi perfecta.

IMG_20180217_103814

Varful Omu, valea Ialomitei si Morarul, deasupra norilor.

Dimineata vine cu o prognoza ce pare sa nu se adevereasca iar la ora 6:45 cand suna ceasul cerul aproape senin cu un singur nor fugar ce incepe sa fie colorat de prima geana de lumina. Cu ziua innorata din prognoza uitata imi fac calcului si-mi dau seama ca dupa ziua superba de ieri parca e pacat sa inchei tura cu traseul clasic prin Saua Laptuci si cu coborarea clasica prin Sinaia.

Alternativa cu care am tot incercat fara success sa-l conving pe Doru cu o seara in urma ar fi urcarea pe Valea Ialomitei pana la Omu si daca zapada pe Morar e asezata cat de cat bine o coborare pe aici pana in Busteni, totul facut devreme pana cand soarele sa incalzeasca versanti si valcele de pe Bucsoiu. Asa ca fara nimic mancat fac repede bagajul si pornesc pe schiuri spre schitul Pestera iar de aici in sus pe Valea Ialomitei, unde vantul si soarele si-au facut de cap si nu a mai ramas urma de zapada transportata. Fie dau de zapada inghetata unde se vad urme de coltari de acum o saptamana, fie de valuri formate de vant si inghetate bine fie de crusta formata in ziua de dinainte. Un vant rece ma ia in primire si portiunea superioara a vaii e acoperita de o ceata rosiatica in lumina rasaritului, iar eu ma lupt cu pantele inghetate si cu schiurile ce sar prea des.

Dupa ce trec de cascada si ajung in caldarea superioara Mecetul Turcesc apare semet in fata mea, incredibil de clar si detaliat, cu cerul albastru deasupra si cu zapada spulberata de vant deasupra. Vantul si-a facut in schimb de cap si pe aici si dau de acelasi valuri imense de zapada, bine inghetate, pe care urc cu spor pana in muchia care urca spre Omu. Pe aici nu mai e urma de zapada proaspata, doar scoici si zapada ingheata. Valea Cerbului e complet in ceata iar pantele dinspre baraca stralucesc albastru in lumina soarelui. Valurile marii de nori se izbesc de Costila, iar plafonul se ridica incet dar sigur. In Valea Dorului pare sa fie deja ceata, iar Craiul e si el momentan sub cusma de nori.

La varful Omu in schimb e soare si bine, cel putin daca nu stai in bataia vantul. Usa cabanei e complet acoperita de zapada, la fel si usa refugiului din spate la fel si ma intreb daca se poate debloca cu usurinta in caz de urgenta. Pe la statia meteo nu trec caci sigur as fi certat pe buna dreptate pentru ca haladuiesc singur pe aici. Cand arunc in schimb o privire spre Morar lucrurile arata pe de o parte dezamagitor, caci in caldarea superioara e fix aceasi poveste de pe platou, cu zapada modificata de vant. In schimb tot ce e mai jos de caldarea superioara e in ceata astfel incat orice teama legata de avalanse venite de pe versantii de pe Bucsoiu dispare si sunt destul de convins ca lucrurile vor fi ok pana jos.

Pentru un scurt moment ma gandesc si la alternative, caci e atat de frumos la 2500 de metri, deasupra norilor si ar mai merge cateva ore petrecute pe aici pana cand va urca plafonul. Dar varianta unei plimbari pana la refugiul din Tiganesti pica caci ar ramane problema recuperarii masinii din Busteni. Asa ca pornesc la vale pe Morar, schiind pe zapada cat se poate de diversa, la inceput zapada extrem de inghetata, mai jos crusta ce alterna cu bucatele faine de pulver si la final, din Canion in jos, dar mai ales prin padure tone de pulver. Pare ca tot pulver de pe platou a fost sulfat aici, suficient de adanc cat se treci peste toate crengile si peste toti bolovanii, o placere.

Iar dupa ce intersectez triunghiul rosu inchei tura cu o plimbare pe foci pe plaiul munticelu, pe sub abruptul tapetat cu zapada. Cobor pe schiuri pana la Troita, incheind inca o tura de iarna fix asa cum ar trebui sa fie, cu ajuns pana in oras pe schiuri. Si chiar daca sunt carcotas cu iernile ce nu mai sunt ce au fost odata iarna asta a fost o exceptie cat se poate de placuta.

Caldarea superioara a Vaii Ialomitei, cu Mecetul Turcesc extrem de bine contura.

Caldarea superioara a Vaii Ialomitei, cu Mecetul Turcesc extrem de bine contura.

Vantul isi face in continuare de cap in partea de sus a Bucegiului.

Vantul isi face in continuare de cap in partea de sus a Bucegiului.

Pauza deasupra norilor.

Pauza deasupra norilor.

De la balcon.

De la balcon.

Pauza de poza.

Pauza de poza.

Canionul din Morar, acoperit ca in putini ani pana acum.

Canionul din Morar, acoperit ca in putini ani pana acum.

Mistic mountain, aprope de poiana Costilei.

Mistic mountain, aprope de poiana Costilei.

Tot pulverul e strans la poalele Bucegilor.

Tot pulverul e strans la poalele Bucegilor.

DSC_6057

Tura iernii (bis), in Tataru Ski Touring Arena.

Fuioare de zapada se invart in jurul nostru fara nici un zgomot, ridicate de cate o pala ratacita de vant ce loveste peretele stancos al varfului Tataru. Aparati de o mica cornisa, asezati intr-un sezlong improvizat din schiuri noi privim marea de nori compacta de la poalele Craiului, tinuta in loc de muchia ce leaga Bucegiul de Leaota. In minte imi vine “Enjoy the Silence”, cu imaginile usor suprarealiste ale regelui ce-si plimba sezlongul prin cadre naturale spectaculoase.

Neavand un sezlong dupa noi a trebuit sa improvizam, in schimb linistea e cu noi. Liniste ce dispare atunci cand spui cu voce tare “Ce liniste poate sa fie!”, dar momentul pare putin ireal, caci la munte aproape tot timpul ai un zgomot de fond pe de o parte, iar pe de alta parte nu prea stai sprjinit de un spatar, in varf de munte, privind un apus. Daca mai pui la socoteala ca e placut la soare si ca frigul nu te goneste din loc dupa cateva minute si ca avem in spate o zi intreaga de schiat pe un pulver asezat numai bine lucrurile par si mai greu de crezut.

Cu cateva ore mai inainte, in fata telecabinei din Busteni ziua a inceput cu ceva emotii atunci cand stand la coada cu alti 10 split-boarderi am fost anuntati ca din motive de vant nu merge cabina. Dupa 20 de minute de asteptat si dupa ce evaluam alternative cu urcat prin Sinaia sau pe Morar pana la urma suntem chemati sa intram prin spate si prindem ceea ce probabil a fost singura cabina din ziua de astazi.

Sus pe platou vantul s-a jucat cu zapada si a asezat-o in valuri imense, de 1-2 metri lungime cum nu cred ca am vazut pana acum pe platou. Partea buna e ca nu e foarte bine indesata si pe poate schia destul de ok, cum aveam sa descoperim si pe prima bucata din plaiul lui Pacala. Un pic mai sus de stana in schimb dam de o crusta de toata frumusetea, si brusc orice viraj devine redundant.

De la Padina pornim din nou la deal spre saua Stungulita cu sperante de a gasi zapada mai buna pe sus. Trei catelusi vin in joaca dupa noi si-si fac si ei plimbarea de dimineata pana la stana, dupa care ramanem singuri cu tot terenul de joaca pentru noi. Incepem cu un Tataru, ocazie cu care zarim marea de nori compacta si bine asezata din care se ridica Craiu si Iezerul, continuam cu doua urcari pe varful intermediar dintre Strungulita si Strunga si incheiem la apus din nou cu un Tataru, alungati din zonele insorite de crusta ce s-a format imediat dupa ce soarele a scazut in intensitate.

Si astfel cu damblaua facuta si cu viraje frumos desenate in zapada imaculata am ajuns la momentul sezlongului, inainte de apus. Uneori e bine sa incerci sa incetinesti putin timpul, mai ales atunci cand ai parte de o zi ca cea care tocmai a trecut. Sa incerci doar sa privesti spectacolul si frumusetea naturii, in liniste, departe de graba ce curpinde in mod normal viata de zi cu zi. Si sper din toata inima sa-mi pot fauri cat mai multe momente de genul acesta, cu aventuri in timpul saptamanii, cu apusuri sau cu rasarituri in locuri frumoase, cu nopti sub cerul plin de stele si cu prieteni alaturi care sa se bucure in mod egal de aceste lucruri.

PS. Nici macar crusta odioasa ce s-a format in zonele batute de soare si cu care ne-am luptat in drum spre Padina nu a reusit sa strice magia zilei. Inca ma intreb daca iadul schiorilor e doar cu crusta sau nu are zapada deloc.

Iesirea din ceata, cu probabil singura telecabina din timpul zilei de vineri.

Iesirea din ceata, cu probabil singura telecabina din timpul zilei de vineri.

Pe valuri de zapada, pe platou, cu Neamtului si cu Ciucasul in departare.

Pe valuri de zapada, pe platou, cu Neamtului si cu Ciucasul in departare.

Pulverul de pe Plaiul lui Pacala.

Pulverul de pe Plaiul lui Pacala.

Tataru Ski Touring Arena.

Tataru Ski Touring Arena.

Soare, zambete si voie buna.

Soare, zambete si voie buna.

O zi ca putine altele.

O zi ca putine altele.

Urcam cu spor.

Urcam cu spor.

De Nekerrman.

De Nekerrman.

DSC_5980.jpg

DSC_5993.jpg

Cu marea la picioare.

Cu marea la picioare.

Barajul a fost strapuns.

Barajul a fost strapuns.

In asteptarea apusului.

In asteptarea apusului.

Sezlongul improvizat, prima varianta.

Sezlongul improvizat, prima varianta.

Liniste si pace.

Liniste si pace.

DSC_6074.jpg

DSC_6081.jpg

DSC_5722

Tura Iernii, in Moeciu Freeride Arena

Zile ca cea de miercuri sunt putine in decursul unei ierni, atunci cand sortii se suprapun si ai parte si de o zi libera, si de vreme perfecta fara nici o urma de vant si cand zapada proaspata cazuta nu e inca transformata de vant si de caldura. Intr-o iarna buna poti numara zilele de genul acesta pe degetele de la doua maini,dar cum ierni bune nu avem de ceva timp am ajuns sa refolosim degetele de la o singura mana pentru o mai multe ierni, asta cel putin daca nu esti liber sa alergi chiar tot timpul prin munti.

Dar cateodata se intampla sa ai parte si de o zi care iti (re)aminteste cam cum ar trebui sa fie iarna si schiul. Atunci cand poti pleca si cobori din sat direct pe schiuri, fara a bocani in clapari cu ele in spate, atunci cand totul in jur e alb, copacii sunt incarcati iar zapada scartaie sub schiuri. Zile in totul arata fix ca in vederile de la munte din anii 80, ierni ce inca mai sunt undeva in cotloanele amintirilor copilariei noastre. Zile perfecte cu zapada perfecta, zile in care in momentul in care te uiti in jur iti vine sa te ciupesti pentru a te asigura ca nu visezi.

Iar pentru astel de zile nu cred ca puteam sa alegem un loc mai bun decat culmile din jurul Moeciului. Raman la ideea ca de la noi din tara zona Bran-Moeciu e zona care arata probabil cel mai estetic, mai ales daca pui la socoteala cat de usor e sa ajungi in locuri cu o priveliste incredibila. Ziua a inceput pentru noi cu o incalzire printre fanetele ce pleaca direct din sat, unde am descoperit din pacate ca mai trebuie sa mai trebuie sa mai ninga ceva pana cand sa poti schia fara frica de a ramane cu cantul infipt intr-o piatra.

De aici planul initial a fost o urcare lunga pana in Saua Strunga, pe traseul de la 4 munti, plan ce a fost in schimb complet deturnat de gasirea unei mici arene de freeride private, de la 1550 de metri pana la 1800, cu zapada si panta perfecta si cu o multime de linii de ales. Joaca a tinut ore bune, 4 urcari si coborari si 1200 de metri diferenta de nivel, toti cu coborare printr-un pulver cum nu o sa prindem prea curand.

Iar incheierea turei, cu urcarea pe unul dintre varfurile Bucsa si coborarea pe muchie, pe schiuri pana inapoi in Moeciu, cu un pic de aventura in cautarea potecii prin portiuni de padure imbracata in straie de iarna, sub lumina apusului, a fost si ea pe masura. Vorba lui Dani Rosioru, nici daca am fi facut de acasa o lista cu lucrurile de care ar fi fost nevoie pentru o tura perfecta nu ar fi iesit asa.

Sapand urme prin pulverul adanc din fanetele din Bran-Moeciu.

Sapand urme prin pulverul adanc din fanetele din Bran-Moeciu.

Zapada adanca si soare, la urcarea spre Bisericuta.

Zapada adanca si soare, la urcarea spre Bisericuta.

Casting pentru filme cu Alaska.

Casting pentru filme cu Alaska.

Tot la deal, prin padure zapada totusi destul de putina.

Tot la deal, prin padure zapada totusi destul de putina.

Copacii din poveste incarcati cu zapada din poveste.

Copacii din poveste incarcati cu zapada din poveste.

Privelistea se deschide si noi gasim locul de joaca pentru ziua de azi.

Privelistea se deschide si noi gasim locul de joaca pentru ziua de azi.

Zapada adanca cum ne dam jos de pe schiuri.

Zapada adanca cum ne dam jos de pe schiuri.

Iarna asa cum ar trebui sa fie, totul alb pana in departari.

Iarna asa cum ar trebui sa fie, totul alb pana in departari.

Real men wear pink!

Real men wear pink!

Dani si Dani, nu mai vorbesc de confuzia provocata atunci cand ii strigam pe unul din ei.

Dani si Dani, nu mai vorbesc de confuzia provocata atunci cand ii strigam pe unul din ei.

Conditii perfecte.

Conditii perfecte.

Perfect, iar noi sarim de bucurie.

Perfect, iar noi sarim de bucurie.

Climb, ski, repeat.

Climb, ski, repeat.

IMG_20180124_131329.jpg

Zapada, panta si priveliste perfecta, doar schiorii trebuie sa mai lucreze la tehnica.

Zapada, panta si priveliste perfecta, doar schiorii trebuie sa mai lucreze la tehnica.

Si urmele pe masura.

Si urmele pe masura.

Tunelul magic.

Tunelul magic.

Marea de nori dinspre Iezer.

Marea de nori dinspre Iezer.

Dezechiparea de pe varf, de aici tot la vale.

Dezechiparea de pe varf, de aici tot la vale.

Dani, postura de cocostarc pe schiuri gata sa decoleze. Zapada ii dadea circumstante atenuante totusi.

Dani, postura de cocostarc pe schiuri gata sa decoleze. Zapada ii dadea circumstante atenuante totusi.

Coborari de vis.

Coborari de vis.

Locul de joaca pentru ziua de azi.

Locul de joaca pentru ziua de azi.

Tinutul din basme.

Tinutul din basme.

Sfarsit de zi.

Sfarsit de zi.

IMG_20170805_090006

Epica de vara, din Azuga pana in Iezer si retur, peste munti pe poteci faine

De multe ori ma intreb de ce ma antrenez, pentru ce sunt toate momentele de suferinta (de cele mai multe ori placuta) in care trebuie sa strangi din dinti si trebuie sa impingi pedale, pentru ce sunt toate trezirile matinale sau dardauitul la coborare seara, pentru ce lupta cu kilograme si pentru ce urmaritul cifrelor de putere si a timpilor pe Strava. O parte e clar satisfacerea propriului ego, pentru a-ti arata ca esti in stare si ca poti iesi la concursuri inaintea altora. Pe de alta parte e si pentru felul care te simti pe bicicleta atunci cand esti in forma, atunci cand nu te trag in jos kilogramele si atunci cand ti se pare ca poti sa zbori la deal.

Si poate nu in ultimul rand toate orele de suferinta placuta din antrenamente sunt si pentru a face posibile ture ca cea de mai jos, atunci cand intr-o zi lunga de vara poti ajunge departe, strabatand munte dupa munte. Fara antrenament astfel de ture fie ar fi imposibile fie ar implica mult mai multa suferinta nejustificata. Si da, e fain sa stii ca poti strange 2000 de metri diferenta de nivel seara dupa munca sau ca poti sa sari 3 munti intr-o zi lunga de vara.

Iar acum revenind la povestea turei planul era cat se poate de simplu, sa incercam sa traversam Bucegiul, Iezerul si o parte din Fagaras, pe biciclete, cu un bagaj minimalist, cu dormit la inaltime, totul in 2 zile lungi de weekend si un pic.

Drumul spre Batrana

Luminile din Azuga, la 1500 de metri sub noi, sub un cer acoperit de stele. Chiar si telefonul poate sa scoata ceva in conditiile astea...

Luminile din Azuga, la 1500 de metri sub noi, sub un cer acoperit de stele. Chiar si telefonul poate sa scoata ceva in conditiile astea…

Doua frontale serpuiesc agale prin noaptea nemiscata de vara pe platoul Bucegiului. E suprinzator de cald si tot ce se aude e scrasnetul cauciucurilor pe poteca si gafaitul nostru in vreme ce invartim pedalele. La cerdac intunericul ne invaluie, in timp ce peste drum acele Morarului se vad clar in lumina puternica a lunii, cu cateva stele ratacite deasupra. La 1500 de metri sub noi luminile din Azuga sunt singurul semn vizibil de civilizatie, iar momentul pare putin ireal, caci nu de multe ori ai ocazia sa pedalez pe munte in mijlocul noptii. Poate exceptie fac momentele din ProPark sau 7500 cand de voie de nevoie esti pus in situatii asemanatoare. Spre deosebire de ProPark si 7500 de data aceasta chiar avem la noi toate cele necesare pentru o noapte cat se poate de confortabila la refugiul de la Batrana loc din care maine dimineata speram sa luam un azimut spre Iezer, peste munti.

Dupa cerdac si dupa o scurta portiune de carry bike ne lasam spre culmea Batrana iar gravitatia ne aduce fara prea mare efort la refugiu, unde schimbam luminile oraselor de pe valea Prahovei cu cele ale satelor de pe culoarul Rucar-Bran. Lupta cu jnepenii de dinainte de refugiu e uitata repede in timp ce ne bagam repede in sacii de dormit si ne bucuram de cina frugala la mijlocul noptii, la 2300 de metri inaltime.

Peste munti, spre Iezer

Dimineata ne trezim destul de tarziu dupa efortul din seara de dinainte iar atunci cand iesim din refugiu soarele e deja de mult timp pe cer si a inceput deja sa arda cu putere iar ziua se anunta cat se poate de incinsa. Deocamdata nici un nor nu se arata pe cer, noi strangem lucrurile si pornim la vale spre Moeciu, incepand ziua cum nu se poate mai bine, cu coborarea spre Saua Strunga si de aici mai departe spre Moeciu. E cu siguranta una din cele mai faine poteci pentru rotile MTB-urilor, una din coborarile in care se combina cat se poate de bine partea tehnica, cu privelistea si cu pitorescul.

In Moeciu luam masa de dimineata la magazinul comunal si plecam mai departe spre Cheile Gradistei Fundata unde avem parte de un mic intermezzo cat se poate de ciudat pe un pump-track instalat pe traseul de biathlon de catre cei de la complex. Dupa ce ne plictisim de joaca si dupa ce imi dau seama cat mai am de invatat la capitolul tehnica pornim mai departe pe traseul de la 4 Munti spre Cheile Dambovicioarei, si de aici mai departe spre Rucar contabiliZand pana acolo si o baie intr-un rau rece de munte pentru un Dani doborat de caldura si o masa de pranz ca la carte, cu ciorba de fasole si cu bere. Din Rucar lasam din nou civilizatia in spate si urcam spre Muchia Pleasa.

Modul perfect de a incepe dimineata.

Modul perfect de a incepe dimineata.

Deasupra Iezerului se strang nori intunecati ce anunta o ploaie de vara, cerul incepe sa maraie iar noi incercam sa ne grabim pentru a scapa neudati. In departare se vede Bucegiul, de unde am plecat de dimineata, si el amenintat de proprii nori de ploaie. Spre Leresti in schimb cerul se vede mai putin amenintator iar de pe varful Capitanului avem aproape de doar de coborat.

O ora mai tarziu stam pe trotuar in fata supermarketului din Leresti infulecand amandine, piersici, alune in timp ce incercam sa aranjam mancarea pentru urmatoarea zi si jumatate in rucsaci. Problema cea mai mare la astfel de ture e sa nu ramai fara energie caci numarul de calorii arse dupa atat de multe ore in sa nu e de ici de colo. Sunt probabil pe undeva pe la 4000-5000 de calorii arse pe zi, in plus fata de cele 2000 si ceva de care ai avea nevoie in mod normal.

Cealalta problema cu mancarea o descoperim o ora mai tarziu, dupa ce ne luam un spate rucsacii burdusiti cu cele 10000 de calorii pentru ziua de duminica, si anume ca 10000 de calorii carate in spate dupa o zi intreaga petrecuta deja pe bicicleta duc la posterior de ciclist extrem de nefericit. Solutia e un seatbag in care sa poti sa pui o parte din greutate dar noi am plecat fast and light din Brasov, doar cu rucsacei mici, lucru pe care aveam sa-l regretam putin mai sus.

Cand ajungem la barajul de la Leresti creasta Iezerului norii de ploaie inca mai zabovesc pe creste, iar pe masura ce urcam pe forestier ne dam seama ca a turnat ceva prin zona. Reusim sa ne strecuram prin cele cateva picaturi sporadice iar atunci cand iesim in din padure norii se risipesc si avem parte de un apus pe masura. De aici in schimb mai avem ore bune de pedalat in fata, sub aceasi luna care ne lumineaza calea dar cu luminile din Campulung sub noi.

Singura diferenta e oboseala stransa in ultimele 24 de ore, si posteriorul care protesteaza vehement din cauza greutatii din spate. Dani incearca solutii extreme, cum ar fi cea a ciclistului semi-nudist ce pedaleaza fara bazon sub clar de luna, varianta ce are sorti de izbanda mai mici decat varianta ciclitului seminudist ce impinge bicicleta prin locuri prin care ar putea sa pedaleze pentru a-si cruta posteriorul.

Urcarea se lungeste si e aproape 11 noaptea atunci cand ajungem la Crucea Ateneului si zarim in vale frontalele lui Dani si ale Roxanei cu care planuiam sa ne intalnim seara la lac. Coboram mai repede (cazul lui Dani) sau mai precaut (cazul meu) si ajungem in curand langa lac, mai stam putin de vorba, mancam din caloriile grele carate in spate, ne spalam si intram la somn in sacii de dormit, sub cerul liber, dupa una din cele mai lungi zile din vara aceasta, cu 110km si peste 3000 de metri diferenta de nivel.

Varful Rosu, Oticul si o baie in Pecineagu

Into the wild.

Into the wild.

Vremea ramane senina si linistata peste noapte iar rasaritul soarelui il admiram ridicati pe coate din caldura sacilor de dormit inainte de a bifa a doua tura de somn. Oboseala din ultimele doua zile se simte, micul dejun e cat se poate de imbelsugat (pentru a face rucsacii cat mai usori) iar plecarea noastra deloc matinala incepe o sesiune destul de serioasa de carry-bike pentru a iesi din caldare, urmate de alte scurte sesiuni pana pe Varful Rosu.

Norii incep sa se stranga spre Fagaras, noi cand facem push-bike la vale, cand mai stam si pe biciclete dar ajungem in cele din urma destul de repede in Curmatura Oticului. Si desi planul initial includea trecerea in Fagaras norii de ploaie si bateriile descarcate ne fac sa incercam sa dibuim coborarea din Curmatura spre Lacul Pecineagu. Dupa o prima portiune de smocuri de iarba mari reusim sa gasim si poteca si cand pe bicla, cand pe langa coboram cu viteza spre lac.

Intre timp cerul s-a inegurat complet spre Fagaras dar pe malul Pecineagului inca mai arde soarele puternic din mijlocul zilei in timp ce ne iese in drum un golfulet numai bun pentru o pauza de pranz imbinata cu o pauza de scaldat. E greu de descris in cuvinte cat de bine a mers baia in Pecineagu dupa aproape doua zile prin munti pline de efort si transpiratie. Divin e putin spus si mi-e greu sa-mi imaginez un loc mai fain pentru inot decat apa incredibil de curata si de calda a Pegineagului, cu culmile estice ale Fagarasului deasupra capului si cu nori de furtuna in departare. Si cu ocazia asta cadem de acord ca o baie intr-un lac de munca e un ingredient aproape necesar pentru orice tura epica.

Cand ne urcam din nou pe biciclete ne simtim ca noi si moralul e la cote maxime, mai ales caci mai avem de sarit doar o mica muchie pentru a ajunge din nou in locuri familiare si in civilizatie. Singura problema e ca pe drumul pe care am coborat in urma cu 2 ani la Propark s-au plantat intre timp puieti si e din nou rost de carat bicicleta in spate pe fostul forestier. Partea buna a lucrurilor e ca avem parte de zmeura din plin si de o coborare nesperat de fain spre Plaiului Foii, locul in care se termina partea e aventura si incepe partea de rulaj pentru a recupera masina lasata in Predeal.

In loc de incheiere

Sunt convins ca peste ani tura de mai sus o sa ramana in memorie ca una din turele de referinta pentru vara ce tocmai a trecut si la fel de sigur sunt ca tot efortul, toate trairile si toate locurile vazute in cele doua zile si jumatate nu se pot compara cu experientele din timpul unui concurs ce ar fi putut sa umple weekendul. La fel de convins ca o astfel de tura nu e deloc usor de repetat caci sunt destul de greu de aliniat forma fizica, vremea buna, timpul disponibil si poate cel mai important un partener de tura suficient de nebun sa zica da cu 2 zile inainte la un astfel de plan. Si da, pentru ture e genul acesta are tot sensul din lume sa te antrenezi.

Track si date aici:

Panta de cu multe grade, vorbit la telefon si tinut echilibrul, binenteles nici o problema pentru Dani.

Panta de cu multe grade, vorbit la telefon si tinut echilibrul, binenteles nici o problema pentru Dani.

Luminile din Azuga, la 1500 de metri sub noi, sub un cer acoperit de stele. Chiar si telefonul poate sa scoata ceva in conditiile astea...

Luminile din Azuga, la 1500 de metri sub noi, sub un cer acoperit de stele. Chiar si telefonul poate sa scoata ceva in conditiile astea…

Miezul noptii, luna plin si ajunsul la casa noastra pentru seara acasta, refugiul de la Batrana.

Miezul noptii, luna plin si ajunsul la casa noastra pentru seara acasta, refugiul de la Batrana.

Dimineata, gata de plecare, si in departare punctul in care vrem sa ajungem pana diseara, Iezer-Papusa.

Dimineata, gata de plecare, si in departare punctul in care vrem sa ajungem pana diseara, Iezer-Papusa.

Coborand cu spor spre saua Strunga.

Coborand cu spor spre saua Strunga.

Modul perfect de a incepe dimineata.

Modul perfect de a incepe dimineata.

IMG_20170805_094859.jpg

Poarta Carpatilor.

Poarta Carpatilor.

Intermezzo de exersat tehnica de pump-track.

Intermezzo de exersat tehnica de pump-track.

Racorirea de la mijlocul zilei.

Racorirea de la mijlocul zilei.

In departare Bucegiul, locul de unde am plecat cu cateva ore in urma.

In departare Bucegiul, locul de unde am plecat cu cateva ore in urma.

Ultima geana de lumina si risipirea norilor de ploaie pe Portareasa. De aici au mai fost inca aproape 2 ore de pedalat prin noapte, din nou sub clar de luna dar de data aceasta cu un posterior revoltat de greutatea carata in spate.

Ultima geana de lumina si risipirea norilor de ploaie pe Portareasa. De aici au mai fost inca aproape 2 ore de pedalat prin noapte, din nou sub clar de luna dar de data aceasta cu un posterior revoltat de greutatea carata in spate.

Aglomeratie mare la lacul Iezer, si rasaritul ce mergea admirat din sacul de dormit.

Aglomeratie mare la lacul Iezer, si rasaritul ce mergea admirat din sacul de dormit.

O noua zi.

O noua zi.

In departare muchiile sudice ale Fagarasului.

In departare muchiile sudice ale Fagarasului.

Intr-acolo?

Intr-acolo?

Poza de echipa inainte de a incepe sa caram bicicletele la vale pe prima parte a coborarii spre Curmatura Oticu.

Poza de echipa inainte de a incepe sa caram bicicletele la vale pe prima parte a coborarii spre Curmatura Oticu.

Ride Iezer.

Ride Iezer.

IMG_20170806_122557.jpg

Into the wild.

Into the wild.

In cautarea potecii de coborare din Oticu, pe principiul o poteca nu poate sa fie prea departe de o stana, fie ea chiar si parasita.

In cautarea potecii de coborare din Oticu, pe principiul o poteca nu poate sa fie prea departe de o stana, fie ea chiar si parasita.

O baie dupa 2 zile de transpiratie, nepretuita.

O baie dupa 2 zile de transpiratie, nepretuita.

Aproape de sfarsitul turei, cu Craiul ridicandu-se semet deasupra noastra.

Aproape de sfarsitul turei, cu Craiul ridicandu-se semet deasupra noastra.

DSC_3202

O zi de toamna cu paduri ruginii si zapada, intre Bucegi si Crai

Zilele de toamna in care padurea innebuneste cu adevarat, zile in care totul e cuprins de ruginiul fagilor sunt cate se poate de putine in fiecare an. De obicei frigul ori un vant turbat rezolva rapid ultima explozie de culoare inainte de monocromul iernii. E drept, dupa ruginiul fagilor urmeaza galbenul mestecenilor cu ale lor frunze incapatanate urmat de auriul zadelor din Bucegi, dar totusi parca cel mai aprins si mai spectaculos e tot rosul padurilor de fag. Sunt zile in care nu are sens sa te grabesti nicaieri si in care e mai bine sa incerci sa absorbi cat mai bine frumusetea si culorile din jur. Nu de alta dar pana la urmatoarea scurta izbucnire ai de asteptat mai bine de un an.

Iar anul acesta iarna si-a bagat si ea putin coada pentru a modifica putin cromatica, deoarece zapada cazuta in urma cu o saptamana a hotarat sa mai zaboveasca in zonele inalte, dand astfel fundalul perfect pentru spectacol. Si cum sunt putine locuri in Romania care se pot compara ca deschidere si ca privelisti cu dealurile din zona Bran Moeciu, e usor de intuit care a fost destinatia. Practic cu un efort minim, intr-o jumatate de ora poti fi pe culme, cu Bucegiul prabusiundu-se peste tine, iar atunci cand se schimba lumina nu ramane decat sa schimbi dealul si culmea, iar muntele care se pravaleste nu mai este Bucegiul, ci Craiul.

Noi pentru dimineata alegem culmea lunga care coboara spre Simon, cu un Crai in care urmele de zapada se topesc vazand cu ochii pe masura ce inainteaza ziua. Sunt locuri prin care n-am ajuns pana acum, dar multumita lui Laurentiu nici nu e nevoie de prea multe momente de cautat poteca si de orientare. Doar pauzele de poze ne fac sa ne deplasam in ritm de melc turbat si cu o mica ingrijorare in suflet pentru momentul in care vor trebui sortate toate fotografiile.

In schimb schimbarea ajunge incet- incet si in varful culmilor, unele fanare sunt abandonate, altele reparate, drumuri noi apar in unele locuri in vreme ce alte poteci sunt cuprinse de paragina si de cazaturi. E normal, dar stam si ne gandim ca sunt sanse destul de mari ca sa traim ultimii ani sau ultimile decade ale unui mod de viata stravechi, iar schimbarea e probabil mult mai vizibila prin ochii lui Laurentiu care colinda dealurile astea de ceva vreme.

Pe seara vine momentul sa schimbam locul de joaca si ne indreptam spre Magura Branului spre care gasim o urcare suprinzator de curata si de pe care reusim sa ne dam jos pe o potec la fel de surpinzator de faina. Soarele e la apus atunci cand ajunem deasupra Simonului, fix in fata noastra Bucegiul acoperit de zapada se inalta semet, un batran cu un catel trec pe langa noi indreptandu-se spre o casa batraneasca cocotata pe culme in timp ce din vale rasuna, in cel mai dulce stil romanesc, o manea care care strica tot zen-ul momentului. Schimbarea e, din pacate, in aer.

Intrarea pe muchia lunga care coboara spre Simon.

Intrarea pe muchia lunga care coboara spre Simon.

Pedaland cu Craiul inca acoperit de zapada in fundal.

Pedaland cu Craiul inca acoperit de zapada in fundal.

Perspective.

Perspective.

DSC_3156.jpg

DSC_3159.jpg

Perspective

Perspective

Momente numai bune de lancezit si de fotografiat.

Momente numai bune de lancezit si de fotografiat.

Rural.

Rural.

DSC_3198.jpg

Elvetia? Nu, doar Bucegi!

Elvetia? Nu, doar Bucegi!

DSC_3204.jpg

Liniste si pace.

Liniste si pace.

DSC_3216.jpg

Poteci faine si privelisti pe masura.

Poteci faine si privelisti pe masura.

Pe gaura cheii.

Pe gaura cheii.

Privind inapoi spre depresiunea Brasovului.

Privind inapoi spre depresiunea Brasovului.

De aici doar la vale.

De aici doar la vale.

Muchii si planuri.

Muchii si planuri.

In postura de capitan al capitei.

In postura de capitan al capitei.

Ultimele raze e soare.

Ultimele raze e soare.

DSC_2442

Valea Gaura si o noapte la Tiganesti, inainte de o noua zi de munca

Lumina serii invaluie peretii de stanga ce strajuiesc Valea Gaura in vreme ce noi urcam cu destul de putin spor si tragere de inima spre varful Omu. Cativa nori rataciti se perinda pe cer in vreme ce noi ne gandim daca sa ramanem peste noapte in caldarea superioara a vaii Gaura, unul din cele mai spectaculoase locuri din Bucegi dupa umila mea parere. E atat de multa liniste aici, vantul nu adie aproape deloc si doar cativa nori rataciti se perinda pe langa stancaraile abrupte ce ne inconjoara ca un amfiteatru.

Stau sa ma gandesc ca suntem niste dependenti norocosi. Caci da, sunt destul de covins ca suntem dependeti de frumusetea naturii, de momente ca cel de care avem parte, atunci cand lumina te face sa vezi si sa simti lucruri care ar fi altfel ascunse. Iar dependenta asta, la fel ca orice dependenta duce si in cazul nostru la scurte momente de sevraj atunci cand din varii motive suntem privati de doza zilnica e frumos.

Dependenta noastra are si un “twist” caci de cele mai multe ori trebuie sa transpunem momentele acestea prin prisma efortului, prin prisma sudorii si a batailor alerte ale inimii care te fac sa simti ca traiesti si care te fac sa apreciezi cu atat mai mult cate un moment de pauza in locurile frumoase. Intr-un fel e o dependeta cat se poate de sanatoasa dar in acelasi timp si in mod egal putin egoista. Iar de multe ori imi dau seama ca in spatele nuantelor unui apus, sau a jocului norilor, sau a semetiei crestelor se ascunde de cele mai multe ori element inuman, abstract. Dar totusi ce altceva mai bun ai de facut decat sa te uiti in jur si sa exclaci “Cat de frumos poate sa fie!”.

Soarele e aproape de apus atunci cand ajungem pe Scara, se vede pana hat departe cum nu te-ai astepta intr-o zi de vara cu aproape 30 de grade. Ochim din mers cateva locuri care arata chiar spectaculos si unde sigur vom reveni la un moment dat pentru a petrece noaptea la cort. Unul din ele seamana cu un turn de stanca pe care reusesc sa ma catar, amintidu-mi cu ocazia asta ca mi-e putin dor de catarat si ca intr-unul din anii ce urmeaza va veni probabil din nou si randul alpinismului. Reusesc cu chiu cu vai sa ma dau si jos, imi dau seama ca treaba nu mai e chiar asa de usoara precum imi aminteam si pornim mai departe spre refugiul de la Tiganesti.

Apusul ne prinde cu putin inainte de refugiu cu soarele ce se ascunde incet dupa creasta Craiului si cu un Bucsoiu ce e invaluit treptat de umbra rosiatica a ultimelor raze de lumina. Luna e fix la jumatate si pare pictata pe un albatru cobalt aprins iar noi ne pregatim de o noapte petrecuta la 2200 de metri, inainte de un nou inceput e saptamana. In cateva ore vom reveni in mijlocul orasului ce se vede la picioarele noastre luand din nou de coarne micile griji si probleme cotidiene. Si totusi cat de mici si insignifiante par de aici.

Cateva ore mai tarziu luna a apus si ea iar cerul e complet invaluit de stele, un cer cum iti e dat sa vezi doar in gerul iernii sau prin muntii inalti. Calea Lactee e incredibil de bine conturata, in timp ce incerc sa fac cateva poze zaresc si cateva stele cazatoare iar piatra joaca cu brio rolul unui trepied cat se poate de stabil.

Dupa alte cateva ore vine si inceputul de saptamana cu o trezire matinala si cu un apus pe masura. Si revin din nou la momentele frumoase care te fac sa simti sa traiesti, caci in timp ce ma uit prin lentila aparatului primele raze de lumina imi dau seama ca peste luni si peste ani sigur imi voi aduce aminte tura aceasta, de Valea Gaura, de cerul plin de stele si de rasaritul peste Ciucas. La fel de convins sunt in schimb ca toate grijile si problemele cu care ne vom lupta zilele ce urmeaza un oras vor fi uitate in cateva saptamani.

La plecare, cu refugiul la care vrem sa ajungem la 1000 si ceva de metri deasupra noastra.

La plecare, cu refugiul la care vrem sa ajungem la 1000 si ceva de metri deasupra noastra.

Aproape de la polite, cu abruptul Bucegiului deasupra noastra.

Aproape de la polite, cu abruptul Bucegiului deasupra noastra.

Una din cele mai fotogenice vai din Bucegi.

Una din cele mai fotogenice vai din Bucegi.

DSC_2451.jpg

Ajunsi in caldarea superioara, care ne imbina sa ramanem aici si sa petrecem cateva ore in tihna. Cum totusi e prea devreme si cum picioarele mai au chef de miscare pornim la drum spre Omu.

Ajunsi in caldarea superioara, care ne imbina sa ramanem aici si sa petrecem cateva ore in tihna. Cum totusi e prea devreme si cum picioarele mai au chef de miscare pornim la drum spre Omu.

DSC_2474.jpg

Domnisoara din poteca.

Domnisoara din poteca.

Pe plaiurile de dinainte de cabana Omu, pe la 2200 de metri altitudine.

Pe plaiurile de dinainte de cabana Omu, pe la 2200 de metri altitudine.

Privind spre Postavaru si spre Brasov, deasupra Vaii Malaiesti.

Privind spre Postavaru si spre Brasov, deasupra Vaii Malaiesti.

Urmatorul loc de cort, inspectat si cu CTC-ul la zi.

Urmatorul loc de cort, inspectat si cu CTC-ul la zi.

Piatra Mare, Buscoiu si ultimele raze de lumina.

Piatra Mare, Buscoiu si ultimele raze de lumina.

Sfarsit de zi si e saptamana, intr-o liniste completa si cu un cer cum rar ti-e dat sa vezi intr-o luna de August.

Sfarsit de zi si e saptamana, intr-o liniste completa si cu un cer cum rar ti-e dat sa vezi intr-o luna de August.

Luna si adapostul nostru pentru seara asta in ultimele momente de lumina.

Luna si adapostul nostru pentru seara asta in ultimele momente de lumina.

In loc de noapte buna.

In loc de noapte buna.

Asteptand rasaritul.

Asteptand rasaritul.

Inceput de zi. In curand urmeaza graba catre masina, catre munca si catre grijile vietii in oras. Dar deocamdata, doar liniste si cateva fire de iarba unduindu-se incet in vant.

Inceput de zi. In curand urmeaza graba catre masina, catre munca si catre grijile vietii in oras. Dar deocamdata, doar liniste si cateva fire de iarba unduindu-se incet in vant.

IMG_20170422_182010

Adio iarna, pe schiuri pe Plaiul lui Pacala, Padina si Tataru

Credeam ca am pus skiurile in cui pe anul acesta, mai ales după o luna cu temperaturi numai bune de pedalat și in care a devenit din ce in ce mai greu sa vânezi petice de zăpada pe care sa se merite sa te dai. Dar din categoria “nu te pui cu frontul” atunci când din cer cade aproape un metru de zăpadă care se pune chiar și in oraș e cam absurd sa faci altceva decât sa scoți skiurile din nou afara din debara.

Asa că având in minte vise cu metri de pulver am plănuit in gașca mare clasicul weekend de schi de iarna de la Padina a sfârșit de aprilie. Entuziasmul e maxim mai ales atunci când vedem cată zăpadă poate sa fie prin Predeal. In Bușteni găsim parca zăpada mai putina, prindem prima telecabina (telecabina ce din fericire chiar funcționează), și ajungem nesperat de repede pe platoul alb al Bucegilor.

In schimb fată de planurile de acasă chiar dacă aproape tot platoul e alb pulverul pare sa lipsească aproape cu desăvârșire iar vântul pare să-și fi făcut de cap ca de obicei prin zona înalta. Asta e, sperăm totuși sa fie zăpadă de coborât pe Plaiul lui Păcală, loc ce e parca putin mai ferit de vânt. Nimerim destul de repede intrarea pe plai și din fericire chiar e zăpada suficienta pe aici și in mare parte chiar bună, mai ales ca e încă dimineață iar soarele puternic de aprilie nu a apucat sa o înmoaie. Asa ca 20 de minute mai târziu la stana marcăm și prima coborâre faina a zilei, de aproape 500 de metri diferență de nivel.

Soarele in schimb începe să-și facă de cap, zăpada se înmoaie și se topește accelerat pe măsură ce noi înaintăm printre brazi încărcați in drum spre Padina iar cheful de schi parca începe și el sa scadă. Urmează oprirea la Padina, lăsarea bagajelor și urcușul spre șaua Strungulița. Pe aici totul alb, zăpadă de peste un metru dar foarte, foarte uda și grea. In plus fix înainte de a ajunge in sa suntem cuprinși de ceată asa ca in loc sa avem parte de o noua coborâre faina ne chinuim prin whiteout și prin crusta e s-a format imediat ce soarele a intrat in nori.

Cu entuziasmul din nou scufundat urcam pe Tătaru și aici găsim un culoar unde zăpada nu e chiar atât de transformata și marcam astfel încă o coborâre faina pe ziua de azi. O ultima urcare și încă un culoar fain mai târziu trupa se hotărăște sa se retragă la cabană. Eu mai zăbovesc putin in zona in așteptarea apusului, urcând pe primul vârf de după șaua Strunga in direcția Omu.

Îmi place sa petrec momentele acestea in locuri frumoase și sunt convins ca nu as fi putut sa stau liniștit la cabana știind că se scurge un apus fain pe lângă mine. Dinspre Crai vântul aduce nori plumburii in timp raze fugare de soare luminează pădurile și poienile din tara Branului in timp ce spre Costila tot platoul e învăluit de razele apusului. Spre sfârșit in schimb soarele se ascunde complet după nori asa ca îmi pun și eu schiurile in picioare și înfruntând o crusta de zile mari ma pun pe coborât. Pe o asa zăpadă virajele nu mai aduc nici un fel de bucurie iar in unele locuri in funcție de grosimea crustei devin chiar ceva de evitat.

Pana la urma cu chiu cu vai și cu genunchii destul de forțați ajung înapoi la cabana unde mai stam putin la povesti înainte de a fi răpuși de oboseala. A doua zi in schimb entuziasmul e la pământ, vremea e și ea mai burzuluita asa ca hotărâm sa ne dam jos de aici prin varianta Sinaia.

Privind in spate chiar dacă am avut parte de zăpadă destul de ok și de câteva coborâri de care chiar ne-am bucurat cumva așteptările noastre sunt prea puternic ancorate de primăvară și de vara și parca e cam greu sa treci înapoi, chiar dacă doar pentru in weekend, in modul de schi. Asa ca eu visez la zile cu verdeață, zile in care sa nu-ti mai fie frig și zile pline de poteci de bicicleta și de alergare. Sa vina primăvara, pentru a doua oară anul acesta!

Uite atata ne asteptam sa fie zapada, iarba din imagine nu se pune!

Uite atata ne asteptam sa fie zapada, iarba din imagine nu se pune!

Omat bun.

Omat bun.

Zambete si zapada numai bun de schiat.

Zambete si zapada numai bun de schiat.

Prin padurea norvegiana.

Prin padurea norvegiana.

Omat bun partea a doua.

Omat bun partea a doua.

Aram, tocam, nu ne lasam.

Aram, tocam, nu ne lasam.

Hivernal, la sfarsit de aprilie.

Hivernal, la sfarsit de aprilie.

Ultima coborare.

Ultima coborare.

Gasca inainte de retragerea la cabana.

Gasca inainte de retragerea la cabana.

IMG_20170422_181947.jpg

Peisaj de februarie.

Peisaj de februarie.

Razele apusului.

Razele apusului.

IMG_20170318_110930 (1)

Contraatacul babelor, alergare si bicicleta intr-un weekend ploios

Anul acesta babele au fost blande cu noi la inceput de martie si am avut parte de doua saptamani cu vreme numai buna de biciclit si cu temperaturi de primavara iata ca dupa ce au rabdat ce au rabdat s-au razbunat din plin in weekendul ce tocmai a trecut, cu zile in care s-au sucess in ordine rapida soarele, lapovita, ploaia, vantul in cam toate combinatiile posibile.

Planul pentru weekend includea 2 nopti petrecute la Moeciu in compania unor vechi prieteni cu sperante de schi pe zapada proaspata. Singura problema ca atunci cand vine momentul in care trebuie sa-ti iei schiurile in spate, in fata unui forestier complet uscat si cu o prognoza care anunta ploaie din plin parca perspectiva unor viraje pe zapada proaspata nu mai e chiar asa de roz.

Asa ca privind cu jind la cerul senin ce inca zabovea deasupra Bucegiului sambata dimineata reconfiguram tura si schimbam claparii cu adidasii de alergare si pornim pe acelasi forestier ce urca din Simon catre saua Gaura. Avem cateva ore pana cand vremea se va strica si vrem sa profitam la maxim de ele. In schimb babele ne-au pus gand rau si pentru combinatia asta si dupa 4 kilometri de forestier incepe sa alergam pe zapada din ce in ce mai mare. Practic zapada noua incepe brusc de la 1200 de metri si pe masura ce urcam incepe sa treaca de glezne, de gabe si in cele din urma si de genunchi atunci cand iesim in poienile de sub Valea Gaura.

Aici in schimb avem parte de un moment in care cerul se deschide si in care putem admira in toata splendoarea sa amfiteatrul vaii Gaura. Cred ca sunt putine locuri mai spectaculoase in Bucegi mai ales pentru ca aici te simti cumva departe de civilizatie, nu se vede nici un oras in departare iar locurile sunt mult mai putin umblate in comparatie cu abruptul prahovean. La primavara cand se incalzeste si cand vor aparea brandusele trebuie sa venim sa petrecem aici o seara la foc, eventual intr-o mica aventura din timpul saptamanii.

Iar legat de alergat chiar daca mare parte din tura a fost alcatuita mai mult din inotat in zapada trebuie spus ca recunosc ca mi-a lipsit rapiditatea cu care poti acoperi distantele. Probabil cu schiurile in spate nu am fi ajuns aici in momentul potrivit. Pe de alta parte schiurile ne-ar fi ajutat cu siguranta pe traverseul catre Poiana Gutanu unde intram in unele locuri pana la brau in zapada.

Intre timp se strica si vremea, muntii sunt invaluiti de nori si incepe sa ninga, noi alergam la vale prin zapada spre Poiana Gutanu si de aici mai departe pe muchie pe Simon. Ninsoarea se transforma pe rand in lapovita si ninsoare, zapada de pe poteca incepe sa dispara si alergatul devine din nou placut iar eu imi amintesc ca ar fi fain sa mai fac si alte ture de genul acesta in primavara si in vara aceasta. Restul zilei il petrecem depanand amintiri cu prietenii si cu un pic de Milan-SanRemo.

Dimineata de duminica ne intampina cu aceasi ploaie marunta si cu vreme inchisa in vreme ce conducem spre Pasul Bratocea. Si astazi incercam sa fugim de ploaie si de vreme rea si implicit si de zapada si de schiuri. Planul e o tura in dealurile prahoveno-buzoiene cu plecare din Valenii de Munte, impreuna cu Suzi si cu Iustin.

Vremea rea si lapovita se termina fix dupa cheia si de aici ne ia in primire soarele, cerul albastru si vantul. In prima parte a turei il avem fie din laterala fie din spate si acesta e suficient de puternic incat sa avem momente in care mergem cu 40 la ora fara sa dam din pedale pe o panta usoara la vale. In acelasi timp toti stim ca o sa trebuiasca probabil sa platim la un moment dat pentru momentele astea, dar pana atunci ne bucuram de pedalatul pe terenul valurit din Buzau. Ca si in ultimele ture pe cursiera traficul fie lipseste aproape complet fie nu e nederanjant si nu putine sunt momentele in care putem pedala in voie in paralel stand de vorba in voie. Iar urcarea de la Ciolatu si drumul inapoi spre DN1A sunt poate unele din cele mai faine bucati pedalate in ultima vreme.

In schimb vine si momentul in care trebuie sa platim pentru soarele si pentru vantul din spate din timpul turei, respectiv fix la sfarsitul turei, dupa 120 de kilometri de pedalat. Au fost 45 de minute in care am pedalat din rasputeri pentru a tine o mirobolanta viteza de 20 de kilometri intr-o cursa cu lasarea intunericului. Dar asta e, momente de genul acesta iti calesc putin psihicul si mi-au adus aminte de zilele in care am avut parte de un vant similar in calatoria prin Asia Centrala. Vantul e clar cel mai mare inamic al ciclistului.

Date si track (inainte de a muri bateria) aici:

https://www.strava.com/activities/906772140

Alergam cu spor pe forestierul de pe valea Gaura.

Alergam cu spor pe forestierul de pe valea Gaura.

Zapada din plin la iesirea din padure.

Zapada din plin la iesirea din padure.

Undeva intre pantofari si trail-runneri.

Undeva intre pantofari si trail-runneri.

Momentul potrivit in locul potrivit.

Momentul potrivit in locul potrivit.

Ultimele momente de soare pe ziua de azi.

Ultimele momente de soare pe ziua de azi.

IMG_20170318_110958.jpg

Burzuluirea vremii si alergatori care isi intra din ce in ce mai bine in pielea de pantofari.

Burzuluirea vremii si alergatori care isi intra din ce in ce mai bine in pielea de pantofari.

Intalnirea cu runda a doua de alergareti nu foarte matinali.

Intalnirea cu runda a doua de alergareti nu foarte matinali.

Soare, vreme buna si catarari interesante pe dealurile prahovene.

Soare, vreme buna si catarari interesante pe dealurile prahovene.

Norul amenintator pe care am reusit sa-l fentam cu brio.

Norul amenintator pe care am reusit sa-l fentam cu brio.

La sfarsitul urcarii de la Ciolanu, una din cele mai faine din Buzau.

La sfarsitul urcarii de la Ciolanu, una din cele mai faine din Buzau.

Pauza de masa, cu tocana de legume, napolitane si binenteles cola.

Pauza de masa, cu tocana de legume, napolitane si binenteles cola.

Drum intins.

Drum intins.

Dezbandant ruta, varianta lunga vs varianta macetelor de la Sangeru.

Dezbandant ruta, varianta lunga vs varianta macetelor de la Sangeru.

Portret de ciclist la pauza de masa de birtul comunal. Poza facut cu un Huawei P9, un telefon care mi se pare ca isi face foarte bine treaba atunci nu vrei sa cari kilograme in spate.

Portret de ciclist la pauza de masa de birtul comunal. Poza facut cu un Huawei P9, un telefon care mi se pare ca isi face foarte bine treaba atunci nu vrei sa cari kilograme in spate.