Category Archives: Bucegi

Diham, Zamora, Susai, toamna din saua bicicletei

Ghicitul vremii din fiecare toamna in functie de vremea din primul weekend din octombrie pare sa functioneze anul asta si norii, picurii ori zapada de la MPC par sa fie an de an garantia unei toamne lungi, calde si placute. Frunzele galbene sunt acum la apogeu si deviza este: nicio zi de weekend stata in casa. Daca initial cochetam cu ideea unei ture in Bucegi, ne-am dat repede seama ca cel mai frumos e la altitudini mai mici, acolo unde se impletesc cel mai bine ruginiul si auriul foioaselor cu verdele inchis al padurii de brad.Asa ca refacem o tura de anul trecut, in care legam cateva poteci faine de la poalele Bucegilor cu clasica urcare in Baiului pe Zamora. In tura ni se alatura si Iustin, Suzi si Dani, ultimii doi veniti de la Bucuresti, dupa Moon Time Bike. Cu totii eram in modul relaxare si doar frigul diminetii ne-a indemnat sa pedalam cu aplomb spre inceputul forestierului ce ne va conduce spre Cabana Diham via Forban Steaua. Subiectele de discutie nu intarzie sa apara si tot vorbind si pedaland ajungem pe nesimtite in Saua Grecului. Profitam de modul fain in care se vad Bucegii pentru a face putina geografie, insa chemarea stomacului care intuieste deja micul dejun de la cabana suprascrie lista de varfuri, vai si muchii, care sunt oricum greu de retinut pana cand nu calci si tu pe acolo si pana cand nu iti legi amintiri de toate acele nume.

Omleta, cafea, bai de soare si apoi cu picioarele grele pornim din nou sa cucerim panta de deasupra cabanei si intram in padure. Poteca pe curba de nivel marcata cu punct rosu ne conduce frumos spre Pichetul Rosu si de aici mergem pe mana lui Dani pentru o coborare spre Poiana Izvoarelor. Cum nu exista an in care firele de apa ce traverseaza poteca sa fie uscate, ne consolam cu trecerile repetate pe lemnele puse ici si colo in zonele problematice. Cu totii asteptam cu mare interes jumatatea inferioara a coborarii, unde speram sa se lege ceva. Ce e drept, Dani o asteapta din experienta datului la vale cu MTBul, eu si Radu o stim prea bine de la trekking, iar Suzi si Iustin ne cred pe cuvant. Frunzele fasaie sub rotile noastre, cate un con se aude cum se zdrobeste sub cauciuc si viteza ne duce cat ti-ai tine respiratia la Gura Diham. De acolo rulaj usor pe asfalt cu obiectivul Lidl, caci se planuieste un pranz pe pantele de iarba ale Zamorei. Burdusim cu mancare cele 3 rucsacuri pe care le avem la noi si plecam spre Castelul Cantacuzino, caci avem din nou intalnire cu toamna. Drumul forestier are avantajul ca in zona inferioara este croit printr-o padure de foioase, asa ca pedalam la deal sub o ploaie de frunze si atmosfera e destul de colorata si vesela. Radu se alatura sporavaielii continue dintre mine si Suzi si tot tinandu-ne de vorba si opintindu-ne in pedale in zonele mai abrupte, iesim intr-un final din padure. Se stabileste ca pauza de masa sa fie in punctul in care poteca turistica de pe muchie intersecteaza drumul forestier si toti asteptam cu mare interes ori pauza, ori masa, ori pe ambele.

Ne luam timp suficient pentru pranzul nostru si insotim rosiile, branza si salata de vinete cu povesti despre traseele de catarare din Peretele Vaii Albe. La poalele Bucegiului padurea a inceput parca sa se scuture si domneste mai mult caramiziul frunzelor intarziate inca aninate in copac. Sus bradul e rege si doar zadele mai adauga putina culoare peisajului. Insa abruptul prahovean, cu vaile, valcele si peretii sai strange toate onorurile celor 5 ciclisti ce il privesc admirativ de peste drum. Imi par atat de departate momentele in care ma cataram alaturi de Radu in Peretele Vaii Albe. Insa la fel de consolator imi este gandul ca intr-un an de antrenament, m-as putea intoarce din nou acolo.

Dar cum ciclistilor le sade bine cu drumul, pornim spre culmea Baiului si apoi spre Popasul Uriasilor. Dani ne deturneaza din nou si ne propune sa coboram pe o poteca ce ne va scoate direct in Valea Azugii si nu pe Drumul Carutasilor cum planuiam initial. Poteca cu pricina se numeste Poteca Afinarilor si din cauza faptului ca era destul de plina de frunze, intru cumva cu retinere pe ea, mai ales ca urma sa o cobor la prima vedere. Incerc sa nu ma las dusa de val, caci toti ceilalti se dau mai tare decat mine la vale si sa ma concentrez pe ce am eu de facut. Sa stau in sa. Imi iese surpinzator de bine si fiecare tura imi confirma ca RedBull Vampire Trails a distrus o paradigma si o noapte de dat a facut cat un an de frecat potecile din jurul Brasovului.

Din Valea Azugii cel mai bun drum spre Predeal este prin Susai, asa ca ne asternem la drum prin racoarea ce insoteste forestierul ce pare parca mai lung ca niciodata. De la Susai coborarea e numai una, full speed ahead pana la Cioplea si desi mai sunt inca doua ore de lumina, pur si simplu nu mai sunt picioare pentru mai mult.

Si oricum toamna inca tine cu noi, cel putin 10 zile de acum incolo. In Foreca we trust! 

Spre Postavaru tomna e inca la apogeu, in schimb prin zonele mai inalte din Bucegi si din Baiului frunzele au inceput sa se scuture in mod accelerat.
Dani se drege cu o ciorba si cu o omleta dupa concursul si dupa petrecerea din ziua anterioara
Peste drum, Bucsoiu si prima bucata de trail pana in Busteni.
De la paduri intunecate de brad.
La lumina calda a padurilor de fag.
Fosnet de frunze sub rotile MTB-ului.
De peste drum, Bucegiul in 3 culori, galbenul zadelor, verdele padurilor de conifere si ruginiul padurilor de fag.
Din cand in cand o pala de vant face ca frunzele sa se scuture deasupra noastra. In rest palavragit si bucuria de a trai cea mai frumoasa toamna din ultimii ani.
La un picnic, la o rosie, la o branza, la o salata de vinete. Lucruri pe care nu prea le cari dupa tine in mod normal in turele de bicicleta.
Cei 4 care au speriat Bucegiul
Dani in frunte, adulmecand de la distanta coborarea spre Valea Azugii.
Planuri.
Postavaru, Piatra Mare si clabucetele in prim-plan
O poza si u pozarul.
Sfarsit de tura.

Sohodol, Poarta si Magura Branului in saua MTB-ului

Astazi s-a pornit un mic uragan dinspre sud, un uragan ce descurajaza complet orice idee de tura de cursiera sau de tura de drumetie care sa urce la inaltimi mai mari. In plus, gandul de a te sui din nou pe schiuri pentru o ultima tura de schi de primavara nu e deloc atragator, mai ales dupa o pauza de o luna si ceva.

Ca o paranteza saptamana ce a trecut m-am urcat pentru prima data sezonul acesta pe MTB, dupa mai bine de 4 luni de pauza. Din pacate cam atat duraeza iarna in Brasov si in timpul ce a trecut am redevenit in mod suprinzator destul de bun prieten cu schiurile. A ajutat si ca am avut cea mai tare iarna pe care am trait-o pana acum. Dar trecand peste asta, luni, cand m-am urcat din nou in saua MTB-ului si cand goneam la vale pe poteci cu un zambet pana la urechi am ajuns la concluzia ca nu prea exista termen de comparatie intre prima zi de schi dintr-un sezon si prima zi de MTB dintr-un sezon. La schi la prima coborare ajungi sa cauti prin cotloanele mintii pentru a-ti aduce aminte care e miscarea. La MTB gonesti oarecum inconstient cu viteza la vale, piscand fix cat trebuie franele si simtind sub tine cum musca caucicurile rotilor. Intr-o parte esti crispat si te gandesti la ligamentele incrucisate, in partea cealalta zbori la vale, poate un pic prea repede pentru prima coborare, cu un zambet pe fata si cu o placere egala cu ceea ce simti la schi un una din putinele zile a sezonului in care prinz pulverul perfect.

Bine pe masura ce trec zilele si intri mai adanc in sezonul de bicicleta senzatia se estompeaza putin dar cumva faptul ca ai tot timpul ceva nou de incercat si faptul ca ai o varietate de poteci in spatele case inseamna ca nu prea ai cum sa te plictisesti.Asa ca saptamana a continuat zi dupa zi in saua MTB-ului. Nici macar chemarea lui Alin pentru un ultim rasarit pe Postavaru nu a rezonat suficient de puternic. Asa ca dupa o saptamana de Postavaru ziua de sambata a fost dedicata in mod deloc suprinzator tot MTB-ului, tot in zona Rucar-Bran.

Traseul a fost facut pe genunchi in masina pe drumul spre Bran si pentru un traseu desenat pe genunchi a iesit surpinzator de fain. Mi se pare incredibil ca inca mai sunt poteci si muchii de descoperit in zona. Iar locurile si perspectivele descoperite astazi concureaza cu brio cu orice tura facuta in zona. Sunt locuri in care vom reveni cu siguranta si deja am ochit cateva locuri perfecte pentru o noapte petrecuta la cort la aventura din timpul saptamanii. Tot din categoria descoperirilor din timpul turei a fost si o varianta noua de coborat de pe Magura Branului spre Simon, integral pe trail si poteca interactiva. Si sunt convins ca daca e putina imaginatie e greu sa te plictisesti de variantele de ture de MTB pe care poti sa le crosetezi in zona.

Cum ar fi sa traiesti cu o astfel de priveliste in spatele casei?

Cum ar fi sa traiesti cu o astfel de priveliste in spatele casei?

Dupa ultima saptamna putem spune ca a inceput oficial sezonul de MTB. Zapada si noroiul au disparut aproape complet si in sfarsit ai pe unde sa te dai.

Dupa ultima saptamna putem spune ca a inceput oficial sezonul de MTB. Zapada si noroiul au disparut aproape complet si in sfarsit ai pe unde sa te dai.

Tot la deal pe una din muchiile ce urca srpre munte din Sohodol.

Tot la deal pe una din muchiile ce urca srpre munte din Sohodol.

Privind spre Crai.

Privind spre Crai.

DSC03530

Bucegiul dintr-o privire.

Bucegiul dintr-o privire.

"Si acolo este?"

“Si acolo este?”

Cadrul perfect al turei.

Cadrul perfect al turei.

Echiparea pentru coborare.

Echiparea pentru coborare.

Cateva ore mai tarziu, pe Magura Branului, inainte de o coborare de 500 de metri diferenta de nivel pana in Simon.

Cateva ore mai tarziu, pe Magura Branului, inainte de o coborare de 500 de metri diferenta de nivel pana in Simon.

Sfarsit de zi.

Sfarsit de zi.

Pe cursiera in zona Rucar-Bran

Pedala dupa pedala si serpentina dupa serpentina castigam rapid inaltime pe serpentinele de pe DN73. Un vant prielnic ne impinge ca o mana prietenoasa de la spate si dupa fiecare serpentina avem in fata fie varfurile inzapezite ale Bucegiului fie creasta alba a Craiului. E una din zilele in care picioarele se simt bine, bicicleta ruleaza si ea bine sub tine si efortul se simte cat se poate de placut. Si poate cel mai important, dupa aproape o luna de la intoarcerea din mini-concediul din Spania- e cald. E vreme de tricou si de pantaloni scurti, e temperatura ideala pentru o tura de bicicleta.

Planul pentru astazi e cat se poate de simplu: sa profitam de caldura si de ziua incredibil de senina si sa facem toate urcarile de sosea din zona Bran-Moeciu. Prima e urcarea spre complexul Cheile-Gradistei Fundata, cea mai putin spectaculoasa dintre toate dar cat se poate de inversunata. 3 finish-uri la 4 munti si la Carpathian MTB Epic, chiar si cu rapoartele de la MTB mi-au confirmat-o din plin.

Dupa o cafea numai buna de a readuce cheful de pedalat vine randul urcusului spre Sirnea. Asfalt rupt, serpentine mai domoale si o priveliste pe care nu ai cum sa o gasesti in alta parte in Romania. Deschiderea pe care o ai pe aici, pe culmea dealului ce urca spre Fundata, sau mai departe pe drumul de Sirnea e incredibila si desi am facut o multime de ture in zona, mai ales de cand ne-am mutat in Brasov nu cred ca ne vom plicitisi vreodata de ea.

Asfaltul perfect ce merge spre Sirnea lasa locul unei scurte portiuni de drum pietruit pe masura ce inaintam spre Ciocanu. Sincer imi pare bine ca facem tura in sensul acesta caci Ciocanu e fie pentru picioare odihnite, fie pentru rapoarte bune, fie pentru amandoua deodata.

Vantul ne impinge de la spate si pe coborarea prin chei dupa care atacam nationalul din cealalta directie, urcand inapoi spre Fundata. In Fundatica au inceput sa apara veritabile covoare de branduse si in speranta de a gasi unul cu priveliste spre Bucegi urcam pana la scoala. Chiar daca nu il gasim dam de un loc cu o priveliste perfecta spre Bucegi.

Aproape de Bucegi, in cautare de branduse.

Aproape de Bucegi, in cautare de branduse.

O pauza de poze mai tarziu si vine momentul sa coboram inapoi spre Moeciu pentru ultima urcare a zilei: urcarea spre Pestera si spre Casa Nobilis. Si ea intra ca si Ciocanu in aceasi categorie de urcari pentru masochisti, dar macar privelistea compenseaza din plin pentru efort, mai ales ca incepem urcarea chiar inainte de apus in culorile calde ale dupa-amiezei. E greu, plamanii tipa pentru aer, degetele cauta pinionul salvator ce nu exista si in consecinta stii ca nu ai de ales si ca trebuie sa te ridici in picioare si sa crosetezi panta. De fiecare cand vin pe aici imi spun ca trebuie sa pun o caseta cu un pinion mai mare si de fiecare uit, sau ma mint ca merge asa si ca e mai simplu sa ma antrenez si sa dau ceva kilograme jos. Doar ca timpul trece, memoria ajunge sa te insele si istoria se repeta. Cine stie, poate data viitoare…

Track si date aici:

https://www.strava.com/activities/2255958290

Cafeaua de dimineata (mai degraba de la pranz) dupa prima urcare a zilei.

Cafeaua de dimineata (mai degraba de la pranz) dupa prima urcare a zilei.

Asfalt perfect si Craiul inzapezit in fundal.

Asfalt perfect si Craiul inzapezit in fundal.

Rucar-Bran.

Rucar-Bran.

IMG_20190331_143239

Planuri.

Planuri.

Urcusul catre Sirnea, inainte de mica bucata de drum pe tara ce face legatura cu Ciocanu.

Urcusul catre Sirnea, inainte de mica bucata de drum pe tara ce face legatura cu Ciocanu.

Cred ca ar trebui sa primim macar o inscriere la Carpathian MTB epic la cat poarta Mihaela tricoul.

Cred ca ar trebui sa primim macar o inscriere la Carpathian MTB epic la cat poarta Mihaela tricoul.

Stai.

Stai.

Urcarea spre Pestera, doar pentru masochisti.

Urcarea spre Pestera, doar pentru masochisti.

Bucegiul maiestuos in fundal si ultima coborare a zilei.

Bucegiul maiestuos in fundal si ultima coborare a zilei.

IMG_20190331_183618

De n-ar fi stalpii de curent de pe marginea drumului chiar ar iesi si cateva incadrari mai ok.

De n-ar fi stalpii de curent de pe marginea drumului chiar ar iesi si cateva incadrari mai ok.

Sfarsit de zi. Prima zi de pedalat in tricou si pantalnoi scurti pe anul acesta in Brasov.

Sfarsit de zi. Prima zi de pedalat in tricou si pantalnoi scurti pe anul acesta in Brasov.

La pas pe Piatra Mica si pe dealurile din Moeciu

Ritmul de drumetie sau de plimbare usoara e bun la toate. E bun si pentru a observa unghiuri si cadre pe care nu ai avea cum sa le vezi din goana bicicletei sau din viteza alergatului. E la fel de bun si pentru a-ti pune ordine in ganduri atunci cand e vorba de o plimbare solitara. Si e la fel de bun pentru a socializa si pentru a tine conversatii care par aproape imposibil de tinut in alte contexte in lumea plina de distractii in care traim acum. Dar in natura, in ritm de plimbare lucrurile curg altfel si limbile se dezleaga mult mai usor decat la orice iesire in oras.

O parte din weekendul ce a trecut a fost petrecut fix astfel, cu 3 plimbari usurele (desi coborarea de pe Piatra Mica s-a lasat cu o febra musculara destul de crunta duminica) in Piatra Craiului si Bucegi. Am inceput sambata dimineata cu o drumetie pana pe Piatra Mica, cu branduse si ghiocei din plin in poenile de sub Curmatura, cu o ciorba neasteptat de buna si cu ravase scrise de un maestru zen neinteles.

In rest soare din plin, zapada putina pe Piatra Mica si un veritabil patinoar la coborare in zona de padure, chiar si cu snowline-urile la purtator. O ora dupa ce ajungem la masina schimbam locul pentru plimbarea pe dealurile din Moeciu pentru a vedea asfintitul peste Bucegi impreuna cu mama mea- o plimbare scurta de doua ore si putin, plimbare pe cat de frumoasa, pe atat de pitoreasca. Uneori nu trebuie sa mergi nici mult, nici departe pentru a avea parte de momente frumoase. Trebuie doar sa stii locurile, unghiurile si felul in care soarele se perinda pe bolta.

O noapte mai tarziu si revenim din nou la Moeciu pentru inca o plimbare matinala, de data aceasta pe prima parte de pe bucla 3, cu Craiul inzapezit in departare si inca 3 ore de timp de calitate petrecut impreuna. Intarziata cu o luna si ceva, incet, incet primavara incepe sa se instaleze si pe la munte. Iar daca fata de anii trecut nu cred ca vom avea aceleasi covoare de branduse totusi in locurile in care solul mai are ceva umezeala de la zapada topita florile au inceput sa mai coloreze covorul de iarba uscata de anul trecut. In schimb pentru iarba verde si pentru copaci infloriti, mai ales in zona putin mai inalta, mai avem de asteptat mult si bine. Noroc ca ne-am facut plinul in periplul din Spania.

Zapada din plin in prapastiile zarnestilor.

Zapada din plin in Prapastiile Zarnestilor.

Punctul galben cel voios.

Punctul galben cel voios.

Timid.

Timid.

Un veritabil buchet de ghiocei in poienile de sub Cabana curmatura.

Un veritabil buchet de ghiocei in poienile de sub Cabana Curmatura.

A7205044

Planuri si suprapuneri.

Planuri si suprapuneri.

Zen master level neinteles.

Zen master level neinteles.

Si cabana de acolo ce e?

Si cabana de acolo ce e?

Lectia de geografie spre Bucegi.

Lectia de geografie spre Bucegi.

E incredibil cum un obiectiv vechi de mai bine de 30 de ani inca mai scoate rezultate super ok.

E incredibil cum un obiectiv vechi de mai bine de 30 de ani inca mai scoate rezultate super ok.

Baie de soare.

Baie de soare.

In pas mai spinten pentru a schimba terenul pentru plimbare pentru dealurile de la Moeciu.

In pas mai sprinten pentru a schimba terenul pentru plimbare pentru dealurile de la Moeciu.

La pas  si la o vorba.

La pas si la o vorba.

A7205113

A7205115

Asteptand primvara. Si mai avem de asteptat.

Asteptand primvara. Si mai avem de asteptat.

A7205132

Elvetia de Romania, schi pe valea Tiganesti

Peretii ce strajuiesc valea Tiganesti se ridica impunatori in fata noastra atunci cand iesim in cele din urma din padure dupa o ratacire crunta de o ora si un pic. Sunt aproape 1000 de metri diferenta de nivel dintr-un foc si cu padurea acoperita in straie veritabila de iarna ai putea zice ca te-ai teleporat oriunde in Alpi. Frigul musca puternic din obraji, un -15 grade ce se simte pe cat de crancen la umbra pe atat de bland in zonele in care iesim in soare.

Pacat ca e deja tarziu si ca soarele a iesit abia dupamasa de dupa plafonul gri de nori. Bine asta nu ca nu noi ne-am fi miscat prea bine la urcare, unde am avut parte de o boschetareala de toata frumusetea atunci cand am parasit poteca de Malaiesti. O ora pierduta si o panta abrupta arata pe schiuri mai tarziu reusim pana la urma sa invingem si sa ajungem in locul din care am plecat, cu poteca in fata si cu drumul deschis spre Malaiesti.

Cu toate astea cele cateva ore de soare de care am avut parte la urcarea pe Tiganesti au compensat din plin si rataceala, si efortul si cerul innorat din prima parte a zilei. E o pustietate si o liniste aproape totala, se aude doar zgomotul ritmic al alunecarii focilor pe zapada neatinsa, in timp ce din cand in cand cate un nor fugar isi face aparitia pe cerul incredibil de albastru. In departare se vede Postavaru in aceleasi straie de iarna, cu zgomotul si harmalaia celei mai frecventate statiuni de schi din Romania in timp ce pe portiunea din Valea Tiganesti pe care urcam acum sunt destul de convins ca nu a calcat picior de om in ultima luna.

Urcam pana ce depasim in altitudine poteca ce vine de la Malaiesti si ne punem schiurile in picioare la fix pentru a prinde ultimele raze de soare in prima parte a coborarii. Iar de aici a urmat proabil cea mai distractiva coborare pe anul asta, mai ales in portiunea de mijloc a vaii unde practic cu putin tupeu si curaj puteai trece din perna de zapada in perna de zapada intr-un peisaj ce parea mai degraba rupt dintr-un film SF decat din ceva de pe planeta asta. Nu sunt multe iernile in care e zapada pentru a cobora pe aici pana la masina si nu sunt multe zilele in care chiar e placut sa schiezi pe astfel de perne de zapda. Dar iata ca astazi planetele s-au aliniat si avem noroc cu o astfel de zi.

In schimb pe langa sectiunea e balaureala aproape verticala pe schiuri din prima parte zilei probabil cel mai amuzant moment pentru mine a fost acela in care am reusit amerizez in raul in partea inferioara a vaii dupa ce a nimerit o bucata de gheata pe un traverseu. Amerizare care a fost pe cat de spectaculoasa pe atat de fara urmari, singurele victime fiind o manusa ce putea fi stoarsa si un schi ce nu a mai alunecat deloc cum trebuie pana jos, chiar cu efortul de a da jos gheata de pe el de cateva ori.

Lanturi in adevaratul sens al cuvantului.

Lanturi in adevaratul sens al cuvantului.

Cautand cele 10 ore de soare promise pentru ziua de azi.

Cautand cele 10 ore de soare promise pentru ziua de azi.

1.5 metri e zapada.

1.5 metri e zapada.

Norul si Postavaru.

Norul si Postavaru.

Puf cat cuprinde.

Puf cat cuprinde.

Inaintand pe firul vaii, printre brazi impodobiti de zapada.

Inaintand pe firul vaii, printre brazi impodobiti de zapada.

Scoasa din context poza asta ar putea sa fie pe oriunde prin Elvetia.

Scoasa din context poza asta ar putea sa fie pe oriunde prin Elvetia.

Tot la deal.

Tot la deal.

DSC03362.jpg

DSC03370.jpg

Ultima raza de soare si echiparea pentru o coborare de 1000 de metri.

Ultima raza de soare si echiparea pentru o coborare de 1000 de metri.

Numai pulver.

Numai pulver.

DSC03400.jpg

Perne si pernite si distractie pe masura.

Perne si pernite si distractie pe masura.

Inainte de canionul si de raul in care am reusit sa fac din pacate o mica baie inoportuna.

Inainte de canionul si de raul in care am reusit sa fac din pacate o mica baie inoportuna.

Bucegiul inghetat, Gutanu, Batrana si cafeaua de la Strunga

E frig. Termometrul arata -14 grade atunci cand iesim din masina in capatul vaii Bangaleasa iar noi stim cum sa ne miscam mai repede pentru a pleca la drum si pentru a pune sangele in miscare. De fapt e putin spus ca e frig, e dea dreptul ger. Frigul tine si el de perceptie iar primul ger care te loveste la inceput de iarna clar o sa-l simti mai puternic decat zilele friguroase de la sfarsit de februarie.

Parca nici nu-mi vine sa cred ca acum 5 zile pedalam la 12 grade pe cursiera in jurul Brasovului in timp ce acum suntem echipati in toata armura de iarna ce ar trebui sa tina frigul la distanta: bocanci de iarna, suprapantaloni, colanti, pufoaica, geaca, buf la gura si supramanusi in caz de forta majora. E tura in care trebuie sa ne aducem aminte cum e iarna la munte si in care sa ne consolam cu felul in care e posibil sa arate lucrurile urmatoarele 2-3 luni.

Dar pe langa frig iarna are si parti bune, faptul ca ai toate sanse sa fii complet singur pe munte iar atunci cand zapada si vantul is fac de cap poti avea pe parte de imagini de pe alta planeta. Din categoria asta sunt si copacii imbodobiti de zapada si de chiciura de care dam pe masura ce urcam spre Gutanu. Vantul inca nu a apuct sa-i scuture iar soarele ii face sa straluceasca mai tare ca orice podoaba de craciun. Acelasi soare ne incalzeste si pe noi si odata ce iesim din umbra padurii incepem sa dam jos haine de pe noi.

Imi place urcarea asta spre Batrana, la fel cum imi place si ritmul domol de drumetie de toamna in care nu conteaza la fel de mult elevatia stransa si kilometrii ci socializarea si faptul ca te poti bucura in tihna de frumusetea locurilor. Faptul ca ai timp sa faci o cafea la un refugiu in varf de munte, sau ca poti prinde in cele mai potrivite locuri lumina faina a apusului. Lumina de care avem parte la coborarea din Strungulita, cu stancaraile abruptului vestic al Bucegiului partial invaluite in ceata, cu zapada scartaind sub talpile bocancilor si cu fulgi fugari de zapada de zapada deasupra noastra. Momente magice in locuri magice, momente care iti aduc aminte ca oricat de frig ar fi afara o zi petrecuta in natura e de multe ori mai buna ca una petrecuta intre patru pereti.

Zilele de pline de vara cu concursuri sau cu ture de dimineata pana seara par atat de departe. Iar cu frigul de weekendul asta e putin absurd sa pleci la tura atunci cand soarele inca nu a iesit sa dezmorteasca atmosfera la fel cum si seara preferi sa fii undeva la caldura atunci cand se stinge lumina. Asa ca nu raman prea multe ore in care te poti misca, dar cu putin imaginatie,cu oameni faini si cu soare e greu sa nu iasa o tura reusita.

Dani si Lili infrigurati inainte de plecare.

Dani si Lili infrigurati inainte de plecare.

Un pic de pudra de zapada, soare filtrat printre brazi si o padure magica.

Un pic de pudra de zapada, soare filtrat printre brazi si o padure magica.

Inca putin pana la Gutanu si pana la iesirea in soare.

Inca putin pana la Gutanu si pana la iesirea in soare.

Panoramic.

Panoramic.

Soare, caldura si zambete din suflet.

Soare, caldura si zambete din suflet.

DSC_3139.jpg

Poiana Gutanu in straie de iarna.

Poiana Gutanu in straie de iarna.

Hivernal.

Hivernal.

DSC_3160.jpg

Privind peste drum la un Crai complet lipsit de zapada.

Privind peste drum la un Crai complet lipsit de zapada.

Intre iarna si toamna.

Intre iarna si toamna.

Pauza de ceai de la refugiul Batrana, la -15 grade.

Pauza de ceai de la refugiul Batrana, la -15 grade.

Andrei in actiune, a se nota adidasii de alergare din picioare ce se pare ca au rezistat si pe astfel de temperaturi.

Andrei in actiune, a se nota adidasii de alergare din picioare ce se pare ca au rezistat si pe astfel de temperaturi.

DSC_3238.jpg

Inca un refugiu, inca o pauza, de data aceasta pentru cafea.

Inca un refugiu, inca o pauza, de data aceasta pentru cafea.

Lumina perfecta, cald si fete zambitoare pe drumul spre Bucsa.

Lumina perfecta, cald si fete zambitoare pe drumul spre Bucsa.

DSC_3267.jpg

Sfarsit de zi, asteptam iarna adevarata pentru a scoate schiurile la inaintare.

Sfarsit de zi, asteptam iarna adevarata pentru a scoate schiurile la inaintare.

Cu cortul in spate in Bucegi, Valea Morarului si Tiganesti

Soarele dispare treptat la orizont, ascunzadu-se tot mai mult dupa plafonul inalt de nori in spatele caruia a stat mai toata dupamasa. In jurul nostru, pe langa turnul de stanca pe care ne-am pus corturile auzim cum se invart rotocoale de vant. Stanca ce face legatura dintre turn si muchia inierbata care urca spre Scara ne tine adapost iar noi urmarim in liniste cum se sting si ultimele nuante rosiatice la orizont.

Locul in care ne gasim acum si in care am pus corturile l-am zarit de cativa ani dar nu am avut niciodata timp pentru a a petrece o noapte aici. Pana acum o ora si un pic nici nu eram convins ca se poate ajunge cu usurinta pana pe el caci de la distanta era cam imposibil sa-ti dai seama daca umarul prin care e legat de muchie poate fi parcurs cu usurinta sau nu. Astazi am descoperit si chiar daca vantul ne mai ia in primire din cand in cand si chiar daca lumina de la apus nu e foarte spectaculoasa locul chiar e foarte frumos. Trebuie revenit aici si vara urmatoare, intr-o dupamasa linistita in care sa poti sa stai la soare ca si soparla cu o carte in brate.

In schimb cu cateva ore inainte in timp ce curgeau apele de pe noi spre cantonul Coltii Morarului lucrurile nu pareau in schimb asa de roz, asta mai ales dupa o vara intreaga in care cam toti ne-am dezobisnuit de caratul greutatilor in spate. Valea Morarului in schimb arata la fel de spectaculos ca intotdeauna. Pentru mine e sigur valea din Bucegi pe care am calcat de cele mai multe ori pana acum, fie la urcare ca o varianta mai salbatica de a ajunge la Omu fie la coborare pe schiuri, mai ales in ultimii ani. Dar mai o pauza, mai o sueta, mai o discutie despre mancare si urcusul a trecut pe nesimtite.

Dupa o vara si o toamna petrecuta in goana bicicletei trebuie sa recunosc ca imi place ritmul domol al drumetiei, mai ales atunci cand poti sta de vorba cu oameni pe care nu i-ai mai vazut de mult. Intr-un fel o tura de drumetie se confunda destul de usor cu o lunga socializare, mai ales atunci cand nu te grabesti si atunci cand vremea nu te goneste nicaieri. Iar atunci cand timpul e ocupat in mod diferit pentru fiecare dintre noi cu bicicleta, alergare sau catarat, drumetia e poate cel mai simplu numitor comun.

Dupa o noapte in care vantul ne pune somnul linistit la grele incercari, dimineata ne bem cafeaua de dimineata cu o priveliste de 5 stele spre Crai dupa care pornim usurel, la pas, spre Tiganesti si apoi spre Malaesti si Busteni. Fata de ziua e ieri cerul e complet senin, vizibilitatea e pe masura si e incredibil de cald si de placut la soare. Daca acum un an zona alpina a muntilor era de mai bine de o luna si ceva sub zapada, anul asta poti sta linistit la soare in tricou aproape de mijlocul lui Noiembrie. Tare sunt curios cum o sa arate iarna ce urmeaza dar dupa o astfel de toamna, oricum ar fi, primavara parca nu mai e chiar asa e departe…..

La plecare, privind usor invidios la lipsa de bagaje a alergaretilor ce ne-au insotit astazi

La plecare, privind usor invidios la lipsa de bagaje a alergaretilor ce ne-au insotit astazi

Inca putin pana in Poiana cu Urzici.

Inca putin pana in Poiana cu Urzici.

Stau sa ma gandesc ca iarna trecuta cu greu puteai sa te strecori pe sub copacii din fata.

Stau sa ma gandesc ca iarna trecuta cu greu puteai sa te strecori pe sub copacii din fata.

Cu sute de metri de stanca deasupra noastra.

Cu sute de metri de stanca deasupra noastra.

Inca o pauza, inca o sueta. Sigur se vorbea despre mancare.

Inca o pauza, inca o sueta. Sigur se vorbea despre mancare.

In canion.

In canion.

Iesim la aer, in caldarea intermediara a Vaii Morarului.

Iesim la aer, in caldarea intermediara a Vaii Morarului.

Inca o pauza, inca o prajitura, inca o discutie despre mancare.

Inca o pauza, inca o prajitura, inca o discutie despre mancare.

Din nou la drum pe un Morar ce nu mai vede soare in perioada aceasta a anului.

Din nou la drum pe un Morar ce nu mai vede soare in perioada aceasta a anului.

La 4 ore de la plecare in sfarsit soare.

La 4 ore de la plecare in sfarsit soare.

De la balcon.

De la balcon.

Inca o pauza, inca o prajitura, inca o discutie despre mancare. Nu e de mirare ca nu stam bine cu kilogramele la perioada asta din an.

Inca o pauza, inca o prajitura, inca o discutie despre mancare. Nu e de mirare ca nu stam bine cu kilogramele la perioada asta din an.

Stai!

Stai!

Deasupra hornurilor.

Deasupra hornurilor.

DSC_1977.jpg

DSC_1982.jpg

DSC_2002.jpg

Pacat ca nu am avut o coasa la indemana.

Pacat ca nu am avut o coasa la indemana.

Desert.

Desert.

Strajerii din cetatuie.

Strajerii din cetatuie.

Cu tot cu vrajitoarea.

Cu tot cu vrajitoarea.

DSC_2088.jpg

In asteptarea apusului.

In asteptarea apusului.

Ultima geana de lumina.

Ultima geana de lumina.

Mom, mom, mom si suficient de multa liniste incat sa putem auzi pastele cum se umfla.

Mom, mom, mom si suficient de multa liniste incat sa putem auzi pastele cum se umfla.

In asteptarea primelor raze de soare.

In asteptarea primelor raze de soare.

Locul pentru cafeaua de dimineata.

Locul pentru cafeaua de dimineata.

Lectia de geografie.

Lectia de geografie.

Spre tiganesti.

Spre tiganesti.

DSC_2236.jpg

Inca o pauza, inca o prajiturica.

Inca o pauza, inca o prajiturica.

DSC_2264.jpg

Primele raze de soare la Malaiesti.

Primele raze de soare la Malaiesti.

Budinca de dimineata.

Budinca de dimineata.

DSC_2282.jpg

Plaiul Munticelu, Sorica si Susai pe rotile bicicletelor.

In toamna asta m-am reindragostit de MTB. Pe cursiera a inceput sa se stranga praful dupa TA-TF si profitand de un august cu vreme perfecta sub crampoanele caucicurilor au ramas trasee si concursuri faine si cumva, in loc sa ma plictisesc am din ce in ce mai multa pofta sa invart pedala. E un pic paradoxal si ma asteptam ca la un moment dat sa mi se ia dar cumva se intampla tocmai opusul. Si intr-un fel imi dau seama ca mai sunt doar cateva saptamani in care poti sa cobori fara sa ai parte de surpize-surpize sub covorul de frunze si fara sa-ti curga mucii de frig la vale. Cateva saptamani de care trebuie profitat la maxim caci iarna in Brasov e lunga si intunecata.

In aceasi timp turele, atat cele de dupa munca din timpul saptamanii cat si cele din weekend au inceput sa nu se mai masoare in watti,intervale si in metri diferenta de nivel, ci in frumusetea coborarilor de care ai parte. Iar la capitolul asta Brasovul sta foarte bine si orice metru urcat se transforma invariabil intr-o coborare frumoasa. Iar ceea ce simti atunci cand se aliniaza planetele, atunci cand aderenta e numai buna pe poteca, atunci cand treci peste radacini si peste stanci si atunci cand iei virajele inclinand cum trebuie bicicleta e greu de descris in cuvinte. Cumva imi aduce aminte de schiatul prin pulver si ajungi jos cu acelasi zambet intiparit pe fata. Singura mea parere de rau e ca nu stiu sa explic cum trebuie lucrurile Mihaelei si prietenilor pe de o parte, si pe de alta parte ca mai inca mult de invatat pana cand as putea sa am increderea ca ceea ce explic e in regula. Dar timpul trece, roata se invarte, experienta se strange si cine stie poate la un moment dat poate voi fi in stare.

Bun, acum revenind la povestea turei dupa o saptamana intreaga de dat prin Brasov reusesc sa desenez vineri seara un traseu prin Bucegi si Baiului care sa aiba cat mai mult trail la coborare. Planul de acasa include si un pic de terra incognita, o coborare pe Cumpatu pana in Sinaia dar pana acolo mai e cale lunga.

Dimineata de sambata vine cu vreme perfecta si cu o plecare nu foarte matinala din Brasov. Mihaela e obosita dupa trans-Bucegiul facut ieri, Ionut e iesit din forma iar eu sunt cu un genunchi super umflat dupa o cazatura de joi. Vremea in schimb se anunta buna toata ziua asa ca targetul pentru ziua e azi e cat mai mult timp petrecut in natura, daca se lasa cu trail-uri faine la coborare cu atat mai bine. Incepem cu o prima deturnare de la traseul initial si cu un urcus spre cabana Forban si mai departe spre Diham. Mi se pare incredibil ca de ani buni de mers munte inca nu am ajuns pe aici.

Iar urcusul pana la Diham clar nu il facem degeaba si dupa ce admiram abruptul Bucegiului de aproape ne indreptam spre Pichetul Rosu si mai departe pe poteca valurita pe Plaiul Munticelu spre Busteni. Si chiar daca nu e o bucata continua de coborare pana ce trecem de Poiana Costilei trebuie sa recunosc ca imi place poteca asta valurita si pe alocuri destul de tehnica. Lume suprinzator de putina pe Plaiul Munticelu pentru o dimineata de sambata, in schimb.

In Busteni ne facem un brunch de nota 10, cu humus, ardei, cascaval si covrigi numai bun pentru a ne da energie pentru o urcare pe Zamora. Crucea si peretele Vaii Albe inca se vad bine cand ajungem sus, soarele inca n-a trecut de jumatatea cerului si noi luam la macinat la pedale forestierul ce urca spre Baiu Mare. Sus ne ia in primire un mic uragan care e la limita de a te lua de pe bicicleta, noroc ca gasim un loc adapostit de un mal de de iarba. Pe deasupra trec nori purtati cu viteza de micul uragan, printre ei avem parte de reprize de soare generos si de lumina faina si nu ne grabib nicaieri. Poate partea cea mai faina a invartitului cu bicicleta prin zona Predeal-Azuga-Busteni e ca desi esti in varf de munte stii ca in maxim o jumatate de ora poti ajunge la adapost, la tren si la civilizatie.

Cand in cele din urma un nor amenintator isi face aparitia si ne strica baia e soare trebuie sa o luam la vale, pe muchia Sorica pana in Azuga, alta coborare faina, de viteza, pe care am mai fost si pe care revin cu placere. Sunt tare curios cum sunt si celelalte trail-uri amenajate de oamenii din Azuga. In Azuga ne prinde o ploaie neasteptata de vara, noi luam o pauza lunga la un magazin pentru aprovizionare si dupa ce se uda totul bine plecam mai departe pe forestier spre Susai si de aici mai prindem o combinatie faina de trail-uri la vale, cruce albastra si banda rosie, incheind pe ultima geana e lumina o tura in care s-au strans pana la urma aproape 2500 de metri de urcare si toata coborararea facuta doar pe poteci faine. Urmeaza toamna ce se apropie cu pasi repezi. Pe sus prin Baiului fagii au inceput deja sa-si schimbe culoarea.

Track si date aici: https://www.strava.com/activities/1843694668

La plecare, spre cabana Forban, loc prin care nu am ajuns pana acum.

La plecare, spre cabana Forban, loc prin care nu am ajuns pana acum.

Pe acolo.

Pe acolo.

Deasupra cabanei Diham cu abruptul Bucegiului in fata.

Deasupra cabanei Diham cu abruptul Bucegiului in fata.

Bun semn. De ar fi pe langa surse de apa ar fi si mai bun.

Bun semn. De ar fi pe langa surse de apa ar fi si mai bun.

10 kilometri de single-trail pana in Busteni.

10 kilometri de single-trail pana in Busteni.

Into the wild, varianta Poiana Costilei.

Into the wild, varianta Poiana Costilei.

Schimbam muntele, dar abruptul Bucegiului ramane la fel de spectaculos.

Schimbam muntele, dar abruptul Bucegiului ramane la fel de spectaculos.

Semne de buna purtare.

Semne de buna purtare.

Lumina faina si vant puternic.

Lumina faina si vant puternic.

Spre campie, incepe anotimpul in care muntele e din nou pustiu.

Spre campie, incepe anotimpul in care muntele e din nou pustiu.

Adapost si baie de soare.

Adapost si baie de soare.

La inaltime.

La inaltime.

Coborarea pe Sorica, viteza si aderenta numai buna.

Coborarea pe Sorica, viteza si aderenta numai buna.

Exploram foisoare si locuri de dormit.

Exploram foisoare si locuri de dormit.

Sfarsit pe tura, coborand pe poteci faine spre Predeal.

Sfarsit pe tura, coborand pe poteci faine spre Predeal.

Maratonul Vinului, o noapte la stana in Baiului si bujorei in Bucegi, toate intr-un singur weekend.

Prima parte – Maratonul Vinului

Dimineata zilei de sambata ne gaseste in drum spre Urlati pentru un prim concurs de MTB pe anul acesta, Maratonul Vinului. In timp ce imi fac incalzirea pe prima urcare inca nu-mi vine sa cred ca am lasat trail-urile din jurul Brasovului pe forestierele de langa Urlati, si cu toate astea indiferent de traseu un concurs inseamna si experienta de a trage de tine mult mai mult decat ai face-o in mod normal, inseamna puls in gat si satisfactia ca motoarele merg rotund, inseamna intrecere cu ceilalti si cu tine insuti.

Primul concurs pe anul acesta ar fi trebuit sa fie Avrig-ul dar o coasta fisurata cu cateva zile inainte mi-a zadarnicit orice speranta de a participa asa ca au urmat weekenduri cu aventuri in timpul saptamanii combinate cu mini-epice in Sureanu si multe iesiri prin jurul Brasovului. Dar pana la urma nevoia de competitivitate trebuia si ea astamparata cumva si cum Maratonul Vinului era singura alternativa iata-ne la aliniati la start. La plecat se pleaca ca de obicei tare si pe prima urcare ne spargem pe plutoane si plutonase, fiecare in functie de wattii / kg pe care ii are la purtator. Din concurentii de la categorie trec in fata Frunzeanu si Bostan iar eu ma tin de Filip si de Petrache pe prima urcare.

Pe coborare in schimb lucrurile se schimba si trec pe langa mine pe rand Rosca, Horia Pal si Duta si imi dau seama ca ar fi ajutat mult macar o tura pe traseu pentru a vedea cum vin curbele si cum e cel mai bine sa le abordezi. Nu-i nimic, recuperez pe bucatile de urcare si la a doua urcare il ajung din urma pe Rosca. Pe aici in schimb imi dau seama ca e si un mare dezavantaj al unui traseu pe ture cu starturile apropiate, respectiv aglomeratia pe ultimele ture, asa ca faptul ca traseul devine din ce in ce mai cunoscut e compensat de faptul ca trebuie sa ai grija cum depasesti concurenti la variantele mai scurte. Vine si tura trei, vin si crampele pe care le combat cu success cu solutia de rosii, ghimbir, sare si otet. Pe ultima urcare il prind din urma din nou pe Rosca, pacat ca incepe coborarea si el dispare in zare. Merg totusi surpinzator de rotund pana la sfarsit, terminand pe 4 la categorie si 14 la general si cu satisfactia unui concurs in care motorasele au mers suprinzator de bine. In restul numai de bine de organizare si chiar si de traseu.

Partea a doua – Afumarea din Baiului.

Cu partea competitiva din noi (mine) astamparata vine timpul pentru o mini-aventura in spatiul unei seri si al unei dimineti, respectiv o noapte petrecuta impreuna cu Vali, Muha si Octavian la o stana din Baiului. Ei urca din Traisteni, noi venim dinspre Valea Azugii si ne intalnim la jumatate de drum la o stana de sub Cazacu, adapost numai bun pentru o noapte petrecuta la inaltime. Nori albi si pufosi acopera varfurile mai inalte din Neamtului, culmile sunt cuprinse de verdele crud al primaverii iar noi simtim din plin in picioare oboseala concursului.

Prindem ultimele raze ale apusul exact atunci cand ajungem la locul de adapost si trebuie sa recunosc ca imi place sa petrec astel de momente in locuri salbatice. Focul, seara petrecuta cu prieteni si fumul sunt un bonus al unui moment fain petrecut intr-un loc frumos.

Jocuri de lumina.

Jocuri de lumina.

A doua zi de dimineata, in schimb, momentul in care ceasul suna la ora la 5:40 e cat se poate de brutal, oricat de bine si de cald ar fi fost in adapostul nostru peste noapte. Noi vrem sa plecam devreme pentru a urca impreuna cu Andreea si Beleanu pe traseul din ziua 4 de la 4 Munti, in timp ce Vali cu Muha si cu Octavian se grabesc putin pentru a ajunge in Bucuresti. Tot din categoria momentelor frumoase in locuri frumoase e si coborarea spre Azuga, numai buna pentru a lasa bicicleta sa curga la vale. Fata in fata se vede clar Bucegiul cu zapada din ce in ce mai putina. Din nou momente faine in locuri faine.

Partea a treia – Bujoreii din Bucegi.

Odata ajunsi la masina ne asternem din nou la drum, de data asta spre Moeciu de Sus unde speram sa ne intalnim cu Andreea, Pepi si Beleanu pentru a ajuta un pic la igienizarea traseului din ultima zi de la 4 munti. Cand plecam din capatul vaii Bangaleasa oamenii au plecat la deal de o ora si ceva si oricat ne grabim picioarele grele dupa ziua de ieri isi spun cuvantul si reusim sa-i prindem din urma abia dupa ce ocoolim pe curba de nivel varful Bucsa.

Dinspre Leaota ne face cu mana prietenul nostru Cumulo Nimbus, de data asta deja imbracat in vesmite vinetii, Beleanu trebuie sa ajunga la ora 2 la masina asa pornim inapoi la vale, nu inainte de a face cateva filmulete pedaland prinre bujoreii infloriti prematur. Chiar daca nu am reusit sa ajutam cu prea mare lucru a iesit o tura chiar faina de cateva ore, numai buna pentru a umple pana la refuz un weekend si asa plin, asa ca ne retragem in Brasov pentru a recupera o parte din orele de somn pierdute sambata noaptea. Un weekend cu de toate, un pic pe fuga si un pic atipic pentru modul mai “slow” in care ne-am petrecut zilele libere in ultima perioada.

Dupa concurs, suprinzator de fresh si surpinzator de multumit cum am mers.

Dupa concurs, suprinzator de fresh si surpinzator de multumit cum am mers.

Bicicleta in spate si verdele crud ce in curand se va trece si in zonele inalte.

Bicicleta in spate si verdele crud ce in curand se va trece si in zonele inalte.

Ajunsi in zona de creasta in Baiului, cu verde crud de primavara si nori pufosi.

Ajunsi in zona de creasta in Baiului, cu verde crud de primavara si nori pufosi.

Trupa ajunsa la adapostul din seara asta.

Trupa ajunsa la adapostul din seara asta.

Pensiunea "Caprioara"

Pensiunea "Caprioara"

Apusul zilei.

Apusul zilei.

A doua zi de dimineata, cu Bucegiul inca cuprins de zapada in fundal.

A doua zi de dimineata, cu Bucegiul inca cuprins de zapada in fundal.

De aici tot la vale.

De aici tot la vale.

Cateva ore mai tarziu, schimband versantul.

Cateva ore mai tarziu, schimband versantul.

Urcam cu spor.

Urcam cu spor.

Bujoreii inforiti timpuri si single-trail-ul ce inconjoara varful Bucsa.

Bujoreii inforiti timpuri si single-trail-ul ce inconjoara varful Bucsa.

Ride on!

Ride on!

IMG_20180513_114655.jpg

In departare, prietenul nostru Cumulonimbus.

In departare, prietenul nostru Cumulonimbus.

DSC_7877.jpg

DSC_7886.jpg

Intalnirea de la portile Bucegiului.

Intalnirea de la portile Bucegiului.

Un moment de respiro inainte de coborarea spre masina.

Un moment de respiro inainte de coborarea spre masina.

Cu timisorenii in papusoiul din spatele curtii, Leaota si Bucegi

Cheful de MTB a venit greu anul asta. A fost nevoie de patru zile petrecute pe coclauri prin Sureanu si de doua cazaturi in aceeasi zi, ca sa simt ca s-a facut declicul. Astfel incat, atunci cand am vazut tura desenata de Radu prin Leota, nu m-am gandit nici ca-i lunga, nici ca-i grea, ci doar ca ne va umple toata ziua. Dar ce aveam altceva mai bun de facut intr-o zi in care vremea se anunta superba in afara de a pedala prin locuri vechi si noi? Pentru ca o simpla tura in Leota pe traseul de la 4 Munti nu ar fi facut cinste sutelor de kilometri condusi de Suca si Bobi din Timisoara si pana in Moeciu, mai adaugam o bucata noua, o legatura intre Cheile Gradistei si Dragoslavele, desenata doar pe harta, in prima explorare pentru noi toti.

Alex tine mortis sa porneasca cu handicap si se ia dupa Radu pe pump-trackul din Cheile Gradistei, prima tura terminandu-se in corzi. Eu cum ma stiu oricum certata cu tehnica, stau departe si bine fac…Dupa un scurt moment tragic-comic, cu Alex in patru labe in mijlocul pump trackului si noi pe langa el, nestiind daca sa ne amuzam sau sa ne ingrijoram, ne suim pe biciclete (pentru unii mai greu, pentru altii mai usor) si pornim pe poteci cunoscute, urmand in mare ruta de la 4Munti, etapa din Piatra Craiului. Trecem rapid de portiunea comuna cu EcoMarathon-ul, caci nu aveam de gand sa fim surpinsi pe contrasens de sarpele lung de alergatori porniti la ora 9.00 din Moeciu pe bucla 1 si ne miram de uscaciunea drumurilor din Fundatica.

Gasim o legatura bunicica intre Fundatica si Cheile Cheii si dupa 1-2 kilometri de forestier bun si la vale, prindem un drum de pamant secundar, ce se transforma curand intr-un drum de pamant si incepe sa urce pronuntat. Trebuie sa castigam diferenta de nivel caci avem de sarit 2 muchii pana in Dragoslavele. Prima trece cu soare, izotonic si curmale. Pentru a doua realitatea din teren ne rezerva insa o supriza- un drum ca in palma, aparut de nicaieri, acolo unde harta abia indica o firava poteca, drum ce ne va conduce in Dragoslavele si ne va scuti de mult efort. Tot pe aici descoperim marcaje si toponime noi si ne punem in minte sa revenim sa exploram zona caci e relativ aproape de noi.

Asfaltul spre Stoenesti se scurge repede si cu vant din spate. Oprim la un magazin comunal pentru pauza de masa cu pateu, paine, tocana de legume, biscuiti umpluti cu crema, bere si cola. De toate astea e nevoie sa hranesti 4 biciclisti care isi fac curaj sa porneasca pe urcarea 1400 m ce ne va duce pana sub varful Leaota.

La intrarea spre Valea Badenilor a aparut si indicator: Varful Leota 22 km. Acum ca stim datele problemei, sa ne asternem deci la drum. Primii kilometri aseaza repede locurile in micul nostru pluton: Radu, Suca, eu si Bobi si cu exceptia pauzelor de regrupari, cam asta va ramane formatia pana sus. Intram in padure si atmosfera mi se pare sufocanta. Ma uit la ceas si vad 29 de grade. Ma topeste caldura asta si beau alternativ apa si izotonic, doar doar faptul ca urcam si castigam altitudine va face sa mai coboare putin gradele din termometru.

Primii stropi ce cad pe bratele-mi transpirate se simt ca o mangaiere. Chiar si prima ploaie marunta. Nu pun foita pe mine. Las stropii sa ma racoreasca. Sub un brad ii gasesc pe baieti. Faceau pauza si se adaposteau de ploaie. Prima runda trece repejor si norii par sa se indeparteze, asa ca o luam din loc. Ii spun lui Alex ca abia acum incep sa ma simt bine, cand temperatura a scazut la sub 20 de grade. Aparent nu functionez bine decat in racoarea de Brasov. In momentul asta nimeni nu isi pune problema sa ne intoarcem. Continuam sa urcam. Mai avem cateva sute de metri de dovedit pana in creasta. La iesirea din padure ne prinde o a doua ploaie mai serioasa. De data asta ma imbrac. Nici acum nu imi pun problema sa coboram. Sunt destul de convinsa ca astea sunt niste ploi trecatoare si ca norii se vor risipi, va iesi soarele si ne vom usca in jumatate de ora. Dar adevarul e departe de asta. Pe cat urc, pe atat norii par mai compacti in jurul nostru si soarele se pare ca a facut pact cu Piatra Craiului, unde zapada aproape ca a disparut cu desavarsire. La noi cade o mazariche-grindina de dimensiuni mici si s-a facut frig. Cam frig chiar si pentru gustul meu. Cat urcam e bine, dar ma gandesc cu groaza la combinatia de coborare + haine ude+ ploaie + frig + vant. Ceva de vis…

Ca sa fie meniul complet apare in ecuatie si zapada. Ei bine, asta imi cam pune capac si nu ma pot abtine sa nu ii spun lui Radu ca ne-am cam grabit cu turele la peste 2000 m. Prima limba de zapada acopera drumul si e destul de lata. In ciuda efortului extra hotarasc sa o ocolesc si nu pierd foarte mult, caci ajung la drum uscat in acelasi timp cu baietii care au traversat-o. Batoane mai am, orice urcare nu face decat sa ma incalzeasca, asa ca momentan nu fac economie de energie.

Pe cand vine urmatorul val de ploaie, asta in timp ce ne uitam invidiosi la soarele generos din Crai.

Pe cand vine urmatorul val de ploaie, asta in timp ce ne uitam invidiosi la soarele generos din Crai.

Ajungem in cel mai inalt punct al urcarii si ne contemplam soarta. Bucegiul, Craiul, Iezerul se scalda in auspicii de vreme buna, doar de noi se tine scai norul si ploaia. Pe versantul nordic al varfului Leota apar din ce in ce mai multe limbi de zapada. Cateva s-au putut ocoli, fara sa fie nevoie sa iesim in creasta pentru asta. Altele insa au trebuit traversate si baietii au sapat urme cu randul. Cu totii sufeream de frig, insa clar, cel mai afectat era Alex, care stiam oricum ca detesta frigul. Suca era literalmente redus la tacere de combinatia frig + durere de spate. Bobi intreaba daca nu ar fi mai intelept sa ne intoarcem, insa o coboare de 22 de kilometri pe forestier, spre Valea Badenilor unde momentan se devarsa un nor nu pare o varianta castigatoare. Cea mai buna abordare ramane sa mergem totusi inainte, cu speranta ca totusi se va indrepta vremea. In cel mai rau caz, va trebui sa mergem/ alergam pe langa biciclete vreo 17 kilometri cat mai aveam pana in Cheile Gradistei-Fundata. Alex chiar pare convins ca asta o sa faca si repeta obsesiv ca nu se mai urca pe bicicleta pana la masina. De altfel singurul care incearca sa stea pe bicicleta pe poteca tehnica ce ocoleste varful este Radu. Pe mine una combinatia de frig, maini inghetate si single trail ma depaseste si astept zile mai calduroase si uscate pentru o tentativa.

Candva, in interminabilele zeci de minute in care mergeam noi ploaauti si plositi in scartait ascutit si enervant de frane se opreste ploaia si incepem sa ne uscam, asttfel incat primele coborari pe drum lat si innierbat ne invita sa ne urcam in sa. Practic in fata ne stau o serie de mici urcusuri cu push-bike si scurte coborari. Cum insa ploaia a luat o pauza si noi ne-am uscat cat de cat, desi pedalam in continuare printre nori amenintatori, optimismul incepe sa revina, Suca incepe sa vorbeasca, Radu sa faca poze, lucrurile par sa reintre in normal.

Ultima parte de impins biciclete trece repede si ne vedem in sfarsit in drumul forestier ce are sa ne coboare la masina. De aici sunt in teren cunoscut si sunt aproape sigura ca o scoatem la cap si de data asta. Ultima repriza de ploaie ne prinde cand am intrat in padure, dar e scurta si la adapostul brazilor ramanem uscati. Nici nu mai stiu de cand nu am mai mancat, asa ca snickersul desfacut la prima pauza pe care o facem intra direct in sistem cu tot zaharul, ciocolata si caramelul de care dispune.

Coborarea frumoasa pe care m-am dat acum 2 ani e plina de cazaturi si navighez cuminte in spatele baietilor. Ignoram poteca prin padure paralela cu drumul, caci probabil ne-am scoate ochii in cracile de brazi si ne tinem pe drumul mare de pamant, ce merge bine si ne scoate curand la primele case. Chiar daca de acolo mai sunt ceva kilometri pana la complex, tura noastra e ca si terminata si putem deja sa visam la bere si mancare la restaurantul de la Cheile Gradistei.
Iar cand stateam deja la masa, in haine uscate, ii dadeam totusi dreptate lui Suca “A fost așa de faină [tura] si asa m-am bucurat ca am scapat de frig încât nici macar 10Ron pe draft nu mi s-aparut mult….”.

Ziua de duminica in schimb a fost la fix pentru a compensa frigul si suferinta de sambata. O tura de o jumatate de zi, pe culmile dintre Moeciu si Simon, cu mult soare, cu coborari super frumoase, cu gasca mare si multa voie buna si peisaje de vis. Cu alte cuvinte toate ingredientele.

Tura incepe cum nu se poate nefericit, cu o cazatura a lui Suca la pump-trackul de la cheile Gradistei, cazatura ce avea sa-l chinuie toata ziua.

Tura incepe cum nu se poate nefericit, cu o cazatura a lui Suca la pump-trackul de la cheile Gradistei, cazatura ce avea sa-l chinuie toata ziua.

Soare, cer senin si Craiul in departare. Cine ar fi ghicit ca in cateva ore nu o sa ne mai simtim degetele la 2000 de metri...

Soare, cer senin si Craiul in departare. Cine ar fi ghicit ca in cateva ore nu o sa ne mai simtim degetele la 2000 de metri…

Probabil singurul indicator rutier spre un varf de munte din Romania. O urcare cinstita, de aproape 1500 de metri dintr-o singura bucata.

Probabil singurul indicator rutier spre un varf de munte din Romania. O urcare cinstita, de aproape 1500 de metri dintr-o singura bucata.

2018, un an bun pentru bere...

2018, un an bun pentru bere…

Valuri de ploaie peste valuri de ploaie, asteptandu-l pe urmatorul sa ne ia in primire.

Valuri de ploaie peste valuri de ploaie, asteptandu-l pe urmatorul sa ne ia in primire.

Vant, frig, ploaie si zapada. Conditii perfecte pentru MTB si mai ales pentru Suca.

Vant, frig, ploaie si zapada. Conditii perfecte pentru MTB si mai ales pentru Suca.

Din categora asa nu. E mult mai simplu de asteptat cateva saptamani in plus.

Din categora asa nu. E mult mai simplu de asteptat cateva saptamani in plus.

Bucegiul si o frantura de vreme buna.

Bucegiul si o frantura de vreme buna.

Drum intins si locuri din nou ciclabile.

Drum intins si locuri din nou ciclabile.

Inca un push bike, si inca un nor vinetiu de ploaie ce apare la orizont.

Inca un push bike, si inca un nor vinetiu de ploaie ce apare la orizont.

Tot inainte.

Tot inainte.

IMG_20180505_174445.jpg

Sfarsit de zi, cu un curcubeu binemeritat si cu mancare buna.

Sfarsit de zi, cu un curcubeu binemeritat si cu mancare buna.

Ziua de duminica e fix opusul, doar placere pedalatului fara nici un pic de chin.

Ziua de duminica e fix opusul, doar placere pedalatului fara nici un pic de chin.

Gasca mare, locuri faine, Bucegiul deasupra noastra si Craiul in departare. Si poate cel mai important caldura.

Gasca mare, locuri faine, Bucegiul deasupra noastra si Craiul in departare. Si poate cel mai important caldura.

Perfect pentru MTB.

Perfect pentru MTB.

IMG_20180506_105005.jpg

Din categoria ce varf o fi ala?

Din categoria ce varf o fi ala?

Tot ce trebuie pentru o jumatate de zi perfecta.

Tot ce trebuie pentru o jumatate de zi perfecta.