Category Archives: Bucegi

IMG_20170422_182010

Adio iarna, pe schiuri pe Plaiul lui Pacala, Padina si Tataru

Credeam ca am pus skiurile in cui pe anul acesta, mai ales după o luna cu temperaturi numai bune de pedalat și in care a devenit din ce in ce mai greu sa vânezi petice de zăpada pe care sa se merite sa te dai. Dar din categoria “nu te pui cu frontul” atunci când din cer cade aproape un metru de zăpadă care se pune chiar și in oraș e cam absurd sa faci altceva decât sa scoți skiurile din nou afara din debara.

Asa că având in minte vise cu metri de pulver am plănuit in gașca mare clasicul weekend de schi de iarna de la Padina a sfârșit de aprilie. Entuziasmul e maxim mai ales atunci când vedem cată zăpadă poate sa fie prin Predeal. In Bușteni găsim parca zăpada mai putina, prindem prima telecabina (telecabina ce din fericire chiar funcționează), și ajungem nesperat de repede pe platoul alb al Bucegilor.

In schimb fată de planurile de acasă chiar dacă aproape tot platoul e alb pulverul pare sa lipsească aproape cu desăvârșire iar vântul pare să-și fi făcut de cap ca de obicei prin zona înalta. Asta e, sperăm totuși sa fie zăpadă de coborât pe Plaiul lui Păcală, loc ce e parca putin mai ferit de vânt. Nimerim destul de repede intrarea pe plai și din fericire chiar e zăpada suficienta pe aici și in mare parte chiar bună, mai ales ca e încă dimineață iar soarele puternic de aprilie nu a apucat sa o înmoaie. Asa ca 20 de minute mai târziu la stana marcăm și prima coborâre faina a zilei, de aproape 500 de metri diferență de nivel.

Soarele in schimb începe să-și facă de cap, zăpada se înmoaie și se topește accelerat pe măsură ce noi înaintăm printre brazi încărcați in drum spre Padina iar cheful de schi parca începe și el sa scadă. Urmează oprirea la Padina, lăsarea bagajelor și urcușul spre șaua Strungulița. Pe aici totul alb, zăpadă de peste un metru dar foarte, foarte uda și grea. In plus fix înainte de a ajunge in sa suntem cuprinși de ceată asa ca in loc sa avem parte de o noua coborâre faina ne chinuim prin whiteout și prin crusta e s-a format imediat ce soarele a intrat in nori.

Cu entuziasmul din nou scufundat urcam pe Tătaru și aici găsim un culoar unde zăpada nu e chiar atât de transformata și marcam astfel încă o coborâre faina pe ziua de azi. O ultima urcare și încă un culoar fain mai târziu trupa se hotărăște sa se retragă la cabană. Eu mai zăbovesc putin in zona in așteptarea apusului, urcând pe primul vârf de după șaua Strunga in direcția Omu.

Îmi place sa petrec momentele acestea in locuri frumoase și sunt convins ca nu as fi putut sa stau liniștit la cabana știind că se scurge un apus fain pe lângă mine. Dinspre Crai vântul aduce nori plumburii in timp raze fugare de soare luminează pădurile și poienile din tara Branului in timp ce spre Costila tot platoul e învăluit de razele apusului. Spre sfârșit in schimb soarele se ascunde complet după nori asa ca îmi pun și eu schiurile in picioare și înfruntând o crusta de zile mari ma pun pe coborât. Pe o asa zăpadă virajele nu mai aduc nici un fel de bucurie iar in unele locuri in funcție de grosimea crustei devin chiar ceva de evitat.

Pana la urma cu chiu cu vai și cu genunchii destul de forțați ajung înapoi la cabana unde mai stam putin la povesti înainte de a fi răpuși de oboseala. A doua zi in schimb entuziasmul e la pământ, vremea e și ea mai burzuluita asa ca hotărâm sa ne dam jos de aici prin varianta Sinaia.

Privind in spate chiar dacă am avut parte de zăpadă destul de ok și de câteva coborâri de care chiar ne-am bucurat cumva așteptările noastre sunt prea puternic ancorate de primăvară și de vara și parca e cam greu sa treci înapoi, chiar dacă doar pentru in weekend, in modul de schi. Asa ca eu visez la zile cu verdeață, zile in care sa nu-ti mai fie frig și zile pline de poteci de bicicleta și de alergare. Sa vina primăvara, pentru a doua oară anul acesta!

Uite atata ne asteptam sa fie zapada, iarba din imagine nu se pune!

Uite atata ne asteptam sa fie zapada, iarba din imagine nu se pune!

Omat bun.

Omat bun.

Zambete si zapada numai bun de schiat.

Zambete si zapada numai bun de schiat.

Prin padurea norvegiana.

Prin padurea norvegiana.

Omat bun partea a doua.

Omat bun partea a doua.

Aram, tocam, nu ne lasam.

Aram, tocam, nu ne lasam.

Hivernal, la sfarsit de aprilie.

Hivernal, la sfarsit de aprilie.

Ultima coborare.

Ultima coborare.

Gasca inainte de retragerea la cabana.

Gasca inainte de retragerea la cabana.

IMG_20170422_181947.jpg

Peisaj de februarie.

Peisaj de februarie.

Razele apusului.

Razele apusului.

IMG_20170318_110930 (1)

Contraatacul babelor, alergare si bicicleta intr-un weekend ploios

Anul acesta babele au fost blande cu noi la inceput de martie si am avut parte de doua saptamani cu vreme numai buna de biciclit si cu temperaturi de primavara iata ca dupa ce au rabdat ce au rabdat s-au razbunat din plin in weekendul ce tocmai a trecut, cu zile in care s-au sucess in ordine rapida soarele, lapovita, ploaia, vantul in cam toate combinatiile posibile.

Planul pentru weekend includea 2 nopti petrecute la Moeciu in compania unor vechi prieteni cu sperante de schi pe zapada proaspata. Singura problema ca atunci cand vine momentul in care trebuie sa-ti iei schiurile in spate, in fata unui forestier complet uscat si cu o prognoza care anunta ploaie din plin parca perspectiva unor viraje pe zapada proaspata nu mai e chiar asa de roz.

Asa ca privind cu jind la cerul senin ce inca zabovea deasupra Bucegiului sambata dimineata reconfiguram tura si schimbam claparii cu adidasii de alergare si pornim pe acelasi forestier ce urca din Simon catre saua Gaura. Avem cateva ore pana cand vremea se va strica si vrem sa profitam la maxim de ele. In schimb babele ne-au pus gand rau si pentru combinatia asta si dupa 4 kilometri de forestier incepe sa alergam pe zapada din ce in ce mai mare. Practic zapada noua incepe brusc de la 1200 de metri si pe masura ce urcam incepe sa treaca de glezne, de gabe si in cele din urma si de genunchi atunci cand iesim in poienile de sub Valea Gaura.

Aici in schimb avem parte de un moment in care cerul se deschide si in care putem admira in toata splendoarea sa amfiteatrul vaii Gaura. Cred ca sunt putine locuri mai spectaculoase in Bucegi mai ales pentru ca aici te simti cumva departe de civilizatie, nu se vede nici un oras in departare iar locurile sunt mult mai putin umblate in comparatie cu abruptul prahovean. La primavara cand se incalzeste si cand vor aparea brandusele trebuie sa venim sa petrecem aici o seara la foc, eventual intr-o mica aventura din timpul saptamanii.

Iar legat de alergat chiar daca mare parte din tura a fost alcatuita mai mult din inotat in zapada trebuie spus ca recunosc ca mi-a lipsit rapiditatea cu care poti acoperi distantele. Probabil cu schiurile in spate nu am fi ajuns aici in momentul potrivit. Pe de alta parte schiurile ne-ar fi ajutat cu siguranta pe traverseul catre Poiana Gutanu unde intram in unele locuri pana la brau in zapada.

Intre timp se strica si vremea, muntii sunt invaluiti de nori si incepe sa ninga, noi alergam la vale prin zapada spre Poiana Gutanu si de aici mai departe pe muchie pe Simon. Ninsoarea se transforma pe rand in lapovita si ninsoare, zapada de pe poteca incepe sa dispara si alergatul devine din nou placut iar eu imi amintesc ca ar fi fain sa mai fac si alte ture de genul acesta in primavara si in vara aceasta. Restul zilei il petrecem depanand amintiri cu prietenii si cu un pic de Milan-SanRemo.

Dimineata de duminica ne intampina cu aceasi ploaie marunta si cu vreme inchisa in vreme ce conducem spre Pasul Bratocea. Si astazi incercam sa fugim de ploaie si de vreme rea si implicit si de zapada si de schiuri. Planul e o tura in dealurile prahoveno-buzoiene cu plecare din Valenii de Munte, impreuna cu Suzi si cu Iustin.

Vremea rea si lapovita se termina fix dupa cheia si de aici ne ia in primire soarele, cerul albastru si vantul. In prima parte a turei il avem fie din laterala fie din spate si acesta e suficient de puternic incat sa avem momente in care mergem cu 40 la ora fara sa dam din pedale pe o panta usoara la vale. In acelasi timp toti stim ca o sa trebuiasca probabil sa platim la un moment dat pentru momentele astea, dar pana atunci ne bucuram de pedalatul pe terenul valurit din Buzau. Ca si in ultimele ture pe cursiera traficul fie lipseste aproape complet fie nu e nederanjant si nu putine sunt momentele in care putem pedala in voie in paralel stand de vorba in voie. Iar urcarea de la Ciolatu si drumul inapoi spre DN1A sunt poate unele din cele mai faine bucati pedalate in ultima vreme.

In schimb vine si momentul in care trebuie sa platim pentru soarele si pentru vantul din spate din timpul turei, respectiv fix la sfarsitul turei, dupa 120 de kilometri de pedalat. Au fost 45 de minute in care am pedalat din rasputeri pentru a tine o mirobolanta viteza de 20 de kilometri intr-o cursa cu lasarea intunericului. Dar asta e, momente de genul acesta iti calesc putin psihicul si mi-au adus aminte de zilele in care am avut parte de un vant similar in calatoria prin Asia Centrala. Vantul e clar cel mai mare inamic al ciclistului.

Date si track (inainte de a muri bateria) aici:

https://www.strava.com/activities/906772140

Alergam cu spor pe forestierul de pe valea Gaura.

Alergam cu spor pe forestierul de pe valea Gaura.

Zapada din plin la iesirea din padure.

Zapada din plin la iesirea din padure.

Undeva intre pantofari si trail-runneri.

Undeva intre pantofari si trail-runneri.

Momentul potrivit in locul potrivit.

Momentul potrivit in locul potrivit.

Ultimele momente de soare pe ziua de azi.

Ultimele momente de soare pe ziua de azi.

IMG_20170318_110958.jpg

Burzuluirea vremii si alergatori care isi intra din ce in ce mai bine in pielea de pantofari.

Burzuluirea vremii si alergatori care isi intra din ce in ce mai bine in pielea de pantofari.

Intalnirea cu runda a doua de alergareti nu foarte matinali.

Intalnirea cu runda a doua de alergareti nu foarte matinali.

Soare, vreme buna si catarari interesante pe dealurile prahovene.

Soare, vreme buna si catarari interesante pe dealurile prahovene.

Norul amenintator pe care am reusit sa-l fentam cu brio.

Norul amenintator pe care am reusit sa-l fentam cu brio.

La sfarsitul urcarii de la Ciolanu, una din cele mai faine din Buzau.

La sfarsitul urcarii de la Ciolanu, una din cele mai faine din Buzau.

Pauza de masa, cu tocana de legume, napolitane si binenteles cola.

Pauza de masa, cu tocana de legume, napolitane si binenteles cola.

Drum intins.

Drum intins.

Dezbandant ruta, varianta lunga vs varianta macetelor de la Sangeru.

Dezbandant ruta, varianta lunga vs varianta macetelor de la Sangeru.

Portret de ciclist la pauza de masa de birtul comunal. Poza facut cu un Huawei P9, un telefon care mi se pare ca isi face foarte bine treaba atunci nu vrei sa cari kilograme in spate.

Portret de ciclist la pauza de masa de birtul comunal. Poza facut cu un Huawei P9, un telefon care mi se pare ca isi face foarte bine treaba atunci nu vrei sa cari kilograme in spate.

IMG_6286

Un weekend pe vai, Padina lui Calinet si Valea Seaca dintre Clai

Inainte de a iesi complet de sub umbrela iernii cred ca ar fi bine sa ajung cat de cat la zi cu jurnalele din iarna aceasta. Unul din ele e povestea unui weekend petrecut pe vaile din Bucegi si din Crai, in clapari, cu coltarii si cu pioletii in mana. Apetitul a fost deschis dupa tura cu Rudi si Corina pe Rapa Crucii in care mi-am amintit de mersul pe vai si mi-am dat seama ca nu e chiar asa de neagra perspectiva unei zile intreci petrecuta tropaind in clapari.

Planul zilei de sambata a fost unul cat se poate de simplu si de direct, o tura scurta pe Seaca dintre Clai, cea mai la indemana vale din Bucegi. Daca pana la majoritatea vailor ai de bocanit mai bine de o ora si ceva pentru Seaca dintre Clai nici nu apuci bine sa te incalzesti dupa plecarea din Busteni. Prin Bucegi zapada putina, peretele Vaii Albe se vede complet uscat. Dam si de un pic de zapada proaspata atunci cand intram pe vale, prima saritoare e descoperita si o ocolim cu usurinta din stanga si de aici e rost de un efort cardio cat se poate de legata pana in braul lui Raducu.

Pe Seaca dintre Clai am avut una din primele experiente epice la alpinism in urma cu mai bine de 11 ani, in conditii cat se poate de aventuroase, cu zapada proaspata si cu verglass, cu 2 perechi de coltari si 2 pioleti la 4 oameni, cu o coarda statica de 20 de metri, cu ajuns in mijloc de noapte in Braul lui Raducu, cu luna plina, cu epuizare aproape completa si cu o aventura cat se poate de serioasa. Cred ca o sa trebuiasca sa povestesc la un moment dat si de turele de la inceput pentru ca au ramas extrem de bine intiparite amintirile de atunci. Sau poate mai bine nu pentru ca nu sunt deloc un exemplu bun de urmat.

Revenind acum la povestea zilei astazi totul merge bine si ajungem la ora 13:00 in brau. Vremea se strica si gandul de a bate urme pe braul lui Raducu pana in Jepi nu e deloc incantatoare asa ca ne hotaram sa coboram pe Valea Comorilor. Pe sus zapada uda si grea care face coborarea interactiva, dupa conditiile devin mai bune. Facem uz de trei ori si de semicoarda pe care o caram la 3 saritori descoperite ce cer cate un rapel. De fiecare data avem noroc si gasim cate un copacel potrivit si ajungem repejor inapoi in jepii mari, de aici dezechiparea si tropa-tropa inapoi pana la masina. O tura care a mers aproape snur, numai buna pentru o zi de sambata inchisa cu prognoza putin incerta.

Duminica schimbam masivul si ne mutam in Crai, de data aceasta doar eu cu Gianin si Alina cu gandul la Padina lui Calinet. Vremea e din nou inchisa, cu plafonul de nori acoperind creasta Craiului. Cred ca pe astfel de vreme o vale e cat se poate de potrivita, privelistea e aceasi si daca e vreme buna si daca e vreme inchisa. Prin Crai zapada cam la fel de putina ca si in Bucegi, aceasi zapada cazuta la inceputul lui ianuarie si care s-a pastrat intacta aproape o luna datorita temperaturilor extrem de scazute.

Urcusul spre refugiul Sperantelor merge relativ repede, la adapatoarea caprelor in schimb ramanem in formatie de doi, Gianina se intoarce dupa ce unul din muschii gambei nu pare sa coopereze dupa a doua zi consecutiva petrecuta pe vai.

Padina lui Calinet arata pe cat de spectaculoasa pe atat de saraca in zapada. Alin nu pare deloc convins de conditiile de pe vale si adevarul e ca nu ar fi deloc roz treaba daca ar trebui sa sapam urme prin zapada pana la Brau pana sus. Si totusi zapada devine mai buna pe masura ce urcam si castigam rapid altitudine. Singura problema de pe vale ne e pusa de saritoarea de la mijlocul vaii pe care o ocolim pe un valcel din dreapta. Aici avem parte si de momentul cel mai interactiv al turei atunci cand trebuie sa traversam la loc in firul vaii, dar si de data aceasta un copacel crescut providential si bucata de coarda de 20 de metri a lui Alin ne dau un plus de siguranta pe bucata expusa.

Amfiteatrul Calinetului arata intr-un mare fel in schimb. Creste ascutite se ridica si se pierd in ceata, dandu-ti impresia ca se continua la nesfarsit. Noi in schimb trebuie sa parasim amfiteatrul si sa luptam in continuare cu zapada de pe vale. In functie de cum a strans vantul zapada cand sapam urme pana la brau, cand mergem pe zapada super inghetata, cand urcam pe pietre pana cand iesim in creasta. De aici traseul de coborare ne poarta prima data spre Ascutit si de aici la vale pe Padinile Frumoase. Timpul trece repede si sporovaim vrute si nevrute, zapada se transforma in gheata si in noroi pe masura ce coboram, ne luam si cateva trante destul de spectaculoase pe coborarea spre Botorog. De aici suntem culesi de muntomani marinimosi cu masina si suntem debarcati la gara din Zarnesti, incheind astfel o zi lunga de tropait in Crai.

Echipa gata de plecare la intrarea pe Jepii Mari.

Echipa gata de plecare la intrarea pe Jepii Mari.

Echiparea.

Echiparea.

Inainte de prima saritoare, cu un pic de zapada proaspata.

Inainte de prima saritoare, cu un pic de zapada proaspata.

Urcand cu spor.

Urcand cu spor.

Deasupra Busteniului

Deasupra Busteniului

O vale terminata, inca una de coborat.

O vale terminata, inca una de coborat.

Prima portiune de pe Comorilor.

Prima portiune de pe Comorilor.

Rapelam nu ne lasam.

Rapelam nu ne lasam.

Rapelul numarul 2.

Rapelul numarul 2.

Inca unul.

Inca unul.

Dezechiparea.

Dezechiparea.

Vreme inchisa si in Crai acoperit la plecare.

Vreme inchisa si in Crai acoperit la plecare.

Doar 1400 de metri de urcat pana sus.

Doar 1400 de metri de urcat pana sus.

Calinetul cu zapada putina.

Calinetul cu zapada putina.

Cautand variante e ocolire.

Cautand variante e ocolire.

Traverseuri expuse.

Traverseuri expuse.

In amfiteatru.

In amfiteatru.

Tot la deal, in cautarea zapezii bune.

Tot la deal, in cautarea zapezii bune.

Ajunsi la Ascutit.

Ajunsi la Ascutit.

De aici doar la vale.

De aici doar la vale.

DSC_0224

Rapa crucii, amintiri din alpinismul de iarna

In timp ce ma straduiesc sa-mi pun hamul pe mine la baza Vaii Adanci imi dau seama ca au trecut mai bine de doi ani si jumatate de la ultima lui purtare, la coborarea spre tabara de baza din Khan Tengri. Intre timp, sensibilitatea ramasa la frig, lipsa unor incaltari potrivite si (re)descoperirea bicicletei m-au tinut departe de trasee mai verticale, dar totusi o farama de amintire si de chemare a ramas intotdeauna acolo.

Asa ca atunci cand aflat vineri seara in ceasul al doisprezecelea ca Rudi si Corina vor sa incerce una din Rape astazi si ca ma primesc si pe mine nu am stat de doua ori pe ganduri. Cu Rudi si Corina am mai facut echipa si la alte trasee care au ramas cumva in memorie ca trasee care te fac sa-ti impingi putin mai departe limitele, cum a fost Albastra acum multi ani. Ture care te provoaca si te extenueaza complet, si care totusi raman extrem de bine intiparite.

Privind de jos la cat de decoperita e rapa crucii imi au seama ca si astazi s-ar putea sa fie interesant, si totusi o parte din incertitudine nu e acolo. Rudi si Corina au continuat sa se catere in ultimii ani asa ca lipsesc temerile ca ar trebui sa catar una din multele saritori ce se vad descoperite. Trebuie sa vad doar cum o sa trec de saritori, cum pot sa mai ajut la sapatul de urme si cum mai pot sa mai surpind cate ceva din tura cu dslr-ul pe care l-am luat dupa mine.

Nu trece mult timp si vine si prima saritoare si incep sa blestem in gand cele doua kilograme si ceva ale dslrului si-mi aduc aminte ca parca un aparat mare nu prea se impaca bine cu turele de catarare. Dureaza ceva timp pana cand imi amintesc si cum trebuie pusi pioletii astfel incat sa prinda protuberantele stancoase la fel cum dureaza ceva timp pana cand imi amintesc cum trebuie sa asez coltarii astfel incat sa am cat de cat un pic de incredere in ei. Lucrurile sunt putin complicate si de faptul ca sunt in clapari, inchisi in modul e schi, singura incalataminte in care pot sa stau totusi pe varfuri pe stanca. In acelasi timp la fiecare tura in care trebuie sa tropai in clapari imi dau seama ca oamenii de la Dynafit au facut totusi o treaba foarte buna cu ultimele modele de TLT-uri.

Saritorile vin pe rand, Rudi le urca cu maiestrie, mobilele sunt asezate pe rand in fisuri, coarda se desfasoara, urme sunt sapate in zapada ce trece in unele locuri de brau iar noi inaintam incet dar sigur spre creasta acelor. Cred ca e greu de prins valea in conditii mai provocatoare si mi se pare incredibil ca la sfarsit de ianuarie sunt inca atat e multe saritori descoperite.

Noaptea ne prinde cu o lungime de coarda sub iesirea in creasta, cu o ultima saritoare de catarat si cu o mare e nori ce se instaleaza sub noi. Si brusc nu imi mai pare rau ca am carat dslr-ul dupa mine. Nu dureaza mult si saritoarea inghesuita si usor surplombata imi reaminteste din nou ca nu a fost o idee buna. E deja 7 cand iesim in cele din urma in creasta Acelor de unde mai avem un urcus domol pe ultimul ac. Cerul s-a umplut de stele, vantul nu bate deloc iar orasele de sub noi se lasa ghicite sub marea e nori, iar noi inaintam epuizati spre Cabana Omu. Si in timp ce coltarii startaie pe zapada si pe stanca am din nou flashback-uri din alte trasee terminate tarziu in noapte. Stau sa ma gandesc ca totusi e ceva la turele de alpinism ce nu il gasesti la ski de tura sau la bicicleta. Senzatia e fi obosit si in acelasi timp implinit, in mijlocul noptii, undeva pe un varf de munte, cu o mare de nori la picioare nu prea e ceva ce poate fi gasit cu usurinta in alta parte.

Inaintand spre Poiana cu Urzici, putin ingrijorati de lipsa zapezii de pe valcele.

Inaintand spre Poiana cu Urzici, putin ingrijorati de lipsa zapezii de pe valcele.

Echiparea.

Echiparea.

Rudi inaintand cu spor spre inrarea in Rape.

Rudi inaintand cu spor spre inrarea in Rape.

Scrasnetul coltarilor.

Scrasnetul coltarilor.

In amfiteatru.

In amfiteatru.

Zapada putina.

Zapada putina.

La balcon.

La balcon.

Ultimele raze de lumina.

Ultimele raze de lumina.

Deasupra norilor.

Deasupra norilor.

DSC_9702

Rural freeride, printre catunele din Moeciu

Chiar daca s-a lasat putin asteptata iarna si-a intrat aproape deplin in drepturi in inceputul acesta de ianuarie. Nici nu stiu daca sa ma bucur sau nu caci dupa 2 saptamani cu temperaturi minime de -15 grade primavara pare undeva foarte departe, si la fel de departe sunt si primele iesiri pe bicicleta. Din partea buna a lucrurilor in schimb in perioada asta poti face ceva ce a fost aproape imposibil in ultimele ierni, poti incepe turele de schiuri aproape direct din gara sau de la masina, fara ore intregi de bocanit in bocanci cu schiurile in spate. Iar muntele s-a transformat brusc intr-un imens teren de joaca pe care esti liber sa-l explorezi pe schiuri.

Revenind la povestea weekendului, pe cod galben si imediat dupa ce se descarca cerul de zapada nu-i o idee deloc buna sa te aventurezi prin muntii mari, mai ales atunci cand vantul isi face de cap si muta zapada de colo colo creeand adevarate capcane. Sunt in schimb zile numai bune de mers pe dealuri si printre catune acolo unde zapada se aseaza bine indiferent de cat de tare bate vantul pe sus.

In cazul de fata dealurile alese au fost in Moeciu, trupa a fost suficient de numeroasa ca sa nu mai ramana pulver dupa fiecare coborare si vremea a fost suprinzator de ok in comparatie cu codul galben de vant si de ger anuntat. Am avut parte chiar si un pic de soare ce a aparut complet neasteptat in peisaj.

Moeciu s-a schimbat incredibil de mult in ultimii ani, au rasarit pensiuni fara numar, multe din ele fara nici un dumnezeu. Din fericire s-a pastrat inca destul de bine peisajul specific al fanetelor agatate pe deal iar noi pe aici pe aici dam ture, cautand pante suficient de lungi, porti deschise si zapada cat mai buna. Din fericire avem parte din plin si de unele si de celelalte, intratat incat ma intreb ce caut pe aici cu tandarelele mele cu care ma afund ca si cu submarinele.

Pana la sfarsitul zilei apucam sa strangem 4 coborari prin fanete diferite, frigul in schimb ne alunga la caldura in cele din urma, in cazul nostru la sauna si la inot in Brasov. Ziua de duminica viscolul si codul continua si cuceresc drumurile patriei astfel incat noi le limitam la o tura prin jurul casei, o urcare pe Stejeris cu plecare pe schiuri direct de acasa. Pe Stejeris e complet pustiu, padurea arata cat se poate de misterios iar frigul musca in zonele in care bate si vantul. Termometrul cred ca a scazut sub -20 de grade si nici nu vreau sa ma gandesc cum ar fi acum in varf de munte. Din Poiana fac si o prima coborare pe schiuri pe drumul vechi, coborand pe schiuri pana in Schei. Pana la urma nu-i rau deloc sa ai muntele in spatele casei si sa inlocuiesti plimbarea pe schiuri de tura din IOR cu Stejerisul sau cu Tampa.

DSC_9641.jpg

La deal printre fanete.

La deal printre fanete.

Doru si poteca unduita.

Doru si poteca unduita.

Peisaj de iarna.

Peisaj de iarna.

Pregatiti pentru prima coborare a zilei.

Pregatiti pentru prima coborare a zilei.

Pulver adanc si forma buna.

Pulver adanc si forma buna.

Sorin in actiune.

Sorin in actiune.

Inca un pic si incepe si a doua coborare.

Inca un pic si incepe si a doua coborare.

DSC_9695.jpg

DSC_9697.jpg

DSC_9702.jpg

A treia desfocire a zilei.

A treia desfocire a zilei.

Cea mai pitoreasca urcare a zilei.

Cea mai pitoreasca urcare a zilei.

Sfarsit de zi.

Sfarsit de zi.

-15 grade, ultimele raze de soare si ultima coborare.

-15 grade, ultimele raze de soare si ultima coborare.

A doua zi de dimineata, pe Stejeris, terenul de joaca din spatele casei.

A doua zi de dimineata, pe Stejeris, terenul de joaca din spatele casei.

Pinguinii ataca stejerisul.

Pinguinii ataca stejerisul.

Vali si drumul de Poiana.

Vali si drumul de Poiana.

In cautarea potecii.

In cautarea potecii.

La vale pe schiuri pana aproape de piata sfatului.

La vale pe schiuri pana aproape de piata sfatului.

DSC_9531

Jurnalul trecerii dintre ani, un pic de Ciucas, un pic de Bucegi si ceva Brasov

Probabil unul din marile avantaje ale mutatului in Brasov e faptul ca putem gazdui cu usurinta si destul de des prietenii din Bucuresti sau din alte parti ale tarii. E un fel de socializare fara nici un fel de efort in care vine muntele la Mahomed si eventual tot ce trebuie sa facem daca avem chef e un pic de ordine si eventual ceva de mancare. Intotdeauna mi s-a parut complet fara sens sa dai o suma exorbitanta pe o pensiune la munte si sa stai cu orele in blocajele ce se formeaza pe drum. Cu atat de mult a disparut sensul de cand ne-am mutat la Brasov. Asa ca de revelion nu am facut altceva decat sa stam acasa, sa iesim la munte si sa gazduim prieteni.

Ultima zi de an, printre copacii de zahar din Ciucas

Dupa un ski de tura cu Hoinarii prin Postavaru in penultima zi de an si cu mare parte din prieteni deja sositi sambata dimineata e timpul pentru o tropaiala la -15 grade prin Ciucas. Drumul spre pasul Bratocea arata absolut genial, toata zapada cazuta la nord de pas pare sa se fi lipit complet de crengile copacilor si pare ca mergem cu batranul nostru logan pe un drum de basm.

Din pasul Bratocea o luam spre varf, printr-o zapada mare si pufoasa care ne face sa ne intrebam ce cautam pe aici in bocanci si nu pe schiuri. Mai sus zapada e in schimb purtata de vant, ne prind din urma si Elena si Andreea si sapam cu randul urme printr-o zapada ce trece in anumite locuri de brau. Spre nord se vede Transilvania inzapezita, spre sud in schimb lucrurile arata mult mai saracacios din punct de vedere al zapezii. Momentul amuzant al zilei e intrecerea in patru labe pe crusta formata sub varf, pe care era binenteles mai eficient sa mergi asa decat sa sapi urme.

Ajungem si pe varf, suntem luati in primire de un varf taios si pornim rapid la vale, spre cabana Ciucas. Business-ul pare sa mearga de minune aici, plin de turisti, drumul pana in Valea Berii e aproape complet deszapezit si brusc nu mai regretam ca nu am luat schiurile dupa noi. De pe varf oricum le-am fi carat cea mai mare parte a drumului la vale.

Revelionul, sarac in artificii de pe dealul Cetatuii

Daca in urma cu un an revelionul ne-a prins la Bunloc privind de la distanta artificiile de deasupra Brasovului de data aceasta am zis sa incercam sa le vedem de aproape. Dealul Cetatuii pare un loc bun asa ca ne pornim la o scurta plimbare nocturna inainte de miezul noptii. Pe deal lume multa, galagie si inghesuiala, Brasovul e partial acoperit de tipica pacla iar artificiile dezamagesc, sau cel putin dezamagesc in comparatie cu asteptarile noastre. Parca cel mai fain arata artificiile din Racadau dar in centru vechi pare un fel de dezorganizare totala. Sincer ma asteptam la mai mult de la brasoveni.

Inceput de an, pe schiuri, in Poiana si in muntii mari

Dimineata zilei de 1 ianuarie ma prinde in Poiana la ora 9 asteptand deschiderea instalatiilor, cu sperante de partii parasite de petrecaretii din noaptea anterioara. Din pacate descopar ca momentul deschiderii e amanat pentru ora 10:30. Nu-i nimic, am si focile dupa mine si reusesc sa fac o urcare pe piei inainte, numai buna de incalzire. Urmeaza o ora de schi pe partii destul de pustii urmata de inca urcare si o coborare cu Suca. Un inceput deloc rau de an, chiar daca a fost tot in locul de joaca din spatele casei.

Astfel incat incerc sa compensez ziua ce urmeaza cu Mihai si Marius cu o coborare pe Morar. Urcam cu cabina si pe platou descoperim ca zapada mai mult lipseste. In schimb e cald si soare si un gram de inversiune termica ne lasa sa urcam doar in bluza de corp pana la Omu. Vantul in schimb si-a facut de cap si pe vai astfel incat pulverul de pe Morar e amanat pentru data urmatoare iar noi ne luptam din rasputeri cu o zapada bine indesata de vant pe care e O adevarata provocare sa virezi. Singurul care se bucura de zapada e Marius cu splitboardul lui si in vreme ce vad cat de mult ne chinuim noi ma gandesc ca n-ar strica sa ma apuc si eu de sportul asta.

Reusim sa coboram pe schiuri pana la jumatatea drumului dintre caldarea inferioara si Poiana cu Urzici intr-un fel de combinatie de derapat cu descatarat de mici saritori. Acele Morarului arata intr-un mare fel, zapada in schimb e putina pe rape si o sa mai dureze pana cand se vor astupa complet toate saritorile. Oricum vaile din Bucegi sunt un loc in care chiar mi-ar place sa mai ajung in iarna asta, si la urcare si la coborare, mai ales daca rezolv problema cu claparii ramasi cu 4 numere mai mari.

Drumul spre pasul Bratocea, printr-o padure complet tapetata de zapada.

Drumul spre pasul Bratocea, printr-o padure complet tapetata de zapada.

Bradul cel falnic.

Bradul cel falnic.

Hivernal.

Hivernal.

Echipa pregatita sa ia varful cu asalt

Echipa pregatita sa ia varful cu asalt

La sapat de urme.

La sapat de urme.

Banda rosie. Cine stie, poate intr-o vara....

Banda rosie. Cine stie, poate intr-o vara….

Turnul lui Goliath.

Turnul lui Goliath.

Munti, munti si iar munti.

Munti, munti si iar munti.

Lupta de final, cu cativa metri inainte de varf.

Lupta de final, cu cativa metri inainte de varf.

Trei fete cucuiete.

Trei fete cucuiete.

De aici, doar la vale.

De aici, doar la vale.

Babele ciucasene.

Babele ciucasene.

Revelionul de pe dealul cetatuii, putin cam aglomerat si cam sarac in artificii.

Revelionul de pe dealul cetatuii, putin cam aglomerat si cam sarac in artificii.

La multi ani Brasov.

La multi ani Brasov.

Inceput de an tot pe schiuri de tura, cu Mihai si cu Marius, pe un platou ce duce putin lipsa de zapada.

Inceput de an tot pe schiuri de tura, cu Mihai si cu Marius, pe un platou ce duce putin lipsa de zapada.

La cerdac.

La cerdac.

Vulturul catre baza, unde ziceati ca e zapada?

Vulturul catre baza, unde ziceati ca e zapada?

DSC_9603.jpg

Analizand variantele de pe valea Cerbului.

Analizand variantele de pe valea Cerbului.

Inca putin pana la Omu.

Inca putin pana la Omu.

Pe unde o fi mai bine?

Pe unde o fi mai bine?

Varianta directa si inghetata, a lui Marius.

Varianta directa si inghetata, a lui Marius.

Si varianta schiorilor, mai domoala si cu zapada mai prietenoasa.

Si varianta schiorilor, mai domoala si cu zapada mai prietenoasa.

Tot la vale.

Tot la vale.

In Poiana cu urzici, cu Acele Morarului in fundal.

In Poiana cu urzici, cu Acele Morarului in fundal.

DSC_9632.jpg

dsc_9285

Jurnal de miniconcediu, intre toamna si iarna.

Nu e deloc usor sa gasesti idei interesante de ture pentru perioada asta, mai ales pentru mai multe zile. Pe de o parte vremea poate usor sa-ti joace feste prin mini-uragane cum a fost cel de vineri, pe de alta parte zilele sunt scurte si friguroase si mental inca nu esti obisnuit cu frigul.

Dar in cazul de fata nu a fost nici frigul nici mini-uraganul nu au fost cauza planurilor zadarnicite, ci o toxiinfectie dobandita fix in momentul crucial al planificarilor pe ultim moment. Astfel incat pana la urma turele epice din colturi indepartate de tara au ramas pentru alta data, ziua de mini-uraganul de vineri s-a transformat intr-o zi de munca iar zilele petrecute afara au fost petrecute tot in terenul de joaca de pe langa casa. Una pe bicicleta in ultima zi de toamna calendaristica si doua zile petrecute pe schiuri de tura, profitand la maxim de zapada asternuta dupa ziua de vineri.

Ultima tura de MTB pe 2016.

Luna ce a trecut cred ca au fost cel putin 4 “ultime” ture de MTB pe anul asta. Si de fiecare data a aparut o zi blanda de toamna in care atractia MTB-ului era prea mare. In schimb ziua de azi sigur nu e o zi blanda de toamna, la mijloc de zi mercurul termometrului nu pare sa treaca peste 0 grade. Dealurile dintre Zarnesti, Holbav si Poiana Marului sunt acoperite pe alocuri de un strat subtire de zapada, pamantul e complet inghetat si noroiul lipseste cu desavarsire iar noi avem parte de o tura cu 6 ore de soare, 1700 de metri diferenta de nivel si aproape 50 de kilometri.

In toate catunele pe langa care trecem oamenii se pregatesc de iarna, capitele sunt stranse constiincios in curte iar hornurile fumega linistit. Si sunt destul de convins ca asta e ultima tura cu MTB-ulul pe anul asta, saptamanile ce urmeaza in Brasov maximele vor fi constant negative si zapada ce se anunta vineri ma ca indoiesc ca va disparea in decembrie. Iar ceva imi spune ca la primavara cand voi pune schiurile in cui primele ture de primavara vor fi tot prin dealurile din Holbav.

De la MTB, la schiuri de tura, pana la Malaiesti.

Planul pentru ziua de sambata e cat se poate de simplu, o tura de schiuri pana la Malaiesti cu speranta de a face primele viraje ale sezonului prin zapada proaspat in caldarile de deasupra Cabanei. Partea buna e ca zapada incepe de unde lasam masina si putem sa urcam continuu pana la Malaiesti pe schiuri. Partea proasta e ca in caldari zapada e spulberata si in locurile in care e ingramadita are o consistenta de poliester extrudat. In plus nu are nici o baza iar pietrele sunt adevarate capcane asa ca renuntam la gandul a mai urca prea mult de la cabana in sus si ne intoarcem cu coada intre picioare la o ciorba si doua prajituri.

La Malaiesti in schimb e suprinzator de putina lume tinand cont ca e o sambata dintr-un concediu prelungit, in schimb cabana si locul in sine au ceva aparte. Sunt putine locuri in Bucuresti care arata atat de spectaculos si trebuie sa revenim aici la primavara pentru ceva prin caldari. Dar pana atunci mai trebuie sa se astearna ceva zapada. Deocamdata luam schiurile in spate si coboram in clapari pana la masina si ne refugiem in caldura apartamentului in Brasov.

Primele viraje ale sezonului, pe zapada artificiala din Postavaru.

Dupa ziua de sambata in care am carat schiurile in spate la vale duminica vine si randul primelor viraje in Postavaru. Oamenii au lucrat la greu in ultima saptamana de cand s-a racit vremea, au golit jumatate de lac, i-a mai ajutat si zapada cazuta vineri si partiile arata impecabil. Mare parte din zapada e zapada artificiala, schiori sunt putini caci instalatiile merg in regim de vara si e o singura cabina functionala.

E in schimb terenul perfect de joaca pentru schiuri de tura, mai ales in jumatatea superioara unde toti copacii sunt acoperiti de un strat compact de chiciura si zapada. Un tablou de iarna completat de un soare cu dinti si de o vizibilitate de zile mari. Nici cu tragerea de inima nu stam prea rau si avem timp sa facem 3 urcari pe piei, sa ne bucuram si de prajiturile de la cabana si sa prindem si 3 coborari pe masura. Si chiar daca nu a fost nici munte adevarat a iesit o zi chiar reusita, dublata de inca o iesire luni seara dupa munca, sub un cer plin plin de stele si cu o prima coborare nocturna pe anul acesta.

Intre Crai, Fagaras si Tara Barsei, in ultima tura de MTB pe 2016.

Intre Crai, Fagaras si Tara Barsei, in ultima tura de MTB pe 2016.

DSC_9158.jpg

Moment de odihna.

Moment de odihna.

Pregatit de iarna.

Pregatit de iarna.

Ora de aur.

Ora de aur.

Bucegiul pudrat si el de zapada.

Bucegiul pudrat si el de zapada.

DSC_9183.jpg

Dupa ninsoare.

Dupa ninsoare.

Tot la deal, cu spor pe schiuri.

Tot la deal, cu spor pe schiuri.

Intalnirea cu iesenii.

Intalnirea cu iesenii.

Omul de zapada patriot.

Omul de zapada patriot.

Castigand inaltime.

Castigand inaltime.

Inca putin pana la cabana.

Inca putin pana la cabana.

Poate nu cea mai potrivita culoare.

Poate nu cea mai potrivita culoare.

Cale intoarsa.

Cale intoarsa.

Postavarul si norul furtunos.

Postavarul si norul furtunos.

Inca o zi pe schiuri, de daa aceasta in postavaru.

Inca o zi pe schiuri, de daa aceasta in postavaru.

Tapetati.

Tapetati.

DSC_9260.jpg

DSC_9265.jpg

Al 8-lea sezon pentru schiurile pe care am invatat sa si schiez.

Al 8-lea sezon pentru schiurile pe care am invatat sa si schiez.

Aliniati.

Aliniati.

La balcon.

La balcon.

DSC_9297.jpg

Dupa munca.

Dupa munca.

Deasupra Brasovului.

Deasupra Brasovului.

DSC_4581

Aventura din timpul saptamanii, cu bicicletele pana in Saua Strunga.

Apusul ne prinde din urma atunci cand iesim din padure si cand incepe sa zarim peste varfurile brazilor abruptul vestic al Bucegilor. Daca acum cateva ore eram in mijlocul orasului la birou acum suntem la aproape 2000 de metri, indreptandu-ne pe bicicleta spre un refugiul unde vom petrece noaptea, numai pentru a incepe ziua urmatoare de munca cu una din cele mai faine single trail-uri de la noi din tara.

E interesant cum poti sa comprimi o zi dintr-un weekend intre orele de munca. Daca stau bine sa ma gandesc e poate chiar putin mai bine pentru ca prinzi momentele faine din jurul apusului si rasaritului in locuri faine. Cred ca e o farama de magie in momentele respective, in constanta schimbare a luminii care te face sa vezi locurile intr-un alt fel. Pentru noi in schimb asta inseamna si o cursa cu ultima geana de lumina pentru a ajunge cat mai aproape de Saua Strunga. Si cu toate astea sunt perfect constient ca o seara petrecuta aici e mult mai castigata ca orice seara petrecuta in oras. Cel probabil daca nu as fi aici as fi pierdut cu spor vremea in fata calculatorului.

Pe ultima bucata de urcare trebuie sa ne luam bicicletele in spate si dam si de un ultim petic de zapada care ne aminteste ca totusi suntem la aproape 2000 de metri. Frontalele le aprindem pe ultima suta de metri inainte de refugiu. La fel ca si pe traseu refugiul e pustiu asa ca putem sa ne manifestam in voie pe putinele priciuri ale refugiului. Aproape de miezul noptii sosesc si Adi si Ionut, plecati putin mai tarziu din Brasov si care au avut parte de mult mai mult intuneric pe urcare. Viteza de inaintare se schimba complet atunci cand se lasa noaptea si atunci cand poti ghichi doar la frontala cum arata terenul pe care te deplasezi.

In schimb fata de iesirea de acum doua saptamani de la Sfanta Ana cand am dormit iepureste dupa ce ursul ne-a dat tarcoale de data aceasta am dormit neintorsi. Asta cel putin pana trezirea matinala de la 6 dimineata. Partea buna in schimb e ca trezirea matinala vine la pachet cu un single trail-ul superb si aproape continuu de 1000 de metri diferenta de nivel, cu Craiul in distanta, cu Bucegiul pe dreapta, cu roua de pe iarba zburand aruncata de pe rotile bicicletei si cu mirosul puternic de munte si de padure. Zau ca e greu sa-mi imaginez un mod mai fain de a incepe ziua.

Push-bike-ul nu poate sa lipseasca, cel putin nu pentru bagajele noastre.

Push-bike-ul nu poate sa lipseasca, cel putin nu pentru bagajele noastre.

Inca putin pana la iesirea din padure.

Inca putin pana la iesirea din padure.

Roz de bucegi.

Roz de bucegi.

Apusul peste Crai.

Apusul peste Crai.

Yosemite de Romania.

Yosemite de Romania.

Trei doamne, si tot trei.

Trei doamne, si tot trei.

Deasupra tarii Branului.

Deasupra tarii Branului.

Peisajul se schimba cu fiecare minut.

Peisajul se schimba cu fiecare minut.

Gonind spre saua Strunga.

Gonind spre saua Strunga.

DSC_4545.jpg

DSC_4549.jpg

Inca putin, si inca putina lumina.

Inca putin, si inca putina lumina.

Bikepacking.

Bikepacking.

Ultimele gene de lumina.

Ultimele gene de lumina.

Ajunsi la refugiu.

Ajunsi la refugiu.

Unul din modurile faine de a incepe o dimineata de munca. Cu o coborare de mai bine de 1000 de metri pana in Moeciu.

Unul din modurile faine de a incepe o dimineata de munca. Cu o coborare de mai bine de 1000 de metri pana in Moeciu.

Single-trailing.

Single-trailing.

DSC_4595.jpg

In poiana Gutanu.

In poiana Gutanu.

Dimineti pe bicicleta.

Dimineti pe bicicleta.

DSC_3318

Pe saua MTB-ului prin tara Branului

A venit in sfarsit mult asteptata primavara, cu verdele ei crud, cu copacii infloriti si cu crestele muntilor acoperite de zapada. Si pe langa revenirea la viata a naturii primavara e faina si pentru ca ai de unde alege la capitolul activitati. In anii trecut nu putine au fost weekend-urile in care se amestecau schiul pe vai, alergatul, mountain-bike sau alergarea montana. Anul acesta in schimb cam toate weekend-urile au fost dedicate pana acum tot bicicletei. Nu de alta dar parca dupa atatea zile petrecute pedaland prin frig cu picioare inghetate pare putin ireal sa poti pedala din nou doar in tricou si in pantaloni scurti.

Asa ca planul weekendului implica si de data aceasta bicicleta, de data aceasta MTB si o tura prin tara Branului cu scopul de a ajunge la Festivalul de Ecoturism organizat de oamenii de la Centrul de Ecologie Montana la Fundata. Ideea festivalului e foarte faina, un fel de zi cu tot felul de activitati legate de mestesugurile zonei. Singura problema a fost ca datorita unei plecari nu foarte matinale din Brasov si datorita unui traseu interesant prin Postavaru am ajuns mult prea tarziu pentru a prinde activitatile, in schimb am avut parte de socializare cu oamenii stransi la festival. In schimb partea de traversat Postavaru a fost chiar foarte interesanta, cu o trecerea pe la Biserica Paganilor, un loc chiar fain la care nu am ajuns pana acum.

Complet neasteptat a fost in schimb uraganul cu care a trebuit sa lupt pana in Fundata, un vant din sud care combinat cu urcarea a transformat cei 30 de kilometri de sosea intr-un adevarat efort de vointa. Ziua in schimb e superba si e o vizibilitate pe care o sa o regretam cel mai probabil in lunile care urmeaza. Cumva pe masura ce zilele se incalzesc si pe masura ce creste umiditatea in aer scade si vizibilitatea si se instaleaza o pacla ce dispare doar dupa ploaie sau dupa raciri bruste ale vremii.

Asa ca pentru a profita de lumina faina dupa Festival ma mai invart putin pe dealurile de langa Fundata si nu pot sa nu observ cum usor vechile case pitoresti sunt inlocuite incet incet cu pensiuni care de care mai masive. Nu zic nu, sunt cateva care sunt chiar cochete si care sunt incadrate chiar bine in peisaj dar e suficient un singur mastodont colorat strident pentru a strica toata estetica. Pe de alta parte nu ai cum sa nu recunosti ca turismul in zona se dezvolta si una asta e un mare plus pentru localnici, cheia si problema e sa gasesti un model de dezvoltare durabile.

Privelistea e super faina si atunci cand ma retrag in cele din urma la pensiune impreuna cu prietenii dar in acealsi timp sa vad o astfel de priveliste de la geamul pensiuni e ca si cum as trisa putin. Intr-un fel privelistea e asociata in mintea mea si cu sudoarea si dificultatea de a ajunge in varful muntelui, lucru care dispare complet atunci cand poti sa tragi masina direct in parcarea pensiunii, singurul efort fiind cel al apasatului pe pedala de acceleratie. Dar poate sunt decat carcotas si sunt convins ca e loc suficient si pentru pensiuni si pentru varfuri salbatice de munte.

Ziua de duminica a fost o alcatuita dintr-o scurta invarteala pe traseul de la 4 munti impreuna cu Doru si de drumul de intoarcere pana in Brasov, de data acasta cu uraganul din spate.

Elvetia de Romania, vedere asupra versantului nordic al  Bucegiului.

Elvetia de Romania, vedere asupra versantului nordic al Bucegiului.

O bicicleta inca plina de viata la 12 ani dupa ce a iesit de pe poarta fabricii.

O bicicleta inca plina de viata la 12 ani dupa ce a iesit de pe poarta fabricii.

Spre departari.

Spre departari.

In cautarea potecii perfecte.

In cautarea potecii perfecte.

Alergatorii privind spre saua Strunga care nu a fost sa fie.

Alergatorii privind spre saua Strunga care nu a fost sa fie.

Cei trei grei :)

Cei trei grei :)

In salt.

In salt.

DSC_3345.jpg

Iezii si Bucegiul.

Iezii si Bucegiul.

Locul de joaca.

Locul de joaca.

DSC_3369.jpg

DSC_3371.jpg

Mememto mori.

Mememto mori.

Tavalugul timpului.

Tavalugul timpului.

Apusul zilei.

Apusul zilei.

Miros de primavara.

Miros de primavara.

Doru si Mike infruntant Ciocanu.

Doru si Mike infruntant Ciocanu.

Panoramic.

Panoramic.

Tot la vale

Tot la vale

DSC_3404.jpg

DSC_2969

De trei ori Vanturis si Postavaru Night.

Daca e un lucru care nu-mi place la concursuri e ca uneori pentru a participa la ele trebuie sa sacrifici o alta tura pe munte. Asta poate si pentru ca din punctul meu de vedere atunci cand de hotarasti sa te inscrii la un concurs ideea ar fi sa ajungi la el pregatit si cat de cat odihnit. Iar atunci cand concursul e pus duminica sau sambata seara o zi e sacrificata daca vrei sa dai tot ce ai mai bun in tine la concursul respectiv.

Iar cum anul acesta ziua de dinainte de concurs a avut parte si de zapada proaspata mai multa decat in ultimele luni la un loc alegerea a fost ca si facuta, planul pentru ziua de sambata fiind cucerirea varfului Vanturis cu putina invarteala pe dealurile din zona in cautarea pulverului perfect.

Toate bune si frumoase pana cand ajungem la cabana Cuibul Dorului unde descoperim ca Transbucegiul e cat se poate de acoperit de zapada si ca sansele sa ajungem cu masina pana la Dichiu sunt minime. In consecinta asaltul asupra Vanturisului a inceput cu un mars de aproape doua ore pe schiuri pe drumul acoperit de zapada. E incredibil cat de multa zapada a putut aduce saptamana ce a trecut iar in momentul in care te uiti in jur ai zice ca esti mai degraba in mijlocul iernii si nu la sfarsit de martie. Daca weekendul trecut la inaltimea asta mergeam printre branduse si ghiocei acum totul e acoperit de un strat destul de sanatos de 20-30 de centimentri de zapada. Singurul regret e ca zapada aceasta n-a venit mai devreme caci e tare fain sa poti pleca pe schiuri direct de la masina.

Revenind acum la povestea zilei dupa primul asalt reusit asupra Vanturisului ne asezam pe modul de coborare si ne dam seama ca zapada nu e de vis chiar peste tot. Vantul si-a cam facut de cap zilele trecute, bucatile de zapada buna alterneaza cu capcane ce ne pacalesc cozile schiurilor si ne fac sa aterizam in diverse variante in zapada.

Al doilea asalt a decurs cu mai putine evenimente si in formatie de 3 dupa jonctiunea cu Sorin, deja stim la ce sa ne asteptam de la zapada si cei 150 de metri de coborare curg mult mai cursiv. La al treilea asalt avem parte si de intariri cu trupa lui Dani si a lui Radu, ajunsi cu ceva intarziere la asaltul final.

Ziua de schi se apropie in schimb de sfarsit si noi trebuie sa ne grabim spre masini pentru a ajunge la Postavaru Night, anul acesta in postura de sustinator / fotograf. Intotdeauna m-am intrebat cum arata concursul acesta vazut de pe margine caci atunci cand participi in afara de respiratie, de efort si de lupta pentru aderenta nu prea tin minte prea mare lucru de la ultimele participari. Intr-un fel intunericul si lumina frontalei creeaza un fel de efect de tunel si in multe momente e greu sa-ti dai seama pe unde esti. Nu zic nu, privelistea de sus e super faina, ideea concursului cat se poate de ineditata iar atmosfera si socializarea de la cabana sunt pe masura dar din jumatatea de ora de concurs ramai cu mult prea putine amintiri.

In schimb dupa experienta privitului de pe margine pot spune ca e un concurs cat se poate de estetic, iar imaginea luminitelor in lupta cu panta si cu ele insele cu orasul in fundal arata intr-un mare fel. Doua lumi diferite si totusi atat de legate.

Pe partia privata "Transbucegi". Cu toate asta am avut un pic de emotii ca pana ne intoarcem o sa-si faca aparitia si plugul...

Pe partia privata "Transbucegi". Cu toate asta am avut un pic de emotii ca pana ne intoarcem o sa-si faca aparitia si plugul…

Prima data pe Vanturis, si desfocirea de rigoare.

Prima data pe Vanturis, si desfocirea de rigoare.

A 3-a oara pe Vanturis, de data aceasta in formatie extrem de extinsa.

A 3-a oara pe Vanturis, de data aceasta in formatie extrem de extinsa.

Revenirea iernii, si Sorin agresiv pe coborare.

Revenirea iernii, si Sorin agresiv pe coborare.

Asteptand concurentii.

Asteptand concurentii.

DSC_3002.jpg

Frontale, sudoare si zapada.

Frontale, sudoare si zapada.

DSC_3039.jpg

Luci, omul cu microbul, inchizatorul plutonului.

Luci, omul cu microbul, inchizatorul plutonului.