Category Archives: Bulgaria

DSC_2442

De la Veliko la Shipka peste muntii balcanici, pe cursiere.

Ceata ne cuprinde pe masura ce urcam spre pasul Shipka, asezat la aproape 1200 de metri in mijlocul muntilor Balcanici. Picaturi grele de ploaie se abat asupra noastra atunci cand iesim din adapostul padurii iar vantul ne primeste cu bratele deschise. E o scena ce s-ar putea incadra foarte bine intr-un documentar numit “ciclistii impotriva naturii” dar in acelasi timp trebuie sa recunosc momentul nu e complet neplacut. E o frumusete in momentele in care te simti complet dezbracat in fata fortelor naturii, o constientizare a propriei vulnerabilitati combinata cu infruntarea elementelor. Si trebuie sa recunosc ca din cand in cand imi place sa ma aflu in mijlocul furtunii.

Pasul Shipka e legat de razboiul ruso-turc din 1877 si e locul in care rusii si bulgarii au reusit sa cucereasca si sa tina pasul strategic in timpul celor 4 batalii care au avut loc aici. E un fel de Marasesti pentru bulgari dar monumentul din pas ramane ascuns de ceata, asa ca dupa o pauza destul de lunga pentru a ne regrupa si grabiti de apropierea intunericului pornim pe coborarea de 800 de metri spre Shipka, oraselul cu acelasi nume cu pasul unde speram sa ne gasim si o cazare pentru seara asta.

E interesant si modul acesta de cicloturism in care pleci cu extrem de putine bagaje dupa tine, pe o cursiera rapida cu care coborarile si urcarile devin mult mai interesante. Si trebuie spus ca drumurile care traverseaza muntii balcanici sunt chiar interesante, cu urcari sustinute, trafic putin si peisaje pe masura daca ai parte de vreme senina. Partea buna e ca pentru ziua de duminica vremea se anunta perfecta lucru ce pare improbabil atunci cand ne uitam la ploaia torentiala de seara ce se dezlantuie fix dupa ce gasim cazare.

Si totusi cu toate conditiile de astazi, cu vant, ploaie si ceata e incredibil ca am putut pedala pe cursiera doar intr-o bluza cu maine lunga la mijloc februarie, in vreme ce prognoza pentru maine anunta 20 de grade. Nu-i rau, daca iarna adevarata nu a fost macar sa vina primavara mai devreme

Dimineata de duminica soseste in cele din urma cu soare si cu vreme frumoasa iar noi pornim la drum sa infruntam urcarea de la Buzludjea, un fel de jumatate de transfagarasan ce urca spre monumetul proletcultist la care am ajuns si acum 2 luni in drum in drumul spre casa. Urcusul e super frumos, traficul ca si inexistent si in mai putin de ora ne gasim din nou la 1300 de metri sub farfuria zburatoare de la Buzludjea.

De aici in schimb incepe aventura pe ziua de astazi, caci drumul care ar trebui sa ne aduca inapoi in pasul Shipka nu pare deszapezit. Pornim initial hotarati, sunt ceva urme de masini si pe primii kilometri reusit sa stam pe bicicleta. Dupa 3 kilometri in schimb masinile au facut cale intoarsa iar in fata drumul are pe el zapada neatinsa de 20-25 de centimetri. Problema e ca cealalta varianta ar fi sa ne intoarcem inapoi, sa coboram inapoi in campie si sa urcam din nou 800 de metri diferenta de nivel pana in pasul Shipka.

Asa ca alegem pana la urma sa facem un trekking de 5 kilometri prin zapada, fie pe langa biciclete fie cu ele in spate, gandindu-ne tot timp cu drag la drumari bulgari ce nu si-au facut treaba. Tot cu drag ne-am gandit si la masinile intalnite pe drum care pe drumul de intoarcere nu ne-au spus ca drumul e totusi inchis.

Cand ajungem in cele din urma in pas suntem storsi de energie dupa o ora si jumate de carat bicicleta, noroc ca de aici cei 70 de kilometri pana Veliko sunt la vale, iar coborarea chiar e foarte, foarte interesanta. Asa ca gonim manati din spate de vant, ciupind franele doar atunci cand trebuie, kilometri se scurg repede iar noi ajunge inapoi in Veliko fix inainte de lasarea serii, dupa doua zile foarte interesante petrecute pe cursiera.

Track-urile zilelor aici:

Ziua 1.
Ziua 2.

Pregatiti de plecare, pe o vreme veritabila de primavara.

Pregatiti de plecare, pe o vreme veritabila de primavara.

Se aduna norii.

Se aduna norii.

Monumente proletcultiste la tot pasul.

Monumente proletcultiste la tot pasul.

Misty riding.

Misty riding.

DSC_2416.jpg

Dimineata pe racoare, si pe foarte senin.

Dimineata pe racoare, si pe foarte senin.

Biserica in stil muscovit din Shipka, ridicata dupa razboi ruso-turc din 1877.

Biserica in stil muscovit din Shipka, ridicata dupa razboi ruso-turc din 1877.

Poleit.

Poleit.

DSC_2432.jpg

Urcarea de la Buzludjea, 14 kilometri cu 800 de metri diferenta de nivel.

Urcarea de la Buzludjea, 14 kilometri cu 800 de metri diferenta de nivel.

DSC_2443.jpg

Privind spre muntii din mijlocul Bulgariei.

Privind spre muntii din mijlocul Bulgariei.

Momentul in care drumul incepe sa fie din ce in ce mai acoperit de zapada.

Momentul in care drumul incepe sa fie din ce in ce mai acoperit de zapada.

Snowy times.

Snowy times.

Cary bike cu cursiera in spate, un nou sport de care ai parte atunci cand dai de drumuri bulgaresti nedeszapezite.

Cary bike cu cursiera in spate, un nou sport de care ai parte atunci cand dai de drumuri bulgaresti nedeszapezite.

Nametii si cursiera.

Nametii si cursiera.

DSC_1050

Buzludjea, marinarul bulgar si apropierea de granita.

Dupa aproape o luna petrecuta in Turcia traversarea in catea zile a Bulgariei pare o traversare-blitz. Intr-un fel, pot spune ca ma grabesc spre casa, mai ales pentru ca zilele calduroase si insorite au ramas in spate in Turcia, iar Bulgaria m-a intampinat cu o vreme cat se poate de tomnatica, cu vant, nori si ceata. Cu toate acestea e totusi uscat si nu foarte frig asa ca nu pot sa ma plang.

Bicicleta cred ca simte si ea ca ma apropii de casa, si parca vazand ca in cateva zile o sa am mai mult timp sa ma ocup de ea tot se adauga lucruri minore la lista de lucruri ce ar trebui rezolvate. Poate pe primul loc pe lista e butucul pedalier, pe care l-am schimbat deja de doua ori, odata in Yerevan si odata in Eskisehir. In schimb, daca butucul original a tinut peste 30.000 de kilometri nu am cum sa ma astept ca un butuc de 10 dolari sa tina prea mult, dar parca doar cateva sute de kilometri e totusi prea putin. In rest lista e lunga, dar de voie, de nevoie rotile se invart si totul e cat de cat functional.

Printre lucrurile de vazut de pe drum, singurul singurul loc care mi-a facut cu ochiul a fost Buzludjea, monumentul comunist care pare a fi locul in care Asimov s-a intalnit cu Marx. O cladire abandonata in forma de nava spatiala la 1200 de metri pe varf de munte, teoretic inchisa dar care poate fi vazuta si pe interior cu putin spirit de explorare, cu un dom ce pare sa nu mai stea mult timp in picioare si cu mozaicuri proletcultiste, cu alte cuvinte toate ingredientele pentru a-mi aprinde putin imaginatia. In plus Buzludjea vine la un pachet si cu un drum secundar de 40 de kilometri, fara nici un fel de trafic si cu o urcare de aproape de 800 de metri.

Toate bune si frumoase mai putin vremea care nu a tinut deloc cu mine, asa ca atunci cand am ajuns la nava spatiala totul era invaluit in ceata si in vant, iar eu nu stiam cum sa ma misc mai repede pentru a nu ingheta de frig. Si acum, chiar daca nu a fost cel mai bun moment pentru poze, in mod cert locul are putin din efectul wow. Si cu toate acestea locul pare sa se dezintegreze, iar ceata si toate zgomotele vantului il fac sa arate putin lugubru. Trebuie revenit si in zile mai insorite.

In rest au fost zile lungi de pedalat, mult mai lungi decat in Turcia unde soarele indemna la pauze mai dese. Ar mai fi de povestit si despre ultima gazda de pe warmshowers din Stara Zagora, Radoslav marinarul bulgar calatorit printr-o groaza de locuri si cu o multime de istorisiri. Si din ideile de aventuri- aparent nu e nici greu, nici foarte scump sa cumperi o barca mica in Noua Zeelanda pentru a naviga prin Polinezia…

Doar 3 zile de pedalat imi mai stau in fata si apoi va veni si finalul expeditiei, iar in momentul om care invart ritmic la pedale, e imposibil sa nu ma uit in spate si sa nu ma bucur de zilele, kilometri, locurile si oamenii de pana acum.

Ultimul calator intalnit pe drum, din Japonia in directia Africa.

Ultimul calator intalnit pe drum, din Japonia in directia Africa.

Edirne, din nou dupa un an de zile.

Edirne, din nou dupa un an de zile.

Responsabilul cu moschee.

Responsabilul cu moschee.

Primii kilometri in Bulgaria, pe un drum cat se poate de liber.

Primii kilometri in Bulgaria, pe un drum cat se poate de liber.

Un 1 decembrie petrecut pe drum.

Un 1 decembrie petrecut pe drum.

Inapoi pe drumuri pustii.

Inapoi pe drumuri pustii.

Inca putin pana acasa.

Inca putin pana acasa.

Linia de final de la care mai am mai bine de 200 de kilometri.

Linia de final de la care mai am mai bine de 200 de kilometri.

Atmosfera perfecta de pedalat pe drumuri pustii.

Atmosfera perfecta de pedalat pe drumuri pustii.

Buzludgea, atat cat s-a lasat ghicita din ceata.

Buzludgea, atat cat s-a lasat ghicita din ceata.

Efectul wow.

Efectul wow.

DSC_1058.jpg

DSC_1061.jpg

DSC_1065.jpg

DSC_1068.jpg

DSC_1069.jpg

Pe unul din cele mai faine drumuri din ultima perioada.

Pe unul din cele mai faine drumuri din ultima perioada.

DSC_1073.jpg

DSC_2783

De la Medgidia la Bucuresti, via Adamclisi si Srebrana.

Ce a uitat Mihaela sa mentioneze e felul in care putea sa miroasa in campie din pricina socului si a salcamilor, in rest jurnalul a iesit chiar bine:

“In weekendul acesta ne-am suit din nou in sa si am luat drumul Dobrogei. Cum cursiera e inca un univers nou, avem din belsug drumuri noi pe care sa le exploram, atat in Romania, cat si pe la vecini. Dintre vecini, clar, Bulgaria e cea mai aproape de noi, pentru Serbia si Moldova fiind ceva de mers cu trenul. Bulgaria e interesanta, are drumuri valurite, libere si in stare relativ buna. Baiul e ca nu sunt prea multe punct de trecere a frontierei si dupa ce epuizezi clasicele Silistra si Ruse trebuie sa intrii cu masina in Bulgaria si sa te indepartezi putin de granita pentru a nu merge iar si iar pe aceleasi drumuri spre Srebrana sau spre Basarbovo.

De data asta desenam o combinatie de Dobrogea si nordul Bulgariei, cu dormit la Srebrana. Hotarare pe ultima suta de metri, rezervare la pensiune tot asa, trezit greu de dimineata. Trenul personal din Bucur Obor este plin ochi. Nu, nu cu turisti dornici de soarele litoralului, ci de oameni de varsta parintilor nostri care mergeau spre vreo “tara” din inima Baraganului. O tara de care si-au legat copilaria, iar apoi tineretea. O tara ce le procura chiar si pe vremea colectivizarii, cand si cand, o gaina, niste branza ori oua, ceva in plus fata de ratia de pe cartela si unde se investea timp si energie. Obiceiurile odata incetatenite nu se uita cu usurinta si radacinile dureaza, chiar daca societatea se schimba.

Nu stiu cati din cei care umplu acum trenul incarcati cu sacosi si papornite unde se ghicesc mancare si haine de lucru, sau din care ies cutii cu aparate de stropit pomii sau alte unelte de gradinarit cumparate de la oras, vad tara ca pe o sursa de legume si fructe organice, asa cum ar trebui sa fie privita. Cred ca cei mai mult o vad ca pe o sursa de mancare mai ieftina decat la piata (desi ban cu ban, tot acolo cred ca iesi), conserve pentru iarna si mai presus de tot si de toate este obisnuinta drumului si muncii. Uitandu-ma la ei in tren, sau pe personul statiilor unde coborau, nu pot sa nu remarc niste trasaturi comune pentru generatia parintilor nostri. Oameni stramutati de regimul communist la oras, (ei sau mai degraba parintii lor), mai intai in orase mici si apoi, cand viata s-a inasprit ajunsi in capitala, obisnuiti cu multa munca si cu mai putina distractie, barbatii cu burta, femeile pe ale caror maini incepe deja sa se citeasca varsta si truda. Si nu pot sa imi alung din minte intrebarea-cum va arata generatia noastra peste 20-25 de ani.

Dupa Fetesti trenul se goleste de-a dreptul si acum e clar de ce nu se merita un tren mai lung spre Constanta. De fapt acesta nu e un tren de oameni plecati in vacanta, ci un tren de navetisti de weekend. Ajungem punctuali la Medgidia si de acolo ne urcam pe bicicleta. Vantul ar trebui sa fie astazi de partea noastra si sa bata de la Est la Vest. Imi place cumva Dobrogea desi nu are multi inalti, dar pe bicicleta e frumoasa, cu relieful ei valurit. Perioada cea mai buna din an este fara indoiala primavara, cand e inca placut afara, si nu te ucide caldura torida din iunie-iulie. Cel mai greu este sa desenezi in Dobrogea o tura in circuit, pentru ca de regula vantul bate destul de tare si nimeni nu e incantat sa pedaleze impotriva sa. Cursiera te lasa insa sa legi si 400 km pe weekend, sa ajungi din gara in gara, sa mai ai de rezerva varianta unui tren si iata ca nu trebuie mereu sa revii la masina si sa faci ture in circuit. In plus 200 km departare cine stie cum bate vantul sau cum se schimba peste noapte.

Momentan bate bine si cu vant in pupa mergem pe drumuri secundare spre DN3 Constanta-Murfatlar-Silistra. In Adamclisi facem prima pauza mai lunga, la Tropaeum Traiani (monument triumfal roman) , insa cei 7 lei nu merita banii comparat cu Mausoleumul de la Marasesti. Ne oprim si la o vorba si o ciorba cu oameni pe care nu i-am mai vazut de ceva vreme si apoi, cu burta plina ne punem din nou pe pedalat. Oprim constant prin sate pentru apa, dulciuri si chestii sarate. Efortul isi cere plata in calorii si tot felul de pofte ni se invart prin cap. Este weekendul cicloturistilor adevarati, care vin de pe contrasens si merg spre Asia. 3 am intalnit in acest weekend, foarte amuzant fiind ca ei nu stiau unii de ceilalti, mergeau singuri de saptamani bune, iar pe contra-sens abia de intalnisera alti 2-3 oameni in saptamani/ luni de calatorie. E normal asa, la vremea asta se aude chemarea orientului. Intoarcerile in batrana Europa sunt pentru toamna.

Drumul prin Doborogea a fost foarte fain. Liber, cu urcari si coborari, cu serpentine, am avut parte de o zi racoroasa si am strabatut numeroase cranguri parfumate de salcamii aflati la apogeul infloririi. Silistra e un oras interesant. Punctul de frontiera e ascuns dupa colt, mai, mai sa il ratezi, pe stanga ai blocurile bulgare, pe dreapta ai soseaua romaneasca, frontiera adevarata nu erau gardurile ramase inca marturie pe marginea drumului, ci Dunarea batrana si lata.

Trecem la vecini, schimbam niste Leva si pornim spre Srebrana. Cazarea nu e chiar in Srebrana, ci in Vreten, spre care mai urcam putin. Vom imparti locuinta linistita cu un grup pestrit de malaezieni, un elvetian ratacit pe acolo si un ghid local (bulgaroaica). Cum nici in Vreten nici in Srebrana nu ne-au cazut ochii pe niciun restaurant, o inntrebam pe gazda daca ne poate pregati ceva de mancare pentru seara. Ne ofera omleta si acceptam fara sa clipim caci foamea e mare. Pana e gata masa avem doua variante: sa mergem in rezervatie, sau sa mergem inapoi in Srebrana si sa vizitam muzeul dedicate rezervatiei. Tantarii ne ajuta sa alegem variant corecta (muzeul) si cum era si noaptea alba a muzeelor, revenim in Srebrana.

Dupa 45 de minute de poze, chiorat la pelicani prin binoclu si ascultat muzica usoara bulgareasca o luam inapoi spre Vetren si odata ajunsi la pensiune aflam cu bucurie ca omleta s-a transformat in chiftele. Chiftelele suna si mai bine J. In fata mesei constatam ca inaintea chiftelelor e si o salata si uite asa anosta omleta se transforma intr-o opulenta si gustoasa masa bulgareasca. Malaezienii sunt responsabili cu bautura (vin si rachiu) si uite asa, incheiem cu bine o zi pe drumuri.

Duminica reusim sa plecam de la pensiune abia pe la 9.30 si mai pregetam cam 1 h prin Srebrana, astfel incat ne asternem la drum cand e caldura mai mare si mai mare. La nici unul din noi nu trag motoroasele si tot gasim motive de pauza. Dupa ce trecem de Turtucaya, urcarile si coborararile se raresc, pana ce dispar definitiv si sunt inlocuite de un drum plat, anost si cu vant din fata, sau dreapta fata. Totusi viteaza medie creste usor, usor. Ma apuca groaza cand ma gandesc ca vantul asta bate din Romania si ca il vom lua in fata de la Giurgiu si pana acasa. Desi progresam, sentimental ca ne taram pe pamant bulgaresc ma domina si tot astept sa ajungem mai repede in Ruse.

Trecem fara prea multa tevatura granita si poposim la primul petrom, fix langa o lada de gheata. Pe toata mi-as turna-o in cap. Deschid internetul si foreca spune ca vantul bate din sud-vest. Mai sa fie, toata Bulgaria a batut din vest- nord-vest si pe celalalt mal al Dunarii vantul ne e favorabil. Radu vrea sa mearga la Comana pentru a cauta loc de cort pentru micro-aventura din timpul saptamanii si pentru a evita drumul aglomerat si plictisitor spre Bucuresti. In ceea ce priveste drumul, are dreptate, dar si eu vreau sa ajung cat mai repede acasa si un ocol de 10 km nu ma incanta. In plus, stiu drumul de anul trecut. E trist, dar ai jumatate de banda numai a ta. Asa ca la Daia ne despartim. Ii dau inainte spre Uzunu, sperand sa opresc acolo pentru o pauza.

Dar Uzunu de pe DN nu ofera nimic si nu am chef sa fac nici stanga, nici dreapta. Asa ca tot inainte spre Calugareni. Deja visez la un hamburger, ceva carne, cihftea, ceafa, orice de la Kaufland grill in mijlocul unei chifle. In Calugareni nici vorba de asa ceva. Ma opresc la magazinul din centru si m-as multumi si cu niste mezel, daca ar fi ceva care sa arate ok, dar totul avea un aspect dubios, de mezel ieftin si vechi. Asa ca aleg niste chipsuri cu bacon fara moarte, apa rece si o inghetata. Trebuia sa ma racoresc, caci ceaiul verde din bidon parea deja compot. Fac 10 minute pauza, mananc , ma indrept de spate caci kilometri scursi si-au lasat aprenta si ma astern din nou la drum. Acum localitatile se scurg mai repede, din Adunatii-Copaceni stiu si distanta si drumul pana acasa, dar in Jilava ma apuca din nou foamea si vad in loc de „cele mai mici preturi din zona“, „cei mai buni mici din zona“.

Ajung acasa dupa cam inca 1 ora si primul lucru pe care il fac e sa ma intind putin pe mocheta, sa imi indrept spatele si sa ma bucur de racoarea garsonierei. M-a topit caldura de azi. Apoi dus, tiramisu rece din frigider, shaorma calda si grindina au completat seara de duminica si au incheiat un weekend de pedalat. A venit vara si de acum trebuie sa ne mutam mai la munte. Pe MTB preferabil.”

Pregatit de drum dupa debarcarea din personal.

Pregatit de drum dupa debarcarea din personal.

La Tropheum Traiani, certificatul de nastere in stanca al poporului roman (cica).

La Tropheum Traiani, certificatul de nastere in stanca al poporului roman (cica).

Romania, cu tot cu oi la pachet.

Romania, cu tot cu oi la pachet.

Drum intins si spor la pedalat.

Drum intins si spor la pedalat.

Din nou peste granita, de data asta la prietenii nostri bulgari.

Din nou peste granita, de data asta la prietenii nostri bulgari.

Drumuri pustii.

Drumuri pustii.

Si tantarime cat cuprinde.

Si tantarime cat cuprinde.

Vizitand muzeul

Vizitand muzeul

Maci de mai.

Maci de mai.

Maci de mai.

Maci de mai.

Si-au inebunit salcamii.

Si-au inebunit salcamii.

Bolta inmiresmata.

Bolta inmiresmata.

Fiecare pe unde poate.

Fiecare pe unde poate.

La foisor.

La foisor.

DSC_1415

Nesebar si despartirea de Bulgaria.

Inca o noapte la o pensiune, de data aceasta in mijlocul orasului vechi din Nesebar. Mergand iarna mi se pare ca nu prea ai cum sa scurtcircuitezi pensiunile sau gazdele, mai ales daca vremea e urata si uda trebuie sa-ti usuci undeva la caldura lucrurile odata la cateva zile, iar la putin peste 0 grade nu prea ai cum sa faci lucrul asta pe drum. In acelasi timp incep sa am un mic dubiu daca a fost bine sa iau dupa mine sacul de dormit de puf (de iarna). Da e cald si bine in el cu el in cort chiar si atunci cand e frig afara, dar mi se pare ca se umezeste destul de repede si ca trebuie uscat cam des.

Asa, acum revenind la Nesebar, orasul vechi e chiar dragut si contrasteaza puternic cu mastodontii turistici care troneaza pe malul Marii Negre in zona Sunny beach. Numit si Dubrovnic de la Marea Neagra, oraselul are un numar extrem de mare de biserici pe cap de locuitor, cu biserici construite de la secolul V pana la secolul XVIII, astfel incat poti urmari pe viu cum s-au schimbat stilul, dimensiunile, modalitatile de ornamentare.

Vremea in schimb a fost la fel de mohorata si orele de soare promise de meteoblue au intarziat sa apara astfel incat m-am multumit sa hoinaresc pret de cateva ore pe stradutele orasului si pe la fosturile porturi, incercand sa aflu cat mai multe despre orasel. Tracii, grecii, romanii si otomanii toti si-au lasat intr-o mai mica sau mai mare masura amprenta asupra oraselului. Iar labirintul de mici stradute strajuite de case de lemn si cu biserici din 10 in 10 metri, chiar arata interesant. Nu i-as zice totusi chiar Dubrovnic de la Marea Neagra, asa cum e denumit.

Dupa Nesebar vine in schimb momentul sa ma urc din nou pe sa, cu urmatoarea destinatie Edirne, primul oras in care vreau sa ajung in Turcia. Doar ca pana acolo sunt 230 de kilometri si orasul nu e chiar in drumul catre Istanbul, dar are avantajul ca drumul pana acolo evita destul de mult timp europenele aglomerate. In schimb bucata cu cei 30 de kilometri de european pana in Burgas nu am cum sa o evit, dar tot raul e spre bine caci in Burgas trebuie sa-mi iau un set nou de placute SPD. Dupa plimbarea pe piatra cubica din Nesebar am reusit sa pierd unul din suruburile cu care se prinde placuta de pantof si oricum placutele au 3 ani si destul de multa uzura la bord. Doar ca pana cand se uzeaza putin trebuie sa am grija sa nu iau cazatura incepatorului in momentul in care vreau sa ma opresc.

Putin dupa Burgas scap in schimb de european si de trafic in momentul in care fac dreapta spre Sredets si profit de vantul din spate si de soarele ce a aparut in sfarsit. E prima data cand vad soarele dupa aproape 6 zile de la plecare, si e incredibil cat de mult conteaza la moral. Vremea a fost pana cum fix ca vremea pe care am avut-o in Berlin, vreme ce a fost si unul din motivele pentru intoarcere. In momentul in care esti obisnuit sa vezi soarele din cand in cand, si sa te mai vada si pe tine soarele, saptamani la rand cu nori si ceata poti sa devina deprimante.

Datele zilei:

Distanta: 72km.
Diferenta de nivel: 550+ / 380-.
Moral: 8.
Obiective: 8.

Ziua se incheie cu primul apus al turei si cu o noapte la cort intr-un loc ferit in padure dupa ce trec de Sredets. A doua zi dimineata e frig si umezeala in cort si incep sa ma gandesc daca oamenii de la decathlon au calculat bine aerisirile pentru cortul asta de doua persoane. Astazi as fi vrut initial sa ajung pana in Edirne dar planul de a face 130 de kilometri intr-o zi e spulberat de vantul din fata care a batut toata ziua. Pana in Elsovo e aceasi pustietate cu care m-am obisnuit in Bulgaria pana acum, iar din Elsovo dau de drumul european ce duce la granita cu Turcia, si acesta in urcare si vant din fata.

Granita e infinit mai complicata decat a noastra si trec pe la cel putin 6 oameni care ma intreaba de pasaport dar pana la urma trec fara probleme si-mi fac intrarea in tara in care voi petrece urmatoare 2-3 saptamani, Turcia. A trecut una, au mai ramas 6.

Datele zilei:

Distanta: 100km.
Diferenta de nivel: 980+ / 800-.
Moral: 6.
Obiective: 4.

Noaptea Nesebar.

Noaptea in Nesebar.

Singur pe strazile pustii.

Singur pe strazile pustii.

Fosta biserica, una din multele din Nesebar.

Fosta biserica, una din multele din Nesebar.

Biserica Sfantul Stefan.

Biserica Sfantul Stefan.

Nimfa din Nesebar.

Nimfa din Nesebar.

Stradute inghesuite.

Stradute inghesuite.

Prima intalnire cu soarele dupa 5 zile pe drum.

Prima intalnire cu soarele dupa 5 zile pe drum.

Primul apus.

Primul apus.

Moment de respiro.

Moment de respiro.

Prin padurile Bulgare.

Prin padurile Bulgare.

Una din multele case parasite din satele bulgare.

Una din multele case parasite din satele bulgare.

Scurtaturi si lungituri, in loc de 350 de kilometri pe drumuri principale 567.

Scurtaturi si lungituri, in loc de 350 de kilometri pe drumuri principale 567.

Atmosfera de toamna.

Atmosfera de toamna.

La revedere Bulgaria.

La revedere Bulgaria.

DSC_1366

Drumul alb si scurtatura spre Nesebar

Noaptea a trecut intr-o liniste deplina, si eu am dormit neintors pana dimineata in adapostul forestier pe care l-am gasit in seara de dinainte. Trezirea e matinala caci, uitandu-ma pe harta, Nessebar-ul e departe si mai e un sir de dealuri de trecut pana acolo.

Orice s-ar zice, la bulgari e de urcat, si in ultimele zile am urcat si am coborat constant cate 1000 de metri diferenta de nivel. Poate nu pare mult, dar cu bicicleta de 40 de kilograme fiecare metru urcat cred ca se simte dublu. In schimb locurile sunt chiar frumoase si nu pot decat sa recomand Bulgaria pentru cicloturism, sunt zone care arata incredibil de pitoresc si chiar daca nu am prins cea mai buna vreme pentru poze tot mi s-au parut faine locurile.

Acum revenind la harta pe care am avut-o dupa mine, e cumparata dintr-un rompetrol si desi e la o scara obscen de mare, 1:540.000 are un nivel de detaliu foarte bun, cu tot ce inseamna sat / satuc pe ea si cu o multime de drumuri mici care sunt marcate ca albe pe harta. Din experienta ultimelor doua zile cred ca ar trebui in pic actualizata, nu de alta, dar drumurile respective au fost practicabile pentru masini acum multe zeci de ani.

Revenind la ziua de astazi, desi stiam de ieri cum arata un drum alb pe harta tot mi se parea tentant un drum care scurtcircuita o bucla si ar fi insemnat 30 de kilometri in minus pe ziua de astazi. Dar pe de alta parte era si un drum alb de 17 kilometri, si daca ieri mi-au trebuit 2 ore pentru 9 kilometri incep sa ma intreb daca se renteaza.

Ziua e la fel e mohorata ca si in ultimele zile. Zau ca asta e vreme de Berlin, unde nu vedeam soarele cu saptamanile, dar acum cand sunt pe drum parca nu e chiar asa de deprimant caci tot timpul mi se perinda prin fata locuri noi. Kilometrii pana in Dobromir curg repede, iar aici ma opresc la magazinul comunal din fata moscheei, unde dau de niste eclere tare bune, cam ca cele din Romania din ultima zi, daca nu mai bune. Sau o fi doar faptul ca dupa cateva ore pe bicicleta absolut orice mancare ti se pare mirifica.

De aici cu un plus de moral de la ecler vine momentul sa dau pieptul cu drumul alb de 17 kilometri. Drum ce incepe promitator dar se strica cu fiecare kilometru astfel incat pe la kilometrul 4 dau de poduri rupte si portiuni in care s-a transformat intr-o singura poteca. Deja imi fac planuri ca o sa-mi ia 3-4 ore si ca sa fie situatia si mai roz chaingliderul imi sare de cateva ori in mod enevervant si trebuie sa ma opresc sa mesteresc la el. Un bulgar merge cam in paralel cu mine pe jos si are cam aceasi viteza cu tot cu mesteritul meu.

Dar pana la urma reusesc sa dibuiesc si Chaingliderul, si din fericire dau si de un forestier mai mare, care arata mult mai bine si care pare sa ia locul potecii, si pe care am inaintat pe ultimii kilometri. Cred ca ultimele 2 zile au fost un test foarte bun pentru drumurile rupte pe care o sa le intalnesc de acum inainte si coafura rezista, bicicleta rezista, picioarele rezista.

Din fericire dupa ce se termina urcarea e doar de coborat, din Pripek pana in Nesebar, daca cei 50 de kilometri de pana acum au durat aproape 6 ore, urmatorii se scurg in 2 ore si putin. Pe masura ce ma apropii de Nesebar locurile se schimba si impresia generala ca tot ce e aproape de mare s-a transformat intr-o monstruozitate turistica, cu hoteluri peste hoteluri, unele in constructie altele terminate, dar toate deopotriva de pustii in Februarie. As prefera sa am parte de cat mai putine locuri de genul acesta in calatoria mea, si uneori stau sa ma gandesc daca e in regula felul in care se dezvolta industria turistica in anumite locuri.

Orasul vechi din Nesebar e in schimb neatins de schimbari, dar despre el in postarea urmatoare.

Datele zilei:
Distanta: 100km.
Diferenta de nivel: 900+ / 1150-.
Moral: 8.
Peisaj/Obiective: 5.

Planuri.

Planuri.

Vacile noastre parca arata putin altfel, cel putin in semne.

Vacile noastre parca arata putin altfel, cel putin in semne.

Din nou pe alt judetean.

Din nou pe alt judetean.

Nu trebuie sa mergi pana pe BAM pentru astfel de drumuri.

Nu trebuie sa mergi pana pe BAM pentru astfel de drumuri.

Semnele primaverii.

Semnele primaverii.

Strajerul barajului.

Strajerul barajului.

Ajuns in Nessebar.

Ajuns in Nessebar.

DSC_1321

Intalnirea cu regele bulgar.

Bulgari au fost foarte tari de vreo doua ori in istorie. Si primul dintre momente a fost acela in care s-au stramutat din stepele din nordul Marii Negre si au intemeiat primul stat bulgar. Ce mi se pare foarte intersant e ca bulgari cuceritori de atunci erau vorbitori se limba turcica iar etnogeneza a implicat un amestec dintre slavii de sud, bulgarii si urmasi fostilor colonisti romani. De la primii a ramas numele, de la slavi limba. Dar pe la 700 si ceva, inainte de a se numi tsari regi lor purtau numele de Khan. Si unul dintre ei inca mai strajuieste sculptat in scanca deasupra satului Madara, un fel de Burebista de langa dunare, doar ca in varianta originala de acum 1300 de ani.

Ziua se anunta la fel de rece si de mohotata ca si cea de ieri, dar cu moralul ridicat de confortul noptii pe trecute la pensiune ma asez din nou la drum. Si cum moralul oricum era sus reusesc sa gresesc drumul si sa lungesc traseul zilei cu inca 10 kilometri.

Dupa ninsoarea de noaptea trecuta totul e acoperit de zapada, inclusiv copacii ale caror crengi par sa fie tapetate cu zahar. Oricum arata mai bine si mai fotogenic decat cenusiul din ultimele doua zile.

Urcarea de 15% pana la rege scoaate putin sufletul din mine si stau sa ma gandesc ca Bulgaria e un antrenament foarte bun, la 1000 de metri de urcare si de coborare pe zi.

Calaretul si stancile pe care a fost o fosta fortareata arata chiar fain si cred ca sunt singurul care se invarte pe aici intr-o zi de saptamana in februarie. Dar dupa ce urc lana la fortareata si dupa ce fac poze in tihna vine momenul sa fac si ceva kilometri pe ziua de azi. Tot pe drumuri secundare si prin sate uitate de lume cum au fost ai zilele anterioare.

Kilometri curg usor pana in Gradinarovo, unde drumul se termina si drumul judetean ce ar trebui sa continue e de negasit. Si localnicii sunt la fel de negasit si astept putin pana cand apare un satean pe care pot sa-l intreb de directie. Si el vorbind in bulgara, eu tot monosilabic inteleg ca drumul pe care voiam sa merg e fara asfalt ai cam rupt cu multe intersectii si greu de dibui. Dar cum alternativa e un ocol de 30 de kilometri nu prea am de ales, asa va zic sa incerc, moment in care imi explica si bulgarul cam cum ar trebui sa o iau.

Asa ca incepe aventura si pe ziua de azi, si dupa o ora de inaintat forestiere printr-o padure cu copacii acoperiti de zapada ma declar pierdut si trebuie sa apelez pentru prima data la google maps care ma descurca pana la urma. Partea buna e ca balaurind pe aici am dat de un mic adapost forestier care a fost numai bun ca loc de innoptat, astfel incat am scapat de intins cortul in zapada pentru noaptea asta.

Inainte de a ma uita pe google maps sa vad pe unde sunt si cum merg forestierele am avut si un moment in care busola mi-a arata ca directiile se invalmasire complet dupa cateva intersectii de forestiere, si ca nordul nu era nici macar pe directia aproximativa in care credeam eu ca e. Buna si tehnologia in situatii de genul asta. In acelasi timp se pare incredibil ca drumuri ca si aceasta apar pe harta rutiera pe care am luat-o la intamplare, dar despre astfel de drumuri si despre harta in sine in postarea urmatoare.

Datele zilei:
Distanta: 72km.
Diferenta de nivel: 900+ / 900-.
Moral: 7.
Peisaj/Obiective: 7.

Fortareata din Shumen.

Fortareata din Shumen.

Urcand catre Madara.

Urcand catre Madara.

Scarile ce duc la rege.

Scarile ce duc la rege.

Unul dintre primii Khani bulgari.

Unul dintre primii Khani bulgari.

Privind de pe locul fostei fortarete.

Privind de pe locul fostei fortarete.

NU!

NU!

Pe drumuri judetene.

Pe drumuri judetene.

Locul de inoptat.

Locul de inoptat.

DSC_1301

Viscolul din Shumen

De o jumatate de ora urc incontinu prin noapte si prin viscol, pe un drum pe care au trecut pana acum au trecut doar doua masini intr-o jumatate de ora. Probabil se intrebau si ei ce Dumnezeu cauta pe aici pe vremea asta un biciclist. Eu in schimb nu pot sa zic ca ma intreb acelasi lucru.

Raspunsul pragmatic e ca pedalez prin noapte pe un drum secundar care pare sa urce pana in cer pentru ca a inceput viscolul si pentru ca nu am gasit nici un localnic binevoitor la care sa dorm in Novisel si nu am de gand sa ud in ultimul hal cortul si sacul de dormit punand cortul pe vremea asta. Astfel incat am ales sa pedalez pana in Shumen cu speranta de a gasi o pensiune acolo;

Raspunsul putin visator ar fi ca desi e greu, desi trebuie sa fac in unele locuri pauze din 10 in 10 minute, desi drumul e acoperit de 5 centimetri de zapada si muncesc de doua ori mai mult calcand zapada cu rotile si desi viscolul imi intra enervant in ochi de fiecare data cand trec de 5 kilometri la ora ma simt bine si intr-un fel mai masochist imi place.

Imi place padurea acoperita de zapada care straluceste in lumina dinamului, imi plac cele doua caprioare care traverseaza drumul la 10 metri in fata mea, imi plac cucuvelele care se aud in padure si imi place pustietatea in care ma gasesc. Pentru ca in Bulgaria e pustietate, si mai ales daca mergi pe drumuri secundare gasitul oamenilor pe care sa-i intrebi de directii poate sa devina o problema. O aventura trebuie sa fie grea, trebuie sa ai momente in care nu stii cum se va termina ziua dar in acelasi timp increderea in tine si in ce urmeaza trebuie sa fie intotdeauna importanta. Si tocmai momente de genul acesta iti reamintesc ca esti pe drumul cel bun.

Ziua inceput complet nepromitator cu 3 ore pierdute in Razgrad incercand sa fac rost de o cartela prepay care sa aiba si ceva net, actiune terminata fara success momentan. In schimb drumul care a urmat dupa Razgrad mi-a amintit ca Bulgaria e o tara chiar frumoasa si ca mi-ar place sa revin pe aici atunci atunci cand nu e invaluita in cenusiul zilelor de februarie.

Astazi, dupa doua zile in care vantul a tot batut din nord, temperaturile au scazut pana la temepraturi ce ar putea fi considerate normale pentru perioada aceasta. Asta inseamna in acelasi timp vesti proaste pentru mine, si dupa cateva ore trebuie sa iau masuri speciale pentur a nu-mi ingheta picioarele. Dupa care au urmat cateva ore de pedalat cu o fulguiala usoara ce nu uda nici soseaua, pana cand in cele din urma m-a prins din urma atunci cand faceam cumparaturile de seara in magazinul comunal din Srednya.

Comunicarea cu oamenii a fost deficitara pe de o parte pentru ca nu dau de ei fiind extrem de pustiu, pe de alta parte pentru ca si atunci cand dau de ei si ma intreaba ei pe limba lor pot doar sa ghicesc ce vor sa zica. Rusa ar fi fost de ajutor pe aici, dar deocamdata nu am sanse sa leg cateva propozitii in limba asta. In schimb tot vazand lume de localitati in chirilica am inceput sa deprind o oarecare iscusinta in a le citi mai repede.

In Senovo si Novosel chiar am incercat sa intreb mai mult prin limbajul semnelor daca e vreo pensiune sau un loc in care as putea dormi in seara asta, la ceas de inserare sub o lapovita demoralizanta, dar m-am lovit de acelasi “Nema pansion” si de indicatii de a bate drumul de 20 de kilometri pana in Shumen. Pacat de zona caci locuri de cort ar fi fost o groaza, dar chiar nu am de gand sa ud tot echipamentul atunci cand exista o alternativa. Si astfel ma pornesc la drum si ajung in momentul povestit la inceputul paragrafului.

Din fericire seara s-a terminat cu bine si am dat probabil de singura persoana de aici care stia engleza si care isi plimba cainele intalnire inceputa cu un “Thank god” cand mi-am dat seama ca omul chiar poate sa comunice in limba asta si care mi-a explicat unde pot sa gasesc si o pensiune mai ieftina decat hotelul comunist ce trona in mijlocul orasului. Astfel incat seara s-a incheiat cu probleme uzuale de genul dus cald, spalatul si uscatul catorva haine, scris postari, incarcat electronice si alte maruntisuri din aceasi categorie.

Datele zilei:
Distanta: 84km.
Diferenta de nivel: 1000+ / 1000-.
Moral: 8.
Peisaj/Obiective: 6.

Locul de cort din seara precedenta.

Locul de cort din seara precedenta.

Eu si tovarasii.

Eu si tovarasii.

Izvor de la 1900.

Izvor de la 1900.

Scurtatura.

Scurtatura.

Inca putin si vine primavara.

Inca putin si vine primavara.

Orice coborare pe bicicleta iti pune zambetul pe buze.

Orice coborare pe bicicleta iti pune zambetul pe buze.

Adin, dva, tri.

Adin, dva, tri.

Atingere.

Atingere.

Steaua rosie dintr-un sat din mijlocul pustietatii.

Steaua rosie dintr-un sat din mijlocul pustietatii.

Tunel.

Tunel.

Prin viscol si lapovita.

Prin viscol si lapovita.

Prin viscol spre Shumen.

Prin viscol spre Shumen.

DSC_1252

Despartirea

Desparirea a fost impartita de data aceasta in doua, prima in Bucuresti de cei care au ramas acolo si inca odata dimineata urmatoare de Mihaela si de prietenii care m-au insotit pana la Basarbovo. Poate a fost putin mai usor asa cu toate ca despartirile nu sunt niciodata usoare. Si e greu de spus ce e in inima unui om in momentul in care se desparte de persoana iubita pentru atat de multa vreme. Fiind inca sub entuziasmul primelor zile poate la mine a fost mai usor, dar cert e ca sigur o sa fie foarte multi oameni care o sa-mi lipseasca in toate lunile astea.

Bun, am ramas singur, si acum incotro? Deocamdata mai trebuie sa mai mesteresc pe la bicicleta si sa organizez bagajele astfel incat plecarea e destul de tarzie astazi. Primul obiectiv pe lista e biserica din stanca de la Ivanovo, inclusa in patrimoniul UNESCO. Dar pana acolo mai sunt cateva deauri de sarit, si dupa o lunga coborare in canion ajung la baza stancilor cu pricina.

Aici in secolele XIII-XIV traiau peste 300 de calugari in chilii sapate in stanca si slujind in bisericute sapate in peretii canionului. In singura biserica care se mai viziteaza s-au pastrat o parte din frescele initiale, oglinzi catre o lume de mult apusa. In perioada respectiva bulgarii traiau a doua perioada de inflorire si incercau sa-si obtina independenta religioasa si prin donatiile tsarilor de la Tarnovo s-a format si aceasta mica dar influenta comunitate monastica. Iar locul chiar arata fain, un cot larg al Lom-ului care formeaza un fel de amfiteatru larg imprejmuit de pereti stancosi in care se mai vad inca urmele fostelor chilii. Dar despre vestita biserica nu pot sa povestesc prea mult, fiind inchisa pana intr-un sezon cu mai multi turisti.

De la Ivanovo incepe in schimb aventura, si incercand sa mai scurtez din drum ochesc o alta varianta de a iesi din canion ce pare sa mearga catre Shtraklevo. Si din nou imi dau seama ca nu e nevoie sa mergi departe pentru a gasi drumuri frumoase, si sunt destule si la noi si pe la vecinii. In Straklevo imi fac si cumparaturile, ocazie cu care invat si cum se spune salut si la revedere in Bulgara, si acelasi mod monosilabil de comunicat reusesc sa spun ca sunt roman si ca merg spre Nesebar. E cel putin ciudat cand ii vezi pe oameni cum vorbesc in Bulgara, dar din intonatie si din eter reusesti sa intelegi cam ce vor sa te intrebe.

Tot aici in fac de pomana si cu nebunul satului, care vorbea singur si care se invartea prin piateta comunala. Si de fiecare data cand arunca ceva la cos omul se uita daca era ceva ce putea sa-i fie de folos, astfel incat dupa doua coji de banana la plecare mi-am facut de pomana cu ultima banana ramasa. Si pentru un scurt moment am apucat sa ma uit in ochii lui de un albastru spalacit, ochi care mi-au ramas ore bune in minte.

Din Straklevo urmeaza Bazan, sat in care iar incerc sa intreb localnicii de un drum care mie imi apare pe harta dar despre care ei cred ca imi zic ca nu e ok. Cu indicatiile localnicilor e cu dus si intors, pentru ca toti nu si-ar baga masina pe unde as fi eu dispus sa-mi bag bicicleta, astfel incat in cazul acesta le ignor sfaturile, invat si cum se zice stanga si dreapta si plec mai departe pe drumul care imi apare mie pe harta. De data aceasta a fost varianta castigatoare scurtand cam 10 kilometri, minus un sarit de cale ferata acolo unde se termina drumul.

Din drumul principal in schimb se instaleaza din nou plictiseala. Cerul e la fel de plumburiu ca si in ziua de ieri iar amestecul de maro si verte vestejit de peste iarna poate sa devina destul de dezolant la un moment dat. Din Senovo caut iar o scurtatura care de data aceasta se dovedeste mai lunga, dar dupa un scurt ocol pe un drum rupt printr-o localitate ingheata in timp imi gasesc si locul perfect de dormit in seara asta departe de drum pe marginea unui ogor proaspat arat, pe malul raului Beli Lom.

Partea buna e ca incep sa devin mai expeditiv la partea de intins cortul si de gatit, astfel incat in seara aceasta a ramas ceva timp si pentru scris jurnale.

Datele zilei:
Distanta: 75km.
Diferenta de nivel: 700+ / 500-.
Moral: 9.
Peisaj/Obiective: 7.

Ultima dimineata cu prietenii si cu Mihaela.

Ultima dimineata cu prietenii si cu Mihaela.

Masa de despartire,

Masa de despartire,

Photo bombing.

Photo bombing.

9 luni.

9 luni.

Pe curand.

Pe curand.

Si s-au dus.

Si s-au dus.

Analizand harta.

Analizand harta.

Dupa mici mestereli, din nou gata de drum.

Dupa mici mestereli, din nou gata de drum.

Biserica din stanca de la Basarbovo.

Biserica din stanca de la Basarbovo.

Cautand scurtaturi.

Cautand scurtaturi.

Amfiteatrul fostelor chilii.

Amfiteatrul fostelor chilii.

Martisor.

Martisor.

Si biserica.

Si biserica.

Drumuri de tara.

Drumuri de tara.

Prin Bulgaria profunda.

Prin Bulgaria profunda.

Toate-s vechi si noua-s toate.

Toate-s vechi si noua-s toate.

Drum intins.

Drum intins.

Prima moschee.

Prima moschee.

Atentie gropi.

Atentie gropi.

Aripi frante.

Aripi frante.

DSC_1260.jpg

DSC_1179

Plecarea

Pe masura ce s-a apropiat ziua plecarii timpul a parut ca se contracta si nu putine au fost momentele in care nu eram deloc sigur daca voi reusi sa rezolv toate lucrurile pe care voiam sa le rezolv la timp. Astfel incat lista cu lucruri ce trebuie facute, s-a lista lunga s-a scurtat in lista cu lucruri ce trebuie facute neaparat inainte de plecare urmata de inca o scurtare la lista de lucruri critice.

Totul a culminat cu ziau de vineri, in care m-am impartit intre rezolvat o lista destul de lunga de lucruri si petrecut timp cu parintii si cu Mihaela. Punctul culminant a fost in schimb probabil momentul in care am luat de la Decathlon cateva piese de echipament esentiale pentru a putea pleca, respectiv cortul, incaltamintea si o pufoaica usoara, la ora 7:30 in seara de dinainte de a pleca. Dupa care o ultima masa de seara impreuna cu parintii, socrii si cu Mihaela urmata de definitivarea bagajelor care s-a terminat seara la 23:30.

La un moment dat am renuntat sa le mai organizez, si pur si simplu le-am aruncat in cob-uri in speranta ca voi avea mai mult timp pe drum pentru a vedea ce si unde va sta.

Si dupa o noapte scurta vine si marea dimineata, cu o burnita neanuntata si cu atmosfera bacoviana numai buna de inecat corabiile. Mai montez pe ultima suta de metri un suport de bidon, fac un dus rapid si facand pe pace-bycicle pentru parintii mei fac drumul de la usa blocului pana in Tineretului. De ce am ales in Tineretului? Poate pentru ca aici am muncit aproape 6 ani de zile, poate ca era oarecum pe directia prin care urma sa iesim, poate pe de o parte pentru ca ar fi fost un loc de plecare ca si oricare altul.

E greu de spus ce a fost in mintea si in inima mea in momentul in care am facut drumul pana acolo. Un amestec de entuziasm cu teama de a nu fi uitat ceva important. Si un ciclocomputer prost calibrat, care imi arata ca merg cu 10km/h cand eu aveam probabil de doua ori pe atat.

La Tineretului prietenii incep sa apara unul cate unul, si chiar ma bucur pentru fiecare mana pe care am strans-o acolo. Pe multi ii stiu de ani buni de zile iar altora cred ca le-a placut mult ideea unei calatorii lungi pe bicicleta cert e ca s-au strans suprinzator de multi oameni pentru o plecare destul de matina intr-o sambata dimineata. Multumesc inca odata.

Si dupa o jumatate de ora de glume, planuri, poze si chiar un mic interviu pentru o televiziune care habar nu aveam ca o sa fie acolo si dupa despartirea de parintii ne urcam pe bicicleta si ne asternem la drum. Spun “ne” pentru ca in prima zi de pedalat am avut o mica echipa de insotitori care au facut plecarea putin mai usoara. Si din nou le multumesc pentru asta.

Primii kilometri la iesirea din Bucuresti in schimb sunt foarte uzi si murdari mai ales ca multi dintre oameni nu si-au gasit la timp aparatorile de noroi pentru ploaia neauntata. Pe masura ce ne departam de Bucuresti si de drumurile principale asfaltul se zvanta si cum se mai si incalzeste pedalatul incepe sa devina din nou o placere. Cerul in schimb a ramas plumburiu si bacovian pana la sfarstiul zilei, un cer complet nefotogenic care face sa dispara orice urma de contrast din poze.

Din Comana urmeaza o mica bucata pe drumuri mai rupte, in schimb in momentul in care ajungem pe national intindem velele si cu un vant prielnic ajungem pe la 15:30 in Giurgiu, de unde ne facem si cumparaturile pentru masa de seara. Trecem si podul prieteniei si nu reusesc sa impresionez din pacate vamesul bulgar cu viza de Kyrgystan.

In minte jucase deja urmator dialog:
– Si, pana unde mergeti?
– Pai pana aici aproape, pana in Kyrgystan.
– Pana unde?!
– Pana in Kyrgystan, vedeti ca e si viza pe pasaport.

Realitatea a fost in schimb formata din cateva cuvinte balmajite in bulgara si un semn de a trece mai departe. Prin Ruse trecem prin parc si prin centru pentru a schimba ceva bani si pentru a cauta un operator de telefonie mobila pentru o cartela de bulgaria. Daca primul punct a fost simplu la al doilea mi-am dat seama ca o sa fie interactiv prin Bulgaria cu engleza, dar am aflat prin metode de comunicare mono-silabice ca Vodafone e Mtel in Bulgaria si ca toate magazinele sunt cam inchise la ora asta. Nu-i nimic, sper sa rezolv in urmatorul oras mare luni dimineata.

Ultimii 15 kilometri pana in Basarbovo ii facem pe intuneric si cu ocazia asta imi amintesc ca nu-mi place de nici o culoare sa merg noaptea. In schimb acum stim ca ne asteapta locul de cort de langa falezele de catarat, unde ajungem dupa un deal redutabil pe care nu l-am observat pana acum cand veneam aici la catarat pe bicicleta. A urmat o ultima seara cu prietenii si o ultima noapte cu Mihaela inainte de cele 9 luni de calatorie.

Datele zilei:
Distanta: 110km.
Diferenta de nivel: 200m.
Moral: 9.
Peisaj/Obiective: 6.

Prietenii stransi inainte de plecare.

Prietenii stransi inainte de plecare.

Pinguin bulbucat.

Pinguin bulbucat.

La poze.

La poze.

La kilometrul 0.

La kilometrul 0.

Plutonul care m-a insotit.

Plutonul care m-a insotit.

Fara aparatori, rastignit.

Fara aparatori, rastignit.

Nu trebuie sa mergi departe pentru a da de locuri mai salbatice.

Nu trebuie sa mergi departe pentru a da de locuri mai salbatice.

Suspendat.

Suspendat.

Catre comana.

Catre comana.

Pe camp.

Pe camp.

Masa campeneasca.

Masa campeneasca.

Basarbovo

Basarbovo, la alergat si la bicicleta

Dupa alergarea de la munte de sambata, am revenit in Bucuresti cu planuri de catarare a doua zi la Basarbovo. De data asta gasca mare, 13 oameni, unii la catarat, altii la plimbareala, alti cu bicicletele. Nu am mai fost la Basarbovo de 2 ani, si daca atunci era aglomerat numarul de oameni care erau acolo Duminica nu pot sa zic ca m-a incantat foarte mult. Bine pe de alta parte nici nu pot sa zic ca as avea de ce sa comentez pana la urma, doar noi era 13 si puteam sa populam din plin zona.

Primavara aceasta n-am prea avut nici o taina cu cataratul din pacate, mai ales dupa genunchiul si glezna busita din februarie. Am avut o tentativa timida de ajunge la panou acum cateva saptamani, soldata cu proteste vehemente din partea gleznei, asa ca pentru weekend-ul aceasta nu avea prea mari sperante ca voi rupe stanca in doua. Voiam mai mult sa duc mai multi prieteni la o prima catarare pe stanca. Singura problema a fost ca s-au strans parca un pic cam multi, mai ales tinand cont cat de aglomerat era deja locul in care am fost. Problema cea mare in momentul respectiv e ca si daca ai lucruri de explicat si informatii de pasat mai departe, e foarte greu sa te faci auzit, mai ales daca nu ai vre-un talent pedagogic sau oratoric prea dezvoltat.

Intr-un fel din punctul asta de vedere raman la ideea ca numarul ideal de persoane intr-o tura se invarte pe undeva pe la 4-6 persoane. Cam pe aici e undeva e cel mai eficient schimbul de informatie, si contributia fiecaruia la grup chiar conteaza, dar pe masura ce numarul de persoane creste lucrurile se dilueaza. La catarat/alpinism lucrurile devin si mai restrictive, si echipele sunt de 2-3 persoane.

Revenind la ziua de duminica, partea buna a fost totusi ca am ajuns destul de devreme, pe la 8:30, si am apucat sa pun cateva manse in zona in care sunt concentrate cele mai multe trasee usoare. Le-am pus cam unul dupa altul, si in mod suprinzator genunchiul nu a protestat prea mult, sau cel putin nu la fel de mult precum ma asteptam. In schimb reintalnirea cu espadrile intrate la apa a fost cel putin dureroasa, astfel incat dupa 4-5 trasee si nu prea aveam nici o tragere de inima de la incalta din nou. Stiu ca se lasa, si dupa o luna de folosire mai intensa devin chiar comode, dar nu stiu daca voi avea timp in perioada urmatoarea pentru a le largi din nou.

Din nou pe stanca.

Fericit ca am scapat de espadrile

Dupa ce am pus cele 3 manse, oamenii au incercat combinatii de trasee care mai de care mai diferite, unii la primul contact cu stanca, unii mai experimentati. Una peste alta traseele de acolo sunt chiar faine, mai ales pentru incepatori. E ok ca e o concentratie destul de mare de trasee usoare/abordabile, astfel incat ai ce face o zi in zona. Pana pe la 12 se perindase cam toata lumea pe cele 3 trasee, si alungati de soarele care incepuse sa bata putin cam tare ne retragem la un picnic la umbra.

Dupa-masa, neavand nici un chef de a incalta din nou espadrilele, il las pe Florin tartore si ii imprumut bicicleta pentru a face o plimbare cu bicicleta prin Canion. Plimbarea s-a dovedit a foarte foarte faine, poate si pentru ca nu prea am intalnit pe nimeni pe traseu (in afara de cativa bulgari cu care a fost putin cam greu sa ne intelegem dar care ne-au ajutat cat de cat). Am mers prin canion pana in Krasna, ne-am urcat pe un deal pe acolo pentru a studia putin fizionomia locului si ne-am intors inapoi la Basarbovo tot prin canion. O scurta plimbarea care chiar mi-a placut, mai ales pentru ca am explorat si ceva zone noi.

Continuand explorarea.

La intoarcere.

O plimbare similara, doar ca in pas alergator au facut si Mike si Claudia, exersandusi un pic si simtul de orientare si stricand printre altele un pic si lucerna bulgarilor. Jurnalele lor suntaici si aici.