Category Archives: Calimani

DSC_0065

La cei doisprezece apostoli si pe fata estica a Ousorului

Tara Dornelor e o descoperire relativ recenta insa deja ma bate gandul sa ma intorc, pentru a o explora mai bine pe MTB. Cu access direct spre Suhard, Gimalau si Calimani are mult de oferit, atat la trekking, cat si la MTB.

Pentru ultimele 2 zile ale vacantei noaste de 24 ianuarie aveam in plan 2 ture usoare si scurte, una in Calimani, spre 12 Apostoli si una in prelungirea sudica a Suhardului- pe Ousor.

Nemaifiind presati de timp, ne permitem pentru luni o sculare relaxata, un mic-dejun incununat cu eclere, branzoaice si urechi de elefanti (asa se intampla cand lasi sa mearga 2 fete pofticioase la patiserie) si o plecare in traseu pe la ora 12.00. Si asa, a zis Radu ca apusurile sunt mai bune pentru poze si mai bine ne prinde noaptea pe munte decat sa prindem noi rasaritul in picioare :).

Poteca spre 12 Apostoli este aparent una tematica, amenajata cu panouri explicative facute destul de dragut. Drumul lat ne poarta initial printre salase si fanete ce ar imbia la schiat, daca zapada in care bagam batul nu ar beneficia de o crusta indaratnica. E cald, este din nou inversiune termica si nu dureaza mult pana raman la colanti si bluza cu maneca lunga. Prin multe locuri se vede deja iarba si pamantul si daca am ignora diminetile si serile geroase, as indrazni sa spun ca in aer miroase a primavara. Dupa o baie de soare prelungita, racoarea padurii este primita cu multa bucurie si aceasta este de fapt sectiunea unde castigam o bruma de diferenta de nivel. Ajungem in zona stancilor pe la ora 16.00 si ne bucuram de o panorama neasteptata spre Pietrosul Calimanilor in spate, Rodnei si Suhard in fata si multe alte masive pe care doar la banuim.

Eu si Marius pornim primii la vale, chinuindu-ne putin cu schiurile care se incurca printre tufele inalte de afine, merisoare, ienupar, braduti si jnepeni. Apoi, la iesirea din padure dam nas in nas cu crusta si schiez la supravietuire pana cand sunt salvata de drumul bun ce ne conduce pe curba de nivel usor descendenta spre finalul turei, la fix cat sa aprindem doar putin frontalele. Ziua o terminam in fata unui blid cu mancare calda, la discutii serioase despre cum va arata lumea peste 20 de ani.

Traseu: Gura Haitii- 12 Apostoli si retur, marcaj PA, datele turei: aici

Marti trebuie sa fim matinali, caci avem de ajuns pana la Brasov, respectiv pana la Bucuresti. Dupa scurte parlamentari si cu ajutorul lui Marius plecam doar eu si Radu spre Ousor. Aveam de gand sa facem o tura scurta, in mod cert fara apus romantic pe sus. Ca atare nici macar frontala nu am mai pus-o in rucsac. Tinta ni se arata inca de la inceputul traseului si versantul sudic al Ousorului este chel de-a dreptul, zapada lipsind cu desavarsire. Nu prea ne imaginam noi ce vom schia pe acolo, dar hai sa “Hit the Egg”. Drumul ce incepe domol, depasind ultimile case din sat si apoi strecurandu-se printre fanetele si livezile oamenilor nu prevesteste urcusul sustinut din a doua jumatate a traseului. Undeva pe la 1200 de metri, desupra unei stane, cam unde se desprinde Culmea Runcului gasim in mod neasteptat un firn de primavara perfect si dam o prima urcare doar de frumusetea unei prime coborari neplanficate. Apoi urcam pe bune pe serpentinele deja trasate, intram in padure, punem schiurile pe rucsac si castigam cat ai zice ousor vreo 200 m diferenta de nivel. Liziera padurii ne asteapta cu o supriza. O panta continua de zapada cat vezi cu ochii. Asa ca incaltam rapid schiurile si incepem sa urcam. Pe la jumatate, panta devine suficient de sustinuta cat sa renuntam la schiuri si sa profitam de urmele inghetate ce urca sfoara spre varf. Ma bucura vederea crucii ce marcheaza finalul urcusului, caci soarele, caldura si lipsa cremei de soare amenintau sa ma topeasca definitiv.

Ajunsi sus intelegem usor de ce lumea zice ca e fain pe Ousor. Fiind cumva un varf izolat, dar suficient de inalt, panoramele ce se deschid de aici pot rivaliza fara probleme cu deschiderile din munti mai inalti. Vedem perfect Suhardul si Rodnei, Calimanii din nou si undeva amestecam in mintea noastra Giumalaul si Raraul. Insa cu siguranta tura pe Ousor nu ne-ar fi placut atat de mult daca nu ar fi fost coborarea. Initial urmand fata abrupta si cu zapada compacta in partea superioara, apoi putin pulver si apoi putina crusta in partea inferioara (fascinant cum la schi de tura poti sa ai in 200 m 3 tipuri diferite de zapada), un intermezzo pe picioare prin padure, apoi schiat prin pulver printre braduti si ultima parte deja stiuta, pe firnul de primavara pe care trasam S-uri noi. De aici drumul nu are istorie si in 45 de minute ne vedem cu Marius care ne asteapta la masina cu eclere si placinte cu branza (multumim Irina!)

Lungul drum spre casa nu mai e asa lung cand ajungi la 20.00 in Brasov si ai inca o seara intreaga in fata, si nici cand te apuci deja sa imaginezi cum vei haladui tu cu MTB-ul la vara prin Rodnei, Suhard si Calimani.

Traseu: Dorna Candrenilor- Vf. Ousor si retur (CA + TA), datele turei: aici

Detalii inghetate.

Detalii inghetate.

Ace delicate.

Ace delicate.

Fractal.

Fractal.

Aliniati.

Aliniati.

Privind spre Rodnei si spre picioarele pe care am schiat cu putin timp inainte.

Privind spre Rodnei si spre picioarele pe care am schiat cu putin timp inainte.

La 12 Apostoli, incercand sa ghicim formele in stanca.

La 12 Apostoli, incercand sa ghicim formele in stanca.

O ultima privire inainte de a face cale intoarsa.

O ultima privire inainte de a face cale intoarsa.

DSC_0084.jpg

DSC_0089.jpg

Peisajul tipic in tara Dornelor.

Peisajul tipic in tara Dornelor.

Cea mai faina portiune cu pulver din toata tura.

Cea mai faina portiune cu pulver din toata tura.

Cuceritorii Ousorului

Cuceritorii Ousorului

DSC_0136.jpg

Gata sa infruntam fata estica a Ousorului.

Gata sa infruntam fata estica a Ousorului.

Panta mare si zapada buna.

Panta mare si zapada buna.

Calimani la schi de tura

Calimani

Calimanii, munti pe care i-am urmarit de la distanta din Rodnei, Suhard, Hasmas in repetate randuri aveau sa devina muntii in care aveam sa ne petrecem weekend-ul prelungit de 1 decembrie, in cazul nostru prelungit cu inca o zi.

Sunt munti relativ domoli dupa toate standardele, iar noi cred ca am ales cea mai “domoala” cale de a ajunge pe ei, respectiv din Toplita. In Toplita am ajuns pe la 24:00, intr-un tren super plin, aglomerat in exces de oferta de 1 decembrie a CFR-ului pentru tinerii din diferite colturi ale tarii. Aici am avut noroc sa nimerim singurul taxi din gara, condus de o taximetrista foarte cumsecade care ne-a dus pana la monument. Astfel am aflat cu suprindere ca putem intra fara prea mari probleme cu schiuri si cu bagaje 3 persoane intr-un matiz, nu degeaba ii zice micul gigant.

Ajunsi la rascrucea de unde se desparte forestierul pe care aveam sa luam a doua zi, ne gasim un loc de pus cortul intr-o ingraditura si ora doua ne prinde cu cortul intins si bagati in sacii de dormit.

Pentru sambata se anuntase vreme urata, asa ca nu ne-am propus sa ne trezim prea devreme, chiar speram sa ninga putin pentru a purcede mai cu spor cu schiurile in picioare pana la manastire. A doua zi dimineata ne trezim pe la 11, afara ninge frumos, s-a pus si putin zapada pe cort, e destul de frig si versanti ce marginesc valea sunt acoperiti de ceata.

Locul nostru de cort pentru prima seara.

Strumf in echipament de iarna.

Ne urcam pe schiuri, primi pasi sunt ciudat si mi se pare ca inaintam cam fara spor, in acelasi timp trebuie sa facem un pic ce slalom pe alocuri printre crengi si pietricele, dar pe masura ce inaintam stratul de zapada se mareste si forestierul devine din ce in ce mai acoperit de zapada curata. La scurt timp de la plecare la poarta uneia din cladirile de pe marginea drumul ne iese in intampinare un localnic, care se dovedeste a fi tatal lui Ciprian Andrecut (din categoria ce mica e lumea).

Un forestier invesmantat in alb.

Navigand printre nameti.

Ii dam inainte pe schiuri, mai pe drum, mai pe langa drum astfel incat lasarea serii ne gaseste aproape de manastire, unde gasim o fost stana in care ne adapostim pentru noaptea urmatoare. Punem cortul in stana si avem parte de o noapte ceva mai calduroasa decat precedenta.

Casuta noastra pentru cea de a doua seara.

Pregatiti de plecare.

A doua zi ne trezim devreme si plecam cum se lumineata de ziua, vremea se arata frumoasa cu cerul de un senin desavarsit. Ne hotaram dupa ceva indoieli sa urcam pe drumul care trece pe langa Dealul alb, hotarare ce avea sa se dovedeasca destul de norocoasa, deoarece drumul acesta mergea cel mai putin prin padure, iar toate forestierele din zona erau mai mult sau mai putin blocate de copaci cazuti. Inaintam o vreme pe urme de snowmobil, pana cand acestea se opresc sub un copac cazut de-a curmezisul, cineva muncise cu o zi inainte sa elibereze drumul dar nu reusise sa razbeasca pana la capat. Incepem sa facem slalom printre copaci incercam sa ne croim drum prin zapada mare, noroc ca nu e mult de mers si dupa cam o ora de lupte prin padure iesim intr-un luminis si de aici pe un plai care urca spre Varful Alb. E frumos, totul e de un alb imaculat iar noi ne impingem schiurile prin zapada nebatutat.

In drum spre manastire.

Peisaj hivernal.

Manastirea nou contruita.

Inaintand printre falnici brazi.

Pe un drum ce se ingusteaza.

Iesirea pe plai.

Dupa ceva vreme se aud din nou zgomotele celor care se chinuiam sa deschida drumul, iar in curand trec pe langa noi indreptandu-se spre retitis. Pe de o parte e pacat pentru ca strica o parte din frumusetea locurilor, cu zgomotele de motoare cu urmele lasate in zapada, dar pe de alta parte urmele care le lasa ne sunt si de ajutor, iar pe ele inaintam considerabil mai repede decat pana atunci. Ziua trece usor, iar seara ne prinde locul in care traseul vireaza stanga catre drumul care urca dinspre Puturosu. Nu nimerim intrarea si mai balaurim cam o ora pe un drum gresit, pana ce in cele din urma de adapostim langa o alta stana, punem cortul pe intuneric, in fata stanii, cu o singura frountala dupa ce trebalui cam o ora pentru a face o platforma uniforma pe care sa punem cortul. Noapte din nou destul de cald, iar dimineata soarele rasare de dupa Ceahlau luminand in culori aprinse totul in jur.

Fiecare stana cu troita ei:)

Pauza de energizare.

Urme de jivina.


Aproape de apus.

Inaintand pe schiuri.

Si cerul se coloreaza intr-un roz primitor.

Rasaritul din ziua urmatoare.

Privelistea din gura cortului.

Si cum drumetului ii sade bine cu drumul.

Plecam mai tarziu si ne intoarcem pret de ora pana in locul in care pierdusem marcajul cu o zi inainte, si prin padure initial dupa care prin gol Alpin spre Retitis. Ajungem relativ devreme la Statia Meteo, unde vom si sta in noaptea urmatoare, in speranta de a scuti timpul pierdut cu strangerea cortului in dimineata urmatoare. Mancam cate ceva si stam de vorba cu meteorologul, dupa care eu ies afara pentru a mai schia putin si pentru a mai face cateva poze.

Ceata inca domneste inspre depresinea Transilvaniei.

Caldura mare mon cher.

Lupta cu sabotii de zapada.

Inaintand spre Retitis.

Inca putin pana la statie.

1 decembrie.

Fosta exploatare ~ o rana a muntelui.

Statia meteo.

Iki?

Ultima geana de lumina.

Si dusa a fost.

A doua ne trezim de dimneata dar afara e o ceata de o tai cu cutitul, asa ca plecam destul de tarziu, pe la 9, in speranta de a prinde autobusul de ora 14 din Gura Haitii. Inaintam prin ceata si prin viscol orbecaind dupa stalpii ce folosesc la orientare pana in punctul in care se desparte triunghiul albastru, de aici ne dam jos pieile si ii dam drumul la vale. Mike are ceva probleme cu virajele stanga, coboara o parte din drum pe schiuri o parte pe langa dar pana la urma ajungem in drumul forestier ce leaga fosta exploatare de Gura Haitii. Coborarea a fost chiar faina, zapada fiind suficienta, In partea superioara doar varfurile jnepenilor ieseau afara, iar prin padure coborarea a fost superba. Imi pare rau ca n-am facut mai multe poze, dar in acelasi timp nu era nici cea mai buna vreme pentru poze.

Buna dimineata soare! ~ sau poate nu…

Modeland frisca prin padure.

Boca-boca cu claparii in picioare.

Bis.

De aici ii dam inainte pe forestier 10km pana in Gura Haitii in clapari, desi au parut mai multi kilometri parca, la fix pentru a ne face o supa pana la sosirea autobusului de ora 17:00. A urmat o noapte lunga dar uimitor de odihnitoare in acceleratul de Bucuresti, unde am nimerit intr-un vagon fara caldura, noroc ca am avut sacii de dormit la noi astfel incat ne-am odihnit regeste relativ nederanjati pana in Bucuresti.

Una peste alta munti faini, oameni de treaba, mai trebuie sa mai revenim cel putin odata pentru a parcurce si partea mai interesanta dintre 12 Apostoli si Negoiul Unguresc.