Category Archives: Cehia

Litomsyl

Cehia pe doua roti, Žďár, Telč si Třebíč

Ziua de sambata ne intampina cu vant naprasnic. In fiecare zi vantul a batut mai tare si acum am ajuns sa ma rog, ca daca exista un Dumnezeu al biciclistilor, vantul sa continua sa bata din aceeasi directie toata ziua, ca sa putem beneficia de el si pe drumul de intoarcere din Žďár nad Sázavou catre Kutná Hora.

Pana sa pornim insa pe drumul de intoarcere mai avem de tinut piept vantului din fata si mai ales din lateral, pe unele coborari, fiind atat de inversunat, incat imi scoteam preventiv SPD-urile, ca nu cumva, o pala hotarata sa ma arunce in sant. Fara gluma, e cel mai puternic vant pe care l-am prins pana acum pe bicicleta si atunci cand batea din fata, nici nu simteai ca esti pe coborare, iar atunci cand batea din lateral, era o adevarata provocare sa mentii directia, mai ales ca mergeam pe drumuri publice, pe care le imparteam cand si cand cu cate o masina. Si cum nu sunt deloc slabuta, ma gandeam ce sanse ar fi avut Claudia de exemplu pe un uragan ca asta.

Dimineata pe racoare...

Dimineata pe racoare…

Atacul gastelor scapate de sub control.

Atacul gastelor scapate de sub control.

Deal-vale, deal-vale...

Deal-vale, deal-vale…

Deci din prima parte a zilei nu am prea mult ce povesti. Nu aveam mancare mai deloc, vantul batea ca nebunul si nu prea aveam unde sa ne adapostim, desi pedalam cu inversunare progresam anemic, astfel incat nerabdarea mea cel putin atinsese cote maxime si eram mereu in fata, sperand sa vad pe un varf de deal manastirea spre care ne indreptam. Stiam din filmuletul de prezentare ca e ridicata cu perspectiva si cu ochii mei de vultur nu aveam cum sa nu ii remarc forma atipica.

Cand in sfarsit a aparut in campul vizual, m-am simtit mantuita, nu de alta, dar asta insemna ca lupta noastra cu uraganul avea sa se incheie in curand. Ca sa sarbatorim, oprim la Lidl si Radu se intoarce cu napolitante Roger, batoane de susan si miere, iaurt si kefir de la Pilos, ma rog, in supermarketurile din Cehia erau cam aceleasi produse ca si in Romania. Ma asteptam la asta, pentru ca in general pe ambalajele produselor pe care le luam din Romania era scris in ceha, poloneza, slovaca etc, deci produsele erau evident comune in toate aceste tari. In Germania, in magazinele din acelasi lant gasesti produse total diferite, semn ca exista doua piete diferite de desfacere.

Bun, deci daca dregem repede busuiocul cu ceva dulce si crestem la loc cota moralului ridicat, ne pornim spre manastirea atat de originala, ce capteaza cu usurinta atentia oricarui om ce vine de pe dealuri si are ocazia sa o vada de la departare…sau de sus.Asta datorita formei sale atipice de stea, ce nu se regaseste in modelele clasice de biserici/manastiri. Ea este produsul imaginatiei unui arhitect ceh (un fel de Schinckel local), pe nume Jan Blažej Santini Aichel, fiind poate cea mai importanta lucrare a sa, un fel de simbol al ideilor si inspiratiei sale. Santini a creat peste 80 de cladiri in diverse colturi ale Cehiei, iar 10 din ele sunt cu adevarat deosebite, majoritar fiind vorba de castele si cladiri de cult. Manastirea de fata este inchinata unui sfant ceh pe nume  St. John of Nepomuk, sfant de numele caruia se leaga un amalgam de legende. John of Nepomuk a fost sanctificat atunci cand la deschiderea mormantului sau i-a fost gasita limba intacta (sau cel putin asa se credea).

Zdar

Zdar

Cinci este numarul magic.

Cinci este numarul magic.

Unduit.

Unduit.

Umbrele cicloturistilor la Zdar.

Umbrele cicloturistilor la Zdar.

Abia la sfarsitul secolului 20, oamenii de stiinta au concluzionat ca nu e vorba despre limba omului, ci despre o bucata de creier dar deja imaginea sfantului intrase in constiinta colectiva. Constructia originala se bazeaza pe simbolul cifrei 5 (cele 5 rani ale lui Hristos, cele 5 litere din cuvantul latinesc “tacui” ce inseamna “pastrez linistea”, cele 5 stele vazute deasupra locului in care sfantul a fost omorat (innecat in Vlatva)), ce se regaseste ca atare sau ca multiplu de 5 intr-o multitudine de elemente arhitectonice. In orice caz, Santini a reusit sa se exprime si sa transmita povesti si legende, folosind o paleta restransa de elemente si combinanad cu maiestrie doua stiluri aparent opuse (cel gotic si cel baroc), dand astfel nastere sau popularizand stilul Gotic-Baroc, regasit in multe constructii din Cehia.

Dealul pe care este asezata biserica este batut de vant pe toate partile, asa ca revenim in oras pentru a gasi un loc insorit si ferit de vant si pentru a manca ceva. Pe de alta parte eu as tot pedala acum, ca sa beneficiez de vantul din spate, caci era deja hotarat: revenim la masina si mergem motorizat in sud, spre celelalte 2 obiective de pe lista de acasa (Třebíč si Telč)  pe care nu am avea timp sa le atingem pe bicicleta.

Frontiera dintre Bohemia si Moravia.

Frontiera dintre Bohemia si Moravia.

Cehia intr-o singura imagine.

Cehia intr-o singura imagine.

Radu nu prea cupleaza la ideea, dar kilometri se scurg in favorea mea, noi mergem mai mereu la vale, vantul bate din spate, iar pe seara se opreste si desi ne prinde noaptea cu 15-20 de kilometri inainte de masina, ii multumesc Dumnezeului ciclistilor ca a tinut cu noi pana la urma. Bifurcatie dupa bifurcatie aleg drumul cel bun si vad cum ne apropiem din ce in ce mai mult de tinta noastra, intram in harta regionala cu Kutná Hora care ne ajuta sa alegem o ruta prin cateva sate deja adormite, unde doar cainii se sinchisesc de trecerea noastra pe acolo si in final, coboram ultimul deal, cu imaginea bisericii langa care am parcat masina ca un reper infailibil. Aici, la campie este mult mai cald, vantul a incetat de tot si la o margine de camp gatim un festin cu paste si gulas si dormim din nou in puf.

Ziua de duminica era dedicata turismului cuminte. Conducem cam 70 de kilometri pe drumuri nationale bune spre Telčunde ajungem in jurul orei 9.00. Din fericire piata centrala este goala, caci pentru ea am venit. In descrierea mea scria asa “un orasel desprins din povesti, o piata centrala ce parca a venit direct din povestile lui Hans Christian Andersen, un castel plin de romantism si ochiuri limpezi de apa ce inconjoara orasul”. Din pacate lumina diminetii nu ne-a ajutat foarte mult si nu am vazut lucrurile in culorile acelea deosebite din filmuletul de prezentare. Dar pot sa imi imaginez cum ar arata piata respectiva pe final de zi, cu toate casele acelea superbe, care isi fac parca concurenta intr-un concurs de profil numit “Eu mi-s(s) casa cea mai frumoasa”.

Casele sunt ridicate in stil renascentis si baroc, cu fatade impunatoare (uneori mai inalte decat acoperisul sau la mansarda cu fatade false) si viu colorate, unele decorate cu modele geometrice sau diverse scene zilnice, altele cu mici reliefuri. La parter toate casele au arcada, arcadele se unesc si dau nastere unor galerii in care sunt ascunse magazine si cafenele insa tocmai din cauza aceasta piata are un aspect unitar, nimic nu depaseste linia imaginara a galeriei, comerciantii nu ies cu marfa in strada, iar micile localuri nu au decat un numar limitat de masute afara. Ne bucuram ca in piata e liniste, exploram si castelul in capatul estic si revenim la masina la fix, tocmai cand un grup de asiatici se revarsa in piata centrala. I-am vazut de departe, fiecare cu aparatul sau la gat (cel putin un aparat, preferbil cat mai nou si mai “destept”), cu tabletele pe post de aparat foto, mici, galagiosi si stransi buluc in jurul celui ce le servea ca ghid.

Casele de povesti din Telc.

Casele de povesti din Telc.

Dupa 30 de kilometri ne regasim intr-un cu totul alt oras. Třebíč nu arata nici pe departe atat de ingrijit precum Telčul  Fiind mult mai mare, blocurile de locuinte se vad inca de departe si centrul istoric este ascuns undeva pe malul Jihlavei (raul ce tranziteaza orasul). Locurile arata putin obscur, multe cladiri lasate in paragina, multe schele, totul inchis si relativ pustiu. Eu ma bucur de linste, Radu se teme insa pentru siguranta bicicletelor lasate pe masina. Pornim totusi la drum spre cele 3 obiective aflate in Patrimoniul Unesco: Basilica Sf. Procopius, Cartierul Evreiesc si Cimitirul Evreiesc, grupate toate intr-un circuit de 2-3 kilometri.

Basilica, ridicata pe locul unei vechi manastiri benedictine nu m-a impresionat foarte mult. Are cateva parti exeterioare frumoase (mai ales intrarea in basilica si partea sudica bine pastrata in stil romanesc-gotic, insa alaturi se gasesc anexe recent renovate in stilul castelului din Litomyšl cu mult alb ce constrasteza puternic cu griul intunecat al gresiei folosita ca material de constructie. Iar intrarea dinspre est, vopsita intr-o nuanta de caramiziu-rosu-rozaliu m-a dat pe spate…Radu a intrat si in interior insa problema in Cehia este ca tururile ghidate sunt doar in ceha, iar strainii primesc doar o foaie cu descrierea obiectivului in engleza (sau intr-o alta limba de circulatie internationala), insa datorita barierii de limba pierzi mult din esenta povestii pe care o spune ghidul.

Basilica Sf. Pricopius.

Basilica Sf. Pricopius.

Apoi ne indreptam spre cimitirul evreiesc, explorand in voie strazile mai mult verticale ale orasului vechi. Practic centrul vechi a fost dezvoltat pe malul raului, cu cartierul evreiesc la baza, apoi pe masura ce orasul s-a dezvoltat, pe dealul terasat de deasupra ghetoului s-au ridicat mereu alte si alte case, iar orasul nou, ridicat de comunisti, este direct sus pe deal. Astfel ne strecuram printre locuinte cu gradini minuscule, schimband seriile de trepte si urcand mereu mai sus, mereu deasupra urmatorului acoperis.

Ajunsi in varful dealului, nu e greu sa ajungem la cimitirul evreiesc, care a fost probabil cea mai interesanta parte a vizitei noastre din Třebíč  Si cea mai estetica. Poate veti fi intrigati de substantivul ales, caci doar un cimitir e mereu un cimitir. Cruci, povesti nespuse, vieti stinse, memorii incrustate in piatra si desi nu imi plac in mod special cimitirele, acesta a fost altfel. Nu pentru ca era un cimitir de evrei. Nici pentru vechimea sa (partea veche a cimitirului datand din secolul 17, cea mai veche piatra funerara fiind din 1625), ci pentru modul in care arata acest cimitir.

Dupa ce rascolesti cu picioarele stratul gros de frunze moarte de pe aleile de pamant si depasesti crucile de marmura neagra schimbate recent (ultima inmormantare a avut loc aici in 1953 daca am gasit eu cea mai recenta data de pe crucile din partea noua), ajungi la oameni ce au trait la cumpana dintre secolele 19 si 20, ajungi la cruci de piatra, pe care scrisul se vede greu, cu pozele cazute ori scuipate de piatra crapata in spate. Pe cruci poti citi prenume ce nu se mai folosesc in mod uzual, dar pe care le-am mai auzit in copilaria mea.

Este interesant si de observat ce se scria in fiecare perioada pe cruci, ce nume aveau oamenii, in ce limba se scria, pentru ca au existat evident niste curente. Intre sfarsitul Primului Razboi Mondial si 1953 insemnarile sunt in mare parte in germana, multe nume sunt germane, cam pe toate crucile scrie ceva de genul “Liniste/Pace cenusii sale/tale” si exista doar un rand in ebraica, sau cateva caractere. Coborand insa pe coasta de deal, intri in partea veche a cimitirului, cu oameni nascuti la inceput de secol 19 si decedati la sfarsit de scecol 19, oameni ce nu au prins niciunul din Razboaiele Mondiale si nu poti sa nu te intrebi cum era viata pe atunci. Aici nu mai sunt cruci ci pietre funerare pe care este scris doar in ebraica. In cimitir sunt aproximativ 3000 de pietre funerare, cele mai multe in partea veche. Unele pietre sunt inca la locul lor, altele sunt sprijinite de cate un copac sau de zidul cimitirului.

Haos si ordine.

Haos si ordine.

Zidul, lumea celor vii pe de o parte, lumea celor morti in partea cealalta.

Zidul, lumea celor vii pe de o parte, lumea celor morti in partea cealalta.

Putine se mai tin drepte, multe sunt crapate, rupte, mancate de timp, strambe, cazute, ilizibile, cuprinse de pamant si vegetatie. Iedera stapaneste totul, nu mai exista alei printre randurile de pietre, nu mai exista decat niste randuri imaginate, cu cateva cruci aici, apoi un spatiu gol si altele la capat de rand. Nici un pas nu a mai tulburat linistea dintre morminte. Totul e ascuns sub covorul des de frunze verzi si iarba, toti sunt la fel, toti o apa si-un pamant. Cum privesc liniile din cimitir vorbele “ne inghite pamantul” nu imi dau pace.

Meditativ.

Meditativ.

Morminte de peste veacuri.

Morminte de peste veacuri.

Am pregetat destul de mult in acest loc si am pornit tarziu spre oras, pentru a vedea unde au trait oamenii ce si-au gasit aici odihna vesnica. Cartierul evreiesc din Třebíč contine 123 de case, ridicate in jurul a 2 strazi principale si reunite prin alei si ganguri stramte. S-au pastrat aici cladirile ce definesc o comunitate: primaria, scoala, doua sinagogi, casa rabinului, spitalul, un camin pentru saraci si evident casele oamenilor simpli.

Este unul din cele mai bine prezervate cartiere evreiesti din afara Israelului, cel mai intins si singurul sit legat de evrei din afara Israelului, inclus in Patrimoniul Unesco. In 1890 aici locuiau 1500 de evrei, in 1930 doar 300, toti fiind deportati in lagarele de concentrare iar dupa razboi, s-au intors doar 10 persoane. Acum nu mai exista o comunitate evreiasca aici, si casele, cate mai sunt locuite, au propietari de o alta religie. Ne-a placut in primul rand faptul ca din nou am gasit locurile pustii si ne puteam plimba in voie. In sinagoga noua este amenajat un mic centru de informare, iar acolo exista un model 3D al intregului cartier, cu casele importante si explicatiile corespunzatoare.

Prin ghetou.

Prin ghetou.

Sinagoga abandonata.

Sinagoga abandonata.

Am plecat spre masina abia in jurul orei 17.00 pentru ca in fata ne stateau 500 de kilometri de condus spre Berlin, cu sentimentul ca vom mai reveni in Cehia, caci desi este o tara mica, este plina de istorie si locuri originale. Avand in vedere ca perioada de glorie a cehilor a fost intre secolele 13-16 si ca au fost cand sub dominatie habsburgica, cand sub protectorat german, cand formand Cehoslovacia, toate schimbarile acestea de sistem, si-au lasat (sau nu) amprenta asupra tarii. Si asta e foarte interesant de vazut si de descoperit la fata locului, in fiecare mic oras pe care il strabati in varianta “slow-travel” pe care ti-o induce bicicleta.

Infobox

Cicloturismul in Cehia

Cehia este in materie de cicloturism undeva la jumatatea distantei intre Romania si Germania. Exista rute ciclabile dar nu prea exista piste. Rutele ciclabile urmaresc in general drumuri secundare (maxim drumuri judetene), sunt marcate si indicate intr-o oarecare masura. Ca semne, se folosesc placute metalice galbene cu inscris negru si cu un semn distinctiv de bicicleta. Acestea sunt plasate pe aceiasi stalpi cu indicatoarele rutiere, dar la un nivel covenabil pentru biciclisti. De regula placutele indica directia de urmat, numarul rutei pe care esti si urmatoarele 2 orase importante si distantele pana la ele. Din pacate insa in orase, rutele sunt mai greu de urmarit si ele nu trec neaparat prin centru pentru a fi usor de intersectat.

Piste in sensul folosit in Germania nu exista decat rareori in interiorul localitatilor. Intre localitati nu am vazut deloc, nici in Moravia, nici in Boemia.

Harta cicloturistica regionala pe caream primit-o de la oficiul de informare turistica din Kutná Hora  era in format compact dar practic, scara buna (1:100.000) acoperind o zona de aproximativ 30 kilometri in jurul localitatii, cu rutele desenate, profile de altitudine si descrierea obiectivelor turistice. Integral in ceha.

Alte variante de harti cicloturistice gasiti aici  (in engleza)

Un planificator online (care mie mi s-a parut insa greoi de folosit): aici

De baza insa ne-a fost o harta rutiera cumparata dintr-o benzinarie: Czech Republic 1:250,000 Travel Map with city plans Freytag&Berndt

Desi exista 4 rute EuroVelo ce tranziteaza Cehia (nr 4, 7,9 si 13) din ce m-am uitat pe siteurile lor nu exista inca infrastructura dedicata acestor rute in Cehia si nici semnalizare corespunzatoare) dar e posibil sa ma insel. Ca si ruta de distanta lunga, cea mai popularizata este Praga-Viena Greenway.

Turismul in Cehia (cu referire la siturile aflate in Patrimoniul Unesco)

  • De regula exista o taxa de vizitare si in functie de sit un orar clar de vizitare. Practic sunt tururi ghidate (in ceha de regula), organizate din ora in ora sau la 2-3 ore. Pentru straini se ofera o scurta descriere tiparita intr-una din limbile de circulatie internationala, ce se returneaza ghidului dupa terminarea turului. Tururile standard dureaza aproximativ 30-40 de minute.
  • Indicatoarele turistice sunt in ceha, numele obiectivelor turistice sunt tot in ceha, deci ar fi bine sa stiti ce cautati;
  • Pentru obiectivele turistice aflate “in aer liber” (de exemplu cartierul evreiesc din Třebíč  exista in locurile importante scurte explicatii bilingve dar in zonele rurale sau in obiectivele aflate in afara marilor orase explicatiile sunt de regula in ceha, astfel ca, suprapunand putin bariera lingvistica te simti oarecum vaduvit de informatie.
  • Un site foarte bine organizat cu cele 12 situri Unesco din Cehia, cu descrieri ale fiecarui obiectiv, imagini si cate un filmulet de prezentare foarte bine realizat este acesta. Pe langa cele enumerate mai sus, la multe situri sunt sugerate si alte puncte de interes in zona. Pe aceeasi tema exista si un al doilea site, ce incepe cu o prezentare de ansamblu (lista +harta) al siturilor Unesco din Cehia (12 la numar, impresionant daca ne gandim ca suprafata Cehiei este doar jumate din cea a Romaniei).
Litomsyl

Cehia pe doua roti, Kutná Hora si Litomyšl

Dupa parerea noastra, mai ales cand mergi 2 zile si jumatate cu “uraganul” in fata, kilometrul cehesc e clar mai lung decat cel german. Considerabil mai lung. Cam cat o mila marina, zau asa! Iar atunci cand ai indicatoare de genul: pana in localitatea X ai 2 kilometri si pana in localitatea Y ai 10 kilometri, si apoi cand ajungi in localitatea X (deci ai parcurs deja 2 kilometri), distanta pana in Y ramane tot de 10 kilometri, nu mai intelegi nimic. Totusi in afara de acest mic “disconfort” indus de distantele mereu mai lungi decat ne asteptam, Cehia a fost primitoare si la o analiza mai atenta am gasit-o chiar interesanta in ceea ce priveste potentialul cicloturistico-cultural.

Cum Ziua Nationala a Germaniei a fost joi, pe 3 octombrie, am legat fara prea mare dificultate un weekend prelungit inchinat si de aceasta data, “mariei-sale, bicicleta”. De destinatii sigur nu duceam lipsa, idei aveam, vreme buna parea sa fie, asa ca ne-am oprit fara prea multe dezbateri, la vecinii nostri cehi. Aici, pusesem ochii pe 5 situri din Patrimoniul Unesco (aflate la est, respectiv la sud de Praga) si facusem deja un plan de a le lega intr-o tura. Prea multe informatii despre biciclitul in Cehia nu am gasit, dar cu o harta buna in mana, nu avea sa fie prea complicat sa trasam o ruta care sa mearga majoritar pe drumuri secundare.

Astfel, joi dimineata ne procuram harta si pe la ora 11.00 ne asternem la drum. Cehia ne primeste cu o urcare de 12%, asa de incalzire si introducere, trimitandu-ne un mesaj clar: la mine, aici, terenul e numai un deal-vale si o vale-deal. Ca sa ne refacem din soc, ne tragem sufletul pe indelete in Kutná Hora si vizitam Catedrala din Sedlec (inclusiv osuarul) si Biserica Sfanta Barbara (ambele cuprinse in Patrimoniul Unesco). 

Lumea de apoi.

Lumea de apoi.

 Radu s-a dus tinta catre osuar despre care citise/auzise/vazuse ceva informatie anterior si desi eu l-am ignorat in planificarea turei, Radu l-a trecut ca un “must see”. Osuarul se gaseste intr-o capela Romano-Catolica, din cadrul Cimitirului Tuturor Sfintilor din Sedlec (de langa Kutná Hora)  si contine scheletele unui numar impesionat de oameni (undeva intre 40.000 si 70.000), schelete ale caror oase sunt aranjate in moduri orginiale, dand nastere unor decoratiuni nonconformiste.

“Nebunia” cu acest loc a inceput din 1278 cand abatele manastirii de atunci, a revenit dintr-o calatorie in Tara Sfanta, aducand cu el pamant de pe muntele Golgota si imprastiindu-l in cimitir. Astfel, vestea s-a raspandit rapid si din ce in ce mai multi oameni isi doreau sa fie ingropati aici, asta si pentru ca in jurul locului s-a testut o legenda care spunea ca cei ingropati aici se descompun in 3 zile, ramanandu-le doar scheletele. Asa ca nu a trecut mult timp, pana ce locul a devenit neincapator, apoi cimitirul a fost extins si in 1400 s-a construit deja osuarul.

Auto portret

Auto portret

Turcul si cioara care ii scoate ochiul

Turcul si cioara care ii scoate ochiul

Decoratiuni interioare.

Decoratiuni interioare.

Unul dintre multi.

Unul dintre multi.

 Cat timp Radu s-a dus sa surpinda spiritul celor dusi pe lumea cealalta, eu am ramas la lumina si am citit cate ceva despre Kutná Hora  descoperind o localitate extrem de interesanta si un bun exemplu pentru istoria “cu suisuri si coborasuri” a Cehiei, astfel ca odata vizita terminata, ne-am indreptat tinta catre centru unde nu ne mai saturam sa descoperim un alt mod de a construi, un alt mod de a decora casele, un alt mod de a aranja orasul fata de ceea ce suntem obisnuiti sa vedem in Germania. Plimbandu-te pe strazile din orasul vechi, chiar si din goana bicicletei, nu poti sa nu remarci ca odata, demult, locul acesta trebuie sa fi fost un oras bogat.

Casele inalte cu fatade impunatoare, unele dintre ele refacute, altele lasand doar sa se ghiceasca istoria arata raspicat ca aici s-a trait odata bine. Asta a fost demult, undeva intre secolele 13 si 16 cand mica localitate de care nu am auzit pana acum, concura de la egal la egal cu Praga, ajutata fiind si de cantitatile importante de argint ce au fost exploatate de aici. Perioada “de argint” a apus pe la 1526 cand toata Boemia a ajuns sub dominatie habsburgica. Si de aici a inceput sfarsitul caci minele au fost inundate, apoi devastate, mai multe epidemii de ciuma au decimat populatia orasului, iar un incendiu din 1770 a desavarsit declinul.

Istoria ne invata ca nimic nu este vesnic…Nici chiar impunatoarea biserica gotica la picioarele careia ne aflam si care iti ia respiratia cu frumustea turnurilor sale verticale ori a arcadelor de piatra ce se profileaza pe cerul fara pata.

Poate ca adjectivul “impunatoare” nu este cel mai bine ales, pentru ca nu vorbim despre un dom precum cele din Germania, masive, imense, de necuprins. Vorbim despre o biserica gotica, zvelta, luminoasa la exterior, cu dantelarii de piatra ce prind parca viata. Desi proiectul initial presupunea o biserica de doua ori mai mare decat cea prezenta, forma finala e mult mai potrivita, perfect echilibrata intre orizontal si vertical, sobra la nivelul de baza si jucausa in aer. A durat 600 de ani sa se ajunga aici, pentru ca desi constructia a inceput in 1388, impulsionata fiind de avantul luat de oras datorita exploatarii de argint din zona,s-a finalizat abia in 1905, dar rezultatul a meritat asteptarea. Bineinteles ca asa cum s-a intamplat si la Domul din Köln  asa cum se intampla de multe ori in zilele noastre, lucrarile au fost sistate o perioda lunga de timp din cauza lipsei de fonduri, mai ales cand ne gadim ca banii veneau in principiu in urma exploatarii argintului. Biserica va ramane oricum legata pe vecie de inceputurile localitatii, de istoria si de perioada ei de glorie indusa de acest metal pretios, pentru ca Sfanta Barbara este protectoarea minerilor, iar interiorul bisericii este bogat in fresce ce prezinta viata din perioada medievala si istoria exploatarilor din zona.

Cel mai reprezentativ exemplu al stilului gotic tarziu din cehia.

Cel mai reprezentativ exemplu al stilului gotic tarziu din cehia.

DSC_6449.jpg DSC_6476.jpg

 Strada ce leaga centrul vechi de biserica este si ea deosebita, sugerand un pod destul de lung cu statui de gresie pe stanga si frumoasa cladire proaspat renovata a Colegiului Iezuit pe dreapta. Pentru noi ea nu a fost introducerea, ci incheierea a doua sau trei ore petrecute in acest orasel, timp pe care l-am gasit ca fiind insuficient pentru a trai, simti si pentru a cerne tot ce au de oferit locurile acestea.

Dar e momentul sa luam in piept vantul, sa vedem cum arata Cehia rurala, sa ne simtim undeva, la jumatatea drumului dintre Germania si Romania, caci asa am perceput eu si terenul, dar si modul de viata al oamenilor din satele prin care treceam. Ca directie generala ne indreptam spre est si progonza spune ca vom avea vant constant din sud-est, pana sambata seara. Combinatia vant din fata si dealuri de urcat nu este deloc spornica si daca pe harta luata de la oficiul de informare turistica distantele se scurgeau repede, cand am iesit din harta regionala si am ramas doar cu harta pentru intreaga Cehie, tare greu mai veneau satele unul dupa altul.

Prin cele mai multe sate prin care trecem miroase a lemn si a foc pentru ca deja afara este frig si din cosurile caselor ies fire translucide de fum. Mirosul ne gadila placut narile si inchizand ochii si lasand bicicleta sa curga pe terenul valurit, ma pot imagina acasa. Palcuri de padure, terenuri proaspat arate, parcele de pe care tocmai s-a cules porumbul sau oameni iesiti la cules de cartofi, carand rodul pamantului dintr-o parte in alta in galeti si saci sunt mai aproapiate de imaginile din Romania. Satele mici au cel mult un magazin antic, vechi si de demult, cu gratiile trase si inchis pe vecie. Satele mai mari, au fosta alimentara transforamata intr-un fel de mini-market si regrupate intr-o retea numita “Coop”. Drumurile sunt insa mai bune decat in Romania, chiar si drumurile comunale fiind asfaltate (peticite si plombate, dar pe bicicleta, la cicloturism acest fapt nu deranjeaza). Undeva intre un sfert si o treime din case sunt lasate in paragina, semn ca viata la tara in Cehia nu este idilica precum in Germania.

Ca si la noi, oamenii nu s-au rupt de radacini de buna-voie, ci manati de perspectiva unui trai mai bun la oras. Orase ce sunt o combinatie interesanta de obiective istorice/culturale, vechi de sute de ani (de regula un castel sau o biserica) si vesnicile si uniformele blocuri comuniste, vopsite in culori mai vesele in ultimii ani.

Peisajul tipic de pe drumurile secundare din Cehia.

Peisajul tipic de pe drumurile secundare din Cehia.

Inserare.

Inserare.

 Gasim cu usurinta loc de cort si pregetam pe langa primus pazind supa de rosii ce avea sa ne incalzeasca dupa o zi insorita dar rece, scursa pedaland mereu cu vantul in fata. Cel putin am fost prevazatori si noaptea o vom dormi in puf, pentru ca nu vad ceva mai groaznic decat sa imi fie frig dimineata, toata ziua, seara si toata noaptea. Si cum noptile de toamna sunt deja lungi, au aproape 12 ore, cu caldura sacilor de dormit si soarele generos de la mijlocul zilei, iesim pe plus.

Dimineata de vineri este friguroasa, pajistea imensa pe care ne gasim fiind impartita in doua: iarba aflata la soare a capatat o culoare aurita datorita luminii de inceput de zi, ce se reflecta in picaturile de apa de pe firele scurte, pe cand cea aflata la umbra este in continuare prizoniera unui strat subtire de bruma ce o inveleste ca o platosa. Desi nu sunt decat niste dealuri, padurea de amestec parfumeaza aerul cu un miros prospat de ud, de ciuperci, de pamant, iar frigul diminetii ma trimite cu gandul la diminetile de la munte.

Sarim peste micul dejun si ne punem in miscare. Pe urcari ne incalzim, pe coborari ne ingheata pana si zambetul pe buze. Cu perseverenta, mai punem ceva kilometri, soarele urca si el sus pe bolta, atmosfera devine placuta, stomacul isi cere drepturile si pe la 12 servim brunchul, la o masuta de lemn, de langa o biserica, binecuvanatata de soare din belsug si ferita de vant.

DSC_6503.jpg

Exemplu de bucatarie ceheasca, un fel de pateu local de carne.

Exemplu de bucatarie ceheasca, un fel de pateu local de carne.

Versaill-ul dintr-un satuc uitat de lume.

Versailles-ul dintr-un satuc uitat de lume.

 Abia dupa pranz ajungem si noi in Litomyšl,  a doua destinatie culturala de pe lista noastra. Stiam ca aici punctul de interes este un castel dar odata ajunsi in piata centrala, pendulam nehotarati de la un indicator la altul, toate fiind in ceha. Piata avea o forma atipica, alungita, facand dificila gasirea punctului de informare turistica, mai ales ca era usor interminabila (este una din cele mai lungi piete centrale din Cehia). In plus, zona nu era 100% pietonala si amestecul de oameni, masini, cuvinte de neinteles si noi doi, mot pe bicicleta nu au fost o introducere prea lina in problema.

Punctul de informare nu il gasim, dar dam peste un panou informativ bilingv, cu o harta pe care erau marcate punctele de interes din oras si denumirile acestora in ceha si engleza si aflam ce trebuie sa cautam. Oricum, nu am retinut cum se scrie castelul cu pricina (pronuntia e oricum un mister), dar important este ca l-am gasit. Sincer nu aveam prea mari asteptari, din poze nu mi s-a parut a fi nici ceva de basm si nici ceva impunator, dar niciodata sa nu tragi concluzii pana nu vezi cu ochii tai.

Dupa ce serpuim putin pe stradute cu piatra cubica, de undeva de dupa schelele unui muzeu ne iese in fata castelul. O constructie rectangulara, alba, cu peretii exteriori decorati cu diverse modele (sgrafitto) desenate in culori calde, nuante de galben, mustar, ori maro ce ma trimite cu gandul la soarele Italiei. Nici nu e de mirare, deoarece castelul a fost construit in stil renascentist declarat, in secolul 16.

Renascentist

Renascentist

Castelul.

Castelul.

DSC_6558.jpg

Geometrie

Eden.

Eden.

 Si pe langa castel se lucreaza, mai ales in parcul din spatele acestuia, insa combinatia de zi din saptamana, cu toamna tarzie a condus la o scadere a numarului de turisti, astfel incat in multe locuri in care am oprit in tura aceasta in Cehia am fost mai mult singuri, acest fapt, potentand oarecum experienta si dand o oarecare exclusivitate locurilor. Cu totii stim ca e mult mai fain sa vezi ceva in tihna, fara sa fi prins intre doua fluvii de oameni ce curg in sens contrar, sa poti face o poza in care sa nu intre si un japonez mic ce zambeste larg la camera, sa asculti ecoul pasilor apasati ce merg visatori pe dalele reci de piatra, ce se preling pe sub arcadele castelului, ori ce lasa urme efemere in pietrisul din mica gradina englezeasca ascunsa in spatele aripii de est.

Pentru asta, intr-un oras mare, in care stai mai multe zile, exista o solutie in general buna: sa te trezesti, foarte, foarte de dimineata. Atunci cand oamenii pleaca spre serviciu, grabiti, atunci cand in Fontana di Trevi nu este inca apa, atunci cand Panteonul este gol, atunci cand pe sub poatra Brandenburgului nu trec decat studentii, cu o mana pe ghidon si cu cealalta tinand paharul de cafea si pedaland aprig, caci sunt in intarziere la primul curs al zilei. Cand esti insa pe bicicleta, intr-o tura mai lunga, daca nu planuiesti sa te opresti o zi intr-un loc interesant (desi nu o facem, recomandam asta cu caldura), nu prea poti planui momentul la care sa ajungi la obiectivul X. Si daca totusi planuiesti, nu iti garanteaza nimeni ca te vei tine de plan, mai ales cand e vorba de o tura mai lunga sau de multi kilometri pana la punctul de interes.

Asa ca, atunci cand se aliniaza planetele, nu te poti simti decat privilegiat. In opinia noastra combinatia ideala este pedalat intre punctul X si punctul Y (ambele puncte de interes), ajuns in punctul Y, lasat bicicleta si bagajele la gara/punctul de informare turistica si descoperit locul la pas. Daca este vorba de un oras mare, stat o seara sau doua la un ho(s)tel/la o pensiune/intr-un camping. Din goana bicicletei vezi dar simti doar pe sfert. Si daca noi nu facem asa, pentru voi e ca la biserica: “faceti ce spune popa, nu ce face popa”.

Plecam din Litomyšl dupa-amiaza si intram intr-o zona deluroasa. Incepem prin a urca pe o vale, fiind feriti de vant, ca apoi sa parasim drumul principal si sa prindem o retea de drumuri secundare ce ne urca din nou la “cucurigu”. Urcarile si coborarile se succced, desi urcarile sunt mai lungi, semn ca ne asteapta o noua noapte dormita “la altitudine”, o noapte ce va fi deci friguroasa.

Pe langa frig se mai adauga vantul, astfel incat, desi am gasit un loc ferit, ascuns dupa o perdea de copaci, decidem sa gatim in cort si Radu face oficiile. E foarte interesanta diviziunea muncii in familia Diaconescu, pentru ca daca la oras eu fac cumparaturile, gatesc si fac ordine, la munte Radu este bucatar, Radu este responsabil cu cumparaturile, mie nu imi ramane decat sa casc bine ochii pe unde mergem, sa nu ratam marcajele pistei sau indicatoarele rutiere.

Din nou pe drum.

Din nou pe drum.

Sfarsit de zi.

Sfarsit de zi.

 Text Mihaela, continuarea in partea a doua.

Praga

Praga

Un pic mai multe poze aici.

O vigneta ceha ramasa de weekend-ul trecut si un weekend cu vreme indoielnica si friguroasa in Berlin a fost suficient pentru a ne convinge sa vizitam si Praga. Gandul cu vizitarea orasului il aveam de ceva vreme, la un moment dat chiar ne gandeam sa-l cuplam cu un concurs de alergare, la fel cum am facut la Roma, dar pana la urma vizita a fost sa fie fara concurs.

Impresia cu care am ramas dupa ce am vizitat Praga, si dupa ce am mai stat sa mai buchisesc putin din istoria foarte lunga si relativ zbuciumata a tarii, e ca poporul ceh are extrem de multe in spate. Plecand de la “Epoca de Aur”, pe care oamenii au avut-o a doua jumatate a secolului 14, pana numeroasele razboaie religioase si pana la istoria recenta care e si ea destul de zbuciumata, pana la sentimentul national care incepuse sa se coaguleze acum 700 de ani. Si trebuie spus ca oamenii aveau in trecut un mod destul de interesant de a rezolva disputele, in timpul defenestrarilor de la Praga oamenii care pierdeau argumentull fiind pur si simplu aruncati pe fereastra. Exagerez acum putin, dar trebuie recunoscut ca e un mod interesant de a incepe un razboi, mai ales unul care a tinut 30 de ani.

In schimb limba ceva e cam greu de citit la inceput, pana cand iti dai seama de corespondenta fiecarei litere si pana cand poti sa pronunti macar in minte o balmajeala distorsionata a locului pe care vrei sa-l vizitezi. Pentru ca initial, chiar era o problema sa citesti si sa pronunti un nume care era scris pe harta orasului.

Orasul in sine e interesant, mi-a adus aminte in anumite randuri de Roma, in schimb cred ca noi am fost intr-o perioada extrem de turistica, astfel incat obiectivele si pietele principale erau pline de oameni la mijlocul zilei. Per total mi s-a parut unul din cele mai turistice orase, sau cel putin orasul cu cele mai multe magazine de souvenir-uri si cu cei mai multi turisti pe metru patrat dintre orasele pe care le-am vizitat pana acum. Trebuie spus ca am gasit totusi si stradute pe care sa hoinarim in liniste, dar ca probabil daca ar fi sa revenim la vizita in Cehia am alege alte orasele mai mici de la granita cu Austria. In total Cehia are 12 obiective care sunt in patrimoniul UNESCO, si sunt convins ca oraselele mai mici de acolo sunt mult mai putin vizitate decat Praga.

Dar trebuie spus ca mi se pare fascinanta Europa, cu atat de multe natiuni si regiuni diferite, cu atat de multe limbi diferite, cu o istorie si o cultura atat de diversa. E uneori umitor cu in cateva sute de kilometri poti sa treci prin zone atata de diferite geografic, si prin popoare atat de diferite ca istorie si ca mostenire.

Statuia lui Hus, unul din primii reformatori.

Cu dileme despre cum s-o citi si asta…

O mascare mai mult sau mai putin nefericita, dar amandoua cladirile sunt din aceasi perioada.

O expozitie in manastirea sfanta Agnes (1200 si ceva toamna)

Din aceasi expozitie.

In casa municipala, o cladire Art Nouveau de la inceputul secolului.

In aceasi cladire ce parea rupta dintr-un film din anii 20

Vremuri intunecate.

Privind aglomeratie de pe podul lui Carol.

In fortareata.

Pe ulita de aur.

Strajerul Pragai.

Inceput de toamna.

Deasupra cetatii.

Ultimul mars inainte de ingalbenire.

Si marsul pinguinilor galbeni.

O ultima privire spre vestitul pod, care e inca in picioare dupa 600 si ceva de ani si nenumarate inundatii.

Freud la inaltime.