Category Archives: Cicloturism

DSC_6569

Taormina si o zi de pedalat in jurul Etnei, ultimele zile din Sicilia

Vineri- Taormina

Locul de cort de aseara a fost unul din cele mai reusite in ceea ce priveste imersarea in natura. Departe de drum, intre o plantatie de vita de vie si o padurice, pe pat de iarba moale si cu ciripit de pasari in urechi. Iar pe fundal, Etna.

Ziua de vineri ne gaseste pedaland din nou spre mare. De data asta spre marea Ionica. Drumul coboara vertiginos, pe stradute, si te arunca, de fapt aproape ca te scuipa pe promenada din Naxo. Nu sunt prea multi turisti, sezonul abia a inceput, cu indulgenta, insa e opulenta de baruri si terase deschise in zona. Asa am nimerit si la o “impinge tava” 10 kilometri mai devreme, unde am oprit, am comdandat 2 portii de mancare de caciula si am mancat chiar daca nu ne ne era foame si pedalasem abia 30 de kilometri pe ziua de azi, si aceia la vale. Dar pe principiul ca “ce-i in mana nu-i minciuna”, mai bine sa avem ceva cald, proaspat, gustos si fara fite in stomac, decat biscuiti.

Tinta zilei de azi este Taormina si desi nu ne e neaparat in drum, urcarea de 200 de metri diferenta de nivel ne rasplateste cu imagini la superlativ. Etna mereu in fundal, marea sub noi, mici golfuri cu apa limpede delimitate de promontorii ce se avanta curajoase spre mare, si un vechi teatru grec din secolul 2 inaintea erei noastre.

Nu am sa insist pe istoria locului, informatii suficiente gasiti pe internet, insa simplul fapt de a te plimba printr-un loc ce a trecut prin secole, prin stapaniri nenumarate (greci, romani, arabi, normani, spaniolo si apoi italieni), a supravietuit razboaielor, cutremurelor (nu neaparat neafectat) pare o sfidare a timpului. Sau in orice caz, un astfel de loc da cu totul o alta valoare scurgerii vremii. Scade cumva insemnatatea secolelor si scoate in evidenta miicimea si lipsa importantei zilei de azi in scurgerea generala a timpului. Ascultand povestile ce rasuna clar din ghidul audio, nu pot sa nu ma gandesc ca mi-ar face placere sa asist la un spectacol de opera aici. Verdi, Puccini, Rossini, apus de soare, marea sub noi, Etna inzapezita vizibila prin una din arcadele ramase inca in picioare si arta care transcende si ea timpul. Oare grecii care au ridicat teatrul initial se gandeau ca va mai fi folosit in acelasi scop si peste 2000 de ani. Oare cum sunau si aratu spectacolele acum 2000 de ani? Oare ideea noastra despre arta ar avea sens pentru un spectator grec de acum 2 milenii?

Sicilia intr-o singua imagine, urcari, mare si Etna. Indreptandu-ne spre Taormina.

Sicilia intr-o singua imagine, urcari, mare si Etna. Indreptandu-ne spre Taormina.

Dupa partea culturala din Taormina e cazul sa ne reindreptam spre munte. Alegem sa urcam dinspre nord pe doua drumuri aproape pustii: mai intai spre Mareneve la 1400m, apoi coboram in Milo la 700 m si prindem urcarea principala spre Rifugio Sapienza. Sau cel putin asa suna planul facut de Radu pe treptele de piatra ale unei case din Piedimonte Etnea aducand ca principal argument locurile propice de cort. Eu insa nu m-as baza pe asta. Mai repede lui Radu ii place sa urce si cu cat e mai mult munte la mijloc si cu cat sunt mai multe calorii arse, cu atat e mai fericit.

Locul de cort din seara asta e intr-o mica padurice, terasata, intr-una din nenumeratele curbe ale urcarii. E cald si placut, asa ca mancam afara ascultand vulcanul cum maraie mocnit deasupra noastra. E un sentiment ciudat sa te gasesti pe pantele unui munte care are viata si un timp al sau propriu ce ii dicteaza ciclurile de eruptie. Pare un urias ce nu doarme niciodata, sau cel putin nu a dormit in ultimii 3000 de ani. Doar picoteste din cand in cand.

Sambata- Etna

Scurta noastra vacanta in Sicilia se va incheia cu Etna in sus si in jos. In ciuda planurilor de cu seara, tot la 9 dimineata ajungem sa plecam. Aerul inca racoros al diminetii, asfaltul bun si gradientele de bun simt fac ca prima parte a urcarii spre Mareneve sa mearga usor. Cand stii ca in fata iti stau 2000 m diferenta de nivel, mai bine ignori ceasul si te concentrezi doar pe inlantuitea serpentinelor. Cum nici nu stiu cate tornante are drumul, nu imi ramane decat sa caut cu ochii cerul albastru ce vesteste printre varfurile pinilor un eventual platou. Insa Sicilia m-a invatat ca nu exista mereu un platou ce precede un pas. De multe ori totul e doar o urcare si apoi o coborare continua, profilul de azi urmand sa respecte si el regula.

La finalul urcarii contabilizam scurt 900 m diferenta de nivel pe ziua de azi. Partea superioara (cota 1400-1600 m) se desfasoara printr-un peisaj post razboi nuclear dominat de cenusa ramasa din eruptiile ulterioare si bolovani negri cu aspect poros, printre care cresc palcuri de iarba sau isi duc viata diverse soparle.

Drumul pe care suntem noi nu e principala cale de access spre Etna. El urca doar pana la o statiune de schi, ca mai apoi sa coboare la 700 m si sa urce in final pana la 1950 m.

Coborarea e invaluita intr-o ceata atipica, ce inghite soare, cer albastru, dar si satele de sub noi ce se vad ca prin pacla

Urcarile ca si coborarile par sa aiba lungimi si gradienti similari si beneficiind de un asfalt perfect ne vedem repede la 700 m altitudine in Nicolisi. De aici mai pierdem inca 100 m pana in Zafferana Etnea de unde incepe una din urcarile pe partea sudica. Sansa ne scoate in cale o Tavola Calda unde mancam regeste desi e abia ora 11.00 si nu ne e neaparat foame: torteliini, pasta alla norma, cola, 2 strudele cu ricotta proaspata si 2 expresso. Transfagarasnul din fata cere resurse si pe cand ma lupt cu ce am in farfurie parca vad cum vor intra rand pe rand in sistem: mai intai cafeaua si zaharul din Cola. Cu pastele am sa ma lupt putin, le voi mai simti inca pe limba gustul de sos de rosii pana se vor transforma in energie benefica, dar astea sunt cu bataie lunga. Ultimul probabil ca va fi strudelul, dar asta era mai mult pentru suflet si mai putin pentru eficienta pedalatului.

Dupa pauza de masa ne asternem la drum sa mancam sutele de metri diferenta de nivel pe paine. V-am zis ca Sicilia e si despre mancare, in toate formele ei. Si putina miscare se asorteaza la fix dietei mediteraneene.

Urcarea in sine nu ma impresioneaza cu nimic. De altfel cred ca a fost cea mai putin interesanta din Sicilia. Gradientul ramane constant pe la 6-7 %, soarele bate si el cu putere, asfaltul se strica vazand cu ochii si ca un facut, acolo unde-i asfaltul mai prost si mai dus, acolo sunt si bucatile de 10% si tot acolo bate si vantul ca turbatul. Peste toate as trece daca ar fi ceva de vazut, insa din unghiul asta pana si muntele arata neinteresant.

Perspectivele sunt ceva mai bune de pe drumul ce vine din Nicolisi si ne va servi noua pentru coborare. O coborare cinstita, de aproape 2000 m diferenta de nivel, ce se scurge legat pana in Catania. Cred ca daca ti-ai pune mintea ai putea sa nu dai nici macar o pedala pe aici.

Catania ne asteapta cu un centru in Patrimoniul Unesco pe care avem prea putin timp sa il exploram, asa ca ne rezumam la piata centrala si 2 inghetate marimea L, ca pentru 2 ciclisti pofticiosi

Cu ce am ramas din saptamana ce tocmai se incheie ? Cu certitudinea ca vom reveni atat in Sicilia (caci mai avem jumatate de insula de explorat) cat si in Italia, care ne asteapta cu o traversare sud- nord la care visam de ceva timp.

Unul din cele mai faine locuri de cort, pe terase formate pe sol vulcanic, departe de drum si cu Etna in fundal.

Unul din cele mai faine locuri de cort, pe terase formate pe sol vulcanic, departe de drum si cu Etna in fundal.

Inapoi la drumurile principale.

Inapoi la drumurile principale.

Biserici vechi de 1200 de ani, asezate langa transformatoare moderne.

Biserici vechi de 1200 de ani, asezate langa transformatoare moderne.

IMG_20180330_102537.jpg

L'Isola Bella si apele albastre ale Mediteranei.

L'Isola Bella si apele albastre ale Mediteranei.

Powered by Gran Cereale.

Powered by Gran Cereale.

Taormina, teatrul grecesc cu cea mai faina priveliste. Mi se pare incredibil cand stai sa te gandesti ca un obiect construit de om indeplineste acelasi scop si la 2400 de ani de la constructie.

Taormina, teatrul grecesc cu cea mai faina priveliste. Mi se pare incredibil cand stai sa te gandesti ca un obiect construit de om indeplineste acelasi scop si la 2400 de ani de la constructie.

In Italia nu trebuie sa mergi departe pentru a gasi o opera de arta si fiecare orasel pare sa aiba propriile bijuterii.

In Italia nu trebuie sa mergi departe pentru a gasi o opera de arta si fiecare orasel pare sa aiba propriile bijuterii.

Inca o noapte, inca un loc de cort.

Inca o noapte, inca un loc de cort.

Tot la deal, cu Etna fumegand in fundal.

Tot la deal, cu Etna fumegand in fundal.

DSC_6580.jpg

Bijuteriile baroce din Catania.

Bijuteriile baroce din Catania.

DSC_6592.jpg

Soseaua ce traverseaza raurile de lava ce s-au scurs nu cu multa vreme in urma de pe Etna.

Soseaua ce traverseaza raurile de lava ce s-au scurs nu cu multa vreme in urma de pe Etna.

Fast food italian, cu Pasta ala Norma si Tortellini cu Ricotta.

Fast food italian, cu Pasta ala Norma si Tortellini cu Ricotta.

In cateva ore ajungem de la 2000 de metri in Catania, o mica bijuterie baroca asezata pe malul marii.

In cateva ore ajungem de la 2000 de metri in Catania, o mica bijuterie baroca asezata pe malul marii.

Inghetata de despartie.

Inghetata de despartie.

Inapoi spre Palermo, si de aici spre Romania, speram noi cu tot cu primavara.

Inapoi spre Palermo, si de aici spre Romania, speram noi cu tot cu primavara.

DSC_6501

Muntii Nebrodi si prima intalnire cu Etna

Dimineata ne intampina cu o mare de un albastru ireal si cu 6 din cele 7 insule Aeolian la orizont. Soarele ne-a gasit inca inainte de ora 8 si atmosfera in cort e chiar placuta. Se anunta o vreme superba, soare glorios si absolut niciun nor pe cer.

Primii 40 de kilometri pe malul marii se scurg in mai putin de o ora si jumatate si ne oprim la o cafenea pentru pauza regulamentara de cafea. Noroc ca in Romania nu gasesti capucinno atat de bun, ca as putea deveni dependenta (a se nota ca aceste consideratii vin din partea unui om care nu bea cafea). Insa o cafea buna, cu un croissant sau niste fursecuri alaturi este o mica placere ce se asorteaza cu Italia. Si daca ea vine si inaintea unei urcari cu de aproape 1500 m diferenta de nivel, atunci este startul perfect, la fix cat sa bage putina energie in instalatie pentru primele cateva sute de metri care sunt de regula si cele mai sustinute. Serpentinele drumului se insira una dupa alta, taiate in coasta muntelui, conducandu-ne pe sub un soare de iunie spre un oras catarat pe un promontoriu stancos, la 750 m altitudine- San Fratello. Sub noi, aproape vertical se intinde marea lasata in urma. Este unul din ultimile locuri cu vedere spre Mediterana si unul din putinele locuri cu perspective atat spre mare cat si spre munte. Suntem in inima parcului natural Nebrodi si se pare am prins fara premeditare una catararile recomandate pe forumurile de ciclisti din Sicilia- Portella Fratella Morta. In fata ne stau 30 de kilometri de parc natural pana in prima localitate de pe partea cealalta a muntelui- Cesaro (cu accent pe ultima silaba). Nebrodi sunt destul de impaduriti. Radu dispare repede din campul vizual, asa ca raman cu gandurile mele in timp ce picioarele invart ritmic la pedale si ochii observa cum se schimba padurea pe masura ce urcam, de la verdele plin si suculent de mai, la mugurii de final de martie si pana la pantele aflate inca sub domimatia unei ierni intarziate.

Cum pasul e si el impadurit si fara perspective, incepem sa coboram rapid, sperand la puncte de belvedere spre Etna. Si asteptarile nu ne-au fost inselate. Pe cat pedalam mai mult prin Sicilia, pe atat sunt din ce in ce mai convinsa ca voi reveni. Nu gasesc absolut niciun contra-argument si trebuie sa recunosc ca sunt vrajita de mica insula aflata la capatul Italiei. Ultimii 40 de kilometri ai zilei se scurg cu imaginea Etnei pe fundal, din ce in ce mai aproape, pana ajungem sa ne gasim fix sub ea. Maine o vom explora pe indelete.

Locul nostru de cort, pe un tapsan inierbat pe malul marii si cu miros de flori proaspat inflorite.

Locul nostru de cort, pe un tapsan inierbat pe malul marii si cu miros de flori proaspat inflorite.

Rasaritul zilei.

Rasaritul zilei.

Pauza de cafea (si croissante) de la ora 10, cafea italiana buna si ieftina.

Pauza de cafea (si croissante) de la ora 10, cafea italiana buna si ieftina.

Autoportret de biciclisti fotografi.

Autoportret de biciclisti fotografi.

Cu plecare de la malul marii, pedaland spre un pas de 1400 de metri.

Cu plecare de la malul marii, pedaland spre un pas de 1400 de metri.

A fost probabil ultima tura cu Merckx, o cursiera ce chiar imi place si ce sper sa mai mearga multi kilometri de acum incolo.

A fost probabil ultima tura cu Merckx, o cursiera ce chiar imi place si ce sper sa mai mearga multi kilometri de acum incolo.

Insule eoliene.

Insule eoliene.

Drumul intins spre Nebrodi cei impaduriti.

Drumul intins spre Nebrodi cei impaduriti.

DSC_6468.jpg

Inapoi la iarna.

Inapoi la iarna.

Mafia inca exista in Sicilia. Aparent nu se indeletniceste cu lucruri prea hardcore, dar de existat inca exista.

Mafia inca exista in Sicilia. Aparent nu se indeletniceste cu lucruri prea hardcore, dar de existat inca exista.

Primul contact cu Etna.

Primul contact cu Etna.

Momentul zilei, atunci cand soarele , norii si Etna lucreaza impreuna pentru clipe magice.

Momentul zilei, atunci cand soarele , norii si Etna lucreaza impreuna pentru clipe magice.

DSC_6518.jpg

Drum intins cu Etna in fundal.

Drum intins cu Etna in fundal.

DSC_6264

Un parc natural inzapezit si un foc pe malul marii, Sicilia partea a doua

Marti. Nu sunt sigura daca noi cautam aventura sau trage ea singura la noi

Astazi incepem prin a pune 20 de kilometri sub roti, pe un drum principal in lucru. De fapt drumurile din Sicilia sunt departe de suprafetele impecabile din Giro. Drumurile mai mari (SS-urile) au in general asfalt bun, insa reparatiile s-au facut in petice, astfel incat, cand ti-e lumea mai draga mai apare cate un damb. Drumurile secundare (SP-urile) sunt in schimb cu gropi, denivelari, asfalt rupt. Astazi a fost in schimb ziua drumurilor distruse. Luate de apa, alunecari de teren ce au purtat la vale terasament, parapeti etc. Cu bicicleta razbesti. Pe langa ea, cu ea in spate sa nu o murdaresti. Vorba aceea: mersul pe jos face piciorul frumos. Pe drumuri ca acestea lipsite de trafic doar vantul isi face de cap ducand cu el parfumul pomilor infloriti combinat cu cel al rapitei ajunsa aici deja la maturitate.

Dealurile sunt in mare parte dedicate fie agriculturii sau pomiculturii, fie pasunilor si Sicilia nu duce lipsa de ovine, bovine, caprine, cabaline. Si nici de caini. Chiar acum cand scriu aceste randuri 2 caini imi latra in completare unul la urechea stanga si unul la urechea dreapta. Suntem la poalele parcului natural Madonie, niste munti de 1800 m, pe care intentionam sa ii sarim maine, doar asa, pentru ca noua ne plac muntii.

In ultima ora ne-au alergat si ploaia si noaptea si locul de cort perfect nu s-a aratat, asa ca ne-am multumit cu cel mai bun loc gasit. Stim din BikeClimbBike ca italienii sunt foarte relaxati in aceasta privinta si poti campa cam pe oriunde pentru o noapte.

Miercuri. Parcul National Madonie sau ziua la care viseaza orice cicloturist

Copacul sub care am intins cortul aseara, grabiti de furtuna ne tine intr-un con de umbra, astfel incat nu ne dam seama decat atunci cand iesim din cort ce vreme frumoasa e afara. Norii s-au risipit si doar varfurile mai sunt inconjurate de un brau translucid de ceata-umezeala, ce va disparea si el cat de curand. Sub aspectul vremii se anunta ziua perfecta. Strangem si pedalam pana in prima localitate- Polizzi Generosa, nu inainte de a ne incalzi cu un push bike pe niste pavate cu 30% panta. Macar vederea spre munte face toti banii. Pavatele astea nu au aparut din senin, sunt doar o cale de acces la oraselul cocotat pe un promontoriu stancos, dupa ce drumul clasic s-a prabusit (cel putin al treilea drum luat de ape pana acum).

Intre primavara si iarna, in muntii Madonie.

Intre primavara si iarna, in muntii Madonie.

In oraselul in care ajungem e zi de targ, asa ca dam si noi o raita si plecam cu niste curmale proaspete pe care le asortam cu un capucino. Preludiul perfect pentru urcarea de 5-600 de metri diferenta de nivel ce ne sta in fata.

Drumul pe care intram este pustiu. Radu dispare repede din campul vizual, asa ca raman eu cu gandurile mele, intrebandu-ma daca nu ne vom trezi la un moment dat cu un alt drum luat de ape si fara varianta de ocolire. Totusi pedalele se invart ritmic, copacii infloriti raman in spate, pasunile si ultimile case sunt si ele depasite, ne afundam in padurea de conifere (pini), doar ca sa iesim in final pe pantele domoale acoperite inca la vremea asta cu 5-10 cm de zapada.

Drumul ramane insa uscat si suntem singurii care ne bucuram de perspectivele largi pe care ni le dau cei 1400 de metri la care ne aflam. Coborarea spre Cefalu merge in doua trepte. Una continua pana la 600 m, apoi o mica urcare si apoi o serie de serpentine cu asfalt perfect pana jos.

Sansa ne scoate in cale si o pizzerie-restaurant deschis(a) in mijlocul zilei, cum rar gasesti in Italia in locurile care nu sunt turistice, asa ca intram cu gandul la o pizza, dar ne multumim cu cate o portie de paste gustoase si un desert ce parea a fi orez cu lapte, dar era de fapt o prajitura cu foi, crema de lapte si scortisoara.

Multumiti plecam mai departe si ajungem in Cefalu la fix cand incepe programul de dupa-amiaza pentru vizitarea domului. Dupa o felie generoasa de pizza si un wrap cu salata mancate pe treptele domului, scaldate in soare, hotaram sa ne incercam norocul cu drumul principal ce merge pe malul marii. Avem si aici o supriza placuta cu un drum ca in palma si cu trafic redus pe care cursierele noastre zboara in voie. Pe marginea drumului cresc niste tufisuri cu flori galbene ce raspandesc cu miros delicat de zambila ce rascoleste amintiri dintr-o tura de cicloturism in Olanda. Las rotile cursierei sa manance kilometri in timp ce ochii se pierd in infinitele nuante de albatru ale Mediteranei.

Fata in fata cu marea.

Si cateva ore mai tarziu, fata in fata cu marea.

La un estuar ne iese in cale si locul de cort perfect: iarba, floricele, departe de drum dar aproape de mare, la fix cat sa nu te ude fluxul dar sa lasi inca valurile sa te adoarma.

Avem 80 de kilometri pedalati, nu e nici macar ora 18.00, asa ca o oprire acum ar veni parca prea devreme. Insa e locul perfect si stim ca atunci cand se apropie inserarea Murphy se trezeste si ne scoate in cale numai bombe.

Plecam mai departe cuprinsi de regrete. Ploaia incepe dinspre mare si mergem paralel cu ea. Sunt inca stropi razleti, dar oricat pedalam in fata, ploaia se tine scai dupa noi. Inutil sa spun ca in Cefalu e soare…

Prima localitate in care ajungem – Tusa ne intampina cu stropi mari si desi. Oprim la un supermarket, luam ceva de mancare, exploram marginea satului cautand un loc bun de cort, dar nu gasim nimic pe masura a ceea ce am lasat in urma. Cum intre timp s-a oprit si ploaia si norii se sparg in urma noastra, hotaram sa ne intoarcem la locul care ne-a cazut cu tronc. 8-10 kilometri trec repede cu cursiera. Fitness-ul de seara. Lumina devine din ce in ce mai frumoasa si culorile se schimba permanent caci mergem cu apusul in fata. In 20 de minute suntem inapoi si pe pajistea verde, invizilbil din drum, descoperim un alt cort instalat, apartinand unei familii de nemti. Seara suna excelent cu companie, discutii relaxate intr-o limba in care ne simtim cu totii confortabil si…piesa de rezistenta: un foculet deloc extravagant, cat sa dea culoare, caci de caldura nu e neaparata nevoie. Se anunta 9 grade minima, e prima noapte in care mancam afara, pe iarba, cu marea in urechi si muntii in suflet. O sticla de vin mai lipsea, dar ziua a fost oricum perfecta, de la diversitatea peisajelor, la drumurile pustii si cu asfalt bun prin care am pedalat si pana la mancarea ce in sfarsit a facut cinste Italiei: capucino la pauza de la ora 10.00, paste la pranz, pizza si panini la pauza de dupa-amiaza, salata cu rosii, ceapa, castraveti si pui seara plus un tiramisu la desert. Pana si gurmandul din mine a fost multumit azi, nu doar poetul. Sicilia ne-a dat azi cu 4 maini si probabil a fost ziua perfecta a scurtei noastre vacante.

Track si date aici:

https://www.strava.com/activities/1475091086
https://www.strava.com/activities/1476946228

Locul de cort din prima noapte, cu iarba verde, liniste si munti inzapeziti in distanta.

Locul de cort din prima noapte, cu iarba verde, liniste si munti inzapeziti in distanta.

Micul dejun al cicloturistului, cu paine buna, masline, rosii, branza si gem de caise.

Micul dejun al cicloturistului, cu paine buna, masline, rosii, branza si gem de caise.

O mica bijuterie inca functionala. Trebuie sa recunosc ca sunt tare curios cum se conduce o astfel de buburuza.

O mica bijuterie inca functionala. Trebuie sa recunosc ca sunt tare curios cum se conduce o astfel de buburuza.

In departare muntii Madonie care ne-au atras privirile timp de o dimineata.

In departare muntii Madonie care ne-au atras privirile timp de o dimineata.

Locul in care drumul se termina, luat de o alunecare de teren ce a mutat tot muntele din loc.

Locul in care drumul se termina, luat de o alunecare de teren ce a mutat tot muntele din loc.

Il gasim cateva sute de metri mai jos.

Il gasim cateva sute de metri mai jos.

Soare si furtuna in apropiere de Madonie.

Soare si furtuna in apropiere de Madonie.

Sicilia e plina de case si conace vechi de sute de ani, acum parasite. Sunt curios cate povesti avea de spus in cazul acesta stejarul din curtea centrala.

Sicilia e plina de case si conace vechi de sute de ani, acum parasite. Sunt curios cate povesti avea de spus in cazul acesta stejarul din curtea centrala.

O bucatica crancena ce para rupta din turul Flandrei.

O bucatica crancena ce para rupta din turul Flandrei.

Pauza de la ora 10, cu un capucino facut cum trebuie si curmale proaspete, in Polizii Generosa, un mic orasel din varf de deal de la poalele muntilor Madonie.

Pauza de la ora 10, cu un capucino facut cum trebuie si curmale proaspete, in Polizii Generosa, un mic orasel din varf de deal de la poalele muntilor Madonie.

Urcam cu spor spre muntii inzapeziti, pana intr-un pas de 1400 de metri.

Urcam cu spor spre muntii inzapeziti, pana intr-un pas de 1400 de metri.

Urcand cu spor prin paduri de pin.

Urcand cu spor prin paduri de pin.

Pret de o ora si putin schimbam iarba verde pe zapada.

Pret de o ora si putin schimbam iarba verde pe zapada.

Serpentine, paduri si drum intins.

Serpentine, paduri si drum intins.

Intre primavara si iarna, in muntii Madonie.

Intre primavara si iarna, in muntii Madonie.

Pranzul ciclistului infometat, ce descopera ca e aproape imposibil sa gasesti pizza in Italia inainte de ora 17:30.

Pranzul ciclistului infometat, ce descopera ca e aproape imposibil sa gasesti pizza in Italia inainte de ora 17:30.

DSC_6387.jpg

Catedrala din Cefalu, o biserica cu iz de orient mijlociu ridicata in vremea cruciadelor.

Catedrala din Cefalu, o biserica cu iz de orient mijlociu ridicata in vremea cruciadelor.

Un interior suprinzator de bizantin pentru o catedrala din Italia.

Un interior suprinzator de bizantin pentru o catedrala din Italia.

Un memorial dragut si discret, si imi imaginez ca de fiecare data cand cei inca in viata trec pe langa el isi aduc aminte de Ignazio.

Un memorial dragut si discret, si imi imaginez ca de fiecare data cand cei inca in viata trec pe langa el isi aduc aminte de Ignazio.

Ultima geana de lumina, pe malul marii Mediterane.

Ultima geana de lumina, pe malul marii Mediterane.

Petrecere de corturi Quechua, impreuna cu o familie de nemti plecata de un an de zile prin Europa.

Petrecere de corturi Quechua, impreuna cu o familie de nemti plecata de un an de zile prin Europa.

Pregatirea pentru o seara in jurul focului in care am schimbat italiana pe germana si in care am incercat sa aflam cat mai mult din povestea oamenilor. Rezumatul e ca se poate calatorii in 3, cu un copil de 5 ani, fiecare pe bicicleta lui. Si ca o astfel de calatorie te invata, intr-un fel in care l-am descoperit si noi, sa incetinesti curgerea timpului.

Pregatirea pentru o seara in jurul focului in care am schimbat italiana pe germana si in care am incercat sa aflam cat mai mult din povestea oamenilor. Rezumatul e ca se poate calatorii in 3, cu un copil de 5 ani, fiecare pe bicicleta lui. Si ca o astfel de calatorie te invata, intr-un fel in care l-am descoperit si noi, sa incetinesti curgerea timpului.

DSC_6152_01

Un Palermo plin de contraste si o prima zi de pedalat prin Sicilia rurala

O aterizare neasteptata in contrastantul Palermo

Atunci cand capitanul cursei spre Catania ne anunta ca din cauza vremii nefavorabile cursa a fost redirectionata spre Palermo nici nu stim daca sa ne bucuram sau nu. Oamenii din avion isi fac griji pentru transferul spre Catania si intarzierea aferenta. Noi ne gandim doar ca iata, fara voia noastra, vom ajunge in locul din care planuiam sa ne incepem explorarea Siciliei, asa ca schimbam din mers planul, refacem rezervarea pe booking.com si frunzarim capitolul dedicat Palermo-ului, in loc de cel dedicat Cataniei din ghidul celor de la Lonely Planet.

Cand in final imi vine randul sa ies din carlinga avionului, ochii mei se intalnesc direct cu marea si las vantul sa imi alerge prin par. Ii promit sa fim prieteni atata timp cat bate din spate. Dar e un vant cald ce muta pe cer nori spectaculosi.

Palermo cel plin de contraste, gunoaie, grafiti si monumente istorice nepretuite.

Palermo cel plin de contraste, gunoaie, grafiti si monumente istorice nepretuite.

Dupa ce lamurim detaliile administrative ne taram bicicletele spre hostelul aflat la 10 minute de gara si 2 minute de centrul vechi. Acesta va ramane pentru 2 seri baza noastra de explorare pentru un oras in care contrastele te lovesc la fiecare pas. Din tot ce am citit, descrierea celor de la Lonley Planet reuseste sa suprinda cel mai bine multiplele fete ale orasului, atractia si dezgustul, uimirea pozitiva si repulsia care se intersecteaza de nenumarate ori, pe fiecare strada, straduta ori in fiecare piateta. Magazinele noi si tratoriile cu traditie de generatii, decadent si in plina dezvoltare, cladirile decrepite ce stau fata in fata cu altele renovate, albul curat al stucco-urilor din oratoriile prezervate cu grija, contrastand cu griul dalelor de piatra de pe strazile laterale facute parca sa transceada pana si vesnicia, mirosul de igrasie, peste si mare contrastand cu magazinele de moda si parfumuri. Fluviul de tineri de pe Via Vittorio Emanuele, contrastand cu oamenii iesiti in pauza de la Teatro Massimo. Vulgaritatea din tinuta vestimentara a multor fete de liceu, contrastand cu lookul bine analizat si cu bun gust a unora din femeile trecute de 30 de ani ce isi insotesc la brat, pe Corso, partenerul de viata, localuri cu street food aflate zid in zid cu restaurante de fite, pare ca pentru tot si toate e loc in Palermo. Si asta nu e ceva nou, caci Palermo si Sicilia in sine au fost un exemplu reusit de multiculturalism inca din cele mai vechi timpuri. Greci, romani, arabi, normanzi, spanioli, italieni, pentru toti a fost loc pe insula si fiecare a lasat ceva mostenire Siciliei.

Asa ca luni ne asternem la drum in cautarea micilor comori ale insulei, celor aflate la vedere in orasele mari si celor ascunse in satele imprastiate prin centrul tarii.

Prima zi de pedalat

Ploaia s-a oprit, chef de pedalat avem doar ca una din manetele de la Felt nu ne lasa sa asternem la drum. Asta pare a fi singura paguba a zborului, insa necesita cateva ore extra in Palermo pentru reparatie/ schimb.

Ghinionul cu transportul trebuia sa lovesca la un moment dat, caci pana acum a fost crutati, in ciuda numeroaselor drumuri facute. Totusi, daca e sa e intample ceva bicicletei, parca prefer sa se intample in Italia si nu in Maroc, Georgia, Oman sau alte destinatii pe care nimeni nu le asociaza cu ciclismuml.

Radu pleaca in misiune si se intoarce dupa 2 ore cu o maneta noua. Chiar nu conteaza ca plecam la 12.00. Suntem deja in modul concediu si tot ce conteaza este ca ne asternem la drum.

Dupa primii 10 kilometri prin Palermo si pe drumul spre Monreale traficul haotic se mai calmeaza si prindem un drum secundar pe care vom descoperi doua mari caracteristici ale drumurilor din Italia: drumurile mici sunt aproape lipsite de trafic, sunt pitoresti, dar insumeaza o diferenta mare de nivel si gradientul pare a fi constant undeva intre 4 si 8%.

Dupa putin peste 20 de kilometri pedalati ne luam temporar la revedere de la Palermo si intram in Sicilia continentala, Sicilia satelor mici, a intinselor suprafete cultivate (dar ai ingradite), Sicilia soarelui, vantului si dealurilor.

Drumurile pe care pedalam sunt un balsam al sufeltului nostru ce tanjeste dupa primavara, caci ochii se plimba in voie si descopera cu usurinta in iarba verde o multime de flori, norii purtati de vant anima albastrul infinit al cerului, micile sate/ orasele prin care trecem ne intampina cu strazile inguste, micile piatete, carmangeria, patiseria & gelateria, alimentara si aprozarul regulamentar.

Iz de primavara si de Macin, in varianta cu munti inzapeziti de 1300 de metri in fundal.

Iz de primavara si de Macin, in varianta cu munti inzapeziti de 1300 de metri in fundal.

Fara indoiala insa cel mai fain loc in care am ajuns este Bosco della Ficuzza, o padure generoasa ce inconjoara pe toate partile o stanca de peste 1200 m, acoperita azi cu un puf de zapada ramas in urma ploii nesfarsite de ieri din Palermo. Asa cum se intampla mereu, frumusetea locurilor e potentata sau diminuata de momentul in care ajungi acolo. Si pentru noi, asta a fost momentul potrivit. Un drum uscat, ce urca in serpentine provocatoare printr-o padure de fag ce abia incepe sa inverzeasca, dar lasa inca lumina finalului de zi sa patrunda generoasa printre copaci si ne coloreze coborarea.

Cu aprovizionarile facute ne intoarcem la ultimul loc de cort vazut si cu o voluptate specifica celor care atunci cand vor sa descopere un loc il iau la pas (a se citi la pedalat) pe indelete, ne intindem pentru prima oara pe anul acesta cortul, osciland intre un petec de iarba cam umed sub in copac inflorit si un petec de iarba moale, aproape muschi pe un promotoriu deasupra drumului.

Cortul nou primit ca sponsorizare de la Decathlon Iuliu Maniu (multumim inca o data) merita un prim loc cu iarba din belsug si ferit de spinii, ciulinii, pietrele si solul neprimitor din Maroc. Quechua Ouick Hiker2 il inlocuieste pe Quick Hiker1, cortul care ne-a fost casa sute de seri, sub cerul instelat al Romaniei, Marocului, Indiei si tuturor tarilor de pe Drumul Matasii. Este un model care noua ni se potriveste manusa si care ne va insoti mai departe in fiecare aventura pe doua roti. Un review detaliat a scris Radu aici.

Track si date aici.

Bicicletele impachetate dupa metoda bricolaj, cu izolaltie de conducte, bubble wrapp, soricei si folie.

Bicicletele impachetate dupa metoda bricolaj, cu izolaltie de conducte, bubble wrapp, soricei si folie.

DSC_6132.jpg

Detalii dint-o alta vreme.

Detalii dint-o alta vreme.

Batalia de la Lepanto in stucco si Serpota la maximul abilitatilor sale. Undeva intre pictura, teatru si sculptura.

Batalia de la Lepanto in stucco si Serpota la maximul abilitatilor sale. Undeva intre pictura, teatru si sculptura.

DSC_6148.jpg

DSC_6152.jpg

Scaune ramase in strada dupa petrecerea de sambata, scutere, grafiti si religie. Palermo.

Scaune ramase in strada dupa petrecerea de sambata, scutere, grafiti si religie. Palermo.

Cautandu-l pe Mario.

Cautandu-l pe Mario.

In casuta asta de 15 metri patrati, aflata la 2 minute de centru si de catedrala veche de 1000 de ani chiar traia cineva.

In casuta asta de 15 metri patrati, aflata la 2 minute de centru si de catedrala veche de 1000 de ani chiar traia cineva.

Printre picaturi de ploaie, spre fosta catedrala normanda.

Printre picaturi de ploaie, spre fosta catedrala normanda.

Din nou detalii dintr-o alta vreme.

Din nou detalii dintr-o alta vreme.

DSC_6182.jpg

Ce se poate intampla cu un Ficus daca il lasi 150 de ani sa creasca.

Ce se poate intampla cu un Ficus daca il lasi 150 de ani sa creasca.

Din categoria ce se poate intampla cu un ficus daca il lasi 150 de ani sa creasca.

Din categoria ce se poate intampla cu un ficus daca il lasi 150 de ani sa creasca.

DSC_6207.jpg

Gata de plecare de la kilometrul 0, catedrala din Palermo.

Gata de plecare de la kilometrul 0, catedrala din Palermo.

Pe Stradute cu piatra cubica prin Monreale.

Pe Stradute cu piatra cubica prin Monreale.

10 kilometri si aproape 500 de metri, si lasam Palermoul in spate.

10 kilometri si aproape 500 de metri, si lasam Palermoul in spate.

Drum intins, munti inzapeziti, primavara si foarte, foarte mult verde.

Drum intins, munti inzapeziti, primavara si foarte, foarte mult verde.

Iz de primavara si de Macin, in varianta cu munti inzapeziti de 1300 de metri in fundal.

Iz de primavara si de Macin, in varianta cu munti inzapeziti de 1300 de metri in fundal.

DSC_6232.jpg

Locuri perfecte de cort, la care o sa ne si intoarcem dupa ce  facem cumparaturile in urmatorul sat.

Locuri perfecte de cort, la care o sa ne si intoarcem dupa ce facem cumparaturile in urmatorul sat.

Apusul zilei.

Apusul zilei.

Sicilia centrala, cea a oraselelor urcate pe coline, a stanelor si a zonelor rurale.

Sicilia centrala, cea a oraselelor urcate pe coline, a stanelor si a zonelor rurale.

DSC_5036

Maroc – Final de poveste

Ziua 14- Prin Valea Oamenilor Fericiti

Ultima zi in munti incepe cu un mic dejun udat cu cel mai bun ceai baut pana acum in Maroc, semn ca fetele care se ocupa de gîte- ul la care am tras vor fi niste bune bucatarese cand le-o veni vremea de martis. Desavarsim dimineata cu unt, miere, ulei de masline, paine si niste musli cu banana pe care il caram dupa mine de cateva zile si suntem gata de plecare la 9.20, cand soarele incalzeste deja in mod placut valea. Drumul ne conduce pana la 1800 m altitudine, de unde in stanga se lasa drumul nou ce merge spre Azilal. Noi avem totusi in minte sa vedem care e treaba cu drumul vechi, ce sare un pas de 2700 m, optiune care ne-ar permite sa exploram pe indelete valea Ait Bogumez. Si nu e greu sa iti dai seama de ce i se zice “valea oamenilor fericiti”. In primul rand, comparativ cu tiparul majoritatii vailor din Atlasul Inalt, aceasta este mult mai larga, aproape o vale glaciara ca aspect. Raul ce ii da viata are si el un debit constant chiar si in aceasta perioada a anului, care in Maroc este o perioada secetoasa. Acest lucru permite practicarea la scara mult mai larga a agriculturii, fara captari si sisteme complexe de irigatii. Parcelele de pamant arabil sunt mult mai mari si se merita inclusiv o minima mecanizare, aici vazand al doilea tractor de cand suntem in Maroc. Si nu doar tractorul e o prezenta insolita. Si vaca si caii intra in aceeasi categorie pentru standardele din muntii Marocului.

Pe langa toate acestea, cel putin in ultimii ani, turismul si-a adus si el aportul la dezvoltarea zonei. Majoritar pentru trekking (dar nici catararea sau schiul de tura nu trebuie uitate), turistii vin in zona, fapt ce a dus la aparitia unui numar impresionant de gîte, fapt ce a dus la aparitia a numeroase magazine si servicii conexe si toate acestea se reflecta la un moment dat in nivelul de trai al oamenilor.

Acoperisurile sunt binenteles redundate, iar pamantul principalul material de constructie.

Acoperisurile sunt binenteles redundate, iar pamantul principalul material de constructie.

In 12 kilometri cat pedalam pana in Tabant, principala localitate a vaii, avem timp suficient pentru observatii si considerente economice. Daca punem la socoteala faptul ca din lipsa se asfalt, planul nostru cu pasul de 2700 m se amana pentru o data ulterioara si trebuie sa revenim inapoi la intrarea pe vale, cale de alti 12 kilometri, chiar am avut timp de reflectii.

Drumul nou nu mai urca pana la 2700, ci face legatura cu zona premontana printr-un pas de 2250 m, insa diferenta de nivel se mentine, caci inainte de a urca cei 800 m diferenta de nivel pana in pas, drumul coboara initial pana la 1450 m. Fata de alte urcari, aceasta merge totusi mai bine, si nu pentru ca am fi devenit noi niste catararatori mai buni peste noapte, ci pentru ca drumarii marocani au fost de data aceasta milosi cu noi.

Ca si in alte zile, ajungem in pas in jurul orei 16.00, odata cu cea mai buna lumina a zilei si cu inca suficient de mult soare pe cer, pentru a prinde prima parte a coborarii scaldata in lumina calda a amiezii.

Campam inainte de Ait M’hmed si incercam sa mintim noaptea friguroasa cu un foculet, o reminescenta a fantaziilor lui Radu din Anti-Atlas

Date si track: aici

Ziua 15 – Final de poveste.

Dimineata incepe cu un record negativ in ceea ce priveste temperatura: minus 3 grade arata ceasul si nici nu era nevoie de confirmare: bruma de afara si gheata formata pe tenda cortului vorbesc de la sine. Totusi nu avem timp sa asteptam sa ajunga si soarele la noi caci astazi seara trebuie sa fim in Marakesh si pana acolo sa mai tot fie 200 de kilometri de acoperit, asa ca nu ne ramane decat sa speram ca proverbul “cine se scoala dimineata departe ajunge” se va aplica si in cazul nostru. Cei 20 de kilometri pana in Azilal se scurg intr-o ora, cu ceva pauze pentru ultimele fotografii cu Atlasul Inalt. Peisajul s-a schimbat radical fata de acum doua saptamani cand am ajuns in Maroc, caci intre timp, un val de aer rece a adus cu sine si primele ninsori in munti si ceva contrast intre varfurile inzapezite si dealurile acoperite cu plantatii nesfarsite de maslini si portocali de la poalele Atlasului.

In Azilal gasim usor autogara, insa aici nu exista nimic organizat si informatiile privind un potential autobuz spre Marrakesh sunt contradictorii. Dupa prima runda de intrebat oamenii, pare ca nu exista niciun autocar in directia Marrakesh. Dupa a doua runda de intrebari apare un autobuz care ar pleca la ora 14 si cum reusim sa confirmam ora din 3 surse diferite, nu ne ramane decat sa asteptam, pierzand vremea prin autogara unde se amesteca mirosurile de urina cu cele de ulei, penduland intre locurile cu soare si cele cu umbra si mancand mandarine. Autobuzul cu pricina tine de o companie privata, no name pentru noi, si ajunge inca de la ora 13. Asta e bine, caci dispare grija: vin/ nu vine autobuzul.

Track si date aici: aici.

Marrakeshul ne primeste 4 ore mai tarziu cu aglomeratia specifica orei de varf si apoi cu haosul autogarii. Din toate partile rasuna destinatii spre care pleaca urmatoarele autocare: Agadir, Agadir, Agadir
Ouarzazate, Ouarzazate, Ouarzazate etc. Evident ca totul ar putea fi rezolvat foarte usor cu niste peroane fixe pentru fiecare oras in parte, dar atunci nu ar mai fi in stilul marocan de a face lucrurile.

Marocanilor la place sa se manifeste in public, multe lucruri se intampla in strada in vazul tuturor (de la comert la mancare, exceptiile fiind semnele de afectiune intre parteneri, alaptatul etc), oamenii sunt curiosi, iti sustin fara probleme privirea, se ofera sa te ajute cu o informatie/ un sfat, au simtul umorului, iar raspunsul cel mai bun pentru cei agasanti care vor sa iti vanda ceva e: “poate mai tarziu”. Cu o astfel de replica win-win ambele parti vor fi multumite.

In Marrakesh punem bagajele pe bicicleta si ne facem una cu fluxul de oameni, masini, motociclete si biciclete care serpuieste prin medina, ca un miriapod fara inceput si sfarsit, prelingandu-se pe stradute, printre reclame colorate, restaurante, dughene comune si gheretele vanzatorilor ambulanti.

Schimbam hostelul la care am stat in prima noapte, pentru un altul (Hostel Riad Dia) care arata chiar interesant, cu o fantana in mijloc, un portocal in mijloc, lumina naturala intrand de pe terasa descoperita si ciripit de vrabii ce se strecpoara cu usurinta pe sub prelata deschisa, ciripesc de cateva ori si apoi evadeaza din nou deauspra medinei. Mai multe despre riad marocan, structura, arhitectura etc puteti citi aici.

Seara este evident dedicata spectacolului de culori, mirosuri si zgomote din souk-uri. Hotaram sa gasim altceva de mancare decat tajinurile, cuccusurile si harissa din Djema el-Fna, asa ca pornim haihui pe strazi, incercand sa ne departam cat mai mult de centru si sa aflam unde mananca marocanii. Ne oprim mai intai de toate in fata unui vanzator ambulant de la care luam 2 painici din faina integrala, calde si acoperite cu seminte pe care le asortam cu niste masline proaspete. Maslinele din Maroc sunt absolut geniale pentru ca nu sunt pur si simplu masline in saramura, ci sunt murate in diverse amestecuri de ierburi uscate si condimente.

Cu foamea amanata, ne revine cheful de hoinarit si reusim cu usurinta sa ne pierdem printe tarabele care vand orice de la genti, rochii colorate, obiecte din lemn, scaune gonflabile si un infinit de maruntisuri.

Este interesant in egala masura sa observi cum explozia de culoare si agitatie din timpul zilei se transforma in ganguri intunecate mirosind dubios, porti inchise, gunoaie si pisici- stapanele fara echivoc ale acestui univers decrepit, pe masura ce noaptea isi intra in drepturi. Desi souk-urile sunt doar un mic colt al medinei, insa impresia generala este ca jumatate din locuitorii Marrakeshului vand ceva si cealalta jumatate cumpara ce vand primii.

La capitolul culinar, in seara asta vrem sa vedem ce mananca marocanii (care evident ca atunci cand ies in oras nu mananca tajin si cuscus), asa ca sfarsim prin a cumpata clatite uriase cu fineti si banane, prajituri, sandwish cu sepia si salata si daca mai puteam, mai incercam cel putin alte cateva sortimente de street food, caci orasele mari din Maroc abunda de asa ceva. Nu ai nevoie de un festival dedicat. Mancarea este peste tot, de la vanzatorul de nuci si seminte, la burgerii locali, sucul de rodii la coltul strazii, porumbul copt pe tejghea in fata ta si o multime de patiserii cu o varietate nesfarsita de dulciuri. Pentru mine Marocul ramane un regal culinar, cu o mancare incredibil de gustoasa, obtinuta in general din ingrediente simple si putine, dar mereu buna datorita condimentelor folosite si a faptului ca e mereu proaspata daca iti alegi bine locurile din care sa o cumperi/ mananci.

Fara indoiala in aceasta a doua vacanta in Maroc am adaugat noi lectii, noi experiente, noi peisaje, dar am pastrat certitudinea reintoarcerii. La momentul potrivit, va fi si o a treia vizita in Maroc, desi e loc, sunt idei si inspiratie pentru mult mai multe.

Micul dejun, la plecare, de data aceasta in varianta cu unt cu sare, ulei de masline, miere paine si ceai.

Micul dejun, la plecare, de data aceasta in varianta cu unt cu sare, ulei de masline, miere paine si ceai.

Toamna in Atlas.

Toamna in Atlas.

Pedaland spre Valea Oamenilor fericiti, spre care exista din pacate un singur drum asfaltat. Planul nostru de a sari un pas de 2700 de metri a fost din pacate dejucat de un drum cu mult prea mult pietris.

Pedaland spre Valea Oamenilor fericiti, spre care exista din pacate un singur drum asfaltat. Planul nostru de a sari un pas de 2700 de metri a fost din pacate dejucat de un drum cu mult prea mult pietris.

Pauza e masa, cu copii curiosi, pe iarba, sub un soare primaveratic cat se poate de calduros.

Pauza e masa, cu copii curiosi, pe iarba, sub un soare primaveratic cat se poate de calduros.

Acoperisurile sunt binenteles redundate, iar pamantul principalul material de constructie.

Acoperisurile sunt binenteles redundate, iar pamantul principalul material de constructie.

Unduit.

Unduit.

Pedaland spre Ait'Mhamed.

Pedaland spre Ait'Mhamed.

Sfarsit de zi.

Sfarsit de zi.

Ultimul pas de 2200 de metri.

Ultimul pas de 2200 de metri.

Spunand la revedere muntilor inzapeziti.

Spunand la revedere muntilor inzapeziti.

Ultimele raze de lumina peste o Kasbah.

Ultimele raze de lumina peste o Kasbah.

DSC_5024.jpg

DSC_5031.jpg

Foculetul cu a sa caldura, inainte de o noapte in care temperaturile au bine sub limita de inghet.

Foculetul cu a sa caldura, inainte de o noapte in care temperaturile au bine sub limita de inghet.

Infofoliti sub soarele cu dinti al diminetii.

Infofoliti sub soarele cu dinti al diminetii.

Final de poveste, cu bicicletele impachetate in cutii, pe strazile medinei din Marrakech. Vom reveni cu siguranta in anii urmatori in Maroc, idei sunt multe, la fel ca si locuri ramase neexplorate.

Final de poveste, cu bicicletele impachetate in cutii, pe strazile medinei din Marrakech. Vom reveni cu siguranta in anii urmatori in Maroc, idei sunt multe, la fel ca si locuri ramase neexplorate.

DSC_4949

Maroc – Spre Valea Oamenilor Fericiti

Ziua 12- O altfel de lume

Ne incepem ziua in fata unei paini calde inmuiata intr-un ulei de masline local (mult mai tulbure si mai galben decat uleiul cu care suntem noi obisnuiti pe piata) sau unsa cu miere (dupa preferinte) si udata cu multe paharele de ceai. In Maroc, painea e baza si modul cel mai sigur de a umple stomacul. Si daca mai e si calda, nu ai pur si simplu cum sa ii rezisti.

Pornim la drum putin trecut de ora 9 si drumul ne serpuieste mult si bine pana in Ait Tamlil-s satul pana in care ar fi trebuit sa ajungem aseara si unde stiam sigur ca e un gîte. Pe cei 10 kilometri notam 2 pene la mine si momentan codunc detasat in clasamentul penelor din Maroc cu 4 la 1.

In Ait Talmlil vedem si niste oale cu ceva mancare calda, insa consideram ca e totusi prea devreme sa ne oprim sa mancam de pranz. Vom regreta mai tarziu caci pana sa incepem adevarata coborare spre campie mai avem de sarit 2 pasuri si vom mai pedala anemic pe drumuri proaste dar cu gradiente respectabile, pe care ar fi fost clar mai potrivita o bicicleta mai solida si cu cauciucuri mai late. Si totusi cu cursiera reusesti parca sa contracti timpul urcarilor si un pas care pare hat departe si spre care ai pedala jumatate de zi in granny gear pe o bicicleta grea de cicloturism se scurge in noile conditii in cateva zeci de minute. Si e placut sentimentul in care te apesi in pedala si serpentinele vin si trec pe langa tine.

Satul tipic din Atlas, de data asta in varianta cu padure in jur si cu munti inzapeziti deasupra.

Satul tipic din Atlas, de data asta in varianta cu padure in jur si cu munti inzapeziti deasupra.

Ziua e chiar placuta termic, soarele e generos cu noi (asta e aproape un sinonim pentru Maroc) si peisajul se schimba constant: varfuri de peste 3000 m inzapezite la orizont, sate ascunse intr-o vale, ginite mai mult dupa concentrarea de copaci si terase cu verdeata decat alte repere, caci casele in zona au peretii din caramida tiganeasca si ajung foarte repede sa se confunde cu pietrisul versantilor, in locurile mai deschise mici parcele de teren pe care aratul cu magarul si plugul e in toi, ori paduri de pini, o raritate in cele 10 zile de cand suntem in Maroc.

Portul femeilor s-a mai schimbat o data. Valurile lungi au ramas in Anti-Atlas si acum se poarta tunicile lungi si pulovere in culori vesele. Truda a ramas insa identica si sunt recunoscatoare faptului ca m-am nascut in Europa si nu intr-o familie traditionala (si religioasa) dintr-un colt de lume islamica. Gazda noastra de ieri ne-a oferit simtitor mai multe detalii despre cei 3 fii ai lui, decat despre cele 2 fete catalogate simplu: sunt maritate deja. Cu cine, unde, nu se stie. Pare ca singurul target al unui tata e sa isi vada fata maritata si plecata de acasa. Iar fetele ma indoiesc ca au prea multe vise. Nu ai cum sa iti faci vise cand o vezi pe mama ta cum isi traieste fiecare zi la indigo (copt 10 paini pe zi, facut mancare, avut grija de copii, spalat franghii de haine (de mana), adus apa, carat iarba sau fan pentru animale) si ramanand in general o aparitie fugara si rusinoasa in fata strainilor/ musafirilor.

Cu astfel de ganduri in minte trec prin sate uitate de lume, pline insa de copii care vin de la scoala si ma uit cu alti ochi parca la toate fetitele carliontate care striga buna ziua, sau care se aseaza in linie cu baietii sa dea palma cu noi.

Locul de cort din noaptea asta, din nou in livada de maslini.

Locul de cort din noaptea asta, din nou in livada de maslini.

Ultimul pas se scurge in minutele orei de aur si de acolo coboram lansati spre Demnate pentru a cumpara de mancare si a gasi un loc de cort. Ne ies amandoua din plin cu un loc de cort intr-o livada de maslini, o portie de paste cu ton si biscuiti home-made la desert.

Date si track: aici

Ziua 13- Descoperind locuri noi Atalasul Inalt.

Pana sa dormim la gîte-ul lui Omar planul de reintoarcere in Marrakesh era destul de simplu: coborat pana in Demnate si apoi lalait pe drumuri secundare pana sambata dimineata, la fix cat sa prindem mielul cald de pranz, in soukurile medinei. Asta pana ce Omar ne-a pus in brate un album de cantece populare traduse in franceza dar culese din zona vaii in care ne gaseam (Tassaout), album presarat si cu cateva poze. Acolo mi-a sarit pentru prima oara in ochi numele Ait Bogumez, ce insotea cateva fotografii idilice din valea omonima. Totusi locul cu pricina ar fi ramas cel mult o tema pentru o vizita ulterioara in Maroc daca Omar nu ar fi pus sare pe rana si nu ne-ar fi redesenat ruta de intoarcere spre Marrakesh recomandandu-ne fara ezitare valea Ait Bogumez si impartind drumul pe zile, cat sa ne asigure ca avem timp chiar sa ne intoarcem pe biciclete in Marrakesh. Parca doar ca sa se asigure ca noua ruta are potential de aventura, Radu intreba daca valea Ait Bogumez e mai frumoasa decat valea Tassaout pe care ne gaseam si care ne-a placut oricum foarte mult.

Raspunsul soseste echivoc: da, valea e mult mai frumoasa. Si uite asa, cu 10 replici si in 5 minute, noi idei se infiripa. Si cand vine vorba de aventura, mintea noastra e un teren extrem de fertil. Sunt suficiente cateva seminte si putina apa pentru ca ideile sa prinda radacini si planurile ajung rapid sa creasca mai ceva ca un vrejul urias de fasole din povestea Jack si vrejul de fasole.

Asa ca ziua de miercuri seara ne gaseste la intrarea in terra incognita (pentru noi), la capatul satului Imi-n-Ifri, cu cortul asezat intr-o livada de maslini. Cum semintele au abia o zi vechime, informatiile abiguue din Lonely Planet tind sa ma faca sa imi schimb punctul de vedere, iar aparitia in ecuatie a unui pas de 2700 m face ca planul sa dea cu virgula. Asta pana pe la 12 ziua urmatoare cand tot nu stiu daca sa zic DA aventurii, sau sa lasam zona asta, care se anunta extrem de frumoasa, pentru o explorare ulterioara, tihnita si mai bine documentata. Simt ca ar fi pacat sa ne grabim pe aici si mai stiu ca vom reveni cel putin inca odata in Maroc. Atlasul Inalt are inca o multime de locuri de explorat, am ceva idei chiar si de MTB, iar nordul tarii ramane o tema pentru acasa.

Radu e insa increzator ca o sa ne iasa, asa ca pornim pe la 12, dupa o pauza de dulciuri, sa dovedim prima etapa: cei 30 de kilometri pana in Ait Blal. Pe hartie pare simplu: doar vreo 300 de metri diferenta pozitiva de nivel si 30 de kilometri, ar iesi un rulaj numai bun. Doar ca realitatea nu e mereu atat de simpla in Maroc si mereu apare cate ceva: daca nu e drumul prost, atunci sigur ai de trecut 3 munti si 3 vai pana la destinatie. Si uite asa, urcare dupa coborare, strangem pana in Ait Blal 1000 m diferenta de nivel si nimerim in mijlocul unui targ unde se vinde orice de la ceainice, la lighene de plastic, apa la 500 ml si curmale. E un haos de masini, oameni si magari greu de descris. In Maroc magarul e animalul bun la toate: transport, arat, calarit. Daca nu e magar, e catar, dar caii sunt cu siguranta o raritate. Aprovizionam cu mandarine, niste curmale delicioase si alune (Radu a intrat din nou in haosul targului ca sa ia de-ale gurii) si pornim mai departe spre pasul de 2000 m.

Peisajul se schimba, valea plina de vegetatie de dinainte de Ait Blal ramane in urma, ultimile case se insira pe versantii insoriti cat timp drumul se prelinge pe curba de nivel pe versantii intrati deja in umbra. Cei 500 de metri diferenta de nivel ce ne despart de pas sunt brutali, pe unele sectiuni gradientul fiind respectabil (19-20% punctual zice Strava, 12% mediu). Ca si in cazul urcarii spre Tizi n’Test, dupa 1900 de metri intrii intr-o zona de platou, unde pantele se imblanzesc si urcarea devine un rulaj placut. Asa este si aici, desi trebuie spus ca cele 2 pasuri din Atlasul Inalt ce apar pe toate hartile si in toate ghidurile turistice (Tizi n’Test si Tiz n’Tischka) sunt si cele mai blande urcari posibile. Daca vreti sa va luati “la tranta” cu panta, iesiti din tipare, alegeti drumuri secundare pe care pare ca drumarii marocani au facut concurs: cine pune asfalt pe cele mai abrupte urcari. Cea de azi conduce detasat in clasament, dar mai avem cel putin una, maine, ce ar trebui sa ne duca intr-un pas de 2700 m.

Ultimele raze de soare, inainte de a intra in frigul si conul de umbra ce a cuprins deja valea.

Ultimele raze de soare, inainte de a intra in frigul si conul de umbra ce a cuprins deja valea.

Totusi efortul nostru a fost rasplatit cu niste privelisti pe masura caci ajungem in pas in ora de aur, cu soarele revarsandu-se darnic atat peste partea superioara a vaii verde in care se gaseste destinatia noastra pe ziua de azi (Ait Bouli), cat si asupra muntilor inzapeziti ce o stajuiesc. Locurile sunt intr-adevar foarte frumoase si imi doresc din ce in ce mai mult sa revin si intr-o primavara, sa vad un Maroc verde cu munti inzapeziti pe fundal.

Coboram alene in localitatea de sub noi unde cumparam mancare ca pentru sfarsitul lumii (maine e vineri.si stim din experienta saptamanii trecute ca macar parte din magazine vor fi inchise) si oprim la singurul gîte din zona unde speram sa avem parte de o noapte la caldura. Mancarea de seara a fost oricum delicioasa (un tajin de pui foarte gustos) si noaptea se anunta confortabila in caldura sacilor de dormiti ascunsi intre 2 randuri de paturi.

Maine continuam spre Valea Oamenilor Fericiti, asa cum mai este numita valea cu Ait Bogumez.

Date si track: aici

Micul dejun, cu paine proaspata, miere, ulei de masline si ceai din belsug.

Micul dejun, cu paine proaspata, miere, ulei de masline si ceai din belsug.

Omar, in fata gite-ului sau care ne-a ferit de frigul unei nopti petrecute la 2000 de metri.

Omar, in fata gite-ului sau care ne-a ferit de frigul unei nopti petrecute la 2000 de metri.

Privind spre firul vaii, cu copacii cuprinsi de culorile toamnei.

Privind spre firul vaii, cu copacii cuprinsi de culorile toamnei.

DSC_4869.jpg

Limba de asfalt ce a acoperit de curand multe din drumurile secundare marocane.

Limba de asfalt ce a acoperit de curand multe din drumurile secundare marocane.

Satul tipic din Atlas, de data asta in varianta cu padure in jur si cu munti inzapeziti deasupra.

Satul tipic din Atlas, de data asta in varianta cu padure in jur si cu munti inzapeziti deasupra.

Primul pas al zilei, inapoi spre 2200 de metri.

Primul pas al zilei, inapoi spre 2200 de metri.

Soare, odihna si belvedere.

Soare, odihna si belvedere.

Parcelat.

Parcelat.

Ultimele ore de lumina si inca un pas de sarit.

Ultimele ore de lumina si inca un pas de sarit.

Locul de cort din noaptea asta, din nou in livada de maslini.

Locul de cort din noaptea asta, din nou in livada de maslini.

Drumul spre Ait-Blaal, si spre Valea Oamenilor Fericiti.

Drumul spre Ait-Blaal, si spre Valea Oamenilor Fericiti.

Catune si catune, fiecare micul petic ingrijit de pamant.

Catune si catune, fiecare micul petic ingrijit de pamant.

Unul din momentele in care lumina, locurile si drumul te fac sa te simti... departe...

Unul din momentele in care lumina, locurile si drumul te fac sa te simti… departe…

DSC_4946.jpg

Ultimele raze de soare, inainte de a intra in frigul si conul de umbra ce a cuprins deja valea.

Ultimele raze de soare, inainte de a intra in frigul si conul de umbra ce a cuprins deja valea.

DSC_4805

Maroc – Si totusi noua ne plac muntii

Ziua 10- Pedaland pe malul oceanului

Am sta si am pleca in egala masura. Am mai zabovi prin Sidi Ifni pierzand vremea pe plaja ori pe stradutele orasului, privind tacut cum se scurge viata marocanilor obisnuiti, cum micile magazine isi deschid obloanele doar ca sa le inchida la amiaza pentru pauza de pranz sau cum se anima piata.

Insa noua pare ca ne sade mai bine cu drumul si pornim spre nord, sa exploram alte 2 plaje: Legzira si Mirleft.

Legzira ne-ar putea vraji pe amandoi si daca am avea mancare la noi, ne-ar putea face sa ramanem aici cu cortul o seara. O plaja intima si curata (nu pentru ca aici marocanii (si turistii in egala masura) ar lasa mai putina gunoaie, ci doar pentru ca e maturata zilnic de flux), cu formatiuni stancoase interesante de care valurile se sparg ritmic cu mult zgomot si multa spuma, si destul de pustie pentru standardele tarii. Pierdem si noi vremea vreo 45 de minute invartindu-ne incoace si incolo, dar ne continuam pana la urma drumul spre Mirleft.

Mirleft se vrea a fi ceva localitate pentru surferi, insa in afara dimensiunii si a varietatii de fructe si legume de la tarabe nu am gasit nimic interesant. Populatia de turisti tinde sa o egaleze pe cea de localnici, cel putin in centru, asa ca nu e de noi.

5 kilometri nord de Mirleft trebuie sa ne hotaram: urmam in continuare tarmul urcand spre nord, spre Agadir si apoi Essaouira, sau mergem inapoi spre continent, de unde speram sa gasim niste legaturi cu autocare de noapte care sa ne duca inapoi in munti. Ca alternativa la caldura litoralului aveam in minte sa exploram si cel de-al 4-lea drum ce traverseaza Atlasul Inalt, o inlantuire de pasuri, de fapt, intinse intre Ouarzazate si Demnate.

Biciclistul, arcada si lucrarea timpului.

Biciclistul, arcada si lucrarea timpului.

Dam cu usurinta marea pe munte, asa cum facem in fiecare weekend, singurul regret aparent fiind acela ca in munti s-ar putea sa cam murim de frig, comparativ cu temperaturile placute de la malul marii.

Tiznit, orasul in care ajungem e altfel decat orasele din centrul/ sudul tarii. Mai aerisit, parca mai organizat, exotismul ramanand probabil ascuns prin unghere. Aici gasim combinatia de autobuze care ne trebuie, cu schimbat in Agadir, un alt oras cosmopolit ce nu da semne sa doarma nici macar la ora 23.00 cand trecem noi pe acolo. Ma gandesc ce diferenta intre lumea lui Said din orasul unde face liceul si cea de acasa, cele doua locuri negasindu-se la mai mult de 200 de kilometri depatare (mai putin chiar, in linia dreapta).

Afara e inca noapte cand ajungem in Ouarzazate. Ne imbracam cu majoritatea hainelor groase pe care le avem si ne pregatim pentru o zi de pedalat prin Atlasul Inalt. Din nou!.

Date si track: aici

Ziua 11- Si totusi noua ne plac muntii

Autobuzul ne scuipa in intunericul noptii din autogara din Ouarzazate. E ora 5.30 si un frig muscator ce iti taie orice elan de pedalat. Asa ca asteptam cuminti zorii si soarele. La 6.30 se crapa de ziua si in jumatate de ora este lumina bine. Frigul insa a ramas la fel si deja privesc cu teama la noaptea urmatoare si sper sa gasim totusi o cazare cu niste paturi in plus de aruncat peste sacii nostri de vara. Pana una alta ne asternem la drum dupa ce tragem pe noi cam toate hainele din bagaj si pedalam cu tot traficul matinal pe drumul bun ce merge spre Skoura. Dupa 15 kilometri facem stanga si prindem un drum secundar ce ne va trece muntii urmand sa ne scoata din nou in campia Marrakeshului. Drumul R303 este una din cele 4 traversari asfaltate ale Atlasului Inalt si singura varianta asfaltata ramasa neexplorata de noi. In fata ne stau 137 de kilometri despre care nu stim nimic mai mult in afara faptului ca sunt salbatici si putin umblati. In singurul sat de pe vale Ghassa, nimerim fix in ziua de targ si ne facem aprovizionarea cu mandarine, alune, paste varsate si un sandwish cu peste prajit care a fost destul de bun.

Desi pare sa avem de toate, soarele e sus pe cer si da caldura din plin, ziua e tanara, imi lipseste totusi entuziasmul si energia. E una din zilele acelea cand nu se leaga nimic la capitolul efort si decat sa te chinui cu un antrenament esuat, iesi mai castigat daca stai in varful patului cu o carte in mana.

Totusi, cand esti pe drum si in jurul tau oricum nu e niciun petic de pamant prielnic pe care sa pui cortul, nu iti ramane sa te gandesti decat la urmatoarea pedala, precum Bepo din povestea lui Momo, de Michael Ende.

“…it’s like this. Sometimes, when you’ve a very long street ahead of you, you think how terribly long it is and feel sure you’ll never get it swept. And then you start to hurry. You work faster and faster and every time you look up there seems to be just as much left to sweep as before, and you try even harder, and you panic, and in the end you’re out of breath and have to stop–and still the street stretches away in front of you. That’s not the way to do it. You must never think of the whole street at once, understand? You must only concentrate on the next step, the next breath, the next stroke of the broom, and the next, and the next. Nothing else.”

Primele serpentine ivite insa din senin reusesc sa ma scoata din letargie, starea de somnolenta dispare si eu ma umplu parca de energie din fiecare pedala pe care o dau la deal. Urcam pe un drum taiat frumos in versant pana la 2000 m, doar pentru a lasa privirile sa se plimbe pe o mare de varfuri rosiatice, unele deja pudrate de zapada, descoperind sate izolate pe cate un versant si descifrand meandrele drumului dupa fiecare curba. Acum, la a doua vizita in Maroc, geografia partii centrale a tarii capata sens, retina pastrand imagini din fiecare traversare a Atlasului Inalt, din campia de sub noi cu Ouarzazate si Skoura, cu Anti-Atlasul de peste drum, care urmat suficient de consecvent spre est va duce in final la ocean. Ramane insa cu siguranta de explorat tot ce se gaseste la nord de Marrakesh, un fel de terra incognita pentru noi.

Into the Wild (Atlas).

Into the Wild (Atlas).

Unduirile drumului ne poarta fara gres printre varfuri, contabilizam si cate o pana de fiecare pe ziua de azi si profitam la maxim de soarele darnic urcand pasul de 2200 de metri in jurul orei 16.00, cand culorile sunt cele mai frumoase si lumina cea mai blanda.

Din pas drumul se transforma in pista (drum neasfaltat) si pierdem astfel destul de incet altitudine. Locurile se anunta frumoase, firul de apa datatator de viata a aparut si mai jos va aduce cu el primii copaci, primele nuante de verde, primele case cocotate pe versantii insoriti. E o vale inguste ce capata pe alocuri aspect de canion, astfel incat la noi umbra si frigul fac casa buna impreuna. Totusi locurile sunt animate si oamenii se invart de colo-colo carand cele trebuincioase cu magarii. Pare un alt capat de lume, diferit de pustiul Anti-Atlasului dar cu o scurgere unica a timpului in aceasta vale ascunsa bine in munte.

Ne-am dori o zi mai lunga si lumina mai buna sa o exploram pe indelete, insa ne alearga inserarea si tragem pana la urma la un fel de han/ locuinta de munte (gîte d’étape in franceza) ce ofera adapost in conditii spartane, dar totusi intre 4 pereti si cu paturi la discretie.

Frigul de decembrie la cort si aclimatizarea pentru zilele reci de acasa il amanam pentru seara urmatoare.

Date si track: aici

Marea cea mare in varianta cu cer senin si cu ape albastre in dimineata aceasta.

Marea cea mare in varianta cu cer senin si cu ape albastre in dimineata aceasta.

Ajunsi la Legzira, in momentul de reflux.

Ajunsi la Legzira, in momentul de reflux.

Plajele pustii si intinse ale Atlanticului

Plajele pustii si intinse ale Atlanticului

Biciclistul, arcada si lucrarea timpului.

Biciclistul, arcada si lucrarea timpului.

Fuga de valuri.

Fuga de valuri.

Pedaland fara prea mult spor spre Mirleft, cu  un vant ca parea sa bata din toate directiile.

Pedaland fara prea mult spor spre Mirleft, cu un vant ca parea sa bata din toate directiile.

Din nou spre munti, spre Atlasul inalt, cu drumuri ce par desenate cu rigla.

Din nou spre munti, spre Atlasul inalt, cu drumuri ce par desenate cu rigla.

Inapoi spre Atlasul Inalt, pe drumuri ce par desenate cu rigla.

Inapoi spre Atlasul Inalt, pe drumuri ce par desenate cu rigla.

Cismele improvizate, in varianta Ghassa. Si nu, nu am patit nimic de la apa luata de aici.

Cismele improvizate, in varianta Ghassa. Si nu, nu am patit nimic de la apa luata de aici.

Unduit.

Unduit.

Castigam repede inaltime, iar in departare se vad varfurile de peste 3000 de metri ale Atlasului Inalt.

Castigam repede inaltime, iar in departare se vad varfurile de peste 3000 de metri ale Atlasului Inalt.

In Pedale.

In Pedale.

Echiparea pentru prima coborare a zilei.

Echiparea pentru prima coborare a zilei.

Drum unduit, drum intins, amandoua se scurg la fel de repede sub rotile cursierelor.

Drum unduit, drum intins, amandoua se scurg la fel de repede sub rotile cursierelor.

Pe coasta muntelui.

Pe coasta muntelui.

Punctus maximus pentru ziua de astazi.

Punctus maximus pentru ziua de astazi.

Into the Wild (Atlas).

Into the Wild (Atlas).

Pamantul si casele rosii ale Africii.

Pamantul si casele rosii ale Africii.

Ceaiul de seara la Gite d'Etape.

Ceaiul de seara la Gite d'Etape.

DSC_4714

Maroc – Drumul spre ocean trece pe la portile pustiului.

Ziua 8 – Drumul spre ocean trece pe la portile pustiului

“Ah, daca am putea sa retraim zilnic intensitatea vietii de pe drum, fiecare leguma ar fi un motiv de fericire, fiecare dus, un miracol.” (Oybo, Ana Hogas & Ionut Florea)

Nu stim daca sentimentul de zi faina ce ne incearca seara cand intindem cortul la marginea unui drum secundar, insa dubios de aglomerat, se datoreaza faptului ca am lasat azi sub roti o suta de kilometri, ca ne apropiem de ocean, ca am avut parte de vant bun/ nederanjant, pe cand Foreca anunta un adevarat uragan din fata, ori ca peisajul s-a schimbat de atat de multe ori sub ochii nostri.

Cert este ca dimineata zilei ce acum tocmai se incheie ne gaseste motivati sa strangem ceva kilometri sub roti pana incepe uraganul (de regula in jur de 12), asa ca sarim peste micul dejun si pornim la drum putin inainte de 9 profitand de un usor vant din spate. Peiasajul arid (nu ma pot hotari daca sa il numesc martian sau selenar, dar rosul asta al Africii ii apartine fara indoiala) nu-i mai pare sufletului meu atat de greu de suportat, caci pedalez inainte cu promisiunea oceanului.

Si nu ajunge un ocean ca sa adape setea neostoita a desertului. Un sfert din Maroc arata asa. Sate mici, departate si saracacioase, alimentate din bazine de acumulare de unde probabil isi au sursa si cismelele de pe marginea drumului de unde ne umplem regulat bidoanele. Mici parcele de pamant pietros arat cu magarul inhamat la un plug rudimentar pe care ma intreb la modul cel mai serios ce creste. In satele mai rasarite de-a lungul drumului/ unei captari de apa se intind loturi de cateva palme plantate cu morcovi si napi/ cartofi. Daca ar fi sa insumez suprafata careurilor astora de verde, nu cred ca ar depasi gradina unui om gospodar din Romania. O singura gradina de acasa pentru un sat intreg din Maroc. Cred ca doar atunci cand smulgi pamantului indaratnic cateva kilograme de legume poti aprecia morcovii la adevarata lor valoare. In egala masura nu pot sa nu ma intreb, sub influenta recenta a cartii Sapiens a lui Yuval Noah Harari, daca viata oamenilor din aceste locuri nu ar fi fost mai naturala daca ar fi ramas pastori de capre, asa cum mai vedem pe ici pe colo, fara sa inchege asezari permanente.

Ce ii tine oare pe oamenii astia in loc? De ce nu migreaza 100 de kilometri mai spre vest, unde clima e mai blanda, apa mai indestulatoare si (banuiesc eu) subzistenta mai usoara. Caci da, eu nu cred ca in zonele prin care am trecut putem vorbi de altceva decat de subzistenta, o subzistenta in care apa este cea mai pretioasa resursa. Imaginea a doua femei adulte acoperite din cap pana in picioare de sarafanurile lor negre ale caror singura pata de culoare e marginea brodata elaborat cu rosu, auriu, albastru si verde, femei ce scoteau apa dintr-o fantana aflata la 1-2 km de casa lor, cu magarii asteptand cuminti sa isi preia povara bidoanelor de apa, aurul lichid si pretios al familiei, ramane cumva emblematica pentru kilometrii nostri prin Anti-Atlas. Jena ne-a facut sa ne abtinem de la a suprinde momentul altfel decat prin cuvinte, caci nu se cade, noi europeni carora apa ne curge valuri la chiuveta si pe care o irosim zilnic in cantitati indescriptibile sa ne miram altfel decat prin cuvinte de viata din acest colt de lume.

Stau si ma intreb cat de batran e un astfel de copac de argan, si cate generatii s-au jucat deja la umbra lui.

Stau si ma intreb cat de batran e un astfel de copac de argan, si cate generatii s-au jucat deja la umbra lui.

La prima vedere viata aici pare o lupta. O lupta pentru a face rost ori a chivernisi apa, o lupta sa smulgi pamantului un rod, o lupta in care doar cei adaptati precum tufele de scaieti adunati in saci de femei pe care doar le ghicesc pe dealurile golase, date de gol de sarafanele ce le flutura in vant, rezista.

Pe masura ce coboram in locuri cu clima mai primitoare portul femeilor se schimba putin si negrului constant si sumbru al muntilor arizi si batuti de vanturi i se adauga albul maramei ce coloreaza parca putin atmosfera.

Dupa 80 de kilometri pedalati pe ziua de azi si vreo 300 de kilometri in total prin munti coboram la civilizatie, in DN1-ul marocan, ce ne duce dupa 11 km in Lakhsas. O localitate oarecare pe harta, una din putinele localitati pana la inceputul desertului adevarat, cu nisip si dune. Bornele ne arata alternativ urmatoarele 3 localitati mai mari: Guelmim, Tantan si o alta localitate aflata la 500 de kilometri mai departe. Nu ma simt gata sa fac cunostinta cu desertul pe doua roti, dar intrebarile se nasc si imaginatia lucreaza.

Lakhsas e genul acela de asezare marocana ce ne-a lipsit. Putin desprinsa din vestul salbatic ca aspect general al strazii principale, dar plina de agitatia si forfota serii, cu oameni uitandu-se curiosi la tine, cu zeci de mici magazine care vand orice si cu un bazar maricel (acum majoritar inchis) pentru cat de mic e oraselul. Dupa cumparaturile de seara pedalam cu apusul in fata, cautand un ultim loc de cort in lumea dealurilor golase pe care nu cresc nimic mai mult decat arbori de argan. Pentru maine avem in minte o camera cu vedere la ocean si un dus cald.

Date si track: aici

Ziua 9- Simti oceanul?

Ziua de azi ar trebui sa fie o zi scurta. 60-70 de kilometri, majoritar in coborare, asa ca nu ne grabim. Asteptam soarele sa ne usuce cortul dupa prima noapte cu umiditate de cand suntem in Maroc si luam micul dejun, in tihna, impreuna cu Said, un tanar de 17 ani care invata in Agadir si in weekend paste caprele familiei pe terenul pe care ne-am pus noi cortul. Daca initial ne refuza invitatia la cafea, cu putine insistente ni se alatura si pe langa mancarea pe care o impartim, schimbam si cateva impresii despre viata de licean aflat fata in fata cu bacalaureatul marocan.

Ne asternem la drum dupa 10, lasand satele in urma si observand cum usor, usor apropierea de ocean schimba atat configuratia satelor (mai mari, mai inchegate, mai pline de viata), cat si culorile peisajului. Desi arborii de argan si arbustii sunt stapanii absoluti ai dealurilor pietroase, totusi ei sunt din ce in ce mai numerosi, pe alocuri apar palmieri, ori ochii descopera cu incantare un crang de foioase.

Cea mai pregnant schimbarea se simte insa in aer. Si nu o spun la modul metaforic, ci cat se poate de serios, umiditatea si sarea fiind usor de perceput chiar si pentru narile mele mai mereu infundate. Prin urmare, privirea devine si ea nerabdatoare si scruteaza fara incetare orizontul cautand dupa fiecare deal albastrul nesfarsit spre care am pedalat zile la rand prin ariditatea Anti-Atlasului, insa imaginea mult dorita se lasa mult asteptata, iar atunci cand apare, intr-un final, pare mai mult o balta murdara in lumina tulbure a miezului de zi.

Coboram insa lansati spre mica statiune de pe litoral, orasel ce se va dovedi foarte interesant: cateva cladiri in stil art deco ale vechii administratii spaniole (Sidi Ifni a fost pana in anii ’60 colonie spaniola), o structura rectangulara cu strazi ce se intersecteaza in unghi drept (structura ce imi aminteste si ea de Barcelona), agitatia specifica oricarui orasel marocan unde convietuiesc laolalta localurile mai rasarite impreuna cele mai penale dughene, souk-ul cu de toate, cativa turisti si o mana de pasionati de surf ce anima plaja la apus.

Cazarea noastra dupa aproape o saptamana de stat la cort, cu dusul de rigoare si cu o ocazia de a incarca electronice si de singurul set de haine luat dupa noi.

Cazarea noastra dupa aproape o saptamana de stat la cort, cu dusul de rigoare si cu o ocazia de a incarca electronice si de singurul set de haine luat dupa noi.

Cazarea a fost o sansa de la un capat la altul si un loc ce a rotunjit impresia faina a orasului. Maison D’hôtes Tiwaline apare pe booking.com ca avand camere libere, insa ajunsi la fata locului ni se spune ca sunt full booked. Cum stateam noi descumpaniti la usa, cercetand alt optiunj de pe Booking, revine proprietarul si ne spune ca a verificat si intr-adevar una din rezervari se anulase. Ne alegem asadar cu o camera mica dar luminoasa, spartana ca mobilier, dar atragatoare tocmaj prin simplitatea ei, cu fereasta (criteriu foarte important atat in riadurile din Maroc cat si in hotelurile din India), cu baie curata, apa calda si multe prize, cat sa ne incarcam toate electronicele pe care le avem. Imi plac micile detalii de la bancuta vopsita in albastru, la invelitoarea de pat si la combinatia de culori in nuante de galben pal amintind de nisipul plajei, albastrul oceanului dintr-o zi senina si albul curateniei, albul acela puternic si rar de vazut si simtit in Maroc. Alte doua locuri faine din riad sunt camera de zi amenajata cu mult gust si luminata natural pe timp de zi si terasa, aceasta importanta componenta a caselor marocane, un spatiu necunoscut noua, insa pe care clima blanda de aici iti permite sa il exploatezi la maxim si sa il transformi intr-un mic cuib, dupa chipul si sufletul tau, departe de agitatia strazilor si totusi neratand nimic din ce se intampla jos.

Pana la urma am avut de toate in dupa-amiaza de azi, inclusiv valuri si apus de soare la ocean, doar mancarea de peste a lipsit…

Date si track: aici

Text: Mihaela.

Una din cismelele intalnite prin toate satele marocane, ce au in spate un rezervor cu apa si de la care am incerca sa facem cat mai des alimentarea.

Una din cismelele intalnite prin toate satele marocane, ce au in spate un rezervor cu apa si de la care am incerca sa facem cat mai des alimentarea.

Pauza de masa dintr-o comuna din Anti-Atlas, prilej de legume, omleta si binenteles Pepsi.

Pauza de masa dintr-o comuna din Anti-Atlas, prilej de legume, omleta si binenteles Pepsi.

Chiar daca ne apropie de mare Anti Atlasul ramane la fel de deluros.

Chiar daca ne apropie de mare Anti Atlasul ramane la fel de deluros.

Drumuri libere spre Lakassa.

Drumuri libere spre Laksah.

DSC_4532.jpg

Stau si ma intreb cat de batran e un astfel de copac de argan, si cate generatii s-au jucat deja la umbra lui.

Stau si ma intreb cat de batran e un astfel de copac de argan, si cate generatii s-au jucat deja la umbra lui.

Din nou in intrecere cu ultimele raze de soare in cautarea unui loc de cort.

Din nou in intrecere cu ultimele raze de soare in cautarea unui loc de cort.

Pregatirea mesei de seara, ce incepe binenteles cu amorsarea primusului si cu pregatirea ingredientelelor, in seara aceasta un papricas de cartofi, in varianta marocana.

Pregatirea mesei de seara, ce incepe binenteles cu amorsarea primusului si cu pregatirea ingredientelelor, in seara aceasta un papricas de cartofi, in varianta marocana.

Cafeaua de dimineata, de vorba cu Said, un pusti de 17 ani ce iesise dimineata cu caprele si cu care am vorbit in mod suprinzator in Engleza.

Cafeaua de dimineata, de vorba cu Said, un pusti de 17 ani ce iesise dimineata cu caprele si cu care am vorbit in mod suprinzator in Engleza.

Din nou drum intins, nu neaparat cu asfalt bun.

Din nou drum intins, nu neaparat cu asfalt bun.

DSC_4578.jpg

Concurenta Renault 12-lui. Noroc ca rugina nu este o problema in Marocul cel uscat.

Concurenta Renault 12-lui. Noroc ca rugina nu este o problema in Marocul cel uscat.

Cazarea noastra dupa aproape o saptamana de stat la cort, cu dusul de rigoare si cu o ocazia de a incarca electronice si de singurul set de haine luat dupa noi.

Cazarea noastra dupa aproape o saptamana de stat la cort, cu dusul de rigoare si cu o ocazia de a incarca electronice si de singurul set de haine luat dupa noi.

Masa de pranz, in aceasi combinatie de fasole cu linte.

Masa de pranz, in aceasi combinatie de fasole cu linte.

Pe faleza, langa marea cea mare.

Pe faleza, langa marea cea mare.

Explorand Sidi Ifni, cu flerul colonial si cu cladirile art-deco din fostul centru.

Explorand Sidi Ifni, cu flerul colonial si cu cladirile art-deco din fostul centru.

DSC_4627.jpg

Feltul Mihaelei, o bicicleta ce nu a dezamagit deloc anul acesta.

Feltul Mihaelei, o bicicleta ce nu a dezamagit deloc anul acesta.

Calatorii, armasarii si oceanul.

Calatorii, armasarii si oceanul.

Pe langa farul din Sidi Ifni.

Pe langa farul din Sidi Ifni.

DSC_4659.jpg

DSC_4675.jpg

Surful, un sport ce odata si odata tot trebuie incercat.

Surful, un sport ce odata si odata tot trebuie incercat.

In asteptarea apusului

In asteptarea apusului

Apusuri africane, aproape tras la indigo cu cel de acum 3 ani de zile din Agadir.

Apusuri africane, aproape tras la indigo cu cel de acum 3 ani de zile din Agadir.

DSC_4705.jpg

Ultimul val si ultima raza de lumina.

Ultimul val si ultima raza de lumina.

DSC_4439

Maroc – Ce ar fi desertul fara oaze?

Ziua 6- Ce ar fi desertul fara oaze?

Pentru astazi avem un singur plan clar in minte: sa ajungem in Tafraoute si sa ne facem plinul cu fructe si legume. Intre Maroc si nordul Indiei nu exista termen de comparatie in ceea ce priveste diversitatea produselor, chiar si in cele mai mici magazine din cel mai izolat sat din Anti-Atlas. Totusi diversitatea e formata majoritar din alimente neperisabile, fructele si legumele proaspete regasindu-se doar in oferta oraselor mai maricele.

Desi harta ne spune ca inainte de Trafaoute trebuie sa sarim un pas, dimineata realizam ca suntem aproape de punctul maxim al urcarii si intre noi sI festinul de fructe si legume promis nu se interpun decat vreo 600 m de serpentine.

In Tafraoute ajungem la fix sa ne adapostim de ploaia ce vine in urma noastra si pregetam in oras cu diverse planuri si cumparaturi mai bine de 2 ore.

Palmieri fosnind in vant, o luna incredibil de luminoasa, nori alergand pe cer si probabil unul din cele mai frumoase locuri de cort din periplul nostru prin Maroc.

Palmieri fosnind in vant, o luna incredibil de luminoasa, nori alergand pe cer si probabil unul din cele mai frumoase locuri de cort din periplul nostru prin Maroc.

Nici macar atunci cand ne asternem in final la drum spre Ait Mansour nu putem spune ca avem parte de drum intins, caci ploaia ce vine si trece in valuri ne sileste la mai multe pauze la adapostul diversilor bolovani imensi de granit imprastiati haotic pe marginea drumului.

Parasim drumul plat ce merge spre Pietrele Albastre si prindem serpentinele ce ne vor urca din nou la 1650 m pe versantii invaluiti in ceata. Urcarea ce nu ne asteptam sa fie atat de lunga ne ia prin suprindere si ne simtim usurati cand ajungem in Taloust unde gasim ceva magazine si reusim sa facem aprovizionarea pentru seara, pentru ca mai apoi sa coboram pana in cheile Ait Mansour si sa punem cortul pe o albie de rau, intre palmieri. Locul de cort de astazi, intr-un luminis ramas intre trunchiurile inalte, cu frunzele late ca niste evantaie imense miscandu-se deasupra capetelor noastre, cu norii ce alearga pe cer purtati de vantul de 4 m/s si dezvelind din cand in cand o luna aproape plina ce lumineaza puternic aerul curat al noptii, impreuna cu mirosul de frunze putrede, radacini, nisip si mare, sa prevada oare noptile urmarmatoare din oazele ce ne vor mai iesi in cale?

Meniul din seara asta e cuscus cu sos de legume (pasta de tomate, ceapa, morcov, ciuperci si dovlecel).

Date si track: aici

Ziua 7- Foame mare. Toate magazine-s inchise

Ziua de azi a fost fara indoiala o zi a contrastelor. A inceput bine in palmeria de dinainte de Ait Mansour dar a continuat prost peticind 3 gauri/ taieturi in salteluta. Salvam dimineata cu o omleta si ne asternem la drum pe la 12, fara prea mare hotarare, caci stiam ca azi avea sa fie o zi cu vant hain dinspre vest, zi in care cel mai bun lucru pe care puteai sa il faci ar fi fost sa stai cu cortul intre palmieri, sa le asculti fosnetul coroanelor si sa privesti norii care alearga ca nebunii. Doar ca pe stomacul gol niciuna din activitatile astea boeme nu are haz si noi pornisem la drum, de fapt, ca sa cautam ceva de mancare. Faptul ca toate magazinasele din Ait Mansour erau inchise nu ne-a dat prea mult de gandit, am continuat sa coboram spre un sat mai mare unde ar fi trebuit sa gasim fara probleme magazine. Si ele existau, doar ca erau inchise fiind vineri- ziua sfanta la musulmani. Nu e prima zi de vineri prinsa intr-o tara musulmana. Acum 3 ani, tot in Maroc am prins inclusiv nasterea profetului Mohamed si de foame tot nu am murit. Doar ca acum ne aflam intr-un satuc, cu o populatie probabil destul de religioasa si realitatea e ca toata lumea pare sa respecte ziua de odihna, moschea fiind punctul central spre/ dinspre care migreaza oamenii. Noroc cu cismelele de pe marginea drumului, ca macar apa e la discretie.

Cu burta goala nu ne ramane decat sa luam sub roti cei 14 kilometri de asfalt ce ne despart de urmatorul sat, unde speram noi, fie oamenii nu sunt la fel de religiosi, fie au terminat de sarbatorit si afacerile sunt afaceri. Distanta se scurg printr-un pustiu absolut, cu un vant hain din fata si de n-as fi eu in carne si oase ci doar avatarul meu, pe cuvant daca nu as da eject din jocul asta bun de testat nervii.

Lasand in spate sursa de apa si oaza Anti Atlasul revine la forma primordiala.

Lasand in spate sursa de apa si oaza Anti Atlasul revine la forma primordiala.

In satul cu pricina in afara de cateva aparitii fantomatice de femei invaluite din cap pana in picioare si 2 magazine inchise, altceva nu e de gasit. La unul dintre ele insa il gasim pe propietar si facem rost de ceva dulciuri pe post de mancare si avem macar certitudinea ca nu vom muri de foame. Aparent in 10 kilometri, la drumul principal ar mai fi sanse sa dam de un magazin deschis, insa pana acolo ne mananca vantul si urcarile din Anti-Atlas. In timp ce imping la pedale in ritm de granny gear am certitudinea ca muntii astia arizi, monitoni si inospitalieri nu imi plac neam. Mie sa imi dati iarba, frunze galbene, un strop de verde si unul de albastru si nu doar vant ce suiera nebun prin campuri nesfarsite de pietre.

Magazinul mult-promis il gasim in Izerbi si Radu ar cumpara jumate din el, daca ar putea. Luam tot ce ne face cu ochiul si ne stabilim tabara de indata ce iesim din sat. Faptul ca s-a oprit totusi vantul, plus culorile frumoase ale apusului impreuna cu luna rasarita totusi parca prea devreme, ne mai cresc putin moralul. Sau sa fie sticla de 500 ml de bautura neagra si acidulata care se vinde cu mottoul “gusta si savureaza fericirea?”. Greu de spus care a fost motivul real, cert e ca dupa o salata de rosii cu ton mancata din caldura sacilor de dormit, ziua de maine in care se anunta acelasi vant nebun din fata nu se mai arata asa ingrijoratoare la orizont.

Date si track: aici

Prima zi cu nori de ploaie, purtati cu repeziciune peste peretii stancosi ai Anti Atlasului.

Prima zi cu nori de ploaie, purtati cu repeziciune peste peretii stancosi ai Anti Atlasului.

DSC_4339.jpg

S-ul perfect pe coborarea catre Tafraoute.

S-ul perfect pe coborarea catre Tafraoute.

Masa improvizata de pranz, cu salata cu ton, masline, paine proaspata, adapostiti de ploaie intr-un gang din Souk-ul din Tafraoute.

Masa improvizata de pranz, cu salata cu ton, masline, paine proaspata, adapostiti de ploaie intr-un gang din Souk-ul din Tafraoute.

Inca o pauza de ploaie, sub un bolovan predestinat gasit pe marginea drumului.

Inca o pauza de ploaie, sub un bolovan predestinat gasit pe marginea drumului.

Miros de ploaie de vara, de nisip ud si o atmosfera ce pare rupta din Maghrebul lui Camus.

Miros de ploaie de vara, de nisip ud si o atmosfera ce pare rupta din Maghrebul lui Camus.

Dupa inca un pas de 1600 de metri urmeaza o coborarea spre oazele din Ait Mansour.

Dupa inca un pas de 1600 de metri urmeaza o coborarea spre oazele din Ait Mansour.

Rosul defileului si o usoara panica legata de  nevoia unui loc de cort.

Rosul defileului si o usoara panica legata de nevoia unui loc de cort.

Salvati de Palmeria din Ait Mansour.

Salvati de Palmeria din Ait Mansour.

DSC_4389.jpg

Palmieri fosnind in vant, o luna incredibil de luminoasa, nori alergand pe cer si probabil unul din cele mai frumoase locuri de cort din periplul nostru prin Maroc.

Palmieri fosnind in vant, o luna incredibil de luminoasa, nori alergand pe cer si probabil unul din cele mai frumoase locuri de cort din periplul nostru prin Maroc.

Ai zice ca pedalezi printr-o gradina botanica, si nu poti sa nu te intrebi cat de batrani sunt unii dintre palmierii prin care pedalezi.

Ai zice ca pedalezi printr-o gradina botanica, si nu poti sa nu te intrebi cat de batrani sunt unii dintre palmierii prin care pedalezi.

Prindem viteza manati de un vant cat se poate de prielnic din spate.

Prindem viteza manati de un vant cat se poate de prielnic din spate.

DSC_4454.jpg

Lasand in spate sursa de apa si oaza Anti Atlasul revine la forma primordiala.

Lasand in spate sursa de apa si oaza Anti Atlasul revine la forma primordiala.

There be camels - bucata de drum unde am intalnit mai multe camile decat masini.

There be camels – bucata de drum unde am intalnit mai multe camile decat masini.

Inca un pas de 1600 de metri, si din nou ne grabim la vale, sperand sa gasim un sat si un magazin salvator pentru noaptea urmatoare.

Inca un pas de 1600 de metri, si din nou ne grabim la vale, sperand sa gasim un sat si un magazin salvator pentru noaptea urmatoare.

Ritualul fiecarei seri, pescuirea tepilor, a crengilor si a pietrelor ascutite.

Ritualul fiecarei seri, pescuirea tepilor, a crengilor si a pietrelor ascutite.

In loc de noapte buna.

In loc de noapte buna.

DSC_4259_01

Maroc, primele pedale prin Anti Atlas

Ziua 4-Facem cunostinta cu Anti-Atlasul

Fata de alte dimineti eu sunt de data asta prima care face ochi cand se crapa de ziua si daca ne-am mobiliza acum, chiar am reusi sa plecam la 8. Insa sub pretextul faptului ca proprietarul nu ar deschide magazinul la ora asta ca sa ne putem recupera electronicele puse la incarcat, mai pregetam in sacii de dormit si reusim sa plecam la clasica ora 9 si ceva. Avand in vedere insa ca incepem ziua de pedalat cu o lunga coborare, atmosfera e relaxata. Serpentinele drumului ne poarta fara efort la vale, cale de vreo 20 si ceva de kilometri. Calitatea asfaltului variaza de la decent in prima parte, excelent la mijlocul coborarii cand ne trezim pe un drum cu 2 benzi pe bune si pana la prost si foarte prost pe ultima portiune, prin campie, unde se si lucra la latirea drumului.

De-ale Atlasului, cu un asfalt ce ne-a zdruncinat destul de bine pe primii kilometri.

De-ale Atlasului, cu un asfalt ce ne-a zdruncinat destul de bine pe primii kilometri.

La 36 de kilometri scursi din pas, masurati pe ceas si notati pe indicator intersectam un drum principal, plictisitor dar cu aafalt impecabil, care ne invita parca sa ne asternem la drum. Ne iese cu adevarat abia dupa o pauza de masa in Oulad Berhil unde am mancat cea mai gustoasa mancare de cand suntem in Maroc, mancare pentru care am platit supra-pretul de turisti cu inima usoara.

Fasole, pui, burta si ceai cu muult zahar. Cubul de zahar are alte dimensiuni in Maroc.

Masa a fost chiar prea imbelsugata si am mai avut nevoie de o pauza de dulce ca sa lasam timp pranzului sa se digere putin. Cand ne asternem in final la drum, apasam pedala si cu o medie de 30 km/h intram in Taroudant.

Dupa ultimele cumparaturi high class (gen paste si conserva de ton) iesim din oras in directia Agadir. Cum drumul principal nu promite nimic altceva decat trafic, facem stanga cu prima ocazie si luam cap-compas primele clinuri alte Anti-Atlasului. Desi acest lant montan e considerabil mai scund fata de Atlasul Inalt, pedalatul nostru incepe din nou din campie, de la 200 si ceva de metri, asa ca de urcari nu o sa ducem lipsa. Ne vor lipsi altele gen fructe, legume, oferta diversa de la magazinele din satele mai mari etc. Profilul Anti-Atlasului promite ariditate, asezari rare si saracacioase si aventura.

Drumul spre Irgherm pe care il prindem ne prezinta toate ingredientele din prima: cale de 20 de kilometri nimic altceva decat teren pietros cu arbusti ori copacei teposi de argan. Prin colbul parcelelor capre si pastori isi tarasc la fel de fara rost picioarele. Cei 10-20 de kilometri de asfalt aplicat pe o singura banda separa 2 lumi diferite: Marocul viitorului cu de toate si orice (de la infrastructura, mici afaceri/ cooperative, la verdele unei surse de apa) si un Maroc inghetat in timp, in care satele sunt aglomerari prafuite de cateva case si un magazin comunal. Oamenii in schimb sunt calzi si par mai entuziasmati de cat noi de prezenta noastra pe aici, pe drumuri mai mult ca sigur ocolite de turisti, caci dubiosul P1723 nu apare ca recomandare in niciun ghid turistic. Dar poate tocmai asta va da nastere unor experiente umane autentice departe de Marocul comercial.

Seara ne prinde la baza unei serii de serpentine pe care le lasam pentru maine si din 3 locuri de cort care mai de care mai putin atractive il algem pe cel cu cele mai putin piete si cu o bruma de pamant prafos care sa ne permita sa infigem cuiele de la cort. Radu imi spune ca trebuie sa ma obisnuiesc cu oferta saracacioasa a desertului si sa invat sa apreciez asemenea locuri de cort. Macar cerul e ca in fiecare noapte un loc de mii de stele, la care se adauga sclipirile satelor mari din vale si lumina alba si puternica a lunii in crestere. Intr-o a asemenea atmsofera schimbam in sfarait mancarea clasica de linte pe niste paste cu sos de rosii cu porumb si cu ton, masa de seara ce ne multumeste pe deplin pe amandoi. Desi nu avem la noi decat strictul necesar, cu putina imaginatie se pot gati niste mese de seara gustoase si variate, care sa te tina departe de mancare goala si generica pe care o cumperi din magazine satesti (intr-o postare ulterioara am sa detaliez bagajul avut si modul in care ne organizam pentru masa de seara).

DSC_4229.jpg

Date si track: aici

Ziua 5- Aprofundam nimicul

Dimineata incepe cu o cafea si ceva dulce, cat sa ne dea energie pentru urcarea ce ne sta in fata. Serpentinele merg insa bland, taiate in coasta muntelui si ne poarta printr-o salba de sate iesite din harta, unde toti copiii se ingramadesc pe marginea drumului ca la urs. Satele sunt mici si saracacioase, multe case neterminate, lipseste cumva agitatia perpetua din asezarile mai inchegate. Nici mcar chemarea la rugaciune nu pare sa vrea sa tulbure linstea nimicului. Caci prin aceste locuri, intre sate cel putin, te apropii de definitia nimicului ecologic. Doar dealuri pline de pietris roscat, suprapunandu-se pana la linia orizontului, ca niste burti sterpe din mitul Ionei reinventat. Radu spune ca se simte ca intr-un joc ieftin, facut de un grafician prost, in care din lipsa de bani s-a folosit mereu aceeasi imagine, doar dunga bituminoasa a drumului fiind redesenata.

In rarele ocazii cand pe langa sate se vad mici parcele de pamant pietros sapate la cazma/ arate cu plugul tras de magari (caci utilaje nici nu am vazut si nici nu ar avea rost pe aici), singurul cuvant care imi vine in minte este a imblanzi. Desertificarea e o realitate curenta si palpabila aici, apa e o resursa pretioasa captata si pastrata in bazine sapate sub nivelul solului si viata aici imi pare undeva la granita intre lupta cu morile de vant, inutilitate si eroism.

Facem cumparaturile de seara din singurul sat mai mare intalnit azi Ait Abdellah si ne gasim loc de cort intr-o zona terasata, ce ofera niste iarba uscata, oferta buna pentru locurile in care ne aflam.

Date si track: aici

Infofoliti si gata de plecare in Tizi'n'Test/

Infofoliti si gata de plecare in Tizi'n'Test/

Totul e la vale de aici, 1800 de metrii de coborat pana in Taroudant.

Totul e la vale de aici, 1800 de metrii de coborat pana in Taroudant.

Ac de par.

Ac de par.

Privind spre Valea Sous.

Privind spre Valea Sous.

De-ale Atlasului, cu un asfalt ce ne-a zdruncinat destul de bine pe primii kilometri.

De-ale Atlasului, cu un asfalt ce ne-a zdruncinat destul de bine pe primii kilometri.

Pauza, soare, zambete si datul hainelor jos pe masura ce pierdem din altitudine.

Pauza, soare, zambete si datul hainelor jos pe masura ce pierdem din altitudine.

Pauza de masa pe drumul spre Taroudant, cu o combinatie de pui, mancare de burta si fasole, toate foarte bine pregatite.

Pauza de masa pe drumul spre Taroudant, cu o combinatie de pui, mancare de burta si fasole, toate foarte bine pregatite.

Bucatarul uneia din cele mai reusite mese din excursia noastra din Maroc.

Bucatarul uneia din cele mai reusite mese din excursia noastra din Maroc.

Drum intins spre Anti-Atlas, in locul in care parasim drumul principal.

Drum intins spre Anti-Atlas, in locul in care parasim drumul principal.

In cautarea unui loc de cort cu vise la iarba de acasa.

In cautarea unui loc de cort cu vise la iarba de acasa.

DSC_4229.jpg

Gata de culcare, cu foamea de ciclist potolita, sub o luna aproape plina si cu valea Souss in departare.

Gata de culcare, cu foamea de ciclist potolita, sub o luna aproape plina si cu valea Souss in departare.

Gata de ritualul de a strange lucrurile in fiecare dimineata.

Gata de ritualul de a strange lucrurile in fiecare dimineata.

Cafea, ciocolata si dulciuri, modul perfect de a incepe ziua.

Cafea, ciocolata si dulciuri, modul perfect de a incepe ziua.

Si in Anti-Atlas e mult de urcat, aici castigand rapid inaltime.

Si in Anti-Atlas e mult de urcat, aici castigand rapid inaltime.

DSC_4285.jpg

Drumuri pustii si sate la fel de pustiu, printr-un peisaj ce ne aminteste ca Sahara nu e deloc departe.

Drumuri pustii si sate la fel de pustiu, printr-un peisaj ce ne aminteste ca Sahara nu e deloc departe.

Oare TelDrumul Marocanilor lucreaza cu la fel de mult spor? In orice caz pentru ciclisti e de bine.

Oare TelDrumul Marocanilor lucreaza cu la fel de mult spor? In orice caz pentru ciclisti e de bine.

Momentul in care relieful devine din nou stancos si in departare incep sa se vada din nou varfuri de peste 2000 de metri.

Momentul in care relieful devine din nou stancos si in departare incep sa se vada din nou varfuri de peste 2000 de metri.

Locul de cort din seara asta, de data asta cu tot un tapsan cu iarba.

Locul de cort din seara asta, de data asta cu tot un tapsan cu iarba.