Category Archives: Cu colegii de munca

Zaganu

Culmea Zaganu-Gropsoarele

Dupa ce vineri seara si sambata dimineata am fost cu Laviniu, Irina si Claudiu la Basarbovo pentru cateva ore de escalada (a meritat, am catarat ceva trasee dar a trebuit sa ne retragem de indata ce a venit soarele si caldura), iar noaptea de sambata am petrecut la nunta le Emil ( Casa de Piatra! ) duminica am planificat o tura cu colegii de servici in Ciucas pe Culmea Zaganu-Gropsoarele.

Traseul e frumos si usor, si mi se pare chiar recomandat pentru incepatori, si pentru ca e un traseul frumos, cu multe privelisti in jur, cu un pic de crestulita, cu multa poteca si foarte putin forestier/sosea. Chiar e un traseu fain pe care sa duci oamenii la munte, iar daca prinzi si vreme buna reteta e completa. Gasca mare, am fost 19 oameni si a iesit una peste alta o tura foarte relaxanta, cu multe pauze si momente de relaxare la soare. A doua zi toata lumea era cam arsa, bronzul de tractorist fiind la el acasa, iar pentru mine a fost o tura chiar la fix dupa toata mancarea si bautura de la nunta.

Mai jos sunt cateva poze de pe traseu:

La iesire din padure, aproape de stana (stana arata chiar bine, acoperisul a fost refacut de curand).

Inaintand pe curba de nivel.

Ajunsi in culme.

Ciucasul innorat in departare.

Mai e putin de urcat, Cheia jos in departare.

Pauza de bronzat.

Poza de grup.

Ajunsi pe Gropsoarele.

Ciucasul privit mai de aproape.

Piatra Mare de toamna

Dupa o saptamana extrem de aglomerata la servici ziua de duminica a venit ca o binecuvantare, o zi ce se anunta cu vreme superba si ca una din ultimele zile in care coloritul toamnei avea sa fie la intensitate maxima.

Am strans din nou lumea de la mine de la servici, de data aceasta in formatie extinsa (s-au strans pana la urma 17 oameni fata de 12 cati au fost in urma cu doua saptamani in Ciucas). In rest aceasi adunatura colorata si neuniforma, asa cum ii cade bine unui grup voios ce merge la munte…

Traseul propus consta in urcatul la Cabana Piatra mare pe la 7 scari, dupa care continuare pana pe varf si coborarea pe la Tamina, o tura mai lunga si mai dificila decat cea din Ciucas dar in acelasi timp si ceva mai frumoasa in opinia mea. In schimb am cam balaurit-o la aspectul logistic al amplasarii masinilor, nu stiam exact daca se pot lasa masinile la Dambul Morii asa ca le-am lasat in DN, fiind astfel nevoiti sa marsaluim vre-o 500m pe DN, iar masina care aveam sa o folosim ca masina de recuperat celelalte masini am lasat-o la iesirea din amonte din Timisul de Sus, cea ce l-a fortat pe Lucian sa faca un mic mars fortat de 2-3 kilometri seara (cinste pentru asta Luciane)…

In rest lucrurile au mers relativ ok, oamenilor li s-a parut misto canionul si dificil urcusul de dinainte de Cabana Piatra Mare. Padurea arata genial in culorile toamnei, pacat ca culorile tin asa decat cateva weekenduri dar are si aceasta perisabilitate farmecul ei.

Drumul spre Canionul 7 Scari

Intre lumina si umbra.

Za forest.

In sir indian printr-o padure fermecata de razele soarelui.


Inaintand printre razele soarelui.

Pozari peste pozari.

Prin padura deasa de brad.

Bis.


La cabana am luat o bine meritata pauza, am mancat una alta (ciorba de la cabana e chiar ok). Vremea era superba, inspre podisul transilvaniei se vedeau nori rasfirati asezati sub nivelul la care ne gaseam noi. Am plecat pe la 14:45 de la Cabana, lumea era deja destul de obosita asa ca pe varf am ajuns la 15:45, cu multe pauze de facut poze in pozitii care de care mai ciudate (urcsul spre Piatra Mare chiar ofera destule locuri in care se pot face poze interesante).

La masa:)

Peisaj de piatra mare.

Moment de imprietenire cu magarusii.

Urmat de un moment de duiosie…

In spate Ciucasul..

Poza oficiale de grup.

Privind spre podisul Transilvaniei.

Salutand admiratorii?

Poze pe stanci care de care mai ciudate

Pe varf a urmat o alta pauza indelungata, era frumos, cald nu batea vantul deloc, o vreme cum rareori am prins in ultima vreme la munte. Inspre Bucegi se vedea o semi mare de nori, mai mult un fel de pacla ce se intindea si pre Crai, Iezer si Fagaras.

Meditativ.

Bucegiul.

Craiul, Iezerul si Fagarasul.

Ultimul moment de glorie al bocancilor.

Un om de zapada stingher in peisajul tomnatic.

Culorile toameni.

O luam usurel la vale, unii in ritm alergator, altii mai incet. Ne regrupam inainte de a intra in padure, dar de aici decalajele dintre oameni devin prea mari astfel incat atunci cand ajungem in forestier hotaram ca o parte sa o ia inainte pentru a recupera masinile, si raman in spate cu grupul celor care se miscau mai incet. Tot la coborare lui Silviu i s-a parut ca a auzit mormaituri in padure, fapt ce le-a grabit “putin” ritmul pana au ajuns in forestier.

Tot cand ajungem in forestier bocancii lui Alex cedeaza psihic astfel incat e necesara o reparatie ad-hoc cu leucoplast pentru a stabiliza talpa de galos. In mod uimitor leucoplastul a tinut pana jos, e uimitor cate lucruri poti repara temporar cu leucoplast/banda adeziva:).

De aici in ritm de melc pana in DN , la sfarsit chiar ne-a prins un pic noaptea dar una peste alta nu a fost nevoie de frontale.

Inainte de tura asta mai fusesem o singura data in Piatra Mare, exact pe acelasi traseu doar ca fara a urca pe varf. Una peste alta mi s-a parut mult mai fain acum, si mai ales din cauza vremii superbe si din cauza coloritul padurii.

Ciucas

Ciucas

Sunt foarte putine lucruri pe care regret ca le-am facut, dar sunt mai multe pe care regret ca nu le-am facut. Din aceasta categorie cel mai mult regret ca nu am timp sa ies la munte si sa petrec timp cu cei pe care ii consider prieteni. Din punctul acesta de vedere mi-am propus de ceva vreme sa ii scot pe oamenii cu care lucrez in echipa la mine la servici la munte cel putin odata, initial ma gandeam la ceva prin Busteni dar pana la urma Laviniu a venit cu ideea pentru Ciucas, cu urcat din Pasul Bratocea.

Din multe puncte de vedere e un traseu de incepatori ideal, fara diferenta prea mari de nivel. Aproape tot traseul se desfasoara in gol alpin, si din punctul acesta de vedere ai privelisti tot traseul. In acelasi timp e un traseu frumos, pentru ca ai un obiectiv, varful Ciucas, si implinirea unui obiectiv poate fi un lucru destul de important la inceput, simti ca ai facut ceva, nu doar ca te-ai invartit pe niste poteci de nebun.

Ziua a inceput matinal, am plecat din Bucuresti in jur de ora 07:00 si pe la 9:20 am ajuns in Cheia. Aici vreme din nou destul de inchisa, lumea parca nu avea prea mult chef asa ca sperantele mele incepusera sa scada dramatic, m-as fi multumit daca am fi urcat macar pana in culmea Bratocea. Dupa o pauza de cafea la Cheia ne urnim in cele din urma din loc si plecam spre pasul Bratocea, loc in care am lasat masinile. Aici o scurta pauza de echipare, oamenii oricum nu prea au ce echipament sa puna pe ei (deocamdata cel putin).

Beloved team-leader?

La releul de televiziune.

Poza cu sfinxul Bratocei.

Bis.

Incepem urcusul, destul de domol la inceput pana ajungem la releul de televiziune, dupa care urmeaza o portiune mai abrupta pana in culmea Bratocea. In timp ce urcam norii incep sa se imprastie iar dinspre podisul Transilvaniei si privelistea se deschide spre Grohotis, Baiului, Neamtului si spre Piatra Mare. Oamenilor le place, e greu dar se vede ca le place si se misca nesprerat de bine, asta cel putin in comparatie cu asteptarile mele.

Pozar.

Zambet.

Priveliste spre Piatra Mare.

Infofoliti?

Serpuind pe culmea Bratocei.

In culme ne ia in primire un vant destul de turbat asa ca dam din picioare pana gasim un loc mai ferit de vant, loc in care luam o pauza mai lunga. De aici usurel pana in saua de dinainte de varf, unde luam inca o pauza mai mai lunga inaintea asaltului final. Destul de multa lume in Ciucas, ne intalnim cu mai multe grupuri, unii care urca unii care coborara, dar in momentul in care ajungem pe varf suntem singuri. Pe ultima portiune era destul de multa chiciura stransa pe fire de iarba si pe braduti, si un pic de noroi una peste alta lucrurile au fost ceva mai interesante.

Braduti pe jumate inghetati.

Printre jnepeni.

Intr-acolo ne intreptam.

Bogdan.

Una din multele poze de grup.


Serpuind pe poteca.

Tigaile.

Inainte de atacul final.

Spaghetii.

Mai e putin.


Ultimul racnet in materie de echipament montan.

Poza oficiala de grup de pe varf.


Priveliste de pe varf.

Versantul estic acoperit de chiciura.

Babele din Ciucas.

Culmea Zanoaga.

Inca una din pozele de grup.

De acolo am venit.

Hranind un catel extrem de lenes.

De aici a urmat o coborare fara evenimente pana la fost cabana Ciucas, cu o pauza extrem de placuta inainte de Cabana, la bifurcatia unde se desparte drumul care merge pe la baza tigailor. Era o atmosfera clasica de toamna, cu un cer extrem de albastru si cu un soare bland, am stat cred ca 20 de minute acolo pana ne-am dat seama ca ar fi timpul sa o luam din loc.

A urmat coboratul pe valea Berii, destul de chinuitor pentru majoritatea. Drumul e acum croit pana aproape de fosta cabana dar in acelasi timp are o panta destul de mare, astfel incat fara o masina cu 4×4 nu stiu exact cum poti sa urci pe acolo.

De la sosea am facut autostopul ca se ne recuperam masinile, dupa care seara tarziu am ajuns inapoi in Bucuresti dupa un detour pe la Brasov, pentru a-l lasa pe Bogdan la gara si pentru a manca o pizza in Piata Sfatului.

Cred ca e a 4-a oara cand ajung in Ciucas si mi s-a parut foarte frumos, mai ales pentru ca am reusit sa ii scot pe o parte din colegii de servici la munte, si mai ales pentru ca s-au simtit bine si ca le-a placut si ca mai toti mai vor sa mai mearga. O sa urmeze probabil Piatra Mare la un moment dat in toamna asta.