Category Archives: Cursiera

O primavara pe cursiera

Primavara ce tocmai s-a incheiat a plouat mult. Monstruos de mult daca stau bine sa ma gandesc. Sunt curios cum o sa arate statistica fata de alti ani dar cert e ca dupa saptamani intregi cu 3 ploi pe zi a devenit clar ca singura varianta de a petrece timp pe doua roti fara sa te intorci ca porcul acasa si fara sa strici inutil bicicleta e cursiera. Pana la urma oricat de rea e vremea tot nu ploua 24h din 24 si gasesti pana la urma o fereastra de vreme sau o jumatate de zi de weekend in care sa te strecori printre picaturi.

Astfel incat dupa 2 ani in care am cam tradat cursiera pentru MTB acum s-a intors roata si de nevoie a trebuit sa redescopar ca are si timpul petrecut pe sosea frumusetea lui. Respectiv ca poti intr-un interval scurt de timp sa-ti faci damblaua (sau antrenamentul, depinde cum vrei sa-i zici), ca exista o frumusete si in zilele cu ore multe petrecute in sa, mai ales cand descoperi locuri noi. Atractia primaverii pentru astfel de ture a fost in cazul acesta secuimea, respectiv zona deluroasa / muntoasa dintre Odorheiul Secuiesc, Baraolt, Miercurea Ciuc si Ghiorgieni. Drumuri uneori ireal de bune, sate aranjate, trafic putin, cu alte cuvinte ingredientele perfecte pentru ture faine de cursiera.

Sunt ture si ore pentru care probabil nu se merita sa scriu jurnale de sine statatoare dar in mod egal sunt si ture si momente ce au fost faine si pentru care e pacat sa nu adaug cateva poze si cateva randuri:

Verde crud de primavara si o dupamasa fara prea multe picaturi de ploaie. Una din turele pe care poti sa le faci atunci cand prinzi o astfel de fereastra de cateva ore e Brasov->Babarunca->Muntele Rosu -> Brasov. De data aceasta cu Dani si cu Suzi si cu o lumina de zile mari.
Daca mai adaugi si un DN1A fara aproape nici un pic de trafic deja iese o tura aproape ideala.
Ziua urmatoare, cu padurea plina de noroi vine randul unei ture de 200 de kilometri prin Secuime. Pe aici eram pe asfaltul perfect ce leaga Ocland de Lueta. In 40 de minute nu a trecut nici o masina pe langa noi.
Drag-ul cu care am facut pana la urma cateva mii bune de kilometri in ultimul an. Proudly made in Bulgaria.
Pauza si Belvedere la kilometrul 80.
Din categoria lucrurlor ce “intra bine” la o tura lunga: compotul de piersici.
Inca una din zilele cu 3 ploi pe zi dar cu o fereastra de vreme buna in jurul pranzului. Fereastra numai buna pentru a inlocui o pauza de masa cu o tura pana in Predeal si inapoi.
Inceput de mai, zapada noua in muntii inalti si o o prognoza ce nu se potriveste deloc cu realitatea. Iar atunci cand stii ca ar trebui sa ploua dar afara e soare glorios ce poti sa faci decat sa iesi repede afara pentru a profita de el. Aici un tura clasica pana la Plaiul Foii si inapoi.
Drumul nou astfaltat pana la Plaiul Foii e probabil unul din cele mai faine din jurul Brasovului, mai ramane sa termine si pasul Predelus si sa termine lucrarile si pe Rasnov-Bran si combinatiile devine nenumarate.
Mai mai ca ai zice ca esti prin orice tara vestica atunci cand pedalezi pe aici.
Ziua urmatoare, o tura de 150 e kilometri tot prin Secuime, loc prin care nu ai cum sa nu te minunezi de cat de ingrijite sunt satele. Aici spre exemplu erau cruci de pe la 1700 toamna, in camp, dar totusi ingradite si cu iarba tunsa.
O ploaie de care am reusit sa scap, pe drumul spre Baraolt.
Inca o zi ploioasa si o fereasta de vreme buna seara si o tura clasica si o bucla de 35 de kilometri ce dureaza putin sub o ora cu plecare de acasa, spre Codlea->Halchiu->Brasov. Inca mi se pare usor ireal ca de acasa pana la iesirea de oras am de stat doar fac sub 5 minute.
Cu Simon, Ionut si Rares la un suc in Zarnesti, o tura in care la intoarcere am gonit cu o medie ireala inapoi spre Brasov ajutati de un mic uragan din spate.
Intre ture pe cursiera si aventura din timpul saptamanii: o urcare pana in saua Dichiu cu plecare la 5:45 din Brasov si cu intoarcere la 10 in Brasov. O dimineata petrecuta fix cum trebuie.
Urcarea spre Dichiu e faina. Foarte faina de fapt. Iar atunci cand ai parte e lumina buna si de o astfel de deschidere e pacat sa alergi dupa KOM-uri si sa nu te opresti la poze.
Cat nu face o cola la timpul ei…
Cateva zile mai tarziu, in modul de semi-cursa / socializare la Gentelman’s Race. O zi in care am tras un pic de noi, in care prognoza zicea ca o sa inotam in apa dar in care am avut parte pana la urma de o vreme perfecta.
Trenuletul.
Raspunsul este NU. 8 maini nu rezolva o pana mai repede ca 2 maini…
Lupii & friends.
Ziua urmatoare, zi impecabila si inca o tura in Secuime, aici tot intre Ocland si Lueta, bucata pe care am repetat-o de 3 ori in primavara aceasta.
Spre Baile Chirus, pe asfalt perfect.
Tot din categoria satelor ingrijite, bicicleta aceasta nu era in fata unei pensiuni sau in fata unui magazin. Era in fata unei gospodarii cat se poate de normale.
Colorat.
Muzeul satului, varianta in miniatura.
Sfarsit de zi, intre Ocland si Baraolt, pe aceleasi drumuri fara trafic.
Din categoria faptelor bune facute e ciclisti, Florin salvand un arici ce incerca sa treaca strada..
Dupa 3 zile de ploaie in sfarsit o seara perfecta, aici in “Classic->Long-ul de Brasov: Brasov->Poiana->Rasnov->Predeal->Brasov”
Rulaj si socializare.
Urcari la puls 180, prin cotloanele Brasovului.

Semimaraton Brasov, cursiera, mtb si foculet intr-un singur weekend.

Saptamana ce tocmai a trecut am ramas fara masina (Mihaela a scris cateva ultime randuri despre Filoftea aici), asa ca de voie de nevoie a trebuit sa ne reconfiguram planurile pentru a ramane in jurul casei. Doar ca atunci cand jurul casei e format din imprejurimile Brasovului e putin greu sa te plictisesti:

Sambata dimineata, pozar la Semimaraton Brasov.

E frig. De fapt la ora 8 cand deschidem usa casei e frig si ud. E probabil cea mai friguroasa primavara de care am avut parte pana acum, si dupa cum estimam acum luni, inainte de sfarsitul lui Aprilie nu indrazneste nici un copac sa inverzeasca in Brasov. Aprilie a fost mai degraba un fel de Noiembrie, cu multe zile cu cer mohorat si cu temperaturi ce oscilau in jurul valorii de 10 grade si cu dimineti ce se apropiau constant de limita inghetului. Ultimul drum al Filofteii a fost si el cu putin racait de parbriz.

Bun o ora si ceva mai tarziu iese in cele din urma soarele mult promis si noi ne urnim din loc catre treptele lui Gabony pentru a incuraja si pentru a face poze concurentilor de la semiul de la Brasov maraton. A fost un motiv si o ocazie foarte buna pentru a testa noul aparat si trebuie sa recunosc ca ar fi fost ceva mai complicat sa fac acelasi set de poze cu vechiul Nikon. Bine, noul aparat e si el vechi de 5 ani de zile, dar la unele lucruri e mult in fata.

Iar din categoria gandurilor intre apasatul declansatorului si incurajatul oamenilor trebuie sa reconusc ca intr-un fel atmosfera de la concursurile de alergare cred ca e in continuare mai faina decat cea de la concursurile de bicicleta. Are in mare parte legatura cu viteza cu care se desfasoara totul, mai ales pe urcari ai tot timpul sa mai schimbi o vorba, sa mai spui o gluma sau sa faci haz de necaz. La bicicleta concentrarea e mult mai mare si cumva ai mai putin timp sa inregistrezi ce se intampla in jurul tau.

Celalalt gand ce mi-a venit in minte e legat de cat de diferit suntem intre noi si legat de faptul ca e greu sa gasesti un un calapod ideal. Mai inalti sau mai scunzi, cu picioare lungi sau cu spate mai lat, trasi prin inel sau bine facuti, cu zambetul pe fata sau cu agonia efortului intiparita la fel de adanc, venim in toate formele si dimensiunile. Iar sortarea pozelor nu a facut decat sa-mi confirme asta, la fel si certitudinea faptului ca nu e treaba deloc usoara sa treci prin cateva sute e poze pentru a elimina duplicate sau poze nereusite.

Claudia intr-o forma si cu un chef de zile mari.

Claudia intr-o forma si cu un chef de zile mari.

Mainile pe genunchi si zambetul pe fata.

Mainile pe genunchi si zambetul pe fata.

Dar cei de la Salomon un lift n-ar face si ei in loc de talangi.

Dar cei de la Salomon un lift n-ar face si ei in loc de talangi.

Postura perfecta.

Postura perfecta.

Baietii contempland efortul la bancuta.

Baietii contempland efortul la bancuta.

Atunci cand stii ca cel mai bun tricou pentru alergare e tricoul de bicicleta.

Atunci cand stii ca cel mai bun tricou pentru alergare e tricoul de bicicleta.

Selfie time.

Selfie time.

Popasul la carcelul vesel si campul de batalie in fundal.

Popasul la carcelul vesel si campul de batalie in fundal.

A7206016

Soarele tine cu cei nu foarte grabiti.

Soarele tine cu cei nu foarte grabiti.

Sambata dupa-masa, de la poze la saua cursierei:

Cum ziua e doar pe jumatate terminata ne strangem la ora 14 in formatie de 5, cu Suzi, Iustin, Dani si cu Mihaela pentru tura clasica si consacrata pana la Sfantu Gheorghe, de data asta completa- cu tot cu urcarea de la Sugas. Drumuri pustii, natura cu iz de primavara, clatite cu gem si un soare ce a dezmortit putin lucrurile la intoarcere si doua ore de invartit rotund pedala. Un rulaj ca la carte, nu pseudo-rulajurile de care ma simt si eu vinovat din cand in cand in care ajungi sa-ti scuipi plamanii dupa o ora si ceva. Finishul cu socializare la Andrei, Claudia si Miruna.

Soare in Bod cu croncanit de berze deasupra noastra.

Soare in Bod cu croncanit de berze deasupra noastra.

Fara trafic, pe urcarea spre Sugas.

Fara trafic, pe urcarea spre Sugas.

Rasfatul, dulciurile si clatita din Sfantu Gheorghe.

Rasfatul, dulciurile si clatita din Sfantu Gheorghe.

Lux in timpul rulajului.

Lux in timpul rulajului.

Duminica dimineata, de la cursiera la joaca cu MTB-urile.

Si astazi e tot frig si inorat, dar nu ne lasam si schimbam cursiera cu mtb-ul pentru o invarteala pe potecile din Postavaru. Cumva asta e varianta de backup pentru zilele in care nu ai chef sa pleci prea departe sau cand vremea se anunta instabila si trebuie sa recunosc ca nu e deloc o varianta nefericita. Iar in ritmul conversational de astazi cu Iustin, Suzi, Stefan si Edy iese o tura chiar reusita. Din categoria testelor am schimbat astazi 29er cu Simplonul vechi si trebuie sa recunosc ca mi se pare incredibil cat de faina poate fi bicla asta (ce e drept cu ceva upgrade-uri) dupa mai bine de 12 ani.

La o vorba si la o odihna dupa o urcare pe cinste.

La o vorba si la o odihna dupa o urcare pe cinste.

Verde crud de Stejeris.

Verde crud de Stejeris.

Merida vs Cube.

Merida vs Cube.

Incheiem ziua si weekendul in modul cel mai divers posibil, cu un foculet si cu clisa prajita, cu ceapa sfaraind pe paine si cu miros de fum in nari. E incredibil cat de multe amintiri trezesc unele experiente din copilarie si cat de bine sunt intiparite in cotloanele mintii. Si e suficient un miros, un sunet sau un gust ca sa te teleporteze zeci de ani in spate si sa faca o punte peste timp.

Pregatirea foculetului pentru prajitul clisei.

Pregatirea foculetului pentru prajitul clisei.

Masa campeneasca.

Masa campeneasca.

Amintiri din copilarie.

Amintiri din copilarie.

Ultima geana de lumina prin padurea ce a inceput sa revina la viata

Ultima geana de lumina prin padurea ce a inceput sa revina la viata

Ultimele zile in Sierra Nevada, Veleta si un pic de gravel.

Astazi e ziua in care astrele par sa se alinieze pentru o tura spre Veleta. Drumul pe timp de iarna nu este practicabil decat pana la 2400-2700 m in functie de cum si cat este deschis insa indiferent de altitudine, muntele se vede la fel de frumos o data ce iesi la 2000 m. Daca ieri totul era cenusiu, incetoasat, umed si infrigurat astazi suntem rasfatati de un soare glorios inca de la plecare. Plecare despre care putem din nou afirma ca este una tarzie pentru ca motive de lene sunt destule: dimineata e frig, apoi cum drumul nostru merge pe langa Granada, se cade sa facem si o incursiune spre un punct de belevedere spre Alhambra si bineinteles ca nu ne putem aseza la drum fara o cafea servita la o cafenea numita Coltul Bunicii. Cappucinno-ul vienez destul de tare pentru gustul meu ne propulseaza repede la drum. Obiceiul cu cafeaua l-am dobandit primavara trecuta in Sicilia si daca Radu ramane fidel expresso-ului, eu optez mereu pentru cappucinno. Pe de-o parte pentru ca se simte mai soft, pe de alta parte pentru ca este mereu diferit. Fiecare local il face putin altfel, il aranjeaza altfel, are alt design si alt gust.

Bun, cu o cafea la bord, viata e deja mai frumoasa si gradientele de pe urcarea de pe Monachil nu mai sunt asa de speriat. Practic asta este o varianta care vine mai din sud si se intersecteaza cu drumul national clasic ce urca in Sierra Nevada. Marele avantaj ar urcarii este ca are mult mai putin trafic si ceva mai multa deschidere. Muntii din zona Granadei seamana foarte mult cu cei din zona Marocului, parca incep sa inteleg de ce s-au simtit maurii ca acasa vreo 700 de ani pe aici. Varianta aleasa ne duce destul de sus, pe la 1450 m si facem pauza la benzinaria pe care o stiam din ziua anterioara, pentru revitalizare. Daca ieri cand am ajuns aici stateam inauntru. dardaiam si mancam dulciuri obsesiv (ca de incalzit oricum nu ma incalzeam), astazi situatia e complet alta. Stam afara, scaldati in soare si ne facem sandwichuri din bagheta, salamul si cascavalul cumparate de la benzinarie. Pe langa batoanele din buzunarul de la tricou, merge si ceva mancare solida si sarata. Din acest punct parasim din nou drumul principal si prindem o varianta mai veche a acestuia, acum complet inchisa traficului auto, un mic rai pentru oamenii pe bicicleta. Panta s-a imblanzit pe aici si drumul serpuieste initial printr-o padure de pini si apoi printr-un peisaj arid, de altitudine, pana ce iese deasupra statiunii de schi. Muntele arata complet diferit astazi, sclipitor, clar, previzibil si e putin ireal sa ai stransi la un loc oameni care pedaleaza in costume lycra si oameni care schiaza cu casti, ochelari si tot echipamentul. E un amalgam latin de roti, sanuiute, schiuri, bulgari ce tasnesc de colo-colo, chiote, bai de soare, toate stranse intr-o duminica insorita la 2500 m altitudine, cu zapada de jur-imprejur.

A7204233

Cum astazi am preferat sa car haine in plus, ca sa nu mai mor de frig pe coborare, totul merge bine si aterizam rapid din iarna in primavara. Pe coborare ne intalnim din nou copacii infloriti si abia astept sa ii gasesc in 2-3 saptamani si acasa. Ultimii 200 de metri spre masina, in urcare, merg ca unsi si aceasta va fi ultima seara din scurta noastra vacanta in Andalusia. As mai pregeta aici. Mai sunt o multime de locuri de vizitat si o alta multime de lucruri de facut. Mai am idei pentru o luna intreaga, cel putin, si stiu ca vom reveni aici si in alte primaveri.

Duminica

Un zbor noctrun din Malaga ne ofera o fereastra numai buna pentru o tura matinala pe bicicleta. Sa nu ne gandim inca la bagaje, impachetat bicicleta si desfasurat metri intregi de folie. Momentan lasam doar soarele sa ne incalzeasca dimineata si sa ne mane la drum. Este inca weekend, asa ca drumurile sunt, ca si ieri, pline de biciclisti. Drumul pe care am inceput sa pedalam permite atat diverse combinatii pe cursiera, dar reprezinta in acelasi timp o cale de acces spre o serie de trasee de MTB, asa ca procesiuni de biciclisti pe roti mai subtiri sau mai groase se insira pe serpentinele largi, se intersecteaza in puncte de regrupare,se saluta sau schimba impresii. Ma tin constant de un baiat care m-a depasit de curand. Desi nu mai era nevoie de asta, aici mi-am confirmat ca urc jalnic (stiam de pe Zwift). Mereu sunt facuta in sange pe urcare si singurele locuri unde reusesc sa mai recuperez sunt portiunile de fals-plat. Astfel ca ma alerg reciproc cu omul meu, el punand distanta pe urcare, eu incercand sa tin aproape pe plat. Coborare pe aici nu este. Drumul imi este familiar, l-am facut vineri, doar ca acum Radu a planuit sa exploram ceva drumuri secundare despre care crede el ca ar fi asfaltate. Bineinteles ca nu sunt. In egala masura sunt si intr-o stare buna, foarte buna daca e sa le compar cu ce avem acasa si de aceea e foarte usor sa cazi in capcana si sa continui sa mergi pe ele chiar si cand pedalezi pe o cursiera si nu pe un MTB. Ca suntem singurii extraterestii pe roti subtiri de acolo, asta e alta poveste. Cu siguranta nu ne incadram in peisaj. In peisajul acesta fara garduri si cu locuri de cort pe saturate. Am invatat deja ca in Spania locurile de cort incep de pe la 1200 m altitudine, evident, acolo unde dispar casele. Si cu cat sunt drumurile mai mici, cu atat sunt mai putine garduri. Intentia lui Radu este sa sarim un pas aflat la 1700-1800 m altitudine si sa coboram pe o alta vale, dar cum mie mi se pare aventura mult prea mare pentru cele cateva ore pe care le avem la dispozitie, decretez ca de data asta facem ca mine. Asa ca lasam in urma turme de oi manate cu ATVul, nori, perspective largi asupra varfurilor mai joase din Sierra Nevada si luam in piept vantul care anuleaza parca efectul coborarii, ajungand totusi la masina pentru a avea timp si pentru aspectele organizatorice precum impachetat bicicleta si facut bagaje. Daca teleportarea ar fi posibila, apoi acum ar fi fost un moment bun sa o folosesc si sa ma vad direct pe Tampa, cu totul pus in ordine la mine acasa, cursierra asteptand cuminte in hol, hianele spalate si o oala de ciorba de vacuta in frigder. Dar astea-s numai vise si pana nu te parlesti bine prin soarele arzator de…martie, pana nu te murdaresti de cauciucuri si ulei de lant si pana nu indesi totul in cadrul bicicletei, nu poti spune ca s-a terminat prima din vizitele in Andalusia. Iar daca pana azi ma mai gandeam ca ar fi poate mai bine sa inchiriem cursiere, astazi mi-am dat seama cat de mult conteaza in egala masura sa fii pe bicicleta ta. Si daca la MTB sunt destul de adaptabila, putand sa folosesc fara probleme biciclete imprumutate, la cursiera sunt foarte pretentioasa si singurul parteneriat fructos si de durata din ultimii ani a fost cu Feltul (multumesc inca o data, Doru! ).

Text: Mihaela.

Track si date aici:

https://www.strava.com/activities/2202435870
https://www.strava.com/activities/2205032730

Alhambra vazuta de la inaltime.

Alhambra vazuta de la inaltime.

O privire e inaltime inainte e o zi petrecuta in sa si un motiv in plus pentru a reveni in zona. Probababil Alhambra si o plimbare prin Granada sunt o zi perfecta de pauza.

O privire e inaltime inainte e o zi petrecuta in sa si un motiv in plus pentru a reveni in zona. Probababil Alhambra si o plimbare prin Granada sunt o zi perfecta de pauza.

Pante criminale si o caldura cum nu am intalnit pana acum anul acesta in Brasov.

Pante criminale si o caldura cum nu am intalnit pana acum anul acesta in Brasov.

Pedaland cu Sierra Nevada deasupra noastra.

Pedaland cu Sierra Nevada deasupra noastra.

In benzinariile din Spania gasesti printre altele si lucruri de baza de mancare, conserve, paine, branza. Ingredientele perfecte pentru un pranz low-cost.

In benzinariile din Spania gasesti printre altele si lucruri de baza de mancare, conserve, paine, branza. Ingredientele perfecte pentru un pranz low-cost.

A7204210

In departare varfurile de peste 3000 de metri din Sierra Nevada.

In departare varfurile de peste 3000 de metri din Sierra Nevada.

Planuri si curbe.

Planuri si curbe.

Aproape la fel de sus ca Moldoveanu dupa ce am navigat cu bicicletele printre schiuri si saniute.

Aproape la fel de sus ca Moldoveanu dupa ce am navigat cu bicicletele printre schiuri si saniute.

De aici tot la vale pentru o coborare de mai bine de 1500 de metri.

De aici tot la vale pentru o coborare de mai bine de 1500 de metri.

A7204262

Pedaland pe aceleasi drumuri cu profesionistii.

Pedaland pe aceleasi drumuri cu profesionistii.

Ultima geana e lumina.

Ultima geana e lumina.

Oglindit.

Oglindit.

Aglomeratie mare duminica dimineata.

Aglomeratie mare duminica dimineata.

Ciobanesti si mioare  de sorginte spaniola. Inutil de zi ca au fost infinit mai blanzi ca variantele noastre.

Ciobanesti si mioare de sorginte spaniola. Inutil de zi ca au fost infinit mai blanzi ca variantele noastre.

Nu, nu era nici un fel de placere pe coborarea asta.

Nu, nu era nici un fel de placere pe coborarea asta.

Gravel de Andalucia.

Gravel de Andalucia.

Sfarsit de mini-concediu, in benzinaria de langa aeroport, arsi de soare, terminand ultimele ramasite de mancare, obositi si usor vagabonzi.

Sfarsit de mini-concediu, in benzinaria de langa aeroport, arsi de soare, terminand ultimele ramasite de mancare, obositi si usor vagabonzi.

Pe cursiera in zona Rucar-Bran

Pedala dupa pedala si serpentina dupa serpentina castigam rapid inaltime pe serpentinele de pe DN73. Un vant prielnic ne impinge ca o mana prietenoasa de la spate si dupa fiecare serpentina avem in fata fie varfurile inzapezite ale Bucegiului fie creasta alba a Craiului. E una din zilele in care picioarele se simt bine, bicicleta ruleaza si ea bine sub tine si efortul se simte cat se poate de placut. Si poate cel mai important, dupa aproape o luna de la intoarcerea din mini-concediul din Spania- e cald. E vreme de tricou si de pantaloni scurti, e temperatura ideala pentru o tura de bicicleta.

Planul pentru astazi e cat se poate de simplu: sa profitam de caldura si de ziua incredibil de senina si sa facem toate urcarile de sosea din zona Bran-Moeciu. Prima e urcarea spre complexul Cheile-Gradistei Fundata, cea mai putin spectaculoasa dintre toate dar cat se poate de inversunata. 3 finish-uri la 4 munti si la Carpathian MTB Epic, chiar si cu rapoartele de la MTB mi-au confirmat-o din plin.

Dupa o cafea numai buna de a readuce cheful de pedalat vine randul urcusului spre Sirnea. Asfalt rupt, serpentine mai domoale si o priveliste pe care nu ai cum sa o gasesti in alta parte in Romania. Deschiderea pe care o ai pe aici, pe culmea dealului ce urca spre Fundata, sau mai departe pe drumul de Sirnea e incredibila si desi am facut o multime de ture in zona, mai ales de cand ne-am mutat in Brasov nu cred ca ne vom plicitisi vreodata de ea.

Asfaltul perfect ce merge spre Sirnea lasa locul unei scurte portiuni de drum pietruit pe masura ce inaintam spre Ciocanu. Sincer imi pare bine ca facem tura in sensul acesta caci Ciocanu e fie pentru picioare odihnite, fie pentru rapoarte bune, fie pentru amandoua deodata.

Vantul ne impinge de la spate si pe coborarea prin chei dupa care atacam nationalul din cealalta directie, urcand inapoi spre Fundata. In Fundatica au inceput sa apara veritabile covoare de branduse si in speranta de a gasi unul cu priveliste spre Bucegi urcam pana la scoala. Chiar daca nu il gasim dam de un loc cu o priveliste perfecta spre Bucegi.

Aproape de Bucegi, in cautare de branduse.

Aproape de Bucegi, in cautare de branduse.

O pauza de poze mai tarziu si vine momentul sa coboram inapoi spre Moeciu pentru ultima urcare a zilei: urcarea spre Pestera si spre Casa Nobilis. Si ea intra ca si Ciocanu in aceasi categorie de urcari pentru masochisti, dar macar privelistea compenseaza din plin pentru efort, mai ales ca incepem urcarea chiar inainte de apus in culorile calde ale dupa-amiezei. E greu, plamanii tipa pentru aer, degetele cauta pinionul salvator ce nu exista si in consecinta stii ca nu ai de ales si ca trebuie sa te ridici in picioare si sa crosetezi panta. De fiecare cand vin pe aici imi spun ca trebuie sa pun o caseta cu un pinion mai mare si de fiecare uit, sau ma mint ca merge asa si ca e mai simplu sa ma antrenez si sa dau ceva kilograme jos. Doar ca timpul trece, memoria ajunge sa te insele si istoria se repeta. Cine stie, poate data viitoare…

Track si date aici:

https://www.strava.com/activities/2255958290

Cafeaua de dimineata (mai degraba de la pranz) dupa prima urcare a zilei.

Cafeaua de dimineata (mai degraba de la pranz) dupa prima urcare a zilei.

Asfalt perfect si Craiul inzapezit in fundal.

Asfalt perfect si Craiul inzapezit in fundal.

Rucar-Bran.

Rucar-Bran.

IMG_20190331_143239

Planuri.

Planuri.

Urcusul catre Sirnea, inainte de mica bucata de drum pe tara ce face legatura cu Ciocanu.

Urcusul catre Sirnea, inainte de mica bucata de drum pe tara ce face legatura cu Ciocanu.

Cred ca ar trebui sa primim macar o inscriere la Carpathian MTB epic la cat poarta Mihaela tricoul.

Cred ca ar trebui sa primim macar o inscriere la Carpathian MTB epic la cat poarta Mihaela tricoul.

Stai.

Stai.

Urcarea spre Pestera, doar pentru masochisti.

Urcarea spre Pestera, doar pentru masochisti.

Bucegiul maiestuos in fundal si ultima coborare a zilei.

Bucegiul maiestuos in fundal si ultima coborare a zilei.

IMG_20190331_183618

De n-ar fi stalpii de curent de pe marginea drumului chiar ar iesi si cateva incadrari mai ok.

De n-ar fi stalpii de curent de pe marginea drumului chiar ar iesi si cateva incadrari mai ok.

Sfarsit de zi. Prima zi de pedalat in tricou si pantalnoi scurti pe anul acesta in Brasov.

Sfarsit de zi. Prima zi de pedalat in tricou si pantalnoi scurti pe anul acesta in Brasov.

Sierra Nevada, intre zapada si copaci infloriti

Dupa ce am batut in lung si lat strazile Seviliei si am pendulat intre formele simple din Real Alcazar si opulenta din catedrala, ne-am teleportat in Granada. Am hotarat sa lasam Alhambra pentru o revenire ulterioara in zona si sa ne facem plinul de cursiera pe urcarile din Sierra Nevada. Fata de alte locuri din Andalusia prin care am trecut in ultima saptamana, aici primavara e inca in toi. Peisagistic vorbind par 2 luni calendaristice diferenta intre Malaga si clinurile Sierrei Nevada. Apropiera unui munte de peste 3000 m pe care inca se schiaza ajuta cu siguranta la “normalizarea” anotimpurilor, asa ca aici avem parte de mai putin verde, dar de mai multa culoare. Pe toate drumurile e plin de ciclisti cu totii extrem de imbracati comparativ cu noi, care defilam in tricouri si pantaloni scurti. Deja presimt ca o sa murim de frig pe coborare, dar ii dam la deal imbarbatandu-ne ca pana coboram noi, are timp sa se mai incalzeasca.

Soarta a facut ca Radu sa aiba fler si in loc sa mergem pe drumul principal, cu destul de mult trafic, Radu a ales din mers niste drumuri secundare, cu 0 trafic. Drum privat prin Sierra Nevada cum s-ar spune. Prima portiune cu adevarat interesanta este un segment de 5 km cu 500 m diferenta de nivel si panta medie de 12%, ce pleaca din Güéjar Sierra Pe aici a trecut cu 2 sapt inainte Turul Ciclist al Andalusiei. Acum nu stiu daca asta ar trebui sa fie magulitor sau inspaimantator, dar cifrele nu sunt de natura sa linisteasca, mai ales ca la fiecare curba mai serioasa e cate o pancarta cu gradientul. Si nu vad decat 17-19%. Problema nu e data neaparat de gradientele astea punctuale cat de media generala, caci urcarea e totusi sustinuta 85% din lungime. Radu ma intreba cati watti generez ca sa stau pe bicicleta, insa in asemenea situatii o abilitate mai importanta imi pare aceea de a pedala la cadenta mica (in jur de 50 rpm).

Si totusi cei 5 kilometri au fost mai putin durerosi decat m-am asteptat si urcarea s-a terminat intr-un drum secundar, cu asfalt prost, dar plin de copaci infloriti. Varfurile inzapezite se vad inca frumos dar stim ca zapada va aduce cu ea si frigul. Evitam in continuare drumul principal si continuam urcarea pe un drum inchis masinilor, ce urca printr-o padure de pini (A-4205). Peisajul se schimba din nou, verdele ramane in urma si ramanem doar cu pietrele si cateva plante pitice inflorite. Din fericire vantul adie insesizabil, din spate, si inca ne este bine din punct de vedere termic. Deasupra statiunii de schi hotaram ca e momentul sa coboram caci suntem deja sub un plafon inalt si compact de nori si totul e mohorat si cenusiu. Frigul se instaleaza dupa primele 3 viraje si musca mai ales la maini. Practic pana pe la 1400 mam coborat crispata, fara sa pot sa ma bucur de drum, nestiind cum sa ma mint mai convingator ca frigul e doar aparent. Dupa 1400 m a fost mai bine si dupa 1000 m de-a dreptul perfect. Aveam dej 60 km si 1700 m urcati si zau daca eu nu puteam sa ma multumesc cu atat…Doar ca atunci cand mergi cu Radu e foame mare ori dupa kilometri, ori dupa diferenta de nivel, ori dupa lumina.

Si nu stiu cum se face ca mereu gaseste drumul ala perfect, cu lumina ideala si trafic inexistent si te trezesti ca metrii verticali continua sa se adune la catastif. Ziua s-a terminat cu 100 km si 2500 m diferenta de nivel si zau daca imi dau seama de unde mai aveam picioare sa mai urc in pedale ultimile contrapante. Si nu, maine nu e zi de pauza. Cel putin l-am convins pe Radu sa renuntam la turul Sierrei Nevada care ar fi dat un 250 km cu multa diferenta de nivel. Noaptea e un sfetnic bun.

In departare iarna, in spate primavara, cu ciripit de pasarele si copaci infloriti.

In departare iarna, in spate primavara, cu ciripit de pasarele si copaci infloriti.

Vreme de tricou si de pantaloni scurti, vreme pentru care mai trebuie sa mai asteptam mai bine de o luna si ceva in Brasov.

Vreme de tricou si de pantaloni scurti, vreme pentru care mai trebuie sa mai asteptam mai bine de o luna si ceva in Brasov.

Drumuri perfecte.

Drumuri perfecte.

Si drumuri abrupte, aici o bucata de 500 de metri diferenta de nivel cu 12% panta medie si cu bucati sustinute ce se invarteau pe la 20%.

Si drumuri abrupte, aici o bucata de 500 de metri diferenta de nivel cu 12% panta medie si cu bucati sustinute ce se invarteau pe la 20%.

Sudoare si parfum.

Sudoare si parfum.

A7204097

Vuelta a trecut pe aici.

Vuelta a trecut pe aici.

Incet incet se strang nori si ne rapesc soarele mult iubit.

Incet, incet se strang nori si ne rapesc soarele mult iubit.

Tac, pac si ajungem la 2000 de metri.

Tac, pac si ajungem la 2000 de metri.

Ultima poza cu un pic de zambet pe fata, inainte de o coborare la capatul careia am ajuns complet congelati jos.

Ultima poza cu un pic de zambet pe fata, inainte de o coborare la capatul careia am ajuns complet congelati jos.

Cateva ore mai tarziu, alt drum, acelasi asfalt perfect si acelasi soare indragit.

Cateva ore mai tarziu, alt drum, acelasi asfalt perfect si acelasi soare indragit.

Cate o masina la 5 minute, in cel mai bun caz.

Cate o masina la cateva 5 minute, in cel mai bun caz.

Tot la vale.

Tot la vale.

Andalucia!

Andalucia!

Sierra de Grazalema si Alcornocales, in mod de bikepacking

Ziua 3 – Sambata – Sierra de Grazalema

Nu ne lasam cu buteliile si ne pierdem pe stradutele din Ronda in speranta ca vom gasi buteliile potrivite sau macar un arzator Campingaz. Nu avem sansa asa ca ne paste in continuare mancare rece.

Cum mana mea e mai bine si Radu viseaza la cort, natura si iarba verde, punem bagajele pe biciclete si pornim in mod bikepacking sa descoperim 2 parcuri naturale: Sierra de Grazalema si Alcornocales. Pe primul incepem sa il tesem constiincios pe toate partile. Dupa prima ora de pedalat in care ma intreb de 10 ori de ce nu am continuat sa facem ture de o zi in circuit si fara bagaje, ca sa te poti bucura cu adevarat de cursiera, ma reobisnuiesc atat cu apasatul aprig in pedale, cat si cu modul in care se simte bicicleta incarcata in curbe. Drumurile pe care mergem sunt insa in egala masura pitoresti si pustii.

In Grazalema facem cumparaturi, invartindu-ne putin prin inima unui pueblo blanco si continuam cu gandul sa gasim un loc de cort. Daca de regula incepem sa ne uitam dupa un loc de cort cam cu o ora inainte sa se intunece, pentru ca Spania nu e foarte darnica in asemeanea locuri, de data asta ne-am extins intervalul de cautare la 1h30 min. Nu e delic simplu cand pe stanga si pe dreapta ai ori garduri nesfarsite, ori versanti abrupti si neprimitori. Dupa prima ora in care nu am gasit absolut nimic (si trebuie spus ca pentru Spania ne-am coborat standardele destul de mult) ne iese in drum un camping si il salvam in memorie caci e foarte posibil ca cel mai wild loc sa fie pana la urma un camping. Hotaram sa mai mergem totusi o jumatate de ora si cu 5 minute inainte sa expire timpul limita ochiul nostru format gaseste sub noi un petec generos de iarba. Fara gard, ascuns de drumul mare si mai presus de toate cu apa, e o raritate absoluta pentru Spania. Paraul e cald ca intr-o zi de vara romaneasca, asa ca ne si imbaiem cat sa dam transpiratia jos de pe noi. Maine continuam explorarea celor doua parcuri naturale in directia Tarifa- cel mai sudic punct al continentului.

Ziua 4 – Duminica- Arcornoclaes

Cred ca fara voia noastra am gasit singurul loc din Andaluzia unde erau sanse sa se puna roua pe cort. In rest am dormit insa nederanjati si in ciuda pronosticurilor optimiste facute de Radu cu o zi inainte, nu plecam decat dupa 10.30. Caci deh, cortul trebuie sa se usuce, porridgeul sa se umfle etc.
Mai rau chiar, pana pe la 12 cand plecam din Ubrique abia facusem 10 kilometri. De acolo prindem o prima urcare superba pe niste serpentine ce ne poarta parca prin primavara pana la granita dintre doua parcuri naturale: Grazalema si Arconocales.

Intr-un fel toate mini-concediile de la sfarsit de februarie si de inceput de martie sunt o modalitate de a te bucara de primavara de mai multe ori. Cum a fost spre exemplu si dimineata petrecuta in lunca raului, cu iarba ce mirosea a proaspat, cu roua si cu ciripit de pasarele.

Intr-un fel toate mini-concediile de la sfarsit de februarie si de inceput de martie sunt o modalitate de a te bucara de primavara de mai multe ori. Cum a fost spre exemplu si dimineata petrecuta in lunca raului, cu iarba ce mirosea a proaspat, cu roua si cu ciripit de pasarele.

Daca primul are urcari serioase si pasuri, al doilea este mai mult o zona de dealuri suprinzator de bogate in vegetatie, arbustii si copacii crescand pe un sol destul de arid, granitic ca aspect. Drumul se scurge ondulat pe coasta acestor dealuri, lipsit de trafic si fara diferente mari de nivel. Perspectivele sunt initial limitate si blocate de vegetatie dar cand ne apropiem de limita parcului, incepem sa recunoastem la orizont masive prim care am fost zilele anterioare (Sierra de las Nieves de ex.).
Coboram lansat spre Jimena de la Frontera de unde aprovizionam cu paine si portocale de la o benzinarie, ca mai apoi sa ne incepem o data cu dupa amiaza drumul de reintoarcere spre masina. Cei 50 km ramasi nu sunt fezabili in orele de sfarsit de zi, asa ca va trebui din nou sa gasim loc de cort. Task de altfel cu grad sporit de dificultate in tara miilor de garduri. Pentru un om venit dintr-o tara unde poti sa te urci pe orice deal iti place si sa vezi apusul, ingradirea din Spania este frustranta si cand voi reveni acasa voi aprecia si mai mult libertatea de miscare de care avem parte zi de zi. Daca in orice alta tara imi permit sa caut cel mai fain loc de cort, aici ma multumesc daca gasesc ceva fara gard si care sa nu fie la marginea drumului. Radu spune ca drumul are grija de drumet si pana acum asa a fost, gasind mereu la timp apa de baut, mancare, apa de spalat. Doar cu locurile de dormit e mai complicat, caci drumul ar ajuta, daca ar fi lasat liber si nu incorsetat cu garduri. Gasim la limita ceva, intr-o padurice pe coama unui deal si ma bucur sincer ca de maine scap de stresul asta.

Luni ziua 5- Grazalema again

In afara de vizita unui mistret noaptea a trecut fara evenimente notabile. Abia dimineata cand ne strangeam bagajele am observat ca in saua in care ne instalasem ajungea o poteca de animale. Vantul ne face sa ne miscam repede si o luam din loc repejor, cu gandul de a ajunge mai repede inapoi la masina. Cea mai faina portiune a acestor ultimi kilometri a fost un drum secundar ce lega Algatocinul de firul vaii prin care trece calea ferata. Aici nu ajunsesera inca gardurile si banda ingusta de asfalt se strecura printre livezi de un verde crud, tinandu-se totusi pe versantul drept al unui canion cu talveg stancos.
Ultima urcare spre satul unde avem masina (Benaojan) se scurge incet, pe un asfalt zgrumturos si in plin soare, bagajele atarnand parca ca niste pietre de moara. Pana si Radu e fericit sa scape de ele si sa se suie pentru cateva ore pe cursiera usoara.

Incarcati si gata de drum.

Incarcati si gata de drum.

Cele 6-7 kilograme in plus se simt cat se poate de serios pe orice urcare mai abrupta.

Cele 6-7 kilograme in plus se simt cat se poate de serios pe orice urcare mai abrupta.

In fata Sierra de Grazalema si un front de nori ce au omorat pe ziua e azi orice lumina interesanta.

In fata Sierra de Grazalema si un front de nori ce au omorat pe ziua e azi orice lumina interesanta.

A7203623

In centru ceva intre sarbatoare, o zi normala de sambata si un ultramaraton in desfarurare.

In centru ceva intre sarbatoare, o zi normala de sambata si un ultramaraton in desfarurare.

Un supermarket numit speranta.

Un supermarket numit speranta.

Singurul pas al zilei, la 1200 de metri. De aici urmeaza 800 de metri de coborare pana in El Bosque.

Singurul pas al zilei, la 1200 de metri. De aici urmeaza 800 de metri de coborare pana in El Bosque.

Cu sulul de biscuiti la purtator.

Cu sulul de biscuiti la purtator.

Rutina e seara, cu spalatacit si cu un loc de cort cat se poate de linistit in lunca raului.

Rutina de seara, cu spalatacit si cu un loc de cort cat se poate de linistit in lunca raului.

Spre Arconocales.

Spre Arconocales.

Asfalt perfect si un cer de cristal.

Asfalt perfect si un cer de cristal.

A7203713

Coborarea spre mediterana, cu temperaturi de peste 20 de grade si cu paduri cum nu ne-a mai fost dat sa intalnim pana acum.

Coborarea spre mediterana, cu temperaturi de peste 20 de grade si cu paduri cum nu ne-a mai fost dat sa intalnim pana acum.

Nu foarte aridul Sierra de las Nieves.

Nu foarte aridul Sierra de las Nieves.

Locul de cort de urgenta din seara asta ce a venit cu tot cu vizita noctura a unui mistret pe care cred ca l-a suprins putin cortul gasit in poteca.

Locul de cort de urgenta din seara asta ce a venit cu tot cu vizita noctura a unui mistret pe care cred ca l-a suprins putin cortul gasit in poteca.

Mega-conul.

Mega-conul.

Pueblos blancos.

Pueblos blancos.

A7203756

De aici tot la vale si inapoi spre masina.

De aici tot la vale si inapoi spre masina.

Drumuri secundare cu asfalt perfect.

Drumuri secundare cu asfalt perfect.

Montes de Malaga si Sierra de las Nieves, primele zile in Andalucia

Daca pana acum o saptamana de abia asteptam sa ne asternem la drum prin Andalusia, o tendinita aparuta dupa tura din Iezer si un studiu aprofundat al zonei au ridicat noi dileme si intrebari: voi putea oare sa pedalez zile la rand cu orteza? Vom gasi locuri de cort, sau ne vom lovi de nesfarsite garduri? Ce facem cu zonele plictisitoare in care se intind cat vezi cu ochii maslini crescuti soldateste pe solul pietros? Tot plimb omuletul pe Google Maps si nu gasesc deloc ceea ce imi doresc sa vad. Asa ca reconfiguram pentru flexibilitate maxima: inchiriem o masina in care putem si dormi, facem ture de o zi fara bagaj si imbinam sportul cu vizitele culturale.

De la Malaga nu aveam asteptari prea mari. Un simplu punct de plecare, un hub unde gasim masina, facem ultimile cumparaturi, asamblam bicicletele, ne asiguram ca ele sunt si functionale si ne asternem la drum spre inima Andalusiei. Insa asa-i cand pleci cu asteptari mici: e loc sa fii suprins. Si sa apreciezi ce vezi in jur: un oras considerabil mai curat decat cele de prin Italia, structurat rectangular, asa cum suntem deja obisnuiti din nord, insa in primul rand un oras relaxat. In mod cert aceasta prima impresie se datoreaza si faptului ca am ajuns in Malaga in zi de sarbatoare, mai precis in ziua nationala a Andusiei si la ora 9 dimineata, in loc de oameni grabiti spre job si trafic infernal avem parte de magazine inchise, oameni iesiti la alergat si nenumarati altii pe cursiera. Pare ca jumatate din locuitori fac miscare, si asta nici nu cred ca e greu cand ai parte de tempertaturi de 15 grade in luna ianuarie. M-am uitat cu jind o iarna intreaga la temperaturile si soarele din Malaga. Iar dupa ce am dat o tura prin muntii din jur, sunt convinsa ca as putea sa imi petrec aici o iarna.

Montes de Malaga

Dupa ce am inchiriat masina dorita si am asamblat bicicletele intr-o parcare pe malul marii, ne-am asternut la drum pentru o tura de jumatate de zi. Oricum ar fi, faptul ca am rezolvat pana acum doua aspecte esentiale: masina si biciclete functionale fac din ziua de azi o zi foarte buna. Tot ce vine peste e bonus

Asfalt impecabil, munti, orasele albe, ce poti sa-ti doresti mai mult?

Asfalt impecabil, munti, orasele albe, ce poti sa-ti doresti mai mult?

Insa Malaga continua sa ne suprinda. In 3 kilometri de la masina traficul devine inexistent, drumul se ingusteaza si incepe sa urce hotarat, pe alocuri cu gradiente fanteziste precum 18%. Diferenta de nivel se strange in putini kilometri aici, cand urcarile tasnesc parca din mare. Dealurile uscate de pe google maps nu sunt insa chiar asa de rele. La vremea asta sunt chiar suprinzator de verzi, cu floricele pe marginea drumului, cativa pomi fructiferi intarziati prin curtile oamenilor si case albe imprastiate pe dealuri. La peste 600 m, padurile de pin aninate pe versantii abrupti isi arunca umbra si pe marginea drumului si coloreaza in acelasi timp atmosfera.

Oprim scurt la un restaurant pentru o cafea suprinzator de buna. Daca dulciuri nu sunt din lipsa de magazine deschise, macar cofeina sa fie. Ne petrecem orele pe drumuri frumoase ce merg serpuit pe dealuri, asteptand sa se imblanzeasca lumina. Prea putine masini au trecut pe langa noi. Drumuri atat de libere nu cred ca am vazut nici macar in Maroc.

Coborarea de 900 m diferenta de nivel e desenata in serpentine perfecte ce fac ca marea sa se apropie vertiginos de noi. Pe malul Mediteranei ne vom sfarsi si ziua. Masa de seara e trista caci nu poti lega mare lucru din niste conserve, dar prajitura de la final si sunetul valurilor salveaza cumva situatia.

Track si date aici: https://www.strava.com/activities/2182389780

Sierra de las Nieves

Astazi avem pe lista de dimineata cateva aspecte administrative, respectiv cumparaturi din Decathlon. Soarta face sa ne iasa in drum si un Lidl astdel incat sa respectam proverbul: Lidl si Decathlon au facut din mine om.

Planul era sa conducem pana in Ronda si sa facem pornind de acolo o tura de cateva ore, dar odata ce parasim Malaga (aproximativ din Alhaurin de la Torre) locurile devin faine pentru pedalat si traficul este inexistent. Este clar de retinut pentru o data urmatoare. Dupa vreo 40 de km Radu nu mai rezista, scoatem bicicletele din masina si desenam pe genuchi o tura. Punctul de interes de azi se numeste Sierra de las Nieves si vine la pachet cu cateva urcari faine, prima spre El Burgo si cea de a doua spre Ronda. Asfalt bun, trafic inexistent, soferi foarte atenti cu biciclistii. Presimt ca o sa mai revenim in zona caci Marocul cere si el putin varietate si logistica unei vacante in Malaga cea vesnic calda si insorita este cat se poate de simpla. In El Burgo oprim pentru o cafea si din nou avem parte de una foarte buna. Cum tocmai incepuse siesta si noi am prins aripi de la cafeina din sange ii dam inainte spre Ronda pret de o alta urcare de 500m dif de nivel. Peisajul se schimba constant, cu fiecare suta de m castigata: paduri de pin, pajiste cu iarba verde si multe pietre si la final doar peisajul sterp al muntilor de piatra. Escapada noastra a fost mai rapida decat siesta oamenilor care am aflat cu aceasta ocazie ca tine pana la ora 17, asa ca pornim bucla de intoarcere cu burtile goale. Sa pedalezi la deal cu foamea in gat e trist, mai ales ca atunci cand loveste foamea esti deja cu resuesele pe 0. Drumul pe care urcam este cand intr-o stare deplorabila, cand cu asfalt bun. Locurile de cort abunda si ele si traficul lipseste cu desavarsire. Casarabonela vine totusi repede si o doza de cola si un pachet de biscuiti dispar pe nesimtite si ne duc pana inapoi la masina. Poate nu a fost o zi lunga, dar cei aproape 2000 m dif de nivel s-au lasat cu o foame de lup. Si cum visam noi la niste gnochi cu pesto si parmezan primim un dus rece din partea buteliilor de la Campingaz care nu sunt compatibile cu MSR-ul nostru. Si uite asa, ne punem pofta in cui cu o salata si dormim din nou in masina, spre nemultumirea lui Radu.

Track si date aici: https://www.strava.com/activities/2184298496

Text: Mihaela.

E ceva sa te teleportezi din iarna la 20 de grade, la vreme de tricou si la copaci infloriti si inverziti pe marginea drumului.

E ceva sa te teleportezi din iarna la 20 de grade, la vreme de tricou si la copaci infloriti si inverziti pe marginea drumului.

Asfalt impecabil, munti, orasele albe, ce poti sa-ti doresti mai mult?

Asfalt impecabil, munti, orasele albe, ce poti sa-ti doresti mai mult?

Odihna, privind in departare spre muntii stancosi si arizi ai Spaniei.

Odihna, privind in departare spre muntii stancosi si arizi ai Spaniei.

Pauza de cafea, din pacate abia la ora 16:00. In rest in Spania cafeaua e la fel de buna si la fel de ieftina ca in Italia din cate ne-am dat seama.

Pauza de cafea, din pacate abia la ora 16:00. In rest in Spania cafeaua e la fel de buna si la fel de ieftina ca in Italia din cate ne-am dat seama.

Pueblos blancos.

Pueblos blancos.

Branza alba de burduf dupa o iarna in Brasov. Noroc cu fetele batute e soare care traeaza tot timpul petrecut afara.

Branza alba de burduf dupa o iarna in Brasov. Noroc cu fetele batute e soare care traeaza tot timpul petrecut afara.

O ora si putin mai tarziu, de la 1000 de metri inapoi pe malul marii.

O ora si putin mai tarziu, de la 1000 de metri inapoi pe malul marii.

Fiecare cu mijlocul sau de transport.

Fiecare cu mijlocul sau de transport.

Sau fiecare cu hobby-ul preferat. Pescari in cautarea capturii de seara.

Sau fiecare cu hobby-ul preferat. Pescari in cautarea capturii de seara.

Masa de seara, pe o stanca pe malul marii, cu zgomotul ritmic al valurilor in fundal si cu ultima geana de lumina.

Masa de seara, pe o stanca pe malul marii, cu zgomotul ritmic al valurilor in fundal si cu ultima geana de lumina.

O noua zi, un nou munte, Sierra de las Nieves.

O noua zi, un nou munte, Sierra de las Nieves.

La bevedere.

La bevedere.

Unduit.

Unduit.

Blana la vale.

Blana la vale.

Probabil cel mai estetic Capucinno din periplul nostru prin Spania.

Probabil cel mai estetic Capucinno din periplul nostru prin Spania.

A7203545.jpg

Asfalt perfect si inca o urcare de 500 de metri diferenta spre Ronda, cu trafic complet inexistent.

Asfalt perfect si inca o urcare de 500 de metri diferenta spre Ronda, cu trafic complet inexistent.

A7203564.jpg

Drumuri de poveste.

Drumuri de poveste.

A7203571.jpg

Si totusi nu toate sosele sunt impecabile, aici un asfalt cat se poate de faultat inconjurand muntele spre Casarabonnela.

Si totusi nu toate sosele sunt impecabile, aici un asfalt cat se poate de faultat inconjurand muntele spre Casarabonnela.

A7203587.jpg

Pueblos blancos prin care am trecut trebuie sa recunosc ca aratau chiar bine, si spre deosebire de micile orasele / sate de noi pareau sa fie locuri in care viata curge cat se poate de normal, fara nici un fel de aer dezolant sau de paraginire.

Pueblos blancos prin care am trecut trebuie sa recunosc ca aratau chiar bine, si spre deosebire de micile orasele / sate de noi pareau sa fie locuri in care viata curge cat se poate de normal, fara nici un fel de aer dezolant sau de paraginire.

Prin tara Fagarasului dupa deluviul brasovean.

Lumina. De fapt lumina si norii fac ca nu toate zilele sa fie la fel. Poti sa calci de 99 de ori prin aceleasi locuri pentru ca sa ramai complet uimit de felul in care ti se infatiseaza acelasi loc banal a 100-a oara. Iar minunata complexitate a meteorologiei face greu sa gasesti doua zile similare. Umiditate mare, temperatura mare, zile inghetate, praf saharian, nori pufosi purtati din Atlantic peste continent, toate contribuie la incredibilia varietate a nuantelor in care ti se infatiseaza lumea.

Lumina, si felul in care arata lucrurile in lumina zilei respective cred ca e si motivul principal care ma face sa ies din casa. Sau sa ma uit visator pe geam atunci cand nu pot face asta. Iar atunci nu poti decat sa exclami “uite ce lumina faina e afara!”. Si astfel nu toate zilele sunt la fel, si ajungi sa apreciezi mult mai mult zilele pline de spectacol fata de zilele cenusii si spalacite atunci cand lumina nu-ti spune nimic. Sunt zile in care ti se pare ca porti incontinuu o pereche de ochelari murdari si zile in care vezi mai departe si mai clar decat ai putea vedea cu cea mai clara lupa.

Fix astfel e ziua de azi, iar noua ni se pare ca putem atinge cu mana Fagarasul atunci cand pedalam in saua cursierelor dinspre Agnita spre Carta. Ultima data am fost pe aici acum mai bine de 10 ani, intr-un mijloc de vara caniculara, in drum spre Sighisoara intr-o Supernova fara aer conditionat si starnind nori de praf din pietrisul drumului. Intre timp au venit fondurile europene si a aparut inca un drum numai bun de cursiera, cu trafic inexistent si cu panorama incredibila spre Fagaras.

Iar ziua e cu atat mai magica cu cat vine dupa patru zile in care a plouat aproape fara oprire in Brasov. Cu tot tacamul, ploi torentiale, furtuni, cer intunecat ce te duce cu gandul la sfarsitul lumii si cu multa, multa apa. Asa ca astazi ne bucuram din plin de soarele de care avem parte si de atmosfera din care sunt convins ca s-a spalat de mult orice urma de praf. Doar Oltul cu culoarea pamantului ne aduce aminte de deluviul ultimelor zile.

In schimb eu cred ca nu o sa ma plictisesc niciodata de Tara Fagarasului si trebuie sa recunosc ca mult mai mult decat Transfagarasanul imi place perspectiva zidului muntos vazut din campie. Stau sa ma gandesc cum e sa traiesti intr-un oras ca Victoria si sa vezi in fiecare zi pe geam cu se ridica la 2000 de metri deasupra ta crestele Fagarasului. Bine, poate Victoria nu e cel mai bun exemplu cu atmosfera de oras post-industrial in stare de dezintegrare, dar sunt extrem de multe sate ce impartasesc aceasi verticalitate. Sa fii la campie si totusi sa ai muntele deasupra ta.

La plecare, deasupra orasului Fagaras. Binenteles orice poza a orasului nu poate fi completa fara cupola stralucitoare a catedralei.

La plecare, deasupra orasului Fagaras. Binenteles orice poza a orasului nu poate fi completa fara cupola stralucitoare a catedralei.

Memento pentru centrul tarii.

Memento pentru centrul tarii.

Asfalt nou, serpentine faine, valuri pe drumul dintre Agnita si Carta.

Asfalt nou, serpentine faine, valuri pe drumul dintre Agnita si Carta.

Sosele perfecte.

Sosele perfecte.

In campie si totusi cu muntele deasupra.

In campie si totusi cu muntele deasupra.

IMG_20180701_184743.jpg

Lumina, lumina si norii fac totul.

Lumina, lumina si norii fac totul.

IMG_20180701_194239.jpg

In pregatirea apsului.

In pregatirea apsului.

Sfarsit de zi.

Sfarsit de zi.

Tour de Zalakaros – Flandra de Ungaria, ape termale, pusta, stuff si bivoli.

Tour de Zalakaros e cel mai mare cel mai frumos concurs de cursiera din Ungaria. Reteta e simpla: organizare impecabila, un traseu de 138 de kilometri cu multe urcari scurte si intense si locul de start in Zalakaros, un orasel balneo-climateric ce aduce un pic cu Baile Felix dar la un cu totul alt nivel. Iar daca pui si data concursului intr-un moment in care inca nu e sezon de vacante si daca strangi aproape 3000 de participanti la cele 3 probe toata lumea e fericita, si concurentii care se pot relaxa in apa termala dupa ce sufera cat cred de cuvinta in timpul concursului si oamenii ce au hotelurile si pensiunile caci cei 3000 de concurenti inseamna peste 10.000 de oameni cu tot cu familie si copii.

Acum ca o paranteza Zalakaros e un loc tare interesant, cu o populatie de doar 2500 de oameni orasul se lauda cu peste 500.000 de vizitatori in fiecare an. E un fel de exemplu legat de cum se pot face lucrurile intr-un mod civilizat, fara haosul tipic romanesc din jurul fostelor statiuni. Iar principala zestre a orasului e apa termala, scoasa de 2km de sub pamant si folosita la o serie de strand-uri si de spa-uri. Si trebuie spus ca e tare placut ca dupa ce dai jos sarea din timpul concursului sa poti sa stai ca leguma in apa fierbinte.

Sau daca mai ai energie sa explorezi un strand cu o dimensiune considerabil mai mare decat orice am vazut la noi in tara. Iar un lucru ce mi s-a parut interesant, pe langa multitudinea de bazine si de topogane extreme a fost numarul de bazine dedicate copiilor multe din ele aducand mai mult cu un fel de locuri de joaca acvatice. Locuri in care cred ca-i poti lasa cu orele fara sa se plictiseasca.

3, 2, 1 start

Bun, dar acum sa revenim la sarea din timpul concursului. Intr-un fel mi s-a parut foarte interesant sa vad cam cum sta treaba pe la unguri, cam care e nivelul pe aici si cum merg lucrurile in timpul concursului. Concursul incepe cu un start neutralizat de 9 kilometri, timp suficient sa-ti faci incalzirea dar si timp suficient in care sa te intrebi daca va cadea sau nu cineva in fata ta. In fiecare concurs bucata de dinainte de terminarea startului neutralizat, respectiv pana la prima urcare mai serioasa mi se pare cea mai infricosatoare. Oamenii au mult entuziasm, de multe ori iscusinta de a sta in pluton lipseste iar probabilitatea ca cineva sa faca o greseala e extrem de mare. Iar daca se intampla sa cada cineva in fata ta nu prea ai ce face, mai ales cand lucrurile se intampla la peste 30 la ora si spatiul de manevra e limitat.
http://www.diaconescuradu.com/wp-admin/profile.php

Aliniati la start, de la stanga la dreapta din Germania, Romania, Franta, Frata, Anglia si Ungaria.

Aliniati la start, de la stanga la dreapta din Germania, Romania, Franta, Frata, Anglia si Ungaria.

Startul din Zalakaros, printre stranduri cu apa termala.

Startul din Zalakaros, printre stranduri cu apa termala.

Si la fel ca si la noi traficul nu e complet inchis ci o masina opreste pe stanga drumul eventualele masini intalnite pe contrasens. Iar asta inseamna ca la fiecare ingatuire se franeza si se accelereaza cu un efect e acordeon si cu oamenii strigand “Frana” intr-un mod ce mi se pare ciudat. Asta pe de o parte pentru ca propagat in spate oamenii ajung sa franeze mult mai mult decat ar trebui, dupa care iar sa accelereze si tot asa.

Din fericire reusesc sa ma strecor destul de in fata in cei 9 kilometri, incercand sa-mi iau ca si repere pe neamtul, pe englezul si pe francezul ce fac parte din acelasi grup de jurnalisti invitati pentru a populariza concursul si regiunea. Atat neamtul cat si francezul au concurat destul de mult la un nivel profesionist si stiu sa stea destul e bine in pluton astfel incat sunt repere foarte foarte bune. Pozitionarea e esentiala in concursurile de sosea, si la fel de important e sa stii cat de cat traseul si cat de lungi sunt urcarile.

Flandra de Ungaria

Vine si prima urcare, ce incepe cu o curba de 90 de grade la dreapta unde lumea aproape se opreste. Trebuie sa declipsez si eu pentru siguranta, aproape ma opresc dupa care sprintez pentru a capata putin moment inainte ca panta sa se inaspreasca. Iar panta se transforma subit intr-un veritabil zid de 20%. Muschii se inclesteaza, cadenta scade, plamanii tipa dupa aer iar ochii cauta cu sperante desarte varful dealului. Pe drumul ingust e complicat si cu depasitul caci se merge ghidon al ghidon, cu bicicletele inclinandu-se ritmic cu fiecare pedala. Trec pe langa francez si pe langa englez si pastrand putina energie pentru final reusesc sa pastrez momentul peste varful dealului si sa ma lipesc de un pluton ce incearca si el sa inchida distanta fata de cei din fata.

Muschi incordati si strans din dinti pe pantele aprige din jurul Zalakaros-ului.

Muschi incordati si strans din dinti pe pantele aprige din jurul Zalakaros-ului.

Pe coborarea ce urmeaza imi dau seama in schimb ca ungurii nu coboara prea bine, lucru oarecum explicabil tinand cont ca muntii si coborarile tehnice lipsesc cu desavarsire. Asa ca incet incet ne strangem intr-un pluton mai mare si reusim sa inchidem distanta fata de plutonul fruntas. Inca 10 kilometri de plat si de tras sufletul la 40 la ora si vine urmatoarea urcare. Aici e mai putin haos caci si noi suntem mai putini, din nou se formeaza grupuri grupulete si mici plutonase, eu incerc sa tin ritmul dar intru destul de repede pe rosu si sper sa apara cat mai repede sfarsitul pantei. Doar ca urcarea e si mai lunga decat prima, si mai inselatoare astfel incat trebuie sa strang din dinti curba dupa curba pana cand se termina si cea de-a doua Golgota. N-as fi crezut ca Ungaria adaposteste astfel de dealuri ce seamana mai mult cu Flandra decat cu pusta ungara. Iar cu 800 de metri de urcat in 60 de kilometri ceasul pare sa-mi de-a departe.

Pe coborare reusesc din nou sa inchid distanta pana la plutonul fruntas doar ca bucata de plat ce urmeaza e prea scurta pentru a incarca bateriile iar urmatoarea urcare incepe cu o bucata e 20%. Din nou Flandra, crampe, cadenta mica si muschi incordati. Plutonul fruntas se indeparteaza iar eu raman intr-un grup de 5-6 cu care incercam sa inchidem din nou golul dupa portiunea valurita ce urmeaza urcarii. Dupa un efort de 10 minute reusim sa ne lipim chiar pe sfarsitul coborarii doar ca urmeaza doar cativa kilometri de plat si vine o noua urcare. Cu bateriile descarcate, nestiind cat de lunga e urcarea, cu crampele la colt de data aceasta nu mai gasesc energia necesara sa strang din dinti si vad cum plutonul se departeaza.

Las pedala in ritm mai molcom si astept sa vina urmatorul pluton, caci orice energie folosita pedaland de unul singur e energie pierduta. Iar plutonul nu e cu mult in spate, astfel incat dupa 2-3 minute incepem din nou morisca intr-un pluton de 15 ciclisti. Doar ca ritmul e cu totul altul decat in plutonul fruntas, lumea se fereste sa stea in fata, vantul nu ajuta nici el aproape deloc astfel incat mi se pare ca abia ne taram. Si in mod suprinzator cam toata urcarea de pe traseul de 137 de kilometri e stransa in primii 60 de kilometri astfel incat nu mai avem urcari lungi si plutonul ramane aproape neschimbat pana la final.

Singura surpiza e in schimb un ultim gat de 15 la suta cu 2-3 kilometri inainte de final, loc in care raman din nou in ritmul meu, cu bateriile complet descarcate dupa o cursa suprinzator de interesanta si de interactiva. Trebuie sa recunosc ca-mi plac genul acesta de curse (profilul seamana foarte mult cu Max Ausnits-ul de la noi), valurit, cu urcari scurte numai bune sa duca pulsul pana in cer dar si cu bucati in care poti reincarca bateriile dupa. Pacat ca nu e suficient timp in an si pentru concursuri de MTB, si pentru sosea, si pentru cicloturism si pentru timp petrecut pe munte…

La final, cu straturi de sare scoase la iveala de un efort de 3 ore si jumatate.

La final, cu straturi de sare scoase la iveala de un efort de 3 ore si jumatate.

Pe langa Zalakaros

Pe langa relaxarea de dinainte si de dupa concurs la strandurile de apa termala din Zalakaros am avut norocul sa fim plimbati de catre Tamas si de prietenii unguri prin cam toate locurile interesante de azut din jur. Si trebuie sa recunosc ca pe langa drumuri fara trafic numai bune de biciclit zona are si cateva rezervatii naturale ce incearca sa pastreze intacta combinatia de pusta si teren mlastinos specifica zone.

Cumva paprika reuseste sa ajunga in mare parte din bucatele unguresti. In cazul de fata o foarte buna supa de peste. Binenteles cu boia dulce.

Cumva paprika reuseste sa ajunga in mare parte din bucatele unguresti. In cazul de fata o foarte buna supa de peste. Binenteles cu boia dulce.

Si cum in Ungaria aparent exista o lege ce spune ca bivolii sunt animale protejate si ca nu mai pot fi folosite in agricultura varianta pastrarii zestrei genetice a animalelor e un mic paradis in care cele 200 de fapturi nu fac altceva decat sa pasca, sa se balaceasca in balti cu noroi si sa patruleze prin pusta. Un fel de rai pentru bivoli si un obiectiv turistic interesant caci nu ti-e dat sa vezi prea des cateva zeci de animale stand fericite in noroi pana la gat, in amalgamul de trupuri pe care il ai minte doar din documentare.

Pe langa pusta si bivoli o serie e lacuri ce se prelungesc dinspre Balaton creaza un microclimat ce ne aduce aminte de delta, cu mici canale si canalase, stuff si pasari. Nu e la fel de natural ca Delta Dunarii iar mana omului e vizibila la indiguiri dar natura merge mai departe si se adapteaza.

Pe langa bivoli si lacuri dealurile din sudul Balatonului sunt o zona viticola recunoscuta asa ca in functie de drumul ales poti sa te trezesti cu usurinta pedaland printre vii. Iar din ce ne-au aratat prietenii din Ungaria vinul nu e deloc de delasat si la fel de bune sunt si toate specialitatile locale pe care le-am incercat. Acum trebuie spus ca bucataria ungureasca nu e neaparat cea mai sanatoasa dintre bucatariile europene si recunosc ca fara kilometri pedalati in fiecare zi ar fi fost greu sa tinem caloriile sub control.

Acum cu siguranta pentru cei mai multi pasionati de ciclism Ungaria e in primul rand o tara de tranzit pentru a ajunge in Alpi. Si chiar daca orice comparatie nu da bine (la fel cum nu da bine nici o comparatie intre muntii din Romania si Alpi) Zalakarosul are avantajul de a fi undeva la jumatatea drumului. Si cum sunt destul de multe lucruri de vazut si de descoperit in zona o oprire la baile termale de aici poate sa fie cat se poate de potrivita.

Trupa in fata hotelului care ne-a fost gazda timp de doua zile in Zalakaros.

Trupa in fata hotelului care ne-a fost gazda timp de doua zile in Zalakaros.

Eva explicandu-ne cum sta treaba cu puszta ungara, cu veveritele de camp si cu bivolii.

Eva explicandu-ne cum sta treaba cu puszta ungara, cu veveritele de camp si cu bivolii.

Noroi si fericire, un fel de rai pentru cei 200 de bivoli ce traiesc regeste in rezervatie.

Noroi si fericire, un fel de rai pentru cei 200 de bivoli ce traiesc regeste in rezervatie.

Drum intins si verde crud.

Drum intins si verde crud.

180616_Ridehard_186.jpg

Moment de respiro intr-un loc ce imi aduce aminte de delta dunarii, cu pasari si nuferi salbatici.

Moment de respiro intr-un loc ce imi aduce aminte de delta dunarii, cu pasari si nuferi salbatici.

180616_Ridehard_240.jpg

Moment de respiro la crama de pe deal, cu priveliste spre Balaton si cu miros de lavanda.

Moment de respiro la crama de pe deal, cu priveliste spre Balaton si cu miros de lavanda.

Cu mancarea buna merge la fel de bine si un vin bun.

Cu mancarea buna merge la fel de bine si un vin bun.

Retes, varianta locala a placintei, cu branza dulce sau cu visine.

Retes, varianta locala a placintei, cu branza dulce sau cu visine.

Pedaland printre lacuri.

Pedaland printre lacuri.

Din categoria ce face un fost castigator al turului Italiei atunci cand se retrage.

Din categoria ce face un fost castigator al turului Italiei atunci cand se retrage.

Adventure parc cu priveliste spre Balaton.

Adventure parc cu priveliste spre Balaton.

Freza de nota 10.

Freza de nota 10.

De cati ciclisti e nevoie pentru a pune in functiune o moara de apa? De unul singur, dar puternic.

De cati ciclisti e nevoie pentru a pune in functiune o moara de apa? De unul singur, dar puternic.

Taormina si o zi de pedalat in jurul Etnei, ultimele zile din Sicilia

Vineri- Taormina

Locul de cort de aseara a fost unul din cele mai reusite in ceea ce priveste imersarea in natura. Departe de drum, intre o plantatie de vita de vie si o padurice, pe pat de iarba moale si cu ciripit de pasari in urechi. Iar pe fundal, Etna.

Ziua de vineri ne gaseste pedaland din nou spre mare. De data asta spre marea Ionica. Drumul coboara vertiginos, pe stradute, si te arunca, de fapt aproape ca te scuipa pe promenada din Naxo. Nu sunt prea multi turisti, sezonul abia a inceput, cu indulgenta, insa e opulenta de baruri si terase deschise in zona. Asa am nimerit si la o “impinge tava” 10 kilometri mai devreme, unde am oprit, am comdandat 2 portii de mancare de caciula si am mancat chiar daca nu ne ne era foame si pedalasem abia 30 de kilometri pe ziua de azi, si aceia la vale. Dar pe principiul ca “ce-i in mana nu-i minciuna”, mai bine sa avem ceva cald, proaspat, gustos si fara fite in stomac, decat biscuiti.

Tinta zilei de azi este Taormina si desi nu ne e neaparat in drum, urcarea de 200 de metri diferenta de nivel ne rasplateste cu imagini la superlativ. Etna mereu in fundal, marea sub noi, mici golfuri cu apa limpede delimitate de promontorii ce se avanta curajoase spre mare, si un vechi teatru grec din secolul 2 inaintea erei noastre.

Nu am sa insist pe istoria locului, informatii suficiente gasiti pe internet, insa simplul fapt de a te plimba printr-un loc ce a trecut prin secole, prin stapaniri nenumarate (greci, romani, arabi, normani, spaniolo si apoi italieni), a supravietuit razboaielor, cutremurelor (nu neaparat neafectat) pare o sfidare a timpului. Sau in orice caz, un astfel de loc da cu totul o alta valoare scurgerii vremii. Scade cumva insemnatatea secolelor si scoate in evidenta miicimea si lipsa importantei zilei de azi in scurgerea generala a timpului. Ascultand povestile ce rasuna clar din ghidul audio, nu pot sa nu ma gandesc ca mi-ar face placere sa asist la un spectacol de opera aici. Verdi, Puccini, Rossini, apus de soare, marea sub noi, Etna inzapezita vizibila prin una din arcadele ramase inca in picioare si arta care transcende si ea timpul. Oare grecii care au ridicat teatrul initial se gandeau ca va mai fi folosit in acelasi scop si peste 2000 de ani. Oare cum sunau si aratu spectacolele acum 2000 de ani? Oare ideea noastra despre arta ar avea sens pentru un spectator grec de acum 2 milenii?

Sicilia intr-o singua imagine, urcari, mare si Etna. Indreptandu-ne spre Taormina.

Sicilia intr-o singua imagine, urcari, mare si Etna. Indreptandu-ne spre Taormina.

Dupa partea culturala din Taormina e cazul sa ne reindreptam spre munte. Alegem sa urcam dinspre nord pe doua drumuri aproape pustii: mai intai spre Mareneve la 1400m, apoi coboram in Milo la 700 m si prindem urcarea principala spre Rifugio Sapienza. Sau cel putin asa suna planul facut de Radu pe treptele de piatra ale unei case din Piedimonte Etnea aducand ca principal argument locurile propice de cort. Eu insa nu m-as baza pe asta. Mai repede lui Radu ii place sa urce si cu cat e mai mult munte la mijloc si cu cat sunt mai multe calorii arse, cu atat e mai fericit.

Locul de cort din seara asta e intr-o mica padurice, terasata, intr-una din nenumeratele curbe ale urcarii. E cald si placut, asa ca mancam afara ascultand vulcanul cum maraie mocnit deasupra noastra. E un sentiment ciudat sa te gasesti pe pantele unui munte care are viata si un timp al sau propriu ce ii dicteaza ciclurile de eruptie. Pare un urias ce nu doarme niciodata, sau cel putin nu a dormit in ultimii 3000 de ani. Doar picoteste din cand in cand.

Sambata- Etna

Scurta noastra vacanta in Sicilia se va incheia cu Etna in sus si in jos. In ciuda planurilor de cu seara, tot la 9 dimineata ajungem sa plecam. Aerul inca racoros al diminetii, asfaltul bun si gradientele de bun simt fac ca prima parte a urcarii spre Mareneve sa mearga usor. Cand stii ca in fata iti stau 2000 m diferenta de nivel, mai bine ignori ceasul si te concentrezi doar pe inlantuitea serpentinelor. Cum nici nu stiu cate tornante are drumul, nu imi ramane decat sa caut cu ochii cerul albastru ce vesteste printre varfurile pinilor un eventual platou. Insa Sicilia m-a invatat ca nu exista mereu un platou ce precede un pas. De multe ori totul e doar o urcare si apoi o coborare continua, profilul de azi urmand sa respecte si el regula.

La finalul urcarii contabilizam scurt 900 m diferenta de nivel pe ziua de azi. Partea superioara (cota 1400-1600 m) se desfasoara printr-un peisaj post razboi nuclear dominat de cenusa ramasa din eruptiile ulterioare si bolovani negri cu aspect poros, printre care cresc palcuri de iarba sau isi duc viata diverse soparle.

Drumul pe care suntem noi nu e principala cale de access spre Etna. El urca doar pana la o statiune de schi, ca mai apoi sa coboare la 700 m si sa urce in final pana la 1950 m.

Coborarea e invaluita intr-o ceata atipica, ce inghite soare, cer albastru, dar si satele de sub noi ce se vad ca prin pacla

Urcarile ca si coborarile par sa aiba lungimi si gradienti similari si beneficiind de un asfalt perfect ne vedem repede la 700 m altitudine in Nicolisi. De aici mai pierdem inca 100 m pana in Zafferana Etnea de unde incepe una din urcarile pe partea sudica. Sansa ne scoate in cale o Tavola Calda unde mancam regeste desi e abia ora 11.00 si nu ne e neaparat foame: torteliini, pasta alla norma, cola, 2 strudele cu ricotta proaspata si 2 expresso. Transfagarasnul din fata cere resurse si pe cand ma lupt cu ce am in farfurie parca vad cum vor intra rand pe rand in sistem: mai intai cafeaua si zaharul din Cola. Cu pastele am sa ma lupt putin, le voi mai simti inca pe limba gustul de sos de rosii pana se vor transforma in energie benefica, dar astea sunt cu bataie lunga. Ultimul probabil ca va fi strudelul, dar asta era mai mult pentru suflet si mai putin pentru eficienta pedalatului.

Dupa pauza de masa ne asternem la drum sa mancam sutele de metri diferenta de nivel pe paine. V-am zis ca Sicilia e si despre mancare, in toate formele ei. Si putina miscare se asorteaza la fix dietei mediteraneene.

Urcarea in sine nu ma impresioneaza cu nimic. De altfel cred ca a fost cea mai putin interesanta din Sicilia. Gradientul ramane constant pe la 6-7 %, soarele bate si el cu putere, asfaltul se strica vazand cu ochii si ca un facut, acolo unde-i asfaltul mai prost si mai dus, acolo sunt si bucatile de 10% si tot acolo bate si vantul ca turbatul. Peste toate as trece daca ar fi ceva de vazut, insa din unghiul asta pana si muntele arata neinteresant.

Perspectivele sunt ceva mai bune de pe drumul ce vine din Nicolisi si ne va servi noua pentru coborare. O coborare cinstita, de aproape 2000 m diferenta de nivel, ce se scurge legat pana in Catania. Cred ca daca ti-ai pune mintea ai putea sa nu dai nici macar o pedala pe aici.

Catania ne asteapta cu un centru in Patrimoniul Unesco pe care avem prea putin timp sa il exploram, asa ca ne rezumam la piata centrala si 2 inghetate marimea L, ca pentru 2 ciclisti pofticiosi

Cu ce am ramas din saptamana ce tocmai se incheie ? Cu certitudinea ca vom reveni atat in Sicilia (caci mai avem jumatate de insula de explorat) cat si in Italia, care ne asteapta cu o traversare sud- nord la care visam de ceva timp.

Unul din cele mai faine locuri de cort, pe terase formate pe sol vulcanic, departe de drum si cu Etna in fundal.

Unul din cele mai faine locuri de cort, pe terase formate pe sol vulcanic, departe de drum si cu Etna in fundal.

Inapoi la drumurile principale.

Inapoi la drumurile principale.

Biserici vechi de 1200 de ani, asezate langa transformatoare moderne.

Biserici vechi de 1200 de ani, asezate langa transformatoare moderne.

IMG_20180330_102537.jpg

L'Isola Bella si apele albastre ale Mediteranei.

L'Isola Bella si apele albastre ale Mediteranei.

Powered by Gran Cereale.

Powered by Gran Cereale.

Taormina, teatrul grecesc cu cea mai faina priveliste. Mi se pare incredibil cand stai sa te gandesti ca un obiect construit de om indeplineste acelasi scop si la 2400 de ani de la constructie.

Taormina, teatrul grecesc cu cea mai faina priveliste. Mi se pare incredibil cand stai sa te gandesti ca un obiect construit de om indeplineste acelasi scop si la 2400 de ani de la constructie.

In Italia nu trebuie sa mergi departe pentru a gasi o opera de arta si fiecare orasel pare sa aiba propriile bijuterii.

In Italia nu trebuie sa mergi departe pentru a gasi o opera de arta si fiecare orasel pare sa aiba propriile bijuterii.

Inca o noapte, inca un loc de cort.

Inca o noapte, inca un loc de cort.

Tot la deal, cu Etna fumegand in fundal.

Tot la deal, cu Etna fumegand in fundal.

DSC_6580.jpg

Bijuteriile baroce din Catania.

Bijuteriile baroce din Catania.

DSC_6592.jpg

Soseaua ce traverseaza raurile de lava ce s-au scurs nu cu multa vreme in urma de pe Etna.

Soseaua ce traverseaza raurile de lava ce s-au scurs nu cu multa vreme in urma de pe Etna.

Fast food italian, cu Pasta ala Norma si Tortellini cu Ricotta.

Fast food italian, cu Pasta ala Norma si Tortellini cu Ricotta.

In cateva ore ajungem de la 2000 de metri in Catania, o mica bijuterie baroca asezata pe malul marii.

In cateva ore ajungem de la 2000 de metri in Catania, o mica bijuterie baroca asezata pe malul marii.

Inghetata de despartie.

Inghetata de despartie.

Inapoi spre Palermo, si de aici spre Romania, speram noi cu tot cu primavara.

Inapoi spre Palermo, si de aici spre Romania, speram noi cu tot cu primavara.