Category Archives: Cursiera

IMG_20170430_073423

Mini-Concediu de 1 Mai, cu bicicletele pana la Chisinau – a doua parte

Duminica, ziua 3- Chisinau- Iasi

Pentru azi aveam in meniu inca de cand am plecat de acasa vant din fata. Speram sa se mai schimbe… si s-a schimbat din rau in mai rau. La vant s-a adaugat si ploaia. A inceput la Calarasi si dupa ce a trecut prima rapaiala ne-am facut curaj sa o luam din loc. Calarasiul asta e un oras trist de provincie, aflat probabil pe langa ceva ferme de pasari/ porci, caci majoritatea magazinelor din piata erau magazine de carne, dar putini oameni intrau sa cumpere. Cei mai multi ieseau din piata cu cartofi. Nici Chisinaul nu era mai vesel, doar ca saracia nu era asa de evidenta. Trebuia citita in cladirile in ruina de pe bulevardul principal, in trotuarul bombardat si in amprenta de lunga durata a planificarii comuniste.

Si sa nu uit de drumul groaznic spre Ungheni. Ieri am fost rasfatati cu drumuri bune, azi am dat peste partea cealalta, probabil majoritara a tarii, desi varianta spre Ungheni e si ea un drum european. In lucru. Cu bucati impecabile, proaspat refacute si cu sectoare intregi care arata ca dupa bombardament. Deja vantul potrivnic nu mai constituie o problema, caci nu ne lasa gropile sa mergem mai repede.

Stanga dreapta se desprind obscure drumuri laturalnice spre sate mai mici, ce nu au vazut asfalt niciodata. Nu imi doresc sa ma fi nascut aici. Ca telul meu cel mai mare sa fie sa emigrez in Romania, ca mai apoi sa imi iau cetatenie romana si sa pot pleca la munca in UE. Alternativa ar fi sa raman acasa si sa traiesc la limita subzistentei dintr-un petic de pamant si o vaca. Si asa pare majoritatea Moldovei. Si daca e cineva care crede ca eforturile si integrarea Romaniei in UE au fost inutile, sau vrea doar sa se calibreze putin, e suficient sa treaca granita la Sculeni si sa mearga pana la Chisinau. Imi petrec vremea facand un inventar al formularilor interesante citite ieri si azi pe marginea drumului:

Pravalia calatorul
Piata “Belgusul tarii”
Panou antiincendiar
Linia fierbinte (traducere pentru hotline, linia pentru sesizari si reclamatii).

Ploaia se opreste de tot abia aproape de granita. Se vede cum se lumineaza cerul, dar drumul ramane ud, noi si bicicletele suntem ca niste porci si gazduirea la Catalin si Ioana pica la fix pentru 2 ciclisti infrigurati. Azi s-a racit cu 10 grade fata de zilele anterioare si adunat cu ploaia si udatura, se simte. In plus, s-au strans si azi destul de multe ore in sa, imi simt picioarele groaznic de grele, de parca pe fiecare urcare as avea 2 butuci in loc de picioare. Privesc cu groaza la ziua de maine ce promite o diferenta de nivel apreciabila si o urcare grea la Lacul Rosu. Un singur lucru pun pe plus, azi. Faptul ca am ramas uscata la fund. Numai cine nu a pedalat cu un burete ud sub fund o zi intreaga, nu poate aprecia confortul unui bazon uscat intr-o zi ploioasa. Si asta e marele merit al seat bag-ului, de care uitasem cu dezavarsire.

Dupa Ungheni drumul devine mai bun, locurile mai verzi, ne apropiem de granita, cu ochii mintii ma si vad peste ora in Iasi. In realitate, peste o ora, stateam in rand cu toate masinile in vama romaneasca din Sculeni. Pe partea moldoveneasca era sa nu trecem pentru ca nu aveam vesta reflectorizanta si lumini. In Albita nu ne-au intrebat de toate astea, dar aici oamenii sunt foarte meticulosi. Aveam sa ne convingem 500 m mai incolo, cand un vames roman ne trimite in rand cu masinile, desi pana acum am trecut mereu in fata, avand in vedere ca nu aveam decat pasaport de verificat. Stam o ora in vama, cam uzi, eu cam nervoasa, pierzand vremea pe Facebook. Dupa ce trecem de pasapoarte trebuie sa stam si pentru controlul vamal si ma si asteptam sa ne puna sa rasturnam continutul seat bag-ului in vama. Ii explicam vamesului ca si sa vrem sa luam alcool si tigari nu avem unde sa le punem in bagajul mic in care avem inghesuite lucuri pentru 4 zile. Si dupa ce mai povestim pe unde am fost, suntem lasati sa trecem fara sa deschidem nicio geanta, insotiti fiind doar de exclamatia vamesei: Doamne Dumnezeule, spusa pe cel maj dulce grai moldovenesc.

Sculeni- Iasi merge cu vant din spate, ca uns, pe drum bun si uscat. Imi pun capac ultimele pante de 15% si ma gandesc cu groaza la ziua de maine. Dar pana una alta, sa savuram o seara faina cu mancare buna, un camin frumos si niste gazde primitoare si sa inauguram podul casei ca spatiu boem si neconventional de a petrece seri faine cu prietenii. In Iasi.

Traseu: Chisinau- Calarasi- Ungheni- Sculeni- Iasi, 160 km, + 1275 m

Date si track: aici

Luni, ziua 4 Iasi/ Pascani- Gheorgheni

Cum nu aveam nici cea mai mica intentie sa pedalez 200 de kilometri cu picioarele mele obosite care urlau dupa pauza, imi fac planul sa iau trenul pana in Pascani si sa las doar 140 de kilometri pentru azi. Radu e purist ca de obicei si pedaleaza toti cei +200 de kilometri. Sa fie sanatos.

Ajung bine la gara si cele 90 de minute pana la Pascani trec imediat. Cand cobor insa, soc si groaza: am pana. Nu ar fi un capat de tara, daca singurul accesoriu pentru pana pe care il am la mine nu ar fi o camera de rezerva care e absolut inutila fara leviere si pompa. Am avut dupa noi un singur set de scule, el avand cei mai multi kilometri de facut pe ziua de azi. Si care era probabilitatea sa fac pana fix intr-una din situatiile acelea rarisime cand nu am ce imi trebuie la mine? Pai maxima, dupa legile lui Murphy.

Frustrata il sun pe Radu de 5-6 ori pana aude telefonul. Nu e deloc incantat sa vina in Pascani. Plus ca mai are vreo 2 ore de pedalat. Sugestiile nu suna neaparat bine: cauta o vulcanizare, opreste un biclist pe strada, intreaba-l daca are pompa (care e sansa sa aiba si pompa cu capat de valva presta, imi zic in sine mea), daca gasesti pompa umfla roata si vezi daca tine, improvizeaza leviere din 2 linguri. Bai esti nebun? Inchid nervoasa si ma duc in primul rand sa caut o toaleta si apoi o vulcanizare. Le gasesc pe amandoua, dupa ce trebuie sa suport privirea aceea de “ce sa faci, n-ai ce sa faci” al unuia din lucratorii de la gara pe care l-am intrebat de vulcanizare. Din fericire vulcanizarea e aproape, acum, daca o sa si rezolv acolo, ramane de vazut. Ma pregatesc pentru alta runda de priviri compatimitoare (de genul uite-o si pe blonda asta singura, cu o cursiera de carbon pe pana si doar cu o camera de rezerva la ea). Totusi la vulcanizare merge repede si bine, doar ca nu reuseste sa bage mai mult de 6 bari (noroc ca e roata din fata) si ma astern la drum cu morcovul in fund, mai ales ca am ramas la fel de fara pompa si leviere cum eram si acum o ora. Ca sa limitez posibilele esecuri, mai fac un drum pana la gara unde era si statie de taxiuri si intreb de drumul spre Hanu Ancutei. Taximetristii imi confirma ca e asfalt bun si cu grija, inima indoita si ocolind orice denivelare, ma astern la drum. Stiu ca primii kilometri sunt mai delicati, pana imi conving creierul ca tine peticul pus de nenea la vulcanizare. Tracul trece pe masura ce trec kilometri. European, Hanul Ancutei, drumul spre Girov e super fain cu o jumatate de banda separata pentru biciclisti/ carute/ pietoni si iata-ma in Piatra Neamt. Aici fac o pauza mai lunga si mananc. Grabita sa recuperez intarzierea data de pana nedorita am tot amanat momentul, astfel ca masa de dimineata e un brunch in Piatra Neamt cu un cheesburger mare si cald. Cu ceva in stomac viata e roz si urcarea spre Bicaz-Chei merge ca unsa. Locurile sunt pitoresti, putinele ture in zona imi revin rand pe rand in minte, dar drumul pe alocuri prost si aglomerat ma tine in priza.

In Bicazul Ardelean fac pauza de o cafea penala de la automat asezonata cu ciocolata ramasa prin buzunarul de la tricou. Gusturile mele in materie de cafea sunt inexistente si cu putine exceptii, beau doar pentru un boost de energie la nevoie. Ca acum, de altfel. Planurile mele de a face poze faine cu Feltul intre peretii Cheilor Bicazului se amana pentru alta data. Momentan aici e ca la balci si ma strecor doar, in viteza printre peretii inalti. Poate o sa revin la toamna, intr-o zi suficient de rece sa goneasca turistii. Nici la Lacul Rosu nu e de stat si ii dau inainte dupa o pauza scurta si 3 alune. Ma surprinde ultima bucata de urcare, mai lunga decat ma asteptam, dar pana la urma ajung in pas si de aici ma asteapta doar o coborare lunga pana in Gheorgheni. Imi pare rau ca se termina. Astazi a fost o zi buna. Nu stiu daca se trage de la faptul ca am mers singura, in ritmul meu. Sau de la faptul ca pur si simplu corpul s-a adaptat la regimul de lucru in sa si a uitat cele 8 ore petrecute pe scaun in fata calculatorului. M-am inteles bine cu mine si cu bicicleta. Si ne-am tinut companie, una alteia. Daca atunci cand alerg m-as sui prin copaci de plictiseala fara muzica din urechi, la bicicleta e total diferit. Poate viteza, poate peisajele care se schimba mereu, evident faptul ca trebuie sa ai mereu o ureche indreptata catre zgomotele din trafic (preferabil doua), dar pe doua roti pot sa imi tin mie insami companie o zi intreaga. Ba chiar zile la rand. Ma vad fara probleme haladuind pe bicicleta, cu tot ce am nevoie inghesuit pe cursiera, cu nopti sub cerul liber, zile cu vant (preferabil din spate) si exclamatii de genul: “bine, baiatul, nu o lasa!”. Imi place la nebunie cursiera de la Doru, ma impac excelent cu ea si este mult mai confortabila decat Vittoria. E in mod cert cea mai buna investitie in ciclismul de sosea de pana acum si sper sa lasam in urma zeci de mii de kilometri.

Este si un lucru ce ne-a displacut amandoura zilele acestea. Si am sa il amintesc aici, deoarece poate sunt si altii care si-au pus aceasta problema. Pe drum fiind, in continua miscare, corpul nostru consuma multe calorii, care trebuie reintroduse in sistem, cum altfel, daca nu prin mancare? Asa ca mancam mult. Si producem incredibil de mult gunoi. Cand zic gunoi ma refer la plastic, ambalaje. Cred ca in prima zi pe drum am produs gunoi cat pentru jumatate de saptamana in oras. Recunosc ca acasa fac multe alegeri dictate si de aceasta idee, cumpar mult din piata sau vrac, gatim, incerc sa elimin pungi, ambalaje, refolosesc sticlele de plastic etc. Pe drum insa esti ceva mai limitat si asta presupune fie un timp mai mare investit in cautarea mancarii, care sa fie si gustoasa, si partial sanatoasa si sa dea si energie, fie mult gunoi. Si ma jur ca nu pot sa traiesc doar cu banane si mere. Acest fapt ne-a frapat pe amandoi in prima zi si usor, usor am cautat solutii. Am incercat sa mancam de pranz mancare gatita pe undeva, cand cumparam dulciuri dintr-un magazin ceream si apa in bidon (mare parte din deseuri sunt sticlele de apa), dar tot raman multe ambalaje, mai ales daca e sa cumperi ceva din supermaket. Asa ca daca mai aveti si alte idei despre cum poti calatori fast, light dar sustenabil, share it!

La final am lasat detaliile tehnice, pentru ca am vazut multe intrebari/ mirari in prima postare pe Facebook legate de echipamentul pe care l-am avut la noi. Asa ca mai jos o lista cu echipamentul meu, ce am avut eu pe bicicleta mea si cateva observatii legate de ce as schimba din aceasta aranjare:

– Pe ghidon: O salteluta de 120 cm de la Therm-a-Rest + 3 bucati de cordelina si 2 carabiniere light (fara filet) pentru hamac. As face un upgrAde la un Therm-a-Rest Neo Air si astfel as putea muta pe ghidon, intr-un dry bag salteluta+ hamac+ accesorii hamac (cordeline, carabiniere)
– In seat bag (Viscacha de la Revelate Design)

– sac de dormit (Hannah Scout, exista si variante mai compacte gen Millet Baikal, merge investigat si cat de mult se comprima un Nahanny Alpin)
– hamac (din Decathlon, dar cam toate au aceleasi volum/ greutate)
– 1 pereche colanti lungi (pentru dormit, stat in ei, mers prin oras daca e nevoie)
– 1 bluza cu maneca lunga de dormit
– 1 bluza cu maneca lunga sintetica (dormit sau tras peste tricoul de ciclism cand e frig)
– 1 pereche de ciorapi de schimb+ 1 pereche groasa de ciorpai pentru dormit
– 1 bandana
– 1 pereche chiloti
– 1 pufoaica
– heatere
– 1 pereche de pantaloni de schimb, dar la ei as renunta si as lua in locul lor un set complet de scule daca as merge singura (pompa, leviere, petice, multi-tool, un tub mic cu ulei pentru uns lantul echivaleaza in greutate si sunt chiar mai compacte)
– o camera de rezerva

– un saculet mic cu Baneocin / crema anti-frecare, leucoplast, frontala, perie de dinti, pasta de dinti mica, spray anti-capuse
– un sac mic si compact de la Salomon, care se poate face rucsacel, pentru cumparaturile de seara si transportat mancarea la locul de campat, agatat bagaje seara, cand pun hamacul etc
– un lant (poate fi inlocuit cu ceva mai compact)
– 2 saci menajeri de tras peste salteluta/ seat bag in caz de ploaie.

– Un bidon de apa de 500 ml (cu cursiera acoperi distante suficient de mari in 60-90 de minute) si in general ai localitati ca sa poti lua apa
– Un al doilea bidon dry cu: lingura, briceag, acumulator extern, cablu, incarcator priza, lumina spate bicicleta
– Pe mine: echipamentul de ciclism, o bandana la gat/ pe mana, o foita de vant/ ploaie in buzunarul stang de la tricou, telefon, acte, servetele in buzunarul central de la tricou si un buzunar liber pentru eventualele dulciuri ce ar trebui tinute la indemana.

Ce as mai fi avut nevoie: o crema de soare mica si compacta, dar exista loc si pentru ea in bagaj.

Incercad sa gasim atractiile turistice intr-un Chisinau cat se poate de comunist, aici in fata parlamentului Moldovean.

Incercad sa gasim atractiile turistice intr-un Chisinau cat se poate de comunist, aici in fata parlamentului Moldovean.

Mini-arcul de trimf, in varianta Moldoveneasca.

Mini-arcul de trimf, in varianta Moldoveneasca.

La rascruce de drum. Trebuie spus ca mozaicurile ce le intalnesti imprastiate prin tara, prin statii de autobus, pe la izvoare la intersectii arata uneori chiar interesant.

La rascruce de drum. Trebuie spus ca mozaicurile ce le intalnesti imprastiate prin tara, prin statii de autobus, pe la izvoare la intersectii arata uneori chiar interesant.

Dulcea limba moldoveneasca.

Dulcea limba moldoveneasca.

Calitatea drumului Chisinau-Ungheni. Drum European.

Calitatea drumului Chisinau-Ungheni. Drum European.

Nici aici nu am scapat de ploaie.

Nici aici nu am scapat de ploaie.

Dupa o trecere a frontierei ce a durat mult mai mult decat ne asteptam, inapoi pe taram romanesc.

Dupa o trecere a frontierei ce a durat mult mai mult decat ne asteptam, inapoi pe taram romanesc.

Ajunsi la Ioana si la Catalin, prieteni buni pe care din pacate ii vedem destul de rar. Nici ca se putea sa avem gazde mai bune in Iasi, mai ales dupa cele cateva ore de ploaie ce ne-au udat complet in mijlocul zilei.

Ajunsi la Ioana si la Catalin, prieteni buni pe care din pacate ii vedem destul de rar. Nici ca se putea sa avem gazde mai bune in Iasi, mai ales dupa cele cateva ore de ploaie ce ne-au udat complet in mijlocul zilei.

Iesenii de a caror trena m-am lipit in drum spre Targul Frumos.

Iesenii de a caror trena m-am lipit in drum spre Targul Frumos.

Apropierea de Roman, inainte de a face dreapta spre Hanul Ancutei.

Apropierea de Roman, inainte de a face dreapta spre Hanul Ancutei.

Drum intins.

Drum intins.

Animalutele colorate spun: tot inainte!

Animalutele colorate spun: tot inainte!

Inapoi in munti, intrarea in Cheile Bicazului.

Inapoi in munti, intrarea in Cheile Bicazului.

IMG_20170501_173933.jpg

Pedaland pe sub Piatra Altarului.

Pedaland pe sub Piatra Altarului.

Apusul zilei, in Gheorghieni.

Apusul zilei, in Gheorghieni.

Sfarsit de tura, din pacate cu un genunchi usor ruginit

Sfarsit de tura, din pacate cu un genunchi usor ruginit

IMG_20170429_191737

Mini-Concediu de 1 Mai, cu bicicletele pana la Chisinau – prima parte

Acum ceva vreme Radu a vehiculat ideea de a ajunge cu bicicetele la Chisinau. Nu pot sa zic ca m-a prins cu ceva propunerea, caci auzisem ca drumurile-s rele si ca a trece Prutul echivaleaza cu o intoarcere in timp, dar cum singurul colt de tara fara ploaie si si cu vant prielinic pare a fi Moldova, destinatia se alege de la sine. Tura are cateva premiere. Prima data in Republica Moldova, prima tura cu 4 zile legate pe cursiera (si cu suficienti kilometri planificati in fiecare zi) si mai ales combinatia cursiera + echipament de cicloturism light. Practic inca din India ne-am hotarat sa renuntam la coburi, portbagaje, sa facem un upgrade la anumite piese de echipament si sa ne personalizam un set-up minimalist care sa poata fi pus pe cursiera, avand astfel posibilitatea de a acoperi o distanta mai mare in fiecare zi. Ce a iesit, o sa vedeti mai jos.

Sambata, ziua 1 -Targu Secuiesc- Barlad

Planul pare perfect. Din nou ne fofilam de condus si un Regiotrans ne duce comod pana in Tagu Secuiesc. De aici am putea trece muntii pe doua drumuri. Prin Ghimes, respectiv pe la Lespa. Alegem a doua varianta, pentru ca stiam de la Alin Tanase ca asfaltul e impecabil si traficul inexistent. Urcarea e cinstita, cu 8-9%, pe un drum de munte ce pare facut cu simt de raspundere. Picioarele sunt proaspete, avem energie si ne bucuram racoarea padurii, sutele de metri diferenta de nivel adunandu-se cu usurinta. Prima pauza mai lunga o facem in Lepsa, unde pe principiul se intalneste munte cu munte, d-apoi om cu om, ma intersectez cu Andrei, cel care mi-a dus trena pe ultima tura la Seciu. N-ar fi nimic deosebit daca el nu ar fi din Constanta si noi din Brasov.

Coboram in campie si ne ia in primire vantul. Cu care ne vom lupta eroic pana la Tecuci. Un vant din laterala care ne strica socotelile caci pur si simplu nu merge cu mai mult de 20 km/h. Ne luptam consecvent si pana la urma castigam…sau cedam, luati-o cum vreti, caci odata ajunsi pe centura Tecuciului cotim spre nord si profitam din plin de micul uragan, transformat in vant din pupa. Satele sunt rare si mici, peisajele monotone, pedalele se invart insa ritmic si ceasul arata constant peste 30 km/h. In ritmul asta vom ajunge in Barlad in 2 ore. Ai spune ca sunt kilometri gratis, dar la cat am luptat cu vantul din laterala, e un schimb cinstit, zic eu.

Tragem tare sa ajungem pe la 19.00 in Barlad pentru a avea timp de cumparaturi pentru masa de seara si mai ales pentru a gasi un loc de bivuac. Radu este sceptic la propunerea mea cu lunca Barladului, dar Dealul Mare de peste apa Barladului dezvaluie o padurice de salcam cu iarba verde, suficienti copaci pentru a intinde hamacul si destul de multa intimitate. Masa de seara e gourmet, cu rosii, branza, ceapa verde, peste si chifle proaspete.

Imi intind hamacul si ma ascund in el ca intr-un cocon, privind printre ochiurile plasei de tantari cum stelele noptii devin din ce in ce mai puternice. Dureaza ceva pana ma obisnuiesc cu zgomotele din jur si mi se intampla de mai multe ori sa fiu trezita exact inainte de a adormi. Pana la urma insa somnul castiga. Stiu ca urechile se vor reobisnui cu noptile petrecute afara, caci vara cu ale sale aventuri din timpul saptamanii si nenumarate nopti de weekend petrecute in aer liber, nici nu a inceput.

Ruta: Targu Secuiesc- Ojdula- Lepsa- Pascani- Tecuci- Barlad, 186 km, +1700 m

Date si track: aici

Duminica, ziua 2 – Barlad- Chisinau

Dimineata incepe cu vizita padurarului care ne intreaba de sanatate, continua cu o cafea trista de la Lidl si apoi cu 60 de kilometri pana la Husi. Prima jumatate se scurge monoton, dar apoi peisajul se mai coloreaza cu dealuri, paduri si podgorii, soarele se ridica tot mai sus pe cer si arde ca la inceput de vara, apa dispare din bidon in ritm alert si o pauza de masa se impune in Husi. Aveam o curiozitate legata de Husi in urma unui articol fain scris citit pe DOR. Nimerim la o terasa care nu are ciorba la care visam, dar reusim o combinatie cu pizza, salata, bere si limonada cu menta. In asteptarea mancarii dam si un interviu inopinant pentru un ziar local. Radu cu al sau tricou pe care scrie Brasov atata imediat curiozitatea si starneste cu usurinta intrebari.

Racoriti si cu stomacul plin pedalam cu usurinta pana in Albita unde oprim din nou pentru aprovizionare. Aici avem un dialog foarte amuzant cu un localnic, de altfel, binevoitor:
– Unde mergeti?
– La Chisinau.
– Si vreti sa treceti pe aici, pe la Albita?
– Da.
– S-ar putea sa nu va lase cu bicicletele.
– Pai si de ce sa nu ne lase?
– Pai inainte se putea, dar acum, de cand am intrat in UE…

Aparent, 10 ani le ia stirilor sa ajunga de la Bucuresti la granita. Sau poate localitatile de frontiera au un timp al lor.

E inutil sa spunem ca trecem prin granita ca prin branza, schimbam bani si luam sub roti un drum bun. Indicatorul de pe partea romaneasca promite 74 de kilometri pana la Chisinau. Cel de pe partea moldoveneasca, 94. Analizam harta, intrebam localnicii si ne hotaram pentru varianta mai scurta, prin Hancesti.

Trecerea granitei e un salt in timp cu 20 de ani. Sate mici, cu drumuri desfundate, uneori fara magazin sau loc cu umbra, dar mai mereu cu o cruce, troita etc. Din pacate toate aceste manifestari ale religiei nu tin de foame, caci cumva din tot si toate razbate saracia. De-o parte si de alta a Prutului, facem dupa umila mea parere, o greseala. Credinta ar trebui sa ramana ceva interior, banii fiind mult mai utili catre dezvoltarea comunitatii. Aceea practica, ce creeza locuri de munca sau servicii pentru membrii comunitatii.

Hancesti, pauza, magazin, Chisinau Radler (renunt cu inima impacata la bomboanele Bucuria, daca mi-ar putea cineva aduce de peste Prut bere) si o iahnie de fasole la borcan. Apoi alti kilometri, de data asta pe un european impecabil si cu vant prielnic spre Chisinau. Picioarele in schimb au obosit. Nu ma mai pot ridica in pedale si urcarile se scurg din ce in ce mai lent pe foaie mica, dar destinatia noastra se apropie cu fiecare pedala. Pe cand urcam ultima panta spre Chisinau savuram senzatia de a ajunge la destinatie, chiar daca asta nu inseamna in cazul nostru sfarsitul calatoriei. Dar era cel mai estic punct in care ne propusesem sa ajungem. In egala masura revedeam cu ochii mintii imaginile intrarii in Erevan, respectiv in Leh. Mi se pare fascinant cat de bine am inca tablourile pe retina si ma gandeam cat de mult se aseamana ca feeling intrarile intr-o capitala/ oras mare, curiozitatea pe care o genereaza.

Cum este deja 19.30 nu mai avem timp sa mai trecem prin centru si mergem direct la cazare. Ruta desenata de acasa ne poarta pe la periferia orasului pe niste strazi ce nu au mai vazut asfalt de pe vremea lui Stalin, cum s-a exprimat foarte plastic, Radu. Apartamentul e impecabil, desi zona aminteste de cartierul Balta Alba din Bucurestiul anilor 2000. Si dupa gustul lui Radu e departe de centru. Doar ca numai el crede ca e ceva demn de vazut in centrul Chisinaului. Pe mine una, destinatia ma interesa mult prea putin, importanta era calatoria.

De la un supermarket din zona cumparam mancare pentru o masa de seara regeasca (planul era sa facem niste paste, dar cine a putut rezista in fata placintelor cu branza si marar, prajiturilor si salatelor gata pregatite?), dusul e dumnezeiesc (nici eu nu ma mai suportam dupa 2 zile de transpiratie) si adormim in dulcele grai moldovenesc al unei prezentatoare de la un post TV obscur.

Traseu: Barlad-Husi- Albita- Hancesti- Chisinau, 169 km, + 1800 m

Date si track: aici

Bicicletele lla plecarea din Targu Secuiesc, cu tot ce avem nevoie pentru cele 4 zile de concediu pe ele.

Bicicletele lla plecarea din Targu Secuiesc, cu tot ce avem nevoie pentru cele 4 zile de concediu pe ele.

Targu Secuiesc - Lepsa, probabil cel mai "tipla" drum de munte de la noi din tara.

Targu Secuiesc – Lepsa, probabil cel mai "tipla" drum de munte de la noi din tara.

In partea cealalta a muntilor e deja primavara.

In partea cealalta a muntilor e deja primavara.

In partea cealalta a muntilor e deja primavara.

In partea cealalta a muntilor e deja primavara.

Unduit, asfalt perfect si trafic putin.

Unduit, asfalt perfect si trafic putin.

Drum intins inainte de Barlad, de data aceasta cu un mic uragan din spate.

Drum intins inainte de Barlad, de data aceasta cu un mic uragan din spate.

Locul de popas pentru seara aceasta, pe undeva prin lunca Barladului.

Locul de popas pentru seara aceasta, pe undeva prin lunca Barladului.

Datele primei zile de pedalat.

Datele primei zile de pedalat.

Pregatirea de somn.

Pregatirea de somn.

Nu poti sa nu iubesti primavara, mai ales cand ai parte de nopti si dimineti calduroase.

Nu poti sa nu iubesti primavara, mai ales cand ai parte de nopti si dimineti calduroase.

Lipsa de imaginatie la capitolul nume de sate, iar probabil numele a ramas si atunci cand au fost mai mult de sapte case.

Lipsa de imaginatie la capitolul nume de sate, iar probabil numele a ramas si atunci cand au fost mai mult de sapte case.

In Husi, un orasel cu un cat se poate de veridic aer de orasel de provincie.

In Husi, un orasel cu un cat se poate de veridic aer de orasel de provincie.

La revedere Romania, pentru o zi si jumatate.

La revedere Romania, pentru o zi si jumatate.

Monumentul victoriei, complet echipat cu un tanc in varful dealului.

Monumentul victoriei, complet echipat cu un tanc in varful dealului.

Pe partea Modoveneasca a Prutului, asfalt nu prea bun, sate saracacioase si teren surpinzator de valurit.

Pe partea Modoveneasca a Prutului, asfalt nu prea bun, sate saracacioase si teren surpinzator de valurit.

Intr-o statie de autobus, cum sunt multe imprastiate prin spatiul fost sovietic, multe cu un design aparte si cu siguranta nu la fel de plictisitoare si anoste ca ale noastre.

Intr-o statie de autobus, cum sunt multe imprastiate prin spatiul fost sovietic, multe cu un design aparte si cu siguranta nu la fel de plictisitoare si anoste ca ale noastre.

Merckx file de poveste.

Merckx file de poveste.

Ultima poza a zilei, inainte de intrarea in Chisinau, oras ce are macar un indicator cat se poate de interesant de intrare in oras.

Ultima poza a zilei, inainte de intrarea in Chisinau, oras ce are macar un indicator cat se poate de interesant de intrare in oras.

17834302_1878315799078309_5443844012956905241_o

RGT Drumul Vinului 2017 – raport de cursa

Anul trecut nu am scris deloc rapoarte de cursa, poate si pentru ca fotografiile pe care le gasesti dupa ce a trecut concursul sunt in cele mai multe cazuri complet insuficiente pentru a ilustra povestea orelor de fugareala. Anul acesta o sa incerc totusi sa astern in format digital cateva din gandurile si evenimentele din timpul curselor intr-un fel de jurnal masochist al stradaniilor si al neputintei.

Spun asta pentru ca invariabil la orice concurs as participa, la nivelul pe care il am vor fi intotdeauna altii mai buni ca mine si va exista si stradanie si masochism si neputinta. Si cu toate astea unei parti din mine ii face placere simpla activitate a interecerii iar spiritul acesta de competitivitate se cere hranit din cand in cand. Nu de alta, dar fiind o parte din mine sunt convins ca nu e deloc sanatos sa-l tin ascuns pe undeva sub pres.

Revenind acum la povestea concursului Drumul Vinului e primul concurs din seria Road Grand Tour organizata de Alex Ciocan iar traseul chiar daca e repetitiv e cat se poate de intersant, o bucla de 24 de kilometri cu de toate: urcari abrupte, coborari in viteza, portiuni de fals plat si anul acesta si cu vant din fata. Executa si repeta, de nu mai putin de 5 ori la tura lunga.

La start e lume multa si aglomeratie, incalzirea nu apuc sa mi-o fac cum trebuie desi sunt convins ca se va pleca extrem de tare. Urasc primele 20 de minute din concursurile de cursiera, minute in care riscul de accidente e cel mai mare si in care trebuie sa tragi aproape la maxim pentru a te tine de pluton. Si e esential sa te tii dupa pluton (care oricum se sparge pe prima urcare) pentru a te ramane mai departe in pluton cu oameni care sa fie cam de acelasi nivel ca si tine.

Cum necum de data aceasta reusesc sa ma strecor cumva, sa evit cazaturile, sa accelerez suficient in toate curbele stranse in care inevitabil se crea efectul de acordeon si reusesc sa ma tin de baietii buni pana la prima urcare. Urcare merge chiar bine, picioarele au energie si am de unde sa trag, cele 2-3 kilogramele in minus de peste iarna se simt si ele si reusesc sa termin urcarea in partea din fata a unul pluton maricelsi cat se poate de colorat. Avea sa fie plutonul cu care aveam sa merg aproape pana la sfarsit cu un scurt moment de ezitare in tura 3 atunci cand din cauza unei pozitionari gresite la coborare a trebuit sa trag destul de tare cu inca un baiat pentru a-l prinde din urma

Acum trebuie spus ca in cele 4 ture mi s-a parut extrem de interesanta dinamica in interiorul plutonului (care s-a rarefiat considerabil pe masura ce au trecut turele si pe masura ce ne-au lasat concurentii de la tura scurta). Clar erau momente in care se tragea mai tare si in care incercam sa ne rotim frumos la o morisca pe doua randuri dar erau clar si multe momente de respiro, mai ales inainte de urcare unde toata lumea stia ca era esential sa mearga bine pentru a ramane in acelasi pluton si pe urmatoarea portiune de plat.

In ritmul asta au trecut 3 ture si jumatate si am ramas cam 10 concurenti impreuna in pluton pe ultima tura. Cinev evadeaza, un baiat de la HC Cycling pleaca dupa el si incerc si eu sa ma lipesc. Probema e ca la capatul omul avea un avans considerabil, plutonul parea mult mai aproape si mai confortabil si eram convins ca il vom prinde din urma pe plat. In schimb pe plat s-a mers mult mai relaxat, evadatul a disparut in distanta si noi ne-am pastrat puterile pentru a ne intrece pe ultima urcare. Aici in schimb muschii au cam cedat si am mers la limita crampelor, considerabil mai incet ca in primele ture si am incheiat tura si concursul in ultima parte a plutonului, respectiv la 22 pe general, 9 la amatori si 4 la categoria de varsta. Ba chiar am urcat si pe un pseudo podium, descoperind ca la cursele din road grand tour oamenii premiati la open nu mai urca si pe treptele individuale de la categorii.

Uitandu-ma in spate sunt multumit de cum am mers, desi poate as fi putut calcula usor diferit ultima tura. Mi-a placut ca m-am simtit bine si nu am avut parte de suferinta inutila, motoarele au mers rotund, kilometrii de anul acesta s-au simtit. Nu mi-a placut faptul ca oamenii arunca ambalajele de la geluri pe marginea drumului desi e mai mult decat la indemana sa le lasi la zona de finish sau la masina de asistenta pentru cei norocosi sa aiba asa ceva. Nu mi-a placut atmosfera de la zona de finish din timpul concursului, se putea clar mult mai mult la capitolul incurajari de la toti cunoscutii si voluntarii ajunsi in zona. La fel pot sa zic ca nu mi-a placut in mod deosebit atmosfera de dupa concurs unde de fiecare data imi dau seama ca sunt prea putin oameni pe care sa-i cunosc si cu care sa fiu pe aceasi lungime de unda. Organizarea in schimb a fost impecabila.

Iar pe drumul spre casa, privind crestele inzapezite ale muntilor in lumina apusului stau sa ma ganesc daca nu as fi putut umple ziua de astazi intr-un alt fel. Dar imi aduc aminte destul de repede particica din mine care e competitiva si imi dau seama ca nu au intrat zilele in sac si ca e timp pentru toate si pentru ture de explorare, si pentru nopti petrecute la cort in milocul pustietatii la foc, si de aventuri din timpul saptamanii dar de concursuri, cel putin din cand in cand.

Ciclisti in cautarea celui de-al treilea plaman.

Ciclisti in cautarea celui de-al treilea plaman.

Pseudo-podiumul la categoria 30-40, practic pe treptele podiumului sunt locurile 3, 4 si 5 de la categorie.

Pseudo-podiumul la categoria 30-40, practic pe treptele podiumului sunt locurile 3, 4 si 5 de la categorie.

Pe prima urcare, camuflat printre baietii de la HC Cycling Team.

Pe prima urcare, camuflat printre baietii de la HC Cycling Team.

Inainte de start, un specimen al unei specii aparte: MAMIL (Middle Aged Men In Lycra).

Inainte de start, un specimen al unei specii aparte: MAMIL (Middle Aged Men In Lycra).

Tura de relaxare de dupa concurs, inapoi prin imprejurimile Brasovului cu munti inzapeziti in departare si cu mirosul copacilor infloriti in aer.

Tura de relaxare de dupa concurs, inapoi prin imprejurimile Brasovului cu munti inzapeziti in departare si cu mirosul copacilor infloriti in aer.

IMG_20170318_110930 (1)

Contraatacul babelor, alergare si bicicleta intr-un weekend ploios

Anul acesta babele au fost blande cu noi la inceput de martie si am avut parte de doua saptamani cu vreme numai buna de biciclit si cu temperaturi de primavara iata ca dupa ce au rabdat ce au rabdat s-au razbunat din plin in weekendul ce tocmai a trecut, cu zile in care s-au sucess in ordine rapida soarele, lapovita, ploaia, vantul in cam toate combinatiile posibile.

Planul pentru weekend includea 2 nopti petrecute la Moeciu in compania unor vechi prieteni cu sperante de schi pe zapada proaspata. Singura problema ca atunci cand vine momentul in care trebuie sa-ti iei schiurile in spate, in fata unui forestier complet uscat si cu o prognoza care anunta ploaie din plin parca perspectiva unor viraje pe zapada proaspata nu mai e chiar asa de roz.

Asa ca privind cu jind la cerul senin ce inca zabovea deasupra Bucegiului sambata dimineata reconfiguram tura si schimbam claparii cu adidasii de alergare si pornim pe acelasi forestier ce urca din Simon catre saua Gaura. Avem cateva ore pana cand vremea se va strica si vrem sa profitam la maxim de ele. In schimb babele ne-au pus gand rau si pentru combinatia asta si dupa 4 kilometri de forestier incepe sa alergam pe zapada din ce in ce mai mare. Practic zapada noua incepe brusc de la 1200 de metri si pe masura ce urcam incepe sa treaca de glezne, de gabe si in cele din urma si de genunchi atunci cand iesim in poienile de sub Valea Gaura.

Aici in schimb avem parte de un moment in care cerul se deschide si in care putem admira in toata splendoarea sa amfiteatrul vaii Gaura. Cred ca sunt putine locuri mai spectaculoase in Bucegi mai ales pentru ca aici te simti cumva departe de civilizatie, nu se vede nici un oras in departare iar locurile sunt mult mai putin umblate in comparatie cu abruptul prahovean. La primavara cand se incalzeste si cand vor aparea brandusele trebuie sa venim sa petrecem aici o seara la foc, eventual intr-o mica aventura din timpul saptamanii.

Iar legat de alergat chiar daca mare parte din tura a fost alcatuita mai mult din inotat in zapada trebuie spus ca recunosc ca mi-a lipsit rapiditatea cu care poti acoperi distantele. Probabil cu schiurile in spate nu am fi ajuns aici in momentul potrivit. Pe de alta parte schiurile ne-ar fi ajutat cu siguranta pe traverseul catre Poiana Gutanu unde intram in unele locuri pana la brau in zapada.

Intre timp se strica si vremea, muntii sunt invaluiti de nori si incepe sa ninga, noi alergam la vale prin zapada spre Poiana Gutanu si de aici mai departe pe muchie pe Simon. Ninsoarea se transforma pe rand in lapovita si ninsoare, zapada de pe poteca incepe sa dispara si alergatul devine din nou placut iar eu imi amintesc ca ar fi fain sa mai fac si alte ture de genul acesta in primavara si in vara aceasta. Restul zilei il petrecem depanand amintiri cu prietenii si cu un pic de Milan-SanRemo.

Dimineata de duminica ne intampina cu aceasi ploaie marunta si cu vreme inchisa in vreme ce conducem spre Pasul Bratocea. Si astazi incercam sa fugim de ploaie si de vreme rea si implicit si de zapada si de schiuri. Planul e o tura in dealurile prahoveno-buzoiene cu plecare din Valenii de Munte, impreuna cu Suzi si cu Iustin.

Vremea rea si lapovita se termina fix dupa cheia si de aici ne ia in primire soarele, cerul albastru si vantul. In prima parte a turei il avem fie din laterala fie din spate si acesta e suficient de puternic incat sa avem momente in care mergem cu 40 la ora fara sa dam din pedale pe o panta usoara la vale. In acelasi timp toti stim ca o sa trebuiasca probabil sa platim la un moment dat pentru momentele astea, dar pana atunci ne bucuram de pedalatul pe terenul valurit din Buzau. Ca si in ultimele ture pe cursiera traficul fie lipseste aproape complet fie nu e nederanjant si nu putine sunt momentele in care putem pedala in voie in paralel stand de vorba in voie. Iar urcarea de la Ciolatu si drumul inapoi spre DN1A sunt poate unele din cele mai faine bucati pedalate in ultima vreme.

In schimb vine si momentul in care trebuie sa platim pentru soarele si pentru vantul din spate din timpul turei, respectiv fix la sfarsitul turei, dupa 120 de kilometri de pedalat. Au fost 45 de minute in care am pedalat din rasputeri pentru a tine o mirobolanta viteza de 20 de kilometri intr-o cursa cu lasarea intunericului. Dar asta e, momente de genul acesta iti calesc putin psihicul si mi-au adus aminte de zilele in care am avut parte de un vant similar in calatoria prin Asia Centrala. Vantul e clar cel mai mare inamic al ciclistului.

Date si track (inainte de a muri bateria) aici:

https://www.strava.com/activities/906772140

Alergam cu spor pe forestierul de pe valea Gaura.

Alergam cu spor pe forestierul de pe valea Gaura.

Zapada din plin la iesirea din padure.

Zapada din plin la iesirea din padure.

Undeva intre pantofari si trail-runneri.

Undeva intre pantofari si trail-runneri.

Momentul potrivit in locul potrivit.

Momentul potrivit in locul potrivit.

Ultimele momente de soare pe ziua de azi.

Ultimele momente de soare pe ziua de azi.

IMG_20170318_110958.jpg

Burzuluirea vremii si alergatori care isi intra din ce in ce mai bine in pielea de pantofari.

Burzuluirea vremii si alergatori care isi intra din ce in ce mai bine in pielea de pantofari.

Intalnirea cu runda a doua de alergareti nu foarte matinali.

Intalnirea cu runda a doua de alergareti nu foarte matinali.

Soare, vreme buna si catarari interesante pe dealurile prahovene.

Soare, vreme buna si catarari interesante pe dealurile prahovene.

Norul amenintator pe care am reusit sa-l fentam cu brio.

Norul amenintator pe care am reusit sa-l fentam cu brio.

La sfarsitul urcarii de la Ciolanu, una din cele mai faine din Buzau.

La sfarsitul urcarii de la Ciolanu, una din cele mai faine din Buzau.

Pauza de masa, cu tocana de legume, napolitane si binenteles cola.

Pauza de masa, cu tocana de legume, napolitane si binenteles cola.

Drum intins.

Drum intins.

Dezbandant ruta, varianta lunga vs varianta macetelor de la Sangeru.

Dezbandant ruta, varianta lunga vs varianta macetelor de la Sangeru.

Portret de ciclist la pauza de masa de birtul comunal. Poza facut cu un Huawei P9, un telefon care mi se pare ca isi face foarte bine treaba atunci nu vrei sa cari kilograme in spate.

Portret de ciclist la pauza de masa de birtul comunal. Poza facut cu un Huawei P9, un telefon care mi se pare ca isi face foarte bine treaba atunci nu vrei sa cari kilograme in spate.

IMG_20170311_120650

Prahova Deluxe 2500, din nou pe cursiera pe dealurile Prahovene

Primavara in sudul Carpatilor vine considerabil mai devreme ca la Brasov, si aproape in fiecare weekend sunt cate 4-5 grade in plus pe langa Ploiesti. Iar cele 4-5 grade chiar fac diferenta la inceput de primavara sau la sfarsit de toamna, mai ales intr-un weekend in care ultima rabufnire a iernii a adus din nou un pic de zapada pe crestele muntilor. Pe langa zapada crestele muntilor se anunta complet invaluite de ceata weekendul acesta asa ca pana la urma tot chemarea bicicletei e mai puternica, chiar daca probabil nici aici nu o sa vedem deloc soarele.

Tura pentru weekend-ul acesta e desenata de Horatiu intr-o incercare de a lega doua trasee clasice din zona Campina-Comarnic, . Planul de acasa ar fi 120 de kilometri cu 2100 de metri diferenta de nivel dar trebuie sa vedem ce va zice si vremea si vantul de planurile noastre.

Asa ca dimineata zilei de sambata ma gaseste impreuna cu Mihaela din nou in trenul de Comarnic, eu cu MTBul, ea cu cursiera, intr-o combinatia in care se balanseaza destul de bine diferenta dintre noi si in care putem pedala cam in acelasi ritm. Din Comarnic ni se alatura Horatiu pe un ciclocross 1×11 asa ca intr-o combinatie extrem de pestrita dar in acelasi timp echilibrata de biciclete pornim hotarati in tura. Incepem binenteles complet neincalziti cu urcarea destul de abrupta spre Sercaia.

Prin Baiului se ghiceste putina zapada proaspata de la 1000 de metri in sus, cerul e acoperit si un vant destul e hain bate dinspre nord, noi pedalam cu spor la deal si incet incet ne intram in ritm, iar eu trebuie sa recunosc ca e tare fain sa pedalezi pe drumurile secundare Prahovene, fara trafic si cu urcari cat se poate de provocatoare. Vorba lui Horatiu, e greu sa te plictisesti de drumurile din judetul asta.

Iar chiar daca pe masura ce ziua inainteaza vremea ramane la fel de inchisa trebuie sa recunosc ca ma bucur e libertatea pe care o ai pe bicicleta, de viteza cu care se succed urcarile si coborarile si de drumurile libere. Probabil punctul cel mai interesant al zilei pentru mine e urcarea de la Podul Ursului, urcare pe care nu am ajuns pana acum si care trebuie sa recunosc ca mi se pare cat se poate de interactiva. E cat se poate de scurta la 1 km si 146m diferenta de nivel, numai buna pentru a desfunda plamanii pana sus. Sunt tare curios cum ar fi o urcare cu un gradient la fel e constant dar de 10 ori mai lunga. Cel mai probabil moartea oricaror picioare.

De la Podul Urusului gonim intins si rotund la trena spre Cosminele unde urmeaza o pauza extinsa de masa cu napolitane, radler, banane si portocale si plini de energie pornim pe drumul Cosminele-Telega, una din bucatile care imi place cel mai mult dintre drumurile Prahovene. Din Telega dupa o noua pauza e masa (de data aceasta cu saratele si ghiveci de legume) si dupa cateva raze de soare vine momentul sa infruntam si urcarea spre Sotriile, urcare ce (re)descoperim destul de repede ca e formata din mai multe urcari si coborari asa ca aproape fara sa ne dam seama mai strangem 500 de metri diferenta e nivel pe catastif. Inca o coborare lunga si cativa kilometri pe DN1 si incheiem tura, botezata de Horatiu Prahova Deluxe 2500. Probabil in weekendurile ce urmeaza va veni si randul Prahove Super Deluxe 3000+ , dar pana atunci sa vedem daca mai rost de pus schiurile in picioare sau e scos pioletii la inaintare.

Track si date aici:

https://www.strava.com/activities/896302265

Coborarea spre Sercaia, inceputul serpentinelor in care trebuie sa ai destul e mare grija cum iti calculezi traiectoria.

Coborarea spre Sercaia, inceputul serpentinelor in care trebuie sa ai destul e mare grija cum iti calculezi traiectoria.

Coborand spre Valea Doftanei.

Coborand spre Valea Doftanei.

Nori fotogenici si drumuri pustii.

Nori fotogenici si drumuri pustii.

Horatiu tragandu-si sufletul dupa urcarea de la Podul Ursului.

Horatiu tragandu-si sufletul dupa urcarea de la Podul Ursului.

Urcarea de la Podul Ursului.

Urcarea de la Podul Ursului.

Sfarsitul urcarii e la Cosminele impreuna cu dealuri pe care trebuie sa ajungem si cu MTB-urile.

Sfarsitul urcarii e la Cosminele impreuna cu dealuri pe care trebuie sa ajungem si cu MTB-urile.

Horatiu si semnele primaverii.

Horatiu si semnele primaverii.

Zambete si drumuri pustii.

Zambete si drumuri pustii.

Un ultim strop de energia inainte de bucata finala spre Comarnic.

Un ultim strop de energia inainte de bucata finala spre Comarnic.

IMG_20170304_152032

Din nou pe cursiera, 150km de la Campina la Brasov

Uitandu-ma in spate la arhiva ultima tura insorita de toamna prin dealurile Prahovene a fost la sfarsit de noiembrie, acum trei luni si un pic. In momentul respectiv perpectiva unei ierni lungi si intunecate in Brasov era cat se poate de deprimanta. De frig a fost frig, rost de bicicleta nu a prea fost dar au fost totusi multe weekenduri cu vreme buna petrecute pe munte, cu sau fara skiuri.

Dar dupa doar 3 luni de zile primavara ne-a luat prin surpindere in modul cel mai placut si in interval de o saptamana am trecut de la o tura adevarata pe schiuri la o vreme numai buna de pedalat in tricou si in pantaloni scurti la mijlocul zilei. Si trebuie sa recunosc ca mi-era dor de o tura lunga pe cursiera, de sudoarea urcusurilor abrupte, de placerea coborarilor, de drumuri fara trafic si de senzatia de libertate care vine impreuna cu usurinta cu care acoperi distante mari.

Singura problema e ca pana vineri seara nu prea gasesc doritori pentru tura pe care o aveam in minte, o traversare pitoreasca a muntilor cu plecare din Campina pana in Brasov cu tot cu un detour foarte fain prin dealurile prahovene via Telega, Cosminele, Slanic, Valenii de munte si Cheia. Pe ultima suta de metri reusesc sa-l conving pe Ionut ca ritmul turei nu va fi criminal asa ca dimineta zilei de sambata ne gaseste in regiotransul de Bucuresti cu o zi intreaga de pedalat in fata.

La plecarea in tura respectam cutumele cursieristice si incepem ziua cu un expresso si ceva dulce, numai bune pentru a ne creste pulsul pentru primele urcari de pe drumul spre Cosminele de Sus. Bucata asta de drum trebuie sa recunosc ca-mi place tare mult, mai ales ca in cei 20 de kilometri au trecut pe langa noi maxim 5 masini, asfaltul a fost ca-n palma iar terenul valurit e absolut genial de cursiera. In Cosminele vine si prima pauza de alimentare la magazinul comunal impreuna cu prima si singura cola a zilei.

Pana in Slanic kilometrii de scurg repede, vantul din sud ne face sa nu simtim aproape deloc usoara urcare. Iar aici urmeaza pauza de alimentare numarul doi, binenteles la cofetaria din centrul Slanicului, cu prajituri proaspete, ieftine si suprinzator e reusite numai bune de un plus de energie pentru urcusul de la muntele Verde. Si in timp ce serpuiesc pe dalele de beton ale urcusului pe bucati de 15-16% trebuie sa recunosc ca urcarea e cat se poate de provocatoarea, noroc ca panta se mai domoleste spre sfarsit si ca pana ajungi in varf au timp sa reintre in orbite.

Pauza numarul trei o luam la Mega-Image-ul din Maneciu dupa alti 25 de kilometri, de data aceasta cu pilaf, sandwich, iaurt si alune caci ni s-a luat de dulcele din pauzele anterioare. La inceputul sezonului cand lipseste antrenamentul turelor lungi trebuie sa recunosc ca nu e deloc simplu sa te alimentezi cum trebuie pentru a nu te lovi la un moment dat de zid. Astazi avem noroc cu pauzele lungi si dese dar intr-o tura in care mergi mai legat e un pic de provocare sa nu ramai fara energie spre sfarsit.

Ultima pauza a zilei o luam la singurul magazin deschis din Cheia dupa alti 25 de kilometri pe un DN1A cu trafic foarte putin. E interesant de salbatic DN1A, cel putin in comparatie cu DN1. Intre Maneciu si Sacele sunt aproape 60 de kilometri in care singura localitate e Cheia, care e si ea ocolita e drumul principal. Pe culmea Zaganu zapada lipseste cu totalitate, mai lipsesc doar brandusele sa apara in peisaj.

Ultimele serpentine pana in pas se scurg suprinzator de repede iar de aici avem doar de coborat pana in Brasov intr-o intrecere cu ultimele raze de soare. Ultimii kilometrii se scurg cu rapiditate, reusim sa trecem cu bine si de Garcini si iata-ne ajunsi cu bine la gara, locul din care am plecat cu 10 ore in urma. Au iesit pana la urma 150 de kilometri cu mai bine de 2200 de metrii de urcat si de coborat, o tura demna de mijloc de sezon si nu de inceput de primavara. Anul n-a inceput deloc rau, acum in schimb sa vina si noptile petrecute in natura, cu foc si cu temperaturi care sa-ti permita sa dormi sub cerul liber. Sa speram ca mai e doar un pic.

Datele turei aici:

https://www.strava.com/activities/887459974

Inceput regulamentar de tura.

Inceput regulamentar de tura.

IMG_20170304_101411_1.jpg

Pe dealurile prahovene.

Pe dealurile prahovene.

Drumul spre Cosminele.

Drumul spre Cosminele.

Sudoare si suferinta pe muntele Verde.

Sudoare si suferinta pe muntele Verde.

IMG_20170304_124804.jpg

Selfie time.

Selfie time.

IMG_20170304_130319.jpg

Pauza regulamentara la cofetaria din Slanic.

Pauza regulamentara la cofetaria din Slanic.

Placerea cursierei.

Placerea cursierei.

Drum intins.

Drum intins.

Sfarsit de tura.

Sfarsit de tura.

Sfarsit de tura, caloriile reale pe undeva pe la 4000.

Sfarsit de tura, caloriile reale pe undeva pe la 4000.

Incheierea zilei de duminica, deasupra Brasovului.

Incheierea zilei de duminica, deasupra Brasovului.

13320986_10207614236888598_8663069196742316647_o

Sfarsitul sezonului de concursuri, cu gandurile de rigoare

Cred ca ar fi cazul sa scriu cateva randuri despre concursurile pe care am calcat in 2016 si despre un prim sezon petrecut pe bicicleta din care am avut o multime de lucruri de invatat. Daca lucrurile invatate nu vor fi uitate pana la inceputul sezonului urmator ramane de vazut dar cu siguranta unele din ele merita scrise pe hartie.

Februarie e luna in care vine powermeter-ul si in care incerc sa citesc cate ceva despre diferitele tipuri de antrenamente pe care poti sa le faci cu el. La prim test pe el imi iese un FTP de 315 watti pentru 78 de kilograme de ciclist furajat. Puterea e acolo dar trebuie vazut cat de mult se mai poate mari. Oricum dupa toti kilometri petrecuti pe bicicleta prin Asia Centrala ceva baza s-a strans si predispozitia catre anduranta e aceasi pe care o aveam la alergare. Iar powermeterul se dovedeste un instrument de auto-tortura cat se poate de potrivit.

Martie vine cu mutarea in Brasov si cu un frig destul de crancen care ma face sa realizez ca Bucurestiul poate e un loc mai potrivit daca vrei sa iesi tot anul pe bicicleta. Multe zile cu temperaturi in jur de 0 grade si cu cer mohorat, conditii numai bune de taiat venele si nu pentru iesit pe bicicleta. La partea buna a lucrurilor in schimb fata de Bucuresti in 5 minute fie ies din oras, fie incep urcarea spre Poiana. In schimb dupa fiecare coborare ajung jos muci, la propriu…

Aprilie vine cu primul concurs, un fel de Gentelman’s Race la Micasasa un mic satuc pe langa Sibiu pe un traseu de 140 de kilometri pe drumuri secundare mai mult sau mai putin rupte.

E prima experienta a unui concurs de sosea si mi se pare un haos generalizat in primii kilometri. E prima experienta in pluton si totul se intampla la o viteza ce mi se pare incredibil de mare. Reusesc sa pierd plutonul dupa primii 5 kilometri si cu un efort ce parea in momentul respectiv supraomenesc plec cu inca un baiat in urmarire. Reusim la limita sa prindem plutonul si putem sa ne relaxam urmatorii 70 de kilometri pana la prima urcare serioasa dupa care raman singur, restul cursei fiind un contratimp individual pe drumuri destul de rupte. La final ajung e 11 din 70 de concurenti. Din capitolul lectiilor invatate poate cea mai importante e ca e bine sa tii aproape de pluton atunci cand ai bucati destul de lungi de plat.

Mai, inca o luna cu inca doua concursuri.

Primul e un concurs de XCO organizat la Cristian, pe langa Brasov. E intr-un fel pacat sa nu participi la concursuri care sunt atat de aproape de tine. E in schimb destul de putina luna iar dintre cei buni si mai putini. In timpul concursului imi dau seama ca stau bine spre foarte bine pe urcari in schimb la coborarile tehnice tot sunt depasit. Cu toate astea pe masura ce invat traseul merg din ce in ce mai bine, cei din jurul meu obosesc si reusec sa termin pe un loc 4 la general si 1 la categorie. Credeam ca o dureze mai mult pana la un prim podium la bicicleta dar vad ca are o importanta foarte mare si cine vine la concursuri. Daca nu sunt foarte multi greuceni nu e chiar imposibil.

Al doilea concurs e Gentelman’s Race, in editia de primavara unde merg cu Alin, Rares, Catalin, Cristi si Luci si unde reusim sa iesim pe 3. Pe cat de interesanta e senzatia de a trage impreuna ca o echipa pe atat de greu e sa te sincronizezi ca toata lumea sa prinda o zi buna. Dar poate tocmai de aici vine provocarea.

Fresh si odihniti la Gentelman's Race.

Fresh si odihniti la Gentelman's Race.

Iunie e luna cu 4 Munti.

Dar pana la 4 Munti vine inca un concurs organizat chiar in Brasov si anume Brasov Bike Race care are traseul fix pe unul din rundele de antrenament pe care mai ies de cand s-a marit ziua. Ce nu imi place e ca e duminica concursul si nu ma pot abtine sa nu fac ceva si sambata asa ca plec destul de obosit la linia de start. Trag tare la inceput si vad cu ocazia asta cum urca si cei buni pe forestierul ce urca pe la Pietrele lui Solomon si diferenta chiar nu e mare. Ma tai in schimb pe la jumatatea forestierului si restul concursului merg in ritmul meu si dupa o coborare chiar decenta ajung la final pe 12 la general si pe 4 la categorie, la o distanta generoasa de locul 3.

Am stat mult sa ma gandesc daca sa particip la 4 Munti dar cum amanarea a facut sa fie nevoie de o singura zi de concediu am zis de ce nu. Echipa am facut cu Horatiu, de mers am mers cat se poate de constant si de uniform in toate zilele de concurs, terminand la final pe locul 7 la general. Experienta in sine a fost extrem, extrem de interesanta. Am avut o groaza de invatat din toate coborarile din timpul traseului. De fapt sunt convins ca si daca mergi bata la inceputul la concursului si daca ai vointa pana la sfarsit sigur inveti cu ce se mananca MTB-ul. Iar cantitatile industriale de carbohidrati de dupa fiecare zi de concurs chiar ajuta incredibil de mult ca sa nu suferi prea mult a doua zi.

La fix o saptamana de la 4 Munti vine si un concurs cu un pic de alergare, duatlon Tara Barsei. La bicicleta lucrurile merg chiar bine, ma simt super ok pe urcare, pe coborare totul merge bine pana cand la un moment dat mi se dejanteaza cauciucul fata si ma trezesc pe jos. Pana cand imi dau seama care e cauza si pana cand bag la loc ceva presiune in roata pentru a ajunge jos trece timp pretios dar ajung totusi al 3-lea la bicicleta. La alergare in schimb e chin si imi dau seama ca si fara degete si fara antrenament e complicat rau de tot cu alergarea. Chiar si cu antrenament coborarea tot nu ar fi ce ar trebui sa fie asa ca tot sunt depasit pe cei 11 kilometri ai traseului de alergare. Cam toti sunt in schimb de la stafeta iar spre final il gasesc pe Andrei Tale pe marginea potecii lovit de caldura / deshidratare. Nu cred ca am mai vazut pana acum o cadere fizica atat de serioasa, ii las apa si dupa ce ajung la final mergem sa-l recuperam iar evenimentul e un reminder foarte clar sa ai grija cat de tare tragi in timpul unui concurs. La final ajung al 2-lea la general si tot al 2-lea la categorie.

Pe Zbarcioara la 2BE.

Pe Zbarcioara la 2BE.

Iulie e luna MaxAusnits si cu 2 BE.

MaxAusnits iese un dezastru complet din cauza caldurii si unei cazaturi. Cazatura a mai fost cum a mai fost dar caldura m-a terminat in ultimul hal, chiar daca profilul traseului ar fi trebuit sa mi se potriveasca. Nu prea merge sa vii de la 20 si un pic de grade in Brasov si sa te bagi la un concurs in care soarele te bate in cal la 32-33 de grade. Trebuie un pic de acomodare inainte si cu temperaturile de pe langa Brasov singura varianta e un pic de transpiratie pe trainer in casa. Concursul in schimb e extrem de bine organizat si traseul e chiar foarte frumos. Locul final e 55 cu 24 la categorie.

Weekendul ce urmeaza facem din nou drumul pana in vestul tarii pentru 2BE, un concurs pe doua zile organizat de Hoinarii la care chiar tineam sa ajung anul asta. Lume putina, putini si greucenii, atmosfera super faina si traseele pe masura. Chiar m-am simtit bine la concurs si motorasele au mers asa cum puteau sa mearga, chiar daca a fost cam la fel de cald ca si la Maxausnits. Urcarile cred ca sunt partea cea mai challenging a concursului si sunt incredibil de multe bucati care te provoaca sa incerci sa ramai pe bicicleta. La final de concurs ajung pe 3 la general, ajutat de ceva rataciri si de mici incidente ale concurentei. Principala lectie invata e in schimb ca atunci cand creste panta kilogramele incep sa conteze mai mult ca puterea.

Banane overload la 2BE.

Banane overload la 2BE.

Final de 2BE.

Final de 2BE.

August, haiduceala si Eroica.

August a venit cu vreme bune si cu ture faine de haiduceala pe care inca n-am apucat sa le povestesc pe toate si cu un ultim concurs, Eroica a lui Alex Ciocan. Traseul e aproape in intregime in urcare, mai exact cu 2100 de metri de urcare in 90 de kilometri. Inutil de zis ca nu mi se potriveste deloc ca profil si confirmarea a venit la fiecare bucata ce trece de 7-8% cei de pe langa mine incep sa se indeparteze usor. Bine nici mica cazatura de la inceput si fuga pentru a prinde plutonul nu au ajutat dar in momentul in care au inceput urcarile mi-a devenit cat se poate de clar ca la anul trebuie sa lucrez si la kilograme. In luni e vara am reusit in mod paradoxal sa pun 2 kilograme pe mine care s-au dus nu in muschi ci in colacei si kilogramele astea se simt incredibil de mult la deal. Ultima bucata pe transalpina cu bucati de 13% aproape mi-a pus capac si limita intre a impinge pedalele si intre a ma da jos de pe bicicleta nu cred ca fost niciodata atat de aproape. La final am ajuns pe locul 17 la categorie si 48 la general la un concurs in care din nou m-am simtit chiar bine si la care nu cred ca as fi putut sa dau mult mai mult.

Si acum concluziile, la sfarsit de sezon puterea a crescut pe la 335 de watti, kilogramele au crescut si ele la 79, experienta de concursuri s-a strans si ea si la fel si kilometrii in picioare. Strava spune ca au fost 7000 de kilometri cu 70.000 de metri de urcare, probabil mai multi decat atunci cand calatorea cu bicicleta prin lume. Timpul petrecut pe bicla s-a scurtat, viteza a crescut si am invatat si ceva tehnica la coborare, chiar daca mai e muuult de invatat la capitolul asta.

Am vazut cum merg cei buni, am vazut cum merg si eu cand am o zi buna si diferenta e pe undeva pe la 10%. O parte din ea poate sa vina din kilograme, o parte din ea antrenament, o parte din tehnica si o parte din echipament. Poate ce as schimba ar fi structurarea antrenamentelor pentru a avea o forma mai buna cand vine primavara si pentru a putea sa scad volumul in vara. Totusi nu imi fac iluzii desarte si imi dau seama ca nu ai cum sa te bati cu oamenii de la elite, dar asta nu inseamna ca nu e intotdeauna loc de imbunatatire. Dar pana anul urmator mai e, pana una alta urmeaza o luna de aventura petrecuta tot in saua bicicletei, in Himalaya Indiana.

800px-Ki_Monastery.jpg

DSC_3918

Aventura dintre orele de munca, cu foc, cer instelat si bivuac pe malul lacului.

E fain sa rupi din cand in cand rutina saptamanala cu o noapte dormita la cort in natura, sa pleci direct de la munca spre o padure, sa petreci noaptea acolo si sa revii la munca ziua urmatoare. Iar daca anul trecut faceam lucru acesta cu prietenii din Bucuresti, cu o iesire faina in padurea de la Comana acum a venit randul locurilor din jurul Brasovului sa fie explorate in acelasi fel.

Primul pe lista e lacul Sfanta Ana, un loc care imi imaginez ca e complet pustiu in timpul saptamanii. Fiind la 80 de kilometri distanta cu tot cu 1000 de metri de urcare e cam la limita maxima unde poti ajunge in cateva ore pe cursiera, dar pe de alta parte iesirea vine la pachet cu doua antrenamente, unul pentru a ajunge acolo si unul pentru a te intoarce inapoi.

De plecat ne asternem la drum cu minimul necesar format din haine, un sac de dormit, o salteluta, ceva de mancare si binenteles aparatul de fotografiat. Intr-un fel stau sa ma gandesc ca pentru o tura facuta vara pe cursiera chiar nu imi imaginez pentru ce ai avea nevoie de portbagaj, totul se poate rezolva foarte simplu cu un seatbag, cu un sac de compresie si cu un mic rucacel. Light is right.

Din Brasov plecam in formatie de 2, eu cu Robert, vantul ne mana din spate si dupa o scurta oprire la o prajitura la Sfantu Gheorghe o prindem din urma si pe Mihaela si ajungem in formatie de 3 in Bixad. De aici grabiti de lasarea noptii pornim la deal cu sperante ca vom avea timp sa gasim si lemne de foc odata ajunsi pe malul lacului, loc in care ajungem chiar inainte de caderea intunericului.

Gasim si lemne, ajung si Robert, Adi si Ionut si dupa lupte seculare ce au cerut sacrificiul unei jumatati de sul de hartie igienica reusim sa aprindem in cele din urma si focul, foc numai bun pentru a ne afuma bine pentru urmatoarea zi la job. Lemnele trosnesc in foc, noi facem schimb de experiente culinare combinand orezul cu legume, cu lintea, cu humus-ul si cu sunca uscata, orele trec si tocmai cand ne gandim unde sa intindem hamacele auzim ceva trosnind prin padure si zarim un urs venit sa-si faca plimbarea de seara.

Ursul e pasnic si pleaca in cele din urma la treaba lui, dar planul cu hamacele pica si reconfiguram planul de dormit pentru a include un bivuac aproape de foc si o persoana care sa stea de veghe si sa tina focul aprins. Noroc ca suntem 5. Randul meu vine la 2:30 si reusesc sa fiu atat de captivat de linistea noptii, de cerul instelat, de lemnele care trosnesc in foc si de pozele pe care ma chinui sa le fac fara trepied incat nici nu-mi dau seama cand trece timpul si se face 4:30 si incepe sa se lumineze de ziua.

Cand vine in cele din urma si dimineata suntem inconjurati de o ceata deasa ce se ridica chiar inainte de plecare, dezvaluind muchiile si padurea ce inconjoara lacul si chiar daca am vrea sa mai zabovim in zona trebuie sa ajungem inapoi in oras, oras fata de care ne-am indepartat cu 80 de kilometri cu o seara inainte. Asa ca e timpul sa ne urcam din nou in sa si sa invartim pedalele pentru a nu intarzia prea mult la inceperea unei noi zile de munca. Speram ca va urma si continuarea in perioada urmatoare.

Track-urile celor doua zile de pedalat aici:

https://www.strava.com/activities/573711497
https://www.strava.com/activities/573711543

Pauza de dubla prajitura in Sfantu Gheorghe.

Pauza de dubla prajitura in Sfantu Gheorghe.

Drum intins si lumina faina.

Drum intins si lumina faina.

DSC_3830.jpg

Incalzitorul de seara cu tot cu pret.

Incalzitorul de seara cu tot cu pret.

Drumuri perfecte si verde crud.

Drumuri perfecte si verde crud.

Deasupra Bixad-ului.

Deasupra Bixad-ului.

Liniste si pace.

Liniste si pace.

Schimb de experienta.

Schimb de experienta.

De veghe.

De veghe.

Improvizatii fara trepied.

Improvizatii fara trepied.

DSC_3884.jpg

Buna dimineata!, buna dar cetoasa.

Buna dimineata!, buna dar cetoasa.

DSC_3897.jpg

Light is right.

Light is right.

Timpul sa strangem si sa impachetam.

Timpul sa strangem si sa impachetam.

Oglinda, oglinjoara.

Oglinda, oglinjoara.

Gata de plecare.

Gata de plecare.

Goana spre job

Goana spre job

DSC_3732

Pe cursiere prin Tara Fagarasului, manati de ploaie pe sub creste inzapezite.

Transfagarasanul e cel mai frumos atunci cand e inchis, atunci cand masinile nu stau inghesuite in fiecare curba si atunci cand nu te intrebi daca esti pe munte sau intr-un balci comunal. Iar daca vrei sa mergi pe el calare in saua cursierei de departe cele mai faine momente atunci cand zapada nu mai acopera asfaltul dar transfagarasanul e oficial inchs la sfarsit de primavara sau la inceput de toamna.

Si chiar e tare fain sa ai una din cele mai faine sosele din Romania doar pentru tine, cu crestele inzapezite si cu Transilvania inverzita la picioare.Cred ca sunt putine drumuri din Romania care sunt la fel de spectaculoase si care te poarta atat de adanc in inima muntilor. Singura concurenta, Transalpina, e si ea faina dar nu se compara cu Transfagarasanul in acelasi fel in care Baiului nu o sa se compare niciodata cu Bucegiul.

De doua luni ne-am mutat in Brasov (lucru de care sper sa scriu un articol detaliat si cu partile bune si cu partile rele). Iar odata cu mutarea in Brasov brusc muntii au ajuns sa fie mult mai aproape si am ajuns sa fim mult mai putin legati de masina. Asa ca si astazi mijloacele de transport sunt trenul si bicicleta, din categoria luat trenul spre locuri noi cat mai indepartate si intors inapoi pe bicicleta, plan la care am adauga si o urcare pe Transfagaran.

Drumul cu trenul in perioada aceasta a anului poate fi experienta estetica sine, mai ales in dupa o ninsoare proaspata si intr-o zi senina cum e cea de astazi. Cred ca as putea sa privesc linistit ore intregi dansul norilor pe crestele Fagarasului din leganatul linistitor al trenului. Dar pana la urma ajungem si Cartisoara si trebuie sa ne suim pe biciclete si sa iesim din modul contemplativ caci e nevoie si de ceva efort si transpiratie pentru a ajunge pana sus. Si avem parte din plin de amandoua caci urcusul e cat se poate de sustinut. Dar picioarele se opintesc, angrenajele cupleaza, caucicurile se muleaza peste asfaltul destul de peticit pe alocuri si in curand ajungem la Balea Cascada. De aici vine si bucatica de drum privat si inca un mic hop pana in prima caldare, unde ne ia in primire un vant taios de iarna si ne aminteste ca de aici in sus domneste un alt anotimp pentur care bicicletele noastre usoare si hainele subtiri nu sunt deloc potrivite.

Asa ca facem cale intoarsa si dupa o pauza de alimentare din Carta incepe o goana continua spre casa, manati din spate de nori amenintatori si de ploi torentiale ce maturau constant orizontul. Fagarasul arata intr-un mare fel dar parca ar fi fain sa putem sa ne bucuram de drum si de sosea intr-un alt ritm, cu mai multe pauze, cu mese campenesti si cu opriri prin sate si fara teama ca daca stai 5 minute in loc vine potopul peste tine. Dar kilometrii trec, tura se prelungeste ceva mai mult decat ne-am asteptat si in mod suprinzator scapam pana la urma neudati pana in Brasov, dupa 160 de kilometrii cu aproape 2000 de metri de urcare, pe drumuri in mare paste pustii dar cu peisaje absolut geniale.

Privind in spate la toate postarile de la Prima Evadare mi-e greu sa-mi imaginez vreun context in care as fi preferat o lupta cu noroiul lutos de campie unei ture cum a fost cea de astazi. Dar fiecare cu preferintele, demonii si piticii lui.

Track-ul turei aici: https://www.strava.com/activities/569688467

Bucegiul din fuga trenului.

Bucegiul din fuga trenului.

Spre intinsul Fagaras.

Spre intinsul Fagaras.

Primavara prin Tara Fagarasului.

Primavara prin Tara Fagarasului.

Pregatiti de drum.

Pregatiti de drum.

Planuri, munti si drum intins.

Planuri, munti si drum intins.

Full speed ahead.

Full speed ahead.

Unduit.

Unduit.

Odihna pe bucatica de drum privat.

Odihna pe bucatica de drum privat.

Clar mai trebuie sa lucrez la capitolul impresie artistica.

Clar mai trebuie sa lucrez la capitolul impresie artistica.

Deasupra Transilvanei.

Deasupra Transilvanei.

Drumul nostru.

Drumul nostru.

Gonind pe la poalele Fagarasului.

Gonind pe la poalele Fagarasului.

Unul din scurtele momente de soare de pe drumul de intoarcere.

Unul din scurtele momente de soare de pe drumul de intoarcere.

Fuga de ploaie.

Fuga de ploaie.

(Mona) Lisa.

(Mona) Lisa.

DSC_3105

Spring Challenge, concurs de cursiera si o noapte petrecuta la foc.

Urmeaza jurnalul intarziat al unui weekend despre care nu am reusit sa scriu la timpul lui, dar despre care mi-ar parea rau daca nu as scrie macar cateva ganduri. Asta si pentru ca a fost un weekend in care s-au combinat experiente cat se poate de diferite intre ele. De la a goni la vale pe single trail-uri cu MTB-ul, la stat la foc impreuna cu prietenii si la haosul si energia unui prim concurs individual de cursiera, totul in mai putin de 24 de ore. Momente diferite si lumi diferite.

Inertia obiceiului de a invarti pedalele s-a pastrat cumva dupa cele patru luni petrecute in saua bicicletei pe drumul inapoi spre tara, iar cum iarna nu a fost deloc apriga, am incercat sa profit de fiecare ora de soare si de asfalt uscat. Si cumva, fiecare fuga din oras, oricat de scurta ar fi, imi aduce aminte intr-un fel de timpul petrecut pe drum. Iar pe de alta parte recunosc ca o particica din firea mea e competitiva, iar dupa pierderea degetelor de la picioare ciclismul a ramas cam singura nisa pentru ea. Pana la urma, atunci cand impingi pedalele conteaza prea putin daca ai sau nu degete la picioare.

Asa ca lunile au trecut, kilometrii in picioare s-au strans mai repede sau mai incet in functie de vremea de afara si a venit momentul unui prim concurs, Micasasa Spring Challenge, un gentelman’s race de 140 de kilometri din judetul Sibiu prin locuri prin care nu am mai pedalat pana acum. Singura problema a concursului (si nu e singurul concurs cu problema asta) e ca e duminica. Atunci cand te inscrii la un concurs vrei intr-un fel sa dai ce ai mai bun din tine si asta compromite orice tura mai lunga pe care ai putea sa o faci sambata. Varianta de scapare pentru sambata e o tura de MTB in regim de plimbare din Preadeal pana in cheile Rasnoavei unde e planuita o seara cu foc si povesti impreuna cu prieteni cataratori veniti sa profite de primele zile de primavara.

Vremea e incredibil de calduroasa si in vreme ce rotile se invart pe pamantul uscat al potecii, mi se pare incredibil ca in urma cu o saptamana totul era acoperit de un strat de serios de zapada. Dar in cateva zile primavara pare sa-si fi intrat in cele din urma in drepturi si nu cred ca mai e cale de intoarcere anul acesta. Ajung in cele din urma la locul de foc, cataratorii se intorc din pereti, drumetii de pe munte si alergatorii de pe poteci si in curand ne strangem in formatie extinsa in jurul focului la povesti si la un pahar de vorba. Planuri pentru anul ce urmeaza, povesti despre trasee, despre gradini sau despre tari indepartate se amesteca toate si orele trec repede pana cand in cele din urma miezul noptii si frigul ne fac sa ne retragem.

Si acum revenind la experienta concursului care mi-a ramas destul de vie in minte:

Preludiul concursului incepe cu un drum de aproape 3 ore petrecute in masina catre un satuc necunoscut din Sibiu unde Timotei Pacurar organizeaza anul aceasta un concurs de cursiera pe drumurile destul de faultate pe alocuri ale judetului. Un prilej foarte bun de a descoperi locuri noi si de a trai un fel de replica a clasicelor de primavara din vest. Dimineata in schimb reusesc sa o incep cu stangul atunci cand imi dau seama ca am uitat incaltarile de bicicleta acasa, dar salvarea in schimb vine de la Mihaela care imi imprumuta incaltarile ei si care renunta la cursa in favoarea unor vizite culturale.

Urmeaza echiparea rapida, strangerea oamenilor la start, sedinta tehnica si in scurt timp se da si startul si traiesc si eu pentru prima experienta unui start in grup la cursiera cu tot ce inseamna asta. Biciclete ce aparent se misca rapid, viteza, accelerari si o senzatie de haos generalizat in care incerc sa conserv energia si sa ma pozitionez cat mai aproape de plutonul fruntas. Kilometrii trec, eu nici nu-mi dau seama cand se da startul oficial si plutonul fruntas dispare usor din raza vizuala iar eu ma trezesc ramas undeva in spate cu alti ciclisti care au ratat momentul si care privesc cum grupul dispare in fata.

Singur nu ai nici o sansa sa prinzi un grup de 15 oameni care lucreaza cat de cat impreuna, asa ca incerc sa gasesc 1-2 ciclisti cu care sa incercam sa-i prindem din urma. Pana la urma plec in urmarire cu inca un baiat si dupa un efort de urmarire de 10-15 minute in care am lucrat impreuna dar in care indicatorul de efort ajunsese demult pe rosu reusim in cele din urma sa-i prindem si rasuflam usurati. Dar parca e mult spus usurati, caci nu e deloc treaba usoara sa te tii de plutonul care merge cu 40 si ceva la ora mai ales dupa efortul de a-i prinde din urma. In schimb senzatia de viteza e extrem de interesanta chiar daca sunt aproape ultima roata de la caruta si nu prea poate fi vorba de dus trena, cel putin nu deocamdata. In acelasi timp e mult mai putin efort in pluton decat undeva in grupurile urmaritoare mai mici.

Primii 80 de kilometri se strang in acelasi ritm nebun pana incepe prima urcare. Carceii incep sa se isi faca simtita prezenta si nu cred ca sunt singurul care sufera. Pe serpentinele abrupte mi se confirma gandul si brusc plutonul se sparge in grupuri mai mici care urca in ritmuri asemanatoare. Din pacate prima urcare o termin singur si oricat as trage, grupul se departeaza incet pe coborare. Clar data viitoare merita sa trag mai tare pe urcari pentru a nu ramane singur.

De aici pana la sfarsit cursa s-a transformat intr-un fel de contratimp cicloturistic individual pe drumuri destul de rupte. Din spate nu a venit nimeni, din fata nu am prins pe nimeni vreme de aproape 60 de kilometri, dar nu a fost rau de loc si am apucat sa vad mai mult decat roata celui din fata. Iar locurile chiar sunt frumoase, traseul serpuind printr-o serie de sate cu vechi biserici medievale, tot timpul cu Fagarasul inzapezit in departare.

Linia de sosire o trec dupa 4 ore si 10 minute, pe locul 11 din 50 de participanti, un inceput nu foarte rau pentru concursurile de cursiera. Iar daca intr-un fel mi-a placut (si mai ales partii competitive din mine) nu pot sa zic ca a fost dragoste la prima vedere. Atmosfera clar e mai faina la concursurile de alergare montana, si clar e mai fain ca esti tot timpul in natura, asta pe langa comunitatea pe care ajunsesem cat de cat sa o cunosc si care acum e complet noua.

Becky si Mark, plecati de un an si jumatate pe bicicleta, acum in drum spre casa.

Becky si Mark, plecati de un an si jumatate pe bicicleta, acum in drum spre casa.

Primavara.

Primavara.

DSC_3096.jpg

Relaxarea de sambata, cu o plimbare cu bicicleta pe deasupra Cheilor Rasnoavei.

Relaxarea de sambata, cu o plimbare cu bicicleta pe deasupra Cheilor Rasnoavei.

DSC_3112.jpg

Detalii surpinse din goana bicicletei.

Detalii surpinse din goana bicicletei.

To go or not to go. Better not.

To go or not to go. Better not.

La caldura, foc, si un pahar de vorba.

La caldura, foc, si un pahar de vorba.

Iesenii, ceapa, slana si gazeta pompierilor.

Iesenii, ceapa, slana si gazeta pompierilor.

Gata de concurs, cu alimentatia la pachet.

Gata de concurs, cu alimentatia la pachet.

Garmin si Sunto facand echipa buna pe acelasi ghidon.

Garmin si Sunto facand echipa buna pe acelasi ghidon.

Aglomeratia de la start.

Aglomeratia de la start.

Linistea din partea a doua a traseului.

Linistea din partea a doua a traseului.