Category Archives: Cursiera

DSC_6569

Taormina si o zi de pedalat in jurul Etnei, ultimele zile din Sicilia

Vineri- Taormina

Locul de cort de aseara a fost unul din cele mai reusite in ceea ce priveste imersarea in natura. Departe de drum, intre o plantatie de vita de vie si o padurice, pe pat de iarba moale si cu ciripit de pasari in urechi. Iar pe fundal, Etna.

Ziua de vineri ne gaseste pedaland din nou spre mare. De data asta spre marea Ionica. Drumul coboara vertiginos, pe stradute, si te arunca, de fapt aproape ca te scuipa pe promenada din Naxo. Nu sunt prea multi turisti, sezonul abia a inceput, cu indulgenta, insa e opulenta de baruri si terase deschise in zona. Asa am nimerit si la o “impinge tava” 10 kilometri mai devreme, unde am oprit, am comdandat 2 portii de mancare de caciula si am mancat chiar daca nu ne ne era foame si pedalasem abia 30 de kilometri pe ziua de azi, si aceia la vale. Dar pe principiul ca “ce-i in mana nu-i minciuna”, mai bine sa avem ceva cald, proaspat, gustos si fara fite in stomac, decat biscuiti.

Tinta zilei de azi este Taormina si desi nu ne e neaparat in drum, urcarea de 200 de metri diferenta de nivel ne rasplateste cu imagini la superlativ. Etna mereu in fundal, marea sub noi, mici golfuri cu apa limpede delimitate de promontorii ce se avanta curajoase spre mare, si un vechi teatru grec din secolul 2 inaintea erei noastre.

Nu am sa insist pe istoria locului, informatii suficiente gasiti pe internet, insa simplul fapt de a te plimba printr-un loc ce a trecut prin secole, prin stapaniri nenumarate (greci, romani, arabi, normani, spaniolo si apoi italieni), a supravietuit razboaielor, cutremurelor (nu neaparat neafectat) pare o sfidare a timpului. Sau in orice caz, un astfel de loc da cu totul o alta valoare scurgerii vremii. Scade cumva insemnatatea secolelor si scoate in evidenta miicimea si lipsa importantei zilei de azi in scurgerea generala a timpului. Ascultand povestile ce rasuna clar din ghidul audio, nu pot sa nu ma gandesc ca mi-ar face placere sa asist la un spectacol de opera aici. Verdi, Puccini, Rossini, apus de soare, marea sub noi, Etna inzapezita vizibila prin una din arcadele ramase inca in picioare si arta care transcende si ea timpul. Oare grecii care au ridicat teatrul initial se gandeau ca va mai fi folosit in acelasi scop si peste 2000 de ani. Oare cum sunau si aratu spectacolele acum 2000 de ani? Oare ideea noastra despre arta ar avea sens pentru un spectator grec de acum 2 milenii?

Sicilia intr-o singua imagine, urcari, mare si Etna. Indreptandu-ne spre Taormina.

Sicilia intr-o singua imagine, urcari, mare si Etna. Indreptandu-ne spre Taormina.

Dupa partea culturala din Taormina e cazul sa ne reindreptam spre munte. Alegem sa urcam dinspre nord pe doua drumuri aproape pustii: mai intai spre Mareneve la 1400m, apoi coboram in Milo la 700 m si prindem urcarea principala spre Rifugio Sapienza. Sau cel putin asa suna planul facut de Radu pe treptele de piatra ale unei case din Piedimonte Etnea aducand ca principal argument locurile propice de cort. Eu insa nu m-as baza pe asta. Mai repede lui Radu ii place sa urce si cu cat e mai mult munte la mijloc si cu cat sunt mai multe calorii arse, cu atat e mai fericit.

Locul de cort din seara asta e intr-o mica padurice, terasata, intr-una din nenumeratele curbe ale urcarii. E cald si placut, asa ca mancam afara ascultand vulcanul cum maraie mocnit deasupra noastra. E un sentiment ciudat sa te gasesti pe pantele unui munte care are viata si un timp al sau propriu ce ii dicteaza ciclurile de eruptie. Pare un urias ce nu doarme niciodata, sau cel putin nu a dormit in ultimii 3000 de ani. Doar picoteste din cand in cand.

Sambata- Etna

Scurta noastra vacanta in Sicilia se va incheia cu Etna in sus si in jos. In ciuda planurilor de cu seara, tot la 9 dimineata ajungem sa plecam. Aerul inca racoros al diminetii, asfaltul bun si gradientele de bun simt fac ca prima parte a urcarii spre Mareneve sa mearga usor. Cand stii ca in fata iti stau 2000 m diferenta de nivel, mai bine ignori ceasul si te concentrezi doar pe inlantuitea serpentinelor. Cum nici nu stiu cate tornante are drumul, nu imi ramane decat sa caut cu ochii cerul albastru ce vesteste printre varfurile pinilor un eventual platou. Insa Sicilia m-a invatat ca nu exista mereu un platou ce precede un pas. De multe ori totul e doar o urcare si apoi o coborare continua, profilul de azi urmand sa respecte si el regula.

La finalul urcarii contabilizam scurt 900 m diferenta de nivel pe ziua de azi. Partea superioara (cota 1400-1600 m) se desfasoara printr-un peisaj post razboi nuclear dominat de cenusa ramasa din eruptiile ulterioare si bolovani negri cu aspect poros, printre care cresc palcuri de iarba sau isi duc viata diverse soparle.

Drumul pe care suntem noi nu e principala cale de access spre Etna. El urca doar pana la o statiune de schi, ca mai apoi sa coboare la 700 m si sa urce in final pana la 1950 m.

Coborarea e invaluita intr-o ceata atipica, ce inghite soare, cer albastru, dar si satele de sub noi ce se vad ca prin pacla

Urcarile ca si coborarile par sa aiba lungimi si gradienti similari si beneficiind de un asfalt perfect ne vedem repede la 700 m altitudine in Nicolisi. De aici mai pierdem inca 100 m pana in Zafferana Etnea de unde incepe una din urcarile pe partea sudica. Sansa ne scoate in cale o Tavola Calda unde mancam regeste desi e abia ora 11.00 si nu ne e neaparat foame: torteliini, pasta alla norma, cola, 2 strudele cu ricotta proaspata si 2 expresso. Transfagarasnul din fata cere resurse si pe cand ma lupt cu ce am in farfurie parca vad cum vor intra rand pe rand in sistem: mai intai cafeaua si zaharul din Cola. Cu pastele am sa ma lupt putin, le voi mai simti inca pe limba gustul de sos de rosii pana se vor transforma in energie benefica, dar astea sunt cu bataie lunga. Ultimul probabil ca va fi strudelul, dar asta era mai mult pentru suflet si mai putin pentru eficienta pedalatului.

Dupa pauza de masa ne asternem la drum sa mancam sutele de metri diferenta de nivel pe paine. V-am zis ca Sicilia e si despre mancare, in toate formele ei. Si putina miscare se asorteaza la fix dietei mediteraneene.

Urcarea in sine nu ma impresioneaza cu nimic. De altfel cred ca a fost cea mai putin interesanta din Sicilia. Gradientul ramane constant pe la 6-7 %, soarele bate si el cu putere, asfaltul se strica vazand cu ochii si ca un facut, acolo unde-i asfaltul mai prost si mai dus, acolo sunt si bucatile de 10% si tot acolo bate si vantul ca turbatul. Peste toate as trece daca ar fi ceva de vazut, insa din unghiul asta pana si muntele arata neinteresant.

Perspectivele sunt ceva mai bune de pe drumul ce vine din Nicolisi si ne va servi noua pentru coborare. O coborare cinstita, de aproape 2000 m diferenta de nivel, ce se scurge legat pana in Catania. Cred ca daca ti-ai pune mintea ai putea sa nu dai nici macar o pedala pe aici.

Catania ne asteapta cu un centru in Patrimoniul Unesco pe care avem prea putin timp sa il exploram, asa ca ne rezumam la piata centrala si 2 inghetate marimea L, ca pentru 2 ciclisti pofticiosi

Cu ce am ramas din saptamana ce tocmai se incheie ? Cu certitudinea ca vom reveni atat in Sicilia (caci mai avem jumatate de insula de explorat) cat si in Italia, care ne asteapta cu o traversare sud- nord la care visam de ceva timp.

Unul din cele mai faine locuri de cort, pe terase formate pe sol vulcanic, departe de drum si cu Etna in fundal.

Unul din cele mai faine locuri de cort, pe terase formate pe sol vulcanic, departe de drum si cu Etna in fundal.

Inapoi la drumurile principale.

Inapoi la drumurile principale.

Biserici vechi de 1200 de ani, asezate langa transformatoare moderne.

Biserici vechi de 1200 de ani, asezate langa transformatoare moderne.

IMG_20180330_102537.jpg

L'Isola Bella si apele albastre ale Mediteranei.

L'Isola Bella si apele albastre ale Mediteranei.

Powered by Gran Cereale.

Powered by Gran Cereale.

Taormina, teatrul grecesc cu cea mai faina priveliste. Mi se pare incredibil cand stai sa te gandesti ca un obiect construit de om indeplineste acelasi scop si la 2400 de ani de la constructie.

Taormina, teatrul grecesc cu cea mai faina priveliste. Mi se pare incredibil cand stai sa te gandesti ca un obiect construit de om indeplineste acelasi scop si la 2400 de ani de la constructie.

In Italia nu trebuie sa mergi departe pentru a gasi o opera de arta si fiecare orasel pare sa aiba propriile bijuterii.

In Italia nu trebuie sa mergi departe pentru a gasi o opera de arta si fiecare orasel pare sa aiba propriile bijuterii.

Inca o noapte, inca un loc de cort.

Inca o noapte, inca un loc de cort.

Tot la deal, cu Etna fumegand in fundal.

Tot la deal, cu Etna fumegand in fundal.

DSC_6580.jpg

Bijuteriile baroce din Catania.

Bijuteriile baroce din Catania.

DSC_6592.jpg

Soseaua ce traverseaza raurile de lava ce s-au scurs nu cu multa vreme in urma de pe Etna.

Soseaua ce traverseaza raurile de lava ce s-au scurs nu cu multa vreme in urma de pe Etna.

Fast food italian, cu Pasta ala Norma si Tortellini cu Ricotta.

Fast food italian, cu Pasta ala Norma si Tortellini cu Ricotta.

In cateva ore ajungem de la 2000 de metri in Catania, o mica bijuterie baroca asezata pe malul marii.

In cateva ore ajungem de la 2000 de metri in Catania, o mica bijuterie baroca asezata pe malul marii.

Inghetata de despartie.

Inghetata de despartie.

Inapoi spre Palermo, si de aici spre Romania, speram noi cu tot cu primavara.

Inapoi spre Palermo, si de aici spre Romania, speram noi cu tot cu primavara.

DSC_6501

Muntii Nebrodi si prima intalnire cu Etna

Dimineata ne intampina cu o mare de un albastru ireal si cu 6 din cele 7 insule Aeolian la orizont. Soarele ne-a gasit inca inainte de ora 8 si atmosfera in cort e chiar placuta. Se anunta o vreme superba, soare glorios si absolut niciun nor pe cer.

Primii 40 de kilometri pe malul marii se scurg in mai putin de o ora si jumatate si ne oprim la o cafenea pentru pauza regulamentara de cafea. Noroc ca in Romania nu gasesti capucinno atat de bun, ca as putea deveni dependenta (a se nota ca aceste consideratii vin din partea unui om care nu bea cafea). Insa o cafea buna, cu un croissant sau niste fursecuri alaturi este o mica placere ce se asorteaza cu Italia. Si daca ea vine si inaintea unei urcari cu de aproape 1500 m diferenta de nivel, atunci este startul perfect, la fix cat sa bage putina energie in instalatie pentru primele cateva sute de metri care sunt de regula si cele mai sustinute. Serpentinele drumului se insira una dupa alta, taiate in coasta muntelui, conducandu-ne pe sub un soare de iunie spre un oras catarat pe un promontoriu stancos, la 750 m altitudine- San Fratello. Sub noi, aproape vertical se intinde marea lasata in urma. Este unul din ultimile locuri cu vedere spre Mediterana si unul din putinele locuri cu perspective atat spre mare cat si spre munte. Suntem in inima parcului natural Nebrodi si se pare am prins fara premeditare una catararile recomandate pe forumurile de ciclisti din Sicilia- Portella Fratella Morta. In fata ne stau 30 de kilometri de parc natural pana in prima localitate de pe partea cealalta a muntelui- Cesaro (cu accent pe ultima silaba). Nebrodi sunt destul de impaduriti. Radu dispare repede din campul vizual, asa ca raman cu gandurile mele in timp ce picioarele invart ritmic la pedale si ochii observa cum se schimba padurea pe masura ce urcam, de la verdele plin si suculent de mai, la mugurii de final de martie si pana la pantele aflate inca sub domimatia unei ierni intarziate.

Cum pasul e si el impadurit si fara perspective, incepem sa coboram rapid, sperand la puncte de belvedere spre Etna. Si asteptarile nu ne-au fost inselate. Pe cat pedalam mai mult prin Sicilia, pe atat sunt din ce in ce mai convinsa ca voi reveni. Nu gasesc absolut niciun contra-argument si trebuie sa recunosc ca sunt vrajita de mica insula aflata la capatul Italiei. Ultimii 40 de kilometri ai zilei se scurg cu imaginea Etnei pe fundal, din ce in ce mai aproape, pana ajungem sa ne gasim fix sub ea. Maine o vom explora pe indelete.

Locul nostru de cort, pe un tapsan inierbat pe malul marii si cu miros de flori proaspat inflorite.

Locul nostru de cort, pe un tapsan inierbat pe malul marii si cu miros de flori proaspat inflorite.

Rasaritul zilei.

Rasaritul zilei.

Pauza de cafea (si croissante) de la ora 10, cafea italiana buna si ieftina.

Pauza de cafea (si croissante) de la ora 10, cafea italiana buna si ieftina.

Autoportret de biciclisti fotografi.

Autoportret de biciclisti fotografi.

Cu plecare de la malul marii, pedaland spre un pas de 1400 de metri.

Cu plecare de la malul marii, pedaland spre un pas de 1400 de metri.

A fost probabil ultima tura cu Merckx, o cursiera ce chiar imi place si ce sper sa mai mearga multi kilometri de acum incolo.

A fost probabil ultima tura cu Merckx, o cursiera ce chiar imi place si ce sper sa mai mearga multi kilometri de acum incolo.

Insule eoliene.

Insule eoliene.

Drumul intins spre Nebrodi cei impaduriti.

Drumul intins spre Nebrodi cei impaduriti.

DSC_6468.jpg

Inapoi la iarna.

Inapoi la iarna.

Mafia inca exista in Sicilia. Aparent nu se indeletniceste cu lucruri prea hardcore, dar de existat inca exista.

Mafia inca exista in Sicilia. Aparent nu se indeletniceste cu lucruri prea hardcore, dar de existat inca exista.

Primul contact cu Etna.

Primul contact cu Etna.

Momentul zilei, atunci cand soarele , norii si Etna lucreaza impreuna pentru clipe magice.

Momentul zilei, atunci cand soarele , norii si Etna lucreaza impreuna pentru clipe magice.

DSC_6518.jpg

Drum intins cu Etna in fundal.

Drum intins cu Etna in fundal.

IMG_20180304_155751

Gran Canaria, ultima parte, dune, pesteri si miros de primavara.

Norii incep sa alerge pe langa mine in timp ce pedalez pe ultimele serpentine ce urca spre Pico de las Nieves, care e cu putin sub 2000 de metri cel mai inalt varf de pe insula. Iar in momentul in care serpentinele intra complet in nori vantul incepe si el sa bata cu putere iar asfaltul se transforma brusc intr-o mare balta. E incredibil cat de multa umiditate e in aer, si la fel de incredibil e cum poti sa te faci fleasca in 5 minute fara sa ai parte de singura picatura de ploaie. E ca si cum ai sta intr-un pulverizator imens, singurele picaturi sunt cele ce cad din pinii complet incarcati de apa.

Asa ca tai repede varful de pe lista si il las pentru o alta zi si pornesc repede la vale catre partea insorita a insulei, caci dupa cum am descoperit indiferent de directia din care bate vantul aproape in fiecare zi intr-un loc al insulei e soare. Iar din avantajele pulverizatorului de umezeala e ca aproape in fiecare zi pana acum am avut parte de cate un curcubeu. Din dezavantajele majore e ca in 500 de metri de coborare inghet in ultimul hal, si atunci cand ies in cele din urma din nor si dau de soare nu stiu cum sa fac ca sa-i absorb mai repede caldura.

Cum norii zabovesc prin zona centrala a insulei cam toata zile rotile cursierei ma poarta de data aceasta pe o retea de drumuri din partea de nord vest a insulei, printre satuce si orasele cu iz colonial si cu mult mult soare. Finalul zilei ma poarta pe drumuri laturalnice spre Lomo Malogo, satucul in care avem cazare pentru ultimele 4 nopti ale excursiei. Dupa 4 zile de inghetat in pesterile din Artenara am cazut de comun acord sa schimbam resedinta pentru o parte a insulei mai calduroasa si mai apropiata de mare. Iar mirosul de primavara de care am parte atunci cand pedalez pe drumul de o singura banda, printre gradini cu iarba inalta si frageda si cu miros de flori si de aloe in nari e de nepretuit.

Ziua ce urmeaza e in schimb rezervata unei pauze de pedalat caci micul ciclon ce ne-a dat de furca ultimele 3 zile pare sa cuprinda de data aceasta toata insula asta cel putin in prima parte a zilei. In mica explorare din tura de recuperare ajung la Cuatro Porte, un complex rupestru in care traiau aborigenii inainte de cucerirea spaniola, o mica oglinda intr-un trecut neclar. Cum au ajuns maghrebienii aici si cat de grea le-a fost viata in Macaronesia (chiar asa se numeste arhipeleagul) e greu de zis.

Dupamasa in schimb plecam la explorare la picior (si cu masina) pentru a ajunge la dunele din Maspalomas, un colt de insula cu iz de Sahara si cu oceanul in departare si in Puerto Mogan, un mic port turistic asezat intr-un golf arid. Iar cu ocazia asta ne lovim din nou de stilul industrial al spaniolilor de a face turism in zonele de plaja, cu hoteluri imense ce modifica radical peisajul. Cu alte cuvintele dunele ar fi chiar faine daca stai cu spatele la hotelul ce troneaza in spatele lor si te uiti spre ocean. Portul ar fi fain daca faci abstractie de hotelurile ridicate pe parapetii de stanca in golful urmator. Si tot asa.

Walk like an aboriginal.

Walk like an aboriginal.

Ultima zi e din rezervat din nou cursierei de data aceasta cu o plecare extrem de matinala caci pana in ora 5 trebuie sa returnam bicicletele inchiriate. Biciclete ce trebuie spus ca au mers impecabil in timpul concediului si au fost multe peste ce pot calari acasa. Partea neplacuta e ca atunci cand ajung inapoi acasa va trebui sa ma urc din nou pe cursiera mea veche de 16 ani, dar sunt convins ca reacomodarea va merge si ea repede.

Dar revenind la povestea zilei de data aceasta pedalez impreuna cu Serban, pe un traseu care sa nu ne duca prea departe de centrul insulei pentru a fi siguri ca ajungem la timp la centrul de inchiriat biciclete. Vremea e perfecta cu cer albastru, putin vant si temperaturi numai bune de pedalat. In schimb cum azi e duminica e incredibil de aglomerat si impresia generala e ca toti ce 800.000 de locuitori ai insulei au iesit la plimbare. Sunt intersectii si zone in care ai putea sa juri ca esti la Bran, si nu in Gran Canaria.

In schimb in prima jumatate a zilei avem parte de drumuri faine si libere, cu asfalt numai bun pentru a inclina cu curaj bicicleta in fiecare curba. Si trebuie spus ca e cel putin interesant sa te joci cu fiecare curba mai ales cu increderea pe care ti-o dau franele pe disc. La sfarsit urc si eu in cele din urma pe Pico de las Nieves, e data aceasta pe senin si cu foarte multi turisti, dupa care urmeaza o coborare aproape continua de la 2000 de metri pana la malul marii, in Maspalomas, numai buna de incheiat un concediul.

Iar la sfarsit daca ar fi sa trag cateva concluzii dupa Gran Canaria, cam asa ar iesi:

– Insula e un pic paradis pentru cursiera si pentru mtb, pentru o saptamana cred ca e o destinatie aproape perfecta
– Bicicletele inchiriate sunt marginal mai scumpe ca varianta aducerii de acasa si cel putin in cazul meu mult mai faine ca bicicleta de acasa
– Chiar daca bate vantul si chiar daca la fiecare zile vine cate un mic ciclon din Atlantic poti gasi rute si variante adapostite
– Partea de plaje / statiuni turistice e putin trista
– Zona dezvoltata a insulei chiar e foarte dezvoltat, autostrazi, auchan-uri, decathloane si cartiere de blocuri, intr-un complet contrast fata de zona pustie din nord-vest prin care ne-a placut sa ne invartim.

Track si date aici:
https://www.strava.com/activities/1432992721
https://www.strava.com/activities/1433778213
https://www.strava.com/activities/1436519797

Cate un curcubeu pe zi, doar ca din pacate fiecare curcubeu vine si cativa stropi de ploaie.

Cate un curcubeu pe zi, doar ca din pacate fiecare curcubeu vine si cativa stropi de ploaie.

La 1500 de metri deasupra oceanului.

La 1500 de metri deasupra oceanului.

Serpentinele de pe urcarea spre Pico Des Nieves.

Serpentinele de pe urcarea spre Pico Des Nieves.

O urcare cinstita, 1500 de metri in 21 de kilometri.

O urcare cinstita, 1500 de metri in 21 de kilometri.

Din categoria cum poti sa te faci fleasca in 5 minute, fara o picatura de ploaie, doar cu ceata suflata din lateral.

Din categoria cum poti sa te faci fleasca in 5 minute, fara o picatura de ploaie, doar cu ceata suflata din lateral.

Inapoi la soare, pe partea a insulei ferita de ciclon.

Inapoi la soare, pe partea a insulei ferita de ciclon.

IMG_20180302_135636.jpg

In piatetata centrala din Teror, un orasel cu un uimitor spirit colonial.

In piatetata centrala din Teror, un orasel cu un uimitor spirit colonial.

Sosele perfecte.

Sosele perfecte.

Pedaland printre case si satuce vechi de sute de ani.

Pedaland printre case si satuce vechi de sute de ani.

In zona inalta a muntilor domneste aceasi ciuperca de vant si umezeala.

In zona inalta a muntilor domneste aceasi ciuperca de vant si umezeala.

Sfarsit de zi, pedaland printre gradini, cu un incredibil miros de iarba verde, de aloe si de flori.

Sfarsit de zi, pedaland printre gradini, cu un incredibil miros de iarba verde, de aloe si de flori.

Ziua de recuperare, in explorarea locuintelor rupestre ale bastinasilor gasiti de spanioli atunci cand au cucerit insulele.

Ziua de recuperare, in explorarea locuintelor rupestre ale bastinasilor gasiti de spanioli atunci cand au cucerit insulele.

Cazarea pentru ultimele 4 zile, incredibil de cozy.

Cazarea pentru ultimele 4 zile, incredibil de cozy.

Hamacul din gradina de portocali, perfect pentru zile de pauza.bine

Hamacul din gradina de portocali, perfect pentru zile de pauza.bine

Indiana Jones si pesterile preistorice parasite.

Indiana Jones si pesterile preistorice parasite.

IMG_20180303_143459.jpg

Calare pe dunele de nisip din Maspalomas.

Calare pe dunele de nisip din Maspalomas.

IMG_20180303_171151.jpg

Trupa in Puerto Mogan, asteptand apusul.

Trupa in Puerto Mogan, asteptand apusul.

Submarinul galben chiar exista, in schimb din pacate nu e locuit.

Submarinul galben chiar exista, in schimb din pacate nu e locuit.

In port.

In port.

Portul adapostit si indiguit.

Portul adapostit si indiguit.

Sfarsit de zi.

Sfarsit de zi.

Dimineata pe rocoare, pe civil twilight.

Dimineata pe rocoare, pe civil twilight.

Odata cu rasaritul.

Odata cu rasaritul.

Cauciuc ce musca din asfalt in fiecare curba stransa.

Cauciuc ce musca din asfalt in fiecare curba stransa.

Serpentine stranse si in cer de cristal.

Serpentine stranse si in cer de cristal.

Pauza de energizare.

Pauza de energizare.

Sa intram sau nu la sluja?

Sa intram sau nu la sluja?

Privind relieful fragmentat si drumul pe care trebuie sa-l urmam.

Privind relieful fragmentat si drumul pe care trebuie sa-l urmam.

E un pic de senzatie sa te poti inclina ca baiatul din imagine in curbele stranse.

E un pic de senzatie sa te poti inclina ca baiatul din imagine in curbele stranse.

Sfarsit de excursie, cu o ora inainte de timpul limita in care puteam aduce bicicletele inchiriate.

Sfarsit de excursie, cu o ora inainte de timpul limita in care puteam aduce bicicletele inchiriate.

IMG_20180301_161603

Gran Canaria, partea a doua, ocean, fosti vulcani si pedalat la lumina lunii

Luna plina se zareste printre varfurile ascutite ale pinilor in timp ce eu folosesc ultimele grame de energie ramasa pe ziua de azi pentru a urca spre Pico Des Nieves, care la cei 1900 de metri ai sai e cel mai inalt varf de pe Gran Canaria. Chiar daca e tarziu e suprinzator de cald pentru inaltimea asta iar luna lumineaza drumul complet pustiu pe care pedalez.

Astazi a fost o zi lunga dupa toate standardele, o zi inceputa in stilul clasic cu o incercare de a fugi de vantul si de ploaia ce au cuprins de dimineata muntii din zona centrala. Poate principala lectie invatata dupa 3 zile petrecute pe insula e ca indiferent de conditii in cel putin o parte a insulei e vreme frumoasa.

Practic in momentul in care umezeala si fronturile vin din Atlantic muntii din centru actioneaza ca o bariera si ridica nori, nori ce se transforma in ploaie si in umezeala, cu vant puternic si de multe ori si cu temperaturi scazute, in timp ce in partea opusa a insulei la adapostul paravanului muntos poate sa fie soare si cer albastru.

Astfel incat in interval de 10 kilometri poti trece de la 3 grade, ploaie laterala si vant de 80 la ora la soare si vreme de facut baie pe malul oceanului. Avantajul e ca daca nu pleci de acasa legat mortis de un plan prestabilit in fiecare zi poti pedala pe la soare.

Iar senzatia de a ajunge la o intersectie, fara sa stii directia in care vrei sa o apuci, atunci cand toate drumurile sunt necunoscute si se cer explorate e un lucru care imi e drag si care imi aduce aminte de micile explorari pe bicicleta de cand eram copil. Iar la cate increngaturi de drumuri sunt prin Gran Canaria, legand aproape toate satele cocotate prin varf de munte e foarte, foarte mult de explorat.

Locul in care am stat pana astazi, Artenara, un mic satuc asezat in nordvestul zonei muntoase pare si el la o lume distanta de hotelurile turismului de masa din Las Palmas si din Maspalomas dar vine si el cu cateva dezavantaje. Poate cel mai deranjant e vantul si umezeala de care avem parte aproape in fiecare seara si in fiecare dimineata. Avantajul in schimb e ca pleci direct din munti si ca esti aproape de zona cea mai spectaculoasa din Gran Canaria, zona in care relieful vulcanic a fost transformat de trecerea timpului in turnuri si canioane adanc cu satuce cu palmieri asezate in locurile in care exista o sursa de apa si cateva platforme cultivabile.

Sunt locuri atat de frumoase si de spectaculoase incat pare putin ireal atunci cand cobori in serpentine stranse pe aici sau atunci cand te lupti cu pante de 10-15 la suta si arunci o privire in jur. Iar din punctul acesta de vedere e usor de inteles de ce Gran Canaria e un paradis pentru ciclism, si nu numai pentru statiuni industriale la malul marii. Caci si Gran Canaria pare impartita in doua, pe de o parte zona super dezvoltat din zona joasa din vestul insulei, cu mall-uri, decathloane, plaje si turism de masa si zona mai salbatica si mult mai putin populata din centru si din nord-vest. Nu e greu de ghicit care ne-a placut mai mult.

Track si date aici:
https://www.strava.com/activities/1432031783

Ziua de pauza, explorand stradutele din Arucas.

Ziua de pauza, explorand stradutele din Arucas.

IMG_20180228_142007.jpg

In timp ce o ciuperca de vant si ploaie acopera zona muntoasa din insula, in partea opusa a insulei, pe malul oceanului e cald si soare.

In timp ce o ciuperca de vant si ploaie acopera zona muntoasa din insula, in partea opusa a insulei, pe malul oceanului e cald si soare.

Undeva in fata, la multe mii de kilometrii distanta e America.

Undeva in fata, la multe mii de kilometrii distanta e America.

Nu ai ghici ca in continuarea plajei sunt sute de hoteluri, care de care mai diverse si colorate, in stilul de turism industrial.

Nu ai ghici ca in continuarea plajei sunt sute de hoteluri, care de care mai diverse si colorate, in stilul de turism industrial.

Inca o zi, din nou in saua bicicletei, pe aceasi vreme umeda si schimbatoare din Artenara.

Inca o zi, din nou in saua bicicletei, pe aceasi vreme umeda si schimbatoare din Artenara.

IMG_20180301_093748.jpg

Cum haosul din nou domneste in zona inalta e timpul sa fug din nou spre soare si spre caldura.

Cum haosul din nou domneste in zona inalta e timpul sa fug din nou spre soare si spre caldura.

Semne bune dimineata are, un curcubei incredibil de plin cu Atlanticul la 1000 de metri sub noi.

Semne bune dimineata are, un curcubei incredibil de plin cu Atlanticul la 1000 de metri sub noi.

Prin paduri de pin, spre soare, pe la poalele muntilor.

Prin paduri de pin, spre soare, pe la poalele muntilor.

Pauza de masa intr-o localitate pe nume Montana Alta.

Pauza de masa intr-o localitate pe nume Montana Alta.

Asfalt perfect si drumuri unduite.

Asfalt perfect si drumuri unduite.

In piateta centrala din Fontanella, dupa cumparaturi intr-o alimentara cat se poate de saracacioasa.

In piateta centrala din Fontanella, dupa cumparaturi intr-o alimentara cat se poate de saracacioasa.

Fereastra, usa si bicicleta. Ar trebui sa spun ca bicicletele inchiriate de noi in GranCanaria s-au miscat absolut impecabil. Iar cu ocazia asta mi-am dat seama ca daunator pentru buzunar sa mergi ceva mai multa vreme pe o bicicleta mult mai buna ca a ta.

Fereastra, usa si bicicleta. Ar trebui sa spun ca bicicletele inchiriate de noi in GranCanaria s-au miscat absolut impecabil. Iar cu ocazia asta mi-am dat seama ca daunator pentru buzunar sa mergi ceva mai multa vreme pe o bicicleta mult mai buna ca a ta.

Batranelul ce isi mana cu strigate care de care mai ciudate magarusul spre casa.

Batranelul ce isi mana cu strigate care de care mai ciudate magarusul spre casa.

Inapoi la 1500 de metri, e data aceasta cu tot cu vreme buna.

Inapoi la 1500 de metri, e data aceasta cu tot cu vreme buna.

Ciclistul zgriubulit.

Ciclistul zgriubulit.

Caldera de los Pinos de Galdar, la 1500 de metri deasupra oceanului.

Caldera de los Pinos de Galdar, la 1500 de metri deasupra oceanului.

Cum supermarketurile sunt inchise de la 12 pana la 17 singura varianta de a astampara foamea de lup a fost biocreperia din Artenara, cu clatite sarate pregatite pe cele doua plite din micul restaurant si cu un mic orgasm culinar. Mi se pare incredibil cat de bine poate sa functioneze o mica afacere de familie daca lucrurile sunt facute cu suflet.

Cum supermarketurile sunt inchise de la 12 pana la 17 singura varianta de a astampara foamea de lup a fost biocreperia din Artenara, cu clatite sarate pregatite pe cele doua plite din micul restaurant si cu un mic orgasm culinar. Mi se pare incredibil cat de bine poate sa functioneze o mica afacere de familie daca lucrurile sunt facute cu suflet.

Masacrul clatitei.

Masacrul clatitei.

Pedaland spre Valley of Tears, prin peisajul spectaculos din zona de nord-vest a insulei.

Pedaland spre Valley of Tears, prin peisajul spectaculos din zona de nord-vest a insulei.

IMG_20180301_162610.jpg

IMG_20180301_170356.jpg

Drum ingust si cat se poate de spectaculos ce vine la pachet cu o urcare de 1000 de metri cu 10% panta medie si cu un veritabil zid la inceput.

Drum ingust si cat se poate de spectaculos ce vine la pachet cu o urcare de 1000 de metri cu 10% panta medie si cu un veritabil zid la inceput.

Sate suspendate, serpentine abrupte si cer albastru.

Sate suspendate, serpentine abrupte si cer albastru.

IMG_20180301_180608.jpg

IMG_20180301_180805.jpg

Valley of Tears, complete.

Valley of Tears, complete.

IMG_20180301_184821.jpg

IMG_20180301_194521.jpg

IMG_20180227_160323

Fuga de iarna, in Gran Canaria.

La sfarsitul iernii, dupa luni de frig, zapada si intuneric, luni albe si inghetate (caci iarna asta chiar a fost asa cum ar trebui sa fie o iarna) ajungi involutar sa tanjesti dupa verdele crud al primaverii, dupa frunze fosnind in vant, dupa ciripit de pasari si dupa soare si cer albastru. Dupa atatia ani am ajuns mi-am dat seama ca e absolut normal sa visezi la urmatorul anotimp, dar parca dintre toate trecerile primavara e cu siguranta cea mai asteptata. Iar daca in Romania rusii ne saboateaza si ne trimit cu dragoste fronturi polare si daca dorul de primavara e suficient de puternic nu ai altceva de facut decat sa fugi acolo unde este cald si bine, incercand in acelasi timp sa explorezi o zona inca necunoscuta.

La doua zile dupa ce coboram pe schiuri din Postavaru, cursiera zboara la vale pe asfaltul impecabil al coborarii spre Valea Lacrimilor, ac de par dupa ac de par, atat cursiera cat si omul capatand din ce in ce mai multa incredere, inclinandu-se din ce in ce mai mult in fiecare viraj. In fata se ridica aproape vertical serpentinele de la inceput de pe Valea Lacrimilor, un mic perete cu pante constante de 15-20%, cu raze fugare de soare alergand pe versant in vreme ce platoul central e complet cuprins de nori.

Iar pe marginea drumului pe terasele construite prin truda sutelor de ani iarba inalta si de un verde incredibil de crud se leagana in bataia vantului. Si sunt momente in care imi vine, asemeni Stalkerului din Tarkovsky sa ma tavalesc prin iarba inalta si sa simt prin toti porii mirosul primaverii, al vietii si al caldurii.

Tot in cautare de caldura abandonez si urcarea de pe Valea Lacrimilor pentru un drum cocotat la 500 de metri deasupra Atlanticului, cu puncte de priveliste ireale si in primul rand cu caldura.

Caci trebuie spus ca lucrurile nu sunt tot timpul roz in Tenerife, iar atunci cand vine un uragan dinspre Atlantic nu e absolut nimic care sa te fereasca de forta turbata a vantului. Norii sunt impinsi in munti si alearga peste culmile vulcanice cu viteza, condensatu-se si transformandu-se in ploaie si lasand in spate apa necesara padurilor de pini se se gasesc la peste 1000 de metri. Iar daca ieri am avut parte de o zi de cristal, astazi aripile unui front au ajuns pe insula si au invaluit zona inalta.

Pe malul marii am parte si de o mica aventura, cu un drum suspendat inchis din cauza caderilor de pietre, dar pe care reusesc sa ma strecor, singur pe drumul napadit de buruieni si cu mici provocari de sarit garduri cu bicicleta, ajungand in cele din urma in Agaeta, un mic oras spaniol cu tenta coloniala, case albe si piateta centrala. Un expresso si doua felii de tort mai tarziu vine momentul sa atac si ultima urcare a zilei, de la 0 pana la 1400 de metri, intr-o cursa cu lasarea noptii. Pe masura ce castig inaltime incepe sa se vada in distanta Teide, iesit din nori, la 40 de kilometri distanta.

In schimb in dulcele stil al aventurilor neplanuite noaptea ma intrece astazi, si ajuns la 1000 de metri si 25 de kilometri inainte de destinatie, inapoi in nor si in frig, trebuie sa inchei tura in barul local si sa-l sun pe Doru pentru a veni sa ma culeaga, dupa 100km si 3300 de metri diferenta de nivel. Iar cu ocazia asta descopar ca poti sa ai parte de suficienta aventura si pe o insula relativ turistica…

Track si date pentru primele doua zile aici:

https://www.strava.com/activities/1429171705
https://www.strava.com/activities/1427815361

Deasupra Spaniei, cu Pirineii (cel mai probabil) in distanta.

Deasupra Spaniei, cu Pirineii (cel mai probabil) in distanta.

Semne bune Gran Canaria are.

Semne bune Gran Canaria are.

La mijloc de zi, cu zambete pe fata, cu bicicletele inchiriate pregatite si gata de drum si cu pofta de pedalat.

La mijloc de zi, cu zambete pe fata, cu bicicletele inchiriate pregatite si gata de drum si cu pofta de pedalat.

Albastru turcoaz pe malul marii.

Albastru turcoaz pe malul marii.

Ciclisti peste ciclisti.

Ciclisti peste ciclisti.

Urcari in cap si serpentine spectaculoase.

Urcari in cap si serpentine spectaculoase.

Doru in actiune.

Doru in actiune.

IMG_20180226_151520.jpg

Serpentine in cap.

Serpentine in cap.

Primul pas din drumul nostru.

Primul pas din drumul nostru.

Platoul de la 1000 de metri.

Platoul de la 1000 de metri.

IMG_20180226_163647.jpg

Drum intins, printre turnuri vulcanice spectaculoase.

Drum intins, printre turnuri vulcanice spectaculoase.

Sfarsit de zi.

Sfarsit de zi.

Focul in semineu, paste si vin.

Focul in semineu, paste si vin.

Inca o zi, inca un curcubei si un canion suspendat la 1000 de metri deasupra oceanului.

Inca o zi, inca un curcubei si un canion suspendat la 1000 de metri deasupra oceanului.

IMG_20180227_122310.jpg

Pedaland printre padurile de pin.

Pedaland printre padurile de pin.

Urcarea initiala de pe "Valley of Tears"

Urcarea initiala de pe "Valley of Tears"

Pranzul de urgenta al ciclistului.

Pranzul de urgenta al ciclistului.

IMG_20180227_160323.jpg

Tricou si pantaloni scurti.

Tricou si pantaloni scurti.

There be land.

There be land.

Drumuri parasite si un pic de aventura.

Drumuri parasite si un pic de aventura.

IMG_20180227_164220.jpg

Din categoria cum poti sarii garduri de unul singur.

Din categoria cum poti sarii garduri de unul singur.

Pedaland spre Agaete.

Pedaland spre Agaete.

Verde de Canaria.

Verde de Canaria.

40 de kilometri pe malul marii, cu tot cu 800m diferenta de nivel.

40 de kilometri pe malul marii, cu tot cu 800m diferenta de nivel.

Pentru energie.

Pentru energie.

La apus, cu Teide in fundal.

La apus, cu Teide in fundal.

DSC_5036

Maroc – Final de poveste

Ziua 14- Prin Valea Oamenilor Fericiti

Ultima zi in munti incepe cu un mic dejun udat cu cel mai bun ceai baut pana acum in Maroc, semn ca fetele care se ocupa de gîte- ul la care am tras vor fi niste bune bucatarese cand le-o veni vremea de martis. Desavarsim dimineata cu unt, miere, ulei de masline, paine si niste musli cu banana pe care il caram dupa mine de cateva zile si suntem gata de plecare la 9.20, cand soarele incalzeste deja in mod placut valea. Drumul ne conduce pana la 1800 m altitudine, de unde in stanga se lasa drumul nou ce merge spre Azilal. Noi avem totusi in minte sa vedem care e treaba cu drumul vechi, ce sare un pas de 2700 m, optiune care ne-ar permite sa exploram pe indelete valea Ait Bogumez. Si nu e greu sa iti dai seama de ce i se zice “valea oamenilor fericiti”. In primul rand, comparativ cu tiparul majoritatii vailor din Atlasul Inalt, aceasta este mult mai larga, aproape o vale glaciara ca aspect. Raul ce ii da viata are si el un debit constant chiar si in aceasta perioada a anului, care in Maroc este o perioada secetoasa. Acest lucru permite practicarea la scara mult mai larga a agriculturii, fara captari si sisteme complexe de irigatii. Parcelele de pamant arabil sunt mult mai mari si se merita inclusiv o minima mecanizare, aici vazand al doilea tractor de cand suntem in Maroc. Si nu doar tractorul e o prezenta insolita. Si vaca si caii intra in aceeasi categorie pentru standardele din muntii Marocului.

Pe langa toate acestea, cel putin in ultimii ani, turismul si-a adus si el aportul la dezvoltarea zonei. Majoritar pentru trekking (dar nici catararea sau schiul de tura nu trebuie uitate), turistii vin in zona, fapt ce a dus la aparitia unui numar impresionant de gîte, fapt ce a dus la aparitia a numeroase magazine si servicii conexe si toate acestea se reflecta la un moment dat in nivelul de trai al oamenilor.

Acoperisurile sunt binenteles redundate, iar pamantul principalul material de constructie.

Acoperisurile sunt binenteles redundate, iar pamantul principalul material de constructie.

In 12 kilometri cat pedalam pana in Tabant, principala localitate a vaii, avem timp suficient pentru observatii si considerente economice. Daca punem la socoteala faptul ca din lipsa se asfalt, planul nostru cu pasul de 2700 m se amana pentru o data ulterioara si trebuie sa revenim inapoi la intrarea pe vale, cale de alti 12 kilometri, chiar am avut timp de reflectii.

Drumul nou nu mai urca pana la 2700, ci face legatura cu zona premontana printr-un pas de 2250 m, insa diferenta de nivel se mentine, caci inainte de a urca cei 800 m diferenta de nivel pana in pas, drumul coboara initial pana la 1450 m. Fata de alte urcari, aceasta merge totusi mai bine, si nu pentru ca am fi devenit noi niste catararatori mai buni peste noapte, ci pentru ca drumarii marocani au fost de data aceasta milosi cu noi.

Ca si in alte zile, ajungem in pas in jurul orei 16.00, odata cu cea mai buna lumina a zilei si cu inca suficient de mult soare pe cer, pentru a prinde prima parte a coborarii scaldata in lumina calda a amiezii.

Campam inainte de Ait M’hmed si incercam sa mintim noaptea friguroasa cu un foculet, o reminescenta a fantaziilor lui Radu din Anti-Atlas

Date si track: aici

Ziua 15 – Final de poveste.

Dimineata incepe cu un record negativ in ceea ce priveste temperatura: minus 3 grade arata ceasul si nici nu era nevoie de confirmare: bruma de afara si gheata formata pe tenda cortului vorbesc de la sine. Totusi nu avem timp sa asteptam sa ajunga si soarele la noi caci astazi seara trebuie sa fim in Marakesh si pana acolo sa mai tot fie 200 de kilometri de acoperit, asa ca nu ne ramane decat sa speram ca proverbul “cine se scoala dimineata departe ajunge” se va aplica si in cazul nostru. Cei 20 de kilometri pana in Azilal se scurg intr-o ora, cu ceva pauze pentru ultimele fotografii cu Atlasul Inalt. Peisajul s-a schimbat radical fata de acum doua saptamani cand am ajuns in Maroc, caci intre timp, un val de aer rece a adus cu sine si primele ninsori in munti si ceva contrast intre varfurile inzapezite si dealurile acoperite cu plantatii nesfarsite de maslini si portocali de la poalele Atlasului.

In Azilal gasim usor autogara, insa aici nu exista nimic organizat si informatiile privind un potential autobuz spre Marrakesh sunt contradictorii. Dupa prima runda de intrebat oamenii, pare ca nu exista niciun autocar in directia Marrakesh. Dupa a doua runda de intrebari apare un autobuz care ar pleca la ora 14 si cum reusim sa confirmam ora din 3 surse diferite, nu ne ramane decat sa asteptam, pierzand vremea prin autogara unde se amesteca mirosurile de urina cu cele de ulei, penduland intre locurile cu soare si cele cu umbra si mancand mandarine. Autobuzul cu pricina tine de o companie privata, no name pentru noi, si ajunge inca de la ora 13. Asta e bine, caci dispare grija: vin/ nu vine autobuzul.

Track si date aici: aici.

Marrakeshul ne primeste 4 ore mai tarziu cu aglomeratia specifica orei de varf si apoi cu haosul autogarii. Din toate partile rasuna destinatii spre care pleaca urmatoarele autocare: Agadir, Agadir, Agadir
Ouarzazate, Ouarzazate, Ouarzazate etc. Evident ca totul ar putea fi rezolvat foarte usor cu niste peroane fixe pentru fiecare oras in parte, dar atunci nu ar mai fi in stilul marocan de a face lucrurile.

Marocanilor la place sa se manifeste in public, multe lucruri se intampla in strada in vazul tuturor (de la comert la mancare, exceptiile fiind semnele de afectiune intre parteneri, alaptatul etc), oamenii sunt curiosi, iti sustin fara probleme privirea, se ofera sa te ajute cu o informatie/ un sfat, au simtul umorului, iar raspunsul cel mai bun pentru cei agasanti care vor sa iti vanda ceva e: “poate mai tarziu”. Cu o astfel de replica win-win ambele parti vor fi multumite.

In Marrakesh punem bagajele pe bicicleta si ne facem una cu fluxul de oameni, masini, motociclete si biciclete care serpuieste prin medina, ca un miriapod fara inceput si sfarsit, prelingandu-se pe stradute, printre reclame colorate, restaurante, dughene comune si gheretele vanzatorilor ambulanti.

Schimbam hostelul la care am stat in prima noapte, pentru un altul (Hostel Riad Dia) care arata chiar interesant, cu o fantana in mijloc, un portocal in mijloc, lumina naturala intrand de pe terasa descoperita si ciripit de vrabii ce se strecpoara cu usurinta pe sub prelata deschisa, ciripesc de cateva ori si apoi evadeaza din nou deauspra medinei. Mai multe despre riad marocan, structura, arhitectura etc puteti citi aici.

Seara este evident dedicata spectacolului de culori, mirosuri si zgomote din souk-uri. Hotaram sa gasim altceva de mancare decat tajinurile, cuccusurile si harissa din Djema el-Fna, asa ca pornim haihui pe strazi, incercand sa ne departam cat mai mult de centru si sa aflam unde mananca marocanii. Ne oprim mai intai de toate in fata unui vanzator ambulant de la care luam 2 painici din faina integrala, calde si acoperite cu seminte pe care le asortam cu niste masline proaspete. Maslinele din Maroc sunt absolut geniale pentru ca nu sunt pur si simplu masline in saramura, ci sunt murate in diverse amestecuri de ierburi uscate si condimente.

Cu foamea amanata, ne revine cheful de hoinarit si reusim cu usurinta sa ne pierdem printe tarabele care vand orice de la genti, rochii colorate, obiecte din lemn, scaune gonflabile si un infinit de maruntisuri.

Este interesant in egala masura sa observi cum explozia de culoare si agitatie din timpul zilei se transforma in ganguri intunecate mirosind dubios, porti inchise, gunoaie si pisici- stapanele fara echivoc ale acestui univers decrepit, pe masura ce noaptea isi intra in drepturi. Desi souk-urile sunt doar un mic colt al medinei, insa impresia generala este ca jumatate din locuitorii Marrakeshului vand ceva si cealalta jumatate cumpara ce vand primii.

La capitolul culinar, in seara asta vrem sa vedem ce mananca marocanii (care evident ca atunci cand ies in oras nu mananca tajin si cuscus), asa ca sfarsim prin a cumpata clatite uriase cu fineti si banane, prajituri, sandwish cu sepia si salata si daca mai puteam, mai incercam cel putin alte cateva sortimente de street food, caci orasele mari din Maroc abunda de asa ceva. Nu ai nevoie de un festival dedicat. Mancarea este peste tot, de la vanzatorul de nuci si seminte, la burgerii locali, sucul de rodii la coltul strazii, porumbul copt pe tejghea in fata ta si o multime de patiserii cu o varietate nesfarsita de dulciuri. Pentru mine Marocul ramane un regal culinar, cu o mancare incredibil de gustoasa, obtinuta in general din ingrediente simple si putine, dar mereu buna datorita condimentelor folosite si a faptului ca e mereu proaspata daca iti alegi bine locurile din care sa o cumperi/ mananci.

Fara indoiala in aceasta a doua vacanta in Maroc am adaugat noi lectii, noi experiente, noi peisaje, dar am pastrat certitudinea reintoarcerii. La momentul potrivit, va fi si o a treia vizita in Maroc, desi e loc, sunt idei si inspiratie pentru mult mai multe.

Micul dejun, la plecare, de data aceasta in varianta cu unt cu sare, ulei de masline, miere paine si ceai.

Micul dejun, la plecare, de data aceasta in varianta cu unt cu sare, ulei de masline, miere paine si ceai.

Toamna in Atlas.

Toamna in Atlas.

Pedaland spre Valea Oamenilor fericiti, spre care exista din pacate un singur drum asfaltat. Planul nostru de a sari un pas de 2700 de metri a fost din pacate dejucat de un drum cu mult prea mult pietris.

Pedaland spre Valea Oamenilor fericiti, spre care exista din pacate un singur drum asfaltat. Planul nostru de a sari un pas de 2700 de metri a fost din pacate dejucat de un drum cu mult prea mult pietris.

Pauza e masa, cu copii curiosi, pe iarba, sub un soare primaveratic cat se poate de calduros.

Pauza e masa, cu copii curiosi, pe iarba, sub un soare primaveratic cat se poate de calduros.

Acoperisurile sunt binenteles redundate, iar pamantul principalul material de constructie.

Acoperisurile sunt binenteles redundate, iar pamantul principalul material de constructie.

Unduit.

Unduit.

Pedaland spre Ait'Mhamed.

Pedaland spre Ait'Mhamed.

Sfarsit de zi.

Sfarsit de zi.

Ultimul pas de 2200 de metri.

Ultimul pas de 2200 de metri.

Spunand la revedere muntilor inzapeziti.

Spunand la revedere muntilor inzapeziti.

Ultimele raze de lumina peste o Kasbah.

Ultimele raze de lumina peste o Kasbah.

DSC_5024.jpg

DSC_5031.jpg

Foculetul cu a sa caldura, inainte de o noapte in care temperaturile au bine sub limita de inghet.

Foculetul cu a sa caldura, inainte de o noapte in care temperaturile au bine sub limita de inghet.

Infofoliti sub soarele cu dinti al diminetii.

Infofoliti sub soarele cu dinti al diminetii.

Final de poveste, cu bicicletele impachetate in cutii, pe strazile medinei din Marrakech. Vom reveni cu siguranta in anii urmatori in Maroc, idei sunt multe, la fel ca si locuri ramase neexplorate.

Final de poveste, cu bicicletele impachetate in cutii, pe strazile medinei din Marrakech. Vom reveni cu siguranta in anii urmatori in Maroc, idei sunt multe, la fel ca si locuri ramase neexplorate.

DSC_4805

Maroc – Si totusi noua ne plac muntii

Ziua 10- Pedaland pe malul oceanului

Am sta si am pleca in egala masura. Am mai zabovi prin Sidi Ifni pierzand vremea pe plaja ori pe stradutele orasului, privind tacut cum se scurge viata marocanilor obisnuiti, cum micile magazine isi deschid obloanele doar ca sa le inchida la amiaza pentru pauza de pranz sau cum se anima piata.

Insa noua pare ca ne sade mai bine cu drumul si pornim spre nord, sa exploram alte 2 plaje: Legzira si Mirleft.

Legzira ne-ar putea vraji pe amandoi si daca am avea mancare la noi, ne-ar putea face sa ramanem aici cu cortul o seara. O plaja intima si curata (nu pentru ca aici marocanii (si turistii in egala masura) ar lasa mai putina gunoaie, ci doar pentru ca e maturata zilnic de flux), cu formatiuni stancoase interesante de care valurile se sparg ritmic cu mult zgomot si multa spuma, si destul de pustie pentru standardele tarii. Pierdem si noi vremea vreo 45 de minute invartindu-ne incoace si incolo, dar ne continuam pana la urma drumul spre Mirleft.

Mirleft se vrea a fi ceva localitate pentru surferi, insa in afara dimensiunii si a varietatii de fructe si legume de la tarabe nu am gasit nimic interesant. Populatia de turisti tinde sa o egaleze pe cea de localnici, cel putin in centru, asa ca nu e de noi.

5 kilometri nord de Mirleft trebuie sa ne hotaram: urmam in continuare tarmul urcand spre nord, spre Agadir si apoi Essaouira, sau mergem inapoi spre continent, de unde speram sa gasim niste legaturi cu autocare de noapte care sa ne duca inapoi in munti. Ca alternativa la caldura litoralului aveam in minte sa exploram si cel de-al 4-lea drum ce traverseaza Atlasul Inalt, o inlantuire de pasuri, de fapt, intinse intre Ouarzazate si Demnate.

Biciclistul, arcada si lucrarea timpului.

Biciclistul, arcada si lucrarea timpului.

Dam cu usurinta marea pe munte, asa cum facem in fiecare weekend, singurul regret aparent fiind acela ca in munti s-ar putea sa cam murim de frig, comparativ cu temperaturile placute de la malul marii.

Tiznit, orasul in care ajungem e altfel decat orasele din centrul/ sudul tarii. Mai aerisit, parca mai organizat, exotismul ramanand probabil ascuns prin unghere. Aici gasim combinatia de autobuze care ne trebuie, cu schimbat in Agadir, un alt oras cosmopolit ce nu da semne sa doarma nici macar la ora 23.00 cand trecem noi pe acolo. Ma gandesc ce diferenta intre lumea lui Said din orasul unde face liceul si cea de acasa, cele doua locuri negasindu-se la mai mult de 200 de kilometri depatare (mai putin chiar, in linia dreapta).

Afara e inca noapte cand ajungem in Ouarzazate. Ne imbracam cu majoritatea hainelor groase pe care le avem si ne pregatim pentru o zi de pedalat prin Atlasul Inalt. Din nou!.

Date si track: aici

Ziua 11- Si totusi noua ne plac muntii

Autobuzul ne scuipa in intunericul noptii din autogara din Ouarzazate. E ora 5.30 si un frig muscator ce iti taie orice elan de pedalat. Asa ca asteptam cuminti zorii si soarele. La 6.30 se crapa de ziua si in jumatate de ora este lumina bine. Frigul insa a ramas la fel si deja privesc cu teama la noaptea urmatoare si sper sa gasim totusi o cazare cu niste paturi in plus de aruncat peste sacii nostri de vara. Pana una alta ne asternem la drum dupa ce tragem pe noi cam toate hainele din bagaj si pedalam cu tot traficul matinal pe drumul bun ce merge spre Skoura. Dupa 15 kilometri facem stanga si prindem un drum secundar ce ne va trece muntii urmand sa ne scoata din nou in campia Marrakeshului. Drumul R303 este una din cele 4 traversari asfaltate ale Atlasului Inalt si singura varianta asfaltata ramasa neexplorata de noi. In fata ne stau 137 de kilometri despre care nu stim nimic mai mult in afara faptului ca sunt salbatici si putin umblati. In singurul sat de pe vale Ghassa, nimerim fix in ziua de targ si ne facem aprovizionarea cu mandarine, alune, paste varsate si un sandwish cu peste prajit care a fost destul de bun.

Desi pare sa avem de toate, soarele e sus pe cer si da caldura din plin, ziua e tanara, imi lipseste totusi entuziasmul si energia. E una din zilele acelea cand nu se leaga nimic la capitolul efort si decat sa te chinui cu un antrenament esuat, iesi mai castigat daca stai in varful patului cu o carte in mana.

Totusi, cand esti pe drum si in jurul tau oricum nu e niciun petic de pamant prielnic pe care sa pui cortul, nu iti ramane sa te gandesti decat la urmatoarea pedala, precum Bepo din povestea lui Momo, de Michael Ende.

“…it’s like this. Sometimes, when you’ve a very long street ahead of you, you think how terribly long it is and feel sure you’ll never get it swept. And then you start to hurry. You work faster and faster and every time you look up there seems to be just as much left to sweep as before, and you try even harder, and you panic, and in the end you’re out of breath and have to stop–and still the street stretches away in front of you. That’s not the way to do it. You must never think of the whole street at once, understand? You must only concentrate on the next step, the next breath, the next stroke of the broom, and the next, and the next. Nothing else.”

Primele serpentine ivite insa din senin reusesc sa ma scoata din letargie, starea de somnolenta dispare si eu ma umplu parca de energie din fiecare pedala pe care o dau la deal. Urcam pe un drum taiat frumos in versant pana la 2000 m, doar pentru a lasa privirile sa se plimbe pe o mare de varfuri rosiatice, unele deja pudrate de zapada, descoperind sate izolate pe cate un versant si descifrand meandrele drumului dupa fiecare curba. Acum, la a doua vizita in Maroc, geografia partii centrale a tarii capata sens, retina pastrand imagini din fiecare traversare a Atlasului Inalt, din campia de sub noi cu Ouarzazate si Skoura, cu Anti-Atlasul de peste drum, care urmat suficient de consecvent spre est va duce in final la ocean. Ramane insa cu siguranta de explorat tot ce se gaseste la nord de Marrakesh, un fel de terra incognita pentru noi.

Into the Wild (Atlas).

Into the Wild (Atlas).

Unduirile drumului ne poarta fara gres printre varfuri, contabilizam si cate o pana de fiecare pe ziua de azi si profitam la maxim de soarele darnic urcand pasul de 2200 de metri in jurul orei 16.00, cand culorile sunt cele mai frumoase si lumina cea mai blanda.

Din pas drumul se transforma in pista (drum neasfaltat) si pierdem astfel destul de incet altitudine. Locurile se anunta frumoase, firul de apa datatator de viata a aparut si mai jos va aduce cu el primii copaci, primele nuante de verde, primele case cocotate pe versantii insoriti. E o vale inguste ce capata pe alocuri aspect de canion, astfel incat la noi umbra si frigul fac casa buna impreuna. Totusi locurile sunt animate si oamenii se invart de colo-colo carand cele trebuincioase cu magarii. Pare un alt capat de lume, diferit de pustiul Anti-Atlasului dar cu o scurgere unica a timpului in aceasta vale ascunsa bine in munte.

Ne-am dori o zi mai lunga si lumina mai buna sa o exploram pe indelete, insa ne alearga inserarea si tragem pana la urma la un fel de han/ locuinta de munte (gîte d’étape in franceza) ce ofera adapost in conditii spartane, dar totusi intre 4 pereti si cu paturi la discretie.

Frigul de decembrie la cort si aclimatizarea pentru zilele reci de acasa il amanam pentru seara urmatoare.

Date si track: aici

Marea cea mare in varianta cu cer senin si cu ape albastre in dimineata aceasta.

Marea cea mare in varianta cu cer senin si cu ape albastre in dimineata aceasta.

Ajunsi la Legzira, in momentul de reflux.

Ajunsi la Legzira, in momentul de reflux.

Plajele pustii si intinse ale Atlanticului

Plajele pustii si intinse ale Atlanticului

Biciclistul, arcada si lucrarea timpului.

Biciclistul, arcada si lucrarea timpului.

Fuga de valuri.

Fuga de valuri.

Pedaland fara prea mult spor spre Mirleft, cu  un vant ca parea sa bata din toate directiile.

Pedaland fara prea mult spor spre Mirleft, cu un vant ca parea sa bata din toate directiile.

Din nou spre munti, spre Atlasul inalt, cu drumuri ce par desenate cu rigla.

Din nou spre munti, spre Atlasul inalt, cu drumuri ce par desenate cu rigla.

Inapoi spre Atlasul Inalt, pe drumuri ce par desenate cu rigla.

Inapoi spre Atlasul Inalt, pe drumuri ce par desenate cu rigla.

Cismele improvizate, in varianta Ghassa. Si nu, nu am patit nimic de la apa luata de aici.

Cismele improvizate, in varianta Ghassa. Si nu, nu am patit nimic de la apa luata de aici.

Unduit.

Unduit.

Castigam repede inaltime, iar in departare se vad varfurile de peste 3000 de metri ale Atlasului Inalt.

Castigam repede inaltime, iar in departare se vad varfurile de peste 3000 de metri ale Atlasului Inalt.

In Pedale.

In Pedale.

Echiparea pentru prima coborare a zilei.

Echiparea pentru prima coborare a zilei.

Drum unduit, drum intins, amandoua se scurg la fel de repede sub rotile cursierelor.

Drum unduit, drum intins, amandoua se scurg la fel de repede sub rotile cursierelor.

Pe coasta muntelui.

Pe coasta muntelui.

Punctus maximus pentru ziua de astazi.

Punctus maximus pentru ziua de astazi.

Into the Wild (Atlas).

Into the Wild (Atlas).

Pamantul si casele rosii ale Africii.

Pamantul si casele rosii ale Africii.

Ceaiul de seara la Gite d'Etape.

Ceaiul de seara la Gite d'Etape.

DSC_4714

Maroc – Drumul spre ocean trece pe la portile pustiului.

Ziua 8 – Drumul spre ocean trece pe la portile pustiului

“Ah, daca am putea sa retraim zilnic intensitatea vietii de pe drum, fiecare leguma ar fi un motiv de fericire, fiecare dus, un miracol.” (Oybo, Ana Hogas & Ionut Florea)

Nu stim daca sentimentul de zi faina ce ne incearca seara cand intindem cortul la marginea unui drum secundar, insa dubios de aglomerat, se datoreaza faptului ca am lasat azi sub roti o suta de kilometri, ca ne apropiem de ocean, ca am avut parte de vant bun/ nederanjant, pe cand Foreca anunta un adevarat uragan din fata, ori ca peisajul s-a schimbat de atat de multe ori sub ochii nostri.

Cert este ca dimineata zilei ce acum tocmai se incheie ne gaseste motivati sa strangem ceva kilometri sub roti pana incepe uraganul (de regula in jur de 12), asa ca sarim peste micul dejun si pornim la drum putin inainte de 9 profitand de un usor vant din spate. Peiasajul arid (nu ma pot hotari daca sa il numesc martian sau selenar, dar rosul asta al Africii ii apartine fara indoiala) nu-i mai pare sufletului meu atat de greu de suportat, caci pedalez inainte cu promisiunea oceanului.

Si nu ajunge un ocean ca sa adape setea neostoita a desertului. Un sfert din Maroc arata asa. Sate mici, departate si saracacioase, alimentate din bazine de acumulare de unde probabil isi au sursa si cismelele de pe marginea drumului de unde ne umplem regulat bidoanele. Mici parcele de pamant pietros arat cu magarul inhamat la un plug rudimentar pe care ma intreb la modul cel mai serios ce creste. In satele mai rasarite de-a lungul drumului/ unei captari de apa se intind loturi de cateva palme plantate cu morcovi si napi/ cartofi. Daca ar fi sa insumez suprafata careurilor astora de verde, nu cred ca ar depasi gradina unui om gospodar din Romania. O singura gradina de acasa pentru un sat intreg din Maroc. Cred ca doar atunci cand smulgi pamantului indaratnic cateva kilograme de legume poti aprecia morcovii la adevarata lor valoare. In egala masura nu pot sa nu ma intreb, sub influenta recenta a cartii Sapiens a lui Yuval Noah Harari, daca viata oamenilor din aceste locuri nu ar fi fost mai naturala daca ar fi ramas pastori de capre, asa cum mai vedem pe ici pe colo, fara sa inchege asezari permanente.

Ce ii tine oare pe oamenii astia in loc? De ce nu migreaza 100 de kilometri mai spre vest, unde clima e mai blanda, apa mai indestulatoare si (banuiesc eu) subzistenta mai usoara. Caci da, eu nu cred ca in zonele prin care am trecut putem vorbi de altceva decat de subzistenta, o subzistenta in care apa este cea mai pretioasa resursa. Imaginea a doua femei adulte acoperite din cap pana in picioare de sarafanurile lor negre ale caror singura pata de culoare e marginea brodata elaborat cu rosu, auriu, albastru si verde, femei ce scoteau apa dintr-o fantana aflata la 1-2 km de casa lor, cu magarii asteptand cuminti sa isi preia povara bidoanelor de apa, aurul lichid si pretios al familiei, ramane cumva emblematica pentru kilometrii nostri prin Anti-Atlas. Jena ne-a facut sa ne abtinem de la a suprinde momentul altfel decat prin cuvinte, caci nu se cade, noi europeni carora apa ne curge valuri la chiuveta si pe care o irosim zilnic in cantitati indescriptibile sa ne miram altfel decat prin cuvinte de viata din acest colt de lume.

Stau si ma intreb cat de batran e un astfel de copac de argan, si cate generatii s-au jucat deja la umbra lui.

Stau si ma intreb cat de batran e un astfel de copac de argan, si cate generatii s-au jucat deja la umbra lui.

La prima vedere viata aici pare o lupta. O lupta pentru a face rost ori a chivernisi apa, o lupta sa smulgi pamantului un rod, o lupta in care doar cei adaptati precum tufele de scaieti adunati in saci de femei pe care doar le ghicesc pe dealurile golase, date de gol de sarafanele ce le flutura in vant, rezista.

Pe masura ce coboram in locuri cu clima mai primitoare portul femeilor se schimba putin si negrului constant si sumbru al muntilor arizi si batuti de vanturi i se adauga albul maramei ce coloreaza parca putin atmosfera.

Dupa 80 de kilometri pedalati pe ziua de azi si vreo 300 de kilometri in total prin munti coboram la civilizatie, in DN1-ul marocan, ce ne duce dupa 11 km in Lakhsas. O localitate oarecare pe harta, una din putinele localitati pana la inceputul desertului adevarat, cu nisip si dune. Bornele ne arata alternativ urmatoarele 3 localitati mai mari: Guelmim, Tantan si o alta localitate aflata la 500 de kilometri mai departe. Nu ma simt gata sa fac cunostinta cu desertul pe doua roti, dar intrebarile se nasc si imaginatia lucreaza.

Lakhsas e genul acela de asezare marocana ce ne-a lipsit. Putin desprinsa din vestul salbatic ca aspect general al strazii principale, dar plina de agitatia si forfota serii, cu oameni uitandu-se curiosi la tine, cu zeci de mici magazine care vand orice si cu un bazar maricel (acum majoritar inchis) pentru cat de mic e oraselul. Dupa cumparaturile de seara pedalam cu apusul in fata, cautand un ultim loc de cort in lumea dealurilor golase pe care nu cresc nimic mai mult decat arbori de argan. Pentru maine avem in minte o camera cu vedere la ocean si un dus cald.

Date si track: aici

Ziua 9- Simti oceanul?

Ziua de azi ar trebui sa fie o zi scurta. 60-70 de kilometri, majoritar in coborare, asa ca nu ne grabim. Asteptam soarele sa ne usuce cortul dupa prima noapte cu umiditate de cand suntem in Maroc si luam micul dejun, in tihna, impreuna cu Said, un tanar de 17 ani care invata in Agadir si in weekend paste caprele familiei pe terenul pe care ne-am pus noi cortul. Daca initial ne refuza invitatia la cafea, cu putine insistente ni se alatura si pe langa mancarea pe care o impartim, schimbam si cateva impresii despre viata de licean aflat fata in fata cu bacalaureatul marocan.

Ne asternem la drum dupa 10, lasand satele in urma si observand cum usor, usor apropierea de ocean schimba atat configuratia satelor (mai mari, mai inchegate, mai pline de viata), cat si culorile peisajului. Desi arborii de argan si arbustii sunt stapanii absoluti ai dealurilor pietroase, totusi ei sunt din ce in ce mai numerosi, pe alocuri apar palmieri, ori ochii descopera cu incantare un crang de foioase.

Cea mai pregnant schimbarea se simte insa in aer. Si nu o spun la modul metaforic, ci cat se poate de serios, umiditatea si sarea fiind usor de perceput chiar si pentru narile mele mai mereu infundate. Prin urmare, privirea devine si ea nerabdatoare si scruteaza fara incetare orizontul cautand dupa fiecare deal albastrul nesfarsit spre care am pedalat zile la rand prin ariditatea Anti-Atlasului, insa imaginea mult dorita se lasa mult asteptata, iar atunci cand apare, intr-un final, pare mai mult o balta murdara in lumina tulbure a miezului de zi.

Coboram insa lansati spre mica statiune de pe litoral, orasel ce se va dovedi foarte interesant: cateva cladiri in stil art deco ale vechii administratii spaniole (Sidi Ifni a fost pana in anii ’60 colonie spaniola), o structura rectangulara cu strazi ce se intersecteaza in unghi drept (structura ce imi aminteste si ea de Barcelona), agitatia specifica oricarui orasel marocan unde convietuiesc laolalta localurile mai rasarite impreuna cele mai penale dughene, souk-ul cu de toate, cativa turisti si o mana de pasionati de surf ce anima plaja la apus.

Cazarea noastra dupa aproape o saptamana de stat la cort, cu dusul de rigoare si cu o ocazia de a incarca electronice si de singurul set de haine luat dupa noi.

Cazarea noastra dupa aproape o saptamana de stat la cort, cu dusul de rigoare si cu o ocazia de a incarca electronice si de singurul set de haine luat dupa noi.

Cazarea a fost o sansa de la un capat la altul si un loc ce a rotunjit impresia faina a orasului. Maison D’hôtes Tiwaline apare pe booking.com ca avand camere libere, insa ajunsi la fata locului ni se spune ca sunt full booked. Cum stateam noi descumpaniti la usa, cercetand alt optiunj de pe Booking, revine proprietarul si ne spune ca a verificat si intr-adevar una din rezervari se anulase. Ne alegem asadar cu o camera mica dar luminoasa, spartana ca mobilier, dar atragatoare tocmaj prin simplitatea ei, cu fereasta (criteriu foarte important atat in riadurile din Maroc cat si in hotelurile din India), cu baie curata, apa calda si multe prize, cat sa ne incarcam toate electronicele pe care le avem. Imi plac micile detalii de la bancuta vopsita in albastru, la invelitoarea de pat si la combinatia de culori in nuante de galben pal amintind de nisipul plajei, albastrul oceanului dintr-o zi senina si albul curateniei, albul acela puternic si rar de vazut si simtit in Maroc. Alte doua locuri faine din riad sunt camera de zi amenajata cu mult gust si luminata natural pe timp de zi si terasa, aceasta importanta componenta a caselor marocane, un spatiu necunoscut noua, insa pe care clima blanda de aici iti permite sa il exploatezi la maxim si sa il transformi intr-un mic cuib, dupa chipul si sufletul tau, departe de agitatia strazilor si totusi neratand nimic din ce se intampla jos.

Pana la urma am avut de toate in dupa-amiaza de azi, inclusiv valuri si apus de soare la ocean, doar mancarea de peste a lipsit…

Date si track: aici

Text: Mihaela.

Una din cismelele intalnite prin toate satele marocane, ce au in spate un rezervor cu apa si de la care am incerca sa facem cat mai des alimentarea.

Una din cismelele intalnite prin toate satele marocane, ce au in spate un rezervor cu apa si de la care am incerca sa facem cat mai des alimentarea.

Pauza de masa dintr-o comuna din Anti-Atlas, prilej de legume, omleta si binenteles Pepsi.

Pauza de masa dintr-o comuna din Anti-Atlas, prilej de legume, omleta si binenteles Pepsi.

Chiar daca ne apropie de mare Anti Atlasul ramane la fel de deluros.

Chiar daca ne apropie de mare Anti Atlasul ramane la fel de deluros.

Drumuri libere spre Lakassa.

Drumuri libere spre Laksah.

DSC_4532.jpg

Stau si ma intreb cat de batran e un astfel de copac de argan, si cate generatii s-au jucat deja la umbra lui.

Stau si ma intreb cat de batran e un astfel de copac de argan, si cate generatii s-au jucat deja la umbra lui.

Din nou in intrecere cu ultimele raze de soare in cautarea unui loc de cort.

Din nou in intrecere cu ultimele raze de soare in cautarea unui loc de cort.

Pregatirea mesei de seara, ce incepe binenteles cu amorsarea primusului si cu pregatirea ingredientelelor, in seara aceasta un papricas de cartofi, in varianta marocana.

Pregatirea mesei de seara, ce incepe binenteles cu amorsarea primusului si cu pregatirea ingredientelelor, in seara aceasta un papricas de cartofi, in varianta marocana.

Cafeaua de dimineata, de vorba cu Said, un pusti de 17 ani ce iesise dimineata cu caprele si cu care am vorbit in mod suprinzator in Engleza.

Cafeaua de dimineata, de vorba cu Said, un pusti de 17 ani ce iesise dimineata cu caprele si cu care am vorbit in mod suprinzator in Engleza.

Din nou drum intins, nu neaparat cu asfalt bun.

Din nou drum intins, nu neaparat cu asfalt bun.

DSC_4578.jpg

Concurenta Renault 12-lui. Noroc ca rugina nu este o problema in Marocul cel uscat.

Concurenta Renault 12-lui. Noroc ca rugina nu este o problema in Marocul cel uscat.

Cazarea noastra dupa aproape o saptamana de stat la cort, cu dusul de rigoare si cu o ocazia de a incarca electronice si de singurul set de haine luat dupa noi.

Cazarea noastra dupa aproape o saptamana de stat la cort, cu dusul de rigoare si cu o ocazia de a incarca electronice si de singurul set de haine luat dupa noi.

Masa de pranz, in aceasi combinatie de fasole cu linte.

Masa de pranz, in aceasi combinatie de fasole cu linte.

Pe faleza, langa marea cea mare.

Pe faleza, langa marea cea mare.

Explorand Sidi Ifni, cu flerul colonial si cu cladirile art-deco din fostul centru.

Explorand Sidi Ifni, cu flerul colonial si cu cladirile art-deco din fostul centru.

DSC_4627.jpg

Feltul Mihaelei, o bicicleta ce nu a dezamagit deloc anul acesta.

Feltul Mihaelei, o bicicleta ce nu a dezamagit deloc anul acesta.

Calatorii, armasarii si oceanul.

Calatorii, armasarii si oceanul.

Pe langa farul din Sidi Ifni.

Pe langa farul din Sidi Ifni.

DSC_4659.jpg

DSC_4675.jpg

Surful, un sport ce odata si odata tot trebuie incercat.

Surful, un sport ce odata si odata tot trebuie incercat.

In asteptarea apusului

In asteptarea apusului

Apusuri africane, aproape tras la indigo cu cel de acum 3 ani de zile din Agadir.

Apusuri africane, aproape tras la indigo cu cel de acum 3 ani de zile din Agadir.

DSC_4705.jpg

Ultimul val si ultima raza de lumina.

Ultimul val si ultima raza de lumina.

DSC_4439

Maroc – Ce ar fi desertul fara oaze?

Ziua 6- Ce ar fi desertul fara oaze?

Pentru astazi avem un singur plan clar in minte: sa ajungem in Tafraoute si sa ne facem plinul cu fructe si legume. Intre Maroc si nordul Indiei nu exista termen de comparatie in ceea ce priveste diversitatea produselor, chiar si in cele mai mici magazine din cel mai izolat sat din Anti-Atlas. Totusi diversitatea e formata majoritar din alimente neperisabile, fructele si legumele proaspete regasindu-se doar in oferta oraselor mai maricele.

Desi harta ne spune ca inainte de Trafaoute trebuie sa sarim un pas, dimineata realizam ca suntem aproape de punctul maxim al urcarii si intre noi sI festinul de fructe si legume promis nu se interpun decat vreo 600 m de serpentine.

In Tafraoute ajungem la fix sa ne adapostim de ploaia ce vine in urma noastra si pregetam in oras cu diverse planuri si cumparaturi mai bine de 2 ore.

Palmieri fosnind in vant, o luna incredibil de luminoasa, nori alergand pe cer si probabil unul din cele mai frumoase locuri de cort din periplul nostru prin Maroc.

Palmieri fosnind in vant, o luna incredibil de luminoasa, nori alergand pe cer si probabil unul din cele mai frumoase locuri de cort din periplul nostru prin Maroc.

Nici macar atunci cand ne asternem in final la drum spre Ait Mansour nu putem spune ca avem parte de drum intins, caci ploaia ce vine si trece in valuri ne sileste la mai multe pauze la adapostul diversilor bolovani imensi de granit imprastiati haotic pe marginea drumului.

Parasim drumul plat ce merge spre Pietrele Albastre si prindem serpentinele ce ne vor urca din nou la 1650 m pe versantii invaluiti in ceata. Urcarea ce nu ne asteptam sa fie atat de lunga ne ia prin suprindere si ne simtim usurati cand ajungem in Taloust unde gasim ceva magazine si reusim sa facem aprovizionarea pentru seara, pentru ca mai apoi sa coboram pana in cheile Ait Mansour si sa punem cortul pe o albie de rau, intre palmieri. Locul de cort de astazi, intr-un luminis ramas intre trunchiurile inalte, cu frunzele late ca niste evantaie imense miscandu-se deasupra capetelor noastre, cu norii ce alearga pe cer purtati de vantul de 4 m/s si dezvelind din cand in cand o luna aproape plina ce lumineaza puternic aerul curat al noptii, impreuna cu mirosul de frunze putrede, radacini, nisip si mare, sa prevada oare noptile urmarmatoare din oazele ce ne vor mai iesi in cale?

Meniul din seara asta e cuscus cu sos de legume (pasta de tomate, ceapa, morcov, ciuperci si dovlecel).

Date si track: aici

Ziua 7- Foame mare. Toate magazine-s inchise

Ziua de azi a fost fara indoiala o zi a contrastelor. A inceput bine in palmeria de dinainte de Ait Mansour dar a continuat prost peticind 3 gauri/ taieturi in salteluta. Salvam dimineata cu o omleta si ne asternem la drum pe la 12, fara prea mare hotarare, caci stiam ca azi avea sa fie o zi cu vant hain dinspre vest, zi in care cel mai bun lucru pe care puteai sa il faci ar fi fost sa stai cu cortul intre palmieri, sa le asculti fosnetul coroanelor si sa privesti norii care alearga ca nebunii. Doar ca pe stomacul gol niciuna din activitatile astea boeme nu are haz si noi pornisem la drum, de fapt, ca sa cautam ceva de mancare. Faptul ca toate magazinasele din Ait Mansour erau inchise nu ne-a dat prea mult de gandit, am continuat sa coboram spre un sat mai mare unde ar fi trebuit sa gasim fara probleme magazine. Si ele existau, doar ca erau inchise fiind vineri- ziua sfanta la musulmani. Nu e prima zi de vineri prinsa intr-o tara musulmana. Acum 3 ani, tot in Maroc am prins inclusiv nasterea profetului Mohamed si de foame tot nu am murit. Doar ca acum ne aflam intr-un satuc, cu o populatie probabil destul de religioasa si realitatea e ca toata lumea pare sa respecte ziua de odihna, moschea fiind punctul central spre/ dinspre care migreaza oamenii. Noroc cu cismelele de pe marginea drumului, ca macar apa e la discretie.

Cu burta goala nu ne ramane decat sa luam sub roti cei 14 kilometri de asfalt ce ne despart de urmatorul sat, unde speram noi, fie oamenii nu sunt la fel de religiosi, fie au terminat de sarbatorit si afacerile sunt afaceri. Distanta se scurg printr-un pustiu absolut, cu un vant hain din fata si de n-as fi eu in carne si oase ci doar avatarul meu, pe cuvant daca nu as da eject din jocul asta bun de testat nervii.

Lasand in spate sursa de apa si oaza Anti Atlasul revine la forma primordiala.

Lasand in spate sursa de apa si oaza Anti Atlasul revine la forma primordiala.

In satul cu pricina in afara de cateva aparitii fantomatice de femei invaluite din cap pana in picioare si 2 magazine inchise, altceva nu e de gasit. La unul dintre ele insa il gasim pe propietar si facem rost de ceva dulciuri pe post de mancare si avem macar certitudinea ca nu vom muri de foame. Aparent in 10 kilometri, la drumul principal ar mai fi sanse sa dam de un magazin deschis, insa pana acolo ne mananca vantul si urcarile din Anti-Atlas. In timp ce imping la pedale in ritm de granny gear am certitudinea ca muntii astia arizi, monitoni si inospitalieri nu imi plac neam. Mie sa imi dati iarba, frunze galbene, un strop de verde si unul de albastru si nu doar vant ce suiera nebun prin campuri nesfarsite de pietre.

Magazinul mult-promis il gasim in Izerbi si Radu ar cumpara jumate din el, daca ar putea. Luam tot ce ne face cu ochiul si ne stabilim tabara de indata ce iesim din sat. Faptul ca s-a oprit totusi vantul, plus culorile frumoase ale apusului impreuna cu luna rasarita totusi parca prea devreme, ne mai cresc putin moralul. Sau sa fie sticla de 500 ml de bautura neagra si acidulata care se vinde cu mottoul “gusta si savureaza fericirea?”. Greu de spus care a fost motivul real, cert e ca dupa o salata de rosii cu ton mancata din caldura sacilor de dormit, ziua de maine in care se anunta acelasi vant nebun din fata nu se mai arata asa ingrijoratoare la orizont.

Date si track: aici

Prima zi cu nori de ploaie, purtati cu repeziciune peste peretii stancosi ai Anti Atlasului.

Prima zi cu nori de ploaie, purtati cu repeziciune peste peretii stancosi ai Anti Atlasului.

DSC_4339.jpg

S-ul perfect pe coborarea catre Tafraoute.

S-ul perfect pe coborarea catre Tafraoute.

Masa improvizata de pranz, cu salata cu ton, masline, paine proaspata, adapostiti de ploaie intr-un gang din Souk-ul din Tafraoute.

Masa improvizata de pranz, cu salata cu ton, masline, paine proaspata, adapostiti de ploaie intr-un gang din Souk-ul din Tafraoute.

Inca o pauza de ploaie, sub un bolovan predestinat gasit pe marginea drumului.

Inca o pauza de ploaie, sub un bolovan predestinat gasit pe marginea drumului.

Miros de ploaie de vara, de nisip ud si o atmosfera ce pare rupta din Maghrebul lui Camus.

Miros de ploaie de vara, de nisip ud si o atmosfera ce pare rupta din Maghrebul lui Camus.

Dupa inca un pas de 1600 de metri urmeaza o coborarea spre oazele din Ait Mansour.

Dupa inca un pas de 1600 de metri urmeaza o coborarea spre oazele din Ait Mansour.

Rosul defileului si o usoara panica legata de  nevoia unui loc de cort.

Rosul defileului si o usoara panica legata de nevoia unui loc de cort.

Salvati de Palmeria din Ait Mansour.

Salvati de Palmeria din Ait Mansour.

DSC_4389.jpg

Palmieri fosnind in vant, o luna incredibil de luminoasa, nori alergand pe cer si probabil unul din cele mai frumoase locuri de cort din periplul nostru prin Maroc.

Palmieri fosnind in vant, o luna incredibil de luminoasa, nori alergand pe cer si probabil unul din cele mai frumoase locuri de cort din periplul nostru prin Maroc.

Ai zice ca pedalezi printr-o gradina botanica, si nu poti sa nu te intrebi cat de batrani sunt unii dintre palmierii prin care pedalezi.

Ai zice ca pedalezi printr-o gradina botanica, si nu poti sa nu te intrebi cat de batrani sunt unii dintre palmierii prin care pedalezi.

Prindem viteza manati de un vant cat se poate de prielnic din spate.

Prindem viteza manati de un vant cat se poate de prielnic din spate.

DSC_4454.jpg

Lasand in spate sursa de apa si oaza Anti Atlasul revine la forma primordiala.

Lasand in spate sursa de apa si oaza Anti Atlasul revine la forma primordiala.

There be camels - bucata de drum unde am intalnit mai multe camile decat masini.

There be camels – bucata de drum unde am intalnit mai multe camile decat masini.

Inca un pas de 1600 de metri, si din nou ne grabim la vale, sperand sa gasim un sat si un magazin salvator pentru noaptea urmatoare.

Inca un pas de 1600 de metri, si din nou ne grabim la vale, sperand sa gasim un sat si un magazin salvator pentru noaptea urmatoare.

Ritualul fiecarei seri, pescuirea tepilor, a crengilor si a pietrelor ascutite.

Ritualul fiecarei seri, pescuirea tepilor, a crengilor si a pietrelor ascutite.

In loc de noapte buna.

In loc de noapte buna.

DSC_4259_01

Maroc, primele pedale prin Anti Atlas

Ziua 4-Facem cunostinta cu Anti-Atlasul

Fata de alte dimineti eu sunt de data asta prima care face ochi cand se crapa de ziua si daca ne-am mobiliza acum, chiar am reusi sa plecam la 8. Insa sub pretextul faptului ca proprietarul nu ar deschide magazinul la ora asta ca sa ne putem recupera electronicele puse la incarcat, mai pregetam in sacii de dormit si reusim sa plecam la clasica ora 9 si ceva. Avand in vedere insa ca incepem ziua de pedalat cu o lunga coborare, atmosfera e relaxata. Serpentinele drumului ne poarta fara efort la vale, cale de vreo 20 si ceva de kilometri. Calitatea asfaltului variaza de la decent in prima parte, excelent la mijlocul coborarii cand ne trezim pe un drum cu 2 benzi pe bune si pana la prost si foarte prost pe ultima portiune, prin campie, unde se si lucra la latirea drumului.

De-ale Atlasului, cu un asfalt ce ne-a zdruncinat destul de bine pe primii kilometri.

De-ale Atlasului, cu un asfalt ce ne-a zdruncinat destul de bine pe primii kilometri.

La 36 de kilometri scursi din pas, masurati pe ceas si notati pe indicator intersectam un drum principal, plictisitor dar cu aafalt impecabil, care ne invita parca sa ne asternem la drum. Ne iese cu adevarat abia dupa o pauza de masa in Oulad Berhil unde am mancat cea mai gustoasa mancare de cand suntem in Maroc, mancare pentru care am platit supra-pretul de turisti cu inima usoara.

Fasole, pui, burta si ceai cu muult zahar. Cubul de zahar are alte dimensiuni in Maroc.

Masa a fost chiar prea imbelsugata si am mai avut nevoie de o pauza de dulce ca sa lasam timp pranzului sa se digere putin. Cand ne asternem in final la drum, apasam pedala si cu o medie de 30 km/h intram in Taroudant.

Dupa ultimele cumparaturi high class (gen paste si conserva de ton) iesim din oras in directia Agadir. Cum drumul principal nu promite nimic altceva decat trafic, facem stanga cu prima ocazie si luam cap-compas primele clinuri alte Anti-Atlasului. Desi acest lant montan e considerabil mai scund fata de Atlasul Inalt, pedalatul nostru incepe din nou din campie, de la 200 si ceva de metri, asa ca de urcari nu o sa ducem lipsa. Ne vor lipsi altele gen fructe, legume, oferta diversa de la magazinele din satele mai mari etc. Profilul Anti-Atlasului promite ariditate, asezari rare si saracacioase si aventura.

Drumul spre Irgherm pe care il prindem ne prezinta toate ingredientele din prima: cale de 20 de kilometri nimic altceva decat teren pietros cu arbusti ori copacei teposi de argan. Prin colbul parcelelor capre si pastori isi tarasc la fel de fara rost picioarele. Cei 10-20 de kilometri de asfalt aplicat pe o singura banda separa 2 lumi diferite: Marocul viitorului cu de toate si orice (de la infrastructura, mici afaceri/ cooperative, la verdele unei surse de apa) si un Maroc inghetat in timp, in care satele sunt aglomerari prafuite de cateva case si un magazin comunal. Oamenii in schimb sunt calzi si par mai entuziasmati de cat noi de prezenta noastra pe aici, pe drumuri mai mult ca sigur ocolite de turisti, caci dubiosul P1723 nu apare ca recomandare in niciun ghid turistic. Dar poate tocmai asta va da nastere unor experiente umane autentice departe de Marocul comercial.

Seara ne prinde la baza unei serii de serpentine pe care le lasam pentru maine si din 3 locuri de cort care mai de care mai putin atractive il algem pe cel cu cele mai putin piete si cu o bruma de pamant prafos care sa ne permita sa infigem cuiele de la cort. Radu imi spune ca trebuie sa ma obisnuiesc cu oferta saracacioasa a desertului si sa invat sa apreciez asemenea locuri de cort. Macar cerul e ca in fiecare noapte un loc de mii de stele, la care se adauga sclipirile satelor mari din vale si lumina alba si puternica a lunii in crestere. Intr-o a asemenea atmsofera schimbam in sfarait mancarea clasica de linte pe niste paste cu sos de rosii cu porumb si cu ton, masa de seara ce ne multumeste pe deplin pe amandoi. Desi nu avem la noi decat strictul necesar, cu putina imaginatie se pot gati niste mese de seara gustoase si variate, care sa te tina departe de mancare goala si generica pe care o cumperi din magazine satesti (intr-o postare ulterioara am sa detaliez bagajul avut si modul in care ne organizam pentru masa de seara).

DSC_4229.jpg

Date si track: aici

Ziua 5- Aprofundam nimicul

Dimineata incepe cu o cafea si ceva dulce, cat sa ne dea energie pentru urcarea ce ne sta in fata. Serpentinele merg insa bland, taiate in coasta muntelui si ne poarta printr-o salba de sate iesite din harta, unde toti copiii se ingramadesc pe marginea drumului ca la urs. Satele sunt mici si saracacioase, multe case neterminate, lipseste cumva agitatia perpetua din asezarile mai inchegate. Nici mcar chemarea la rugaciune nu pare sa vrea sa tulbure linstea nimicului. Caci prin aceste locuri, intre sate cel putin, te apropii de definitia nimicului ecologic. Doar dealuri pline de pietris roscat, suprapunandu-se pana la linia orizontului, ca niste burti sterpe din mitul Ionei reinventat. Radu spune ca se simte ca intr-un joc ieftin, facut de un grafician prost, in care din lipsa de bani s-a folosit mereu aceeasi imagine, doar dunga bituminoasa a drumului fiind redesenata.

In rarele ocazii cand pe langa sate se vad mici parcele de pamant pietros sapate la cazma/ arate cu plugul tras de magari (caci utilaje nici nu am vazut si nici nu ar avea rost pe aici), singurul cuvant care imi vine in minte este a imblanzi. Desertificarea e o realitate curenta si palpabila aici, apa e o resursa pretioasa captata si pastrata in bazine sapate sub nivelul solului si viata aici imi pare undeva la granita intre lupta cu morile de vant, inutilitate si eroism.

Facem cumparaturile de seara din singurul sat mai mare intalnit azi Ait Abdellah si ne gasim loc de cort intr-o zona terasata, ce ofera niste iarba uscata, oferta buna pentru locurile in care ne aflam.

Date si track: aici

Infofoliti si gata de plecare in Tizi'n'Test/

Infofoliti si gata de plecare in Tizi'n'Test/

Totul e la vale de aici, 1800 de metrii de coborat pana in Taroudant.

Totul e la vale de aici, 1800 de metrii de coborat pana in Taroudant.

Ac de par.

Ac de par.

Privind spre Valea Sous.

Privind spre Valea Sous.

De-ale Atlasului, cu un asfalt ce ne-a zdruncinat destul de bine pe primii kilometri.

De-ale Atlasului, cu un asfalt ce ne-a zdruncinat destul de bine pe primii kilometri.

Pauza, soare, zambete si datul hainelor jos pe masura ce pierdem din altitudine.

Pauza, soare, zambete si datul hainelor jos pe masura ce pierdem din altitudine.

Pauza de masa pe drumul spre Taroudant, cu o combinatie de pui, mancare de burta si fasole, toate foarte bine pregatite.

Pauza de masa pe drumul spre Taroudant, cu o combinatie de pui, mancare de burta si fasole, toate foarte bine pregatite.

Bucatarul uneia din cele mai reusite mese din excursia noastra din Maroc.

Bucatarul uneia din cele mai reusite mese din excursia noastra din Maroc.

Drum intins spre Anti-Atlas, in locul in care parasim drumul principal.

Drum intins spre Anti-Atlas, in locul in care parasim drumul principal.

In cautarea unui loc de cort cu vise la iarba de acasa.

In cautarea unui loc de cort cu vise la iarba de acasa.

DSC_4229.jpg

Gata de culcare, cu foamea de ciclist potolita, sub o luna aproape plina si cu valea Souss in departare.

Gata de culcare, cu foamea de ciclist potolita, sub o luna aproape plina si cu valea Souss in departare.

Gata de ritualul de a strange lucrurile in fiecare dimineata.

Gata de ritualul de a strange lucrurile in fiecare dimineata.

Cafea, ciocolata si dulciuri, modul perfect de a incepe ziua.

Cafea, ciocolata si dulciuri, modul perfect de a incepe ziua.

Si in Anti-Atlas e mult de urcat, aici castigand rapid inaltime.

Si in Anti-Atlas e mult de urcat, aici castigand rapid inaltime.

DSC_4285.jpg

Drumuri pustii si sate la fel de pustiu, printr-un peisaj ce ne aminteste ca Sahara nu e deloc departe.

Drumuri pustii si sate la fel de pustiu, printr-un peisaj ce ne aminteste ca Sahara nu e deloc departe.

Oare TelDrumul Marocanilor lucreaza cu la fel de mult spor? In orice caz pentru ciclisti e de bine.

Oare TelDrumul Marocanilor lucreaza cu la fel de mult spor? In orice caz pentru ciclisti e de bine.

Momentul in care relieful devine din nou stancos si in departare incep sa se vada din nou varfuri de peste 2000 de metri.

Momentul in care relieful devine din nou stancos si in departare incep sa se vada din nou varfuri de peste 2000 de metri.

Locul de cort din seara asta, de data asta cu tot un tapsan cu iarba.

Locul de cort din seara asta, de data asta cu tot un tapsan cu iarba.