Category Archives: Cursiera

A7203756

Sierra de Grazalema si Alcornocales, in mod de bikepacking

Ziua 3 – Sambata – Sierra de Grazalema

Nu ne lasam cu buteliile si ne pierdem pe stradutele din Ronda in speranta ca vom gasi buteliile potrivite sau macar un arzator Campingaz. Nu avem sansa asa ca ne paste in continuare mancare rece.

Cum mana mea e mai bine si Radu viseaza la cort, natura si iarba verde, punem bagajele pe biciclete si pornim in mod bikepacking sa descoperim 2 parcuri naturale: Sierra de Grazalema si Alcornocales. Pe primul incepem sa il tesem constiincios pe toate partile. Dupa prima ora de pedalat in care ma intreb de 10 ori de ce nu am continuat sa facem ture de o zi in circuit si fara bagaje, ca sa te poti bucura cu adevarat de cursiera, ma reobisnuiesc atat cu apasatul aprig in pedale, cat si cu modul in care se simte bicicleta incarcata in curbe. Drumurile pe care mergem sunt insa in egala masura pitoresti si pustii.

In Grazalema facem cumparaturi, invartindu-ne putin prin inima unui pueblo blanco si continuam cu gandul sa gasim un loc de cort. Daca de regula incepem sa ne uitam dupa un loc de cort cam cu o ora inainte sa se intunece, pentru ca Spania nu e foarte darnica in asemeanea locuri, de data asta ne-am extins intervalul de cautare la 1h30 min. Nu e delic simplu cand pe stanga si pe dreapta ai ori garduri nesfarsite, ori versanti abrupti si neprimitori. Dupa prima ora in care nu am gasit absolut nimic (si trebuie spus ca pentru Spania ne-am coborat standardele destul de mult) ne iese in drum un camping si il salvam in memorie caci e foarte posibil ca cel mai wild loc sa fie pana la urma un camping. Hotaram sa mai mergem totusi o jumatate de ora si cu 5 minute inainte sa expire timpul limita ochiul nostru format gaseste sub noi un petec generos de iarba. Fara gard, ascuns de drumul mare si mai presus de toate cu apa, e o raritate absoluta pentru Spania. Paraul e cald ca intr-o zi de vara romaneasca, asa ca ne si imbaiem cat sa dam transpiratia jos de pe noi. Maine continuam explorarea celor doua parcuri naturale in directia Tarifa- cel mai sudic punct al continentului.

Ziua 4 – Duminica- Arcornoclaes

Cred ca fara voia noastra am gasit singurul loc din Andaluzia unde erau sanse sa se puna roua pe cort. In rest am dormit insa nederanjati si in ciuda pronosticurilor optimiste facute de Radu cu o zi inainte, nu plecam decat dupa 10.30. Caci deh, cortul trebuie sa se usuce, porridgeul sa se umfle etc.
Mai rau chiar, pana pe la 12 cand plecam din Ubrique abia facusem 10 kilometri. De acolo prindem o prima urcare superba pe niste serpentine ce ne poarta parca prin primavara pana la granita dintre doua parcuri naturale: Grazalema si Arconocales.

Intr-un fel toate mini-concediile de la sfarsit de februarie si de inceput de martie sunt o modalitate de a te bucara de primavara de mai multe ori. Cum a fost spre exemplu si dimineata petrecuta in lunca raului, cu iarba ce mirosea a proaspat, cu roua si cu ciripit de pasarele.

Intr-un fel toate mini-concediile de la sfarsit de februarie si de inceput de martie sunt o modalitate de a te bucara de primavara de mai multe ori. Cum a fost spre exemplu si dimineata petrecuta in lunca raului, cu iarba ce mirosea a proaspat, cu roua si cu ciripit de pasarele.

Daca primul are urcari serioase si pasuri, al doilea este mai mult o zona de dealuri suprinzator de bogate in vegetatie, arbustii si copacii crescand pe un sol destul de arid, granitic ca aspect. Drumul se scurge ondulat pe coasta acestor dealuri, lipsit de trafic si fara diferente mari de nivel. Perspectivele sunt initial limitate si blocate de vegetatie dar cand ne apropiem de limita parcului, incepem sa recunoastem la orizont masive prim care am fost zilele anterioare (Sierra de las Nieves de ex.).
Coboram lansat spre Jimena de la Frontera de unde aprovizionam cu paine si portocale de la o benzinarie, ca mai apoi sa ne incepem o data cu dupa amiaza drumul de reintoarcere spre masina. Cei 50 km ramasi nu sunt fezabili in orele de sfarsit de zi, asa ca va trebui din nou sa gasim loc de cort. Task de altfel cu grad sporit de dificultate in tara miilor de garduri. Pentru un om venit dintr-o tara unde poti sa te urci pe orice deal iti place si sa vezi apusul, ingradirea din Spania este frustranta si cand voi reveni acasa voi aprecia si mai mult libertatea de miscare de care avem parte zi de zi. Daca in orice alta tara imi permit sa caut cel mai fain loc de cort, aici ma multumesc daca gasesc ceva fara gard si care sa nu fie la marginea drumului. Radu spune ca drumul are grija de drumet si pana acum asa a fost, gasind mereu la timp apa de baut, mancare, apa de spalat. Doar cu locurile de dormit e mai complicat, caci drumul ar ajuta, daca ar fi lasat liber si nu incorsetat cu garduri. Gasim la limita ceva, intr-o padurice pe coama unui deal si ma bucur sincer ca de maine scap de stresul asta.

Luni ziua 5- Grazalema again

In afara de vizita unui mistret noaptea a trecut fara evenimente notabile. Abia dimineata cand ne strangeam bagajele am observat ca in saua in care ne instalasem ajungea o poteca de animale. Vantul ne face sa ne miscam repede si o luam din loc repejor, cu gandul de a ajunge mai repede inapoi la masina. Cea mai faina portiune a acestor ultimi kilometri a fost un drum secundar ce lega Algatocinul de firul vaii prin care trece calea ferata. Aici nu ajunsesera inca gardurile si banda ingusta de asfalt se strecura printre livezi de un verde crud, tinandu-se totusi pe versantul drept al unui canion cu talveg stancos.
Ultima urcare spre satul unde avem masina (Benaojan) se scurge incet, pe un asfalt zgrumturos si in plin soare, bagajele atarnand parca ca niste pietre de moara. Pana si Radu e fericit sa scape de ele si sa se suie pentru cateva ore pe cursiera usoara.

Incarcati si gata de drum.

Incarcati si gata de drum.

Cele 6-7 kilograme in plus se simt cat se poate de serios pe orice urcare mai abrupta.

Cele 6-7 kilograme in plus se simt cat se poate de serios pe orice urcare mai abrupta.

In fata Sierra de Grazalema si un front de nori ce au omorat pe ziua e azi orice lumina interesanta.

In fata Sierra de Grazalema si un front de nori ce au omorat pe ziua e azi orice lumina interesanta.

A7203623

In centru ceva intre sarbatoare, o zi normala de sambata si un ultramaraton in desfarurare.

In centru ceva intre sarbatoare, o zi normala de sambata si un ultramaraton in desfarurare.

Un supermarket numit speranta.

Un supermarket numit speranta.

Singurul pas al zilei, la 1200 de metri. De aici urmeaza 800 de metri de coborare pana in El Bosque.

Singurul pas al zilei, la 1200 de metri. De aici urmeaza 800 de metri de coborare pana in El Bosque.

Cu sulul de biscuiti la purtator.

Cu sulul de biscuiti la purtator.

Rutina e seara, cu spalatacit si cu un loc de cort cat se poate de linistit in lunca raului.

Rutina de seara, cu spalatacit si cu un loc de cort cat se poate de linistit in lunca raului.

Spre Arconocales.

Spre Arconocales.

Asfalt perfect si un cer de cristal.

Asfalt perfect si un cer de cristal.

A7203713

Coborarea spre mediterana, cu temperaturi de peste 20 de grade si cu paduri cum nu ne-a mai fost dat sa intalnim pana acum.

Coborarea spre mediterana, cu temperaturi de peste 20 de grade si cu paduri cum nu ne-a mai fost dat sa intalnim pana acum.

Nu foarte aridul Sierra de las Nieves.

Nu foarte aridul Sierra de las Nieves.

Locul de cort de urgenta din seara asta ce a venit cu tot cu vizita noctura a unui mistret pe care cred ca l-a suprins putin cortul gasit in poteca.

Locul de cort de urgenta din seara asta ce a venit cu tot cu vizita noctura a unui mistret pe care cred ca l-a suprins putin cortul gasit in poteca.

Mega-conul.

Mega-conul.

Pueblos blancos.

Pueblos blancos.

A7203756

De aici tot la vale si inapoi spre masina.

De aici tot la vale si inapoi spre masina.

Drumuri secundare cu asfalt perfect.

Drumuri secundare cu asfalt perfect.

A7203509

Montes de Malaga si Sierra de las Nieves, primele zile in Andalucia

Daca pana acum o saptamana de abia asteptam sa ne asternem la drum prin Andalusia, o tendinita aparuta dupa tura din Iezer si un studiu aprofundat al zonei au ridicat noi dileme si intrebari: voi putea oare sa pedalez zile la rand cu orteza? Vom gasi locuri de cort, sau ne vom lovi de nesfarsite garduri? Ce facem cu zonele plictisitoare in care se intind cat vezi cu ochii maslini crescuti soldateste pe solul pietros? Tot plimb omuletul pe Google Maps si nu gasesc deloc ceea ce imi doresc sa vad. Asa ca reconfiguram pentru flexibilitate maxima: inchiriem o masina in care putem si dormi, facem ture de o zi fara bagaj si imbinam sportul cu vizitele culturale.

De la Malaga nu aveam asteptari prea mari. Un simplu punct de plecare, un hub unde gasim masina, facem ultimile cumparaturi, asamblam bicicletele, ne asiguram ca ele sunt si functionale si ne asternem la drum spre inima Andalusiei. Insa asa-i cand pleci cu asteptari mici: e loc sa fii suprins. Si sa apreciezi ce vezi in jur: un oras considerabil mai curat decat cele de prin Italia, structurat rectangular, asa cum suntem deja obisnuiti din nord, insa in primul rand un oras relaxat. In mod cert aceasta prima impresie se datoreaza si faptului ca am ajuns in Malaga in zi de sarbatoare, mai precis in ziua nationala a Andusiei si la ora 9 dimineata, in loc de oameni grabiti spre job si trafic infernal avem parte de magazine inchise, oameni iesiti la alergat si nenumarati altii pe cursiera. Pare ca jumatate din locuitori fac miscare, si asta nici nu cred ca e greu cand ai parte de tempertaturi de 15 grade in luna ianuarie. M-am uitat cu jind o iarna intreaga la temperaturile si soarele din Malaga. Iar dupa ce am dat o tura prin muntii din jur, sunt convinsa ca as putea sa imi petrec aici o iarna.

Montes de Malaga

Dupa ce am inchiriat masina dorita si am asamblat bicicletele intr-o parcare pe malul marii, ne-am asternut la drum pentru o tura de jumatate de zi. Oricum ar fi, faptul ca am rezolvat pana acum doua aspecte esentiale: masina si biciclete functionale fac din ziua de azi o zi foarte buna. Tot ce vine peste e bonus

Asfalt impecabil, munti, orasele albe, ce poti sa-ti doresti mai mult?

Asfalt impecabil, munti, orasele albe, ce poti sa-ti doresti mai mult?

Insa Malaga continua sa ne suprinda. In 3 kilometri de la masina traficul devine inexistent, drumul se ingusteaza si incepe sa urce hotarat, pe alocuri cu gradiente fanteziste precum 18%. Diferenta de nivel se strange in putini kilometri aici, cand urcarile tasnesc parca din mare. Dealurile uscate de pe google maps nu sunt insa chiar asa de rele. La vremea asta sunt chiar suprinzator de verzi, cu floricele pe marginea drumului, cativa pomi fructiferi intarziati prin curtile oamenilor si case albe imprastiate pe dealuri. La peste 600 m, padurile de pin aninate pe versantii abrupti isi arunca umbra si pe marginea drumului si coloreaza in acelasi timp atmosfera.

Oprim scurt la un restaurant pentru o cafea suprinzator de buna. Daca dulciuri nu sunt din lipsa de magazine deschise, macar cofeina sa fie. Ne petrecem orele pe drumuri frumoase ce merg serpuit pe dealuri, asteptand sa se imblanzeasca lumina. Prea putine masini au trecut pe langa noi. Drumuri atat de libere nu cred ca am vazut nici macar in Maroc.

Coborarea de 900 m diferenta de nivel e desenata in serpentine perfecte ce fac ca marea sa se apropie vertiginos de noi. Pe malul Mediteranei ne vom sfarsi si ziua. Masa de seara e trista caci nu poti lega mare lucru din niste conserve, dar prajitura de la final si sunetul valurilor salveaza cumva situatia.

Track si date aici: https://www.strava.com/activities/2182389780

Sierra de las Nieves

Astazi avem pe lista de dimineata cateva aspecte administrative, respectiv cumparaturi din Decathlon. Soarta face sa ne iasa in drum si un Lidl astdel incat sa respectam proverbul: Lidl si Decathlon au facut din mine om.

Planul era sa conducem pana in Ronda si sa facem pornind de acolo o tura de cateva ore, dar odata ce parasim Malaga (aproximativ din Alhaurin de la Torre) locurile devin faine pentru pedalat si traficul este inexistent. Este clar de retinut pentru o data urmatoare. Dupa vreo 40 de km Radu nu mai rezista, scoatem bicicletele din masina si desenam pe genuchi o tura. Punctul de interes de azi se numeste Sierra de las Nieves si vine la pachet cu cateva urcari faine, prima spre El Burgo si cea de a doua spre Ronda. Asfalt bun, trafic inexistent, soferi foarte atenti cu biciclistii. Presimt ca o sa mai revenim in zona caci Marocul cere si el putin varietate si logistica unei vacante in Malaga cea vesnic calda si insorita este cat se poate de simpla. In El Burgo oprim pentru o cafea si din nou avem parte de una foarte buna. Cum tocmai incepuse siesta si noi am prins aripi de la cafeina din sange ii dam inainte spre Ronda pret de o alta urcare de 500m dif de nivel. Peisajul se schimba constant, cu fiecare suta de m castigata: paduri de pin, pajiste cu iarba verde si multe pietre si la final doar peisajul sterp al muntilor de piatra. Escapada noastra a fost mai rapida decat siesta oamenilor care am aflat cu aceasta ocazie ca tine pana la ora 17, asa ca pornim bucla de intoarcere cu burtile goale. Sa pedalezi la deal cu foamea in gat e trist, mai ales ca atunci cand loveste foamea esti deja cu resuesele pe 0. Drumul pe care urcam este cand intr-o stare deplorabila, cand cu asfalt bun. Locurile de cort abunda si ele si traficul lipseste cu desavarsire. Casarabonela vine totusi repede si o doza de cola si un pachet de biscuiti dispar pe nesimtite si ne duc pana inapoi la masina. Poate nu a fost o zi lunga, dar cei aproape 2000 m dif de nivel s-au lasat cu o foame de lup. Si cum visam noi la niste gnochi cu pesto si parmezan primim un dus rece din partea buteliilor de la Campingaz care nu sunt compatibile cu MSR-ul nostru. Si uite asa, ne punem pofta in cui cu o salata si dormim din nou in masina, spre nemultumirea lui Radu.

Track si date aici: https://www.strava.com/activities/2184298496

Text: Mihaela.

E ceva sa te teleportezi din iarna la 20 de grade, la vreme de tricou si la copaci infloriti si inverziti pe marginea drumului.

E ceva sa te teleportezi din iarna la 20 de grade, la vreme de tricou si la copaci infloriti si inverziti pe marginea drumului.

Asfalt impecabil, munti, orasele albe, ce poti sa-ti doresti mai mult?

Asfalt impecabil, munti, orasele albe, ce poti sa-ti doresti mai mult?

Odihna, privind in departare spre muntii stancosi si arizi ai Spaniei.

Odihna, privind in departare spre muntii stancosi si arizi ai Spaniei.

Pauza de cafea, din pacate abia la ora 16:00. In rest in Spania cafeaua e la fel de buna si la fel de ieftina ca in Italia din cate ne-am dat seama.

Pauza de cafea, din pacate abia la ora 16:00. In rest in Spania cafeaua e la fel de buna si la fel de ieftina ca in Italia din cate ne-am dat seama.

Pueblos blancos.

Pueblos blancos.

Branza alba de burduf dupa o iarna in Brasov. Noroc cu fetele batute e soare care traeaza tot timpul petrecut afara.

Branza alba de burduf dupa o iarna in Brasov. Noroc cu fetele batute e soare care traeaza tot timpul petrecut afara.

O ora si putin mai tarziu, de la 1000 de metri inapoi pe malul marii.

O ora si putin mai tarziu, de la 1000 de metri inapoi pe malul marii.

Fiecare cu mijlocul sau de transport.

Fiecare cu mijlocul sau de transport.

Sau fiecare cu hobby-ul preferat. Pescari in cautarea capturii de seara.

Sau fiecare cu hobby-ul preferat. Pescari in cautarea capturii de seara.

Masa de seara, pe o stanca pe malul marii, cu zgomotul ritmic al valurilor in fundal si cu ultima geana de lumina.

Masa de seara, pe o stanca pe malul marii, cu zgomotul ritmic al valurilor in fundal si cu ultima geana de lumina.

O noua zi, un nou munte, Sierra de las Nieves.

O noua zi, un nou munte, Sierra de las Nieves.

La bevedere.

La bevedere.

Unduit.

Unduit.

Blana la vale.

Blana la vale.

Probabil cel mai estetic Capucinno din periplul nostru prin Spania.

Probabil cel mai estetic Capucinno din periplul nostru prin Spania.

A7203545.jpg

Asfalt perfect si inca o urcare de 500 de metri diferenta spre Ronda, cu trafic complet inexistent.

Asfalt perfect si inca o urcare de 500 de metri diferenta spre Ronda, cu trafic complet inexistent.

A7203564.jpg

Drumuri de poveste.

Drumuri de poveste.

A7203571.jpg

Si totusi nu toate sosele sunt impecabile, aici un asfalt cat se poate de faultat inconjurand muntele spre Casarabonnela.

Si totusi nu toate sosele sunt impecabile, aici un asfalt cat se poate de faultat inconjurand muntele spre Casarabonnela.

A7203587.jpg

Pueblos blancos prin care am trecut trebuie sa recunosc ca aratau chiar bine, si spre deosebire de micile orasele / sate de noi pareau sa fie locuri in care viata curge cat se poate de normal, fara nici un fel de aer dezolant sau de paraginire.

Pueblos blancos prin care am trecut trebuie sa recunosc ca aratau chiar bine, si spre deosebire de micile orasele / sate de noi pareau sa fie locuri in care viata curge cat se poate de normal, fara nici un fel de aer dezolant sau de paraginire.

IMG_20180701_174730

Prin tara Fagarasului dupa deluviul brasovean.

Lumina. De fapt lumina si norii fac ca nu toate zilele sa fie la fel. Poti sa calci de 99 de ori prin aceleasi locuri pentru ca sa ramai complet uimit de felul in care ti se infatiseaza acelasi loc banal a 100-a oara. Iar minunata complexitate a meteorologiei face greu sa gasesti doua zile similare. Umiditate mare, temperatura mare, zile inghetate, praf saharian, nori pufosi purtati din Atlantic peste continent, toate contribuie la incredibilia varietate a nuantelor in care ti se infatiseaza lumea.

Lumina, si felul in care arata lucrurile in lumina zilei respective cred ca e si motivul principal care ma face sa ies din casa. Sau sa ma uit visator pe geam atunci cand nu pot face asta. Iar atunci nu poti decat sa exclami “uite ce lumina faina e afara!”. Si astfel nu toate zilele sunt la fel, si ajungi sa apreciezi mult mai mult zilele pline de spectacol fata de zilele cenusii si spalacite atunci cand lumina nu-ti spune nimic. Sunt zile in care ti se pare ca porti incontinuu o pereche de ochelari murdari si zile in care vezi mai departe si mai clar decat ai putea vedea cu cea mai clara lupa.

Fix astfel e ziua de azi, iar noua ni se pare ca putem atinge cu mana Fagarasul atunci cand pedalam in saua cursierelor dinspre Agnita spre Carta. Ultima data am fost pe aici acum mai bine de 10 ani, intr-un mijloc de vara caniculara, in drum spre Sighisoara intr-o Supernova fara aer conditionat si starnind nori de praf din pietrisul drumului. Intre timp au venit fondurile europene si a aparut inca un drum numai bun de cursiera, cu trafic inexistent si cu panorama incredibila spre Fagaras.

Iar ziua e cu atat mai magica cu cat vine dupa patru zile in care a plouat aproape fara oprire in Brasov. Cu tot tacamul, ploi torentiale, furtuni, cer intunecat ce te duce cu gandul la sfarsitul lumii si cu multa, multa apa. Asa ca astazi ne bucuram din plin de soarele de care avem parte si de atmosfera din care sunt convins ca s-a spalat de mult orice urma de praf. Doar Oltul cu culoarea pamantului ne aduce aminte de deluviul ultimelor zile.

In schimb eu cred ca nu o sa ma plictisesc niciodata de Tara Fagarasului si trebuie sa recunosc ca mult mai mult decat Transfagarasanul imi place perspectiva zidului muntos vazut din campie. Stau sa ma gandesc cum e sa traiesti intr-un oras ca Victoria si sa vezi in fiecare zi pe geam cu se ridica la 2000 de metri deasupra ta crestele Fagarasului. Bine, poate Victoria nu e cel mai bun exemplu cu atmosfera de oras post-industrial in stare de dezintegrare, dar sunt extrem de multe sate ce impartasesc aceasi verticalitate. Sa fii la campie si totusi sa ai muntele deasupra ta.

La plecare, deasupra orasului Fagaras. Binenteles orice poza a orasului nu poate fi completa fara cupola stralucitoare a catedralei.

La plecare, deasupra orasului Fagaras. Binenteles orice poza a orasului nu poate fi completa fara cupola stralucitoare a catedralei.

Memento pentru centrul tarii.

Memento pentru centrul tarii.

Asfalt nou, serpentine faine, valuri pe drumul dintre Agnita si Carta.

Asfalt nou, serpentine faine, valuri pe drumul dintre Agnita si Carta.

Sosele perfecte.

Sosele perfecte.

In campie si totusi cu muntele deasupra.

In campie si totusi cu muntele deasupra.

IMG_20180701_184743.jpg

Lumina, lumina si norii fac totul.

Lumina, lumina si norii fac totul.

IMG_20180701_194239.jpg

In pregatirea apsului.

In pregatirea apsului.

Sfarsit de zi.

Sfarsit de zi.

180616_Ridehard_205-HDR

Tour de Zalakaros – Flandra de Ungaria, ape termale, pusta, stuff si bivoli.

Tour de Zalakaros e cel mai mare cel mai frumos concurs de cursiera din Ungaria. Reteta e simpla: organizare impecabila, un traseu de 138 de kilometri cu multe urcari scurte si intense si locul de start in Zalakaros, un orasel balneo-climateric ce aduce un pic cu Baile Felix dar la un cu totul alt nivel. Iar daca pui si data concursului intr-un moment in care inca nu e sezon de vacante si daca strangi aproape 3000 de participanti la cele 3 probe toata lumea e fericita, si concurentii care se pot relaxa in apa termala dupa ce sufera cat cred de cuvinta in timpul concursului si oamenii ce au hotelurile si pensiunile caci cei 3000 de concurenti inseamna peste 10.000 de oameni cu tot cu familie si copii.

Acum ca o paranteza Zalakaros e un loc tare interesant, cu o populatie de doar 2500 de oameni orasul se lauda cu peste 500.000 de vizitatori in fiecare an. E un fel de exemplu legat de cum se pot face lucrurile intr-un mod civilizat, fara haosul tipic romanesc din jurul fostelor statiuni. Iar principala zestre a orasului e apa termala, scoasa de 2km de sub pamant si folosita la o serie de strand-uri si de spa-uri. Si trebuie spus ca e tare placut ca dupa ce dai jos sarea din timpul concursului sa poti sa stai ca leguma in apa fierbinte.

Sau daca mai ai energie sa explorezi un strand cu o dimensiune considerabil mai mare decat orice am vazut la noi in tara. Iar un lucru ce mi s-a parut interesant, pe langa multitudinea de bazine si de topogane extreme a fost numarul de bazine dedicate copiilor multe din ele aducand mai mult cu un fel de locuri de joaca acvatice. Locuri in care cred ca-i poti lasa cu orele fara sa se plictiseasca.

3, 2, 1 start

Bun, dar acum sa revenim la sarea din timpul concursului. Intr-un fel mi s-a parut foarte interesant sa vad cam cum sta treaba pe la unguri, cam care e nivelul pe aici si cum merg lucrurile in timpul concursului. Concursul incepe cu un start neutralizat de 9 kilometri, timp suficient sa-ti faci incalzirea dar si timp suficient in care sa te intrebi daca va cadea sau nu cineva in fata ta. In fiecare concurs bucata de dinainte de terminarea startului neutralizat, respectiv pana la prima urcare mai serioasa mi se pare cea mai infricosatoare. Oamenii au mult entuziasm, de multe ori iscusinta de a sta in pluton lipseste iar probabilitatea ca cineva sa faca o greseala e extrem de mare. Iar daca se intampla sa cada cineva in fata ta nu prea ai ce face, mai ales cand lucrurile se intampla la peste 30 la ora si spatiul de manevra e limitat.
http://www.diaconescuradu.com/wp-admin/profile.php

Aliniati la start, de la stanga la dreapta din Germania, Romania, Franta, Frata, Anglia si Ungaria.

Aliniati la start, de la stanga la dreapta din Germania, Romania, Franta, Frata, Anglia si Ungaria.

Startul din Zalakaros, printre stranduri cu apa termala.

Startul din Zalakaros, printre stranduri cu apa termala.

Si la fel ca si la noi traficul nu e complet inchis ci o masina opreste pe stanga drumul eventualele masini intalnite pe contrasens. Iar asta inseamna ca la fiecare ingatuire se franeza si se accelereaza cu un efect e acordeon si cu oamenii strigand “Frana” intr-un mod ce mi se pare ciudat. Asta pe de o parte pentru ca propagat in spate oamenii ajung sa franeze mult mai mult decat ar trebui, dupa care iar sa accelereze si tot asa.

Din fericire reusesc sa ma strecor destul de in fata in cei 9 kilometri, incercand sa-mi iau ca si repere pe neamtul, pe englezul si pe francezul ce fac parte din acelasi grup de jurnalisti invitati pentru a populariza concursul si regiunea. Atat neamtul cat si francezul au concurat destul de mult la un nivel profesionist si stiu sa stea destul e bine in pluton astfel incat sunt repere foarte foarte bune. Pozitionarea e esentiala in concursurile de sosea, si la fel de important e sa stii cat de cat traseul si cat de lungi sunt urcarile.

Flandra de Ungaria

Vine si prima urcare, ce incepe cu o curba de 90 de grade la dreapta unde lumea aproape se opreste. Trebuie sa declipsez si eu pentru siguranta, aproape ma opresc dupa care sprintez pentru a capata putin moment inainte ca panta sa se inaspreasca. Iar panta se transforma subit intr-un veritabil zid de 20%. Muschii se inclesteaza, cadenta scade, plamanii tipa dupa aer iar ochii cauta cu sperante desarte varful dealului. Pe drumul ingust e complicat si cu depasitul caci se merge ghidon al ghidon, cu bicicletele inclinandu-se ritmic cu fiecare pedala. Trec pe langa francez si pe langa englez si pastrand putina energie pentru final reusesc sa pastrez momentul peste varful dealului si sa ma lipesc de un pluton ce incearca si el sa inchida distanta fata de cei din fata.

Muschi incordati si strans din dinti pe pantele aprige din jurul Zalakaros-ului.

Muschi incordati si strans din dinti pe pantele aprige din jurul Zalakaros-ului.

Pe coborarea ce urmeaza imi dau seama in schimb ca ungurii nu coboara prea bine, lucru oarecum explicabil tinand cont ca muntii si coborarile tehnice lipsesc cu desavarsire. Asa ca incet incet ne strangem intr-un pluton mai mare si reusim sa inchidem distanta fata de plutonul fruntas. Inca 10 kilometri de plat si de tras sufletul la 40 la ora si vine urmatoarea urcare. Aici e mai putin haos caci si noi suntem mai putini, din nou se formeaza grupuri grupulete si mici plutonase, eu incerc sa tin ritmul dar intru destul de repede pe rosu si sper sa apara cat mai repede sfarsitul pantei. Doar ca urcarea e si mai lunga decat prima, si mai inselatoare astfel incat trebuie sa strang din dinti curba dupa curba pana cand se termina si cea de-a doua Golgota. N-as fi crezut ca Ungaria adaposteste astfel de dealuri ce seamana mai mult cu Flandra decat cu pusta ungara. Iar cu 800 de metri de urcat in 60 de kilometri ceasul pare sa-mi de-a departe.

Pe coborare reusesc din nou sa inchid distanta pana la plutonul fruntas doar ca bucata de plat ce urmeaza e prea scurta pentru a incarca bateriile iar urmatoarea urcare incepe cu o bucata e 20%. Din nou Flandra, crampe, cadenta mica si muschi incordati. Plutonul fruntas se indeparteaza iar eu raman intr-un grup de 5-6 cu care incercam sa inchidem din nou golul dupa portiunea valurita ce urmeaza urcarii. Dupa un efort de 10 minute reusim sa ne lipim chiar pe sfarsitul coborarii doar ca urmeaza doar cativa kilometri de plat si vine o noua urcare. Cu bateriile descarcate, nestiind cat de lunga e urcarea, cu crampele la colt de data aceasta nu mai gasesc energia necesara sa strang din dinti si vad cum plutonul se departeaza.

Las pedala in ritm mai molcom si astept sa vina urmatorul pluton, caci orice energie folosita pedaland de unul singur e energie pierduta. Iar plutonul nu e cu mult in spate, astfel incat dupa 2-3 minute incepem din nou morisca intr-un pluton de 15 ciclisti. Doar ca ritmul e cu totul altul decat in plutonul fruntas, lumea se fereste sa stea in fata, vantul nu ajuta nici el aproape deloc astfel incat mi se pare ca abia ne taram. Si in mod suprinzator cam toata urcarea de pe traseul de 137 de kilometri e stransa in primii 60 de kilometri astfel incat nu mai avem urcari lungi si plutonul ramane aproape neschimbat pana la final.

Singura surpiza e in schimb un ultim gat de 15 la suta cu 2-3 kilometri inainte de final, loc in care raman din nou in ritmul meu, cu bateriile complet descarcate dupa o cursa suprinzator de interesanta si de interactiva. Trebuie sa recunosc ca-mi plac genul acesta de curse (profilul seamana foarte mult cu Max Ausnits-ul de la noi), valurit, cu urcari scurte numai bune sa duca pulsul pana in cer dar si cu bucati in care poti reincarca bateriile dupa. Pacat ca nu e suficient timp in an si pentru concursuri de MTB, si pentru sosea, si pentru cicloturism si pentru timp petrecut pe munte…

La final, cu straturi de sare scoase la iveala de un efort de 3 ore si jumatate.

La final, cu straturi de sare scoase la iveala de un efort de 3 ore si jumatate.

Pe langa Zalakaros

Pe langa relaxarea de dinainte si de dupa concurs la strandurile de apa termala din Zalakaros am avut norocul sa fim plimbati de catre Tamas si de prietenii unguri prin cam toate locurile interesante de azut din jur. Si trebuie sa recunosc ca pe langa drumuri fara trafic numai bune de biciclit zona are si cateva rezervatii naturale ce incearca sa pastreze intacta combinatia de pusta si teren mlastinos specifica zone.

Cumva paprika reuseste sa ajunga in mare parte din bucatele unguresti. In cazul de fata o foarte buna supa de peste. Binenteles cu boia dulce.

Cumva paprika reuseste sa ajunga in mare parte din bucatele unguresti. In cazul de fata o foarte buna supa de peste. Binenteles cu boia dulce.

Si cum in Ungaria aparent exista o lege ce spune ca bivolii sunt animale protejate si ca nu mai pot fi folosite in agricultura varianta pastrarii zestrei genetice a animalelor e un mic paradis in care cele 200 de fapturi nu fac altceva decat sa pasca, sa se balaceasca in balti cu noroi si sa patruleze prin pusta. Un fel de rai pentru bivoli si un obiectiv turistic interesant caci nu ti-e dat sa vezi prea des cateva zeci de animale stand fericite in noroi pana la gat, in amalgamul de trupuri pe care il ai minte doar din documentare.

Pe langa pusta si bivoli o serie e lacuri ce se prelungesc dinspre Balaton creaza un microclimat ce ne aduce aminte de delta, cu mici canale si canalase, stuff si pasari. Nu e la fel de natural ca Delta Dunarii iar mana omului e vizibila la indiguiri dar natura merge mai departe si se adapteaza.

Pe langa bivoli si lacuri dealurile din sudul Balatonului sunt o zona viticola recunoscuta asa ca in functie de drumul ales poti sa te trezesti cu usurinta pedaland printre vii. Iar din ce ne-au aratat prietenii din Ungaria vinul nu e deloc de delasat si la fel de bune sunt si toate specialitatile locale pe care le-am incercat. Acum trebuie spus ca bucataria ungureasca nu e neaparat cea mai sanatoasa dintre bucatariile europene si recunosc ca fara kilometri pedalati in fiecare zi ar fi fost greu sa tinem caloriile sub control.

Acum cu siguranta pentru cei mai multi pasionati de ciclism Ungaria e in primul rand o tara de tranzit pentru a ajunge in Alpi. Si chiar daca orice comparatie nu da bine (la fel cum nu da bine nici o comparatie intre muntii din Romania si Alpi) Zalakarosul are avantajul de a fi undeva la jumatatea drumului. Si cum sunt destul de multe lucruri de vazut si de descoperit in zona o oprire la baile termale de aici poate sa fie cat se poate de potrivita.

Trupa in fata hotelului care ne-a fost gazda timp de doua zile in Zalakaros.

Trupa in fata hotelului care ne-a fost gazda timp de doua zile in Zalakaros.

Eva explicandu-ne cum sta treaba cu puszta ungara, cu veveritele de camp si cu bivolii.

Eva explicandu-ne cum sta treaba cu puszta ungara, cu veveritele de camp si cu bivolii.

Noroi si fericire, un fel de rai pentru cei 200 de bivoli ce traiesc regeste in rezervatie.

Noroi si fericire, un fel de rai pentru cei 200 de bivoli ce traiesc regeste in rezervatie.

Drum intins si verde crud.

Drum intins si verde crud.

180616_Ridehard_186.jpg

Moment de respiro intr-un loc ce imi aduce aminte de delta dunarii, cu pasari si nuferi salbatici.

Moment de respiro intr-un loc ce imi aduce aminte de delta dunarii, cu pasari si nuferi salbatici.

180616_Ridehard_240.jpg

Moment de respiro la crama de pe deal, cu priveliste spre Balaton si cu miros de lavanda.

Moment de respiro la crama de pe deal, cu priveliste spre Balaton si cu miros de lavanda.

Cu mancarea buna merge la fel de bine si un vin bun.

Cu mancarea buna merge la fel de bine si un vin bun.

Retes, varianta locala a placintei, cu branza dulce sau cu visine.

Retes, varianta locala a placintei, cu branza dulce sau cu visine.

Pedaland printre lacuri.

Pedaland printre lacuri.

Din categoria ce face un fost castigator al turului Italiei atunci cand se retrage.

Din categoria ce face un fost castigator al turului Italiei atunci cand se retrage.

Adventure parc cu priveliste spre Balaton.

Adventure parc cu priveliste spre Balaton.

Freza de nota 10.

Freza de nota 10.

De cati ciclisti e nevoie pentru a pune in functiune o moara de apa? De unul singur, dar puternic.

De cati ciclisti e nevoie pentru a pune in functiune o moara de apa? De unul singur, dar puternic.

DSC_6569

Taormina si o zi de pedalat in jurul Etnei, ultimele zile din Sicilia

Vineri- Taormina

Locul de cort de aseara a fost unul din cele mai reusite in ceea ce priveste imersarea in natura. Departe de drum, intre o plantatie de vita de vie si o padurice, pe pat de iarba moale si cu ciripit de pasari in urechi. Iar pe fundal, Etna.

Ziua de vineri ne gaseste pedaland din nou spre mare. De data asta spre marea Ionica. Drumul coboara vertiginos, pe stradute, si te arunca, de fapt aproape ca te scuipa pe promenada din Naxo. Nu sunt prea multi turisti, sezonul abia a inceput, cu indulgenta, insa e opulenta de baruri si terase deschise in zona. Asa am nimerit si la o “impinge tava” 10 kilometri mai devreme, unde am oprit, am comdandat 2 portii de mancare de caciula si am mancat chiar daca nu ne ne era foame si pedalasem abia 30 de kilometri pe ziua de azi, si aceia la vale. Dar pe principiul ca “ce-i in mana nu-i minciuna”, mai bine sa avem ceva cald, proaspat, gustos si fara fite in stomac, decat biscuiti.

Tinta zilei de azi este Taormina si desi nu ne e neaparat in drum, urcarea de 200 de metri diferenta de nivel ne rasplateste cu imagini la superlativ. Etna mereu in fundal, marea sub noi, mici golfuri cu apa limpede delimitate de promontorii ce se avanta curajoase spre mare, si un vechi teatru grec din secolul 2 inaintea erei noastre.

Nu am sa insist pe istoria locului, informatii suficiente gasiti pe internet, insa simplul fapt de a te plimba printr-un loc ce a trecut prin secole, prin stapaniri nenumarate (greci, romani, arabi, normani, spaniolo si apoi italieni), a supravietuit razboaielor, cutremurelor (nu neaparat neafectat) pare o sfidare a timpului. Sau in orice caz, un astfel de loc da cu totul o alta valoare scurgerii vremii. Scade cumva insemnatatea secolelor si scoate in evidenta miicimea si lipsa importantei zilei de azi in scurgerea generala a timpului. Ascultand povestile ce rasuna clar din ghidul audio, nu pot sa nu ma gandesc ca mi-ar face placere sa asist la un spectacol de opera aici. Verdi, Puccini, Rossini, apus de soare, marea sub noi, Etna inzapezita vizibila prin una din arcadele ramase inca in picioare si arta care transcende si ea timpul. Oare grecii care au ridicat teatrul initial se gandeau ca va mai fi folosit in acelasi scop si peste 2000 de ani. Oare cum sunau si aratu spectacolele acum 2000 de ani? Oare ideea noastra despre arta ar avea sens pentru un spectator grec de acum 2 milenii?

Sicilia intr-o singua imagine, urcari, mare si Etna. Indreptandu-ne spre Taormina.

Sicilia intr-o singua imagine, urcari, mare si Etna. Indreptandu-ne spre Taormina.

Dupa partea culturala din Taormina e cazul sa ne reindreptam spre munte. Alegem sa urcam dinspre nord pe doua drumuri aproape pustii: mai intai spre Mareneve la 1400m, apoi coboram in Milo la 700 m si prindem urcarea principala spre Rifugio Sapienza. Sau cel putin asa suna planul facut de Radu pe treptele de piatra ale unei case din Piedimonte Etnea aducand ca principal argument locurile propice de cort. Eu insa nu m-as baza pe asta. Mai repede lui Radu ii place sa urce si cu cat e mai mult munte la mijloc si cu cat sunt mai multe calorii arse, cu atat e mai fericit.

Locul de cort din seara asta e intr-o mica padurice, terasata, intr-una din nenumeratele curbe ale urcarii. E cald si placut, asa ca mancam afara ascultand vulcanul cum maraie mocnit deasupra noastra. E un sentiment ciudat sa te gasesti pe pantele unui munte care are viata si un timp al sau propriu ce ii dicteaza ciclurile de eruptie. Pare un urias ce nu doarme niciodata, sau cel putin nu a dormit in ultimii 3000 de ani. Doar picoteste din cand in cand.

Sambata- Etna

Scurta noastra vacanta in Sicilia se va incheia cu Etna in sus si in jos. In ciuda planurilor de cu seara, tot la 9 dimineata ajungem sa plecam. Aerul inca racoros al diminetii, asfaltul bun si gradientele de bun simt fac ca prima parte a urcarii spre Mareneve sa mearga usor. Cand stii ca in fata iti stau 2000 m diferenta de nivel, mai bine ignori ceasul si te concentrezi doar pe inlantuitea serpentinelor. Cum nici nu stiu cate tornante are drumul, nu imi ramane decat sa caut cu ochii cerul albastru ce vesteste printre varfurile pinilor un eventual platou. Insa Sicilia m-a invatat ca nu exista mereu un platou ce precede un pas. De multe ori totul e doar o urcare si apoi o coborare continua, profilul de azi urmand sa respecte si el regula.

La finalul urcarii contabilizam scurt 900 m diferenta de nivel pe ziua de azi. Partea superioara (cota 1400-1600 m) se desfasoara printr-un peisaj post razboi nuclear dominat de cenusa ramasa din eruptiile ulterioare si bolovani negri cu aspect poros, printre care cresc palcuri de iarba sau isi duc viata diverse soparle.

Drumul pe care suntem noi nu e principala cale de access spre Etna. El urca doar pana la o statiune de schi, ca mai apoi sa coboare la 700 m si sa urce in final pana la 1950 m.

Coborarea e invaluita intr-o ceata atipica, ce inghite soare, cer albastru, dar si satele de sub noi ce se vad ca prin pacla

Urcarile ca si coborarile par sa aiba lungimi si gradienti similari si beneficiind de un asfalt perfect ne vedem repede la 700 m altitudine in Nicolisi. De aici mai pierdem inca 100 m pana in Zafferana Etnea de unde incepe una din urcarile pe partea sudica. Sansa ne scoate in cale o Tavola Calda unde mancam regeste desi e abia ora 11.00 si nu ne e neaparat foame: torteliini, pasta alla norma, cola, 2 strudele cu ricotta proaspata si 2 expresso. Transfagarasnul din fata cere resurse si pe cand ma lupt cu ce am in farfurie parca vad cum vor intra rand pe rand in sistem: mai intai cafeaua si zaharul din Cola. Cu pastele am sa ma lupt putin, le voi mai simti inca pe limba gustul de sos de rosii pana se vor transforma in energie benefica, dar astea sunt cu bataie lunga. Ultimul probabil ca va fi strudelul, dar asta era mai mult pentru suflet si mai putin pentru eficienta pedalatului.

Dupa pauza de masa ne asternem la drum sa mancam sutele de metri diferenta de nivel pe paine. V-am zis ca Sicilia e si despre mancare, in toate formele ei. Si putina miscare se asorteaza la fix dietei mediteraneene.

Urcarea in sine nu ma impresioneaza cu nimic. De altfel cred ca a fost cea mai putin interesanta din Sicilia. Gradientul ramane constant pe la 6-7 %, soarele bate si el cu putere, asfaltul se strica vazand cu ochii si ca un facut, acolo unde-i asfaltul mai prost si mai dus, acolo sunt si bucatile de 10% si tot acolo bate si vantul ca turbatul. Peste toate as trece daca ar fi ceva de vazut, insa din unghiul asta pana si muntele arata neinteresant.

Perspectivele sunt ceva mai bune de pe drumul ce vine din Nicolisi si ne va servi noua pentru coborare. O coborare cinstita, de aproape 2000 m diferenta de nivel, ce se scurge legat pana in Catania. Cred ca daca ti-ai pune mintea ai putea sa nu dai nici macar o pedala pe aici.

Catania ne asteapta cu un centru in Patrimoniul Unesco pe care avem prea putin timp sa il exploram, asa ca ne rezumam la piata centrala si 2 inghetate marimea L, ca pentru 2 ciclisti pofticiosi

Cu ce am ramas din saptamana ce tocmai se incheie ? Cu certitudinea ca vom reveni atat in Sicilia (caci mai avem jumatate de insula de explorat) cat si in Italia, care ne asteapta cu o traversare sud- nord la care visam de ceva timp.

Unul din cele mai faine locuri de cort, pe terase formate pe sol vulcanic, departe de drum si cu Etna in fundal.

Unul din cele mai faine locuri de cort, pe terase formate pe sol vulcanic, departe de drum si cu Etna in fundal.

Inapoi la drumurile principale.

Inapoi la drumurile principale.

Biserici vechi de 1200 de ani, asezate langa transformatoare moderne.

Biserici vechi de 1200 de ani, asezate langa transformatoare moderne.

IMG_20180330_102537.jpg

L'Isola Bella si apele albastre ale Mediteranei.

L'Isola Bella si apele albastre ale Mediteranei.

Powered by Gran Cereale.

Powered by Gran Cereale.

Taormina, teatrul grecesc cu cea mai faina priveliste. Mi se pare incredibil cand stai sa te gandesti ca un obiect construit de om indeplineste acelasi scop si la 2400 de ani de la constructie.

Taormina, teatrul grecesc cu cea mai faina priveliste. Mi se pare incredibil cand stai sa te gandesti ca un obiect construit de om indeplineste acelasi scop si la 2400 de ani de la constructie.

In Italia nu trebuie sa mergi departe pentru a gasi o opera de arta si fiecare orasel pare sa aiba propriile bijuterii.

In Italia nu trebuie sa mergi departe pentru a gasi o opera de arta si fiecare orasel pare sa aiba propriile bijuterii.

Inca o noapte, inca un loc de cort.

Inca o noapte, inca un loc de cort.

Tot la deal, cu Etna fumegand in fundal.

Tot la deal, cu Etna fumegand in fundal.

DSC_6580.jpg

Bijuteriile baroce din Catania.

Bijuteriile baroce din Catania.

DSC_6592.jpg

Soseaua ce traverseaza raurile de lava ce s-au scurs nu cu multa vreme in urma de pe Etna.

Soseaua ce traverseaza raurile de lava ce s-au scurs nu cu multa vreme in urma de pe Etna.

Fast food italian, cu Pasta ala Norma si Tortellini cu Ricotta.

Fast food italian, cu Pasta ala Norma si Tortellini cu Ricotta.

In cateva ore ajungem de la 2000 de metri in Catania, o mica bijuterie baroca asezata pe malul marii.

In cateva ore ajungem de la 2000 de metri in Catania, o mica bijuterie baroca asezata pe malul marii.

Inghetata de despartie.

Inghetata de despartie.

Inapoi spre Palermo, si de aici spre Romania, speram noi cu tot cu primavara.

Inapoi spre Palermo, si de aici spre Romania, speram noi cu tot cu primavara.

DSC_6501

Muntii Nebrodi si prima intalnire cu Etna

Dimineata ne intampina cu o mare de un albastru ireal si cu 6 din cele 7 insule Aeolian la orizont. Soarele ne-a gasit inca inainte de ora 8 si atmosfera in cort e chiar placuta. Se anunta o vreme superba, soare glorios si absolut niciun nor pe cer.

Primii 40 de kilometri pe malul marii se scurg in mai putin de o ora si jumatate si ne oprim la o cafenea pentru pauza regulamentara de cafea. Noroc ca in Romania nu gasesti capucinno atat de bun, ca as putea deveni dependenta (a se nota ca aceste consideratii vin din partea unui om care nu bea cafea). Insa o cafea buna, cu un croissant sau niste fursecuri alaturi este o mica placere ce se asorteaza cu Italia. Si daca ea vine si inaintea unei urcari cu de aproape 1500 m diferenta de nivel, atunci este startul perfect, la fix cat sa bage putina energie in instalatie pentru primele cateva sute de metri care sunt de regula si cele mai sustinute. Serpentinele drumului se insira una dupa alta, taiate in coasta muntelui, conducandu-ne pe sub un soare de iunie spre un oras catarat pe un promontoriu stancos, la 750 m altitudine- San Fratello. Sub noi, aproape vertical se intinde marea lasata in urma. Este unul din ultimile locuri cu vedere spre Mediterana si unul din putinele locuri cu perspective atat spre mare cat si spre munte. Suntem in inima parcului natural Nebrodi si se pare am prins fara premeditare una catararile recomandate pe forumurile de ciclisti din Sicilia- Portella Fratella Morta. In fata ne stau 30 de kilometri de parc natural pana in prima localitate de pe partea cealalta a muntelui- Cesaro (cu accent pe ultima silaba). Nebrodi sunt destul de impaduriti. Radu dispare repede din campul vizual, asa ca raman cu gandurile mele in timp ce picioarele invart ritmic la pedale si ochii observa cum se schimba padurea pe masura ce urcam, de la verdele plin si suculent de mai, la mugurii de final de martie si pana la pantele aflate inca sub domimatia unei ierni intarziate.

Cum pasul e si el impadurit si fara perspective, incepem sa coboram rapid, sperand la puncte de belvedere spre Etna. Si asteptarile nu ne-au fost inselate. Pe cat pedalam mai mult prin Sicilia, pe atat sunt din ce in ce mai convinsa ca voi reveni. Nu gasesc absolut niciun contra-argument si trebuie sa recunosc ca sunt vrajita de mica insula aflata la capatul Italiei. Ultimii 40 de kilometri ai zilei se scurg cu imaginea Etnei pe fundal, din ce in ce mai aproape, pana ajungem sa ne gasim fix sub ea. Maine o vom explora pe indelete.

Locul nostru de cort, pe un tapsan inierbat pe malul marii si cu miros de flori proaspat inflorite.

Locul nostru de cort, pe un tapsan inierbat pe malul marii si cu miros de flori proaspat inflorite.

Rasaritul zilei.

Rasaritul zilei.

Pauza de cafea (si croissante) de la ora 10, cafea italiana buna si ieftina.

Pauza de cafea (si croissante) de la ora 10, cafea italiana buna si ieftina.

Autoportret de biciclisti fotografi.

Autoportret de biciclisti fotografi.

Cu plecare de la malul marii, pedaland spre un pas de 1400 de metri.

Cu plecare de la malul marii, pedaland spre un pas de 1400 de metri.

A fost probabil ultima tura cu Merckx, o cursiera ce chiar imi place si ce sper sa mai mearga multi kilometri de acum incolo.

A fost probabil ultima tura cu Merckx, o cursiera ce chiar imi place si ce sper sa mai mearga multi kilometri de acum incolo.

Insule eoliene.

Insule eoliene.

Drumul intins spre Nebrodi cei impaduriti.

Drumul intins spre Nebrodi cei impaduriti.

DSC_6468.jpg

Inapoi la iarna.

Inapoi la iarna.

Mafia inca exista in Sicilia. Aparent nu se indeletniceste cu lucruri prea hardcore, dar de existat inca exista.

Mafia inca exista in Sicilia. Aparent nu se indeletniceste cu lucruri prea hardcore, dar de existat inca exista.

Primul contact cu Etna.

Primul contact cu Etna.

Momentul zilei, atunci cand soarele , norii si Etna lucreaza impreuna pentru clipe magice.

Momentul zilei, atunci cand soarele , norii si Etna lucreaza impreuna pentru clipe magice.

DSC_6518.jpg

Drum intins cu Etna in fundal.

Drum intins cu Etna in fundal.

IMG_20180304_155751

Gran Canaria, ultima parte, dune, pesteri si miros de primavara.

Norii incep sa alerge pe langa mine in timp ce pedalez pe ultimele serpentine ce urca spre Pico de las Nieves, care e cu putin sub 2000 de metri cel mai inalt varf de pe insula. Iar in momentul in care serpentinele intra complet in nori vantul incepe si el sa bata cu putere iar asfaltul se transforma brusc intr-o mare balta. E incredibil cat de multa umiditate e in aer, si la fel de incredibil e cum poti sa te faci fleasca in 5 minute fara sa ai parte de singura picatura de ploaie. E ca si cum ai sta intr-un pulverizator imens, singurele picaturi sunt cele ce cad din pinii complet incarcati de apa.

Asa ca tai repede varful de pe lista si il las pentru o alta zi si pornesc repede la vale catre partea insorita a insulei, caci dupa cum am descoperit indiferent de directia din care bate vantul aproape in fiecare zi intr-un loc al insulei e soare. Iar din avantajele pulverizatorului de umezeala e ca aproape in fiecare zi pana acum am avut parte de cate un curcubeu. Din dezavantajele majore e ca in 500 de metri de coborare inghet in ultimul hal, si atunci cand ies in cele din urma din nor si dau de soare nu stiu cum sa fac ca sa-i absorb mai repede caldura.

Cum norii zabovesc prin zona centrala a insulei cam toata zile rotile cursierei ma poarta de data aceasta pe o retea de drumuri din partea de nord vest a insulei, printre satuce si orasele cu iz colonial si cu mult mult soare. Finalul zilei ma poarta pe drumuri laturalnice spre Lomo Malogo, satucul in care avem cazare pentru ultimele 4 nopti ale excursiei. Dupa 4 zile de inghetat in pesterile din Artenara am cazut de comun acord sa schimbam resedinta pentru o parte a insulei mai calduroasa si mai apropiata de mare. Iar mirosul de primavara de care am parte atunci cand pedalez pe drumul de o singura banda, printre gradini cu iarba inalta si frageda si cu miros de flori si de aloe in nari e de nepretuit.

Ziua ce urmeaza e in schimb rezervata unei pauze de pedalat caci micul ciclon ce ne-a dat de furca ultimele 3 zile pare sa cuprinda de data aceasta toata insula asta cel putin in prima parte a zilei. In mica explorare din tura de recuperare ajung la Cuatro Porte, un complex rupestru in care traiau aborigenii inainte de cucerirea spaniola, o mica oglinda intr-un trecut neclar. Cum au ajuns maghrebienii aici si cat de grea le-a fost viata in Macaronesia (chiar asa se numeste arhipeleagul) e greu de zis.

Dupamasa in schimb plecam la explorare la picior (si cu masina) pentru a ajunge la dunele din Maspalomas, un colt de insula cu iz de Sahara si cu oceanul in departare si in Puerto Mogan, un mic port turistic asezat intr-un golf arid. Iar cu ocazia asta ne lovim din nou de stilul industrial al spaniolilor de a face turism in zonele de plaja, cu hoteluri imense ce modifica radical peisajul. Cu alte cuvintele dunele ar fi chiar faine daca stai cu spatele la hotelul ce troneaza in spatele lor si te uiti spre ocean. Portul ar fi fain daca faci abstractie de hotelurile ridicate pe parapetii de stanca in golful urmator. Si tot asa.

Walk like an aboriginal.

Walk like an aboriginal.

Ultima zi e din rezervat din nou cursierei de data aceasta cu o plecare extrem de matinala caci pana in ora 5 trebuie sa returnam bicicletele inchiriate. Biciclete ce trebuie spus ca au mers impecabil in timpul concediului si au fost multe peste ce pot calari acasa. Partea neplacuta e ca atunci cand ajung inapoi acasa va trebui sa ma urc din nou pe cursiera mea veche de 16 ani, dar sunt convins ca reacomodarea va merge si ea repede.

Dar revenind la povestea zilei de data aceasta pedalez impreuna cu Serban, pe un traseu care sa nu ne duca prea departe de centrul insulei pentru a fi siguri ca ajungem la timp la centrul de inchiriat biciclete. Vremea e perfecta cu cer albastru, putin vant si temperaturi numai bune de pedalat. In schimb cum azi e duminica e incredibil de aglomerat si impresia generala e ca toti ce 800.000 de locuitori ai insulei au iesit la plimbare. Sunt intersectii si zone in care ai putea sa juri ca esti la Bran, si nu in Gran Canaria.

In schimb in prima jumatate a zilei avem parte de drumuri faine si libere, cu asfalt numai bun pentru a inclina cu curaj bicicleta in fiecare curba. Si trebuie spus ca e cel putin interesant sa te joci cu fiecare curba mai ales cu increderea pe care ti-o dau franele pe disc. La sfarsit urc si eu in cele din urma pe Pico de las Nieves, e data aceasta pe senin si cu foarte multi turisti, dupa care urmeaza o coborare aproape continua de la 2000 de metri pana la malul marii, in Maspalomas, numai buna de incheiat un concediul.

Iar la sfarsit daca ar fi sa trag cateva concluzii dupa Gran Canaria, cam asa ar iesi:

– Insula e un pic paradis pentru cursiera si pentru mtb, pentru o saptamana cred ca e o destinatie aproape perfecta
– Bicicletele inchiriate sunt marginal mai scumpe ca varianta aducerii de acasa si cel putin in cazul meu mult mai faine ca bicicleta de acasa
– Chiar daca bate vantul si chiar daca la fiecare zile vine cate un mic ciclon din Atlantic poti gasi rute si variante adapostite
– Partea de plaje / statiuni turistice e putin trista
– Zona dezvoltata a insulei chiar e foarte dezvoltat, autostrazi, auchan-uri, decathloane si cartiere de blocuri, intr-un complet contrast fata de zona pustie din nord-vest prin care ne-a placut sa ne invartim.

Track si date aici:
https://www.strava.com/activities/1432992721
https://www.strava.com/activities/1433778213
https://www.strava.com/activities/1436519797

Cate un curcubeu pe zi, doar ca din pacate fiecare curcubeu vine si cativa stropi de ploaie.

Cate un curcubeu pe zi, doar ca din pacate fiecare curcubeu vine si cativa stropi de ploaie.

La 1500 de metri deasupra oceanului.

La 1500 de metri deasupra oceanului.

Serpentinele de pe urcarea spre Pico Des Nieves.

Serpentinele de pe urcarea spre Pico Des Nieves.

O urcare cinstita, 1500 de metri in 21 de kilometri.

O urcare cinstita, 1500 de metri in 21 de kilometri.

Din categoria cum poti sa te faci fleasca in 5 minute, fara o picatura de ploaie, doar cu ceata suflata din lateral.

Din categoria cum poti sa te faci fleasca in 5 minute, fara o picatura de ploaie, doar cu ceata suflata din lateral.

Inapoi la soare, pe partea a insulei ferita de ciclon.

Inapoi la soare, pe partea a insulei ferita de ciclon.

IMG_20180302_135636.jpg

In piatetata centrala din Teror, un orasel cu un uimitor spirit colonial.

In piatetata centrala din Teror, un orasel cu un uimitor spirit colonial.

Sosele perfecte.

Sosele perfecte.

Pedaland printre case si satuce vechi de sute de ani.

Pedaland printre case si satuce vechi de sute de ani.

In zona inalta a muntilor domneste aceasi ciuperca de vant si umezeala.

In zona inalta a muntilor domneste aceasi ciuperca de vant si umezeala.

Sfarsit de zi, pedaland printre gradini, cu un incredibil miros de iarba verde, de aloe si de flori.

Sfarsit de zi, pedaland printre gradini, cu un incredibil miros de iarba verde, de aloe si de flori.

Ziua de recuperare, in explorarea locuintelor rupestre ale bastinasilor gasiti de spanioli atunci cand au cucerit insulele.

Ziua de recuperare, in explorarea locuintelor rupestre ale bastinasilor gasiti de spanioli atunci cand au cucerit insulele.

Cazarea pentru ultimele 4 zile, incredibil de cozy.

Cazarea pentru ultimele 4 zile, incredibil de cozy.

Hamacul din gradina de portocali, perfect pentru zile de pauza.bine

Hamacul din gradina de portocali, perfect pentru zile de pauza.bine

Indiana Jones si pesterile preistorice parasite.

Indiana Jones si pesterile preistorice parasite.

IMG_20180303_143459.jpg

Calare pe dunele de nisip din Maspalomas.

Calare pe dunele de nisip din Maspalomas.

IMG_20180303_171151.jpg

Trupa in Puerto Mogan, asteptand apusul.

Trupa in Puerto Mogan, asteptand apusul.

Submarinul galben chiar exista, in schimb din pacate nu e locuit.

Submarinul galben chiar exista, in schimb din pacate nu e locuit.

In port.

In port.

Portul adapostit si indiguit.

Portul adapostit si indiguit.

Sfarsit de zi.

Sfarsit de zi.

Dimineata pe rocoare, pe civil twilight.

Dimineata pe rocoare, pe civil twilight.

Odata cu rasaritul.

Odata cu rasaritul.

Cauciuc ce musca din asfalt in fiecare curba stransa.

Cauciuc ce musca din asfalt in fiecare curba stransa.

Serpentine stranse si in cer de cristal.

Serpentine stranse si in cer de cristal.

Pauza de energizare.

Pauza de energizare.

Sa intram sau nu la sluja?

Sa intram sau nu la sluja?

Privind relieful fragmentat si drumul pe care trebuie sa-l urmam.

Privind relieful fragmentat si drumul pe care trebuie sa-l urmam.

E un pic de senzatie sa te poti inclina ca baiatul din imagine in curbele stranse.

E un pic de senzatie sa te poti inclina ca baiatul din imagine in curbele stranse.

Sfarsit de excursie, cu o ora inainte de timpul limita in care puteam aduce bicicletele inchiriate.

Sfarsit de excursie, cu o ora inainte de timpul limita in care puteam aduce bicicletele inchiriate.

IMG_20180301_161603

Gran Canaria, partea a doua, ocean, fosti vulcani si pedalat la lumina lunii

Luna plina se zareste printre varfurile ascutite ale pinilor in timp ce eu folosesc ultimele grame de energie ramasa pe ziua de azi pentru a urca spre Pico Des Nieves, care la cei 1900 de metri ai sai e cel mai inalt varf de pe Gran Canaria. Chiar daca e tarziu e suprinzator de cald pentru inaltimea asta iar luna lumineaza drumul complet pustiu pe care pedalez.

Astazi a fost o zi lunga dupa toate standardele, o zi inceputa in stilul clasic cu o incercare de a fugi de vantul si de ploaia ce au cuprins de dimineata muntii din zona centrala. Poate principala lectie invatata dupa 3 zile petrecute pe insula e ca indiferent de conditii in cel putin o parte a insulei e vreme frumoasa.

Practic in momentul in care umezeala si fronturile vin din Atlantic muntii din centru actioneaza ca o bariera si ridica nori, nori ce se transforma in ploaie si in umezeala, cu vant puternic si de multe ori si cu temperaturi scazute, in timp ce in partea opusa a insulei la adapostul paravanului muntos poate sa fie soare si cer albastru.

Astfel incat in interval de 10 kilometri poti trece de la 3 grade, ploaie laterala si vant de 80 la ora la soare si vreme de facut baie pe malul oceanului. Avantajul e ca daca nu pleci de acasa legat mortis de un plan prestabilit in fiecare zi poti pedala pe la soare.

Iar senzatia de a ajunge la o intersectie, fara sa stii directia in care vrei sa o apuci, atunci cand toate drumurile sunt necunoscute si se cer explorate e un lucru care imi e drag si care imi aduce aminte de micile explorari pe bicicleta de cand eram copil. Iar la cate increngaturi de drumuri sunt prin Gran Canaria, legand aproape toate satele cocotate prin varf de munte e foarte, foarte mult de explorat.

Locul in care am stat pana astazi, Artenara, un mic satuc asezat in nordvestul zonei muntoase pare si el la o lume distanta de hotelurile turismului de masa din Las Palmas si din Maspalomas dar vine si el cu cateva dezavantaje. Poate cel mai deranjant e vantul si umezeala de care avem parte aproape in fiecare seara si in fiecare dimineata. Avantajul in schimb e ca pleci direct din munti si ca esti aproape de zona cea mai spectaculoasa din Gran Canaria, zona in care relieful vulcanic a fost transformat de trecerea timpului in turnuri si canioane adanc cu satuce cu palmieri asezate in locurile in care exista o sursa de apa si cateva platforme cultivabile.

Sunt locuri atat de frumoase si de spectaculoase incat pare putin ireal atunci cand cobori in serpentine stranse pe aici sau atunci cand te lupti cu pante de 10-15 la suta si arunci o privire in jur. Iar din punctul acesta de vedere e usor de inteles de ce Gran Canaria e un paradis pentru ciclism, si nu numai pentru statiuni industriale la malul marii. Caci si Gran Canaria pare impartita in doua, pe de o parte zona super dezvoltat din zona joasa din vestul insulei, cu mall-uri, decathloane, plaje si turism de masa si zona mai salbatica si mult mai putin populata din centru si din nord-vest. Nu e greu de ghicit care ne-a placut mai mult.

Track si date aici:
https://www.strava.com/activities/1432031783

Ziua de pauza, explorand stradutele din Arucas.

Ziua de pauza, explorand stradutele din Arucas.

IMG_20180228_142007.jpg

In timp ce o ciuperca de vant si ploaie acopera zona muntoasa din insula, in partea opusa a insulei, pe malul oceanului e cald si soare.

In timp ce o ciuperca de vant si ploaie acopera zona muntoasa din insula, in partea opusa a insulei, pe malul oceanului e cald si soare.

Undeva in fata, la multe mii de kilometrii distanta e America.

Undeva in fata, la multe mii de kilometrii distanta e America.

Nu ai ghici ca in continuarea plajei sunt sute de hoteluri, care de care mai diverse si colorate, in stilul de turism industrial.

Nu ai ghici ca in continuarea plajei sunt sute de hoteluri, care de care mai diverse si colorate, in stilul de turism industrial.

Inca o zi, din nou in saua bicicletei, pe aceasi vreme umeda si schimbatoare din Artenara.

Inca o zi, din nou in saua bicicletei, pe aceasi vreme umeda si schimbatoare din Artenara.

IMG_20180301_093748.jpg

Cum haosul din nou domneste in zona inalta e timpul sa fug din nou spre soare si spre caldura.

Cum haosul din nou domneste in zona inalta e timpul sa fug din nou spre soare si spre caldura.

Semne bune dimineata are, un curcubei incredibil de plin cu Atlanticul la 1000 de metri sub noi.

Semne bune dimineata are, un curcubei incredibil de plin cu Atlanticul la 1000 de metri sub noi.

Prin paduri de pin, spre soare, pe la poalele muntilor.

Prin paduri de pin, spre soare, pe la poalele muntilor.

Pauza de masa intr-o localitate pe nume Montana Alta.

Pauza de masa intr-o localitate pe nume Montana Alta.

Asfalt perfect si drumuri unduite.

Asfalt perfect si drumuri unduite.

In piateta centrala din Fontanella, dupa cumparaturi intr-o alimentara cat se poate de saracacioasa.

In piateta centrala din Fontanella, dupa cumparaturi intr-o alimentara cat se poate de saracacioasa.

Fereastra, usa si bicicleta. Ar trebui sa spun ca bicicletele inchiriate de noi in GranCanaria s-au miscat absolut impecabil. Iar cu ocazia asta mi-am dat seama ca daunator pentru buzunar sa mergi ceva mai multa vreme pe o bicicleta mult mai buna ca a ta.

Fereastra, usa si bicicleta. Ar trebui sa spun ca bicicletele inchiriate de noi in GranCanaria s-au miscat absolut impecabil. Iar cu ocazia asta mi-am dat seama ca daunator pentru buzunar sa mergi ceva mai multa vreme pe o bicicleta mult mai buna ca a ta.

Batranelul ce isi mana cu strigate care de care mai ciudate magarusul spre casa.

Batranelul ce isi mana cu strigate care de care mai ciudate magarusul spre casa.

Inapoi la 1500 de metri, e data aceasta cu tot cu vreme buna.

Inapoi la 1500 de metri, e data aceasta cu tot cu vreme buna.

Ciclistul zgriubulit.

Ciclistul zgriubulit.

Caldera de los Pinos de Galdar, la 1500 de metri deasupra oceanului.

Caldera de los Pinos de Galdar, la 1500 de metri deasupra oceanului.

Cum supermarketurile sunt inchise de la 12 pana la 17 singura varianta de a astampara foamea de lup a fost biocreperia din Artenara, cu clatite sarate pregatite pe cele doua plite din micul restaurant si cu un mic orgasm culinar. Mi se pare incredibil cat de bine poate sa functioneze o mica afacere de familie daca lucrurile sunt facute cu suflet.

Cum supermarketurile sunt inchise de la 12 pana la 17 singura varianta de a astampara foamea de lup a fost biocreperia din Artenara, cu clatite sarate pregatite pe cele doua plite din micul restaurant si cu un mic orgasm culinar. Mi se pare incredibil cat de bine poate sa functioneze o mica afacere de familie daca lucrurile sunt facute cu suflet.

Masacrul clatitei.

Masacrul clatitei.

Pedaland spre Valley of Tears, prin peisajul spectaculos din zona de nord-vest a insulei.

Pedaland spre Valley of Tears, prin peisajul spectaculos din zona de nord-vest a insulei.

IMG_20180301_162610.jpg

IMG_20180301_170356.jpg

Drum ingust si cat se poate de spectaculos ce vine la pachet cu o urcare de 1000 de metri cu 10% panta medie si cu un veritabil zid la inceput.

Drum ingust si cat se poate de spectaculos ce vine la pachet cu o urcare de 1000 de metri cu 10% panta medie si cu un veritabil zid la inceput.

Sate suspendate, serpentine abrupte si cer albastru.

Sate suspendate, serpentine abrupte si cer albastru.

IMG_20180301_180608.jpg

IMG_20180301_180805.jpg

Valley of Tears, complete.

Valley of Tears, complete.

IMG_20180301_184821.jpg

IMG_20180301_194521.jpg

IMG_20180227_160323

Fuga de iarna, in Gran Canaria.

La sfarsitul iernii, dupa luni de frig, zapada si intuneric, luni albe si inghetate (caci iarna asta chiar a fost asa cum ar trebui sa fie o iarna) ajungi involutar sa tanjesti dupa verdele crud al primaverii, dupa frunze fosnind in vant, dupa ciripit de pasari si dupa soare si cer albastru. Dupa atatia ani am ajuns mi-am dat seama ca e absolut normal sa visezi la urmatorul anotimp, dar parca dintre toate trecerile primavara e cu siguranta cea mai asteptata. Iar daca in Romania rusii ne saboateaza si ne trimit cu dragoste fronturi polare si daca dorul de primavara e suficient de puternic nu ai altceva de facut decat sa fugi acolo unde este cald si bine, incercand in acelasi timp sa explorezi o zona inca necunoscuta.

La doua zile dupa ce coboram pe schiuri din Postavaru, cursiera zboara la vale pe asfaltul impecabil al coborarii spre Valea Lacrimilor, ac de par dupa ac de par, atat cursiera cat si omul capatand din ce in ce mai multa incredere, inclinandu-se din ce in ce mai mult in fiecare viraj. In fata se ridica aproape vertical serpentinele de la inceput de pe Valea Lacrimilor, un mic perete cu pante constante de 15-20%, cu raze fugare de soare alergand pe versant in vreme ce platoul central e complet cuprins de nori.

Iar pe marginea drumului pe terasele construite prin truda sutelor de ani iarba inalta si de un verde incredibil de crud se leagana in bataia vantului. Si sunt momente in care imi vine, asemeni Stalkerului din Tarkovsky sa ma tavalesc prin iarba inalta si sa simt prin toti porii mirosul primaverii, al vietii si al caldurii.

Tot in cautare de caldura abandonez si urcarea de pe Valea Lacrimilor pentru un drum cocotat la 500 de metri deasupra Atlanticului, cu puncte de priveliste ireale si in primul rand cu caldura.

Caci trebuie spus ca lucrurile nu sunt tot timpul roz in Tenerife, iar atunci cand vine un uragan dinspre Atlantic nu e absolut nimic care sa te fereasca de forta turbata a vantului. Norii sunt impinsi in munti si alearga peste culmile vulcanice cu viteza, condensatu-se si transformandu-se in ploaie si lasand in spate apa necesara padurilor de pini se se gasesc la peste 1000 de metri. Iar daca ieri am avut parte de o zi de cristal, astazi aripile unui front au ajuns pe insula si au invaluit zona inalta.

Pe malul marii am parte si de o mica aventura, cu un drum suspendat inchis din cauza caderilor de pietre, dar pe care reusesc sa ma strecor, singur pe drumul napadit de buruieni si cu mici provocari de sarit garduri cu bicicleta, ajungand in cele din urma in Agaeta, un mic oras spaniol cu tenta coloniala, case albe si piateta centrala. Un expresso si doua felii de tort mai tarziu vine momentul sa atac si ultima urcare a zilei, de la 0 pana la 1400 de metri, intr-o cursa cu lasarea noptii. Pe masura ce castig inaltime incepe sa se vada in distanta Teide, iesit din nori, la 40 de kilometri distanta.

In schimb in dulcele stil al aventurilor neplanuite noaptea ma intrece astazi, si ajuns la 1000 de metri si 25 de kilometri inainte de destinatie, inapoi in nor si in frig, trebuie sa inchei tura in barul local si sa-l sun pe Doru pentru a veni sa ma culeaga, dupa 100km si 3300 de metri diferenta de nivel. Iar cu ocazia asta descopar ca poti sa ai parte de suficienta aventura si pe o insula relativ turistica…

Track si date pentru primele doua zile aici:

https://www.strava.com/activities/1429171705
https://www.strava.com/activities/1427815361

Deasupra Spaniei, cu Pirineii (cel mai probabil) in distanta.

Deasupra Spaniei, cu Pirineii (cel mai probabil) in distanta.

Semne bune Gran Canaria are.

Semne bune Gran Canaria are.

La mijloc de zi, cu zambete pe fata, cu bicicletele inchiriate pregatite si gata de drum si cu pofta de pedalat.

La mijloc de zi, cu zambete pe fata, cu bicicletele inchiriate pregatite si gata de drum si cu pofta de pedalat.

Albastru turcoaz pe malul marii.

Albastru turcoaz pe malul marii.

Ciclisti peste ciclisti.

Ciclisti peste ciclisti.

Urcari in cap si serpentine spectaculoase.

Urcari in cap si serpentine spectaculoase.

Doru in actiune.

Doru in actiune.

IMG_20180226_151520.jpg

Serpentine in cap.

Serpentine in cap.

Primul pas din drumul nostru.

Primul pas din drumul nostru.

Platoul de la 1000 de metri.

Platoul de la 1000 de metri.

IMG_20180226_163647.jpg

Drum intins, printre turnuri vulcanice spectaculoase.

Drum intins, printre turnuri vulcanice spectaculoase.

Sfarsit de zi.

Sfarsit de zi.

Focul in semineu, paste si vin.

Focul in semineu, paste si vin.

Inca o zi, inca un curcubei si un canion suspendat la 1000 de metri deasupra oceanului.

Inca o zi, inca un curcubei si un canion suspendat la 1000 de metri deasupra oceanului.

IMG_20180227_122310.jpg

Pedaland printre padurile de pin.

Pedaland printre padurile de pin.

Urcarea initiala de pe "Valley of Tears"

Urcarea initiala de pe "Valley of Tears"

Pranzul de urgenta al ciclistului.

Pranzul de urgenta al ciclistului.

IMG_20180227_160323.jpg

Tricou si pantaloni scurti.

Tricou si pantaloni scurti.

There be land.

There be land.

Drumuri parasite si un pic de aventura.

Drumuri parasite si un pic de aventura.

IMG_20180227_164220.jpg

Din categoria cum poti sarii garduri de unul singur.

Din categoria cum poti sarii garduri de unul singur.

Pedaland spre Agaete.

Pedaland spre Agaete.

Verde de Canaria.

Verde de Canaria.

40 de kilometri pe malul marii, cu tot cu 800m diferenta de nivel.

40 de kilometri pe malul marii, cu tot cu 800m diferenta de nivel.

Pentru energie.

Pentru energie.

La apus, cu Teide in fundal.

La apus, cu Teide in fundal.

DSC_5036

Maroc – Final de poveste

Ziua 14- Prin Valea Oamenilor Fericiti

Ultima zi in munti incepe cu un mic dejun udat cu cel mai bun ceai baut pana acum in Maroc, semn ca fetele care se ocupa de gîte- ul la care am tras vor fi niste bune bucatarese cand le-o veni vremea de martis. Desavarsim dimineata cu unt, miere, ulei de masline, paine si niste musli cu banana pe care il caram dupa mine de cateva zile si suntem gata de plecare la 9.20, cand soarele incalzeste deja in mod placut valea. Drumul ne conduce pana la 1800 m altitudine, de unde in stanga se lasa drumul nou ce merge spre Azilal. Noi avem totusi in minte sa vedem care e treaba cu drumul vechi, ce sare un pas de 2700 m, optiune care ne-ar permite sa exploram pe indelete valea Ait Bogumez. Si nu e greu sa iti dai seama de ce i se zice “valea oamenilor fericiti”. In primul rand, comparativ cu tiparul majoritatii vailor din Atlasul Inalt, aceasta este mult mai larga, aproape o vale glaciara ca aspect. Raul ce ii da viata are si el un debit constant chiar si in aceasta perioada a anului, care in Maroc este o perioada secetoasa. Acest lucru permite practicarea la scara mult mai larga a agriculturii, fara captari si sisteme complexe de irigatii. Parcelele de pamant arabil sunt mult mai mari si se merita inclusiv o minima mecanizare, aici vazand al doilea tractor de cand suntem in Maroc. Si nu doar tractorul e o prezenta insolita. Si vaca si caii intra in aceeasi categorie pentru standardele din muntii Marocului.

Pe langa toate acestea, cel putin in ultimii ani, turismul si-a adus si el aportul la dezvoltarea zonei. Majoritar pentru trekking (dar nici catararea sau schiul de tura nu trebuie uitate), turistii vin in zona, fapt ce a dus la aparitia unui numar impresionant de gîte, fapt ce a dus la aparitia a numeroase magazine si servicii conexe si toate acestea se reflecta la un moment dat in nivelul de trai al oamenilor.

Acoperisurile sunt binenteles redundate, iar pamantul principalul material de constructie.

Acoperisurile sunt binenteles redundate, iar pamantul principalul material de constructie.

In 12 kilometri cat pedalam pana in Tabant, principala localitate a vaii, avem timp suficient pentru observatii si considerente economice. Daca punem la socoteala faptul ca din lipsa se asfalt, planul nostru cu pasul de 2700 m se amana pentru o data ulterioara si trebuie sa revenim inapoi la intrarea pe vale, cale de alti 12 kilometri, chiar am avut timp de reflectii.

Drumul nou nu mai urca pana la 2700, ci face legatura cu zona premontana printr-un pas de 2250 m, insa diferenta de nivel se mentine, caci inainte de a urca cei 800 m diferenta de nivel pana in pas, drumul coboara initial pana la 1450 m. Fata de alte urcari, aceasta merge totusi mai bine, si nu pentru ca am fi devenit noi niste catararatori mai buni peste noapte, ci pentru ca drumarii marocani au fost de data aceasta milosi cu noi.

Ca si in alte zile, ajungem in pas in jurul orei 16.00, odata cu cea mai buna lumina a zilei si cu inca suficient de mult soare pe cer, pentru a prinde prima parte a coborarii scaldata in lumina calda a amiezii.

Campam inainte de Ait M’hmed si incercam sa mintim noaptea friguroasa cu un foculet, o reminescenta a fantaziilor lui Radu din Anti-Atlas

Date si track: aici

Ziua 15 – Final de poveste.

Dimineata incepe cu un record negativ in ceea ce priveste temperatura: minus 3 grade arata ceasul si nici nu era nevoie de confirmare: bruma de afara si gheata formata pe tenda cortului vorbesc de la sine. Totusi nu avem timp sa asteptam sa ajunga si soarele la noi caci astazi seara trebuie sa fim in Marakesh si pana acolo sa mai tot fie 200 de kilometri de acoperit, asa ca nu ne ramane decat sa speram ca proverbul “cine se scoala dimineata departe ajunge” se va aplica si in cazul nostru. Cei 20 de kilometri pana in Azilal se scurg intr-o ora, cu ceva pauze pentru ultimele fotografii cu Atlasul Inalt. Peisajul s-a schimbat radical fata de acum doua saptamani cand am ajuns in Maroc, caci intre timp, un val de aer rece a adus cu sine si primele ninsori in munti si ceva contrast intre varfurile inzapezite si dealurile acoperite cu plantatii nesfarsite de maslini si portocali de la poalele Atlasului.

In Azilal gasim usor autogara, insa aici nu exista nimic organizat si informatiile privind un potential autobuz spre Marrakesh sunt contradictorii. Dupa prima runda de intrebat oamenii, pare ca nu exista niciun autocar in directia Marrakesh. Dupa a doua runda de intrebari apare un autobuz care ar pleca la ora 14 si cum reusim sa confirmam ora din 3 surse diferite, nu ne ramane decat sa asteptam, pierzand vremea prin autogara unde se amesteca mirosurile de urina cu cele de ulei, penduland intre locurile cu soare si cele cu umbra si mancand mandarine. Autobuzul cu pricina tine de o companie privata, no name pentru noi, si ajunge inca de la ora 13. Asta e bine, caci dispare grija: vin/ nu vine autobuzul.

Track si date aici: aici.

Marrakeshul ne primeste 4 ore mai tarziu cu aglomeratia specifica orei de varf si apoi cu haosul autogarii. Din toate partile rasuna destinatii spre care pleaca urmatoarele autocare: Agadir, Agadir, Agadir
Ouarzazate, Ouarzazate, Ouarzazate etc. Evident ca totul ar putea fi rezolvat foarte usor cu niste peroane fixe pentru fiecare oras in parte, dar atunci nu ar mai fi in stilul marocan de a face lucrurile.

Marocanilor la place sa se manifeste in public, multe lucruri se intampla in strada in vazul tuturor (de la comert la mancare, exceptiile fiind semnele de afectiune intre parteneri, alaptatul etc), oamenii sunt curiosi, iti sustin fara probleme privirea, se ofera sa te ajute cu o informatie/ un sfat, au simtul umorului, iar raspunsul cel mai bun pentru cei agasanti care vor sa iti vanda ceva e: “poate mai tarziu”. Cu o astfel de replica win-win ambele parti vor fi multumite.

In Marrakesh punem bagajele pe bicicleta si ne facem una cu fluxul de oameni, masini, motociclete si biciclete care serpuieste prin medina, ca un miriapod fara inceput si sfarsit, prelingandu-se pe stradute, printre reclame colorate, restaurante, dughene comune si gheretele vanzatorilor ambulanti.

Schimbam hostelul la care am stat in prima noapte, pentru un altul (Hostel Riad Dia) care arata chiar interesant, cu o fantana in mijloc, un portocal in mijloc, lumina naturala intrand de pe terasa descoperita si ciripit de vrabii ce se strecpoara cu usurinta pe sub prelata deschisa, ciripesc de cateva ori si apoi evadeaza din nou deauspra medinei. Mai multe despre riad marocan, structura, arhitectura etc puteti citi aici.

Seara este evident dedicata spectacolului de culori, mirosuri si zgomote din souk-uri. Hotaram sa gasim altceva de mancare decat tajinurile, cuccusurile si harissa din Djema el-Fna, asa ca pornim haihui pe strazi, incercand sa ne departam cat mai mult de centru si sa aflam unde mananca marocanii. Ne oprim mai intai de toate in fata unui vanzator ambulant de la care luam 2 painici din faina integrala, calde si acoperite cu seminte pe care le asortam cu niste masline proaspete. Maslinele din Maroc sunt absolut geniale pentru ca nu sunt pur si simplu masline in saramura, ci sunt murate in diverse amestecuri de ierburi uscate si condimente.

Cu foamea amanata, ne revine cheful de hoinarit si reusim cu usurinta sa ne pierdem printe tarabele care vand orice de la genti, rochii colorate, obiecte din lemn, scaune gonflabile si un infinit de maruntisuri.

Este interesant in egala masura sa observi cum explozia de culoare si agitatie din timpul zilei se transforma in ganguri intunecate mirosind dubios, porti inchise, gunoaie si pisici- stapanele fara echivoc ale acestui univers decrepit, pe masura ce noaptea isi intra in drepturi. Desi souk-urile sunt doar un mic colt al medinei, insa impresia generala este ca jumatate din locuitorii Marrakeshului vand ceva si cealalta jumatate cumpara ce vand primii.

La capitolul culinar, in seara asta vrem sa vedem ce mananca marocanii (care evident ca atunci cand ies in oras nu mananca tajin si cuscus), asa ca sfarsim prin a cumpata clatite uriase cu fineti si banane, prajituri, sandwish cu sepia si salata si daca mai puteam, mai incercam cel putin alte cateva sortimente de street food, caci orasele mari din Maroc abunda de asa ceva. Nu ai nevoie de un festival dedicat. Mancarea este peste tot, de la vanzatorul de nuci si seminte, la burgerii locali, sucul de rodii la coltul strazii, porumbul copt pe tejghea in fata ta si o multime de patiserii cu o varietate nesfarsita de dulciuri. Pentru mine Marocul ramane un regal culinar, cu o mancare incredibil de gustoasa, obtinuta in general din ingrediente simple si putine, dar mereu buna datorita condimentelor folosite si a faptului ca e mereu proaspata daca iti alegi bine locurile din care sa o cumperi/ mananci.

Fara indoiala in aceasta a doua vacanta in Maroc am adaugat noi lectii, noi experiente, noi peisaje, dar am pastrat certitudinea reintoarcerii. La momentul potrivit, va fi si o a treia vizita in Maroc, desi e loc, sunt idei si inspiratie pentru mult mai multe.

Micul dejun, la plecare, de data aceasta in varianta cu unt cu sare, ulei de masline, miere paine si ceai.

Micul dejun, la plecare, de data aceasta in varianta cu unt cu sare, ulei de masline, miere paine si ceai.

Toamna in Atlas.

Toamna in Atlas.

Pedaland spre Valea Oamenilor fericiti, spre care exista din pacate un singur drum asfaltat. Planul nostru de a sari un pas de 2700 de metri a fost din pacate dejucat de un drum cu mult prea mult pietris.

Pedaland spre Valea Oamenilor fericiti, spre care exista din pacate un singur drum asfaltat. Planul nostru de a sari un pas de 2700 de metri a fost din pacate dejucat de un drum cu mult prea mult pietris.

Pauza e masa, cu copii curiosi, pe iarba, sub un soare primaveratic cat se poate de calduros.

Pauza e masa, cu copii curiosi, pe iarba, sub un soare primaveratic cat se poate de calduros.

Acoperisurile sunt binenteles redundate, iar pamantul principalul material de constructie.

Acoperisurile sunt binenteles redundate, iar pamantul principalul material de constructie.

Unduit.

Unduit.

Pedaland spre Ait'Mhamed.

Pedaland spre Ait'Mhamed.

Sfarsit de zi.

Sfarsit de zi.

Ultimul pas de 2200 de metri.

Ultimul pas de 2200 de metri.

Spunand la revedere muntilor inzapeziti.

Spunand la revedere muntilor inzapeziti.

Ultimele raze de lumina peste o Kasbah.

Ultimele raze de lumina peste o Kasbah.

DSC_5024.jpg

DSC_5031.jpg

Foculetul cu a sa caldura, inainte de o noapte in care temperaturile au bine sub limita de inghet.

Foculetul cu a sa caldura, inainte de o noapte in care temperaturile au bine sub limita de inghet.

Infofoliti sub soarele cu dinti al diminetii.

Infofoliti sub soarele cu dinti al diminetii.

Final de poveste, cu bicicletele impachetate in cutii, pe strazile medinei din Marrakech. Vom reveni cu siguranta in anii urmatori in Maroc, idei sunt multe, la fel ca si locuri ramase neexplorate.

Final de poveste, cu bicicletele impachetate in cutii, pe strazile medinei din Marrakech. Vom reveni cu siguranta in anii urmatori in Maroc, idei sunt multe, la fel ca si locuri ramase neexplorate.