Category Archives: Cursiera

DSC_5036

Maroc – Final de poveste

Ziua 14- Prin Valea Oamenilor Fericiti

Ultima zi in munti incepe cu un mic dejun udat cu cel mai bun ceai baut pana acum in Maroc, semn ca fetele care se ocupa de gîte- ul la care am tras vor fi niste bune bucatarese cand le-o veni vremea de martis. Desavarsim dimineata cu unt, miere, ulei de masline, paine si niste musli cu banana pe care il caram dupa mine de cateva zile si suntem gata de plecare la 9.20, cand soarele incalzeste deja in mod placut valea. Drumul ne conduce pana la 1800 m altitudine, de unde in stanga se lasa drumul nou ce merge spre Azilal. Noi avem totusi in minte sa vedem care e treaba cu drumul vechi, ce sare un pas de 2700 m, optiune care ne-ar permite sa exploram pe indelete valea Ait Bogumez. Si nu e greu sa iti dai seama de ce i se zice “valea oamenilor fericiti”. In primul rand, comparativ cu tiparul majoritatii vailor din Atlasul Inalt, aceasta este mult mai larga, aproape o vale glaciara ca aspect. Raul ce ii da viata are si el un debit constant chiar si in aceasta perioada a anului, care in Maroc este o perioada secetoasa. Acest lucru permite practicarea la scara mult mai larga a agriculturii, fara captari si sisteme complexe de irigatii. Parcelele de pamant arabil sunt mult mai mari si se merita inclusiv o minima mecanizare, aici vazand al doilea tractor de cand suntem in Maroc. Si nu doar tractorul e o prezenta insolita. Si vaca si caii intra in aceeasi categorie pentru standardele din muntii Marocului.

Pe langa toate acestea, cel putin in ultimii ani, turismul si-a adus si el aportul la dezvoltarea zonei. Majoritar pentru trekking (dar nici catararea sau schiul de tura nu trebuie uitate), turistii vin in zona, fapt ce a dus la aparitia unui numar impresionant de gîte, fapt ce a dus la aparitia a numeroase magazine si servicii conexe si toate acestea se reflecta la un moment dat in nivelul de trai al oamenilor.

Acoperisurile sunt binenteles redundate, iar pamantul principalul material de constructie.

Acoperisurile sunt binenteles redundate, iar pamantul principalul material de constructie.

In 12 kilometri cat pedalam pana in Tabant, principala localitate a vaii, avem timp suficient pentru observatii si considerente economice. Daca punem la socoteala faptul ca din lipsa se asfalt, planul nostru cu pasul de 2700 m se amana pentru o data ulterioara si trebuie sa revenim inapoi la intrarea pe vale, cale de alti 12 kilometri, chiar am avut timp de reflectii.

Drumul nou nu mai urca pana la 2700, ci face legatura cu zona premontana printr-un pas de 2250 m, insa diferenta de nivel se mentine, caci inainte de a urca cei 800 m diferenta de nivel pana in pas, drumul coboara initial pana la 1450 m. Fata de alte urcari, aceasta merge totusi mai bine, si nu pentru ca am fi devenit noi niste catararatori mai buni peste noapte, ci pentru ca drumarii marocani au fost de data aceasta milosi cu noi.

Ca si in alte zile, ajungem in pas in jurul orei 16.00, odata cu cea mai buna lumina a zilei si cu inca suficient de mult soare pe cer, pentru a prinde prima parte a coborarii scaldata in lumina calda a amiezii.

Campam inainte de Ait M’hmed si incercam sa mintim noaptea friguroasa cu un foculet, o reminescenta a fantaziilor lui Radu din Anti-Atlas

Date si track: aici

Ziua 15 – Final de poveste.

Dimineata incepe cu un record negativ in ceea ce priveste temperatura: minus 3 grade arata ceasul si nici nu era nevoie de confirmare: bruma de afara si gheata formata pe tenda cortului vorbesc de la sine. Totusi nu avem timp sa asteptam sa ajunga si soarele la noi caci astazi seara trebuie sa fim in Marakesh si pana acolo sa mai tot fie 200 de kilometri de acoperit, asa ca nu ne ramane decat sa speram ca proverbul “cine se scoala dimineata departe ajunge” se va aplica si in cazul nostru. Cei 20 de kilometri pana in Azilal se scurg intr-o ora, cu ceva pauze pentru ultimele fotografii cu Atlasul Inalt. Peisajul s-a schimbat radical fata de acum doua saptamani cand am ajuns in Maroc, caci intre timp, un val de aer rece a adus cu sine si primele ninsori in munti si ceva contrast intre varfurile inzapezite si dealurile acoperite cu plantatii nesfarsite de maslini si portocali de la poalele Atlasului.

In Azilal gasim usor autogara, insa aici nu exista nimic organizat si informatiile privind un potential autobuz spre Marrakesh sunt contradictorii. Dupa prima runda de intrebat oamenii, pare ca nu exista niciun autocar in directia Marrakesh. Dupa a doua runda de intrebari apare un autobuz care ar pleca la ora 14 si cum reusim sa confirmam ora din 3 surse diferite, nu ne ramane decat sa asteptam, pierzand vremea prin autogara unde se amesteca mirosurile de urina cu cele de ulei, penduland intre locurile cu soare si cele cu umbra si mancand mandarine. Autobuzul cu pricina tine de o companie privata, no name pentru noi, si ajunge inca de la ora 13. Asta e bine, caci dispare grija: vin/ nu vine autobuzul.

Track si date aici: aici.

Marrakeshul ne primeste 4 ore mai tarziu cu aglomeratia specifica orei de varf si apoi cu haosul autogarii. Din toate partile rasuna destinatii spre care pleaca urmatoarele autocare: Agadir, Agadir, Agadir
Ouarzazate, Ouarzazate, Ouarzazate etc. Evident ca totul ar putea fi rezolvat foarte usor cu niste peroane fixe pentru fiecare oras in parte, dar atunci nu ar mai fi in stilul marocan de a face lucrurile.

Marocanilor la place sa se manifeste in public, multe lucruri se intampla in strada in vazul tuturor (de la comert la mancare, exceptiile fiind semnele de afectiune intre parteneri, alaptatul etc), oamenii sunt curiosi, iti sustin fara probleme privirea, se ofera sa te ajute cu o informatie/ un sfat, au simtul umorului, iar raspunsul cel mai bun pentru cei agasanti care vor sa iti vanda ceva e: “poate mai tarziu”. Cu o astfel de replica win-win ambele parti vor fi multumite.

In Marrakesh punem bagajele pe bicicleta si ne facem una cu fluxul de oameni, masini, motociclete si biciclete care serpuieste prin medina, ca un miriapod fara inceput si sfarsit, prelingandu-se pe stradute, printre reclame colorate, restaurante, dughene comune si gheretele vanzatorilor ambulanti.

Schimbam hostelul la care am stat in prima noapte, pentru un altul (Hostel Riad Dia) care arata chiar interesant, cu o fantana in mijloc, un portocal in mijloc, lumina naturala intrand de pe terasa descoperita si ciripit de vrabii ce se strecpoara cu usurinta pe sub prelata deschisa, ciripesc de cateva ori si apoi evadeaza din nou deauspra medinei. Mai multe despre riad marocan, structura, arhitectura etc puteti citi aici.

Seara este evident dedicata spectacolului de culori, mirosuri si zgomote din souk-uri. Hotaram sa gasim altceva de mancare decat tajinurile, cuccusurile si harissa din Djema el-Fna, asa ca pornim haihui pe strazi, incercand sa ne departam cat mai mult de centru si sa aflam unde mananca marocanii. Ne oprim mai intai de toate in fata unui vanzator ambulant de la care luam 2 painici din faina integrala, calde si acoperite cu seminte pe care le asortam cu niste masline proaspete. Maslinele din Maroc sunt absolut geniale pentru ca nu sunt pur si simplu masline in saramura, ci sunt murate in diverse amestecuri de ierburi uscate si condimente.

Cu foamea amanata, ne revine cheful de hoinarit si reusim cu usurinta sa ne pierdem printe tarabele care vand orice de la genti, rochii colorate, obiecte din lemn, scaune gonflabile si un infinit de maruntisuri.

Este interesant in egala masura sa observi cum explozia de culoare si agitatie din timpul zilei se transforma in ganguri intunecate mirosind dubios, porti inchise, gunoaie si pisici- stapanele fara echivoc ale acestui univers decrepit, pe masura ce noaptea isi intra in drepturi. Desi souk-urile sunt doar un mic colt al medinei, insa impresia generala este ca jumatate din locuitorii Marrakeshului vand ceva si cealalta jumatate cumpara ce vand primii.

La capitolul culinar, in seara asta vrem sa vedem ce mananca marocanii (care evident ca atunci cand ies in oras nu mananca tajin si cuscus), asa ca sfarsim prin a cumpata clatite uriase cu fineti si banane, prajituri, sandwish cu sepia si salata si daca mai puteam, mai incercam cel putin alte cateva sortimente de street food, caci orasele mari din Maroc abunda de asa ceva. Nu ai nevoie de un festival dedicat. Mancarea este peste tot, de la vanzatorul de nuci si seminte, la burgerii locali, sucul de rodii la coltul strazii, porumbul copt pe tejghea in fata ta si o multime de patiserii cu o varietate nesfarsita de dulciuri. Pentru mine Marocul ramane un regal culinar, cu o mancare incredibil de gustoasa, obtinuta in general din ingrediente simple si putine, dar mereu buna datorita condimentelor folosite si a faptului ca e mereu proaspata daca iti alegi bine locurile din care sa o cumperi/ mananci.

Fara indoiala in aceasta a doua vacanta in Maroc am adaugat noi lectii, noi experiente, noi peisaje, dar am pastrat certitudinea reintoarcerii. La momentul potrivit, va fi si o a treia vizita in Maroc, desi e loc, sunt idei si inspiratie pentru mult mai multe.

Micul dejun, la plecare, de data aceasta in varianta cu unt cu sare, ulei de masline, miere paine si ceai.

Micul dejun, la plecare, de data aceasta in varianta cu unt cu sare, ulei de masline, miere paine si ceai.

Toamna in Atlas.

Toamna in Atlas.

Pedaland spre Valea Oamenilor fericiti, spre care exista din pacate un singur drum asfaltat. Planul nostru de a sari un pas de 2700 de metri a fost din pacate dejucat de un drum cu mult prea mult pietris.

Pedaland spre Valea Oamenilor fericiti, spre care exista din pacate un singur drum asfaltat. Planul nostru de a sari un pas de 2700 de metri a fost din pacate dejucat de un drum cu mult prea mult pietris.

Pauza e masa, cu copii curiosi, pe iarba, sub un soare primaveratic cat se poate de calduros.

Pauza e masa, cu copii curiosi, pe iarba, sub un soare primaveratic cat se poate de calduros.

Acoperisurile sunt binenteles redundate, iar pamantul principalul material de constructie.

Acoperisurile sunt binenteles redundate, iar pamantul principalul material de constructie.

Unduit.

Unduit.

Pedaland spre Ait'Mhamed.

Pedaland spre Ait'Mhamed.

Sfarsit de zi.

Sfarsit de zi.

Ultimul pas de 2200 de metri.

Ultimul pas de 2200 de metri.

Spunand la revedere muntilor inzapeziti.

Spunand la revedere muntilor inzapeziti.

Ultimele raze de lumina peste o Kasbah.

Ultimele raze de lumina peste o Kasbah.

DSC_5024.jpg

DSC_5031.jpg

Foculetul cu a sa caldura, inainte de o noapte in care temperaturile au bine sub limita de inghet.

Foculetul cu a sa caldura, inainte de o noapte in care temperaturile au bine sub limita de inghet.

Infofoliti sub soarele cu dinti al diminetii.

Infofoliti sub soarele cu dinti al diminetii.

Final de poveste, cu bicicletele impachetate in cutii, pe strazile medinei din Marrakech. Vom reveni cu siguranta in anii urmatori in Maroc, idei sunt multe, la fel ca si locuri ramase neexplorate.

Final de poveste, cu bicicletele impachetate in cutii, pe strazile medinei din Marrakech. Vom reveni cu siguranta in anii urmatori in Maroc, idei sunt multe, la fel ca si locuri ramase neexplorate.

DSC_4805

Maroc – Si totusi noua ne plac muntii

Ziua 10- Pedaland pe malul oceanului

Am sta si am pleca in egala masura. Am mai zabovi prin Sidi Ifni pierzand vremea pe plaja ori pe stradutele orasului, privind tacut cum se scurge viata marocanilor obisnuiti, cum micile magazine isi deschid obloanele doar ca sa le inchida la amiaza pentru pauza de pranz sau cum se anima piata.

Insa noua pare ca ne sade mai bine cu drumul si pornim spre nord, sa exploram alte 2 plaje: Legzira si Mirleft.

Legzira ne-ar putea vraji pe amandoi si daca am avea mancare la noi, ne-ar putea face sa ramanem aici cu cortul o seara. O plaja intima si curata (nu pentru ca aici marocanii (si turistii in egala masura) ar lasa mai putina gunoaie, ci doar pentru ca e maturata zilnic de flux), cu formatiuni stancoase interesante de care valurile se sparg ritmic cu mult zgomot si multa spuma, si destul de pustie pentru standardele tarii. Pierdem si noi vremea vreo 45 de minute invartindu-ne incoace si incolo, dar ne continuam pana la urma drumul spre Mirleft.

Mirleft se vrea a fi ceva localitate pentru surferi, insa in afara dimensiunii si a varietatii de fructe si legume de la tarabe nu am gasit nimic interesant. Populatia de turisti tinde sa o egaleze pe cea de localnici, cel putin in centru, asa ca nu e de noi.

5 kilometri nord de Mirleft trebuie sa ne hotaram: urmam in continuare tarmul urcand spre nord, spre Agadir si apoi Essaouira, sau mergem inapoi spre continent, de unde speram sa gasim niste legaturi cu autocare de noapte care sa ne duca inapoi in munti. Ca alternativa la caldura litoralului aveam in minte sa exploram si cel de-al 4-lea drum ce traverseaza Atlasul Inalt, o inlantuire de pasuri, de fapt, intinse intre Ouarzazate si Demnate.

Biciclistul, arcada si lucrarea timpului.

Biciclistul, arcada si lucrarea timpului.

Dam cu usurinta marea pe munte, asa cum facem in fiecare weekend, singurul regret aparent fiind acela ca in munti s-ar putea sa cam murim de frig, comparativ cu temperaturile placute de la malul marii.

Tiznit, orasul in care ajungem e altfel decat orasele din centrul/ sudul tarii. Mai aerisit, parca mai organizat, exotismul ramanand probabil ascuns prin unghere. Aici gasim combinatia de autobuze care ne trebuie, cu schimbat in Agadir, un alt oras cosmopolit ce nu da semne sa doarma nici macar la ora 23.00 cand trecem noi pe acolo. Ma gandesc ce diferenta intre lumea lui Said din orasul unde face liceul si cea de acasa, cele doua locuri negasindu-se la mai mult de 200 de kilometri depatare (mai putin chiar, in linia dreapta).

Afara e inca noapte cand ajungem in Ouarzazate. Ne imbracam cu majoritatea hainelor groase pe care le avem si ne pregatim pentru o zi de pedalat prin Atlasul Inalt. Din nou!.

Date si track: aici

Ziua 11- Si totusi noua ne plac muntii

Autobuzul ne scuipa in intunericul noptii din autogara din Ouarzazate. E ora 5.30 si un frig muscator ce iti taie orice elan de pedalat. Asa ca asteptam cuminti zorii si soarele. La 6.30 se crapa de ziua si in jumatate de ora este lumina bine. Frigul insa a ramas la fel si deja privesc cu teama la noaptea urmatoare si sper sa gasim totusi o cazare cu niste paturi in plus de aruncat peste sacii nostri de vara. Pana una alta ne asternem la drum dupa ce tragem pe noi cam toate hainele din bagaj si pedalam cu tot traficul matinal pe drumul bun ce merge spre Skoura. Dupa 15 kilometri facem stanga si prindem un drum secundar ce ne va trece muntii urmand sa ne scoata din nou in campia Marrakeshului. Drumul R303 este una din cele 4 traversari asfaltate ale Atlasului Inalt si singura varianta asfaltata ramasa neexplorata de noi. In fata ne stau 137 de kilometri despre care nu stim nimic mai mult in afara faptului ca sunt salbatici si putin umblati. In singurul sat de pe vale Ghassa, nimerim fix in ziua de targ si ne facem aprovizionarea cu mandarine, alune, paste varsate si un sandwish cu peste prajit care a fost destul de bun.

Desi pare sa avem de toate, soarele e sus pe cer si da caldura din plin, ziua e tanara, imi lipseste totusi entuziasmul si energia. E una din zilele acelea cand nu se leaga nimic la capitolul efort si decat sa te chinui cu un antrenament esuat, iesi mai castigat daca stai in varful patului cu o carte in mana.

Totusi, cand esti pe drum si in jurul tau oricum nu e niciun petic de pamant prielnic pe care sa pui cortul, nu iti ramane sa te gandesti decat la urmatoarea pedala, precum Bepo din povestea lui Momo, de Michael Ende.

“…it’s like this. Sometimes, when you’ve a very long street ahead of you, you think how terribly long it is and feel sure you’ll never get it swept. And then you start to hurry. You work faster and faster and every time you look up there seems to be just as much left to sweep as before, and you try even harder, and you panic, and in the end you’re out of breath and have to stop–and still the street stretches away in front of you. That’s not the way to do it. You must never think of the whole street at once, understand? You must only concentrate on the next step, the next breath, the next stroke of the broom, and the next, and the next. Nothing else.”

Primele serpentine ivite insa din senin reusesc sa ma scoata din letargie, starea de somnolenta dispare si eu ma umplu parca de energie din fiecare pedala pe care o dau la deal. Urcam pe un drum taiat frumos in versant pana la 2000 m, doar pentru a lasa privirile sa se plimbe pe o mare de varfuri rosiatice, unele deja pudrate de zapada, descoperind sate izolate pe cate un versant si descifrand meandrele drumului dupa fiecare curba. Acum, la a doua vizita in Maroc, geografia partii centrale a tarii capata sens, retina pastrand imagini din fiecare traversare a Atlasului Inalt, din campia de sub noi cu Ouarzazate si Skoura, cu Anti-Atlasul de peste drum, care urmat suficient de consecvent spre est va duce in final la ocean. Ramane insa cu siguranta de explorat tot ce se gaseste la nord de Marrakesh, un fel de terra incognita pentru noi.

Into the Wild (Atlas).

Into the Wild (Atlas).

Unduirile drumului ne poarta fara gres printre varfuri, contabilizam si cate o pana de fiecare pe ziua de azi si profitam la maxim de soarele darnic urcand pasul de 2200 de metri in jurul orei 16.00, cand culorile sunt cele mai frumoase si lumina cea mai blanda.

Din pas drumul se transforma in pista (drum neasfaltat) si pierdem astfel destul de incet altitudine. Locurile se anunta frumoase, firul de apa datatator de viata a aparut si mai jos va aduce cu el primii copaci, primele nuante de verde, primele case cocotate pe versantii insoriti. E o vale inguste ce capata pe alocuri aspect de canion, astfel incat la noi umbra si frigul fac casa buna impreuna. Totusi locurile sunt animate si oamenii se invart de colo-colo carand cele trebuincioase cu magarii. Pare un alt capat de lume, diferit de pustiul Anti-Atlasului dar cu o scurgere unica a timpului in aceasta vale ascunsa bine in munte.

Ne-am dori o zi mai lunga si lumina mai buna sa o exploram pe indelete, insa ne alearga inserarea si tragem pana la urma la un fel de han/ locuinta de munte (gîte d’étape in franceza) ce ofera adapost in conditii spartane, dar totusi intre 4 pereti si cu paturi la discretie.

Frigul de decembrie la cort si aclimatizarea pentru zilele reci de acasa il amanam pentru seara urmatoare.

Date si track: aici

Marea cea mare in varianta cu cer senin si cu ape albastre in dimineata aceasta.

Marea cea mare in varianta cu cer senin si cu ape albastre in dimineata aceasta.

Ajunsi la Legzira, in momentul de reflux.

Ajunsi la Legzira, in momentul de reflux.

Plajele pustii si intinse ale Atlanticului

Plajele pustii si intinse ale Atlanticului

Biciclistul, arcada si lucrarea timpului.

Biciclistul, arcada si lucrarea timpului.

Fuga de valuri.

Fuga de valuri.

Pedaland fara prea mult spor spre Mirleft, cu  un vant ca parea sa bata din toate directiile.

Pedaland fara prea mult spor spre Mirleft, cu un vant ca parea sa bata din toate directiile.

Din nou spre munti, spre Atlasul inalt, cu drumuri ce par desenate cu rigla.

Din nou spre munti, spre Atlasul inalt, cu drumuri ce par desenate cu rigla.

Inapoi spre Atlasul Inalt, pe drumuri ce par desenate cu rigla.

Inapoi spre Atlasul Inalt, pe drumuri ce par desenate cu rigla.

Cismele improvizate, in varianta Ghassa. Si nu, nu am patit nimic de la apa luata de aici.

Cismele improvizate, in varianta Ghassa. Si nu, nu am patit nimic de la apa luata de aici.

Unduit.

Unduit.

Castigam repede inaltime, iar in departare se vad varfurile de peste 3000 de metri ale Atlasului Inalt.

Castigam repede inaltime, iar in departare se vad varfurile de peste 3000 de metri ale Atlasului Inalt.

In Pedale.

In Pedale.

Echiparea pentru prima coborare a zilei.

Echiparea pentru prima coborare a zilei.

Drum unduit, drum intins, amandoua se scurg la fel de repede sub rotile cursierelor.

Drum unduit, drum intins, amandoua se scurg la fel de repede sub rotile cursierelor.

Pe coasta muntelui.

Pe coasta muntelui.

Punctus maximus pentru ziua de astazi.

Punctus maximus pentru ziua de astazi.

Into the Wild (Atlas).

Into the Wild (Atlas).

Pamantul si casele rosii ale Africii.

Pamantul si casele rosii ale Africii.

Ceaiul de seara la Gite d'Etape.

Ceaiul de seara la Gite d'Etape.

DSC_4714

Maroc – Drumul spre ocean trece pe la portile pustiului.

Ziua 8 – Drumul spre ocean trece pe la portile pustiului

“Ah, daca am putea sa retraim zilnic intensitatea vietii de pe drum, fiecare leguma ar fi un motiv de fericire, fiecare dus, un miracol.” (Oybo, Ana Hogas & Ionut Florea)

Nu stim daca sentimentul de zi faina ce ne incearca seara cand intindem cortul la marginea unui drum secundar, insa dubios de aglomerat, se datoreaza faptului ca am lasat azi sub roti o suta de kilometri, ca ne apropiem de ocean, ca am avut parte de vant bun/ nederanjant, pe cand Foreca anunta un adevarat uragan din fata, ori ca peisajul s-a schimbat de atat de multe ori sub ochii nostri.

Cert este ca dimineata zilei ce acum tocmai se incheie ne gaseste motivati sa strangem ceva kilometri sub roti pana incepe uraganul (de regula in jur de 12), asa ca sarim peste micul dejun si pornim la drum putin inainte de 9 profitand de un usor vant din spate. Peiasajul arid (nu ma pot hotari daca sa il numesc martian sau selenar, dar rosul asta al Africii ii apartine fara indoiala) nu-i mai pare sufletului meu atat de greu de suportat, caci pedalez inainte cu promisiunea oceanului.

Si nu ajunge un ocean ca sa adape setea neostoita a desertului. Un sfert din Maroc arata asa. Sate mici, departate si saracacioase, alimentate din bazine de acumulare de unde probabil isi au sursa si cismelele de pe marginea drumului de unde ne umplem regulat bidoanele. Mici parcele de pamant pietros arat cu magarul inhamat la un plug rudimentar pe care ma intreb la modul cel mai serios ce creste. In satele mai rasarite de-a lungul drumului/ unei captari de apa se intind loturi de cateva palme plantate cu morcovi si napi/ cartofi. Daca ar fi sa insumez suprafata careurilor astora de verde, nu cred ca ar depasi gradina unui om gospodar din Romania. O singura gradina de acasa pentru un sat intreg din Maroc. Cred ca doar atunci cand smulgi pamantului indaratnic cateva kilograme de legume poti aprecia morcovii la adevarata lor valoare. In egala masura nu pot sa nu ma intreb, sub influenta recenta a cartii Sapiens a lui Yuval Noah Harari, daca viata oamenilor din aceste locuri nu ar fi fost mai naturala daca ar fi ramas pastori de capre, asa cum mai vedem pe ici pe colo, fara sa inchege asezari permanente.

Ce ii tine oare pe oamenii astia in loc? De ce nu migreaza 100 de kilometri mai spre vest, unde clima e mai blanda, apa mai indestulatoare si (banuiesc eu) subzistenta mai usoara. Caci da, eu nu cred ca in zonele prin care am trecut putem vorbi de altceva decat de subzistenta, o subzistenta in care apa este cea mai pretioasa resursa. Imaginea a doua femei adulte acoperite din cap pana in picioare de sarafanurile lor negre ale caror singura pata de culoare e marginea brodata elaborat cu rosu, auriu, albastru si verde, femei ce scoteau apa dintr-o fantana aflata la 1-2 km de casa lor, cu magarii asteptand cuminti sa isi preia povara bidoanelor de apa, aurul lichid si pretios al familiei, ramane cumva emblematica pentru kilometrii nostri prin Anti-Atlas. Jena ne-a facut sa ne abtinem de la a suprinde momentul altfel decat prin cuvinte, caci nu se cade, noi europeni carora apa ne curge valuri la chiuveta si pe care o irosim zilnic in cantitati indescriptibile sa ne miram altfel decat prin cuvinte de viata din acest colt de lume.

Stau si ma intreb cat de batran e un astfel de copac de argan, si cate generatii s-au jucat deja la umbra lui.

Stau si ma intreb cat de batran e un astfel de copac de argan, si cate generatii s-au jucat deja la umbra lui.

La prima vedere viata aici pare o lupta. O lupta pentru a face rost ori a chivernisi apa, o lupta sa smulgi pamantului un rod, o lupta in care doar cei adaptati precum tufele de scaieti adunati in saci de femei pe care doar le ghicesc pe dealurile golase, date de gol de sarafanele ce le flutura in vant, rezista.

Pe masura ce coboram in locuri cu clima mai primitoare portul femeilor se schimba putin si negrului constant si sumbru al muntilor arizi si batuti de vanturi i se adauga albul maramei ce coloreaza parca putin atmosfera.

Dupa 80 de kilometri pedalati pe ziua de azi si vreo 300 de kilometri in total prin munti coboram la civilizatie, in DN1-ul marocan, ce ne duce dupa 11 km in Lakhsas. O localitate oarecare pe harta, una din putinele localitati pana la inceputul desertului adevarat, cu nisip si dune. Bornele ne arata alternativ urmatoarele 3 localitati mai mari: Guelmim, Tantan si o alta localitate aflata la 500 de kilometri mai departe. Nu ma simt gata sa fac cunostinta cu desertul pe doua roti, dar intrebarile se nasc si imaginatia lucreaza.

Lakhsas e genul acela de asezare marocana ce ne-a lipsit. Putin desprinsa din vestul salbatic ca aspect general al strazii principale, dar plina de agitatia si forfota serii, cu oameni uitandu-se curiosi la tine, cu zeci de mici magazine care vand orice si cu un bazar maricel (acum majoritar inchis) pentru cat de mic e oraselul. Dupa cumparaturile de seara pedalam cu apusul in fata, cautand un ultim loc de cort in lumea dealurilor golase pe care nu cresc nimic mai mult decat arbori de argan. Pentru maine avem in minte o camera cu vedere la ocean si un dus cald.

Date si track: aici

Ziua 9- Simti oceanul?

Ziua de azi ar trebui sa fie o zi scurta. 60-70 de kilometri, majoritar in coborare, asa ca nu ne grabim. Asteptam soarele sa ne usuce cortul dupa prima noapte cu umiditate de cand suntem in Maroc si luam micul dejun, in tihna, impreuna cu Said, un tanar de 17 ani care invata in Agadir si in weekend paste caprele familiei pe terenul pe care ne-am pus noi cortul. Daca initial ne refuza invitatia la cafea, cu putine insistente ni se alatura si pe langa mancarea pe care o impartim, schimbam si cateva impresii despre viata de licean aflat fata in fata cu bacalaureatul marocan.

Ne asternem la drum dupa 10, lasand satele in urma si observand cum usor, usor apropierea de ocean schimba atat configuratia satelor (mai mari, mai inchegate, mai pline de viata), cat si culorile peisajului. Desi arborii de argan si arbustii sunt stapanii absoluti ai dealurilor pietroase, totusi ei sunt din ce in ce mai numerosi, pe alocuri apar palmieri, ori ochii descopera cu incantare un crang de foioase.

Cea mai pregnant schimbarea se simte insa in aer. Si nu o spun la modul metaforic, ci cat se poate de serios, umiditatea si sarea fiind usor de perceput chiar si pentru narile mele mai mereu infundate. Prin urmare, privirea devine si ea nerabdatoare si scruteaza fara incetare orizontul cautand dupa fiecare deal albastrul nesfarsit spre care am pedalat zile la rand prin ariditatea Anti-Atlasului, insa imaginea mult dorita se lasa mult asteptata, iar atunci cand apare, intr-un final, pare mai mult o balta murdara in lumina tulbure a miezului de zi.

Coboram insa lansati spre mica statiune de pe litoral, orasel ce se va dovedi foarte interesant: cateva cladiri in stil art deco ale vechii administratii spaniole (Sidi Ifni a fost pana in anii ’60 colonie spaniola), o structura rectangulara cu strazi ce se intersecteaza in unghi drept (structura ce imi aminteste si ea de Barcelona), agitatia specifica oricarui orasel marocan unde convietuiesc laolalta localurile mai rasarite impreuna cele mai penale dughene, souk-ul cu de toate, cativa turisti si o mana de pasionati de surf ce anima plaja la apus.

Cazarea noastra dupa aproape o saptamana de stat la cort, cu dusul de rigoare si cu o ocazia de a incarca electronice si de singurul set de haine luat dupa noi.

Cazarea noastra dupa aproape o saptamana de stat la cort, cu dusul de rigoare si cu o ocazia de a incarca electronice si de singurul set de haine luat dupa noi.

Cazarea a fost o sansa de la un capat la altul si un loc ce a rotunjit impresia faina a orasului. Maison D’hôtes Tiwaline apare pe booking.com ca avand camere libere, insa ajunsi la fata locului ni se spune ca sunt full booked. Cum stateam noi descumpaniti la usa, cercetand alt optiunj de pe Booking, revine proprietarul si ne spune ca a verificat si intr-adevar una din rezervari se anulase. Ne alegem asadar cu o camera mica dar luminoasa, spartana ca mobilier, dar atragatoare tocmaj prin simplitatea ei, cu fereasta (criteriu foarte important atat in riadurile din Maroc cat si in hotelurile din India), cu baie curata, apa calda si multe prize, cat sa ne incarcam toate electronicele pe care le avem. Imi plac micile detalii de la bancuta vopsita in albastru, la invelitoarea de pat si la combinatia de culori in nuante de galben pal amintind de nisipul plajei, albastrul oceanului dintr-o zi senina si albul curateniei, albul acela puternic si rar de vazut si simtit in Maroc. Alte doua locuri faine din riad sunt camera de zi amenajata cu mult gust si luminata natural pe timp de zi si terasa, aceasta importanta componenta a caselor marocane, un spatiu necunoscut noua, insa pe care clima blanda de aici iti permite sa il exploatezi la maxim si sa il transformi intr-un mic cuib, dupa chipul si sufletul tau, departe de agitatia strazilor si totusi neratand nimic din ce se intampla jos.

Pana la urma am avut de toate in dupa-amiaza de azi, inclusiv valuri si apus de soare la ocean, doar mancarea de peste a lipsit…

Date si track: aici

Text: Mihaela.

Una din cismelele intalnite prin toate satele marocane, ce au in spate un rezervor cu apa si de la care am incerca sa facem cat mai des alimentarea.

Una din cismelele intalnite prin toate satele marocane, ce au in spate un rezervor cu apa si de la care am incerca sa facem cat mai des alimentarea.

Pauza de masa dintr-o comuna din Anti-Atlas, prilej de legume, omleta si binenteles Pepsi.

Pauza de masa dintr-o comuna din Anti-Atlas, prilej de legume, omleta si binenteles Pepsi.

Chiar daca ne apropie de mare Anti Atlasul ramane la fel de deluros.

Chiar daca ne apropie de mare Anti Atlasul ramane la fel de deluros.

Drumuri libere spre Lakassa.

Drumuri libere spre Laksah.

DSC_4532.jpg

Stau si ma intreb cat de batran e un astfel de copac de argan, si cate generatii s-au jucat deja la umbra lui.

Stau si ma intreb cat de batran e un astfel de copac de argan, si cate generatii s-au jucat deja la umbra lui.

Din nou in intrecere cu ultimele raze de soare in cautarea unui loc de cort.

Din nou in intrecere cu ultimele raze de soare in cautarea unui loc de cort.

Pregatirea mesei de seara, ce incepe binenteles cu amorsarea primusului si cu pregatirea ingredientelelor, in seara aceasta un papricas de cartofi, in varianta marocana.

Pregatirea mesei de seara, ce incepe binenteles cu amorsarea primusului si cu pregatirea ingredientelelor, in seara aceasta un papricas de cartofi, in varianta marocana.

Cafeaua de dimineata, de vorba cu Said, un pusti de 17 ani ce iesise dimineata cu caprele si cu care am vorbit in mod suprinzator in Engleza.

Cafeaua de dimineata, de vorba cu Said, un pusti de 17 ani ce iesise dimineata cu caprele si cu care am vorbit in mod suprinzator in Engleza.

Din nou drum intins, nu neaparat cu asfalt bun.

Din nou drum intins, nu neaparat cu asfalt bun.

DSC_4578.jpg

Concurenta Renault 12-lui. Noroc ca rugina nu este o problema in Marocul cel uscat.

Concurenta Renault 12-lui. Noroc ca rugina nu este o problema in Marocul cel uscat.

Cazarea noastra dupa aproape o saptamana de stat la cort, cu dusul de rigoare si cu o ocazia de a incarca electronice si de singurul set de haine luat dupa noi.

Cazarea noastra dupa aproape o saptamana de stat la cort, cu dusul de rigoare si cu o ocazia de a incarca electronice si de singurul set de haine luat dupa noi.

Masa de pranz, in aceasi combinatie de fasole cu linte.

Masa de pranz, in aceasi combinatie de fasole cu linte.

Pe faleza, langa marea cea mare.

Pe faleza, langa marea cea mare.

Explorand Sidi Ifni, cu flerul colonial si cu cladirile art-deco din fostul centru.

Explorand Sidi Ifni, cu flerul colonial si cu cladirile art-deco din fostul centru.

DSC_4627.jpg

Feltul Mihaelei, o bicicleta ce nu a dezamagit deloc anul acesta.

Feltul Mihaelei, o bicicleta ce nu a dezamagit deloc anul acesta.

Calatorii, armasarii si oceanul.

Calatorii, armasarii si oceanul.

Pe langa farul din Sidi Ifni.

Pe langa farul din Sidi Ifni.

DSC_4659.jpg

DSC_4675.jpg

Surful, un sport ce odata si odata tot trebuie incercat.

Surful, un sport ce odata si odata tot trebuie incercat.

In asteptarea apusului

In asteptarea apusului

Apusuri africane, aproape tras la indigo cu cel de acum 3 ani de zile din Agadir.

Apusuri africane, aproape tras la indigo cu cel de acum 3 ani de zile din Agadir.

DSC_4705.jpg

Ultimul val si ultima raza de lumina.

Ultimul val si ultima raza de lumina.

DSC_4439

Maroc – Ce ar fi desertul fara oaze?

Ziua 6- Ce ar fi desertul fara oaze?

Pentru astazi avem un singur plan clar in minte: sa ajungem in Tafraoute si sa ne facem plinul cu fructe si legume. Intre Maroc si nordul Indiei nu exista termen de comparatie in ceea ce priveste diversitatea produselor, chiar si in cele mai mici magazine din cel mai izolat sat din Anti-Atlas. Totusi diversitatea e formata majoritar din alimente neperisabile, fructele si legumele proaspete regasindu-se doar in oferta oraselor mai maricele.

Desi harta ne spune ca inainte de Trafaoute trebuie sa sarim un pas, dimineata realizam ca suntem aproape de punctul maxim al urcarii si intre noi sI festinul de fructe si legume promis nu se interpun decat vreo 600 m de serpentine.

In Tafraoute ajungem la fix sa ne adapostim de ploaia ce vine in urma noastra si pregetam in oras cu diverse planuri si cumparaturi mai bine de 2 ore.

Palmieri fosnind in vant, o luna incredibil de luminoasa, nori alergand pe cer si probabil unul din cele mai frumoase locuri de cort din periplul nostru prin Maroc.

Palmieri fosnind in vant, o luna incredibil de luminoasa, nori alergand pe cer si probabil unul din cele mai frumoase locuri de cort din periplul nostru prin Maroc.

Nici macar atunci cand ne asternem in final la drum spre Ait Mansour nu putem spune ca avem parte de drum intins, caci ploaia ce vine si trece in valuri ne sileste la mai multe pauze la adapostul diversilor bolovani imensi de granit imprastiati haotic pe marginea drumului.

Parasim drumul plat ce merge spre Pietrele Albastre si prindem serpentinele ce ne vor urca din nou la 1650 m pe versantii invaluiti in ceata. Urcarea ce nu ne asteptam sa fie atat de lunga ne ia prin suprindere si ne simtim usurati cand ajungem in Taloust unde gasim ceva magazine si reusim sa facem aprovizionarea pentru seara, pentru ca mai apoi sa coboram pana in cheile Ait Mansour si sa punem cortul pe o albie de rau, intre palmieri. Locul de cort de astazi, intr-un luminis ramas intre trunchiurile inalte, cu frunzele late ca niste evantaie imense miscandu-se deasupra capetelor noastre, cu norii ce alearga pe cer purtati de vantul de 4 m/s si dezvelind din cand in cand o luna aproape plina ce lumineaza puternic aerul curat al noptii, impreuna cu mirosul de frunze putrede, radacini, nisip si mare, sa prevada oare noptile urmarmatoare din oazele ce ne vor mai iesi in cale?

Meniul din seara asta e cuscus cu sos de legume (pasta de tomate, ceapa, morcov, ciuperci si dovlecel).

Date si track: aici

Ziua 7- Foame mare. Toate magazine-s inchise

Ziua de azi a fost fara indoiala o zi a contrastelor. A inceput bine in palmeria de dinainte de Ait Mansour dar a continuat prost peticind 3 gauri/ taieturi in salteluta. Salvam dimineata cu o omleta si ne asternem la drum pe la 12, fara prea mare hotarare, caci stiam ca azi avea sa fie o zi cu vant hain dinspre vest, zi in care cel mai bun lucru pe care puteai sa il faci ar fi fost sa stai cu cortul intre palmieri, sa le asculti fosnetul coroanelor si sa privesti norii care alearga ca nebunii. Doar ca pe stomacul gol niciuna din activitatile astea boeme nu are haz si noi pornisem la drum, de fapt, ca sa cautam ceva de mancare. Faptul ca toate magazinasele din Ait Mansour erau inchise nu ne-a dat prea mult de gandit, am continuat sa coboram spre un sat mai mare unde ar fi trebuit sa gasim fara probleme magazine. Si ele existau, doar ca erau inchise fiind vineri- ziua sfanta la musulmani. Nu e prima zi de vineri prinsa intr-o tara musulmana. Acum 3 ani, tot in Maroc am prins inclusiv nasterea profetului Mohamed si de foame tot nu am murit. Doar ca acum ne aflam intr-un satuc, cu o populatie probabil destul de religioasa si realitatea e ca toata lumea pare sa respecte ziua de odihna, moschea fiind punctul central spre/ dinspre care migreaza oamenii. Noroc cu cismelele de pe marginea drumului, ca macar apa e la discretie.

Cu burta goala nu ne ramane decat sa luam sub roti cei 14 kilometri de asfalt ce ne despart de urmatorul sat, unde speram noi, fie oamenii nu sunt la fel de religiosi, fie au terminat de sarbatorit si afacerile sunt afaceri. Distanta se scurg printr-un pustiu absolut, cu un vant hain din fata si de n-as fi eu in carne si oase ci doar avatarul meu, pe cuvant daca nu as da eject din jocul asta bun de testat nervii.

Lasand in spate sursa de apa si oaza Anti Atlasul revine la forma primordiala.

Lasand in spate sursa de apa si oaza Anti Atlasul revine la forma primordiala.

In satul cu pricina in afara de cateva aparitii fantomatice de femei invaluite din cap pana in picioare si 2 magazine inchise, altceva nu e de gasit. La unul dintre ele insa il gasim pe propietar si facem rost de ceva dulciuri pe post de mancare si avem macar certitudinea ca nu vom muri de foame. Aparent in 10 kilometri, la drumul principal ar mai fi sanse sa dam de un magazin deschis, insa pana acolo ne mananca vantul si urcarile din Anti-Atlas. In timp ce imping la pedale in ritm de granny gear am certitudinea ca muntii astia arizi, monitoni si inospitalieri nu imi plac neam. Mie sa imi dati iarba, frunze galbene, un strop de verde si unul de albastru si nu doar vant ce suiera nebun prin campuri nesfarsite de pietre.

Magazinul mult-promis il gasim in Izerbi si Radu ar cumpara jumate din el, daca ar putea. Luam tot ce ne face cu ochiul si ne stabilim tabara de indata ce iesim din sat. Faptul ca s-a oprit totusi vantul, plus culorile frumoase ale apusului impreuna cu luna rasarita totusi parca prea devreme, ne mai cresc putin moralul. Sau sa fie sticla de 500 ml de bautura neagra si acidulata care se vinde cu mottoul “gusta si savureaza fericirea?”. Greu de spus care a fost motivul real, cert e ca dupa o salata de rosii cu ton mancata din caldura sacilor de dormit, ziua de maine in care se anunta acelasi vant nebun din fata nu se mai arata asa ingrijoratoare la orizont.

Date si track: aici

Prima zi cu nori de ploaie, purtati cu repeziciune peste peretii stancosi ai Anti Atlasului.

Prima zi cu nori de ploaie, purtati cu repeziciune peste peretii stancosi ai Anti Atlasului.

DSC_4339.jpg

S-ul perfect pe coborarea catre Tafraoute.

S-ul perfect pe coborarea catre Tafraoute.

Masa improvizata de pranz, cu salata cu ton, masline, paine proaspata, adapostiti de ploaie intr-un gang din Souk-ul din Tafraoute.

Masa improvizata de pranz, cu salata cu ton, masline, paine proaspata, adapostiti de ploaie intr-un gang din Souk-ul din Tafraoute.

Inca o pauza de ploaie, sub un bolovan predestinat gasit pe marginea drumului.

Inca o pauza de ploaie, sub un bolovan predestinat gasit pe marginea drumului.

Miros de ploaie de vara, de nisip ud si o atmosfera ce pare rupta din Maghrebul lui Camus.

Miros de ploaie de vara, de nisip ud si o atmosfera ce pare rupta din Maghrebul lui Camus.

Dupa inca un pas de 1600 de metri urmeaza o coborarea spre oazele din Ait Mansour.

Dupa inca un pas de 1600 de metri urmeaza o coborarea spre oazele din Ait Mansour.

Rosul defileului si o usoara panica legata de  nevoia unui loc de cort.

Rosul defileului si o usoara panica legata de nevoia unui loc de cort.

Salvati de Palmeria din Ait Mansour.

Salvati de Palmeria din Ait Mansour.

DSC_4389.jpg

Palmieri fosnind in vant, o luna incredibil de luminoasa, nori alergand pe cer si probabil unul din cele mai frumoase locuri de cort din periplul nostru prin Maroc.

Palmieri fosnind in vant, o luna incredibil de luminoasa, nori alergand pe cer si probabil unul din cele mai frumoase locuri de cort din periplul nostru prin Maroc.

Ai zice ca pedalezi printr-o gradina botanica, si nu poti sa nu te intrebi cat de batrani sunt unii dintre palmierii prin care pedalezi.

Ai zice ca pedalezi printr-o gradina botanica, si nu poti sa nu te intrebi cat de batrani sunt unii dintre palmierii prin care pedalezi.

Prindem viteza manati de un vant cat se poate de prielnic din spate.

Prindem viteza manati de un vant cat se poate de prielnic din spate.

DSC_4454.jpg

Lasand in spate sursa de apa si oaza Anti Atlasul revine la forma primordiala.

Lasand in spate sursa de apa si oaza Anti Atlasul revine la forma primordiala.

There be camels - bucata de drum unde am intalnit mai multe camile decat masini.

There be camels – bucata de drum unde am intalnit mai multe camile decat masini.

Inca un pas de 1600 de metri, si din nou ne grabim la vale, sperand sa gasim un sat si un magazin salvator pentru noaptea urmatoare.

Inca un pas de 1600 de metri, si din nou ne grabim la vale, sperand sa gasim un sat si un magazin salvator pentru noaptea urmatoare.

Ritualul fiecarei seri, pescuirea tepilor, a crengilor si a pietrelor ascutite.

Ritualul fiecarei seri, pescuirea tepilor, a crengilor si a pietrelor ascutite.

In loc de noapte buna.

In loc de noapte buna.

DSC_4259_01

Maroc, primele pedale prin Anti Atlas

Ziua 4-Facem cunostinta cu Anti-Atlasul

Fata de alte dimineti eu sunt de data asta prima care face ochi cand se crapa de ziua si daca ne-am mobiliza acum, chiar am reusi sa plecam la 8. Insa sub pretextul faptului ca proprietarul nu ar deschide magazinul la ora asta ca sa ne putem recupera electronicele puse la incarcat, mai pregetam in sacii de dormit si reusim sa plecam la clasica ora 9 si ceva. Avand in vedere insa ca incepem ziua de pedalat cu o lunga coborare, atmosfera e relaxata. Serpentinele drumului ne poarta fara efort la vale, cale de vreo 20 si ceva de kilometri. Calitatea asfaltului variaza de la decent in prima parte, excelent la mijlocul coborarii cand ne trezim pe un drum cu 2 benzi pe bune si pana la prost si foarte prost pe ultima portiune, prin campie, unde se si lucra la latirea drumului.

De-ale Atlasului, cu un asfalt ce ne-a zdruncinat destul de bine pe primii kilometri.

De-ale Atlasului, cu un asfalt ce ne-a zdruncinat destul de bine pe primii kilometri.

La 36 de kilometri scursi din pas, masurati pe ceas si notati pe indicator intersectam un drum principal, plictisitor dar cu aafalt impecabil, care ne invita parca sa ne asternem la drum. Ne iese cu adevarat abia dupa o pauza de masa in Oulad Berhil unde am mancat cea mai gustoasa mancare de cand suntem in Maroc, mancare pentru care am platit supra-pretul de turisti cu inima usoara.

Fasole, pui, burta si ceai cu muult zahar. Cubul de zahar are alte dimensiuni in Maroc.

Masa a fost chiar prea imbelsugata si am mai avut nevoie de o pauza de dulce ca sa lasam timp pranzului sa se digere putin. Cand ne asternem in final la drum, apasam pedala si cu o medie de 30 km/h intram in Taroudant.

Dupa ultimele cumparaturi high class (gen paste si conserva de ton) iesim din oras in directia Agadir. Cum drumul principal nu promite nimic altceva decat trafic, facem stanga cu prima ocazie si luam cap-compas primele clinuri alte Anti-Atlasului. Desi acest lant montan e considerabil mai scund fata de Atlasul Inalt, pedalatul nostru incepe din nou din campie, de la 200 si ceva de metri, asa ca de urcari nu o sa ducem lipsa. Ne vor lipsi altele gen fructe, legume, oferta diversa de la magazinele din satele mai mari etc. Profilul Anti-Atlasului promite ariditate, asezari rare si saracacioase si aventura.

Drumul spre Irgherm pe care il prindem ne prezinta toate ingredientele din prima: cale de 20 de kilometri nimic altceva decat teren pietros cu arbusti ori copacei teposi de argan. Prin colbul parcelelor capre si pastori isi tarasc la fel de fara rost picioarele. Cei 10-20 de kilometri de asfalt aplicat pe o singura banda separa 2 lumi diferite: Marocul viitorului cu de toate si orice (de la infrastructura, mici afaceri/ cooperative, la verdele unei surse de apa) si un Maroc inghetat in timp, in care satele sunt aglomerari prafuite de cateva case si un magazin comunal. Oamenii in schimb sunt calzi si par mai entuziasmati de cat noi de prezenta noastra pe aici, pe drumuri mai mult ca sigur ocolite de turisti, caci dubiosul P1723 nu apare ca recomandare in niciun ghid turistic. Dar poate tocmai asta va da nastere unor experiente umane autentice departe de Marocul comercial.

Seara ne prinde la baza unei serii de serpentine pe care le lasam pentru maine si din 3 locuri de cort care mai de care mai putin atractive il algem pe cel cu cele mai putin piete si cu o bruma de pamant prafos care sa ne permita sa infigem cuiele de la cort. Radu imi spune ca trebuie sa ma obisnuiesc cu oferta saracacioasa a desertului si sa invat sa apreciez asemenea locuri de cort. Macar cerul e ca in fiecare noapte un loc de mii de stele, la care se adauga sclipirile satelor mari din vale si lumina alba si puternica a lunii in crestere. Intr-o a asemenea atmsofera schimbam in sfarait mancarea clasica de linte pe niste paste cu sos de rosii cu porumb si cu ton, masa de seara ce ne multumeste pe deplin pe amandoi. Desi nu avem la noi decat strictul necesar, cu putina imaginatie se pot gati niste mese de seara gustoase si variate, care sa te tina departe de mancare goala si generica pe care o cumperi din magazine satesti (intr-o postare ulterioara am sa detaliez bagajul avut si modul in care ne organizam pentru masa de seara).

DSC_4229.jpg

Date si track: aici

Ziua 5- Aprofundam nimicul

Dimineata incepe cu o cafea si ceva dulce, cat sa ne dea energie pentru urcarea ce ne sta in fata. Serpentinele merg insa bland, taiate in coasta muntelui si ne poarta printr-o salba de sate iesite din harta, unde toti copiii se ingramadesc pe marginea drumului ca la urs. Satele sunt mici si saracacioase, multe case neterminate, lipseste cumva agitatia perpetua din asezarile mai inchegate. Nici mcar chemarea la rugaciune nu pare sa vrea sa tulbure linstea nimicului. Caci prin aceste locuri, intre sate cel putin, te apropii de definitia nimicului ecologic. Doar dealuri pline de pietris roscat, suprapunandu-se pana la linia orizontului, ca niste burti sterpe din mitul Ionei reinventat. Radu spune ca se simte ca intr-un joc ieftin, facut de un grafician prost, in care din lipsa de bani s-a folosit mereu aceeasi imagine, doar dunga bituminoasa a drumului fiind redesenata.

In rarele ocazii cand pe langa sate se vad mici parcele de pamant pietros sapate la cazma/ arate cu plugul tras de magari (caci utilaje nici nu am vazut si nici nu ar avea rost pe aici), singurul cuvant care imi vine in minte este a imblanzi. Desertificarea e o realitate curenta si palpabila aici, apa e o resursa pretioasa captata si pastrata in bazine sapate sub nivelul solului si viata aici imi pare undeva la granita intre lupta cu morile de vant, inutilitate si eroism.

Facem cumparaturile de seara din singurul sat mai mare intalnit azi Ait Abdellah si ne gasim loc de cort intr-o zona terasata, ce ofera niste iarba uscata, oferta buna pentru locurile in care ne aflam.

Date si track: aici

Infofoliti si gata de plecare in Tizi'n'Test/

Infofoliti si gata de plecare in Tizi'n'Test/

Totul e la vale de aici, 1800 de metrii de coborat pana in Taroudant.

Totul e la vale de aici, 1800 de metrii de coborat pana in Taroudant.

Ac de par.

Ac de par.

Privind spre Valea Sous.

Privind spre Valea Sous.

De-ale Atlasului, cu un asfalt ce ne-a zdruncinat destul de bine pe primii kilometri.

De-ale Atlasului, cu un asfalt ce ne-a zdruncinat destul de bine pe primii kilometri.

Pauza, soare, zambete si datul hainelor jos pe masura ce pierdem din altitudine.

Pauza, soare, zambete si datul hainelor jos pe masura ce pierdem din altitudine.

Pauza de masa pe drumul spre Taroudant, cu o combinatie de pui, mancare de burta si fasole, toate foarte bine pregatite.

Pauza de masa pe drumul spre Taroudant, cu o combinatie de pui, mancare de burta si fasole, toate foarte bine pregatite.

Bucatarul uneia din cele mai reusite mese din excursia noastra din Maroc.

Bucatarul uneia din cele mai reusite mese din excursia noastra din Maroc.

Drum intins spre Anti-Atlas, in locul in care parasim drumul principal.

Drum intins spre Anti-Atlas, in locul in care parasim drumul principal.

In cautarea unui loc de cort cu vise la iarba de acasa.

In cautarea unui loc de cort cu vise la iarba de acasa.

DSC_4229.jpg

Gata de culcare, cu foamea de ciclist potolita, sub o luna aproape plina si cu valea Souss in departare.

Gata de culcare, cu foamea de ciclist potolita, sub o luna aproape plina si cu valea Souss in departare.

Gata de ritualul de a strange lucrurile in fiecare dimineata.

Gata de ritualul de a strange lucrurile in fiecare dimineata.

Cafea, ciocolata si dulciuri, modul perfect de a incepe ziua.

Cafea, ciocolata si dulciuri, modul perfect de a incepe ziua.

Si in Anti-Atlas e mult de urcat, aici castigand rapid inaltime.

Si in Anti-Atlas e mult de urcat, aici castigand rapid inaltime.

DSC_4285.jpg

Drumuri pustii si sate la fel de pustiu, printr-un peisaj ce ne aminteste ca Sahara nu e deloc departe.

Drumuri pustii si sate la fel de pustiu, printr-un peisaj ce ne aminteste ca Sahara nu e deloc departe.

Oare TelDrumul Marocanilor lucreaza cu la fel de mult spor? In orice caz pentru ciclisti e de bine.

Oare TelDrumul Marocanilor lucreaza cu la fel de mult spor? In orice caz pentru ciclisti e de bine.

Momentul in care relieful devine din nou stancos si in departare incep sa se vada din nou varfuri de peste 2000 de metri.

Momentul in care relieful devine din nou stancos si in departare incep sa se vada din nou varfuri de peste 2000 de metri.

Locul de cort din seara asta, de data asta cu tot un tapsan cu iarba.

Locul de cort din seara asta, de data asta cu tot un tapsan cu iarba.

DSC_4125

Maroc, prima parte, din Marrakech pana in Tizi-n-Test

Ziua 1 – Revederea

Abia atunci cand avionul celor de la Lufthansa isi ridica botul de pe pista din München si acceleratia te lipeste putin pe scaun, abia atunci ma incearca cu adevarat primele sentimente de concediu. Nu decolarea avionului a facut declicul, ci imaginea Alpilor acoperiti de zapada, despartiti de plafonul de nori lenticulari si josi de o fasie lata de cer senin, colorat de un rasarit intarziat. Culorile se topesc in degrade si se adauga una peste alta de parca ar complota toate pentru o prajitura in straturi: negrul pamantului arat, goliciunea padurilor in nuante inchise, zapada urcand progresiv, nori pufosi si plati acoperind varfurile de 3000 m, varfuri de 4000 m iesite in soare, apoi un plafon mai compact de nori cenusii, si peste ei, in final, un soare darnic si neobisnuit de stralucitor pentru finalul lui noiembrie.

Orele incomplete de somn isi spun cuvantul si doua ore din zbor se scurg dormind. Doar anuntul pilotului razbate prin doapele de urechi si privirea descopera sub noi, usor suprinse, cladirile joase si rosiatice ale Marrakechului si la distanta varfurile Atlasului Inalt, la vremea asta complet lipsite de zapada. De sus orasul se vede cumva comprimat si inghesuit, de parca ar fi o medina uriasa.

Negociatul unui taxi ne iese usor, mai ales ca pretul usor exorbitant (echivalentul a 25 de euro) e o invitatie nespusa spre negociere. Il scoatem fara probleme la 15 euro, putin mai mult decat tariful oficial, dar avand in vedere ca aveam cu noi si bicicletele, cam asta e pretul ne care ne gandeam si noi. Taximetristul e trecut de 50 de ani, dar vorbeste o franceza frumoasa, drumul spre medina trecand pe nesimtite.

Pasul 2, cateva ore mai tarziu, pe aleile inguste ale medinei din Marrakech.

Cateva ore de la aterizare pe aleile inguste ale medinei din Marrakech.

Atunci cand Mercedesul editia 70 toamna ne lasa la portile orasului vechi imi dau seama ca tura asta are putine sanse sa fie memorabila din doua mari motive. Lipseste socul cultural si concediul de anul trecut din India m-a calit pentru multe. Adevarul este ca oricat de greu imi e la inceput, socul cultural e cel care diferentiaza concediile memorabile de cele uzuale. Sau poate am sa ma insel si Marocul ma va suprinde din nou? Ramane de vazut.

Ne inhamam (la propriu) la cutiile de bicicleta si ne strecuram pe stradutele inguste, cele cateva sute de metri pana la hostel.

Dupa ce depasim momentul “furca de pe Felt are joc” si asamblam cursierele, o pornim spre piata unde se intampla totul (un fel de toate drumurile medinei duc spre Djema el-Fna), cu gandul la un suc de portocale proaspat pe care il asortam cu niste alune de padure calde. Ne lasam pasii sa se prelinga agale printre tarabe, fara sa mai intoarcem insa capul la toate reclamele si la toti cei care umplu cu zgomotul si cu prezenta lor aerul cum facem, involuntar, data trecuta. Dupa ce rezolvam taskurike administrative ne cautam o dugheana comuna unde sa mancam de seara, mai radem un suc de portocale si ora 19.30 ma gaseste deja in pat dupa cateva zile in care am fost restanta cu somnul.

Ziua 2 – Prima zi pe drum

Desi ne propunem sa fim matinali, stiu ca nu e rost de plecat devreme azi. Fiind chiar prima zi pe drum, gasirea aranjarii perfecte a bagajului pe bicicleta ne va lua ceva timp.

Terminam aranjamentul fix inainte de micul-dejun si dupa ce ne facem plinul de dulce si urcam energia la cote corecte cu o cafea, ne urcam in final pe cursiere. Medina cu pietrele ei cubice, traficul nebun de pietoni, biciclisti, carucioare, curbe inguste, ganguri mereu suprinzatoare de unde iese cineva si nu in ultimul rand biciclete incarcate se simte ca o saritura in ocean.

Facem o prima oprire pentru un ultim suc de portocale, nimerim usor iesirea corecta din oras si ne intindem la pedalat pe un drum cu asfalt impecabil.

Renuntam repede la drumul principal si plonjam in necunoscut. Pedalam cam 20 de kilometri pe asfalt bun si trafic inexistent printr-un semi-desert. Noroc ca temperarurile sunt placute si soarele e la fix. Pe contarasens numaram cel putin 20 de oameni de cursiera, 80% din ei marocani. Acum 3 ani nu am vazut niciunul. Acum 3 ani nu exista in schimb nici mallul de pe drumul spre aeroport, de care ne povestea cu relativa mandrie taximetristul de ieri. E clar ca Marocul se schimba si orasele mari dau, fara indoiala, tonul.

Din Amizmiz unde mancam de pranz, drumul asfaltat face stanga pentru a intersecta peste 30 de kilometri drumul principal ce vine din Marrakesh si merge spre Tizi n’Test. Inainte se face un alt drum ce merge pe o vale ce se infunda aparent in munti si care ar putea face obiectul unei explorari viitoare pe MTB/ o alt bicicleta echipata de drumuri grele. Mi se pare totusi incredibil cat de usor ne vin idei de ture noi cand suntem pusi fata in fata cu muntele.

In cautarea palmierului perfect. E fix sezonul curmalelor coapte.

In cautarea palmierului perfect. E sezonul curmalelelor coapte.

Varianta noastra asfaltata merge spre est si urmeaza un drum lat cam de o singura banda generoasa, dar pustiu. Ne coboara in serpentine largi in firul fiecarui rau si ne urca de acolo inapoi, garantand cu ocazia asta ceva diferenta de nivel si pentru ziua de azi.

Asfaltul se strica pe la jumate, brusc, in fata unui viitor pod desemnat ca fiind opera de arta. Asa scria pe panou: travaux pour la création d’une ouvre d’art sur Oued Nfiss. Pana va fi gata opera asta de arta, avem de luptat cu un drum prost si o urcare lunga, pe care amandoi simtim nevoia unui ultim pinion suplimentar. Fara bagaje nu ar fi fost nicio problema, dar asa, se schimba treaba.

Totusi locurile sunt clar mai frumoase fata de drumul principal. Fara localitati, doar simplitatea pantelor abrupte de pietris, nisip si pamant rosu pe care stau aninate paduri de pini. Nimic altceva.

Pedalam la intrecere cu apusul si ajungem la fix in in primul sat mai maricel pentru a face aprovizionarea de seara: de aici niste linte, o conserva de pasta de rosii, niate porumb si niste masline, de la alt magazin paine si dulciuri si in final, de la un restaurant de pe marginea drumului ceapa ce va definitiva mancarea noastra de seara.

Prima noapte la cort a concediului ne gaseste intr-un loc linistit, stransi in jurul primusului si bucurandu-ne de o noapte cu temperaturi de inceput de septembrie in Romania.

Date si track: aici

Ziua 3 – Urcand spre Tizi n’Test

Locul de cort de la marginea padurii a fost numai bun: cu ceva apa clocita pentru spalat oala, cu nisip si ace de pin in care sa scapi haine, dar in primul rand cu liniste si caldura. In ciuda planurilor facute de Radu pe hartie nu ne iese nici azi o plecare matinala. Dureaza pana ce fiecare obiect isi gaseste locul in bagajul eficientizat la maxim. Oprim in Ouirgane pentru un mic-dejun pe marginea drumului dominat de dulce: un borcan de gem de caise si cateva curmale delicioase, alaturi de nelipsita paine. Cu glicemia ajunsa din nou la cote normale putem in sfarsit sa ne asternem la drum. Kilometrii nu se scurg insa asa de bine pe cat ne-am astepta si pauza de masa in Ijjoukak pica la fix. Desi sunt o multime de dughene pe marginea drumului, toti vand numai tajin. Oalele cu mancarea zilei lipsesc cu desavarsire. Luam un tajin mediocru pe care il asortam cu multa paine, final touch-ul fiind dat de paine cu curmale si cu 2 pahare de ceai cald si dulce. Cat stateam sa mancam, pe marginea drumului a oprit un autocar de marocani, o parte dintre ei intrand sa manance in ghereta noastra. Pentru ca sunt orientata fix cu fata spre mesele din interior pot sa urmaresc natural toate gesturile, de la cum dovedec tajinul fara lingura, cum dizolva zaharul cubic in ceai si pana la modul in care se sterg pe maini si se ridica satisfacuti de la masa.

Dupa o pauza de 30 minute o luam din loc, doar pentru a ne opri 8 kilometri mai sus si pentru a vizita moschea de la Tinmel, o moschee din secolul 12 si una din cele doar doua mochei din Maroc deschise non-musulmanilor. Pe langa vechime si istoria ei, ce au determinat Marocul sa o propuna in 1995 pe lista Patrimoniului Unesco (nu a fost acceptata), aici nu se desfasoara nicio rugaciune. Suntem singuri pe aici, pana si paznicul a plecat la masa si ne-a rugat simplu sa inchidem usa dupa noi cand plecam. Imi plac minutele acestea lungi si fara graba cand ai spatiul si timpul pentru tine, putand pregeta in fata unui detaliu, ori lasa imaginatia sa dezvolte mai departe cele cateva randuri livrate de Wikipedia.

Pauza la Tinmel ne-a priit. Nu ca ar fi fost lunga, dar dintr-o data incepem parca sa pedalam mai legat. Valea ramane inca larga, cu multe pante terasate si cu copaci ingalbeniti insotiind firul de apa ce da viata locurilor, caci in Maroc apa = viata.

Ultimele raze de soare.

Ultimele raze de soare.

Fara indoiala muntii Atlasului Inalt, asa cum i-am cunoscut eu in ambele dati la final de toamna/ inceput de iarna nu sunt muntii visurilor mele. Dar la distanta suficient de mare intre vizite, ma pot lasa placut uimita de simplitatea peisajelor. Linii unduite ce se suprapun una peste alta ca faldurile unei rochii, drumuri aninate pe cate un versant, sate ascunse in fundul unei vai pana la care serpuieste un drum de access ce ne da idei si cate si mai cate mici detalii, pe care ochiul le poate suprinde in voie la cei 10 km/h pe care ii tinem pe cei 500m de urcare ce ne vor conduce pana in pas. 5 kilometri abrupti (asa ne sunt cel putin prezentati de un vanzator de mere de pe marginea drumului) si alti cativa kilometri de fals-plat. Inserarea ne prinde pe acesti kilometri de plat inainte de pasul propriu-zis si cum locurile de cort lipsesc cu desavarsire, tragem la cafeneaua din pas care e de fapt un fel de loc bun la toate: cafenea, restaurant, magazin de suveniruri si camere de inchiriat. Oferta unui dus cald si a unor prize de incarcat electronicele au inclinat in mod cert balanta.

Pe cand stam afara si gatim, cu varfurile Atlasului Inalt in spate si valea aglomerata si fertila ce preceda Anti-Atlasul in fata, sub un cer cu stele si luna in crestere, citind din Lonley Planet despre plajele la Atlantic ale Marocului, o alta zi de luni, peste 2 saptamani, cand ar trebui sa fiu din nou acasa, in infriguratul si ninsul Brasov, reluand rutina munca- sala/Zwift- somn imi pare ataaat de departe…

Text: Mihaela.

Date si track: aici

Primul pas, dezasamblarea bicicletelor si impachetarea in cutii, intr-un Otopeni pustiu.

Primul pas, dezasamblarea bicicletelor si impachetarea in cutii, intr-un Otopeni pustiu.

Pasul 2, cateva ore mai tarziu, pe aleile inguste ale medinei din Marrakech.

Pasul 2, cateva ore mai tarziu, pe aleile inguste ale medinei din Marrakech.

Zgomot, haos si aglomeratie in Jmal El Flna, si binenteles suc de portocale.

Zgomot, haos si aglomeratie in Jmal El Flna, si binenteles suc de portocale.

Gata de plecare, si probabil singurul pusti vanzator la taraba care se daea si el cu cursiera, chiar pe la concursuri.

Gata de plecare, si probabil singurul pusti vanzator la taraba care se daea si el cu cursiera, chiar pe la concursuri.

Drum intins pe drumul spre poalele muntilor.

Drum intins pe drumul spre poalele muntilor.

In Maroc scolile si liceele sunt usor de recunoscut caci sunt pictate in culori care de care mai aprinse, cu sau fara picturi murale.

In Maroc scolile si liceele sunt usor de recunoscut caci sunt pictate in culori care de care mai aprinse, cu sau fara picturi murale.

Prima masa in una din multele dughene locale intalnite pe drum, o combinatie dintre o mancare de burta, o mancare de fasole si o mancare de linte, cu ceai si harisa, totul pe undeva pe la 2 euro.

Prima masa in una din multele dughene locale intalnite pe drum, o combinatie dintre o mancare de burta, o mancare de fasole si o mancare de linte, cu ceai si harisa, totul pe undeva pe la 2 euro.

Asfaltul impecabil al unui drum secundar.

Asfaltul impecabil al unui drum secundar.

Apropierea de munte, cu livezile de maslini in prim-plan.

Apropierea de munte, cu livezile de maslini in prim-plan.

DSC_4067.jpg

Solul rosu al Africii, ce din pacate uneori nu e deloc stabil.

Solul rosu al Africii, ce din pacate uneori nu e deloc stabil.

Ultima urcare a zilei si cursa obisnuita cu lasarea intunericului pentru gasirea unui loc de cort si pentru a gasi masa de seara.

Ultima urcare a zilei si cursa obisnuita cu lasarea intunericului pentru gasirea unui loc de cort si pentru a gasi masa de seara.

Ceea ce urca, trebuie sa si coboare, iar atat urcarile cat si coborarile sunt mult mai placute pe o bicicleta usoara.

Ceea ce urca, trebuie sa si coboare, iar atat urcarile cat si coborarile sunt mult mai placute pe o bicicleta usoara.

In cautarea palmierului perfect. E fix sezonul in care curmalele erau aproape coapte.

In cautarea palmierului perfect. E fix sezonul in care curmalele erau aproape coapte.

Locul de cort din prima noapte, la marginea padurii.

Locul de cort din prima noapte, la marginea padurii.

Cicloturismul este mort, traiasca cicloturismul. Cursiera + cort + haine + sac de dormit + primus, in aranjarea din imagine.

Cicloturismul este mort, traiasca cicloturismul. Cursiera + cort + haine + sac de dormit + primus, in aranjarea din imagine.

Un pic de offroad pe marginea drumului.

Un pic de offroad pe marginea drumului.

Vaile verzi de pe drumul spre Tinmel.

Vaile verzi de pe drumul spre Tinmel.

Inapoi in toamna, printre mestecenii ingalbeniti.

Inapoi in toamna, printre mestecenii ingalbeniti.

DSC_4125.jpg

Tinmel, veche de 800 de ani, impresionanta prin dimensiunea ei raportata la valea oarecum putin populata din Atlas pe care se gaseste.

Tinmel, veche de 800 de ani, impresionanta prin dimensiunea ei raportata la valea oarecum putin populata din Atlas pe care se gaseste.

DSC_4135.jpg

DSC_4142.jpg

Urcarea abrupta spre Tizin'n'test

Urcarea abrupta spre Tizin'n'test

Ultimele raze de soare.

Ultimele raze de soare.

La 2100 de metri, in mijlocul muntilor.

La 2100 de metri, in mijlocul muntilor.

Cazarea de ugenta din seara asta, cu ultimul dus pentru ceva vreme. Prin pustiuL din Anti-Atlas luxul de aici va fi o amintire indepartata.

Cazarea de ugenta din seara asta, cu ultimul dus pentru ceva vreme. Prin pustiuL din Anti-Atlas luxul de aici va fi o amintire indepartata.

IMG_20170430_073423

Mini-Concediu de 1 Mai, cu bicicletele pana la Chisinau – a doua parte

Duminica, ziua 3- Chisinau- Iasi

Pentru azi aveam in meniu inca de cand am plecat de acasa vant din fata. Speram sa se mai schimbe… si s-a schimbat din rau in mai rau. La vant s-a adaugat si ploaia. A inceput la Calarasi si dupa ce a trecut prima rapaiala ne-am facut curaj sa o luam din loc. Calarasiul asta e un oras trist de provincie, aflat probabil pe langa ceva ferme de pasari/ porci, caci majoritatea magazinelor din piata erau magazine de carne, dar putini oameni intrau sa cumpere. Cei mai multi ieseau din piata cu cartofi. Nici Chisinaul nu era mai vesel, doar ca saracia nu era asa de evidenta. Trebuia citita in cladirile in ruina de pe bulevardul principal, in trotuarul bombardat si in amprenta de lunga durata a planificarii comuniste.

Si sa nu uit de drumul groaznic spre Ungheni. Ieri am fost rasfatati cu drumuri bune, azi am dat peste partea cealalta, probabil majoritara a tarii, desi varianta spre Ungheni e si ea un drum european. In lucru. Cu bucati impecabile, proaspat refacute si cu sectoare intregi care arata ca dupa bombardament. Deja vantul potrivnic nu mai constituie o problema, caci nu ne lasa gropile sa mergem mai repede.

Stanga dreapta se desprind obscure drumuri laturalnice spre sate mai mici, ce nu au vazut asfalt niciodata. Nu imi doresc sa ma fi nascut aici. Ca telul meu cel mai mare sa fie sa emigrez in Romania, ca mai apoi sa imi iau cetatenie romana si sa pot pleca la munca in UE. Alternativa ar fi sa raman acasa si sa traiesc la limita subzistentei dintr-un petic de pamant si o vaca. Si asa pare majoritatea Moldovei. Si daca e cineva care crede ca eforturile si integrarea Romaniei in UE au fost inutile, sau vrea doar sa se calibreze putin, e suficient sa treaca granita la Sculeni si sa mearga pana la Chisinau. Imi petrec vremea facand un inventar al formularilor interesante citite ieri si azi pe marginea drumului:

Pravalia calatorul
Piata “Belgusul tarii”
Panou antiincendiar
Linia fierbinte (traducere pentru hotline, linia pentru sesizari si reclamatii).

Ploaia se opreste de tot abia aproape de granita. Se vede cum se lumineaza cerul, dar drumul ramane ud, noi si bicicletele suntem ca niste porci si gazduirea la Catalin si Ioana pica la fix pentru 2 ciclisti infrigurati. Azi s-a racit cu 10 grade fata de zilele anterioare si adunat cu ploaia si udatura, se simte. In plus, s-au strans si azi destul de multe ore in sa, imi simt picioarele groaznic de grele, de parca pe fiecare urcare as avea 2 butuci in loc de picioare. Privesc cu groaza la ziua de maine ce promite o diferenta de nivel apreciabila si o urcare grea la Lacul Rosu. Un singur lucru pun pe plus, azi. Faptul ca am ramas uscata la fund. Numai cine nu a pedalat cu un burete ud sub fund o zi intreaga, nu poate aprecia confortul unui bazon uscat intr-o zi ploioasa. Si asta e marele merit al seat bag-ului, de care uitasem cu dezavarsire.

Dupa Ungheni drumul devine mai bun, locurile mai verzi, ne apropiem de granita, cu ochii mintii ma si vad peste ora in Iasi. In realitate, peste o ora, stateam in rand cu toate masinile in vama romaneasca din Sculeni. Pe partea moldoveneasca era sa nu trecem pentru ca nu aveam vesta reflectorizanta si lumini. In Albita nu ne-au intrebat de toate astea, dar aici oamenii sunt foarte meticulosi. Aveam sa ne convingem 500 m mai incolo, cand un vames roman ne trimite in rand cu masinile, desi pana acum am trecut mereu in fata, avand in vedere ca nu aveam decat pasaport de verificat. Stam o ora in vama, cam uzi, eu cam nervoasa, pierzand vremea pe Facebook. Dupa ce trecem de pasapoarte trebuie sa stam si pentru controlul vamal si ma si asteptam sa ne puna sa rasturnam continutul seat bag-ului in vama. Ii explicam vamesului ca si sa vrem sa luam alcool si tigari nu avem unde sa le punem in bagajul mic in care avem inghesuite lucuri pentru 4 zile. Si dupa ce mai povestim pe unde am fost, suntem lasati sa trecem fara sa deschidem nicio geanta, insotiti fiind doar de exclamatia vamesei: Doamne Dumnezeule, spusa pe cel maj dulce grai moldovenesc.

Sculeni- Iasi merge cu vant din spate, ca uns, pe drum bun si uscat. Imi pun capac ultimele pante de 15% si ma gandesc cu groaza la ziua de maine. Dar pana una alta, sa savuram o seara faina cu mancare buna, un camin frumos si niste gazde primitoare si sa inauguram podul casei ca spatiu boem si neconventional de a petrece seri faine cu prietenii. In Iasi.

Traseu: Chisinau- Calarasi- Ungheni- Sculeni- Iasi, 160 km, + 1275 m

Date si track: aici

Luni, ziua 4 Iasi/ Pascani- Gheorgheni

Cum nu aveam nici cea mai mica intentie sa pedalez 200 de kilometri cu picioarele mele obosite care urlau dupa pauza, imi fac planul sa iau trenul pana in Pascani si sa las doar 140 de kilometri pentru azi. Radu e purist ca de obicei si pedaleaza toti cei +200 de kilometri. Sa fie sanatos.

Ajung bine la gara si cele 90 de minute pana la Pascani trec imediat. Cand cobor insa, soc si groaza: am pana. Nu ar fi un capat de tara, daca singurul accesoriu pentru pana pe care il am la mine nu ar fi o camera de rezerva care e absolut inutila fara leviere si pompa. Am avut dupa noi un singur set de scule, el avand cei mai multi kilometri de facut pe ziua de azi. Si care era probabilitatea sa fac pana fix intr-una din situatiile acelea rarisime cand nu am ce imi trebuie la mine? Pai maxima, dupa legile lui Murphy.

Frustrata il sun pe Radu de 5-6 ori pana aude telefonul. Nu e deloc incantat sa vina in Pascani. Plus ca mai are vreo 2 ore de pedalat. Sugestiile nu suna neaparat bine: cauta o vulcanizare, opreste un biclist pe strada, intreaba-l daca are pompa (care e sansa sa aiba si pompa cu capat de valva presta, imi zic in sine mea), daca gasesti pompa umfla roata si vezi daca tine, improvizeaza leviere din 2 linguri. Bai esti nebun? Inchid nervoasa si ma duc in primul rand sa caut o toaleta si apoi o vulcanizare. Le gasesc pe amandoua, dupa ce trebuie sa suport privirea aceea de “ce sa faci, n-ai ce sa faci” al unuia din lucratorii de la gara pe care l-am intrebat de vulcanizare. Din fericire vulcanizarea e aproape, acum, daca o sa si rezolv acolo, ramane de vazut. Ma pregatesc pentru alta runda de priviri compatimitoare (de genul uite-o si pe blonda asta singura, cu o cursiera de carbon pe pana si doar cu o camera de rezerva la ea). Totusi la vulcanizare merge repede si bine, doar ca nu reuseste sa bage mai mult de 6 bari (noroc ca e roata din fata) si ma astern la drum cu morcovul in fund, mai ales ca am ramas la fel de fara pompa si leviere cum eram si acum o ora. Ca sa limitez posibilele esecuri, mai fac un drum pana la gara unde era si statie de taxiuri si intreb de drumul spre Hanu Ancutei. Taximetristii imi confirma ca e asfalt bun si cu grija, inima indoita si ocolind orice denivelare, ma astern la drum. Stiu ca primii kilometri sunt mai delicati, pana imi conving creierul ca tine peticul pus de nenea la vulcanizare. Tracul trece pe masura ce trec kilometri. European, Hanul Ancutei, drumul spre Girov e super fain cu o jumatate de banda separata pentru biciclisti/ carute/ pietoni si iata-ma in Piatra Neamt. Aici fac o pauza mai lunga si mananc. Grabita sa recuperez intarzierea data de pana nedorita am tot amanat momentul, astfel ca masa de dimineata e un brunch in Piatra Neamt cu un cheesburger mare si cald. Cu ceva in stomac viata e roz si urcarea spre Bicaz-Chei merge ca unsa. Locurile sunt pitoresti, putinele ture in zona imi revin rand pe rand in minte, dar drumul pe alocuri prost si aglomerat ma tine in priza.

In Bicazul Ardelean fac pauza de o cafea penala de la automat asezonata cu ciocolata ramasa prin buzunarul de la tricou. Gusturile mele in materie de cafea sunt inexistente si cu putine exceptii, beau doar pentru un boost de energie la nevoie. Ca acum, de altfel. Planurile mele de a face poze faine cu Feltul intre peretii Cheilor Bicazului se amana pentru alta data. Momentan aici e ca la balci si ma strecor doar, in viteza printre peretii inalti. Poate o sa revin la toamna, intr-o zi suficient de rece sa goneasca turistii. Nici la Lacul Rosu nu e de stat si ii dau inainte dupa o pauza scurta si 3 alune. Ma surprinde ultima bucata de urcare, mai lunga decat ma asteptam, dar pana la urma ajung in pas si de aici ma asteapta doar o coborare lunga pana in Gheorgheni. Imi pare rau ca se termina. Astazi a fost o zi buna. Nu stiu daca se trage de la faptul ca am mers singura, in ritmul meu. Sau de la faptul ca pur si simplu corpul s-a adaptat la regimul de lucru in sa si a uitat cele 8 ore petrecute pe scaun in fata calculatorului. M-am inteles bine cu mine si cu bicicleta. Si ne-am tinut companie, una alteia. Daca atunci cand alerg m-as sui prin copaci de plictiseala fara muzica din urechi, la bicicleta e total diferit. Poate viteza, poate peisajele care se schimba mereu, evident faptul ca trebuie sa ai mereu o ureche indreptata catre zgomotele din trafic (preferabil doua), dar pe doua roti pot sa imi tin mie insami companie o zi intreaga. Ba chiar zile la rand. Ma vad fara probleme haladuind pe bicicleta, cu tot ce am nevoie inghesuit pe cursiera, cu nopti sub cerul liber, zile cu vant (preferabil din spate) si exclamatii de genul: “bine, baiatul, nu o lasa!”. Imi place la nebunie cursiera de la Doru, ma impac excelent cu ea si este mult mai confortabila decat Vittoria. E in mod cert cea mai buna investitie in ciclismul de sosea de pana acum si sper sa lasam in urma zeci de mii de kilometri.

Este si un lucru ce ne-a displacut amandoura zilele acestea. Si am sa il amintesc aici, deoarece poate sunt si altii care si-au pus aceasta problema. Pe drum fiind, in continua miscare, corpul nostru consuma multe calorii, care trebuie reintroduse in sistem, cum altfel, daca nu prin mancare? Asa ca mancam mult. Si producem incredibil de mult gunoi. Cand zic gunoi ma refer la plastic, ambalaje. Cred ca in prima zi pe drum am produs gunoi cat pentru jumatate de saptamana in oras. Recunosc ca acasa fac multe alegeri dictate si de aceasta idee, cumpar mult din piata sau vrac, gatim, incerc sa elimin pungi, ambalaje, refolosesc sticlele de plastic etc. Pe drum insa esti ceva mai limitat si asta presupune fie un timp mai mare investit in cautarea mancarii, care sa fie si gustoasa, si partial sanatoasa si sa dea si energie, fie mult gunoi. Si ma jur ca nu pot sa traiesc doar cu banane si mere. Acest fapt ne-a frapat pe amandoi in prima zi si usor, usor am cautat solutii. Am incercat sa mancam de pranz mancare gatita pe undeva, cand cumparam dulciuri dintr-un magazin ceream si apa in bidon (mare parte din deseuri sunt sticlele de apa), dar tot raman multe ambalaje, mai ales daca e sa cumperi ceva din supermaket. Asa ca daca mai aveti si alte idei despre cum poti calatori fast, light dar sustenabil, share it!

La final am lasat detaliile tehnice, pentru ca am vazut multe intrebari/ mirari in prima postare pe Facebook legate de echipamentul pe care l-am avut la noi. Asa ca mai jos o lista cu echipamentul meu, ce am avut eu pe bicicleta mea si cateva observatii legate de ce as schimba din aceasta aranjare:

– Pe ghidon: O salteluta de 120 cm de la Therm-a-Rest + 3 bucati de cordelina si 2 carabiniere light (fara filet) pentru hamac. As face un upgrAde la un Therm-a-Rest Neo Air si astfel as putea muta pe ghidon, intr-un dry bag salteluta+ hamac+ accesorii hamac (cordeline, carabiniere)
– In seat bag (Viscacha de la Revelate Design)

– sac de dormit (Hannah Scout, exista si variante mai compacte gen Millet Baikal, merge investigat si cat de mult se comprima un Nahanny Alpin)
– hamac (din Decathlon, dar cam toate au aceleasi volum/ greutate)
– 1 pereche colanti lungi (pentru dormit, stat in ei, mers prin oras daca e nevoie)
– 1 bluza cu maneca lunga de dormit
– 1 bluza cu maneca lunga sintetica (dormit sau tras peste tricoul de ciclism cand e frig)
– 1 pereche de ciorapi de schimb+ 1 pereche groasa de ciorpai pentru dormit
– 1 bandana
– 1 pereche chiloti
– 1 pufoaica
– heatere
– 1 pereche de pantaloni de schimb, dar la ei as renunta si as lua in locul lor un set complet de scule daca as merge singura (pompa, leviere, petice, multi-tool, un tub mic cu ulei pentru uns lantul echivaleaza in greutate si sunt chiar mai compacte)
– o camera de rezerva

– un saculet mic cu Baneocin / crema anti-frecare, leucoplast, frontala, perie de dinti, pasta de dinti mica, spray anti-capuse
– un sac mic si compact de la Salomon, care se poate face rucsacel, pentru cumparaturile de seara si transportat mancarea la locul de campat, agatat bagaje seara, cand pun hamacul etc
– un lant (poate fi inlocuit cu ceva mai compact)
– 2 saci menajeri de tras peste salteluta/ seat bag in caz de ploaie.

– Un bidon de apa de 500 ml (cu cursiera acoperi distante suficient de mari in 60-90 de minute) si in general ai localitati ca sa poti lua apa
– Un al doilea bidon dry cu: lingura, briceag, acumulator extern, cablu, incarcator priza, lumina spate bicicleta
– Pe mine: echipamentul de ciclism, o bandana la gat/ pe mana, o foita de vant/ ploaie in buzunarul stang de la tricou, telefon, acte, servetele in buzunarul central de la tricou si un buzunar liber pentru eventualele dulciuri ce ar trebui tinute la indemana.

Ce as mai fi avut nevoie: o crema de soare mica si compacta, dar exista loc si pentru ea in bagaj.

Incercad sa gasim atractiile turistice intr-un Chisinau cat se poate de comunist, aici in fata parlamentului Moldovean.

Incercad sa gasim atractiile turistice intr-un Chisinau cat se poate de comunist, aici in fata parlamentului Moldovean.

Mini-arcul de trimf, in varianta Moldoveneasca.

Mini-arcul de trimf, in varianta Moldoveneasca.

La rascruce de drum. Trebuie spus ca mozaicurile ce le intalnesti imprastiate prin tara, prin statii de autobus, pe la izvoare la intersectii arata uneori chiar interesant.

La rascruce de drum. Trebuie spus ca mozaicurile ce le intalnesti imprastiate prin tara, prin statii de autobus, pe la izvoare la intersectii arata uneori chiar interesant.

Dulcea limba moldoveneasca.

Dulcea limba moldoveneasca.

Calitatea drumului Chisinau-Ungheni. Drum European.

Calitatea drumului Chisinau-Ungheni. Drum European.

Nici aici nu am scapat de ploaie.

Nici aici nu am scapat de ploaie.

Dupa o trecere a frontierei ce a durat mult mai mult decat ne asteptam, inapoi pe taram romanesc.

Dupa o trecere a frontierei ce a durat mult mai mult decat ne asteptam, inapoi pe taram romanesc.

Ajunsi la Ioana si la Catalin, prieteni buni pe care din pacate ii vedem destul de rar. Nici ca se putea sa avem gazde mai bune in Iasi, mai ales dupa cele cateva ore de ploaie ce ne-au udat complet in mijlocul zilei.

Ajunsi la Ioana si la Catalin, prieteni buni pe care din pacate ii vedem destul de rar. Nici ca se putea sa avem gazde mai bune in Iasi, mai ales dupa cele cateva ore de ploaie ce ne-au udat complet in mijlocul zilei.

Iesenii de a caror trena m-am lipit in drum spre Targul Frumos.

Iesenii de a caror trena m-am lipit in drum spre Targul Frumos.

Apropierea de Roman, inainte de a face dreapta spre Hanul Ancutei.

Apropierea de Roman, inainte de a face dreapta spre Hanul Ancutei.

Drum intins.

Drum intins.

Animalutele colorate spun: tot inainte!

Animalutele colorate spun: tot inainte!

Inapoi in munti, intrarea in Cheile Bicazului.

Inapoi in munti, intrarea in Cheile Bicazului.

IMG_20170501_173933.jpg

Pedaland pe sub Piatra Altarului.

Pedaland pe sub Piatra Altarului.

Apusul zilei, in Gheorghieni.

Apusul zilei, in Gheorghieni.

Sfarsit de tura, din pacate cu un genunchi usor ruginit

Sfarsit de tura, din pacate cu un genunchi usor ruginit

IMG_20170429_191737

Mini-Concediu de 1 Mai, cu bicicletele pana la Chisinau – prima parte

Acum ceva vreme Radu a vehiculat ideea de a ajunge cu bicicetele la Chisinau. Nu pot sa zic ca m-a prins cu ceva propunerea, caci auzisem ca drumurile-s rele si ca a trece Prutul echivaleaza cu o intoarcere in timp, dar cum singurul colt de tara fara ploaie si si cu vant prielinic pare a fi Moldova, destinatia se alege de la sine. Tura are cateva premiere. Prima data in Republica Moldova, prima tura cu 4 zile legate pe cursiera (si cu suficienti kilometri planificati in fiecare zi) si mai ales combinatia cursiera + echipament de cicloturism light. Practic inca din India ne-am hotarat sa renuntam la coburi, portbagaje, sa facem un upgrade la anumite piese de echipament si sa ne personalizam un set-up minimalist care sa poata fi pus pe cursiera, avand astfel posibilitatea de a acoperi o distanta mai mare in fiecare zi. Ce a iesit, o sa vedeti mai jos.

Sambata, ziua 1 -Targu Secuiesc- Barlad

Planul pare perfect. Din nou ne fofilam de condus si un Regiotrans ne duce comod pana in Tagu Secuiesc. De aici am putea trece muntii pe doua drumuri. Prin Ghimes, respectiv pe la Lespa. Alegem a doua varianta, pentru ca stiam de la Alin Tanase ca asfaltul e impecabil si traficul inexistent. Urcarea e cinstita, cu 8-9%, pe un drum de munte ce pare facut cu simt de raspundere. Picioarele sunt proaspete, avem energie si ne bucuram racoarea padurii, sutele de metri diferenta de nivel adunandu-se cu usurinta. Prima pauza mai lunga o facem in Lepsa, unde pe principiul se intalneste munte cu munte, d-apoi om cu om, ma intersectez cu Andrei, cel care mi-a dus trena pe ultima tura la Seciu. N-ar fi nimic deosebit daca el nu ar fi din Constanta si noi din Brasov.

Coboram in campie si ne ia in primire vantul. Cu care ne vom lupta eroic pana la Tecuci. Un vant din laterala care ne strica socotelile caci pur si simplu nu merge cu mai mult de 20 km/h. Ne luptam consecvent si pana la urma castigam…sau cedam, luati-o cum vreti, caci odata ajunsi pe centura Tecuciului cotim spre nord si profitam din plin de micul uragan, transformat in vant din pupa. Satele sunt rare si mici, peisajele monotone, pedalele se invart insa ritmic si ceasul arata constant peste 30 km/h. In ritmul asta vom ajunge in Barlad in 2 ore. Ai spune ca sunt kilometri gratis, dar la cat am luptat cu vantul din laterala, e un schimb cinstit, zic eu.

Tragem tare sa ajungem pe la 19.00 in Barlad pentru a avea timp de cumparaturi pentru masa de seara si mai ales pentru a gasi un loc de bivuac. Radu este sceptic la propunerea mea cu lunca Barladului, dar Dealul Mare de peste apa Barladului dezvaluie o padurice de salcam cu iarba verde, suficienti copaci pentru a intinde hamacul si destul de multa intimitate. Masa de seara e gourmet, cu rosii, branza, ceapa verde, peste si chifle proaspete.

Imi intind hamacul si ma ascund in el ca intr-un cocon, privind printre ochiurile plasei de tantari cum stelele noptii devin din ce in ce mai puternice. Dureaza ceva pana ma obisnuiesc cu zgomotele din jur si mi se intampla de mai multe ori sa fiu trezita exact inainte de a adormi. Pana la urma insa somnul castiga. Stiu ca urechile se vor reobisnui cu noptile petrecute afara, caci vara cu ale sale aventuri din timpul saptamanii si nenumarate nopti de weekend petrecute in aer liber, nici nu a inceput.

Ruta: Targu Secuiesc- Ojdula- Lepsa- Pascani- Tecuci- Barlad, 186 km, +1700 m

Date si track: aici

Duminica, ziua 2 – Barlad- Chisinau

Dimineata incepe cu vizita padurarului care ne intreaba de sanatate, continua cu o cafea trista de la Lidl si apoi cu 60 de kilometri pana la Husi. Prima jumatate se scurge monoton, dar apoi peisajul se mai coloreaza cu dealuri, paduri si podgorii, soarele se ridica tot mai sus pe cer si arde ca la inceput de vara, apa dispare din bidon in ritm alert si o pauza de masa se impune in Husi. Aveam o curiozitate legata de Husi in urma unui articol fain scris citit pe DOR. Nimerim la o terasa care nu are ciorba la care visam, dar reusim o combinatie cu pizza, salata, bere si limonada cu menta. In asteptarea mancarii dam si un interviu inopinant pentru un ziar local. Radu cu al sau tricou pe care scrie Brasov atata imediat curiozitatea si starneste cu usurinta intrebari.

Racoriti si cu stomacul plin pedalam cu usurinta pana in Albita unde oprim din nou pentru aprovizionare. Aici avem un dialog foarte amuzant cu un localnic, de altfel, binevoitor:
– Unde mergeti?
– La Chisinau.
– Si vreti sa treceti pe aici, pe la Albita?
– Da.
– S-ar putea sa nu va lase cu bicicletele.
– Pai si de ce sa nu ne lase?
– Pai inainte se putea, dar acum, de cand am intrat in UE…

Aparent, 10 ani le ia stirilor sa ajunga de la Bucuresti la granita. Sau poate localitatile de frontiera au un timp al lor.

E inutil sa spunem ca trecem prin granita ca prin branza, schimbam bani si luam sub roti un drum bun. Indicatorul de pe partea romaneasca promite 74 de kilometri pana la Chisinau. Cel de pe partea moldoveneasca, 94. Analizam harta, intrebam localnicii si ne hotaram pentru varianta mai scurta, prin Hancesti.

Trecerea granitei e un salt in timp cu 20 de ani. Sate mici, cu drumuri desfundate, uneori fara magazin sau loc cu umbra, dar mai mereu cu o cruce, troita etc. Din pacate toate aceste manifestari ale religiei nu tin de foame, caci cumva din tot si toate razbate saracia. De-o parte si de alta a Prutului, facem dupa umila mea parere, o greseala. Credinta ar trebui sa ramana ceva interior, banii fiind mult mai utili catre dezvoltarea comunitatii. Aceea practica, ce creeza locuri de munca sau servicii pentru membrii comunitatii.

Hancesti, pauza, magazin, Chisinau Radler (renunt cu inima impacata la bomboanele Bucuria, daca mi-ar putea cineva aduce de peste Prut bere) si o iahnie de fasole la borcan. Apoi alti kilometri, de data asta pe un european impecabil si cu vant prielnic spre Chisinau. Picioarele in schimb au obosit. Nu ma mai pot ridica in pedale si urcarile se scurg din ce in ce mai lent pe foaie mica, dar destinatia noastra se apropie cu fiecare pedala. Pe cand urcam ultima panta spre Chisinau savuram senzatia de a ajunge la destinatie, chiar daca asta nu inseamna in cazul nostru sfarsitul calatoriei. Dar era cel mai estic punct in care ne propusesem sa ajungem. In egala masura revedeam cu ochii mintii imaginile intrarii in Erevan, respectiv in Leh. Mi se pare fascinant cat de bine am inca tablourile pe retina si ma gandeam cat de mult se aseamana ca feeling intrarile intr-o capitala/ oras mare, curiozitatea pe care o genereaza.

Cum este deja 19.30 nu mai avem timp sa mai trecem prin centru si mergem direct la cazare. Ruta desenata de acasa ne poarta pe la periferia orasului pe niste strazi ce nu au mai vazut asfalt de pe vremea lui Stalin, cum s-a exprimat foarte plastic, Radu. Apartamentul e impecabil, desi zona aminteste de cartierul Balta Alba din Bucurestiul anilor 2000. Si dupa gustul lui Radu e departe de centru. Doar ca numai el crede ca e ceva demn de vazut in centrul Chisinaului. Pe mine una, destinatia ma interesa mult prea putin, importanta era calatoria.

De la un supermarket din zona cumparam mancare pentru o masa de seara regeasca (planul era sa facem niste paste, dar cine a putut rezista in fata placintelor cu branza si marar, prajiturilor si salatelor gata pregatite?), dusul e dumnezeiesc (nici eu nu ma mai suportam dupa 2 zile de transpiratie) si adormim in dulcele grai moldovenesc al unei prezentatoare de la un post TV obscur.

Traseu: Barlad-Husi- Albita- Hancesti- Chisinau, 169 km, + 1800 m

Date si track: aici

Bicicletele lla plecarea din Targu Secuiesc, cu tot ce avem nevoie pentru cele 4 zile de concediu pe ele.

Bicicletele lla plecarea din Targu Secuiesc, cu tot ce avem nevoie pentru cele 4 zile de concediu pe ele.

Targu Secuiesc - Lepsa, probabil cel mai "tipla" drum de munte de la noi din tara.

Targu Secuiesc – Lepsa, probabil cel mai "tipla" drum de munte de la noi din tara.

In partea cealalta a muntilor e deja primavara.

In partea cealalta a muntilor e deja primavara.

In partea cealalta a muntilor e deja primavara.

In partea cealalta a muntilor e deja primavara.

Unduit, asfalt perfect si trafic putin.

Unduit, asfalt perfect si trafic putin.

Drum intins inainte de Barlad, de data aceasta cu un mic uragan din spate.

Drum intins inainte de Barlad, de data aceasta cu un mic uragan din spate.

Locul de popas pentru seara aceasta, pe undeva prin lunca Barladului.

Locul de popas pentru seara aceasta, pe undeva prin lunca Barladului.

Datele primei zile de pedalat.

Datele primei zile de pedalat.

Pregatirea de somn.

Pregatirea de somn.

Nu poti sa nu iubesti primavara, mai ales cand ai parte de nopti si dimineti calduroase.

Nu poti sa nu iubesti primavara, mai ales cand ai parte de nopti si dimineti calduroase.

Lipsa de imaginatie la capitolul nume de sate, iar probabil numele a ramas si atunci cand au fost mai mult de sapte case.

Lipsa de imaginatie la capitolul nume de sate, iar probabil numele a ramas si atunci cand au fost mai mult de sapte case.

In Husi, un orasel cu un cat se poate de veridic aer de orasel de provincie.

In Husi, un orasel cu un cat se poate de veridic aer de orasel de provincie.

La revedere Romania, pentru o zi si jumatate.

La revedere Romania, pentru o zi si jumatate.

Monumentul victoriei, complet echipat cu un tanc in varful dealului.

Monumentul victoriei, complet echipat cu un tanc in varful dealului.

Pe partea Modoveneasca a Prutului, asfalt nu prea bun, sate saracacioase si teren surpinzator de valurit.

Pe partea Modoveneasca a Prutului, asfalt nu prea bun, sate saracacioase si teren surpinzator de valurit.

Intr-o statie de autobus, cum sunt multe imprastiate prin spatiul fost sovietic, multe cu un design aparte si cu siguranta nu la fel de plictisitoare si anoste ca ale noastre.

Intr-o statie de autobus, cum sunt multe imprastiate prin spatiul fost sovietic, multe cu un design aparte si cu siguranta nu la fel de plictisitoare si anoste ca ale noastre.

Merckx file de poveste.

Merckx file de poveste.

Ultima poza a zilei, inainte de intrarea in Chisinau, oras ce are macar un indicator cat se poate de interesant de intrare in oras.

Ultima poza a zilei, inainte de intrarea in Chisinau, oras ce are macar un indicator cat se poate de interesant de intrare in oras.

17834302_1878315799078309_5443844012956905241_o

RGT Drumul Vinului 2017 – raport de cursa

Anul trecut nu am scris deloc rapoarte de cursa, poate si pentru ca fotografiile pe care le gasesti dupa ce a trecut concursul sunt in cele mai multe cazuri complet insuficiente pentru a ilustra povestea orelor de fugareala. Anul acesta o sa incerc totusi sa astern in format digital cateva din gandurile si evenimentele din timpul curselor intr-un fel de jurnal masochist al stradaniilor si al neputintei.

Spun asta pentru ca invariabil la orice concurs as participa, la nivelul pe care il am vor fi intotdeauna altii mai buni ca mine si va exista si stradanie si masochism si neputinta. Si cu toate astea unei parti din mine ii face placere simpla activitate a interecerii iar spiritul acesta de competitivitate se cere hranit din cand in cand. Nu de alta, dar fiind o parte din mine sunt convins ca nu e deloc sanatos sa-l tin ascuns pe undeva sub pres.

Revenind acum la povestea concursului Drumul Vinului e primul concurs din seria Road Grand Tour organizata de Alex Ciocan iar traseul chiar daca e repetitiv e cat se poate de intersant, o bucla de 24 de kilometri cu de toate: urcari abrupte, coborari in viteza, portiuni de fals plat si anul acesta si cu vant din fata. Executa si repeta, de nu mai putin de 5 ori la tura lunga.

La start e lume multa si aglomeratie, incalzirea nu apuc sa mi-o fac cum trebuie desi sunt convins ca se va pleca extrem de tare. Urasc primele 20 de minute din concursurile de cursiera, minute in care riscul de accidente e cel mai mare si in care trebuie sa tragi aproape la maxim pentru a te tine de pluton. Si e esential sa te tii dupa pluton (care oricum se sparge pe prima urcare) pentru a te ramane mai departe in pluton cu oameni care sa fie cam de acelasi nivel ca si tine.

Cum necum de data aceasta reusesc sa ma strecor cumva, sa evit cazaturile, sa accelerez suficient in toate curbele stranse in care inevitabil se crea efectul de acordeon si reusesc sa ma tin de baietii buni pana la prima urcare. Urcare merge chiar bine, picioarele au energie si am de unde sa trag, cele 2-3 kilogramele in minus de peste iarna se simt si ele si reusesc sa termin urcarea in partea din fata a unul pluton maricelsi cat se poate de colorat. Avea sa fie plutonul cu care aveam sa merg aproape pana la sfarsit cu un scurt moment de ezitare in tura 3 atunci cand din cauza unei pozitionari gresite la coborare a trebuit sa trag destul de tare cu inca un baiat pentru a-l prinde din urma

Acum trebuie spus ca in cele 4 ture mi s-a parut extrem de interesanta dinamica in interiorul plutonului (care s-a rarefiat considerabil pe masura ce au trecut turele si pe masura ce ne-au lasat concurentii de la tura scurta). Clar erau momente in care se tragea mai tare si in care incercam sa ne rotim frumos la o morisca pe doua randuri dar erau clar si multe momente de respiro, mai ales inainte de urcare unde toata lumea stia ca era esential sa mearga bine pentru a ramane in acelasi pluton si pe urmatoarea portiune de plat.

In ritmul asta au trecut 3 ture si jumatate si am ramas cam 10 concurenti impreuna in pluton pe ultima tura. Cinev evadeaza, un baiat de la HC Cycling pleaca dupa el si incerc si eu sa ma lipesc. Probema e ca la capatul omul avea un avans considerabil, plutonul parea mult mai aproape si mai confortabil si eram convins ca il vom prinde din urma pe plat. In schimb pe plat s-a mers mult mai relaxat, evadatul a disparut in distanta si noi ne-am pastrat puterile pentru a ne intrece pe ultima urcare. Aici in schimb muschii au cam cedat si am mers la limita crampelor, considerabil mai incet ca in primele ture si am incheiat tura si concursul in ultima parte a plutonului, respectiv la 22 pe general, 9 la amatori si 4 la categoria de varsta. Ba chiar am urcat si pe un pseudo podium, descoperind ca la cursele din road grand tour oamenii premiati la open nu mai urca si pe treptele individuale de la categorii.

Uitandu-ma in spate sunt multumit de cum am mers, desi poate as fi putut calcula usor diferit ultima tura. Mi-a placut ca m-am simtit bine si nu am avut parte de suferinta inutila, motoarele au mers rotund, kilometrii de anul acesta s-au simtit. Nu mi-a placut faptul ca oamenii arunca ambalajele de la geluri pe marginea drumului desi e mai mult decat la indemana sa le lasi la zona de finish sau la masina de asistenta pentru cei norocosi sa aiba asa ceva. Nu mi-a placut atmosfera de la zona de finish din timpul concursului, se putea clar mult mai mult la capitolul incurajari de la toti cunoscutii si voluntarii ajunsi in zona. La fel pot sa zic ca nu mi-a placut in mod deosebit atmosfera de dupa concurs unde de fiecare data imi dau seama ca sunt prea putin oameni pe care sa-i cunosc si cu care sa fiu pe aceasi lungime de unda. Organizarea in schimb a fost impecabila.

Iar pe drumul spre casa, privind crestele inzapezite ale muntilor in lumina apusului stau sa ma ganesc daca nu as fi putut umple ziua de astazi intr-un alt fel. Dar imi aduc aminte destul de repede particica din mine care e competitiva si imi dau seama ca nu au intrat zilele in sac si ca e timp pentru toate si pentru ture de explorare, si pentru nopti petrecute la cort in milocul pustietatii la foc, si de aventuri din timpul saptamanii dar de concursuri, cel putin din cand in cand.

Ciclisti in cautarea celui de-al treilea plaman.

Ciclisti in cautarea celui de-al treilea plaman.

Pseudo-podiumul la categoria 30-40, practic pe treptele podiumului sunt locurile 3, 4 si 5 de la categorie.

Pseudo-podiumul la categoria 30-40, practic pe treptele podiumului sunt locurile 3, 4 si 5 de la categorie.

Pe prima urcare, camuflat printre baietii de la HC Cycling Team.

Pe prima urcare, camuflat printre baietii de la HC Cycling Team.

Inainte de start, un specimen al unei specii aparte: MAMIL (Middle Aged Men In Lycra).

Inainte de start, un specimen al unei specii aparte: MAMIL (Middle Aged Men In Lycra).

Tura de relaxare de dupa concurs, inapoi prin imprejurimile Brasovului cu munti inzapeziti in departare si cu mirosul copacilor infloriti in aer.

Tura de relaxare de dupa concurs, inapoi prin imprejurimile Brasovului cu munti inzapeziti in departare si cu mirosul copacilor infloriti in aer.

IMG_20170318_110930 (1)

Contraatacul babelor, alergare si bicicleta intr-un weekend ploios

Anul acesta babele au fost blande cu noi la inceput de martie si am avut parte de doua saptamani cu vreme numai buna de biciclit si cu temperaturi de primavara iata ca dupa ce au rabdat ce au rabdat s-au razbunat din plin in weekendul ce tocmai a trecut, cu zile in care s-au sucess in ordine rapida soarele, lapovita, ploaia, vantul in cam toate combinatiile posibile.

Planul pentru weekend includea 2 nopti petrecute la Moeciu in compania unor vechi prieteni cu sperante de schi pe zapada proaspata. Singura problema ca atunci cand vine momentul in care trebuie sa-ti iei schiurile in spate, in fata unui forestier complet uscat si cu o prognoza care anunta ploaie din plin parca perspectiva unor viraje pe zapada proaspata nu mai e chiar asa de roz.

Asa ca privind cu jind la cerul senin ce inca zabovea deasupra Bucegiului sambata dimineata reconfiguram tura si schimbam claparii cu adidasii de alergare si pornim pe acelasi forestier ce urca din Simon catre saua Gaura. Avem cateva ore pana cand vremea se va strica si vrem sa profitam la maxim de ele. In schimb babele ne-au pus gand rau si pentru combinatia asta si dupa 4 kilometri de forestier incepe sa alergam pe zapada din ce in ce mai mare. Practic zapada noua incepe brusc de la 1200 de metri si pe masura ce urcam incepe sa treaca de glezne, de gabe si in cele din urma si de genunchi atunci cand iesim in poienile de sub Valea Gaura.

Aici in schimb avem parte de un moment in care cerul se deschide si in care putem admira in toata splendoarea sa amfiteatrul vaii Gaura. Cred ca sunt putine locuri mai spectaculoase in Bucegi mai ales pentru ca aici te simti cumva departe de civilizatie, nu se vede nici un oras in departare iar locurile sunt mult mai putin umblate in comparatie cu abruptul prahovean. La primavara cand se incalzeste si cand vor aparea brandusele trebuie sa venim sa petrecem aici o seara la foc, eventual intr-o mica aventura din timpul saptamanii.

Iar legat de alergat chiar daca mare parte din tura a fost alcatuita mai mult din inotat in zapada trebuie spus ca recunosc ca mi-a lipsit rapiditatea cu care poti acoperi distantele. Probabil cu schiurile in spate nu am fi ajuns aici in momentul potrivit. Pe de alta parte schiurile ne-ar fi ajutat cu siguranta pe traverseul catre Poiana Gutanu unde intram in unele locuri pana la brau in zapada.

Intre timp se strica si vremea, muntii sunt invaluiti de nori si incepe sa ninga, noi alergam la vale prin zapada spre Poiana Gutanu si de aici mai departe pe muchie pe Simon. Ninsoarea se transforma pe rand in lapovita si ninsoare, zapada de pe poteca incepe sa dispara si alergatul devine din nou placut iar eu imi amintesc ca ar fi fain sa mai fac si alte ture de genul acesta in primavara si in vara aceasta. Restul zilei il petrecem depanand amintiri cu prietenii si cu un pic de Milan-SanRemo.

Dimineata de duminica ne intampina cu aceasi ploaie marunta si cu vreme inchisa in vreme ce conducem spre Pasul Bratocea. Si astazi incercam sa fugim de ploaie si de vreme rea si implicit si de zapada si de schiuri. Planul e o tura in dealurile prahoveno-buzoiene cu plecare din Valenii de Munte, impreuna cu Suzi si cu Iustin.

Vremea rea si lapovita se termina fix dupa cheia si de aici ne ia in primire soarele, cerul albastru si vantul. In prima parte a turei il avem fie din laterala fie din spate si acesta e suficient de puternic incat sa avem momente in care mergem cu 40 la ora fara sa dam din pedale pe o panta usoara la vale. In acelasi timp toti stim ca o sa trebuiasca probabil sa platim la un moment dat pentru momentele astea, dar pana atunci ne bucuram de pedalatul pe terenul valurit din Buzau. Ca si in ultimele ture pe cursiera traficul fie lipseste aproape complet fie nu e nederanjant si nu putine sunt momentele in care putem pedala in voie in paralel stand de vorba in voie. Iar urcarea de la Ciolatu si drumul inapoi spre DN1A sunt poate unele din cele mai faine bucati pedalate in ultima vreme.

In schimb vine si momentul in care trebuie sa platim pentru soarele si pentru vantul din spate din timpul turei, respectiv fix la sfarsitul turei, dupa 120 de kilometri de pedalat. Au fost 45 de minute in care am pedalat din rasputeri pentru a tine o mirobolanta viteza de 20 de kilometri intr-o cursa cu lasarea intunericului. Dar asta e, momente de genul acesta iti calesc putin psihicul si mi-au adus aminte de zilele in care am avut parte de un vant similar in calatoria prin Asia Centrala. Vantul e clar cel mai mare inamic al ciclistului.

Date si track (inainte de a muri bateria) aici:

https://www.strava.com/activities/906772140

Alergam cu spor pe forestierul de pe valea Gaura.

Alergam cu spor pe forestierul de pe valea Gaura.

Zapada din plin la iesirea din padure.

Zapada din plin la iesirea din padure.

Undeva intre pantofari si trail-runneri.

Undeva intre pantofari si trail-runneri.

Momentul potrivit in locul potrivit.

Momentul potrivit in locul potrivit.

Ultimele momente de soare pe ziua de azi.

Ultimele momente de soare pe ziua de azi.

IMG_20170318_110958.jpg

Burzuluirea vremii si alergatori care isi intra din ce in ce mai bine in pielea de pantofari.

Burzuluirea vremii si alergatori care isi intra din ce in ce mai bine in pielea de pantofari.

Intalnirea cu runda a doua de alergareti nu foarte matinali.

Intalnirea cu runda a doua de alergareti nu foarte matinali.

Soare, vreme buna si catarari interesante pe dealurile prahovene.

Soare, vreme buna si catarari interesante pe dealurile prahovene.

Norul amenintator pe care am reusit sa-l fentam cu brio.

Norul amenintator pe care am reusit sa-l fentam cu brio.

La sfarsitul urcarii de la Ciolanu, una din cele mai faine din Buzau.

La sfarsitul urcarii de la Ciolanu, una din cele mai faine din Buzau.

Pauza de masa, cu tocana de legume, napolitane si binenteles cola.

Pauza de masa, cu tocana de legume, napolitane si binenteles cola.

Drum intins.

Drum intins.

Dezbandant ruta, varianta lunga vs varianta macetelor de la Sangeru.

Dezbandant ruta, varianta lunga vs varianta macetelor de la Sangeru.

Portret de ciclist la pauza de masa de birtul comunal. Poza facut cu un Huawei P9, un telefon care mi se pare ca isi face foarte bine treaba atunci nu vrei sa cari kilograme in spate.

Portret de ciclist la pauza de masa de birtul comunal. Poza facut cu un Huawei P9, un telefon care mi se pare ca isi face foarte bine treaba atunci nu vrei sa cari kilograme in spate.