Category Archives: Dobrogea

DSC_1769

Dobrogea pe cursiere si o primavara ce se lasa asteptata

Mi se pare greu sa-mi explic de ce dar cursiera imi place mai mult decat ma asteptam acum 3 saptamani cand m-am urcat pentru prima data in saua ei. Pana acum mereu mi s-a parut ca pe drumurile de la noi mersul pe cursiera e legat de drumuri proaste si mult trafic si nu intelegeam de ce ar alege cineva sa-si petreaca timpul asa. Dintre toate sporturile cred ca e sportul in care esti cel mai departe de natura, mai ales cand pedalezi prin locuri gen DN1 sau pe drumul spre Giurgiu cu masinile vajaind pe langa tine. Intre timp mi-am dat seama ca drumurile din Romania se impart in doua categorii, cele care au fost refacute cu fonduri europene sau din alte finantari si cele care nu au mai vazut reparatii de la revolutie. Asa ca daca vrei poti gasi si drumuri fara trafic si cu asfalt bun.

Dar poate cel mai mult imi place la cursiera faptul ca intr-un timp foarte scurt poti fugi din oras, chiar si dintr-un oras ca Bucurestiul. Un exemplu e tura clasica spre Comana care merge facuta dimineata inainte de munca si chiar e fain sa prinzi rasaritul pedaland prin Romania rurala. Imi place ca te misti incomparabil mai repede fata de o bicla normala si ca o cursiera e construita sa transforme orice efort al tau in energie utila. Si imi place ca iti da mai multa libertate si ca mai ales ca poti explora locuri noi. Si sunt absolut convins ca e un antrenament foarte bun pentru MTB. Dar poate cel mai mult imi place senzatia de efort rotund atunci cand mergi la drum intins si presimt ca in viitor turele de cicloturism vor fi facut pe cursiere cu un bagaj minimalist.

Dar revenind la Dobrogea, prin Dobrogea bate intotdeauna vantul (nu degeaba au aparut intregi plantatii de eoliene) asa ca planul de tura l-am facut dupa directia vantului. Si desi e greu de imaginat am reusit sa facem o tura in circuit in care vantul ne-a batut ca tot timpul din spate, caci directia vantului s-a schimbat complet dupa noaptea petrecuta la Jurilovca. Pe de alta parte vantul din spate si drumurile impecabile pe alocuri au fost perfecte pentru Mihaela care e la prima tura pe cursiera asa ca a fost usor sa fie furata de viteza pe alocuri.

Dobrogea mi se pare cea mai faina primavara atunci cand totul se inverzeste si padurile joase sunt cuprinse de verdeata. Singura problema a fost ca din pacate anul acesta primavara e putin intarziata in toata tara, dar macar cele 8-10 grade pe care le-am avut in weekend au fost mult mai placute decat zapada si frigul din zona Transilvaniei. Intr-un fel chiar mi-ar place sa mai revin inca odata in Dobrogea in vara aceasta, eventul pe MTB pentru a explora dealurile si padurile din zona Babadagului.

Un jurnal cu mai multe informatii despre o prima tura pe cursiera a scris si Mihaela aici, iar track-urile celor doua zile sunt aici si aici.

Nasul si catei.

Nasul si catei.

Masa pe capota, frumos aranjata.

Masa pe capota, frumos aranjata.

Catelul de Dobroge mijeste coltul.

Catelul de Dobroge mijeste coltul.

Numai de post.

Numai de post.

Prima pana de pana acum, in mijlocul campului de eoliene.

Prima pana de pana acum, in mijlocul campului de eoliene.

Cu cursiera pe camp, pe unde e drumul cel mai bun.

Cu cursiera pe camp, pe unde e drumul cel mai bun.

In miniatura.

In miniatura.

Inapoi pe asfalt bun.

Inapoi pe asfalt bun.

Detalii.

Detalii.

Asfalt perfect si nori fotogenici.

Asfalt perfect si nori fotogenici.

Enisala.

Enisala.

Intinderile Dobrogei.

Intinderile Dobrogei.

Inca putin pana in Jurilovca.

Inca putin pana in Jurilovca.

Plecarea de dimineata.

Plecarea de dimineata.

Semne ale primaverii in zonele batute de soare.

Semne ale primaverii in zonele batute de soare.

Si totusi primavara nu e departe.

Si totusi primavara nu e departe.

Verde crud.

Verde crud.

In mijlocul Dobrogei.

In mijlocul Dobrogei.

Alergat de o ploaie de vara printr-o atmosfera bacoviana.

Alergat de o ploaie de vara printr-o atmosfera bacoviana.

Negru Voda

Negru Voda, si-a lui ceata

De la mike citire, jurnalul ultimului weekend inainte de marea calatorie.

Traseu: Deleni-Sipote-Viroaga-Casicioarele-Negru Voda si retur
110 km si 1060 m diferenta de nivel (altimetrul a spus ceva mai mult)





Acum 1 luna planul nostru suna frumos:
-o tura de acomodare cu bicicletele incarcate cu bagajele de concediu, in care sa surubarim, reglam si toate cele
7500
– un weekend de relaxare la mare.


Dar socoteala de acasa nu se potriveste nicicum cu cea din targ si am ajuns la o combinatie intre aceste 3 weekenduri:
-o tura faina in Muntii Buzaului dar fara bagaje
-7500
-o tura la mare cu bagajele pe bicla, cu surubarit etc.
Pacat ca weekendul ales pentru tura cu bagajele cuprindea 2 zile cu cod galben de canicula. Aveam ca obiectiv pentru prima zi Kavarna unde era nu stiu ce concert rock la care vroia sa mearga Radu, dar ne-am dat repede seama dupa ce ne-am suit pe bicla pe la 3 jumate si am dat vreo 2 h la pedale, prin soarele dogoritor ca obiectivul asta e nerealist (cel putin ca timp) si vom intra mult in noapte.

Gata de drum lung.


Prin sate uitate de lume

Macar noaptea e mai racoare caci la 3 jumate cand am plecat noi dupa o noua sesiune de surubarit si shoping in Decathlon, soarele te dezintegra la propriu si te descompunea in broboane mici de sudoare, rotunde si sarate, care se scurgeau pe pielea nacalaita deja de crema de soare+nisipul lipit parca cu superglue de picioare.
Pana la urma cu chiu cu vai, coboram si urcam de vreo 7 ori (cate sate atatea sus-jos, caci fiecare sat era pozitionat strategic in fundul unei caldari). Cred ca pana in satul Negru-Voda (pe unde vroiam sa trecem granita) nu au fost mai mult de 2 km de plat.
Pe urcare se simte greutatea din spate si trag din greu pe niste urcari obosite de 7%.

Momentan nu inteleg la ce sunt bune SPD-urile caci numai la ele nu ma gandesc. Sunt in modul survival si acum SPD-urile mai mult ma incurca caci imi fierb picioarele in adidasi (cred ca inauntru sunt 70 de grade :))

Putina umbra, binevenita, chiar inainte de granita.A si plat :)

Dupa ce trecem astfel prin toate focurile iadului ajungem la vama unde Radu constata ca si-a pierdut (din nou) buletinul. Nu reusim sa trecem vama doar cu cartea de alegator si un al doilea act asa ca bye-bye Ezerets, rate, peste, scoici, mare….
Luam inapoi maruntel drumul spre masina.
De data asta chiar ne bucuram de el deoarece e bine si racoare si merge mult mai repede decat la dus.
Tura, traseul nu au avut nimic special doar ca:
-se strange ceva diferenta de nivel, suprinzator de multa pentru o tura la campie
-trece prin sate uitate de lume si saracacioase, toropite de caldura in miez de zi in care numai pasarile si porcii lasati liberi pe camp si prin noroaie mai misca.
-a avut catev imagini faine:

La troita.

De ce se uita toata lumea la mine?

-2 fete care butonau un telefon mobil, stand intr-o caruta mica, cu roti de metal, strambe, trasa de un magarus obosit
-o turma de capre ce coborau repede un versant nisipos, la apus, starnind nori de colb in spatele lor, printre care, pe coama dealului cu o lumina galbena in spate, se profila silueta ciobanului
-o combina seara, bine luminata, ca un robot burtos (ps in franceza pentru combina se zice moissonneuse-batteuse :) ), pe aceeasi lumina de apus, cu toate resturile de paie plutind in jurul ei.


Ce am invatat in tura asta:
-e bine sa mergi fara rucsac, sa te aerisesti la spate, sa te bata vantul chiar daca el este fierbinte
-coburile se simt la deal, caci motorasul trage mai greu si incepe sa ma ia cu ameteli cand ma gandesc la ce urcari om avea in Alpi.
-SPD-urile sunt faine (am invatat sa le folosesc mai bine seara, la intoarcere cand am urcat mult mai bine alternand modul in care pedalez, dar tot mai am multe de invatat din secretele lor).Am si cazut de 2 ori cand am uitat sa ma desprind din spd-uri dar asta e alta poveste :)
-gentile de la Ortlieb sunt niste bijuterii la cat de ingenios de simple si logice sunt facute (nemteste cum s-ar zice)
-trebuie sa ne alimentam mult mai bine ca sa avem energie (oua, peste, paste, carne, fructe, lactate, cereale+ducliurile de rigoare)
-trebuie sa tinem fiecare cate un rand de acte pentru ca exista riscul sa pierdem un set :)
-chilotii tehnici sunt o mare minune
-trebuie sa revizuim mai atent planul de concediu, si daca in Ungaria se anunta canicula nu prea mi se pare ca merita sute de kilometrii de dogoare si chin
-o sa ne fie foarte greu in concediu, dar noi suntem flexibili si vom face totul atat cat ne face placere. Nu stim cum vom reactiona, daca organismul nostru se va adapta sau nu ritmului de concediu, asta ramane de vazut si cred ca trebuie sa avem in minte 2 obiective: sa ne intoarcem sanatosi si sa avem amintiri frumoase


Foto: made by Radu

Triatlon 2 mai

Inot. Alergat. Bicicleta

Urmeaza povestea primului meu triatlon, cu un pic din nostalgia faptului ca a trecut. Va urma probabil la un moment dat si nebunia unui prim IronMan, dar pana atunci probabil va mai trece ceva vreme.

Inot.

Inotul e una din chestie care imi place si pe care regret ca nu am suficient timp sa o fac. Desi am invatat sa inot destul de tarziu, pe la 9 ani, cu mici traversee timide ale unei piscine de maxim 10 metri, nu mi-a fost niciodata de apa. Si am si o oarecare fascinatie fata de intinderile mari de apa, fata de momentele in care esti undeva iesit in larg singur. Am invatat sa respir cat de cat cum trebuie in primavara aceasta, dupa ce am inghitit intr-o seara probabil jumatate din apa din piscina din Tignes, iar in momentul respectiv totul s-a schimbat pentru stilul meu caraghios de inot. Si mi se pare foarte faina cursivitatea si senzatia de plutire la care ajungi dupa ceva exersare, si mai ales faptul ca daca ai inima si plamanii antrenate si nu tragi foarte tare poti sa inoti fara oprire extrem de mult. De fapt chestia asta mi se pare cea mai interesanta la triatlon, pana la urma in oricare din sporturi inima si plamanii sunt motorul, restul sunt oarecum conexe.

Alergare.

Probabil asta e singura chetie din cele trei in care sunt cat de cat antrenat, iesind la alergat de 2-3 ori pe saptamana in momentul in care pot, cam putin pentru a avansa dar suficient pentru a ramane cat de cat in forma. E genial ca poti sa alergi oriunde, oricand, si cu un minim de echipament.

Biciclit.

Aici iar nu pot sa zic ca am prea multa experienta, singurul concurs la care am participat pana acum fiind Prima Evadare, concurs care mi s-a parut foarte tare totusi ca experienta. Ce nu imi place la ciclism e ca esti destul de dependent de echipament, echipament ce poate fi destul de scump uneori. In plus echipamentul poate oricand sa te tradeze, dar pe termen lung probabil nu are o importanta prea mare. Oricum e clar mult mai multa adrenalina la MTB, dar deocamdata nu stiu cum sa transfer suficienta energie catre pedale, pentru ca sunt foarte putine momente in care resimt efortul ca un efort la fel de mare ca cel pe care il depun la alergat spre exemplu.

Luate individual fiecare din ele e interesanta, inlantuire e si mai interesanta, in primul rand din cauza diversitatii.

Revenind la ziua concursului, eu si em am reusit sa convingem destul de multi din prieteni nostrii sa se inscrie la concurs, care la tura scurta, care la tura lunga, care la stafete in diferite combinatii, astfel incat am participat in total 11 oameni la cel putin una din probe. De fapt tot concursul a fost gandit destul de prietenos cu cei care participa pentru prima data la asa ceva. In total s-au strans peste 200 de oameni inscrisi, aproape la fel de mult ca la unele maratoane montane. Eu m-am inscris dupa ceva indoieli la tura lunga, “more bang for buck ca sa zic asa” pe principiul fie ce o fi.

Dupa ce ultima zi am citit numai chestii de genul “sfaturi pentru o prima participare la triathlon”
sambata dimineata imi asezam frumos lucrurile pe prosop lucrurile in ordine, de la ochelarii de inot de 3e cu ajutorul carora am invatat sa respir cum trebuie pana la borseta de bicicleta si tot felul de alte lucuri de care aveam sa am nevoie in urmatoarele ore. Unul din visele mele in saptamana dinainte era sa se fi scris numerele cu vopsea speciala de triathlon, o vopsea neagra care arata genial. Pana la urma nu a fost vopsea ci a fost marker, nu arata la fel de bine dar si-a facut decent treaba.

Startul intarzie, ne pozam in tot felul de ipostaze, ma uit pe furis incercand sa-mi dau seama cine s-a mai inscris la tura lunga (am fost 35 de oameni din cate am inteles, si toti aveam numere de la 1-35). Nu prea imi dau seama, vad destul de multi in neoprene si-mi zic ca asta e, cam toti or avea neoprene si dupa ce incerc si apa incep sa ma intreb daca n-ar fi fost o idee buna sa-mi iau si eu asa ceva (voiam sa-mi iau inainte de a pleca in delta in ideea ca ar fi fost apa prea rece, pana la urma am renuntat din varii motive dar nu mi-a parut rau pentru ca apa a fost chiar decenta pentru inot).Ni se mai explica inca odata regulile, pe unde intram in zona de tranzitie, pe unde iesim, si startul ma ia cam pe nepregatite eu fiind convins ca mai dureaza 10 minute pana se va incepe. 10, 9, 8 …. ( incerc sa-mi dau repede ochelari cu scuipinol, ii pun cat de repede pot), 7,6,5 (i-oi fi pus bine, daca intra apa in ei e cam neplacuta situatia), 4, 3, 2, (fuck it, sper sa fie bine), 1, START, cam asa a inceput primul meu triathlon.

Asteptand startul.

Si incepe, apar si eu in prim-plan.

Vanjoleala mare la start in apa, zboara maini si picioare in toate directiile, incerc sa tin un azimuth aproximativ in spatele cuiva si descopar pentru prima data ce inseamna sa faci drafting in urma cuiva. Sunt undeva pe la mijloc, destul de multi in fata care mi se pare ca trag destul de tare, merg desutl de mult in paralel cu un nenica destul de in varsta care inoata bras la fel de repede cum inot craul (dupa concurs aveam sa vorbesc cu oameni, erau 4 oameni de munte veniti de la Campina, din 4 generatii diferite si cu care am povestit cu placere cateva ore dupa concurs) . Incep sa ma intreb daca am ce cauta acolo in conditiile astea, dar ii dau inainte cu moralul ceva mai scazut. Alt moment a fost dupa primii 350m, cand s-au despartit de tura lunga de tura scurta si cand mi s-a parut demoralizant cat mai e de mers pana la urmatoarea barca/baliza, mai ales tinand cont de cum trasesem pana atunci.

Vinjoleala de la inceput.

In schimb dupa prima baliza s-a facut liniste, am ramas un grup de 5 care ne intreceam in diferite configuratii si care am mers impreuna pana la baliza de la 750m. In schimb fiind mai putini am inceput sa capat si ceva cursivitate si lucrurile au inceput sa mearga mai placut. Intorsul a fost si mai linisit, eu tinand azimutul dupa acelasi nene care inota foarte bine bras si dupa sandor. Oricum efortul la inot mi s-a parut destul de intes pentru brate, pe ultimele 100 metri incepand sa ma lase forta, astfel incat am incercat sa maresc cadenta pentru a compensa cat de cat. Ies din apa convins ca nu am nici o taina cu inlantuirea asta si convins ca sunt o groaza in fata, de fapt tot concursul nu am intrebat pe nicaieri locul pe care sunt si mi-am facut linistit cursa incercand sa tin mereu pedala de acceleratie suficient apasata.

Fuga la punctul tranzitie, trag peste slip o pereche de pantaloni scurti, tricou, ma spal pe picioare de nisip, si incepe alergarea. Aici in schimb chiar ma pricep cat de cat si incep sa depasesc om dupa om pe portiunea de faleza pana in primul check-point. Mai ciudat era ca aveam foarte obosite mainile dupa inot si imi venea destul de greu sa le tin asa cum trebuie. Oricum portiunea de alergarea a fost foarte interesanta, iar cei 9.5km i-am resimtit ca si 15km pe plat, datorita nisipului si pietrelor. A fost foarte util sa-l am pe iepure pe Sandor pe tot traseul care a tinut incredibil de bine ritmul pe alergare, cu chiu cu vai l-am depasit pe ultimul kilometru.

Tranzitie again, borseta cu sculele, desfac stica de mountain dew, bag doi covrigi si calare pe bicicleta. Dupa chinul de la alergare momentul in care m-am urcat pe bicicleta superb din punct de vedere al relaxarii, cu totul alti muschi, cu totul alta distractie, si in plus nici nu te supraincalzeai. Si din nou am in fata iepure dupa iepure, majoritatea de la tura scurta sau de la stafeta, ii incurajez pe cei pe care pot si incep sa gonec prin campia dobrogeana cu un vant destul de redutabil din fata. Cand iesim de pe sosea incep sa-mi aduc aminte ca furca mea s-a cam suparat pe bine dupa mine dupa Prima Evadare si a capatat un joc considerabil, trancanind in ultimul hal in momentul in care trec peste hartoape. Asta e, sper sa nu se dezintegreze pana la sfarsitul ture de bicla si ii dau inainte. La intrearea in canion in schimb lipsa de tehnica incepe sa-si spuna cuvantul si merg destul de concentrat sperand sa nu imi rup oasele pe acolo, incerca cateva depasiri dar locul nu se prea preteaza. Pe aici pe undeva ma depaseste Rares, care desi nu prea are nici o treaba cu inotul a bagat foarte tare pe alergare si pe bicicleta, ajungand din antepenultimul iesit din apa al doilea la final. La urcarea din canion imi dau seama ca nu-mi schimba pe foaia mica, nu-i nimic, merge si cu cea mijlocie pana la un punct.

Trec pe langa punctele de alimentare fara sa opresc, in speranta ca tura de bicla e suficient de scurta pentru a nu mai fi nevoie de alimentare suplimentara. Cand intram la loc pe sosea in schimb am ceva probleme de orientare in cateva puncte dar pana la urma ma dumiresc pe unde sa o iau, aproape imi iau o cazatura cand ma ridic in pedale din cauza pinioanelor uzate inainte de finish si termin dupa 2h52min primul meu triathlon, complet rupt din punct de vedere al energiei dar fara sa fi simtit ca am fortat corpul prea mult in vre-un fel.

Dupa concurs.

Micul golf.

Oamenii din Campina, 4 generatii de oameni de munte la aceasi masa pe malul marii.

A urmat incurajarea prietenilor si a celorlalti concurenti, multa multa apa, vorbe cu cunoscuti pe care i-am mai vazut si pe la alte concursuri, pana cand incep sa ma dumiresc sa ma duc sa intreb pe ce loc am iesit. Aici era mai greu in schimb pentru ca clasamentul era per total si trebuia reimpartit pe stafete/tura scurta/tura lunga, cred ca le-am batut la cap pe fetele care au facut treaba asta de destul de multe ori dupa-masa respectiva. Spre seara aflu ca am iesit pe 3, dupa Alex Diaconu si dupa Manea Rares, astfel incat primul meu triathlon avea sa fie insotit si de primul meu podium. Sincer eram putin curios cum e acolo, si nu pot sa zic ca mi-a displacut, dar nici nu pot sa zic ca a fost o chestie extraordinara. E mai important sa stii in momentul in care ajungi la sfarsitul cursei ca ai dat tot ce ai avut mai bun in tine, si sa stii ca ai alergat cea mai buna cursa pe care ai fi putut sa o alergi in ziua respectiva.

Si podiumul.

Ziua de duminica a fost o zi mai de relaxare, cu o frumoasa plimbare de la vecinii nostrii bulgari, pe biciclete intr-o gasca mai mare, cu destul de dese opriri de imbaiere, cu scoici si cu locuri frumoase. Poze mai jos:

A doua zi, cu putin inainte de a trece vama.

Trecuti in partea cealalta.

Exploram.

Si drumul de intoarcere, cu putin inainte de a face prima pana.

Em pedaland cu spor.

Macin

Din nou in Macin

Inca un jurnal ramas restant de acum doua saptamani scris si publicat cu ceva intarziere.

Foarte multe lucruri nu sunt de povestit, a fost un weekend normal de escalada, potrivit intr-un weekend in care ploua in toata tara in afara de Macin. Ne-am strans 7 voinici (eu, mike, rudi, mihai, catalin, octavian si vio) care am catarat si ne-am strofocat cam pe tot ce era la cele doua cariere, o zi intr-una o zi in cealalta. Pentru mine si pentru mike a fost prima iesire la catarat de pe anul acesta, iar dezmortirea de dupa iarna a fost destul de ciudata.

Copaci infloriti in Greci

Cu flori de un alb imaculat.

A fost probabil cam prima data cand am fost in Macin si cand nu am prins vant prea puternic. In schimb Duminica dimineata vremea a fost destul de inchisa cu ceva ceata astfel incat am facut o tura frumoasa de alergare cu Rudi prin padurile situate la nord de Saua Tutuiata. Foarte placuta alergarea prin verdele crud al padurii, ceata dadea un farmec aparte locurilor.

Cenusiu de Macin.

Si imprejur semne ale unei explozii a verdelui

.

Daca mergeti in zona s-a deschis si o cofetaria destul de faina jos in Greci, au cateva prajituri foarte bune, recomand. Atentie in schimb la temutii Coltii Babei care se gasesc in zona si care au au capacitatea de a intepa si cort si salteluta. Noi am dormit cu izoprenul sub cort pentru a mai scuti tenta, rezultatele se vad mai jos pe izoprene.

Temutii Coltii Babei

Si un close-up cu impricinatii.

Si in loc de incheire:

Copilarie intristata.