Category Archives: Drumetii

DSC_0692

Pe Sudica Craiului in conditii de vara si invazia branduselor

De cateva saptamani ne tot faceam planuri de o aventura in timpul saptamanii, dar aceasta nu s-a concretizat neam. Ba ca ploua, ba ca e frig, scuze se gasesc mereu. Pana la urma am combinat o seara de vineri la refugiu, cu o tura sambata, in Crai. Asa ca scoatem de la naftalina bocancii de iarna, coltarii si pioletii si vineri dimineata ne pregatim bagajul si il lasam la usa, sa astepte cuminte ora 18.00. Apoi urcam la Casa Nobilis cu masina, si pe la apus pornim agale spre Refugiul Grind. O forma alternativa a mersului in club. Ce activitate mai buna de vineri seara ai putea sa ai, decat sa urci la frontala, vorbind cu cel de langa tine de purgatoriul in care ne aflam, sub un cer ce cu fiecare minut isi pierde si ultima geana de albastru si se transforma in patura neagra a muntilor nepoluati luminos, pe care rasar, firav, rand pe rand, primele stele? Zapada apare pe la 1300m si cam acolo ne aprindem si frontalele. Ultimele 20 de minute pana la refugiu ni le petrecem navigand printre cazaturi si copaci aterizati fix in poteca.

Grindul ne primeste tacut, cu usa inchisa si mirosul obisnuit de refugiu. Ne va fi casa vremelnica pentru o noapte. O noapte infrigurata. Desi la prima vedere a fost mai cald decat la Vistea, tot ne-am fatait sincron de pe o parte pe alta, tinandu-ne reciproc in brate. Nici sacii nostri nu mai sunt ce au fost, dar si noi ne-am grabit putin si am fost cam optimisti cu temperaturile la 1600 m.

Dimineata in refugiu e mai frig si mult mai intuneric decat afara. Asa ca ma grabesc sa strang bagajul si sa ies la soare. Sa rad, sa ma las incalzita, sa simt cum creste in mine moralul, cheful, dorul. Nu ne grabim sa plecam spre creasta caci e bine si sa stai printre branduse, tolanit la soare.

Decidem sa urcam pe varianta de iarna care pare complet uscata. Facem 1 ora pana sus in creasta, efectiv, dar pe langa ora de mers au fost si multe pauze. De dat haine jos, de baut apa, de admirat capre negre. Plin de capre negre, deloc sfioase, cu care ne-am privit in ochi curioase si rabdatoare minute intregi. Capre iesite la pascut, capre cu iezi, capre traversand in goana limbi de zapada, urmele lor inconfundabile ca marturie a impartirii potecii intre om si animal, capre aninate pe cine stie de muchie sau in cine stie ce poiana, ne-am observat si analizat reciproc, cale de o sudica intreaga.

Pe Varful la Om bate vantul. Sudica se arata chiar cu mai multa zapada decat nordica, si incep sa ma indoiesc de reusita planului. Si cand te indoiesti, cel mai bun remediu e sa ii dai inainte cu planul initial.

Coama lunga se arata totusi prietenoasa, versantii sudici ai fiecarui varf fiind curati. Mai mult ne-au dat de furca jnepenii din partea a doua a crestei, care zadarniceau o parcurgere matematica a crestei si te trimiteau pe versantul estic unde capcanele jnepenilor ascunsi in zapada te pasteau la tot pasul. Bucati lungi uscate erau intrerupte de o limba de zapada moale, unde intrai pe alocuri si pana la sold. Evident ca in cautarea bucatilor uscate depuneai un efort considerabil mai mare decat vara si creasta se scurgea greoi in urma noastra.

Dupa aproape 4 ore lungi ne gasim in Saua Funduri si ne gandim la o revenire ulterioara pentru a explora si portiunea dinspre Podul Dambovitei. Tot in saua Funduri facem si o pauza, bem niste apa si ne dam parazapezile jos, caci de aici nu urmeaza decat un lung drum spre masina, nu-i asa?

Doar ca padurea de sub Saua Funduri ne asteapta cu zapada pe care o luam direct in bocanci, urmand sa navigam cu udatura la puratator pana la Nobilis. 200 m diferenta de nivel mai jos scapam de zapada si chiar ne delectam cu iarba uscata, branduse si ghiocei. E apogeul florilor mici ascunse in iarba si soarele, vremea calda, pamantul moale si Bucegiul inca alb de peste drum imbie la alergare.

Doar ca adidasii sunt acasa si eu mai am in fata 3 ore lungi pana la masina. De mai multe ori trebuie sa ma intorc dupa Radu si sa il iau pe sus, caci daca ar fi dupa el, ar sta cu orele pe burta, in iarba, cautand cadrul ideal cu brandusa perfecta.

Pe la Table incepe sa se mai anime putin atmosfera, caci pana acum am fost singuri pe tot traseul. Brandusele in schimb ne insotesc constant si coloreaza fiecare poiana: Poiana Grind, La Table, Saua Joaca mintindu-ne cu culorile lor, fermecandu-le, luandu-ne mintile si facandu-ne sa urzim noi si noi planuri pentru micro-aventuri in primavara si vara ce ne stau inainte. Din Brasov, totul pare mult mai aproape.

Text: Mihaela.

Covorul de branduse din fata refugiului.

Covorul de branduse din fata refugiului.

Zgribulite pana la venirea primelor raze de soare.

Zgribulite pana la venirea primelor raze de soare.

De expozitie.

De expozitie.

Nuante si nuante.

Nuante si nuante.

Covorul violet.

Covorul violet.

Ghiocelul infiltrat.

Ghiocelul infiltrat.

DSC_0731.jpg

Ajunsi pe piscul Baciului, privind cu ingrijorare zapada de pe sudica.

Ajunsi pe piscul Baciului, privind cu ingrijorare zapada de pe sudica.

Nordica aproape lipsita de zapada.

Nordica aproape lipsita de zapada.

Nordica aproape lipsita de zapada.

Nordica aproape lipsita de zapada.

S-a terminat si cu zapada.

S-a terminat si cu zapada.

La balcon.

La balcon.

DSC_0771.jpg

Caprita cu 3 iezi.

Caprita cu 3 iezi.

Invazia violet.

Invazia violet.

La firul ierbii.

La firul ierbii.

DSC_0811.jpg

Branduse de expozitie.

Branduse de expozitie.

Le-am gasit si anul acesta.

Le-am gasit si anul acesta.

f1970560

Pe nordica Craiului in prag de Craciun, capre negre si vreme perfecta.

Cred ca o tura solitara e cat se poate de sanatoasa din cand in cand si chiar imi place sa petrec uneori cateva ore doar cu gandurile mele, fara sa fiu zorit si fara sa astept pe nimeni si cu pauze dictate doar de ritmul propriu. Tine in mare parte de firea fiecaruia si eu trebuie sa recunosc ca ma pot simti uneori la fel de bine si singur ca si in compania altora. Probabil lunile petrecute singur pe drum pe bicicleta prin Asia Centrala au contribuit destul de mult la procesul de a-mi deveni o buna companie.

Povestea turei incepe in schimb cat se poate de putin solitar, cu o urcare pe inserate pana la Curmatura impreuna cu Mike, Vali si Muha si cu o seara petrecuta la povesti si la un joc elevat de societate pe nume trombon. Cu plinul de socializare facut pentru urmatoarea zi vine si trezirea matinala la 5:45 urmata de o plecare sub lumina lumii spre creasta Craiului.

E frig, pe undeva pe la -12 grade, zapada scartaie sub bocanci si pas dupa pas castig destul de repede in inaltime. Pe masura ce urc, noaptea intunecata devine din ce in ce mai albastra si prima geana de lumina incepe sa se ghiceasca dinspre Bucegi. Sub mine se vad in departare luminile dintr-o Tara a Barsei adancita in somn, vantul nu bate deloc si in jur e o liniste aproape deplina. Doar gafaitul meu se aude constant, nu-i treaba usoara sa tragi de bocancii grei de iarna la deal, mai ales atunci cand acestia sunt ramasi cu 3 numere mai mari si atunci cand e aproape imposibil sa stai pe varfuri in portiunile mai abrupte.

Totusi reusesc sa ma intrec cu rasaritul si reusesc sa ajung inaintea lui pana in creasta. In deartare Fagarasul e cuprins de lumina rosie a rasaritului, doar unde sunt eu Bucegiul actioneaza ca un paravan ce intarzie momentul intalnirii cu soarele. La Ascutit e liniste si pace, si zapada putina. Vantul si-a facut de cap si a vanturat zapada de pe creasta sau a inghesuit-o prin unele cotloane, cert e de multe ori se vede poteca de vara.

Sunt totusi si zone care arata ca iarna, cum e micul horn de dinainte de Piscul Baciului, dar sunt putine si departe una de alta. In rest e de mers cu bete si in bocanci, cu un pic de grija la echilibrul precar care vine la pachet cu bocancii de iarna mai mari. La fiecare iesire cu ei imi scriu o nota mentala ca ar trebui sa rezolv cumva problema, nota ce e de fiecare uitata undva intr-un cotlon al mintii pana la urmatoarea tura.

Intre Ascutit si Piscul Baciului e in schimb plin de capre negre ce imi ignora trecerea pana in ultimul moment. Sunt convins ca nu sunt prea multi care sa le deranjeze iarna. Oricum e extrem de interesant sa stai atat de aproape de un animal salbatic intr-un loc in mod egal salbatic. Sunt momente in care parca poti ghici in stralucirea ochilor mari cafenii putin din salbaticia propriului suflet. Ma intreb cine studiaza pe cine in momentele respective si daca si trecerea mea e si pentru ele unul din momentele exotice ale zilei. Cert e ca majoritatea sunt incredibil de putin speriate si de dezinvolte.

Pana pe Piscul Baciului capritele sunt si singurele fiinte intalnite, la coborarea pe traseul de iarna in schimb ma intalnesc cu Ciprian Lolu si cu un grup numeros ce urca destul de vijelios pe varf. La Grind e pustiu si iau la soare o pauza tihnita cu cola si cu ceva de-ale gurii. E incredibil cat de tare a ars soarele astazi si cat de cald a fost in ultimele ore, nici nu ai zice ca in urma cu o seara inghetam de frig in timp ce urcam spre Curmatura.

Cu rezervele de energie reumplute vine momentul sa grabesc pasul spre Prapastiile Zarnetiului. Intoarcerea e lunga si obositoare, se vede ca a trecut multa vreme de la ultima tropaiala mai lunga pe picioare. In special bucatile de forestier se scurg agonizant de incet, mereu ai impresia ca dupa urmatoarea curba ai ajuns doar pentru a descoperi ca mai urmeaza inca una. Tare bine ar fi mers la coborare pe aici o pereche de schiuri, ar fi fost mai mult decat suficienta zapada pentru a ajunge jos cu doar cateva opintiri din bete. O tura ce se merita bifata la urmatoarea zapada.

Trupa la plecarea spre Curmatura.

Trupa la plecarea spre Curmatura.

Prin padurea de argint.

Prin padurea de argint.

f1522048.jpg

Moment Kodak.

Moment Kodak.

Ora 7:00, privind spre Tara Barsei.

Ora 7:00, privind spre Tara Barsei.

Prima geana de lumina.

Prima geana de lumina.

Fagarasul in lumina rasaritului.

Fagarasul in lumina rasaritului.

Rasaritul camuflat.

Rasaritul camuflat.

f4024064.jpg

Poarta catre Crai, prapastiile Zarnestiului vazute de la inaltime.

Poarta catre Crai, prapastiile Zarnestiului vazute de la inaltime.

Go away human!

Go away human!

Marea de munti.

Marea de munti.

Nordica, completa cu o capra neagra ratacita in peisaj

Nordica, completa cu o capra neagra ratacita in peisaj

f6876864.jpg

f7339392.jpg

Job done.

Job done.

f7580864.jpg

DSC_5300

Un apus in cetatea de stanca a Craiului, aventura din timpul saptamanii

Aventura din timpul saptamanii s-a potrivit de data aceasta cu o aniversare pentru noi, caci cu 10 ani in urma am intalnit-o pe Mihaela intr-un tren ce avea ca destinatie Fagarasul. A fost un tren pe care in stilul caracteristic am fost destul de aproape de a-l pierde si ma intreb cat de diferite ar fi aratat vietile noastre daca as fi intarziat 5 minute in plus.

Dar pana la urma cu putina goana din Regie spre Gara am reusit sa prind trenul si iata-ne acum 10 ani mai tarziu, tot in drum spre munte, de data aceasta pentru o noapte petrecuta la Diana. Si de Diana ne leaga destule amintiri legate de descoperirea cataratului si trebuie spus ca peretii de aici au ceva aparte.

Iar de cateva luni de cand ne-am mutat in Brasov, Craiul a devenit brusc mult mai aproape, iar cele 3-4 ore petrecute pe drum sunt inlocuite de putin peste o jumatate de ora petrecuta in masina dupa orele de munca. Probabil cam atat petrece in medie un bucurestean in drumul spre casa, iar noi acum nu facem altceva decat sa inlocuim pentru o noapte casa din oras cu un loc frumos pe munte.

In plus in timpul saptamanii e pustiu pe potecile din Crai si singurii turisti intalniti sunt doi scotieni ce au ales sa petreaca noaptea la cort in poiana de deasupra Coltilor Chiliilor si care ne asigura ca refugiul de la Diana arata chiar bine in comparatie cu alte refugii pe care le-au vazut pana acum in Romania. In minte imi vin Ascutit-ul si Grind 2-ul pe unde oamenii au trecut.

Noi in schimb urcam cu spor spre Diana de care trecem in cautarea unui loc din care sa se vada apusul. Il gasim fara indelungi cautari dupa un urcus de 20 de minute pe sub peretii de catarat, in locul in care amfiteatrul se deschide si poti vedea aproape pana in Creasta.

In departe soarele se apropie de culmile estice ale Fagarasului, vantul nu adie deloc si e incredibil de multa liniste iar noi stam muti privind cum se scurg ultimele clipe ale zilei. Imi place locul si ma intreb cand voi reveni din nou la catarat in zona, caci chemarea e inca ascunsa pe acolo pe undeva. Pana atunci vanam apusuri si ne dam cu bicicleta, cateodata combinandu-le pe amandoua.

Cu pasi vioi spre Coltii Chiliilor.

Cu pasi vioi spre Coltii Chiliilor.

Refugiul de la Diana si turnurile ce strajuiesc deasupra.

Refugiul de la Diana si turnurile ce strajuiesc deasupra.

In amfiteatru.

In amfiteatru.

Asteptand apusul zilei.

Asteptand apusul zilei.

DSC_5299.jpg

Vanatorii de apusuri.

Vanatorii de apusuri.

Ultima geana de lumina.

Ultima geana de lumina.

DSC_5316.jpg

Inapoi la refugiu.

Inapoi la refugiu.

DSC_5058

Cu rucsacul in Crai intre orele de munca, aventura din timpul saptamanii.

De mai bine de doua saptamani ziua a inceput incet incet sa se scurteze si cu asta s-a instaurat ca nu avem timp de toate planurile de mini-aventuri pana cand se termina vara. In cele 3-4 ore de lumina pe care le ai inainte si dupa munca poti ajunge departe, si in plus orele respective sunt si orele in care lumina e cea mai faina. Ai parte daca ai noroc si de un apus, si de un rasarit, si de lumina altfel din orele din jurul lor. E drept ca ajuta foarte mult si faptul ca Brasov-ul e in inconjurat de munti si ca nu e deloc greu sa te urci oe varful unui deal.

Uneori stau sa ma gandesc care e diferenta intre o zi de concediu sau de weekend si cele 15 ore petrecute in natura intre orele de munca si sincer nu o prea vad. Iar atunci cand poti face ceva de genul acesta in timpul saptamanii nevoia arzatoare de a fugi din oras in weekend pe care o aveam in Bucuresti dispare aproape complet.

Dar acum revenind la povestea turei o voi incerca sa o derulez pe fast-forward. Fata de mini-aventurile de pana acum de data aceasta am schimbat bicicletele pentru rucascul de drumetie si dupa 50 de minute de condus plecam de la casa Folea la fix pentru a fi intampinati de o prima ploaie de vara care nu era in prognoza. Stam putin, ploaie se opreste si noi pornim mai departe spre Saua Joaca, locul din Crai in care ai probabil una din cele mai faine perspective asupra versantului estic al Craiului. Urmeaza aprovizionarea cu apa de la Table, urcusul relativ abrupt spre Grind 1.

Creasta e invaluita in nori si in curand incep stropii de ploaie ai unei noi ploi de vara in vreme ce noi pornim mai departe spre cautarea unui loc ascuns. Inaintam prin iarba pana la genunchi si plina de apa dupa ploile din seara asta. In curand suntem complet uzi de la genunchi in jos, din loc in loc mai gasim fragute si ele la fel de pline de apa dar castigam incet si sigur inaltime.

Gasim si locul, ne asternem la masa de seara si la povesti inainte de o culcare timpurie. De dimineata trezirea e la 5:30, la fix pentru a prinde rasaritul si suficient de devreme pentru a ajunge pana la 9 inapoi la birou. Poate aici e singura parte grea a unei mini-aventuri, trezirea atat de matinala. Dar aerul rece de munte ne trezeste repede si incepem cu spor revenirea spre oras.

Locul de plecare, la capatul unui asfalt nou asezat.

Locul de plecare, la capatul unui asfalt nou asezat.

Spre saua Joaca.

Spre saua Joaca.

Asteptand a treia ploaie pe seara asta.

Asteptand a treia ploaie pe seara asta.

Privind spre creasta.

Privind spre creasta.

Ajunsi la refugiu.

Ajunsi la refugiu.

Rasaritul zilei.

Rasaritul zilei.

DSC_5059.jpg

DSC_5063.jpg

Unul din modurile posibile de a incepe o zi de munca.

Unul din modurile posibile de a incepe o zi de munca.

In drum spre birou.

In drum spre birou.

O ultima privire in spate.

O ultima privire in spate.

DSC_4340

Nunta la Curmatura si trash the dress in varf de munte, cu Monica si Stefan.

Imi plac nuntile iesite din tipar, nuntile in care se pune sub semnul intrebarii modul obisnuit de a face lucrurile, asta poate pentru ca eu si Mihaela am avut o nunta cat se poate de conventionala. Si pana la urma e destul de comod sa cedezi si sa faci lucrurile asa “cum se fac” de obicei. Dar cu toate astea e foarte sanatos sa-ti dai seama ca in viata nu ai cum sa multumesti pe toata lumea si mai ales ca scopul unei nunti nu ar trebui sa fie acesta.

Mai multe despre cum a fost weekend-ul care a trecut de ceva vreme , de la Mihaela citire:

De fapt nunta prietenilor nostri a fost cea mai naturala nunta la care am fost pana acum (si avem ceva nunti la activ), cea mai originala, mai fara fite, mai de pomina. A fost o nunta de tinut mine, din categoria “si-au nuntit 3 zile si 3 nopti”. Distractia a inceput vineri seara, intr-un apartament de Bucuresti, unde 2 galeti de margarete stateau cuminti asteptand sa se transforme in lumanari si buchete.

Samabata am devenit pentru cateva ore seriosi, cat a durat cununia religioasa, si apoi, scapati de partea oficiala, primul act al petrecerii s-a consumat la Sinaia, printre reprize de ploaie, gratar si tone de prajituri extrem de bune facute de bunica miresei. Daca noi am petrecut 3 zile si 3 nopti, sigur bunica a facut prajituri 3 zile si 3 nopti inainte sa petrecem noi :). Tot in primul act al petrecerii s-a furat si mireasa. Revendicarea era ca mirele sa alerge la deal 1km cu pace de 4 min/ km. Evident imposibil dupa ce eram toti imbuibati cu gratar, salata si mai ales cu prajituri. Asa ca mirele, bun programator, ii face din degete. Cele de la mana. Degetele de la picior nu s-au miscat un milimetru:

https://www.strava.com/activities/576133080

Duminica petrecerea avea sa continue la Curmatura. Vremea mohorata i-a alungat pe turistii care intr-o zi insorita umplu pana la refuz terasa cabanei si la ora pranzului eram aproape doar noi, cateva caserole de prajituri (doar cele neperisabile) si ploaia. Dupa ce ne facem curaj cu o ciorba, plecam spre Piatra Mica, la un trash the dress. Urcam pe ploaie pana in Saua Crapaturii, unde Radu, meteorologul de serviciu, vesteste ca o sa vina in 10-15 minute si vremea buna. Asa ca ne pregatim pentru o nesafarsita sesiune foto ce va dura pana pe Piatra Mica.

Cabanierul ne asteapta cu mancarea calda, asa ca aranjam repede masa si fara sa mai schimbam tinuta, trecem la actul 3- localul. De data asta localul avea sa se cheme Curmatura, o cabana pustie, unde dupa ora 22.00, la lumina lampasului, am pornit muzica, am dat drumul fronatalelor pe intermitent, rosu si alb, pentru efect de club, si mirii au deschis dansul. DJ a fost cine a vrut, iar cei care au fugit la culcare mai devreme nu au pierdut nimic din petrecere, caci dormitorul nostru era chiar deasupra salii de mese si in camera se auzea ca pe ringul de dans.

Luni, noi suntem primii care plecam, caci cu nunta la munte si job in Brasov, poti sa fi noaptea la nunta si la prima ora la munca. Ploaia tine proaspat buchetul miresei, lasat ofranda muntelui, pe un stalp de marcaj din Poiana Zanoaga. Poate va inspira si alte fete la o nunta altfel.

Pregatiti de nunta, dupa o dimineata petrecuta alcatuind buchete de flori din margarete.

Pregatiti de nunta, dupa o dimineata petrecuta alcatuind buchete de flori din margarete.

In fata altarului.

In fata altarului.

Liftul comunist, insurateiii si intrusul.

Liftul comunist, insurateiii si intrusul.

Locul de popas, cu tot cu priveliste.

Locul de popas, cu tot cu priveliste.

Mireasa, buchetele si Craiul.

Mireasa, buchetele si Craiul.

DSC_4219.jpg

DSC_4223.jpg

Selfie time, la adapost de ploaie.

Selfie time, la adapost de ploaie.

La balcon.

La balcon.

Coronite si inimioare.

Coronite si inimioare.

In zbor.

In zbor.

Deasupra cabanei Curmatura.

Deasupra cabanei Curmatura.

Heidi.

Heidi.

DSC_4345.jpg

DSC_4370.jpg

Intoarcerea la cabana si la petrecere.

Intoarcerea la cabana si la petrecere.

DSC_2666

Buila, clatita si lumanarea.

Si pentru ca tot a trecut ceva vreme de cand a scris si Mihaela un jurnal, cel din weekendul ce a trecut ii apartine:

Blogul zice ca acum fix 2 ani, am facut fix acelasi traseu, fix in acelasi munte- Buila. Facebook-ul imi sugereaza o “amintire” de acum 4 ani cand am fost in aceeasi perioada la schi in Buila, partial pe acelasi traseu. Este clar, februarie trebuie sa fie o luna buna pentru Buila. Pentru a scoate aceasta tura din anonimat, o asortam cu niste clatite pe care planuiam sa le facem seara la refugiu. Asa ca pe langa bagajul regulamentar aferent unei nopti de iarna, mai inghesuim in rucsac si oua, lapte, faina, gem, o tigaie, iar Cristi cara o sticla de vin rosu, ca sa avem ce asorta la clatite. Radu definitiveaza meniul cu ingredientele unui papricas de cartofi, punem si niste cafea pentru dimineata, si uite asa, tura noastra devine o tura primavaratica-gastronomica- inedita.

Traseul il stiam destul de bine si de dragul plaiurilor domoale si cu deschidere spre Capatanii din Cacova, induram cu stoicism si forestier, si noroiul drumului de taf, si poteca monotona prin padure, plina de capcane, crengi si radacini ascunse sub covorul gros de frunze netublurat de multa vreme de pasii drumetilor. Zona asta e putin batuta cand oile nu sunt sus la stana si iti da o senzatie de “tot muntele e al meu”.

Cacova e mai putin baltata decat anul trecut si inclusiv la refugiul din Curmatura Builei zapada e pe duca. Asta nu inseamna ca pe aici se merge ca primavara. Combinatia de pamant inghetat si pudrat cand si cand cu zapada asternuta peste radacini alunecoase impune atentie. In rest, suntem singuri. Nici o urma pe nicaieri. Nu poti sa nu te intrebi de cand domneste linistea asta aici. Cand au trecut pe aici ultimii bocanci si apartinatorii lor. Muntele apartine la acest moment din an doar animalelor. Urme de lupi, de vulpi, cerb si chiar de urs am descifrat cu usurinta pe poteci, urme de oameni, mai putin. Poate e mai bine asa. De fapt din cauza asta am si venit aici. Pentru a avea parte de liniste, de salbaticie, de tihna muntelui adevarat. Poteca de sub creasta se prelinge prin poieni, traverzeaza cateva valcele mai inguste sau mai late si pare o ultima reduta a iernii.

Refugiul este neclintit, curat si friguros. Asa ca dupa ce ne instalam comod, revendicandu-ne fiecare cate un prici, pinguinii se pun la masa, iar eu si Radu urcam deasupra refugiului si mai pregetam 15 minute afara pentru a vedea apusul. Rosu, galben, portocaliu, nuantele se spalacesc unele in altele pana cand se pierd la orizont in spatele culmilor negre nesarsite ce se intind la orizont. Apusul de aici imi aminteste cumva de apusul de la Marea Baltica, soarele fiind inghitit usor de marea de linii curbe a dealurilor si muntisorilor din nord- vestul Olteniei.

Odata cu noaptea, in refugiu pornesc primusurile si ultimele pregatiri ale serii culinare pe care o pusesem la cale. Radu gateste o mancare de cartofi, Vali, Muha si cu mine facem munca de echipa la pregatirea aluatului de clatite intr-o sticla de 2 l, Cristi se lupta sa recreeze o lumanare din resturile de ceara adunate intr-un castron gasit prin refugiu si din niste vata culeasa si toarsa de pe betisoarele de urechi uitate prin trusa medicala, iar Andrei, el isi dezgheata mainile. 4 ore de intuneric pana la auto-impusa ora 22.00 de culcare par multe, dar cand ti le ocupi cu activitatile potrivite, cand compania e placuta si ne simtim bine impreuna, cand curg glume, si buna-dispozitie umple spatiile goale din refugiu, seara se anunta excelenta. Apogeul este evident operatiunea clatite facute la primus, la aparate trecand pe rand Muha, Vali, Radu si Cristi. Suprinzator interesul baietilor pentru intors clatite prin aruncare.

Eu raman fidela etapei “umplutul clatitelor” si randamentul este 0. Clatita produsa este mancata pana sa fie gata urmatoarea. Initial mancam toti 6, apoi renunta Radu, apoi Cristi. Dar eu, Muha si Vali ramanem pe baricade pana la final si nu cedam pana nu dovedim si ultima clatita, una americana, mai groasa si mai pufoasa decat precedentele. Dupa cum descrie foarte plastic Vali, suntem plini de clatite pana in gat, iar omusorul pluteste delirand pe cateva visine din dulceata, ce pur si simplu nu mai au loc J.
Astfel, cu burtile pline, ne facem culcus si dormim neintorsi pana la 7.00 dimineata. A doua zi se anunta mai lunga ca distanta, dar cu mai putina diferenta de nivel, urmand sa incheiem bucla si sa parcurgem partea estica a Builei. Aici vom reintalni primavara si cum incepem coborarea din Curamatura din Oale, zapada se inmoaie de tot pana cand dispare cu desavarsire, iese soarele, iar la izvorul de dinainte de Patrunsa reintalnim campurile de ghiocei mult-asteptate. Poiana Scarisoara e chiar mai darnica, oferind la pachet ghiocei si branduse.

Iar eu sper din tot sufletul ca iarna sa nu se mai intoarca. Sper ca vrajile noastre cu clatite, vin si lumanari sa o faca sa inteleaga ca e mai bine ca anul asta sa se dea batuta definitive si sa ne lase sa gasim noi locatii originale pentru operatiunea “clatita”. Asteptam sugestii.

Pregatit de plecare.

Pregatit de plecare.

O gura de intaritor.

O gura de intaritor.

3 x busola ruseasca pentru comparatie de precizie.

3 x busola ruseasca pentru comparatie de precizie.

Iesirea in culme.

Iesirea in culme.

Chiar daca pentru doar cativa metri, coltarii si-au facut treaba si tura asta.

Chiar daca pentru doar cativa metri, coltarii si-au facut treaba si tura asta.

Tigaia cu pricina.

Tigaia cu pricina.

DSC_2516.jpg

Si Ingredientele.

Si Ingredientele.

Poza de grup.

Poza de grup.

DSC_2533.jpg

Pe sud zapada ioc, si cand ma gandesc ca acum 4 ani am schiat pe aici pana jos in Barbatesti.

Pe sud zapada ioc, si cand ma gandesc ca acum 4 ani am schiat pe aici pana jos in Barbatesti.

Lupta cu gravitatia si cu zapada adanca.

Lupta cu gravitatia si cu zapada adanca.

DSC_2553.jpg

Spectacolul naturii.

Spectacolul naturii.

DSC_2566.jpg

Urme de ciuta si pe fundal apusul zilei.

Urme de ciuta si pe fundal apusul zilei.

Ultima geana de lumina.

Ultima geana de lumina.

Locul faptei, refugiul piscul cu Brazi.

Locul faptei, refugiul piscul cu Brazi.

Pregatirile pentru tura gourmet, eu am fost responsabil pentru mancarea de cartofi.

Pregatirile pentru tura gourmet, eu am fost responsabil pentru mancarea de cartofi.

Prima clatita.

Prima clatita.

Aburind.

Aburind.

Si mult asteptata prima clatita.

Si mult asteptata prima clatita.

Maiestrie.

Maiestrie.

A doua zi in curmatura din oale.

A doua zi in curmatura din oale.

Privind spre Naratu-Basarab.

Privind spre Naratu-Basarab.

Drumetie.

Drumetie.

Cafeaua de la pauza de pranz.

Cafeaua de la pauza de pranz.

Pentru ca suntem si romantici si se apropie triada din martie.

Pentru ca suntem si romantici si se apropie triada din martie.

DSC_2266

O noapte pe varful Ascutit, din nou in cautarea iernii

E aproape jumatatea lui februarie, afara sunt temperaturi de mijloc de februarie iar eu stau sa ma intreb cum ar fi daca iarna aceasta ar fi prima iarna care sa ne fi trisat aproape complet. Cum ar fi daca valul de zapada si de precipitatii care se pripaseste pe la noi in martie / aprilie ar uita anul acesta de noi. Oare atunci cand ar veni primavara nu ti-ar para ca nu ai profitat de putinele zile de iarna care ti-au fost oferite?

Sigur, puteti spune ca pe crestele inalte e totusi iarna si ca e ceva zapada, dar cumva gandul de a tropai in clapari spre taramuri de peste 2000 de metri nu e deloc atragator. Intr-un fel frumusetea schiului de tura vine si din usurinta cu care te poti misca pe munte iarna si de la libertatea pe care o ai stiind ca poti urca si cobora aproape pe oriunde. Asta atunci cand e zapada.

Asa ca planul turei s-a suprapus peste incercarea de a profita la maxim de un un weekend de iarna, o tura de doua zile in Crai cu dormit in creasta, cu sperante de capre negre si de cer instelat. Asa ca dimineata de sambata ne gaseste in formatie de 5, pregatiti de a infrunta drumul de cateva ore pana la baza muntelui. Odata ajunsi in Crai gasim zapada putina dar puful de cativa centrimetri si frigul dau diminetii un aer hivernal. Atunci cand ajungem in poiana Zanoaga creasta e inca invelita intr-o ceata care speram sa se ridice pana cand vom ajunge si noi la Ascutit.

Singurul loc in care dam cu adevarat de zapada e culoarul de pe Padinile frumoase, loc in care daca n-ar fi urme ar fi de sapat putin. In rest chiar si atunci cand ajungem in creasta zapada mai mult lipseste si sunt multe portiuni in care se poate ghici destul de clar pe unde e poteca de vara. In schimb compenseaza frigul, vantul si faptul ca Bucegiul si culoarul Rucar-Bran chiar arata fain sub bruma de zapada asternuta in urma cu doua zile.

Noi ne instalam in refugiu, ceata dispare complet iar cerul incepe sa se coloreze in culorile purpurii ale apusului. Vantul taios in schimb ne face sa urmarim apusul in reprize, caci chiar e surpinzator de frig afara, un -10 / -15 grade amplificat destul de serios de vant. Vantul ma face sa renunt si la planurile de fotografie de noapte pentru care am carat chiar si trepiedul pana aici, dar gandul de a ingheta afara in cautarea expunerii perfecte nu era deloc ademenitor. Asa ca pana la urma inlocuim fotografia de noapte cu o seara culinara in care am incercat sa gatesc fara success o mancare de linte ce a ramas din pacate tot usor nefacuta dupa aproape o ora de efort.

A doua zi in schimb vremea se schimba complet, vantul se opreste iar iarna e inlocuita de o primavara calduroasa. Peste tot zapada se topeste si e suficient de cald incat sa stai la bustul gol pe creasta, lucru de neimaginat cu o zi inainte. Creasta in schimb se rezuma pentru noi la o plimbare pana pe varful Turnu unde ne intalnim cu Andrei si Claudia dupa care urmeaza o coborare interesante pe Hornul Gainii, o pauza de masa la Curmatura (unde era incredibil de multa lume, astfel incat am inceput sa inteleg de ce se spune ca Piatra Craiului devine cartier al Brasovului in weekend) urmata de un mic ghetus pana inapoi la masini.

Asa s-a incheiat ceea ce ar putea sa fie un ultim weekend de iarna, mai ales daca ma uit peste prognoza pentru saptamana urmatoare. Iar daca schiurile nu am apucat sa le tocim iarna asta, sa scoatem bicicletele la inaintere zic eu….

Echipa: Vali, Muha, Andrei, Octavian + Andrei si Claudia duminica.

La deal, cu puful de zapada cazut acum cateva zile.

La deal, cu puful de zapada cazut acum cateva zile.

Privelistea din Poiana Zanoaga.

Privelistea din Poiana Zanoaga.

Pauza de masa de la cabana.

Pauza de masa de la cabana.

DSC_2229.jpg

Privind spre Bucegi.

Privind spre Bucegi.

Pasi putin mai expusi.

Pasi putin mai expusi.

Si totusi e inca iarna.

Si totusi e inca iarna.

La deal.

La deal.

Imbracati.

Imbracati.

DSC_2259.jpg

Craiul si a sa creasta fumegand.

Craiul si a sa creasta fumegand.

Joaca cu un fisheye.

Joaca cu un fisheye.

DSC_2282.jpg

Directia? Spre Primavara.

Directia? Spre Primavara.

Poza de varf.

Poza de varf.

DSC_2303.jpg

Tara Barsei.

Tara Barsei.

Primele raze de soare.

Primele raze de soare.

Rupicapra

Rupicapra

Odihna.

Odihna.

DSC_2358.jpg

Caprita si Magura Codlei.

Caprita si Magura Codlei.

Pe varful Turnu.

Pe varful Turnu.

Scaunul improvizat al alpinistului.

Scaunul improvizat al alpinistului.

DSC_2386.jpg

Sfarsit de zi.

Sfarsit de zi.

DSC_1801

Trecerea dintre ani, pe munte si pe un ger veritabil.

Luna ce a trecut de la intoarcerea din expeditie s-a scurs incredibil de repede, cu mult timp petrecut cu prietenii si cu familia si cu destul de putin timp petrecut pe munte. Cumva dupa 4 luni de zile petrecute in aer liber s-a mai calmat cumva dorinta de a fugi cat mai repede din jungla citadina. Asta pe de o parte iar pe de alta parte vremea a fost incredibil de calda si de frumoasa pana aproape de sfarsitul anului astfel incat am apucat sa fac cateva iesiri chiar frumoase pe cursiera, la temperaturi ce pareau sa fie luate dintr-o primavara timpurie si nu dintr-un sfarsit de decembrie.

Uitandu-ma in spate la anii trecuti de foarte putine ori am petrecut revelionul pe munte si sincer gasesc preturile la cazarile din perioada aceasta complet nejustificata. Daca mai pui la socoteala si toata aglomeratia drumului spre munte si a intoarcerii spre casa lucrurile nu arata destul roz asa ca in ultimii ani am ales sa petrecem revelionul pe undeva prin campie, fie in Bucuresti, fie la Slatina, fie in Braila, petreceri urmate de obicei de o fuga intarziata la munte la ture de o zi.

Exceptie a fost anul trecut cu un revelion petrecut doar cu Mihaela in drum spre desertul Marocan. A fost poate si cel mai banal revelion de pana acum, in care am reusit sa adormim cu brio si la revelionul dupa ora romaneasca si la revelionul dupa ora marocana, trezindu-ne de dimineata ca dupa orice alta noapte normala petrecuta pe drum cu bicicleta.

Anul acesta in schimb lucrurile au stat putin diferit in mare parte datorita Mihaelei si Claudiei care in turele de explorare din jurul Brasovului din vara trecuta au venit cu ideea unui revelion petrecut la Bunloc. De la idee pana la infaptuire nu a fost cale lunga astfel incat pe 31 decembrie, in grupe mai mici sau mai mari ne-am strans la cabana la fix pentru a sarbatori trecerea dintre ani. Si trebuie sa recunosc ca a fost fain sa petrec seara dintre ani cu prietenii, la munte. Iar ca bonus pe langa cele doua a fost si privelistea de la cabana si focurile de artificii din depresiunea Brasovului, vazute de la balcon.

A doua zi a venit cu o tura pana pe Piatra Mare, pe un frig veritabil de mijloc de iarna, tura numai buna pentru a scoate aburii de alcol ramasi dupa noaptea precedenta. Si trebuie sa recunosc ca e fain sa poti pleca tarziu in tura, fara sa ai grija condusului pana la munte. Iar vremea si vizibilitatea au tinut cu noi avand parte toata ziua de cer albastru si de departari inghetate de gerul iernii.

Urmatoareale doua zile le-am petrecut la Andrei si Claudia in Brasov, asteptand sa se stinga fluviul de turisti care se intorc acasa. Noi am ramas pe langa munte, gustand putin din ritmul vietii din orasul de la poalele Tampei. Scurtele plimbari in care am avut de infruntat acelasi frig crunt nu au fost nici epice nici demne de o istorisire prea lunga. Asta poate si pentru ca timpul petrecut cu prietenii,discutiile si povestile sunt imposibil de redat intr-o postare de blog. Dar a fost frumos.

Cina de revelion cu lucrurile carate in spate.

Cina de revelion cu lucrurile carate in spate.

Privind spre Brasov de la balcon.

Privind spre Brasov de la balcon.

Artificiile purtate dupa noi si in Maroc.

Artificiile purtate dupa noi si in Maroc.

Urmarind artifiile de anul acesta.

Urmarind artifiile de anul acesta.

Munca de echipa.

Munca de echipa.

Dimineata pe foarte racoare, spre varf.

Dimineata pe foarte racoare, spre varf.

Stefan, in antrenament pentru muntii din Elvetia.

Stefan, in antrenament pentru muntii din Elvetia.

Poteci si paduri de vis.

Poteci si paduri de vis.

Proba de 100 de metri copaci cazuti.

Proba de 100 de metri copaci cazuti.

Unicul, singurul, ursul Andrei.

Unicul, singurul, ursul Andrei.

Inca putin pana pe varf.

Inca putin pana pe varf.

Soare cu dinti si o priveliste de milioane.

Soare cu dinti si o priveliste de milioane.

Poza de grup de pe varf.

Poza de grup de pe varf.

Cu Ciucasul in departare.

Cu Ciucasul in departare.

Jump!

Jump!

DSC_1891.jpg

DSC_1959.jpg

Reincepand lunga coborare.

Reincepand lunga coborare.

Privind spre departari. O zona pe cat de salbatica pe atat de specaculoasa.

Privind spre departari. O zona pe cat de salbatica pe atat de specaculoasa.

Ciucasul in lumina serii.

Ciucasul in lumina serii.

Poza de grup de la cabana.

Poza de grup de la cabana.

Inca o zi inghetata, cu -15 grade, de data aceasta spre Ciucas.

Inca o zi inghetata, cu -15 grade, de data aceasta spre Ciucas.

Sunt curios cand proportia de ductape o sa depaseasca materialul initial al manusilor.

Sunt curios cand proportia de ductape o sa depaseasca materialul initial al manusilor.

In poiana Tesnei.

In poiana Tesnei.

Ciucasul pentru alta data, eventual odata cu zile mai calduroase...

Ciucasul pentru alta data, eventual odata cu zile mai calduroase…

claudia.gif

DSC_5985

Din Bishkek pana 4200 de metri, pe varful micului cosmonaut

Bishkek-ul nu e poate cea mai interesanta capitala din fostele Stan-uri, dar la un capitol sta extrem de bine, muntii sunt incredibil de aproape de oras. Sunt atat de aproape incat poti pleca pe bicicleta din oras, poti pedala pana la poalele lor, poti urca un varf de 4200 de metri si poti sa te intorci inapoi pe lumina in aceasi zi. Sunt curios cate capitale din lume se mai pot lauda cu asa ceva.

Iar cum sunt deocamdata blocat in Bishkek pentru diferite probleme organizatorice, cu obtinerea vizelor si cu reparatii mai mici sau mai mari, o zi petrecuta dupa planul de mai sus, propus de Nathan, nu poate sa sune decat interesant. La idee au percutat mare parte din oamenii gazduiti de Angie si de Nathan asa ca la ora 5 dimineata gasca care porneste spre munte e in mod egal numeroasa si diversa, un australian, 2 britanici, un canadian, o bulgaroaica, 3 romani si 4 francezi.

Urcusul merge repede si cu spor, afara e inca racoare, drumurile sunt libere iar in departare se vad crestele inzapezite ale lantului muntos Alla Archa. Obiectivul zilei de azi se vede si el, Peak Komsomolets, doar ca pana acolo sunt de urcat 3400 de metri, in pedale si pe picioare. Asa ca incepem ziua cu o urcare cat un Transfagarasan de-a lungul careia stau mai mult de vorba cu Adam si cu Josh, australianul si canadianul blocati de ceva vreme in Bishkek de vize ce intarzie sa mai apara.

Josh nu prea se incadreaza in peisaj si de fiecare data cand vine o urcare mai abrupta se vede de la o posta ca modul gratios in care pedaleaza nu are nimic in comun cu stilul relativ smucit pe care il avem noi. Francezii au si o vorba pentru treaba asta, se numeste “supplesse” si se refera la felul in care pedaleaza mare parte din ciclistii profesionisti. E si o parte inascuta, dar e si o parte care are legatura cu timpul petrecut in sa, si dupa o scurta conversatie misterul e ridicat.

Josh a fost ciclist semi-profesionist vreme de 4 ani, pana cand si-a dat seama ca nu poate face pasul spre profesionism in timp util si s-a hotarat sa renunte. Mi se pare extrem de interesant sa vorbesc cu el si sa aflu cum stau lucrurile in Europa de Vest, despre cum e sa fii profesionist si despre cum e atunci cand iei hotararea sa renunti. Cred ca momentul in care iei hotararea asta si atunci cand iti lasi cumva in spate identiatea de atlet e unul care nu e deloc usor si cam toti atletii profesionisti trec prin asta atunci cand ajung la sfarsit de cariera. Din spusele lui Josh majoritatea renunta complet la concursuri si sunt absolut constienti ca si-au atins deja varful de forma si ca nimic nu il poate aduce inapoi. Oricum nu e deloc un lucru usor.

Dar revenind la povestea zilei, dupa 4 ore de pedalat ajungem in cele din urma in locul in care ne lasam bicicletele si o luam la pas pe poteca ce urca pe varf. E cald, mult prea cald fata de cum era pe aici in urma cu un an, iar noi plecam fiecare cu 4-5 litri de apa dupa noi, pregatit sa luam pieptis cei 2000 de metri pana pe varf.

Inca cinci ore mai tarziu dupa un urcus ce devenea din ce in ce mai lent pe masura ce crestea altitudinea si ajungem unul cate unul pe varf, unde si zabovim o vreme sub lumina calda a soarelui de vara. Vantul adie extrem de putin iar in jur se vede un peisaj care imi aduce aminte foarte mult de Mont Blanc. Aceiasi ghetari suspendati, acelasi granit parca in departare se vede si un Mer de Glace, singura diferenta e ca in momentul in care ajungem pe varf in departare se vede si Bishkek-ul de unde am plecat in urma cu 10 ore.

Daca urcarea a mers ok coborarea a fost cel putin lunga si chinuitoare, mai ales tinand cont ca anul acesta am ajuns prea putin la munte si am avut parte de prea putine coborari pe picioare, cu atat mai putin coborari de 2000 de metri fara bete. Nici lipsa degetelor de la picioare nu ajuta si totusi incerc sa cobor intr-un stil usor alergat, iar atunci cand poteca se mai domoleste chiar pot sa dau putin drumul la picioare. Nici nu vreau sa ma gandesc ce febra musculara o sa fac maine, dar pana la urma reusesc sa ajung la biciclete si dupa asta impreuna cu Iulian, Oana si Spaska (care au coborat putin mai devreme) inapoi in Bishkek.

Ora 5 dimineata, si noi suntem gata de plecare.

Ora 5 dimineata, si noi suntem gata de plecare.

Strazi pustii si ora albastra.

Strazi pustii si ora albastra.

DSC_5922.jpg

Spre muntii inzapeziti.

Spre muntii inzapeziti.

Josh, pe bicicleta pe care a venit din Anglia.

Josh, pe bicicleta pe care a venit din Anglia.

DSC_5956.jpg

Pauza de masa.

Pauza de masa.

Serpuit.

Serpuit.

Vertical.

Vertical.

La belvedere.

La belvedere.

Privind spre Mont Blanc-ul Kyrgyz.

Privind spre Mont Blanc-ul Kyrgyz.

Vegetatia din zona.

Vegetatia din zona.

Victorie!

Victorie!

Poza de varf.

Poza de varf.

DSC_6022.jpg

DSC_6044.jpg

Culorile Kyrgystanlui.

Culorile Kyrgystanlui.

DSC_2579

O drumetie prin ploaie si o zi pe bicicleta prin podisul Mehedintiului.

Cand stii ca urmeaza o zi cu ploaie si toate prognozele nu lasa nici o cale de scapare poti sa stai linistit in cort si ascultand sunetul linistitor al ploii citesti sau iti scrii memoriile, sau poti sa pandesti in momentul in care ploaia se opreste, sa strangi corturile si cu sperante ca nu va incepe din nou sa pleci intr-un trase de drumetie.

Nu e greu de ghicit ce am ales la ora 10 cand ploaia s-a mai potolit, astfel incat pranzul ne gaseste urcand din valea Cernei spre Cheile Tesnei. Am mai fost de nenumarate ori pe aici, daca stau bine sa ma gandesc urcarea pe Pietrele Albe de aici a fost si primul traseul pe care l-am facut in Mehedinti in urma cu 4 ani de zile, intr-un miniconcediu superb de toamna. Acum in schimb nu avem nici un plan maret asemanator si vrem doar sa facem putina miscare pana incepe a doua repriza de ploaie.

Tragem sperante totusi ca ploaia va uita de noi si ca vom putea ajunge pe traseul care merge spre balta Cerbului, pentru ca de aici sa coboram inapoi in valea Cernei. Si vreme de o ora chiar pare sa avem noroc, asta pana ce trecem de moara si de stana de deasupra Cheilor si incepem urcusul spre Balta Cerbului, moment in care incepe o ploaie mocaneasca de toamna.

Nici padurea nu ne salveaza ci chiar amplifica dimensiunea picaturilor astfel incat in curand oricum suntem uzi iar intoarcerea nu mai are nici un sens asa ca ne continuam drumetia lacustra. Padurea in schimb arata intr-un mare fel si sunt convins ca sunt multe locuri in Mehedinti in care padurea nu a fost niciodata exploatata industrial.

De la Balta Cerbului ne ia in primire si in vant rece care nu ne lasa sa zabovim prea mult si incepem lunga coborare (cel putin pentru mine) spre Valea Cernei. Intr-un fel tot nu imi da pace gandul ca ultima data cand am fost in Mehedinti puteam sa alerg pe aceleasi poteci pe care acum ma straduiesc sa tin pasul cu ceilalti, poteci care in plus sunt foarte faine la alergat. Cum vor evolua demonii interiori cu timpul ramane de vazut, ce pot sa spun sigur e ca era mai bine iarna atunci cand toata lumea era in clapari.

Ziua de duminica a fost in schimb din nou rezervata bicicletei, nu inainte de a schimba din nou punctul de plecare pentru Izverna, in partea opusa a Mehedintilor. Dupa cum zicea si Claudia e interesant sa vezi cum se schimba satele imediat sari pasul din valea Cernei iar diferentia dintre Banat si Oltenia e si azi prezenta, nu neaparat in bine sau in rau dar totusi exista.

Tura noastra incepe furtunos cu o oprire la conacul lui Matei care era acasa cu familia si pe care l-am descusut cu intrebari legate de locurile prin care se merita sa mergi cu bicicleta prin zona. Binenteles ca ne-a trimis fix in directia opusa fata de cea in care voiam sa mergem noi dar a iesit foarte bine, descoperind cu ocazia asta si un drum foarte fain din partea inalta a podisului Mehedinti numit Calea Prejmei. Locuri faine si parasite, pacat ca traseul e totusi putin cam scurt si noi mai avem ceva ore pana cand Claudia coboara din Crovuri, asa ca ne hotaram sa mai lungim traseul spre Busesti, Baluta si spre padurea de liliac de la Ponoarele unde astazi e unul din cele mai vestite balciuri din Oltenia.

S-au mai strans ceva kilometri si ceva rataciri, multe urcusuri si coborasuri dar la balci din pacate nu am avut timp sa zabovim caci Claudia ne astepta deja in Baia de Arama. In plus dupa 2 zile petrecute mai mult singuri prin creierii muntilor atunci cand ajungi in multimea si in galagia de la balci e nevoie de un pic de acomodare.

Iar jurnalul primei zile de biciclit prin Banatul epic e aici.

Cutezatorul din Tasnei.

Cutezatorul din Tasnei.

Claudia pregatita cu palaria pentru ploaia ce va urma

Claudia pregatita cu palaria pentru ploaia ce va urma

Minimalist.

Minimalist.

Inca putin pana la moara.

Inca putin pana la moara.

Noi ciobanii.

Noi ciobanii.

Prin padurea misterioasa.

Prin padurea misterioasa.

Cautand dinozaurii.

Cautand dinozaurii.

Ne-a plouat acolo un pic asa.

Ne-a plouat acolo un pic asa.

Dimineata in Izverna punctul de plecare in tura.

Dimineata in Izverna punctul de plecare in tura.

Miros de flori de cires, papadii si capite.

Miros de flori de cires, papadii si capite.

In zona inalta a podisului.

In zona inalta a podisului.

Inca putin pana in Prejma

Inca putin pana in Prejma

Cautand traseul, cu muntii inzapeziti in departare.

Cautand traseul, cu muntii inzapeziti in departare.