Category Archives: Drumetii

DSC_3480_01

Cicloturisti, mare de nori, ski si drumetie, toate intr-un weekend

Cu toate ca nu toate weekendurile sunt pline de ture epice Brasovul face cumva posibil sa storci maximul din fiecare moment de vreme buna. Din categoria asta e si povestea ultimului weekend, un weekend incredibil de divers de variat petrecut prin jurul casei. Cu ocazia asta imi dau seama ca ar trebui sa scriu si un jurnal despre ultimii 3 ani petrecuti in Brasov si despre lucrurile faine si despre lucrurile mai putin faine desore el. Voiam sa fac asta si dupa un an, si dupa doi ani dar cine stie, poate 3 e numarul cu noroc.

Iar acum povestea weekendul in ordine cronologica:

Seara de vineri trece impreuna cu Erik si Irina, doi nemti care sunt plecati pe biciclete de 6 luni de acasa si fara un plan sau o traiectorie bine definita dinainte. Poate tocmai din cauza asta ni se pare ciudat sa-i vedem pedaland iarna prin Romania cand sunt alte colturi de Europa sau de lume care sunt considerabil mai calde in perioada asta. Iar oamenii chiar pedaleaza aproape zi de zi prin temperaturi si conditii prin care noi nici platiti nu am sta in saua bicicletei.

Asa ca avem parte de socializare, povesti despre drumul si traiectoria lor pana acum, curry thailandez extrem de reusit.

Distributia sarcinilor in familie.

Distributia sarcinilor in familie.

Dimineata de sambata vine cu o trezire cu noaptea in cap. Partea buna e ca de 2-3 luni incoace ne-am obisnuit si ne-am schimbat complet ritmul de somn iar o trezire la ora 5-6 nu mai e deloc brutala. Iar cum Erik si Ioana pleaca abia pe la 9-10 avem timp de un morning glory in Postavaru. O ora si putin mai tarziu in timp ce urcam pe zapada perfecta din Postavaru iar ne dam seama ca am plecat cu un sfert de ora prea tarziu de acasa. Cerul se aprinde in culori incredibile atunci cand ajungem la lac, partiile sunt complet pustii iar noi ne aducem aminte de ce ne-am indragostit de schi acum 10 ani.

Un rasarit pe care ar fi trebuit sa-l prindem pe varf.

Un rasarit pe care ar fi trebuit sa-l prindem pe varf.

Intre timp indragosteala s-a transformat intr-o relatie duala dar din cand in cand mai ai momente in realizezi foarte clar de faci asta. Cam asa a fost si tura din dimineata asta, cu partii complet pustii la urcare, cer colorat in 1000 de culori, zapada numai buna si cu intalniri cu aproape toti oamenii de munte pe coborare.

La ora 10 suntem inapoi acasa si luam un mic dejun pe indelete in timp ce oamenii isi pregatesc bicicletele de plecare. Urmeaza pozele de la plecare moment in care imi dau seama ca ar fi fain sa fac un album cu toti oamenii gazduiti in ultimii ani. Sunt oameni pe care sunt sanse destul de mici sa-i intalnesti mai tarziu dar intr-un fel tocmai asta face lucrurile parca mai interesante, iar daca ai doar 2-3 zile pentru a afla povestea unui om cu siguranta le vei folosi la maxim.

Lock, stock and ready to roll.

Lock, stock and ready to roll.

Ora 12 ne gaseste urcand pe o urma de poteca spre Magura Branului pentru drumetia de dupamasa. Vremea probabil se dovedeste a fi fix cum ii este numele, probabila, astfel incat avem parte in mod neasteptat de ceva soare si de o deschidere foarte interesanta spre Bucegi. Dupa care frontul anuntat inainteaza dinspre vest invaluind totul in cenusiul depresiv al zilelelor de toamna. Cu toate astea descoperim la pas locuri noi, de multe ori fara poteca, fara o tinta anume ci doar cu curiozitatea de a vedea ce e dupa urmatoarea muchie.

Rama in rama.

Rama in rama.

Duminica dimineata, ora 6, in Brasov ploua mocaneste. E frontul anuntat care sper sa lase in partea superioara a muntilor inca un mic strat de zapada. Si cum prognoza pentru ziua de azi nu arata deloc promitator recurg la varianta de backup, respectiv tot Postavaru. Ora 8:00, tocmai ce termin prima urcare printr-o ceata buna de taiat cu cutitul si imi dau seama ca sunt mici sanse sa vad soarele la fata astazi.

Dar daca tot am urcat pana aici macar sa fac un pic de antrenament si sa obisnuiesc genunchii cu miscarea. Zapada e buna, partiile sunt bune, sunt putin sub 0 grade singura problema e ceata care sterge cu buretele orice urma de reper.

Doua urcari si jumatate mai incolo se intrevede pentru prima data si soarele prin ceata deasa si imi da o urma de speranta. Dar bateriile sunt pe terminate, toate hainele sunt lancede de transpiratie si nu mai am nici un chef. Noroc cu Dani cu care il intalnesc chiar atunci cand norii se deschid un pic iar dupa putina dezbatere interioara zic sa mai urc inca odata pana la cabana. Aici umplem bateriile cu un salam de biscuiti / cola / prajitura / cafea, intre timp soarele e din ce in ce mai puternic iar noi pornim spre varf.

Spre Transilvania e un plafon aproape compact de nori peste care Postavaru se ridica cu putin. Doar un nor fugar ne mai invaluie pentru cateva minute in ceata. In rest e perfect, vreme numai buna de stat la soare si de facut poze. Ca o nota pentru datile urmatoarea ar trebui sa gasesc un setup foto pe care sa pot sa-l iau dupa mine si pentru astfel de ture caci uneori telefonul e absolut insuficient.

Doua coborari mai incolo si dupa inca o pauza de salam de biscuiti la cabana si dupa alte intalniri cu cunoscuti vine momentul sa urc din nou pe varf. E prima data cand sunt aici la apus si perspectiva se schimba intr-un mod tare interesant. Umbra Postavarului se intinde piramidal spre depresiunea Brasovului, soarele se ascunde dupa un rand de nori ce plutesc intre Crai si Bucegi iar spre est Ciucasul, Piatra Mare si Neamtului se coloreaza in nuantele rozalii ale apusului.

Iar telefonul ma tradeaza de la frig astfel incat ultimele cadre sunt cateva panorame facute inainte de apusul propriu-zis. Astfel incat in timp ce scriu randurile astea fac munca de cercetare pentru alternative: un aparat micut dar cu senzor mare si cu un sistem cu obiective faine. Sau poate ma motivez sa dau cateva kilograme jos si sa folosesc in continuare Nikon-ul caruia n-am ce sa-i reprosez altceva in afara de greutate.

Umbra Postavarului.

Umbra Postavarului.

Organizare nemteasca.

Organizare nemteasca.

Erik si Irina, in actiune in pregatirea unui curry thailandez.

Erik si Irina, in actiune in pregatirea unui curry thailandez.

Povesti de pe drum.

Povesti de pe drum.

Masa de seara perfecta inainte de un weeekend plin.

Masa de seara perfecta inainte de un weeekend plin.

Dimineata de sambata, sub un cer colorat cu 1000 de culori.

Dimineata de sambata, sub un cer colorat cu 1000 de culori.

Privind spre Crai, de undeva de pe magura Branului.

Privind spre Crai, de undeva de pe magura Branului.

Ultima urma de soare spre Postavaru si spre Piatra Mare.

Ultima urma de soare spre Postavaru si spre Piatra Mare.

Peste drum, saua strunga inca in soare.

Peste drum, saua strunga inca in soare.

Pauza de ceai cu o priveliste de milioane.

Pauza de ceai cu o priveliste de milioane.

Suprapuneri.

Suprapuneri.

DSC_3493.jpg

Cu Mihaela in loc de trepied.

Cu Mihaela in loc de trepied.

Bradul de craciun.

Bradul de craciun.

Dimineata de duminica, odata cu risipirea norilor.

Dimineata de duminica, odata cu risipirea norilor.

Conditii perfecte.

Conditii perfecte.

Hivernal

Hivernal

Pe sus e iarna in toata regula.

Pe sus e iarna in toata regula.

Dupa ultma pauza de masa de la cabana.

Dupa ultma pauza de masa de la cabana.

Privind spre Neamtului.

Privind spre Neamtului.

DSC_3170

Bucegiul inghetat, Gutanu, Batrana si cafeaua de la Strunga

E frig. Termometrul arata -14 grade atunci cand iesim din masina in capatul vaii Bangaleasa iar noi stim cum sa ne miscam mai repede pentru a pleca la drum si pentru a pune sangele in miscare. De fapt e putin spus ca e frig, e dea dreptul ger. Frigul tine si el de perceptie iar primul ger care te loveste la inceput de iarna clar o sa-l simti mai puternic decat zilele friguroase de la sfarsit de februarie.

Parca nici nu-mi vine sa cred ca acum 5 zile pedalam la 12 grade pe cursiera in jurul Brasovului in timp ce acum suntem echipati in toata armura de iarna ce ar trebui sa tina frigul la distanta: bocanci de iarna, suprapantaloni, colanti, pufoaica, geaca, buf la gura si supramanusi in caz de forta majora. E tura in care trebuie sa ne aducem aminte cum e iarna la munte si in care sa ne consolam cu felul in care e posibil sa arate lucrurile urmatoarele 2-3 luni.

Dar pe langa frig iarna are si parti bune, faptul ca ai toate sanse sa fii complet singur pe munte iar atunci cand zapada si vantul is fac de cap poti avea pe parte de imagini de pe alta planeta. Din categoria asta sunt si copacii imbodobiti de zapada si de chiciura de care dam pe masura ce urcam spre Gutanu. Vantul inca nu a apuct sa-i scuture iar soarele ii face sa straluceasca mai tare ca orice podoaba de craciun. Acelasi soare ne incalzeste si pe noi si odata ce iesim din umbra padurii incepem sa dam jos haine de pe noi.

Imi place urcarea asta spre Batrana, la fel cum imi place si ritmul domol de drumetie de toamna in care nu conteaza la fel de mult elevatia stransa si kilometrii ci socializarea si faptul ca te poti bucura in tihna de frumusetea locurilor. Faptul ca ai timp sa faci o cafea la un refugiu in varf de munte, sau ca poti prinde in cele mai potrivite locuri lumina faina a apusului. Lumina de care avem parte la coborarea din Strungulita, cu stancaraile abruptului vestic al Bucegiului partial invaluite in ceata, cu zapada scartaind sub talpile bocancilor si cu fulgi fugari de zapada de zapada deasupra noastra. Momente magice in locuri magice, momente care iti aduc aminte ca oricat de frig ar fi afara o zi petrecuta in natura e de multe ori mai buna ca una petrecuta intre patru pereti.

Zilele de pline de vara cu concursuri sau cu ture de dimineata pana seara par atat de departe. Iar cu frigul de weekendul asta e putin absurd sa pleci la tura atunci cand soarele inca nu a iesit sa dezmorteasca atmosfera la fel cum si seara preferi sa fii undeva la caldura atunci cand se stinge lumina. Asa ca nu raman prea multe ore in care te poti misca, dar cu putin imaginatie,cu oameni faini si cu soare e greu sa nu iasa o tura reusita.

Dani si Lili infrigurati inainte de plecare.

Dani si Lili infrigurati inainte de plecare.

Un pic de pudra de zapada, soare filtrat printre brazi si o padure magica.

Un pic de pudra de zapada, soare filtrat printre brazi si o padure magica.

Inca putin pana la Gutanu si pana la iesirea in soare.

Inca putin pana la Gutanu si pana la iesirea in soare.

Panoramic.

Panoramic.

Soare, caldura si zambete din suflet.

Soare, caldura si zambete din suflet.

DSC_3139.jpg

Poiana Gutanu in straie de iarna.

Poiana Gutanu in straie de iarna.

Hivernal.

Hivernal.

DSC_3160.jpg

Privind peste drum la un Crai complet lipsit de zapada.

Privind peste drum la un Crai complet lipsit de zapada.

Intre iarna si toamna.

Intre iarna si toamna.

Pauza de ceai de la refugiul Batrana, la -15 grade.

Pauza de ceai de la refugiul Batrana, la -15 grade.

Andrei in actiune, a se nota adidasii de alergare din picioare ce se pare ca au rezistat si pe astfel de temperaturi.

Andrei in actiune, a se nota adidasii de alergare din picioare ce se pare ca au rezistat si pe astfel de temperaturi.

DSC_3238.jpg

Inca un refugiu, inca o pauza, de data aceasta pentru cafea.

Inca un refugiu, inca o pauza, de data aceasta pentru cafea.

Lumina perfecta, cald si fete zambitoare pe drumul spre Bucsa.

Lumina perfecta, cald si fete zambitoare pe drumul spre Bucsa.

DSC_3267.jpg

Sfarsit de zi, asteptam iarna adevarata pentru a scoate schiurile la inaintare.

Sfarsit de zi, asteptam iarna adevarata pentru a scoate schiurile la inaintare.

DSC_2500 (1)

Moldoveanu morning glory, sau cum poate un munte sa-si tina respiratia

Cand te culci la ora 9 si ai de acasa antrenamentul format ca sa te scoli de dimineata, ora 6 nu pare asa imposibila. La 6.30 iesim pe usa refugiului si lumina ce precede rasaritul ne permite sa lasam frontalele in rucsac. Am pornit spre un morning glory special- Moldoveanu. Acolo ne asteapta insa un cuplu cu o idee si mai buna: profitand de noaptea fara vant si calduta, oamenii au dormit cu cortul fix pe platforma de langa varf. Le vedem siluetele si cortul rosu inca de la jumatatea urcusului pe Vistea. Pentru noi soarele rasare inainte de spintecatura Moldoveanului iar pe varf ne regasim in formatie de patru, mangaiti de lumina calda a diminetii. Stam cam 20 de minute admirand cum ies varfurile rand pe rand din umbra si ochii nostri scruteaza zarea pana hat departe spre Negoiu, pe care doar il ghicim. Stim ca isi asteapta randul cuminte la Morning Glory- pentru maine.

Dupa ce revenim pe Vistea si bagam ceva in gura plecam pe curba de nivel ce ocoleste Corabia, Ucea, Ucisoara. Pasii nostri vor lasa mai bine de 10 varfuri in spate astazi si la ora asta a diminetii mintea nu poate sa cuprinda distanta pe care o avem de acoperit pana la destinatia noastra de azi- Caltun.

Momentan muntele pare ca isi tine respiratia. Suntem fericiti cu o dimineata fara vant si singurele momente in care il simtim sunt in seile nordice, precum Saua Podragului.

La Podul Giurgiului facem o pauza mai mare si radem niste porridge si o cafea. Locul nu e foarte frumos caci ruinele refugiului si niste gunoaie sunt imprastiate prin toata caldarea, dar trebuie sa profitam de sursa de apa, care nici ea nu e ferita de gunoaie, inclusiv de ambalaje de geluri…

Cafeaua ne da un imbold numai bun sa urcam varful Mircii si apoi ocolim Arpasul Mic, depasim “La 3 pasi de moarte” si ne gasim in Portita Arpasului.

In fata ne sta traverseul pe sub creasta Vartopel- Arpasel si amintirile celor doua parcurgeri vin singure in prim plan.

Saua Caprei e un alt punct de reper si aici ajungem fix la 14.30. Luam apa, privim in vale Transfagarasanul pe care se vad inca masini si pornim urcusul spre Iezerul Caprei. Mancam sub varf, ascunsi in iarba mare si uscata si ne continuam drumul spre Caltun. Incerc sa imi aduc aminte detaliile terenului bazandu-ma pe tura facuta cu Claudia in 2015 dar in afara de urcusul pe Laitel nu reusesc sa scot nimic din tenebrele uitarii. De fapt cred ca nu am ce sa-mi amintesc pentru ca nu s-a salvat nimic pe hard disk. Chinul urcusului, gelul luat pe la jumatate, pantalonii rosii de la Compresport ai Claudiei pe care ii vedeam mereu in fata sunt ultimile amintiri. Ce a fost dupa arata ca ma deplasam in directia Balea in regim de zombie.

In orice caz tura de fata e numai buna pentru o reimprospatare a memoriei si desi Laitelul nu e nici pe departe singurul urcus, portiunea spre Caltun merge bine cu toate ca dupa-amiaza cere scurte pauze de admirat. Culorile muntelui se schimba si varfurile lasate in urma migreaza de la galbenul puternic al orei 3, la galbenul plin al orei 4 si mai apoi la galbenul mustar, aproape un maro, de dinainte de apus. Invers proportional cu muntele se schimba si cerul si pe cat se apropie finalul zilei, pe atat culorile se topesc unele in altele, orizontul se aprinde mai intai pentru ca la crepuscul albastrul marin si rosul apusului sa se imblanzeasca intr-un roz pal si intr-un bleu, ce aproape se nasc unul din altul.

Lumina rosie din varful refugiului ne vegheaza ultima jumatate de ora si interiorul calduros si curat ne este adapost in seara asta.

Privind spre rasarit in timp ce urcam spre Vistea.

Privind spre rasarit in timp ce urcam spre Vistea.

In departare, la o zi de mers, Negoiu si Lespezi.

In departare, la o zi de mers, Negoiu si Lespezi.

Intrecandu-ne cu soarele spre Moldoveanu.

Intrecandu-ne cu soarele spre Moldoveanu.

Bolero.

Bolero.

Moment de respiro pana cand soarele apare pe de-antregul.

Moment de respiro pana cand soarele apare pe de-antregul.

Panoramic.

Panoramic.

Apretat.

Apretat.

Cortul cuplului care a dormit pe varf, intr-o noapte extrem, extrem de linistita din punct de vedere al vantului. Nu as vrea sa ma gandesc cum e pe aici cu orice vant mai mare de 30-40 de km pe ora...

Cortul cuplului care a dormit pe varf, intr-o noapte extrem, extrem de linistita din punct de vedere al vantului. Nu as vrea sa ma gandesc cum e pe aici cu orice vant mai mare de 30-40 de km pe ora…

The book of Moldoveanu. Suna a balada epica medievala.

The book of Moldoveanu. Suna a balada epica medievala.

Pauza de pranz, cu cafea, si un porridge facut la primus, numai bun pentru energie inainte de urcusul pe Varful Mircii.

Pauza de pranz, cu cafea, si un porridge facut la primus, numai bun pentru energie inainte de urcusul pe Varful Mircii.

Inca putin pana la Nerlinger.

Inca putin pana la Nerlinger.

Fagarasul fragmentat.

Fagarasul fragmentat.

De la fereastra.

De la fereastra.

Lacul Caprei, verde si pe jumatate inghetat.

Lacul Caprei, verde si pe jumatate inghetat.

Masa de dupamasa, inainte de ultima bucata spre Caltun.

Masa de dupamasa, inainte de ultima bucata spre Caltun.

Din avion.

Din avion.

In lumina blanda a apusului.

In lumina blanda a apusului.

Pe Laita, putin dupa apus.

Pe Laita, putin dupa apus.

Ultima coborare a zilei, pe poteca naruita ce merge spre Caltun.

Ultima coborare a zilei, pe poteca naruita ce merge spre Caltun.

O zi plina, petrecuta in intregime acolo unde trebuie.

O zi plina, petrecuta in intregime acolo unde trebuie.

Inca o noapte, inca un refugiu, inca un cer instelat.

Inca o noapte, inca un refugiu, inca un cer instelat.

DSC_2911

Baiului, clatita si….gazul lampant

O zi cu soare strecurata intre zile mohorate si cu precipitatii cerea sa fie petrecuta afara.

Ne agatam cu determinare de ultimile zile fara zapada si plecam spre sud, spre Posada. Aveam un plan o seara petrecuta la o cabanuta faina din Baiului, alaturi de prieteni, iar pentru duminica o plimbare pe culmile domoale ale muntelui, inmagazinand soare si facand poze cu muntii mai inalti din jur pudrati cu zapada.

Cum la o reuniune intre prieteni, pe langa un vin, merge si o mancare buna, urcam echipati cu toate cele necesare pentru un weekend culinar. Muha este responsabila cu piesa de rezistenta a serii- clatitele, noi cu restul mancarii, iar Vali cu sculele pentru transformat lemne ordinare in lemne de foc. Singurul experiment nereusit al serii a fost schimbarea combustibilului pentru arzator din clasica benzina in gaz lampant. Gazul lampant are marele avanataj ca nu miroase si te lasa sa gatesti inauntru, insa e si tare naravas si flacara arzatorului nu se lasa reglata neam. Dupa ce ne gandeam deja ca vom face clatite pe soba pana la 12 noaptea, Radu gaseste finetea reglajului perfect si ne punem pe treaba. La 10.30 eram deja la orizontala, plini de clatite si cu sticla de apa la cap (vinul il terminasem) cat sa ostoim setea ce avea sa loveasca probabil la noapte. Caldura din cabana urma sa isi ceara drepturile.

Gazdele noastre ne spuneau ca rasaritul se vede excelent, fix de pe prispa, dar ceata deasa de aseara nu ne dadea prea multe sperante in acest sens. Si totusi, la ora 7, printr-unul din geamuri patrundea vesela lumina rosie ce vestea inceputul unei zile cu vreme perfecta. In 20 de secunde sarim in bocanci, luam cu o mana pufoaica din cui si iesim afara. Sa radem la soare, sa ne minunam cum soarta a facut ca in dimineata asta sa existe o fanta de 5 minute intre 2 plafoane de nori, fix la inaltimea potrivita pentru un morning glory fara efort. Chiar daca momentul e scurt, stim ca soarele are putere azi, va sparge plafonul superior pana ce il va reduce la niste fasii difuze de abur ce luate de vant vor dezveli in final cerul albastru mult-dorit

Asa ca ii dam timp si noi ne ocupam dimineata ca un poridge (varianta premium cu ciocolata si merisoare) si o cafea buna.

Pe la 9 o luam din loc, la deal, lasand sub talpi iarba galbena a toamnei. Va mai dura 4-5 luni pana cand o vom vedea din nou la fata. Momentan trebuie sa ne obisnuim cu zapada, si sunt gata sa bat palma, daca iarna imi da la schimb zile cu soare. Zile in care moralul e sus, inima usoara, muntii curati.

Drumul ne poarta lin galma dupa galma, ne adancim in povesti si discutii, ne apropiem de Bucegi, lasam Piscul Cainelui in stanga, Grohotisul creste in dreapta noastra, Ciucasul intra si el in peisaj, apoi Postavaru ce din unghiul nostru pare (doar pare) lipsit de zapada, ca la final sa apara si cusma Magurii Codlei.

Ne despartim de prietenii nostri in saua Zamorei si noi ne continuam plimbarea spre Urechea, coborand in Azuga si palnuind…ce altceva, daca nu vacante in tarile calde.

Si totusi mai e doar putin mai mult de o luna pana la solstitiul de iarna si de atunci, ziua va incepe sa creasca din nou. Si asta-i tot ce conteaza.

In asteptare, cu clatita sfaraind la flacara primusului.

In asteptare, cu clatita sfaraind la flacara primusului.

Plasma noastra din seara asta.

Plasma noastra din seara asta.

Rasaritul zilei cu tot cu bruma lasata peste noapte si cu fereastra de 5 minute inainte ca soarele sa intre din nou in nori.

Rasaritul zilei cu tot cu bruma lasata peste noapte si cu fereastra de 5 minute inainte ca soarele sa intre din nou in nori.

DSC_2847.jpg

Gata de plecare cu soare, cer senin si cu mare de nori spre campie.

Gata de plecare cu soare, cer senin si cu mare de nori spre campie.

DSC_2879.jpg

Zapada putina in partea de sud a Baiului.

Zapada putina in partea de sud a Baiului.

Cu norii la picioare.

Cu norii la picioare.

Baiului cu plaiurile sale domoale e bun de plimbari pasnice si de admirat abruptul vestic al Bucegiului in ilele senine.

Baiului cu plaiurile sale domoale e bun de plimbari pasnice si de admirat abruptul vestic al Bucegiului in ilele senine.

DSC_2927.jpg

Exces de energie de la clatitele din seara de ieri.

Exces de energie de la clatitele din seara de ieri.

Winter mode: ON.

Winter mode: ON.

DSC_2946.jpg

Inca putin pana in Azuga.

Inca putin pana in Azuga.

Zapada modelata de vant pe masura ce inaintam spre nord si in departare Piatra Mare si Postavaru.

Zapada modelata de vant pe masura ce inaintam spre nord si in departare Piatra Mare si Postavaru.

Ultimul popas inainte de sprintul spre gara din Azuga.

Ultimul popas inainte de sprintul spre gara din Azuga.

DSC_2988.jpg

DSC_2409

Sepia de Fagaras, de la Urlea la Portita Vistei

In fiecare primavara din ultimii ani i-am promis ca il voi vizita mai des, si era cat pe-aci sa nu ma tin nici anul asta de promisiune. Noroc cu toamna lunga, uscata, calda si insorita.

Vremea ne vrea afara. Sufletul meu vrea si el afara. Sa faca rezerve de soare pentru la iarna. Inima spera intr-o iarna scurta care sa inceapa in ianuarie si sa se termine la sfarsit de februarie. Dar pana atunci este rost de hoinarit. Pe picioare, caci bicicleta e deja in cui, fiind totusi parca prea frig dimineata pentru cursiera. Si ziua prea scurta pentru un MTB de seara. Asa ca revenim la activitatea primordiala, acela alfa si omega de la care au plecat toate: trekkingul. Daca weekendul trecut am socializat la greu in Bucegi, weekendul asta suntem de capul nostru desi am incercat pe multi sa ii corupem, mai ales ca planul parea perfect: 3 zile in Fagaras, o parcurgere a portiunii alpine din creasta (Urlea- Suru), soare, inversiune termica, refugii goale, mancare buna.

Asa ca vineri dimineata lasam masina in Breaza si prindem urcarea pe la Coltii Brezei spre cabana Urlea. 2h45 mai tarziu iesim in poiana fostei cabane si luam in piept jnepenii si tufele trecute de afine si bujori de munte. Urcarea e lunga si pauzele se cer a fi dese, mai ales cand ochii descopera Craiul. Pe masura ce urcam orizontul incepe sa cuprinda Bucegiul, Ciucasul, Postavaru, Piatra Mare, Magura Codlei si o multime de culmi din Carpatii Orientali. Undeva departe, spre nord, la linia orizontului ghicim Rodnei. Galbenul bland al versantilor contrasteaza placut cu cerul incredibil de albastru si soarele de la mijlocul zilei cere crema de soare.

Ne ia 6 ore sa iesim pe Varful Urlea. E deja dupa-amiaza si ne consolam ca vom parcurge o portiune de creasta in conul de lumina al frontalei. Poate e mai bine asa, sa nu vedem varfurile si muchiile pe care le avem de sarit intre Fereastra Mare a Sambetei si Portita Vistei.

Picioarele se bucura cand in final gasim poteca lata si bine- batuta de pe creasta si curba de nivel spre Fereastra Mare se scurge placut. Ochii redescopera cu placere locuri prin care am fost: Valea Bandei, Varful la Cheia Bandei, Refugiul Cataveiu, Muchia Sambetei, coborarea din Curmatura Racorelelor. Si din nou imi promit ca o sa revin mai des in Fagaras.

Indicatorul din Fereastra Mare naste discutii caci din punctul lui Radu de vedere el arata un timp nerealist pana pe Moldoveanu- 5h. Deci 4h pana in Portita Vistei. Mie mi se pare rezonabil la cate varfuri stiu ca sunt de urcat si coborat. Si noi venim deja cu 2000 m diferenta de nivel in picioare. Slanina merge usor, pe Galasescu Mic ne mangaie lumina calda a apusului, pe cel mare spunem la revedere ultimei gene de lumina, iar Hartopul Ursului se face la frontala. Am obosit, a fost o zi lunga si visez la o mancare calda. Desi toata ziua nu am intalnit nici tipenie de om, doua frontale clipesc vesele de pe Vistea Mare si in final vom imparti refugiul cu alti doi drumeti veniti pe Valea Vistei.

Text: Mihaela.

Track si date:
https://www.strava.com/activities/1955029992

Pe masura ce soarele se ridica din ce in ce mai putin unele zone ale muntelui raman mereu in umbra iar bruma nu dispare pe tot parcursul zilei. Mici oaze inghetate intr-un munte de altfel uscat.

Pe masura ce soarele se ridica din ce in ce mai putin unele zone ale muntelui raman mereu in umbra iar bruma nu dispare pe tot parcursul zilei. Mici oaze inghetate intr-un munte de altfel uscat.

Ce a ramas din fost cabana Urlea.

Ce a ramas din fost cabana Urlea.

Urcand cu spor spre varful Mosului.

Urcand cu spor spre varful Mosului.

Ajunsi in creasta privind spre Cheia Bandei si spre muchia cu refugiul Cataveiu.

Ajunsi in creasta privind spre Cheia Bandei si spre muchia cu refugiul Cataveiu.

Castigand inaltime spre varful Urlea, asezat cu putin sub 2500 de metri.

Castigand inaltime spre varful Urlea, asezat cu putin sub 2500 de metri.

In departare Craiul, Bucegiul, Piatra Mare, Ciucas, Postavaru. Munti ce au devenit in ultimii 3 ani terenul de joaca din spatele case.

In departare Craiul, Bucegiul, Piatra Mare, Ciucas, Postavaru. Munti ce au devenit in ultimii 3 ani terenul de joaca din spatele case.

DSC_2368.jpg

Asteptand ultimele raze de soare.

Asteptand ultimele raze de soare.

Sepia de Fagaras.

Sepia de Fagaras.

Jocul umbrelor.

Jocul umbrelor.

Inca o paine de mancat pana in Portita Vistei.

Inca o paine de mancat pana in Portita Vistei.

Sus-Jos, sarind muchie dupa muchie spre portita Vistei.

Sus-Jos, sarind muchie dupa muchie spre portita Vistei.

Fascinantele degradeuri ale apusului.

Fascinantele degradeuri ale apusului.

DSC_2457.jpg

Final de zi.

Final de zi.

DSC_2236

Cu cortul in spate in Bucegi, Valea Morarului si Tiganesti

Soarele dispare treptat la orizont, ascunzadu-se tot mai mult dupa plafonul inalt de nori in spatele caruia a stat mai toata dupamasa. In jurul nostru, pe langa turnul de stanca pe care ne-am pus corturile auzim cum se invart rotocoale de vant. Stanca ce face legatura dintre turn si muchia inierbata care urca spre Scara ne tine adapost iar noi urmarim in liniste cum se sting si ultimele nuante rosiatice la orizont.

Locul in care ne gasim acum si in care am pus corturile l-am zarit de cativa ani dar nu am avut niciodata timp pentru a a petrece o noapte aici. Pana acum o ora si un pic nici nu eram convins ca se poate ajunge cu usurinta pana pe el caci de la distanta era cam imposibil sa-ti dai seama daca umarul prin care e legat de muchie poate fi parcurs cu usurinta sau nu. Astazi am descoperit si chiar daca vantul ne mai ia in primire din cand in cand si chiar daca lumina de la apus nu e foarte spectaculoasa locul chiar e foarte frumos. Trebuie revenit aici si vara urmatoare, intr-o dupamasa linistita in care sa poti sa stai la soare ca si soparla cu o carte in brate.

In schimb cu cateva ore inainte in timp ce curgeau apele de pe noi spre cantonul Coltii Morarului lucrurile nu pareau in schimb asa de roz, asta mai ales dupa o vara intreaga in care cam toti ne-am dezobisnuit de caratul greutatilor in spate. Valea Morarului in schimb arata la fel de spectaculos ca intotdeauna. Pentru mine e sigur valea din Bucegi pe care am calcat de cele mai multe ori pana acum, fie la urcare ca o varianta mai salbatica de a ajunge la Omu fie la coborare pe schiuri, mai ales in ultimii ani. Dar mai o pauza, mai o sueta, mai o discutie despre mancare si urcusul a trecut pe nesimtite.

Dupa o vara si o toamna petrecuta in goana bicicletei trebuie sa recunosc ca imi place ritmul domol al drumetiei, mai ales atunci cand poti sta de vorba cu oameni pe care nu i-ai mai vazut de mult. Intr-un fel o tura de drumetie se confunda destul de usor cu o lunga socializare, mai ales atunci cand nu te grabesti si atunci cand vremea nu te goneste nicaieri. Iar atunci cand timpul e ocupat in mod diferit pentru fiecare dintre noi cu bicicleta, alergare sau catarat, drumetia e poate cel mai simplu numitor comun.

Dupa o noapte in care vantul ne pune somnul linistit la grele incercari, dimineata ne bem cafeaua de dimineata cu o priveliste de 5 stele spre Crai dupa care pornim usurel, la pas, spre Tiganesti si apoi spre Malaesti si Busteni. Fata de ziua e ieri cerul e complet senin, vizibilitatea e pe masura si e incredibil de cald si de placut la soare. Daca acum un an zona alpina a muntilor era de mai bine de o luna si ceva sub zapada, anul asta poti sta linistit la soare in tricou aproape de mijlocul lui Noiembrie. Tare sunt curios cum o sa arate iarna ce urmeaza dar dupa o astfel de toamna, oricum ar fi, primavara parca nu mai e chiar asa e departe…..

La plecare, privind usor invidios la lipsa de bagaje a alergaretilor ce ne-au insotit astazi

La plecare, privind usor invidios la lipsa de bagaje a alergaretilor ce ne-au insotit astazi

Inca putin pana in Poiana cu Urzici.

Inca putin pana in Poiana cu Urzici.

Stau sa ma gandesc ca iarna trecuta cu greu puteai sa te strecori pe sub copacii din fata.

Stau sa ma gandesc ca iarna trecuta cu greu puteai sa te strecori pe sub copacii din fata.

Cu sute de metri de stanca deasupra noastra.

Cu sute de metri de stanca deasupra noastra.

Inca o pauza, inca o sueta. Sigur se vorbea despre mancare.

Inca o pauza, inca o sueta. Sigur se vorbea despre mancare.

In canion.

In canion.

Iesim la aer, in caldarea intermediara a Vaii Morarului.

Iesim la aer, in caldarea intermediara a Vaii Morarului.

Inca o pauza, inca o prajitura, inca o discutie despre mancare.

Inca o pauza, inca o prajitura, inca o discutie despre mancare.

Din nou la drum pe un Morar ce nu mai vede soare in perioada aceasta a anului.

Din nou la drum pe un Morar ce nu mai vede soare in perioada aceasta a anului.

La 4 ore de la plecare in sfarsit soare.

La 4 ore de la plecare in sfarsit soare.

De la balcon.

De la balcon.

Inca o pauza, inca o prajitura, inca o discutie despre mancare. Nu e de mirare ca nu stam bine cu kilogramele la perioada asta din an.

Inca o pauza, inca o prajitura, inca o discutie despre mancare. Nu e de mirare ca nu stam bine cu kilogramele la perioada asta din an.

Stai!

Stai!

Deasupra hornurilor.

Deasupra hornurilor.

DSC_1977.jpg

DSC_1982.jpg

DSC_2002.jpg

Pacat ca nu am avut o coasa la indemana.

Pacat ca nu am avut o coasa la indemana.

Desert.

Desert.

Strajerii din cetatuie.

Strajerii din cetatuie.

Cu tot cu vrajitoarea.

Cu tot cu vrajitoarea.

DSC_2088.jpg

In asteptarea apusului.

In asteptarea apusului.

Ultima geana de lumina.

Ultima geana de lumina.

Mom, mom, mom si suficient de multa liniste incat sa putem auzi pastele cum se umfla.

Mom, mom, mom si suficient de multa liniste incat sa putem auzi pastele cum se umfla.

In asteptarea primelor raze de soare.

In asteptarea primelor raze de soare.

Locul pentru cafeaua de dimineata.

Locul pentru cafeaua de dimineata.

Lectia de geografie.

Lectia de geografie.

Spre tiganesti.

Spre tiganesti.

DSC_2236.jpg

Inca o pauza, inca o prajiturica.

Inca o pauza, inca o prajiturica.

DSC_2264.jpg

Primele raze de soare la Malaiesti.

Primele raze de soare la Malaiesti.

Budinca de dimineata.

Budinca de dimineata.

DSC_2282.jpg

DSC_9526

Muchia Dragusului si Muchia Sambetei, jocul norilor de Fagaras

Fagarasul m-a asteptat rabdator cam de cand ne-am mutat in Brasov. I-am promis atunci ca voi ajunge des, ca ii vom explora muchiile nordice si traseele mai putin batute, dar mi-am vandut sufletul bicicletei. Si totusi el n-a zis nimic. L-am inconjurat in lung si in lat cu cursiera primavara, apoi i-am explorat cateva din vaile sudice cu bicicleta in spate, ori partea domoala a crestei, de dupa varful Urlea in saua MTB-ului, dar creasta si muchiile nordice ce se ridica abrupt din campie ramaneau in continuare pe lista de asteptare. Si totusi si el e pretentios, cere vreme buna si stabila pentru ca o tura sa aiba sens. Si aceasta se prefigura, intr-un final, la mijloc de august, cand in sfarsit deluviul varatec al lui 2018 s-a hotarat sa inceteze.

Cum zona Sambata-Urlea oferea suficiente combinatii de trasee, ne hotaram sa o transformam in destinatia noastra.
Documentatia este minima. Facem cateva poze cu harta Fagarasului de la BelAlpin pe care o aveam acasa, parcam masina la inceputul Muchiei Dragusului, ne facem loc printre tarabele ce vindeau icoane cu Arsenie Boca si promisiuni de mantuire cu muzica religioasa si cautam inceputul traseului turistic marcat cu PR.

Poteca incepe hotarat si o tine asa cam o ora, pana ce debuseaza intr-un drum mare si lat de exploatare, drum pe care aveam sa il urmam pana la liziera padurii. Bucatile mai abrupte alterneaza cu portiuni aproape plate si marginile ii sunt pline de tufe de mure si zmeura. Mancam incredibil de multe mure, ajungem sa facem nazuri si sa le alegem doar pe cele mari si batute bine de soare ce se transformau in gem de cum atingeau cerul gurii. Pentru diversitate mai bagam si cate o zmeurica. In pauzele de mancat, mai si urcam, nu de alta, dar vrem sa ajungem si la afinele de mai sus :).

La marginea padurii, destul de sus fata de asteptarile noastre gasim casa de vanatoare de pe Muchia Dragusului, o inspectam si apoi pornim mai departe, bucurosi ca am scapat de aerul sufocant dintre copaci si de acum incolo zarile se vor deschide putin cate putin si vantul ne va racori. In stanga avem Muchia Sambetei, in dreapta Muchia Zanoaga, iar in fata noastra…tufele de afine de care ne impiedicam cat ai zice pauza. Afinele sunt mai migalos de cules si nu foarte bine facute (inca), asa ca depasim rapid zona. Cam in doua saptamani (deci fix la ProPark) vor fi la apogeu. O sa fie oare si proba speciala de cules si mancat afine :) ?!?

Mure din belsug, mure cum nu-mi amintesc sa mai fi mancat vreodata. Poate au fost bune si cele doua luni de ploi la ceva..

Mure din belsug, mure cum nu-mi amintesc sa mai fi mancat vreodata. Poate au fost bune si cele doua luni de ploi la ceva..

Ajungem pe un promontoriu de unde poteca marcata se lasa in stanga, de-a coasta si Radu propune sa urcam matematic pe muchie. Dupa cateva scurte vociferari il urmez si avem parte de o muchie usoara, in mare parte inierbata, care insa ne ofera perspective largi asupra peisajelor din jur. In dreapta noastra se casca adanca si ingusta Valea Vistisoarei strajuita fiind pe celalalt mal de Muchia Zanoaga, stancoasa si puternica in partea ei superioara. In stanga se deschide larga si blanda Valea Sambetei, iar peste drum, culmile domoale ale muchiei omonime.

Periplul nostru linistit sfarseste in fata unui varf stancos ce precede practic Curmatura Racorelor (dar noi nu stiam asta). Cum o continuare matematica presupunea probabil un rapel si o ceata vremelnica, ce nu se mai da dusa, nu ne lasa sa ne orientam, ne retragem pe un valcel abrupt dar inierbat. Pe la jumatatea coborarii, am impresia, fugitiv, ca vad un stalp de marcaj intr-o sa, insa ma gandesc ca privirea imi joaca feste, asa caci continuam sa pierdem diferenta de nivel pana ce pantele se mai imblanzesc. Acum, dintr-un unghi mai favorabil ne dam seama ca ceea ce am vazut chiar era un stalp de marcaj ce marcheaza probabil Curmatura Racorelelor, insa cum este deja ora 19.00 si cum caldarea de sub noi adaposteste 2 ochiuri mici de apa si cateva praguri de iarba, hotaram sa lasam Lacul Vistisoara pentru o urcare ulterioara, eventual pe vala omonima, si sa dormim aici. Nu mica ne e mirarea cand, coborand in firul unui parau, dam si de marcajul PA ce leaga Valea Sambetei de Curmatura Racorelelor.

Cu marea de nori la picioare si cu cateva minute inainte de a fi din nou invaluiti de ceata.

Cu marea de nori la picioare si cu cateva minute inainte de a fi din nou invaluiti de ceata.

Oprind din vreme, avem deci timp sa ne instalam comod si sa asteptam pur si simplu ca ceata sa se ridice de pe vai si aerul sa se coloreze in nuantele de roz si albastru ale apusului. Peretele Galasescului ne strajuie dormitorul. Seara aduce cu ea si frigul, asa ca ne refugiem pana la urma in cort unde avem in meniu somn de voie pana a doua zi dimineata.

Unul din plusurile locului de cort ales este acela ca, fiind destul de sus, pe clinurile unui versant, practic este scaldat in soare inca de dimineata. Nu trebuie sa asteptam prea mult ca lumina sa ne gaseasca (oricum asta ar fi durat mult mai mult in caldarea Vistisoarei), asa ca la ora 7.30 suntem deja in picioare si ne incepem ziua cu o salata de legume, mancata sub un cer albastru fara pata.

Momentan coboram spre Valea Sambetei, pe o poteca marcata bine, dar destul de firava si plina de vegetatie, semn ca nu sunt prea multi drumeti care sa se abata prin locurile astea. Locurile sunt pline de afine, mai bune ca cele din ziua anterioara, caci versantii pe care suntem vad mai mult soare.

In Valea Sambetei e inca liniste, oile de la stana aflata mai sus de cabana nici macar nu au plecat la pascut, asa ca dupa o scurta deliberare pornim in sus, spre Varful La Cheie Bandei. Urcusul merge placut, pe versanti molcomi si detaliile caldarii Sambetei ni se deschid progresiv. Coltul Balaceni creste sub privirea noastre, Ferastra Mare coboara, si cu mai putin efort decat ne-am asteptat ajungem sub varf. Aici descoperim o poteca marcata cu PA ce continua pe sub Muchia Sambetei, insa noi facem un ocol pana pe varf, pentru un brunch si pentru panoramele largi asupra crestei Fagarasului. Se vede clar intregul sector Urlea- Moldoveanu, muchiile nordice, progresiv mai accidentate pe masura ce privirea aluneca spre vest, vaile sudice, inclusiv frumoasa Valea Bandei pe care mi-am facut ucenicia in ale bikepacking-ului.

Dupa o pauza de admirat si bronzat revenim in poteca marcata pe care o urmam la pas, un parcurs facil ce ne conduce putin mai sus de refugiul Cataveiu. De aici marcajul nu ne mai ajuta, asa ca revenim pe Muchia Sambetei pe care o urmam matematic beneficiind de plaiuri inierbate. Ne oprim deasupra unei mase destul de compacte de jnepeni, fix in punctul in care din muchia principala se desprinde spre stanga Piciorul Sambetei, pe care intentionam sa si coboram. Faptul ca e mai scurt si ne va scoate direct in Valea Sambetei compenseaza cu faptul ca harta nu arata nici urma de poteca pe acolo. Fiind o muchie clara, ne e greu sa credem ca nu va fi o poteca ciobaneasca / vanatoreasca/ de afinari. Asa ca ocolim gratios jenpenii pe flancul stang, intr-o curba larga, literalmente fara sa ne atingem de ei si intram intr-un lan de afine si ienupar, apoi pe niste pante golase cu pietre si turba, ca mai apoi sa debusam intr-un lan de iarba mare, pana la brau. Radu trece la conducere si combina niste trase urmand niste poteci de animale si tintind spre niste copaci mari de la liziera padurii. Aici ne impedicam si de cele mai mari si mai gustoase afine din tura si ne gandim ca sigur trebuie sa dam peste ceva poteca de afinari. Banuielile ne sunt confirmate cand in padurea rara de brad, urmam un fir de poteca serpuita si intrerupta, dar pe care gasim 2 PETuri, semn clar al piciorului omenesc. Problema este ca poteca, ce probabil tinea muchia avea sa fie intrerupta de o zona vasta de cazaturi, ce ne forteaza sa ocolim cand pe stanga, cand pe dreapta. Radu pare reactivat, dupa ce toata tura s-a vaitat ca a fost lung, ca e mult de coborat, ca trekkingul nu e de el. In lumea asta pierduta pare in elementul lui. Mie nu imi place, dar n-am ce sa fac. Ma antrenez moral pentru ProPark si incerc sa imi tin gura si sa nu comentez deciziile navigatorului sef. La un moment dat, ajungem la un marcaj forestier pe care insa il urmam vremelnic caci moare si el (sau cel putin asa credem noi) odata ce depaseste zona problematica si iese intr-o padure normala. In mare, timp de 2 ore si mai bine nu am facut decat sa sarim copaci, ocolim cazaturi, sa ne strecuram intre crengi ori prin iarba mare, sa coboram abrupt sau sa traversam la rama si calcai si recunosc ca eu m-as fi pierdut de 10 ori in padurea aia. Bine, de fapt, daca as fi fost singura nici macar nu as fi parasit poteca marcata.

Candva, Radu cere o pauza, dar eu il zoresc, caci ne omoara mustele. Ma aleg si cu 2 muscaturi de viespe (noroc ca nu sunt alergica). La un moment dat situatia se complica, caci pantele devin din ce in ce mai abrupte, semn ca ne apropiem de drum. Apa se aude clar in stanga noastra si dupa ceva bajbaieli, vedem si drumul. De pe Coltii Cremenii n-am mai tras o balaureala maxima ca asta, si cred ca va mai dura inca 7-8 ani pana la urmatoarea. Radu gaseste cea mai domoala panta abrupta ce coboara spre drum si incet si controlat pierdem altitudine, pana ajungem cam la 7-8 metri deasupra apei. Intre noi si drum este o apa de traversat, dar asta e cea mai mica problema. Problema adevarata este ca intre noi si apa e si un prag de 3-5 metri (depinde de zona). Cel mai sigur e pe o panta de pamant si iarba pe care, daca ne intindem cat suntem de lungi nu putem aluneca prea mult. Cu ceva inginerii formate dintr-un fel de coarda improvizata din geci si pantalonii lungi de dormit coboram rucsacurile, apoi Radu coboara primul, iar apoi eu. Mare minune ca fix in acel 10-20 de minute cat ne-am invartit noi pe acolo nu ne-a vazut nimeni din drum. Dar ce om normal s-ar uita pe versantul opus si ar banui ca doi indivizi apar din negura padurii, de acolo de unde nici urma de poteca si nici urma de om nu se vede. Oh well, dupa ce am ajuns in talveg, traversam apa, fara sa ne udam, si ne luam un moment de respiro in drum. Radu aranjeaza cu un posesor de Jeep sa ma ia pana la manastire, omul e de treaba si ma duce chiar pana la masina, apoi plec sa il recuperez pe Radu si terminam weekendul in blocaj in Vladeni. Nu imi vine sa cred, dar aparent asta e coada pana in Codlea, ceva ce nu am mai vazut de cand bateam in fiecare weekend Valea Prahovei. Aproape ca imi doresc, in mod egoist, sa se termine perioada concediilor, sa revenim la normal.

Pana una alta, mai sunt cateva zile de vara, ce vor trebui exploatate la maxim. Si daca avem noroc de vreme buna, un alt weekend tomantic in Fagaras.

Track si date aici:

https://www.strava.com/activities/1769768477
https://www.strava.com/activities/1769788339

Text:
Mihaela.

Mure din belsug, mure cum nu-mi amintesc sa mai fi mancat vreodata. Poate au fost bune si cele doua luni de ploi la ceva..

Mure din belsug, mure cum nu-mi amintesc sa mai fi mancat vreodata. Poate au fost bune si cele doua luni de ploi la ceva..

Iesirea din padure, cu muchia Zanoaga in fundal, urmatoarea pe lista.

Iesirea din padure, cu muchia Zanoaga in fundal, urmatoarea pe lista.

Muchia Dragusului in stanga, Valea Vistisoarei si Muchia Zanoagei.

Muchia Dragusului in stanga, Valea Vistisoarei si Muchia Zanoagei.

Moment de odihna la refugiul de pe muchie.

Moment de odihna la refugiul de pe muchie.

Castigam altitudine iar ceata incepe sa se joace pe langa noi.

Castigam altitudine iar ceata incepe sa se joace pe langa noi.

Un loc de cort de 5 stele.

Un loc de cort de 5 stele.

Jocul norilor la apus.

Jocul norilor la apus.

DSC_9498.jpg

De dimineata, privind spre peretele Galasescului.

De dimineata, privind spre peretele Galasescului.

Mult e pana jos in caldarea Sambetei, si mult e de urcat la loc.

Mult e pana jos in caldarea Sambetei, si mult e de urcat la loc.

Spre Cheia Bandei, pe un traseu surpinzator de placut.

Spre Cheia Bandei, pe un traseu surpinzator de placut.

Rhododendroni infloriti a doua oara, la inceput de august, in Fagaras.

Rhododendroni infloriti a doua oara, la inceput de august, in Fagaras.

Fagarasul incepe sa se imbrace in culori de toamna.

Fagarasul incepe sa se imbrace in culori de toamna.

Coborarea pe piciorul Sambetei, prin paduri cvasivirgine. Sa spune doar ca tare ne-am fi dorit macar o urma de poteca in orele ce au urmat.

Coborarea pe piciorul Sambetei, prin paduri cvasivirgine. Sa spune doar ca tare ne-am fi dorit macar o urma de poteca in orele ce au urmat.

DSC_5883

Din nou in Piatra Mare, pe muchia Ciorga

Discutiile preliminare pentru weekend sunt ba pline de avant si idei, ba lancezesc, pierzandu-se intre alte filmulete, poze, idei, linkuri, pana cand, vineri seara pun piciorul in prag si chem la apel amatorii pentru o tura de weekend in Piatra Mare. Cristi si Muha spun prezent si pentru ei ar fi a treia oara, in ultimile 3 luni cand vin aici. O tura pe luna, fiecare din ele in Piatra Mare. Daca ar fi stat in Brasov, era de inteles, dar avand in vedere ca vin tocmai din Bucuresti, deja ii suspectez de afinitati, ba chiar atasament pentru acest mic masiv.

Tura de astazi promitea insa o mult asteptata diversitate fata de traseele batute in ultima vreme, respectiv un nemarcat ce ne va conduce din Valea Timisului, pana sus pe varf. Vali este harta si busola noastra de data asta si ne va conduce fara gres prin padurea de argint si prin poienile nesfarsite strajuite de brazi inalti, pana sus pe varf. Vremea este dupa sufletul omului. Cer curat, Bucegii pudrati cu alb dupa ninsoarea de joi- vineri si versantii bicromatici: negri pana pe la 800m si argintii mai sus. Omatul a ramas lipit de ramurile golase si de acele coniferelor si nu s-a mai dat plecat doua zile la rand, peisajul hivernal insotindu-ne din plin atat sambata, cat si duminica. Si e suficienta o poteca printr-o astfel de padure ca sa te scoata din casa, chiar si cand soarele ramane scump la vedere (sau cel putin asa va fi duminica). Pana atunci insa, ziua de sambata se anunta perfecta. Traseu nou, prieteni aproape si vreme buna. Nici nu ti-ai putea dori mai mult.

Incepem sa urcam direct pe muchie, un urcus sustinut ce ne ajuta sa castigam repede diferenta de nivel. Zapada e mica si in multe locuri poteca e clara si usor de urmat. Acolo unde ne incurcam, e simplu: minte multa nu se cere, nu trebuie decat picioare ca sa dai urcusul direct pe muchie. Octavian, singurul cu schiuri de tura dintre noi, se cam chinuie pe aici, insa lui ii place sa se antreneze ori de cate ori are ocazia. O data ce ne apropiem de cota 1300 el devine insa usor avantajat, caci zapada creste si ne trezim cu un puvler de toata frumusetea. Micul luminis in care se ascunde un canton de vanatoare schimba culorile si ne arata o podea alba de omat curat si neatins intr-un univers de conifere intunecate. De aici Octvian se va sui pe schiuri si doar cazaturile ce blocheaza poteca mai echilibreaza raportul de forta. Din fericire prin zapada afanata este usor de sapat urme si cum suntem multi, randamentul ramane bun.

Zarind lumina de la capatul tunelului, si pentru un scurt moment de timp si soarele printre nori.

Zarind lumina de la capatul tunelului, si pentru un scurt moment de timp si soarele printre nori.

Pe la 1500 de metri iesim din padure si cotim puternic stanga strabatand un culoar alb, flancat de braz inalti. Poteca se sapa in urma mea, iar picioarele mele intersecteaza urme proaspete de ursulet si mai apoi urme mai vechi de urs. O plimbare prin padure, iarna, mai ales prin locuri mai izolate, este o calatorie continua in lumea pe care nu o vedem prea usor ci doar o ghicim ascunsa bine in padure, perfect integrata in mediul de viata: lumea micilor si marilor animale, cu care ne intersectam prea rar in calatoriile noastre, caci nu mai avem timp, rabdare si control sa le observam: iepuri, vulpi, cerbi si alte mamifere, toate se dau usor de gol in zapada proaspata pentru cine are ochi sa le vada si deschidere sa le inteleaga. Alergam dupa cifre, alergam dupa apusuri si rasarituri si pierdem din vedere alte detalii ale locurilor prin care trecem. Alergam dupa peisaje, dar nu avem nici timpul, nici aplecare si nici cunostintele sa descifram viata celor care nu cuvanta. Sa stam o zi intreaga intr-un foisor de observatie, privind viata padurii, ascultand, simtind, conectandu-ne. Si poate ca e mai bine asa. Misterul sa ramana mister si sa se lase descifrat doar de cei care investesc timp si interes in directia asta.

Culoarul nostru descrie un mare L si reintra in padure, insa acum tinta noatra e clara si usor de urmat. Varful e la doar 200 m diferenta de nivel deasupra noastra, si chiar si eu, cea mai pesimista fiinta legata de sansele de reusita ale aceste ture sunt convinsa ca planul de acasa o sa ne iasa intocmai.

Ultimii 100 m diferenta de nivel sunt lenti, zapada e mare, Octavian ne ajuta mult mergand in fata cu schiurile, dar e mereu cate un bradut pitit in zapada care lasa un gol de aer in jur si in care piciorul se scufunda pana peste genunchi. Mai o gluma, mai o poza, zapada se imputineaza, se intareste, se transforma in scoici, dispare in locurile batute de vant si indicatorul varfului ne iese suprinzator in fata. Vremea buna de dimineata s-a transformat intr-un plafon de nori de toata frumosetea, plafon inalt, de la 1000 la 2000 m altitudine. E foarte ciudat pentru ca noi suntem complet in ceata, iar in vale, spre Valea Timisului, se vad clar poieni in soare.

Dupa cateva poze si cateva imbucaturi, incepem sa coboram spre Tamina, cu promisiunea soarelui si a vremii bune.
Coborarea merge ca unsa. Octavian dispare repede din campul vizual si noi ceilalti mergem grupati povestind despre distopii, Minunata Lume Noua si ultimile carti citite.

Doar foculetul de la Tamina ne tulbura zenul si mirosul de carnati prajiti ne rascoleste poftele, facandu-ne sa desenam planuri pentru o viitoare tura culinara…Trebuie sa ne umplem si noi weekendurile cu ceva pana vine primavara.

Text: Mihaela.

La urcare, cu zapada putina si schiuri carate in spate.

La urcare, cu zapada putina si schiuri carate in spate.

Trupa gata sa atace muchia.

Trupa gata sa atace muchia.

Privind in sus la copacii frumos impodobiti.

Privind in sus la copacii frumos impodobiti.

Fractal.

Fractal.

Sapam urme incercand sa navigam obstacolele intalnite pe muchie.

Sapam urme incercand sa navigam obstacolele intalnite pe muchie.

Din categoria padurilor aproape virgine.

Din categoria padurilor aproape virgine.

Intalnim poieni atipice in drumul catre varf si in acelasi regretand ca nu avem si schiurile dupa noi...

Intalnim poieni atipice in drumul catre varf si in acelasi regretand ca nu avem si schiurile dupa noi…

DSC_5877.jpg

Inca putin pana pe varf.

Inca putin pana pe varf.

Zarind lumina de la capatul tunelului, si pentru un scurt moment de timp si soarele printre nori.

Zarind lumina de la capatul tunelului, si pentru un scurt moment de timp si soarele printre nori.

Pe varf, in asteptarea unui moment de senin.

Pe varf, in asteptarea unui moment de senin.

Fereastra dintre nori.

Fereastra dintre nori.

DSC_5894.jpg

DSC_5631

Un apus, un rasarit si o noapte plina de stele in Piatra Mare

Pasii se astern pe poteca abrubta ce urca spre Sirul Stancilor, poteca ce are un iz suprinzator de primavaratic la inceput, fara pic e zapada si cu un soare prietenos ce se zareste printre brazi. Iar cum plimbarea in natura merge mana in mana cu o conversatie buna, limbile se dezleaga cu usurinta si vorbim vrute si nevrute. Am sa prefer probabil intotdeauna o plimbare agale cu prietenii unei iesiri in oras si n-am sa inteleg niciodata de ce oamenii prefera zgomotul si aglomeratia si au nevoie de alcool pentru a putea vorbi liber. Efectul naturii e cel putin la fel de bun.

Avem aproape toata cabana rezervata pentru seara de sambata si intrunirea se vrea a fi un fel de revelion al ospatarilor, asta dupa ce pentru prima data dupa multi ani am fost imprastiati in cele 4 zari la trecerea dintre ani. Artificiile de la miezul noptii vor fi probabil singurele care vor lipsi.

De la cabana pornim spre varf pentru a prinde apusul, un apus lipsit de o lumina spectaculoasa si de nori spectaculosi. Nu toate apusurile sunt egale dar in acelasi timp e greu sa dai gres cu un apus vazut de pe un varf de munte. Bucegiul se vede plin de zapada, s-a aprins deja nocturna din Predeal, iar cerul de iarna se coloreaza in culorile tipice unui apus de iarna, cu multitudinea de nuante ce se intind de la rosu aprins pana la violetul albastrui. Vantul nu bate deloc, primele stele au aparut deja pe cer iar eu raman putin in urma incercand fara succes sa gasesc cadre interesante.

Ajunsi inapoi la cabana continuam sa punem lumea la cale pana tarziu in noapte, in micuta si cocheta sala de mese a cabanei. Piatra Mare cred ca e una din cele mai cochete si mai ingrijite cabane de munte de la noi, o cabana care se simte fix asa cum ar trebui sa se simta o cabana de munte. Cerul s-a umplut de stele atunci cand ies afara pentru a face cateva poze de noapte, cu un trepied imprumutat (multumiri inca odata pentru el, fara el pozele din postare ar fi fost posibile cu mult mai mult chin). Din fericire luna inca nu a rasarit iar poluarea fonica din Brasov nu razbate pana aici. Singura problema e ca in cadrul intra capatul neinteresant al Caii Lactee, dar asta e, nu poti sa le ai pe toate.

Dimineata soseste cu o trezire matinala, cu un rasarit ceva mai spectaculos decat apusul din seara de dinainte si o coborare rapida in Brasov in incercarea de a profita la maxim de weekendul cu vreme buna. Singura speranta e ca vor reveni si zapezile mult visate in timpul concediul de schi din Austria.

Iz primaveratic, chef de vorba si rucsaci anormal de mari pentru o tura in Piatra Mare.

Iz primavaratic, chef de vorba si rucsaci anormal de mari pentru o tura in Piatra Mare.

Pe la sirul stancilor, cu ochii pe turturii de deasupra noastra.

Pe la sirul stancilor, cu ochii pe turturii de deasupra noastra.

Sirul stancilor.

Sirul stancilor.

Odihna si pauza.

Odihna si pauza.

Zapada mare la iesirea din padure.

Zapada mare la iesirea din padure.

Privind spre Ciucas si spre Grohotis, prin locurile, pe traversarea pe care am facut-o un urma cu o luna si putin.

Privind spre Ciucas si spre Grohotis, prin locurile, pe traversarea pe care am facut-o un urma cu o luna si putin.

Apus, varf si voie buna.

Apus, varf si voie buna.

Ultimele raze de lumina.

Ultimele raze de lumina.

Piatra Mare, probabil cea mai cocheta cabana de munte de pe la noi din tara.

Piatra Mare, probabil cea mai cocheta cabana de munte de pe la noi din tara.

Fotograul, cabana si capatul neintersant al Caii Lactee.

Fotograul, cabana si capatul neintersant al Caii Lactee.

Rasaritul de duminica.

Rasaritul de duminica.

DSC_5651.jpg

DSC_3928

Traversarea Azuga-Bratocea intre toamna si iarna, cu rucsaci grei, foculet la stana si vreme impecabila de toamna

O tura faina, merita un jurnal pe masura. Daca o sa imi si iasa un jurnal la fel de reusit ca plimbarea noastra din weekend, ramane de vazut. (Mihaela)

Traversarea Azuga – Pasul Bratocea se cerea facuta inca de anul trecut. De fapt tot anul m-am gandit cumva la ea. In timpul iernii mi-o imaginam ca un inceput fain de sezon cand avea sa se domoleasca frigul, sa se mai topeasca zapada, sa se iteasca florile in padure si copacii sa isi schimbe culoarea. Dar in aprilie-mai, am pierdut startul, asa ca intreaga vara mi-am imaginat-o petrecandu-se prin luna octombrie, cand coborau stanele si padurea lua foc. Perspectiva de pe Varful Neamtului si culmile golase cu nume originale (Sloeru-Marcosanu, Urlatelu, Cioara) ce se itesc cumva doar putin mai sus de limita padurii, promiteau culori si imagini deosebite in luna lui brumarel. Dar planul de cu vara nu se potriveste cu
realitatea toamnei si tura era cat pe ce sa se amane un an, daca nu am fi avut ragazul unui weekend cu vreme buna la inceput de noiembrie si daca nu am fi avut prietenii aproape. Orice incursiune in natura e potentata cumva de oamenii potriviti, iar o tura cu Pinguinii, nu are cum sa nu iasa bine. Memorabila de fapt.

Am incarcat asadar rucsacii cu toate cele necesare unei nopti la stana, de la izopren pana la toporisca, paine, carnati, primus, cafea, biscuiti, gem si o multime de alte detalii ascunse prin bagaj, ca pentru o tura de trekking cu valente culinare. Noroc ca ne-a convins Radu sa lasam acasa tigaia de clatite, pe motiv ca oricum e destula greutate, mult de mers si ziua scurta. Mie nu imi parea asa mult… Un maraton in 2 zile, parea destul de fezabil. Elanul s-a mai domolit cand am vazut rucsacurile lui Vali, Cristi si pe cel al Muhai. Eu si Radu aveam de departe cel mai mic bagaj, doar ca eu am reusit sa pierd catarama de la centura inca din microbuz, si am suferit si eu alaturi de ceilalti pe urcarea sisifica de pe Varful Rusului, ori sambata cand deja marsaluiam in noapte spre o stana pe care nu stiam daca o vom gasi deschisa.

Andrei m-a ajutat joi seara si am dus masina in Pasul Bratocea, ca sa o avem pregatita pentru intoarcere si ca sa constituie un argument suficient de puternic pentru a nu deturna tura spre o stana mai apropiata din Neamtului.

Ora 8 ne gaseste deja pe toti in Azuga, incercand sa gasim un taximetrist care sa ne duca pana la fost Vila a lui Ceausescu. Omul nu se invoieste, asa ca varianta mai scurta, de a urca direct din Valea Azugii in Saua Paltinul pica. Ne ramane doar telegondola din Azuga, pentru a mai salva ceva energie si a mai castiga ceva timp. Doar ca nimeni nu stie cand urmeaza sa vina microbuzul spre gondola, si cei 4km pe asfalt, nu au niciun haz. Cand tocmai ce ne puneam pe urcat pe TA spre Urechea, vine si microbuzul si urcam cu una din primele gondole, cu putin inainte de ora 9. Atmosfera e curata si Bucegiul acoperit deja intr-o platosa alba ne cheama involuntar privirile. Dupa o sesiune foto ca de inceput de tura luam la pas drumul pe culmea Petru Orjogoaia bucurandu-ne de vremea frumoasa de noiembrie. Facem cam 7 kilometri pana la inceputul urcarii spre Varful Rusului si intimidati cumva de panta ce ne sta in fata, hotaram sa facem o scurta pauza de masa, dupa principiul ca ce-i in mana, nu-i minciuna si mai bine sa ne oprim acum, la soare si intr-un loc ferit de vant, decat prin cine stie ce sa dubioasa si plina de zapda. Neamtului se astern destul de albi in fata noastra. Aveam curand sa descoperim ca nu e multa zapada, e doar tare si compacta, soarele anemic de final de toamna nemaiavand putere sa o patrunda.

Trupa, rucsacii, Bucegiul si un obiectiv ce se cere gadilat cu un pic de focus manual.

Trupa, rucsacii, Bucegiul si un obiectiv ce se cere gadilat cu un pic de focus manual.

Cele 3 varfuri ale Muntilor Neamtului (Rusu, Stevia si Neamtului) trec sisific de incet si intreaga bucata ne ia in jur de 3 ore, cu tot cu pauze. De cand nu am mai mers cu rucsac mare in spate, am si uitat cat de incet se aduna kilometrii. In sinea mea, de abia astept sa coboram pe piciorul ce da spre Pasul Predelus, pentru a scapa de zapada si a ne bucura in continuare de poteca uscata, iarba galbena si pasi fara griji, cu gandurile plecate departe si ochii scrutand zarile. Sa tot fie trecut de 4 cand ajungem in pas. Noaptea ne alearga deja din spate, insa Cristi decreteaza ca e cazul sa ne relaxam. Ne va prinde oricum din urma, vom merge ceva ore la frontala, totul tine de cum ne setam.

Bucata cuprinsa intre Pasul Predelus si creasta Grohotisului imi place in mod deosebit. E salbatica si obscura. Pana mai demult si partial nemarcata, dar o banda rosie noua si o vopsea alba destul de proaspata, arata ca anul asta s-a lucrat mult pe aici. Au aparut si niste pari de lemn vopsiti in alb si negru, care inlesnesc mult orientarea pe vreme rea sau atunci cand sunt dileme. Totusi, nu e un traseu usor de urmat pe ceata, viscol ori in zile cu vizibiliate redusa. Nu stiu cat de multi sau de putini oameni merg pe aici in fiecare an, dar Radu spunea caci cainii de la stanele de aici nu sunt obisnuiti cu piciorul usor si inima saltareata de turist incoltit de dulai. Acum nu e cazul caci toate turmele sunt coborate de multa vreme. Reusim sa ne facem plinul cu apa fix la iesirea din padure de dupa Pasul Predelus si inainte de Sloeru Marcosanu. E acolo un izvor de unde puteti lua apa. Si ar fi bine sa o faceti, caci urmatorul e abia la intrarea in Grohotis.

Apoi mai mergem la frontala inca o ora spre stana aflata la capatul celalat al culmii. Avem emotii, caci stim ca e o stana buna si speram sa nu fie inchisa si sa ne lungim marsul nocturn. Nu ca nu am mai putea, dar locurile sunt potrivite pentru a fi savurate ziua si nu in conul de lumina al frontalei, navigand cu totii in sir indian pe urmele lui Radu.

Stana e din fericire deschisa si e dotata cu toate cele trebuincioase, de la priciuri la lemne uscate de foc si gratar. Ne instalam, scoatem primusul la inaintare ca sa incepem procesul de hidratare cu supe si ceai, iar Vali si Radu se ocupa de foculet. Amandoi au ceva pasiune spre acest domeniu strans legat de noptile de toamna-iarna la stana si le place nu doar sa se uite in plasma, ca oamenilor normali, ci si sa produca mult fum. Stiu ca foc fara fum nu se poate, dar baietii astia au de gand sa ne afume de vii. Solutiile sunt radicale. Fie te lasi jos, cat mai jos, pe burta de s-ar putea, dar ramai la caldura, fie iesi afara din fumagar, respiri aer curat, dar ti-e frig. Cale de mijloc inca nu am gasit :).

Adapostul nostru pentru seara de duminca.

Adapostul nostru pentru seara de sambata.

Rezistam eroic pana aproape de 10, punem pe gratar tot ce avem la noi si poate fi prajit: carnati, polonezi serviti alaturi de o salata ad-hoc cu ardei, castraveti si ceapa rosie, paine unsa cu unt, frecata cu usturoi si innobilata cu telemea veche de oaie si intr-un final ne declarama multumiti, ghiftuiti si afumati. Saci de dormit, puricii de la stana si soriceii mereu prezenti abia ne asteapta :). Ca de obicei, Capitanul e cel mai inspirat (doar d-asta i se zice asa), caci are la el hamacul si il doar la basca de pregatirile noastre pentru somn. Eu aplic metoda infiabila a doapelor de urechi si nu stiu nici de nasosi, nici de vant, nici de sfoarait, pana la 8 dimineata.

Ma mir ca este inca atat de liniste si Cristi si Muha nu s-au apucat deja sa se agite, ori Radu sa iasa la poze. Oricat as vrea insa sa aman momentul, ne mai stau si azi in fata 16 kilometri de tropait cu aceleasi dulapuri in spate, iar pe oameni ii mai asteapta un drum de 3 ore pana la Bucuresti. Asa ca ne mobilizam usor, usor, servim un al doilea festin cu ce mai avea fiecare ascuns prin rucsac si o cafea potentata cu nucata, ne pornim spre urmatoarele culmi (Urlatelu si Cioara) si apoi spre Grohotis. Ziua se anunta frumoasa, mai calda, cu mai putin vant, rucsacurile sunt marginal mai usoare, mintea s-a obisnuit cu scurgerea mai molcoma a timpului, iar picioarele cu viteza inferioara a drumetiilor lungi, asa ca pornim la drum curiosi de ce ne rezerva si ziua de azi.

Ne purtam pasii pe aceleasi culmi domoale legate de poteci in linii frante, mergem prin covorul adanc de frunze uscate, privim cerul albastru printre coroanele copacilor si continuam spre Ciucasul care se face din ce in ce mai mare, cu din ce in ce mai multe detalii conturate, pe masura ce ne apropiem de el. E o atmosfera faina, o zi perfecta, ce indeamna la vorba, planuri, proiecte, idei. Tot sporavaind, ne apropiem incet si sigur de urcarea pe Bobul Mic din Grohotis. Vremea se strica usor spre Neamtului, insa traversarea se vede inca destul de clar si din fericire Ciucasul ramane clar si alb in fata noastra, reper statornic pentru pasii nostri mici, ca de furnica, ce dovedesc pana la urma primul si singurul varf mai important al Grohotisului de pe ruta noastra. De aici ne sta in fata majoritar coborare. O coborare lunga de 6-8 kilometri in care pierdem maxim 700 de metri diferenta de nivel. Tura pare ca si incheiata, cortina s-a tras peste muntii cei mari, dar peisajul ca de Mongolia al Grohotisului, cu versanti spoiti in alb si galben, e inca cumva atragator in simplitatea sa. Imaginile ce mi se perinda pe retina sunt similare cu alte peisaje din lumea asta, sunt sigura ca exista mii de alte locuri mai faine, mai salbatice, mai cumva, mai altfel, mai cu mot, mai la superlativ, insa eu sunt aici si acum, alaturi de prieteni dragi si asta e cea mai cea tura pe care puteam sa o fac weekendul asta. Iar amintirile cu 5 rucsacuri umblarete pe culmile aflate la granita intre toamna si iarna, lasand in urma lor un usor iz de fum, vor deveni peste ani cele mai frumoase povesti. De depanat in alte ture, in jurul altor focuri, mereu alaturi de prieteni buni.

Text: Mihaela, track si date aici.

Bucegiul la plecare, vazut din unul din cele mai spectaculoase unghiuri.

Bucegiul la plecare, vazut din unul din cele mai spectaculoase unghiuri.

Peste drum de valea Alba si de al ei perete.

Peste drum de valea Alba si de al ei perete.

DSC_3734.jpg

DSC_3736.jpg

Urcand cu spor spre varful Rusului.

Urcand cu spor spre varful Rusului.

Si pana acolo trebuie sa ajunge, si din pacate nu in linie dreapta.

Si pana acolo trebuie sa ajunge, si din pacate nu in linie dreapta.

Echiparea pentru iarna din Neamtului.

Echiparea pentru iarna din Neamtului.

Drumeti cutezatori ce nu se lasa speriati de trecerea in iarna.

Drumeti cutezatori ce nu se lasa speriati de trecerea in iarna.

DSC_3794.jpg

DSC_3810.jpg

Inserarea ne prinde cand mai avem putin pana in pasul Predelus, cu muchia pe care aveam sa tropaim prin noapte in prim-plan.

Inserarea ne prinde cand mai avem putin pana in pasul Predelus, cu muchia pe care aveam sa tropaim prin noapte in prim-plan.

La stana si la caldura, in unul din putinele momente in care focul chiar ardea cum trebuie.

La stana si la caldura, in unul din putinele momente in care focul chiar ardea cum trebuie.

Dansul hipnotizant al flacarilor.

Dansul hipnotizant al flacarilor.

Doar 16 kilometri pentru ziua de azi.

Doar 16 kilometri pentru ziua de azi.

Mic dejun matinal, complet cu ceai si cafea, si un pic de nucata ramasa din seara de dinainte.

Mic dejun matinal, complet cu ceai si cafea, si un pic de nucata ramasa din seara de dinainte.

DSC_3862.jpg

Cu siguranta urmatoarea moda la carnavalul din Venetia.

Cu siguranta urmatoarea moda la carnavalul din Venetia.

DSC_3901.jpg

Privind spre Ciucasul inzapezit, regretand din nou ca traseul nu merge in linie dreapta in directia buna.

Privind spre Ciucasul inzapezit, regretand din nou ca traseul nu merge in linie dreapta in directia buna.

Soare de toamna si vreme perfecta.

Soare de toamna si vreme perfecta.

Intalnind din nou pentru o scurta bucata de drum iarna din Grohotis, intre Bobul Mic si Bobul Mare.

Intalnind din nou pentru o scurta bucata de drum iarna din Grohotis, intre Bobul Mic si Bobul Mare.