Category Archives: Drumul catre Leh

Pasuri, pustietate si cer albastru pedaland pe Manali-Leh – India partea a 3-a.

Mamele noastre ne intreaba in mod constant dupa fiecare tura mai aventuroasa daca nu a fost frig, greu, epuizant sau lung, o intrebare la care nu e deloc usor sa raspunzi sincer. Poate cel mai bun raspuns pe care pot sa-l dau e ca e normal sa fie greu, si ca orice lucru care se merita facut trebuie sa aiba un grad de dificultate si de provocare si de necunoscut in el. Odata cu dificultatea vine si satisfactia pe care o ai atunci cand reusesti, iar aici nu e vorba numai de pedalatul prin pasuri de peste 5000 de metri, ci de absolut orice proiect in care se merita sa te implici.

Si da, pe bucata de 350 de kilometri intre Keylong si Leh au fost destule momente in care a fost greu. Poate exemplul cel mai bun e numarul de kilometri pe care ii faceam intr-o zi. O zi buna pentru noi avea cam 60-70 de kilometri cu 1000-1200 de metri diferenta de nivel. Pare putin dar atunci cand totul se intampla la peste 4500 de metri inaltime, atunci cand dormi la cort la 4800 de metri si atunci cand pasurile se ridica pana aproape de 5400 de metri parca nu mai e chiar asa. Si acum trebuie zis ca amandoi stam destul de bine la capitolul conditie fizica si ca in mod normal prin Romania o zi normala de pedalat putea sa se intinda usor spre 150 de kilometri. Dar aici sunt multe lucruri care s-au strans, altitudinea, oboseala acumulata in ultimele 3 saptamani si mancarea zilnica formata inevitabil din orez, legume, bread-omlete si biscuiti.

Dupa Keylong am intrat intr-o bucata in care nu exista nici localitati permanente, nici semnal la telefon, ci doar un lung Transfagarasan de 250 de kilometri ce urca si coboara prin inima muntilor. Pare ca suntem cu totul rupti de lumea exterioara, pedaland zi de zi cei 70 de kilometri sub un cer incredibil de albastru. La mijlocul zilei de obicei ajungem la mici popasuri cu dughene improvizate din foste parasute militare unde mancam un pranz cat se poate de consistent si facem aprovizionarea pentru urmatorii 70 de kilometri. Si tot asa, indreptandu-ne spre un Leh ce pare undeva departe. Iar dupa doua saptamani si ceva de orez si legume / linte picante, amandoi visam la pizza si la cartofii prajiti pe care speram sa-i gasim in Leh.

Si acum trebuie spus ca in timpul calatoriei am aflat ca noi nu am ales cea mai aventuroasa cale de a ajunge pana in Leh, asta dupa ce ne-am intalnit cu un cuplu de elvetieni si un cuplu de nemti care venind din sens opus ne-au povestit cu destul de mult entuziasm despre Zanskar. Ar fi fost aproape o saptamana in plus petrecuta pe drum, dintre care 5 zile ar fi fost petrecute impingand la bicicleta pe poteci de trekking, cu bagajele urcate pe cai departe de orice fel de localitate. Ar fi fost si o loterie destul de mare, fiind destul de tarziu in sezon erau sanse destul de mari ca oamenii care se ocupai de cai sa fi coborat spre sate, iar lucrul acesta puteam sa-l aflam in cel mai bun caz dupa doua zile, una de pedalat la deal pana la 5000 de metri si una de impins bicicleta prin nisip. Ar fi urmat un Zanskar salbatic si spectaculos, cu vai verzi si vafuri inzapezite de 7000 de metri, sate musulmane, un detour pana in Kargil si de acolo inca 350 de kilometri de pedalat pana in Leh. Cu mult noroc si daca toate lucrurile s-ar fi legat am fi avut sanse sa ajungem in Leh inainte de pleca avionul, complet epuizati si dupa o aventura cat se poate de epica.

Binenteles ca daca as fi fost singur as fi ales fara sa ma gandesc de doua ori varianta de mai sus, si binenteles ca Mihaela, intotdeaua mai cu capul pe umeri, nu ar fi ales-o in vecii vecilor, sau cel putin nu cu toate variabilele de mai sus. Iar cum toate incercarile mele de deturnare si de convingere psihologica au fost sortite pieirii, pana la urma calea de mijloc a fost varianta cu care plecasem in minte de acasa, Manali-Leh care in cele din urma s-a dovedit si ea suficient de spectaculoasa si de provocatoare.

Muntii printre care serpuieste drumul nostru par putin de pe o alta planeta. De fiecare data cand urcam intr-un pas si cand privelistea se deschide nu poti sa nu te minunezi de cat de mult pot sa se intinda in toate directiile, efect ce e amplicat de aerul incredibil de curat de la altitudinea asta. Sunt momente in care sunt sigur ca distingeam varfuri ce erau la 200-300 de kilometri distanta, uriasi acoperiti de zapada pe care ochiul uman putea sa-i distinga mai bine ca obiectivul aparatului. Locurile de cort par si ele rupte din reviste, cu un cer instelat cum poti vedea doar in mijlocul pustietatii departe de orice poluare fonica. E o lume minerala ce pare la prima vedere complet lipsita de viata, un pustiu in mijlocul unui ocean de munti ce se intinde 1000 de kilometri in toate directiile. Si imi pare chiar bine ca am ajuns prin coltul acesta de lume.

Greu, frumos, salbatic si indepartat, cam astea ar fi cele patru elemente esentiale pe care le caut in orice calatorie sau in orice aventura. Intr-un fel merg mana in mana, locurile indepartate sunt si salbatice iar orice salbatic are si o frumusete naturala. Sunt locuri si imagini care iti ating intr-un fel sufletul si care devin o parte din tine, momente ce imi place sa cred ca nu vor fi sterse prea curand de tavalugul uitarii. Momente care fiind impartite cu inca cineva devin cu atat mai valoroase.

Singurii stropi de ploaie pentru urmatoarea saptamana, fix la plecarea din Keylong

Singurii stropi de ploaie pentru urmatoarea saptamana, fix la plecarea din Keylong

DSC_7150.jpg

Mer de Glace, in una din multiplele variante indiene.

Mer de Glace, in una din multiplele variante indiene.

Munca de echipa la directia de drumuri si poduri.

Munca de echipa la directia de drumuri si poduri.

Cei doi nemti veniti de pe Zanskar, dupa 5 zile de impins la biciclete.

Cei doi nemti veniti de pe Zanskar, dupa 5 zile de impins la biciclete.

Hard rock cafe.

Hard rock cafe.

Privelistea de la locul de cort.

Privelistea de la locul de cort.

Inspiratie pentru baietii de la Freerider.ro.

Inspiratie pentru baietii de la Freerider.ro.

Da, chiar exista un loc pe nume Zing-Zing-Bar, undeva pe la 4300 de metri.

Da, chiar exista un loc pe nume Zing-Zing-Bar, undeva pe la 4300 de metri.

DSC_7194.jpg

Motivationale.

Motivationale.

DSC_7223.jpg

DSC_7238.jpg

Cuceritorii Barachala-ului, primul pas ce s-a apropiat serios de 5000 de metri.

Cuceritorii Barachala-ului, primul pas ce s-a apropiat serios de 5000 de metri.

DSC_7257.jpg

DSC_7258.jpg

Darren, Ania si Calo, din Irlanda si din Catalunia, o intalnire de gradul 3 cu un trio cat se poate de jovial.

Darren, Ania si Calo, din Irlanda si din Catalunia, o intalnire de gradul 3 cu un trio cat se poate de jovial.

Catedrala.

Catedrala.

DSC_7277.jpg

Sub 300 pana in Leh, una din primele borne cu destinatia finala. De aici au mai fost inca 5 zle de pedalat.

Sub 300 pana in Leh, una din primele borne cu destinatia finala. De aici au mai fost inca 5 zle de pedalat.

DSC_7286.jpg

Drum intins.

Drum intins.

DSC_7309.jpg

DSC_7326.jpg

La asfintit.

La asfintit.

In cautarea unui loc de cort.

In cautarea unui loc de cort.

DSC_7347.jpg

Combinatia dintre altitudine si lipsa poluarii luminoase nu are cum sa dea gres.

Combinatia dintre altitudine si lipsa poluarii luminoase nu are cum sa dea gres.

DSC_7365.jpg

Gata loops, temutele serpentine ce urca aproape 700 de metri diferenta de nivel, incepand de la un nivel de 4200 de metri.

Gata loops, temutele serpentine ce urca aproape 700 de metri diferenta de nivel, incepand de la un nivel de 4200 de metri.

Si-am gata cu gata loops.

Si-am gata cu gata loops.

Moralul este cheia.

Moralul este cheia.

Another one bites the dust, de data asta cu putin peste 5000 de metri.

Another one bites the dust, de data asta cu putin peste 5000 de metri.

DSC_7444.jpg

Exces de energia in Lachung-La.

Exces de energia in Lachung-La.

DSC_7468.jpg

Victime colaterale.

Victime colaterale.

Pedaland printre uriasi de stanca.

Pedaland printre uriasi de stanca.

Convoaie militare, pazind o bucata de taram sterp de la capatulul lumii.

Convoaie militare, pazind o bucata de taram sterp de la capatulul lumii.

Portret de cicloturist.

Portret de cicloturist.

Moore plains, un loc la 4700 de metri unde privirea si sufletul pot sa zburde libere.

Moore plains, un loc la 4700 de metri unde privirea si sufletul pot sa zburde libere.

DSC_7541.jpg

DSC_7573.jpg

To infinity & beyond.

To infinity & beyond.

Ultima piatra de incercare, Tang-La, la 5330 de metri. De aici urmeaza o coborare de 2000 de metri pana in valea Indusului.

Ultima piatra de incercare, Tang-La, la 5330 de metri. De aici urmeaza o coborare de 2000 de metri pana in valea Indusului.

La 9 ani de la casatorie.

La 9 ani de la casatorie.

Amazing, isn't it.

Amazing, isn't it.

DSC_7660.jpg

Doar la vale de aici.

Doar la vale de aici.

Dupa 3 saptamani in India o realitate cu care am reusit sa ne acomodam

Dupa 3 saptamani in India o realitate cu care am reusit sa ne acomodam

Ajunsi din nou la 3000 de metri si o intalnire cu un Indus neasteptat de albastru.

Ajunsi din nou la 3000 de metri si o intalnire cu un Indus neasteptat de albastru.

Apropierea de Leh.

Apropierea de Leh.

"Land of the stuppas"

"Land of the stuppas"

Si dupa 1300 de kilometri de la momentul in care ne-am urcat pentru prima data pe bicicletele Indiene o intrare cat se poate de putin triumfala in  Leh.

Si dupa 1300 de kilometri de la momentul in care ne-am urcat pentru prima data pe bicicletele Indiene o intrare cat se poate de putin triumfala in Leh.

Valea Spiti, o mica bucatica de Tibet – India partea a doua

Ceata ne invaluie pentru prima data dupa aproape doua saptamani in vreme ce urcam spre Kuzum La, primul pas de peste 4500 de metri din drumul spre Leh. Dupa atat de multe zile in care vremea buna ne-a insotit si in care in fiecare dimineata a venit cu un cer incredibil de senin pare putin nedrept ca tocmai in ziua primului pas sa ne ajunga din urma o ultima rabufnire a musonului. Dar asa e pe drum, si pe cat de repede te obisnuiesti cu binele la fel de repede ne obisnuim cu picaturile de ploaie si cu vremea mohorata.

E interesant cand stai sa te gandesti ca suntem cu 4000 de metri mai sus decat atunci cand am incalecat pe biciclete acum 10 zile, metrii ce s-au multiplicat de cateva ori daca e sa punem la socoteala toate pasurile mai micute pe care le-am trecut pana acum si toate urcusurile si coborasurile de-a lungul drumului. Dar daca picioarele si-au intrat destul de repede in ritm dupa o vara intreaga petrecuta pe bicicleta, cu aclimatizarea e nevoie de rabdare. Si chiar cu rabdare, singura modalitate prin care te aclimatizezi e sa urci din ce in ce mai sus, si de fiecare data cand urci mai sus e putin de luptat. La inaltimea la care suntem noi oxigenul din aer e cam jumatate cat e la nivelul marii si asta se simte cam la fiecare pedala, si va dura ceva pana cand celulele noastre rosii vor fi suficient de multe astfel incat sa compenseze cat de cat. Complet nu vor compensa niciodata si nu ai cum sa te misti sa sa urci la 5000 de metri la fel ca la altitudini joase, dar pe masura ce trece timpul diferenta devine din ce in ce mai mica.

De la plecarea din Kaza de acum doua zile drumul a devenit din ce in ce mai rupt, traficul din ce in ce mai putin, locurile au devenit din ce mai salbatice si noi am inceput sa ne simtim ca in mijlocul pustietatii. Pentru mine acesta e clar unul dintre motivele pentru care plec la drum: sentimentul de a te afla undeva intr-un capat de lume, inconjurat de locuri salbatice si incredibil de frumoase. Sigur, exista si parte de descoperire a culturii, partea de interactiune cu oamenii dar motivul principal cred ca tot de sentimentul de mai sus e legat. Si cu cat sunt mai salbatice locurile si cu cat mai izolat capatul de lume, cu atat mai bine. Iar daca se poate sa ajung acolo prin forte proprii, satisfactia e si mai mare.

Valea Spiti la al carei capat ne gasim a fost din multe puncte de vedere ca o trecere intr-o tara complet diferita. Templele hinduse au disparut complet, iar locul lor a fost luat de temple budiste catarate in locuri care mai de care mai fotogenice. Tot complet au disparut padurile, livezile de mere si aproape orice urma de verdeata si ne-am trezit pedaland printr-un desert la inalta altitudine ce imi aduce aminte aminte de Pamir. Mancarea s-a schimbat si ea si prin dughenele prin care oprim sa mancam de pranz si-au facut aparita thukpa (un fel de supa consistenta cu taietei), chowmein (un fel de spaghete cu legume prajite) si momos (galusti umplute cu legume), toate parte componenta a fastfood-ului in varianta tibetana. Iar oamenii par si ei rupti dintr-un colt de Tibet, cu fete plate arse de soare cu ochi migdalati si cu zambete largi.

Spiti nu e deloc in drumul direct catre Leh si am ales sa facem un detour de aproape de 200 de kilometri tocmai pentru a fugi de trafic si pentru a descoperi o zona in care turismul nu a schimbat inca in mod serios viata oamenilor. Iar din punctul asta de vedere Spiti a fost cam cum ne-am imaginat ca va fi. Singura problema e ca daca nu vii cu temele facute de acasa, e cam greu sa patrunzi mai adanc in cultura locurilor si sa intri sub cliseele clasice despre budism. Iar noi trebuie sa recunoastem ca am venit pentru munti si ca speram sa putem sa compensa prin explorarea wikipediei din mers, dar lipsa internetului ne-a sabotat acest plan. Un exemplu foarte bun a fost manastirea de la Tabo pe care am vizitat-o in una din zile, o manastire veche de mai bine de 1000 de ani cu o serie de picturi extrem de valoaroase din care totusi nu am inteles mare lucru fara sa fi citit putin inainte despre arta budista. Cam aceasi experienta am trait-o si in Kaza unde avea loc un festival local cu o multime de reprezentatii, dar din care din nou era greu de inteles ceva fara sa ai un background inainte.

Oricum diferenta culturala si de mentalitate e mare fata de cea europeana si vine in mare parte din cauza religiei care e complet diferita de crestinism si de islam. Inevitabil mentalul colectiv, chiar si al persoanelor care nu sunt religioase e legat de trecutul religios al zonei iar setul de valori, sistemul moral si tot alaiul de traditii sunt legate destul de strans de religie. Iar semnele sunt peste tot, steagurile de rugaciune fluturand in vant, stupe aruncate intr-un peisaj selenar, roti de rugaciune si manastiri vechi de sute de ani.

Doar ca in Himalaya peisajul si oamenii se pot schimba radical in doar cateva zeci de kilometri, asa ca odata cu coborarea din Kuzum La ne luam la revedere de la mica bucatica de Tibet intalnita in drum si revenim din nou intr-o mica bucatica de India, Chandratal, o vale glaciara unde vedem din nou si pasuni alpine, si paduri de foioase si conifere cocotate pe versanti, si intotdeauna undeva deasupra noastra ghetari ce ne aduc aminte de Alpi.

Dupa o bucata de drum extrem de rupta si un loc de cort de milioane dam in cele din urma si de “autostrada” Manali-Leh pe care planuim sa o urmam pentru urmatorii 400 de kilometri. Si desi are si “autostrada” bucati rupte, totusi e si destul de mult asfalt perfect pe care zburam la vale cu un vant prielnic spre Keylong, ultimul satuc inainte de Leh. De aici pe o bucata de 260 de kilometri nu vom mai avea nici o asezare, doar ocazionalele dhabe de unde speram sa putem lua totusi apa si cate ceva de-ale gurii.

Won't you say...

Won't you say…

India! Si binenteles Blowhorn!

India! Si binenteles Blowhorn!

Briggite si Ivo, plecati de 3 ani din Elvetia prin lume. Fara ootbagaje, fara coburi si cu strictul necesar intr-o geanta de sa si una de ghidon.

Briggite si Ivo, plecati de 3 ani din Elvetia prin lume. Fara ootbagaje, fara coburi si cu strictul necesar intr-o geanta de sa si una de ghidon.

O foarte mica parte din armata ce construieste si ingrijeste drumurile indiene.

O foarte mica parte din armata ce construieste si ingrijeste drumurile indiene.

Evident.

Evident.

Serpentine peste serpentine si o urcare pana int-run prim pas de 3800 de metri pe drumul spre Kaza.

Serpentine peste serpentine si o urcare pana int-run prim pas de 3800 de metri pe drumul spre Kaza.

DSC_6582.jpg

Terenurile cultivate din jurului satului Nako. La fel ca in Pamir acolo unde exista o sursa de apa si un teren cat de cat roditor poti face cu foarte multa munca desertul sa inverzeasca.

Terenurile cultivate din jurului satului Nako. La fel ca in Pamir acolo unde exista o sursa de apa si un teren cat de cat roditor poti face cu foarte multa munca desertul sa inverzeasca.

Locurile de cort incep incet dar sigur sa stranga margarete.

Locurile de cort incep incet dar sigur sa stranga margarete.

DSC_6618.jpg

DSC_6620.jpg

Om Mani Padme Hum.

Om Mani Padme Hum.

Cu mult deasupra firului vaii si inainte de o coborare de aproape 900 de metri.

Cu mult deasupra firului vaii si inainte de o coborare de aproape 900 de metri.

Zburand la vale.

Zburand la vale.

The land of the stuppas.

The land of the stuppas.

Indeed, why hurry?

Indeed, why hurry?

Mancarea din dughenele tipice intalnite pe marginea drumului.

Mancarea din dughenele tipice intalnite pe marginea drumului.

In cautarea locului de cort.

In cautarea locului de cort.

DSC_6724.jpg

La Spiti Festival, cu traditii tibetane ce parea uneori greu de inteles.

La Spiti Festival, cu traditii tibetane ce parea uneori greu de inteles.

Kee gomba, si calugari invatacei curiosi sa dea o tura cu bicicletele noastre. Si desi nu am vazut prea multe biciclete prin satele din zona toti stiau sa isi tina cat de cat echilibrul in sa.

Kee gomba, si calugari invatacei curiosi sa dea o tura cu bicicletele noastre. Si desi nu am vazut prea multe biciclete prin satele din zona toti stiau sa isi tina cat de cat echilibrul in sa.

Kee Gompa, ce troneaza deasupra vaii Spiti la aproape 4000 de metri inaltime.

Kee Gompa, ce troneaza deasupra vaii Spiti la aproape 4000 de metri inaltime.

DSC_6798.jpg

Muntii ce strang ultimele ramasite ale musonului. Dincolo de ei picaturile de ploaie din decursul unui an dispar aproape complet si totul se transforma intr-un desert de inalta altitudine.

Muntii ce strang ultimele ramasite ale musonului. Dincolo de ei picaturile de ploaie din decursul unui an dispar aproape complet si totul se transforma intr-un desert de inalta altitudine.

Unduit.

Unduit.

Ne-a luat ceva timp, aproape 10 zile dar iata-ne in locul in care visam sa ajungem la plecare. In mijlocul pustietatii.

Ne-a luat ceva timp, aproape 10 zile dar iata-ne in locul in care visam sa ajungem la plecare. In mijlocul pustietatii.

Urcand spre Kuzum-La, primul pas de peste 4500 de metri din drumul spre Leh.

Urcand spre Kuzum-La, primul pas de peste 4500 de metri din drumul spre Leh.

DSC_6915.jpg

DSC_6929.jpg

DSC_6940.jpg

Another one bites the dust.

Another one bites the dust.

Coborarea in Chandratal, unde umiditatea lasata in sapte de muson inca isi face de cap.

Coborarea in Chandratal, unde umiditatea lasata in sapte de muson inca isi face de cap.

Incet incet dhabele (dughenele) se transforma in corturi improvizate pietre si foste parasute militare. Mancarea ramane in schimb la fel de picanta, spre disperarea Mihaelei.

Incet incet dhabele (dughenele) se transforma in corturi improvizate pietre si foste parasute militare. Mancarea ramane in schimb la fel de picanta, spre disperarea Mihaelei.

Coborand pe Chandratal, una din cele mai salbatice vai intalnite pana acum.

Coborand pe Chandratal, una din cele mai salbatice vai intalnite pana acum.

Starea drumului.

Starea drumului.

Catinel, catinel, un elvetian si un neamt plecati de 7 ani prin lume bucurandu-se de o pauza de cafea intre zdruncinaturile drumului.

Catinel, catinel, un elvetian si un neamt plecati de 7 ani prin lume bucurandu-se de o pauza de cafea intre zdruncinaturile drumului.

Ciclist indian cu o alegere usor nefericita de incaltari si de cauciucuri pentru drumurile ce il asteapta spre Kuzum La. Noroc ca compenseaza putin prin tinereti si prin seninatate.

Ciclist indian cu o alegere usor nefericita de incaltari si de cauciucuri pentru drumurile ce il asteapta spre Kuzum La. Noroc ca compenseaza putin prin tinereti si prin seninatate.

Da-i inainte ca merge, la una din multele treceri prin fagasele afluentilor Chandratalului.

Da-i inainte ca merge, la una din multele treceri prin fagasele afluentilor Chandratalului.

Un pic de bouldering si o priveliste pe masura.

Un pic de bouldering si o priveliste pe masura.

Inca un loc de cort cu exces de margarate.

Inca un loc de cort cu exces de margarate.

DSC_7054.jpg

DSC_7062.jpg

Privelistea la trezire.

Privelistea la trezire.

DSC_7077.jpg

O bucatica de toamna atunci cand intersectam din nou Manali-Leh,.

O bucatica de toamna atunci cand intersectam din nou Manali-Leh,.

DSC_7094.jpg

Vant din spate si asfalt perfect pe drumul spre Keylong.

Vant din spate si asfalt perfect pe drumul spre Keylong.

Planuri si suprapuneri.

Planuri si suprapuneri.

Toamna himala

Toamna himala

Strajeri.

Strajeri.

India – prima parte, pedaland prin dealurile himalayene

Orice s-ar zice, primul contact cu India socheaza putin, mai ales atunci cand te teleportezi in interval de cateva ore din Europa pana in mijlocul New Dehli-ului. Fix la asta ma gandesc in vreme ce autobuzul de noapte ce ne duce spre Kashmiri] Gate traverseaza centrul orasului cuprins de intunericul noptii. E ora 3 dimineata si prin geamurile ferestrelor murdare se deruleaza scenele unui oras ce nu pare sa aiba timp de odihna.

La inceput autostrazile late si cu multe benzi din jurul aeroportului, dupa care stradute din ce mai inguste se strecoara prin mahalele unui oras in care traiesc inghesuite 25 de milioane de suflete. Urmeaza piete de legume unde oamenii isi fac cumparaturile, urmate de gunoaie si vaci, un targ de capre in care mici indieni incercau sa descarce camioane cu patrupede venite din afara orasului, urmate de o autogara destul de plina de viata. Aici la 5 dimineata gasim nesperat de repede un autobuz care sa ne duca spre Chandigarh, un “mic” oras de 1 milion de locuitori de la poalele muntilor, unde speram sa gasim cele doua biciclete pe care vrem sa pedalam pana in Ladakh.

Bicicletele

Magazinul de biciclete s-a lasat suprinzator de usor de gasit in Chandigarh. Problema in schimb e ca plansa din care poti alege e destul de mica, asa ca trebuie sa ne multumim cu singurele doua biciclete care sunt pe stoc si care se incadreaza in buget si in cerinte, doua firefox target cu o configuratie entry level dar cu componente care inspira totusi ceva incredere: schimbatoare Shimano acera / altus, jenti duble si pinioane suficient de mari pentru urcarile ce urmeaza. Practic sunt cam ca orice bicicleta entry-level pe care ai lua-o pe oriunde in lume. Si pretul e tot pe acolo pe undeva, 275 de euro pentru o bicicleta noua indiana ce speram sa reziste cu bine pe drumurile himalayene vreme de o luna.

Cei 3 indieni mici de la magazin ne ajuta sa montam bicicletele proaspat scoase din cutie, sa montam portbagajul, cauciucurile si pedalele aduse de acasa, asa ca dupa cateva ore de surubarit reusim sa incalecam in cele urma in saua bicicletelor, nu fara o urma de indoiala legata de ce avem sub noi. Cu noile achizitii avem in momentul de fata 8 biciclete, si daca stau bine sa ma gandesc e prima data cand cumparam o bicicleta noua. Si chiar cu micile reglaje la care tot o sa trebuiasca sa surubarim in zilele ce urmeaza bicicletele chiar se simt ca doua biciclete noi.

Traficul, caldura, umezeala si fuga catre munte

Primii kilometrii pe care ii facem pe bicicleta prin Chandigahr sunt cel putin interesanti, cel putin pana cand ne obisnuim cu mersul pe partea stanga a drumului, cu claxoanele si cu haosul din trafic. Probabil cel mai complicat e sa te obisnuiesti sa te uiti in spate peste umarul drept, urmata de etapa de a invata sa citesti cum functioneaza traficul si in care capeti in final incredere. Seamana intr-un fel cu schiul, pentru ca si in traficul din India trebuie sa ai incredere ca nu o sa fii lovit din spate de o risca vitezomana sau de un camion cu Vishnu in frunte.

Noroc ca nu e mult de mers pana in zona in care noi ar trebui se ne cautam tentativa de hotel. Singura problema e ca zona arata mai dubios decat cea mai dubioasa mahala din Bucuresti-ul de dupa revolutie, iar “hotelul” unde speram sa gasim camere nu are un loc in care sa lasam bicicletele, asa ca in timp ce noaptea se asterne din nou cu pasi repezi, noi ne invartim pe stradutele neluminate ale mahalelei incercand sa gasim o camera cat de cat acceptabila. Mai simplu de zis decat de facut, asa ca atunci cand gasim in cele din urma un loc in care ne primeste cu tot cu biciclete rasuflam usurati, caram bicicletele sus, ne inchidem in camera fara aer conditionat si fereastra la strada, dar cu ventilator in loc de lustra si intram direct la dus pentru a scapa de transpiratia ultimei zile.

Dimineata zilei urmatoare ne gaseste pedaland printr-o caldura inabusitoare spre munte, cu apele curgand de pe noi si cu speranta ca la fiecare metru lucrurile o sa devina mai racoroase. Dar pana la iarna pe care suntem pregatiti sa o infruntam la inaltimile de peste 4000 de metri mai e cale lunga si pana atunci avem de luptat cu dealurile himalayene si cu drumuri ce par se mearga la nesfarsit pe coasta versantilor impaduriti. Primul oras mai mare intalnit in cale e Shimla, fosta resedinta de vara a Indiei, loc din care in urma cu un secol era carmuita o cincime din populatia globului.

Oamenii, diferentele culturale si templele

Problema cea mai mare cu teleportatul in India, mai ales atunci cand vii in Romania, e cu toate semnalele de alarma pe care ti le ridica subconstientul atunci cand esti in locuri care arata dubios, eventul inconjurat de foarte multi indieni. Si dureaza ceva pana cand reusesti sa reduci toate semnalele astea de alarma la un nivel care sa se potriveasca cu situatia. Privind in spate India noua chiar ni s-a parut foarte sigura, lumea nu trage de tine si nu incearca sa te jegmaneasca ca pe un turist, cum se intampla in alte parti, si in general localnicii par pe treaba lor. In majoritatea cazurilor interesul lor se rezuma la intrebarea “You from?” “Country?” dupa care pleaca mai departe. Lipsesc bombardamentul de intrebari si de curiozitate sau invitatiile la ceai din Asia Centrala. Tu cu calatoria ta pe bicicleta, ei cu viata lor zilnica, asta chiar si in cazul in care oamenii vorbesc ok engleza, lucru ce e drept, nu se intampla prea des.

Amalgamul de temple, zei si religii e in schimb extrem de amuzant. Acum vezi o biserica in Shimla, ridici ochii putin mai sus si vezi statuia lui Hanuman, zeul maimuta, mai mergi un pic si-l vezi pe Visnu la colt de drum si tot asa, cu o mie de zei cu o mie de aspecte si o mie de temple si extrem de multe simboluri ce nu sunt usor de citit pentru ochiul occidental. Cred ca nu e treaba usoara sa-i tii minte pe toti.

Locurile de cort, mancarea si drumul

Dupa primele doua zile de pedalat devine clar ca sa gasesti un loc de cort in aglomeratia indiana nu e treaba usoara. Orice loc propice care sa fie cat de cat apropiat de drum e fie deja ocupat de indieni, fie e extrem de mizerabil, asa ca in seara celei de-a doua zile de pedalat, cand ochiul format ocheste o muchie stancoasa nu ezitam sa facem carry-bike pret de 15 minute pana la unul din cele mai faine locuri de cort din timpul calatoriei, o platforma suspendata printre pini batrani numai buna de pus cortul. Zilele urmatoare suntem mai putin norocosi si avem parte si de un loc de cort postindustrial cu un cap de pod dezafectat, urmat de unul intr-o fosta cariera.

Cu mancarea lucrurile stau si gri si roz. Gri pentru Mihaela care nu se impaca de nici o culoare cu mancarea picanta si care ajunge sa manance aproape la fiecare masa cantitati mari de orez pregatit in diverse feluri cu foarte putin “fel principal”. Roz pentru mine deoarece daca tolerezi cat de cat ok chili-ul, mancarea cumparata la “dhaba-urile” de pe marginea drumului e chiar gustoasa. Asta mai ales la inceput cand totul e nou si cand incerci si din una si din alta. In rest multi biscuiti, pepsi, alune si alte lucruri nesanatoase numai bune pentru a da energie unor ciclisti infometati.

Drumul in schimb e chiar spectaculos si variat, e incredibil cat de mult se schimba peisajul de la vale la vale in functie de cantitatea de precipitatii, astfel incat in interval de cativa zeci de kilometri treci de la jungla cu maimute, la dealuri aride sau la paduri de pini ce te fac sa crezi ca esti undeva in Romania. Zilele trec, kilometrii se scurg cu spor, noi ajungem sa ne simtim mai in largul nostru in India si incet, incet intram mai adanc in munte, pana cand din Kalpa zarim pentru prima data primul varf de peste 6000 de metri, Kinner Kailash.

Drumul catre India a inceput cu un detour prin Frankfurt, patria zburatoarelor de la Lufthansa.

Drumul catre India a inceput cu un detour prin Frankfurt, patria zburatoarelor de la Lufthansa.

Cei 3 indieni mecanici si cele doua biciclete gata drum in spate.

Cei 3 indieni mecanici si cele doua biciclete gata drum in spate.

Camera de hotel gasita in mahalaua din Chandigahr.

Camera de hotel gasita in mahalaua din Chandigahr.

Primul contact cu muntii din departare.

Primul contact cu muntii din departare.

Zeul personal.

Zeul personal.

Dal Makhani si Mix Veg, prima masa intr-o serie de pranzuri care de care mai picante.

Dal Makhani si Mix Veg, prima masa intr-o serie de pranzuri care de care mai picante.

Calea ferata catre Shimla, pe langa care am pedalat pret de doua zile.

Calea ferata catre Shimla, pe langa care am pedalat pret de doua zile.

La locul de scandal din Shimla (Scandal Point)

La locul de scandal din Shimla (Scandal Point)

Relaxarea din extrasezon.

Relaxarea din extrasezon.

Inghesuiala si culoare.

Inghesuiala si culoare.

In cautarea unui petec de umbra.

In cautarea unui petec de umbra.

Regula numarul 1 in traficul din India: "BLOW HORN!!!".

Regula numarul 1 in traficul din India: "BLOW HORN!!!".

Locul perfect de cort.

Locul perfect de cort.

Gospodarirea de seara.

Gospodarirea de seara.

Prima bicicleta noua pe care o am avut-o pana acum.

Prima bicicleta noua pe care o am avut-o pana acum.

DSC_6236.jpg

Inapoi printre paduri si racoare, pe undeva pe la 2500 de metri.

Inapoi printre paduri si racoare, pe undeva pe la 2500 de metri.

DSC_6248.jpg

DSC_6256.jpg

Criza de locuri de cort are un motiv cat se poate de intemeiat.

Criza de locuri de cort are un motiv cat se poate de intemeiat.

Hanuman.

Hanuman.

Raul Sutlej, pe malul caruia am inaintat vreme de 2 zile.

Raul Sutlej, pe malul caruia am inaintat vreme de 2 zile.

Birds of prey.

Birds of prey.

Planuri.

Planuri.

DSC_6308.jpg

De la pini la jungla, si inapoi la pini.

De la pini la jungla, si inapoi la pini.

Mega conurile de himalaya.

Mega conurile de himalaya.

DSC_6347.jpg

Suspendat.

Suspendat.

DSC_6371.jpg

Pranzul zilei, pe drum spre Recong Peo.

Pranzul zilei, pe drum spre Recong Peo.

Dugheana tipica unde se mananca pranzul prin India himalaiana.

Dugheana tipica unde se mananca pranzul prin India himalaiana.

Cravata a ramas din pacate inapoi in tara....

Cravata a ramas din pacate inapoi in tara….

DSC_6389.jpg

Loc de cort post industrial, echipat cu cap de pod naruit si cu resturi de fier forjat.

Loc de cort post industrial, echipat cu cap de pod naruit si cu resturi de fier forjat.

Pace si prietenie?

Pace si prietenie?

Inghesuiala mare.

Inghesuiala mare.

In departare Kinner Kailash pe urcusul spre Kalpa.

In departare Kinner Kailash pe urcusul spre Kalpa.

Viitori profesori la festivalul local de folclor din Kalpa.

Viitori profesori la festivalul local de folclor din Kalpa.

Lung-ta, sau calul vantului.

Lung-ta, sau calul vantului.

Budhism si Hinduism, usa in usa.

Budhism si Hinduism, usa in usa.

Detalii.

Detalii.

DSC_6438.jpg

DSC_6439.jpg

DSC_6440.jpg

Ceea ce avea sa fie cea mai ok camera din India, la exorbitantul pret de 13 euro. Cateodata ajuta sa mergi in extrasezon.

Ceea ce avea sa fie cea mai ok camera din India, la exorbitantul pret de 13 euro. Cateodata ajuta sa mergi in extrasezon.

Din nou gata de drum, spre Spiti.

Din nou gata de drum, spre Spiti.

Drumul catre Leh

Mai e mai putin de o zi pana la plecarea spre Himalaya Indiana iar panica plecarii si a pregatirilor pe ultima suta de metri s-a instalat aproape complet. Climax-ul va fi probbil in seara de joi cand vom incerca sa punem cap la cap bagajele pentru o luna de biciclit prin prin Himchal Pradesh, Ladakh si prin Jammu si Kashmir. Uitandu-ma in spate cred ca aproape orice plecare e legata de o avalansa de lucruri pe care te straduiesti sa le rezolvi pe ultima suta de metri si pe care nu ai reusit sa le termini niciodata inainte de plecare. Dar tot din experienta ultimelor plecari stiu la fel de bine ca nu e chiar musai sa termini totul si ca multe din ele se pot rezolva foarte bine si pe drum. Dar deocamdata, panica!

Planul e destul de simplu, vineri dimineata zburam spre New Dehli, de acolo luam autobuzul spre un oras de la poalele muntilor, ne cumparam biciclete indiene sub 200 de euro si de acolo incepem sa ne indreptam incet spre Ladakh si catre Leh. De aici daca ramane timp si daca pasurile de 5000 de metri pe care trebuie sa le trecem nu o sa ne puna capac speram sa avem timp sa coboram si spre Kashmir si Srinagar.

RutaIndia.jpg

Legat de zbor trebuie sa recunosc ca faptul ca zburam pana acolo se simte putin ca si cum am trisa, cel putin in comparatie cu orice calatorie care te poarta pe uscat. E complet pierduta insiruirea de tari, granite si obiceiuri si e ca si cum te-ai teleporta brusc intr-un alt colt alt pamantului. Poate si de asta ma intreb cat timp o sa dureze pana cand o sa ne deconectam si pana cand o sa intram complet in modul de calatorie.

In schimb poate cea mai mare diferenta fata de drumul din anii trecuti din Asia Centrala e timpul scurt, intr-o luna vrem sa ajungem si pana la capatul Indiei si sa ne si intoarcem inapoi de acolo, asa ca tare mi-e frica ca senzatia de a avea tot timpul din lume va fi una greu de gasit in calatoria ce urmeaza.

In schimb visez la momente in care transpirati si cuprinsi de oboseala unei zile petrecute in sa vom pune cortul undeva la capatul lumii inconjurati de varfuri de 6000 de metri.

Si privind obiectiv sunt destul de multe semne de intrebare care fac ca totul sa se simta ca o mica aventura: oare vom gasi biciclete indiene care sa se incadreze in buget si care sa nu cedeze dupa cateva sute de kilometri, oare nu vom ingheta in inceputul de toamna himanalayana, oare vom avea timp suficient pentru a ne aclimatiza pentru pasurile inalte pe care le avem in drum si oare vom reusi sa ne intoarcem la timp din capatul Indiei pana inapoi in New Dehli?… Ramane de vazut.

Foto credits: Joshua Cunningham. , pe care l-am intalnit acum un an de zile in Bishkek si care a continuat mai departe calatoria spre Vest. O fotografie chiar poate face cat 1000 de cuvinte.