Category Archives: Fagaras

DSC_0136_01

Capul Barsei din muntii Taga si o ora de magie in fata Craiului.

Fuioarele de ceata ce se ridica dinspre Crai ne cuprind fix cand ajungem la stana de langa capul Barsei, varf asezat intre Barsa lui Bucur si Barsa Fierului. Tot ce vedem e o ceata laptoasa si un soare ce apare din cand in cand printre straturi, dar cu toate astea pastram speranta ca in mod improbabil ceata se va ridica. Dar pana atunci ne imbracam cu toate hainele care le avem la noi si ne asezam pe prispa stanei transformate in grajd si asteptam. Frigul si umezeala ne intra usor in oase si odata cu ele si convingerea ca nu mai putem ramane prea mult pe aici fara a dardai de frig. Dar ar fi totusi pacat pentru toata urcarea facuta pana aici.

Dar cu toate astea improbabilul se petrece si soarele incepe sa apara din ce in ce mai puternic prin ceata, iar in interval de cateva minute trecem de la o ceata buna de taiat cu cutitul la un cer de un albastru de toamna spre depresiunea Brasovului.

Sunt incredibil de frumoase momentele de genul acesta, cand ai parte de o bucatica din frumusetea lumii intr-un mod in care iti atinge sufletul. Nu se intampla mereu, caci e nevoie de o anumita lumina pentru pentru ca frumusetea asta ascunsa sa fie vizibila. E nevoie uneori de nori si de ceata care sa danseze doar pentru tine. E nevoie de liniste in varf de munte. Si e nevoie sa ai acel ceva pentru a vedea frumusetea asta si pentru a putea rezona cu ea. Iar atunci cand se intampla, si cand mai ai langa tine unul sau mai multe suflete care rezoneaza pe aceasi lungime de unda in fata acestor lucruri e pur si simplu magie.

Si nu, din pacate nu cred ca e un lucru inascut in mod egal in toti oamenii, iar civilizatia moderna si traiul intr-un oras pot omori destul de usor capacitatea de a vedea aceste lucruri. Sunt oameni care s-au nascut si care au trait toata viata in orase si pentru care traiul intre 4 pereti devine normalitate. Oare teleportati in varf de munte ei ar putea simti aceleasi lucruri? Sincer ma cam indoiesc caci altfel ar cauta aceste lucruri.

Dar trecand la aceste ganduri si revenind la varful de munte cu nume deloc imbietor trebuie sa recunosc ca ai parte aici de una din cele mai interesante perspective spre Crai si Bucegi. Iar Craiul, spre deosebire de alti munti mi se pare ca se vede cel mai bine de peste drum, dinspre Fagaras, in orele apusului. E un loc in care cu siguranta vom reveni.

Track si date aici:

https://www.strava.com/activities/1876418672

Padurea se schimba usor usor in straie de toamna. Probabil urmatoarele 2 saptamani vor reprezenta apogeul.

Padurea se schimba usor usor in straie de toamna. Probabil urmatoarele 2 saptamani vor reprezenta apogeul.

Poieni neasteptat de frumoase pe dealul Ciuma.

Poieni neasteptat de frumoase pe dealul Ciuma.

Privind Craiul de peste drum

Privind Craiul de peste drum

DSC_0102.jpg

Casuta din varf de deal.

Casuta din varf de deal.

Perspective.

Perspective.

Atat de salbatic si totusi atat de aproape de casa.

Atat de salbatic si totusi atat de aproape de casa.

Jocul cetii si o noua stana ce ne apare in cale.

Jocul cetii si o noua stana ce ne apare in cale.

Inca putin pana pe varf si un soare ce pare sa fie din ce in ce mai puternic.

Inca putin pana pe varf si un soare ce pare sa fie din ce in ce mai puternic.

Un pic de magie.

Un pic de magie.

DSC_0203.jpg

Peste drum, maiestuos, Craiul.

Peste drum, maiestuos, Craiul.

Panoramic, si nu din avion.

Panoramic, si nu din avion.

DSC_0213.jpg

Schimbarea culorilor.

Schimbarea culorilor.

Ultima repriza de soare.

Ultima repriza de soare.

Happy shiny people.

Happy shiny people.

DSC_0255.jpg

Absorbim ultimii stropi de caldura.

Absorbim ultimii stropi de caldura.

De aici tot la vale.

De aici tot la vale.

DSC_9526

Muchia Dragusului si Muchia Sambetei, jocul norilor de Fagaras

Fagarasul m-a asteptat rabdator cam de cand ne-am mutat in Brasov. I-am promis atunci ca voi ajunge des, ca ii vom explora muchiile nordice si traseele mai putin batute, dar mi-am vandut sufletul bicicletei. Si totusi el n-a zis nimic. L-am inconjurat in lung si in lat cu cursiera primavara, apoi i-am explorat cateva din vaile sudice cu bicicleta in spate, ori partea domoala a crestei, de dupa varful Urlea in saua MTB-ului, dar creasta si muchiile nordice ce se ridica abrupt din campie ramaneau in continuare pe lista de asteptare. Si totusi si el e pretentios, cere vreme buna si stabila pentru ca o tura sa aiba sens. Si aceasta se prefigura, intr-un final, la mijloc de august, cand in sfarsit deluviul varatec al lui 2018 s-a hotarat sa inceteze.

Cum zona Sambata-Urlea oferea suficiente combinatii de trasee, ne hotaram sa o transformam in destinatia noastra.
Documentatia este minima. Facem cateva poze cu harta Fagarasului de la BelAlpin pe care o aveam acasa, parcam masina la inceputul Muchiei Dragusului, ne facem loc printre tarabele ce vindeau icoane cu Arsenie Boca si promisiuni de mantuire cu muzica religioasa si cautam inceputul traseului turistic marcat cu PR.

Poteca incepe hotarat si o tine asa cam o ora, pana ce debuseaza intr-un drum mare si lat de exploatare, drum pe care aveam sa il urmam pana la liziera padurii. Bucatile mai abrupte alterneaza cu portiuni aproape plate si marginile ii sunt pline de tufe de mure si zmeura. Mancam incredibil de multe mure, ajungem sa facem nazuri si sa le alegem doar pe cele mari si batute bine de soare ce se transformau in gem de cum atingeau cerul gurii. Pentru diversitate mai bagam si cate o zmeurica. In pauzele de mancat, mai si urcam, nu de alta, dar vrem sa ajungem si la afinele de mai sus :).

La marginea padurii, destul de sus fata de asteptarile noastre gasim casa de vanatoare de pe Muchia Dragusului, o inspectam si apoi pornim mai departe, bucurosi ca am scapat de aerul sufocant dintre copaci si de acum incolo zarile se vor deschide putin cate putin si vantul ne va racori. In stanga avem Muchia Sambetei, in dreapta Muchia Zanoaga, iar in fata noastra…tufele de afine de care ne impiedicam cat ai zice pauza. Afinele sunt mai migalos de cules si nu foarte bine facute (inca), asa ca depasim rapid zona. Cam in doua saptamani (deci fix la ProPark) vor fi la apogeu. O sa fie oare si proba speciala de cules si mancat afine :) ?!?

Mure din belsug, mure cum nu-mi amintesc sa mai fi mancat vreodata. Poate au fost bune si cele doua luni de ploi la ceva..

Mure din belsug, mure cum nu-mi amintesc sa mai fi mancat vreodata. Poate au fost bune si cele doua luni de ploi la ceva..

Ajungem pe un promontoriu de unde poteca marcata se lasa in stanga, de-a coasta si Radu propune sa urcam matematic pe muchie. Dupa cateva scurte vociferari il urmez si avem parte de o muchie usoara, in mare parte inierbata, care insa ne ofera perspective largi asupra peisajelor din jur. In dreapta noastra se casca adanca si ingusta Valea Vistisoarei strajuita fiind pe celalalt mal de Muchia Zanoaga, stancoasa si puternica in partea ei superioara. In stanga se deschide larga si blanda Valea Sambetei, iar peste drum, culmile domoale ale muchiei omonime.

Periplul nostru linistit sfarseste in fata unui varf stancos ce precede practic Curmatura Racorelor (dar noi nu stiam asta). Cum o continuare matematica presupunea probabil un rapel si o ceata vremelnica, ce nu se mai da dusa, nu ne lasa sa ne orientam, ne retragem pe un valcel abrupt dar inierbat. Pe la jumatatea coborarii, am impresia, fugitiv, ca vad un stalp de marcaj intr-o sa, insa ma gandesc ca privirea imi joaca feste, asa caci continuam sa pierdem diferenta de nivel pana ce pantele se mai imblanzesc. Acum, dintr-un unghi mai favorabil ne dam seama ca ceea ce am vazut chiar era un stalp de marcaj ce marcheaza probabil Curmatura Racorelelor, insa cum este deja ora 19.00 si cum caldarea de sub noi adaposteste 2 ochiuri mici de apa si cateva praguri de iarba, hotaram sa lasam Lacul Vistisoara pentru o urcare ulterioara, eventual pe vala omonima, si sa dormim aici. Nu mica ne e mirarea cand, coborand in firul unui parau, dam si de marcajul PA ce leaga Valea Sambetei de Curmatura Racorelelor.

Cu marea de nori la picioare si cu cateva minute inainte de a fi din nou invaluiti de ceata.

Cu marea de nori la picioare si cu cateva minute inainte de a fi din nou invaluiti de ceata.

Oprind din vreme, avem deci timp sa ne instalam comod si sa asteptam pur si simplu ca ceata sa se ridice de pe vai si aerul sa se coloreze in nuantele de roz si albastru ale apusului. Peretele Galasescului ne strajuie dormitorul. Seara aduce cu ea si frigul, asa ca ne refugiem pana la urma in cort unde avem in meniu somn de voie pana a doua zi dimineata.

Unul din plusurile locului de cort ales este acela ca, fiind destul de sus, pe clinurile unui versant, practic este scaldat in soare inca de dimineata. Nu trebuie sa asteptam prea mult ca lumina sa ne gaseasca (oricum asta ar fi durat mult mai mult in caldarea Vistisoarei), asa ca la ora 7.30 suntem deja in picioare si ne incepem ziua cu o salata de legume, mancata sub un cer albastru fara pata.

Momentan coboram spre Valea Sambetei, pe o poteca marcata bine, dar destul de firava si plina de vegetatie, semn ca nu sunt prea multi drumeti care sa se abata prin locurile astea. Locurile sunt pline de afine, mai bune ca cele din ziua anterioara, caci versantii pe care suntem vad mai mult soare.

In Valea Sambetei e inca liniste, oile de la stana aflata mai sus de cabana nici macar nu au plecat la pascut, asa ca dupa o scurta deliberare pornim in sus, spre Varful La Cheie Bandei. Urcusul merge placut, pe versanti molcomi si detaliile caldarii Sambetei ni se deschid progresiv. Coltul Balaceni creste sub privirea noastre, Ferastra Mare coboara, si cu mai putin efort decat ne-am asteptat ajungem sub varf. Aici descoperim o poteca marcata cu PA ce continua pe sub Muchia Sambetei, insa noi facem un ocol pana pe varf, pentru un brunch si pentru panoramele largi asupra crestei Fagarasului. Se vede clar intregul sector Urlea- Moldoveanu, muchiile nordice, progresiv mai accidentate pe masura ce privirea aluneca spre vest, vaile sudice, inclusiv frumoasa Valea Bandei pe care mi-am facut ucenicia in ale bikepacking-ului.

Dupa o pauza de admirat si bronzat revenim in poteca marcata pe care o urmam la pas, un parcurs facil ce ne conduce putin mai sus de refugiul Cataveiu. De aici marcajul nu ne mai ajuta, asa ca revenim pe Muchia Sambetei pe care o urmam matematic beneficiind de plaiuri inierbate. Ne oprim deasupra unei mase destul de compacte de jnepeni, fix in punctul in care din muchia principala se desprinde spre stanga Piciorul Sambetei, pe care intentionam sa si coboram. Faptul ca e mai scurt si ne va scoate direct in Valea Sambetei compenseaza cu faptul ca harta nu arata nici urma de poteca pe acolo. Fiind o muchie clara, ne e greu sa credem ca nu va fi o poteca ciobaneasca / vanatoreasca/ de afinari. Asa ca ocolim gratios jenpenii pe flancul stang, intr-o curba larga, literalmente fara sa ne atingem de ei si intram intr-un lan de afine si ienupar, apoi pe niste pante golase cu pietre si turba, ca mai apoi sa debusam intr-un lan de iarba mare, pana la brau. Radu trece la conducere si combina niste trase urmand niste poteci de animale si tintind spre niste copaci mari de la liziera padurii. Aici ne impedicam si de cele mai mari si mai gustoase afine din tura si ne gandim ca sigur trebuie sa dam peste ceva poteca de afinari. Banuielile ne sunt confirmate cand in padurea rara de brad, urmam un fir de poteca serpuita si intrerupta, dar pe care gasim 2 PETuri, semn clar al piciorului omenesc. Problema este ca poteca, ce probabil tinea muchia avea sa fie intrerupta de o zona vasta de cazaturi, ce ne forteaza sa ocolim cand pe stanga, cand pe dreapta. Radu pare reactivat, dupa ce toata tura s-a vaitat ca a fost lung, ca e mult de coborat, ca trekkingul nu e de el. In lumea asta pierduta pare in elementul lui. Mie nu imi place, dar n-am ce sa fac. Ma antrenez moral pentru ProPark si incerc sa imi tin gura si sa nu comentez deciziile navigatorului sef. La un moment dat, ajungem la un marcaj forestier pe care insa il urmam vremelnic caci moare si el (sau cel putin asa credem noi) odata ce depaseste zona problematica si iese intr-o padure normala. In mare, timp de 2 ore si mai bine nu am facut decat sa sarim copaci, ocolim cazaturi, sa ne strecuram intre crengi ori prin iarba mare, sa coboram abrupt sau sa traversam la rama si calcai si recunosc ca eu m-as fi pierdut de 10 ori in padurea aia. Bine, de fapt, daca as fi fost singura nici macar nu as fi parasit poteca marcata.

Candva, Radu cere o pauza, dar eu il zoresc, caci ne omoara mustele. Ma aleg si cu 2 muscaturi de viespe (noroc ca nu sunt alergica). La un moment dat situatia se complica, caci pantele devin din ce in ce mai abrupte, semn ca ne apropiem de drum. Apa se aude clar in stanga noastra si dupa ceva bajbaieli, vedem si drumul. De pe Coltii Cremenii n-am mai tras o balaureala maxima ca asta, si cred ca va mai dura inca 7-8 ani pana la urmatoarea. Radu gaseste cea mai domoala panta abrupta ce coboara spre drum si incet si controlat pierdem altitudine, pana ajungem cam la 7-8 metri deasupra apei. Intre noi si drum este o apa de traversat, dar asta e cea mai mica problema. Problema adevarata este ca intre noi si apa e si un prag de 3-5 metri (depinde de zona). Cel mai sigur e pe o panta de pamant si iarba pe care, daca ne intindem cat suntem de lungi nu putem aluneca prea mult. Cu ceva inginerii formate dintr-un fel de coarda improvizata din geci si pantalonii lungi de dormit coboram rucsacurile, apoi Radu coboara primul, iar apoi eu. Mare minune ca fix in acel 10-20 de minute cat ne-am invartit noi pe acolo nu ne-a vazut nimeni din drum. Dar ce om normal s-ar uita pe versantul opus si ar banui ca doi indivizi apar din negura padurii, de acolo de unde nici urma de poteca si nici urma de om nu se vede. Oh well, dupa ce am ajuns in talveg, traversam apa, fara sa ne udam, si ne luam un moment de respiro in drum. Radu aranjeaza cu un posesor de Jeep sa ma ia pana la manastire, omul e de treaba si ma duce chiar pana la masina, apoi plec sa il recuperez pe Radu si terminam weekendul in blocaj in Vladeni. Nu imi vine sa cred, dar aparent asta e coada pana in Codlea, ceva ce nu am mai vazut de cand bateam in fiecare weekend Valea Prahovei. Aproape ca imi doresc, in mod egoist, sa se termine perioada concediilor, sa revenim la normal.

Pana una alta, mai sunt cateva zile de vara, ce vor trebui exploatate la maxim. Si daca avem noroc de vreme buna, un alt weekend tomantic in Fagaras.

Track si date aici:

https://www.strava.com/activities/1769768477
https://www.strava.com/activities/1769788339

Text:
Mihaela.

Mure din belsug, mure cum nu-mi amintesc sa mai fi mancat vreodata. Poate au fost bune si cele doua luni de ploi la ceva..

Mure din belsug, mure cum nu-mi amintesc sa mai fi mancat vreodata. Poate au fost bune si cele doua luni de ploi la ceva..

Iesirea din padure, cu muchia Zanoaga in fundal, urmatoarea pe lista.

Iesirea din padure, cu muchia Zanoaga in fundal, urmatoarea pe lista.

Muchia Dragusului in stanga, Valea Vistisoarei si Muchia Zanoagei.

Muchia Dragusului in stanga, Valea Vistisoarei si Muchia Zanoagei.

Moment de odihna la refugiul de pe muchie.

Moment de odihna la refugiul de pe muchie.

Castigam altitudine iar ceata incepe sa se joace pe langa noi.

Castigam altitudine iar ceata incepe sa se joace pe langa noi.

Un loc de cort de 5 stele.

Un loc de cort de 5 stele.

Jocul norilor la apus.

Jocul norilor la apus.

DSC_9498.jpg

De dimineata, privind spre peretele Galasescului.

De dimineata, privind spre peretele Galasescului.

Mult e pana jos in caldarea Sambetei, si mult e de urcat la loc.

Mult e pana jos in caldarea Sambetei, si mult e de urcat la loc.

Spre Cheia Bandei, pe un traseu surpinzator de placut.

Spre Cheia Bandei, pe un traseu surpinzator de placut.

Rhododendroni infloriti a doua oara, la inceput de august, in Fagaras.

Rhododendroni infloriti a doua oara, la inceput de august, in Fagaras.

Fagarasul incepe sa se imbrace in culori de toamna.

Fagarasul incepe sa se imbrace in culori de toamna.

Coborarea pe piciorul Sambetei, prin paduri cvasivirgine. Sa spune doar ca tare ne-am fi dorit macar o urma de poteca in orele ce au urmat.

Coborarea pe piciorul Sambetei, prin paduri cvasivirgine. Sa spune doar ca tare ne-am fi dorit macar o urma de poteca in orele ce au urmat.

IMG_20180805_173234

Zmeura, Afine, Salbaticie si Carry-Bike in Fagaras

Verticalitatea muchiilor Fagarasene ni se dezvaluie pe masura ce pasim printre pietre pe poteca ciobaneasca ce urca spre refugiul Berevoescu. Bicicletele par mai grele si mai incomode cu fiecare suta de metri castigata si trebuie sa recunoastem cu totii ca nu-i deloc usor sa cari bicicleta in spate vreme de aproape doua ore fara un rucsac de care sa o sprijini. Mike e singura care are si rucsac si a incropit si un sistem in care bicicleta sta pe el fara nici un fel de ajutor.

Dar noi suntem usori si rapizi (poate mai putin) asa ca trebui sa strangem din dinti pe masura ce mainile amortesc si pe masura ce cadrul isi lasa forma pe umeri si pe spate. Iar norii de furtuna ce par ca s-au intepenit peste Iezer ne fac sa ne ingrijoram putin legat de cat de usori suntem si de cat de putine haine avem dupa noi. Nu de alta, dar pe creasta adie un vant rece care in combinatie cu o ploaie neasteptata ne-ar face destul de repede sa dardaim de frig.

In schimb trebuie sa recunosc ca-mi place la nebunie pustietatea din partea estica a Fagarasului si din triunghiul format de Iezer, Crai si Fagaras. Sunt locuri prin care lumea ajunge mai greu, locuri ce par sa fie usor, usor recastigate de natura salbatica.

Cel mai bun exemplu e foretierul din partea nordica a Pecineagului, forestier pe care l-am gasit incredibil de napadit de iarba si de copaci tineri. Alt exemplu e drumul forestier ce urca spre Berivoiu, drum ce fost pe alocuri complet distrus de ploile din ultima luna. Inca nu-mi vine sa cred ca acum 2 ani urcam cu spor cu bicicleta prin locuri prin care acum e albie de rau. La fel de surpinsi cred ca sunt si ciobanii de la stana care au ramas cu un Aro blocat sus. Nu-i nimic, vine buldozerul si ii salveaza dar noi nu putem sa ne intrebam si ce alte drumuri si poteci au fost maturate de ploi.

In schimb tura pana aici a avut toate incredientele unei ture perfecte de fara, vreme buna, zmeura din belsug, o baie in lacul Pecineagu, afine din plin, salbaticie multa si lume putina.

Incepem in cele din urma si coborarea spre Comisul si dureaza putin pana cand ne asezam din nou pe biciclete dupa ce le-am carat atat de mult in spate. In departare abruptul calcaros al Craiului e inca in soare, rotile musca in pamantul iar noi incercam sa ocolim bolovanii mai mari si smocurile de iarba si sa zburam cat cursiv la vale.

Trebuie sa recunosc ca sunt putine locuri in Romania care imi plac mai mult pentru MTB iar coborarea pana in Rudarita da un pic de sens carry-bike-ului din orele anterioare. Continua, lunga, provocatoare, cu Pecineagu stralucind sub noi, cu Craiul in fata. Tot ce ti-ai putea dori.

Track si date aici:

https://www.strava.com/activities/1752072073

Tehnica Florin Mija de a cara bicicleta in spate.

Tehnica Florin Mija de a cara bicicleta in spate.

De veghe in lanul de brusturi, asteptand sosirea urmatoarei biciclete carate in spate.

De veghe in lanul de brusturi, asteptand sosirea urmatoarei biciclete carate in spate.

Zmeura din belsug si prima pauza la mai putin de o ora de la plecare.

Zmeura din belsug si prima pauza la mai putin de o ora de la plecare.

Tot la vale spre Pecineagu.

Tot la vale spre Pecineagu.

Dam si de fragute, ce e drept, mai putine.

Dam si de fragute, ce e drept, mai putine.

Din categoria acum 2 ani era un drum pe aici. Dar tehnic si frumos chiar si acum.

Din categoria acum 2 ani era un drum pe aici. Dar tehnic si frumos chiar si acum.

Pauza de baie pe malul lacului, cu apa incredibil de curata si cu munti in jur.

Pauza de baie pe malul lacului, cu apa incredibil de curata si cu munti in jur.

Balaceala.

Balaceala.

Aproape ca la mare.

Aproape ca la mare.

Urcand pe vale spre Berevoescu prin locuri prin care acum 2 ani era un forestier aproape impecabil.

Urcand pe vale spre Berevoescu prin locuri prin care acum 2 ani era un forestier aproape impecabil.

Cam asa ar fi trebuit sa arate de sus pana jos.

Cam asa ar fi trebuit sa arate de sus pana jos.

Inca un pic pana la stana, creasta in departare si un Aro blocat al ciobanilor.

Inca un pic pana la stana, creasta in departare si un Aro blocat al ciobanilor.

IMG_20180805_150103.jpg

Spre creasta!

Spre creasta!

Vine timpul sa luam si bicicletele in spate.

Vine timpul sa luam si bicicletele in spate.

Felul 2, afine din belsug.

Felul 2, afine din belsug.

Hike-a-Bike

Hike-a-Bike

Inca putin pana in creasta.

Inca putin pana in creasta.

Norii amenintatori ce au ramas din fericire blocati in Iezer.

Norii amenintatori ce au ramas din fericire blocati in Iezer.

Moment de respiro.

Moment de respiro.

Tot la vale de aici.

Tot la vale de aici.

Coborari si privelisti de vis.

Coborari si privelisti de vis.

Cu Pecineagu la picioare.

Cu Pecineagu la picioare.

Sfarsit de zi, la Plaiul foii dupa una din cele mai frumoase zile din vara asta.

Sfarsit de zi, la Plaiul foii dupa una din cele mai frumoase zile din vara asta.

DSC_7010

Cu bicicletele prin Podisul Hartibaciului, fata in fata cu Fagarasul

Sau locuri unde nu exista KOMuri, segmente de Strava, dar pustiul compenseaza cu imaginea Fagarasului pe fundal, drumuri salbatice si sate rupte din romanele lui Preda, Petrescu si Rebreanu

Sunt putine momente in an in care Fagarasul e mai frumos de la poale decat de pe creste, insa finalul lui aprilie cand verdele crud al padurii se suprapune peste albul de la peste 1500 m, precum si finalul de octombrie, cand prima zapada cazuta pe munte are parca doar menirea de a tempera focul galben-roscat de care sunt cuprinse moliciunile podisului Hartibaciului sunt scurte intervale in care parca muntele e poate chiar mai frumos vazut de peste drum.

Recunosc ca documentarea pentru plimbarea de fata a fost minima. A fost mai degraba ceva impulsiv in stilul “hai sa aruncam un sac de dormit in bagaj si sa o luam din loc”. Am plecat din orasul Fagaras cu directia vest, intr-o explorare slow a drumurilor care lipsesc din Google Maps, de pe harti si chiar din jurnale. Nu stiam nici cat de departe putem ajunge, nici unde ne va prinde noaptea. Aveam in fata doar o harta alba pentru noi, culmi pe care le banuiam traversate de drumuri, chiar si cand acestea lipseau aparent ori cand localnicii ne spuneau ca nu putem razbi. De cand ne tot facem veacul pedaland pe coclauri, am rescris vorba “crede si nu cerceta” in “vezi mai intai cu ochii tai, si decide mai apoi”.

Mica noastra aventura de o zi jumate a inceput pasnic pe drumul asfaltat dintre Fagaras si Calbor. Drum bun, lipsit de trafic ce sare un deal de unde avem pentru prima oara o perspectiva larga asupra Fagarasului, dar si a culmilor din fata. Pe termen scurt identificam o culme clara partial deschisa, partial impadurita pe care intentionam sa o urmam. Suntem destul de siguri ca pe culme exista si un drum de pamant. Totul e sa ne dam seama cum sa urcam si sa il intersectam. In orice caz, intr-un asemenea teren nou, orice deal e o oportunitate pentru o vedere de ansamblu si o planificare a urmatoarelor ore. Pe termen lung ne dam seama ca vom avea o panorama superba asupra Fagarasului, si ca am ales unul din cele mai bune locuri pentru weekendul de fata.

In Calbor, la marginea satului gasim o doamna care ne indruma pe un drum de pamant si iarba ce ar urma sa ne urce pe deal. Drum cinstit, pe care urcam cu foaie mica. Ne spune ca drumul sare practic dealul si coboara pe partea cealalta in Rotbav.

Nu mica ne e mirarea cand ajunsi in culme gasim printre altele o borna de piatra cu marcaj BR. Momentan aparitie sporadica, insa marcajul ne va insoti pe mai bine de 70% din tura. Cea mai dificila parte cand drumurile lipsesc de pe harti ori GPS ramane sa hotarasti la intersectii/ bifurcatii ce varianta sa alegi. In afara de regula drumului mai mare, nu prea ai alte repere si nu poti niciodata sa stii cand parcursul bun va fi intrerupt de o exploatare si se va transforma in 2 santuri pentru rotile imense ale tractorului cu care s-au tras lemne.

Cu primul segment de padure avem noroc, caci ne insoteste un marcaj atipic (patrat alb) ce mai mult ca sigur precede adevaratul marcaj BR. Ma intriga aceasta alegere caci parca as pastra banda rosie pentru adevaratul traseu de creasta din Fagaras si as fi folosit o alta culoare pentru marcajul de pe dealurile pe care ne plimbam noi.

DSC_7015.jpg

Coboram in Cincsor si dupa o scurta pauza la magazinul satului reluam urmarirea marcajului BR care ne conduce pe un forestier bun ce se afunda in padure. Verdele proaspat si suculent ne umple de energie. Renuntam sa mergem spre Ghergheal si ramanem fani BR ce ne conduce deasupra satului Rucar. Aici avem o perspectiva foarte frumoasa peste Fagaras si ochim o culme de deal izolata ce pare numai buna pentru un apus si un rasarit cu muntele cel mare sub ochi. Pentru ca mai avem ceva timp coboram scurt pana in satul ascuns la picioarele noastre, pe care il identificam mai mult cu ajutorul turlei bisericii ce se iveste printre florile albe ale unei livezi aninate deasupra primelor case. Cumparam mancare pentru seara si dimineata si revenim pe dealuri.

Nu cadem deloc la pace in ceea ce priveste locul de cort caci combinatia dorita de noi (vedere spre Fagaras, ferit de vant, departe de stana, cu copaci pentru hamac si iarba proaspata pentrul salteluta lui Radu) este imposibil de gasit prin locurile astea. Pana la urma fiecare mai lasa ceva de la el si ne facem culcusul pe un petec de iarba curatat bine, cu spatele la Fagaras.

A doua zi peisajul se schimba. Mai multe dealuri golase, mai putina padure, mai multe turme (cred ca in aprilie-mai se pasuneaza intensiv pe aici, iar cand iarba se usuca pe dealuri ciobanii urca oile la munte) si mai greu de navigat. BR e pierduta si navigam mai mult la inspiratie pana deasupra satului Somartin. Fagarasul desi aceleasi, arata diferit pe masura ce pedalam spre vest caci alte muchii si varfuri ajung in prim-plan. Acum avem perspective spre zona cea mai alpina, cuprinsa intre Vistea si Negoiu.

In Sasaus pierdem din nou marcajul insa ne descurcam binisor si coborarea finala o facem in Sacadate de unde traversam DN-ul spre Porumbacu. Pentru ca mai intra ceva MTB ne continuam traseul pe o retea de forestiere ce leaga Porumbacu de Sus de Cartisoara, pentru o alta perspectiva, mai de aproape asupra vailor principale din Fagaras.

Din Cartisoara se poate continua pe sub munte pana spre Sambata, via Vistisoara si Manastirea Sambata, dar noi alegem asfaltul caci este deja orA 18.30 si in urmatoarele doua ore trebuie sa mancam sub roti 50 de kilometri scursi molcom prin satele de sub munte.

Revenim la masina dupa o cursa cu noaptea, in care bifurcatia mult dorita spre orasul Fagaras se incapatana parca sa apara.

In spatele nostru s-a consumat un apus frumos cu un soare mare si rosu si muntele sta acum din nou in spatele meu, invaluit in primele umbre ale noptii. El ne va astepta mereu, si la vara pentru cateva ture de trekking, si la toamna pentru alte ture de bicicleta, ba chiar si iarna, daca am redeveni prieteni cu zapada. Pana una alta tura de fata a reaprins parca scanteia MTBului in mine si sunt sigura ca haiducia pe care o planificam pentru 1 mai va repune relatia cu MTBul pe fagasul ei normal.

Track si date aici:

https://www.strava.com/activities/1523044781
https://www.strava.com/activities/1525849193

Prima intalnire cu deaurile si padurile din partea sudica din Podisul Hartibaciului.

Prima intalnire cu deaurile si padurile din partea sudica din Podisul Hartibaciului.

Sunt putine momente in care padurile de foioase arata ca in imagine. In mai putin de 2 saptamani aproape tot verzisul de la sol dispare fiind inlocuit de intunecimea padurii.

Sunt putine momente in care padurile de foioase arata ca in imagine. In mai putin de 2 saptamani aproape tot verzisul de la sol dispare fiind inlocuit de intunecimea padurii.

Locuri ce arata intr-un mare fel.

Locuri ce arata intr-un mare fel.

Tot la vale.

Tot la vale.

Joaca cu terenul, si trebuie spus ca impreuna ca desi avem dupa noi si sac de dormit si haine pentru seara, greutatea nu ne tine deloc inapoi.

Joaca cu terenul, si trebuie spus ca impreuna ca desi avem dupa noi si sac de dormit si haine pentru seara greutatea nu ne tine deloc inapoi.

Prin paduri prin care nu pare sa fi calcat nimeni de multa vreme.

Prin paduri prin care nu pare sa fi calcat nimeni de multa vreme.

In cele doua zile ne-am simtit ca si cum am fi pedalat cu ochii mintii prin Fagaras, deslusind varfuri si muchii si aducandu-ne aminte de momentele petrecute acolo.

In cele doua zile ne-am simtit ca si cum am fi pedalat cu ochii mintii prin Fagaras, deslusind varfuri si muchii si aducandu-ne aminte de momentele petrecute acolo.

Din nou la vale, spre depresiunea Fagarasului, pentru aprovizionarea de seara.

Din nou la vale, spre depresiunea Fagarasului, pentru aprovizionarea de seara.

Aici ar fi fost locul de bivuac de nu ar fi batut un vant destul de hain.

Aici ar fi fost locul de bivuac de nu ar fi batut un vant destul de hain.

In lipsa de alternative, improvizam.

In lipsa de alternative, improvizam.

Culorile rasaritului.

Culorile rasaritului.

DSC_7052.jpg

Pastoral.

Pastoral.

DSC_7067.jpg

Ar putea fi la fel de bine Elvetia, sau Kyrgystan.

Ar putea fi la fel de bine Elvetia, sau Kyrgystan.

Spre vest, tot timpul cu Fagarasul in fata.

Spre vest, tot timpul cu Fagarasul in fata.

Aproape de sfarsitul periplului nostru prin podis.

Aproape de sfarsitul periplului nostru prin podis.

De aici, tot la vale spre caldura din depresiunea Fagarasului.

De aici, tot la vale spre caldura din depresiunea Fagarasului.

Schimbam partile si forestiere cu cele de la poalele Fagarasului, de data aceasta cu tot cu rauri de trecut.

Schimbam partile si forestiere cu cele de la poalele Fagarasului, de data aceasta cu tot cu rauri de trecut.

Ultima geana de lumina.

Ultima geana de lumina.

Apusul zilei.

Apusul zilei.

DSC_1886

Doua zile in Fagaras printre rododendroni, Valea Zarnei si Creasta Estica

Asocierea bicicleta – creasta Fagarasului nu e prea intalnita. Fagarasul nu are neaparat cautare pe doua roti. Este mai mult un univers al trekkingului, zile lungi, rucsac mare sau incursiuni de o zi pe vai si muchii nordice. Doar pe sud sunt cateva circuite clasice, precum tura spre Curmatura Malita, si desi este brazdat de multe drumuri forestiere (si lungi) acestea nu au continuitate, terminandu-se cumva brusc in jurul altitudinii de 1300-1400 m. De acolo ori faci cale intoarsa, ori te angajezi intr-un lung push si carry bike. Cand am ajuns prima data la poalele Fagarasului cu gandul de a urca cu bicicleta in creasta alaturi de Radu, Dani si Doru, nu aveam, fara indoiala, nici cea mai mica idee in ce ma bag. A fost in egala masura greu si frumos. Salbaticia vaii Bandei, Craiul la apus si frumoasa bucata ciclabila de dinainte si de dupa Berevoescu au marcat amintirile mele din Fagaras. Cu toate astea in minte, m-am intors, pentru o noua explorare- de data asta Valea Zarnei. Pe scurt, pentru cine nu are rabdare sa citeasca intraga poveste, vrea doar un rezumat si sa dea scroll peste poze (da, sunt ok si cu asta): a fost din nou greu, frustrant si frumos. Greu pentru ca 600 m diferenta de nivel cu bicicleta in spate nu sunt ca 600 m diferenta de nivel in alergare, frustrant, pentru ca nu am tehnica, nu am incredere in mine si in modul in care pot sa strunesc bicicleta mai ales cand sunt in SPD-uri (si cand nu sunt, nu are niciun Dumnezeu, caci pantofii nu stau neam pe pedalele mininaliste) si frumos, pentru ca Fagarasul e unic, mare, roz la vremea asta si siret: cand e greul mai mare, iti scoate in cale o stana cu branza buna, un urs, un peisaj fain, ori cand frustrarea atinge cote maxime, o bucata faina in care stai pe bicicleta.

Mica aventura de fata nu ar fi fost posibila fara ajutorul lui Nico, Cindy, Suzi si Iustin, care ne-au dus pe noi si bicicletele noastre, pasageri, pana in Capataneni. Sambata dimineata Radu a luat startul la Vidraru Bike Challenge, eu, mai cumpatata si fara absolut nicio chemare spre concursuri anul asta, am decis sa ma menajez pentru incursiunea in adevaratul Fagaras. Spun adevaratul Fagaras, pentru ca traseul de concurs merge mai mult prin paduri si pe drumuri forestiere, fiind 95% ciclabil chiar si pentru un MTB-ist fricos ca mine. Plecam din Capataneni pe la 17.00 cu gandul sa trecem de Slatina (Ag) si sa cautam un loc de cort pe Valea Doamnei. Nu am reusit nici macar atat, caci Radu era obosit dupa cei 90 de kilometri in regim de concurs si traseul nostru sarea vreo 2 muchii si cobora in 2 vai pana in Slatina (odata muchia dintre Turburea si Bradetu si a doua oara cea dintre Gruiu-Nucsoara si Slatina). Drumul framantat de copitele vacilor era asa cum il stiam de acum cativa ani cand am fost pe acolo cu Cristi, iar urcarea din Bradetu spre Gruiu (noua pentru mine) zici ca a fost deschisa cu ratracul, asa niste gradiente aveau serpentinele cu pricina. Doua lucruri merita asternute pe hartie din aceast sfert de zi: faptul ca in Bradetu, la aprovizionare, am luat (din nou) prea putina mancare si prea putine dulciuri, astfel incat in creasta visam doar prajituri scaldate in valuri de crema de cicolata si imaginea a trei babute ce stateau pe o banca, in dreptul unei case cocotate in varful dealului din Nucsoara si ma incurajau ca pana aici a fos de urcat si de acum e tot la vale. Sa tot fie ora 20.00 cand incepem coborarea si cum avem si apa si de-ale gurii, hotaram sa ne oprim inainte de Slatina, daca gasim un loc fain. Drumul se inscrie cumva in serpentine, urmand o perioada culmea dealului si cu destul de multa usurinta gasim pe o laterala o plaforma cu iarba scurta, ferita de vant, cu priveliste spre satul de sub noi si spre primele culmi ale Fagarasului.

Duminica dimineata pornim pe forestierul de pe Valea Doamnei si ne felicitam pentru locul intim si izolat de aseara pentru ca aici, petrecerea, muzica si gratarele sunt in toi. Dupa baraj se face insa liniste. Forestierul de pe Valea Zarnei e initial intim, ingust si frumos, bucatile mai inguste in care raul se strecoara printre peretii verticali alternand cu portiuni mai largi ce ofera o serie de prime perspective spre zona mai inalta a Fagarasului. Din loc in loc exploatarile de lemne au deteriorat drumul, lasand in urma doar santuri pline de noroi. Chiar si asa, forestierul nostru moare brusc la putin peste 1200 m, in dreptul unei traversari a apei. Trecem pe malul celalalt si noi si bicicletele si decid sa ma opresc sa ma spal. Ziua in amiaza mare, la un capat de drum unde numai tractorul poate razbi stau doar in pantalonii de ciclsim si dau cu sarg transpiratia jos de pe mine. Nu era nevoie sa fiu asa de harnica chiar de la prima trecere a raului, caci vor mai urma inca 4. In total au fost 5, la distanta mica una de alta, mereu urmand acealasi ritual: bagloslovit, descaltat, agatat incaltarile de rucsac, trecut om si bicicleta pe malul celalalt, bagloslovit din nou apa rece ca gheata, stat cateva minute pe mal sa isi revina picioarele la temperatura, incaltat, luat bicicleta de coarne, pornit mai departe. Repeat de 5 ori. Pana la urma scapam de tot acest dans inutil si dam peste o bucata suprinzatoare, la putin peste 1300 m altitudine, unde stam pentru o perioada pe bicicleta. Pana cand drumul principal se bifurca in mai multe drumuri secundare. Plec in explorare pe cel mai din dreapta, care si urca pronuntat, sperand ca de sus sa am o imagine mai buna, de ansamblu, a optiunilor avute. Drumurile astea prin Fagaras pot fi adevarate capcane pentru ca multe sunt doar drumuri de exploatare, care nu duc nicaieri si mor pe un versant abrupt. Intr-una din aceste capcane era sa cadem si noi. Google maps arata un drum clar ce ducea catre o stana, drum pe care ne-am angajat si noi, cu avant, carand/ impingand bicicleta. Asta pana cand drumul s-a terminat cu o ruptura de panta si cu ceva deasupra noastra, pe malul celalalt al unui parau aproape vertical, ceva ce parea a fi un drum. Radu e convins ca aia de continuarea, eu sunt mai putin convinsa de asta. Asa ca Radu isi ia bicicleta in spate si pleaca in explorare prin bozii. Se dovedeste a fi continuarea, razbesc si eu in urma lui si fagasul cu pricina ne duce in coborare la stana pe care o vedeam din satelit. Aparent, varianta castigatoare nu era nici drumul din dreapta pe care am mers eu la inceput, nici drumul intrerupt pe care am iesit noi la stana, ci varianta de mijloc, ce se tinea pe langa firul apei, pe malul ei stang in sensul de urcare.

Radu se abate putin pe la stana, unde se vedea ceva animatie, cu gand sa intrebe de poteca mai sus si sa vada daca poate cumpara niste branza. Dupa o vreme il vad ca vine insotit de unul din ciobani cu o punga in mana, omul ii arata directia de mers (fix in sus pe vale), dau mana barbateste si …pranzul se apropie. Eram cam pe sponci cu mancarea, iar o branza buna nu strica niciodata. Putea sa fie chiar si nesarata. Am invatat lectia si de data asta am pus si niste sare la mine. Branza se dovedeste a fi un festin regesc. 2 tipuri, ambele de oaie, bine scurse, una mai proaspata si una de burduf. Intra excelent cu paine si cum de apa nu ducem lipsa, putem manca pana nu mai putem. Stam pe loc si asteptam sa coboare oile de pe munte, le lasam sa treaca pentru a nu avea niciun fel de reglari de conturi cu cainii si pe la 15 si ceva, calea spre Curmatura Zarnei ne e deschisa. Valea e numai a noastra (asa credeam noi). Initial poteca ramane pe langa firul de apa si merge placut, castigand usor altitudine. Momentan impinsul bicicletei e mai spornic decat caratul ei. In 30-45 de minute ajungem intr-o caldare intermediara, unde mai sunt ceva tarcuri de oi si un adapost rudimentar. In fata ne sta un prag destul de mare, ce ne separa de caldarea superioara si unde nu mai scapam de carry bike. Insa e prima data pe ziua de azi cand ma opresc locului si exclam ca e frumos. Mi-a fost cumva dor de salbaticia Fagarasului din vaile nemarcate de pe sud, de caldarile sale largi smaltuite cu flori, de norii ce alearga pe cerul albastru de deasupra noastra inainte de a se strange cocoloase in jurul varfurilor din creasta. Pe aici reusim sa speriem si un urs tanar care dispare rapid pe versantul opus. Noi ne continuam urcusul sisific si abia pe ultima suta de metri diferenta de nivel, gasesc o combinatie ok in care sa car bicicleta pe rucsac timp idelungat, odihnindu-mi in egala masura mainile.

Ca si in Valea Bandei, iesirea in creasta e cumva in serpentine pe un drum innierbat foarte slab conturat. Ne-am spetit ceva pe Valea Zarnei, dar acum cand ma uit in spate stiu ca am mai pus o piesa din puzzleul numit Fagaras la locul ei. De cate ori voi trece de acum inainte prin Curmatura Zarnei, valea din sud nu va mai fi un loc necunoscut, o parte obscura a masivului, ci voi sti ca undeva la 1400 m e o stana, ca poteca e una buna, valea e cumva segmentata de 2 caldari si drumul ce pleaca de la stana spre Valea Doamnei e unul anevoios cu multe treceri prin apa. De acum vor exista asocieri si o oarecare legatura afectiva, inerenta pentru toate locurile pe care le cunoastem. De acum voi avea amintiri de pe Valea Zarnei.

Curmatura Zarnei e neobisnuit de jos, la 1900 si ceva de metri si mai avem de urcat pe traseul de creasta pana la 2300 m. Nu ne intalnim cu nimeni, urcam in liniste, fiecare cu gandurile sale, cu efortul propriu, despartiti de cateva sute de metri bune. Il vad pe Radu cum pe anumite portiuni merge pe bicicleta. Eu merg de regula pe langa ea, constant, ca un metronom. Inainte de coborarea spre Bratila ne regrupam. Aici e loc fain de stat, caci Craiul de peste drum ne face siret cu ochiul. Hotaram ca nu are sens sa tragem spre Comisu in seara asta si ne oprim la refugiul din Curmatura Bratilei. Adapostul arata mai prost ca acum 2 ani, dar avand in vedere ca suntem singuri ne descurcam cu ce avem. Radu cade rapus de raceala destul de repede, eu atipesc din cand in cand, insa las usa deschisa, ca sa mai aerisesc putin inauntru. O inchid abia cand se lasa intunericul, ma cocolosesc in sac si adorm si eu, somn lung de iarna intr-o noapte de vara, de la 8 seara la 7 dimineata.

Luni profitam de bruma de rezerve refacute dupa noaptea de odihna si urcam spre Berevoescu pentru a prinde coborarea lunga spre Rudarita. Incheiem de facto tura la Plaiul Foii, cu o ciorba si o portie de papanasi mancate pe terasa cabanei pustii, cu Craiul ridicandu-se vertical, mai bine de 1000 m peste drum. Nu stiu daca vom mai reveni anul asta in creasta Fagarasului pe biciclete, caci ne mai asteapta si Iezerul, si Leota si o multime de alte masive, dar cu siguranta, in Fagaras ne vom intoarce, caci sunt atat de multe de facut si am profitat prea putin de apropierea pe care ne-o ofera acum Brasovul.

Text: Mihaela

Prin poinenile dintre Capataneni si Brebu, pe un vechi drum comunal cu pante mult mai fioaroase ca cele de la concurs.

Prin poinenile dintre Capataneni si Brebu, pe un vechi drum comunal cu pante mult mai fioaroase ca cele de la concurs.

Pedaland cu Fagarasul in distanta, in cautarea unui loc de bivuac.

Pedaland cu Fagarasul in distanta, in cautarea unui loc de bivuac.

Nopti calde, cer instelat si o pajiste cu vedere spre Fagaras, nu vad de ce ai avea nevoie de un adapost in astfel de zile.

Nopti calde, cer instelat si o pajiste cu vedere spre Fagaras, nu vad de ce ai avea nevoie de un adapost in astfel de zile.

Noapte buna.

Noapte buna.

Plecarea de dimineata, pedaland cu spor spre creasta Fagarasului.

Plecarea de dimineata, pedaland cu spor spre creasta Fagarasului.

Locul in care se termina forestierul oficial de pe Valea Zarnei, si prima din cele 5 treceri prin apa inghetata a raului.

Locul in care se termina forestierul oficial de pe Valea Zarnei, si prima din cele 5 treceri prin apa inghetata a raului.

Echilibristica.

Echilibristica.

Utilaje abandonate, defrisari si o urma de forestier.

Utilaje abandonate, defrisari si o urma de forestier.

Aproape de locul in care google maps ne-a tradat si ne condus printr-o serie de boscheti de toata frumusetea.

Aproape de locul in care google maps ne-a tradat si ne condus printr-o serie de boscheti de toata frumusetea.

Gasiti ciclistul in lanul de boscheti. 50 de metri scurti dar intensi, de la sfarsitul unui drum de exploatare pana la inceputul altuia.

Gasiti ciclistul in lanul de boscheti. 50 de metri scurti dar intensi, de la sfarsitul unui drum de exploatare pana la inceputul altuia.

Branza de burduf si urda sarata, capatata de la ciobanii de la stana de pe Valea Zarnei.

Branza de burduf si urda sarata, capatata de la ciobanii de la stana de pe Valea Zarnei.

Aglomeratie mare pe poteca pe care trebuie sa o urmam si noi.

Aglomeratie mare pe poteca pe care trebuie sa o urmam si noi.

La deal pe Valea Zarnei, la un carry-bike de 600 de metri diferenta de nivel.

La deal pe Valea Zarnei, la un carry-bike de 600 de metri diferenta de nivel.

Moment de respiro in una din caldarile intermediare.

Moment de respiro in una din caldarile intermediare.

Desi pare greu trebuie mentionat ca greutatea bicicletei si a ruscacului din spate sunt sub greutatea unui ruscac clasic de tura lunga (20 de kilograme). Problema e in schimb gasirea unei variante comode de a o aseza pe umeri.

Desi pare greu trebuie mentionat ca greutatea bicicletei si a ruscacului din spate sunt sub greutatea unui ruscac clasic de tura lunga (20 de kilograme). Problema e in schimb gasirea unei variante comode de a o aseza pe umeri.

Cam pe aici pe undeva am reusit sa speriem si un urs ce a zbunghit-o prin jnepenii din imagine cu o viteza naucitoare. Din fericire in directia opusa noua.

Cam pe aici pe undeva am reusit sa speriem si un urs ce a zbunghit-o prin jnepenii din imagine cu o viteza naucitoare. Din fericire in directia opusa noua.

Nici de-a dracului nu vrea sa stea bicicleta asta cum trebuie.

Nici de-a dracului nu vrea sa stea bicicleta asta cum trebuie.

Ajunsi in creasta, unde perioada rododendronilor e in plin avant.

Ajunsi in creasta, unde perioada rododendronilor e in plin avant.

Pedaland cu Transilvania la picioare.

Pedaland cu Transilvania la picioare.

DSC_1878.jpg

Unghiul acesta, cu creasta stancoasa a Craiului vazuta de pe culmile Fagarasului pare putin de pe alta planeta, cel putin pentru Romania.

Unghiul acesta, cu creasta stancoasa a Craiului vazuta de pe culmile Fagarasului pare putin de pe alta planeta, cel putin pentru Romania.

Adapostul pentru seara de Duminica, refugiul din curmatura Bratilei.

Adapostul pentru seara de Duminica, refugiul din curmatura Bratilei.

Dimineata pe racoare, din nou gata de drum.

Dimineata pe racoare, din nou gata de drum.

DSC_1902.jpg

De-ale Fagarasului.

De-ale Fagarasului.

Rododendron cycling.

Rododendron cycling.

De pe varful Comisul, de unde urmeaza o lunga coborare pana in Plaiul Foii.

De pe varful Comisul, de unde urmeaza o lunga coborare pana in Plaiul Foii.

Din categoria cat de mica e lumea, care e probabilitatea sa te intalnesti in mijlocul pustietatii, intr-o zi de luni cu oameni cu care incerci sa te vezi de luni de zile.

Din categoria cat de mica e lumea, care e probabilitatea sa te intalnesti in mijlocul pustietatii, intr-o zi de luni cu oameni cu care incerci sa te vezi de luni de zile.

DSC_1656

Un kilometru vertical, Brasov Bike Race si bujorei pe Piatra Mare, toate intr-un singur weekend

Dupa Propark a urmat inca un weekend ocupat de concursuri (sau sacrificat, depinde cum privesti lucrurile). De data aceasta in schimb au fost individuale, scurte, si intense, intr-o combinatie inedita dintre concursul organizat de Adi Valean, Kilometrul Vertical de la Balea si un concurs de MTB care incepe aproape din spatele casei, Brasov Bike Race.

Kilometrul Vertical al lui Valean e un concurs pe cat de simplu, pe atat de inedit. Ideea e cat se poate de simpla, pleci de la Balea Cascada si urci aproape 1000 de metri diferenta de nivel pana in Saua Doamnei, pe o poteca pe care alterneaza bucatile numai bune de alergat cu bucatile in care trebuie sa te opintesti serios in bete pentru a inainta cu spor. Partea buna e ca e doar de urcat, cu alte cuvinte daune minime pentru a doua zi la concursul de bicicleta si griji inexistente fata de uzura incheieturilor la coborare.

La start lume putina dar atmosfera faina, o atmosfera ce mi se pare ca e aproape complet straina de concursurile de MTB. Impresia generala e ca toata lumea se stie cu toata lumea, lucru care la 60 si ceva de oameni nu e chiar asa de greu. Planul e cat se poate de simplu, sa trag de mine cat de mult pot pentru a strange un antrenament cat mai ok in ora de concurs. Aici intervine si al doilea target, acela de a ajunge sus in mai putin de o ora. Al treilea target e un duel cat se poate de amical cu Dani.

Vine si scurta sedinta tehnica, pana la urma nu sunt prea multe lucruri pe care trebuie sa le stii pentru un concurs ce tine doar o ora. Urmeaza startul cat se poate pe brutal pe seria de serpentine ce urca paralele cu cascada de la Balea, serpentine pe care dureaza ceva pana cand se incalzesc motorasele si pana cand se regleaza cat de cat ritmul. Oricum e surpinzator de mult de alergat pentru un kilometru de urcat mai ales dupa ce iesi in caldarea de deasupra cascadei. Nu ma avantajeaza deloc portiunile de alergat in schimb recuperez pe cam toate portiunile abrupte. O bucata de timp merg cu suflarea lui Florin Totalca in ceafa. In departare se vede tricoul rosu al lui David Branzaru pe care il iau drept iepure, chiar daca de la distanta. Pe ultima bucata de dinainte de saua Doamnei calc din nou pedala de acceleratie pentru a ajunge sus cu toate resursele consumata, inca o opintire pe zapada si ajung in Saua Doamnei dupa 51 de minute si 48 de secunde, pe locul 7, dupa Palici, Preda, Balan, Cosmin Szekeli si fratii Branzaru. As putea zice ca nu-i rau deloc pentru primul si probabil singurul concurs de alergare montana de anul acesta.

Urmeaza regasirea respiratiei normale si a pulsului pierdut pe undeva pe traseu, socializarea de la cabana cu oameni faini, festivitatea de premiere, plimbarea pana la masina si scurtul drum pana inapoi in Brasov.

Adi la sedinta tehnica.

Adi la sedinta tehnica.

Urcand cu spor spre Saua Doamnei.

Urcand cu spor spre Saua Doamnei.

Am ajuns? Deja?

Am ajuns? Deja?

Izbavirea finishului.

Izbavirea finishului.

Sudoare, incurajari si voie buna,

Sudoare, incurajari si voie buna,

Ziua de Duminica e dedicata aproape in totalitate bicicletei. Prima parte a zilei vine cu Brasov Bike Race, un concurs organizat fix in spatele casei la care am fost si anul trecut si care mi se pare intr-un fel ca e pacat sa-l ratez, mai ales caci poti sa te inscrii in dimineata de dinainte de concurs. In plus e fain de vazut si cum s-au schimbat lucrurile si daca am avansat macar un pic fata de anul trecut.

Traseul imi place si are cam de toate. Singura problema e ca e poate putin cam scurt dar nu pot sa fie toate concursuruile maratoane cu mii de metri diferenta de nivel care sa ocupe o zi intreaga.

Partea buna e ca in pauza luata dupa Propark am reusit sa ma recuperez destul de bine si dupa cum am vazut ieri motorasele au mers bine si pulsul a urcat cat se poate de repede. Cam asa e si astazi si pe platul de dinainte de pietrele lui Solomon reusesc sa ma simt mult mai bine ca anul trecut si ajung inainte de forestier mult mai putin pompat. De aici imi intru in ritm si urc cu spor forestierul. Problema vine in schimba atunci cand vine si primele bucatie de coborare unde sunt si depasit de Florin Benghea si de inca 2 concurenti. Noroc cu scurtele bucati de urcare de pana in Poiana Mica unde mai reusesc sa mai reduc diferenta sau sa ma depasesc. Oricum una peste alta nu ma simt foarte in largul meu pe coborari si ar trebui sa mai lucrez putin la capitolul asta. Iar cu muntele in spatele casei nu am nici o scuza.

Situatia se pastreaza neschimbata pana cand incepe coborarea lunga spre Brasov. Probabil singurul lucru care nu-mi place la organizarea concursului e ca foloseste potecile marcate fix in momentul in care sunt destul de multi oameni care isi incep drumetia. Si intr-un fel simti ca deranjezi atunci cand incerci sa te grabesti la vale, mai ales pe portiunile inguste de poteca.

Toate bune si frumoase, incerc sa ma grabesc dar tot sunt depasit de Florin Benghea pe la jumatatea coborarii. Recuperez din nou pe urcarea spre saua Tampei, trec pe langa Rares care s-a cam taiat si pierd din nou contactul atunci cand incepe coborarea. Inca o bucata abrupta prin oras si trec linia de sosire pe locul 13 la general, 2 la categorie dupa aproape 2 ore si 3 minute de concurs.

Intr-o postura mult mai compusa si mai relaxata decat la concursul de vertical, pe bicicleta.

Intr-o postura mult mai compusa si mai relaxata decat la concursul de vertical, pe bicicleta.

Sfarsitul primei urcari.

Sfarsitul primei urcari.

Un podium la categoria de varsta, cu Florin Benghea in locul lui Rares.

Un podium la categoria de varsta, cu Florin Benghea in locul lui Rares.

Si pentru ca a mai ramas ceva energie in picioare si pentru ca lumina de seara a fost extrem de faina in ultimele saptamani in Brasov am facut o tura cu bicicletele in Piatra Mare, cu urcare pe un familiar cat se poate de provocator si cu o coborare pe la Cascada Tamina. E extrem de fain sa poti sa mergi pe munte in contratimp fata de toti turistii, avand parte in mod egal si de liniste, si de lumina numai buna de poze…

Some girls can climb.

Some girls can climb.

Un familiar cat se poate de provocator.

Un familiar cat se poate de provocator.

Liniste si pace la cabana.

Liniste si pace la cabana.

Cu Ciucasul in fundal.

Cu Ciucasul in fundal.

Cautand viitoare locuri de explorat.

Cautand viitoare locuri de explorat.

Cautand din priviri continuarea turei.

Cautand din priviri continuarea turei.

Liniste si pace si muchiar care coboara spre Tamina, locul prin care vom cobora in curand.

Liniste si pace si muchiar care coboara spre Tamina, locul prin care vom cobora in curand.

Bujoreii de deasupra Brasovului.

Bujoreii de deasupra Brasovului.

DSC_0494

O bucatica din salbaticul Fagaras, ski pe Valea Vistei.

Fagarasul e salbatic, mai ales iarna. Fata de Bucegi si de Crai ai toate sanse sa ai tot muntele doar pentru tine, mai ales daca nu ajungi in zona super antropizata de langa Balea. E drept, e mult de tropait, caci urcusul incepe de la 500 de metri iar cum zapada a inceput sa se topeasca in mod accelerat tropaitul e in clapari si cu schiurile in spate.

Cu toate astea stim la ce ne asteptam atunci cand pornim la drum pe forestierul plin de mocirla de langa complexul turistic Vistea. Fata de acum doua weekenduri cand am urcat pe schiuri pana la Urlea ne-am invatat lectia si am gasit un loc propice inainte de a ramane intepeniti cu masina. Ploaia de dimineata s-a oprit si un soare cald si primaveratic ne zambeste. Daca prognoza pe urmatoarele doua saptamani se va adeveri va fi probabil una din ultimele ture mai serioase pe schiuri din iarna aceasta, ramane de vazut daca va mai veni si o zapada a mieilor sau daca ne doar urcam in saua bicicletei.

Urcarea pe valea Vistei merge cat se poate de greu. Dupa ce noroiul se termina forestierul incepe sa fie acoperit de o zapada extrem de umeda pe care nu indraznim sa ne punem pe piei de teama blocurilor de zapada ce s-ar forma pe ele. Oricum dupa 4 kilometri de forestier poteca incepe incepe sa urmeze firul accidentat al vaii, noi ne afundam pana la genunchi in unele locuri si inaintam intr-un ritm frustrant de melc. Dupa ce se termina podurile reusim in cele din urma sa ne punem pe schiuri, ritmul de inaintare se schimba complet si ajungem cat ai clipi din ochi la refugiul de la Izvorul Vistei.

Mai avem o ora si ceva de lumina si urcam in continuare pe vale cu gandul de a urca pana in Portita Vistei. Iesirea in creasta in schimb arata cel putin intimidant cand ajungem sub ea, lumina e si ea pe terminate, refugiul de jos vine la pachet si cu apa curgatoare asa ca ne punem la vale pe schiuri si ajungem fix inainte de caderea intunericului inapoi la refugiu.

Dimineata de duminica e rezervata pentru o mica expeditie solitara pana pe varful Vistea, e pacat sa urci pana aici si sa nu urci in creasta pentru a arunca o privire peste marea de varfuri a Fagarasului. Pulverul de 5 centimetri asternut in ziua de ieri a fost maturat de vant peste noapte si pe masura ce urc dau de zone inghetate unde pieile nu mai prind de nici o culoare.

Asa ca iau din nou schiurile in spate, coltari in picioare si dai inainte sapand urme de unul singur prin zapada. Nu-i treaba deloc usoara, mai ales atunci cand dai de zone in care te afunzi pana peste brau. Castig incet dar sigur altitudine, iesirea in creasta merge chiar suprinzator de bine. Odata iesit in creasta abandonez rucsacul si schiurile si pornesc doar cu pioletul spre Vistea Mare. De pe varf nu ar fi rost e coborat pe schiuri, cel putin nu pe pantele ce stau de ore bune in bataia soarelui primaveratic.

De pe varf se desfasora in amandoua directiile intreaga creasta a Fagarasului, in departare se vad Cozia, Buila, Lotrului, Rodnei, Iezer. Imi dau seama ca numele varfurilor Fagarasene au inceput sa mi se stearga usor din memorie caci in ultimii ani am ajuns prea rar pe aici. Cred ca la vara o sa fie timpul pentru o reimprospatare, eventual cuplata cu explorarea unor muchii nordice. Dar pana atunci trebuie sa ma dau jos de aici, repede si in siguranta caci soarele a cam inceput sa inmoaie zapada. Pana in Portita Vistei lucurile merg repede iar de aici incerc sa nimeresc intrarea pe un valcel ce parea sa mai aiba ceva pulver. Prima data cu schiurile in spate, pana cand vad cum arata zapada. Pulverul indesat strans pe mijlocul valcelului e numai bun de virat si vine la pachet si cu un pic de efect de vertigo cauzat de panta si de intinderea intregii vaii a vistei la picioare. Viraj dupa viraj lucrurile se leaga, parca simt putin si din placerea iluzorie a schiului in scurtul interval de dinainte de transformarea pulverului in zapada extrem de inghetata.

Fac jonctiunea cu Mihaela si mai facem o urcare si o coborare pe acelasi valcel dupa care pornim din nou pe schiuri la vale prin caldarea complet pustie. A fost o coborare de 1000 si ceva de metri cu aproape de toate, si cu un pic de pulver, si cu gheata, si cu firn tare de primavara, si cu zapada fleoscaita de primavara, si cu schi prin padure si pe forestiere.

E chiar frumos sa ai locurile astea salbatice si spectaculoase doar pentru tine, pacat ca in perioada urmatoare schiul pe aici o sa implice din ce in ce mai mult bocanit in clapari, cu schiurile in spate. Iar pe masura ce se va topi zapada balanta va inclina din ce in ce mai mult in favoarea bicicletei.

Ultimele picaturi de ploaie si drum spre Victoria, in oras in care timpul pare sa fi stat pe loc.

Ultimele picaturi de ploaie si drum spre Victoria, in oras in care timpul pare sa fi stat pe loc.

Inceputul clasic al unei ture pe schiuri primavara, nori, clapari in picioare si schiuri in spate.

Inceputul clasic al unei ture pe schiuri primavara, nori, clapari in picioare si schiuri in spate.

DSC_0483.jpg

Ultimulpodet, in stare buna. Din pacate primele doua nu aratau deloc la fel de bine.

Ultimulpodet, in stare buna. Din pacate primele doua nu aratau deloc la fel de bine.

Ajunsi la refugiu.

Ajunsi la refugiu.

DSC_0492.jpg

Privind spre urcusul intimidant spre Portita Vistei.

Privind spre urcusul intimidant spre Portita Vistei.

Greu la deal.

Greu la deal.

Soare si caldura la iesirea in creasta.

Soare si caldura la iesirea in creasta.

Privind deasupra Fagarasului

Privind deasupra Fagarasului

IMG_20170226_100611.jpg

Reclama mascata.

Reclama mascata.

De aici doar la vale.

De aici doar la vale.

Un pic de vertigo.

Un pic de vertigo.

Coborarea din creasta.

Coborarea din creasta.

Pe cea mai lata partie din tara.

Pe cea mai lata partie din tara.

Gasiti schiorul pe cea mai lata partie din Fagaras.

Gasiti schiorul pe cea mai lata partie din Fagaras.

Schi de primavara.

Schi de primavara.

Casuta noastra pentru weekendul ce tocmai a trecut.

Casuta noastra pentru weekendul ce tocmai a trecut.

Despartirea de Fagaras.

Despartirea de Fagaras.

Patagonia, Alaska, sau Tara Fagarasului.

Patagonia, Alaska, sau Tara Fagarasului.

DSC_5638

Din Caineni spre saua Apa Cumpanita, inca 2 muchii sudice explorate pe MTB

Sa ajungi in creasta Fagarasului pe bicicleta nu-i treaba usoara si in general te astepti sa cari sau sa impingi la bicicleta ore bune. Poate singura exceptie am descoperit-o weekendul ce tocmai a trecut prin urcarea din Greblesti spre saua Apa Cumpanita, unul din putinele picioare sudice ce au un forestier ce urca pana fix in creasta. Si cu ceva antrenament am auzit chiar poti sta pe bicicleta toata urcarea.

Planul zilei e simplu, condus pana in Caineni si de aici sa incercam sa urcam si sa coboram pana in Apa Cumpanita pe cele 2 picioare paralele ce se termina fix in Valea Oltului. Picioarele sudice sunt locuri in care nu vad de ce ar ajunge cineva cu piciorul, forestiere interminabile si in mod egal plictisitoare. Noroc ca pe bicicleta se schimba complet si viteza de inaintare si panta se transforma intr-o provocare cu tine insuti in care incerci sa stai cat mai mult timp pe bicicleta.

Si sunt destule locuri in care nu-i chiar simplu ramai in sa si trebuie sa-ti dozezi cu mare antentie efortul pentru a depasi bucatile abrupte de care urcarea din Greblesti nu duce lipsa. Ne inaltam repede deasupra Vaii Oltului si in departare incepe deja sa se ghiceasca conturul Crestei Fagarasului. In afara de Suru nu ghicim nici un varf caci a trecut ceva vreme de cand am fost ultima data prin partea vestica a Fagarasului.

In saua Apa Cumpanita bate un vant cat se poate de inghetat, o amintere ca toamna nu e departe si ca zilele lungi de vara au ramas in spate. Ne imbracam cu toatele hainele ce le-am carat pana aici si pornim pe creasta spre piciorul alaturat, nu inainte de face o pauza de afine. E sezonul, atat pentru turisti cat si pentru afinari.

Dupa consultarea regulamentara cu ciobanul din crasta reusim sa prindem si o poteca ce ne duce mai usor spre piciorul cu pricina si de aici incepem lunga coborare inapoi spre Valea Oltului. Coborare ce a fost asa si asa. Au fost si bucati faine prin pajisti necosite, si bucati plictisitoare pe forestiere aproape plate dar si bucati unde am mers pe langa biciclete la vale pe un forestier incredibil de prafuit si de plin de bolovani. E greu de spus daca merita sau nu varianta asta de coborare, alternativa ar fi fost coborarea spre manastirea Turnu cu dezavantajul drumului de intoarcere pe Valea Oltului.

In urmatoarele doua zile sunt pe lista alti doi munti numai buni de traversat pe bicicleta, Cindrel si Sureanu.

Track-ul turei aici: https://www.strava.com/activities/679700635

Pe urcarea cat se poate de provocatoare din Greblesti.

Pe urcarea cat se poate de provocatoare din Greblesti.

Spre inaltimi.

Spre inaltimi.

Mereu ma intreb cum de ajuge tot fanul pana jos.

Mereu ma intreb cum de ajuge tot fanul pana jos.

Culmi unduite.

Culmi unduite.

DSC_5610.jpg

Inca putin pana sus.

Inca putin pana sus.

Discutii aprinse.

Discutii aprinse.

Ultima suta de metri.

Ultima suta de metri.

Deasupra Transilvaniei.

Deasupra Transilvaniei.

Rasplata de dupa urcare. E vremea afinelor.

Rasplata de dupa urcare. E vremea afinelor.

Pauza din poteca la adapost de vantul taios.

Pauza din poteca la adapost de vantul taios.

De acolo venim.

De acolo venim.

Prin pajisti abandonate.

Prin pajisti abandonate.

Mini-Cozia si Cozia.

Mini-Cozia si Cozia.

Sfarsit de zi.

Sfarsit de zi.

IMG_0051

Scaldat, jnepeni, MTB si explorare in Crai si in estul Fagarasului.

Mereu inainte de a ma inscrie la un concurs pun in balanta cele cateva ore petrecute la intensitate maxima cu varianta unei zile pline pe munte pe un traseu aventuros. Cateodata castiga concursul, mai ales atunci cand vine la pachet cu in traseu interesant sau cu socializarea de dupa, dar chiar si atunci nu sunt putine momentele in care stand tolanit pe iarba dupa un concurs ma gandesc daca nu ai fi putut umple intr-un mod mai interesant ziua ce tocmai a trecut.

De data asta concursul la care nu am reusit sa ma conving sa particip a fost “Trofeul Muscelului” de la Campulung iar tura care a iesit castigatoare a fost o explorare extrem de interesanta in partea estica a Fagarasului.

Si acum revenind la povestea unei zile extrem de pline pe munte, tura incepe cu o plecare nu foarte matinala de la Casa Nobilis. Mihaela si mama ei pleaca si ele pe acelasi traseu spre La Table, in schimb de aici drumul meu face stanga spre Brusturet, initial prin pajistile de sub Crai si dupa, pe un single trail neasteptat de frumos urmat de o portiune de push-bike la vale de 10 minute inainte de Brusturet.

Dupa o pauza de inviorare si cu bucatica cu Craiul terminata, vine timpul sa ma inham la primul forestier lung al zilei, drumul ce urca din Podul Dambovicioarei spre Pecineagu. Pedalele se invart cu spor la deal, drumul e aproape pustiu si singura masina pe care o intalnesc e un Logan care merge cu grija pentru a feri gropile. Ritmul de inaintare e cam acelasi, iar eu imi spun in minte ca nu voi ajunge prea curand cu masina pe aici. In departare se vede creasta estica a Fagarasului si Craiul isi arata capul stancos din cand in cand, un vant prielnic ma impinge de la spate, iar cei 30 de kilometri de forestier trec cat ai clipi din ochi.

In timp ce pedalez pe malul sudic al Pecineagului dau si de unul din cele mai faine locuri de scaldat de pana acum, un fel de plaja de munte privata, cu intrare completa cu covor de muschi si cu cea mai curata apa in care am inotat pana acum. E incredibil cat de bine poti sa te simti atunci cand inoti in apa rece de munte dupa cateva ore petrecute transpirand pe bicicleta, clar e o experienta care trebuie repetata mai des.

Dand timpul putin inainte, orele amiezii ma gasesc urcand pe drumul ce inainteaza spre Berivoiu, un drum surpinzator de bun pe care reusesc sa urc pana la apropae 1700 de metri inaltime. De aici in schimb incepe distractia dupa ce reusesc sa nimeresc poteca gresita ce urca pe versantul din stanga al vaii spre un bordei dinspre Bratila. Urmeaza o lupta serioasa cu jnepeni de toate dimensiunile, cu bicicleta in spate prin locuri prin care speram sa dau cumva macar de o poteca firava de animale salbatice. N-a fost sa fie din pacate si am reusit in cele din urma sa ies in creasta aproape la 17:30, pe un picior ce urca undeva intre Curmatura Bratilei si Berivoiu.

De aici in schimb aproape totul e la vale si e si portiunea cea mai frumoasa a turei, single-trail-ul pe care cobori aproape continuu de la 2200 pana la 1300 de metri. In spate peste Fagaras par sa se fi strans nori negri de ploaie, in fata Craiul arata incredibil de clar in lumina serii, iar din cand in cand cate o raza fugara de soare lumineaza poteca pe care cobor. Nici ca se puteau conditii mai bune. Stau sa ma gandesc ca de la barajul Pecineagu singura fiinta intalnita a fost un cioban ce isi pastea oile pe langa Berivoiu. In rest pustietate maxima, doar eu cu bicicleta mea si gandurile mele, si pot sa zic ca nu a fost rau deloc, un fel de amintire din toate zilele petrecute pe drum in timpul expeditiei.

Ceasul e tarziu si urmeaza goana dupa ultimul tren din Zarnesti pe sub Craiul invaluit in lumina asfintitului, iar masa de seara ma gaseste banca din gara cu o conserva de sardine cu covrigi si cu suc sintetic de piersici o incheiere cat se poate de boschetareasca a unei zile superbe petrecute pe munte. Si clar astazi sunt mai mult decat multumit ca nu am dat ziua de azi pe cele cateva ore ale concursului din Campulung.

Track-ul turei aici, cu mentiuea ca dupa ce ajungi la stana de la capatul forestierul ce urca spre Berivoiu trebuie prinsa poteca din partea dreapta a vesantului:

https://www.strava.com/activities/643474768

Dimineata pe racoare, in fata cu o prima bucata pe la poalele Craiului.

Dimineata pe racoare, in fata cu o prima bucata pe la poalele Craiului.

Single trail-ul interesand ce coboara spre Brusturet.

Single trail-ul interesand ce coboara spre Brusturet.

Ajuns la Pecineagu cu al lui baraj.

Ajuns la Pecineagu cu al lui baraj.

Locul perfect de scaldat, complet cu sezlong de iarba proaspata, covor de muschi la intrare si cea mai curata apa in care am inotat pana acum.

Locul perfect de scaldat, complet cu sezlong de iarba proaspata, covor de muschi la intrare si cea mai curata apa in care am inotat pana acum.

Spre Fagaras!

Spre Fagaras!

Momentul in care dupa o repriza de inotat prin jnepeni iti doresti sa dai macar de o poteca de animale salbatice.

Momentul in care dupa o repriza de inotat prin jnepeni iti doresti sa dai macar de o poteca de animale salbatice.

Cu zambetul inca pe buze dupa 2 ore de carry-bike.

Cu zambetul inca pe buze dupa 2 ore de carry-bike.

IMG_0034.jpg

IMG_0036.jpg

Ride on!

Ride on!

Comisul si Craiul.

Comisul si Craiul.

Momente perfecte.

Momente perfecte.

Craiul in intreaga lui splendoare.

Craiul in intreaga lui splendoare.

Sfarsitul turei, cu o cina cat se poate de boschetareasca pe peronul garii din Zarnesti.

Sfarsitul turei, cu o cina cat se poate de boschetareasca pe peronul garii din Zarnesti.

DSC_3732

Pe cursiere prin Tara Fagarasului, manati de ploaie pe sub creste inzapezite.

Transfagarasanul e cel mai frumos atunci cand e inchis, atunci cand masinile nu stau inghesuite in fiecare curba si atunci cand nu te intrebi daca esti pe munte sau intr-un balci comunal. Iar daca vrei sa mergi pe el calare in saua cursierei de departe cele mai faine momente atunci cand zapada nu mai acopera asfaltul dar transfagarasanul e oficial inchs la sfarsit de primavara sau la inceput de toamna.

Si chiar e tare fain sa ai una din cele mai faine sosele din Romania doar pentru tine, cu crestele inzapezite si cu Transilvania inverzita la picioare.Cred ca sunt putine drumuri din Romania care sunt la fel de spectaculoase si care te poarta atat de adanc in inima muntilor. Singura concurenta, Transalpina, e si ea faina dar nu se compara cu Transfagarasanul in acelasi fel in care Baiului nu o sa se compare niciodata cu Bucegiul.

De doua luni ne-am mutat in Brasov (lucru de care sper sa scriu un articol detaliat si cu partile bune si cu partile rele). Iar odata cu mutarea in Brasov brusc muntii au ajuns sa fie mult mai aproape si am ajuns sa fim mult mai putin legati de masina. Asa ca si astazi mijloacele de transport sunt trenul si bicicleta, din categoria luat trenul spre locuri noi cat mai indepartate si intors inapoi pe bicicleta, plan la care am adauga si o urcare pe Transfagaran.

Drumul cu trenul in perioada aceasta a anului poate fi experienta estetica sine, mai ales in dupa o ninsoare proaspata si intr-o zi senina cum e cea de astazi. Cred ca as putea sa privesc linistit ore intregi dansul norilor pe crestele Fagarasului din leganatul linistitor al trenului. Dar pana la urma ajungem si Cartisoara si trebuie sa ne suim pe biciclete si sa iesim din modul contemplativ caci e nevoie si de ceva efort si transpiratie pentru a ajunge pana sus. Si avem parte din plin de amandoua caci urcusul e cat se poate de sustinut. Dar picioarele se opintesc, angrenajele cupleaza, caucicurile se muleaza peste asfaltul destul de peticit pe alocuri si in curand ajungem la Balea Cascada. De aici vine si bucatica de drum privat si inca un mic hop pana in prima caldare, unde ne ia in primire un vant taios de iarna si ne aminteste ca de aici in sus domneste un alt anotimp pentur care bicicletele noastre usoare si hainele subtiri nu sunt deloc potrivite.

Asa ca facem cale intoarsa si dupa o pauza de alimentare din Carta incepe o goana continua spre casa, manati din spate de nori amenintatori si de ploi torentiale ce maturau constant orizontul. Fagarasul arata intr-un mare fel dar parca ar fi fain sa putem sa ne bucuram de drum si de sosea intr-un alt ritm, cu mai multe pauze, cu mese campenesti si cu opriri prin sate si fara teama ca daca stai 5 minute in loc vine potopul peste tine. Dar kilometrii trec, tura se prelungeste ceva mai mult decat ne-am asteptat si in mod suprinzator scapam pana la urma neudati pana in Brasov, dupa 160 de kilometrii cu aproape 2000 de metri de urcare, pe drumuri in mare paste pustii dar cu peisaje absolut geniale.

Privind in spate la toate postarile de la Prima Evadare mi-e greu sa-mi imaginez vreun context in care as fi preferat o lupta cu noroiul lutos de campie unei ture cum a fost cea de astazi. Dar fiecare cu preferintele, demonii si piticii lui.

Track-ul turei aici: https://www.strava.com/activities/569688467

Bucegiul din fuga trenului.

Bucegiul din fuga trenului.

Spre intinsul Fagaras.

Spre intinsul Fagaras.

Primavara prin Tara Fagarasului.

Primavara prin Tara Fagarasului.

Pregatiti de drum.

Pregatiti de drum.

Planuri, munti si drum intins.

Planuri, munti si drum intins.

Full speed ahead.

Full speed ahead.

Unduit.

Unduit.

Odihna pe bucatica de drum privat.

Odihna pe bucatica de drum privat.

Clar mai trebuie sa lucrez la capitolul impresie artistica.

Clar mai trebuie sa lucrez la capitolul impresie artistica.

Deasupra Transilvanei.

Deasupra Transilvanei.

Drumul nostru.

Drumul nostru.

Gonind pe la poalele Fagarasului.

Gonind pe la poalele Fagarasului.

Unul din scurtele momente de soare de pe drumul de intoarcere.

Unul din scurtele momente de soare de pe drumul de intoarcere.

Fuga de ploaie.

Fuga de ploaie.

(Mona) Lisa.

(Mona) Lisa.