godeanu Archives - Jurnal de aventura si explorare

Cand faci bivuac la 2000 m te astepti ca soarele se te trezeasca bland, o data cu rasaritul, incalzind atmosfera si prelungind cu jumatate de ora sederea in sacul de dormit. Asta daca in ecuatie nu intra si ceata si norii, care au subminat rasaritul de azi. E ora 8 si e 0 motivatie sa ne mobilizam. Radu gateste din sacul de dormit si terciul si cafeaua calda rezolva restanta soarelui. Care ajunge la noi pe la 9. 30, fix cand o luam din loc. Planul pentru azi ar fi sa coboram in Cornereva pentru realimentare, doar ca in fata ne sta o mare de varfuri total necunoscute.

Oricate jurnale ai citi si oricat de bine ai incerca sa iti faci temele (chestie care nu s-a intamplat, caci Radu oricum deseneaza din avion turele, iar eu dupa Transalpina de joi nu am stiut cum sa ma impart intre dus, facut bagaje si somn), nimic nu se compara cu experienta de la fata locului. Plus ca uneori sunt diferente importante intre a merge la trekking si a avea si o bicicleta dupa tine, in sensul ca ce poate fi o poteca buna la trekking, sa nu aiba prea mult sens cu bicicleta si ce poate parea un drum plictisitor de picior, sa pice numai bine la urcarea pe doua roti. Ca atare, toate varfurile ce ne stateau in fata (si sa tot fie vreo 10 bucati) erau terra incognita. Habar nu aveam ce vom putea ocoli, ce vom putea urca/ cobori, cat va trebui sa impingem/ caram bicicleta.

Lasam in urma legatura spre Tarcu (dar o retinem pentru o tura ulterioara de bikepacking sau schi de tura) si luam la rand 2-3 varfuri care au ca numitor comun radacina Prislop. Nefiind familiarizati cu zona, stam mult cu ochii in telefon, incercand sa recunoastem varfuri ori chiar masive intregi.

Ajungem decent in saua Mlacile, planul fiind ca maine sa revenim aici, din vale, dupa ce vom fi aprovizionat din Cornereva. Suntem fix deasupra raului Ses, care a scobit aici o caldare larga si domoala. Culmile abordabile descriu aici un semicerc larg, unele mergand roata spre Godeanu, altele spre Cernei. Varful Olanelor (tinta noastra temporara) marcheaza intrarea in Cernei. Tot cam pe aici se termina si ultima urma de drum, iar banda rosie coteste spre Godeanu. In saua de dinainte de varful Dobrii ne intalnim cu un cioban si intrebam de drum. Aflam astfel ca cel mai bine am ocoli varful “pe plai” si intelegem (se va dovedi ca in mod gresit) ca spre est ar pleca un drum ce coboara mai sus de Cerna Sat. Pe hartie planul parea bun, doar ca plaiul ala nu era aproape deloc ciclabil. Fiind putina lume care merge pe aici, poteca nu exista. Doar niste fire adancite de picioarele oilor, magarilor sau cailor cu care se mai urca la stani.

Spre dezamagirea noastra, de pe piciorul descris de cioban nu apare niciun drum, iar plaiul asta pare interminabil. Ne consolam cu ideea ca asa va fi pana pe Varful Babei, varf masiv, de unde ar trebui sa se desprinda piciorul nostru de coborare spre vest. Ocolim si varful Bandiloiu pe curba de nivel de pe versantul estic si in sa dam de o alta turma. Ciobanii sunt pe pozitii si ne trec de caini. Aflam astfel ca nu e nevoie sa urcam varful, fiind suficient sa urmam poteca ciobaneasca ce se vede clar la picioarele noastre.
O data ajunsi in culmea matematica, gasim un drum de iarba (vizibil din creasta), ce ne poarta peste cateva varfuri rotungite, intrand in padure si transformandu-se intr-un forestier in toata regula pe care coboram rapid in asfalt si ne mai oprim abia la magazinul din Cornereva pe care il stiam din ploioasa epica de la Dunare din primavara trecuta. Reaprovizionam si pornim spre pasul ce precede lacul de acumulare de la Poiana Rusca. Fix din pas pleaca doua drumuri laterale, stanga -dreapta. Il alegem pe cel din stanga si urcam spre o livada de pruni unde ne stabilim tabara de baza pentru noaptea asta.

Track si date aici:

Saua Suculetului – Vf Olanelor- Vf Babei-Pietrele Albe-Cornereva

https://www.strava.com/activities/4051559662

Micul dejun si cafeaua de la 2000 de metri, in asteptarea unei raze de soare care sa ne puna in miscare. Merisoarele si afinele au fost culese ad-hoc.

Gata de drum cu un pic de single-trail croit de motor si cu caldarile glaciare din Godeanu in dreapta.

In mijlocul pustietii, dupa peisaj putea sa fie foarte bine si in Mongolia. Valea raului Ses, mereu surpinzatoare.

O scurta bucatica de drum la intrarea in muntii Cernei.

Drumul nu dureaza mult si in curand revenim la “O poteca numita speranta”

In cautarea unul loc de cort, preferabil cu un loc pentru hamace.

Masa de seara, tot cu primus-ul in prim-plan.

Manifest impotriva comoditatii

Motto “Iesi lene din trupul asta vrednic.”

Ziua 1 Godeanu (Brazi – Gura Apei- Saua Iepii- Saua Suculetului)

Societatea in care traim intretine confortul. Cautam un produs pentru “ca ne face viata mai usoara” si nu e nimic rau in asta, mai ales daca aceste facilitati ne lasa mai mult timp pentru noi, pentri cei dragi, pentru activitatile noastre preferate. Nu voi sustine niciodata ca e mai bine sa ne intoarcem la spalatul rufelor la rau si ca trebuie sa abolim masina de spalat. Lucrurile devin insa cu adevarat delicate atunci cand confortul se impleteste cu rutina si cele doua se strang in jurul nostru ca niste lanturi, imobilizandu-ne intr-o carapace nevazuta.

Mersul pe munte este fara indoiala un mod (relativ simplu) de a iesi din zona de confort, pentru ca exista mereu mai greu, mai lung, mai tehnic, mai aventuros.

La fel de sigur, mersul zile la rand pe munte, cu rucsacul in spate, innoptand pe unde ajungi, refolosind aceleasi haine, strangand o oarecare doza de jeg sau multumindu-te cu o baie rece la rau, din nou, nu sunt pentru oricine. Insa cred ca tocmai asemenea zile, cand esti imersat 100% in locurile pe care le strabati, cand mergi tihnit, fara graba pensiunii, dusului, restaurantului, trenului de prins, orelor de condus spre casa, tocmai asemenea zile se sedimenteaza ca amintiri valoroase, caci ele sunt cumva sinonime cu calatorii mai lungi, care, eventual, contin si o doza de necunoscut. Ele sparg carapacea rutinei si pe cea a confortului si fac sa simti cum viata iti pulseaza in vene.

Noi (eu si Radu) speram sa pastram mereu o disponibilitate la aventuri, la explorari, la o oarecare doza de disconfort (termen care este oricum foarte relativ) si sa ne bucuram si peste 10 sau 20 de ani de nopti petrecute sub cerul liber, la 2000 m, de descoperirea unui munte ori a unui traseu nou, de tricoul curat, pe care il imbraci dupa 3-4 zile de mers.

Initial, weekendul asta trebuia sa fie o pasnica tura de trekking in Retezat, dar cum nimeni din cei putini interesati nu a dat un raspuns 100% sigur, hotaram, joi seara, sa profitam de vremea buna pentru o tura de bikepacking in Godeanu. Munte nou, despre care nu stiam mare lucru, devenit totusi destul de accesibil de cand ne-am imprietenit cu drumul Brasov- Hateg.

Ziua de pedalat incepe tarziu, trecut fiind de ora 12. Cei 24 de kilometri pana la Barajul Gura Apei se scurg lent. Ii stiam de la ProPark si nu aveam asteptari. Hotarasem sa intram in munte prin Saua Iepii, asa ca inainte de a intra in poteca, facem o pauza de masa cat pentru o salata generoasa.
Intrarea in traseu este brutala, fara indicator si usor de ratat fara track GPS sau repere. Totusi, progresiv poteca se domoleste. Se vede ca este folosita intens de oamenii care se dau cu motoarele de enduro. Daca la inceput nu razbim decat carand bicicleta in spate, usor, usor trecem la push bike si gasim chiar si zone in care putem sta pe ea. La iesirea din padure gasim un parau sanatos si scheletul unei stane.

Sa tot fie trecut de 16.30 cand ajungem in Saua Iepii. De aici, imaginatia noastra promitea ca o sa pedalam. Realitatea din teren ne arata cat se poate de clar ca o sa continuam sa caram bicicleta in spate. Nu avem prea mult spor azi si sarim doar doua varfuri- Baicu si Nedeia. Ne oprim chiar inainte de a cobori in saua Suculetului, in cel mai ferit loc pe care l-am putut gasi, deasupra Lacului Pietrele Albe. Ne pregatim pentru un bivuac sub cerul liber. Experienta Americii de Sud ne ajuta sa fim destul de eficienti in amenajarea culcusului si sa intram repede in sacii de dormit, pentru a pastra cat mai mult din rezervele de caldura. Mancarea calda ajuta si ea, si intinsi, cu burta plina, in caldura sacului de dormit, privim Calea Lactee. Pacat ca aranjamentul nostru cu folia de supravietuire pusa peste sacii de dormit nu a fost cel mai fericit, caci eu ma scol pe la ora 1 si constat ca sacul meu are condens sau roua la exterior. Daca n-ar avea umplutura de puf nu mi-as face prea multe griji, dar pana acum a vazut mai mult frigul uscat al Anzilor si habar nu am cum face fata la umiditate. Se pare ca o sa aflu noaptea asta…Renuntam amandoi la folie si e la fel de bine din punct de vedere termic. Un fasait in minus. Fara indoiala, varianta ideala pentru bivuacul asta ca si pentru alte ture in care planifici un bivuac in creasta ar fi fost un tarp fixat cu ajutorul celor doua biciclete. El ne-ar fi ferit si de vant, asigurand si ventilatia necesara. Doar ca trebuia sa renuntam la Calea Lactee.

Track si date aici:

https://www.strava.com/activities/4051562244