Category Archives: Iran

DSC_3451

Ultimele 2 zile in Iran, strabatand Khorasanul

A trecut aproape o luna petrecuta la peste 1000 de metri, cam de cand am parasit Marea Neagra in Turcia, si a venit timpul sa cobor din nou pe taramuri mai joase pentru a traversa Turkmenistanul. E nimic in comparatie cu ce o sa urmeaze in Pamir, dar totusi e putin neobisnuit ca totul de la Anatolia incoace a fost peste 1000 de metri.

Si poate putin paradoxal, dupa ce tocmai am facut apologia traficului prin Iran, ultimele doua zile chiar au fost uimitor de placute pentru pedalat tocmai pentru ca traficul a fost mult mai putin. Serakhs, ultimul orasel din Iran e un fel de capat de tara spre care se indreapta doar cei care trebuie sa tranziteze Turkmenistanul, astfel incat pentru prima data dupa multa vreme am avut parte de lungi perioada in care nu am auzit traficul si in care puteam sa ma labartez pe tot drumul.

Si chiar a fost util sa am tot drumul la dispozitie, caci drumul a inceput sa se strice destul de tare, un fel de semn a ceea ce va urma dupa ce voi trece granita. Legat de viza de Turkmenistan m-am cam incurcat putin partea cu data fixa, si faptul ca nu am putut sa o mut mai devreme in momentul in care am ajuns mai repede decat am planuit in Mashhad, astfel incat pentru ultima saptamana am un bilant glorios de 3 zile de pedalat si 4 zile de pauza.

Pe de alta parte, nici zilele de pauza nu au fost de pauza completa si am mai reusit sa mai peticesc din echipament si sa mai rezolv din probleme, dar totusi ma simt cam ciudat dupa atat de multe zile de pauza. Poate si din cauza asta primii kilometri de dupa Mashhad au zburat incredibil de repede. Odihna din ultimele zile, un usor vant din spate si un drum ce e putin la vale a facut ca primii 90 de kilometri sa treaca fara nici un efort aparent. Doar ca dupa 90 de kilometri vine o urcare cum nu am mai vazut de multa vreme si pentru prima data dupa Zanjan cred ca folosesc din nou granny gear pentru a birui serpentinele unui munte aparut ca de nicaieri in mijlocul desertului.

Si odata ajuns in sa, peisajul se schimba complet si desertul uscat de pana acum e inlocuit de o insiruire nesfarsita de dealuri ce au pe ele o pudra de iarba. Iar unde e o pudra de iarba sunt si pastori fara numar, astfel incat inainte de lasarea intunericul trec pe langa un numar destul de mare de turme cu ciobani. Sincer sunt putin curios daca se retrag la un adapost sau daca dorm pe unde ii apuca noaptea. Oricum fata de cum e la noi, fiecare turma are 2-3 ciobani si 2-3 magarusi care cara diferite lucruri utile. Iar ciobanii incep sa aiba trasaturi asiatice, caci in zona aceasta a Iranului traiesc destul de multi turkmeni.

Iar zona pe care o traversez se numea in vechime Khorasan si cuprindea parti ce astazi sunt in Iran, Turkmenistan si Afganistan. Intreaga zona e o imbinare de orase-oaza si de un desert uscat ce are totusi un pic de iarba si care putea sustinea populatii nomade. Ca o nota, cam toate orasele oaza de aici au fost distruse complet de cel putin doua ori. Prima data cand au venit mongolii si a doua oara cand si-a construit Timur imperiul. Unele din ele si-au revenit, in vreme ce altele au decazut si au fost lasate uitarii, cum e si Merv pe langa care voi trece prin Turkmenistan.

Distanta: 120km.
Diferenta de nivel: 500+ / 1000-.
Moral: 8.
Obiective: 4.

Locul de cort pe care il gasesc in seara asta e si el dintre cele mai faine pe care le-am gasit pana acum in Iran, ascuns de drum intr-un loc in care chiar am gasit un smoc de iarba pe care sa-l intind. Si pentru prima data dupa multa vreme e liniste dupa ce pun cortul, si nu se mai aude traficul care m-a insotit tot drumul. O noapte lunga si odihna pe indelete, caci maine mai sunt doar 70 de kilometri pana in Serakhs si eu pot intra in Turkmenistan abia poimaine.

A doua zi de dimineata ma trezesc tarziu, caci astazi nu e nicio graba, si dupa inca 30 de kilometri petrecuti printre dealuri desertice si 40 de kilometri petrecuti luptand cu un usor vant din fata, ajung in cele din urma in Serakhs unde trag la singurul hotel ce nu e foarte ieftin din pacate. Print Turkmenistan o sa dorm probabil exclusiv la cort si cum se anunta 35-36 de grade pentru urmatoarele zile, voiam sa fac in ultim dus si sa incarc electronicele cat timp sunt inca intr-o tara familiara.

Pe langa asta, vreau sa mesteresc putin si la bicicleta si sa schimb uleiul la butuc, caci s-au implinit cei 5000 de kilometri si mai trebuie sa mai fac cateva reglaje, iar de obicei, chestia asta inseamna ca ma fac pe maini ca un porc si trebuie multa apa si sapun pentru a da jos urmele.

Cu putin inainte de intrarea in Serakhs peisajul se schimb din nou complet si incep sa apara lanuri de grau mult mai inalte decat cele de pana acum, caci am coborat intre timp aproape 1000 de metri. E si mult mai cald, iar prognoza pentru urmatoarele zile anunta si 35 de grade, salcamii sunt infloriti si pentru prima data pe anul acesta mananc dude. Si din nou nu-mi vine sa cred ca acum 3 saptamani erau -10 grade.

Totusi, trecerea asta galopanta prin anotimpuri e si putin ciudata si bruscata, caci mintea nu are timp a se obisnuiasca cu inverzirea treptata a copacilor sau cu inflorirea lor. E ca si cum ai trece de la o luna la alta in interval de cateva zile.

Sunt foarte curios in schimb cum o sa fie maine la trecerea prin vama turkmena, unul din cele mai birocratice procese din Asia Centrala. Am auzit istorisiri in care oamenii spuneau ca au petrecut 7 ore in vama, lucru nu foarte roz atunci cand trebuie sa mai si pedalezi 500 de kilometri in 5 zile. Si spre deosebire de alte vami de pana acum, aici au program, incep ca domnii la ora 9 si au si pauza de masa. Lux.

Distanta: 70km.
Diferenta de nivel: 400+ / 400-.
Moral: 7.
Obiective: 4.

Lant de carbon si cadru ce poate fi desfacut pentru a-l monta.

Lant de carbon si cadru ce poate fi desfacut pentru a-l monta.

Gabor, mandru ca un ungur.

Gabor, mandru ca un ungur.

Parizer si nun cald, mirific.

Parizer si nun cald, mirific.

Drumuri deschise si ceruri deschise.

Drumuri deschise si ceruri deschise.

Urcarea aparauta de nicaieri in mijlocul desertului.

Urcarea aparauta de nicaieri in mijlocul desertului.

Dealurile Khorasanului.

Dealurile Khorasanului.

Pentru prima data in multa vreme trafic putin.

Pentru prima data in multa vreme trafic putin.

Apusul zilei.

Apusul zilei.

Desktop de windows in stil iranian.

Desktop de windows in stil iranian.

Dimineata pe racoare. Nu era chiar racoare.

Dimineata pe racoare. Nu era chiar racoare.

Unde e un smoc de iarba pot fi si pastori.

Unde e un smoc de iarba pot fi si pastori.

Stingher.

Stingher.

Prognoza pentru urmatoarele zile.

Prognoza pentru urmatoarele zile.

Pentru prima data pe anul acesta dude.

Pentru prima data pe anul acesta dude.

Muncile campului.

Muncile campului.

DSC_3389

Satul Kang si o ultima zi petrecuta pe langa Mashhad

Timpul petrecut in Iran se apropie de sfarsit si maine ar trebui sa pornesc catre un mic orasel prafuit de langa granita cu Turkmenistan pe nume Sarakhs. Si dupa mai bine de 3 saptamani petrecute prin Iran mi se pare ca experienta mersului pe bicicleta prin tara asta e cu dus si intors.

Da. imi plac foarte mult oamenii de aici prin modul curios si binevoitor prin care incearca sa afle si sa comunice cu turistii. Ca o paranteza, in Iran cred ca nu sunt foarte multi turisti, caci brusc din pozar am devenit de multe ori subiect de pozat. Iar ospitalitatea e incredibila in comparatie cu alte tari pe care le-am vazut pana acum.

In schimb, de partea cealalta a balantei e in schimb traficul care face destul de neplacuta experienta mersului pe bicicleta prin tara asta. Drumuri secundare nu sunt prea multe si chiar daca sunt, si ele sunt destul de aglomerate, caci pare ca aproape fiecare are o masina si o foloseste intens caci benzina e extrem de ieftina. Nu am o problema neaparat cu felul in care conduc (chiar daca e cel putin haotic), ci pur si simplu in toti kilometrii pedalati prin tara asta mi s-a intamplat extrem de rar sa fie momente in care sa nu treaca masini pe langa tine. Sunt atat de multe masini si atat de mult trafic, incat ajungi sa observi ca fiind ciudate momentele in care e liniste si auzi doar zgomotul scos de bicicleta ta. Iar din punctul asta de vedere, de-abia astept sa trec in stan-uri.

Daca mai pui la socoteala si noxele pe care le inhalezi, caci nu exista norme de poluare, sau daca exista nu sunt respectate, mersul pe soselele de aici clar nu e o experienta prea placuta. Si ca temperaturi am prins perioada ideala, nici nu vreau sa-mi imaginez cum e in mijlocul verii.

In schimb, dupa cum ziceam si mai sus toate acestea sunt compensate de oameni, si pana acum in Iran am avut cele mai interesante si interactive intalniri, iar numarul lor e incomparabil cu alte tari.

Revenind acum la ultima zi petrecuta in Mashhad in asteptarea datei de intrare in Turkmenistan, am zis ca doua zile petrecute fara bicicleta sunt prea mult si e timpul sa fac ceva miscare, astfel incat, la recomandarea gazdei hostelului la care am stat m-am indreptat catre un mic satuc aflat la 35 de kilometri de Mashhad.

Iar ziua de azi e un exemplu foarte bun a randurilor de mai sus, si incepe cu partea negativa, respectiv cu traficul infernal de vineri. Vineri e zi libera in Iran, astfel incat tot orasul pare sa se buluceasca cu catel cu purcel spre dealurile din nordul orasului. Pe de alta parte e relativ normal sa profite de o zi cu vreme buna, caci intr-o luna va deveni mult prea cald pentru astfel de activitati in mijlocul zilei.

Dar totusi sunt atat de multe masini, incat ti se taie orice chef de pedalat, cel putin pana cand intru pe drumul principal care urca catre micul satuc. Pe aici e mai bine, chiar daca momentele de linisite sunt la fel ca in tot Iran-ul extrem de rare. Drumul urca pe firul unei vai pe care sunt amenajate o multime de locuri de picnic, una din indeletnicirile preferate ale iranienilor.

Si fix cand incepeam sa fiu din nou revoltat pe trafic caci drumul pe firul vaii se ingustase destul de mult, apare din spate un grup de biciclisti din Mashhad, destul de nebuni de fel, cu care povestesc vrute si nevrute intr-o engleza de balta pana cand ajungem in Kang. Aici oamenii ma cheama la ceai si facem schimb de experiente aratand poze pe telefoane mobile. Imi place ca pozele vorbesc de la sine si am o parte din pozele alese din ultimele luni pe telefonul mobil si mi se pare ca spun destul de bine povestea calatoriei.

Dupa despartirea de grupul de ciclisti mai hoinaresc putin pe stradutele din jurul satului, prin livezi inflorite incercand sa gasesc un drumeag care sa ma scoata un pic mai sus, dar aparent acesta e cam greu de gasit. Satul in sine arata extrem de interesant, ridicat pe coasta unui deal abrupt casele par sa fie ridicate literalmente una peste alta.

Dupa un picnic intr-o livada plina de flori vine in schimb timpul sa ma intorc inapoi, si aici revenim din nou la trafic caci toti iranienii iesiti la picnic vor sa se intoarca in marele oras, astfel incat iar ma asez din nou la marginea sirului de masini si imi dau drumul la vale, caci pana la Kang tot drumul a fost intr-o usoara urcare.

Si fix cand se inteteste traficul vad cum o masina imi face semn sa opresc pe dreapta, si din ea se dau jos 2 iranieni impreuna cu Min si Valentin, cei doi cicloturisti pe care ii intalnisem cu o saptamana in urma in Teheran. Ei au ajuns cu o zi inainte in Mashahad si mai trebuie sa astepte putin data de intrare in Turkmenistan, dar cum tot ne-am intalnit sunt invitat la o inghetata traditionala iraniana, unde stam si povestim despre drumul din Teheran pana aici, in timp ce unul din iranieni ne povesteste despre experientele lui cu mersul cu bicicleta prin Turkmenistan. Printre punctele interesante, a durat 7 ore sa treaca de vama in momentul in care a intrat in tara, deci trebuie sa ma inarmez cu ceva rabdare.

Dupa inghetata sunt invitat si la masa, dar e deja extrem de tarziu, mai sunt de pedalat 20 de kilometri pana in oras si maine dimineata trebuie sa plec devreme, astfel incat de data aceasta zic nu, caci printre altele trebuie sa am putin timp sa scriu si postarea aceasta, atata timp cat am net pentru a o urca si pentru a pune pozele.

Iar ziua se incheie asa cum a si inceput, cu mult trafic.

Distanta: 85km.
Diferenta de nivel: 600+ / 600-.
Moral: 8.
Obiective: 6.

Phoenix-ul de Mashhad.

Phoenix-ul de Mashhad.

Trupa biciclistilor de soc din Mashhad

Trupa biciclistilor de soc din Mashhad

Pauza de hidratare, cu ce altceva decat cu ceai.

Pauza de hidratare, cu ce altceva decat cu ceai.

Satul Kang si una din casele traditionale.

Satul Kang si una din casele traditionale.

Una peste alta.

Una peste alta.

DSC_3394.jpg

Semne ale primaverii.

Semne ale primaverii.

Fara numar.

Fara numar.

Reintalnirea cu Min si cu Valentin.

Reintalnirea cu Min si cu Valentin.

DSC_3327

Mashhad, viza de Turkmenistan si mormantul lui Imam Reza.

Hotelul ieftin in care stau e destul de aproape de imensul complex religios construit in jurul mormantului lui Imam Reza. Intregul oras, si e vorba de al doilea oras ca marime din Iran, e construit in jurul complexului si singurul motiv pentrU care orasul s-a dezvoltat atat de exploziv in ultimul secol. De la cateva zeci de mii de locuitori, acum a ajuns o metropola de 3 milioane de oameni dezvoltata mai mult sau mai putin in jurul turismului religios.

Dar pana la urma cine a fost Imam Reza si de ce e atat de importat pentru musulmani? In primul rand musulmanii se impart in doua mari ramuri, siiti si suniti, ce nu se impacA prea bine una cu alta si frictiunile dintre ramuri sunt probabil unul din motivele de instabilitate din Orientul Mijlociu. Si facand un pic de munca de cercetare, principala diferenta intre cele doua ramuri se rezuma la un eveniment numit Ghadir, recunoscut doar de catre siiti.

Practic intreaga disputa si impartire se refera la cine ar fi trebuit sa-i urmeze profetului Mohamed, iar Ghadir-ul e un eveniment in care se spune ca profetul Mohamed l-a ales ca successor pe Ali, nepot si ginere al acestuia. PractIc sunitii il recunosc pe Ali ca pe al patrulea calif in timp ce siiti il considera primul imam si nu ii recunosc pe primii 3 califi. Pe langa acestea pentru siiti, primii 12 imami sunt extrem de importanti si poate cel mai importat dintre acestia e Imam Reza ce e ingropat la Mashhad, unde a fost asasinat prin otravire in ceea ce era atunci un colt al lumii musulmane.

Acum, trecand peste scurta introducere istorica eu n-am sa inteleg niciodata pelerinajul religios si toata industria din spatele acestuia din zilele noastre, indiferent de religie. Poate ca in secolele trecute in momentul in care un pelerinaj insemna timp si efort, semnificatia era asta, dar astazi in epoca zborurilor low-cost si a hotelurilor la tot pasul imi vine sa cred experienta e echivalenta. Si in Mashad e foarte usor sa vezi toata industria din jurul complexului, de la hoteluri pana la restaurante si mici studiouri de fotografie care printr-un photoshop adauga doritorii intr-un cadru idilic.

Complexul in sine e in schimb chiar fain, impresionant si absolut imens, fiind format dintr-o serie de curti interioare interconectate avand in centrul una din cele mai frumoase moschei din lumea musulmana si mormantul lui Imam Reza. In schimb, din pacate nu e voie cu aparate de fotografiat inauntru, astfel incat trebuie sa ma multumesc cu putine poze facute din afara complexului. In schimb pentru vizitarea complexului dau de un voluntar foarte de treaba care imi explica multe din detaliile legate de istoria complexului, si are in acelasi timp grija sa nu intru in locurile in care teoretic nu ai voie daca nu esti musulman. Un lucru interesant care mi-a ramas in minte e ca la contruirea moscheii vechi de aproape 700 de ani nu s-a folosit biciul pentru motivarea animalelor sau a oamenilor care au muncit aici.

In rest, lume multa si era chiar interesant sa urmaresti diferitele fizionomii ale oamenilor care intrau in complex, de la infatisarea asiatica a turkmenilor pana la trasaturile arabe ale oamenilor veniti din Iraq.

Legat de turkmeni, din fericire pentru mine, lucrurile au mers neasteptat de usor la ambasada Turkmenistanului, si oamenii nu au pierdut aplicatia mea din urma cu o saptamana in Teheran cum mi-era teama, astfel incat dupa un scurt formular completat si 55 de dolari am cules si ultima piesa a puzzle-ului si drumul catre Khan Tengri e deschis. In Turkmenistan o sa fie interesant si sper sa am vant bun, caci sunt de parcurs 550 de kilometri in 5 zile cu tot cu formalitatile deloc simple in momentul in care treci prin vama.

Inconjurand complexul.

Inconjurand complexul.

Ghizii pentru seara asta.

Ghizii pentru seara asta.

Privind catre una din curtile interioare.

Privind catre una din curtile interioare.

Porti de verificare.

Porti de verificare.

Arhitectura musulmana.

Arhitectura musulmana.

Deasupra Mashhad-ului.

Deasupra Mashhad-ului.

Ali, ghidul voluntare petnru mica excursie pe mogaldeata de stanca.

Ali, ghidul voluntare petnru mica excursie pe mogaldeata de stanca.

Semne ale primaverii.

Semne ale primaverii.

In contralumina.

In contralumina.

Fraged.

Fraged.

DSC_3284

In sfarsit Mashhad, ultimii kilometri din Neyshabur

Mashhad a fost orasul catre care ma indrept de aproape 900 de kilometri, de cand am parasit Teheranul. Initial, desi distanta de pe placutele indicatoare parea insurmontabila, zilele au trecut si gratie unui vant ajutator am ajuns aici mai devreme decat m-am asteptat. In aplicatia completata pentru viza pentru Turkmenistan luasem in calcul 9 zile pentru cei 900 de kilometri, dar iata ca ajung cu o zi mai devreme cu tot cu ziua de pauza din Neyshabur.

In Neyshabur la Yaser m-am si cantarit pentru prima data de cand am plecat si nu mica a fost supriza sa vad ca am reusit sa pun pe mine 4 kilograme de la plecare. Inca e un mister cum am reusit sa ma ingras cu o medie de peste 100 de kilometri pe zi din ultima vreme, si vina cred ca apartine painii si orezului din Iran care insotesc aproape fiecare masa.

Pe de alta parte, efortul depus per kilometru in Iran a fost considerabil mai mic decat in Turcia si probabil fiind obisnuit sa mananc ca acolo, diferenta a inceput sa se puna. Nu-i nimic, sunt mai mult ca sigur ca voi ajunge din nou la greutatea normala cand voi trece de Pamir, dar e un semnal de alarma legat de ce credeam ca e adevarat cand am plecat. Nu poti sa mananci chiar orice si oricat fara sa te ingrasi, la un moment dat corpul se obisnuieste cu efortul si chiar pui kilograme pe tine.

Revenind acum in schimb la ultima zi de pedalat inainte de Mashad, din fericire de data aceasta nu am avut parte doar de desert, caci dupa Neyshabur drumul se apropie de munte, si implicit unde sunt munti sunt si mici paraiese astfel incat primii 30 de kilometri drumul era strajuit de o parte si de alta de pomi fructiferi in floare. Dupa 700 de kilometri e o adevarata bucurie sa poti sa stai jos pe iarba sub un copac inflorit, astfe incat zabovesc putin la poze prin livezile de pe marginea drumului. Din fericire vantul de astazi nu e nici bun nici rau, si pentru a trece mai usor kilometrii ma joc cu un fel de intervale gandite pentru a iesi din ritmul constant si monoton al desertului. 3 minute de pedalat mai tare, 2 minute de recuperare, si tot asa de 10 ori pana cand se face un antrenament destul de bun, ce face si kilometrii sa treaca mai repede.

In Mashhad ajung nesperat de repede caci ultimii 30 de kilometri sunt intr-o continua coborare, cum vor fi si kilometrii de aici pana in Turkmenistan. In schimb reintrarea in oras, in civilizatie si in traficul de aici e din nou interactiva, caci Mashhad e probabil unul din cele mai vizitate orase din Iran.

Aici se gaseste mormantul lui Imam Reza si tot orasul a evoluat in jurul unui mega-complex religios ce se gaseste in centrul orasului. E practic ce mai important loc de pelerinaj din Iran,vizitat de 20 de milioane de oameni in fiecare an. In Mashhad ma intalnesc cu gazda de pe warmshowers, de aici, care ma ajuta sa gasesc un hotel ieftin, dupa care petrecem urmatoarele ore biciclind prin oras pentru a vedea din mers lucrurile interesante de vazut. Daca totul merge bine, maine ar trebui sa ridic ultima viza de pe lista pentru drumul la dus si sa spal in sfarsit toate hainele care au devenit prafuite si imbacsite dupa cei 900 de kilometri prin desert.

Distanta: 125km.
Diferenta de nivel: 300+ / 500-.
Moral: 7.
Obiective: 4.

Semna ale primaveri.

Semna ale primaveri.

DSC_3293.jpg

In mijlocul livezii.

In mijlocul livezii.

Una din putinele poze facute pe drum intr-o zi cu mult trafic si putine lucruri interesante de vazut.

Una din putinele poze facute pe drum intr-o zi cu mult trafic si putine lucruri interesante de vazut.

Imam Reza.

Imam Reza.

DSC_3192

Drumul catre Neyshabur

Dimineata ma trezesc cu acelasi vant care a scuturat cortul toata noaptea si dupa strangerea rapida a bagajelor pentru a evita praful care parea sa intre peste tot, ma asez la drum pentru urmatorii 135 de kilometri pana in Sabzevar, urmatorul oras de pe drumul matasii. Ziua e din nou calda si senina, asa cum sunt probabil majoritatea zilelor din desert si poate ce e mai important, extrem de uscata. Buzele sunt uscate, gatul la fel, iar desi nu e foarte cald, soarele arde puternic si sunt fortat sa trec la pantaloni lungi pentru a nu ma rotisa ca un pui in bataia lui.

Drumul e la fel cum a fost ieri si la fel cu va fi in zilele urmatoare, cu lungi portiuni drepte inconjurate de desert, cu caravanseraiuri abandonate pe marginea soselei si cu camile salbatice. Drumul traverseaza un fel de parc national in care se incearca pastrarea biodiversitatii tipice desertului, iar camilele fac si ele parte din aceasta biodiversitate. Astfel incat, dupa un semn rutier pe care il iau in deradere la una din pauze, chiar vad de fiecare parte a drumului cate o turma de camile inaintand agale prin desert, mult prea departe insa pentru a le poza.

Ultimii kilometri catre Sabzevar se scurg din nou extrem de incet gratie unui vant potrivnic care ma face din nou sa lupt din rasputeri pentru fiecare metru castigat, ajungand in oras cu putin inainte de lasarea intunericului. Si aici e timpul pentru un hotel ieftin, pentru a da jos de pe mine praful din ultimele zile, dar gasirea lui de unul singur nu e treaba chiar asa de simpla. Noroc cu iranienii care sunt binevoitori si care vin curiosi sa te intrebe de unde vii si incotro de indrepti, si daca iti place Iranul, iar printre sirul de intrebari pot sa strecor si eu cu ururinta o intrebare despre un hotel ieftin. Astfel incat, dupa 20 de minute de urmarit o familie (mama, tata, fiu) pe o mica motoreta prin traficul din oras, imi gasesc si hotelul pentru seara asta, hotel ce a fost unul din cele mai faine hoteluri de 10 euro la care am stat pana acum.

Distanta: 135km.
Diferenta de nivel: 800+ / 700-.
Moral: 6.
Obiective: 4.

Astazi ar trebui sa fie in plan urmatorii 100 de kilometri pana in Neyshabur, dar problema e in schimb prognoza meteo care anunta vant potrivnic pentru intreaga zi. Din experienta de pana acum, atunci cand se anunta astfel de zile poate e mai intelept sa iau o zi de pauza si sa astept sa se domoleasca vantul, dar uitandu-ma peste prognoza, nici poimaine nu pare sa fie situatia mai roz.

Dupa ce stau un pic pe ganduri ma hotarasc totusi sa incerc sa ajung in Neyshabur caci acolo e si o gazda de pe warmshowers, de unde poate reusesc sa mai urc cateva jurnale si poze pentru blog. In plus, poate se mai inseala si oamenii de la prognoza si poate ca am norocul unor ore in care sa fiu scutit de vant.

Dupa primii 30 de kilometri in schimb imi dau seama ca nu e cazul si ca prognoza de pe foreca e din pacate cat se poate de adevarata, astfel incat am de luptat toata ziua cu un vant potrivnic ce a variat intre 40 de kilometri pe ora de dimineata, pana la 80 de kilometri pe ora spre seara. Prima jumatate a zilei si primii 70 de kilometri s-au mai scurs cum s-au mai scurs, dar pe dupa-amiaza, atunci cand vantul s-a intetit, situatia nu a mai fost chiar asa de roz.

Poate a fost si din cauza ca nu am avut nicio zi de pauza pentru ultimii 700 de kilometri din Teheran, poate a fost si lispa chefului, in schimb cert e ca cei 100 de kilometri de astazi au fost mult mai grei decat cei 220 de acum cateva zile. Media de inaintare pentru toata ziua a fost pe undeva pe la 10 kilometri pe ora, iar problema pentru ziua de azi a fost sa-mi tin mintea ocupata pentru a nu fi exasperat de munca in zadar si de scurgerea extrem de inceata a kilometrilor.

Distanta: 116km.
Diferenta de nivel: 300+ / 300-.
Moral: 2.
Obiective: 3.

DSC_3150

Cu cortul in inima desertului

Portiunea dintre Shahrood si Sabzevar e prima bucata de drum de pana acum in care chiar simti ca esti pe fostul drum al matasii, gratie caravanserai-urilor ce se gasesc din 30-40 de kilometri pe marginea drumului, majoritatea cazute in paragina, dar cateva renovate pentru a ilustra cum arata odata un astfel de loc. La 60 de kilometri de Shahrood se mai afla un mic satuc cu nume melodios, MMMMM, dupa care aproape nimic pentru 180 de kilometri.

Si astazi bate vantul, doar ca directia e una complet neutra caci bate dinspre nord. In ultimii kilometri prin desert, pe unde vantul poate sa alerge fara piedici, am inceput sa dezvolt tot felul de teorii despre cat de mult conteaza vantul la bicicleta. Iar unul din rezultate e ca daca vantul trece de 20 de kilometri la ora nu exista vant neutru, caci si daca bate din laterala tot trebuie sa muncesti impotriva lui pentru a ramane pe directie. Vantul bun cred ca incepe atunci cand unghiul pe care il face cu directia de inaintare e mai mic de 75 de grade, iar daca e mai mare de 75 de grade deja poate fi considerat vant rau, dar cred ca am nevoie de o diagrama pentru a exprima lucrurile.

Cert e ca astazi vantul nu a batut din fata, dar in rest a batut din toate directiile posibile, numai bine pentru a ma gandi la teoriile mele. Tot din categoria teorii, in functie de unghiul din care bate, conteaza si pozitia corpului si poti incerca sa “tai” vantul tinand doar o mana pe ghidon si cealalta la spate in momentul in care care unghiul se potriveste.

Cu putin inainte de inserare imi atrage privirea un caravanserai din stanga drumului, complet pustiu dar din care se auzeau acorduri de muzica persana care ma imbie sa vad ce e cu el. Un caravanserai renovat, un restaurant fara niciun turist, dar cu 2 iranieni foarte de treaba si o atmosfera in care era usor sa iti imaginezi caravane de camile si negustori aliniati in dreptul niselor-camere din curtea interioara. Pentru un scurt moment de timp jonglez cu gandul de a dormi intr-un caravanserai parasit dar cel mai probabil nu e nici unul pentru urmatorii 40 de kilometri si inserarea e aproape.

Problema cu vantul destul de puternic care a batut toata ziua e ca nu e deloc usor sa gasesti un loc de cort care sa fie ok, caci in mare parte desetul e complet plat fara niciun mic delusor dupa care sa te poti ascunde, iar cortul pe care il am dupa mine nu e cort care sa reziste unui mic uragan. Si dupa cateva zile in care traficul mi-a vuit necontenit pe la ureche as prefera un loc mai izolat si linistit.

Pana la urma il gasesc continuand printre mici delusoare de-a dreptul prin desert, in schimb singura problema e ca si cu aceste mici delusoare vantul tot puternic e, dar pana la urma reusesc sa inalt cortul chiar pe directia in care bate si ma apuc de gatit. In schimb din cauza vantului totul se acopera de un mic strat de praf ce devine deranjant mai ales atunci cand gatesc. Apusul e aproape la fel de spectaculos ca cel de ieri, in schimb locul e mai frumos si mai izolat, chiar daca in departare tot se aude zumzetul traficului. Iar noaptea, desi cortul falfaie in bataia vantului reusesc sa rezolv problema ignorand-o cu unul din cele mai importante accesorii in astfel de calatorii, doapele de urechi. Desi sunt utile mai ales in hotelurile ieftine unde izolarea fonica e ca si inexistenta, iata ca au fost bune si pentru a ignora vantul.

Distanta: 115km.
Diferenta de nivel: 700+ / 700-.
Moral: 7.
Obiective: 6.

Prin desert.

Prin desert.

Caravanserai fara caravane.

Caravanserai fara caravane.

In curtea interioara.

In curtea interioara.

Chirpici.

Chirpici.

De unde pana unde leoparzi in Iran.

De unde pana unde leoparzi in Iran.

Aparent chiar au existat odata si poate o mai fi vreunul ratacit.

Aparent chiar au existat odata si poate o mai fi vreunul ratacit.

La locul de cort din desert.

La locul de cort din desert.

Pus pe directia vantului.

Pus pe directia vantului.

Radu of the desert.

Radu of the desert.

Apusul zilei.

Apusul zilei.

DSC_3117

Apus peste Shahrud, inaintand catre desert

Kilometrii prin desert pot parea plictisitori, dar un lucru e cert: lumina si culorile sunt mult prea faine atunci cand apune soarele. Pe langa asta, desertul are si alte avantaje si desi afara sunt aproape 30 de grade pentru ca umiditatea e extrem de imbacsita, transpiri mai putin si te imbacsesti mai greu. Pe de alta parte, in momentul in care vrei sa iei o pauza, inevitabil ochii cauta un loc cu umbra, ceea ce e imposibil de gasit cateodata.

Cum ziua de ieri a fost extrem de lunga, astazi e in plan o zi de relaxare, cat sa ajung in urmatorul oras-oaza, Shahrood, aflat la 70 de kilometri departare. Shahrood e ultimul oras inainte de o bucata lunga de 250 de kilometri unde nu e nimic pe drum in afara de 2 mici sate unde au fost odata si caravanseraiuri. Ar trebui sa fie facubili in 2 zile, dar asta inseamna sa planific pentru prima data in multa vreme cum o sa fac cu apa si cu mancarea pentru cele doua zile. Ar trebui sa fie un exercitiu foarte bun pentru miile de kilometri care urmeaza, unde vor fi mai multe portiuni in care apa si mancarea pot deveni o problema.

Dimineata e somn de voie, si dupa ce fac un dus care ar trebui sa ma tina 300 de kilometri si dupa ce parasesc camera de hotel minimalista in care am petrecut noaptea, iata-ma din nou pe bicicleta, fara prea mult chef de pedalat catre urmatorul oras. Iar in momentul in care nu ai chef de pedalat kilometrii se scurg parca interminabil de incet. E putin demoralizant si atunci cand te gandesti ca pentru urmatorii 1500 de kilometri peisajul va fi mai mult sau mai putin neschimbat, nu e niciun munte in apropiere catre care sa te intrepti, nicio mare care sa fie aproape, niciun rau de-a lungul caruia sa se unduiasca drumul. Doar desert, strajuit in stanga de munti si intretaiat de mici orase-oaza.

Astazi e si prima zi in care pedalez in tricou si in pantaloni scurti, si ma gandesc ca daca e abia inceput de aprilie si sunt aproape 30 de grade, in mijlocul verii cred ca e o experienta fierbinte sa pedalezi pe aici. Legat de pantaloni scurti, in Iran exista multe reguli care pare ciudate si una din ele e legata pantaloni scurti. Practic atat barbatii, cat mai ales femeile trebuie sa se imbrace in conformitate cu un anumit cod, si codul respectiv spune ca pantalonii scurti nu se incadreaza in standarde. In comparatie cu ce trebuie sa poarte femeile e floare la ureche, dar tinand cont ca oricum sunt in mijlocul desertului si nu ma vede nimeni am zis ca e o lege ce se cuvine incalcata.

In schimb, apusul zilei e unul incredibil de frumos, si ma prinde cautand un loc de cort dupa Shahrood. Pana la urma am gasit unul ferit intr-o plantatie de pomi fructiferi, chiar la marginea orasului, si cum m-am oprit cu suficient timp inainte de a apune soarele, am timp sa ma intind la poze. Serile la cort au fost putine si departate intre ele in Iran, caci am fost invitat de destul de multe ori la oameni, sunt multe gazde pe warmshowers si hotelurile sunt relativ ieftine, practic camerele foarte simple se invart intre 6 si 12 euro in functie de conditii. Astazi e si prima seara in care folosesc noua salteluta si trebuie sa spun ca in comparatie cu izoprenul, confortul e incomparabil si mi se pare ca dormi mult mai bine fara sa simti toate protuberantele si pietricelele de sub locul de cort.

Maine ar trebui sa ajung in inima desertului, caci urmatorul oras mare e la 250 de kilometri.

In camera de hotel din Damghan.

In camera de hotel din Damghan.

Era camera de urgenta cu o oarecare tenta religioasa, toate camerele normale ale hotelului erau ocupate.

Era camera de urgenta cu o oarecare tenta religioasa, toate camerele normale ale hotelului erau ocupate.

Cea mai lunga zi de pana acum.

Cea mai lunga zi de pana acum.

Inimi intoarse, simbolul e pentru litera araba 5. Cum s-a ajuns de aici la 5-ul pe care il stim noi nu prea pot sa-mi imaginez.

Inimi intoarse, simbolul e pentru litera araba 5. Cum s-a ajuns de aici la 5-ul pe care il stim noi nu prea pot sa-mi imaginez.

Breaking the law, pantalonii scurti sunt ilegali in Iran.

Breaking the law, pantalonii scurti sunt ilegali in Iran.

Se vad si kilogramele in plus castigate in Iran.

Se vad si kilogramele in plus castigate in Iran.

In desert.

In desert.

Viteza ucide in varianta iraniana.

Viteza ucide in varianta iraniana.

Odihna.

Odihna.

Picturi murale.

Picturi murale.

Urmeaza 230 de kilometri prin desert fara aproape nici o localitate.

Urmeaza 230 de kilometri prin desert fara aproape nici o localitate.

Reclama mascata la Maxcycles.

Reclama mascata la Maxcycles.

Ultimele raze de soare.

Ultimele raze de soare.

Salteluta salvatoare, si suportul genial al oamenilor de la Cascade Designs.

Salteluta salvatoare, si suportul genial al oamenilor de la Cascade Designs.

Cu cortul in crangul de copaci.

Cu cortul in crangul de copaci.

Distanta: 75km.
Diferenta de nivel: 300+ / 300-.
Moral: 6.
Obiective: 4.

DSC_3100

Cea mai lunga zi de pana acum, gonind cu vantul din desert

Principala lectie invatata pana acum e ca atunci cand esti pe bicicleta, vantul poate fi cel mai mare inamic, dar si cel mai de pret aliat. In functie de directie,te poate face sa zbori fara efort cu 35 de kilometri la ora sau sa muncesti de 3 ori mai mult pentru fiecare kilometru parcurs. Si in consecinta, atunci cand se anunta o zi cu vant din spate e bine sa profiti de fiecare ora cu vant prielnic, in vreme ce atunci cand vantul bate din fata uneori e mai bine sa astepti ziua urmatoare.

Dar in cazul meu, prognoza pentru ziua de astazi e un mic uragan prielnic de care vreau sa profit cat mai mult, chiar daca inceputul zilei nu e stralucit si ajung din nou cu Hashem la sectia de politie din Garmsar pentru a face oamenii o fotocopie dupa pasaport. Iar dupa micul drum pana la politie si despartirea de Hashem si de mama lui reusesc sa ma astern abia la 10 la drum si ore pretioase de vant prielnic sunt deja pierdute.

Totusi cum iau azimutul, kilometrii incep sa se scurga cu extrem de mare usurinta, cu o medie de 30 de kilometri la ora ce nu e foarte greu de tinut, astfel incat primii 110 kilometri pana in Semnan trec pe nesimtite si ajung aici putin dupa ora 15, la timp pentru o masa de pranz cu doi pepeni galbeni geniali. Prin Iran fructele si legumele se gasesc destul de usor, nu sunt foarte variate, dar sunt mult mai gustoase decat cele din vestul Europei, astfel incat mi-am facut un obicei din a manca cate doi pepeni galbeni pe la mijlocul zilei, daca sunt pe langa un oras. Apa si energie intr-un pachet gustos.

Din Semnan mai sunt inca 100 de kilometri pana in urmatorul oras, Damghan, si cum vantul e inca prielnic ma gandesc ca are sens sa incerc, chiar daca e un pas de 800 de metri diferenta de nivel de sarit pana acolo. La deal vantul prielnic nu te ajuta chiar atat de mult, si cum urcarea se prelungeste neasteptat de mult, incep sa ma indoiesc ca pot sa ajung in timp util pana in urmatorul oras. Pe de alta parte nici pusul cortului pe vantul asta nu e treaba usoara si ar trebui sa gasesc un loc de cort care sa fie cat de cat ferit de vant.

Apusul in schimb ma prinde fix cand trec de micul pas si cand incepe coborarea, si cu inca 70 de kilometri pana in Damghan ma hotarasc sa pedalez cateva ore prin noapte cu gandul la un hotel pe care l-as putea gasi acolo. Ora albastra arata in schimb genial peste desert, cu culori pe care le vezi foarte rar in alte parti. Fiind desert, e si foarte putina poluare si aerul e curat, iar faptul ca poti vedea pana departe, contribuie mult la atmosfera.

Iar coborarea din pas cu vantul din spate, pe o panta pe care nu a trebuit sa pisc deloc franele a fost si ea extrem de faina. Probabil a fost o ora in care media orara a fost pe undeva pe la 35-40 de kilometri pe ora, probabil cea mai rapida ora de pana acum din calatorie. Si desi au urmat 2 ore in care chiar a fost putin de muncit, caci vantul a devenit putin neprielnic dupa lasarea intunericului, la sfarsitul zilei si la poarta unuia din putinele hoteluri din oras kilometrajul a aratat 220 de kilometri, cea mai lunga zi de pana acum.

Distanta: 220km.
Diferenta de nivel: 1300+ / 1400-.
Moral: 7.
Obiective: 5.

DSC_3025

Palatul Golestan, despartirea de Teheran si rolul calatorului.

Teheranul are foarte putine zone istorice ramase, caci la inceputul secolului Reza Shah a considerat ca Teheranul nu trebuie sa fie impedicat sa se dezvolte, de vestigii de odinioara, astfel incat s-a demolat si s-a replanificat la greu. Totusi aproape de centrul orasului s-a pastrat palatul Golestan locul din care dinastia Qaraj a condus Persia vreme de aproape 200 de ani.

In orice ghid de calatorie Teheranul nu e in topul lucrurilor interesante de vizitat in Iran si as putea poate sa-l compar destul de bine cu felul in care apare Bucurestiul pentru un vizitator strain. Nu zic nu are si Bucurestiul cateva parti frumoase, dar cred ca sunt mult mai multe locuri interesante de vazut in Romania, dar poate e doar perspectiva mea. Intre aglomeratia plina de viata a unei capitale si farmecul unui oras mai mic sau a unor locuri pustii, le-as alege intotdeauna pe cele din urma.

Revenind in schimb la Golestan, ce s-a pastrat din fostul palat arata ca un amestec dintre un mic Versailles sau Schonbrunn combinat cu elemente orientale. E un amestec in mod egal interesant si inedit, cu un tron de marmura al fostilor regi, cu sali imense cu o multitudine de oglinzi si cu o curte interioara plina de verdeata si de liniste intr-un oras atat de aglomerat.

Dupa palat vine in schimb timpul sa ma despart de Enzo, care trebuie sa astepte o saptamana viza pentru Uzbekistan si care planuieste sa mearga cu bicicleta spre sud in timpul acesta. Chiar mi-au placut zilele petrecute alaturi de el si s-ar putea sa ne mai intalnim in momentul in care o sa ajunga si el in Kyrgystan pe drumul catre China, si atunci s-ar putea sa mai impartim o scurta bucatica de drum. Si dupa despartirea de Enzo trebuie sa vad cum reusesc sa ies din oras si sa scap pentru o perioada de traficul unui oras mare. Partea buna e ca Teheranul e ultima metropola prin care voi trece in urmatoarea perioada si urmeaza locuri salbatice, mai putin populate si mai pe placul meu.

Si desi am plecat tarziu, multumita unui vant prielnic din spate reusesc sa strang 100 de kilometri intr-o zona premergatoare desertului, pana in Garmsar, un oras verde in mijlocul unui desert uscat. Cam aceasta va fi alternanta pentru urmatoarele zile, caci fiecare oras sau sat e legat de o sursa de apa si e inconjurat de verdele graului si al copacilor in timpul ce in jur e doar desert.

In Garmsar il intalnesc pe Hashem, gazda dintr-un mic satuc de langa Garmsar. In drum spre satuc sunt oprit si pentru prima data in Iran de politie pentru a fi legitimat, si dupa un control ce a implicat luarea datelor de pe pasaport si o asteptare de cam 20 de minute ajungem in sfarsit la Hashem la tara. Omul lucreaza in Teheran ca broker imobiliar si in satul natal traieste mama lui impreuna cu un frate si o sora mai mare.

Probabil seara petrecuta impreuna cu familia lui Hashem a fost seara in care m-am simtit cu adevarat in pielea calatorul care vine de departe, cu poze si cu povesti din locuri indepartate. Poate a ajutat si faptul ca Hashem stia destul de bine engleza si putea sa faca pe interpretul, dar oamenii chiar mi s-au parut foarte entuziasti si foarte curiosi, si cred ca le-au placut foarte multe pozele pe care le-am aratat din timpul calatoriei. Chiar imi place sa arat pe oriunde sunt gazduit o mica selectie a pozelor din ultimele doua luni, mai ales caci sunt multe locuri prin care Iranienilor nu le e chiar asa de usor sa ajunga. Spre exemplu pasaportul e conditionat de a face armata, care nu e deloc scurta la 20 de luni. Si pe langa problema asta, obtinerea unei vize Schengen nu e nici simpla nici ieftina.

Hashem are si el o poveste interesanta, administrator de retea care s-a transformat in agent imobiliar dar care uraste Teheranul ca si oras si care ar prefera intotdeauna casa de la tara daca nu ar fi problema banilor. In Iran diferenta economica intre Teheran si restul tarii e poate mai mare decat in alte parti, si pe acelasi post in Teheran castigi cu 50-100% mai mult, lucru corelat pe de alta parte si cu costul chiriilor. Vorba lui Hashem, Teheranul e un loc bun pentru facut bani si doar atat.

Si trebuie sa-i dau dreptate cu casa de la tara, caci micul satuc din mijlocul desertului pare atat de familiar prin liniste si prin verdele pomilor si al ogoarelor in comparatie cu ce am vazut in ultimele saptamani. Graul e deja inalt si pentru prima data pe anul acesta aud greieri cantand, si imi vine greu sa cred ca in urma cu o saptamana pedalam prin ninsoare la -10 grade.

Distanta: 120km.
Diferenta de nivel: 100+ / 500-.
Moral: 8.
Obiective: 5.

In fata tronului de marmura

In fata tronului de marmura

Sunstinatoarele.

Sunstinatoarele.

Umbrar.

Umbrar.

Siameze.

Siameze.

Privind catre gradina interioara.

Privind catre gradina interioara.

Intr-un fel de Versailles in stil persan.

Intr-un fel de Versailles in stil persan.

Deltalii.

Deltalii.

Vitralii persane.

Vitralii persane.

DSC_3056.jpg

Despartirea de Enzo.

Despartirea de Enzo.

Fata lui Khomeini, parintele republicii islamiste e peste tot.

Fata lui Khomeini, parintele republicii islamiste e peste tot.

Si au trecut deja 4000.

Si au trecut deja 4000.

Prima intalnire cu desertul.

Prima intalnire cu desertul.

La masa cu Hasheen si cu familia lui.

La masa cu Hasheen si cu familia lui.

Hasheen si mama lui.

Hasheen si mama lui.

DSC_3266

Teheran si ultimele doua piese din puzzle-ul vizelor.

Teheran e poate singurul loc din Iran in care ai stranse la un loc o multime de ambasade si de consulate de unde poti sa faci rost de vize pentru urmatoare parte a calatoriei. In cazul meu au ramas pe lista pentru traseul la dus Turkmenistan si Uzbekistan care trebuie rezolvate in ordine inversa caci pentru Turkmenistan are sens sa fac rost doar de viza de tranzit, iar pentru a obtine viza de tranzit am nevoie de viza de Uzbekistan.

Astfel incat, dimineata, dupa o trezire matinala si dupa un mic dejun spartan ca diversitate la hotel (paine, branza, gem de morcovi si oua), iata-ma din nou calare pe bicicleta catre partea de nord a Teheranului in cautarea consulatului uzbek. Si cum Teheran e si el, la fel ca Istanbul, un oras de 15 milioane de oameni, distantele pe care trebuie sa le parcurgi prin traficul din oras sunt maricele, astfel incep ziua cu 20 de kilometri la deal pe unul din drumurile express ce brazdeaza orasul. Si ghidat de locul indicat de google maps iata ca ajung ajung in fata unei cladiri in care e ambasada Chinei si nu e nimic legat de uzbekistan.

Stiind ca trebuie sa fie pe undeva pe aproape si oarecum presat de faptul ca o sa se inchida la 11 si ca e deja 10, intreb in stanga si in dreapta fara prea multi sorti de izbanda. Daca ma gandesc bine e totusi normal, gandeste-te ca ai fi pe undeva pe langa Piata Victoriei si te-ar intreba un strain unde e ambasada Iranului. Pana la urma, trimis dintr-o parte in alta si dupa 30 de minute e invartit pe bicicleta ajung in fata unei cladriri care e un fel de “Casa culturala uzbeka”. Bun am aflat ca exista si asa ceva si sunt trimis de paznicul de acolo 2 cladiri mai in fata la “Ambasada uzbeka”, unde e pus un afis mare ca pentru vize trebuie ajuns la “Consulatul uzbek”, la etajul doi al unei cladiri a carei adresa era pe usa ambasadei.

Doar ca adresa era de negasit, sau cel putin din ce imi spunea mie google maps, astfel incat sun in cele din urma la ambasada si un nenica binevoitor se ofera sa ma ghideze cu masina pana acolo, astfel dupa inca un kilometru si dupa o intrare pe o straduta pe care nu as fi ghicit ca poate sa fie un consulata iata-ma ajuns la 11:10 in fata consulatului uzbek.

Din fericire pentru mine e inca o coada considerabila si dau aici de toti calatorii care urmeaza sa plece spre est din Iran, 3 biciclisti, un german si o taiwaneza pe bicicleta, un spaniol, o familie din Franta care calatoreste cu 2 copii intr-un motor-home, un francez plecat cu autostopul pana in Thailanda,un neamt care stie si farsi, si o multime de oameni de la agentii de turism iraniene. Si cum sunt oameni la coada, primesc asigurari ca o sa intre toata lumea si ma mai linistesc. Si cum sunt ceva iranieni pe lista inaintea noastra apuc sa stau un pic de vorba cu oamenii pana cand multimea se imputineaza, toti fugind de aici la ambasada Turkmenistanului pentru a depune actele.

Viza pentru Uzbekistan a fost pana acum de departe ce mai scumpa viza de pe lista, mai ales daca pun la socoteala ca o sa petrec cam 10 zile in tara. Practic daca ai nevoie de o scrisoare de invitatie de la o agentie care costa 70 de dolari la care se adauga costul vizei, de 75 de dolari pentru o singura intrare. 15 dolari pe zi doar pentru viza pentru o tara, nu e chiar de ici de colo.

Partea buna e ca daca ai scrisoare de invitatie de la o agentie si un numar telex de la acestia, primesti viza pe loc si din momentul in care mi-a venit randul la coada nu cred ca a durat mai mult de 10 minute. Cu viza pentru Uzbekistan in buzunar, vine momentul pentru partea a doua, aplicarea pentru viza de Turkmenistan.

Turkmenistan cred ca e cea mai inchisa si mai ciudata tara din Asia Centrala, atitudine ce e reflectata in politica vizelor. Practic pentru viza turistica ai nevoie de traseu planuit si de ghid (gen Corea de Nord) astfel incat ramane viza de tranzit, de fix 5 zile, cu date fixe, pentru care trebuie sa aplici inainte de a o ridica. In cazul meu planul e sa aplic pentru ea in Teheran urmand sa o ridic in Mashad ultimul oras mare inainte de granita, folosind astfel timpul de procesare al alicatiei pentru a pedala pana acolo. Tot dintre ciudatenii, aici e nevoie de o copie color a pasaportului, astfel incat mai pierd o jumatate de ora incercand sa gasesc un copiator color in zona pentru mine si pentru francezul cu autostopul, si ajung la fix inapoi inainte de ora inchiderii, reusind astfel sa rezolv in mod nesperat doua tari intr-o zi, una complet si una partial.

Iar cand ma intorc la hotel dau si de Enzo care a fost astazi sa-si prelungeasca viza pentru Iran si de James, un englez plecat cu bicicleta pana in Shanghai cu care am mai tot vorbit pe mediul virtual, omul avand in parte cam acelasi traseu pe care l-am avut si eu pana acum, astfel incat seara am petrecut-o la povesti despre locurile prin care am trecut. Si e o usurare incredibila sa vorbesti cu un englez nativ dupa ce ultimele saptamani le-am petrecut vorbind ceva ce poate fi numit “very simple and basic english”, incet, clar si folosind doar cuvinte simple.

Ziua urmatoare a fost tot zi de pauza aproape completa, de scris postari si de sortat poze. Punand cap la cap timpul necesar pentru sortarea si prelucrarea pozelor si pentru scrisul unei postari cred ca e pe undeva pe la 2 ore, poate chiar mai mult daca muza nu e prin zona atunci cand vreau sa scriu ceva. Totusi una peste alta, timpul asta nu e de ici de colo, mai ales atunci cand sunt si kilometri de pedalat in fiecare zi ,si alte lucruri de rezolvat. O zi in care n-am facut absolut nimic in afara de a sta cu laptopul in brate in camera de hotel, si chiar cand voiam sa merg la un magazin de munte pentru a vedea daca gasesc o salteluta aflu de la receptie ca tocmai a venit un pachet, astfel incat usurat, recuperez salteluta si mai tai o problema de pe lista.