Category Archives: Kazakhstan

La revedere Kazakhstan, bine te-am gasit Azerbaidjan si o mare traversata intre cele doua tari.

E 4 noaptea si intregul Aktau pare ca doarme atunci cand ma urc din nou pe bicicleta in directia portului. O ora mai tarziu si dupa 10 kilometri pedalati imi dau seama in schimb ca nu e deloc usor de gasit portul in mijlocul noptii. Bine, portul in mare l-am gasit, dar locul in care e vama si unde se face imbarcarea din pacate nu, si cum totul e invaluit in intuneric nici nu am pe cine intreba. Dupa inca o jumatate de ora de ratacit dau de o benzinarie unde dupa ce ii trezesc pe toti gasesc pe cineva care sa ma lamureasca si ajung in cele din urma in vama usor panicat ca vaporul e pe picior de plecare. Doar ca nu e aproape nimeni, si reusesc sa pricep de la singurul nenica care e pe acolo ca vaporul va intra in port abia maine dimineata. Fara nimic altceva mai bun de facut scot salteluta si mai fur cateva ore de somn pe holurile vamei pana cand rasare soarele.

Cand vaporul ajunge in cele din urma in port si incepe descarcarea lui e aproape ora amiezii, iar in cele din urma, in sala de asteptare a vamii incepe sa se mai animeze putin treaba. Feribotul e folosit in primul rand pentru transport de marfa, dar la fiecare transport se gasesc si cativa straini in drum spre tari straine, asa ca si acum ne intalnim un roman si un elvetian care se intorc inapoi spre Romania, cu 3 elvetieni si o nemtoaica care merg in directia opusa. Pe langa asta, mai e si cea mai ciudata aparitie intalnita de pana acum din categoria cicloturistilor, un pusti de 19 ani plecat pe o roata in jurul lumii. Omul e plin de entuziasm si incearca sa faca un lucru ce nu a mai fost facut pana acum si care nu e deloc usor. Pentru a pune lucrurile in perspectiva, pe langa tinerea echilibrului care nu e deloc simpla, ai un singur raport in care poti pedala astfel incat e imposibil sa poti sa mergi repede pe plat si sa poti urca bine si dealuri in acelasi timp. Tot respectul.

Dupa inca cateva ore de asteptat vine si controlul pasaportului unde Kazakhstanul pare sa nu vrea sa-mi dea drumul atat de repede dupa abia 6 zile petrecute in el. Aparent daca stai mai mult de 5 zile trebuie sa mergi la biroul de imigratie si sa te inregistrezi, lucru pe care am incercat sa-l fac ieri doar pentru a afla ca pentru cetatenii romani aparent nu e nevoie sa te inregistrezi. Doar ca din categoria ciudateniilor diplomatice, desi nu e nevoie sa te inregistrezi dupa 5 zile ai nevoie de viza, asa ca rusoaica-capitan care face controlul pasapoarte e suspicioasa si urmeaza telefoane dupa telefoane si inca o ora de asteptat pana cand pasaportul primeste in sfarasit stampila cu care pot iesi din Kazakhstan.

E deja ora 4 dupaamiaza cand reusesc sa ajung pe vapor impreuna cu Andreeas, elvetianul ce se indreapta pe motor spre casa din Asia Centrala. Suntem singurii pasageri si privim cum feribotul se incarca incet dar sigur cu vagoane si camioane, pana cand in cele din urma la 12 noaptea suntem gata de plecare, la aproape 24 de ore de momentul in care am ajuns in port putin panicat ca vaporul e pe picior de plecare.

Cand ne trezim de dimineata suntem deja la jumatatea drumului inconjurati complet de ape, iar in momentul in care stai pe punte tot ce poti auzi e sunetul valurilor despicate amestecat cu torsul motorului diesel ce impinge feribotul inainte. Daca zgomotul motorului ar putea sa lipseasca, sunetul valurilor e cat se poate de fascinant, la fel ca si senzatia de a fi inconjurat complet de ape. Orele se scurg intre timp petrecut pe punte, practic putem sa ne plimbam pe unde vrem pe vapor, timp petrecut scriind postari si cu scurte discutii cu membrii echipajului si intre noi. Iar discutiile purtate cu Andreas imi aduc aminte de timpul petrecut in Germania si de diferentele culturale cu care am luat prima data contactul atunci.

E din nou noapte cand se zaresc luminile din Baku si cand ma pregatesc sa intru in Europa (cel putin geografic).

Blestemul monezilor ramase necheltuite inainte de fiecare granita. Vedetele zilei: tengi kazaci.

Blestemul monezilor ramase necheltuite inainte de fiecare granita. Vedetele zilei: tengi kazaci.

Care e unul din cele mai trasnite lucruri pe care poate sa le faca un pusti de 19 ani? Sa plece in jurul lumii pe un Unicycle.

Care e unul din cele mai trasnite lucruri pe care poate sa le faca un pusti de 19 ani? Sa plece in jurul lumii pe un Unicycle.

DSC_9314.jpg

DSC_9316.jpg

And he's off!

And he's off!

Si noi asteptam, si ei asteapta, doar cargo-ul e diferit.

Si noi asteptam, si ei asteapta, doar cargo-ul e diferit.

In sfarsit in mijlocul marii.

In sfarsit in mijlocul marii.

La revedere Asia Centrala, bine te-am gasit Transcaucazia.

La revedere Asia Centrala, bine te-am gasit Transcaucazia.

DSC_9351.jpg

Rasaritul zilei.

Rasaritul zilei.

DSC_9359.jpg

DSC_9362.jpg

Aktau, kazacii cu privirea spre vest si vaporul spre Azerbajdjan.

A fost un pic de munca in dimineata asta pentru a ajunge in Aktau, in timpul noptii s-a pornit un uragan de toata frumusetea dinspre sud, astfel incat a trebuit sa toc metodic cei 40 de kilometri pana in oras pe un vant care era suficient de puternic ca sa te dezechilibreze atunci cand stateai in picioare. Aktau e primul oras mai mare prin care trec dupa Dushanbe si e un fel de revenire in civilzatie dupa mai bine de o luna. Dar in timp ce ma strecor cu bicicleta pe strazile aglomerate ale orasului-port imi dau seama ca nu mi-a lipsit chiar atat de mult civilizatia, traficul si ritmul vietii din orasele mari.

Iar Aktau chiar e poate cel mai european oras intalnit pana acum. Singura ciudatenie e modul in care sunt organizate strazile, cred ca e singurul oras de pana acum care nu are strazi si adrese cu numere, ci tot orasul e impartit in microraioane, un fel de mini-cartiere separate unul de altul prin bulevarde largi. Fiecare bloc are un numar in interiorul microraionului, astfel incat o adesa in Aktau arata ceva de genul 14-29-1, asta insemnand microraionul 14, blocul 29, scara 1. La haos contribuie si faptul ca blocurile sunt numerotate intr-un mod ce pare sa fie destul de aleator, asa ca imi ia ceva timp pana cand gasesc locul in care se vand biletele pentru vaporul spre Baku.

Pana la urma reusesc sa descurc adresa si aflu ca vaporul spre Baku tocmai a plecat, dar ca probabil o sa mai fie unul in doua, trei zile, asa ca trec la urmatoarea problema, descurcatul urmatoarei adrese, locul in care locuiesc Aigerim si Bachtiar doi cazaci tineri, frate si sora care gazduiesc putinii cicloturisti care trec pe aici. Amandoi vorbesc foarte bine engleza si sunt surpins atunci cand vad ca intre ei vorbesc rusa si cazaca. Aparent in orasele mari limba rusa e extrem de folosita chiar si in familie si abia in ultimii ani limba cazaca traieste o oarecare revenire.

Tot din categoria ciudatenii, aparent in Kazakhstan salariile cele mai mari sunt in Aktau si un Almaata sau in Astana, asta din cauza tuturor companiilor petroliere care sunt prezente aici, astfel incat nu e deloc anormal sa te muti cateva mii de kilometri din orasul natal atunci cand ai oportunatitati mult mai bune. Asa se explica si de ce Aktau arata atat de vestic si de european.

Dupa o zi si jumatate de recuperare primesc si telefonul de la agentie, vaporul trebuie sa se soseasca in port si plecarea e maine dimineata la ora 5 dimineata.

Date:

Distanta: 50km.
Diferenta de nivel: +50 / -50.
Obiective: 3.
Moral: 4.

Tricoul erou, care a rezistat atatea zile fara sa prinda miros (sau fara sa prinda un miros deranjant).

Tricoul erou, care a rezistat atatea zile fara sa prinda miros (sau fara sa prinda un miros deranjant).

Intrarea triumfala in Aktau, dupa cateva ore de pedalat cu vant din fata.

Intrarea triumfala in Aktau, dupa cateva ore de pedalat cu vant din fata.

Aigerim si Bachtiar, si masa gatita de fotograful calator pentru seara aceasta.

Aigerim si Bachtiar, si masa gatita de fotograful calator pentru seara aceasta.

DSC_9301.jpg

Ultimii kilometri pana la Marea Caspica si o nopate petrecuta cu sunetul valurilor in surdina.

Soarele e la apus iar ultimii kilometri ai zilei se scurg pe un drum prafuit ce se indreapta spre malul Marii Caspice. Visez la momentul acestea de zile bune, la momentul in care voi ajunge la sfarsitul desertului si la baia mult visata in apele marii.

E putin ciudat cum partea drumului de intoarcere de care imi era cel mai teama a ajuns pana la urma sa-mi placa la fel de mult ca aventura din Pamir sau din Tien Shan. Timpul a inceput sa curga altfel in inalntuirea de zile ce par deja sa se amestece una cu alta si in care desi kilometrii se scurgeau sub rotile bicicletei, marea ramanea tot departe.

Viata e simpla pe bicicleta, si poate si mai simpla in desert. Te trezesti de dimineata, admiri culorile rasaritului care par ireale, iti faci cafeaua, daca ai chef de citit zabovesti putin in cort dupa care strangi calabacul si te urci pe bicicleta. Urmeaza ore intregi in care pedalezi pe un drum ce pare nesfarsit, doar tu si gandurile tale cu prea putine momente in care sirul lor e intrerupt. Dupa care vine seara, cu foc, cu spalat cu un litru de apa, cu masa de seara gatita la primus, cu ore de ctit in linistea desertului sub un cer incredibil de plin de stele.

Si cumva in toata inlantuirea aceasta ce poate parea monotona timpul incepe sa curga altfel si pare ca poti sa-i fii intr-un fel stapan. E intr-un fel opusul stilului de viata din oras in care incerci sa inghesui cat mai multe experiente intr-o zi ce pare sa nu aiba suficient de multe ore si intr-o saptamana ce nu pare sa aiba suficiente zile. Si astfel ajungi sa traiesti constant cu senzatia ca nu ai timp. La fel poate fi si atunci cand calatoresti pe bicicleta, mereu poti sa te grabesti sa strangi cati mai multi kilometri intr-o zi, mereu poti sa te grabesti spre urmatorul oras sau mereu te grabesti sa profiti de vant sau de o fereastra de vreme buna. Si intr-un fel tine doar de tine sa-ti dai seama ca nu se schimba absolut nimic daca lenevesti intr-o dimineata sau daca petreci mai mult timp citind in pauza de branz, poate si pentru ca sfarsitul desertului pare tot undeva departe.

Dar acum, in timp ce privesc apusul peste Marea Caspica imi dau seama ca sirul zilelor in desert s-a incheiat si am ajuns in cele din urma la tarmul ce parea undeva departe. Daca o sa raman sau nu si in restul calatoriei cu senzatia de a avea suficient timp ramane de vazut, dar cert e ca mi-a placut foarte mult bucata aceasta de drum. Iar apa a fost in mod egal incredibil de clara si incredibil de rece.

Date:

Distanta: 120km.
Diferenta de nivel: +400 / -500.
Obiective: 3.
Moral: 8.

DSC_9258.jpg

Ultimii kilometri spre Marea Caspica.

Ultimii kilometri spre Marea Caspica.

Ajuns la timp pentru apusul zilei.

Ajuns la timp pentru apusul zilei.

Sfarsitul desertului.

Sfarsitul desertului.

DSC_9273.jpg

Un miliard de culor.

Un miliard de culor.

Lovitul de zid si un loc de cort de pe Marte.

“Lovitul de zid” atat la alergare cat si la bicicleta e unul din cele mai groaznice lucruri care ti se pot intampla. Pana acum am reusit sa evit probleme de genul acesta, desi e un balans foarte complicat de tinut pentru a nu cara dupa tine greutate degeaba. Ideal e ca sa ajungi aproape pe 0 cu rezervele de mancare inainte de fiecare loc din care poti sa cumperi mancare.

Dar iata ca aproape de sfarsitul zilei de astazi am fost pacalit de locurile din care credeam ca pot sa cumpar mancare. Prima data a fost un satuc cu 3 case in care nu era nici urma din magazin, dupa care a venit o cafenea care era inchisa, asa ca dupa 100 de kilometri pedalati astazi m-am lovit de zid, cu aproape nimic ramas de mancare in traista si cu inca 10 kilometri pana urmatorul sat.

Acum atunci cand pedalezi, conditia esentiala ca sa functioneze motorasele e sa ai ceva carbohidrati in sange, carbohidrati care trebuie completati periodic cu mancare in timpul zilei. La capitolul mancare in cazul meu cel mai bine merge turta dulce care se gaseste cam peste tot prin Asia Centrala si daca am noroc crema de ciocolata cu paine. Dar acum sunt ramas si fara una si fara cealalta si in timp ce mi se pare ca abia se scurg kilometrii pana in urmatorul sat, visez la toate combinatiile posibile de dulciuri. Dar pana la urma nu se mai poate si la o pauza mai gasesc ramas prin punga de mancare un colt de paine pe care il mananc cu sare. Apa din fericire am destula.

Asa ca pedalez pe avarii pana in primul sat unde dau in cele din urma de mult visatul magazin comunal si izbucnesc in turta dulce cu cola, cumparate de la o pustoica care nu stie deloc rusa dar cu care ma inteleg totusi prin limbajul semnelor. Iar cu foamea astamparata si cu zidul sarit gasesc pentru prima data dupa multa vreme un loc de cort cu priveliste. Terenul a fost astazi suprinzator de valurit, iar de pe platforma pe care am pus cortul peisajul arata ca unul luat de pe Marte. De aici mai sunt 160 de kilometri pana la Marea Caspica, si sunt foarte curios daca o sa reusesc sa-i fac maine intr-o singura zi.

Date:

Distanta: 110km.
Diferenta de nivel: +400 / -400.
Obiective: 5.
Moral: 7.

Drum in lucru, si praful care domneste peste tot.

Drum in lucru, si praful care domneste peste tot.

Ingredientele unei pauze de masa reusite, o carte buna, niste proteine ce se uita la mine cu ochi tristi si goi, o cafea buna si multa liniste.

Ingredientele unei pauze de masa reusite, o carte buna, niste proteine ce se uita la mine cu ochi tristi si goi, o cafea buna si multa liniste.

Suedia si Marea Britanie, tot in jurul lumii.

Suedia si Marea Britanie, tot in jurul lumii.

Din nou asfalt perfect in drumul spre Shetpe.

Din nou asfalt perfect in drumul spre Shetpe.

Camilele put, put tare si put de la distanta. E genul de miros pe care il simti in aer inainte de a vedea camila la cateva sute de metri in dreapta drumului. Aici frumosii astia ocupasera drumul.

Camilele put, put tare si put de la distanta. E genul de miros pe care il simti in aer inainte de a vedea camila la cateva sute de metri in dreapta drumului. Aici frumosii astia ocupasera drumul.

Ramas fara baterie in cautarea unui magazin comunal in care am gasit toate cele trebuincioase.

Ramas fara baterie in cautarea unui magazin comunal in care am gasit toate cele trebuincioase.

Locul de cort din seara aceasta.

Locul de cort din seara aceasta.

DSC_9210.jpg

DSC_9219.jpg

Barba creste, praful si sarea se strang...

Barba creste, praful si sarea se strang…

Pedaland spre Shetpe si inca un englez intalnit pe drum

Dimineata incepe cu un start incept, bate un usor vant din fata si nu are sens sa ma grabesc caci pe dupa-amiaza vantul o sa devina din nou prielnic. Astfel incat, in loc sa depun efort si sa muncesc impotriva lui, prefer sa pastrez energia pentru mai incolo. Cand ma sui din nou pe bicicleta dau din nou de acelasi asfalt bun de ieri si descoper ca spre deosebire de intinderile de sute de kilometri din Uzbekistan aici chiar sunt un fel de cafenele din 30 in 30 de kilometri de unde poti cumpara cate ceva de mancare si poti alimenta cu apa.

Tot in dimineata asta ma intalnesc si cu Dom, un englez solitar plecat cu bicicleta in jurul lumii cu care petrec mai bine de ora schimband informatii utile si impresii de calatorie despre tari prin care am trecut si despre tari ce urmeaza. In acelasi timp, fiecare intalnire cu oameni veniti din cealalta directie e si putin trista pentru ca o ora e totusi putin, si sincer cu multi din ei mi-ar fi placut sa impart drumul pentru un timp.

Dar in cele din urma se porneste si vantul prielnic si trebuie sa intind velele pentru a mai scurta din distanta pana la Marea Caspica. Ar fi cam 3 zile pana acolo iar dupa atat de mult timp in desert visez la o seara petrecuta pe malul marii cu o baie mult asteptata. Kilometri astazi se scurg in schimb cu mare usurinta si nu pot decat sa sper ca vantul prielnic va tine si zielele urmatoare, dupa atat de mult timp petrecut luptand impotriva lui, nu ar strica si un pic de ajutor. Locul de cort din seara asta in schimb nu e deloc romantic caci seara ma prinde langa un mic orasel, incercand sa gasesc un loc de cort unde sa nu ma umplu de praful care e peste tot. Dupa ce apune soarele trec pe langa mine si vacile in drumul spre sat si nu pot decat sa ma intreb ce gasesc de mancare prin uscaciunea din jur, dar la cat de costelive sunt probabil raspunsul e – nu prea multe…

Distanta: 120km.
Diferenta de nivel: +50 / -50.
Obiective: 4.
Moral: 7.

Asfaltul perfect pe ceea ce acum cativa ani era considerat cel mai prost drum din lume.

Asfaltul perfect pe ceea ce acum cativa ani era considerat cel mai prost drum din lume.

DSC_9143.jpg

Dom, plecat din Marea Britanie in jurul lumii..

Dom, plecat din Marea Britanie in jurul lumii..

DSC_9161.jpg

Cati de K poti baga intr-un nume de localitate.

Cati de K poti baga intr-un nume de localitate.

Ta-da-ta-da-ta-ta!!

Ta-da-ta-da-ta-ta!!

Prima suta de kilometri in Kazakhstan si inca un foc in mijlocul desertului.

Dupa drumul rupt de ieri de-abia astept sa ma apropii de Beyneu si sa dau din nou de asfalt cat de cat bun. Partea buna e ca ceea ca a fost odata unul din cele mai proaste drumuri din lume, cel care face legatura dintre Beyneu si Aktau, a fost reparat in ultimii doi ani, asa ca in loc de 400 de kilometri de zdruncinaturi o sa am parte de aproape 400 de kilometri de asfalt ca in palma.

Dar pentru primele doua ore din dimineata asta trebuie sa ma multumesc cu zdruncinaturile, caci drumul devine bun doar cu 10 kilometri inainte de Beyneu. In schimb in Beyneu am surpiza sa dau de un orasel incomparabil mai dezvoltat decat cele din ultimii 500 de kilometri din Uzbekistan. Oraselul vine la pachet cu bancomate unde pot sa folosesc din nou cardul si cu un supermarket unde gasesc toate cele trebuincioase pentru urmatoarea bucata de desert.

Oricum prima impresie despre Kazakhstan e ca se simt banii care vin din exportul de gaze si de petrol. Daca in Uzbekistan oamenii foloseau bicicletele in mod uzual prin sate si prin orase, aici au disparut cu desavarsire si au fost inlocuite de masini mai vechi sau mai noi, benzina chiar se gaseste si e ieftina, iar preturile la alimente au sarit. Dar dupa orele ce se scurg cu problemele organizatorice legate de intrarea intr-o tara noua vine momentul sa profit de un vant usor benefic si sa ma mai scurtez putin distanta ramasa pana in Aktau. Ce pot sa spun e ca oamenii au facut treaba chiar buna cu refacerea drumului, iar kilometrii se scurg usor in dupamasa aceasta.

Locul de cort din seara asta e din nou fain si vine la pachet cu un foculet din lemne gasite de pe marginea drumului, si cu foarte multa liniste. Atunci cand focul se stinge in cele din urma iar vantul se opreste poti sa-ti auzi cu usurinta bataile inimii, si totusi linistea asta nu mi se pare deloc apasatoare. Poate ca dupa atat de multa vreme in desert mi-am devenit din nou un companion bun.

Date:

Distanta: 100km.
Diferenta de nivel: +50 / -50.
Obiective: 4.
Moral: 7.

Privire de kazakh aprig, desi omul era foarte de treaba.

Privire de kazakh aprig, desi omul era foarte de treaba.

Ironia momentul, atunci cand nu ai vazut nici un copac pe marginea drumului de mai bine de o saptamana.

Ironia momentul, atunci cand nu ai vazut nici un copac pe marginea drumului de mai bine de o saptamana.

Din nou in mijlocul desertului.

Din nou in mijlocul desertului.

DSC_9112.jpg

Intre limina lunii si lumina asfintitului.

Intre limina lunii si lumina asfintitului.

Liniste.

Liniste.

Ultimele raze de lumina si ultimele flacari ale focului.

Ultimele raze de lumina si ultimele flacari ale focului.