Category Archives: Khan Tengri

Despartirea de Georgia

Dupa despartirea de Mihaela vremea a fost cat se poate de deprimanta vreme de doua zile, cu cer plumburiu de toamna si cu ploi pe sub care trebuia sa te strecori daca aveai cate ceva de rezolvat prin oras. Noroc ca nu au fost prea multe lucruri de rezolvat si principala grija a fost sortarea pozelor si organizarea postarilor pentru urmatoarea perioada.

Cumva fata de anul trecut nu am reusit sa ma motivez sa scriu postarile in fiecare seara si prefer sa petrec serile in cort citind. Asa ca postarile sunt scrise in general la zile bune dupa ce s-au intamplat, atunci cand dau de curent si de un loc in care pot sa scriu confortabil la laptop. Iar lucrul asta aduce cu el si avantaje si dezavantaje: pe de o parte uiti multe idei si intamplari care ti s-au parut interesante la sfarsitul zilei, dar cele care trec cumva de filtru memoriei devin brusc mai valoroase.

Cand pornesc in cele din urma din nou la drum, desi ploaia s-a oprit, vremea e cat se poate de rece si de tomnatica. Pare si mai frig poate pentru ca organismul inca nu e obisnuit cu tenperaturile de toamna, dar in mod cert, impresia generala e ca s-a terminat cu zilele frumoase de toamna si cu pedalatul in tricou si in pantaloni scurti. O sa fie si mai frig atunci cand o sa urc din nou pe platoul Anatoliei caci voi intra in Turcia pe poarta din spate. Pe malul Marii Negre, chiar daca e considerabil mai cald, e mult prea mult trafic, iar drumul e destul de plictisitor, asa ca de data aceasta e vremea sa descopar partea centrala a Turciei.

Dar pana la Turcia mai am de pedalat 270 de kilometri prin Georgia. Vremea ramane tomnatica, locurile de cort raman frumoase si oamenii la fel de distanti. Si chiar daca mi-a placut tarisoara asta, iar descoperirea Caucazului a fost extrem, extrem de interesanta, mi-a lipsit curiozitatea si caldura oamenilor din Asia Centrala si din punctul asta de vedere sunt curios cum va fi de data aceasta in Turcia.

Tot din categoria pregatirilor pentru vremea rece, ultima achizitie e o pereche de sosete groase, rosii, de dama si cu reni pe ele. Macar daca vine iarna, sa fie bal pana la capat. Si cu toate astea pe o nota mai serioasa cel mai mare motiv de ingrijorare pentru perioada urmatoare e incalzirea picioarelor. Atunci cand pedalez o zi intreaga la temperaturi putin peste 0 grade simt clar cum picioarele devin din ce in ce mai reci si chiar nu vreau sa repet experienta prin care am trecut anul trecut.

Iarna cere masuri speciale, chiar daca sunt rosii si au reni.

Iarna cere masuri speciale, chiar daca sunt rosii si au reni.

Apusul primei zile.

Apusul primei zile.

DSC_0391.jpg

Toamna in muntii de langa Borjomi, pe drumul spre Turcia.

Toamna in muntii de langa Borjomi, pe drumul spre Turcia.

DSC_0396.jpg

Semne bune ziua are.

Semne bune ziua are.

Ultimii 4 kilometri pana la granita.

Ultimii 4 kilometri pana la granita.

Welcome to Turkey, cu o tara mai aproape de casa.

Welcome to Turkey, cu o tara mai aproape de casa.

Unduit.

Unduit.

Apusul zilei.

Apusul zilei.

Locul de cort din prima seara in Turcia, cu un puternic iz de toamna.

Locul de cort din prima seara in Turcia, cu un puternic iz de toamna.

DSC_0421.jpg

Furtunos.

Furtunos.

Kutaisi, supradoza de biserici si despartirea de Mihaela.

Kutaisi e ultimul oras prin care vom trece in periplul nostru pe biciclete prin Caucazia. Timpul ramas e scurt si de aici va trebui sa luam din nou trenul catre Tblisi, de data aceasta un tren de zi si doar pentru 200 de kilometri. Dar pana la tren trebuie sa pedalam si ultimii 60 de kilometri pana in Kutaisi pe un drum care se dovedeste a fi incredibil de valurit, chiar daca muntii au ramas cu mult in spate. Impresia generala e ca nu sunt prea multe zone plate in Georgia, si cam in orice directie ai pedala, strangi o diferenta de nivel considerabila in fiecare zi.

Odata ajunsi in Kutaisi aflam ca avem un tren abia maine spre Tblisi, asa ca dupa-amiaza e rezervata pentru a a vedea catedrala Bagrati din Kutaisi si pentru a ajunge mai aproape de manastirea Gelati, asezata si e binenteles pe varful unui deal destul de inalt. Iar daca urcarea pana la Bagrati mai merge cum mai merge, urcarea spre Gelati se dovedeste chiar greu de biruit, mai ales la sfarsitul zilei, asa ca locul de cort din seara asta il gasim cu cativa kilometri inainte de manastire.

Manastirea Gelati a fost probabil cea mai faina dintre manastirile vizitate in Transcaucazia, poate pentru ca am ajuns acolo inaintea tuturor turistilor sau poate pentru ca amandoua bisericile din manastire sunt incredibil de fain pictate pe interior. Invazia de culoare si de lumina dupa stilul auster al bisericilor intalnite pana acum, cu siguranta, a fost suprinzatoare. Oricum atat Bagrati cat si Gelati isi merita pe deplin locul in patrimoniul UNESCO. Si cu toate astea dupa atat de multe manastiri vizitate am ajuns la o oarecare suprasaturatie, si cu toate acestea, dupa intoarcerea in Tblisi, o parte din ultima zi impreuna o petrecem pedaland spre manastirea de la Jvari, aflata si ea in patrimoniul UNESCO.

In cele din urma vine si ultima noapte scurta, drumul pana la aeroport, impachetatul bicicletei si momentul despartirii. Si chiar daca drumul pana acasa e mai scurt decat drumul pana aici, o sa se mai scurga ceva timp si ceva kilometri sub rotile bicicletei pana cand ne vom vedea din nou. Iar intoarcerea inapoi in oras cu vant din fata si cu o ploaie mocaneasca care ma uda destul de serios e putin deprimanta, mai ales atunci cand ma gandesc ca iarna se apropie cu pasi repezi si voi avea multe zile in fata cu astfel de vreme. Urmeaza inca o bucatica din Georgia dupa care o Turcie pe care am traversat-o si anul trecut si careia ii stiu prea bine dimensiunile…

Catedrala Bagrati, o bucatia din istoria Georgie veche de aproape 1000 de ani.

Catedrala Bagrati, o bucatia din istoria Georgie veche de aproape 1000 de ani.

Interiorul extrem de luminos si colorat al manastirii Gelati.

Interiorul extrem de luminos si colorat al manastirii Gelati.

DSC_0351.jpg

DSC_0353.jpg

DSC_0356.jpg

DSC_0357.jpg

Tehnica si arhitectura din alte vremuri.

Tehnica si arhitectura din alte vremuri.

Privind spre Mtscheka, in inca o expeditie de cautat manastiri.

Privind spre Mtscheka, intr-o alta expeditie de cautat manastiri.

DSC_0368.jpg

Drumul spre Lenteki, si despartirea de cei doi catei.

Astazi incepe reintoarcerea in civilizatie dupa mica incursiune din Caucazul Inalt. Nu mai avem nici pasuri inalte de trecut, muntii inzapeziti ii lasam in spate si incepe lunga coborare spre Lenteki, oraselul din Svanetti-ul de jos. Daca muntii inzapeziti raman in spate, in schimb cei doi catei care s-au lipit de noi in ultimele doua zile se tin dupa noi si asta devine o problema atunci cand satele devin din ce mai dese. Problema e ca mai in fiecare sat se gaseste cate un dulau cat toate zilele care sare gardul si iese o harjoneala de toata frumusetea, in care nici noi, nici stapanii dulaului nu prea avem ce face.

Asa ca pana la urma dupa doua zile de pedalat cu ei, le lasam o parte din mancarea pe care o avem dupa noi ca diversiune si incercam sa ii pierdem pe o bucata de drum care e la vale. Dar cateii, care ne-au vrut pe noi mai mult decat i-am vrut noi pe ei, dupa ce termina masa reapar in spatele nostru in vreme ce noi gonim sat dupa sat in speranta ca vor obosi mai repede ca noi. Asa ca o tinem intr-un ritm serios de concurs, pe un drum care nu era nici la vale si nici asfaltat pana cand reusim in cele din urma sa-i pierdem in spate in unul din satele prin care trecem.

Tot astazi kilometrajul ajunge sa arate 16.000 de kilometri la putin timp dupa plecarea din Lenteki, si stau sa ma intreb pana unde as fi putut sa ajung daca as fi pastrat directia spre Vest. Sigur ar fi fost locuri noi si exotice de descoperit, iar experienta ar fi fost complet diferita. Dar pe de alta parte si gandul ca voi ajunge in curand acasa, pe bicicleta, nu e de ici de colo.

Iar locul de cort din seara asta e cat se poate de fain, pe malul raului, izolat de drum, cu o vatra de foc si cu o multime de lemne pe care le ardem pe rand, invartindu-ne in acelasi timp un jurul unui foc al carui fum nu stie sa se hotarasca in ce directie vrea sa mearga.

De dimineata, cu Patrocle de paza.

De dimineata, cu Patrocle de paza.

DSC_0330.jpg

DSC_0335.jpg

DSC_0336.jpg

Palosul din Lenteki.

Palosul din Lenteki.

15.000 de la plecarea de acasa, si probabil inca 3000 pana acasa.

15.000 de la plecarea de acasa, si probabil inca 3000 pana acasa.

Locul de cort din seara aceasta.

Locul de cort din seara aceasta.

Ushguli, uriasi de 5000 de metri

Cand ajungem in pasul de 2600 de metri in orele tarzii ale dupa-amiezi,i primul gand care imi trece prin minte e ca anumite zile ar putea sa nu aiba sfarsit. A fost poate una din cele mai spectaculoase zile din drumul spre casa si cred ca as putea sa zabovesc mult si bine doar uitandu-ma in jur si admirand frumusetea locurilor. Muntii extrem de spectaculosi, vremea buna, lumina faina si faptul ca ai cu cine imparti frumusetea pe care o vezi se combina cum de putine ori s-a intamplat pe drumul de intoarcere. Si chiar daca kilometrii pe ziua de azi au fost extrem de putini, la cat de frumos e in pas, tentatia e mare sa ne oprim si sa punem cortul aici pentru a vedea cum arata uriasii de deasupra noastra la apus, dar gandul ca suntem totusi la 2600 de metri si ca o sa inghetam la noapte ne face sa ne urcam in cele din urma pe bicicleta si sa incepem coborarea spre Lenteki.

Ziua de azi a inceput extrem de furtunos cu o trezire tarzie si cu intrare furtunoasa impreuna cu Patrocle in Ushguli unde am descoperit ca nu e deloc o idee buna sa traversezi cu un caine un sat care are si alti caini. Ushguli in sine, in schimb, arata extrem de interesant, cu o armata de turnuri de piatra bine pastrate si cu umbra de 5000 de metri al varfului Shakara.

Tot in Ushguli avem parte de un nou episod din categoria “salvati animalele intalnite pe drum”, dupa ce cativa din cateii din sat incep sa alerge 4 oite ratacite si una din ele reuseste sa se intepeneasca in fata noastra intr-un gard de sarma. Dupa un pic de truda pentru a scoate oita din gard si cu misiunea indeplinita am inceput urcusul spre pasul de 2600 de metri doar pentru a descoperi ca pe langa Patrocle am reusit sa mai culegem inca un catel de pe drum, iar aceasi strategie de alungat cu pietre a functionat la fel de putin ca si in cazul lui Patrocle.

Drumul in schimb e absolut superb si dupa ce ne departam de sat, senzatia e ca esti undeva in mijlocul pustietatii, in cazul acesta in cazul unei pustietati salbatice si extrem de spectaculoase. Nu vedem nici o masina toata ziua si avem tot muntele doar pentru noi in aceasta frumoasa zi de toamna.

In schimb, in momentul in care incepem sa coboram din pas si cand intram in partea umbrita a muntelui, frigul ne aduce totusi aminte ca e totusi toamna si ca suntem in mijlocul muntilor, asa ca ne grabim prin paduri de mesteceni ruginii spre firul vaii care se ghiceste undeva departe, urmati de deja credinciosul Patrocle. Locul de cort pe care il gasim in cele din urma e la marginea unui sat ce pare parasit si in vreme ce punem cortul admiram varfurile inzapezite ale Caucazului, iar mie imi pare rau ca ziua de azi trebuie sa aiba un sfarsit.

Si oare ce aveti voi aici, probabil se intreba Patrocle.

Si oare ce aveti voi aici, probabil se intreba Patrocle.

Asteptand caldura soarelui.

Asteptand caldura soarelui.

DSC_0106.jpg

Ushguli, unul din cele mai inalte sate din Europa.

Ushguli, unul din cele mai inalte sate din Europa.

DSC_0138.jpg

DSC_0147.jpg

Odihna.

Odihna.

DSC_0158.jpg

Din categoria salvati animalele, si a durat ceva pana i-am scos cornitele de acolo.

Din categoria salvati animalele, si a durat ceva pana i-am scos cornitele de acolo.

Privind spre salbaticia locurilor.

Privind spre salbaticia locurilor.

DSC_0175.jpg

DSC_0186.jpg

Cicloturism in Caucaz intr-o singura imagine.

Cicloturism in Caucaz intr-o singura imagine.

Dupa cum zicea Mihaela, o imagine a celor noua ani petrecuti impreuna.

Dupa cum zicea Mihaela, o imagine a celor noua ani petrecuti impreuna.

Mai sus decat Moldoveanu.

Mai sus decat Moldoveanu.

Munti, si energie, si vreme buna, si voie buna.

Munti, si energie, si vreme buna, si voie buna.

In mijlocul Caucazului.

In mijlocul Caucazului.

DSC_0253.jpg

DSC_0270.jpg

Povesti de toaman, din padrurea cu mesteceni.

Povesti de toaman, din padrurea cu mesteceni.

DSC_0280.jpg

Ultima privire in spate spre uriasii care ne-au insotit astazi.

Ultima privire in spate spre uriasii care ne-au insotit astazi.

DSC_0298.jpg

Ultimele raze ale apuslui vazute de la locul de cort din seara aceasta.

Ultimele raze ale apuslui vazute de la locul de cort din seara aceasta.

Ushba, paduri ruginii si varfuri inzapezite.

Caucazul arata intr-un mare fel si chiar daca azi e abia a doua zi de pedalat pe drumul care are sa ne duca spre Mestia si spre Ushguli, suntem deja in mijlocul muntilor. E putin ciudat sa pedalezi pe firul unei vai si totusi sa fii inconjurat de jur imprejur de varfuri inzapezite, iar lumina placuta a dupa-amiezii face locurile sa arate si mai spectaculos.

E fascinant sa vezi cum perceptia asupra unui loc se poate schimba radical, cel putin in cazul meu, in functie de lumina de care ai noroc. Spre exemplu daca astazi am fi avut parte de un cer innorat sau chiar si de o atmosfera mai putin senina, cu siguranta lucrurile nu ar fi aratat la fel de spectaculos. Iar atunci cand timpul e scurt si nu poti zabovi pentru zile cu lumina buna trebuie uneori sa te multumesti cu norocul pe care il ai, iar cel putin astazi am avut parte de ceva noroc.

Dintre toate varfurile pe sub care am trecut astazi Ushba arata de departe cel mai impresionant, un fel de echivalent al Matterhornului din punct de vedere estetic. Cred ca arata suficient de impresionant incat sa aprinda imaginatia oricarui alpinist si sunt putin curios daca o sa ajung vreodata pe aici, atunci cand o sa incerc sa ma reapuc de catarat.

Kilometri foarte multi de pedalat nu s-au strans astazi, diferenta de nivel in schimb da, caci drumul ce urmeaza valea spre Mestia urca si coboara destul de mult incercand sa urmeze versantul din stanga vaii. Pe seara au inceput sa apara si vestitele turnuri si fortificatii din Svanetti pe care le vom tot intalni in urmatoarele zile, turnuri construite acum aproape 1000 de ani care au dainuit peste ani si care sunt unice in zona aceasta din Caucaz.

Locul de cort il gasim in seara asta odata cu ultimele momente de lumina, pe un tapsan inierbat deasupra drumului ce priveste spre varfuri inzapezite. Si pentru ca avem si vatra si lemne de foc avem si indeletnicire pentru seara asta, respectiv sa adaugam hainelor un iz afumat peste izul usor transpirat. In schimb a fost mult mai cald decat in serile trecute, iar locul de cort a fost unul din cele mai faine de pana acum. Maine in schimb cel mai probabil se va termina asfaltul si vom intra mai adanc in munti, pe drumul spre Ushguli.

Dimineata pe racoare, pe drumuri unduite.

Dimineata pe racoare, pe drumuri unduite.

Doi intr-o singura fotografie, cu tot cu bicicleta intr-un colt.

Doi intr-o singura fotografie, cu tot cu bicicleta intr-un colt.

Momentul in care iesi din firul vaii si vezi dimensiunea muntilor prin care pedalezi.

Momentul in care iesi din firul vaii si vezi dimensiunea muntilor prin care pedalezi.

DSC_9888.jpg

Toamna si planurile ei la munte.

Toamna si planurile ei la munte.

Panta cere pedalat in picioare.

Panta cere pedalat in picioare.

La poalele uriasilor.

La poalele uriasilor.

Elvetia din Caucaz.

Elvetia din Caucaz.

DSC_9913.jpg

Si poza cu Ushba in fundal, cel mai spectaculos varf din Caucaz.

Si poza cu Ushba in fundal, cel mai spectaculos varf din Caucaz.

Astfalt bun, drum intins, lumina buna si munti spectaculosi.

Astfalt bun, drum intins, lumina buna si munti spectaculosi.

DSC_9946.jpg

Inaintand spre Svanneti-ul de sus.

Inaintand spre Svanneti-ul de sus.

Unduit

Unduit

Locul de cort din sear asta.

Locul de cort din sear asta.

DSC_9975.jpg

Incercand sa tinem focul in viata.

Incercand sa tinem focul in viata.

DSC_0016.jpg

Prima zi in Svanetti

Mersul cu un tren de noapte e o experienta in sine in Transcauzia, mai ales atunci cand ai doua biciclete cu tine, pe care nu stii unde sa le pui, si atunci cand trebuie sa te intelegi cu nasii in timpul scurt de dinainte de plecarea trenului, intr-o limba care nu e deloc usoara. Si trebuie sa recunosc ca intreaga situatie e cel putin stresanta.

Abia atunci cand te vezi in cele din urma din tren poti sa rasufli usurat si sa analizezi experienta inedita. Trenurile de noapte sunt o inventie geniala iar in Transcaucazia exista din fericire trenuri de noapte cam intre oricare doua destinatii mari. Spre deosebire de trenurile noastre de noapte nu exista decat vagoane de dormit, de la clasa I pana la clasa a III, iar fiecare vagon are nasul lui. Noi impreuna cu bicicletele noastre am ajuns in amandoua situatiile in vagoanul de clasa a III care era de obicei la capatul trenului si unde puteai sa pui bicicletele fara sa incurce pe nimeni.

Trenurile de noapte sunt geniale pentru ca iti permit sa castigi o noapte de somn ajungand in acelasi timp intr-un loc nou. Conteaza intr-un fel prea putin ca trenurile fac 12 ore pe 400 de kilometri atat timp cat ajungi acolo odihnit de dimineata. Asa ca dupa un tren din Erevan pana in Tblisi, o zi cu muzee in Tblisi si inca un tren de noapte din Tblisi pana in Zugdidi ajungem si noi la poarta Svaneti-ului, zona din Caucazul inalt care speram sa fie cireasa de pe tort a concediului din Transcaucazia. Iar cu o saptamana cu cer senin in fata nu vad de ce nu o sa fie asa.

Prima zi de pedalat ne aduce deja in mijlocul muntilor, munti care arata mult mai spectaculos decat ne-am fi asteptat. Aerul cald al unei zile frumoase de toamna, soseaua cu asfalt incredibil de bun si urcarile care sunt numai bune de incalzire se combina in una din cele mai faine zile de pedalat de pana acum.

La mijlocul zilei ajungem deasupra barajului de acumulare de pe raul Patara Enguri, de un turcoaz ireal care prevesteste muntii care se ascund in spatele varfurilor cu aspect carpatin care inconjoara lacul. Drumul care serpuieste pe malul lacului e in schimb genial, si ma intreb daca S-urile si dublu S-urile estetice pe care le tot intalnim pe drum o sa devina la un moment dat plictisitoare.

Dupa baraj trecem printr-o serie de sate mici ale svanilor de unde cumparam paine proaspata pentru masa de seara. E incredibil cat de buna poate sa fie painea proaspata din Georgia, sa spunem ca fara o doza serioasa de auto-control painea respectiva sigur nu ar fi ajuns la masa de seara. Cu mici variatiuni aceasi paine buna am intalnit-o si in Asia Centrala, si in Maroc si desi e extrem de simplu de facut mi se pare ca in Europa am cam uitat cat de buna poate sa fie o paine proaspata bine facuta…

Locul de cort din seara asta e pe malul raului si chiar daca peste zi a fost suprinzator de cald noptile incep sa devina din ce in ce mai friguroase, mai ales in umezeala de langa rau.

Ajunsi in cele din urma, dupa doua trenuri de noapte, impreuna cu rasaritul in Zugdidi.

Ajunsi in cele din urma, dupa doua trenuri de noapte, impreuna cu rasaritul in Zugdidi.

Macar imaginile au ramas din fosta piscina comunala.

Macar imaginile au ramas din fosta piscina comunala.

Prima reintalnire cu muntii adevarati.

Reintalnirea cu muntii adevarati.

DSC_9854.jpg

DSC_9857.jpg

DSC_9863.jpg

DSC_9869.jpg

Erevan, orasul de la poalele Araratului

Erevanul e probabil capitala cu cea mai faina priveliste din lume: varful inzapezit de 5000 de metri al Araratului. Atunci cand vezi cum se ridica deasupra platoului armean, e usor sa iti dai seama de ce a aprins imaginatia popoarelor din timpuri imemoriale. Si chiar daca orasul in sine e un amalgam sovietic – comunist, nu foarte departe de infatisarea Bucurestiului, are in schimb destul de multe lucruri de vazut pe langa el.

Asa ca am lasat bagajele grele la hostelul care ne-a fost casa vreme de 3 nopti si am explorat imprejurimile. Prima destinatie pe lista a fost Echmiadzin, cu catedrale vechi de 1500 de ani. Oraselul a fost un fel de Vatican pentru biserica apostolica armeana si din fericire mare parte din catedralele cladite de-a lungul timpului aici sunt extrem de bine pastrate. Sunt curios in schimb daca dupa doua saptamani in Armenia si in Georgia nu o sa ajungem la o suprasaturatie de arhitectura medievala.

Tot din aceasi categorie, a doua destinatie pe lista e manastirea de Geghard aflata si ea ca si Echmiadzin in patrimoniul UNESCO. Marea diferenta in schimb fata de ziua de ieri e drumul ce urca spectaculos deasupra Erevanului si pe care chiar e super fain de pedalat, chit ca si astazi strangem 80 de kilometri si 1200 de metri de urcare. Iar manastirea vine la pachet si cu un templul reconstruit de la Garni, o schimbare mai mult decat binevenita dupa ultimele zile. In schimb cel mai fain moment al zilei e apusul prins pe drumul de intoarcere, cu soarele colorand norii de deasupra platoului armean si cu o coborare usor suprarealista de aproape 1000 de metri pana in Erevan sub un cer pe care nu il vom uita prea curant.

Iar dupa un Vatican, o manastire si un templu, in ultima zi a venit si randul memorialului holocaustului armean care a fost in acelasi timp interesant dar si greu de digerat. Sunt foarte curios ce invata peste granita elevii turci la lectia de istorie.

Cam acesta e scurtul rezumat al vizitei culturale din Erevan, oras care mie chiar mi-a placut. Clar dupa scurta vizita din Armenia am o cu totul alta apreciere pentru mica tarisoara asezata intre marile imperii care a reusit cumva totusi sa supravietuiasca si sa-si mentina in viata identitatea vreme de mai bine de 1500 de ani.

Urmeaza in schimb Svanetti, revenirea in munti si in natura, si de-abia astept intalnirea cu Caucazul Inalt.

Una din bisericile din patrimoniul UNESCO din Echmiadzin, echivalentul Vaticanului pentru biserica apostolica armeana.

Una din bisericile din patrimoniul UNESCO din Echmiadzin, echivalentul Vaticanului pentru biserica apostolica armeana.

DSC_9703.jpg

DSC_9704.jpg

Privind spre Ararat.

Privind spre Ararat.

DSC_9721.jpg

DSC_9722.jpg

Manastirea Geghard, cu ale sale biserici sapate in stanca.

Manastirea Geghard, cu ale sale biserici sapate in stanca.

DSC_9737.jpg

DSC_9739.jpg

DSC_9743.jpg

Templul din Garmi, pe drumul de intoarcere.

Templul din Garmi, pe drumul de intoarcere.

In cautarea apusului.

In cautarea apusului.

Doar 600 de metri de coborat pana inapoi in Yerevan.

Doar 600 de metri de coborat pana inapoi in Yerevan.

DSC_9782.jpg

Probabil una din cele mai faine privelisti pe care poti sa o ai dintr-o capitala.

Probabil una din cele mai faine privelisti pe care poti sa o ai dintr-o capitala.

DSC_9796.jpg

Ceremonie la memorialul holocaustului armean.

Ceremonie la memorialul holocaustului armean.

DSC_9811.jpg

DSC_9815.jpg

O noapte la 2000 de metri pe malul Sevanului, drumul catre Erevan

E aproape seara cand ajungem in pasul de 2000 de metri de dinainte de lacul Sevan. Manati din spate de ploaie si de vant nu zabovim prea mult si ne grabim spre lac. Tentatia unui loc frumos de cort si a unei bai dupa 3 zile de pedalat e prea mare, iar drumul ne scoate in cale o padure in spatele careia se ghiceste malul lacului. Primul forestier intalnit in schimb se joaca putin cu noi si abia intr-un tarziu ne duce pe malul lacului, pe o plaja pustie ce pare dintr-un alt film si care vine la pachet cu hidrobiciclete si foisoare darapanate.

In schimb Sevanul arata intr-un mare fel, cu nori amenintatori fugind deasupra lui in timp ce totul e colorat intr-un cenusiu- albastru ce vesteste apropierea noptii. Iar lacul in sine e imens si desi e inconjurat din toate partile de munti e imposibil sa-i vezi capatul. Si e putin ciudat sa te simti ca la mare desi esti la aproape 2000 de metri.

Ziua de azi a urmat reteta deja consacrata in Armenia cu 1200 de metri de urcare, singura diferenta e ca de data aceasta chiar am urcat cu folos si am ajuns in mijlocul muntilor. Tot astazi am intalnit pentru prima data si culorile toamnei la care visam de ceva vreme, deocamdata timide, dar mai e timp sa le reintalnim in Caucaz si pe drumul spre casa.

In dimineata urmatoare vremea e la fel de schimbatoare si mohorata, si sub amenintarea ploii ne hotaram sa incercam sa ajungem in seara asta pana in Yerevan. Cei 60 de kilometri in schimb ne umplu toata ziua atunci cand mai trecem pe lista manastirea Sevan si o pauza de ploaie de aproape 2 ore. Iar in Yerevan ajungem fix inaine de ploaia de seara.

In schimb manastirea Sevan a fost extrem de interesanta, asezata pe un promontoriu batut de vant deasupra lacului cu acelasi nume. Acum trebuie spus ca armenii au avut un simt estetic deosebit atunci cand si-au construit bisericile si manastirile care sunt asezate in locuri absolut superbe. Exemplul tipic e biserica clasica a oricarui sat care e aseazata in varful celui mai estetic deal, de multe ori destul de departe de satul propriu-zis. Iar arhitectura simpla si austera pare sa se integreze atat de bine in peisaj, incat impresia generala e ca bisericile sunt aici de cand lumea.

Tot de cand lumea par sa fie si khachkar-urile, crucile sculptate in piatra folosite ca monumente funerare si care sunt extrem de elaborat lucrate. Traditia spune ca nu exista doua khachkar-uri identice.

Dimineata pe racoare.

Dimineata pe racoare.

Nenicii care probabil se intrebau de ce apa nu cade in centrul farfuriei de jos.

Nenicii care probabil se intrebau de ce apa nu cade in centrul farfuriei de jos.

Vine toamna.

Vine toamna.

DSC_9597.jpg

Alergati de ploaie.

Alergati de ploaie.

Pe plaja parasita.

Pe plaja parasita.

DSC_9617.jpg

DSC_9619.jpg

Baia de seara in lacul Sevan, la aproape 2000 de metri.

Baia de seara in lacul Sevan, la aproape 2000 de metri.

Dimineata, si de data aceasta tot cu cer inorat.

Dimineata, si de data aceasta tot cu cer inorat.

Manastirea Sevan, asezata la fel ca toate manastirile din Transcaucazia intr-un loc cel putin pitoresc.

Manastirea Sevan, asezata la fel ca toate manastirile din Transcaucazia intr-un loc cel putin pitoresc.

Khachkar-urile, crucile scuptate in piatra care se intalnesc pe tot teritoriul Armeniei. Traditia spune ca nu exista doua identice.

Khachkar-urile, crucile scuptate in piatra care se intalnesc pe tot teritoriul Armeniei. Traditia spune ca nu exista doua identice.

Drumuri libere catre Yerevan.

Drumuri libere catre Yerevan.

Ultimii kilometri inainte de Yerevan.

Ultimii kilometri inainte de Yerevan.

DSC_9686.jpg

Prima zi in Armenia, urcari in cap si vreme de toamna.

Trecerea in Armenia a mers cat se poate de repede, o stampila, mergeti mai departe, inca o stampila si gata. M-am dezobisnuit ca lucrurile sa mearga atat de repede si in mintea mea inca ramasesem la standardul de minim doua ore pentru trecerea granitei.

Doar ca imediat cum intram in Armenia incep muntii, iar drumul nostru incearca sa se strecoare intre ei si granita cu Azerbaidjan. Iar strecutrat inseamna urcari abrupte de cate 300 de metri diferenta de nivel urmate de coborari la fel de abrupte pana in fundul urmatoarei vai. Dupa care punct si de la capat incat ajungi sa te intrebi cand o sa vina in cele din urma adevarata urcare spre zona centrala a Armeniei, doar pentru a descoperi ca trebuie sa cobori si in urmatoarea vale.

Sunt foarte curios cum au trasat oamenii granita atunci cand s-au dezintegrat sovietele, dar razboiul dintre Armenia si Azerbaidjan, tot conflictul din Nagorno-Karabah si toate expluzarile etnice de dupa 1990 stau marturie ca sigur nu s-a facut treaba buna. Satele prin care trecem arata inghetate in timp, cam asa cum te-ai astepta sa arate satele uitate intr-un capat de tara, in vreme ce micile orase poarta clar amprenta nefericita a comunismului, cu blocuri ce par bombardate in ultimul hal si cu o multime de relicve din vremuri de mult trecute. Cel mai mult imi plac autobuzele rusesti vechi de zeci de ani dar care inca mai functioneaza, unele din ele chiar suprinzator de bine intretinute.

In rest orele se scurg pedaland printr-o vreme de toamna tarzie si nu imi vine sa cred ca acum o saptamana in Azerbaidjan aveam parte de 30 de grade iar acum trebuie sa ne imbracam destul de serios pe fiecare coborare. Zilele calduroase de toamna par sa fi disparut in coltul acesta de lume si dupa atmosfera de astazi ma astept ca iarna sa bata in orice moment la usa…

Masinile rusesti ce par sa nu se strice, aici in varianta GPL si cu draperii galbene asortate.

Masinile rusesti ce par sa nu se strice, aici in varianta GPL si cu draperii galbene asortate.

Una din multele urcari ale zilei.

Una din multele urcari ale zilei.

Privind peste granita spre Azerbaidjan.

Privind peste granita spre Azerbaidjan.

DSC_9564.jpg

Georgia si drumul pana in Tbilisi, din nou in Europa.

Georgia e clar o tara pe care daca ai transplanta-o undeva in Europa de est nu ar avea avea absolut nici o problema, iar trecerea din Azerbaidjan e pe cat de brusca, pe cat de trista. Drumul spre Tbilisi e presarat de sate si mici orasele uitate la un capat de tara, care par si mai gri sub cerul cenusiu din care cade o ploaie mocaneasca. Nimeni nu te mai intreaba curios de unde vii, fetele sunt toate parca mai intunecate si mai preocupate, nimeni nu incearca sa te ajute atunci cand te opresti dezorientat intr-o intersectie, si totul pare mult mai rece. Nu zic ca oamenii nu sunt si in Georgia e treaba, dar daca pana acum de multe ori curiozitatea si impulsul venea de la oamenii intalniti pe drum, aici tu esti cel care trebuie sa caute contactul uman.

Cealalta descoperire e ca Georgia e surpinzator de deluroasa, chiar si in zonele care sunt departe de Caucaz, astfel incat in drum spre Tbilisi trebuie sa sar un deal care are un sir de serpentine demne de Turul Frantei cu care duc o lupta cat se poate de eroica pe bicicleta incarcata. Cealalta intalnire interesanta e cea cu Ray, o englezoaica ce face turul lumii singura, si care atunci cand o intalnesc pedaleaza cu pufoaica pe ea atunci cand afara sunt 25 de grade, in incercarea de a o usca. E si asta o metoda, dar cred ca mai degraba iese un fel de sauna care nu ajuta prea mult.

Oricum e extrem de interesant sa intalnesti tipe care calatoresc singure, caci nu sunt deloc multe care fac lucrul acesta, si cred ca e nevoie de mult mai mult curaj sa pleci la un astfel de drum daca esti fata, decat daca esti baiat. Dar se poate, si Ray e primul exemplu pentru asa ceva pe care il intalnesc pana acum pe drum. Asa ca stau ceva timp sa vorbesc cu ea si sa vad cum a fost singura prin Europa, Turcia si prin Georgia.

Apropierea de Tblisi in schimb a venit la pachet cu mult trafic si cu un vant puternic din fata, si cu toate astea kilometri nu s-au scurs chiar atata de greu. Noaptea urmatoare urmeaza reintalnirea cu Mihaela, urmata de doua saptamani de biciclit impreuna prin Georgia si prin Armenia.

Ray, prima cicloturista ce calatoreste singura intalnita pana acum pe drum.

Ray, prima cicloturista ce calatoreste singura intalnita pana acum pe drum.

DSC_9469.jpg

Urcarea spre Signaghi, si dealurile cu pante demne de turul frantei.

Urcarea spre Signaghi, si dealurile cu pante demne de turul frantei.

DSC_9476.jpg

DSC_9477.jpg

Georgia, locul in care carabus, betigas si liniuta devin litera de lege. Macar semnul exclamarii a ramas neschimbat.

Georgia, locul in care carabus, betigas si liniuta devin litera de lege. Macar semnul exclamarii a ramas neschimbat.

Tbilisi!

Tbilisi!