Category Archives: Leaota

IMG_20180826_173534

Leaota MTB arena, biciclind prin tinutul nimanui.

Leaota si mai ales zona de creasta ce leaga Bucegiul de Leaota sunt probabil una din cele mai putin frecventate parti ale Meridionalilor. E putin paradoxal sa stai pe oricare din varfurile din zona, pe Bucsa, pe Dudele sau pe Leaota si sa nu vezi pe nimeni in jur in timp ce Bucegiul si Craiul sunt invadate de hoarde de turisti. Imi place la nebunie perspectiva pe care o ai de aici spre abruptul vestic al Bucegiul, fara nici un sat sau un oras in campul vizual, fara nici un drum. Doar releul de pe Costila iti aminteste ca totusi nu esti chiar in mijlocul pustietatii intr-un capat de lume.

Pe aici trece una din zilele de concurs de la 4 Munti si mai nou si una din zilele de concurs e Carpathian Mtb Epic asa ca potentialul de MTB exista si e fix asa cum trebuie, cu urcari abrupte, cu ceva carry bike si mai ales cu coborari foarte frumoase si tehnice. Iar cum traseele sunt relativ proaspat curatate si cum nu a venit nici o furtuna majora intre timp care sa schimbe lucrurile e timpul numai bun pentru a reveni pe ele.

Asa ca ziua de sambata ne gaseste in formatie de 3, cu Lauretiu si cu Nico, cu planul de a ajunge pe Varful Leaota plecand din Cheile Gradistei, in sens invers traseului de la 4M, pentru a face partea interesanta a traverseului pe sub Leaota, bucata valurita de creasta urmata de ceea ce a fost pentru mine cea mai faina coborare din Carpathian Mtb Epic, coborarea de pe Secarea spre Valea Ghimbavului. Sunt 800 de metri de coborare in cativa kilometri, cu teren cat se poate de variat de la poteci abrupte printre ienupar la zone de flow pe o muchie inierbata pana la viraje stranse printr-o padure de brad chiar la final.

Dar pana acolo avem de urcat pana in Curmatura Fiarelor, de impins pe alocuri bicicleta spre Varful Leaota, trebuie sa ne intalnim si cu Doru si cu Oana ce urca dinspre Stoenesti. E bine avem timp, vremea e buna si chiar daca in jur se invart ceata si norii nu ne simtim prea amenintati ca vom fi prinsi de o furtuna de vara. Eu sunt cu o bicla mai veche de 26 si trebuie sa recunosc ca-mi place foarte mult cu ea la coborare, e mult mai manevrabila si per total mai fun. Spre exemplu acum reusesc sa intru direct pe traverseul de sub Leaota, lucru ce in concurs cu 29le mi-a fost imposibil.

Pe Secarea facem o pauza lunga, pur si simplu e foarte frumos aici, cu Craiul in stanga, cu Bucegiul in fata si cu Leaota in spate. Bonus, urmeaza o coborare de 900 de metri, coborare pe care am facut-o si acum o saptamana in concurs si care astazi imi place si mai mult dupa care mult forestier, o oprire la birtul din Fundatica unde 2 litri de suc au intrat aproape direct in sange si o coborare super faina pe unul din traseele de downhill de la Cheile Gradistei. 2700 de metri diferenta e nivel in 60 de kilometri din care aproape 2000 de coborare faina si tehnica, mtb asa cum ar trebui sa fie.

Ziua de duminica avea sa ma aduca tot in zona, de data asta cu o gasca extrem de numeroasa de Brasoveni ce voiau sa faca fix tura pe care am facut-o in primavara cu Hoinarii. La o ora de la plecare reusesc sa-i deturnez pe Simon, Rares, Bobby si Constantin cu promisiunea coborarii faine de pe Secarea si cu speranta ca ii vom prindem pe ceilalti din urma pe undeva pe forestierul ce leaga valea Ghimbavului de Stoenesti.

Asa ca urcam din nou in Curmatura Fiarelor si de aici spre Secarea, din nou pauza lunga de odihna si poze cu o lumina foarte foarte faina si iar 900 de metri super faini de coborat. Din pacate de aici pauzele mici si dese nu au fost cheia marilor successe astfel incat ceilalti brasoveni aveau deja o ora inaintea noastra atunci cand am facut pauza de alimentare din Dragoslavele. Dupa o urcare lunga cat o zi de post (mi se pare incredibil cat e usor te pacalesc ultimii 4-5 kilometri de dinainte de Leaota la capitolul efort) reusim sa-i pridem din urma pe ceilalti inainte de traverseu. Mai zabovim putin in extremis pe traverseu pana cand apar si Rares si Bobby dupa care si eu si Simon cum suntem fara lumini suntem nevoiti sa-i dam putin mai legat pe coborare spre Cheile Gradistei cu speranta de a ma prinde lumina si pentru traseul de downhill.

Iar in timp ce ii lasam pe oameni in urma trebuie sa recunosc ca ma simt putin vinovat pentru ca le-am deturnat putin tura si am facut-o un pic mai lunga pentru cei 4 cu care am fost de dimineata pe Secarea si pentru ca trebuie acum sa-i lasam in spate. Dar fara lumini, mai ales la un grup atat de mare mai mult am incurca decat am ajuta si intr-un fel ar fi pacat sa trebuiasca sa cobori pe intuneric pe poteci super faine atunci cand ai facut tot efortul de a urca pana aici. Si intr-o intrecere faina cu ultimele raze de soare reusim sa prindem pana la urma tot ce e fain la coborare, si coborarea de la 4 Munti prin padure (cu putin de cautat) si traseul de downhill. Doar pe ultimi 2 kilometri printr-o padure mai deasa de brad avem senzatia ca cineva a stins brusc lumina dar nu dureaza mult si ochii se acomodeaza si ajungem repede la Cheile Gradistei si de aici in Moeciu. 3600 de metri de denivelare astazi cu aproape 100km, cu putin cam mult forestier dar la fel ca si ieri cu cateva coborari super super faine.

Track si date aici:

https://www.strava.com/activities/1796698848
https://www.strava.com/activities/1799545934

Pedaland cu spor dimineata la prima ora spre complexul din Cheile Gradistei-Fundata.

Pedaland cu spor dimineata la prima ora spre complexul din Cheile Gradistei-Fundata.

Doua ore mai tarziu si suntem pe mica bucatica de creasta ce leaga Bucegiul de Leaota.

Doua ore mai tarziu si suntem pe mica bucatica de creasta ce leaga Bucegiul de Leaota.

Moment de respiro si in fata bicla de 26 cu care am descoperit ca imi place desutl de mult sa ma dau.

Moment de respiro si in fata bicla de 26 cu care am descoperit ca imi place desutl de mult sa ma dau.

Pe Leaota, inainte de a fi invaluiti de ceata.

Pe Leaota, inainte de a fi invaluiti de ceata.

#AmInfrant

#AmInfrant

Liniste pace si odihna in asteptarea lui Doru si a Oanei.

Liniste pace si odihna in asteptarea lui Doru si a Oanei.

Curba de nivel tehnica frumoase de sub Leaota.

Curba de nivel tehnica frumoase de sub Leaota.

Pe drumul de intoarcere, cu un Bucegi innorat pe fundal.

Pe drumul de intoarcere, cu un Bucegi innorat pe fundal.

Moment de odihna inainte de coborarea de pe Secarea.

Moment de odihna inainte de coborarea de pe Secarea.

Pe acolo!

Pe acolo!

A doua zi de dimineata, acasa la Ionut cu o cafea numai buna sa ne puna pe picioare.

A doua zi de dimineata, acasa la Ionut cu o cafea numai buna sa ne puna pe picioare.

Ajunsi din nou in Curmatura.

Ajunsi din nou in Curmatura.

Simon pe Secarea, dupa o urcare ce am descoperit cu ocazia asta ca se poate face si pe bicicleta.

Simon pe Secarea, dupa o urcare ce am descoperit cu ocazia asta ca se poate face si pe bicicleta.

Tot la deal.

Tot la deal.

Moment de respiro.

Moment de respiro.

Full speed ahead.

Full speed ahead.

Cateva ore mai tarziu, pe partea cealalta a muntelui incercand sa-i ajungem din urma pe oameni.

Cateva ore mai tarziu, pe partea cealalta a muntelui incercand sa-i ajungem din urma pe oameni.

Gasca brasoveana.

Gasca brasoveana.

Trebuie sa recunosc ca hainele de enduro arata ceva mai bine ca si costumele mulate de lycra.

Trebuie sa recunosc ca hainele de enduro arata ceva mai bine ca si costumele mulate de lycra.

Inainte de o lunga coborare spre Moeciu, cu trailuri, bucati faine si scurte gaturi de trecut. Un sfarsit perfect de zi.

Inainte de o lunga coborare spre Moeciu, cu trailuri, bucati faine si scurte gaturi de trecut. Un sfarsit perfect de zi.

IMG_7863

4 Munti 2018, Iezer si Leaota

Sunt cateva concursuri in Romania care sunt clar altfel. Maratoane de alergare si de mtb sunt aproape din weekend in weekend, cu organizare mai buna sau mai slaba, cu trasee interesante sau banale. Si totusi sunt cateva concursuri (desi mai degraba le-as numi experiente) care sunt altfel.

In minte imi vin acum 7500, Proparkul, Utf-ul si binenteles 4 munti. Si daca stau bine sa ma gandesc, pe langa lungime numitorul comun pentru fiecare dintre ele e echipa.

Iar atunci cand nu e vorba numai de tine, atunci cand trebuie sa functionezi ca un tot unitar, atunci cand trebuie sa gasesti solutii si calea de mijloc lucrurile devin mult mai interesante si mai memorabile. Iar cel mai mare castig dupa astfel de concursuri e increderea, caci dupa ce imparti si bune si rele vreme de doua zile si doua nopti nedormite (cum e la propark) ramai cu senzatia ca poti merge cu oamenii de langa tine pana la capatul lumii. Iar treaba asta nu e de ici de colo.

Patru Munti, un concurs ajuns la a saptea editie e si el putin mai mult decat un concurs. E intr-un fel un mic festival de mtb, in care te dai vreme de 4 zile pe unele din cele mai frumoase trasee de la noi din tara si in care ai timp pentru socializare la sfarsitul fiecarei etape. Totul in echipa.

E unul din putinele concursuri in care ai senzatia ca ai timp, ca nu se intampla totul pe fuga, ai timp sa te bucuri pe indelete de fiecare zi. E ca o tabara pentru oameni mari in care spre sfarsit ajungi sa te deconectezi aproape total. Cel mai bun exemplu pentru mine a fost ziua de luni, zi ce s-a simtit ca prima zi de munca dupa un lung concediu.

Dar acum revenind la desfasuratorul actiunii, desfasurator ce cred ca e important de tinut, macar intr-o forma minimalista. Spre exemplu fara el probabil as fi uitat mare parte din lucrurile intamplate acum 2 ani de zile cand am participat pentru prima data cu oratiu, in echipa sugestiv intitulata 2 ingineri nebuni. Sau cum au mers lucrurile la proparkul de anul trecut, in care am facut echipa cu hoinarii si cu Maus.

Cum hoinarii o sa fie ocupati in urmatorii doi ani de aparitia pe lume a gemenilor si cum schimbarea datei i-a deschis o fereastra lui Maus iata-ne la start in jumatate de echipa. De data aceasta cu un nume la fel de sugestiv, Tibiscus, caci m-am inscris si eu in club anul acesta. Si categoria e noua, caci Maus e suficient de Mos cat sa ne calificam la categoria Master. Acum despre Maus se pot spune multe ( cum ar fi ca stie sa dea si din padela si sa si urce cu spor pe munte ). In schimb invartitul pedalei e un fel de a doua natura pentru el, iar daca ai mers pe la concursuri in ultimii 10 ani e aproape imposibil sa nu te fi intalnit cu el. Iar dupa Proparkul de anul trecut stiam prea bine ce-i poate pielea.

Ziua 1, Iezer.

Cuvinte putine, impresii multe. Dimineata vine cu o ploicica neasteptata si cu un cer dubios de noros fata de ce spune prognoza. Sunt un pic revoltat de eventualul noroi de pe traseu mai ales dupa potopolul de care am avut parte in Brasov in ultima luna. Noroi = moartea si uzarea prematura a bicicletelor.

Suntem campati in targul de animale, zona izolare animale bolnave. Dar e bine, suntem oarecum incadrati in peisaj. Ma duc sa-l culeg pe Maus din Stoenesti dupa care intru intr-o mica panica cu echiparea. Cumva eram convins ca startul e la 9:30 si nu la 9 asa ca timpul se comprima si cumva reusesc sa le gasesc pe toate in haosul din masina inainte de start.

Start, si dupa un pic de asfalt ne loveste o urcare abrupta pe fagas. Motoarele inca nu s-au incalzit, energia din prima zi ne face sa plecam cam repede asa ca in curand gafaim din greu cu Luci si cu oac in spatele nostru.

Gat abrupt, zona de fuga, usoara coborare. Repeta de cateva ori si ajungi fara sa-ti dai seama la 1500 de metri si la primul punct de alimentare. Am ramas singuri, cei buni s-au dus mult in fata iar in spate nu se vede nimeni. Pepene rosu care intra absolut genial, banane, cateva vorbe cu Bianca si pornim mai departe. Cum ne apropiem de 2000 de metri Maus incepe sa se lupte putin cu aerul rarefiat iar eu incerc sa duc ritmul. Inca un punct de alimentare, inca o urcare abrupta unde ii zarim in departare pe Rosioru si pe Gerhi si vine si poteca pe curba de nivel croita de Luci pe coasta muntelui.

Maus coboara considerabil mai bine decat mine, in parte datorita full-ului si in parte datorita celor 10 ani de experienta. Ma tin onorabil, blestem printre dinti parusca (smocurile de iarba), ma zgaltai din toate incheieturile si incepem lunga coborare prin padure. Vorba vine coborare, caci nu apuci sa te asezi la vale ca vine cate un gat mai lung sau mai scurt care iti creste la loc pulsul.

Pe zona de fuga ce urmeaza ii zarim pe Duta si pe Urzica ce vin vijelios din spate, Maus aproape ca decoleaza dintr-un sleau noroios. Eu cobor prudent, adica prost si incet pe forestier. Nu am nici o pasiune de a zbura cu 40 la ora prin praf si pietris si stiu foarte clar ca orice cazatura se poate sfarsi tragic. Ne depasesc si oamenii, fix inainte de un punct in care traseul coteste brusc dreapta.

Maus e cu ochii in GPS si bungheste locul. Urmeaza fanete, poteci inguste si tehnice, un forestier suprinzator de tehnic si de pietros si o ultima coborare pana in Rucat. Super misto varianta gasita de Luci pentru finalul etapei, chiar si varianta ocolitoare si usor noroioasa de dinainte de final. Locuri noi, poteci faine, combinatia perfecta.

Aici aflam ca am venit a 5-a echipa la general, bagam pepene, rosii si branza pana nu mai intra. Practic etapa e ca si incheiata, mai e doar un segment in coborare de 12-13 minute in care nu se pot schimba prea multe.

Singurul eveniment notabil din restul zilei a fost faptul ca mi-a cazut bicicleta din remorca si ca m-am ales cu un ghidon pilit, un ceas zgariat, o sa raschetata si un grip rupt. Probabil aici am facut plinul de ghinion pentru urmatoarele 3 zile in care am avut parte de nici o alta supriza negativa. Si totusi pana la urma care e probabilitatea ca din 20 de biciclete sa cada tocmai a ta din remorca

Podiumul la master la sfarsitul primei zile.

Podiumul la master la sfarsitul primei zile.

Ziua 2,Leaota , 1500 de metri de urcare, poteci inguste single trailuri prin padure si o priveliste de milioane.

In mod suprinzator nu am picioare grele in dimineata asta. Stiu de anul trecut ca in a 3-a zi vor fi de plumb dar azi ma simt chiar bine

Prima parte a urcarii o impartim cu Luci cu Oac si cu Duta si Urzica. Ne departam incet incet si ne setam ritmul pentru cei 1000 de metri de urcare ce urmeaza.

Vine si punctul de alimentare, binenteles cu rosii, pepene si banane, un ultim gat abrupt si dam fata in fata cu cea mai faina priveliste din timpul concursului, panorama catre abruptul vestic am buceciului vazuta din leaota. Si lumina ajuta caci e o vizibilitate de zile mari si ocazia asta imi ramane in minte ca mi-ar place sa petrec odata o zi aici la cort.

Ies din visare caci urmeaza traverseul tehnic pe sub varf. Si daca ultima data cand am trecut pe aici eram complet congelat si intram pana la brau in zapada de data aceasta e uscat si pot sa ma bucur si eu de poteca. Maus merge din nou considerabil mai bine dat incerc sa tin ritmul si pe nesimtite trec si de bolovani, si de gaturi, si de poteci tehnice in urcare prin iarba. Si fata de acum 2 ani stau aproape tot timpul pe bicicleta, fata sa sa am limba scoasa de un cot si fata emotii.

La vale dupa ce intram pe banda rosie ce coboara spre Moeciu avem parte si de un single trail curatat prin padure, printre brazi, cu muschi aderent sub rotile bicicletei si cu multa multa placere.

Incet incet ajungem din nou in civilizatie si panta abrupta dupa panta abrupta ne apropiem de cheile gradistei. Incheiem etapa in 3h16, avantajul fata de urmatoarea echipa la master creste si ne mai linistim pentru urmatoarele zile.

Mi se pare extrem de interesant cum trebuie sa te descurci cu diferentele de nivel, la noi Maus coboara clar mai bine in timp ce eu urc mai bine, mai ales pe forestiere cu pante de 5-10 la suta aflate pe langa 2000 de metri. Individual fiecare din noi am fi facut traseul mai repede dar e imposibil sa te potrivesti perfect la ritm de mers. Si de aici tot farmecul, caci trebuie sa functionezi pana la urma ca o echipa.

Cautand echilibrul pe potecile de iarba din Leaota.

Cautand echilibrul pe potecile de iarba din Leaota.

Super traseu pentru inceput de concurs.

Super traseu pentru inceput de concurs.

La sfarsitulprimei etape din ziua 1, cu un tricou care ii aduce aminte de fiecare data ca ar trebui sa dau jos cateva kilograme.

La sfarsitulprimei etape din ziua 1, cu un tricou care ii aduce aminte de fiecare data ca ar trebui sa dau jos cateva kilograme.

Pepene rosu, cel mai bun lucru de luat in timpul concursul si la final pentru hidratare.

Pepene rosu, cel mai bun lucru de luat in timpul concursul si la final pentru hidratare.

IMG_20180505_171134

Cu timisorenii in papusoiul din spatele curtii, Leaota si Bucegi

Cheful de MTB a venit greu anul asta. A fost nevoie de patru zile petrecute pe coclauri prin Sureanu si de doua cazaturi in aceeasi zi, ca sa simt ca s-a facut declicul. Astfel incat, atunci cand am vazut tura desenata de Radu prin Leota, nu m-am gandit nici ca-i lunga, nici ca-i grea, ci doar ca ne va umple toata ziua. Dar ce aveam altceva mai bun de facut intr-o zi in care vremea se anunta superba in afara de a pedala prin locuri vechi si noi? Pentru ca o simpla tura in Leota pe traseul de la 4 Munti nu ar fi facut cinste sutelor de kilometri condusi de Suca si Bobi din Timisoara si pana in Moeciu, mai adaugam o bucata noua, o legatura intre Cheile Gradistei si Dragoslavele, desenata doar pe harta, in prima explorare pentru noi toti.

Alex tine mortis sa porneasca cu handicap si se ia dupa Radu pe pump-trackul din Cheile Gradistei, prima tura terminandu-se in corzi. Eu cum ma stiu oricum certata cu tehnica, stau departe si bine fac…Dupa un scurt moment tragic-comic, cu Alex in patru labe in mijlocul pump trackului si noi pe langa el, nestiind daca sa ne amuzam sau sa ne ingrijoram, ne suim pe biciclete (pentru unii mai greu, pentru altii mai usor) si pornim pe poteci cunoscute, urmand in mare ruta de la 4Munti, etapa din Piatra Craiului. Trecem rapid de portiunea comuna cu EcoMarathon-ul, caci nu aveam de gand sa fim surpinsi pe contrasens de sarpele lung de alergatori porniti la ora 9.00 din Moeciu pe bucla 1 si ne miram de uscaciunea drumurilor din Fundatica.

Gasim o legatura bunicica intre Fundatica si Cheile Cheii si dupa 1-2 kilometri de forestier bun si la vale, prindem un drum de pamant secundar, ce se transforma curand intr-un drum de pamant si incepe sa urce pronuntat. Trebuie sa castigam diferenta de nivel caci avem de sarit 2 muchii pana in Dragoslavele. Prima trece cu soare, izotonic si curmale. Pentru a doua realitatea din teren ne rezerva insa o supriza- un drum ca in palma, aparut de nicaieri, acolo unde harta abia indica o firava poteca, drum ce ne va conduce in Dragoslavele si ne va scuti de mult efort. Tot pe aici descoperim marcaje si toponime noi si ne punem in minte sa revenim sa exploram zona caci e relativ aproape de noi.

Asfaltul spre Stoenesti se scurge repede si cu vant din spate. Oprim la un magazin comunal pentru pauza de masa cu pateu, paine, tocana de legume, biscuiti umpluti cu crema, bere si cola. De toate astea e nevoie sa hranesti 4 biciclisti care isi fac curaj sa porneasca pe urcarea 1400 m ce ne va duce pana sub varful Leaota.

La intrarea spre Valea Badenilor a aparut si indicator: Varful Leota 22 km. Acum ca stim datele problemei, sa ne asternem deci la drum. Primii kilometri aseaza repede locurile in micul nostru pluton: Radu, Suca, eu si Bobi si cu exceptia pauzelor de regrupari, cam asta va ramane formatia pana sus. Intram in padure si atmosfera mi se pare sufocanta. Ma uit la ceas si vad 29 de grade. Ma topeste caldura asta si beau alternativ apa si izotonic, doar doar faptul ca urcam si castigam altitudine va face sa mai coboare putin gradele din termometru.

Primii stropi ce cad pe bratele-mi transpirate se simt ca o mangaiere. Chiar si prima ploaie marunta. Nu pun foita pe mine. Las stropii sa ma racoreasca. Sub un brad ii gasesc pe baieti. Faceau pauza si se adaposteau de ploaie. Prima runda trece repejor si norii par sa se indeparteze, asa ca o luam din loc. Ii spun lui Alex ca abia acum incep sa ma simt bine, cand temperatura a scazut la sub 20 de grade. Aparent nu functionez bine decat in racoarea de Brasov. In momentul asta nimeni nu isi pune problema sa ne intoarcem. Continuam sa urcam. Mai avem cateva sute de metri de dovedit pana in creasta. La iesirea din padure ne prinde o a doua ploaie mai serioasa. De data asta ma imbrac. Nici acum nu imi pun problema sa coboram. Sunt destul de convinsa ca astea sunt niste ploi trecatoare si ca norii se vor risipi, va iesi soarele si ne vom usca in jumatate de ora. Dar adevarul e departe de asta. Pe cat urc, pe atat norii par mai compacti in jurul nostru si soarele se pare ca a facut pact cu Piatra Craiului, unde zapada aproape ca a disparut cu desavarsire. La noi cade o mazariche-grindina de dimensiuni mici si s-a facut frig. Cam frig chiar si pentru gustul meu. Cat urcam e bine, dar ma gandesc cu groaza la combinatia de coborare + haine ude+ ploaie + frig + vant. Ceva de vis…

Ca sa fie meniul complet apare in ecuatie si zapada. Ei bine, asta imi cam pune capac si nu ma pot abtine sa nu ii spun lui Radu ca ne-am cam grabit cu turele la peste 2000 m. Prima limba de zapada acopera drumul si e destul de lata. In ciuda efortului extra hotarasc sa o ocolesc si nu pierd foarte mult, caci ajung la drum uscat in acelasi timp cu baietii care au traversat-o. Batoane mai am, orice urcare nu face decat sa ma incalzeasca, asa ca momentan nu fac economie de energie.

Pe cand vine urmatorul val de ploaie, asta in timp ce ne uitam invidiosi la soarele generos din Crai.

Pe cand vine urmatorul val de ploaie, asta in timp ce ne uitam invidiosi la soarele generos din Crai.

Ajungem in cel mai inalt punct al urcarii si ne contemplam soarta. Bucegiul, Craiul, Iezerul se scalda in auspicii de vreme buna, doar de noi se tine scai norul si ploaia. Pe versantul nordic al varfului Leota apar din ce in ce mai multe limbi de zapada. Cateva s-au putut ocoli, fara sa fie nevoie sa iesim in creasta pentru asta. Altele insa au trebuit traversate si baietii au sapat urme cu randul. Cu totii sufeream de frig, insa clar, cel mai afectat era Alex, care stiam oricum ca detesta frigul. Suca era literalmente redus la tacere de combinatia frig + durere de spate. Bobi intreaba daca nu ar fi mai intelept sa ne intoarcem, insa o coboare de 22 de kilometri pe forestier, spre Valea Badenilor unde momentan se devarsa un nor nu pare o varianta castigatoare. Cea mai buna abordare ramane sa mergem totusi inainte, cu speranta ca totusi se va indrepta vremea. In cel mai rau caz, va trebui sa mergem/ alergam pe langa biciclete vreo 17 kilometri cat mai aveam pana in Cheile Gradistei-Fundata. Alex chiar pare convins ca asta o sa faca si repeta obsesiv ca nu se mai urca pe bicicleta pana la masina. De altfel singurul care incearca sa stea pe bicicleta pe poteca tehnica ce ocoleste varful este Radu. Pe mine una combinatia de frig, maini inghetate si single trail ma depaseste si astept zile mai calduroase si uscate pentru o tentativa.

Candva, in interminabilele zeci de minute in care mergeam noi ploaauti si plositi in scartait ascutit si enervant de frane se opreste ploaia si incepem sa ne uscam, asttfel incat primele coborari pe drum lat si innierbat ne invita sa ne urcam in sa. Practic in fata ne stau o serie de mici urcusuri cu push-bike si scurte coborari. Cum insa ploaia a luat o pauza si noi ne-am uscat cat de cat, desi pedalam in continuare printre nori amenintatori, optimismul incepe sa revina, Suca incepe sa vorbeasca, Radu sa faca poze, lucrurile par sa reintre in normal.

Ultima parte de impins biciclete trece repede si ne vedem in sfarsit in drumul forestier ce are sa ne coboare la masina. De aici sunt in teren cunoscut si sunt aproape sigura ca o scoatem la cap si de data asta. Ultima repriza de ploaie ne prinde cand am intrat in padure, dar e scurta si la adapostul brazilor ramanem uscati. Nici nu mai stiu de cand nu am mai mancat, asa ca snickersul desfacut la prima pauza pe care o facem intra direct in sistem cu tot zaharul, ciocolata si caramelul de care dispune.

Coborarea frumoasa pe care m-am dat acum 2 ani e plina de cazaturi si navighez cuminte in spatele baietilor. Ignoram poteca prin padure paralela cu drumul, caci probabil ne-am scoate ochii in cracile de brazi si ne tinem pe drumul mare de pamant, ce merge bine si ne scoate curand la primele case. Chiar daca de acolo mai sunt ceva kilometri pana la complex, tura noastra e ca si terminata si putem deja sa visam la bere si mancare la restaurantul de la Cheile Gradistei.
Iar cand stateam deja la masa, in haine uscate, ii dadeam totusi dreptate lui Suca “A fost așa de faină [tura] si asa m-am bucurat ca am scapat de frig încât nici macar 10Ron pe draft nu mi s-aparut mult….”.

Ziua de duminica in schimb a fost la fix pentru a compensa frigul si suferinta de sambata. O tura de o jumatate de zi, pe culmile dintre Moeciu si Simon, cu mult soare, cu coborari super frumoase, cu gasca mare si multa voie buna si peisaje de vis. Cu alte cuvinte toate ingredientele.

Tura incepe cum nu se poate nefericit, cu o cazatura a lui Suca la pump-trackul de la cheile Gradistei, cazatura ce avea sa-l chinuie toata ziua.

Tura incepe cum nu se poate nefericit, cu o cazatura a lui Suca la pump-trackul de la cheile Gradistei, cazatura ce avea sa-l chinuie toata ziua.

Soare, cer senin si Craiul in departare. Cine ar fi ghicit ca in cateva ore nu o sa ne mai simtim degetele la 2000 de metri...

Soare, cer senin si Craiul in departare. Cine ar fi ghicit ca in cateva ore nu o sa ne mai simtim degetele la 2000 de metri…

Probabil singurul indicator rutier spre un varf de munte din Romania. O urcare cinstita, de aproape 1500 de metri dintr-o singura bucata.

Probabil singurul indicator rutier spre un varf de munte din Romania. O urcare cinstita, de aproape 1500 de metri dintr-o singura bucata.

2018, un an bun pentru bere...

2018, un an bun pentru bere…

Valuri de ploaie peste valuri de ploaie, asteptandu-l pe urmatorul sa ne ia in primire.

Valuri de ploaie peste valuri de ploaie, asteptandu-l pe urmatorul sa ne ia in primire.

Vant, frig, ploaie si zapada. Conditii perfecte pentru MTB si mai ales pentru Suca.

Vant, frig, ploaie si zapada. Conditii perfecte pentru MTB si mai ales pentru Suca.

Din categora asa nu. E mult mai simplu de asteptat cateva saptamani in plus.

Din categora asa nu. E mult mai simplu de asteptat cateva saptamani in plus.

Bucegiul si o frantura de vreme buna.

Bucegiul si o frantura de vreme buna.

Drum intins si locuri din nou ciclabile.

Drum intins si locuri din nou ciclabile.

Inca un push bike, si inca un nor vinetiu de ploaie ce apare la orizont.

Inca un push bike, si inca un nor vinetiu de ploaie ce apare la orizont.

Tot inainte.

Tot inainte.

IMG_20180505_174445.jpg

Sfarsit de zi, cu un curcubeu binemeritat si cu mancare buna.

Sfarsit de zi, cu un curcubeu binemeritat si cu mancare buna.

Ziua de duminica e fix opusul, doar placere pedalatului fara nici un pic de chin.

Ziua de duminica e fix opusul, doar placere pedalatului fara nici un pic de chin.

Gasca mare, locuri faine, Bucegiul deasupra noastra si Craiul in departare. Si poate cel mai important caldura.

Gasca mare, locuri faine, Bucegiul deasupra noastra si Craiul in departare. Si poate cel mai important caldura.

Perfect pentru MTB.

Perfect pentru MTB.

IMG_20180506_105005.jpg

Din categoria ce varf o fi ala?

Din categoria ce varf o fi ala?

Tot ce trebuie pentru o jumatate de zi perfecta.

Tot ce trebuie pentru o jumatate de zi perfecta.