Category Archives: lotrului

O zi prin pustietatea din Lotrului

August 26, 2020bikepacking, Interesant, lotrului, mtbDiaconescu Radu

E ora 18 si imping bicicleta cot la cot cu Cristi spre Varful Pietrele Albe. Arsura soarelui parca s-a mai inmuiat putin si e bine asa, caci apa ne e pe terminate. Avem deja 50 de kilometri si peste 2000 m urcati azi, ceea ce, daca adaugam factorul bagaje, inseama ca am muncit ceva. Il intreb pe Cristi daca tura de fata e un bun inlocuitor de ProPark si mi se raspunde ca ProPark-ul e Pokemon pe langa epica noastra. Nu stiu inca daca ar trebui sa intrepretez asta ca pe o lauda, probabil ca nu, caci in ritmul asta, nu o sa mai mearga nimeni cu noi in ture. Cum spunea si Cristi, statistic vorbind, majoritatea oamenilor isi doresc ture placute, urcari ciclabile si cu deschidere, poteci faine de coborare dar nu prea tehnice, distante potrivite si confortul unui pat si al unui dus. Abordarea asta spartana cu impins bicicleta, carat bagaje, spalat la rau si ferit de atacul tantarilor nu e pentru oricine.

Muntii Lotrului au fost probabil revelatia verii in materie de bikepacking. Potrivit de ciclabili, potrivit de lungi, suprinzator de inalti, departe de aglomeratia din muntii celebri dar si feriti de stane si caini agresivi. Inca de la prima parcurgere, acum o luna, ne-am pus in minte sa revenim. Eu una, nu ma asteptam sa se intample chiar atat de repede si ma gandeam mai repede la o tura de iarna, pe schiuri de tura, dar Radu insista cu ei si de data asta vom parcuge toata partea lor vestica, din Curmatura Bucegi si pana in Transalpina.

Stiam ca in fata ne sta o zi lunga, ciclabila, dar lunga, in care vom strange peste 2000 m diferenta de nivel, asa ca eu una, nu ma grabesc in Voineasa. Cumpar mancare cat sa ne ajunga pentru doua zile pline de efort, caci eu si Radu nu functionam cu jumatati de portie, cum mananca Cristi. El, din 2 bucatele de cascaval si 2 felii de salam s-a saturat. Noua asta abia ne ajunge pe o masea. Ce e drept, si pantele alea pe care ma incapatanez sa stau in sa pedaland in forta cu foaia de 34 isi cer tributul sub forma de calorii.
Prima mie de metri ar trebui sa fie usoara, caci din Voineasa avem un forestier 100% ciclabil pana in Curmatura Bucegi. Hai sa il numim Trans-Lotrului, caci drumul uneste practic sudul (Voineasa), cu nordul (Sibiu), trecand prin punctul cel mai de jos al crestei Lotrului- Curmatura Bucegi 1610 m, impartind practic creasta in doua parti aproape egale (partea de est si cea de vest). Planul nostru e ca o data ajunsi in Curmatura Bucegi, sa cotim spre vest si sa ne mai oprim in Transalpina. Urcarea pe forestier e lunga, dar nu e nimic de speriat, cu exceptia caldurii. E o caldura afara, ceva de speriat. De fapt o zapuseala care genereaza valuri de transpiratie ce definitiveaza stratul de jeg si piele lipicioasa capatat din zilele anterioare.

Se impune o baie si cautam cu ochii locul perfect: o bulboana, cu mal accessibil si scaldata in soare. Il si gasim, dar doar Radu e suficient de curajos sa intre cu totul in apa rece de munte. Eu si Cristi ne multumim sa ne spalam temeinic, dar de pe mal. Acum imi pare o ocazie potrivita sa imi schimb si base-layerul. As schimba si tricoul, care e ud fleasca pe spate, dar asta e singurul pe care il am, asa ca il agat pe rucsac sa se mai zvante. Dupa ce am rafinat, in America de Sud, uniforma perfecta pentru bikepacking, nici nu imi mai bat capul sa mai incerc alte combinatii…Doar ca umezela din Romania e diferita de uscaciunea din America de Sud, si desi tricoul de lana nu pute, prinde un aer jilav care impune uscarea lui, mai ales dupa ce tu te speli si mirosi a deodorant.

Asa ca, racorita, cu tricoul fluturand pe rucsac, continui urcarea dar ma poticnesc in niste tufe de zmeura de care ma smulg cu mare greutate. Sa tot fie ora 12 cand terminam cu forestierul si facem stanga spre Lotrului. Inainte de atacul Negovanului, atacam proviziile carate in rucsac si la umbra ultimului brad de pe marginea drumului facem o pauza de masa cu salata si fructe, cat sa imi usurez bagajul. Ce e drept, ceva proaspat si racoritor merge numai bine pe caldura asta. Definitivam masa cu multi biscuiti (pentru calorii) si o luam din nou la deal.

Imi era putin tarsa de urcarea pe Negovanul Mare, caci varianta pe care o stiam noi mergea prin niste santuri adanci, pline de iarba mare si nu aveam niciun chef de sauna aferenta. Insa de data asta suntem mai inspirati, caci tinem un drum partial ciclabil, dar totusi o urma de drum, curat, ce ne ajuta sa urcam cu mai mare usurinta pe Negovanul Mare. De aici si pana pe Steflesti suntem in teren cunoscut si cumva, in mod eronat, in mintea mea, calculele spuneau ca de indata ce ajungem pe Steflesti (adica in cam 2 ore) creasta Lotrului e ca si incheiata.Pe Steflesti am ajuns la timp, dar de acolo, am mai mers o dupa-amiaza intreaga pe creasta. Intre cele 4 varfuri ramase sunt distante destul de mari, drumul urcand pe fiecare dintre ele.

In zona Muntele Larg tragem la o stana sa intrebam de apa si de branza, rezolvam doar apa. De acum incolo e cazul sa ne cautam loc de innoptat. Alesul va fi un luminis pe coborarea spre Transalpina, la limita padurii, loc numit si “La tantarul feroce”. Rezolvam tantarii cu un foc de lemn de brad si ne pregatim pentru ultima noapte dormita afara, sub un cer atat de negru si atat de plin de stele cum numai in locurile aflate la zeci de kilometri de orice asezare omeneasca mai poti sa gasesti. Imi aduce aminte de cerul din America de Sud, Calea Lactee se reliefeaza si ea cat se poate de clar si da, sunt recunoascatoare pentru simplitatea noptilor de vara, securitatea pe care ti-o da o mana de prieteni si leganatul domol al hamacului, intins perfect. Si azi a fost o zi buna.

Track si date aici:

https://www.strava.com/activities/3893380369

Prima pedala de dimineata, prin locuri cat se poate de idilice.

Dupa o pauza de realimentare in Voineasa cu multe cafele (2 lei bucata) vine momentul sa atacam lungul forestier ce urca spre pasul Bucegi.

Dupa doua zile si jumatate de traspiratie vine momentul primului “dus” inghetat din tura asta.

Meniul “Gourmet” de la pranz. Asta daca se intreaba lumea ce mancam prin epice. Trebuie sa recunosc ca a fost o salata surpinzator de reusita.

Cu puterile reinnoite atacam urcusul spre Negovanu mare.

Urme de drum si un urcus destulde aprig dupa toate standardele

Distractia pe single-trail-urile din Lotrului.

In mod surpinzator prin marea de jnepeni care se vede in fata chiar exista o poteca.

Chiar daca de multe ori nu-ti vine a crede.

Pietrele Albe, mai degraba spre gri decat albe.

Sus jos, si iar sus si iar jos vreme de mai bine de 15 kilometri pana in Transalpina. Rezervele de apa erau deja usor pe terminate in momentul acesta.

La 135mm. Chiar daca dintr-o letinla comprimata a telefonului tot e mai bine decat nimic.

Sfarsit de zi, inainte de a cobora spre Transalpina pentru a gasi un loc de bivuac pentru seara asta.

Spectacolul norilor peste Parang. Din nou la 135mm.

Apusul din seara asta, de data aceasta printre brazii tineri din jurul poienii ce ne-a servit drept adapost pentru seara asta.

Foculetul regulamentar, numai bun pentru a definitiva mirosul de fum din seara asta.

Creasta Lotrului, ziua 3, Sterpu, Farcasu si Poiana Pietrelor

July 15, 2020Aventuros, bikepacking, lotrului, mtbDiaconescu Radu

Ora matinala la care planuiam ieri sa ne trezim, s-a transformat de fapt in ora 7. Lumina e stearsa si neinteresanta, asa ca plecam repejor spre creasta. Hopul zilei e varful Sterpului un varf stancos cu o culme lunguiata pe care o vedeam de la stana de unde ne-am petrecut seara. Radu alege o abordare frontala. Eu si Cosmin speram sa putem fenta carry bike-ul aferent, urmand poteca pe curba de nivel pe care o vedem si pe Muntii Nostri. Doar ca nu ne iese, caci poteca nu e ciclabila, ba mai mult de atat, se pierde in dreptul unui picior secundar, ce coboara spre sud. Asa ca nu ne ramane altceva decat sa ii dam si noi tot in sus. Nici coborarea de pe Sterpului nu e chiar ciclabila, abia din sa ne urcam din nou pe biciclete. Farcasu si Gircu trec usor, caci de acum avem chiar drum, diferentele de nivel sunt neinsemnate si incepem sa avem spor.

Varianta desenata acasa ne cobora spre Caineni. Pe noi insa ne-ar fi avantajat mai mult sa tragem cumva mai spre nord, caci aveam masina in Sibiu. Radu decreteaza rapid ca nu e nimic interesant in drumul anost ce se vede deja cum incinge versantii unul cate unul si alege (si pentru noi) aventura.

Ea se numeste varful Florii, iar de acolo o coborare sustinuta, dar ciclabila (aseamanatoare cu cea din Comisu, din Fagars) pana la nivelul padurii si o retea de drumuri de exploatare (alese cam neinspirat) care sa ne scoata in final intr-o alta culme cu orientare nord- estica, din care varful Poiana Pietrelor e cel mai important. Ploaia ne goneste din spate, reusim insa sa ii furam o pauza de masa scurta, cat sa fierbem trei supe, ultima noastra mancare din rucsac si apoi ne asternem din nou la drum.

In spatele varfului mentionat mai sus dam peste o stana de vaci si cerem sfaturi. Suntem indrumati spre o poteca prin padure ce avea sa ne scoata in Valea Lotrioarei. Ei bine, coborarea asta a definitivat una din cele mai frumoase ture de bikepacking de 3 zile pe care am facut-o pana acum. Care ar fi fost sansa ca o poteca de vaci, nemarcata, ce nu apare pe nicio harta, care incepe cu un culoar prin urzici, sa te coboare vreo 700 de metri diferenta de nivel, pe un teren variat si pentru unii (Radu) perfect ciclabil, cu suprafata relativ curata pentru cat de multi oameni merg pe acolo? Sansele erau minime. Mai repede pariam ca voi trage bicicleta la vale, pe langa mine, pana la forestier.

Cam aici s-ar putea incheia si tura, in cazul in care nu aveti de recuperat o masina din Sibiu (cazul nostru). Va garantez ca iese o tura pe cinste, fara mult forestier, majoritar pe poteci si drumuri de pamant sau iarba, cu carry bike cam cat trebuie, cu munti mai putin umblati, cu coborari faine, destule urcari ciclabile, cu perspective spre Parang, Capatanii si Fagaras.

Text: Mihaela.

Track si date aici (va urma o postare dedicata pentru tura aceasta de bikepacking):

https://www.strava.com/activities/3706256403

Dimineata pe racoare, cu porridge-ul de dimineata. Bine, hai sa recunoastem ca nu era chiar asa de dimineata si ca ceasul de fapt nu mergea am manipulat putin rezultatele.

Inchidem usa adapostului nostru pentru noaptea ce tocmai a trecut.

Mai un push-bike, mai un pic de stat pe bicicleta pe drumul spre varful Sterpu.

La vale printre rododendroni, pe o poteca surpinzator de ciclabila.

Plaiurile din Lotrului in portiunea ciclabila.

De aici tot la vale, peste drum un Fagaras ce arata maiestuos.

Inapoi spre aventura, un pic de pushbike pentru a ajunge in culmea merge spre Varful Pietriceaua

Pauza de masa cu ultimele rezerve de mancare, supele la plic.

Aventura! Si locuri cat se poate de salbatice.

O cola rece la care visam de ceva vreme.

De la masina la casuta postala si la ghiveci. Saraca broscuta…. Cu toate astea trebuie sa recunosc ca probabil are mai putina rugina fata de un Logan de 15 ani…

La cirese, pacat ca era atat de cald incat te topeai la propriu in timp ce incercai sa le culegi din pom.

Sfarsit de tura, cu un joc de lumini cat se poate de interesant la Rasinari.

Creasta Lotrului pe MTB, Steflesti – pasul Bucegi

July 7, 2020bikepacking, Epic, lotrului, mtbDiaconescu Radu

Noaptea a fost linistita si placuta din punct de vedere termic. Am ignorat lumina de la ora 5,baietii au incercat sa ignore si tantarii de aseara care au revenit si mai determinati inainte de rasarit (eu nu am avut niciun razboi de dus, protejata fiind de plasa hamacului) si am facut ochi abia pe la 7. Coconul meu era pe jumate scaldat in soare, pe jumate adapostit de umbra bradului si atmosfera era cat se poate de placuta.

Mentinem moralul sus cu un terci si o cafea calda, iar la lumina zilei ne dam seama ca de fapt golgota primului varf din Lotrului pe care il vom urca (Steflesti) va fi indulcita de un fagas/drum ce urca diagonal dreapta spre saua dintre Varfurile Steflesti si Cristesti. Eu si Cosmin alegem varianta prin invaluire, Radu ataca varful frontal. Urcam bine, respectand timpul de pe indicator si intr-o ora jumate ne vedem in creasta Lotrului pe ceva drumuri de iarba. Inceputul pare promitator, dar noi nu suntem oamenii care sa se entuziasmeze prea usor (cu exceptia lui Radu), mai ales ca in fata ne sta o mare de jnepeni ce urca spre varful Contul Mare.

Ne si gandim cum vom asuda din greu, croindu-ne drum printr-o jungla verde, intepacioasa si mai ales instabila. Totusi realitatea din teren ne rezerva o mare surpriza, caci culoarul croit printre jnepeni e suficient de larg pentru a fi in proportie de 50% ciclabil.

Nu neaparat usor, caci crengile si pietrele potecii ce trebuie mereu ocolite te tin mereu in priza, dar stam suprinzator de mult pe biciclete. Balindrul Mare se ocoleste pe alta poteca frumoasa, pe curba de nivel. Negovanu Mare se urca frontal, pe un drum de iarba si se poate sta pe bicicleta pana sus. De altfel, din Varful Steflesti si pana pe Negovanu Mare nu am strans decat 300 m de urcare, poteca mergand de regula de-a coasta, pe versantii nordici sau sudici si iesind mai repede in seile dintre varfuri. Pe Negovanul Mare am pregeta putin, dar ne alearga ploaia si ii dam la vale spre stana Bucegiul de Sus. Am avea nevoie de apa si ne-ar prinde bine si niste branza. Prima problema se rezolva usor cu un izvor bun aflat chiar in drum, cam in dreptul stanii Bucegiul de sus. Cu branza nu avem noroc caci oile sunt fie sterpe, ori abia urca la stana. Oricum, la modul general, din ce am vorbit cu ciobanii din zona, oile au urcat anul asta cam cu o luna mai tarziu prin locurile astea. La nivelul padurii intersectam si drumul forestier, in stare foarte buna, ce pleaca din Voineasa, traverseaza Lotrului cam pe la jumatatea crestei la o altitudine de 1640 m si coboara spre Sibiu. Pe el am fost acum 3 ani cu Nico, Cindy si cu Dani.

De data asta insa noi ne continuam explorarea culmii Lotrului si urmarim marcajul de creasta. Urmatorii cativa kilometri, pana in Curmatura Buceci sunt foarte placuti-un drum lat, de pamant, prin padure. In Curmatura oprim pentru o pauza de masa si cum branza nu e, ne descurcam cu ce mai avem prin rucsac. De aici, marcajul urca frontal si abrupt, noi insa desenasem trackul pe o retea de doua drumuri/poteci mai ocolite ce trebuiau sa ne scoata intre varfurile Voinesita si Voineagul Catanesei. Ajungem insa in final si la un push/ carry bike cat sa iesim intr-un picior dintre varfurile Durduc si Voinesita ce se desprinde din creasta principala si merge spre nord, spre Prejba. Se aduna norii peste creasta si avem de ales intre a astepta la nivelul padurii sa vedem ce se mai intampla cu vremea sau a face acelasi lucru beneficiind de acoperisul unei stane de sub Voinesita. Alegem stana si pana la urma ramanem acolo si peste noapte, caci atmosfera nu pare sa se limpezeasca. Ne propunem in schimb o sculare matinala ziua urmatoare.

Text: Mihaela.

Track si date momentan aici:
https://www.strava.com/activities/3706256403

(urmeaza o alta postare cu mai multe informatii utile despre traseu in viitorul imediat apropiat)

Trezirea de dimineata, dupa un nimicitor atac al tantarilor cu putin inainte de prima geana de lumina.

Porridge-ul nostru cel de toate zilele (vorbesc cat se poate de la propriu, e un obicei capatat in calatoriile mai lungi de care nu cred ca vom scapa prea curand) si ocazioanala cafea, buna sa ridice un pic spiritul de dimineata.

Urcarea spre varful Steflesti, cu un push-bike / carry-bike de toata frumusetea.

Marea de bujorei de sub varful Steflesti

Uneori merge carat si un mini-dslr in astfel de ture

O ora si un pic mai putin ajungem in creasta Lotrului. In departare se vede Parangul inca putin inzapezit.

Drumul spre Negovanu Mare. In mod suprinzator prin toata marea de jnepeni din spate era o poteca pe care stateai in mare parte pe bicicleta. Mai au si muntii nostrii surpize placute

Am cucerit si Negovanu Mare, cu nori de furtuna ce ne alearga furibund din spate.

Inca putin pana in pasul Bucegi (inca nu ne-am dat seama cum stam la capitolul accent aici).

Ambuteiaj. In zona abia la sfarsit de iunie urcau turmele si ciobanii spre zonele inalte.

Drumul spre Voinesita (partea ciclabila, inainte de un alt push-bike de 30 de minute)

Norii negri de furtuna acompaniati de tunete si fulgere ne fac sa ne oprim putin mai devreme astazi.

Adapostul nostru pentru seara asta, estimat la 4 flori de colt la capitolul confort (priciuri ok, apa aproape, lemne de foc)

Oare ploua, oare nu ploua? Pana la urma norii au fost crutatori cu noi de data asta.

Regimul de demi-pensiune (si un primus pe benzina care si-a scos de multe ori banii pana acum)

Mini-epica de vara, pe biciclete din Oltenia pana in Transilvania, peste munti

August 18, 2017Capatanii, Cindrel, Epic, lotrului, mtbDiaconescu Radu

Nori grei de furtuna se apropie dinspre sud in vreme ce noi impingem bicicletele prin iarba spre Varful Gera. Muchiile indepartate incep sa fie cuprinse de ploaie si din cand in cand un tunet tulbura linistea de dinaintea furtunii. Doar spre Valea Oltului soarele mai prinde cateva crapaturi printre nori in vreme ce noi cautam usor dezorientati refugiul salvator de care am aflat in ultimul moment de la ciobanii intalniti pe drum. Pana la urma reusim sa dibuim cu harta in mana locul in care ar trebui sa fie refugiul, fix inainte de a incepe ploaia.

Putin darapanat, deschis, cu destul de multe lucruri inghesuite in el prin care trebuie sa facem putina ordine si totusi nu cred ca ne-am putea dori un adapost mai ok pentru o noapte ce se anunta din pacate destul de ploioasa. Nu de alta, dar perpectiva unei nopti petrecute in ploaie pe undeva pe creasta, fix la inceput de tura nu ar fi fost deloc roz. Dar iata ca pana la urma norocul ii surade calatorului nepregatit si surpins de furtuni neanuntate de vara. Cu toate astea imi plac destul mult momentele in care planul de acasa nu se potriveste cu cel din tura si atunci cand trebuie sa improvizezi si sa te descurci, caci pana la urma aventura incepe atunci cand planurile initiale esueaza.

Iar planul celor 3 zile era cat se poate de simplu, dupa Geiger sa luam trenul pana in Calimanesti dupa care se petrecem urmatoarele 3 zile pedaland peste Capatanii, Latoritei, Lotrului si Cindrel pana in Sibiu. Usor de zis, mai greu de facut, mai ales cand la jumatatea zilei de luni abia ce am terminat de parcurs creasta Capatanii pana in curmatura Oltetului, o creasta unde ne-a insotit un vant si un frig care nu pareau sa se potriveasca deloc cu caldurile de august.

Asa ca din nou improvizam, taiem Latoritei de pe lista si pornim direct la vale catre Ciungetu si catre Voineasa. Seara ne gaseste in jurul focului inainte de urcusul spre Lotrului, cu un rau numai bun de scaldat aproape, cu paine prajita la foc si din pacate din nou cu cativa stropi neplanificati de ploaie. Din nou e momentul pentru improvizatie, de data aceasta pentru a face un adapost din bete, biciclete si o prelata de hamac, in timp ce Dani se baga in sacul de bivuac iar Nico si Cindy se adapostesc sub un cap de pod.

Pe de alta parte odata cu seara asta am bifat dupa standardele lui Dani toate elementele pentru a putea fi categorisita tura la epice: focul de seara, mirosul de fum si cu cateva ore mai devreme berea ieftina la magazinul comunal din Ciunget.

Ziua de marti incepe cu o urcare cat se poate de provocatoare spre Lotrului, spre saua Voinesita. Aici par sa se fi stramutat temporar toate triburile din satele invecinate la cules de ciuperci si de afine, si tot de aici ar trebui sa luam bicicletele in spinare prin Lotrului spre saua Steflesti. Si cu momentul asta vine si realizarea ca pentru a face tot planul initial am fi avut nevoie de 5 zile si nu de 3, asa ca urmeaza inca o ocolitoare, pe forestier catre Valea Sadului si de aici in directia Paltinis. Complicat cu mini-epicele cand stii ca in 2-3 zile trebuie sa ajungi inapoi in oras si la munca, dar totusi cu un pic de imaginatie si planificare pot sa iasa ture pe cinste. Mai complicat e in schimb cu senzatia de a avea tot timpul din lume.

In schimb dupa un forestier prea lung ce ne-a dus pe la Negovanu si apoi spre Paltinis avem parte de o coborare absolut geniala inapoi spre Sibiu care a salvat deplin toata ziua. In mare parte pe traseul de la Geiger, cu bucati si tehnice si frumoase si cu un single trail absolut genial la sfarsit de zi pe culmile varful Derjani si spre Varful Dragut. Pe unul din micile urcusuri mergem in paralel cu un cioban care isi duce magarul spre turma de oi si care se intreaba ce primim pentru a ne plimba pe aici, si degeaba incerc sa-i explic ca ne place sa transpiram si sa impingem bicicleta prin coclauri, mai ales la cat de obositi aratam probabil acum la sfarsit de tura. Si degeaba ii explicam ca de maine o sa stam zile in sir pe scaunul de la birou (pe care sincer de-abia il asteptam) si ca locurile de aici chiar sunt frumoase. Si in acelasi timp ii dau seama ca unei persoane care e nevoita sa traiasca aici o vara intreaga s-ar putea sa nu-i placa, oricat de frumoase ar fi locurile…

Atunci cand ajungem in Prislop avem parte si de momentul etnic al ture atunci cand intram in sat fix cand jumatate din clan alerga cu bate si cu strigate pentru a se rafui cu cealalta jumatate de clan. Partea buna e ca erau atat de focusati incat au trecut ca vijelia pe langa noi. Vorba Mihaelei de o primire cu asa strigate nu am fi avut parte nici la Geiger.

Si chiar daca planul initial, cu Latoritei si cu Lotrului ramane ca tema pentru acasa a iesit o tura pe cinste, numai buna pentru un weekend prelungit de vara. Sa vedem acum in ce munti vom mai ajunge si in weekendurile ce urmeaza.

Track si date aici:

https://www.strava.com/activities/1136744479