Category Archives: Pe drum

dsc_6174

India – prima parte, pedaland prin dealurile himalayene

Orice s-ar zice, primul contact cu India socheaza putin, mai ales atunci cand te teleportezi in interval de cateva ore din Europa pana in mijlocul New Dehli-ului. Fix la asta ma gandesc in vreme ce autobuzul de noapte ce ne duce spre Kashmiri] Gate traverseaza centrul orasului cuprins de intunericul noptii. E ora 3 dimineata si prin geamurile ferestrelor murdare se deruleaza scenele unui oras ce nu pare sa aiba timp de odihna.

La inceput autostrazile late si cu multe benzi din jurul aeroportului, dupa care stradute din ce mai inguste se strecoara prin mahalele unui oras in care traiesc inghesuite 25 de milioane de suflete. Urmeaza piete de legume unde oamenii isi fac cumparaturile, urmate de gunoaie si vaci, un targ de capre in care mici indieni incercau sa descarce camioane cu patrupede venite din afara orasului, urmate de o autogara destul de plina de viata. Aici la 5 dimineata gasim nesperat de repede un autobuz care sa ne duca spre Chandigarh, un “mic” oras de 1 milion de locuitori de la poalele muntilor, unde speram sa gasim cele doua biciclete pe care vrem sa pedalam pana in Ladakh.

Bicicletele

Magazinul de biciclete s-a lasat suprinzator de usor de gasit in Chandigarh. Problema in schimb e ca plansa din care poti alege e destul de mica, asa ca trebuie sa ne multumim cu singurele doua biciclete care sunt pe stoc si care se incadreaza in buget si in cerinte, doua firefox target cu o configuratie entry level dar cu componente care inspira totusi ceva incredere: schimbatoare Shimano acera / altus, jenti duble si pinioane suficient de mari pentru urcarile ce urmeaza. Practic sunt cam ca orice bicicleta entry-level pe care ai lua-o pe oriunde in lume. Si pretul e tot pe acolo pe undeva, 275 de euro pentru o bicicleta noua indiana ce speram sa reziste cu bine pe drumurile himalayene vreme de o luna.

Cei 3 indieni mici de la magazin ne ajuta sa montam bicicletele proaspat scoase din cutie, sa montam portbagajul, cauciucurile si pedalele aduse de acasa, asa ca dupa cateva ore de surubarit reusim sa incalecam in cele urma in saua bicicletelor, nu fara o urma de indoiala legata de ce avem sub noi. Cu noile achizitii avem in momentul de fata 8 biciclete, si daca stau bine sa ma gandesc e prima data cand cumparam o bicicleta noua. Si chiar cu micile reglaje la care tot o sa trebuiasca sa surubarim in zilele ce urmeaza bicicletele chiar se simt ca doua biciclete noi.

Traficul, caldura, umezeala si fuga catre munte

Primii kilometrii pe care ii facem pe bicicleta prin Chandigahr sunt cel putin interesanti, cel putin pana cand ne obisnuim cu mersul pe partea stanga a drumului, cu claxoanele si cu haosul din trafic. Probabil cel mai complicat e sa te obisnuiesti sa te uiti in spate peste umarul drept, urmata de etapa de a invata sa citesti cum functioneaza traficul si in care capeti in final incredere. Seamana intr-un fel cu schiul, pentru ca si in traficul din India trebuie sa ai incredere ca nu o sa fii lovit din spate de o risca vitezomana sau de un camion cu Vishnu in frunte.

Noroc ca nu e mult de mers pana in zona in care noi ar trebui se ne cautam tentativa de hotel. Singura problema e ca zona arata mai dubios decat cea mai dubioasa mahala din Bucuresti-ul de dupa revolutie, iar “hotelul” unde speram sa gasim camere nu are un loc in care sa lasam bicicletele, asa ca in timp ce noaptea se asterne din nou cu pasi repezi, noi ne invartim pe stradutele neluminate ale mahalelei incercand sa gasim o camera cat de cat acceptabila. Mai simplu de zis decat de facut, asa ca atunci cand gasim in cele din urma un loc in care ne primeste cu tot cu biciclete rasuflam usurati, caram bicicletele sus, ne inchidem in camera fara aer conditionat si fereastra la strada, dar cu ventilator in loc de lustra si intram direct la dus pentru a scapa de transpiratia ultimei zile.

Dimineata zilei urmatoare ne gaseste pedaland printr-o caldura inabusitoare spre munte, cu apele curgand de pe noi si cu speranta ca la fiecare metru lucrurile o sa devina mai racoroase. Dar pana la iarna pe care suntem pregatiti sa o infruntam la inaltimile de peste 4000 de metri mai e cale lunga si pana atunci avem de luptat cu dealurile himalayene si cu drumuri ce par se mearga la nesfarsit pe coasta versantilor impaduriti. Primul oras mai mare intalnit in cale e Shimla, fosta resedinta de vara a Indiei, loc din care in urma cu un secol era carmuita o cincime din populatia globului.

Oamenii, diferentele culturale si templele

Problema cea mai mare cu teleportatul in India, mai ales atunci cand vii in Romania, e cu toate semnalele de alarma pe care ti le ridica subconstientul atunci cand esti in locuri care arata dubios, eventul inconjurat de foarte multi indieni. Si dureaza ceva pana cand reusesti sa reduci toate semnalele astea de alarma la un nivel care sa se potriveasca cu situatia. Privind in spate India noua chiar ni s-a parut foarte sigura, lumea nu trage de tine si nu incearca sa te jegmaneasca ca pe un turist, cum se intampla in alte parti, si in general localnicii par pe treaba lor. In majoritatea cazurilor interesul lor se rezuma la intrebarea “You from?” “Country?” dupa care pleaca mai departe. Lipsesc bombardamentul de intrebari si de curiozitate sau invitatiile la ceai din Asia Centrala. Tu cu calatoria ta pe bicicleta, ei cu viata lor zilnica, asta chiar si in cazul in care oamenii vorbesc ok engleza, lucru ce e drept, nu se intampla prea des.

Amalgamul de temple, zei si religii e in schimb extrem de amuzant. Acum vezi o biserica in Shimla, ridici ochii putin mai sus si vezi statuia lui Hanuman, zeul maimuta, mai mergi un pic si-l vezi pe Visnu la colt de drum si tot asa, cu o mie de zei cu o mie de aspecte si o mie de temple si extrem de multe simboluri ce nu sunt usor de citit pentru ochiul occidental. Cred ca nu e treaba usoara sa-i tii minte pe toti.

Locurile de cort, mancarea si drumul

Dupa primele doua zile de pedalat devine clar ca sa gasesti un loc de cort in aglomeratia indiana nu e treaba usoara. Orice loc propice care sa fie cat de cat apropiat de drum e fie deja ocupat de indieni, fie e extrem de mizerabil, asa ca in seara celei de-a doua zile de pedalat, cand ochiul format ocheste o muchie stancoasa nu ezitam sa facem carry-bike pret de 15 minute pana la unul din cele mai faine locuri de cort din timpul calatoriei, o platforma suspendata printre pini batrani numai buna de pus cortul. Zilele urmatoare suntem mai putin norocosi si avem parte si de un loc de cort postindustrial cu un cap de pod dezafectat, urmat de unul intr-o fosta cariera.

Cu mancarea lucrurile stau si gri si roz. Gri pentru Mihaela care nu se impaca de nici o culoare cu mancarea picanta si care ajunge sa manance aproape la fiecare masa cantitati mari de orez pregatit in diverse feluri cu foarte putin “fel principal”. Roz pentru mine deoarece daca tolerezi cat de cat ok chili-ul, mancarea cumparata la “dhaba-urile” de pe marginea drumului e chiar gustoasa. Asta mai ales la inceput cand totul e nou si cand incerci si din una si din alta. In rest multi biscuiti, pepsi, alune si alte lucruri nesanatoase numai bune pentru a da energie unor ciclisti infometati.

Drumul in schimb e chiar spectaculos si variat, e incredibil cat de mult se schimba peisajul de la vale la vale in functie de cantitatea de precipitatii, astfel incat in interval de cativa zeci de kilometri treci de la jungla cu maimute, la dealuri aride sau la paduri de pini ce te fac sa crezi ca esti undeva in Romania. Zilele trec, kilometrii se scurg cu spor, noi ajungem sa ne simtim mai in largul nostru in India si incet, incet intram mai adanc in munte, pana cand din Kalpa zarim pentru prima data primul varf de peste 6000 de metri, Kinner Kailash.

Drumul catre India a inceput cu un detour prin Frankfurt, patria zburatoarelor de la Lufthansa.

Drumul catre India a inceput cu un detour prin Frankfurt, patria zburatoarelor de la Lufthansa.

Cei 3 indieni mecanici si cele doua biciclete gata drum in spate.

Cei 3 indieni mecanici si cele doua biciclete gata drum in spate.

Camera de hotel gasita in mahalaua din Chandigahr.

Camera de hotel gasita in mahalaua din Chandigahr.

Primul contact cu muntii din departare.

Primul contact cu muntii din departare.

Zeul personal.

Zeul personal.

Dal Makhani si Mix Veg, prima masa intr-o serie de pranzuri care de care mai picante.

Dal Makhani si Mix Veg, prima masa intr-o serie de pranzuri care de care mai picante.

Calea ferata catre Shimla, pe langa care am pedalat pret de doua zile.

Calea ferata catre Shimla, pe langa care am pedalat pret de doua zile.

La locul de scandal din Shimla (Scandal Point)

La locul de scandal din Shimla (Scandal Point)

Relaxarea din extrasezon.

Relaxarea din extrasezon.

Inghesuiala si culoare.

Inghesuiala si culoare.

In cautarea unui petec de umbra.

In cautarea unui petec de umbra.

Regula numarul 1 in traficul din India: "BLOW HORN!!!".

Regula numarul 1 in traficul din India: "BLOW HORN!!!".

Locul perfect de cort.

Locul perfect de cort.

Gospodarirea de seara.

Gospodarirea de seara.

Prima bicicleta noua pe care o am avut-o pana acum.

Prima bicicleta noua pe care o am avut-o pana acum.

DSC_6236.jpg

Inapoi printre paduri si racoare, pe undeva pe la 2500 de metri.

Inapoi printre paduri si racoare, pe undeva pe la 2500 de metri.

DSC_6248.jpg

DSC_6256.jpg

Criza de locuri de cort are un motiv cat se poate de intemeiat.

Criza de locuri de cort are un motiv cat se poate de intemeiat.

Hanuman.

Hanuman.

Raul Sutlej, pe malul caruia am inaintat vreme de 2 zile.

Raul Sutlej, pe malul caruia am inaintat vreme de 2 zile.

Birds of prey.

Birds of prey.

Planuri.

Planuri.

DSC_6308.jpg

De la pini la jungla, si inapoi la pini.

De la pini la jungla, si inapoi la pini.

Mega conurile de himalaya.

Mega conurile de himalaya.

DSC_6347.jpg

Suspendat.

Suspendat.

DSC_6371.jpg

Pranzul zilei, pe drum spre Recong Peo.

Pranzul zilei, pe drum spre Recong Peo.

Dugheana tipica unde se mananca pranzul prin India himalaiana.

Dugheana tipica unde se mananca pranzul prin India himalaiana.

Cravata a ramas din pacate inapoi in tara....

Cravata a ramas din pacate inapoi in tara….

DSC_6389.jpg

Loc de cort post industrial, echipat cu cap de pod naruit si cu resturi de fier forjat.

Loc de cort post industrial, echipat cu cap de pod naruit si cu resturi de fier forjat.

Pace si prietenie?

Pace si prietenie?

Inghesuiala mare.

Inghesuiala mare.

In departare Kinner Kailash pe urcusul spre Kalpa.

In departare Kinner Kailash pe urcusul spre Kalpa.

Viitori profesori la festivalul local de folclor din Kalpa.

Viitori profesori la festivalul local de folclor din Kalpa.

Lung-ta, sau calul vantului.

Lung-ta, sau calul vantului.

Budhism si Hinduism, usa in usa.

Budhism si Hinduism, usa in usa.

Detalii.

Detalii.

DSC_6438.jpg

DSC_6439.jpg

DSC_6440.jpg

Ceea ce avea sa fie cea mai ok camera din India, la exorbitantul pret de 13 euro. Cateodata ajuta sa mergi in extrasezon.

Ceea ce avea sa fie cea mai ok camera din India, la exorbitantul pret de 13 euro. Cateodata ajuta sa mergi in extrasezon.

Din nou gata de drum, spre Spiti.

Din nou gata de drum, spre Spiti.

epicspiti

Drumul catre Leh

Mai e mai putin de o zi pana la plecarea spre Himalaya Indiana iar panica plecarii si a pregatirilor pe ultima suta de metri s-a instalat aproape complet. Climax-ul va fi probbil in seara de joi cand vom incerca sa punem cap la cap bagajele pentru o luna de biciclit prin prin Himchal Pradesh, Ladakh si prin Jammu si Kashmir. Uitandu-ma in spate cred ca aproape orice plecare e legata de o avalansa de lucruri pe care te straduiesti sa le rezolvi pe ultima suta de metri si pe care nu ai reusit sa le termini niciodata inainte de plecare. Dar tot din experienta ultimelor plecari stiu la fel de bine ca nu e chiar musai sa termini totul si ca multe din ele se pot rezolva foarte bine si pe drum. Dar deocamdata, panica!

Planul e destul de simplu, vineri dimineata zburam spre New Dehli, de acolo luam autobuzul spre un oras de la poalele muntilor, ne cumparam biciclete indiene sub 200 de euro si de acolo incepem sa ne indreptam incet spre Ladakh si catre Leh. De aici daca ramane timp si daca pasurile de 5000 de metri pe care trebuie sa le trecem nu o sa ne puna capac speram sa avem timp sa coboram si spre Kashmir si Srinagar.

RutaIndia.jpg

Legat de zbor trebuie sa recunosc ca faptul ca zburam pana acolo se simte putin ca si cum am trisa, cel putin in comparatie cu orice calatorie care te poarta pe uscat. E complet pierduta insiruirea de tari, granite si obiceiuri si e ca si cum te-ai teleporta brusc intr-un alt colt alt pamantului. Poate si de asta ma intreb cat timp o sa dureze pana cand o sa ne deconectam si pana cand o sa intram complet in modul de calatorie.

In schimb poate cea mai mare diferenta fata de drumul din anii trecuti din Asia Centrala e timpul scurt, intr-o luna vrem sa ajungem si pana la capatul Indiei si sa ne si intoarcem inapoi de acolo, asa ca tare mi-e frica ca senzatia de a avea tot timpul din lume va fi una greu de gasit in calatoria ce urmeaza.

In schimb visez la momente in care transpirati si cuprinsi de oboseala unei zile petrecute in sa vom pune cortul undeva la capatul lumii inconjurati de varfuri de 6000 de metri.

Si privind obiectiv sunt destul de multe semne de intrebare care fac ca totul sa se simta ca o mica aventura: oare vom gasi biciclete indiene care sa se incadreze in buget si care sa nu cedeze dupa cateva sute de kilometri, oare nu vom ingheta in inceputul de toamna himanalayana, oare vom avea timp suficient pentru a ne aclimatiza pentru pasurile inalte pe care le avem in drum si oare vom reusi sa ne intoarcem la timp din capatul Indiei pana inapoi in New Dehli?… Ramane de vazut.

Foto credits: Joshua Cunningham. , pe care l-am intalnit acum un an de zile in Bishkek si care a continuat mai departe calatoria spre Vest. O fotografie chiar poate face cat 1000 de cuvinte.

DSC_1181

Incredibila usurinta a fiintei (pe bicicleta)

Ce se intampla atunci cand te opresti din pedalat dupa luni intregi petrecute pe drum? Atunci cand schimbi orele petrecute in aer liber cu ore petrecute pe scaun, in fata unui monitor, intre patru pereti? Atunci cand treci de la campatul in natura la jungla cenusie a orasului?

Astfel de intrebari mi-au tot trecut prin minte pe drumul de intoarcere si intr-un fel eram chiar curios cum va decurge totul in momentul in care ma voi intoarce in Bucuresti. Si eram sigur ca nu are cum sa fie la fel de rau ca experienta de anul trecut cand am ajuns de pe un varf de 7000 de metri la repaos total vreme de aproape 4 luni de zile.

Asa ca o sa incerc sa trag o linie dupa o aproape doua luni de la intoarcere, plecand de o idee care mi-a venit in minte in momentul in care am reusit in cele din urma sa desfac bagajele si sa fac ordine in lucrurile (lucru care a durat cateva zile).

Viata e usoara atunci cand calatoresti pe bicicleta. E o usurime care cred ca vine in primul rand din reducerea la maxim a lucrurilor de care ai nevoie, odata cu astea reusind sa scapi macar pentru o perioada de responsabilitatile si de grijile vietii cotidiene.

Uitandu-ma la fotografia de mai sus imi dau seama ca acolo sunt toate lucrurile de care am avut nevoie vreme de 4 luni de zile. Pot zice cu mana pe inima ca nu mi-a lipsit nimic si ca sunt cateva lucruri care am ramas nefolosite in timpul calatoriei si care puteau fi lasate fara nici un fel de problema in spate.

Dupa care ajungi inapoi acasa si deschizand sifonierul deja minimalist vezi cum stau stivuite kilograme de haine, cum in coltul garsonierei strajuiesc cele 6 biciclete reunite la care se adauga si toata seria de clapari si de schiuri pentru iarna ce urmeaza. Daca stau bine sa ma gandesc garsoniera noastra cred e pe jumatate depozit de echipament de munte si pe jumatate spatiu de locuit.

Si totusi stau ma gandesc daca intr-un fel lucurile pe care le strangi in timpul unei vieti nu iti rapesc intr-un fel din libertate, prin timpul pe care trebuie sa-l investesti pentru a le obtine si pentru a avea grija de ele. Cel mai bun exemplu sunt cele 6 biciclete de acasa. Atunci cand eram pe drum trebuia sa am grija doar de Max, in vreme ce acum sunt alte 5 biciclete de avut in vizor.

Viata e usoara atunci cand calatoresti pe bicicleta. E usoara mai ales atunci cand inveti sa nu mai traiesti sub presiunea timpului. Atunci cand descoperi ca nu se intampla nimic daca petreci o zi in plus intr-un loc care iti place, daca te trezesti mai tarziu intr-o dimineata sau daca te opresti mai devreme la un loc de cort frumos.

Nevoia de ceas desteptator si de remindere dispare complet si ajungi sa fii trezit in fiecare dimineata de primele gene de lumina, in vreme ce in fiecare seara ajungi ajungi sa dormi atunci cand te prinde din urma oboseala. Si trebuie sa recunosc ca in primele zile dupa intoarcere a fost extrem de ciudat sa trebuiasca sa calculez din nou timpul de care am nevoie pentru a ajunge la ore fixe la intalnirile cu oamenii. E un lucru de care pur si simplu te poti dezobisnui cu mare usurinta atunci cand pentru o perioada iti traiesti viata fara a fi cu ochii pe ceas.

Viata e usoara atunci cand calatoresti pe bicicleta. E usoara poate si pentru ca brusc atunci cand pleci se evapora rutina formata din hobby-uri, obiceiuri si responsabilititati pe care ti-o construiesti de-a lungul anilor. E o rutina pe care am ajuns sa o vad intr-un fel ca un fel de inchisoare pe care ne-o cladim singuri si de care ne simtim intr-un fel protejati.

Dar atunci cand te urci pe bicicleta rutina dispare si tine doar de tine daca ti-o reconstruiesti din nou. O prietena foarte buna m-a intrebat daca atunci cand calatoreti pe bicicleta nu inlocuiesti rutina orasului cu rutina unei vieti pe bicicleta. Pana la urma in fiecare zi si pe bicicleta faci cam acelasi lucru, te trezesti, strangi cortul, pedalezi, cauti de mancare, campezi, citesti si dormi. Doar ca ce se intampla intre momentele acestea, si uneori chiar momentele de mai sus in sine sunt uneori atat de memorabile si de diferite incat e greu de spus ca e vorba de rutina.

Mereu ai parte de intalniri cu oameni noi, de tari noi, de situatii neprevazute la care nu poti sa reactionezi doar din rutina. Poate cel mai bun exemplu e ca in memoria mea toate zilele din timpul calatoriei sunt inca distincte, in vreme ce zilele din luna petrecuta in Bucuresti au inceput deja sa se amestece intre ele.

Viata e usoara atunci cand calatoresti pe bicicleta. Dar poate intrebarea e cum poti face intr-un fel ca viata din oras sa devina si ea mai usoara..

PS. Mi se pare extrem de intersant cum cuvantul usor in limba romana e incarcat cu atat de multe conotatii diferite. Ceva poate fi usor din punct de vedere al dificultatii, al greutatii sau al complexitatii, toate imbinandu-se intr-o mai mica sau mai mare masura la citirea cuvantului intr-un anumit context. Dar poate e buna si putina ambiguitate.

InfograficHeader2

Patru luni pe bicicleta, costuri si alte considerente.

Datele pot fi frumoase, mai ales atunci cand dupa patru luni si jumatate de calatorit pui la un loc cheltuielile trecute pe hartie. Si trebuie sa recunosc ca mi s-a parut si mie foarte interesant sa pun cap la cap toate informatiile din infograficul de mai jos.

Iar acum cateva comentarii despre datele de mai sus, care trebuie sa recunosc ca mi s-au parut si mie interesante.

In primul rand calcul nu a fost chiar atat de greu si nu am tinut cate un jurnal cu cheltuielile in fiecare zi. Practic stiu cu cati bani am plecat cash (600 de euro) si uitandu-ma peste extrasul de cont al cardului pe care l-am folosit pot vedea cu aproximatie cati bani am cheltuit in fiecare tara. Spun cu aproximatie pentru ca au fost multe tari in care am folosit mai mult din cash (spre exemplu in Uzbekistan am gasit un singur bankomat care pe deasupra nici nu functiona), pe cand in Turcia toti banii pe care i-am cheltuit au fost scosi de pe card. Acum legat de card comisioanele de retragere nu au fost exact mici in anumite tari dar personal consider ca e mult mai sigur decat sa ai toata suma la tine. Desi am intalnit si oameni care calatoreau si asa.

Acum legat de datele puse cap la cap nu pot sa zic ca m-a surprins cifra finala, si s-a incadrat cumva in bugetul pe care mi l-am propus (de 450 de euro pe luna petrecuta pe drum). In schimb ce m-a surpins a fost proportia mica pe care o are mancarea din totalul cheltuielilor. Spun asta pentru ca atunci cand esti pe drum mancarea pare sa fie principala cheltuiala, urmata de ocazionala cazare pentru un dus cald.

Mancarea e si capitolul la care nu am facut economii deloc si la care cred ca nici nu are sens sa te zgarcesti. Pana la urma e mai important sa mananci bine, sa ai energie si sa nu te imbolnavesti decat sa scutesti 1/2 euro pe zi.

Alt lucru care m-a suprins a fost cat de mari au fost costurile adiacente calatoriei, respectiv costurile administrative (hosting si abonamentul la tracker-ul gps), costurile cu vizele si costurile cu transportul. Practic din cei 16 euro cheltuiti pe zi 6 euro se duceau aici. Si daca unele din cheltuieli ar merge evitate (spre exemplu avionul catre Bishkek in cazul in care faci un tur dus-intors) altele nu prea, cum ar fi cheltuielile cu vizele.

Acum in schimb legat de cheltuieli o intrebare foarte buna e cat e cu adevarat necesar si cat reprezinta un plus pentru mai mult confort. Si tinand cont ca am intalnit si oameni care calatoreau cu 1 dollar pe zi mi se pare interesant sa ma uit in spate si la cheltuielile mele care totusi includeau un oarecare nivel de confort. Probabil daca ai taia totul la maxim cred ca ai putea face aceasi calatorie cu un buget de 8-10 euro pe zi desi asta in general implica sa mergi mai incet, sa profiti la maxim de cheltuielile cu vizele din fiecare tara si sa campezi mai tot timpul. Din prisma mea oricum peste 80 la suta din nopti au fost petrecute la cort, dar despre astea si despre alte detalii din calatorie poate intr-un alt infografic. A, si era sa uit… Turcia chiar e foarte scumpa in comparatie cu celelate tari prin care am trecut.

In acelasi timp punand totul pe hartie 2200 de euro pare o suma imensa. E cat o masina sh decenta daca pui lucrurile in balanta. E o suma pe care trebuie sa o pui de o parte inainte de a pleca, dar care nu e totusi atat de greu de strans cu putin planificare. E o suma pe care in Romania nu toata lumea poate sa o puna deoparte. Si totusi sunt doar 4 euro de pus de o parte in fiecare zi, vreme de un an si jumatate, pentru patru luni de libertate aproape totala. Iar daca privesti lucrurile in felul acesta parca nu e chiar atat de mult.

DSC_1149

Intrarea in Romania, ceata, prieteni, foc de tabara si noroi.

Atunci cand imi imaginam cum va fi calatoria acum un an si jumatate erau pe lista 3 momente la care visam: momentul plecarii, cand stii ca ai in fata luni intregi de calatorit, momentul in care esti in mijlocul pustietatii, departe de tot si de toate si traind aventura si momentul intoarcerii, cu toata experienta in spate si cu bucuria revenirii.

Iar daca primele doua momente au fost deja taiate de pe lista in vreme ce pedalez ultimii kilometri spre granita cu Romania il traiesc din plin momentul revenirii. Dar hai sa vedem cum a decurs intoarcerea in tara. In primul rand cand vii dinspre Ruse, pe langa successiunea de semne cu “Romania 3 km”, “Romania 1 km”, “Romania 0.5 km” drumul incepe sa se strice incet dar sigur pana la jumatate podului prieteniei unde e si primul semafor, si prima coada de masini si primul semn de “Drum in lucru”. Dar pana una alta la drumul in lucru chiar se lucreaza si asfaltul podului chiar avea nevoie de o cosmetizare.

Trece si podul, si apare si o reclama luminoasa partial defecta pe care scrie biling “Welcome to Romania” si “Bine ati vinit in Romania!” (nu am facut nici o greseala la transcriere). Dupa care vine si semnul comunist si tricolor cu care imi pozez bicicleta si in procesul de a-mi impinge bicicleta pana la el dau intru cu roata fata intr-un rahat de caine de toata frumusetea.

Bun … dupa succesiunea de semne rutiere care m-au adus treptat pe solul patriei vine si granita propriuzisa, unde un vames plictisit dupa ce arunca o privire peste pasaport imi face semn sa merg rapid mai departe. Nici o intrebare cu locul din care vii, cu cate luni ai fost pe drum, nici o discutie despre calatoria barbosului prafuit care tocmai se reintoarce acasa, ci doar un semn din poignier de a trece mai departe. Chiar si la intrarea in Bugaria am stat de vorba 5 minute cu vamesul reamintidu-mi ceva din rusa prinsa pe drum. Aici, nimic.

Nu-i nimic, daca de la reintalnirea cu drumurile si cu oficialitatile patriei nu aveam prea multe asteptari in schimb din Giurgiu incolo a urmat si partea faina, respectiv reintalnirea cu Mihaela si cu prietenii care au venit sa ma insoteasca pe ultima bucata din drum si cu care am petrecut o seara chiar frumoasa la Comana. Dar pana la Comana am avut de infuntat ceea ce a fost cea mai epica portiune de drum pe din ultima perioada, un drum judetean transformat in mlastina ce ar trebui sa duca din Prundu spre Comana. Si pot sa spun ca uitasem cat de buna e calitatea noroiului romanesc, care se lipeste de tot si de toate. Era sa se transforme intr-un fel de Rovine in care sa ramanem intepeniti in mijlocul campului, cu varza in stanga si cu grau in dreapta dar pana la urma am reusit sa biruim bucata de cativa kilometri la fix pentru a ajunge la locul de cort inainte de caderea intunericului. Sa spunem ca au fost kilometri demni de finalul calatoriei.

In schimb soarele anuntat de prognoza atat pentru sambata cat si pentru duminica nu s-a vazut la fata si mai toata ziua de sambata si de duminica, asa ca atmosfera de pedalat a fost una de toamna tarzie si de inceput de iarna. Si tare bine ar fi mers un pic de soare se ne incalzeasca. Noroc cu terasa cu mici si bere “La Vasile” din Vidra unde ne-am oprit in drum spre Bucuresti, cu muzica populara in fundal, cu scaune si mese de plastic si cu bere ieftina. Iar de noroiul romanesc de calitate am reusit sa scapam la una din spalatoriile din Berceni, pentru a arata cat de cat prezentabile bicicletele pentru sosirea din Tineretului.

Din Tineretului am plecat si acum un an si jumatate, intr-o zi de februarie ce seamana foarte bine cu ziua de azi, la fel de cetoasa si de rece. Vine si intrarea in parc, vin si ultimele sute de metri pe care ii facem in formatie de atac improvizata (un 4-3-1 transformat in 4-4-1 pe ultima suta de metri) vine si ultima frana, si reintalnirea cu oamenii veniti sa ma intampine care si-au rapit cateva ore din timpul lor intr-o dupamasa de duminica pentru a vedea intoarcerea unui calator venit de departe. Si nu pot decat sa le fiu recunoscator.

Iar despre mine, povestitorul ultimelor 4 luni petrecute pe bicicleta, pot spune ca in ultimele zile am fost fericit, iar sentimentul de a incheia in sfarsit cercul e unul foarte, foarte fain. Iar uitandu-ma peste pozele de la plecare ma intreb daca omul din poze e unul si acelasi. Sunt convins intr-un fel ca toti kilometri pedalati, toate tarile vazute si toate intalnirile din ultimele luni cu siguranta m-au schimbat. Tot ce pot sa sper e sa pot sa pastrez macar o parte din schimbarea respectiva si dupa intoarcerea acasa.

Iar ca o incheiere, daca aveti un gand de a pleca intr-o calatorie asemanatoare nu lasati sa se stranga praful pe el intr-un cotlon al mintii. Lumea e plina de oameni buni, de locuri absolut superbe si de experiente ce se merita traite si impartasite cu altii. Cu un pic de curaj primul pas nu e deloc greu de facut iar dupa lucrurile se aranjeaza de la sine. Curaj!

Ultima mega-borna kilometrica pe drumul spre casa.

Ultima mega-borna kilometrica pe drumul spre casa.

Apropierea de Romania.

Apropierea de Romania.

Cu doar 200 de metri inainte de granita, primul semafor si primul drum in lucru.

Cu doar 200 de metri inainte de granita, primul semafor si primul drum in lucru.

Bine ati vinit!

Bine ati vinit!

Parca arata totusi mai bine fostul semn comunist decat reclama luminoasa.

Parca arata totusi mai bine fostul semn comunist decat reclama luminoasa.

Escortat spre comana, printr-o atmosfera de toamna tarzie.

Escortat spre comana, printr-o atmosfera de toamna tarzie.

Drumurile patriei, aici DJ 412.

Drumurile patriei, aici DJ 412.

La Rovine vs Biciclistii hotarati.

La Rovine vs Biciclistii hotarati.

Primirea cu paine, sare si tuica.

Primirea cu paine, sare si tuica.

Foc, povesti, vin fiert, slana prajita si voie buna.

Foc, povesti, vin fiert, slana prajita si voie buna.

DSC_1136.jpg

Dimineata de decembrie.

Dimineata de decembrie.

Bicicilistii invadeaza "La Vasile"

Bicicilistii invadeaza "La Vasile"

DSC_1146.jpg

Sfarsit.

Sfarsit.

DSC_1050

Buzludjea, marinarul bulgar si apropierea de granita.

Dupa aproape o luna petrecuta in Turcia traversarea in catea zile a Bulgariei pare o traversare-blitz. Intr-un fel, pot spune ca ma grabesc spre casa, mai ales pentru ca zilele calduroase si insorite au ramas in spate in Turcia, iar Bulgaria m-a intampinat cu o vreme cat se poate de tomnatica, cu vant, nori si ceata. Cu toate acestea e totusi uscat si nu foarte frig asa ca nu pot sa ma plang.

Bicicleta cred ca simte si ea ca ma apropii de casa, si parca vazand ca in cateva zile o sa am mai mult timp sa ma ocup de ea tot se adauga lucruri minore la lista de lucruri ce ar trebui rezolvate. Poate pe primul loc pe lista e butucul pedalier, pe care l-am schimbat deja de doua ori, odata in Yerevan si odata in Eskisehir. In schimb, daca butucul original a tinut peste 30.000 de kilometri nu am cum sa ma astept ca un butuc de 10 dolari sa tina prea mult, dar parca doar cateva sute de kilometri e totusi prea putin. In rest lista e lunga, dar de voie, de nevoie rotile se invart si totul e cat de cat functional.

Printre lucrurile de vazut de pe drum, singurul singurul loc care mi-a facut cu ochiul a fost Buzludjea, monumentul comunist care pare a fi locul in care Asimov s-a intalnit cu Marx. O cladire abandonata in forma de nava spatiala la 1200 de metri pe varf de munte, teoretic inchisa dar care poate fi vazuta si pe interior cu putin spirit de explorare, cu un dom ce pare sa nu mai stea mult timp in picioare si cu mozaicuri proletcultiste, cu alte cuvinte toate ingredientele pentru a-mi aprinde putin imaginatia. In plus Buzludjea vine la un pachet si cu un drum secundar de 40 de kilometri, fara nici un fel de trafic si cu o urcare de aproape de 800 de metri.

Toate bune si frumoase mai putin vremea care nu a tinut deloc cu mine, asa ca atunci cand am ajuns la nava spatiala totul era invaluit in ceata si in vant, iar eu nu stiam cum sa ma misc mai repede pentru a nu ingheta de frig. Si acum, chiar daca nu a fost cel mai bun moment pentru poze, in mod cert locul are putin din efectul wow. Si cu toate acestea locul pare sa se dezintegreze, iar ceata si toate zgomotele vantului il fac sa arate putin lugubru. Trebuie revenit si in zile mai insorite.

In rest au fost zile lungi de pedalat, mult mai lungi decat in Turcia unde soarele indemna la pauze mai dese. Ar mai fi de povestit si despre ultima gazda de pe warmshowers din Stara Zagora, Radoslav marinarul bulgar calatorit printr-o groaza de locuri si cu o multime de istorisiri. Si din ideile de aventuri- aparent nu e nici greu, nici foarte scump sa cumperi o barca mica in Noua Zeelanda pentru a naviga prin Polinezia…

Doar 3 zile de pedalat imi mai stau in fata si apoi va veni si finalul expeditiei, iar in momentul om care invart ritmic la pedale, e imposibil sa nu ma uit in spate si sa nu ma bucur de zilele, kilometri, locurile si oamenii de pana acum.

Ultimul calator intalnit pe drum, din Japonia in directia Africa.

Ultimul calator intalnit pe drum, din Japonia in directia Africa.

Edirne, din nou dupa un an de zile.

Edirne, din nou dupa un an de zile.

Responsabilul cu moschee.

Responsabilul cu moschee.

Primii kilometri in Bulgaria, pe un drum cat se poate de liber.

Primii kilometri in Bulgaria, pe un drum cat se poate de liber.

Un 1 decembrie petrecut pe drum.

Un 1 decembrie petrecut pe drum.

Inapoi pe drumuri pustii.

Inapoi pe drumuri pustii.

Inca putin pana acasa.

Inca putin pana acasa.

Linia de final de la care mai am mai bine de 200 de kilometri.

Linia de final de la care mai am mai bine de 200 de kilometri.

Atmosfera perfecta de pedalat pe drumuri pustii.

Atmosfera perfecta de pedalat pe drumuri pustii.

Buzludgea, atat cat s-a lasat ghicita din ceata.

Buzludgea, atat cat s-a lasat ghicita din ceata.

Efectul wow.

Efectul wow.

DSC_1058.jpg

DSC_1061.jpg

DSC_1065.jpg

DSC_1068.jpg

DSC_1069.jpg

Pe unul din cele mai faine drumuri din ultima perioada.

Pe unul din cele mai faine drumuri din ultima perioada.

DSC_1073.jpg

DSC_0939_01

Ultima bucata din Turcia, Bursa, Dardanele si Edirne.

Tarmul se indeparteaza incet in timp ce micul feribot se leagana destul de puternic pe marea agitata de valuri, iar eu imi iau la revedere de la Asia, de data aceasta pe bune. In partea cealalta a Dardanelelor, la cativa kiometri distanta e Galipoli si Europa, si ultima bucata de drum pana acasa. Iar in timp ce privesc norii cum alearga peste Marmara realizez cum calatoria mea se apropie incet de sfarsit. Au fost 4 luni petrecute pe drum pana acum si pana acasa mai e mai putin de o saptamana de pedalat.

E putin ciudat atunci cand stii ca urmatoarul oras mare spre pedalezi e destinatia finala si locul in care te vei opri. Iar in fiecare seara distanta spre casa scade, incet dar sigur: 1400km, 1320km, 1200km… Turcia a fost incredibil de lunga, si trebuie sa recunosc ca m-am plictisit putin de monotonia drumurilor impecabile si de peisajul care pare sa se schimbe mult prea incet. Putini isi dau seama uitandu-se pe harta cat de mare e Turcia dar de la granita la granita se vor strange 2600 de kilometri de pedalat, mai mult ca in muntii din Asia Centrala si mai mult ca in desertul uzbek.

Poate kilometrii acestia mi s-au parut mai putin interesanti pentru ca am petrecut si anul trecut o luna pedaland prin Turcia, poate pentru ca tot timpul am avut sentimentul ca ma apropii tot mai mult de civilizatie si de vest, poate din cauza frigului si din cauza zilelor scurte de iarna sau poate pentru ca am ajuns la o oarecare suprasaturatie de calatorit. Cert e ca intr-un fel de-abia astept sa ajung acasa si am mintea plina cu 1000 de lucruri pe care vreau sa le fac atunci cand ma voi opri din pedalat.

Dar pana atunci revenind la drumul meu, Turcia a devenit din ce in ce mai verde pe masura ce m-am apropiat de Marmara si in acelasi timp si din ce in ce mai calda, asa ca desi e sfarsit de noiembrie au fost suficient de multe zile in care a fost de pedalat in pantaloni scurti si in tricou. Poate unul din ultimele highlight-uri ale Anatoliei a fost Bursa, un fel de Istanbul in miniatura si care mi-a adus aminte de amalgamul plin de viata pe care l-am intalnit anul trecut acolo. Si e suficient sa te plimbi printre khan-urile si moscheile primei capitale a Imperiului Otoman pentru a vedea ca o frantura din viata de odinioara s-a pastrat.

Drumul pe langa Marmara a fost pe cat de frumos pe atat de furtunos, cu o zi plina cu curcubee, nori spectaculos si ploi torentiale de vara, dupa care a venit trecerea inapoi in Europa si drumul spre Edirne, pe acelasi drum impecabil cu 4 benzi si fara prea mult trafic pe care am petrecut cea mai mare parte a timpului din Turcia. Prin Edirne am trecut si acum un an si ceva, si daca atunci era primul contact orientul exotic acum orasul (si Turcia in general) mi se pare vestic si european. Locul a ramas neschimbat, doar calatorul s-a schimbat.

Diksan bisiklet si incercarea de a indrepta roata spate.

Diksan bisiklet si incercarea de a indrepta roata spate.

Locuri tomnatice de campat.

Locuri tomnatice de campat.

Lacurile de sare din centrul Anatoliei.

Lacurile de sare din centrul Anatoliei.

It's a bird, it's a plane, it's a rocket!

It's a bird, it's a plane, it's a rocket!

16.000 de la plecarea de acasa.

16.000 de la plecarea de acasa.

Valurit.

Valurit.

Lasati-ma in pace!

Lasati-ma in pace!

Si 17.000, tot in Turcia.

Si 17.000, tot in Turcia.

Masa studenteasca.

Masa studenteasca.

Un sefa cam somnoros in dimineata plecarii.

Un sefa cam somnoros in dimineata plecarii.

Cafeaua turceasca si nelipsitul pahar cu apa.

Cafeaua turceasca si nelipsitul pahar cu apa.

Hoinarind pe strazile Cumalıkızık-ului.

Hoinarind pe strazile Cumalıkızık-ului.

DSC_0878.jpg

DSC_0881.jpg

Vizitand moscheile din Bursa.

Vizitand moscheile din Bursa.

DSC_0898.jpg

Si monstrosul iskender kebab din Bursa.

Si monstrosul iskender kebab din Bursa.

curcubeul inchis.

curcubeul inchis.

Inaintea ploii.

Inaintea ploii.

Locul de cort de la izvor.

Locul de cort de la izvor.

Undeva, in spatele curcubeului e Europa.

Undeva, in spatele curcubeului e Europa.

Pedaland pe langa marmara.

Pedaland pe langa marmara.

Un continent lasat in spate

Un continent lasat in spate

DSC_0942.jpg

DSC_0966.jpg

DSC_0969.jpg

Nota pentru sine, nu incerca sa gasesti scurtaturi dupa o zi ploioasa

Nota pentru sine, nu incerca sa gasesti scurtaturi dupa o zi ploioasa

DSC_0973.jpg

Nutritia campionilor.

Nutritia campionilor.

DSC_0721

Capadoccia, baloane si multa explorare.

Armata de baloane colorate incepe sa se ridice usor odata cu primele raze de soare, pufaind in linistea diminetii. In timpul calatoriei am avut parte de mai multe momente care par complet dintr-o alta lume si imaginea celor 100 de baloane care se plimba deasupra peisajului vulcanic e clar unul din ele. Totul arata cu atat mai interesant cu cat vantul impinge spre noi armata colorata, unele baloane trecand milimetric pe langa stanca pe care suntem cocotati. E greu sa-ti imaginezi pana nu ajung aici cum arata atat de multe baloane stranse la un loc, cum se aprind pe rand si cant de silentios plutesc deasupra peisajului selenar.

Dar Capadoccia nu e doar spectacolul matinal al baloanelor. Capadoccia e in mod egal Capadoccia hoardelor de turisti dar si a posibilitatilor infinite de explorare. Si din fericire e loc suficient si pentru turistii de autocar si pentru cei care vor sa exploreze singuri istoria locului. Si e incredibil de mult de explorat, caci fiecare vale si fiecare stanca a fost tranformata de mana omului fie in chilie, fie in biserica, intr-o vreme in care bucatica aceasta de Anatolie era crestina. Dar poate ce mi-a placut cel mai mult e ca odata ce parasesti zonele turistice ai senzatia ca ai tot locul doar pentru tine si poti sa te cateri si sa explorezi in voie.

Cu ocazia asta in unul din momentele in care incercam sa ramonez intr-un turn de zane mi-am adus aminte si cat de mult mi-e dor de catarat. Iar cum eu nu sunt chiar o zana m-au trecut ceva emotii cand urcam in hornul de 5 metri inaltime spre cuibul de vulturi de deasupra. Iar undeva intre emotiile astea si bucuria de a ajunge in odaia sapata la inaltime mi-am dat seama ca atunci cand voi reveni in Romania trebuie sa ma apuc din nou de catarat, fara incaltamintea ramasa cu 4 numere mai mare si cu care prizele de picior devin aproape imposibil de tinut.

Oricum e incredibil cat de intinsa e zona de explorat si e usor sa te pierzi si sa-ti imaginezi cum ar fi aratat viata aici acum 1000 de ani, cu manastiri si calugari intr-un tinut ce tocmai intrase sub stapanirea turcilor selgiucizi. Poate la fel de interesante mi s-au parut si orasele subterane, sapate pe mai multe nivele si in care locuitorii satelor se puteau adaposti atunci cand veneau cotropitorii. Daca codrul e frate cu romanul, stanca a fost sora vechilor locuitori ai Cappadociei. Iar in timp ce ma plimb prin salile intortocheata sapate in subteran nu pot sa nu ma gandesc la universul dungeons & dragons, iar in fundal mi se pare sa ca se aude muzica din Diablo. Doar ca aici catacombele sunt cat se poate de reale.

Incalzirea motoarelor.

Incalzirea motoarelor.

Pregatirea.

Pregatirea.

Lift-off.

Lift-off.

Lampadare supradimensionate.

Lampadare supradimensionate.

DSC_0707.jpg

Grum si invincibila armata plutitoare.

Grum si invincibila armata plutitoare.

Rise!

Rise!

Stand-off.

Stand-off.

DSC_0746.jpg

Max si armata.

Max si armata.

Si s-au dus.

Si s-au dus.

Explorand orase subterane.

Explorand orase subterane.

Catacombe si sali subterane.

Catacombe si sali subterane.

DSC_0769.jpg

In explorare.

In explorare.

Spre Valea Roz.

Spre Valea Roz.

Turnurile zanelor din Capadoccia.

Turnurile zanelor din Capadoccia.

Explorand biserici rupestre vechi de 1000 de ani.

Explorand biserici rupestre vechi de 1000 de ani.

Tonalitati.

Tonalitati.

DSC_0653.jpg

DSC_0657.jpg

Dahlma si sotul ei, drumetii din Ankara.

Dahlma si sotul ei, drumetii din Ankara.

DSC_0663.jpg

Capadoccia.

Capadoccia.

DSC_0675.jpg

DSC_0677.jpg

DSC_0681.jpg

DSC_0688.jpg

Spre unul din vulcanii responsabili pentru Capadoccia.

Spre unul din vulcanii responsabili pentru Capadoccia.

Valea Ihlara.

Valea Ihlara.

DSC_0777.jpg

Schwaizer.

Schwaizer.

DSC_0621

Drumul spre Capadoccia si cateva cuvinte desre Grum

Care e unul din lucrurile pe care poti sa le faci atunci cand implinesti 60 de ani? Binenteles sa pleci cu bicicleta in jurul lumii si sa o explorezi ca si cum ai avea 20 de ani.

In toata calatoria mi s-a parut extrem de interesant sa aflu mai multe despre alti calatori cu care am impartit drumul, mai ales cu cei care calatoresc mai altfel. De la cei doi francezi calatorind pe magari intalniti anul trecut, pana la pustiul de 19 ani incercand sa faca inconjurul lumii pe un unicycle, pana la tipa plecata singura prin lume si pana la Grum, bunicul de 61 de ani care e pe drum de 580 de zile. E usor sa zici nu, sa zici ca esti prea tanar, prea batran sau ca nu vrei sa calatoresti singura dar uite ca se poate si fiecare din cei intalniti spun ca au avut o experienta extrem de interesant.

Grum spre exemplu e plecat de un an si jumatate de acasa si mai are inca aproape un an din “alocatia” care i-a fost data de sotie. Iar la 61 de ani omul e extrem de in forma, probabil pe zi pedaleaza mai mult decat as fi pedalat eu in mod normal, intr-un ritm mai incet si constant care nu e deloc de delasat tinand cont ca e aproape de doua ori mai batran ca mine. Dar poate cel mai interesant mi se pare dupa tot timpul petrecut impreuna e ca Grum se bucura de explorarea lumii la fel ca si cum ar fi facut-o la 20 de ani si asta imi da speranta in legatura cu schimbarile ce se petrec voluntar sau involuntar in noi pe masura ce inaintam in varsta. Si aici nu ma refer la schimbarile fizice pe care poti sa le controlezi facand sport si miscare in foarte mare masura, ci la felul in care se schimba modul in care vezi lumea pe masura ce imbatranesti. Dar iata ca odata la ceva vreme intalnesti pe cineva care e complet iesit din tipar.

Cam asa e si Grum iar in cei 61 de ani din viata a fost profesor de educatie fizica, a calatorit impreuna cu familia si cu cei doi copii vreme de 4 ani prin Europa (prin anii 70) traind intr-o dubita si participand la concursuri de orientare sportiva, a infiintat o firma de activitati outdoor cand s-a intors in Noua Zeelanda, s-a recasatorit, a infiintat o alta firma de organizari de evenimente sportive, a devenit ghid montan iar la putin dupa ce a devenit bunic a plecat in jurul lumii cu bicicleta, insotit de sotie pe bucatile cele mai frumoase. Clar nu se potriveste cu tiparul nu-i asa. Apropo, daca vreti sa cititi mai multe despre calatoria lui omul scrie postari regulate aici : http://www.grumgoesglobal.com/blog. (binenteles folosind ca cineva de 20 de ani tot pachetul tehnologic de rigoare)

Acum revenind la drumul spre Capadoccia Turcia m-a surpins si de data aceasta din punct de vedere al dificultatii. Punand pe bikemap zilele media a iesit cu aproape 1000 de metri de urcare pe zi vreme de 12 zile, si incercand sa profit de fereastra de vreme buna am ignorat nevoia zilelor de pauza, asa ca oboseala a inceput sa se acumuleze incet dar sigur pe masura ce zilele treceau. Mi se pare incredibil cat de mult ajuta o zi de pauza la refacerea organismului si la revenirea chefului de pedalat. Noroc cu o pauza de vreme urata pe care am luat-o impreuna fortati de imprejurari in Sivas. Cealalta grija e butucul pedalier schimbat in Yerevan care a inceput sa rasneasca din toate incheieturile, si ma intreb daca urcarile pe care le fac mai mult ridicat in pedale nu ajuta la moartea prematura a butucilor.

Grum, explorand lumea la 61 de ani.

Grum, explorand lumea la 61 de ani.

Invitat la ceai impreuna cu Sefa, care a trait 12 ani in Germania si care inca vorbeste destul de bine Germana.

Invitat la ceai impreuna cu Sefa, care a trait 12 ani in Germania si care inca vorbeste destul de bine Germana.

Dimineata inghetata.

Dimineata inghetata.

Locuri de cort cat se poate de frumoase.

Locuri de cort cat se poate de frumoase.

Inca unul pe lista.

Inca unul pe lista.

Si inca unul.

Si inca unul.

Ce poti sa faci atunci cand implinesti 60 de ani, binenteles sa pleci un jurul lumii cu bicicleta.

Ce poti sa faci atunci cand implinesti 60 de ani, binenteles sa pleci un jurul lumii cu bicicleta.

Momentul in care se sparg norii.

Momentul in care se sparg norii.

DSC_0597.jpg

DSC_0600.jpg

Muzicienii din ... Scotia, cu chitara si cu vioara dupa ei.

Muzicienii din … Scotia, cu chitara si cu vioara dupa ei.

DSC_0606.jpg

Metode de sincronizare intre cicloturisit.

Metode de sincronizare intre cicloturisit.

Arhitecti. Francezi. In jurul lumii.

Arhitecti. Francezi. In jurul lumii.

Locul de cort, la poalele muntelui Erciyes.

Locul de cort, la poalele muntelui Erciyes.

DSC_0617.jpg

DSC_0618.jpg

DSC_0628.jpg

Ultima geana de lumina.

Ultima geana de lumina.

Bine am ajuns in Capadoccia.

Bine am ajuns in Capadoccia.

DSC_0512

Drumul spre Erzurum, capitala frigului din Turcia.

Erzurum cred ca e ca un Miercurea Ciuc pentru turci, caci peste tot pe unde ma opresc oamenii imi spun sa am grija cu frigul de acolo. Parea buna e ca vremea s-a indreptat si urmatoarea saptamana se anunta complet senina, si dupa doua zile in care am pedalat cu aproape toate hainele pe mine, acum pot din nou sa urc in pantaloni scurti si in tricou.

Si e ceva de urcat, iar pasurile de peste 2000 de metri se inlantuie de-a lungul zilelor, iar daca pe fiecare urcare merg in tricou si in pantaloni scurti la fiecare coborare revin la tinuta cu toate hainele pe mine. Turcia e suprinzator de deluroasa si a devenit ceva normal sa strang in fiecare zi de pedalat cate 1200-1400 de metri de urcare si de coborare. In vaile pe care trec intre pasuri e inca toamna, plopii inca nu si-au scuturat frunzele iar locurile de cort vin impreuna cu un gazon bogat.

In schimb poate ce e cel mai ciudat la traseul pe care l-am ales catre Erzurum e ca desi drumul e incredibil de bun, cu asfalt impecabil si cu doua benzi pe sens si o banda de urgenta care e doar pentru mine, traficul e aproape inexistent. Si e putin straniu sa vezi un drum atat de bun pe care sa il ai mare parte din timp doar pentru tine.

In ultima zi inainte de Erzurum intamplarea face sa ma intalnesc din nou cu Graham, bunicul din Noua Zeelanda pe care l-am vazut ultima data in Dushanbe. De acolo el a plecat spre sud spre Iran, eu spre Transcaucazia si iata ca din pura intamplare ajugem sa ne intalnim din nou in Turcia, unde altundeva decat inainte de un alt pas de peste 2000 de metri, luptand amandoi cu un vant formidabil.

Zilele ce urmeaza vom imparti drumul catre Capadocia, un loc in care nu am ajuns anul trecut dar pe care nu vreau sa-l ratez anul acesta.

Revenirea la toamna in una din vaile traversate.

Revenirea la toamna in una din vaile traversate.

Drum perfect, vreme buna, trafic inexistent. Ce poti sa ceri mai mult?

Drum perfect, vreme buna, trafic inexistent. Ce poti sa ceri mai mult?

A ajuns si olteanul la Oltu, din Turcia.

A ajuns si olteanul la Oltu, din Turcia.

Dimineata inghetata.

Dimineata inghetata.

Patru benzi? Toate pentru mine?

Patru benzi? Toate pentru mine?

Grum, infruntand vantul vijelios in ultimul pas inainte de Erzurum

Grum, infruntand vantul vijelios in ultimul pas inainte de Erzurum

Inca un pas bifat.

Inca un pas bifat.

Pauza de alimentare.

Pauza de alimentare.

Seara pe platul inalt de 2000 de metri al Anatoliei.

Seara pe platul inalt de 2000 de metri al Anatoliei.