Category Archives: Pe drum

Capadoccia, baloane si multa explorare.

Armata de baloane colorate incepe sa se ridice usor odata cu primele raze de soare, pufaind in linistea diminetii. In timpul calatoriei am avut parte de mai multe momente care par complet dintr-o alta lume si imaginea celor 100 de baloane care se plimba deasupra peisajului vulcanic e clar unul din ele. Totul arata cu atat mai interesant cu cat vantul impinge spre noi armata colorata, unele baloane trecand milimetric pe langa stanca pe care suntem cocotati. E greu sa-ti imaginezi pana nu ajung aici cum arata atat de multe baloane stranse la un loc, cum se aprind pe rand si cant de silentios plutesc deasupra peisajului selenar.

Dar Capadoccia nu e doar spectacolul matinal al baloanelor. Capadoccia e in mod egal Capadoccia hoardelor de turisti dar si a posibilitatilor infinite de explorare. Si din fericire e loc suficient si pentru turistii de autocar si pentru cei care vor sa exploreze singuri istoria locului. Si e incredibil de mult de explorat, caci fiecare vale si fiecare stanca a fost tranformata de mana omului fie in chilie, fie in biserica, intr-o vreme in care bucatica aceasta de Anatolie era crestina. Dar poate ce mi-a placut cel mai mult e ca odata ce parasesti zonele turistice ai senzatia ca ai tot locul doar pentru tine si poti sa te cateri si sa explorezi in voie.

Cu ocazia asta in unul din momentele in care incercam sa ramonez intr-un turn de zane mi-am adus aminte si cat de mult mi-e dor de catarat. Iar cum eu nu sunt chiar o zana m-au trecut ceva emotii cand urcam in hornul de 5 metri inaltime spre cuibul de vulturi de deasupra. Iar undeva intre emotiile astea si bucuria de a ajunge in odaia sapata la inaltime mi-am dat seama ca atunci cand voi reveni in Romania trebuie sa ma apuc din nou de catarat, fara incaltamintea ramasa cu 4 numere mai mare si cu care prizele de picior devin aproape imposibil de tinut.

Oricum e incredibil cat de intinsa e zona de explorat si e usor sa te pierzi si sa-ti imaginezi cum ar fi aratat viata aici acum 1000 de ani, cu manastiri si calugari intr-un tinut ce tocmai intrase sub stapanirea turcilor selgiucizi. Poate la fel de interesante mi s-au parut si orasele subterane, sapate pe mai multe nivele si in care locuitorii satelor se puteau adaposti atunci cand veneau cotropitorii. Daca codrul e frate cu romanul, stanca a fost sora vechilor locuitori ai Cappadociei. Iar in timp ce ma plimb prin salile intortocheata sapate in subteran nu pot sa nu ma gandesc la universul dungeons & dragons, iar in fundal mi se pare sa ca se aude muzica din Diablo. Doar ca aici catacombele sunt cat se poate de reale.

Incalzirea motoarelor.

Incalzirea motoarelor.

Pregatirea.

Pregatirea.

Lift-off.

Lift-off.

Lampadare supradimensionate.

Lampadare supradimensionate.

DSC_0707.jpg

Grum si invincibila armata plutitoare.

Grum si invincibila armata plutitoare.

Rise!

Rise!

Stand-off.

Stand-off.

DSC_0746.jpg

Max si armata.

Max si armata.

Si s-au dus.

Si s-au dus.

Explorand orase subterane.

Explorand orase subterane.

Catacombe si sali subterane.

Catacombe si sali subterane.

DSC_0769.jpg

In explorare.

In explorare.

Spre Valea Roz.

Spre Valea Roz.

Turnurile zanelor din Capadoccia.

Turnurile zanelor din Capadoccia.

Explorand biserici rupestre vechi de 1000 de ani.

Explorand biserici rupestre vechi de 1000 de ani.

Tonalitati.

Tonalitati.

DSC_0653.jpg

DSC_0657.jpg

Dahlma si sotul ei, drumetii din Ankara.

Dahlma si sotul ei, drumetii din Ankara.

DSC_0663.jpg

Capadoccia.

Capadoccia.

DSC_0675.jpg

DSC_0677.jpg

DSC_0681.jpg

DSC_0688.jpg

Spre unul din vulcanii responsabili pentru Capadoccia.

Spre unul din vulcanii responsabili pentru Capadoccia.

Valea Ihlara.

Valea Ihlara.

DSC_0777.jpg

Schwaizer.

Schwaizer.

Drumul spre Capadoccia si cateva cuvinte desre Grum

Care e unul din lucrurile pe care poti sa le faci atunci cand implinesti 60 de ani? Binenteles sa pleci cu bicicleta in jurul lumii si sa o explorezi ca si cum ai avea 20 de ani.

In toata calatoria mi s-a parut extrem de interesant sa aflu mai multe despre alti calatori cu care am impartit drumul, mai ales cu cei care calatoresc mai altfel. De la cei doi francezi calatorind pe magari intalniti anul trecut, pana la pustiul de 19 ani incercand sa faca inconjurul lumii pe un unicycle, pana la tipa plecata singura prin lume si pana la Grum, bunicul de 61 de ani care e pe drum de 580 de zile. E usor sa zici nu, sa zici ca esti prea tanar, prea batran sau ca nu vrei sa calatoresti singura dar uite ca se poate si fiecare din cei intalniti spun ca au avut o experienta extrem de interesant.

Grum spre exemplu e plecat de un an si jumatate de acasa si mai are inca aproape un an din “alocatia” care i-a fost data de sotie. Iar la 61 de ani omul e extrem de in forma, probabil pe zi pedaleaza mai mult decat as fi pedalat eu in mod normal, intr-un ritm mai incet si constant care nu e deloc de delasat tinand cont ca e aproape de doua ori mai batran ca mine. Dar poate cel mai interesant mi se pare dupa tot timpul petrecut impreuna e ca Grum se bucura de explorarea lumii la fel ca si cum ar fi facut-o la 20 de ani si asta imi da speranta in legatura cu schimbarile ce se petrec voluntar sau involuntar in noi pe masura ce inaintam in varsta. Si aici nu ma refer la schimbarile fizice pe care poti sa le controlezi facand sport si miscare in foarte mare masura, ci la felul in care se schimba modul in care vezi lumea pe masura ce imbatranesti. Dar iata ca odata la ceva vreme intalnesti pe cineva care e complet iesit din tipar.

Cam asa e si Grum iar in cei 61 de ani din viata a fost profesor de educatie fizica, a calatorit impreuna cu familia si cu cei doi copii vreme de 4 ani prin Europa (prin anii 70) traind intr-o dubita si participand la concursuri de orientare sportiva, a infiintat o firma de activitati outdoor cand s-a intors in Noua Zeelanda, s-a recasatorit, a infiintat o alta firma de organizari de evenimente sportive, a devenit ghid montan iar la putin dupa ce a devenit bunic a plecat in jurul lumii cu bicicleta, insotit de sotie pe bucatile cele mai frumoase. Clar nu se potriveste cu tiparul nu-i asa. Apropo, daca vreti sa cititi mai multe despre calatoria lui omul scrie postari regulate aici : http://www.grumgoesglobal.com/blog. (binenteles folosind ca cineva de 20 de ani tot pachetul tehnologic de rigoare)

Acum revenind la drumul spre Capadoccia Turcia m-a surpins si de data aceasta din punct de vedere al dificultatii. Punand pe bikemap zilele media a iesit cu aproape 1000 de metri de urcare pe zi vreme de 12 zile, si incercand sa profit de fereastra de vreme buna am ignorat nevoia zilelor de pauza, asa ca oboseala a inceput sa se acumuleze incet dar sigur pe masura ce zilele treceau. Mi se pare incredibil cat de mult ajuta o zi de pauza la refacerea organismului si la revenirea chefului de pedalat. Noroc cu o pauza de vreme urata pe care am luat-o impreuna fortati de imprejurari in Sivas. Cealalta grija e butucul pedalier schimbat in Yerevan care a inceput sa rasneasca din toate incheieturile, si ma intreb daca urcarile pe care le fac mai mult ridicat in pedale nu ajuta la moartea prematura a butucilor.

Grum, explorand lumea la 61 de ani.

Grum, explorand lumea la 61 de ani.

Invitat la ceai impreuna cu Sefa, care a trait 12 ani in Germania si care inca vorbeste destul de bine Germana.

Invitat la ceai impreuna cu Sefa, care a trait 12 ani in Germania si care inca vorbeste destul de bine Germana.

Dimineata inghetata.

Dimineata inghetata.

Locuri de cort cat se poate de frumoase.

Locuri de cort cat se poate de frumoase.

Inca unul pe lista.

Inca unul pe lista.

Si inca unul.

Si inca unul.

Ce poti sa faci atunci cand implinesti 60 de ani, binenteles sa pleci un jurul lumii cu bicicleta.

Ce poti sa faci atunci cand implinesti 60 de ani, binenteles sa pleci un jurul lumii cu bicicleta.

Momentul in care se sparg norii.

Momentul in care se sparg norii.

DSC_0597.jpg

DSC_0600.jpg

Muzicienii din ... Scotia, cu chitara si cu vioara dupa ei.

Muzicienii din … Scotia, cu chitara si cu vioara dupa ei.

DSC_0606.jpg

Metode de sincronizare intre cicloturisit.

Metode de sincronizare intre cicloturisit.

Arhitecti. Francezi. In jurul lumii.

Arhitecti. Francezi. In jurul lumii.

Locul de cort, la poalele muntelui Erciyes.

Locul de cort, la poalele muntelui Erciyes.

DSC_0617.jpg

DSC_0618.jpg

DSC_0628.jpg

Ultima geana de lumina.

Ultima geana de lumina.

Bine am ajuns in Capadoccia.

Bine am ajuns in Capadoccia.

Drumul spre Erzurum, capitala frigului din Turcia.

Erzurum cred ca e ca un Miercurea Ciuc pentru turci, caci peste tot pe unde ma opresc oamenii imi spun sa am grija cu frigul de acolo. Parea buna e ca vremea s-a indreptat si urmatoarea saptamana se anunta complet senina, si dupa doua zile in care am pedalat cu aproape toate hainele pe mine, acum pot din nou sa urc in pantaloni scurti si in tricou.

Si e ceva de urcat, iar pasurile de peste 2000 de metri se inlantuie de-a lungul zilelor, iar daca pe fiecare urcare merg in tricou si in pantaloni scurti la fiecare coborare revin la tinuta cu toate hainele pe mine. Turcia e suprinzator de deluroasa si a devenit ceva normal sa strang in fiecare zi de pedalat cate 1200-1400 de metri de urcare si de coborare. In vaile pe care trec intre pasuri e inca toamna, plopii inca nu si-au scuturat frunzele iar locurile de cort vin impreuna cu un gazon bogat.

In schimb poate ce e cel mai ciudat la traseul pe care l-am ales catre Erzurum e ca desi drumul e incredibil de bun, cu asfalt impecabil si cu doua benzi pe sens si o banda de urgenta care e doar pentru mine, traficul e aproape inexistent. Si e putin straniu sa vezi un drum atat de bun pe care sa il ai mare parte din timp doar pentru tine.

In ultima zi inainte de Erzurum intamplarea face sa ma intalnesc din nou cu Graham, bunicul din Noua Zeelanda pe care l-am vazut ultima data in Dushanbe. De acolo el a plecat spre sud spre Iran, eu spre Transcaucazia si iata ca din pura intamplare ajugem sa ne intalnim din nou in Turcia, unde altundeva decat inainte de un alt pas de peste 2000 de metri, luptand amandoi cu un vant formidabil.

Zilele ce urmeaza vom imparti drumul catre Capadocia, un loc in care nu am ajuns anul trecut dar pe care nu vreau sa-l ratez anul acesta.

Revenirea la toamna in una din vaile traversate.

Revenirea la toamna in una din vaile traversate.

Drum perfect, vreme buna, trafic inexistent. Ce poti sa ceri mai mult?

Drum perfect, vreme buna, trafic inexistent. Ce poti sa ceri mai mult?

A ajuns si olteanul la Oltu, din Turcia.

A ajuns si olteanul la Oltu, din Turcia.

Dimineata inghetata.

Dimineata inghetata.

Patru benzi? Toate pentru mine?

Patru benzi? Toate pentru mine?

Grum, infruntand vantul vijelios in ultimul pas inainte de Erzurum

Grum, infruntand vantul vijelios in ultimul pas inainte de Erzurum

Inca un pas bifat.

Inca un pas bifat.

Pauza de alimentare.

Pauza de alimentare.

Seara pe platul inalt de 2000 de metri al Anatoliei.

Seara pe platul inalt de 2000 de metri al Anatoliei.

Ospitalitate turceasca si drumul care Ardahan.

Noaptea a fost cat se poate de inghetata si tot ce a ramas afara din cort e bocna. Din pacate o sa trebuiasca sa ma obisnuiesc cu astfel de nopti, caci cea mai mare parte din Anatolia de Est e pe undeva pe la 2000 de metri. Partea buna e ca vremea urmeaza sa se indrepte zilele urmatoare si atunci cand scot capul din sacul de dormit si din cort descopar o dimineata cat se poate de senina dar cu un soare cu dinti.

Dupa 3 kilometri de pedalat ajung intr-un sat din mijlocul pustietatii unde incerc sa fac rost de apa, dar magazinul satesc e inchis si nu e nici o fantana in jur, asta pana cand vad ca de la o casa alaturata un nenica pe la 50 de ani imi face semn sa vin pana la el. Si desi eu voiam doar apa in cateva minute sunt la masa cu toata familia luand micul dejun. Mi-au lipsit experiente de genul acesta in cele doua saptamani petrecute in Georgia si in Armenia. Acum in schimb imi lipseste rusa si usurinta cu care puteai sa te intelegi cu oamenii in fostul spatiul sovietic.

Acum totul e redus la cateva cuvinte pe care le tin minte de anul trecut si la mult gesticulat, dar totusi se leaga acolo cat de cat o conversatie de baza. In weekendul care a trecut au fost alegeri in Turcia si partidul lui Erdogan a obtinut un procent de 47 la suta, mai mult decat suficient pentru a guverna singur. Cam asta e principalul subiect de discutie, si intrebadu-i pe oameni toti au o parere foarte buna despre Erdogan. Iar privind in jur e usor de inteles de ce, caci Turcia rurala, chiar si cea de la capatul tarii nu arata deloc decrepita si moarta. Drumurile sunt bune, micile orasele par pline de viata si atmosfera generala e ca Turcia rurala traieste si e plina de viata, asta in comparatie cu zonele rurale din alte tari prin care am trecut pana acum.

Micul dejun cu familia Dursun a cazut foarte bine, iar atunci cand ma urc din nou pe bicicleta afara s-a mai incalzit putin si pot sa mai dau jos din toate hainele cu care sunt imbracat. Kilometrii se scurg usor pana in Ardahan, primul orasel mai mare intalnit pe drum, orasel prin care am trecut si anul trecut in drum spre Iran. De data aceasta in schimb trebuie sa rezolv probleme organizatorice, gasirea unui bancomat si cumpararea unui card sim pentru telefon. Daca partea cu bancomantul merge usor sim card-ul costa o mica o avere (aproape 20 de dolari, mai ales dupa ce esti obisnuit cu 1-2 dolari prin Asia Centrala) si activarea lui dureaza aproape 2 ore.

Ultimele ore ale zile se scurg pedaland spre un cer plumburiu, cu nori care matura dealurile rotunde ale Anatoliei. In departare se vede cum ninge, dar din fericire drumul meu pare sa se strecoare cumva printre nori, iar locul de cort si apusul din seara asta arata genial.

Anatolia de Est e probabil cel mai aproape loc de Europa in care poti sa te simti ca in Mongolia. Platouri inierbate la 2000 de metri? Bifat. Lumina spectaculoasa si un aer incredibil de curat? Bifat. Nori pufosi care se rostogolesc peste dealurile domoale? Bifat. Turme de oi in departare? Bifat. A mai ramas ceva?

Familia Dursun si micul dejun la care m-au chemat.

Familia Dursun si micul dejun la care m-au chemat.

Urcarea stransa cu o zi in urma.

Urcarea stransa cu o zi in urma.

Strangand pe raboj pasurile de peste 2000 de metri.

Strangand pe raboj pasurile de peste 2000 de metri.

Norii si intainderile Anatoliei de est.

Norii si intainderile Anatoliei de est.

Anatolia, locul in care poti sa te simti ca in Mongolia ceva mai aproape de Europa.

Anatolia, locul in care poti sa te simti ca in Mongolia ceva mai aproape de Europa.

DSC_0472.jpg

DSC_0482.jpg

Turcia, +1800 de metri si venirea iernii.

Intrarea in Turcia a fost cat se poate de brutala daca e sa ma uit la kilometraj. In mai mult de 3 ore de pedalat s-au strans 1200 de metri de urcare, si in vreme ce imping la pedale printr-o ninsoare cu fulgi uriasi ma gandesc ca nu e chiar asa de rau. Chiar si cu casa in spinare, tot pot sa urc cu 400 de metri de ora si daca privesc lucrurile asa, pasul de 2500 de metri din fata nu mai pare chiar atat de inspaimantator.

Tot din categoria diferentelor dintre tari, astazi in Turcia am avut parte de o intalnire de gradul 3 cu o haita de caini atunci cand am trecut pe langa unitatea militara din Posof. Nu am inteles ce fac oamenii acolo cu 30 de caini de dimensiuni considerabile dar macar am apucat sa-mi amintesc de strategia folosita si anul trecut, respectiv aruncatul cu pietre. Cumva toti cainii stiu ca atunci cand zboara o piatra pe langa ei e mai bine sa faca drum intors, iar daca repeti procedura de cateva ori si daca exersezi si aruncatul la tinta se cumintesc pana la urma, sau cel putin reusesti sa pui ceva distanta intre tine si teritoriul pe care il pazesc.

Cand ajung in schimb in pas si cand pun toate hainele pe mine, se pune si viscolul, de parca ar fi stiut ca m-am pregatit pentru el. Drumul de pamanat e acoperit de un strat de zapada iar cauciucurile destul de roase nu au aproape deloc aderenta asa cum descopar atunci cand vreau sa pun o frana mai brusca, asa ca intreaga coborare o fac incercand sa controlez cumva viteza astfel incat sa nu pierd aderenta.

Vreti sa stiti care e cea mai urata parte la pedalatul iarna? Coborarea. Pe urcare sau pe plat muschii lucreaza si ti-e cald si bine. Sau cel putin oarecum caci picioarele le-am avut reci cam toata ziua de astazi. In schimb atunci cand incepi sa cobori si tot efortul pe care il depui e sa strangi cele doua manete de frana ingheti ca un cacat. Mai ales atunci cand afara e viscol, si mai ales atunci cand viscolul bate din fata.

Unul din gandurile care imi trece prin minte pe la jumatatea coborarii e ca daca ar fi sa fac pana aici nu as avea nici o sansa sa o rezolv. Mainile le am inghetate suficient de tare incat a devenit dificil sa strang manetele de frana, d-apoi sa scoti un cauciuc, sa bagi o camera noua cu degetele goale. Sunt convins ca ar fi fizic imposibil, dar Murphy nu e de veghe astazi asa ca ajung in cele din urma la asfalt. Undeva in departare chiar se ghiceste si un pic de soare, asa ca incerc atunci cand se termina coborarea sa pedalez cu spor pentru a ma incalzi cat de cat.

Cand ies in cele din urma complet de sub nori descopar cum in fata se intinde Anatolia in lumina spectaculoasa a dupa-amiezei tarzii, cu dealuri molcome la 2000 de metri, cu nori spectaculosi ce alearga pe deasupra lor si cu un aer incredibil de curat.

DSC_0436.jpg

Primii fulgi de nea, urcand spre pasul de 2600 de metri.

Primii fulgi de nea, urcand spre pasul de 2600 de metri.

Pe varf, inainte sa inceapa viscolul.

Pe varf, inainte sa inceapa viscolul.

Iarna, caucicuri care nu prea tin si maini si picioare inghetate.

Iarna, caucicuri care nu prea tin si maini si picioare inghetate.

Pe platoul Anatoliei, cu lumina si culorile de rigoare.

Pe platoul Anatoliei, cu lumina si culorile de rigoare.

DSC_0444.jpg

Anatolia.

Anatolia.

In cautarea unui loc de cort.

In cautarea unui loc de cort.

Despartirea de Georgia

Dupa despartirea de Mihaela vremea a fost cat se poate de deprimanta vreme de doua zile, cu cer plumburiu de toamna si cu ploi pe sub care trebuia sa te strecori daca aveai cate ceva de rezolvat prin oras. Noroc ca nu au fost prea multe lucruri de rezolvat si principala grija a fost sortarea pozelor si organizarea postarilor pentru urmatoarea perioada.

Cumva fata de anul trecut nu am reusit sa ma motivez sa scriu postarile in fiecare seara si prefer sa petrec serile in cort citind. Asa ca postarile sunt scrise in general la zile bune dupa ce s-au intamplat, atunci cand dau de curent si de un loc in care pot sa scriu confortabil la laptop. Iar lucrul asta aduce cu el si avantaje si dezavantaje: pe de o parte uiti multe idei si intamplari care ti s-au parut interesante la sfarsitul zilei, dar cele care trec cumva de filtru memoriei devin brusc mai valoroase.

Cand pornesc in cele din urma din nou la drum, desi ploaia s-a oprit, vremea e cat se poate de rece si de tomnatica. Pare si mai frig poate pentru ca organismul inca nu e obisnuit cu tenperaturile de toamna, dar in mod cert, impresia generala e ca s-a terminat cu zilele frumoase de toamna si cu pedalatul in tricou si in pantaloni scurti. O sa fie si mai frig atunci cand o sa urc din nou pe platoul Anatoliei caci voi intra in Turcia pe poarta din spate. Pe malul Marii Negre, chiar daca e considerabil mai cald, e mult prea mult trafic, iar drumul e destul de plictisitor, asa ca de data aceasta e vremea sa descopar partea centrala a Turciei.

Dar pana la Turcia mai am de pedalat 270 de kilometri prin Georgia. Vremea ramane tomnatica, locurile de cort raman frumoase si oamenii la fel de distanti. Si chiar daca mi-a placut tarisoara asta, iar descoperirea Caucazului a fost extrem, extrem de interesanta, mi-a lipsit curiozitatea si caldura oamenilor din Asia Centrala si din punctul asta de vedere sunt curios cum va fi de data aceasta in Turcia.

Tot din categoria pregatirilor pentru vremea rece, ultima achizitie e o pereche de sosete groase, rosii, de dama si cu reni pe ele. Macar daca vine iarna, sa fie bal pana la capat. Si cu toate astea pe o nota mai serioasa cel mai mare motiv de ingrijorare pentru perioada urmatoare e incalzirea picioarelor. Atunci cand pedalez o zi intreaga la temperaturi putin peste 0 grade simt clar cum picioarele devin din ce in ce mai reci si chiar nu vreau sa repet experienta prin care am trecut anul trecut.

Iarna cere masuri speciale, chiar daca sunt rosii si au reni.

Iarna cere masuri speciale, chiar daca sunt rosii si au reni.

Apusul primei zile.

Apusul primei zile.

DSC_0391.jpg

Toamna in muntii de langa Borjomi, pe drumul spre Turcia.

Toamna in muntii de langa Borjomi, pe drumul spre Turcia.

DSC_0396.jpg

Semne bune ziua are.

Semne bune ziua are.

Ultimii 4 kilometri pana la granita.

Ultimii 4 kilometri pana la granita.

Welcome to Turkey, cu o tara mai aproape de casa.

Welcome to Turkey, cu o tara mai aproape de casa.

Unduit.

Unduit.

Apusul zilei.

Apusul zilei.

Locul de cort din prima seara in Turcia, cu un puternic iz de toamna.

Locul de cort din prima seara in Turcia, cu un puternic iz de toamna.

DSC_0421.jpg

Furtunos.

Furtunos.

Kutaisi, supradoza de biserici si despartirea de Mihaela.

Kutaisi e ultimul oras prin care vom trece in periplul nostru pe biciclete prin Caucazia. Timpul ramas e scurt si de aici va trebui sa luam din nou trenul catre Tblisi, de data aceasta un tren de zi si doar pentru 200 de kilometri. Dar pana la tren trebuie sa pedalam si ultimii 60 de kilometri pana in Kutaisi pe un drum care se dovedeste a fi incredibil de valurit, chiar daca muntii au ramas cu mult in spate. Impresia generala e ca nu sunt prea multe zone plate in Georgia, si cam in orice directie ai pedala, strangi o diferenta de nivel considerabila in fiecare zi.

Odata ajunsi in Kutaisi aflam ca avem un tren abia maine spre Tblisi, asa ca dupa-amiaza e rezervata pentru a a vedea catedrala Bagrati din Kutaisi si pentru a ajunge mai aproape de manastirea Gelati, asezata si e binenteles pe varful unui deal destul de inalt. Iar daca urcarea pana la Bagrati mai merge cum mai merge, urcarea spre Gelati se dovedeste chiar greu de biruit, mai ales la sfarsitul zilei, asa ca locul de cort din seara asta il gasim cu cativa kilometri inainte de manastire.

Manastirea Gelati a fost probabil cea mai faina dintre manastirile vizitate in Transcaucazia, poate pentru ca am ajuns acolo inaintea tuturor turistilor sau poate pentru ca amandoua bisericile din manastire sunt incredibil de fain pictate pe interior. Invazia de culoare si de lumina dupa stilul auster al bisericilor intalnite pana acum, cu siguranta, a fost suprinzatoare. Oricum atat Bagrati cat si Gelati isi merita pe deplin locul in patrimoniul UNESCO. Si cu toate astea dupa atat de multe manastiri vizitate am ajuns la o oarecare suprasaturatie, si cu toate acestea, dupa intoarcerea in Tblisi, o parte din ultima zi impreuna o petrecem pedaland spre manastirea de la Jvari, aflata si ea in patrimoniul UNESCO.

In cele din urma vine si ultima noapte scurta, drumul pana la aeroport, impachetatul bicicletei si momentul despartirii. Si chiar daca drumul pana acasa e mai scurt decat drumul pana aici, o sa se mai scurga ceva timp si ceva kilometri sub rotile bicicletei pana cand ne vom vedea din nou. Iar intoarcerea inapoi in oras cu vant din fata si cu o ploaie mocaneasca care ma uda destul de serios e putin deprimanta, mai ales atunci cand ma gandesc ca iarna se apropie cu pasi repezi si voi avea multe zile in fata cu astfel de vreme. Urmeaza inca o bucatica din Georgia dupa care o Turcie pe care am traversat-o si anul trecut si careia ii stiu prea bine dimensiunile…

Catedrala Bagrati, o bucatia din istoria Georgie veche de aproape 1000 de ani.

Catedrala Bagrati, o bucatia din istoria Georgie veche de aproape 1000 de ani.

Interiorul extrem de luminos si colorat al manastirii Gelati.

Interiorul extrem de luminos si colorat al manastirii Gelati.

DSC_0351.jpg

DSC_0353.jpg

DSC_0356.jpg

DSC_0357.jpg

Tehnica si arhitectura din alte vremuri.

Tehnica si arhitectura din alte vremuri.

Privind spre Mtscheka, in inca o expeditie de cautat manastiri.

Privind spre Mtscheka, intr-o alta expeditie de cautat manastiri.

DSC_0368.jpg

Drumul spre Lenteki, si despartirea de cei doi catei.

Astazi incepe reintoarcerea in civilizatie dupa mica incursiune din Caucazul Inalt. Nu mai avem nici pasuri inalte de trecut, muntii inzapeziti ii lasam in spate si incepe lunga coborare spre Lenteki, oraselul din Svanetti-ul de jos. Daca muntii inzapeziti raman in spate, in schimb cei doi catei care s-au lipit de noi in ultimele doua zile se tin dupa noi si asta devine o problema atunci cand satele devin din ce mai dese. Problema e ca mai in fiecare sat se gaseste cate un dulau cat toate zilele care sare gardul si iese o harjoneala de toata frumusetea, in care nici noi, nici stapanii dulaului nu prea avem ce face.

Asa ca pana la urma dupa doua zile de pedalat cu ei, le lasam o parte din mancarea pe care o avem dupa noi ca diversiune si incercam sa ii pierdem pe o bucata de drum care e la vale. Dar cateii, care ne-au vrut pe noi mai mult decat i-am vrut noi pe ei, dupa ce termina masa reapar in spatele nostru in vreme ce noi gonim sat dupa sat in speranta ca vor obosi mai repede ca noi. Asa ca o tinem intr-un ritm serios de concurs, pe un drum care nu era nici la vale si nici asfaltat pana cand reusim in cele din urma sa-i pierdem in spate in unul din satele prin care trecem.

Tot astazi kilometrajul ajunge sa arate 16.000 de kilometri la putin timp dupa plecarea din Lenteki, si stau sa ma intreb pana unde as fi putut sa ajung daca as fi pastrat directia spre Vest. Sigur ar fi fost locuri noi si exotice de descoperit, iar experienta ar fi fost complet diferita. Dar pe de alta parte si gandul ca voi ajunge in curand acasa, pe bicicleta, nu e de ici de colo.

Iar locul de cort din seara asta e cat se poate de fain, pe malul raului, izolat de drum, cu o vatra de foc si cu o multime de lemne pe care le ardem pe rand, invartindu-ne in acelasi timp un jurul unui foc al carui fum nu stie sa se hotarasca in ce directie vrea sa mearga.

De dimineata, cu Patrocle de paza.

De dimineata, cu Patrocle de paza.

DSC_0330.jpg

DSC_0335.jpg

DSC_0336.jpg

Palosul din Lenteki.

Palosul din Lenteki.

15.000 de la plecarea de acasa, si probabil inca 3000 pana acasa.

15.000 de la plecarea de acasa, si probabil inca 3000 pana acasa.

Locul de cort din seara aceasta.

Locul de cort din seara aceasta.

Ushguli, uriasi de 5000 de metri

Cand ajungem in pasul de 2600 de metri in orele tarzii ale dupa-amiezi,i primul gand care imi trece prin minte e ca anumite zile ar putea sa nu aiba sfarsit. A fost poate una din cele mai spectaculoase zile din drumul spre casa si cred ca as putea sa zabovesc mult si bine doar uitandu-ma in jur si admirand frumusetea locurilor. Muntii extrem de spectaculosi, vremea buna, lumina faina si faptul ca ai cu cine imparti frumusetea pe care o vezi se combina cum de putine ori s-a intamplat pe drumul de intoarcere. Si chiar daca kilometrii pe ziua de azi au fost extrem de putini, la cat de frumos e in pas, tentatia e mare sa ne oprim si sa punem cortul aici pentru a vedea cum arata uriasii de deasupra noastra la apus, dar gandul ca suntem totusi la 2600 de metri si ca o sa inghetam la noapte ne face sa ne urcam in cele din urma pe bicicleta si sa incepem coborarea spre Lenteki.

Ziua de azi a inceput extrem de furtunos cu o trezire tarzie si cu intrare furtunoasa impreuna cu Patrocle in Ushguli unde am descoperit ca nu e deloc o idee buna sa traversezi cu un caine un sat care are si alti caini. Ushguli in sine, in schimb, arata extrem de interesant, cu o armata de turnuri de piatra bine pastrate si cu umbra de 5000 de metri al varfului Shakara.

Tot in Ushguli avem parte de un nou episod din categoria “salvati animalele intalnite pe drum”, dupa ce cativa din cateii din sat incep sa alerge 4 oite ratacite si una din ele reuseste sa se intepeneasca in fata noastra intr-un gard de sarma. Dupa un pic de truda pentru a scoate oita din gard si cu misiunea indeplinita am inceput urcusul spre pasul de 2600 de metri doar pentru a descoperi ca pe langa Patrocle am reusit sa mai culegem inca un catel de pe drum, iar aceasi strategie de alungat cu pietre a functionat la fel de putin ca si in cazul lui Patrocle.

Drumul in schimb e absolut superb si dupa ce ne departam de sat, senzatia e ca esti undeva in mijlocul pustietatii, in cazul acesta in cazul unei pustietati salbatice si extrem de spectaculoase. Nu vedem nici o masina toata ziua si avem tot muntele doar pentru noi in aceasta frumoasa zi de toamna.

In schimb, in momentul in care incepem sa coboram din pas si cand intram in partea umbrita a muntelui, frigul ne aduce totusi aminte ca e totusi toamna si ca suntem in mijlocul muntilor, asa ca ne grabim prin paduri de mesteceni ruginii spre firul vaii care se ghiceste undeva departe, urmati de deja credinciosul Patrocle. Locul de cort pe care il gasim in cele din urma e la marginea unui sat ce pare parasit si in vreme ce punem cortul admiram varfurile inzapezite ale Caucazului, iar mie imi pare rau ca ziua de azi trebuie sa aiba un sfarsit.

Si oare ce aveti voi aici, probabil se intreba Patrocle.

Si oare ce aveti voi aici, probabil se intreba Patrocle.

Asteptand caldura soarelui.

Asteptand caldura soarelui.

DSC_0106.jpg

Ushguli, unul din cele mai inalte sate din Europa.

Ushguli, unul din cele mai inalte sate din Europa.

DSC_0138.jpg

DSC_0147.jpg

Odihna.

Odihna.

DSC_0158.jpg

Din categoria salvati animalele, si a durat ceva pana i-am scos cornitele de acolo.

Din categoria salvati animalele, si a durat ceva pana i-am scos cornitele de acolo.

Privind spre salbaticia locurilor.

Privind spre salbaticia locurilor.

DSC_0175.jpg

DSC_0186.jpg

Cicloturism in Caucaz intr-o singura imagine.

Cicloturism in Caucaz intr-o singura imagine.

Dupa cum zicea Mihaela, o imagine a celor noua ani petrecuti impreuna.

Dupa cum zicea Mihaela, o imagine a celor noua ani petrecuti impreuna.

Mai sus decat Moldoveanu.

Mai sus decat Moldoveanu.

Munti, si energie, si vreme buna, si voie buna.

Munti, si energie, si vreme buna, si voie buna.

In mijlocul Caucazului.

In mijlocul Caucazului.

DSC_0253.jpg

DSC_0270.jpg

Povesti de toaman, din padrurea cu mesteceni.

Povesti de toaman, din padrurea cu mesteceni.

DSC_0280.jpg

Ultima privire in spate spre uriasii care ne-au insotit astazi.

Ultima privire in spate spre uriasii care ne-au insotit astazi.

DSC_0298.jpg

Ultimele raze ale apuslui vazute de la locul de cort din seara aceasta.

Ultimele raze ale apuslui vazute de la locul de cort din seara aceasta.

Mestia si drumul spre Ushguli.

Dimineata ne intampina cu aceasi vreme frumoasa pe care am avut-o in ultimele zile si ajungem in micul orasel in primele ore ale diminetii. Mestia e un fel de centru administrativ pentru Svanetti-ul de sus si vine la pachet cu ceva mai multa istorie decat satele mai mici, dar si cu mult mai mult turism. Dar pentru noi e doar locul in care trebuie sa luam provizii pentru urmatoarele doua zile pentru trecerea peste munte spre Lenteki, asa ca pe rand trec pe la brutaria satului, prin piata si pe la mici magazinase incercand sa incropesc o serie de mese cat mai variate pentru urmatoarele trei zile.

Din Mestia incepe in schimb o urcare destul de serioasa spre primul pas de aproape 2000 de metri pe care trebuie sa-l sarim spre Ushguli. De pe drum se zaresc catune mici, izolate, pe dealuri, multe din ele avand alaturi turnurile inalte de piatra, padurea e aprinsa de culorile toamnei iar muntii din jur arata incredibil. Si totusi lumina nu mai e lumina de ieri si parca puternica prima impresie din ultimele doua zile se estompeaza putin. Si totusi urcarea pana in pas e un prilej numai bun de a incorda putin muschii si de a te bucura de efortul corpului intr-o frumoasa zi de toamna.

In schimb, dupa cum am aflat de pe o pancarda rutiera cu putin inainte de capatul urcarii, asfaltul se temina brusc chiar in varful pasului, asa ca pe coborarea prafuita si in serpentine nu putem lasa bicicletele sa fuga la vale. Cel putin bagajele pe Max al meu zdrangane in ultimul hal in comparatie cu MTB-ul Mihaelei, si cu ocazia asta imi vine in minte ca nu ar strica o sesiune de mententanta atunci cand ajung inapoi in Tblisi.

Ultimii kilometri ai zilei se scurg pe un forestier care urca incet spre Ushguli, cu padurile rosiatice in jur si cu doua evenimente notabile. Primul e ca reusim sa vizitam si pe interior unul din turnurile pe sub care am trecut in ultimele zile iar cel de-al doilea e ca un catel se lipeste de noi fara voia noastra. Si desi incercam sa-l alungam cu pietre de mai multe ori nu avem sanse de izbanda si ne urmeaza la 100 de metri in spatele nostru. Cand gasim in cele din urma un loc de cort la ceas de seara se apropie incet de cort, si de aici dilema serii. Sa ii dai de mancare stiind ca s-ar putea sa nu mai scapi de el in zilele urmatoare, sau sa incerci sa-l ignori. Pana la urma nu ne-a lasat inima si s-a ales si catelul, botezat Patrocle, cu o masa de seara, dupa care si-a asumat rolul de strajer la gura cortului pe timpul noptii.

Dimineata pe racoare, din nou gata de drum.

Dimineata pe racoare, din nou gata de drum.

DSC_0025.jpg

DSC_0031.jpg

Armata de turnuri din Svanetti.

Armata de turnuri din Svanetti.

DSC_0034.jpg

DSC_0036.jpg

Un semn dupa care nu stii la ce sa te astepti.

Un semn dupa care nu stii la ce sa te astepti.

Lasand asfaltul in urma.

Lasand asfaltul in urma.

Pedaland prin toamna.

Pedaland prin toamna.

DSC_0073.jpg

DSC_0078.jpg

In cautarea unui loc de cort.

In cautarea unui loc de cort.