Category Archives: Piatra Mare

DSC_1656

Un kilometru vertical, Brasov Bike Race si bujorei pe Piatra Mare, toate intr-un singur weekend

Dupa Propark a urmat inca un weekend ocupat de concursuri (sau sacrificat, depinde cum privesti lucrurile). De data aceasta in schimb au fost individuale, scurte, si intense, intr-o combinatie inedita dintre concursul organizat de Adi Valean, Kilometrul Vertical de la Balea si un concurs de MTB care incepe aproape din spatele casei, Brasov Bike Race.

Kilometrul Vertical al lui Valean e un concurs pe cat de simplu, pe atat de inedit. Ideea e cat se poate de simpla, pleci de la Balea Cascada si urci aproape 1000 de metri diferenta de nivel pana in Saua Doamnei, pe o poteca pe care alterneaza bucatile numai bune de alergat cu bucatile in care trebuie sa te opintesti serios in bete pentru a inainta cu spor. Partea buna e ca e doar de urcat, cu alte cuvinte daune minime pentru a doua zi la concursul de bicicleta si griji inexistente fata de uzura incheieturilor la coborare.

La start lume putina dar atmosfera faina, o atmosfera ce mi se pare ca e aproape complet straina de concursurile de MTB. Impresia generala e ca toata lumea se stie cu toata lumea, lucru care la 60 si ceva de oameni nu e chiar asa de greu. Planul e cat se poate de simplu, sa trag de mine cat de mult pot pentru a strange un antrenament cat mai ok in ora de concurs. Aici intervine si al doilea target, acela de a ajunge sus in mai putin de o ora. Al treilea target e un duel cat se poate de amical cu Dani.

Vine si scurta sedinta tehnica, pana la urma nu sunt prea multe lucruri pe care trebuie sa le stii pentru un concurs ce tine doar o ora. Urmeaza startul cat se poate pe brutal pe seria de serpentine ce urca paralele cu cascada de la Balea, serpentine pe care dureaza ceva pana cand se incalzesc motorasele si pana cand se regleaza cat de cat ritmul. Oricum e surpinzator de mult de alergat pentru un kilometru de urcat mai ales dupa ce iesi in caldarea de deasupra cascadei. Nu ma avantajeaza deloc portiunile de alergat in schimb recuperez pe cam toate portiunile abrupte. O bucata de timp merg cu suflarea lui Florin Totalca in ceafa. In departare se vede tricoul rosu al lui David Branzaru pe care il iau drept iepure, chiar daca de la distanta. Pe ultima bucata de dinainte de saua Doamnei calc din nou pedala de acceleratie pentru a ajunge sus cu toate resursele consumata, inca o opintire pe zapada si ajung in Saua Doamnei dupa 51 de minute si 48 de secunde, pe locul 7, dupa Palici, Preda, Balan, Cosmin Szekeli si fratii Branzaru. As putea zice ca nu-i rau deloc pentru primul si probabil singurul concurs de alergare montana de anul acesta.

Urmeaza regasirea respiratiei normale si a pulsului pierdut pe undeva pe traseu, socializarea de la cabana cu oameni faini, festivitatea de premiere, plimbarea pana la masina si scurtul drum pana inapoi in Brasov.

Adi la sedinta tehnica.

Adi la sedinta tehnica.

Urcand cu spor spre Saua Doamnei.

Urcand cu spor spre Saua Doamnei.

Am ajuns? Deja?

Am ajuns? Deja?

Izbavirea finishului.

Izbavirea finishului.

Sudoare, incurajari si voie buna,

Sudoare, incurajari si voie buna,

Ziua de Duminica e dedicata aproape in totalitate bicicletei. Prima parte a zilei vine cu Brasov Bike Race, un concurs organizat fix in spatele casei la care am fost si anul trecut si care mi se pare intr-un fel ca e pacat sa-l ratez, mai ales caci poti sa te inscrii in dimineata de dinainte de concurs. In plus e fain de vazut si cum s-au schimbat lucrurile si daca am avansat macar un pic fata de anul trecut.

Traseul imi place si are cam de toate. Singura problema e ca e poate putin cam scurt dar nu pot sa fie toate concursuruile maratoane cu mii de metri diferenta de nivel care sa ocupe o zi intreaga.

Partea buna e ca in pauza luata dupa Propark am reusit sa ma recuperez destul de bine si dupa cum am vazut ieri motorasele au mers bine si pulsul a urcat cat se poate de repede. Cam asa e si astazi si pe platul de dinainte de pietrele lui Solomon reusesc sa ma simt mult mai bine ca anul trecut si ajung inainte de forestier mult mai putin pompat. De aici imi intru in ritm si urc cu spor forestierul. Problema vine in schimba atunci cand vine si primele bucatie de coborare unde sunt si depasit de Florin Benghea si de inca 2 concurenti. Noroc cu scurtele bucati de urcare de pana in Poiana Mica unde mai reusesc sa mai reduc diferenta sau sa ma depasesc. Oricum una peste alta nu ma simt foarte in largul meu pe coborari si ar trebui sa mai lucrez putin la capitolul asta. Iar cu muntele in spatele casei nu am nici o scuza.

Situatia se pastreaza neschimbata pana cand incepe coborarea lunga spre Brasov. Probabil singurul lucru care nu-mi place la organizarea concursului e ca foloseste potecile marcate fix in momentul in care sunt destul de multi oameni care isi incep drumetia. Si intr-un fel simti ca deranjezi atunci cand incerci sa te grabesti la vale, mai ales pe portiunile inguste de poteca.

Toate bune si frumoase, incerc sa ma grabesc dar tot sunt depasit de Florin Benghea pe la jumatatea coborarii. Recuperez din nou pe urcarea spre saua Tampei, trec pe langa Rares care s-a cam taiat si pierd din nou contactul atunci cand incepe coborarea. Inca o bucata abrupta prin oras si trec linia de sosire pe locul 13 la general, 2 la categorie dupa aproape 2 ore si 3 minute de concurs.

Intr-o postura mult mai compusa si mai relaxata decat la concursul de vertical, pe bicicleta.

Intr-o postura mult mai compusa si mai relaxata decat la concursul de vertical, pe bicicleta.

Sfarsitul primei urcari.

Sfarsitul primei urcari.

Un podium la categoria de varsta, cu Florin Benghea in locul lui Rares.

Un podium la categoria de varsta, cu Florin Benghea in locul lui Rares.

Si pentru ca a mai ramas ceva energie in picioare si pentru ca lumina de seara a fost extrem de faina in ultimele saptamani in Brasov am facut o tura cu bicicletele in Piatra Mare, cu urcare pe un familiar cat se poate de provocator si cu o coborare pe la Cascada Tamina. E extrem de fain sa poti sa mergi pe munte in contratimp fata de toti turistii, avand parte in mod egal si de liniste, si de lumina numai buna de poze…

Some girls can climb.

Some girls can climb.

Un familiar cat se poate de provocator.

Un familiar cat se poate de provocator.

Liniste si pace la cabana.

Liniste si pace la cabana.

Cu Ciucasul in fundal.

Cu Ciucasul in fundal.

Cautand viitoare locuri de explorat.

Cautand viitoare locuri de explorat.

Cautand din priviri continuarea turei.

Cautand din priviri continuarea turei.

Liniste si pace si muchiar care coboara spre Tamina, locul prin care vom cobora in curand.

Liniste si pace si muchiar care coboara spre Tamina, locul prin care vom cobora in curand.

Bujoreii de deasupra Brasovului.

Bujoreii de deasupra Brasovului.

DSC_1801

Trecerea dintre ani, pe munte si pe un ger veritabil.

Luna ce a trecut de la intoarcerea din expeditie s-a scurs incredibil de repede, cu mult timp petrecut cu prietenii si cu familia si cu destul de putin timp petrecut pe munte. Cumva dupa 4 luni de zile petrecute in aer liber s-a mai calmat cumva dorinta de a fugi cat mai repede din jungla citadina. Asta pe de o parte iar pe de alta parte vremea a fost incredibil de calda si de frumoasa pana aproape de sfarsitul anului astfel incat am apucat sa fac cateva iesiri chiar frumoase pe cursiera, la temperaturi ce pareau sa fie luate dintr-o primavara timpurie si nu dintr-un sfarsit de decembrie.

Uitandu-ma in spate la anii trecuti de foarte putine ori am petrecut revelionul pe munte si sincer gasesc preturile la cazarile din perioada aceasta complet nejustificata. Daca mai pui la socoteala si toata aglomeratia drumului spre munte si a intoarcerii spre casa lucrurile nu arata destul roz asa ca in ultimii ani am ales sa petrecem revelionul pe undeva prin campie, fie in Bucuresti, fie la Slatina, fie in Braila, petreceri urmate de obicei de o fuga intarziata la munte la ture de o zi.

Exceptie a fost anul trecut cu un revelion petrecut doar cu Mihaela in drum spre desertul Marocan. A fost poate si cel mai banal revelion de pana acum, in care am reusit sa adormim cu brio si la revelionul dupa ora romaneasca si la revelionul dupa ora marocana, trezindu-ne de dimineata ca dupa orice alta noapte normala petrecuta pe drum cu bicicleta.

Anul acesta in schimb lucrurile au stat putin diferit in mare parte datorita Mihaelei si Claudiei care in turele de explorare din jurul Brasovului din vara trecuta au venit cu ideea unui revelion petrecut la Bunloc. De la idee pana la infaptuire nu a fost cale lunga astfel incat pe 31 decembrie, in grupe mai mici sau mai mari ne-am strans la cabana la fix pentru a sarbatori trecerea dintre ani. Si trebuie sa recunosc ca a fost fain sa petrec seara dintre ani cu prietenii, la munte. Iar ca bonus pe langa cele doua a fost si privelistea de la cabana si focurile de artificii din depresiunea Brasovului, vazute de la balcon.

A doua zi a venit cu o tura pana pe Piatra Mare, pe un frig veritabil de mijloc de iarna, tura numai buna pentru a scoate aburii de alcol ramasi dupa noaptea precedenta. Si trebuie sa recunosc ca e fain sa poti pleca tarziu in tura, fara sa ai grija condusului pana la munte. Iar vremea si vizibilitatea au tinut cu noi avand parte toata ziua de cer albastru si de departari inghetate de gerul iernii.

Urmatoareale doua zile le-am petrecut la Andrei si Claudia in Brasov, asteptand sa se stinga fluviul de turisti care se intorc acasa. Noi am ramas pe langa munte, gustand putin din ritmul vietii din orasul de la poalele Tampei. Scurtele plimbari in care am avut de infruntat acelasi frig crunt nu au fost nici epice nici demne de o istorisire prea lunga. Asta poate si pentru ca timpul petrecut cu prietenii,discutiile si povestile sunt imposibil de redat intr-o postare de blog. Dar a fost frumos.

Cina de revelion cu lucrurile carate in spate.

Cina de revelion cu lucrurile carate in spate.

Privind spre Brasov de la balcon.

Privind spre Brasov de la balcon.

Artificiile purtate dupa noi si in Maroc.

Artificiile purtate dupa noi si in Maroc.

Urmarind artifiile de anul acesta.

Urmarind artifiile de anul acesta.

Munca de echipa.

Munca de echipa.

Dimineata pe foarte racoare, spre varf.

Dimineata pe foarte racoare, spre varf.

Stefan, in antrenament pentru muntii din Elvetia.

Stefan, in antrenament pentru muntii din Elvetia.

Poteci si paduri de vis.

Poteci si paduri de vis.

Proba de 100 de metri copaci cazuti.

Proba de 100 de metri copaci cazuti.

Unicul, singurul, ursul Andrei.

Unicul, singurul, ursul Andrei.

Inca putin pana pe varf.

Inca putin pana pe varf.

Soare cu dinti si o priveliste de milioane.

Soare cu dinti si o priveliste de milioane.

Poza de grup de pe varf.

Poza de grup de pe varf.

Cu Ciucasul in departare.

Cu Ciucasul in departare.

Jump!

Jump!

DSC_1891.jpg

DSC_1959.jpg

Reincepand lunga coborare.

Reincepand lunga coborare.

Privind spre departari. O zona pe cat de salbatica pe atat de specaculoasa.

Privind spre departari. O zona pe cat de salbatica pe atat de specaculoasa.

Ciucasul in lumina serii.

Ciucasul in lumina serii.

Poza de grup de la cabana.

Poza de grup de la cabana.

Inca o zi inghetata, cu -15 grade, de data aceasta spre Ciucas.

Inca o zi inghetata, cu -15 grade, de data aceasta spre Ciucas.

Sunt curios cand proportia de ductape o sa depaseasca materialul initial al manusilor.

Sunt curios cand proportia de ductape o sa depaseasca materialul initial al manusilor.

In poiana Tesnei.

In poiana Tesnei.

Ciucasul pentru alta data, eventual odata cu zile mai calduroase...

Ciucasul pentru alta data, eventual odata cu zile mai calduroase…

claudia.gif

DSC_0548

Atunci cand prognoza nu se potriveste, Piatra Mare pe schiuri

Afara ploua cu bulbuci in vreme ce eu ma chinui sa asez schiurile in masina parcata la Victoriei. Ploua atat tare incat in 5 minute sunt fleasca, un inceput numai bun pentru o zi care oricum nu se arata prea promitatoare daca e sa te iei dupa ce zic oamenii de la meteo. Probabil daca ne-am fi trezit cu o jumatate de ora mai tarziu si am fi vazut cum ploua afara ne-am fi intors pe partea cealalta.

Probabil cea mai buna cale de a fi sigur ca te trezesti dimineata si ca pleci spre munte, mai ales atunci cand se anunta viscol si vant, e sa vorbesti cu alte persoane suficient de nebune si sa stabilesti o ora si un punct de intalnire. Asa am facut si noi astazi, vorbind cu Irina, cu Mihaela si cu Alexandra. In drum spre munte ploaia continua, moralul e la pamant mai ales cand ajungem in Sinaia si cand vedem ca nici pe aici nu a nins peste noapte si ca zapada incepe in cel mai bun caz de pe la 1200-1300 de metri.

Planul zilei e inexistent asa ca ne hotaram din mers sa ne incercam norocul cu o tura in Piatra Mare cu plecare din Predeal, pe la Susai si pe la stana din Pietricelele, cu speranta ca va trebui sa caram cat mai putin schiurile in spate. In mod uimitor cand ajungem in Predeal incepe sa se zareasca si o bucatica de cer senin, in interval de 10 minute tot cerul e albastru si parca nu ne mai pare chiar asa de rau ca am plecat din Bucuresti.

Dupa ce in ultimele ture la schi de tura am avut dupa mine stropitoare de Canon S90 astazi am luat din nou dslr-ul dupa mine, de data asta in combinatie cu un obiectiv obiectiv fix de 50mm iesit din productie de 13 ani, imprumutat de la Dani. La schi de tura era complicat de mers cu zoom-ul de un kil si numarul de poze facute scadea considerabil, asta plus teama de a cadea din greseala pe el. Oricum mi se pare foarte tare ca un obiectiv de 20 de ani inca functioneaza bine mersi pe body-urile noi si sta chiar foarte bine la capitolul calitate.

Revenind acum din nou la tura, am avut noroc cu zapada care s-a pastrat cat de cat prin padure astfel incat am putut merge pe schiuri fara probleme cam toata urcarea, pe drumurile domoale pe care am fost si cu bicicleta acum 2 luni. Voie buna, vreme buna si fete putin nebune au fost ingredientele unei zile in care am auzit tot timpul vantul vuind prin padure si in care am fost invaluiti de mai multe ori de fulgii de zapada scuturati din copaci.

Odata iesiti la stana de sub Piatra Mare vantul nu ne-a luat pe sus asa cum ne asteptam si chiar am putut urca pana aproape de varf. Bucegiul, Craiul si Piatra mare aratau intr-un mare fel, cu nori apocaliptici manati de vant si strapunsi din loc in loc de raze de soare. Culorile inseararii, luna proaspat rasarita, fuioarele de zapada suflate de pe platoul Bucegilor toate aratau intr-un mare fel si ar fi mers zabovit putin aici. Doar ca mai e putin pana cand se lasa noaptea si trebuie sa ne si dam jos de aici, asa ca ne desfocim si pornim la vale inapoi spre Predeal. Zapada pe muchie era destul de inghetata si de spulberata, mai fain a fost cand am intrat inapoi in padure si am inceput sa facem slalom printre copacei. Patul de zapada veche s-a pastrat cat de cat pana pe la 1300 de metri si cu zapada proaspata era destul de ok de coborat. Asta pana cand am auzit harscaitul unei radacini si am lasat putin din talpa schiului in spate.

Varianta de intoarcere in Predeal a fost si ea interactiva. Am luat-o pe varianta “peste tunel”, si ceva timp mai incolo, urcand cu schiurile in spate prin padurea deasa de brad ne-am dat seama ca nu degeaba traseul se numeste asa. Urcarea asta peste tunel, mai ales la sfarsitul turei sigur o vom tine minte mult timp de acum inainte. Lasand efortul la o parte padurea arata destul de atmosferic cu luna plina ce se zarea din loc in loc printre varfurile brazilor.

Ajungem in cele din urma cu bine la Cioplea si de aici pe schiuri pana in Predeal la fix pentru ca fetele sa prinda ultimul tren spre Bucuresti, lasand in spate cea mai memorabila tura pe schiuri de pana acum pe anul acesta. Cateodata e bine sa pleci din Bucuresti pe ploaie si sa nu ai nici un plan bine stabilit pentru ziua care urmeaza, se pot intampla si lucruri frumoase…

Aproape gata de plecare, mai putin o pereche de foci uitata in Bucuresti.

Aproape gata de plecare, mai putin o pereche de foci uitata in Bucuresti.

Mijloace alternative de transport.

Mijloace alternative de transport.

Inca putin pana parasim partia.

Inca putin pana parasim partia.

DSC_0374.jpg

Puf proaspat.

Puf proaspat.

Ba la deal, ba la vale.

Ba la deal, ba la vale.

DSC_0410.jpg

Impovarati.

Impovarati.

Aplecat.

Aplecat.

Tortizzi!!!

Tortizzi!!!

Mot.

Mot.

Oitzul si Mihaela.

Oitzul si Mihaela.

Drepti.

Drepti.

Ninsoare si soare.

Ninsoare si soare.

DSC_0483.jpg

Inca un pic pana pe Hohenstein.

Inca un pic pana pe Hohenstein.

Zapada buna prin poiana.

Zapada buna prin poiana.

Echiparea pentru vant.

Echiparea pentru vant.

Si o poza si cu fotograful

Si o poza si cu fotograful

Ceata lui pitigoi.

Ceata lui pitigoi.

Vantul peste Bucegi.

Vantul peste Bucegi.

La stana.

La stana.

Apocalipsa dupa Irina.

Apocalipsa dupa Irina.

DSC_0546.jpg

Spulberati.

Spulberati.

La deal.

La deal.

DSC_0564.jpg

Privelistea spre Neamtului.

Privelistea spre Neamtului.

Desfocirea.

Desfocirea.

La ceas de seara.

La ceas de seara.

Si la lumina lunii, poza facuta fara stabilizare cu aparatul in mana.

Si la lumina lunii, poza facuta fara stabilizare cu aparatul in mana.

Baiului

Zapezile mult asteptate, Postavaru, Piatra Mare si Baiului

Am plecat din Austria cu o mare strangere de inima, deoarece in ultimele doua zile iar s-a revarsat cerul asupra vestului Austriei. E drept, cu ceva vant, dar tot cred ca s-a asezat o groaza de pulver ce de-abia astepta sa fie tocat, dar noi trebuia sa ajungem din nou in Romania, astfel incat am lasat pulverul sa fie tocat de austrieci si de tura urmatoare de turisti, nu fara ceva parere de rau.

Partea buna in schimb a fost ca acelasi front apocaliptic a ajuns cu intarziere de cateva zile si la noi, astfel incat miercuri si joi norii au scuturat cam tot ce mai aveau in ei deasupra Romaniei. Astfel incat ma hotarasc sa sacrific o zi de concediu pentru o zi ce se anunta cu ceva pulver. Pana la urma nu e un targ destul de cinstit, cate o zi de concediu atunci cand stii ca va fi pulver. In Austria dai 5 zile de concediu pe 6 zile de schi, in schimbi poti sau nu sa ai noroc de pulver.

Marea dilema vineri era in schimb daca vom putea ajunge vineri la munte, dupa stirile despre drumurile blocate din diferite locuri din campia romana. Plecam devreme, pe la 6 din Bucuresti, eu si Corina, si ajungem chiar decent la 8 in Sinaia de unde il luam pe Paul, un fost coleg de facultate care acum sta in Sinaia. Se da cu placa de doi ani, si chiar se da foarte bine. Intr-un fel din nou stau sa ma gandesc cum e sa ai muntele in spatele curtii.

In Poiana a fost cum nu se putea mai bine, am tocat sistematic cam tot ce era de tocat. De fapt putea sa fie si mai bine, daca am fi ajuns cu o ora mai devreme, dar a fost foarte bine si asa. Pentru mine a fost prima data cand am fost la ski in Poiana, si pot sa zic ca mi-a placut. Ai si ceva partii cat sa nu te plictisesti, iar in partea superioara gasesti o groaza de variante de dat prin padure. Si odata cu experienta asta mi-am dat seama ca pentru conditii de genul asta nu ar strica niste schiuri mai scurte, si o casca, asta binenteles dupa ce am am avut niste contacte mai intime cu copacii. Ne-am intalnit si cu destul de multi cunoscuti din Brasov, care venisera de dimineata, skiau 2 ore dupa care mergeau la munca. Un mod numai bun de a-ti incepe ziua de munca dupa parerea mea.

O zi numai buna de ski.

Padurea magica

Chilling out cu Bucegiul in spate.

Aproape de sfarsitul zilei.

Hivernala.

Seara si noaptea am petrecut-o la Paul, urmand ca a doua zi sa o luam in directii oarecum disjuncte, Corina spre Padina si eu cu Mike, Laviniu, Irina si Mihaela spre Piatra Mare. Dar mai departe o las pe Mike sa povesteasca:

Am plecat inca de sambata porniti sa cautam pulver…Daca mai sus de 1800 m stiam ca nu o sa mai gasim, apoi in padure trebuia sa fie (aveam vesti proaspete de la Radu care vineri a muncit din greu, schiind in Poiana).
De plecat am plecat cu personalul, pardon acum ii spune regio(nalul) 3001….he, he de cand nu am mai mers la munte cu trenul si mai ales cu personalul….Cam din facultate, de cand personalul era cel mai bun prieten al studentului si cu 20 de lei aveai 2 zile la munte: dus-intors, si ceva mancarica, duminica la intoarcere…
Sambata:


Traseu: Dambu Morii-Cabana Piatra Mare (BG+PR (am ocolit canionul 7 Scari)-Dambu Morii (BR-Drumul familiar).


Echipa: Mihaela, Laviniu, Irina, Radu si Mike
In Sinaia am reusit sa “il facem” pe un taximetrist care si pusese ochii pe mine si pe Mihaela sa ne “agate” cu o cursa si ne-am inghesuit toti 5+schiurile in Logan si am ajuns cu bine la Dambu Morii de unde ne-am suit (prima data pe anul aceasta pentru mine si Radu) pe schiuri pentru tura!

Pentru Mihaela, gandisem noi o tura “comoda”, de initiere in ale schiului de tura, in Piatra Mare…pe la 7 Scari…Nebun o sa fie cel care merge cu noi in asemenea ture de initiere…sa nu ziceti ca nu v-am prevenit…

Ora 11 in Piatra Mare

Astfel fiecare pe schiurile lui pornim pe drumul forestier, depasim cateva persoane mai in varsta pornite intr-o plimbare, ne infocam rau de tot la soare caci pe aici nu se simtea gerul Bobotezii anuntat la munte si cu multa pasiune si entuziasm ajungem la Canion…nu ne-am miscat foarte rapid, am ras mult, ne-am asteptat rand pe rand, ne-am intrat in ritm, am restabilit legaturi demult uitate cu schiul de tura caci iarna trecuta a fost foarte trista la acest capitol (4 ture, o iarna intreaga).



Cum prin canion nu aveam ce cauta, am ocolit pe PR, ocazie pentru Mihaela sa descopere cum e cu intoarcerile pe schiurile de tura (Iki-urile mele, ceva cam lungi si grele pentru ea i-au dat ceva batai de cap). Dar vointa e mare si sunt curioasa ca la un moment dat sa le strang si pe Mihaela si pe Claudia in aceeasi tura sa isi vada una alteia clona: mici, cu codite, volubile, degajate, vorbarete si mai ales extrem de motivate…Sincer trebuie sa iti doresti mult de tot sa descoperi cum e schiul de tura ca sa te spetesti la deal (si inca ce deal si ce urcari au fost dupa canion), cu niste schiuri mai mari si mai grele si cu claparii de tura in picioare.
Poteca nu a fost deloc blanda si trebuia de multe ori sa ridicam inaltatorul de la legatura la maxim sau chiar sa le scoatem din picioare si era fun sa ma vad urcand cu schiurile in mana dar inca legate de picior, cativa pasi, apoi prin pulver sa ma caznesc sa pun din nou dynafiturile in picioare…

Urcarea a fost mai mult de antrenament (desi ritmul a fost confortabil) decat de initiere dar odata ce am intrat in hora am decis sa o jucam pana la capat...

Nu stiu insa nici pentru ce ne-am antrenat, nici pentru ce ne-am chinuit, in unele situatii, ramanand si eu uimita de inutilitatea momentului. M-am bucurat ca nu a venit niciun pinguin pe aici (poate Em sa mai fi gasit ceva satisfactie).

Am ajuns la un moment dat eu una, sa pun chiar schiurile pe rucsac in ultimele 20 de minute, caci eu, mergeam mai repede pe poteca, folosindu-ma de urmele de la urcare, decat pe schiuri, prin zapada proaspata…

In ultima jumatate de ora

Incercam astfel sa cresc putin ritmul pe ultima parte a urcarii pentru ca era tarziu si riscam sa ne prinda noaptea la coboare pe Familiar.

Iesim din padure manati de inserare

Ceea ce s-a si intamplat…Am ajuns la cabana putin inainte de 16.30 dar Oamenii Muntilor au avut nevoie de un moment de respiro asa ca am mai pregetat putin pe afara jucandu-ne cu cainii pana cand am fost toti gata, am dat jos focile si am blocat legatura.

Apus de la cabana Piatra Mare

Aici,la 1600 m am gasit si gerul Bobotezii, zapada facuse crusta si nu a fost nimic fun sa coboram pana la padure…Panta era prea domoala ca sa prindem viteza si sa viram, asa ca mai mult dadeam la bete, la vale. Prin padure a inceput slalomul printre brazi si a durat putin pana sa ne acomodam cu drumul. Oricum tura asta m-a convins ca nu am de ce sa particip la Semimaratonul din Piatra Mare la proba de schi de tura (exact traseul pe care l-am facut noi si pe care se scot timpi de 2 h (noua ne-a luat cam 7….)) pentru ca urci mult si din greu, iar la coborare, nu iti ramane decat sa pu schiurile paralele si sa ii dai viteza..de schiat nu prea schiezi, asa frumos, cum imi place mie, pe pante deschise, unde sa ai loc sa virezi dupa pofta inimii.

Normal ca ne-a prins si noaptea si cam jumate din drum l-am facut la frontala…

La masina evaluam strategia…nici noi si nici Oamenii Muntilor nu avem de gand sa mai dormim in masina/la cort, sa ne trezim maine si sa ne echipam din nou cu claparii reci, manusile ude si sa incercam sa punem pe schiuri niste piei inghetate.
Pentru inca o zi faina de schi ne trebuie un loc unde sa ne putem usca materialele…
Din fericire Laviniu si Irina (membrii CAR) gasesc locuri la Caminul Alpin, in Busteni, unde suntem si noi primiti ca invitati, asa ca acum ne putem relaxa….
O lasam pe Mihaela la gara in Sinaia si noi mergem sa mancam la un local de la iesirea din Sinaia, pe care il gasim acum modernizat. Localul (de langa o benzinarie, chiar inainte de bifurcatia spre Targoviste) si-a pierdut spiritul popular si arata putin intimidant la primul contact…muzica live, bar, mese frumos aranjate…Intram totusi sa ne convingem daca mai are sau nu sens sa mai oprim aici alta data…Preturile la unele produse au mai crescut, supele si ciorbele sunt ok, dar se servesc doar pana in ora 18.00. Eu am mancat pana la urma niste pastrav care a fost chiar bun dar cred ca acum, Casa Magica din Busteni e mai putin pretentioasa ca si preturi.
Oricum, cu stomacul plin si o cazare calda, viitorul zilei de duminica se anunta luminos.
Duminica– schi in Baiului

Echipa: Bubulu, Geo, Laviniu, Irina, Radu si Mike
Initial vroiam ca duminica sa mergem in Ciucas, dar cazarea de pe Valea Prahovei ne-a schimbat planurile. Asa ca Laviniu a vorbit cu Bubulu si ne-am lasat pe mana lui pentru tura de duminica.

Cum Bubulu stia ma bine locurile decat noi, a iesit o tura cu urcari mai usoare, mai putina alergatura, mai multe pauze si mai ales cu coborari mai faine sau mai diversificate caci am avut de toate de la crusta, la scoici si la pulver.
Am inceput, in absenta lui Bubulu sa urcam pe o poteca marcata cu TA, urmand niste urme de schiuri. Invingem frigul cu miscare si nu dupa mult timp iesim si la soare. Urcusul nu e greu, locurile sunt noi, eu sunt mereu in fata, cautand sa patrund cu privirea si mai in fata, dincolo de perdeaua copacilor, dincolo de cotul drumului.

O zi senina de iarna

E zapada, e multa zapada, asa cum nu am vazut de cand ne-am apucat de schi.

Imi place cum arata pe aici iarna si dezbrac locurile de blana alba si mi le imaginez vara, buna poteca de alergat trebuie sa fie pe aici…

Urcam ce urcam si nu nu mai oprim decat cand aflam ca am urcat prea mult….Da, dar nu e bai ca am urcat prea mult, acum trebuie sa coboram si tot ce am urcat, asa de mult, chestie care nu imi displace deloc…Asa ca mai pe un drumeag, mai prin padure, mai printre copacei, mai prin poieni si in permanenta prin mult pulver coboram…Mai dam 2 urcari si 2 coborari mai scurte pana aram toata panta si apoi coboram prin alte poieni pana in DN.

Coborarea asta ultima mi-a placut din cale afara…suficient de hotarata sa lasi schiurile sa curga singure la vale si pulver pana la genunchi. Oricat stateam pe cozi, tot intram mult prin zapada si coboram intr-un fasait continuu.


Ziua e luminoasa, poienile linistite dar distractia pe aici s-a terminat caci am umplut panta de S-uri…




Urme

Asa ca mergem la Gondola in Azuga…Irina si Laviniu au noroc ca tura e gandita de Bubulu si nu de Radu, ca altfel mai bagau o urcare pe Soria drept bonus, numai asa, de incalzire…
Dar pana la urma urcam gondola si apoi, doar putin pe foci…In Baiului frig tare, vant, zapada din cele mai dubioase, vreo 2 avalanse…ma rog, tot tacamul…

Una mare

Urcam pana pe varful Urechea si apoi ne lasam la vale spre padure, pe un picior cu crusta, scoici, zapada inghetata, ceva iarba….


Lunatic si rece

Negociez lucrurile mai sigura pe mine decat acum 2 ani cand am mai trecut pe aici, cu exceptia bucatii intermediare unde schiurile aveau vointa lor proprie, total opusa vointei mele…Ajugem iar la soare si in pulver, deasupra padurii de unde incepe distractia printre copaci…




Acum 2 ani pe aici am supravietuit, acum sper sa ma dau relaxata…2 ani e cale lunga, desi nu sunt multe ture la activ, poate am devenit mai curajoasa sau mai prietena cu schiurile si le pot struni mai bine. Oricum coboararea e chiar faina si toti concluzionam ca a fost si foarte scurta (ca orice lucru bun se termina repede), iar drumul pana la gondola, de dat la bete, a fost extrem de lung daca e sa il luam prin comparatie…
Ajungem la gondola pe noapte, noapte bine chiar, asa ca ne suim relaxati in masina si drumul pana la Bucuresti e liber.
Am lasat la urma sa povestesc despre iarna…Iarna aceea din povesti, iarna mult asteptata de cand ne-am urcat pe schiuri de tura, iarna cu zapada multa si proaspata, iarna cu nameti, cu troiene, cu coduri galbene care ii tin pe multi departe de munte. Iarna alba de pe dealuri pana in varf de munte, iarna luminoasa, iarna clara cu panorame pana hat departe, iarna cu soldati verzi imbracati in platose albe. Nu imi place iarna indecisa…imi place fie toamna senina, fie iarna hotarata…Imi place sa am mereu ce face la munte. Imi plac si zilele cand toarna fulgi din cer si in care stam acasa…atunci se creeaza premizele pentru ca stratul de zapada sa tina pana in primavara. Presimt ca iarna asta vom sta mult pe schiuri (altceva pana nu se aseaza zapada nici nu e de facut) si vom avea weekenduri pline.

Semimaraton Piatra Mare

Semimaratonul montan Piatra Mare, impreuna cu primele semne ale primaverii.

Initial pentru weekend-ul acesta aveam planuit concursul de ski de tura din Vladeasa, dar cum planurile pot fi facute si desfacute foarte usor, mike a hotarat sa ramana in sambata in Bucuresti cu ceva treaba, astfel incat am iesit doar sambata la o singura zi la concursul de ski de tura/trekking din Piatra Mare.

Plecam 3 din Bucuresti, impreuna cu Claudiu si Oana, care voiau sa faca si ei in Piatra Mare trecerea din Predeal spre Dambul Morii. Desi temperaturile din ultima saptamana au fost cel putin compromitatoare in ultima vreme, am zis sa iau totusi sa iau schiurile dupa mine ca nu se stie niciodata, pana la urma le-am carat degeaba pentru ca putina zapada care s-a asternut la munte saptamanile trecute s-a topit intr-un ritm incredibil. In Predeal zapada putina, la Dambul Morii aproape de loc astfel incat era cel putin evident ca nu prea ar fi de mers cu schiurile pe nicaieri.

La inscrieri ma intalnesc cu SiS-urile, Adi, Nusu si inca ceva cunoscuti, dar surpriza a fost cu intalnirea cu Mihai, care venise din Iasi impreuna cu fratele lui si cu inca un prieten pentru a vedea cum e experienta unui concurs de alergare montana. E uimitor cat de mica e lumea si cum ajungi sa te intalnesti in diferite locuri cu oameni cunoscuti fara a vorbi in prealabil cu ei de iesirea respectiva. Ne inscriem repede, oameni destul de putini, cam 35, majoritatea la alergat. La dambul morii era o atmosfera extrem de primaveratica, astfel incat ma hotarasc sa plec in tricou, cu o bluza de corp de backup in borseta.Dupa o scurta sedinta tehnica in care ni se prezinta traseul, urmeaza numaratoarea inversa in cor si startul.

Spre linia de start (foto Adi).

E o vorba ca ziua buna se cunoaste de dimineata, cam la fel e si la alergat, alergarea reusita se recunoaste din primul kilometru ca sa zic asa. Iar pentru mine primul kilometru a fost cam dezastruos, trecerea de la alegatul ca hamsterul pe banda la alegarea dezlanata prin zapada a fost destul de tura. Pana la urma reusesc sa-mi reglez cat de cat ritmul si alerg in spatele unui grup de 3 cu care ma potrivesc cat de cat ca ritm de inaintare. Drumul pana la Dambul Morii a trecut repede, dar a fost in semnal de alarma pentru mine ca ar trebui sa incerc mai multe alergari la deal in perioada urmatoare. De la 7 scari o luam pe traseul ocolit, moment in care incepe si urcarea mai abrupta pe care eu ma simt mai bine, si ca si la Maratonul Pietrei Craiului incep sa depasesc lume, asta pana cand ma departez de grupul din spatele meu si nu se vede urmatoarul concurent din fata. Moment in care pe mine cel putin ma prinde putin melancolia momentului si motoarasele parca nu mai trag asa cum ar trebui sa traga. Ajung la cabana la Piatra Mare cam cu 10 minute in spatele primului, si continui alegarea mea melancolica prin zapada de peste genunchi pe alocuri, zapada care te face sa alergi cel putin dezlanat.

Alergand spre 7 scari.

(foto Adi)

Trecuti de zona canionului.

De fapt cred ca daca ne-ar fi filmat cineva cum alergam prin zapada de pe langa Cabana acum ne-am fi prapadit de ras acum probabil. In cele din urma zapada parca devine mai tasata, iar alergarea devine din nou placuta. Chiar mi-a placut foarte mult portiunea asta, fiind zapada destul de multa care sa amortizeze socul puteai sa arunci picioarele inainte cu mai mult curaj decat de obicei, iar poteca era destul de larga si de bine conturata pentru a permite o viteza destul de mare. Aparent nu sufcient de mare pentru ca pe coborare m-au depasit 3 din cei 4 pe care ii depasisem la urcare, clar alt punct la care ar trebui sa mai avansez ar fi tehnica de coborare.

Au fost geniale pe coborare si incurajarile putinilor turisti care urcau pe drumul Familiar, si mai ales incurajarile fetitelor lui Mihai, unul dintre organizatorii maratonului de la Moeciu. Totusi pe ultima parte a traseului nu prea am motivatie sa trag tare, astfel incat mai sunt depasit pe ultima suta de metri de inca un baiat, terminand pana la urma pe locul 10 cu 1h45m, pentru 14km de alergat cu 980m diferenta de nivel la urcare si la coborare. Una peste alta a fost foarte faina alergarea in cadrul concursului si imi pare bine ca am participat, iar alergarea prin zapada, gheata si noroaie a avut si ea farmecul ei.

Mihai la sfarsitul primului concurs de alergat, muscand din medalie.

Speddy Gonzales?

Dupa concurs am mai stat cu oamenii din Iasi, vorbind despre planuri pentru vara ce urmeaza iar dupa-masa tinand cont ca mai aveam ceva timp de pierdut si ceva energie am mai bagat doua ture de alergat, una pana la Cabana Bunloc si inapoi si una pe niste coclauri dinspre 7 scari. La Bunloc am mai zabovit putin povestind cu cabanierul, iar la coborare am coborat pe o poteca nemarcata care merge pe o muchie in dreapta forestierului pe care e traseul normal. La fel coborarea dinspre 7 scari am facut-o pe muchia ce merge in stanga potecii marcate, pe unde dupa ceva balaureli am reusit sa gasesc un forestier parasit ce mergea pe muchie, pe care l-am pierdul la un moment dat explorand o alta poteca. In cele din urma am nimerit din nou in Drumul Familiar, intalnindu-i pe Oana si pe Claudiu la intersectie.

Forestierul ce urca spre cabana Bunloc.

Semne ale dezghetului pe sus.

Cabana Bunloc.

Un forestier cu iz de primavara.

Alergand printre copaci.

Geniala poteca pe aici.

Un filmulet funny facut tot cu sapuniera.

Mi-a placut foarte mult alergarea de dupa-masa si mai ales coborarea pe poteca nemarcata de la Bunloc fost superba. Clar pe viitor mi-ar place sa mai merg in ture de genul acesta, light, doar cu borseta cu chestii la tine, miscandu-te repede, explorand locuri prin care nu ai mai fost pana atunci. E ceva mai natural, dar e si ceva mai aventuros, mai ales cand mergi pe coclauri. Practic nu ai dupa tine Gore-Tex-uri, truse de prim ajutor, mancare sau apa multa sau alte accesorii care sa-ti faca viata mai usoara.

Duminica am fost plecat pe undeva inspre Valenii de munte cu ceva treaba, am sa pun cateva poze si din zona, din categoria pozelor ce se pot face cu o sapuniera.

Echilibru.

Franturi dintr-o alta lume.

La marginea padurii.

Intuneric si speranta.

Piatra Mare de toamna

Dupa o saptamana extrem de aglomerata la servici ziua de duminica a venit ca o binecuvantare, o zi ce se anunta cu vreme superba si ca una din ultimele zile in care coloritul toamnei avea sa fie la intensitate maxima.

Am strans din nou lumea de la mine de la servici, de data aceasta in formatie extinsa (s-au strans pana la urma 17 oameni fata de 12 cati au fost in urma cu doua saptamani in Ciucas). In rest aceasi adunatura colorata si neuniforma, asa cum ii cade bine unui grup voios ce merge la munte…

Traseul propus consta in urcatul la Cabana Piatra mare pe la 7 scari, dupa care continuare pana pe varf si coborarea pe la Tamina, o tura mai lunga si mai dificila decat cea din Ciucas dar in acelasi timp si ceva mai frumoasa in opinia mea. In schimb am cam balaurit-o la aspectul logistic al amplasarii masinilor, nu stiam exact daca se pot lasa masinile la Dambul Morii asa ca le-am lasat in DN, fiind astfel nevoiti sa marsaluim vre-o 500m pe DN, iar masina care aveam sa o folosim ca masina de recuperat celelalte masini am lasat-o la iesirea din amonte din Timisul de Sus, cea ce l-a fortat pe Lucian sa faca un mic mars fortat de 2-3 kilometri seara (cinste pentru asta Luciane)…

In rest lucrurile au mers relativ ok, oamenilor li s-a parut misto canionul si dificil urcusul de dinainte de Cabana Piatra Mare. Padurea arata genial in culorile toamnei, pacat ca culorile tin asa decat cateva weekenduri dar are si aceasta perisabilitate farmecul ei.

Drumul spre Canionul 7 Scari

Intre lumina si umbra.

Za forest.

In sir indian printr-o padure fermecata de razele soarelui.


Inaintand printre razele soarelui.

Pozari peste pozari.

Prin padura deasa de brad.

Bis.


La cabana am luat o bine meritata pauza, am mancat una alta (ciorba de la cabana e chiar ok). Vremea era superba, inspre podisul transilvaniei se vedeau nori rasfirati asezati sub nivelul la care ne gaseam noi. Am plecat pe la 14:45 de la Cabana, lumea era deja destul de obosita asa ca pe varf am ajuns la 15:45, cu multe pauze de facut poze in pozitii care de care mai ciudate (urcsul spre Piatra Mare chiar ofera destule locuri in care se pot face poze interesante).

La masa:)

Peisaj de piatra mare.

Moment de imprietenire cu magarusii.

Urmat de un moment de duiosie…

In spate Ciucasul..

Poza oficiale de grup.

Privind spre podisul Transilvaniei.

Salutand admiratorii?

Poze pe stanci care de care mai ciudate

Pe varf a urmat o alta pauza indelungata, era frumos, cald nu batea vantul deloc, o vreme cum rareori am prins in ultima vreme la munte. Inspre Bucegi se vedea o semi mare de nori, mai mult un fel de pacla ce se intindea si pre Crai, Iezer si Fagaras.

Meditativ.

Bucegiul.

Craiul, Iezerul si Fagarasul.

Ultimul moment de glorie al bocancilor.

Un om de zapada stingher in peisajul tomnatic.

Culorile toameni.

O luam usurel la vale, unii in ritm alergator, altii mai incet. Ne regrupam inainte de a intra in padure, dar de aici decalajele dintre oameni devin prea mari astfel incat atunci cand ajungem in forestier hotaram ca o parte sa o ia inainte pentru a recupera masinile, si raman in spate cu grupul celor care se miscau mai incet. Tot la coborare lui Silviu i s-a parut ca a auzit mormaituri in padure, fapt ce le-a grabit “putin” ritmul pana au ajuns in forestier.

Tot cand ajungem in forestier bocancii lui Alex cedeaza psihic astfel incat e necesara o reparatie ad-hoc cu leucoplast pentru a stabiliza talpa de galos. In mod uimitor leucoplastul a tinut pana jos, e uimitor cate lucruri poti repara temporar cu leucoplast/banda adeziva:).

De aici in ritm de melc pana in DN , la sfarsit chiar ne-a prins un pic noaptea dar una peste alta nu a fost nevoie de frontale.

Inainte de tura asta mai fusesem o singura data in Piatra Mare, exact pe acelasi traseu doar ca fara a urca pe varf. Una peste alta mi s-a parut mult mai fain acum, si mai ales din cauza vremii superbe si din cauza coloritul padurii.