Category Archives: Retezat

DSC_2897_01

Hike & Ride in Retezat, Stana din Rau si varful Papusa

Sunt ture care par cumva gandite pentru combinatia de bicicleta si drumetie, in locuri in care drumurile forestiere patrund adanc in munte si sunt descurajant de lungi pentru a fi luate la picior. In minte imi vin combinatiile de ture care merg facute in Fagarasul sudic cu Moldoveanu si Lespezi sau in Iezer dar si Retezatul are cel putin doua forestiere care se preteaza foarte bine la asa ceva, cel care urca spre Stana din Rau si cel care urca spre Poiana Pelegii.

In schimb pot spune ca nu am sa inteleg pasiunea oamenilor de ajunge pe varfuri de pe care nu ai o coborare cat de cat acceptabila pe bicicleta, cu ar fi urcusul pe Moldoveanu si cam orice push sau carry bike mi se pare ca trebuie sa fie cumva legat de promisiunea unei coborari faine. Decat sa impingi bicicleta la vale sau sa o cari in spate mai bine o lasi legata de un stalp si pornesti mai departe pe picioare.

In Retezat nu am ajuns deloc in ultimii ani, de Bucuresti parea cumva mereu prea departe pentru un weekend si cumva impresia s-a pastrat si in momentul in care ne-am mutat la Brasov. Si totusi marea diferenta e ca din Brasov pana in Retezat nu ai de trecut muntii iar cei 120 de kilometri de autostrada dintre Sibiu si Deva scurteaza considerabil timpul petrecut pe drum, chiar daca distanta nu e cu mult mai mica.

Asa ca dupa jumatatea de zi petrecuta explorand o bucatica din muntii Sureanu vine momentul sa ne mutam la sud, si dupa o noapte petrecuta langa lanul de papusoi sa incepem ziua luandu-ne la harta cu forestierul de 25 de kilometri care urca spre Stana din Rau. E un coltisor din Retezat din care am ajuns doar tangential acum 11 ani de zile, coltisor ce sunt sigur ca e cu siguranta mai pustiu si mult mai putin frecventat decat Bucura, Pietrele si Poiana Pelegii.

E probabil si una din zonele cele mai verticale din Retezat dupa cum descoperim atunci cand biruim forestierul si Papusa Mica invaluita de nori ridicandu-se semet inaintea noastra. Cam 1000 de metri de urcat in putin kilometri ce incep cu un urcus cat se poate de abrupt si de frumos catre taul Tapului. Biciclete au ramas la loc sigur, la refugiul salvamont din Stana din Rau iar in timp ce urcam ne dam seama ca astazi avem muntele doar pentru noi, cu un singur suflet intalnit pe parcusul intregii zile, si acesta in vreme ce invartea pedalele pe forestier.

Portile inchise separa in doua norii ce fierb deasupra caldarilor nordice de seninul curat de toamna ce se intinde peste muchia Vacarea-Custura. Si in mod suprinzator desi e racoare vantul nu adie de loc iar atunci cand te odihnesti la soare ai putea spune ca e chiar cald. Si e atat de liniste si de frumos. Iar in timp ce prind si o farama de spectru Brocken in vreme ce urc spre Papusa imi dau seama cat de norocosi suntem pentru ca putem fi in aceste momente aici. Si sper din toata inima sa nu pierd niciodata capacitatea de a vedea frumosul in astfel de momente.

Inserarea ne face pana la urma sa parasim varful si sa pornim la vale desi suntem deja consolati ca o sa ne prinda noaptea la coborare si ca vom ajunge complet inghetati inapoi la masina. Asa ca ne apucam sa coboram cei 1000 de metri urcati pana aici prin saua Custuri incheind astfel una din cele mai frumoase drumetii de o jumatate de zi de Retezat. Iar dupa ce recuperam bicicletele de la Stana din Rau si dupa ce ne infofolim cu toate hainele pe care le avem la noi gonim la vale pe biciclete intrecandu-ne cu noaptea. Si chiar daca pe ultimii kilometrii noaptea castiga odata ajunsi la masina reusim sa ne incalzim in vreme ce mutam din nou tabara de baza, de data aceasta pentru o tura in muntii Vulcan.

Track si date aici: https://www.strava.com/activities/1207476963

Infofoliti la plecarea de dimineata. Turele de toamna din pacate vin la pachet cu dimineti extrem de racoroase si cu seri pe masura.

Infofoliti la plecarea de dimineata. Turele de toamna din pacate vin la pachet cu dimineti extrem de racoroase si cu seri pe masura.

Primele semne ale toamnei.

Primele semne ale toamnei.

Aproape de sfarsitul forestierului, cu Papusa  Mica si saua Custuri invalutie in nori in departare.

Aproape de sfarsitul forestierului, cu Papusa Mica si saua Custuri invalutie in nori in departare.

DSC_2849.jpg

In cautarea unui loc propice de abandonat bicicletele.

In cautarea unui loc propice de abandonat bicicletele.

Refugiul de la Stana din Rau, nou, intr-un loc absolut superb si in acelasi timp numai bune pentru adapostirea temporara a bcicletelor.

Refugiul de la Stana din Rau, nou, intr-un loc absolut superb si in acelasi timp numai bune pentru adapostirea temporara a bcicletelor.

Retezatul Vertical pe traseul care urca spre Taul Tapului.

Retezatul Vertical pe traseul care urca spre Taul Tapului.

Taul Tapului si mica insulita are il caracterizeaza.

Taul Tapului si mica insulita are il caracterizeaza.

Inca putin si iesim in creasta.

Inca putin si iesim in creasta.

Pasi la inaltime.

Pasi la inaltime.

Paza de masa de pevarf

Paza de masa de pevarf

Liniste si pace.

Liniste si pace.

Pauza de masa la inaltime.

Pauza de masa la inaltime.

Muchii si munti, si un cadru ce sunt tare curios cum arata si iarna.

Muchii si munti, si un cadru ce sunt tare curios cum arata si iarna.

Ultimele raze de soare.

Ultimele raze de soare.

Retezatul mic

RTR – Descoperind Retezatul Mic

Jurnalul Claudiei poate fi gasit aici.
Jurnalul Mihaelei aici.
Un pic mai multe poze aici.

Un RT pe care trebuia sa-l scriu de ceva vreme si pe care am tot amanat sa-l scriu, poate pentru ca va fi unul din ultimele jurnale de la munte de la noi din urmatoarele 2-3 luni. Poate si pentru ca e un jurnal pentur un ultim weekend aproape perfect petrecut prin muntii nostrii. Lunile care urmeaza ne vor prinde alergand si inotand prin papusoiul de pe langa Berlin, invatand germana si explorand padurile si lacurile din zona.

Cu cateva saptamani inainte de RTR am stat un pic in dubiu daca sa ma inscriu la Ironman-ul de la Oradea, fara nici un fel de antrenament, la proba de ironman. Ar fi fost probabil o experienta interesanta, si chiar sunt curios daca as fi fost in stare sa-l termin in timpul limita, dar pana la urma dintre RTR si Oradea a castigat RTR-ul, pentru ca era la munte, mai ales intr-un munte prin care nu am mai fost niciodata pana acum, si pentru ca la el urmau sa ia parte o groaza de prieteni si de cunoscuti.

Astfel incat plecam din nou de vineri seara din Bucuresti, cu cu masina plina de viata si de prieteni, si conducem 400 de kilometri pana la poalele Retezatului Mic. Ajungem pe la la 12 noaptea, si avem parte de o noapte racoarasa, contrastand destul de puternic cu caldura din ultimele zile din Bucurestiul incins. Ce e diferit de data aceasta fata de alte concursuri e ca exista si o categorie speciala pe echipe, cumulandu-se timpii individuali a patru membri din echipa pentru inca un clasament, astfel incat am incercat pe ultima suta de metri sa gasesc oameni interesati, incropind vineri o noua varianta a picioarelor zburatoare, eu, dani, Mihaela Puiu si Alex Fodor.

Picioare Zburatoare.

Dimineata, inainte de concurs descperim si cat de fain e locul in care e zona de start/sosire si in care sunt si taberele de corturi, In rest nu prea decat pentru ridicarea kitului pentru concurs si pentru pregatirile obisnuite pentru concurs, de genul alegerea tricoului potrivit, pregatirea borsetei, bandajarea zonelor cu probleme si alte indeletniciri obisnuite. Cred ca dintre toate concursurile la care am fost pana acum a fost si concursul in care zona de start/sosire era si cel mai aproape de zona in care aveam corturile, iar atmosfera si la start si dupa concurs a fost cam cea mai intima. Rivalizeaza poate 7500-le, care are si el parte de aceasi atmosfera intima cu timp suficient pentru socializare.

De inscris totusi nu s-a inscris foarte multa lume, in total fiind 120 de oameni pe lista inainte de inceperea concursului. O cauza a fost probabil si faptul ca locul de desfasurare a fost departe de cam de oricine, si in afara de cei erau din Petrosani/Valea Jiului, majoritatea cred ca au avut de condus cel putin 4 ore pana aici. Pe de alta parte era in acelasi timp destul de clar ca daca ai condus pana aici nu prea te grabesti nicaieri, si ca ai un weekend de petrecut in zona.

Dar revenind la concurs, cum stiam dinainte de el ca avea sa fie ultimul din urmatoarea perioada, am inceput binenteles sa-mi fac scenarii peste scenarii in minte, despre cat de bine o sa trag si despre cum o sa ajung din nou la linia de sosire stors de ultima picatura de energie, dand totul la un ultim concurs. Totusi glezna data peste cap cu o saptamana inainte la Hit The Top nu prea era in plan, astfel incat la linia de start eram cam curios sa vad cum o sa mearga pana la urma.

Startul vine pana la urma destul de repede, si tasnim pe primii 2-3 kilometri care sunt plati sau chiar intr-o usoara coborare. Si de data aceasta am plutonul meu cu care sa ma intrec, Zavlog, Suca, Tale, Luci, Alin, oameni cu m-am tot intrecut si sper sa ma mai tot intrec si de acum incolo. Pe asfalt merg chiar bine, si incep urcarea in paralel cu Luci si cu un tip care e imbracat de parca ar fi venit din Beretele Verzi. Totusi ma simt chiar bine pe urcare, si incerc sa profit de betele lui Dani pe care le-am luat de data aceasta dupa mine. Stiu ca sigur o sa fie utile mai incolo, avand in vedere profilul destul de accidentat al traseului. Totusi fata de anul trecut parca merg din nou mai bine pe urcare, si si de data aceasta ii depasesc pe Adi Iordache, pe Luci si pe tipul din Beretele Verzi la urcare, dupa care neavand dupa care in momentul in care traseul iese din padure ritmul mai scade. Uitandu-ma la ceas si la puls imi dau seamna ca ritmul nu se compara cu cel de la Hit the top, dar totusi ziua e atat de frumoasa incat chiar nu conteaza.

Iar muntele si traseul sunt de-a dreptul superbe, si raman masca in momentul in care iesim din padure si incepe sa urcam abrupt pe un un picior aproape complet acoperit de flori galbene, sub cerul extrem de albastru al diminetii. Lumina ar fi numai buna de cateva poze, dar dslr-ul e la masina, asa ca fara sa-mi para rau culeg imaginile in minte, si urc cu spor impingand in bete. Bucata asta cred a mi-a placut cel mai mult din tot maratonul, si ceva a facut din nou click pe culmea ce urca spre Piule. Nu stiu exact de ce, in general imi plac mult mai mult coborarile si potecile pe care poti sa zbori, dar de data aceasta totul arata prea frumos pentru a nu fi complet entuziasmat de moment.

Il ajung din urma pe Alin si pe inca un baiat inainte de a incepe bucatica de creasta, denivelata si accidentanta dar pe unde incerc sa duc trena cautand traseul. Pana la urma ma descurc destul de ok, in schimb ritmul se mai domoleste pe de o parte din cauza cautarii traseului, pe de alta parte si din cauza ca in anumite locuri chiar nu prea iti venea sa accelerezi sau sa mergi repede.

Dupa Piule incepe si coborarea, destul de abrupta si nu foarte bine marcata la inceput, astfel incat la un moment dat avem un moment de ezitare si o luam pe un picior gresit, dar vazand oamenii care erau in Saua Scorota o dregem cumva luand-o pe o curba de nivel. Incep sa-mi dau seama cu ocazia coborarii ca gleza nu e nici pe departe recuperate, astfel incat o las ceva mai moale, iar Luci care venea puternic din spate trece pe langa mine ca acceleratul. Pe aici nu ma ajuta nici incaltamintea usoara care nu prea amortizeaza nimic, iar pe stancile de acolo parca ar fi mers un pic de amortizare.

Coborarea din sa e si ea destul de abrupta in prima parte, asa ca mai cu grija, mai cu tupeu se scurge si coborarea spre cabana Buta. Pe ma intalnesc si cu un cioban cu oile care era cam in poteca in momentul respectiv, pana la urma reusesc sa trec si revin la acelasi ritm singuratic, pe curba de nivel ce mergea spre Buta.

De foarte multe ori mi se pare ca ajuta foarte mult sa alergi cu cineva care sa fie de acelasi nivel, altfel in foarte multe situatii esti tentat sa o lasi mai moale si sa lancezesti. Daca alergi cu inca cineva sansele ca momentele in care iti vine sa o lasi mai moale sa vina simultan sunt mult mai mici.

Ajung in cele din urma si la Buta si la punctul de alimentare, de unde iau apa si ceva cola, cola care nu merge prea bine de data aceasta. Din spate se apropie Alin, si amandoi castigam ceva teren fata de Luci pe prima portiune abrupta a urcusului spre Custura. Mi se pare incredibil ca amandoi merg fara bete cam cu aceasi viteza pe care o am eu cu bete, si nu prea reusesc sa ma apropii prea mult de Luci, astfel incat pe Custura ajungem in aceasi formatie, Luci, urmat de Alin dupa care trec si eu. Apropo de chestia asta cinste Oanei si celorlalti membri CPNT care au dus 6 bidoane de apa de 5 litri pana sus pe Custura, apa de acolo a fost cel putin binevenita….

Luci, relaxat inainte de ultima intrare in padure.

La vale binenteles a Luci se duce ca din pusca, dar prima portiune abrupta nu pot sa zic ca-mi displace nici mie, mai ales pentru ca pot sa ma ajut de bete in portiunile mai abrupte la coborare. Si aproape de sfarsitul coborarii, tocmai cand eram foarte multumit ca glezna s-a comportat totusi destul de bine pana acum, reusesc sa calc din nou stramb si sa-mi fortez din nou glezna problematica. Din nou durere si ganduri despre cum o sa ma tarasc mergand pana la linia de sosire, dar la fel ca si la Hit The Top, fiind incalzita incepe sa-si revina si sa pot alerga totusi cat de cat. Fix dupa sucirea gleznei ma intalnesc si cu Mike, care urcase impreuna cu Elena si era pe pozititii pentru incurajari, pentru facut poze si pentru dat apa la concurenti. Nu prea am chef de nici unele, asa ca ii dau in continuare la vale prin poiana plina de frunzele mari ce se instaleaza pe locul fostelor stane. Siguranta pe glezna stanga nu prea mai am, cam doare la fiecar pas astfel incat o las mai moale asteptandu-ma ca Alin sa ma depaseasca in orice moment. Imi place totusi portinea de padure de pana in forestier.

Alergand printre flori.

Dubla 2.

Dubla 3.

In schimb cand ajung la punctul de control din forestier si ii aud pe voluntari de acolo ca mai sunt inca 5 kilometri moralul se cam prabuseste. Ma asteptam sa fiu depasit de o groaza de lume pe portiunea asta, Alin, Mihai, Alex, si tot ma miram ca nu mai apare odata Alin din spate. Incerc sa merg mai pe mijlocul forestierului, incercand sa mai scutesc glezna obosita, si merge cat de cat. In cele din urma vine si Alin, care ma depaseste pe o scurta portiune de urcare dinaintea ultimei coborari. Reusesc sa ratacesc putin si traseul, neobservand o scurtatura marcata prin padure, pana la urma am noroc si vine cineva cu atv-ul care ma lamureste care e directia in care ar trebui sa o iau. Urmeaza o ultima bucata prin poieni pline de flori galbene, si o ultima coborare abrupta spre Buta, un ultim sprint de final si trecerea liniei de sosire dupa 4h si 12 minute. Daca se putea mai bine, cu siguranta, daca sunt totusi multumit de cum am mers, de asemenea. Si de asemenea foarte multumit si de cum au mers Alex, care a ajuns la cateva minute dupa mine, si de Dani si de Mihaela, cu care am reusit sa urcam pana pe treapta a doua a podiumului (dupa echipa formata din locurile 1,2,4 + Geta).

La final.

Mi-a placut mult concursul, mi-a placut si ca a fost destul de tehnic, mi-a placut ca au fost foarte multi voluntari pe traseu, mi-a placut mai ales atmosfera de dupa concurs de la complex. A doua zi, cu glezna cam in pioneze am mai facut o plimbare la scurtuta pana pe Piatra Iorgovanului, in formatia combinata dintre CPNT, Hoinari si noi, plimbare in care am avut parte si de cas de la stana, si de aceasi perspectiva asupra Retezatului ca si la concurs, fara graba de la concurs. Lumina totusi a fost mai misto in ziua concursului, dar imaginile de atunci raman si ele in minte…

Podiumul extins al concursului, cu 20% din concurenti.

La sedinta fota de dupa concurs si dupa premiere.

A doua zi, spre Piatra Iorgovanului.

Cu Retezatul in departare.

Privind spre Mehedinti.

2 Mihaele.

Moment mai intim pe varf.

Balan de veghe.

Si sunt convins ca toate o sa-mi lipseasca foarte mult, dar imi pare bine ca am avut parte de o primavara-vara plina munte, cat sa ne ajunga pentur urmatoarele luni. Astfel incat temporar postarile pe blog o sa devina ceva mai sporadice, dar sper sa mai povestesc din amintiri cateva din turele la munte de dinainte de 2008. Pana atunci ceva impresii despre unul din orasele din Europa cu cel mai mare standard de viata o sa mai pun pe blog-ul geaman, cel cu lucruri ce nu au legatura cu muntele.

Retezat

Strecurandu-ne printre picaturi, in Retezat

Din nou de la mike, varianta completa a jurnalului din Retezat:

Retezatul-mon amour
Ne chema muntele, ne chemau departarile, ne chema racoarea, ne chema natura cu fetele ei schimbatoare, minut dupa minut. Si ne gonea orasul. Ne gonea culoarea gri, ne gonea oboseala de la serviciu, ne goneau problemele aferente si zilele prea scurte sa le rezolvam. Ne gonea orasul incins de canicula si vroiam sa punem intre noi si toate acestea distanta, departarea…

Astfel miercuri seara, pe ultima suta de metri ne hotaram sa sfidam prognoza cu ploile de vara aferente si sa lasam distanta sa ne redea gustul de oameni liberi. Si ne asternem pe sosea, sa punem kilometrii intre noi si oras. Conducem ore intregi, trecem de localitati mari si mici, de asfalt, de drumuri pavate cu dale de beton, de ultimile sate, de ultimile urme de antropizare si doar ochii care se inchid ne dau de veste ca e de ajuns…este momentul sa ne oprim. Nu mai e nici tipenie de om, suntem departe, hat departe, in linistea noptii, pe un drum forestier udat de ploi, cu mirosul de padure umeda, pamant jilav de dupa ploaie si zgomot de parau. Este momentul sa punem cortul si sa ne bucuram de racoare, de un somn linistit, de o trezire tarzie, fara sa fim goniti prea devreme din asternuturi.

Joi-5 august
Dupa o trezire tarzie, parcurgem si restul de drum spre Rotunda si apoi spre Poiana Pelegii. Aici multa lume care cobora gonita de prognoza si de ploile din ziua anterioare. Noi insa urcam hotarati nu pentru ca stiam noi ceva incantatii de vreme buna, ci pentru ca speranta moare ultima si pentru ca eram deja oarecum consolati cu ploile de vara aferente. Desi urcusul pana la Bucura este incomparabil mai scurt fata de cel din Carnic totusi faptul ca nu am mai urcat demult cu bagaje grele in spate nu ne prea lasa sa ne bucuram…plus ca pe ultima suta de metrii suntem alergati de ceva picaturi si incercam sa tragem tare sa punem cortul pana sa vina ploaia.
/10_08_retezat/img_6963.jpg

Spre suprinderea noastra nu era chiar pustiu la Bucura-deci mai erau viteji nesperiati de ploaie, insa toti cei care au coborat au lasat in urma lor ceva cazemate goale din care putem alege.
Ne gasim una usor in panta si cu iarba (lucru rar caci mai toate sunt doar cu un pamant mocirlos dedesupt) si ne instalam acolo cuibul.

Apoi normal…incepe sa ploua, torential, in rafale, cu personalitate….numai bine sa te bucuri ca esti la adapost. Ploaia aduce cu ea si somn, caci racoarea de aici si zgomotul stropilor ce se pravalesc din nori si ricoseaza pe supratenta sunt meniti sa ne alunge caldura si canicula din cap si sa ne faca sa ne bucuram de noul mediu de viata. Astfel dupa un somn de frumusete de vreo 2 ore, ne trezim caci zgomotul de fond al ploii incetase si indraznim sa sfidam vremea si sa pornim la o scurta plimbare.
Nu mai e foarte mult timp din zi asa ca alegem sa dam o tura pana pe Peleaga. Plecam cu ploaia pe urme, ne prind din urma cativa stropi si ne adapostim sub un bolovan ivit providential in cale. Totusi determinarea noastra a dat roade pana la urma caci timid s-a ivit si soarele si ne-a insotit cu placere pe poteca, prin iarba verde, peste cursul izvoarelor, pe urmele mlastinoase. Insa fara putere ne-a parasit inainte de urcusul final si a ramas jos in caldare lasandu-ne prada norilor care pe masura ce castigam altitudine deveneau din ce in ce mai compacti, mai reci, mai umezi.


Urcam repede dar nu simteam nici oboseala si nici transpiratia caci toate erau alungate de un vant hotarat caruia ii faceam cu greu fata. Insa vantul acesta e cu 2 fete…poate sa aduca cu el atat nori, ploaie, furtuna cat si vremea buna. Cu puterea lui, aduna si risipeste nori, ii ciocneste sau ii imprastie, cheama sau alunga ploaia…nici nu stii cum sa te comporti cu el si din pacate nici nu prea poti sa negociezi cu el.


Insa pe neasteptate, poate pentru a ne rasplati efortul de a pleca din cort, ajunsi pe Peleaga imprastie cu 2 rafale toti norii. Si varfuri varfulete, pline de grohotis si lespezi gri, cu picioarele adanc infipte in pajisti verzi, cu vai cu lacuri mici ce le despart ne scoate la lumina. Intr-o partea Papusa, Coltii Pelegii, Vf Custura, Taul Pelegii, Valea Rea sunt unite de un curcubeu imens. Cel mai mare curcubeu pe care l-am vazut. Trasat parca dintr-o parte in alta a intregului masiv, imens de lung, de lat, de inalt, imbratisand muntele si sprijinind cerul. Soarele sclipeste fara putere sa incalzeasca, norii alearga fasii fasii pe deasupra noastra si se misca in plafon compact sub noi si pentru 5 minute zarile s-au deschis. Ne admiram aura, asa cum stam impreuna pe varf, mare si intensa si cortina se trage, norii se compacteaza, aura dispare, curcubeul este ascuns, soarele coboara si el…

/10_08_retezat/img_6870.jpg
/10_08_retezat/img_6874.jpg

Este si timpul nostru sa pornim la vale. S-a facut frig si e momentul sa coboram spre Curmatura Bucurei. Tinem poteca frumoasa si in goana picioarelor depanam amintiri dintr-o iarna in care am facut acelasi traseu intr-o zi intreaga… In Curmatura Bucurei ne alearga ploaia…asta o sa fie laitmotivul turei…nu am coborat niciodata din Curmatura fara sa avem ploaia pe urme. Astfel pornim amandoi glont la vale (fiecare insa in stilul sau). Pe Radu l-a oprit insa din drum un bolovan pe care l-a tot stresat pe fiecare parte imaginand tot felul de linii de boulder. Iar pe mine nu m-a oprit nimic . Alergam pe poteca lata, prin iarba, pe pamant, sarind printre pietre, pe un plat neasteptat, simtindu-ma la fel de libera ca pustiul cocotat pe o piatra ce privea cu atata nesat in jur si cu atata intelegere de adult. Asa cum statea acolo, grav, cu privirea roata, parea un voievod ce isi privea cu mandrie tinutul, imparatia, imperiul.El era regele locului si pe toate parea ca le cunoaste in cel mai mic detaliu…si le intelege si le accepta prin marinimia sa. Era liber sa se plimbe prin regat si totusi mereu grijuliu la tot ceea ce misca in jur. Ma gandeam cat de liber se poate simti un copil si cat de fericit poate sa fie in momentul in care se gaseste intr-un asemenea spatiu. Ce fantasme si ce povesti epice poate sa faureasca imaginatia lui… Si atunci alergand ma simteam parca mai aproape de copilarie.

Creasta 25 octombrie.-vineri 6 august
/10_08_retezat/bucura-500.jpg
traseul 7 e traseul nostru

Ziua de azi e destinata cataratului.Avem niste socoteli mai vechi de incheiat in Peretele Bucurei, socoteli vechi de 2ani de zile (de 2 ani nu am mai fost in Retezat si ultima data cand am fost ne-a prins ploaia in perete in a doua regrupare si ne-am dat urgent jos). Acum, din nou pe o vreme indoielnica, ne incercam norocul. Ne spetim din greu pana la baza peretelui si ne pregatim pentru o ascensiune frumoasa si placuta. Fata de peretii compacti in care ne-am catarat in ultimii 2 ani, dezordinea de forme, stanci, lespezi care alcatuiesc cele 2 creste paralele din Peretele Bucurei (25 octombrie si Creasta Vulturilor) par atat de relaxante.

Si asa si este, lungimile se scurg una dupa alta, placute si usurele. Prize se gasesc “pe toate drumurile”, stanca este uscata si papucii au aderenta, facandu-ne sa ne cataram de placere. Insa iulzia mea cum ca as putea da cap traseul asta s-a spulberat prin lungimea 4 (noi am dat lungimi mai intinse decat in schita) cand pasul traseului nu a iesit deloc natural si recunosc ca acolo mi-ar fi fost frica in postura de cap de coarda. Totusi, odata acel hop trecut, socotelile s-au simplificat si am ajuns sa mergem grabit pe creasta, printre ierburi si lespezi dezordonate pana aproape de vf Bucura II. Totusi pentru mine a fost o mare placere acel traseu,leger si placut, fara ca la sfarsit sa imi ofere o imensa satisfactie dar totusi atat de relaxant in verticala. Atunci cataram de placere si numarul lungimilor nu imi mai parea deloc mare, interminabil, infricosator…
/10_08_retezat/img_6941.jpg
/10_08_retezat/img_6943.jpg
Ajunsi aproape de varf ne acordam un ragaz de 20 de minute ca sa stam tolaniti printre florile mici analizand cu ochii norii.
/10_08_retezat/img_6946.jpg
Asteptam ploaia de pranz insa speram sa nu se grabeasca. Poteca era langa noi asa ca ne puteam permite sa stam acolo,intinsi, feriti de vant, cu toata Valea Pietrele la picioare, cu Retezatul aproape, visand, cine stie la ce, poate la o iarna superba in care sa coboram cu schiurile la vale, poate la o ascensiune de iarna in peretele Bucurei…cine mai stie la ce visam. Sau poate doar savuram clipa…
Drumul de intoarcere s-a aflat iar sub spectrul ploii insa din nou aceasta a avut rabdare cu noi sa ajungem la adapostul cortului…Este pranzul si se dezlantuie potopul…Ploaia trage la somn asa ca nu ne gandim prea mult si fructificam oportunitatea. Somnul merge foarte bine cu ploaia si ne trezim odata ce norii incep sa se imprastie. Cum nu mai e foarte mult timp facem o mica plimbare spre Saua Judele.

Imi revin in minte amintiri din prima tura in Retezat, cand am descoperit acest munte superb intr-o toamna fara griji, cand umblam cu atat dragoste pe lume, mancam pamantul si distanta in 2 fara sa ne pese de curgerea timpului…era vacanta si nimeni nu ne grabea spre casa. Eram liberi sa stam cat doream si doar mancarea ce se termina ne trimitea la vale. Atunci am ramas cu acest colt de rai in suflet, lac dupa lac, bijuterie dupa bijuterie, se dezvaluie drumetului obosit. Mai ales cei care urca dinspre Bucura, au parca supriza dupa supriza. Treapta cu treapta, ochii gasesc un lac mai frumos, mai clar, mai albastru, mai ascuns si tot asa. In jur e liniste la ora asta tarzie. Nu se mai da nimeni dus de la corturi si astfel putinii temerari care urca printre zdrentele de nori cenusii au parte de un univers propriu. Inainte de taul Agatat ne schimbam punctul de interes si cotim spre Taul Portii. Un scurt prag desparte aceste 2 lacuri dar parca sunt 2 lumi. De la peisajul aspru si dur, plin de lespezi monocrome, lunatic parca, nimerim intr-o lume verde, pe un covor minunat. Lacul este cuprins de ceata si doar primii metri se vad astfel incat creeaza senzatia unui infinit. Fara sfarsit, pare un fiord impietrit din nord care duce departe, in zari, in ocean. Este interesant cum un spatiu finit si bine delimitat poate sa ne lase o asemenea impresie. Profitam de poteca lina pana la lacul Bucura, alergam pe pamantul moale, ne imbatam cu verdeata de pretutindeni si ne scriem reteta pentu fericire.

Tentativa Coltii Pelegei-Muchia Mare- sambata 7 august
Astazi aveam planificat un traseu care ne-a aprins imaginatia din prima clipa cand l-am zarit prin ceturi si neguri, acum ani buni, la prima vizita in Retezat-Muchia Mare. Am trecut de multe ori pe langa ea, dar nu ne-am simtit pregatiti sa o abordam. Totusi acum, cu un bagaj mai bogat de cunostinte, stiind sa folosim asigurari mobile, cu experienta traseelor mai lungi, profilul ei superb profilat pe cerul albastru ne aprindea imaginatia si am plecat inca de acasa cu gandul sa intram in traseu.
Ne facusem cu o zi inainte incalzirea pe Creasta 25 octombrie, iar acum nu puteam decat sa speram la vreme buna.

/10_08_retezat/peleaga.jpg
/10_08_retezat/valearea.jpg
Urcam din nou pe Peleaga si apoi coboram pana aproape de Saua Pelegii pe marcaj, dupa care prindem o poteca firava si pe la baza peretilor inaintam spre traseul nostru.
Una peste alta apropierea este lunga, undeva pe la 2 ore-2 ore si ceva de la Bucura. In schimb traseul arata excelent. Imi aduce aminte de crestele din Alpi, imi aduce aminte de Punta Innominata, insa fara sa imi starneasca deloc repulsie. /10_08_retezat/img_6979.jpg
Mi se pare extraordinara silueta jandarmilor, asa cum se inlantuiau unul dupa altul, din ce in ce mai impunatori, mai atragatori, sfidand verticalul, inaltandu-se spre cer –niste imense sageti de granit. Este pur si simplu un traseu atragator prin linia lui, prin alura lui, expus si aerian.Si cu izul acela de aventura inerent traseelor din Retezat. Conform schitei traseul era lung de vreo 10-11 lungimi, insa avand ca avantaj un teren usor si corzi de 60 de m reusim sa legam din prima vreo 3 lungimi pana cand ajungem la prima lungime mai serioasa…

Aici ne-am strofocat ceva, nu gluma. Si faptul ca nici lui Radu nu ii iesea deloc pasul nu prea imi dadea motive de liniste. Am stat acolo, fiecare la locul lui eu un regrupare-Radu in perete cam 1 h. Timp in care in pauzele de reculegere aveam timp sa urmarim intregul flux de oameni, inspre si dinspre Peleaga.
/10_08_retezat/img_6986.jpg
Ne-am chinuit amandoi cu propriile noastre limitari, unele de natura psihica atunci cand pur si simplu nu iti vine sa faci un anumit pas, altele de natura fizica. Am lasat la o parte orgoliul de rotpunkt si am incercat pur si simplu sa urcam. In fond fiecare pas greu, fiecare moment in care stateam neajutorata in coarda, pe un perete surplombat, fiecare moment cand credeam ca nu pot, si nu stiam cine m-a pus sa ma cocot acolo, poate nu au schimbat prea mult la tehnica dar in mod cert au schimbat ceva in mine, in modul in care privesc catararea, de modul in care ma privesc.

Urmeaza cateva pasaje foarte estetice, in traverseu si nu pot decat sa imi imaginez cum se vedea totul din poteca…2 siluete suspendate undeva intre cer si pamant, pe niste prize invizibile, sfidand parca gravitatia, sfidand legile firii. Pacat ca reprezentatia este stricata de o grindina hotarata care ne tintuieste in regrupare, fara vre-un loc in care sa ne pitim…stam cuminti pe platforma pe care am regrupat, simtind picaturile cum se impregneaza in haine, in espadrile si bucurandu-ne ca macar capul a ramas uscat sub casca. Chiar daca nu e ceva de durata, inventarul suna cam asa…uzi, cu corzile ude si cu o fisura pe care continua traseul si care nu da semne ca s-ar usca prea repede.
Mai stam noi o leaca sa vina soarele si la noi si hotaram sa batem retragerea.

/10_08_retezat/img_6991.jpg
recuperam corzile

Din fericire traseul iti permite retragerea cam din orice punct daca lucrezi cu 2 semicorzi de 60 m caci se poate lega un rapel lung pana pe un valcel bun de urmat si in jos spre baza traseului dau si in sus spre poteca marcata cu BR ce urca pe Peleaga. Decidem sa il urmam in sus si desi e foarte “darapanat” si totul se surpa in jur, ne-am dat seama cam tarziu, cand nu prea mai era cale de intoarcere.

Este ora 1 sau 2 si respectand ritualul iar grabim pasii caci timpul ploii de la pranz se apropie. /10_08_retezat/img_6997.jpg
Nu prea am spor la mers si ma lupt cu o slabiciune si o apatie generala pe care nu o vindec decat cu un somn scuturat de frisoane in sacul de dormit. Intre timp a plouat, s-a luminat, Radu a plecat la alergat, s-a inserat, s-a intors cu laptic si eu am picotat pana cand noaptea mi-a consfintit somnul binefacator.
/10_08_retezat/img_7035.jpg
Apusul de pe vf Retezat-suprins de Radu in tura de alergat
Duminica 8 august-e ultima zi din scurtul nostru concediu si cum avem si de coborat de la Bucura si de ajuns in Bucuresti nu prea mai avem timp de un traseu de catarat (ne gandeam la o reeditare a Crestei Vulturilor). Asa ca Radu trage de mine si sa scoate din sac la o plimbare spre Zanoaga.
/10_08_retezat/harta__muntii_retezat_1-50_000_-_dimap__2000_.jpg
Si bine a facut caci parca pentru a face si mai grea despartirea vremea era minunata.Ceturile si frigul de dimineata sunt inlocuite repede de soare. Norii se sparg, se imprastie si Retezatul scanteiaza parca in jurul nostru.
/10_08_retezat/dsc_3336.jpg
Lacurile sclipesc vesele, iarba proaspata coloreaza conturul acestora in smarald si lespezile albe ce pastreaza zapada pana tarziu in primavara si-au gasit locul in peisaj. Undeva pe o coasta o silueta de capra neagra, in alta parte ascunse de priviri isi fac auzita prezenta marmotele. E un inceput frumos de dimineata pentru toata lumea. SI cum pur si simplu este prea dimineata, poteca este pustie, suntem singuri si urcam iarasi spre Saua Judele.
/10_08_retezat/dsc_3339.jpg
Spre saua Judele
/10_08_retezat/dsc_3396.jpg
In Sa
/10_08_retezat/dsc_3372.jpg
poteca spre zanoaga
Nu e deloc usoara poteca asta dar fiecare pas este rasplatit cu priviri din ce in ce mai frumoase, stropii de sudoare s-au strans toti parca in lacurile acestea frumoase, cu nume de fete, in care ca intr-o oglinda se reflecta norii.
/10_08_retezat/dsc_3421.jpg
Sunt peste tot nori albi si frumosi, nori de vreme buna, saltele imense de puf in care iti vine sa te scufunzi. Ai vrea ca poteca orizontala pe care mergi sa nu duca nici in jnepeni, nici la un nou urcus…ci intr-un nor- o trasura alba si pufoasa cu care sa hoinaresc in voie. Ne oprim undeva deasupra lacului caci nu tinta conta ci calatoria.
/10_08_retezat/dsc_3424.jpg
Lacul Zanoaga totusi

Lacul…pe el il cunostem bine, dar noi am plecat pentru noi, pentru atmosfera, pentru ziua de azi…Ne intersectam cu un grup mare de straini si ne bucuram ca am uitat de mersul cu rucsac mare la munte. Ne bucuram ca putem sa mergem drepti si relaxati fara sa urcam pe umeri de fiecare data zecile de kilograme. Geaca, un bidon de apa si niste dulciuri ne ajung pentru o zi intreaga de plimbare si peisajele se vad mai bine cand nu mergi aplecat de greutatea din spate. Poti sa vezi cerul, poti sa vezi norii, poti sa vezi ploaia cum se apropie si tura se intregeste odata ce privirea este libera si nu mai este lipita de maroniul potecii. La intoarcere alegem poteca nemarcata de pe Judele-Slaveiu si am parte de o portie copioasa de bolovani de Retezat care nu imi plac deloc. Dar totusi locurile noi cer si ele un pret si merita sa explorezi de cate ori ai ocazia.
/10_08_retezat/dsc_3434.jpg
Merita sa explorezi pentru o noua perspectiva

Coboram pe un PG care probabil este destul de putin umblat si imi plac locurile prin care ne poarta. Este o frumoasa incheiere a turei noastre. Cazematele de la Bucura intre timp s-au golit si s-au umplut..si-au schimbat proprietarii cum s-ar zice si e momentul sa terminam si noi toata mancarea, sa strangem cortul si sa lasam iarba sa creasca. Avem de coborat in campie, avem de mers ore in sir pana acasa, avem de strabatut jumatate de tara. Insa cat de bine este cand toate aceste lucruri se fac in 2, cand poti sa razi in 2 de ultimile intamplari, cand poti sa planuiesti in 2 cand te vei intoarce, cand poti sa comentezi nestingherit stirile si sa te simti asa extraterestru…traim in lumea noastra, cu ceasul intern ce bate doar in weekend, mergem la serviciu ca sa ne odihnim si numai cand fugim de acasa ne regasim, simplii si naturali, transpirati, prafuiti, plini de noroi, mancand cu mainile murdare…niste copii mari scapati de sub ochiul atent al parintilor- al caror loc de joaca este lumea intreaga .

Varful Bucura

Franturi de Retezat

Prospat intors dupa un drum cel putin interactiv din Retezat, de-a lungul caruia cred ca am traversat cam 5 ploi torentiale, culminand cu momentul in care am vazut pentru prima data tot traficul de pe autostrada oprit benevol din cauza ploii, am zis sa pun cateva filmulete facute in ultimele zile in Retezat. A fost e iesire foarte frumoasa , cu cate putin din de toate, si trail-running, si alpinism, si plimbari fotografice. Una peste alta daca nu ar fi atat de departe de Bucuresti ar fi un masiv in care mi-ar place sa ajung mult mai des. Va urma in curand un jurnal mai detaliat si poetic scris de Mike.