Category Archives: Rodnei

DSC_8045_01

Spre nord! O bucatica din Rodnei, de la Puzdrele spre Saua Galatiului

Picaturile de sudoare se scurg de pe noi in timp ce pedalam printre hambare si fanete pe forestierele abrupte ce urca spre fosta cabana Puzdrele. Peste drum Muntii Maramuresului sunt acoperiti de verdele crud al primaverii in timp ce deasupra nori albi stau suspendati pe cerul albastru. Pare greu de crezut ca in doar cateva ore vom avea parte de o ploaie torentiala in toata regula si ca vom cobora din creasta printr-o creasta buna de taiat cu cutitul.

Dar pana atunci moralul e sus, desaga e plina de mancare (un element extrem de important pentru noi) avem in fata o zi in care vom explora inca o mica bucatica de munte ramasa inca necunoscuta pentru noi. Ritmul se mai domoleste si moralul creste si mai mult atunci cand ne intalnim cu Doru, Sorin, Dani, Radu si Bogdana, ajunsi din Bucuresti dupa o noapte petrecuta pe tren. Iar daca noi mai avem doar 3 zile de haladuit prin muntii din nord ei au in fata o intreaga saptamana si un plan ce ar trebui sa-i poarte printr-o buna parte din Orientali. Locul in care dam de ei e si el cat se poate de potrivit, langa un hambar asezat in culmea unui deal cu o priveliste deloc de invidiat spre creasta Rodnei.

Cateva ore mai tarziu si aproape o mie de metri mai sus pufoseniile inofensive s-au transformat in nori vinetii de furtuna si oricat de mult speram sa fim ocoliti pana la urma unul dintre nori isi aduce aminte si de noi si isi varsa vreme de 20 de minute aproape tot continutul asupra noastra. Adaposturile improvizate din supratente si jnepeni rezista cat de cat asa ca dupa ce trece si ploaia strangem lucrurile si pornim mai departe, pe un single trail pe o curba e nivel ce aduce putin cu traverseele de la 4 Munti din Iezer si din Leaota.

In spate inca un sir negru de nori de furtuna se strange si eu sunt oarecum consolat ca in 30 de minute va urma o noua repriza de ploaie torentiala. Doar ca pana la urma in mod ciudat pedalam pe creasta mai repede decat se misca norul negru si ajungem in in pragul coborarii ce incepe din Saua Gargalaului, o coborare ce a compensat din plin pentru toata lupta cu jnepenii de ieri: un single trail destul de tehnic si aproape complet ciclabil ce ne scoate destul de repede spre Iezerul Bistritei. Dupa pauza de regrupare si de intarire a spiritelor (la propriu, cu un intaritor de 50+ de grade) urmeaza in episod de pedalat prin una in cele mai dense ceti pe care le-am intalnit un ultima perioada, o ceata cat un nor si un nor ce a acoperit aproape complet orice urma de raze de soare.

Norocul face ca dupa cativa kilometri sa iesim din nori si sa dam peste o stana in constructie, loc numai bun de adapostit biciclisti usor umeziti pentru o noapte. De data aceasta fara miros de stana dar cu miros de fum de la focul pe care il incropim afara sub luna plina, cu varful Gargalau in fundal, cu zgomot de talangi in departare si cu o mica mare de ceata in vale. Un inceput numai bun de aventura pentru Bucuresteni si o continuare pe cinste pentru noi. Maine urmeaza o mic detour prin civilizatie si o parte din Creasta Suhardului.

O ultima bucatica de trail de dimineata, in drum spre civilizatie si spre Borsa.

O ultima bucatica de trail de dimineata, in drum spre civilizatie si spre Borsa.

Oamenii la inceput de tura, pe o culme de deal cu priveliste spre Rodeni.

Oamenii la inceput de tura, pe o culme de deal cu priveliste spre Rodeni.

Pante criminale si entuziasm de neoprit pe urcarea spre fosta cabana Puzdrele.

Pante criminale si entuziasm de neoprit pe urcarea spre fosta cabana Puzdrele.

Moment de respiro si primii nori amenintatori.

Moment de respiro si primii nori amenintatori.

Plaiuri maramuesene.

Plaiuri maramuesene.

Verde crud si un aranjament exemplar al bagajelor pe bicla lui Doru.

Verde crud si un aranjament exemplar al bagajelor pe bicla lui Doru.

La cativa kilometri toarna, iar noi speram ca vom scapa neudati.

La cativa kilometri toarna, iar noi speram ca vom scapa neudati.

Improvizam, nu ne lasam!

Improvizam, nu ne lasam!

Radu, aratand ca tot ce conteaza e atitudinea cu care impingi bicicleta.

Radu, aratand ca tot ce conteaza e atitudinea cu care impingi bicicleta.

DSC_8046_01.jpg

Odata trecuta si prima ploaie e  timpul sa alergam de urmatoarea, pe un single trail ce ne aduce aminte de Leaota.

Odata trecuta si prima ploaie e timpul sa alergam de urmatoarea, pe un single trail ce ne aduce aminte de Leaota.

Alergati de ploaie si printre picaturi de ploaie.

Alergati de ploaie si printre picaturi de ploaie.

Aparent am scapat.

Aparent am scapat.

Coborarea spre Iezerul Bistritei.

Coborarea spre Iezerul Bistritei.

Adapostul nostru pentru seara asta, gasit la fix inainte de inca o sesiune de ploaie.

Adapostul nostru pentru seara asta, gasit la fix inainte de inca o sesiune de ploaie.

Un prim cucubeu si lucruri intinse la uscat.

Un prim cucubeu si lucruri intinse la uscat.

Apusul zilei.

Apusul zilei.

Ceata si soare.

Ceata si soare.

Uscarea hainelor si definitivarea izului de ciclist de cursa lunga.

Uscarea hainelor si definitivarea izului de ciclist de cursa lunga.

DSC_7957

Spre nord! Rodnei, Curatel, Lacul Lala si lupta cu jnepenii

Crengile de brad isi scutura picaturile de apa pe noi in timp cauciucurile bicicletelor aluneca pe radacinele ude ale padurii de pe valea Lalei. Muntii par ca mustesc de apa si in nari de intra mirosul de aer proaspat de dupa ploaie, de huma si de ace de brad umede, un miros de care am uitat in primavara uscata de care am avut parte anul acesta. Iar potecile prafuite ale muntilor din jurul Brasovului par la o lume distanta de muntii din nord in care apa pare sa tasneasca din fiecare cotlon.

Iar pentru noi fiecare cotlon inseamna 4 traversari de rauri inghetate, caci zapada e departe de a se fi topit din caldarile nordice. E clar ca am venit mult prea devreme pe aici, iar dupa urmele ce lipseau din zapada si dupa jnepenii aplecati ma intreb daca suntem primii care au coborat pe aici dupa trecerea iernii. Portiunea de dupa lacul Lala cel putin a fost o lupta continua cu jnepenii, mai ales dupa ce am trecut de factorul inedit al biciclitului pe zapada.

In schimb din ounct de vedere al bike-packing-ul traseul ales pentru ziua de astazi a fost usor nefericit: doua ore de carat bicicleta in spate pentru a te lupta cu ea printre jnepeni la vale. Dar asta e, amintirile din turele de alergare nu se potrivesc cu momentele in care ai si bicicleta dupa tine, mai ales atunci cand au trecut intre timp cativa ani si jnepenii au mai crescut. Dar chiar si asa, intre Lacul Lala si intrarea in padure sunt convins ca nu e rost de stat pe bicicleta. In schimb portiunea de mai sus si coborarea din creasta au fost chiar surpinzator de tehnice si interactive, suficient cat sa salveze putin din zi.

Si pana la urma daca e sa ne uitam pe harta si la locul in care am plecat in dimineata asta o tura de genul acesta ar fi fost greu de facut fara bicicleta. Dar cu sau fara bucati faine de coborat pe bicicleta libertatea pe care o ai atunci cand stii ca ai tot ce ai nevoie dupa tine si ca poti sa te opresti aproape oriunde e foarte foarte faina. Oriunde in cazul acesta e un adapost care ne iese in drum pe valea Lalei, langa padure, cu vedere spre creasta ce a fost luminata toata noaptea de luna plina, cu foc si cu supa calda. Un loc de cel putin cateva margarete.

Maine dimineata ne asteapta jonctiunea in Borsa cu trupa ce vine din Bucuresti cu un tren de noapte si inca o incursiune pe bicicleta in Rodnei, de data aceasta in partea centrala a crestei.

Track si date aici:

https://www.strava.com/activities/1605308033

Pedaland cu spor pe valea Cobaselului, pe un forestier improbabil ce avea sa ne scoata pana la Refugiul Curatel.

Pedaland cu spor pe valea Cobaselului, pe un forestier improbabil ce avea sa ne scoata pana la Refugiul Curatel.

DSC_7941.jpg

Bicicleta de expeditie, Simplonul de 14 ani al Mihaelei.

Bicicleta de expeditie, Simplonul de 14 ani al Mihaelei.

Inca putin pana la Curatel.

Inca putin pana la Curatel.

Contemplant carry-bike-ul de 600 de metri diferenta de nivel pana in creasta.

Contemplant carry-bike-ul de 600 de metri diferenta de nivel pana in creasta.

Metoda Mike la carat bicicleta, snur, caraba si  bicicleta sprijinita confortabil pe un rucsac de 35 de litri.

Metoda Mike la carat bicicleta, snur, caraba si bicicleta sprijinita confortabil pe un rucsac de 35 de litri.

Un pic prea devreme?

Un pic prea devreme?

Tot la vale spre lacul Lala, pe una din bucatile faine de coborare.

Tot la vale spre lacul Lala, pe una din bucatile faine de coborare.

Inainte de lupta cu jnepenii.

Inainte de lupta cu jnepenii.

Inca o trecere de rau si inca o limba de zapada ce ne aminteste ca am venit prea devreme.

Inca o trecere de rau si inca o limba de zapada ce ne aminteste ca am venit prea devreme.

Inca o trecere de rau bifata cu adapostul pentru seara in vizor.

Inca o trecere de rau bifata cu adapostul pentru seara in vizor.

Focul de seara, destul de necesar pentru pregatirea mesei.

Focul de seara, destul de necesar pentru pregatirea mesei.

Pasta & basta.

Pasta & basta.

O oala ce nu o sa scape de mirosul de fum prea curand.

O oala ce nu o sa scape de mirosul de fum prea curand.

DSC_9902

O bucatica din Rodnei pe schiuri e tura, Ineu, Ineut si Vf Rosu

Au trebuit sa treaca 9 ani de zile ca sa revin intr-o zi de iarna in Muntii Rodnei. Nu doar pentru ca Rodnei sunt atat de departe, ci si pentru ca prima intalnire hivernala cu Rodnei a venit prea devreme, cand nu eram inca pregatita. In ultimii 10 ani multe lucruri au urmat acelasi model: un proiect, o idee, un gand care imi dau fluturi in stomac dar care forteaza cumva timpul, iar apoi un dus rece de lacrimi care ma readuce brutal cu picioarele pe pamant. Lacrimi de ciuda, lacrimi de neputinta, lacrimi nascute din slabiciuni, din demonii interiori sau din dor. Au fost insa si multe lucruri care mi-au iesit si tocmai ele curata amintirea esecului aparent. Spun aparent pentru ca fiecare asemenea eveniment a venit la pachet cu niste lectii, cu niste concluzii si experienta stransa m-a facut sa ma cunosc mai bine. Uneori m-am intors. De altfel am impresia ca imi e cumva scris sa ma intorc la experientele in care am esuat, tocmai ca sa imi dovedesc mie insami ca nu am esuat degeaba si ca pot sa fac lucrurile si bine.

Cu Rodnei mi-am facut temele. O parcurgere de vara a crestei alaturi de Claudia mi-a adus reperele necesare, m-a ajutat sa ma localizez in spatiu si mi-a aratat ca intr-o combinatie de bagaj mic si vreme buna, o parcurgere a crestei pe schiuri de tura este fezabila. Acela era cumva gandul initial pentru weekendul prelungit de 24 ianuarie. Sentimentul de a avea un inceput si un sfarsit. Emotia sau pur si simplu doar intrebarile ce se nasc fara control in mintea ta in ziua apropierii, atunci cand stai fata in fata cu intreaga mare de varfuri si nici macar nu le poti urmari unduirea pana la capat, trairile din zilele in care esti acolo sus, pe munte, privesti varfurile ce iti stau in fata si te intrebi daca o sa fie bine, si mai ales sentimentul pe care il ai la final, atunci cand te uiti in urma, cand Ineul nici macar nu se mai distinge, dar tu ai in minte fiecare pas, fiecare rasarit, apus, loc de cort, fiecare pauza pentru topit zapada. Sentimentul de a duce ceva la bun sfarsit mi-a ramas proaspat in minte dupa experienta din creasta Fagarasului si acum, cumva, continui sa il caut, planurile mele pe termen scurt, gravitand cumva in jurul lui.

Cum Marius si Irina aveau si ei gand de duca spre nordul tarii, ne facem pana la urma planurile impreuna si ne rezumam la un circuit de 2 zile in zona Inau-Inaut, cu dormit la refugiul din Saua Curatel. Voiam sa lasam timp si pentru doua incursiuni mai scurte in Calimani si in Suhard.

Desi locurile nu erau noi, traseele alese, da. Hotaram sa urcam in Curatel pe piciorul ce pleaca direct din centrul localitatii Rodna prin fanete si parcele de padure. In mare parte beneficiem de drum bun de car si apusul ne gaseste pe undeva pe la 1350 m. Stiam ca ne va prinde noaptea pe traseu, asa ca eram linistiti din punctul acesta de vedere. Avem parte de o noapte linistita, fara pic de vant si cu temperaturi blande. Strabatem bucati de padure in care zapada a fost asezata linistit, in cristale imense, subtiri si translucide, ce seamana cand cu niste braduti in miniatura, cand cu niste frunze. Lamele de apa inghetata vremelnic, pana ce atingerea palmei noastre le arunca in nefiinta. Zapada fasaie sub schiurile noastre si atat eu, cat si Radu incercam sa scormonim prin amintiri si sa nu ratam saua cu refugiul. Atunci cand stingem frontalele, profilul culmilor ni se dezvaluie in fata si in lateral si in jur de 20.30 ne gasim deasupra refugiului. Deschid usa cu putina teama, intrebandu-ma in ce stare am sa il gasesc dupa 9 ani. Explorez fiecare camera si o alegem pe cea cu soba. Nu pentru ca am avea vreo intentie sa facem focul, ci pentru ca priciul promite sa ofere loc pentru patru persoane.

In loc de foc in soba, pornim primusul si topim zapada, facem supe, ceai si tot ritualul de iarna. In refugiu nu e frig, stau lejer doar in pufoaica subtire langa primus si caldura degajata de arzator mai contribuie si ea la confortul din camera. Peste noapte nici macar nu a inghetat apa, deci puteam sa ma descurc doar cu sacul de vara si sa mai fi taiat ceva din volumul/ greutatea din rucsac.

Dimineata vine cu vremea buna din prognoza. Soarele incalzeste generos locurile si atunci cand ne pornim in final spre Inau, dam jos de pe noi strat dupa strat. Nu ar mai fi mai mult de 3 kilometri, insa cei + 600 m diferenta de nivel nu se lasa usor dovediti. Muchia cu varful Rosu,pe care ne-am desenat coborarea ne insoteste constant pe partea dreapta si ne lasa sa ii privim detaliile, creasta ingusta dintre Inaut si Vf. Rosu, versantii albi, urcusul sustinut. Sub varf facem pauza mai lunga, eu si Marius ramane sa topim niste zapada pentru o noua runda de ceai, cat timp Irina si Radu urca pe Inau. Apoi pornim cu totii pe linia crestei, eu si Marius pe picioare, Radu si Irina majoritar pe schiuri. Inautul pare mai mare iarna, dar nu ne pune probleme tehnice, iar de aici, desi ochii imi luneca spre Gaja si drumul lin ce coboara spre Pasul Rotunda pe care il ghicesc doar inzapezit intre palcurile de padure de la orizont, pasii se indreapta spre Varful Rosu. Am remarcat piciorul acesta puternic, inca de cand am fost vara pe creasta si m-a intrigat intr-un fel. Nu e la fel de masiv ca ramificatia cu Pietrosul, dar face si el ce poate, fiind chiar la inceputul crestei.

La 50 de metri sub varf ne putem pune deja schiurile in picioare si pe prima bucata gasim S-urile altor schiori si le urmam si noi, conducandu-ne pe zapada buna. Inghetata, dar buna. Apoi, Radu traseaza o linie pe curba de nivel, printre braduti si jnepeni si ne gasim destul de repede sub varful Cobasel. Aici parasim niste urme bune de urcare si urmam S-urile ce se lasa pe versantul stang, in coboare, printr-un pulver de vis. In mod clar, eu si Radu ne-am bucurat de pulver, Irina s-ar fi bucurat si ea, dar nu prea mult pentru ca isi facea griji pentru Marius, care, fiind la inceput in ale schiului de tura, nu avea cum sa inteleaga entuziasmul pulverului. Iar Marius se lupta cu rucsacul, cu zapada plina de capcane si cu virajele ce pur si simplu nu ies cum te astepti. Il inteleg perfect! Cele 2 sectiuni de pulver au fost insa platite scump, cu o balaureala crunta printr-o padure neumblata. Inaintasii nostri au coborat si pe aici pe schiuri, dar dintre noi, doar Radu a avut suficienta tehnica sa le urmeze exemplul. Noi, restul, am innotat cu schiurile pe rucsac prin zapada pana la sold. Marius spunea ceva de 700 m pana in nu stiu ce drum forestier, dar sigur nu am nimerit in drumul cu pricina si nici 700 m nu am facut, ca in ritmul de deplasare ne-ar fi luat 7 ore. Sau 7 zile si 7 nopti :).

Ajungem insa in final la ceva luminis care s-a dovedit a fi o poiana mare, de unde, condusi de instinctul lui Radu am inceput sa urcam pe o poteca lata prin padure, pana ce ne-am trezit intr-un drum de car acoperit cu zapada si apoi pe ceva…partie. De fapt, pana sa ne dam seama ca e partie am vazut doar 2 balize cu semn de interzis. Tot coborand pe zapada batuta bine (dar nu ratracuita) ne dam seama ca asta trebuie sa fie ceva partie si semnele din stanga si din dreapta niste balize. Jos, in vale se vedeau niste luminite si astea nu puteau fi decat cladirile din Valea Blaznei. Ce e drept, pe harta noastra nu aparau decat niste cabane vechi, o tabara scolara si cam atat. Astfel incat partia, complexul de hotel+ spa si restul constructiilor din vale au fost de-a dreptul suprinzatoare. Partia ne coboara 300 m diferenta de nivel si daca reuseai ca in viraje scurte sa te tii pe portiunea batatorita bine, coboararea era chiar placuta, chiar si la frontala.

Ajunsi la complexul Alpina Blazna incercam sa ne facem un plan de bataie. Am intra la caldura, am manca, am face si niste Spa daca tot e la oferta, dar in egala masura aveam o rezervare in Vatra Dornei pe care ne doream sa o onoram. Cum stateam noi 4, cu frontalele pe cap, aliniati in fata hotelului cu geamuri mari, de partea cealalta a ferestrelor se insira alti 4 angajati, adunati sa priveasca turistii nocturni aterizati de pe munte. O scena de tragi-comedie cum stateam noi de-o parte si de alta a ferestrei, uitandu-ne unii la altii, analizandu-ne unii pe altii, 2 lumi diferite pe care cativa pasi in directia usii le va readuce in acelasi timp si spatiu. Marius da de un taximetrist ca sa putem recupera masina si mai dam la bete vreo 6 kilometri pe drum, pana in Sant. Schiurile curg la vale, petricele nevazute se simt sub talpa schiului care va necesita dupa concediul asta cu siguranta niste mici reparatii si luminile din vale se apropie constant.

Ii gasesc pe Marius si Irina stand de vorba cu un localnic. Intre timp Irina pleaca cu taximetristul, iar noua ni se alatura Radu. Domnul cu care stam de vorba la poarta vine din casa cu niste ceai de menta cu muuult zahar. Cald si aromat ne intra drept la inima, asa ca putem conduce linistiti o ora si jumatate pana in Vatra Dornei pe o increngatura de drumuri comunale, inzapezite dar deschise si in stare buna. Dusul de seara si paharul de vin de la pensiune de trimit grabnic la culcare la ora 1 noaptea, orice ganduri pentru un start matinal a doua zi, fiind amanate.

Text: Mihaela.

Pregatiri pentru plecarea din Rodna Veche.

Pregatiri pentru plecarea din Rodna Veche.

Printre fanete.

Printre fanete.

DSC_9841.jpg

Cu Suhardul in departare, in lumina frumoasa a serii.

Cu Suhardul in departare, in lumina frumoasa a serii.

Ultimele raze de soare.

Ultimele raze de soare.

DSC_9856.jpg

La inaltime.

La inaltime.

DSC_9867.jpg

DSC_9882.jpg

Culori de pe alta lume.

Culori de pe alta lume.

DSC_9891.jpg

Linistea inserarii.

Linistea inserarii.

Urcand cu spor.

Urcand cu spor.

In departarea, creasta Rodnei si refugiul din saua Curatel, la care speram sa ajungem in seara aceasta.

In departarea, creasta Rodnei si refugiul din saua Curatel, la care speram sa ajungem in seara aceasta.

Schiorii in fata cu universul, in continuarea seriei "biciclistii in fata cu universul".

Schiorii in fata cu universul, in continuarea seriei "biciclistii in fata cu universul".

Casa noastra pentru seara aceasta.

Casa noastra pentru seara aceasta.

Dimineata pe nu foarte racoare, urcand nu foarte vijelios spre Varful Ineu.

Dimineata pe nu foarte racoare, urcand nu foarte vijelios spre Varful Ineu.

Pregatiti de atacul varfului.

Pregatiti de atacul varfului.

Irina, Ineul si creasta Rodnei ce se intinde la orizont.

Irina, Ineul si creasta Rodnei ce se intinde la orizont.

Inca un pic pana pe varful Rosu.

Inca un pic pana pe varful Rosu.

Privind spre Ineut si spre Ineu.

Privind spre Ineut si spre Ineu.

De aici, tot la vale.

De aici, tot la vale.

Ceata inca domneste deasupra depresiunii Transilvaniei. Deasupra in schimb, un soare orbitor.

Ceata inca domneste deasupra depresiunii Transilvaniei. Deasupra in schimb, un soare orbitor.

In cautarea bucatilor cu zapada buna.

In cautarea bucatilor cu zapada buna.

Conditii complexe pentru Marius, in meniul zilei tabla, scoici si crusta.

Conditii complexe pentru Marius, in meniul zilei tabla, scoici si crusta.

Ultimele raze e soare.

Ultimele raze e soare.

Sunset skiing.

Sunset skiing.

Tradati de crusta, se mai si cade la datorie.

Tradati de crusta, se mai si cade la datorie.