Category Archives: spania

Alpujarra, partea ascunsa a Sierrei Nevada.

Farurile masinii sparg intunericul in care este invaluit drumul pe care urcam. E aproape ora 22 si putinele sate prin care trecem sunt reduse la tacere. In 20 de kilometri am urcat de la nivelul marii pana la 1100 de metri, pe un drum cu asfalt bun si plin de serpentine, ce va face deliciul unei ture pe cursiera, suntem convinsi de asta. Conducem spre un catun din sudul Sierrei Nevada, numit Atalbeitar. Si cand zic catun, chiar nu e un diminutiv gratuit. Asezarea in care avem urmatoarea cazare nu are decat 30 de locuitori si probabil tot cam atatea case. In spate ii sta o poveste extrem de interesanta. Numele satului vine din araba si inseamna “asezarea medicului veterinar” . Pe vremuri satul era mare si inchegat, infloritor din cauza comertului, caci se afla pe o ruta comerciala ce lega coasta de clinurile sudice ale Sierrei Nevada. Pe un vechi drum roman (peste un pod ce inca mai exista), se aducea spre munte peste si se coborau animale si produse conexe rezultate din cresterea animalelor.

Asezarea a decazut insa odata cu construirea  unui drum asfaltat aflat doi kilometri mai la nord de sat, oamenii s-au mutat incet, incet si acum casele albe separate de strazi inguste de inspiratie araba isi traiesc in tihna anii. Cuvantul de ordine aici este linistea. Una desavarsita, caci in asezare nu exista acces auto. Strazile inguste fac acest lucru imposibil si nu doar aici, ci in majoritatea localitatilor de pe clinurile sudice ale Sierrei Nevada. Masina ramane in parcarea de langa drum, prin sat mergi la picior. In locul unde stam noi nu exista nici magazin, nici farmacie, nici bancomat. Pentru orice fel de servicii, iesi in drumul principal si mai mergi 1-2 km in oricare din directii sau folosesti una din vechile poteci ce legau satele inainte sa apara drumul asfaltat. Apartamentul in care stam are si el o poveste interesanta, fiind amenajat intr-un vechi granar renovat. Structura tip vagon cu bucatarie, living si dormitor, accesul pe terasa, orientarea spre sud, sobele care dau caldura ferestre scaldate in lumina o mare parte din zi si atentia la mici detalii cum ar fi lenjeria brodata de pe pat, presul traditional de la baie, combinate cu prezenta tuturor utilitatilor, explica cu usurinta numeroasele recenzii pozitive.

Iar faptul ca nu exista televizor, dar exista suficiente carti pe teme diverse (in engleza) ne arata cumva ca cei care vin aici sunt cam toti pe aceeasi lungime de unda. Cuvantul potrivit pentru a descrie locul este “cozy” si inca dupa prima noapte verificam disponibilitatea cazarii si ne mai prelungim sederea pana joi. 

Acum, daca tot am fost castigati de atmosfera, ar merge si putina actiune, respectiv sa ne dam seama ce se poate pedala in zona, caci doar (si) pentru asta am venit in Andaluzia. In prima zi in Aplujara suntem intampinati cu ploaie si vant, asa ca o decretam zi de pauza si legam doar o mica plimbare pe potecile din jur, plimbare in care descoperim cum arata migdalele inainte de a ajunge in punga din supermarket, precum si ceva izvoare cu apa bogata in fier si carbogazificata in mod natural.


Marti e insa zi de pedalat in ciuda vantului care se anunta a fi la cote maxime. Un fel de uragan cu rafale de pana la 100 km/h. Desi desenasem de acasa o ruta faina, ne simtim mereu grabiti, haituiti, vantul dandu-ne o senzatie permanenta de agitatie. Decretez pentru mine ca nu e doar neplacut, ci si periculos, caci nu stii niciodata cum te umfla si pe tine si bicicleta si te trimite pe sensul opus, asa ca scurtam tura cu sperante de mai bine pentru ziua de miercuri, ce se anunta o zi linistita si cu 10 ore de soare, conform prognozei. Ziua perfecta, cum s-ar spune. 

Miercuri.

In fata ferestrei de la bucatarie am o girueta si un copac cu frunze fosnitoare, asa ca primul lucru pe care il fac cand ma trezesc este sa consult prin observatii live viteza vantului. Girueta se invarte anemica, copacul e nemiscat. Pare o zi buna de pedat. Radu deseneaza o tura de 140 km cu 4000 m diferenta de nivel, eu desenez o varianta mai scurta, cat sa imblanzesc metrii aceia verticali. Raman oricum in carti 3 masive independente: sudul Sierrei Nevada,  Sierra de Lujar si Sierra de Contraviesa. Desi altutudinile maxime la care ajung drumurile pe aici nu sunt de speriat (1500 m), din fundul vaii aflata la 300 m se strange totusi o urcare cinstita. Marele atuu al zonei este altul: o retea suficient de mare de drumuri, pentru a umple vreo 4-5 zile de pedalat, asfalt bun, trafic minim spre inexistent (depinde de ora si de drum), vreme buna (soare darnic, vantul poate fi o problema). Gradientul cu care sunt croite majoritatea drumurilor pe aici nu e nici el ce a de speriat, de regula cu o medie de 5-7%, insa exista si variante mai provocatoare. Prima urcare a zilei este spre Capileira, un sat aflat la 1400 m, pe pantele sudice ale Sierrei Nevada. Varfurile aflate la peste 2500 m mai tin inca putina zapada, asa ca peisajul arata chiar bine cu combinatia de sate cu case albe si acoperisuri terasate (numite terraos) versanti galbeni-verzi, zapada pe sus si cer albastru. Numele localitatii vine de la latinescul “capillaris”= locul cel mai inalt si pozitia geografica a facut ca satul sa ramana pentru mult timp (pana in 1568) o enclava musulmana. 

Din Capileira ne asteapta o coborare de 1000 m pana in fundul vaii in Orgiva, cea mai mare localitate din Alpujara si un punct de access nu doar pentru Sierra Nevada, ci si pentru alte doua masive mai mici, aflate peste drum- Sierra de Lujar si Sierra de la Contraviesa. Despre ele nu stiam nimic, prea mici pentru a ne sari in ochi pe harta, insa in sumara noastra munca de documentare pentru concediul din Andaluzia am dat peste un site (https://www.sierranevada.cc/theclimbs/) care prezenta o selectie a urcarilor din zona si asa am aflat despre cei doi muntisori in care vom pedala azi. Numele de localitati pe care le citeam in descrieri nu imi spuneau nimic, dar desenam constiincios rutele pe Strava si ma uitam cu jind la pozele ce infatisau serii intregi de serpentine, bucurandu-ma ca voi pedala pe acolo. Azi se pare ca le-a venit randul si punctele de interes ce acasa nu imi spuneau nimic, vor capata astazi o realitate geografica si pentru mintea mea. Ne incepem explorarea cu o urcare lunga spre Sierra de Lujar si pe masura ce ne ridicam din fundul vaii, in saptele nostru se deschid perspectivele ample spre Sierra Nevada. Pe la 1000 m altitudine ne inscriem pe o culme valurita ce ne duce in Sierra de la Contraviesa. Pe partea stanga avem varfurile de peste 3000 m ale Sierrei Nevada, pe partea dreapta se intinde marea. Pe fiecare muchie apare cate un drum ce coboara furtunos, in serpentine estetice spre coasta. Facem o scurta pauza la un restaurant plasat strategic la o intersectie a doua urcari ce vin dinspre mare, moment numai bun pentru a regasi cu placere cafeaua buna din Andaluzia. Urmatoarea parte e chiar placuta, drumul urmand muchia si kilometrii strangandu-se cu usurinta. Urmatoare pauza mare o facem in Cadiar unde ajungem insa la ora nepotrivita a siestei, asa ca trebuie sa ne multumim cu niste hamburgeri si o shaorma cumparate de la unul din putinele localuri deschise. Ultimul hop al turei este o noua urcare lunga, de 800 m spre Trevelez care merge insa decent, chiar daca vine la final de zi. O zi lunga, prin locuri noi ce ne-au deschis noi persective si au cimentat inca putin ideea de a reveni in zona.

Joi.

Asta este ultima zi a sederii noastre in Alpujara si desi trebuie sa ne mutam spre Jaen, decidem sa mai legam cateva drumuri faine din zona. Totusi vantul e de alta parere si conform prognozei, la vreo ora si jumatate de la plecare, dupa ce am iesit de la adapostul muntilor, suntem luati in primire. Asa ca facem un dus-intors frumos, cat sa stam cat mai feriti posibil de vant si sa nu ne risipim energia degeaba. Zilele de pedalat nu au intrat in sac si in curand vom schimba sudul pe nordul Sierrei Nevada si vom avea parte de urcarile ei lungi ce ne vor duce pana la limita zapezii de martie.

Piateta centrala din Atalbeitar, satucul fara masini, cu 30 de oameni si cu poteci stravechi ce merg spre toate satele din jur.
Iz de primavara, cu 2 luni inainte ca ea sa vina si in Brasov. Privind in spate s-ar putea sa fie si singurul iz de primavara pe anul acesta.
Detalii intalnite la izvoarele cu apa minerala intalnite pe drum.
Migdale, culese direct de pe jos, sparte pe piatra, asezati in fund in iarba verde.
Ne plimbam dar mai si pedalam, aici pe langa unul din lacurile turcoaz din jurul Sierei Nevada.
Asfalt perfect si miros de pin incins de caldura primaverii.
Catedrale si portocali.
Probabil singurul cadru pentru care chiar am folosit zoom-ul pe care l-am carat dupa mine in excursia asta. In el satele pitoresti din Alpujarra.
Dupa fiecare tura: astamparat stomacul, facut dus, citit, ales poze si bucurat de liniste si de soarele dupa-amiezii la cazare, nu neaparat in ordinea asta.
Inca o zi perfecta de pedalat, de data aceasta fara uraganul ce ne-a gonit cu o zi inainte.
In departare, Sierra Nevada cea inzapezita pe o urcare pana la 2000 de metri.
Asfalt proaspat la coborare.
O ora si ceva mai tarziu si dupa o pauza la supermarket schimbam masivul si incepem urcarea spre Sierra de Lujar.
Haza de Lino si cea mai buna cafea din muntii astia.
Inca o zi petrecuta in saua bicicletei, inainte de a pleca spre Jaen. De data asta mergem spre patria Jambonului.
Nici nu ai zice ca se inalta pana la 3000 de metri culmile din fata.
Satucul plin de unitati de uscare a jambonului. Aparent aerul uscat de munte ii prieste tare bine.
Jambon, jambom si iar jambon.
Pe langa Jambon oamenii au inventat si cel mai bun baton pentru ciclisti: painea de smochine. Pacat ca mirosul de borhot gata sa fie distilat poate sa-i descurajeze pe cei mai sensibili.

Andalucia, Sierra de las Nieves

Prima impresie conteaza foarte mult, atat in relatiile cu oamenii, cat si in relatiile cu locurile prin care ajungi. Cam asa e si sudul Spaniei si Andaluzia. Daca ai ghinionul sa alegi Costa de Sol in speranta ca vei avea parte de mare, soare si plaje goale in extra-sezon  s-ar putea sa ramai cu o impresie trista despre Spania, cea aglomerata, acaparata de industria turismului. Cum noi insa nu avem mai nimic de-a face cu marea, inca de la prima vizita in Spania (fix anul trecut pe vremea asta), ne-am indreptat privirile spre munti. Si Andalusia nu duce lipsa de munti, deoarece pe langa cunoscutul masiv Sierra Nevada, mai sunt si alti munti mai putin inalti si mai redusi ca suprafata, insa numai buni pentru pedalat: Sierra de Grazalema, Sierra de las Nieves,  Sierra de Arconocales. Pentru ca ne-am invatat lectia de anul trecut si am inteles ca o combinatie de Spania + boschetarela +cursiera nu fac casa buna (din cauza faptului ca este foarte greu sa gasesti locuri de cort ferite pe marginea drumurilor asfaltate), de data asta am ales sa mergem la confort: masina, cazare, mancare buna, stretching, odihna cu picioarele in sus, toate pentru a lega niste ture faine, cu multa diferenta de nivel. Cele doua saptamani ne vor fi suficiente pentru a explora parti noi din Andaluzia si tare imi e teama ca pe cat o vom cunoaste mai bine, pe atat ne vor veni idei noi. 

Rezervarile pentru cazare le-am facut pe Airbnb si cum primele doua zile nu erau acoperite si se si suprapuneau peste un weekend prelungit datorat zilei provinciei Andaluzia, a gasi cazare pe langa Malaga nu a fost treaba simpla. Am nimerit in Mijas, un sat pitoresc aflat la vreo 20 de kilometri de coasta, in casa unui fost ciclist semi-profesionist, aflat acum pe bara in urma unui accident de motor ce s-a lasat cu 10 coaste si 3 vertebre rupte. Concluzia e clara: motorul dauneaza grav sanatatii, infinit mai grav decat ciclismul, de orice forma ar fi el.

Patul din camera unde stateam avea vedere spre est, asa ca sambata dimineata admir rasaritul de la orizontala. Astea seamana a concediu :). Continuam cu o plimbare matinala prin satul inca adormit si dupa o minima aprovizionare cu esentialele pentru micul dejun, ne pornim si noi pe la 12 in tura. Incerc sa il temperez pe Radu, caci in prima zi din vacanta-cantonament nu e momentul pentru rupt muntii in doua. Nu am cu cine, noroc ca il sperie aglomeratia din Costa del Sol si decidem sa ne intoarcem partial pe acelasi drum, cat sa avem sanse sa ajungem la cazare inapoi pe lumina. Shopping salbatic pe coasta in supermarketuri si Decathlon si apoi somn adanc, asa cum ne caracterizeaza.

Ziua de duminica este dedicata unei ture in jurul unui masiv numit Sierra de las Nieves (Muntele zapezilor). Acum, eu cred ca muntii astia vad maxim un puf care tine o zi si probabil pe aici o fi fost zapada la ultima glaciatiune. Noi am fost de doua ori si i-am gasit mereu uscati si stancosi.  Ne incepem ziua cu o coborare si cu 20 de kilometri cu vant de fata pe Costa del Sol, suficienti cat sa nu stim cum sa facem mai repede dreapta catre munte. In fata ne stau 1000 de metri de urcare pana in pasul Madrono, drum relativ rulabil, pe care poti merge frumos in cadenta. Vantul are insa usor o alta parere, sau se gandeste probabil ca am deja antrenamentul facut din Tenerife si ne sacaie o mare parte din drum. Lui i se adauga si un cer imbufnat, destul de mult trafic si foarte mult zgomot cauzat de motoarele ce se vanturau in sus si in jos pe drumul cu pricina. Traficul asta acerb pe doua roti avea probabil doua explicatii: era duminica si drumul pe care ne gaseam e cea mai directa legatura intre coasta si un oras cochet dintre dealuri, numit Ronda. Desi am doi prieteni buni care se dau cu motorul, nu mi-a fost niciodata greu sa spun raspicat ca urasc motoarele. Ma deranjeaza nu doar ca bicilist, dar si ca sofer, pasager sau participant la trafic. Subiecte precum securitatea in trafic, riscul de accidente etc imi sunt total indiferente. Fiecare om major poate sa aleaga pentru el. Pe mine ma enerveaza zgomotul pe care il aud din fundul padurii si cand pe un drum ai sute de motociclisti, se pune de un fel de infern al decibelilor. Cu mine mai vorbiti doar cand vor exista exclusiv motoare electrice cu 0 decibeli. Bun, deci alergati de niste picaturi de ploaie, haituiti de vant, poluati de zgomotul motoarelor sarim intr-un final muchia si soarta ne scoate in cale o benzinarie unde ne oprim sa ne recuperam zenul cu cola si ceva dulce. Soarele ne face o supriza placuta si prognoza ne confirma ca in partea a doua a zilei vremea urmeaza sa se indrepte. Exact ceea ce ne trebuia, caci partea estetica de abia acum incepe.

Drumul ne poarta acum spre inima Sierrei de las Nieves, spre un pas numit sugestiv Puerto del Viento. Totusi de data asta am avut noroc, caci am avut vant de spate si urcarea a mers chiar bine. Coboram placut in El Burgo unde benzinaria din centrul localitatii a ramas la fel de prost aprovizionata ca si anul trecut si la capitolul mamcare vinde maxim chipsuri pentru babele care mananca pufuleti pe banca din statia de autobuz. E duminica, totul e inchis, asa ca amanam pofta de Cola si mai bagam o urcare de 200 de metri, cat sa tina loc de cofeina. Ultimii 10 kilometrii ai turei sunt durerosi caci sunt punctati din nou cu urcari scurte care datorita picioarelor noastre obosite ne trimit repede in granny gear. Dar maine e zi de pauza caci sudul Sierrei Nevada se afla sub cod de vant puternic si ceva ploi razlete in prima parte a zilei.

Track si date aici:

https://www.strava.com/activities/3142650876

https://www.strava.com/activities/3145940479

La plimbare pe strazile din Mijas, complet lipsite de turisti la ora aceasta din dimineata.
In departare Costa del Sol si turismul industrial de masa.
Sus pe deal, Mijas, devenit peste noapte unul din cele mai bogate satuce din zona.
Nici un satuc fara stadionas pentru coride, la fel ca in America de Sud.
Gata de drum si de absorbit vitamina D
Inconjorul spre castelul din varful dealului.
Satucele albe ale Andalusiei, fermecatoare ca intotdeauna
Doza de mare pe concediul asta, inainte de a urca inapoi la deal.
Miros de primavara, serpentine si asfalt perfect.
A doua zi de dimineata, luptand impotriva vantului pe autovia de pe Costa del Sol
Inapoi spre munti, de la 0m la 1200 intr-o singura urcare.
Cer albastru si asfalt perfect pe drumul dintre Ronda si El Burgo.
Am gasit si aici o poarta a vanturilor.
Drum intins.
Spre canion.
In departare, Sierra de las Nieves cu cei 2000 de metri ai sai.
El Burgo!
Primavara, copaci inverziti si miros de iarba proaspata. E ca si cum ai trisa anotimpul din Brasov cu 2 luni de zile.

Ultimele zile in Sierra Nevada, Veleta si un pic de gravel.

Astazi e ziua in care astrele par sa se alinieze pentru o tura spre Veleta. Drumul pe timp de iarna nu este practicabil decat pana la 2400-2700 m in functie de cum si cat este deschis insa indiferent de altitudine, muntele se vede la fel de frumos o data ce iesi la 2000 m. Daca ieri totul era cenusiu, incetoasat, umed si infrigurat astazi suntem rasfatati de un soare glorios inca de la plecare. Plecare despre care putem din nou afirma ca este una tarzie pentru ca motive de lene sunt destule: dimineata e frig, apoi cum drumul nostru merge pe langa Granada, se cade sa facem si o incursiune spre un punct de belevedere spre Alhambra si bineinteles ca nu ne putem aseza la drum fara o cafea servita la o cafenea numita Coltul Bunicii. Cappucinno-ul vienez destul de tare pentru gustul meu ne propulseaza repede la drum. Obiceiul cu cafeaua l-am dobandit primavara trecuta in Sicilia si daca Radu ramane fidel expresso-ului, eu optez mereu pentru cappucinno. Pe de-o parte pentru ca se simte mai soft, pe de alta parte pentru ca este mereu diferit. Fiecare local il face putin altfel, il aranjeaza altfel, are alt design si alt gust.

Bun, cu o cafea la bord, viata e deja mai frumoasa si gradientele de pe urcarea de pe Monachil nu mai sunt asa de speriat. Practic asta este o varianta care vine mai din sud si se intersecteaza cu drumul national clasic ce urca in Sierra Nevada. Marele avantaj ar urcarii este ca are mult mai putin trafic si ceva mai multa deschidere. Muntii din zona Granadei seamana foarte mult cu cei din zona Marocului, parca incep sa inteleg de ce s-au simtit maurii ca acasa vreo 700 de ani pe aici. Varianta aleasa ne duce destul de sus, pe la 1450 m si facem pauza la benzinaria pe care o stiam din ziua anterioara, pentru revitalizare. Daca ieri cand am ajuns aici stateam inauntru. dardaiam si mancam dulciuri obsesiv (ca de incalzit oricum nu ma incalzeam), astazi situatia e complet alta. Stam afara, scaldati in soare si ne facem sandwichuri din bagheta, salamul si cascavalul cumparate de la benzinarie. Pe langa batoanele din buzunarul de la tricou, merge si ceva mancare solida si sarata. Din acest punct parasim din nou drumul principal si prindem o varianta mai veche a acestuia, acum complet inchisa traficului auto, un mic rai pentru oamenii pe bicicleta. Panta s-a imblanzit pe aici si drumul serpuieste initial printr-o padure de pini si apoi printr-un peisaj arid, de altitudine, pana ce iese deasupra statiunii de schi. Muntele arata complet diferit astazi, sclipitor, clar, previzibil si e putin ireal sa ai stransi la un loc oameni care pedaleaza in costume lycra si oameni care schiaza cu casti, ochelari si tot echipamentul. E un amalgam latin de roti, sanuiute, schiuri, bulgari ce tasnesc de colo-colo, chiote, bai de soare, toate stranse intr-o duminica insorita la 2500 m altitudine, cu zapada de jur-imprejur.

A7204233

Cum astazi am preferat sa car haine in plus, ca sa nu mai mor de frig pe coborare, totul merge bine si aterizam rapid din iarna in primavara. Pe coborare ne intalnim din nou copacii infloriti si abia astept sa ii gasesc in 2-3 saptamani si acasa. Ultimii 200 de metri spre masina, in urcare, merg ca unsi si aceasta va fi ultima seara din scurta noastra vacanta in Andalusia. As mai pregeta aici. Mai sunt o multime de locuri de vizitat si o alta multime de lucruri de facut. Mai am idei pentru o luna intreaga, cel putin, si stiu ca vom reveni aici si in alte primaveri.

Duminica

Un zbor noctrun din Malaga ne ofera o fereastra numai buna pentru o tura matinala pe bicicleta. Sa nu ne gandim inca la bagaje, impachetat bicicleta si desfasurat metri intregi de folie. Momentan lasam doar soarele sa ne incalzeasca dimineata si sa ne mane la drum. Este inca weekend, asa ca drumurile sunt, ca si ieri, pline de biciclisti. Drumul pe care am inceput sa pedalam permite atat diverse combinatii pe cursiera, dar reprezinta in acelasi timp o cale de acces spre o serie de trasee de MTB, asa ca procesiuni de biciclisti pe roti mai subtiri sau mai groase se insira pe serpentinele largi, se intersecteaza in puncte de regrupare,se saluta sau schimba impresii. Ma tin constant de un baiat care m-a depasit de curand. Desi nu mai era nevoie de asta, aici mi-am confirmat ca urc jalnic (stiam de pe Zwift). Mereu sunt facuta in sange pe urcare si singurele locuri unde reusesc sa mai recuperez sunt portiunile de fals-plat. Astfel ca ma alerg reciproc cu omul meu, el punand distanta pe urcare, eu incercand sa tin aproape pe plat. Coborare pe aici nu este. Drumul imi este familiar, l-am facut vineri, doar ca acum Radu a planuit sa exploram ceva drumuri secundare despre care crede el ca ar fi asfaltate. Bineinteles ca nu sunt. In egala masura sunt si intr-o stare buna, foarte buna daca e sa le compar cu ce avem acasa si de aceea e foarte usor sa cazi in capcana si sa continui sa mergi pe ele chiar si cand pedalezi pe o cursiera si nu pe un MTB. Ca suntem singurii extraterestii pe roti subtiri de acolo, asta e alta poveste. Cu siguranta nu ne incadram in peisaj. In peisajul acesta fara garduri si cu locuri de cort pe saturate. Am invatat deja ca in Spania locurile de cort incep de pe la 1200 m altitudine, evident, acolo unde dispar casele. Si cu cat sunt drumurile mai mici, cu atat sunt mai putine garduri. Intentia lui Radu este sa sarim un pas aflat la 1700-1800 m altitudine si sa coboram pe o alta vale, dar cum mie mi se pare aventura mult prea mare pentru cele cateva ore pe care le avem la dispozitie, decretez ca de data asta facem ca mine. Asa ca lasam in urma turme de oi manate cu ATVul, nori, perspective largi asupra varfurilor mai joase din Sierra Nevada si luam in piept vantul care anuleaza parca efectul coborarii, ajungand totusi la masina pentru a avea timp si pentru aspectele organizatorice precum impachetat bicicleta si facut bagaje. Daca teleportarea ar fi posibila, apoi acum ar fi fost un moment bun sa o folosesc si sa ma vad direct pe Tampa, cu totul pus in ordine la mine acasa, cursierra asteptand cuminte in hol, hianele spalate si o oala de ciorba de vacuta in frigder. Dar astea-s numai vise si pana nu te parlesti bine prin soarele arzator de…martie, pana nu te murdaresti de cauciucuri si ulei de lant si pana nu indesi totul in cadrul bicicletei, nu poti spune ca s-a terminat prima din vizitele in Andalusia. Iar daca pana azi ma mai gandeam ca ar fi poate mai bine sa inchiriem cursiere, astazi mi-am dat seama cat de mult conteaza in egala masura sa fii pe bicicleta ta. Si daca la MTB sunt destul de adaptabila, putand sa folosesc fara probleme biciclete imprumutate, la cursiera sunt foarte pretentioasa si singurul parteneriat fructos si de durata din ultimii ani a fost cu Feltul (multumesc inca o data, Doru! ).

Text: Mihaela.

Track si date aici:

https://www.strava.com/activities/2202435870
https://www.strava.com/activities/2205032730

Alhambra vazuta de la inaltime.

Alhambra vazuta de la inaltime.

O privire e inaltime inainte e o zi petrecuta in sa si un motiv in plus pentru a reveni in zona. Probababil Alhambra si o plimbare prin Granada sunt o zi perfecta de pauza.

O privire e inaltime inainte e o zi petrecuta in sa si un motiv in plus pentru a reveni in zona. Probababil Alhambra si o plimbare prin Granada sunt o zi perfecta de pauza.

Pante criminale si o caldura cum nu am intalnit pana acum anul acesta in Brasov.

Pante criminale si o caldura cum nu am intalnit pana acum anul acesta in Brasov.

Pedaland cu Sierra Nevada deasupra noastra.

Pedaland cu Sierra Nevada deasupra noastra.

In benzinariile din Spania gasesti printre altele si lucruri de baza de mancare, conserve, paine, branza. Ingredientele perfecte pentru un pranz low-cost.

In benzinariile din Spania gasesti printre altele si lucruri de baza de mancare, conserve, paine, branza. Ingredientele perfecte pentru un pranz low-cost.

A7204210

In departare varfurile de peste 3000 de metri din Sierra Nevada.

In departare varfurile de peste 3000 de metri din Sierra Nevada.

Planuri si curbe.

Planuri si curbe.

Aproape la fel de sus ca Moldoveanu dupa ce am navigat cu bicicletele printre schiuri si saniute.

Aproape la fel de sus ca Moldoveanu dupa ce am navigat cu bicicletele printre schiuri si saniute.

De aici tot la vale pentru o coborare de mai bine de 1500 de metri.

De aici tot la vale pentru o coborare de mai bine de 1500 de metri.

A7204262

Pedaland pe aceleasi drumuri cu profesionistii.

Pedaland pe aceleasi drumuri cu profesionistii.

Ultima geana e lumina.

Ultima geana e lumina.

Oglindit.

Oglindit.

Aglomeratie mare duminica dimineata.

Aglomeratie mare duminica dimineata.

Ciobanesti si mioare  de sorginte spaniola. Inutil de zi ca au fost infinit mai blanzi ca variantele noastre.

Ciobanesti si mioare de sorginte spaniola. Inutil de zi ca au fost infinit mai blanzi ca variantele noastre.

Nu, nu era nici un fel de placere pe coborarea asta.

Nu, nu era nici un fel de placere pe coborarea asta.

Gravel de Andalucia.

Gravel de Andalucia.

Sfarsit de mini-concediu, in benzinaria de langa aeroport, arsi de soare, terminand ultimele ramasite de mancare, obositi si usor vagabonzi.

Sfarsit de mini-concediu, in benzinaria de langa aeroport, arsi de soare, terminand ultimele ramasite de mancare, obositi si usor vagabonzi.

Sierra Nevada, intre zapada si copaci infloriti

Dupa ce am batut in lung si lat strazile Seviliei si am pendulat intre formele simple din Real Alcazar si opulenta din catedrala, ne-am teleportat in Granada. Am hotarat sa lasam Alhambra pentru o revenire ulterioara in zona si sa ne facem plinul de cursiera pe urcarile din Sierra Nevada. Fata de alte locuri din Andalusia prin care am trecut in ultima saptamana, aici primavara e inca in toi. Peisagistic vorbind par 2 luni calendaristice diferenta intre Malaga si clinurile Sierrei Nevada. Apropiera unui munte de peste 3000 m pe care inca se schiaza ajuta cu siguranta la “normalizarea” anotimpurilor, asa ca aici avem parte de mai putin verde, dar de mai multa culoare. Pe toate drumurile e plin de ciclisti cu totii extrem de imbracati comparativ cu noi, care defilam in tricouri si pantaloni scurti. Deja presimt ca o sa murim de frig pe coborare, dar ii dam la deal imbarbatandu-ne ca pana coboram noi, are timp sa se mai incalzeasca.

Soarta a facut ca Radu sa aiba fler si in loc sa mergem pe drumul principal, cu destul de mult trafic, Radu a ales din mers niste drumuri secundare, cu 0 trafic. Drum privat prin Sierra Nevada cum s-ar spune. Prima portiune cu adevarat interesanta este un segment de 5 km cu 500 m diferenta de nivel si panta medie de 12%, ce pleaca din Güéjar Sierra Pe aici a trecut cu 2 sapt inainte Turul Ciclist al Andalusiei. Acum nu stiu daca asta ar trebui sa fie magulitor sau inspaimantator, dar cifrele nu sunt de natura sa linisteasca, mai ales ca la fiecare curba mai serioasa e cate o pancarta cu gradientul. Si nu vad decat 17-19%. Problema nu e data neaparat de gradientele astea punctuale cat de media generala, caci urcarea e totusi sustinuta 85% din lungime. Radu ma intreba cati watti generez ca sa stau pe bicicleta, insa in asemenea situatii o abilitate mai importanta imi pare aceea de a pedala la cadenta mica (in jur de 50 rpm).

Si totusi cei 5 kilometri au fost mai putin durerosi decat m-am asteptat si urcarea s-a terminat intr-un drum secundar, cu asfalt prost, dar plin de copaci infloriti. Varfurile inzapezite se vad inca frumos dar stim ca zapada va aduce cu ea si frigul. Evitam in continuare drumul principal si continuam urcarea pe un drum inchis masinilor, ce urca printr-o padure de pini (A-4205). Peisajul se schimba din nou, verdele ramane in urma si ramanem doar cu pietrele si cateva plante pitice inflorite. Din fericire vantul adie insesizabil, din spate, si inca ne este bine din punct de vedere termic. Deasupra statiunii de schi hotaram ca e momentul sa coboram caci suntem deja sub un plafon inalt si compact de nori si totul e mohorat si cenusiu. Frigul se instaleaza dupa primele 3 viraje si musca mai ales la maini. Practic pana pe la 1400 mam coborat crispata, fara sa pot sa ma bucur de drum, nestiind cum sa ma mint mai convingator ca frigul e doar aparent. Dupa 1400 m a fost mai bine si dupa 1000 m de-a dreptul perfect. Aveam dej 60 km si 1700 m urcati si zau daca eu nu puteam sa ma multumesc cu atat…Doar ca atunci cand mergi cu Radu e foame mare ori dupa kilometri, ori dupa diferenta de nivel, ori dupa lumina.

Si nu stiu cum se face ca mereu gaseste drumul ala perfect, cu lumina ideala si trafic inexistent si te trezesti ca metrii verticali continua sa se adune la catastif. Ziua s-a terminat cu 100 km si 2500 m diferenta de nivel si zau daca imi dau seama de unde mai aveam picioare sa mai urc in pedale ultimile contrapante. Si nu, maine nu e zi de pauza. Cel putin l-am convins pe Radu sa renuntam la turul Sierrei Nevada care ar fi dat un 250 km cu multa diferenta de nivel. Noaptea e un sfetnic bun.

In departare iarna, in spate primavara, cu ciripit de pasarele si copaci infloriti.

In departare iarna, in spate primavara, cu ciripit de pasarele si copaci infloriti.

Vreme de tricou si de pantaloni scurti, vreme pentru care mai trebuie sa mai asteptam mai bine de o luna si ceva in Brasov.

Vreme de tricou si de pantaloni scurti, vreme pentru care mai trebuie sa mai asteptam mai bine de o luna si ceva in Brasov.

Drumuri perfecte.

Drumuri perfecte.

Si drumuri abrupte, aici o bucata de 500 de metri diferenta de nivel cu 12% panta medie si cu bucati sustinute ce se invarteau pe la 20%.

Si drumuri abrupte, aici o bucata de 500 de metri diferenta de nivel cu 12% panta medie si cu bucati sustinute ce se invarteau pe la 20%.

Sudoare si parfum.

Sudoare si parfum.

A7204097

Vuelta a trecut pe aici.

Vuelta a trecut pe aici.

Incet incet se strang nori si ne rapesc soarele mult iubit.

Incet, incet se strang nori si ne rapesc soarele mult iubit.

Tac, pac si ajungem la 2000 de metri.

Tac, pac si ajungem la 2000 de metri.

Ultima poza cu un pic de zambet pe fata, inainte de o coborare la capatul careia am ajuns complet congelati jos.

Ultima poza cu un pic de zambet pe fata, inainte de o coborare la capatul careia am ajuns complet congelati jos.

Cateva ore mai tarziu, alt drum, acelasi asfalt perfect si acelasi soare indragit.

Cateva ore mai tarziu, alt drum, acelasi asfalt perfect si acelasi soare indragit.

Cate o masina la 5 minute, in cel mai bun caz.

Cate o masina la cateva 5 minute, in cel mai bun caz.

Tot la vale.

Tot la vale.

Andalucia!

Andalucia!

Sierra de Grazalema si Alcornocales, in mod de bikepacking

Ziua 3 – Sambata – Sierra de Grazalema

Nu ne lasam cu buteliile si ne pierdem pe stradutele din Ronda in speranta ca vom gasi buteliile potrivite sau macar un arzator Campingaz. Nu avem sansa asa ca ne paste in continuare mancare rece.

Cum mana mea e mai bine si Radu viseaza la cort, natura si iarba verde, punem bagajele pe biciclete si pornim in mod bikepacking sa descoperim 2 parcuri naturale: Sierra de Grazalema si Alcornocales. Pe primul incepem sa il tesem constiincios pe toate partile. Dupa prima ora de pedalat in care ma intreb de 10 ori de ce nu am continuat sa facem ture de o zi in circuit si fara bagaje, ca sa te poti bucura cu adevarat de cursiera, ma reobisnuiesc atat cu apasatul aprig in pedale, cat si cu modul in care se simte bicicleta incarcata in curbe. Drumurile pe care mergem sunt insa in egala masura pitoresti si pustii.

In Grazalema facem cumparaturi, invartindu-ne putin prin inima unui pueblo blanco si continuam cu gandul sa gasim un loc de cort. Daca de regula incepem sa ne uitam dupa un loc de cort cam cu o ora inainte sa se intunece, pentru ca Spania nu e foarte darnica in asemeanea locuri, de data asta ne-am extins intervalul de cautare la 1h30 min. Nu e delic simplu cand pe stanga si pe dreapta ai ori garduri nesfarsite, ori versanti abrupti si neprimitori. Dupa prima ora in care nu am gasit absolut nimic (si trebuie spus ca pentru Spania ne-am coborat standardele destul de mult) ne iese in drum un camping si il salvam in memorie caci e foarte posibil ca cel mai wild loc sa fie pana la urma un camping. Hotaram sa mai mergem totusi o jumatate de ora si cu 5 minute inainte sa expire timpul limita ochiul nostru format gaseste sub noi un petec generos de iarba. Fara gard, ascuns de drumul mare si mai presus de toate cu apa, e o raritate absoluta pentru Spania. Paraul e cald ca intr-o zi de vara romaneasca, asa ca ne si imbaiem cat sa dam transpiratia jos de pe noi. Maine continuam explorarea celor doua parcuri naturale in directia Tarifa- cel mai sudic punct al continentului.

Ziua 4 – Duminica- Arcornoclaes

Cred ca fara voia noastra am gasit singurul loc din Andaluzia unde erau sanse sa se puna roua pe cort. In rest am dormit insa nederanjati si in ciuda pronosticurilor optimiste facute de Radu cu o zi inainte, nu plecam decat dupa 10.30. Caci deh, cortul trebuie sa se usuce, porridgeul sa se umfle etc.
Mai rau chiar, pana pe la 12 cand plecam din Ubrique abia facusem 10 kilometri. De acolo prindem o prima urcare superba pe niste serpentine ce ne poarta parca prin primavara pana la granita dintre doua parcuri naturale: Grazalema si Arconocales.

Intr-un fel toate mini-concediile de la sfarsit de februarie si de inceput de martie sunt o modalitate de a te bucara de primavara de mai multe ori. Cum a fost spre exemplu si dimineata petrecuta in lunca raului, cu iarba ce mirosea a proaspat, cu roua si cu ciripit de pasarele.

Intr-un fel toate mini-concediile de la sfarsit de februarie si de inceput de martie sunt o modalitate de a te bucara de primavara de mai multe ori. Cum a fost spre exemplu si dimineata petrecuta in lunca raului, cu iarba ce mirosea a proaspat, cu roua si cu ciripit de pasarele.

Daca primul are urcari serioase si pasuri, al doilea este mai mult o zona de dealuri suprinzator de bogate in vegetatie, arbustii si copacii crescand pe un sol destul de arid, granitic ca aspect. Drumul se scurge ondulat pe coasta acestor dealuri, lipsit de trafic si fara diferente mari de nivel. Perspectivele sunt initial limitate si blocate de vegetatie dar cand ne apropiem de limita parcului, incepem sa recunoastem la orizont masive prim care am fost zilele anterioare (Sierra de las Nieves de ex.).
Coboram lansat spre Jimena de la Frontera de unde aprovizionam cu paine si portocale de la o benzinarie, ca mai apoi sa ne incepem o data cu dupa amiaza drumul de reintoarcere spre masina. Cei 50 km ramasi nu sunt fezabili in orele de sfarsit de zi, asa ca va trebui din nou sa gasim loc de cort. Task de altfel cu grad sporit de dificultate in tara miilor de garduri. Pentru un om venit dintr-o tara unde poti sa te urci pe orice deal iti place si sa vezi apusul, ingradirea din Spania este frustranta si cand voi reveni acasa voi aprecia si mai mult libertatea de miscare de care avem parte zi de zi. Daca in orice alta tara imi permit sa caut cel mai fain loc de cort, aici ma multumesc daca gasesc ceva fara gard si care sa nu fie la marginea drumului. Radu spune ca drumul are grija de drumet si pana acum asa a fost, gasind mereu la timp apa de baut, mancare, apa de spalat. Doar cu locurile de dormit e mai complicat, caci drumul ar ajuta, daca ar fi lasat liber si nu incorsetat cu garduri. Gasim la limita ceva, intr-o padurice pe coama unui deal si ma bucur sincer ca de maine scap de stresul asta.

Luni ziua 5- Grazalema again

In afara de vizita unui mistret noaptea a trecut fara evenimente notabile. Abia dimineata cand ne strangeam bagajele am observat ca in saua in care ne instalasem ajungea o poteca de animale. Vantul ne face sa ne miscam repede si o luam din loc repejor, cu gandul de a ajunge mai repede inapoi la masina. Cea mai faina portiune a acestor ultimi kilometri a fost un drum secundar ce lega Algatocinul de firul vaii prin care trece calea ferata. Aici nu ajunsesera inca gardurile si banda ingusta de asfalt se strecura printre livezi de un verde crud, tinandu-se totusi pe versantul drept al unui canion cu talveg stancos.
Ultima urcare spre satul unde avem masina (Benaojan) se scurge incet, pe un asfalt zgrumturos si in plin soare, bagajele atarnand parca ca niste pietre de moara. Pana si Radu e fericit sa scape de ele si sa se suie pentru cateva ore pe cursiera usoara.

Incarcati si gata de drum.

Incarcati si gata de drum.

Cele 6-7 kilograme in plus se simt cat se poate de serios pe orice urcare mai abrupta.

Cele 6-7 kilograme in plus se simt cat se poate de serios pe orice urcare mai abrupta.

In fata Sierra de Grazalema si un front de nori ce au omorat pe ziua e azi orice lumina interesanta.

In fata Sierra de Grazalema si un front de nori ce au omorat pe ziua e azi orice lumina interesanta.

A7203623

In centru ceva intre sarbatoare, o zi normala de sambata si un ultramaraton in desfarurare.

In centru ceva intre sarbatoare, o zi normala de sambata si un ultramaraton in desfarurare.

Un supermarket numit speranta.

Un supermarket numit speranta.

Singurul pas al zilei, la 1200 de metri. De aici urmeaza 800 de metri de coborare pana in El Bosque.

Singurul pas al zilei, la 1200 de metri. De aici urmeaza 800 de metri de coborare pana in El Bosque.

Cu sulul de biscuiti la purtator.

Cu sulul de biscuiti la purtator.

Rutina e seara, cu spalatacit si cu un loc de cort cat se poate de linistit in lunca raului.

Rutina de seara, cu spalatacit si cu un loc de cort cat se poate de linistit in lunca raului.

Spre Arconocales.

Spre Arconocales.

Asfalt perfect si un cer de cristal.

Asfalt perfect si un cer de cristal.

A7203713

Coborarea spre mediterana, cu temperaturi de peste 20 de grade si cu paduri cum nu ne-a mai fost dat sa intalnim pana acum.

Coborarea spre mediterana, cu temperaturi de peste 20 de grade si cu paduri cum nu ne-a mai fost dat sa intalnim pana acum.

Nu foarte aridul Sierra de las Nieves.

Nu foarte aridul Sierra de las Nieves.

Locul de cort de urgenta din seara asta ce a venit cu tot cu vizita noctura a unui mistret pe care cred ca l-a suprins putin cortul gasit in poteca.

Locul de cort de urgenta din seara asta ce a venit cu tot cu vizita noctura a unui mistret pe care cred ca l-a suprins putin cortul gasit in poteca.

Mega-conul.

Mega-conul.

Pueblos blancos.

Pueblos blancos.

A7203756

De aici tot la vale si inapoi spre masina.

De aici tot la vale si inapoi spre masina.

Drumuri secundare cu asfalt perfect.

Drumuri secundare cu asfalt perfect.

Montes de Malaga si Sierra de las Nieves, primele zile in Andalucia

Daca pana acum o saptamana de abia asteptam sa ne asternem la drum prin Andalusia, o tendinita aparuta dupa tura din Iezer si un studiu aprofundat al zonei au ridicat noi dileme si intrebari: voi putea oare sa pedalez zile la rand cu orteza? Vom gasi locuri de cort, sau ne vom lovi de nesfarsite garduri? Ce facem cu zonele plictisitoare in care se intind cat vezi cu ochii maslini crescuti soldateste pe solul pietros? Tot plimb omuletul pe Google Maps si nu gasesc deloc ceea ce imi doresc sa vad. Asa ca reconfiguram pentru flexibilitate maxima: inchiriem o masina in care putem si dormi, facem ture de o zi fara bagaj si imbinam sportul cu vizitele culturale.

De la Malaga nu aveam asteptari prea mari. Un simplu punct de plecare, un hub unde gasim masina, facem ultimile cumparaturi, asamblam bicicletele, ne asiguram ca ele sunt si functionale si ne asternem la drum spre inima Andalusiei. Insa asa-i cand pleci cu asteptari mici: e loc sa fii suprins. Si sa apreciezi ce vezi in jur: un oras considerabil mai curat decat cele de prin Italia, structurat rectangular, asa cum suntem deja obisnuiti din nord, insa in primul rand un oras relaxat. In mod cert aceasta prima impresie se datoreaza si faptului ca am ajuns in Malaga in zi de sarbatoare, mai precis in ziua nationala a Andusiei si la ora 9 dimineata, in loc de oameni grabiti spre job si trafic infernal avem parte de magazine inchise, oameni iesiti la alergat si nenumarati altii pe cursiera. Pare ca jumatate din locuitori fac miscare, si asta nici nu cred ca e greu cand ai parte de tempertaturi de 15 grade in luna ianuarie. M-am uitat cu jind o iarna intreaga la temperaturile si soarele din Malaga. Iar dupa ce am dat o tura prin muntii din jur, sunt convinsa ca as putea sa imi petrec aici o iarna.

Montes de Malaga

Dupa ce am inchiriat masina dorita si am asamblat bicicletele intr-o parcare pe malul marii, ne-am asternut la drum pentru o tura de jumatate de zi. Oricum ar fi, faptul ca am rezolvat pana acum doua aspecte esentiale: masina si biciclete functionale fac din ziua de azi o zi foarte buna. Tot ce vine peste e bonus

Asfalt impecabil, munti, orasele albe, ce poti sa-ti doresti mai mult?

Asfalt impecabil, munti, orasele albe, ce poti sa-ti doresti mai mult?

Insa Malaga continua sa ne suprinda. In 3 kilometri de la masina traficul devine inexistent, drumul se ingusteaza si incepe sa urce hotarat, pe alocuri cu gradiente fanteziste precum 18%. Diferenta de nivel se strange in putini kilometri aici, cand urcarile tasnesc parca din mare. Dealurile uscate de pe google maps nu sunt insa chiar asa de rele. La vremea asta sunt chiar suprinzator de verzi, cu floricele pe marginea drumului, cativa pomi fructiferi intarziati prin curtile oamenilor si case albe imprastiate pe dealuri. La peste 600 m, padurile de pin aninate pe versantii abrupti isi arunca umbra si pe marginea drumului si coloreaza in acelasi timp atmosfera.

Oprim scurt la un restaurant pentru o cafea suprinzator de buna. Daca dulciuri nu sunt din lipsa de magazine deschise, macar cofeina sa fie. Ne petrecem orele pe drumuri frumoase ce merg serpuit pe dealuri, asteptand sa se imblanzeasca lumina. Prea putine masini au trecut pe langa noi. Drumuri atat de libere nu cred ca am vazut nici macar in Maroc.

Coborarea de 900 m diferenta de nivel e desenata in serpentine perfecte ce fac ca marea sa se apropie vertiginos de noi. Pe malul Mediteranei ne vom sfarsi si ziua. Masa de seara e trista caci nu poti lega mare lucru din niste conserve, dar prajitura de la final si sunetul valurilor salveaza cumva situatia.

Track si date aici: https://www.strava.com/activities/2182389780

Sierra de las Nieves

Astazi avem pe lista de dimineata cateva aspecte administrative, respectiv cumparaturi din Decathlon. Soarta face sa ne iasa in drum si un Lidl astdel incat sa respectam proverbul: Lidl si Decathlon au facut din mine om.

Planul era sa conducem pana in Ronda si sa facem pornind de acolo o tura de cateva ore, dar odata ce parasim Malaga (aproximativ din Alhaurin de la Torre) locurile devin faine pentru pedalat si traficul este inexistent. Este clar de retinut pentru o data urmatoare. Dupa vreo 40 de km Radu nu mai rezista, scoatem bicicletele din masina si desenam pe genuchi o tura. Punctul de interes de azi se numeste Sierra de las Nieves si vine la pachet cu cateva urcari faine, prima spre El Burgo si cea de a doua spre Ronda. Asfalt bun, trafic inexistent, soferi foarte atenti cu biciclistii. Presimt ca o sa mai revenim in zona caci Marocul cere si el putin varietate si logistica unei vacante in Malaga cea vesnic calda si insorita este cat se poate de simpla. In El Burgo oprim pentru o cafea si din nou avem parte de una foarte buna. Cum tocmai incepuse siesta si noi am prins aripi de la cafeina din sange ii dam inainte spre Ronda pret de o alta urcare de 500m dif de nivel. Peisajul se schimba constant, cu fiecare suta de m castigata: paduri de pin, pajiste cu iarba verde si multe pietre si la final doar peisajul sterp al muntilor de piatra. Escapada noastra a fost mai rapida decat siesta oamenilor care am aflat cu aceasta ocazie ca tine pana la ora 17, asa ca pornim bucla de intoarcere cu burtile goale. Sa pedalezi la deal cu foamea in gat e trist, mai ales ca atunci cand loveste foamea esti deja cu resuesele pe 0. Drumul pe care urcam este cand intr-o stare deplorabila, cand cu asfalt bun. Locurile de cort abunda si ele si traficul lipseste cu desavarsire. Casarabonela vine totusi repede si o doza de cola si un pachet de biscuiti dispar pe nesimtite si ne duc pana inapoi la masina. Poate nu a fost o zi lunga, dar cei aproape 2000 m dif de nivel s-au lasat cu o foame de lup. Si cum visam noi la niste gnochi cu pesto si parmezan primim un dus rece din partea buteliilor de la Campingaz care nu sunt compatibile cu MSR-ul nostru. Si uite asa, ne punem pofta in cui cu o salata si dormim din nou in masina, spre nemultumirea lui Radu.

Track si date aici: https://www.strava.com/activities/2184298496

Text: Mihaela.

E ceva sa te teleportezi din iarna la 20 de grade, la vreme de tricou si la copaci infloriti si inverziti pe marginea drumului.

E ceva sa te teleportezi din iarna la 20 de grade, la vreme de tricou si la copaci infloriti si inverziti pe marginea drumului.

Asfalt impecabil, munti, orasele albe, ce poti sa-ti doresti mai mult?

Asfalt impecabil, munti, orasele albe, ce poti sa-ti doresti mai mult?

Odihna, privind in departare spre muntii stancosi si arizi ai Spaniei.

Odihna, privind in departare spre muntii stancosi si arizi ai Spaniei.

Pauza de cafea, din pacate abia la ora 16:00. In rest in Spania cafeaua e la fel de buna si la fel de ieftina ca in Italia din cate ne-am dat seama.

Pauza de cafea, din pacate abia la ora 16:00. In rest in Spania cafeaua e la fel de buna si la fel de ieftina ca in Italia din cate ne-am dat seama.

Pueblos blancos.

Pueblos blancos.

Branza alba de burduf dupa o iarna in Brasov. Noroc cu fetele batute e soare care traeaza tot timpul petrecut afara.

Branza alba de burduf dupa o iarna in Brasov. Noroc cu fetele batute e soare care traeaza tot timpul petrecut afara.

O ora si putin mai tarziu, de la 1000 de metri inapoi pe malul marii.

O ora si putin mai tarziu, de la 1000 de metri inapoi pe malul marii.

Fiecare cu mijlocul sau de transport.

Fiecare cu mijlocul sau de transport.

Sau fiecare cu hobby-ul preferat. Pescari in cautarea capturii de seara.

Sau fiecare cu hobby-ul preferat. Pescari in cautarea capturii de seara.

Masa de seara, pe o stanca pe malul marii, cu zgomotul ritmic al valurilor in fundal si cu ultima geana de lumina.

Masa de seara, pe o stanca pe malul marii, cu zgomotul ritmic al valurilor in fundal si cu ultima geana de lumina.

O noua zi, un nou munte, Sierra de las Nieves.

O noua zi, un nou munte, Sierra de las Nieves.

La bevedere.

La bevedere.

Unduit.

Unduit.

Blana la vale.

Blana la vale.

Probabil cel mai estetic Capucinno din periplul nostru prin Spania.

Probabil cel mai estetic Capucinno din periplul nostru prin Spania.

A7203545.jpg

Asfalt perfect si inca o urcare de 500 de metri diferenta spre Ronda, cu trafic complet inexistent.

Asfalt perfect si inca o urcare de 500 de metri diferenta spre Ronda, cu trafic complet inexistent.

A7203564.jpg

Drumuri de poveste.

Drumuri de poveste.

A7203571.jpg

Si totusi nu toate sosele sunt impecabile, aici un asfalt cat se poate de faultat inconjurand muntele spre Casarabonnela.

Si totusi nu toate sosele sunt impecabile, aici un asfalt cat se poate de faultat inconjurand muntele spre Casarabonnela.

A7203587.jpg

Pueblos blancos prin care am trecut trebuie sa recunosc ca aratau chiar bine, si spre deosebire de micile orasele / sate de noi pareau sa fie locuri in care viata curge cat se poate de normal, fara nici un fel de aer dezolant sau de paraginire.

Pueblos blancos prin care am trecut trebuie sa recunosc ca aratau chiar bine, si spre deosebire de micile orasele / sate de noi pareau sa fie locuri in care viata curge cat se poate de normal, fara nici un fel de aer dezolant sau de paraginire.