Category Archives: Turkmenistan

DSC_3643

O furtuna de nisip, 180 de kilometri si o granita.

In sfarsit imi iese si mie planul cu trezirea de dimineata, si dupa ce ieri vantul m-a facut sa inaintez in ritm de melc, sper ca azi macar in primele ore ale diminetii sa am ceva mai mult spor.

Termin de strans lucrurile fix cand incepe ora albastra si dupa o mica chinuiala de a scoate bicicleta incarcata dintre dune pornesc cam in jurul orei sase, cu putin inainte de a rasari soarele.

Macar am intuit-o bine de data aceasta caci vantul nu bate deloc dimineata, astfel incat fac intr-o ora si jumatate cat am facut ieri intr-o jumatate de zi. In schimb vremea e in schimbare iar cerul e acoperit de nori, astfel incat nu am parte de rasarit astazi, dar tot mi se pare fascinant sa privesc cum se lumineaza lumea desertului. Trebuie sa mai repet experienta cu trezitul de dimineata.

In schimb dupa 9 se starneste din nou vantul. Nu e potrivnic ca ieri dar e mult mai puternic si e aproape perpendicular pe directia in care pedalez astfel incat trebuie sa muncesc ceva impotriva lui. Graunte de nisip ma bombardeaza din mica furtuna de nisip starnita de vantul.puternic.

Problema e in schimb ca ochelarii de soare nu prea functioneaza din cauza directiei oblice din care bate vantul, asa ca trebuie sa completez cu inca o cagula masca pentru fata. La scurt timp dupa, observ ca am si o pana partiala la roata din spate, prima dupa 5500 de kilometri.

Cu toate astea nu pierd foarte mult aer si nici nu am chef sa fac pana in mijlocul furtunii de nisip astfel incat dupa cateva pompe pornesc din nou la drum. Daca nu ar fi vantul asta as fi avut sperante sa trec astazi in Uzbekistan, dar la cum bate acum nu am nici o sansa.

Dupa inca o ora incepe si ploaia, probabil una din putinele pe care le vede desertul intr-un an de zile. Si chiar ploua neasteptat de sanatos astfel incat trebuie umblu la coburi si la cort pentru a nu se face fleasca. Odata cu ploaia, in schimb se domoleste vantul si chiar dispare, si grija redevine pana pe care ar trebui sa o rezolv.

Pana la urma ma motivez sa incerc sa fac si pana, caci la roata spate e un pic mai complicat caci trebuie sa desfac portbagajul pentru a desface frana si chaingliderul pentru a da jos lantul.

Cand dau jos camera, binenteles ca nu aud nimic din cauza vantului si din cauza ca pierdea aer foarte incet, asa ca raman sa vad cand dau de un hotel care e problema. Inca nu sunt convins ca e chiar pana, ci probabil camera a facut pori sin cauza unor fire de nisip ramase intre cauciuc si camera.

Pun una din rezeve, termin cu pana intr-un sfert de ora si bag de seama ca directia vantului s-a schimbat sj ca pentru prima data in 3 zile am din nou vant din spate, asa ca gonesc catre Turkmenabat, cu 25-30 de kilometri la ora si cu ocazia asta reinvie sperantele ca voi ajunge la granita pana la lasarea serii. E cam la limita, mai ales caci nu stiu cati kilometri sunt din Turkmenabat pana la granita, dar merita incercarea.

In Turkmenabat ajung din greseala pe un fel de strada principala unde pe dreapta sunt insirate doar cladiri impunatoare si in mod egal goale, placate cu marmura si cu chipul presendintelui pe fiecare din ele. Presenditele imbracat in militar, zambitor cu copii, cu lanurile de grau, suna cunoscut? Sunt ridicate in parte cu banii obtinuti din exportul de gaze, caci Turkmenistan e una din cele mai bogate tari in resurse din Asia Centrala. Sunt curios daca turkmenii se intreba daca nu se putea face ceva mai util cu banii astia.

In schimb dupa 2 zile in desert, Turkmenabat arata incredibil de verde, si mai ales dupa ce traversez raul Amur-Darya pe un pod de pontoane. Totul aici e facut prin irigatii, dar daca nu esti atent la detaliul totul e la fel de verde ca intr-un sat din Romania la inceput de iunie.

Si dupa ce gonesc cand cu vantul, cand impotriva lui catre granita reusesc sa ajung cu putin inainte de a-si incheia programul, si de data aceasta la iesirea din tara lucrurile merg ceva mai repede, chiar daca formularul pe care trebuie sa-l completez e doar in turkmena. Un nenica reuseste sa ma lamureasca in rusa ce trebuie sa completez si davai, davai uite ca am iesit si din Turkmenistan si urmeaza granita cu Uzbekistanul, care arata destul de deplorabil si comunist si vine la pachet si ea cu putina birocratie. Totusi merge mai repede decat la intrarea in Turkmenistan si in primul kilometru pedalat aici dau si de ceva ce nu am prea vazut prin Turkmenistan, indicatoare rutiere cu distante, unul din orasele de pe indicator fiind chiar Bishkek. Cica sunt doar 1300 de kilometri, dar asta fara Tadjikistan si fara autostrada Pamir. Cu tot cu ocolul pe care il voi face eu sa tot fie cam 2600.

Locul de cort e unul cu salcii de data asta, adapostit de vant si de drum langa un canal ce duce apa din Amu-Darya catre Uzbekistan.

Distanta: 180km.
Diferenta de nivel: 100+ / 100-.
Moral: 7.
Obiective: 5.

Daca tot nu e trafic o masa pe marginea drumului.

Daca tot nu e trafic o masa pe marginea drumului.

Conditii extreme cer masuri extrem.

Conditii extreme cer masuri extrem.

Ploaia din desert.

Ploaia din desert.

Conducatorul iubit.

Conducatorul iubit.

Lada e la putere.

Lada e la putere.

Singuratic

Singuratic

Un teanc de bani ce valoreaza 20 de dolari.

Un teanc de bani ce valoreaza 20 de dolari.

Ultima experianta cu Turkmenistan.

Ultima experianta cu Turkmenistan.

Inca putin, desi pe varianta aleasa de mine mai sunt cam 2600 pana in Bishkek.

Inca putin, desi pe varianta aleasa de mine mai sunt cam 2600 pana in Bishkek.

Ultimele raze de lumina.

Ultimele raze de lumina.

DSC_3591

Din nou in mijlocul desertului, de data asta cu tot cu nisip si dune.

In vreme ce stau intins in cortul ce e inca incalzit de nisipul fierbinte, stau sa ma intreb daca si maine o sa fie o zi cu la fel de mult vant ca si astazi.

Vantul potrivnic s-a pornit din seara trecuta, si am zis ca peste noapte se mai domoleste, dar nu a fost sa fie, astfel incat la ora 5 cand a sunat prima data ceasul m-am intors pe partea cealalta. Macar daca e zi de pedalat cu vantul din fata macar sa fie una cat mai scurta.

Ma urnesc in cele din urma greu si fara chef si pe primii kilometri temerile imi sunt confirmate, viteza de croaziera e de 10 kilometri la ora. Ce am invatat in schimb pana acum e ca in astfel de zile nu are sens sa te strofoci, oricum o sa iasa kilometri putini. De ce sa muncesti de-ti sar ochii din cap pentru 12 kilometri la ora cand poti sa folosesti energia respectiva cand nu ai uraganul din fata?

Macar e mult mai putin trafic decat in Iran si chestia asta se simte imens la dispozitie si la moral. Prima jumatate de zi se scurge chinuitor de incet si la pauza de pranz abia sunt pe la 35 de kilometri.

Timp e totusi, caci mai sunt doua zile si jumatate pentru 200 de kilometri pana cand expira viza asa ca nu imi fac griji ca o sa fiu expulzat din tara. O pauza lunga de pranz, cateva expresii in rusa trecute pe carnetel si plec mai departe pentru a infrunta desertul negru, aproape 200 de kilometri fara nici o localitate.

Problema cea mai mare e apa si car constant cate 5-7 litri de apa dupa mine, mai ales pentru ca o sa fie o noapte petrecuta in mijlocul desertului. La un moment dat drumul isi schimba usor directia, iau vantul putin oblic si pot sa cresc cateodata viteza la 15 kilometri la ora.

Vantul aduce fuioare de nisip pe sosea construind in unele locuri mici dune pe marginea drumului. Stau sa ma gandesc daca exista si masina de deznisipit, caci un fel de paravane anti-nisip exista in unele locuri.

A doua jumatate a zilei se scurge ceva mai repede, cu 80 de kilometri pe ziua de azi pana in momentul in care ma hotarasc ca ajunge si gasesc un loc de cort intre dune, intr-un loc ferit de vant.

Partea cu ferit de vant e destul de importanta pentru cortul pe care il am, cort ce are nevoie de ancoraje solide pentru a sta in picioare. Doar ca e putin cam greu sa tina cuiele in nisip dar rezolv pana la urma problema sapand putin pana am dat de nisip putin mai tare. Initial voiam sa dorm direct pe tenta dar la cate ganganii se invart pe aici am zis ca nu. Cei mai interesanti sunt niste gandaci mari si negri ce seamana cu cei de balegar. La ora la care puneam eu cortul si ei se ingropau in nisip pentru noapte, dar nu voiam sa ma trezezc cu vreun somnanbul in sacul de dormit.

Maine poaate incerc din nou trezirea matinala, poate iese de data asta.

Distanta: 80km.
Diferenta de nivel: 100+ / 100-.
Moral: 5.
Obiective: 3.

Un magazinas turkmen cu un vanzator extrem de entuziast.

Un magazinas turkmen cu un vanzator extrem de entuziast.

Prima intalnire cu dunele.

Prima intalnire cu dunele.

Roadkill.

Roadkill.

Delicii iraniene, unt de arahide cu gem de morcovi si nan.

Delicii iraniene, unt de arahide cu gem de morcovi si nan.

Locul de cort in mijlocul desertului.

Locul de cort in mijlocul desertului.

Supa de rosii cu paine intarita de ieri.

Supa de rosii cu paine intarita de ieri.

Lasarea noptii.

Lasarea noptii.

DSC_3567

Stravechiul oras Merv

Dimineata ceasul suna de dimineata, cu putin inainte de rasaritul soarelui, in schimb cum deschid ochii tantarimea e tot gata de atac pe plasa de la cort, caci inca e ora lor. Ca sa scap cat mai putin ciuruit mai stau o jumatate de ora, caci tantarii au in general doua perioade in care isi desfasoara toate efectivele in batalie, odata cu putin dupa apusul soarelui si odata cu putin inainte de rasarit, dupa care dispar ca prin minune.

Tactica functioneaza si cum rasaritul e putin amanat din cauza norilor de la orizont, ma apuc sa strag lucrurile in cort pana cand incep sa se coloreze norii si cerul si incepe o noua zi in desertul din Turkmenistan. Prognoza pentru ziua de azi anunta ceva vant din fata spre sfarsitul zilei astfel incat sper sa profit de orele mai linistite de dimineata pentru a inainte catre Mary, oras comunist ridicat de rusi in vremea sovietelor si dupa care catre Merv, stravechiul oras de pe Drumul Matasii.

Din Turkmenistan nu stiu daca o sa apuc sa inteleg prea mare lucru caci nu pot petrece doar 4-5 zile traversand in fuga tara cu viza de transit, dar unul din lucrurile pe care nu am cum sa nu le observ e portul femeilor, care spre deosebire de Iran nu sunt acoperite din cap pana in picioare in negru, ci poarta colorate costume traditionale. Inclusiv fetele care merg la scoala au ca uniforma un fel de rochie traditionala dintr-o singura bucata, iar multe din femei poarta ceva similar, astfel incat in anumite momente iti da impresia ca e un fel de uniforma nationala in culoarea steagului. Barbatii au in schimb liber la camasa si pantaloni si poarta doar un fel de tichie traditionala pe care o sa o tot intalnesc prin asia centrala.

Pe masura ce pedalez vantul incepe sa devina din ce in ce mai puternic, dar pot inca sa inaintez cu spor pana cand ajung in Mary, primul oras intalnit in Turkmenistan. E o creatia complet comunista, si rupt din context cred arata ca orice mica orasel din spatele Cortinei de Fier. Poate singura chestie notabila a fost ca pentru prima data dupa aproape doua luni am vazut o blonda cu fusta scurta, si ochii s-au intors ca girofarurile dupa ea. Pana in 1990 era un numar considerabil de rusi stabiliti in fostele Stanuri, dar dupa dezitengrarea URSS-ului cea mai mare parte a lor s-au intors in Rusia. Din fericire pentru mine nu chiar toti.

Cei 30 de kilometri din Mary pana in Bayramali se scurg in schimb chinuitor de incet, caci vantul a inceput sa creasca in intensitate si viteza scade corespunzator, dar pana la urma ajung in micul orasel de unde incerc sa-mi dau seama pe unde ar putea sa fie Merv-ul asta. Trebuie spus ca turmenii au o ura totala fata de indicatoarele rutiere si in 470 de kilometri prin tara asta am vazut probabil sub 10 indicatoare care sa arate directia catre urmatorul oras sau catre chestii interesante de vazut. Cam asa e si cu Merv, si cu harta incarcata pe google maps dinainte incerc sa dibuiesc pe unde ar fi fost fostele Kale ale oraselor.

Merv a avut mai multe versiuni, caci a fost distrus in mai multe randuri si in acelasi timp si albia raului langa care era s-a mai schimbat, asa ca oamenii l-au reconstruit de 5 ori pana cand a fost a fost abandonat la sfarsitul secolului 18. Prima varianta a orasului, Gyaurkala, dateaza cu 500 de ani inainte de Hristos si e si orasul care a fost cucerit de Alexandru cel Mare.

Mi se pare foarte interesant ca pana in timpuri recente istoria intregii zone e impartita in doua, pe de alta ai triburile nomade si pe de parte ai orasele si oazele construite prin irigatii. Cum nomazii traiau toata viata pe cal si sub cerul liber, erau in principiu razboinici mai buni, dar orasenii aveau de partea lor zidurile orasului si in afara de cateva momente in istorie au putut convietuii fara prea mari probleme. In schimb, atunci cand mongolii sau Timur au venit cu armate suficient de mari si cu dispozitive de lupta care sa distruga zidurile cetatilor, lucrurile nu au stat prea roz pentru oraseni. Spre exemplu atunci cand au venit mongolii si au capturat Merv-ul, toata populatia orasului a fost ucisa cu exceptia catorva artizani, si aproape o jumatate de milion de oameni au fost omorati peste noapte. Atat mongolii cat si Timur aveau obiceiul de a ridica piramide din capetele celor ucisi in modul acesta, si toate orasele care s-au impotrivit lor au avut mai mult sau mai putin aceasi soarta.

In schimb cam toate variantele Merv-ului au fost construite din caramizi din pamant, astfel incat in afara de fostele ziduri de aparare nu a ramas prea mare lucru, mai ales ca dupa fiecare cucerire orasul a fost facut una cu pamantul. In schimb locul arata fain mai ales pentru ca e extrem de intins si complet pustiu in acelasi timp, astfel incat am timp sa ma manifest in voie la poze odata cu lumina calda a apusului.

Dupa Merv e timpul sa gasesc in schimb un loc de cort si dau ochi cu drumurile rupte ale Turkmenilor, iar cu ocazia asta imi iau si prima cazatura ce s-a lasat cu o julitura in palma din cauza spd-urilor si din cauza unui pietris pe care mi-a fugit roata fata. A fost interesant sa ma doftoricesc cu o singura mana dar pana la urma a iesit ceva viabil, cat sa tina mizeria deoparte pentru ziua urmatoare. Locul de cort e in schimb fara tantari si cu iarba de data asta, dar vantul potrivnic da semne ca o sa continua sa bata la fel si maine.

Distanta: 115km.
Diferenta de nivel: 100+ / 100-.
Moral: 7.
Obiective: 8.

Privelistea la trezire.

Privelistea la trezire.

Buna dimineata.

Buna dimineata.

Cerul diminetii.

Cerul diminetii.

There be camels.

There be camels.

Chipesa.

Chipesa.

Curiozitate.

Curiozitate.

Mary, un oras comunist ca oricare altul.

Mary, un oras comunist ca oricare altul.

Uniforma scolara.

Uniforma scolara.

Noua identitate culturala de dupa revolutie.

Noua identitate culturala de dupa revolutie.

De cate e-uri e nevoie pentru a face o limonada. Mai trist e ca era cu 0 calorii.

De cate e-uri e nevoie pentru a face o limonada. Mai trist e ca era cu 0 calorii.

There be camels.

There be camels.

Merv v1.

Merv v1.

La zidurile primei versiuni din Merv.

La zidurile primei versiuni din Merv.

Serpuit.

Serpuit.

Sultankala.

Sultankala.

Templu.

Templu.

La fereastra

La fereastra

Arcuit.

Arcuit.

Albastrul inserarii.

Albastrul inserarii.

Aventura!

Aventura!

DSC_3472

La revedere Iran, bine te-am gasit Turkmenistan.

Dimineata ma trezesc devreme caci din cate am auzit e bine sa ajungi la prima ora la granita turkmena, caci nu se stie niciodata de cat timp e nevoie pentru a trece in partea cealalta.

Desi mi-au placut foarte mult iranienii, de-abia astept sa trec intr-o tara noua si poate sa scap de traficul infernal din Iran. Mi-ar placea sa pot sa zic ca Iranul e o super tara pentru cicloturism, dar nu pot, caci pentru gusturile mele e mult prea mult trafic. Sper sa am timp sa scriu in viitorul apropiat o postare-rezumat cu impresii generale despre tara asta.

Dar acum revenind la vama, a fost o experienta ca un bun-venit intr-o fost tara sovietica. In primul rand, eram clar singurul turist de acolo, in rest doar soferi de tir si cativa turkmeni care probabil isi vizitasera rudele si se plimbau cu cutiile de 10 kile de detergent dupa ei ca sa nu se intoarca cu mana goala.

Prima data vine vama iraniana, cu oameni de treaba ca peste tot prin Iran. Trebuie sa desfac un cob de proba ca nu cumva sa scot ceva ilegal din tara, dar in rest in 20 de minute am scapat si pot sa trec podul spre Turkmenistan. Cum trec de pod ma ia in primire un turkmen in uniforma militara cu un zambet si cu un “Wellcome”. Hai ca nu e chiar asa de rau, macar prima experienta e pozitiva.

Bun, dar vine vama propriu-zisa, pe care o sa incerc sa o descriu in randurile urmatoare. In primul rand totul e familiar, de la cladirile comuniste ale vamii pana la atitudinea oamenilor pusi sa faca treaba pe acolo.

Din Germania de Est pana in Siberia, modelul sovietelor a nivelat totul si similaritatile sunt mai mult decat evidente. Pentru Turkmeni a fost si mai ciudat, caci in interval de cativa ani au fost fortati sa-si abandoneze modul nomad de viata si li s-au distrus si toate moscheile.

Dar sa revin la vama, prima data un nenica in halat ma trece la catastif, intr-un caiet gros cu patratele. Dupa asta cu pasaportul in mana trec in urmatoarea incapere comunista unde o tanti sterge fara niciun fel de graba si cu un pic de sictir cam tot ce e prin camera respectiva, adica un calculator, 2 mese si masina cu raze x pentru controlul bagajelor.

La cat praf e pe ea nu cred ca o folosesc prea des, caci tiristii au totul in tir iar acesta e controlat in alta parte. Bun, pe langa tanti mai sunt 4 gigei in uniforma care nu prea fac nimic. Din cand in cand mai vine un tirist care e controlat corporal si pleaca mai departe.

Dau pasaportul care dispare intr-o camera si astept cuminte sa se intample ceva. Doar ca totul aici merge cu o mica intarziere, cu toate ca sunt singurul turist. Cu alte cuvinte dau pasaportul, 20 de minute, mi se spune ca trebuie sa platesc nu stiu ce taxa de 12 euro, 20 de minute ca nu e nenica care taie chitanele, iau chitanele si pasaportul si revin la cei 4, 20 de minute pana cand completeaza un formular in care declar ce am dupa mine, trebuie sa aduc bicicleta si sa trec bagajele prin masina cu raze x, 20 d minute caci tanti care se uita pe monitor si care are parafa nu si-a baut cafeaua de dimineata. Ca bonus trebui sa desfac si toate coburile si sa le reimpachetez alandala la loc.

In total a durat cam 3 ore in total, dar se poate si mult mai rau, am auzit si povesti ale unor oameni care au stat si 7 ore in vama. In conditiile in care orele se scad din timpul de pedalat ale celor 5 zile de tranzit treaba nu e chiar asa de roz. Am mai uitat o chestie foarte interesanta, vama are program, de la 9 dimineata pana la 7 seara si au si pauza de masa o ora. Boierie.

Pe la 11 si jumatate reusesc sa ma asez in sfarsit la drum, doar pentru a descoperi ca soselele turkmene sufera destul de tare la capitolul calitate. In schimb, macar nu e trafic chiar asa de mult, si nu din cauza pretului benzinei (turkmenii primesc gratuit cate 120 de litri pe luna) ci din cauza ca nu sunt foarte multi.E o tara imensa cu putine orase si cu o densitate de 10 locuitori pe metru patrat.

Din Serakhs incepe din nou, dupa ceva vreme, un pic de aventura, caci uitandu-ma pe harta am vazut un drum secundar care ar scurta 100 de kilometri fata de drumul principal. Oricat de rupt ar fi ar trebui sa se merite, doar sa fie deschis si sa nu fiu intors din drum pe la jumatate.

Pentru a ajunge la el trebuie sa traversez Serakhs-ul, prilej ca aproape toti localnicii sa-mi zica ca drumul principal e in directia opusa. Stiu si eu asta dar nu vreau sa ocoloesc 100 de kilometri.

La iesirea din ultimul sat ma gandesc sa opresc sa iau ceva apa si dau de un nenica care tocmai venise sa alimenteze puturile oamenilor. Aici poti sa sapi cat vrei si nu dai de apa, astfel incat oamenii au tot felul de sisteme de a stoca apa.

Putin mai in fata dau de 4 nenici iesiti la treaba sau la picnic de care nu scap pana nu ma asez la masa si mananc un fel de mic de-al lor cu paine prajita pe jar si cu o salata de castraveti cu iaurt. Genial ca si gust, chiar ma plictisisem de mancarea iraniana. Doi dintre nenici sunt un pic trotilati, si stau sa ma gandesc ca nu am mai vazut oameni ametiti de 2 luni de zile. E in schimb voie buna si unul din ei isi aminteste ca stie ceva in Romana astfel incat tot repeta “Salut colega!”.

Pana la urma nu ma lasa pana nu iau si doi mici si o coasta de oaie la pachet, si aratand viza cu data limita reusesc pana la urma sa o iau din nou din loc. 5 kilometri mai incolo drumul e blocat si e un post de control militar. Ma astept sa ma intoarca din drum, dar dupa ce ma pozeaza si se pozeaza cu bicicleta si dupa ce verifica pasaportul, imi dau drumul mai departe pe scurtatura.

Si in sfarsit, dupa 3 saptamani de zile pot sa pedalez fara niciun fel de trafic. E incredibil cat de mult conteaza si cum ajungi sa observi o groaza de lucruri atunci cand nu ai zumzetul si grija masinilor care trec pe langa tine.

Drumul e in schimb rupt, de fapt alterneaza kilometri buni cu momente in care drumul e atat de rupt incat exista alernative prin colbul din stanga si din dreapta. Dar per total prefer intotdeauna varianta asta.

In schimb e cald si cum drumul trece in partea finala pe langa un imens rezervor pentru irigatii e si foarte multa umiditate, iar atunci cand ma opresc ma fac leoarca instant. Dar imi plac locurile si chiar daca nu au nimic deosebit imi sunt parca vag familiare.

Seara ma prinde cand intersectez din nou drumul principal si gasesc un loc de cort langa un mic canal de irigatii, fara nisip, dar cu tantari ca in delta. Cu jeaca de ploaie pe mine pentru nu fi ciuruit pun repede cortul, arunc coburile inauntru si dupa ce inchid fermoarele ii zic un sac hoardei de tantari care ma priveste cu jind printre ochiurile zonelor cu plasa ale cortului. In seara asta nu gatesc dar nu e nici o problema caci am mancare pentru 3 zile din Iran. In schimb fac calculul si imi dau seama ca astazi am baut 7 litri de apa, deci trebuie sa iau mai multa apa dupa mine in continuare…

Distanta: 120km.
Diferenta de nivel: 100+ / 100-.
Moral: 8.
Obiective: 4.

Ultimul hotel din Iran, asezat fix la 1 kilometru de granita.

Ultimul hotel din Iran, asezat fix la 1 kilometru de granita.

Dupa 2 ore de birocratie prima intalnire cu drumuriule turkmene.

Dupa 2 ore de birocratie prima intalnire cu drumuriule turkmene.

Welcome to Turkmenistan

Welcome to Turkmenistan

Aprozarul socialist.

Aprozarul socialist.

O casa izolata, apa e adusa cu cisternele si stocata intr-un fel de puturi.

O casa izolata, apa e adusa cu cisternele si stocata intr-un fel de puturi.

Invitatie la masa, chiar daca se uitau urat oamenii chiar erau super de treaba.

Invitatie la masa, chiar daca se uitau urat oamenii chiar erau super de treaba.

La postul de control.

La postul de control.

0 trafic.

0 trafic.

Pustiu.

Pustiu.

Granada-Dakar in varianta turkmena.

Granada-Dakar in varianta turkmena.

Starea drumului.

Starea drumului.

Pranzul intarziat primit cu cateva ore in urma.

Pranzul intarziat primit cu cateva ore in urma.

Umiditate maxima.

Umiditate maxima.

O ultima poza inainte de asaltul tantarilor.

O ultima poza inainte de asaltul tantarilor.