Category Archives: Vulcan

DSC_3035

Transvulcan, Varful Straja si traseele Lupilor si Balo

Pentru ultima zi in Valea Jiului am ales un traseu mai scurt, astfel incat sa fim siguri ca nu ne prinde noaptea ca in primele 2 zile :). Inca de cand am plecat de acasa ne-a intrigat drumul marcat ca “Drumul Roman”, drum ce pleca din Vulcan, sarea muntii si iesea mai sus de Targul Jiu. O traversare nord-sud iesea din discutie, insa drumul ne usura mult munca de planificare: drum pana intersectam culmile estice ale Valcanului si de acolo directia Straja.

Imediat ce parasim drumul national si ne incadram pe judeteanul spre Pasul Vulcan asfaltul se transforma in niste placi de beton de cand lumea si la fiecare curba ma astept sa ne mutam cu totul pe drum de tara. Mare imi este insa supriza cand ne trezim langa o parcare ce deserveste un telescaun nou, iar de aici totul se schimba. Dalele se pierd sub asfaltul perfect ce invita mai repede la cursiera decat la MTB. In ignoranta mea, habar nu aveam ca aici este un telescaun , pardon, o telegondola si incep sa ma intreb care e rostul ei si ce anume deserveste. Aveam sa aflu dupa primele serpentine cand incep sa apara din senin indicatoare cu panta de 21%. Asa ceva numai pe la Campina si Breaza am mai vazut :). Pe piciorul imediat urmator in dreapta mea se vede clar Straja, destinatia zilei de azi, ce cu ajutorul asfaltului de fata devine chiar si mai aproape. Borna de pe stanga promite inca 2 kilometri pana in Pasul Valcan. O nimica toata, chiar daca ii ducem din indicator de 21% in indicator de 19% si tot asa. Inca nu stiu daca as razbi urcarea aia pe cursiera sau nu. Strava spune ca pe km 2 al urcarii, panta medie a fost de 12%, iar pe km 3, de 15%. In unele serpentine ma jur ca ma intrebam cu au turnat asfalt si masinile mai vechi ce veneau pe pe contrasens coborau in frana de motor. In Pasul Vulcan dam de cateva cladiri si niste stalpi vechi de telescaun. Aparent statiunea asta fantoma se bazeaza exclusiv pe telegondola, iar ca partie s-a folosit in sezonul 2014/2015 fix drumul asfaltat pe care am urcat noi (vezi aici).

Pasul Vulcan nu e insa nici pe departe sfarsitul urcarii, caci in fata noastra se vede clar pamblica neagra a drumului cum urca pana hat in cer, pe niste versanti golasi si innierbati spre punctul de maxima altitudine al drumului, la granita judetelor Hunedoara si Gorj. Urcam si noi pana acolo, doar ca sa cautam un loc ferit de vant in care sa facem o pauza. Aparent am terminat nesperat de repede cu urcarea pe ziua de astazi si doar 200 m diferenta de nivel ne mai despart de Varful Straja. In teorie, ca practica ne arata ca lucrurile stau altfel. Mai intai mai coboram 100-150 m sub pas, ca apoi sa parasim drumul cu totul si sa facem un carry bike responsabil, fix pana in spatele celui mai inalt telescaun de la Straja. Metrii se aduna greu, caci nu e nici urma de poteca pe unde am ales noi sa urcam, asa ca navigam printre pietre, smocuri de iarba si tufe de merisoare. Noroc cu sistemul de fixat bicicleta pe rucsac pe care l-am descoperit intamplator in Fagaras si cu care pot sa imi odihnesc ambele maini prin rotatie.

Pe varful Straja mai pregetam putin, caci fata de zilele urmatoare s-a schimbat putin peisajul. Mai vedem doar o bucatica mica din Retezat, Tulisa ne apare insa in fata cap-coada, iar in dreapta, Parangul e ca o carte deschisa cu toate varfurile mai importante vizibile clar in ziua senina de toamna.

Punem hainele pe noi si pornim spre Straja, exclusiv pe drumuri de pietris. La schi la Straja ajungem rar (o data la 2-3 ani), dar la fiecare vizita mai apare cate un telescaun, cate un lac, cate o instalatie, semn ca domeniul schiabil creste. Doar statiunea ramane in aceeasi harababura si tiganie generala, cu cel mai trist urs din judetul Hunedoara inchis intr-o cusca de 2/2 si transformat intr-o mascota nedorita a unei statiuni fara cap si fara coada, o tiganie daca e sa ma intrebati pe mine…

Din Straja pleaca si 2 trasee de tip single trail spre telegondola din Lupeni. Caci da, vechiul telescaun de 2 picioare, incet, molau si ruginit s-a transformat si el intr-o telegondola precedata de un drum ingust, niste parcari in noroi si un fel de arc metalic de dinainte de ’90 pe care a ramas doar inscrisjul “domeniu de agrement”.

Coborarea pe Traseul Lupilor merge cum merge, avand in vedere ca e o coborare la prima vedere si in jumatate de ora ajungem jos la masina. Radu a reinviat dupa 2 zile in care a fost fara chef si fara energie si acum pleaca sa mai dea o urcare pe asfalt si o coborare pe celalat traseu, pe Baloo, eu multumindu-ma sa il astept la masina, profitand de o ora de soare si caldura, delicii din ce in ce mai rare in toamna ce vine.

Cine stie, poate acum ca am realizat ca Retezatul nu e asa departe de Brasov, poate vom mai ajunge pe acolo, iarna ori vara, pe schiuri sau la trekking. Mai sunt inca multe coltisoare de explorat in taramul acela cu ochi albastri, asa cum isi facea singur reclama la intrarea in parc.

Text: Mihaela
Track si date aici: https://www.strava.com/activities/1210587124

Invartim din greu pedalele spre pasul Vulcan, pe drumul proaspat refacut.

Invartim din greu pedalele spre pasul Vulcan, pe drumul proaspat refacut.

Si de aici incepe, vreme de 4 kilometri drumul zaboveste in jurul unei medii de 15%.

Si de aici incepe, vreme de 4 kilometri drumul zaboveste in jurul unei medii de 15%.

Momente in care te bucuri ca esti totusi pe MTB si ca ai rapoarte suficiente pentru a urca astfel de pante.

Momente in care te bucuri ca esti totusi pe MTB si ca ai rapoarte suficiente pentru a urca astfel de pante.

Drumul ireal de bun si mult sub noi locul din care am plecat, localitatea Vulcan.

Drumul ireal de bun si mult sub noi locul din care am plecat, localitatea Vulcan.

Inca putin pana in pas.

Inca putin pana in pas.

Adapost de vant si momente de odihna.

Adapost de vant si momente de odihna.

Pe varful Straja, cu pasul Vulcan in prim plan si cu creasta Parangului in departare, dintr-un unghi din care nu am mai vazut-o pana acum.

Pe varful Straja, cu pasul Vulcan in prim plan si cu creasta Parangului in departare, dintr-un unghi din care nu am mai vazut-o pana acum.

Pedale la inaltime.

Pedale la inaltime.

Unul din cele doua trasee amenajate de curand la Straja, frumos, provocator si foarte fain aranjat.

Unul din cele doua trasee amenajate de curand la Straja, frumos, provocator si foarte fain aranjat.

DSC_3042.jpg

Tot la vale.

Tot la vale.

DSC_2981

Ride & Hike in Valcan si un pic din Oslea

Fascinatia mea cu Creasta Oslei dateaza dintr-un februarie cu multa zapada, in care am petrecut 3 zile la Straja si o ultima zi pe coclauri, urcand spre Oslea. Doar urcand, caci obiectiv vorbind nu aveam timp sa inchidem bucla pe creasta si sa mai si conducem spre Bucuresti. Aveam in picioare o pereche de schiuri pe care reusisem sa le rup in pulverul de la Straja cu o zi inainte, asa ca aceasta zi a fost incomoda atat la urcat, cat si la coborat. Totusi imi amintesc inca profilul urcarii si acum pare numai buna pentru o coborare pe 2 roti. Mai problematic e cum parcurgem noi toata creasta cu bicicletele in spate. Nu cei 3-4 kilometri ma pun pe ganduri, ci profilul crestei- o Piatra Craiului mai mica. Mai mica e clar, probabil si mai domoala, dar un singur cablu sau un singur horn de-ar fi, e suficient. Radu deseneaza pe Strava un traseu posibil, traseu ce incepe cu un drum de 5km, cu 10% panta medie. Deja ma uit circumspect la planul de azi…

Dormim langa masina, la iesirea din Campul lui Neag, la o margine de forestier ce urca abrupt. L-am gasit la lumina farurilor si incep sa ma intreb daca asta o fi si forestierul nostru caci profilul se potriveste. Aveam sa aflam dimineata ca nu era, dar nici al nostru nu era departe. Ca si in celelalte dimineti e frig, insa acum incepem sa urcam de la kilometrul 0 al turei, urcare constanta, pe un drum bine pregatit pe care este evident ca se coborara lemne de la o exploatare aflata mai sus. Serpentinele curg una dupa alta, si noi inaintam spre soare. In primul loc deschis facem pauza de regrupare si las primele raze ale zilei sa imi usuce tricoul ud. Cei 5 kilometri se apropie cu pasi repezi si incep sa ma intreb ce urmeaza. Ajungem la exploatarea forestiera, unde ne intampina doar un caine galagios. Drumul insa continua mai departe, initial pe o curba de nivel ciclabila, doar ca sa urce sustinut, pe un grohotis marunt inca 200 m diferenta de nivel. Desi este zi de weekend locurile sunt pustii, si cand iesim din padure impingand cu spor la biciclete, constantam ca sunt si batute de vant. Ne intampina doar versanti cu iarba galbena si cu tufe colorate de afine trecute. Doar verdele funzelor de merisor rezista inca si bobitele rosii ne fac cu ochiul chiar si de la firul ierbii. Nu rezistam tentatiei si facem o pauza mai lunga pentru cules. Peste ele au dat deja primele friguri, ce le-au indulcit considerabil. Gustul lor acrisor de peste vara s-a schimbat si acum sunt doar racoritoare si crocante, inca bune de asortat la o ciocolatica aparuta din cine stie ce buzunar.

Amandoi suntem complet iesiti din forma. Doar Radu ce isi mai pune mintea cu pantele de iarba, caci eu cedez repede lupta si ma pun sa imping bicicleta. Culmea Valcanului, desi ciclabila, e un sus-jos, cu urcari abruptele, la care trebuie asortate o pereche de picioare odihnite. Dar la aceast final de sezon noi ne simtim (si suntem) grasi, obositi dupa o vara intreaga si intristati la gandul iernii. Daca de vreo bruma de performanta fizica nu e rost, macar sa savuram locurile si sa ne bucuram de valurile de padure ce incep sa isi schimbe culorile. Arcanu si Varful Nedeilor sunt singurele repere importante.

Pentru pauza de masa cautam un loc ferit de vant si il gasim in Saua Nedeilor, unde traseul coboara destul de mult, pana pe la 1482 m. Padurea e chiar langa noi, ne-am putea retrage cat ai zice “drum”, daca l-am si gasi….Amandoura ne pare evident ca in saua asta trebuie sa ajunga un drum, dar nici urma de el. Timp pentru Oslea nu mai avem, insa hotaram macar sa mergem pana la baza urcarii, caci acolo se vedea o stana, si la orice stana ajunge un drum.

Asa ca impingem si caram bicicleta, caci nu e tura de MTB de aventura fara aceste doua ingrediente. Radu abordeaza urcarea frontal, nagivand printre tufe de merior, eu aleg curba de nivel, pe care gasesc pana la urma chiar si poteca. Marcajul face pauze mari in toate zonele cu iarba si revine cand in drum ne apare vreo piatra. Stam fata in fata cu creasta Oslei si fascinatia ramane. Azi nu e din nou ziua potrivita, dar am sa revin, intr-o alta iarna si intr-o alta toamna, sa imi satisfac curiozitatea. Oslea, Magura Codlei si alte cateva avanposturi atipice in munti de altfel uniformi iti atrag privirile si iti cheama pasii. Profile de creste ce sfideaza orientarea din imprejurimi si se aseaza cumva perpendicular, vrand parca sa atraga privirile asupra lor si in acelasi timp sa dovedeasca faptul ca din accidente naturale si exceptii se naste frumosul.

Parasim bicicletele la baza urcarii si pornim pe jos spre stalpul indicator aflat 200 m mai sus de noi, pe Coada Oslei. Nu avem lant la noi sa legam bicicletele macar una de alta, dar cum toata ziua nu am dat de picior de om, stanele sunt coborate, ne indoim ca la acest final de zi, va trece cineva pe aici. Urcam domol pana la aproape 1900 m altitudine si ne lasam putin mai jos de creasta pentru a ne adaposti de vant. Peste drum de noi se vede Retezatul Mic, iar in planul urmator Retezatul Mare cu Vacarea, Custura si Papusa. Spre Valea Jiului Valcanul si Tulisa merg paralel, iar in spatele nostru continua sinuoasa creasta Oslei, iar peste ea se vad clar culmile inalte ale Godeanului. Locuri in care ajungem rar…prea rar.

Revenim la biciclete si de acolo, tot cu ele de coarne, la stana. Radu spera sa gaseasca un drum bun, care sa ne serveasca ca “lift” pentru o incercare ulterioara de a traverse creasta Oslei, carand bicicletele dupa noi, insa acest lucru este exclus. Drumul nostru bun din golul alpin se transforma intr-un sleau lat si plin de pietre si lastaris cazut, de indata ce intram in padure. Coboram totusi cu spor pe el, pierzand diferenta de nivel foarte rapid. Daca nu se iveste nimic neprevazut, astazi reusim sa terminam tura pe lumina. Ultimii kilometri sunt destul de buni, prin niste mici chei umbroase si iesim pana la urma in asfalt, mai aproape cumva de Campusel, decat de Campul lui Neag.

Nu pentru ca am fost noi vrednici, ci pentru ca am scurtat pana la urma tura, am mai prins si o ora de lumina, suficienta cat sa ne instalam cortul, sa stragem lemne si sa aprindem un foculet care macar sa coloreze noaptea intunecata de octombrie, daca de incalzit, nu prea reuseste…

“În orice caz,
Mai aruncaţi ceva în el,
Nişte vreascuri,
Nişte vieţi.

Că, uite, a şi început să pâlpâie
Pe feţele noastre,
Făcându-le frumoase şi urâte,
Făcându-le noapte şi zi,
Făcându-le anotimpuri şi ani.” (Marin Sorescu, Focul sacru)

Text: Mihaela
Track: https://www.strava.com/activities/1208835535

Maine este ultima zi prin aceste locuri si vom ramane in Valcan, mergand insa in capatul sau cel mai estic.

Urcam cu spor prin racoarea diminetii pe forestierul proaspat refacut ce urca spre creasta.

Urcam cu spor prin racoarea diminetii pe forestierul proaspat refacut ce urca spre creasta.

In departare creasta Oslei, in fata Retezatul Mic si in dreata Retezatul.

In departare creasta Oslei, in fata Retezatul Mic si in dreata Retezatul.

Privind peste drum.

Privind peste drum.

Pedalam cu spor spre creasta Oslei.

Pedalam cu spor spre creasta Oslei.

Plinul de merisoare.

Plinul de merisoare.

DSC_2948.jpg

DSC_2953.jpg

Pedaland pe drumuri aproape parasite.

Pedaland pe drumuri aproape parasite.

Gasiti ciclisul.

Gasiti ciclisul.

Abandonul bicicletelor pentru asaltul varfului.

Abandonul bicicletelor pentru asaltul varfului.

Pe varf liniste si pace si un loc adapostit de vant.

Pe varf liniste si pace si un loc adapostit de vant.

Momente de odihna.

Momente de odihna.