Intre Erfurt si Eisenach

3 days, 3 routes, and almost 300 kilometers through Thuringia

It’s really interesting that there are a lot of smaller mountain chains in Germany which are named after forests. Among them is also the “Thuringian forest”, and after traveling 80 kilometers on the main ridge of the mountain we kind of understood where the name comes from. The mountain chain is almost completely covered by a forest, and even though there are a lot of ups and downs you really can’t see much around, just forest, forest and once again forest.

There are some places with a decent view, and the forest itself is interesting to travel through, but at least for us it wouldn’t be something which could be called an actual mountain. The rest of the trip description will follow.

Sambata, pe cand conduceam noi linistiti pe “autostrada lor nationala” (Bundesautobahn) A9 spre sudul Germaniei (un fel de DN1 la noi), auzim la radio cum moderatorul unui matinal, in loc sa fie plin de energie, cade in butoiul cu melancolie si ne anunta, cum ca ar fi ultima zi de vara astronomica, zicand cam asa: “Sa ne luam la revedere de la vara, ca de la un bun prieten, ce pleaca in strainatate pentru o luuuunga perioada de vreme”. Si o zice cu atata jale, de parca toate doinele stramosesti s-au strans in glasul bietului om. O, pai daca zici tu asa, atunci hai sa o facem cu stil, ca si asa noi suntem pe drum pentru un weekend prelungit in care vrem sa imbinam boschetareala prin intinsele paduri din Thuringia cu cateva vizite culturale. Asa ca am avut parte de 3 zile, 3 rute cicloturistice diferite si 3 orase interesante pe care le-am vazut mai mult in goana pedalelor (Eisenach, Efrurt si Weimar), dar in care vom reveni.

Ziua de vineri a fost dedicata vaii Ilmului. Ilmul este un rau care izvoraste din padurea “turingiana” si coboara in campie. Daca e rau, a croit musai o vale si daca e o vale, neamtul a facut o pista de biciclete. Se numeste Ilmtalradweg. Si daca e o pista de biciclete, noi suntem fix pe ea, pedaland la deal caci mergeam din aval in amonte. Trebuia sa ajungem pe la 750m altitudine, asa ca, ce sunt 500 m diferenta de nivel la valoarea noastra? Chiar nu sunt nimic, doar ca in prima parte nu faci decat sa strabati un relief valurit, pe care urci, cobori si tot asa. Din motive neintelese inca, ne miscam fara spor, fara talent (si macar daca am urca cu adevarat). Incepe sa se simta “aerul de munte” abia pe ultimii 20 kilometri. Inserarea ne prinde intr-un mic orasel numit Ilmenau, unde am oprit sa luam mancare pentru sambata seara si pentru duminica.

Prima intalnire cu padurea turingiana.

Ultimul racnet in moda locala.

Doar cateva frunze prevestesc venirea iernii, in rest un verde de inceput de vara.

Biserici gotice de pe la 1200 se gasesc la tot pasul, chiar si prin mici orasele uitate de lume.

Cand pe piste de bicicleta pe malul Ilm-ului.

Cand de-a dreptul pe camp.

Intindere eleganta.

Cum orele de lumina se scurteaza vazand cu ochii, ne grabim sa ne indepartam de localitate ca sa gasim un loc de cort, dar nu e nimic care sa ne faca cu ochiul la timp. Ignoram un camping iesit in cale si continuam sa urcam usor in serpentine largi, pe foaia mijlocie. Mie chiar imi place aici. Ma simt “mai la munte” si cum afara este deja crepuscul, drumul merge serpuit, pe stanga si pe dreapta e padure intrerupta din cand in cand cate o pajiste, iar mirosul de conifere nu imi da pace, ma pot imagina oriunde, la poalele oricarui munte adevarat. Afara s-a lasat frigul, semn ca vara e deja departe (poate a zburat cu avionul si e deja la destinatie) si toamna, nu mai are nevoie de nicio introducere. Am simtit-o si am mirosit-o prin satele prin care am trecut, ce se pregateau aproape la unison pentru Sarbatoarea Recoltei. Intr-un loc oamenii taiau lemnele pentru iarna, in alt sat o femeie le aranja frumos, pe caprarii, in gramada. Si in multe locuri mirosea a fum si a foc in soba, a caldura si a gutui. Hai, ca toamna asta m-a facut si pe mine melancolica, asa ca va pun o melodie.

Cat ati ascultat voi melodia, am gasit si noi loc de cort, pe un colt de pajiste, la o margine de padure si langa Ilmul devenit un firicel de apa, ce susura totusi atat de odihnitor. Din fericire nu este inca frigul acela iernatic, asa ca putem sta in voie in fata cortului si putem gati la primus, savura o mancare de fasole cu muraturi si privi stelele pe cerul negru si senin. Semne bune noaptea are.

Duminica dimineata, asa pe la 10.30, pornim hotarati la deal (ce e drept cu burta plina dupa micul dejun). Dar dam cu spor la pedale si castigam usor diferenta de nivel ce ne despartea de cota 750m unde se sfarsea Ilmtalradweg si intersectam Rennsteigradweg. Pista de fata ne promitea padure, multa padure. Ea traverseaza practic intreaga padure din Thuringia, pe directia E-V, urmand o culme (evident impadurita), lunga de 170 km (pentru bicicleta, lungimea e de 195 km). Noi aveam sa facem doar jumatate (aproximativ 90 de kilometri). Pe langa pista de biciclete exista si o ruta de trekking compusa din poteci sau drumuri forestiere. Daca va intrebati ce a fost inainte, va spun eu ca a fost poteca. Ruta de bicicleta a aparut ulterior, drept dovada ca nu exista banda separata, ci se urmeaza drumurile forestiere si drumurile asfaltate (oricum foarte slab circulate). Insa predomina drumurile forestiere, unele excelente, altele destul de proaste, oarecum si in functie de numarul de turisti ce frecventeaza acea zona.

Locul de cort, cu susurul izvorului ca zgomot de fond.

In suspensie.

Prima parte pentru noi, ce urca din Allzunah spre cel mai inalt deal cu care se poate lauda padurea asta (Großer Beerberg – 982 m) e bine batuta si merge repejor. In varful dealului, oamenii au taiat cativa copaci si au facut o platforma de observatie, ca sa se poata bucura turistul de panorama din vale, care altfel ar fi total ascunsa de perdeaua de copaci. Acum cred ca inteleg si mai bine cat de trista trebuie sa fie viata pentru Claudia si Andrei in tara padurilor nesfarsite. Ruta cicloturistica nu ajunge pe acest “varf” ci il ocoleste, urmand un drum asfaltat. Noi insa suntem niste “cicloturisti” mai extremi si nimerim (pe cuvant ca fara premeditare) pe drumul “de picior” si urcam cu mare usurinta la cota 982m.

Ajunsi pe acoperisul padurii turingiene.

Pe Rennsteig.

Aschii.

Paduri falnice de brad.

De aici ar trebui sa chiuim de fericire caci urmeaza o buna bucata de coborare, asa ca, speram noi, vom mai recupera ceva fata de planul de acasa, caci tare suntem in urma cu distanta de parcurs. Ne-am culcat pe minus, ne-am sculat pe minus (ca doar nu mergeam in somn), acum la jumatea zilei tot pe minus suntem…

Fericirea coborarii nu dureaza mult, reintersectam ruta cicloturistica si pe cand pedalam iarasi la deal (wtf?) incep sa intrevad o fisura in planul de acasa. Eu ma uitam cu speranta pe profilele incarcate pe kindle ce spuneau 5 kilometri intre punctele X si Y si o diferenta pozitiva de doar 50-60 m. Doar ca profilele erau pentru trekking si daca poteca poate sa ia cea mai scurta linie posibila, apoi bicicleta trebuie sa mearga musai pe drum si drumul ocoleste de te-nebuneste, prezentand comportamente contradictorii: merge in zig-zag, te coboara intr-o vale in fundul pamantului spre dreapta si te urca brusc pe o panta de 14% spre stanga si tot asa.Asa ca degeaba credeam noi ca acus-acus coboram, apoi mai urcam odata pe al doilea varf de peste 900 m din padurea din Thuringia (Großer Inselsberg- 916 m) si apoi vine coborarea lunga si salvatoare de 30 de kilometri. A durat jumatate de zi de deal-vale, multa sudoare, multa rabdare, caci parea ca padurea asta nu se mai sfarsea, si o serie de localitati, dintre care se detaseaza Oberhoful. Cand cititesti descrierea acestei mici localitati, zici ca asta e raiul pe pamant in materie de sporturi de iarna. Este incredibil cum in vest, orice “cacatel” este ridicat la rangul de mare atractie turistica. Si hai sa va fac o lista cu ce puteti face in Oberhof, ca sa vedeti cum dati cat ati clipi schiul din Austria pe o vacanta de iarna in padurea din Thuringia:

– schi fond pe piste amenajate (ratracuite)
– schi alpin (un telescaun si un cablu (numit sugestiv “Vechea pajiste de golf”) ce deserveste o zona de incepatori)
– mers cu rachetele de zapada prin padure
– bob
– sarituri cu schiurile
– biatlon
– plimbari ozonate in natura (eventual cu trasura)
– sanius.

Indiferent daca intelegeti ori nu germana, chiar si daca va uitati la pozele de aici, va dati seama ce puteti face in Oberhof.

Ce altceva va mai doriti? Nu v-am convins? Sa adaug descrierea de pe wikipedia. “Oberhof este cunoscut ca un centru al sporturilor de iarna, in Germania. Orasul traieste din turism. In 2009 au fost 132.000 de turisti ce au implicat 426.000 de nopti de cazare. De aceea Oberhoful este al treilea oras ca numar de vizitatori dupa Erfurt (capitala de land) si Weimar (inclus in Patrimoniul Unesco), fiind in acelasi timp si cea mai vizitata localitate din padurea din Thuringia.”

Deci, nu stiu despre voi, dar pe mine, m-a lasat rece oferta asta, vazuta chiar la fata locului. Am zis ca mai bine stau acasa decat sa ma plictisesc aici…

Pe inserare, schimbam brazii cu fagii.

Pe rennsteig.

Locul in care am infipt steagul in seara asta.

Ca sa revenim la tura noastra, am depasit si cel de-al doilea “obstacol” al zilei de azi (Großer Inselsberg) si cum coborarea nu are farmec pe noapte, am inceput sa ne cautam loc de cort. Gasim din nou ceva fain, pe acelasi tipar: pe un colt de pajiste, la margine de padure. Lipseste doar apa din ecuatie. Cum noaptea vine repede, ne retragem in cort si de data asta chiar suntem determinati sa ne trezim dimineata si sa plecam la drum, nu de alta, dar avem de recuperat cam 25 de kilometri ramasi restanta de zilele anterioare+ inca 100 de kilometri din planul zilei numarul 3 si 3 orase de vizitat. Pe cuvant ca imi pare misiune imposibila.

Dar ati uitat ca eu sunt prudenta, pe cand Radu e optimist si aventurier, asa ca nu luam trenul, ci pedalam. Iata, primii 25 de kilometri se scurg ca vantul si ca gandul in coborarea continua mult visata, vantul e si el cu noi, asa ca toate panzele sus. Daca am avea o vela la bicicleta, am inalta-o si pe aceasta. Lasam in urma fara prea mari regrete padurea nesfarsita si ne oprim in Eisenach. Pentru mine una, Eisenach era sinonim doar cu castelul Wartburg, inclus in Patrimoniul Unesco si legat pe vecie de numele lui Martin Luther care a fost exilat/s-a ascuns aici pentru 3 ani de zile, timp in care a tradus Noul Testament in limba germana. Insa el are mult mai mult de oferit:

– aici s-a nascut Bach si evident exista un muzeu dedicat marelui compozitor.
– tot aici, in Biserica Georgenkirche din Piata Centrala, familia Bach a cantat la orga de-a lungul a patru generatii iar Martin Luther a predicat o vreme;
– cum Luther a si trait aici o scurta perioada de timp, ocupand doua camere dintr-o frumoasa casa construita in still Fachwerk si in prezent veche de 500 de ani, casa respectiva ii este dedicata, numindu-se Lutherhaus (Casa lui Luther);

Si lista continua, fiind nesperat de diversificata pentru un oras atat de mic, incat sunt sigura ca poti petrece o zi intreaga aici, fara sa te plictisesti.

Noi, desi ne-am dori acest lucru, nu avem atata timp la dispozitie si dupa ce poposim putin in piata centrala si gasim cea de-a treia pista din program (Thüringer Städtekette), ne asternem din nou la drum.

Privelistea de la Wartburg.

Fachwerk pe nemteste.

Strajerul cetatii.

Sub soarele de toamna in curtea interioara a castelului.

Si castelul privit de sus.

Sfantul George de Eisenach, si biserica in care au cantat la orga 4 generatii din familia lui Bach.

In sfarsit beneficiem de asfalt si desi in fata avem multi kilometri, ziua frumoasa de toamna si vantul prielnic (am conceput tura in asa fel incat sa avem vant din spate la intoarcere) ne dau ghes sa pedalam. Satele, situate la distante aproape constante de 3-4 kilometri, se scurg unul dupa altul si pe la miezul zilei ajungem in Gotha. Din pacate nu facem ocolul spre centru (fiind in criza de timp) si ramanem in zona periferiei, urmand pista spre Erfurt.

La prune pe un teren viran.

Peisajul tipic turingian.

Erfurt este capitala landului Thuringia si un orasel foarte frumos (cel putin centrul vechi), cu case construite in stil Fachwerk, cu piete dragute, cu cateva cladiri ce iti iau ochii desi momentan si acolo sunt lucrari peste lucrari. Aici avem noroc, caci pista trece chiar prin centrul orasului si cum din cauza lucrarilor traficul este deviat, nimerim pe cateva stradute interesante chiar in inima centrului vechi, scurta plimbare fiind suficienta ca sa ne convinga sa revenim. Stim noi de anul trecut de cand am vizitat Quedlinburgul in noiembrie, ca atunci cand da frigul nu mai este picior de turist, si cei curajosi, imbracati in puf de pinguin, pot sa ia la pas strazile in voie. Asa ca deja, in capsorul nostru se incheaga un plan pentru a reveni aici in noiembrie, cand si asa, nu prea ai ce face in afara de vizite culturale.

Strapungearea luminii.

E deja ora 17.00 cand plecam din centrul Erfurtului si mai aveam 24 de kilomeri pana in Weimar, fiind oarecum consolati cu faptul ca o sa ajungem la destinatie odata cu inserarea. Astfel incat, gandul de a reveni se planteaza si mai adanc in capsor, mai ales ca in Weimar oferta este cel putin la fel de bogata: casele memoriale a doi mari clasici germani (Schiller, Goethe), un muzeu dedicat miscarii Bauhaus, care a inceput in Weimar, inainte de a se reloca in Dessau, cateva castele, o gradina englezeasca prin care am trecut in drumul nostru spre masina si lista poate continua. Chiar ma gandeam, pe cand pedalam prin parcul de pe malul Ilmului ca ar fi frumos ca toamna sa fie lunga, si in noiembrie, atunci cand vom reveni, sa ma gasim cateva frunze galbene si sa ne intampine un soare bland, daca la prima intalnire am avut rendez-vous cu luna.

Weimar pe scurt: Schiller si Goethe

Ajungem la masina la lumina frontalei si in loc sa rezolvam cu partea aceasta a Germaniei, am taiat de pe lista o tura cicloturistica si am adaugat una culturala, dovada ca ar mai fi cate ceva de vazut si de facut in Germania…Probabil ca asa e, dar pe noi a doua iarna nu ne mai prinde in mohoratul si imobilul Berlin! Carpati, here we come!

Foto by Radu

———————————————————————————————————————————
Infobox

In tura de fata am combinat 3 piste cicloturistice din Thuringen (centrul Germaniei) ce formeaza aproape un triunghi.

(img)
Traseu:

Weimar- Meilingen-Bad Berka-Kranichfeld-Ilmtal-Ilmenau-Allzunah (Ilmtalradweg), aprox. 75 km

Allzunah -Bahnhof Rennsteig-Großer Beerberg-Oberhof- Grenzadler-Ebertwiese-Grenzwiese-Am Auerhan- Hohe Sonne- Eisenach, aprox. 90 km

Eisenach-Gotha-Erfurt-Weimar (Thüringer Städtekette), aprox. 100 km

Lungime aproximativa: 265 kilometri
Ilmtalradweg urmeaza firul raului Ilm care izvoraste din Padurea din Thuringia si se varsa in Saale. Totalizeaza 120 de kilometri lungime.
  • Site-ul oficial este acesta (din pacate doar in germana).
  • O schita a rutei gasiti aici.
  • Profilul rutei este aici.
Rennsteigradweg este o adaptare pentru cicloturism a unei poteci de trekking numita simlu Rennsteig, ce urmeaza o culme lunga, din padurea din Thuringia. Poteca a fost dezvoltata pe linia unei foste granite intre regiuni istorice ale Germaniei. Poteca turistica are 170 kilometri lungime si este catalogata ca fiind “high-grade hiking trail”. In realitate, singura dificulate este lungimea traseului, pentru ca in rest, se urmeaza poteci foarte clare si foarte bine marcate si drumuri forestiere, la o altitudine medie de 500-700 m. Ruta se preteaza si pentru mountain-bike. Pentru cicloturism, exista o ruta-sora, ceva mai lunga (195 de kilometri), inaugurata in anul 2000. Exista 2 varfuri importante: Großer Beerberg (982 m) si (Große Inselsberg (916 m) pe care insa ruta le ocoleste. Totusi profilul, asa cum puteti vedea mai jos, este destul de valurit, strangandu-se ceva diferenta de nivel.
  • Site oficial: aici (din pacate doar in germana). Site-ul este destul de complet insa se axeaza pe varianta de trekking si descrierea rutei, profilurile de altitudine, distantele sunt data pentru trekking si nu pentru ruta cicloturistica.
  • O schita a rutei gasiti aici
  • Profilul rutei este aici
Thüringer Städtekette este o ruta cicloturistica de 225 de kilometri ce uneste principalele orase din landulThüringerdin Germania. Ea trece prin: Eisenach, Gotha, Erfurt, Weimar,Jena, Gera. Ruta e bine marcata si merge in general pe asfalt, prin zone rurale sau traversand orasele mentionate mai sus.
  • Site oficial: aici (in engleza)
  • Harta si profil: aici (in engleza)
  • O schita a rutei gasiti aici
Aici gasiti o lista cu toate rutele de ciclourism din Thüringen si o harta ce reuneste atat pistele regionale (Regionale Radwege) cat si cele ce se intind pe mai multe landuri sau chiar pe mai multe tari (Fernradwege). Puteti filtra rutele, astfel incat sa vi se afiseze doar rutele regionale, doar cele de distanta, sau toate rutele.
————————————————————————————————————
Pentru noutati din calatorii si pentru idei de aventuri mail-ul ramane cea mai sigura varianta.

Postari similare

Apus la Strisjochhaus
The Fiechtl route in the Totenkirchl Sockel, Wilder Kaiser

We sleep late today, as the weather seems to be nice for the following week and as we don’t plan any epic routes for today. And so we spent a pleasant lazy morning in the bunk beds from Stripsenjochhaus, before we finally set out around 9 for today’s route, the  Fiechtl route, a 5+ 11 […]

Litomsyl
Czech Republic on two wheels, Kutná Hora and Litomyšl

A autumn bike tour through Czech Republic, visiting the Cathedrals from Kutná Hora and the renaissance castle from Litomyšl.

Litomsyl
Czech Republic on two wheels, Žďár, Telč and Třebíč

A 250 kilometer bike tour through Czech Republic, with the cities of Žďár, Telč and Třebíč

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>