Lespezile Lirei

Lespezile Lirei, catarare libera la superlativ

Weekend-ul care tocmai a trecut l-am petrecut din nou in crai, dupa aproape o luna de la incursiunea in Diana, de data aceasta am schimbat destinatia pentru Refugiul Sperantelor. Mike a plecat in Crai de joi dimineata, a fost impreuna cu Gabi, Marius, Vlad si Suru pe Valcelul cu fereastra si a coborat pe lanturi inapoi in Plaiul Foii pentru a se intalni cu mine seara, in timp ce ceilalti au continuat pe creasta pana pe Lespezi, continuand dupa aceea pana in Poiana Inchisa iar de aici in jos pe Marele Grohotis, dupa care spre Spirlea si spre Plaiul Foii.

E incredibil ce dezastru a produs viitura pe drumul spre Spirlea, practic drumul nu mai exista in multe portiuni, chiar si in zona Plaiul Foii drumul era destul de rupt si se vedeau urmele urgiei de saptamana trecuta. Punem cortul putin mai sus de Plaiul Foii dupa care bagam somn de voie pana a doua zi dimineata.

A doua zi de dimineata caldura mare si rucsaci grei pe urcusul spre refugiul Sperantelor, rucsaci ce au devenit chiar monstruosi de grei dupa ce am umplut sticlele de laIzvorul lui Orlovski, care are in momentul de fata un super debit dupa ploile din ultima vreme. In total am carat cam 13 litri de apa pentru doua zile si jumatate dupa experienta de acum o luna din Diana, cand am baut o groaza de apa desi nu a fost chiar asa de cald. Urcusul de la izvor pana la Sperantelor a fost cel putin chinuitor, printr-o caldura insuportabila si o atmosfera innabusitoare fara nici un pic de vant, astfel incat am ajuns rupti la refugiu pe la 12:30 dupa ce plecasem de la 9:30 din Plaiul Foii.

In drum spre malul galben.

Incarcati cu apa.

Tot la refugiu ne dam seama ca nu avem descrierea pentru Muchia Bondarului, unul din traseele pe care am fi vrut sa mergem, dar nu-i nici un bai, avem descrierile din Cristea pentru o groaza de alte trasee astfel incat avem de unde sa alegem. Dupa aproape o ora de pauza ne urnim in directia canionului Cioranga Mare, cu intentia de a descoperi intrarea in Lespezile Lirei, in Muchia Bondarului si eventual pentru a incerca canionul Cioranga Mare. Ajunsi in fata peretului Lirei prima senzatie e ca nu e chiar asa de infrocosator, in schimb nici urma de pitoane sau de intrarea in traseu nu se vad. Pana la urma ne cam dam seama pe unde ar trebui sa intre si pornim in sus pe canionul Cioranga Mare unde dam in curand de zapada, ce se poate ocoli fara prea mari probleme si in curand ajungem la prima saritoare care e uda in ultimul hal. Dupa ceva incercari si dupa ce vedem ca fereastra e prea mica pentru a incapea prin ea ne hotaram sa ne intoarcem, astfel incat pe la 4:30 suntem inapoi la refugiu, mult prea tarziu pentru a incerca un alt traseu (Hornul Rachitii ar fi fost probabil la fel de ud), dar si mult prea devreme totusi pentru stingere totusi.

Astfel incat ne strangem calabalacul si poposim la umbra in Saua Scarii de Fier, unde lenevim cateva ore bune pana cand se lasa racoarea. Zona Padinii lui Calinet dupa parerea mea una din cele mai frumoase din crai, tot amfiteatrul strajuit de o groaza de creste si crestulite e impresionant, foarte multa stanca, iar la apus calcarul alb contrasteaza puternic cu albastrul cerului creand o priveliste superba. Spre seara ne retragem la refugiu si dupa o copioasa masa de paste cu branza de burduf, stinse cu vin ne bagam la somn pana a doua zi dimineata. Din pacate priciurile din refugiu sunt intr-o stare destul de degradata, astfel incat a trebuit sa avem mare grija cu saltelutele pentru a nu le intepa, din fericire au reusit sa scape fara nici o intepatura.

Canionul Cioranga Mare, unul din cele mai impresionante forme de relief din Crai.

Amfiteatrul Padinii lui Calinet.

Degetul lui Calinet.

Oare vom ajunge la un moment dat sa inlocuim bancuta de la refugiu cu bancuta din parc?

A doua zi dimineata cer senin, chiar mai senin decat cu o zi inainte, cald chiar si la ora 7 astfel incat dupa o masa frugala plecam spre perete, pe la 8:30 fiind la baza Peretelui Lirei pregatiti pentru a intra in Lespezile Lirei. Cred ca toate povestirile si toate relatarile despre traseu vorbesc despre unul din cele mai frumoase trasee de catarare din Crai, cu multa catarare libera, dificila si expusa, astfel incat inainte de intrarea in traseu il priveam putin ca pe o piatra de incercare. Pe de o parte de abia asteptam sa intru in traseu, pe de alta parte aveam o usoara strangere de inima care a disparut in schimb imediat cum a inceput traseul.

Si acum despre traseu, e superb, e cred ca cel mai frumos traseu pe care l-am catarat pana acum. E superb asa cum e acum, si nu poti sa nu te gandesti putin la Floriciou si la momentele in care a fost batut acum peste 50 de ani. E uimitor cand stai sa te gandesti ca sunt 50 de ani de cand a fost batut, si ca de atunci cel putin doua generatii de alpinisti s-au tot perindat pe el, si cu toate acestea traseul e probabil cam la fel ca si cum a fost batut atunci. Dupa prima lungime ce merge pe un horn si dupa care pe niste ierbotenii urmeaza o lungime de 40 de metri superba, de mers aproape in intregim intr-o bavareza nu foarte incordata, cu prize bune la picioare. E o lungime pe care atunci cand o cateri iti vine sa strigi de bucurie, e ceva nedefint care face click si care te face sa te bucuri pentru fiecare metru cu care inaintezi, pentru fiecare priza buna pe care o gasesti. E usor dar in acelasi timp nu e foarte usor, dar e exact la nivelul la care catararea devine extrem de placuta fara a fi foarte dificila. Pe 40 de metri cred ca sunt cam 6 pitoane, din care primul la cam 15 metri, astfel ca e mult de mers la liber, noroc cu o nuca mare pe care am pusa cam la 4 metri de la pleare care a mai crescut un pic moralul.

Pe diedrul din a doua lungime.

Inaine de pendul.

Spre a treia regrupare.

De fapt in tot traseul in afara de a treia lungime se vede un alt stil de catarare fata de alte zone, desi traseul se preteaza foarte bine la asa ceva. Practic pitoanele sunt batute acolo unde oamenii au gasit locuri ok de odihna pentru a putea bate si pitonul, astfel incat aproape tot traseul e de liber, nu are nici un sens sa te ajuti sau sa te tragi de pitoane. Mike vine si ea bucurroasa in regruparea dintr-o grota si plec in curand in lungimea cu pendului. Lungimea incepe intr-o traversare dreapta foarte faina, dupa care la un moment dat se face o traversare peste o placa spalata pana la o ranga. Aici era mai de mult pendulul din 2 pitoane batute mai sus, acum practic poti ajunge la ranga dintr-un piton batut mai recent fara prea mari probleme daca ai anvergura bratelor decenta. Am legat lungimea cu pendulul cu urmatoarea, regrupand pe coltul de stanca.

Urmatoarea lungime incepe pe o fata compacta dar usurica, primul piton din regrupare tot la 7m astfel incat inainte de a regrupa am pus si prima asigurare, semicorzile de 60 ajungand la fix pentru a ajunge inapoi in regrupare. Mike se chinuie cu rucsacul pe lungimea cu pendulul astfel incat ajunge obosita in regrupare astfel incat hotaram sa facem schimb si iau eu rucsacul iar ea preia aparatul. Urmatoarea lungime frumoasa si usoara ne aduce la baza lirei, intr-o regrupare comoda.

Regruparea comoda de dinainte de Lira.

Ultima lungime e din nou superba, mai sustinuta decat prima dar la fel complet abordabila la liber, mai verticala. Catararea e superba, se ocolesc 2 surplombe prin catare libera iar la un moment dat e o bavareza verticala superba fara nici o priza la picior, in care esti arcuit la maxim, un pas superb care mi-a placut la nebunie. Din descrierea lui Cristea te gandesti ca cine stie ce chestie fiorioasa o sa te astepte, dar totul e atat de frumos si de natural incat nici nu-ti dai seama cand ajungi sus in creasta, in soarele amiezi ce inunda totul in jurul tau. A fost foarte fain si pentru ca tot traseul e un umbra pana tarziu, noi am terminat traseul la 12:45 si cred ca ar mai fi fost inca cel putin o ora de umbra. Mike s-a miscat si ea uimitor de repede pe ultima lungime, ajunge obosita dar fericita sus, e primul ei traseu de 5B, in care a mers cu destul de multa usurinta. Una peste alta poate 5B poate e putin cam mult, sunt multe 5B in Bucegi care sunt mult mai grele, dar specificul e altul, aici ai foarte foarte multa catarare libera, putine pitoane, dar si o frumusete a catararii aparte. E un traseu in care iti doresti sa revii poate chiar dupa ce l-ai terminat, chiar e foarte frumos, stai sa te gandesti de ce nu avem oare mai multe trasee de genul acesta in Romania.

Odihna la iesirea din traseu.

O sa incerc sa pun saptamana asta si o descriere mai detalita impreuna cu o schita a traseului. Practic se pot lega mai multe lungime vechi si sunt ceva neconcordante intre schita lui Kargel si relatitate (din regruparea de sub Lira se iese in creasta in 45m, si nu in 30m+30m+40m cum spune schita).

Dupa o pauza pe o platforma primitoare pornim vitejeste intr-o sesiune de jnepening pana in Braul de sus, sesiune destul de scurta ce poate totusi sa concureze cu directisimele descrise de alti priteni practicanti ai disciplinei. Ajunsi la Acul de la Amvon ne intalnim cu un domn de 50+ de ani care ii adusese pe cei doi copii ai lui pe valcelul cu fereastra, amandoi trecuti de 20 de ani. A urmat retragerea pe Valcelul cu fereastra si inca o sesiune de explorare a valcelului Caprelor si de cautare a degetului lui Calinet (nu e prima ci a doua vale pe care o intalnesti dupa Padina lui Calinet, am descoperit asta dupa ce am urcat vreo 45 de minute pe prima vale pe care o intalnesti dupa cum zice si descrierea. Astfel incat degetul a ramas pentru urmatoarea data, ce nu va fi prea departe cel mai probabil.

Pe aici?

Peretele Padinii Popii.

Inainte de pasul traseului de jnepening.

Pas de jnepening, tractiune intr-o singura mana la o creanga de jneapan.

La coborarea dupa Valcelul cu fereastra ne-am intalnit cu Mihai din Iasi, impreuna cu Lucian si cu Senty, am stat putin cu ei la povesti seara. Dupamasa au incerat si ei Canionul Cioranga Mare dar l-au gasit la fel de ud ca si cu o zi inainte, dupa care Mihai si Lucian au dat un tur de forta de 3 ore, Sperantelor->Padina Lui Calinet->Ascutit->Braul de Sus->Valcelul cu Fereastra->Sperantelor. A doua zi voiau sa intre si Mihai cu Catalin in Lespezile Lirei, iar noi voiam sa intram in Muchia Bondarului pentru a catara in paralel.

Pe valcelul cu Smirdar.

Zambind la fereastra.

Degetul lui Calinet vazut mai de aproape.

Apus la refugiul Sperantelor.

A doua zi dimineata trezirea tot la 7, dar de data aceasta un front amenintator se vede cum inainteaza dinspre Iezer, speram sa ajungam la noi dupa ce terminam traseele. Pentru Catalin e a 3-a oara cand voia sa incearce traseului, iar pentru Mihai a doua oara, de fiecare data vremea jucandu-le feste. Cand suntem echipati frontul e deja deasupra noastra si se aud tunete in departare, glumim ca sunt avioane dar nu prea tine astfel incat eu si mike hotaram sa ne retragem, in timp ce Catalin si Mihai spera sa catere macar prima lungime. Totul s-a potrivit oarecum la fix, ploaia a inceput in momentul in care Catalin a ajuns in cea de-a doua regrupare, a urmat un rapel pe ploaie torentiala si un pic de canioning in suvoaiele formate, asta e, trebuie revenit pentru a-l termina, oricum Catalin a fost si el entuziasmat de diedru, un mic preview al traseului.

Catalin si Mihai.

Ne retrageme repede la refugii si ii asteptam pe oameni organizand rucsacii, dupa care a urmat o coborare ce a trecut foarte repede insirand povestiri despre oameni si locuri, despre dolomiti unde vom ajunge peste cateva saptamani, despre generatii si vremuri, despre aventuri si pasiuni.

La Plaiul Foii ne-am intalnit cu Octavian, Vio, Em si Andrei care incercasera un horn de pe Padina Inchisa, iar la intoarcere spre Bucuresti am luat doi montaniarzi care stateau pe marginea drumului pana in Bucuresti. Din categoria cat de mica e lumea, unul din montaniarzi, de 65 de ani era Mircea Barbelian, fost alpinist care “furase” meseria de la Cristea, si prinsese multe din numele mari ale generatiilor trecute. Drumul a trecut incredibil de repede, am ajuns in Bucuresti afland o groaza de povesti si de istorisiri despre generatiile de alta data, despre nea Milica si despre Baticu, multe lucruri frumoase dar cateva lucruri mai putin frumoase. Oricum cateodata ma gandesc ca e mai mult decat coincidenta la anumite lucruri.

Si in final, peretele Lirei.

Pentru noutati din calatorii si pentru idei de aventuri mail-ul ramane cea mai sigura varianta.

Postari similare

Catarare la Strisenjochhaus
Wilder Kaiser – ziua 3, ziua hornurilor in biserica mortilor

Ne trezim dimineata la Stripsenjochhaus pe o vreme perfecta, si cu o priveliste incredibila in fata. Peretii de pe partea nordica a Wilder Kaiser-ului arata intr-un mare fel, si am ramas la aceeasi idee si dupa ce ne-am intors si din Dolomiti. Si fix in fata cabanei, ridicandu-se brusc de la 1500m pana la 2200m […]

Tura lene crai
Tura de lene in Crai

Ar fi trebuit sa fie un weekend cu vreme acceptabila din prognoze, dar pe principiul ca socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din targ nu a fost chiar asa…. Am plecat in formatie extrem de restransa in Bucuresti vineri seara, ocazie cu care am stat din nou cam 2 ore la iesirea din […]

Trascau, jurnal restant cu iz de toamna

Din nou de la mike citire, unul din jurnalele restante din concediul de toamna. Echipa: Claudia, Andrei, Mike si Radu Prima destinatie a concediului nostru din Apuseni au fost Cheile Aiudului.Erau o cunostiinta mai veche si posibil cele mai indicate pentru a face trecerea de la campie la munte. Aveam aici locuri suficiente de catarare […]

4 thoughts on “Lespezile Lirei, catarare libera la superlativ

  1. Imi placu la nebunie descrierea, intre altele acest pasaj:
    “…Ultima lungime e din nou superba, mai sustinuta decat prima dar la fel complet abordabila la liber, mai verticala. Catararea e superba, se ocolesc 2 surplombe prin catare libera iar la un moment dat e o bavareza verticala superba fara nici o priza la picior, in care esti arcuit la maxim, un pas superb care mi-a placut la nebunie…”

    }n ce priveste:
    “Din descrierea lui Cristea te gandesti ca cine stie ce chestie fiorioasa o sa te astepte…”
    … erau alte vremi, alti oameni, alte papile (sic) de apreciere.

Leave a Reply to Mircea Ordean Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *