Primul concurs din sezon doare, si Avrig-ul de anul acesta nu a fost nici o exceptie. Intr-un fel problema nu vine din lipsa de conditie sau de antrenament, fitness-ul e cam acolo unde ar trebui sa fie la fiecare inceput de sezon.

Problema vine mai degraba din faptul ca unii oameni (eu ma auto-includ in categoria asta) nu pot sa se tortureze singuri la aceasi intensitate la care o faci la un concurs. Practic sunt 2 moduri complet diferite de a functiona, si orice antrenament de intensitate pe care incerc sa-l fac singur (si doar singur poti sa faci astfel de antrenament) e o clona extrem de nereusita a ceea ce se intampla la un concurs. Asa ca ultimele 2 sezoane am renuntat aproape complet la antrenamentele de intensitate si in sezon 80% din intensitate vine din concursurile la care merg. In rest, timp petrecut pe bicicleta in zona 2, timp ce e in mod egal si placut si nici nu consuma vointa / energie mentala prea multa.

Acum revenind la Avrig intr-un fel imi placea mai mult formatul de stage-race-uri, in care erai pe de o parte si mai temperat si aveai timp sa te incalzesti de la zi la zi. Anul trecut concursul s-a lasat cu crampe si suferinta asa ca am plecat la start cu scopul dedicat de a nu ma chinui pe ultima parte.

In saptamana de dinainte prind 2 iesiri pe bicla de XC, primele 2 iesiri dupa Pucioasa de anul trecut, reusesc sa schimb lichidul din roti, un etrier, placute si discuri dupa o frana shimano ce a dat gherle anul trecut si per total descopar ca bicicleta merge suprinzator de bine. Strategia asta de a iesi cu bicla de trail si cea de gravel peste iarna mi se pare una extrem de castigatoare pentru uzura echipamentului, pe orice bicicleta usoara toate componentele tin invariabil mult mai putin. La fel cum si bicicleta merge surpinzator de bine si eu ma simt bine, reusesc sa ma odihnesc destul de bine in saptamana de dinainte si sa fac tot “ritualul” de pregatire inainte de concurs fara nici un fel de stres. Despre tot weekend-ul, cu multa socialiare, concursuri de copii si un loc fain de cort o sa scriu intr-o alta postare.

Pana si pentru incalzire e suficient timp, singura surpiza e ca roata spate pierde un pic presiunea inainte de start asa ca ma opresc sa dau cateva pompe. In rest totul in regula, si ca feeling si tehnic la bicicleta. La start in schimb entuziasmul e jumatate / jumatate. Cand ma intreaba Cristi cum mai simt ii zic “Not great, not terrible.”, stare ce reflecta pe de-antregul starea dinainte de start. Cred ca-mi trebuie cateva concursuri pentru a putea pleca din nou un pic mai pompat la start.

Startul e unul civilizat, reusesc sa tin destul de ok pozitia intr-un pluton extrem de numeros pe prima urcare pe asfalt. Pe single-trail intru in fata lui Cristi si a lui Urzica si in spatele a 2 baieti de la Medias ce par sa mearga rau, astfel incat incerc sa tin ritmul lor. Asta pana cand trec pe langa mine Cristi si Urzica si dupa un pic de intercalari reusesc sa ma lipesc de ei si sa tin ritmul pana la prima coborare mai tehnica a traseului.

Mi se pare fascinant cat de usor te reobisnuiesti cu o bicicleta pe care nu te-ai mai dat de 6 luni si prima ora din traseu m-am simtit mai bine decat la orice editie, dovada si PR-urile batute cu margini destul de ok fata de anul trecut.

Pe urcarea lunga de iarba in schimb scad un pic ritmul si incerc sa ma asez la ce as putea sa duc 3 ore si un pic, ma lipesc de cei 2 baieti de la Medias si ajungem in formatia asta la primul punct de alimentare. Aici opresc pentru o banana si umplut bidoane, baietii se duc in fata dar reusesc sa ma lipesc din nou de ei pana la capatul urcarii. Coborarea ce urmeaza e geniala si curge incredibil de bine, pun distanta considerabila fata de Silviu Manea dar pe urmatoare urcare lunga ne regrupam din nou in formatie de 3. Trebuie sa recunosc ca pana aici traseul e absolut genial, de viteza si pe plat si la vale si te tine concentrat 101%.

Pe dig ne rotim un pic la trena dar mai mult profit de trena oamenilor in speranta de a pastra energia pentru Savana. Ne despartim dupa dig, in fata nu se vede nimeni, in spate la fel asa ca incerc sa tin din nou ritmul de 3 ore si ceva. Ritm ce pare sa mearga destul de bine, si pe Savana ma depaseste doar Darius Tarca dar nici eu cu un ritm fulminant. Pianul pare sa cada in schimb prin intermediu crampelor inainte de ultimul punct de alimentare, unde opresc din nou pentru apa in bidon si cola, doar pentru a auzi la plecare fluirele pentru cei care veneau in spate.

Scurta urcare ce urmeaa merge groaznic, si simt deja muschii de la picioare cum incep sa se blocheze. Micile suisuri si coborasuri ce urmeaza nu ajuta nici ele si de multe ori pe coborare serpisorii din muschi par mai rai decat pe portiunile de urcare. Spre sfarsitul culmii ma depaseste Silviu Poidan, ma lipesc din nou pe el pe coborare, zbor pe portiunea abrupta de la sfarsit si incerc sa pastrez avansul pe asfaltul de pana in Marsa.

Treaba functioneaza pana la a doua trecere din rau, cand serpisorii par sa strige din ce mai tare. Atunci cand trece Sile pe langa mine incerc sa schitez un efort, atunci cand trece trenuletul cu Silviu si cu Razvan Preda si incerc sa ma ridic in picioare muschii se blocheaza complet. Probabil e prima data cand mi se intampla asa ceva, sa ramai cu picioarele blocate ca broasca pe bicicleta. Cum eram pe urcare si bicicleta pierdea viteza eram convins ca o cad pe o parte la un moment dat, dar cu chiu cu vai am reusit sa ma asez cu fundul pe sa si sa apas din nou pedalele. Baietii intre timp sunt in zare si eu ma asez la ritmu de avarie pana la sfarsit.

Privind in spate la primele concursuri din fiecare sezon toate fara exceptie se lasa cu crampe. Fac crampe la primul concurs, poate la al doilea, dupa care problema se rezolva in mod magic de la sine. E si o explicatie destul de simpla pentru asta, care nu e legata de magneziu, saruri sau deshidratare. La primul concurs chiar daca plamanii, inima si mitocondriile sunt acolo muschii inca nu sunt deloc obisnuiti cu intensitatea de concurs. Si atunci cand apesi pedala mai tare decat ai facut-o in ultimele 6 luni, la un moment dat conexiunea dintre sinapse si muschi o ia razna din motive de supraexcitare si ai artifacte precum crampele. Rezolvarea sunt antrenamente ture de intesitate pentru cei care pot sa se auto-tortureze singuri, sau pentru mine rezolvarea e sa accepti ca asta o sa se intample de fiecare data la primul concurs din sezon.

Ca o paranteza, dupa prima ora am avut ca scop dedicat sa merg in ritmul meu pentru a evita crampele, strategie ce ar fi functionat daca concursul ar fi fost cu 5 kilometri mai scurt. Pe de alta parte tot acolo as fi ajuns si daca incercam sa tin ritmul cu Cristi si Urzica, si atunci macar stiam care e motivul pentru care m-am prajit la un moment dat si probabil scoteam si un timp mai bun.

Oricum, la final sunt multumit de cum merge motorul primavara asta, trebuie ca in fiecare an cateva concursuri ca sa-si intre in ritm. Un loc 25 la general (cu 7 pozitii pierdute in ultimii 5 kilometri), 4 la categorie si 3 la Cupa Nationala de XCM. Acum de-abia astept urmatoarele concursuri. Urmeaza Maratonul Vinului, XCO-ul de la Cheile Gradistei si Prima Evadare. Sincere felicitari lui Cristi, Silviu si lui Razvan, sper sa ne vedem si pe la urmatoarele concursuri.

Ca in fiecare an, multe felicitari lui Tudy pentru tot efortul de organizare, a fost perfect si la concursul copiilor si duminica pe traseu. E foarte fain sa ai un astfel de eveniment la inceput de an si anul asta chiar au fost participanti record la toate categoriile / traseele. La mai multe!