DSC_2492

Ani – metropola parasita

Mai sunt cateva minute pana cand apune soarele si eu alerg cu dslr-ul in mana catre o veche biserica armeneasca, acum in paragina din Ani pentru a prinde un cadru cu lumina perfecta. E literalmente vorba de cateva minute, caci dupa o zi intreaga de pedalat pe la 2000 de metri, cu vantul din fata, am reusita sa ajung la Ani cu putin inainte de inchiderea portilor.

La vremea asta oricum sunt singurul vizitator, astfel incat cei doi turci de la intrare mi-au dat voie sa intru cu conditia sa nu zabovesc foarte mult. Problema nu era in schimb zabovitu, ci soarele care se grabea sa se ascunda dupa un munte si sa ia cu el lumina geniala care invaluia locul la ora asta.

Nimic nu e etern, si poate cel mai bun loc in care poti sa-ti dai seama de lucrul acesta e Ani, metropola parasita, capitala armeana care odinioara a fost de aceasi marime si importanta ca si Constantinopolul si Roma. Odata 100.000 de suflete in duceau viata in spatele portilor orasului ce inca mai dainuiesc si isi purtau pasii pe acelasi drum principal pe care am gonit si eu cu bicicleta in cursa cu soarele. Un fost oras de pe fostul drum al matasii, a avut apogeul la sfarsitul mileniului trecut, pentru ca sa ajunga sa fie complet abandonat in urma cu 2 secole. Mai dainuiesc o biserica si o catedrala si se pot inca deslusi urmele fostelor strazi si urmele fostelor cladiri.

Locul e cu atat mai fain cu cat e in mijlocul pustietatii, la capatul Turciei fix la granita cu Armenia, asezat pe un promontoriu natural la poalele muntilor. In departare Araratul cu cel 5000 de metri ai sai se ridica maiestuos deasupra campiei, si un alt varf de 4000 de metri din Armenia isi pravaleste pantele pana in raul pe malul caruia se afla odata orasul. A fost un amalgan de entii si de religii, la fel ca toate orasele din zona caci pana la urma locurile acestea au fost tot timpul la granita intre imperii. Prima data bizantinii si persi, dupa care turcii si persii, dupa care turcii si rusii toti si-au disputat orasele de aici.

La iesire mai stau putin de vorba cu cei 2 paznici, care ma cheama si inauntru sa ma incalzesc putin si ezit sa-i intreb daca pot sa dorm aici, dar pana la urma nu o fac si ma urc pe bicicleta si pornesc inapoi catre Igdir, timp in care incepe sa se lase noaptea. Si in vreme ce traversez primul sat de dupa Ani, inca cu ceva dubii ca nu i-am intrebat pe oameni (chiar mi-ar fi placut o noapte petrecuta intre zidurile fostei cetati) se mai iau si cativa caini de mine si cheful de pedalat in continuare scade sub limita normala.

In schimb cand opresc sa intreb doi oameni ce stateau la ocazie de directia pe care ar trebui sa iau in continuare, unul din ei spune “Misafir”, “Misafir” si reusesc sa inteleg ca vrea sa ma opresc la el in seara asta. Il cheama Omur si casa lui e fix langa drum si in 5 minute sunt inauntru la caldura si la ceai impreuna cu sotia si cu cei 5 copii.

Acum trebuie spus ca vazute de dinafara satele si casele de aici arata destul de trist sau oricum complet altfel in comparatie cu cele din alte zone ale Turciei, in schimb oamenii mi s-au parut extrem de primitori. Si in momente de genul asta am fost extrem de recunoscator pentru aplicatia de google translate care ne-a permis sa comunicam macar la un nivel de baza. Intre timp a mai aparut si fratele sotiei cu un var si in curand ne asezam toti la masa, iaurt cu un fel de branza atoasa si cu cartofi prajiti impreuna cu paine facuta in casa, absolut delicioase toate (nu cred ca am mai mancat cartofi prajiti de cand am plecat din Romania). Si tot vorbind aflu prin Google Translate aflu ca serviciul militar in Turcia e obligatoriu de 15 luni, ca focul ce ardea in soba nu e facut cu lemne, ca viata e destul de grea in partea aceasta a Turciei, ca Omur are 38 de ani si cel mai tanar membru al familiei are o luna si tot asa pana cand si google translate isi arata limitarile si mie imi pica ochii in gura de somn si ma duc la culcare in casa de oaspeti. Vorba vine, ca defapt ma asez la laptop si scriu randurile astea.

Era sa uit despre ziua de pedalat, azi motorasele au mers ceva mai bine pe la 2000 de metri, dar s-a pornit un uragan dinspre sud care o sa bata si maine si care face sa dispara orice spor din viteza de inaintare.

Datele zilei:

Distanta: 102km.
Diferenta de nivel: 800+ / 1300-.
Moral: 8.
Obiective: 10.

Plat ca o campie, dar la 2200 de metri.

Plat ca o campie, dar la 2200 de metri.

Aventura!

Aventura!

Araratul in departare, la peste 200 de kilometri.

Araratul in departare, la peste 200 de kilometri.

Pedaland catre Ani.

Pedaland catre Ani.

La poarta cetatii.

La poarta cetatii.

Intrarea in orasul parasit.

Intrarea in orasul parasit.

Ultimele raze ale soarelui.

Ultimele raze ale soarelui.

Momente magice.

Momente magice.

Si a tinut 5 minute.

Si a tinut 5 minute.

Si dus a fost soarele.

Si dus a fost soarele.

Drumul principal din fosta cetate.

Drumul principal din fosta cetate.

Poate intr-o zi o sa fie si el calare pe una ca cea din dreapta.

Poate intr-o zi o sa fie si el calare pe una ca cea din dreapta.

1 luna.

1 luna.

Sot si Sotie.

Sot si Sotie.

Si unul din cei 5 copii.

Si unul din cei 5 copii.

Pentru noutati din calatorii si pentru idei de aventuri mail-ul ramane cea mai sigura varianta.

Postari similare

DSC_6443
Prima zi de 80 de kilometri si noroiul rau.

O coborara lunga cat o jumatate de zi, o noapte cu multa ploaie si reintalnirea cu noroiul rau.

DSC_9503
Intalnirea cu Mihaela si prima zi de pedalat impreuna.

Soseaua cu 3 benzi ce se indreapta spre aeroport e complet pustie in vreme ce eu pedalez grabit dar fara prea mult spor. Nu am luat deloc in calcul ca tot drumul e in urcare continua iar atunci cand suna telefonul “Unde esti? Eu am iesit afara”, eu mai am 4 kilometri. Scurt, laconic si […]

DSC_7207
Inca 100 de kilometri pe malul marii krygyze

Plaje virgine si apusuri spectaculoase pe malul celui mai mare lac glaciar din lume.

18 thoughts on “Ani – metropola parasita

  1. Si uite asa Radu -cu calatoria ta- ai inceput sa torci povesti pentru noi intocmai ca Seherezada. Astepti sa mai treaca o zi ca mai apoi sa citesti un crampei din aventura ta solitara, 4-5 foto si timpul pentru visare e gata.

  2. Cu postarile astea si cu pozele, parca treci dintr-o lume in alta..parca se schimba in 24 ore secole intregi, poate mii de ani. Azi esti in secolul 21, maine este pe vechiul drum al matasii, in locuri parasite. Si totul pe doua roti!!!
    Victor al meu care are 6 luni acum, o sa stie toata povestea asta la un momet dat si poate o sa o fac cu el. Pana atunci GOD SAVE THE SERVER(sa nu dispara inscrisurile tale) :)

  3. “Un fost oras de pe fostul drum al matasii, a avut apogeul la sfarsitul mileniului trecut, pentru ca sa ajunga sa fie complet abandonat in urma cu 2 secole.”

    Mileniul trecut s-a incheiat acum circa 14 ani. Asa ca apogeul a fost acum un mileniu si ceva in urma. :)
    Locurile devin din ce in ce mai surprinzatoare! Ai pasit intr-un alt taram, unde istoria a fost bogata si acum este in convulsii. O rasturnare de situatie, un punct de inflexiune a istoriei. Marire si decadere, reversul aceleiasi medalii.

  4. Dragă Radu, m-ai impresionat cu acest text. Ai trecut de la faza mai tehnică a scriiturii la faza sensibilă, mai emoțională și mai umană. Cine știe spre ce talent de povestitor te îndrumă această călătorie…
    Să ai vânt din pupa!

  5. Radu, de azi m-am abonat și eu la blogul tău. Ai un text captivant ce completează bine pozele de-a dreptul artistice și o atitudine ce inspiră și pe alții, pe mine cel puțin :)
    Îți doresc sănătate și perseverență în realizarea visului tău!
    Cu prietenie, Laszlo

    1. Mea culpa, o sa inlocuiesc cu termenul potrivit, practic locul in care a fost odata cetatea e un triunghi ce are ca doua laturi raul iar a treia latura e fostul zid al cetatii.

  6. Radu, subscriu si eu la ce a spus Mihai Savu. Lasa sa curga din suflet! Sa stii ca citesc fiecare post si savurez fiecare fotografie chiar daca nu comentez de fiecare data. Te admir pentru curaj si sunt invidios pe tine in sensul bun pt calatorie, dar asta stii deja :) Iti tin pumnii sa fie bine pana la capat si sunt alaturi de tine. Cata.

  7. Vad ca si tu ai ceas cum am avut eu de curand. Mie mi s-a dezlipit cauciucul ala ce leaga cureaua de ecran incet incet si ala i-a fost sfarsitul. Apoi am fost curios sa il desfac. Te asigur ca sticla si carcasa sunt super groase si grele, iar inauntru sunt niste circuite neasteptat de mici. Oricum fara de plasticaraiele ce se fac acum la Polar, asta e tanc. Drumuri bune in continuare ;)’

  8. Ceea ce faci tu e incredibil! I-am urmarit blogul si lui Mihai Barbu, apoi si pe cel al lui Ionut si Ana, iar acum am dat de minunatia ta de calatorie. Aproape la fel de mult ca aventura in sine ma impresioneaza disponibilitatea ta de a posta atat de des la capatul unor zile cu siguranta istovitoare…faptul ca-ti invingi somnul, oboseala si linistea de la capatul zilei pentru a ne impartasi noua din experienta ta inseamna enorm. Si nu pot decat sa-ti multumesc pentru asta. Iar poza cu Ararat-ul e aproape ireala. Felicitari, drum bun si mult noroc!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>