Apus peste Chimborazo

Astazi ar trebui sa fie zi de pauza, zi de ales poze, de scris jurnale, de odihnit picioare si de mancare buna. Bine poate nu neaparat de mancare buna caci am ratat cu o zi targul din Salinas si fructele si legumele sunt de negasit in coltul acesta de Ecuador.

Doar ca ieri am reusit sa ratam apusul, caci nu e nimic de vazut din fundul vaii de 3500 de metri in care e Salinas. Si chiar daca probabilitatea sa fie doua seri consecutive senine e destul de mica in Ecuador, zic sa-mi incerc totusi norocul si plec la trei si jumatate dupa amiaza spre inaltimile de peste 4000 de metri de unde ar trebui sa se vada atat Chimborazo cat si apusul.

Sunt 600 de metri de urcat ce se scurg chiar repede, ocazie cu care aflu si cat de mult conteaza casa pe care o caram in fiecare zi in spate. Cerul noros de la plecare se curata pe masura ce castig altitudine, vantul se opreste aproape complet iar in departare se profileaza conturul vulcanului inca acoperit de nori. La fel ca si la multe alte hotarari pe care le iei pe drum nu ai niciodata cum sa stii daca sunt bune sau rele si aproape totul e intr-o mai mica sau mai mare masura un risc asumat: ne oprim aici in noaptea asta sau cautam un alt loc de cort? Mai luam mancare dupa noi sau speram sa mai gasim un magazin in zilele urmatoare? Mai luam sau nu un litru de apa dupa noi? Ramanem aici sau cautam un alt loc mai ferit de vant pentru masa de pranz? Urcam sa vedem apusul chiar daca cerul e aproape complet inorat? Mici decizii ce se tot aduna in fiecare zi si pe care incerci sa ne optimizezi mirosind vantul si uitandu-te la directia norilor si la harta. Doar ca uneori lucrurile se desfasoara pur si simplu la intamplare.

Cam asa e si cu apusul de astazi si cu ora petrecuta la 4200 de metri, urmarind schimbarea graduala a culorilor, apusul peste un satuc de munte ce imi aduce aminte de Pamir, cu varful inzapezit al vulcanului in fundal si cu soarele disparand in departare deasupra norilor din campie. O ora urmata de o coborare rapida si inghetata pana inapoi in Salinas pentru a incheia ziua cu o pizza innecata in branza, numai buna pentru a schimba putin monotonia serilor cu paste, orez si conserve de ton.

4200 de metri si cer senin. O adevarata binecuvantare dupa ultima saptamana cu nori si foarte mult vant.

In departare Chimborazo inca acoperit de nori.

Lookul ars de soare dupa aproape o luna pe drum.

Ultima raza de soare peste satucul uitat de lume de la 4100 de metri.

Umbre de uriasi.

Si detalii pentru pitici.

In departare soarele ce apune dincolo de marea de nori din zonele joase ale Ecuadorului.

O ultima privire spre Chimborazo

Norul fugar

Inapoi in Salinas, micul satuc din Anzi ce a aratat ca se poate mm

Pentru noutati din calatorii si pentru idei de aventuri mail-ul ramane cea mai sigura varianta.

Postari similare

Drumul catre Jaslik si cateva cuvinte despre experienta desertului

Sunt putine momentele in care iti dai seama cat de mare e pamantul pe care traiesti si cat de imense sunt distantele, mai ales intr-un timp in care avionul a redus distantele la un interval de ore. Iar sa traversezi un desert e o experienta care iti schimb putin felul in care vezi distantele. Cam […]

Epica Godeanu – Cernei, prima parte

Manifest impotriva comoditatii Motto “Iesi lene din trupul asta vrednic.” Ziua 1 Godeanu (Brazi – Gura Apei- Saua Iepii- Saua Suculetului)  Societatea in care traim intretine confortul. Cautam un produs pentru “ca ne face viata mai usoara” si nu e nimic rau in asta, mai ales daca aceste facilitati ne lasa mai mult timp pentru noi, pentri […]

Push-bike, paramo si magie in Cordilliera Huayhuash

Imi place forfota diminetii din micile orase peruane prin care trecem. Masinile sunt cvasi- inexistente, dar strazile sunt pline de lume: copii care se grabesc in grupuri mici catre scoala, adulti cu treaba, magazine care isi deschid obloanele si scot la usa maturi, oale si ce mai vinde fiecare, vanzatori ambulanti care au la oferta […]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *