Ausangate sau ciresul de pe tort

Stau intinsa in cort si las gandurile sa curga prin mine asa cum o fac apele paraului langa care am campat si pe care il am la urechea stanga. Azi se implinesc doi ani de cand cuvantul bunica nu mai are o reprezentare carnala pe pamant. Stiu ca si-ar fi dorit sa ii aprind o lumanare, dar aici, la 4000 m nu sunt biserici. Sunt insa zeci de stele pe cerul noptii, stele pe care luna nu a reusit inca sa le stinga, asa ca o aleg pe cea mai luminoasa si o numesc pentru ea. Apoi stam de vorba, aici in natura, unde nu se interpune intre noi nicio piatra de mormant. Cimitirele pur si simplu nu ma inspira…

Suntem in drum spre Ausangate, un munte de 6000 de metri aflat la 130 km sud de Cusco. Escapada asta e un fel de bonus al calatoriei noastre, care nu era in planul initial. Insa cum am ajuns in Cusco cu 10 zile mai devreme fata de zborul spre Europa, i-am facut loc. Recunosc ca initial nu imi doream decat sa stau. Cele 2 luni jumate petrecute prin Anzi, dar mai ales ultimile 8 zile din Peru Divide isi cereau tributul. Obosisem sa numar pasuri de +4700 m si zeci de kilometri pedalati constant la peste 4000 m. Ma plictisisem de intinderile nesfarsite si visam la padurile de acasa. Corpul cerea si el odihna, mai ales ca dupa cele 8 zile de pedalat au urmat doua nopti petrecute pe autocar.

Dar organismul e inca tanar (din pacate nu la nesfarsit, asa ca sa ma bucur cat mai tine) si dupa 2 nopti in care am dormit lemn si 3 zile pline de satisfacut pofte culinare, Ausangate-le apare din nou in carti, promitand o incheiere memorabila a calatoriei noastre: un ghetar imens, lagune sclipitor de albastre, doua pasuri inalte, single trail la altitudine si un loc destul de indepartat de interesele maselor de turisti.

Asa ca am luat-o din loc, initial cu un autobuz   ce ne-a dus spre sud cale de 100 de kilometri, apoi impingand din nou la pedale. Primii 7 kilometri spre Pitumarca au asfalt si trec repede. In sat e ceva sarbatoare locala si locul are un aer sanatos de sat peruan autentic. In piata centrala se amesteca tarabele de mancare cu cele care vand bere, cu femei tinere dichisite dupa tiparul local care se fataie de colo-colo si cu o droaie de copii care se joaca ori vin de la scoala. Radu da o raita pe la tarabe si vine cu un porcusor de guineea pe care il pastram ca masa de seara. Inca din Ecuador, Radu isi propusese sa incerce unul si pretul de 25 de soli (aprox 32 lei) de aici (foarte mare raportat la cantitatea de carne) e oricum mult mai bun fata de cei 40 de soli (aprox 55 de lei) din Cusco.

Dupa Pitumarca, desi mai trecem printr-o multime de sate, asezarile sunt din ce in ce mai mici si din pacate lipsite de magazinul mult dorit, de unde sa ne completam rezerva de dulciuri.

Noaptea se asterne parca mai repede decat in alte dati si ne ia pe nepregatite, fara un loc de cort. Noroc cu Radu care gaseste ceva decent, la frontala.

Marti

“De-ar fi pe negândite să vrei să găseşti neasemuitul, minunea nemaipomenită din poveşti; unde ar fi să o cauţi?”
Thomas Mann în Moartea la Veneţia

In fundatura noastra de langa rau soarele nu cred ca o sa ajunga niciodata, asa ca ne consolam si strangem in frig. Drumul ne asteapta insa cu soare glorios si supriza placuta este sa dam peste o tentativa de sat unde gasim o tentativa de magazin de unde refacem stocul de dulciuri si cerem apa.

Curand vom lasa in urma drumul principal si vom coti brusc spre muntele ce ne momeste cu aparitia sa alba si masiva, vizibila inca de la 4300 de metri. Viata ne e usurata de un drum de pamant in stare foarte buna, care merge spre o mica asezare de pastori de lame si oi, numita sugestiva Ausangate. Cam din dreptul ultimei case locuite drumul se transforma in poteca, insa ramane in mare parte ciclabila pana pe la 4600 de metri, in fundul unei vai ce se naste chiar din ghetar.

De aici urmeaza un efort punctual pana la 4900 de metri, pentru a sari primul pas al scurtei noastre traversari sud-nord. Acum, trebuie sa ne intelegem: cuvantul punctual nu e poate cel mai bun epitet, in sensul ca nu  reprezinta suficient de bine efortul cerut de cei 300 de metri pe care trebuie cumva sa cari/ impingi bicicleta la deal. Si desi acasa sunt mereu gata pentru o sesiune de carry bike, aici, la peste 4500 de metri, cu considerabil mai mult bagaj fata de ce luam intr-o tura de bikepacking din Romania, totul ajunge sa se rezume la a pune un picior in fata altuia. Rabdarea e calitatea cea mai de pret aici,cand pe umeri duci cam 25 de kilograme, fara sa ai parte de ajutorul unui rucsac solid de drumetie, cand pozitia in care iti tii bicicleta nu e mereu cea mai comoda cu putiinta si mai ales cand totul se scurge la putin sub 5000 de metri. Ceasul a ramas pe ghidonul bicicletei, asa ca nu prea am cum sa imi masor progresul, altfel decat luand ca reper locul de campat de la 4600 m de unde am plecat si care ramane din ce in ce mai mic sub noi.

Si totusi efortul de fata va fi rasplatit inzecit. Pe de-o parte, pentru ca nu e putin lucru sa te gasesti cu bicicleta in spate pe o culme paralela cu ghetar impresionant, cumva fata in fata cu gigantul. Si mai mult decat atat, sa pedalezi in paralel cu el, pe un single trail natural, insa croit exemplar, fara ruperi mari de panta, fara bolovani imposibili, o poteca in care poti lasa in mare parte bicicleta sa curga, totul desfasurandu-se intre 4900 si 4500 de metri.

Ajungem devreme la locul de campat si desi am avea timp sa mergem mai departe spre al doilea pas al traversarii noastre, nu ne grabim, caci avem mancare, avem apa, avem timp si locul de cort din seara asta este unul din cele mai estetice din calatoria noastra din Anzi (poate chiar cel mai frumos, avand in vedere ca din gura cortului avem deschidere fix spre muntele cel mare, laguna ce il precede si corturile colorate ale unei expeditii comerciale). Chiar si cand inchidem tenda cortului, ghetarul ne aduce aminte constant unde ne aflam, caci zgomotele vreunei mici avalanse generate de ruperea vreunui mic serac sunt semne clare ale puterii pe care muntele o are asupra a tot ceea ce ii sta imprejur.

Text: Mihaela.

Inca pride.

Cuy, sau porcusorul de guineea ce e atat pregatit fie la jar fie la cuptor prin toata America de Sud. Inainte de porci, pui, oi si vite era una din cele mai importante surse de proteine pentru indigeni. Mai complicat pana cand treci peste aspectul evident de sobolan.

Dupa 30 de kilometri revenim in pustiu, iar aici ne facem aprovizionarea la ultimul sat de pe vale, asezat la 4100 de metri, loc iin care trebuie sa scormonim bine cotloanele magazinului pentru a gasi ceva demn de luat dupa noi.

Dupa cateva pedale apare in distanta Ausangate, motivul principal pentru care am venit aici si cel mai inalt varf din zona asta din Peru.

Ghetarul masiv ne atrage inevitavil privirile. Asa da cum ar zice Mihaela.

Drumul dispare si trecem pe poteci in drum spre pasul de 4900 de metri pe care il avem de sarit astazi.

Decor demn de Stapanul Inelelor.

In foarte putine alte locuri am avut senzatia de munte ce se pravale la propriu peste tine, dar Ausangate e clar unul din ele.

4800 de metri, bicicleta in spate si plamani ce tipa dupa oxigen.

Grit

Pana in culme

Cu toate astea daca ai la coborare o poteca precum cea din imagine tot efortul are sens.

Incep sa apara lacurile asezate in cascada, ca intr-o salba ce intr-un fel imi aduce aminte de Retezat.

Adaposturile de sezon uscat.

Si adapostul nostru pentru seara asta, aparat de vant si cu un fundal de nota 10

Lamele ce pasc in zona inalta sunt sortite taierii din ce am vorbit cu localnicii. Pe partea buna a lucrurilor macar pana in momentul respectiv sunt libere si probabil fericite.

Piureul nostru cel de toate serile. Glumesc, fulgi de cartofi am gasit doar in Cusco, dar dupa 3 luni de paste si de salate orice diversitate e mai mult decat binevenita.

Pentru noutati din calatorii si pentru idei de aventuri mail-ul ramane cea mai sigura varianta.

Postari similare

Cuenca si ultima zi de pedalat in Ecuador

Ultima zi de pedalat prin Ecuador debuteaza cu burnita asa ca nu reusim sa ne mobilizam prea devreme. In plus asta e una din putinele dati cand nu am campat pe terenul nimanui, nu am sarit niciun gard etc. Mai trebuie mentionata o alta diferenta notabila. Pe primii 10 kilometri de azi suntem scutiti de […]

Un pas de 5000 de metri si inca o zi in pustiu

Dupa o noapte cu somn bun, un terci cald si o cafea, parca avem alt suflu si alta motivatie pentru a dovedi pasul vietii. E adevarat ca e cel mai inalt din aceasta sectiune (si ultimul de peste 4900 pana in Cusco), insa distractia (sau greul) de abia acum incepe caci pana in Huancavelica mai […]

Un salt din Anzi in inima Africii

Astazi a fost o zi lunga si in egala masura o zi a extremelor. Dimineata ne gaseste la 3300 m privind din gura cortului cum varfurile muntilor intra rand pe rand in soare. In mod nesperat, soarele a ajuns si pana la noi si ne-a ajutat cat de cat sa ne uscam cortul. Stiam ca […]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *