All posts by Diaconescu Radu

Herculane, Cornereva si Piatra Elisovei prin picaturi de ploaie.

Ziua 5 sau despre apa ca lubrifiant de lant

Pentru astazi se anuntau ploi. Multe si insistente. Cam dupa ora 11. Calculam ca avem o fereastra de vreme uscata dimineata, asa ca plecam mai devreme decat de obicei, sperand ca vom putea astfel minimiza dezastrul. Primii stropi apar dupa 30 de minute de invartit pedala. Dar efortul rotund ne mentine incalziti si moralul e sus. Ajuta si drumul pitoresc dintre Bozovici si Iablanita pe care pedalam acum. Imi pun in minte sa revin la un moment dat pe aici pe cursiera caci asfaltul e bun si verdele crud indeamna la planuri de viitor. Satele sunt mici si departate unele de altele si pe cand credeam ca am scapat si ajungem teferi si uscati in Iablanita se porneste potopul. Trag hainele de ploaie pe mine, haine pe care planuiesc sa le iau si in America de Sud si care astazi vor fi puse la grea incercare. Laolalta cu restul echipamentului de bicicleta. Stiu insa ca outfitul meu are o hiba, respectiv faptul ca nu am nimic cu care sa acopar incaltarile (un set de overshoes sunt pe lista de cumparaturi) si in cativa kilometri balta se instaleaza in adidasi. Incaltamintea cu membrana insemna ca nu intra nimic prin partea textila, dar poate intra pe filiera pantalon >> ciorap si evident, nici nu iese nimic, astfel incat, odata balta instalata, o sa o plimbi din varf si pana in talpa la fiecare invartire a pedalei. 


Rand pe rand, in fata ploii, cedeaza fiecare strat totusi antrenamentul de cursiera ne permite sa tinem un ritm bun, desi mersul la trena este exclus. Coborarea din dealul Cireagu este interesanta, cu apa scurgandu-se in valuri pe carosabil, tiruri, masini care improasca stanga dreapta si ceva panta pe care merg cu frana de mana trasa.In campie se indreapta vremea, mijeste timid chiar si soarele, dar inainte de Herculane mai inghitim un val de ploaie.


Aici oprim la gara ca sa ne evaluam optiunile: plecam acasa sau ne luam o nopte de cazare in statiune si mai ramanem in zona cu speranta de vreme buna pe joi-sambata. Alegem sa fim inisisteni, caci oricum ajungem rar prin zona si ne petrecem dupa-amiaza uscand haine pe calorifer si adidasi cu foenul. In a doua parte a zilei a plouat considerabil mai putin, total opus prognozei initiale, dar cum hainele uscate ramase erau doar cele pentru dormit, o pensiune cu caldura, dus cald, prize pentru incarcat electronice etc se impunea. Astfel, cel putin, ne creem perspective ideale pentru partea a doua a aventurii noastre prin Banat, respectiv pentru drumurile si potecile din Cernei-Mehedinti.

Cloaca Herculane.
Sfarsitul primei zile de peladat, dupa cateva ore de ploaie torentiala. Sincer, la cat de unde erau toate hainele pe noi puteam sa intram cu ele direct in apa calda, cel putin daca nu ar fi fost mirosul de sulf.

Track si date aici:
https://www.strava.com/activities/2334712775


Ziua 6 – Cu perseverenta pana pe Piatra Elisovei


Si astazi se anuntau ploi cam pana pe la ora 19. Insa din experienta zilei de ieri stiam ca nu va ploua toata ziua si aveam de gand sa ne strecuram cu tactica si rabdare printre reprizele de ploaie. Urmatoarele zile sunt dedicate zonei cu Cernei- Mehedinti, care desi nu mai e terra incognita precum Muntii Almajului din primele zile, e o zona in care revenim cu drag, mai ales primavara. 


Prima pe lista era Piatra Elisovei si am ales-o asa caci stiam din eperientele anterioare ca urcarea e pietroasa si apoi un plai inierbat, sanse minime deci pentu noroiul lutos experimentat in Sopotu Nou. Si la cat a plouat in ultimile 2 zile nu avem nicio urma de indoiala cu privire la existenta noroiului. Muntele musteste de apa si din Herculane pana in Cornereva (cam 30 de km) am prins 6 ploi. Ne-am oprit insa cu religiozitate la fiecare, caci tineam la hainele noastre uscate ca la ochii din cap. Dintre locurile de popas putem enumera o statie de autobuz si apoi un foisor din Herculane, un balansoar din Plugova, un restaurant numit Tatal si Fiul din Plugova, o baraca de muncitori de sub Cornereva si la final o casa parasita din Cornereva.

Dintre toate casa parasita a trezit cele mai multe ganduri si intrebari. Dupa mirosul de nelocuit, trandafirii salbatici crescuti in curte si lacatele ruginite am aproximat ca aici nu mai sta nimeni de mai bine de 10 ani. Si cand ploua si tu de adapostesti sub o aplecatoare, cu toata curtea in raza vizuala, nu poti sa nu te intrebi care e povestea casei: e parasita pentru ca au murit cei batrani, ori.poate s-au mutat mai la ses unde traiul e mai usor? Cum traiau, din ce isi castigau painea? Desi stam afara si toate usile sunt ferecate, casa miroase a abandon. Radu puncta corect ca desi fiecare casa locuita isi are mirosul ei, toate casele parasite miros la fel.
Urcarea pe Piatra Elisovei nu a fost usoara, caci drumul era in multe locuri rascolit de ploile recente si bicicleta grea ma facea parca sa urc cu frana de mana trasa. Dar totusi am impins mult mai putin decat m-am asteptat si am ajuns sus mult mai repede. In adancul nostru, de fapt, cred ca niciunul nu credeam cu adevarat ca vom iesi in culme in dupa amiaza asta.

Prin vant si sub un plafon de nori desi, spre Piatra Elisovei intr-un moment in care soarele ne-a zambit fugar.

Aici bate insa vantul si e frig. Vant nervos din laterala pe care nu stii daca sa te superi cand se infoaie mai sa te dea jos de pe bicicleta, sau de care sa te bucuri caci ususca pamantul. In orice caz dovedim gat dupa gat si norii care alearga deasupra noastra fac ca locurile sa para si mai interesante. Pedalam cot la cot pe drumuri de iarba, intrand si iesind din valuri de ceata umeda, bucurandu-ne de scurte momente de lumina si cautand un loc de cort pentru la noapte.  L-am gasit langa un mic bordei, cladirea lui oferindu-ne si un adapost binevenit pentru ultima scuturare de nori a zilei. Se anunta o noapte rece si sacul meu de puf e inca pe drum….

Track si date aici:
https://www.strava.com/activities/2334713531

Text: Mihaela.

Plecarea din Herculane, cu un singur scop pe ziua de azi, sa nu udam hainele uscate cu greu in ziua anterioara.
Prima pana si prima pauza de ploaie, pe drumul spre Cornereva.
Inca o ploaie, inca un adapost si Mihaela uitandu-se cu speranta spre bucatica de cer senin ce se vede in zare.
Urcand spre Piatra Elisovei.
Ultimele capite sunt coborate spre sat in timp ce iarba de anul acesta creste cu avant.
Inca o ploaie, inca un adapost, de data aceasta la una din multele case si catune parasite din zona.
Tuneluri de verdeata si stinghere raze de soare.
Dupa 4 reprize de ploaie pe ziua de astazi in sfarsit un pic de cer senin. Si da, inca avem hainele uscate.
Piatra Elisovei
In sfarsit in culme. In departare piatra Elisovei.
Ultima intalnire cu soarele pe ziua de azi.
In intrecere cu ploaia si cu intunericul pentru a gasi un loc de cort pentru seara asta.
Probabil unul din cei mai fotogenici stejari intalniti pana acum pe cararile pe care le-am strabatut pana acum

Ravensca si cheile Nerei, lutul galben si noroiul rau.

Ziua 4 – Bigar, Ravenska si cheile Nerei

Bigarul traieste in lumea lui si pentru locuitorii micului sat de pe dealuri sarbatorile Pascale s-au consumat anul trecut. In noaptea de Inviere pe rit ortodox, doar ploaia ne-a batut in tenda cortului. Dimineata vine cu aer rece si cu valuri de ceata ce se ridica dinspre dealuri. Drumul de pamant spre Ravensca arata foarte rau, asa ca hotararea e implicita: asfalt pana la Dunare si apoi urcam pe un drum mai mare ce urca din Liubcova. 
Duminica dimineata in Bigar pana si magazinul comunal e deschis, asa ca mai aprovizionam cu ceva napolitane si ne lansam intr-o coborare frumoasa spre Dunare.

Si in Liubcova gasim magazin si deja intuim un pattern dupa numele satului. Pariem ca si in Ravensca o sa fie magazin. Pana acolo insa avem de pedalat vreo 10 kilometri. Drumul intra initial pe un fel de lunca larga pentru a urca hotarat abia in a doua jumatate. Suntem aproape singuri caci mai sunt cativa oameni cu atv-ul care isi fac veacul pe aici, dar in rest linistea e desavarsita. Cam la fel se intampla si in Ravensca, cea cu cateva case aninate pe dealuri. Poposim putin la birtul satului (inchis la ora asta) cat sa ne lamurim ce intentii are un nor negru ce s-a itit de dupa dealuri.

Prima alarma a fost falsa, asa ca la a doua am crezut ca norocul ne va surade si vantul va muta norii in alta parte. Ne-am inselat. Ploaia a fost cel mai mic impediment. Dezastrul principal au fost drumurile lutoase pe care am ajuns. 50 de metri au fost suficienti pentru o impachetare cu namol ca la Techirghio. Mai putin pentru noi, mai mult pentru biciclete. Si iata ca ceea ce parea o coborare rapida spre Sopotu Nou s-a transformat intr-o prelingere inceata la vale, cu scartait de frane, curatat roti pe iarba si la final spalat bicicleta in rau.

Nici nu intram bine in Sopotu Nou, ca marcajul ce strabate Cheile Nerei ne cheama din nou in off road. Drumul prin padure, desi ud, are terasament bun si printr-o succesiune de poieni lungi, pasuni si sectiuni de lunca impadurita ajungem cu mare usurinta si pe biciete pana in Poiana Maliug. Capatul ei va fi si locul nostru de inoptat, cu Nera cea involburata in urechea stanga.

Locul de cort de la sfarsitul serii, in lunca Nerei, fara semnal, departe de civilizatie, cu zgomotul raului in Surdina si cu verdele crud de primavara

Ziua 4 – Cheile Nerei

Ziua incepe cu nelipsita cafea si porridge-ul cel de aproape fiecare dimineata. Si nimic nu intra mai bine in stomac precum ceva cald, care sa iti dea ghes sa te misti intr-o directie. Daca initial Radu era hotarat asupra faptului ca porridge-ul e la fel de bun si rece, castig usor, usor teren cu varianta mea calda. Cu siguranta terciul merge oricum, la nevoie chiar si rece, si in mai putin de un an a devenit una din variantele de baza pentru micul dejun, chit ca il servim acasa sau in deplasare. 


Pentru azi avem in plan o plimbare mai lunga sau mai scurta, in functie de cum ne lasa picioarele noastre de mtb-isti prin Cheile Nerei. Sa tot fie 13 ani de la prima si ultima parcurgere reusita a cheilor si suntem curiosi ce s-a mai schimbat. Si cum ne-am schimbat si noi. In orice caz putina varietate face bine entuziasmului pe doua roti. Insa pana atunci trebuie sa ascundem bicicletele cat sa ne tihneasca plimbarea. Desi nu suntem deloc matinali, poteca e aproape pustie, astfel incat putem merge in tihna cu gandurile noastre, lasandu-ne.privirea sa alunece pe verdele luxuriant al padurii. 
Lacul Dracului ne primeste cu culori interesante, caci lumina cade din unghiul potrivit si coloreaza luciul apei in nuante puternice de albastru .
Anii au trecut atat peste noi, cat si peste poteca ce insosteste cheile. Cumva ne-o aminteam mai curata, mai primitoare, si nu neaparat o cursa cu obstacole.

Nu am inteles niciodata de ce un loc frumos se numeste Lacul Dracului, la fe cum nu am inteles nici cum pot sa aiba apele ce ies din pamant in Campie pot sa aiba o astfel de culoare (pe aici nu cred ca sunt mai mult de 400 de metri altitudine)
Tunelele sapate pe malul Nerei pe care ne purtam pasii.

Nici ploile recente nu ajuta, caci totul e alunecos si jilav. Barcile de rafting se scurg neauzite la vale si doar vocile pasagerilor le tradeaza prezenta. In unele zone Nera e asurzitoare acoperind totul in jur. In altele e tacuta, facand loc zgomotelor padurii sa se manifeste. Tot mintiti de repere ajungem in final pana in locul in care trebuie traversat raul prin vad, care era oricum punctul maxim pe care ni-l propusesem pentru incursiunea noastra. Si asa distanta s-a strans sub picioare, orele s-au scurs si ele si noi mai avem de pedalat cativa kilometri, cu speranta unui magazin de unde sa facem aprovizionare.

Satele Sopotu Nou, Barz, Dalboset trec fantomatice pe langa noi, insirate de-a lungul unui drum cu mai multe gropi decat asfalt. Nu e nevoie sa cauti capatul lumii in tari exotice. Sunt cateava sate in Banatul montan inghetate in timp, semi-izolate de lume, cu timpul lor propriu.
Bozovici ne salveaza cu singurul magazin deschis in a doua zi de Pasti, iar o aplecatoare-fanar este hotelul nostru uscat pentru noaptea asta. Tare ne e ca ploaia din seara asta e doar preludiul a ceea ce va sa vina zilele urmatoare.

Bigar, Ravenska si alte sate din muntii Locvei si muntii Almajului sunt sate catolice. In plus sunt sate de cehi adusi de imperiul austro-ungar acum aproape 200 de ani fie pentru exploatari forestiere, fie pentru mine fie pentru a pazi granita imperiului. Iar asta se vede atat in felul in care arata casele, satele cat si troitele.
Dupa o coborare lunga pe un asfalt neasteptat de bun ajungem din nou pe malul Dunarii. Dupa ploaia din dupamasa anterioara orice tentantiva de a traversa din Bigar spre Ravenska peste munte ar fi fost sortita unei innamoliri crunte.
De la Dunare inapoi spre munte, de data aceasta pe varianta ocolita, prin lunci ce imi aduc aminte de Pisica Alba – Pisica Neagra. E oarecum normal, Serbia e la o aruncatura de bat.
Trafic intens.
Stupi, urzici si catune aproape abandonate.
In fundal, in Cheile Nerei, toarna in timp ce in Ravenska o raza stinghera de soare ne face sa ne gandim ca suntem in alta lume. Nu a durat mult in schimb, iar pe la jumatate coborarii o ploaie veritabila de vara a venit peste noi.
Coborand spre Sopotul Nou pentru catune, prin atmosfera clara de dupa ploaie, cu miros de liliac ud in nari. Fix dupa gospodaia asta in schimb am avut parte de una din cele mai crunte bucati de noroi din mini-epica de primavara. Au fost 150 de metri lungime in care am reusit sa transformam rotile bicicletelor in roti de tractor cu noroiul incarcat.
Curatarea de dupa tura si noroiul cu pricina. Pentru astfel de cazuri, mai ales atunci cand esti plecat mai multe zile e bine sa ai dupa tine un burete sau o periuta. Bicicleta iti va multumi.
In lunca Nerei, pedaland pe un drum suprinzator de bun spre poiana Maliug.
Lunca perfecta.
Locul de cort de la sfarsitul serii, in lunca Nerei, fara semnal, departe de civilizatie, cu zgomotul raului in Surdina si cu verdele crud de primavara
O masa de seara cat se poate de gourmet, cu un sos rosu de paste cu peste ( facut cu macrou si o conserva de rosii decojite si ceapa, cu un toping de leurda si un pic de parmezan ramas din serile anterioara. A fost probabil cea mai buna masa a mini-concediului.
A doua zi de dimineata, deasupra Lacului Dracului.
De veghe in lanul de Leurda.
Cred ca in nici o alta primavara nu am avut parte de o padure care sa arate in felul acesta. Combinatia de zile ploioasa si momentul potrivit al anului a ajutat destul de mult.
In astfel de momente imi vin in minte aproape intotdeauna scene din Stalker-ul lui Tarkovsky, film ce e reusit sa redea extrem de bine contrastul dintre lumea industriala modificata de om si lumea naturala.
Deasupra Nerei, prin nise si tuneluri sapate in stanca.
Mijloace alternative de transport.
Inapoi in lanul de leurda, intr-o poteca ce pare rupta din povesti.
Fractal, respectiv ferigi la inceput de primavara.
Pedaland spre Bozovici si cautand energie in ultimele resturi de mancare ramasa, in cazul de fata un gem de caise indesat intr-o sticla de caise de jumatate de litru.
In cautarea unui adapost cu fulgere si tunete deasupra noastra si cu valuri de ploaie apropiindu-se din departare.
Sopronul mult dorit. de acum inainte poate sa ploua.

Dunarea, Muntii Almajului si cehii de Romania.

Ziua 1, Vineri. Drobeta-Eselnita

Trenul nu se mai da plecat din Gara de Nord. Asa cum era de asteptat, este plin ochi. Oamenii merg acasa de sarbatori si parca s-a terminat si rabdarea. Bicicletele se aseaza cuminti in carlig, iar noi incercam sa ignoram zarva si aglomeratia si sa mai furam cateva ore de somn. Noi nu ne grabim nicaieri. Vom cobori la capat de linie si in fata ne stau 10 zile de hoinarit pe biciclete prin sud-vestul Romaniei. Cernei, Almajului, Aninei, defileul Dunarii sunt pe lista scurta, dar planul e vag. Avem insa destul echipament si destula tehnologie cu  noi ca sa improvizam din mers. Galagia din Drobeta ne perturba. Orasul are destul de multa zarva in el si dureaza ceva pana ne asternem la drum si scapam de trafic. Tura asta nu o sa fie despre carry bike-uri epice, ci despre primavara, padure verde, primele nopti la cort din acest an, foculet si tarait de greieri..

Asa ca asfaltul nu ne intristeaza si nici nu incercam sa i ne impotrivim. Ruta finala a zilei a iesit o combinatie de drumuri judetene cu drumuri de pamant peste dealuri. Unele alegeri au fost mai inspirate, altele mai putin, cert este ca s-a simtit placut invartitul acela de pedala, bicicleta care mergea rotund, soarele generos. Nu la fel de mult ne-au placut roiurile de muste si transpiratia generala dintr-o zi cu 26 de grade. Ne simteam teleportati din Brasovul friguros de aprilie in caldura din Banat. Totusi si soarele asta e bun la ceva: vitamina D. Si simt ca am mare nevoie de ea in aceasta primavara capricioasa.

Inceput perfect de tura, cu o loc de cort cu priveliste, cu o noapte calda si cu o masa imbelsugata.

Ziua 2 – Sambata terra incognita de la dunare-Descoperind muntii Almajului

Ziua incepe cu adevarat in Dubova atunci cand ne hotaram sa parasim drumul national ce merge pe malul Dunarii, pentru a urma un marcaj banda rosie ce promite sa ne scoata aproape de intrarea in Cheile Nerei, via Bigar si Ravensca.

Pana aici nu a fost decat rulaj pe asfalt si alegerea din Dubova nu a fost deloc usoara, caci totul se rezuma la asfalt si promisiunea unei aprovizionari bune in Moldova Noua, versus ceva provizii incropite de la magazinul comunal si…aventura. Terra incognita, locuri noi, spatii goale de pe harta care trebuie umplute cu amintiri si repere. In mod normal am fi ales aventura fara urma de indoiala, dar acum avem considerabil mai multe bagaje, bicietele sunt mult mai grele si carry bike-ul nu mai e deloc floare la ureche, devenind dificil atat ca efort, cat si ca logistica. Pur si simplu nu se mai pune problem de a forta o vale sudica din Fagaras sau de a dovedi sute de metri diferenta de nivel cu bicicleta pe rucsac.

Drumurile alese trebuie sa aibe pante de 10-15% si un gradient mediu decent pentru ca totul sa aiba sens. Asta deci complica si mai mult alegerile pentru ca drumuri neasfaltate, ciclabile, care sa mearga prin locuri pitoresti sunt greu de gasit in zone noi. Si totusi noi ne bazam pe reteaua de drumuri vizibila pe view ranger si pe combinatia personala de antrenament, determinare si spirit de aventura

Asfaltul se termina cand iesim din sat si in fata ne sta un forestier ce porneste pe valea raului Ponicova. Ne adancim in padurea verde de fag si castigam altitudine cu fiecare curba a drumului. Asudam ceva pe urcare, dar undeva pe la 800 de metri iesim din padure in dreptul unui indicator nou care rezolva enigma marcajului impecabil. Asociatia Montana Carpati si-a lasat urmele pensulelor pe aici.

Primavara in toi la 800 de metri inaltime.

Continuarea spre Bigar este surpinzatoare, pe de-o parte pentru ca drumul, in loc sa intre din nou in padure si sa coboare hotarat, asa cum ne asteptam, se pastreaza pentru mult timp la o altitudine constanta de 800 m. Pe de alta parte pentru ca vom pedala indelung pe o culme despadurita ce mai pastreaza cativa copaci fumos infloriti. Primavara tasneste pa aici din orice por si se oglindeste in orice detaliu: in drumul albit de petalele copacilor scuturati, in padurea de un verde crud ce ne insoteste pe partea dreapta, in iarba inca majoritar uscata colorata pe aici pe colo de primele fire verzi.

Chiar si dupa ce reintram in padure continuam sa mergem inca mult timp la o altitudine constanta de 800 m. Iar drumul acesta, suficient de liber de cazaturi, cu gradient decent si aproape neumblat (caci nu se vad nici urme de caruta si nici de tractor) pare putin ireal.

Coborarea in Bigar este insa abrupta, aproape violenta si descoperim astfel un sat curat cu 70-80 de case. Suntem atractia pustimii care isi face veacul prin centru, insa noi ne grabim sa ne cautam un adapost sau un loc de cort, caci ploaia e iminenta. Il gasim sub forma unei casute de lemn cu o singura camera, nou ridicata si transformata in atelier de facut stupi. 
Primele picaturi ne gasesc astfel adapostiti, ascultand de sus zgomotele satului si privind valurile de ploaie ce se aveau sa se succeada regulat pentru restul dupa-amiezei de astazi. Aici vom petrece si noaptea caci loc cu iarba buna, izvor si magazin aproape nu gasesti pe toate drumurile

Track si date mai jos, text Mihaela.

https://www.strava.com/activities/2320918691

https://www.strava.com/activities/2323415908

Gata de drum cu Simplon-ul, o bicicleta veche de 12 ani dar care e pe cat de distractiva pe atat de versatila.
Un single trail neasteptat de frumos gasit in prima parte a zilei pe drumul spre Orsova in varianta peste dealuri.
Din categoria avantajelor e faptul ca te misti mult mai repede, indiferent de teren (pe de o parte). Pe de alta parte bucatile tehnice de coborare sunt in continuare faine si provocatoare.
O baie la sfarsit de zi epntru a da jos transpiratia stransa dupa o zi de pedalat prin caldura inabusitoare a Banatului. (cand vii din Brasov cred ca pe oriunde ti se pare ca e o caldura inabusitoare)
Noi la Dunare.
In cautarea unui loc de cort putin dupa Eselnita, cu Dunarea la picioare.
Inceput perfect de tura, cu o loc de cort cu priveliste, cu o noapte calda si cu o masa imbelsugata.
Amorsarea de seara a primusului.
Urmatoarea dimineata, sub acelasi praf saharian ce omoara orice urma de contrast.
Noi la chipul lui Decebal
A7206436
Dupa o portiune de asfalt pe malul Dunarii revenim pe acolo pe unde se simt in largul lor bicicletele, respectiv pe forestierele din muntii Almajului.
Primavara in toi la 800 de metri inaltime.
Verde crud de fag.
Ajunsi in Bigar, unul dintre satele cehesti din muntii Locvei si ai Almajului.
Ultima bucata de cer senin dupa o intreaga dupamasa cu reprize de ploaie.
Inca o noapte de cort, inca un loc fain, cu zgomotele satului sub noi.

Semimaraton Brasov, cursiera, mtb si foculet intr-un singur weekend.

Saptamana ce tocmai a trecut am ramas fara masina (Mihaela a scris cateva ultime randuri despre Filoftea aici), asa ca de voie de nevoie a trebuit sa ne reconfiguram planurile pentru a ramane in jurul casei. Doar ca atunci cand jurul casei e format din imprejurimile Brasovului e putin greu sa te plictisesti:

Sambata dimineata, pozar la Semimaraton Brasov.

E frig. De fapt la ora 8 cand deschidem usa casei e frig si ud. E probabil cea mai friguroasa primavara de care am avut parte pana acum, si dupa cum estimam acum luni, inainte de sfarsitul lui Aprilie nu indrazneste nici un copac sa inverzeasca in Brasov. Aprilie a fost mai degraba un fel de Noiembrie, cu multe zile cu cer mohorat si cu temperaturi ce oscilau in jurul valorii de 10 grade si cu dimineti ce se apropiau constant de limita inghetului. Ultimul drum al Filofteii a fost si el cu putin racait de parbriz.

Bun o ora si ceva mai tarziu iese in cele din urma soarele mult promis si noi ne urnim din loc catre treptele lui Gabony pentru a incuraja si pentru a face poze concurentilor de la semiul de la Brasov maraton. A fost un motiv si o ocazie foarte buna pentru a testa noul aparat si trebuie sa recunosc ca ar fi fost ceva mai complicat sa fac acelasi set de poze cu vechiul Nikon. Bine, noul aparat e si el vechi de 5 ani de zile, dar la unele lucruri e mult in fata.

Iar din categoria gandurilor intre apasatul declansatorului si incurajatul oamenilor trebuie sa reconusc ca intr-un fel atmosfera de la concursurile de alergare cred ca e in continuare mai faina decat cea de la concursurile de bicicleta. Are in mare parte legatura cu viteza cu care se desfasoara totul, mai ales pe urcari ai tot timpul sa mai schimbi o vorba, sa mai spui o gluma sau sa faci haz de necaz. La bicicleta concentrarea e mult mai mare si cumva ai mai putin timp sa inregistrezi ce se intampla in jurul tau.

Celalalt gand ce mi-a venit in minte e legat de cat de diferit suntem intre noi si legat de faptul ca e greu sa gasesti un un calapod ideal. Mai inalti sau mai scunzi, cu picioare lungi sau cu spate mai lat, trasi prin inel sau bine facuti, cu zambetul pe fata sau cu agonia efortului intiparita la fel de adanc, venim in toate formele si dimensiunile. Iar sortarea pozelor nu a facut decat sa-mi confirme asta, la fel si certitudinea faptului ca nu e treaba deloc usoara sa treci prin cateva sute e poze pentru a elimina duplicate sau poze nereusite.

Claudia intr-o forma si cu un chef de zile mari.

Claudia intr-o forma si cu un chef de zile mari.

Mainile pe genunchi si zambetul pe fata.

Mainile pe genunchi si zambetul pe fata.

Dar cei de la Salomon un lift n-ar face si ei in loc de talangi.

Dar cei de la Salomon un lift n-ar face si ei in loc de talangi.

Postura perfecta.

Postura perfecta.

Baietii contempland efortul la bancuta.

Baietii contempland efortul la bancuta.

Atunci cand stii ca cel mai bun tricou pentru alergare e tricoul de bicicleta.

Atunci cand stii ca cel mai bun tricou pentru alergare e tricoul de bicicleta.

Selfie time.

Selfie time.

Popasul la carcelul vesel si campul de batalie in fundal.

Popasul la carcelul vesel si campul de batalie in fundal.

A7206016

Soarele tine cu cei nu foarte grabiti.

Soarele tine cu cei nu foarte grabiti.

Sambata dupa-masa, de la poze la saua cursierei:

Cum ziua e doar pe jumatate terminata ne strangem la ora 14 in formatie de 5, cu Suzi, Iustin, Dani si cu Mihaela pentru tura clasica si consacrata pana la Sfantu Gheorghe, de data asta completa- cu tot cu urcarea de la Sugas. Drumuri pustii, natura cu iz de primavara, clatite cu gem si un soare ce a dezmortit putin lucrurile la intoarcere si doua ore de invartit rotund pedala. Un rulaj ca la carte, nu pseudo-rulajurile de care ma simt si eu vinovat din cand in cand in care ajungi sa-ti scuipi plamanii dupa o ora si ceva. Finishul cu socializare la Andrei, Claudia si Miruna.

Soare in Bod cu croncanit de berze deasupra noastra.

Soare in Bod cu croncanit de berze deasupra noastra.

Fara trafic, pe urcarea spre Sugas.

Fara trafic, pe urcarea spre Sugas.

Rasfatul, dulciurile si clatita din Sfantu Gheorghe.

Rasfatul, dulciurile si clatita din Sfantu Gheorghe.

Lux in timpul rulajului.

Lux in timpul rulajului.

Duminica dimineata, de la cursiera la joaca cu MTB-urile.

Si astazi e tot frig si inorat, dar nu ne lasam si schimbam cursiera cu mtb-ul pentru o invarteala pe potecile din Postavaru. Cumva asta e varianta de backup pentru zilele in care nu ai chef sa pleci prea departe sau cand vremea se anunta instabila si trebuie sa recunosc ca nu e deloc o varianta nefericita. Iar in ritmul conversational de astazi cu Iustin, Suzi, Stefan si Edy iese o tura chiar reusita. Din categoria testelor am schimbat astazi 29er cu Simplonul vechi si trebuie sa recunosc ca mi se pare incredibil cat de faina poate fi bicla asta (ce e drept cu ceva upgrade-uri) dupa mai bine de 12 ani.

La o vorba si la o odihna dupa o urcare pe cinste.

La o vorba si la o odihna dupa o urcare pe cinste.

Verde crud de Stejeris.

Verde crud de Stejeris.

Merida vs Cube.

Merida vs Cube.

Incheiem ziua si weekendul in modul cel mai divers posibil, cu un foculet si cu clisa prajita, cu ceapa sfaraind pe paine si cu miros de fum in nari. E incredibil cat de multe amintiri trezesc unele experiente din copilarie si cat de bine sunt intiparite in cotloanele mintii. Si e suficient un miros, un sunet sau un gust ca sa te teleporteze zeci de ani in spate si sa faca o punte peste timp.

Pregatirea foculetului pentru prajitul clisei.

Pregatirea foculetului pentru prajitul clisei.

Masa campeneasca.

Masa campeneasca.

Amintiri din copilarie.

Amintiri din copilarie.

Ultima geana de lumina prin padurea ce a inceput sa revina la viata

Ultima geana de lumina prin padurea ce a inceput sa revina la viata

Negoiu morning glory, intr-o zi perfecta de toamna

Noaptea la Caltun a fost linistita si extrem de calda. Aproape ca am dormit cu sacul deschis pe jumatate si suntem convinsi ca daca dadeam crezare prognozelor care anuntau inca de miercuri minime pozitive, puteam sa mergem linistiti cu sacii de vara scutind astfel aproape 1kg. Sau luam mai multe dulciuri, spre linistea lui Radu. Vantul de cu seara s-a oprit definitiv si la ora 5.50 cand ieseam pe usa refugiului avem parte de aceeasi atmosfera linistita ca si ieri, cand urcam pe Vistea. Muntele isi tine din nou respiratia inainte de rasarit. Diferenta fata de ziua de ieri este ca pana pe Negoiu avem mult mai mult de tropait si la mine cel putin, dimineata motorasele merg mai greu. Lumina ne gaseste pe curba de nivel ce precede urcarea in Strunga Doamnei. Ma uit si poteca spre Strunga Dracului pe care am mers acum 3 ani de zile cu Claudia e aproape invizibila, acoperita acum de lespezile subtiri si plate generate parca continuu de munte.

Negoiu imi pare un munte batran. Totul pe el se misca, e in dezordine, in nepasare…Ma duce cu gandul la o ruina, un munte in descompunere care naparleste pietre. Si pe Negoiu, ca si ieri pe Vistea, dam de un cuplu care si-a petrecut noaptea pe varf, de data asta facand bivuac. Dupa 15 minute o luam din loc, caci in fata ne sta profilul neregulat al Custurii Saratii si indicatorul din Saua Cleopatrei care anunta 4h30 pana in Saua Scarii nu e chiar incurajator.

Din Custura imi aduc aminte suprinzator de multe pasaje , chiar daca cu Claudia am parcurs-o in sens invers. Ma simt stangace si inceata caci corpul meu a pierdut bruma de usurinta a miscarii pe care o stransesem in ultimul an de catarat (2013) si acum doar mintea stie sa mai stea si sa judece drept si prudent pasajele. In orice caz, parcurgerea Serbota => Negoiu mi-a parut ceva mai facila decat cea in directia E=> V.

Iesim din Custura dupa 1h30 si dupa ce coboram de pe Serbota ne cautam un loc cu soare si ferit de vant pentru brunchul zilei. Aceeasi reteta ca si ieri: porridge cu agrise si cafea, dar substantial mai multa miere spre bucuria lui Radu. E ultima zi pe munte, asa ca nu mai chivernisim nimic, din contra, folosim tot ce avem ca sa usuram bagajele. De Musceua Scarii uitasem cu desavarsire si Scara trece mai usor decat ne asteptasem. Din motive de logistica hotaram sa ne retragem prin Barcaciu si ca atare ne permitem sa ne lungim maxim pana la Lacul Avrig. Daca acum 3 ani aici muream de cald cu Claudi si ne balaceam cu picioarele goale in apa, acum lacul e inghetat bine, cu 6-8 cm de gheata. Dupa cateva poze intoarcem spatele crestei, scapam si de vant si pornim coborarea, care trebuie spus ca nu e nici pe departe ce mai eficienta varianta, avand in vedere ca dupa ce ajungi in fundul vaii, urci lin si mai ales lung spre cabana.

Aici e o liniste aproape desavarsita, deci nicio sansa sa ne lipim de cineva la o ocazie spre Avrig. Nea Petre ne ajuta cu niste numere de taxi si pana la urma gasim pe cineva sa vina sa ne ia si sa ne duca pana in Avrig, sau poate chiar pana in partea cealalta a cresetei, in Breaza, unde aveam masina. Pe coborarea serupita de la cabana imi tin mintea ocupata cu tot felul de lucruri, doar doar mai uit de genunchii, tibia stanga si pingeaua stanga care ma dor. Prea multa coborare strica, mai ales cand ea vine pe fondul unei lipse de antrenament specific. MTBul si trekkingul nu au chiar toate lucrurile in comun.

Pe Valea Avrigului este frig si aerul rece si umed de aici prevesteste parca primele zile de iarna. Desi toamna care tocmai se incheie putea fi mai bogata in ture, cele trei zile in Fagaras, zile cu soare, cu liniste, zile de intimitate cu muntele au sters multe weekenduri mai putin reusite cu buretele.

Text: Mihaela.

Ora de aur.

Ora de aur.

In departare tot e un flux, umbrele si culorile jucandu-se cu crestele Fagarasului.

Am invins!

Am invins!

Un bivuac la inaltime, bivuac ce nu a fost chiar atat de infrigurat din spusele oamenilor precum pare din poza.

Un bivuac la inaltime, bivuac ce nu a fost chiar atat de infrigurat din spusele oamenilor precum pare din poza.

Panoramic.

Panoramic.

Urmatoarea bucata: Custura Saratii.

Urmatoarea bucata: Custura Saratii.

Micul dejun de la ora 10, cu terciul nostru cel de toate zilele.

Micul dejun de la ora 10, cu terciul nostru cel de toate zilele.

Avrigul inghetat bocna ce scotea sunete de pe alta planeta.

Avrigul inghetat bocna ce scotea sunete de pe alta planeta.

Sfarsit de zi si de tura cu o coborare de aproape 2000 de metri pana in civilizatie.

Sfarsit de zi si de tura cu o coborare de aproape 2000 de metri pana in civilizatie.

Ultimele zile in Sierra Nevada, Veleta si un pic de gravel.

Astazi e ziua in care astrele par sa se alinieze pentru o tura spre Veleta. Drumul pe timp de iarna nu este practicabil decat pana la 2400-2700 m in functie de cum si cat este deschis insa indiferent de altitudine, muntele se vede la fel de frumos o data ce iesi la 2000 m. Daca ieri totul era cenusiu, incetoasat, umed si infrigurat astazi suntem rasfatati de un soare glorios inca de la plecare. Plecare despre care putem din nou afirma ca este una tarzie pentru ca motive de lene sunt destule: dimineata e frig, apoi cum drumul nostru merge pe langa Granada, se cade sa facem si o incursiune spre un punct de belevedere spre Alhambra si bineinteles ca nu ne putem aseza la drum fara o cafea servita la o cafenea numita Coltul Bunicii. Cappucinno-ul vienez destul de tare pentru gustul meu ne propulseaza repede la drum. Obiceiul cu cafeaua l-am dobandit primavara trecuta in Sicilia si daca Radu ramane fidel expresso-ului, eu optez mereu pentru cappucinno. Pe de-o parte pentru ca se simte mai soft, pe de alta parte pentru ca este mereu diferit. Fiecare local il face putin altfel, il aranjeaza altfel, are alt design si alt gust.

Bun, cu o cafea la bord, viata e deja mai frumoasa si gradientele de pe urcarea de pe Monachil nu mai sunt asa de speriat. Practic asta este o varianta care vine mai din sud si se intersecteaza cu drumul national clasic ce urca in Sierra Nevada. Marele avantaj ar urcarii este ca are mult mai putin trafic si ceva mai multa deschidere. Muntii din zona Granadei seamana foarte mult cu cei din zona Marocului, parca incep sa inteleg de ce s-au simtit maurii ca acasa vreo 700 de ani pe aici. Varianta aleasa ne duce destul de sus, pe la 1450 m si facem pauza la benzinaria pe care o stiam din ziua anterioara, pentru revitalizare. Daca ieri cand am ajuns aici stateam inauntru. dardaiam si mancam dulciuri obsesiv (ca de incalzit oricum nu ma incalzeam), astazi situatia e complet alta. Stam afara, scaldati in soare si ne facem sandwichuri din bagheta, salamul si cascavalul cumparate de la benzinarie. Pe langa batoanele din buzunarul de la tricou, merge si ceva mancare solida si sarata. Din acest punct parasim din nou drumul principal si prindem o varianta mai veche a acestuia, acum complet inchisa traficului auto, un mic rai pentru oamenii pe bicicleta. Panta s-a imblanzit pe aici si drumul serpuieste initial printr-o padure de pini si apoi printr-un peisaj arid, de altitudine, pana ce iese deasupra statiunii de schi. Muntele arata complet diferit astazi, sclipitor, clar, previzibil si e putin ireal sa ai stransi la un loc oameni care pedaleaza in costume lycra si oameni care schiaza cu casti, ochelari si tot echipamentul. E un amalgam latin de roti, sanuiute, schiuri, bulgari ce tasnesc de colo-colo, chiote, bai de soare, toate stranse intr-o duminica insorita la 2500 m altitudine, cu zapada de jur-imprejur.

A7204233

Cum astazi am preferat sa car haine in plus, ca sa nu mai mor de frig pe coborare, totul merge bine si aterizam rapid din iarna in primavara. Pe coborare ne intalnim din nou copacii infloriti si abia astept sa ii gasesc in 2-3 saptamani si acasa. Ultimii 200 de metri spre masina, in urcare, merg ca unsi si aceasta va fi ultima seara din scurta noastra vacanta in Andalusia. As mai pregeta aici. Mai sunt o multime de locuri de vizitat si o alta multime de lucruri de facut. Mai am idei pentru o luna intreaga, cel putin, si stiu ca vom reveni aici si in alte primaveri.

Duminica

Un zbor noctrun din Malaga ne ofera o fereastra numai buna pentru o tura matinala pe bicicleta. Sa nu ne gandim inca la bagaje, impachetat bicicleta si desfasurat metri intregi de folie. Momentan lasam doar soarele sa ne incalzeasca dimineata si sa ne mane la drum. Este inca weekend, asa ca drumurile sunt, ca si ieri, pline de biciclisti. Drumul pe care am inceput sa pedalam permite atat diverse combinatii pe cursiera, dar reprezinta in acelasi timp o cale de acces spre o serie de trasee de MTB, asa ca procesiuni de biciclisti pe roti mai subtiri sau mai groase se insira pe serpentinele largi, se intersecteaza in puncte de regrupare,se saluta sau schimba impresii. Ma tin constant de un baiat care m-a depasit de curand. Desi nu mai era nevoie de asta, aici mi-am confirmat ca urc jalnic (stiam de pe Zwift). Mereu sunt facuta in sange pe urcare si singurele locuri unde reusesc sa mai recuperez sunt portiunile de fals-plat. Astfel ca ma alerg reciproc cu omul meu, el punand distanta pe urcare, eu incercand sa tin aproape pe plat. Coborare pe aici nu este. Drumul imi este familiar, l-am facut vineri, doar ca acum Radu a planuit sa exploram ceva drumuri secundare despre care crede el ca ar fi asfaltate. Bineinteles ca nu sunt. In egala masura sunt si intr-o stare buna, foarte buna daca e sa le compar cu ce avem acasa si de aceea e foarte usor sa cazi in capcana si sa continui sa mergi pe ele chiar si cand pedalezi pe o cursiera si nu pe un MTB. Ca suntem singurii extraterestii pe roti subtiri de acolo, asta e alta poveste. Cu siguranta nu ne incadram in peisaj. In peisajul acesta fara garduri si cu locuri de cort pe saturate. Am invatat deja ca in Spania locurile de cort incep de pe la 1200 m altitudine, evident, acolo unde dispar casele. Si cu cat sunt drumurile mai mici, cu atat sunt mai putine garduri. Intentia lui Radu este sa sarim un pas aflat la 1700-1800 m altitudine si sa coboram pe o alta vale, dar cum mie mi se pare aventura mult prea mare pentru cele cateva ore pe care le avem la dispozitie, decretez ca de data asta facem ca mine. Asa ca lasam in urma turme de oi manate cu ATVul, nori, perspective largi asupra varfurilor mai joase din Sierra Nevada si luam in piept vantul care anuleaza parca efectul coborarii, ajungand totusi la masina pentru a avea timp si pentru aspectele organizatorice precum impachetat bicicleta si facut bagaje. Daca teleportarea ar fi posibila, apoi acum ar fi fost un moment bun sa o folosesc si sa ma vad direct pe Tampa, cu totul pus in ordine la mine acasa, cursierra asteptand cuminte in hol, hianele spalate si o oala de ciorba de vacuta in frigder. Dar astea-s numai vise si pana nu te parlesti bine prin soarele arzator de…martie, pana nu te murdaresti de cauciucuri si ulei de lant si pana nu indesi totul in cadrul bicicletei, nu poti spune ca s-a terminat prima din vizitele in Andalusia. Iar daca pana azi ma mai gandeam ca ar fi poate mai bine sa inchiriem cursiere, astazi mi-am dat seama cat de mult conteaza in egala masura sa fii pe bicicleta ta. Si daca la MTB sunt destul de adaptabila, putand sa folosesc fara probleme biciclete imprumutate, la cursiera sunt foarte pretentioasa si singurul parteneriat fructos si de durata din ultimii ani a fost cu Feltul (multumesc inca o data, Doru! ).

Text: Mihaela.

Track si date aici:

https://www.strava.com/activities/2202435870
https://www.strava.com/activities/2205032730

Alhambra vazuta de la inaltime.

Alhambra vazuta de la inaltime.

O privire e inaltime inainte e o zi petrecuta in sa si un motiv in plus pentru a reveni in zona. Probababil Alhambra si o plimbare prin Granada sunt o zi perfecta de pauza.

O privire e inaltime inainte e o zi petrecuta in sa si un motiv in plus pentru a reveni in zona. Probababil Alhambra si o plimbare prin Granada sunt o zi perfecta de pauza.

Pante criminale si o caldura cum nu am intalnit pana acum anul acesta in Brasov.

Pante criminale si o caldura cum nu am intalnit pana acum anul acesta in Brasov.

Pedaland cu Sierra Nevada deasupra noastra.

Pedaland cu Sierra Nevada deasupra noastra.

In benzinariile din Spania gasesti printre altele si lucruri de baza de mancare, conserve, paine, branza. Ingredientele perfecte pentru un pranz low-cost.

In benzinariile din Spania gasesti printre altele si lucruri de baza de mancare, conserve, paine, branza. Ingredientele perfecte pentru un pranz low-cost.

A7204210

In departare varfurile de peste 3000 de metri din Sierra Nevada.

In departare varfurile de peste 3000 de metri din Sierra Nevada.

Planuri si curbe.

Planuri si curbe.

Aproape la fel de sus ca Moldoveanu dupa ce am navigat cu bicicletele printre schiuri si saniute.

Aproape la fel de sus ca Moldoveanu dupa ce am navigat cu bicicletele printre schiuri si saniute.

De aici tot la vale pentru o coborare de mai bine de 1500 de metri.

De aici tot la vale pentru o coborare de mai bine de 1500 de metri.

A7204262

Pedaland pe aceleasi drumuri cu profesionistii.

Pedaland pe aceleasi drumuri cu profesionistii.

Ultima geana e lumina.

Ultima geana e lumina.

Oglindit.

Oglindit.

Aglomeratie mare duminica dimineata.

Aglomeratie mare duminica dimineata.

Ciobanesti si mioare  de sorginte spaniola. Inutil de zi ca au fost infinit mai blanzi ca variantele noastre.

Ciobanesti si mioare de sorginte spaniola. Inutil de zi ca au fost infinit mai blanzi ca variantele noastre.

Nu, nu era nici un fel de placere pe coborarea asta.

Nu, nu era nici un fel de placere pe coborarea asta.

Gravel de Andalucia.

Gravel de Andalucia.

Sfarsit de mini-concediu, in benzinaria de langa aeroport, arsi de soare, terminand ultimele ramasite de mancare, obositi si usor vagabonzi.

Sfarsit de mini-concediu, in benzinaria de langa aeroport, arsi de soare, terminand ultimele ramasite de mancare, obositi si usor vagabonzi.

Sohodol, Poarta si Magura Branului in saua MTB-ului

Astazi s-a pornit un mic uragan dinspre sud, un uragan ce descurajaza complet orice idee de tura de cursiera sau de tura de drumetie care sa urce la inaltimi mai mari. In plus, gandul de a te sui din nou pe schiuri pentru o ultima tura de schi de primavara nu e deloc atragator, mai ales dupa o pauza de o luna si ceva.

Ca o paranteza saptamana ce a trecut m-am urcat pentru prima data sezonul acesta pe MTB, dupa mai bine de 4 luni de pauza. Din pacate cam atat duraeza iarna in Brasov si in timpul ce a trecut am redevenit in mod suprinzator destul de bun prieten cu schiurile. A ajutat si ca am avut cea mai tare iarna pe care am trait-o pana acum. Dar trecand peste asta, luni, cand m-am urcat din nou in saua MTB-ului si cand goneam la vale pe poteci cu un zambet pana la urechi am ajuns la concluzia ca nu prea exista termen de comparatie intre prima zi de schi dintr-un sezon si prima zi de MTB dintr-un sezon. La schi la prima coborare ajungi sa cauti prin cotloanele mintii pentru a-ti aduce aminte care e miscarea. La MTB gonesti oarecum inconstient cu viteza la vale, piscand fix cat trebuie franele si simtind sub tine cum musca caucicurile rotilor. Intr-o parte esti crispat si te gandesti la ligamentele incrucisate, in partea cealalta zbori la vale, poate un pic prea repede pentru prima coborare, cu un zambet pe fata si cu o placere egala cu ceea ce simti la schi un una din putinele zile a sezonului in care prinz pulverul perfect.

Bine pe masura ce trec zilele si intri mai adanc in sezonul de bicicleta senzatia se estompeaza putin dar cumva faptul ca ai tot timpul ceva nou de incercat si faptul ca ai o varietate de poteci in spatele case inseamna ca nu prea ai cum sa te plictisesti.Asa ca saptamana a continuat zi dupa zi in saua MTB-ului. Nici macar chemarea lui Alin pentru un ultim rasarit pe Postavaru nu a rezonat suficient de puternic. Asa ca dupa o saptamana de Postavaru ziua de sambata a fost dedicata in mod deloc suprinzator tot MTB-ului, tot in zona Rucar-Bran.

Traseul a fost facut pe genunchi in masina pe drumul spre Bran si pentru un traseu desenat pe genunchi a iesit surpinzator de fain. Mi se pare incredibil ca inca mai sunt poteci si muchii de descoperit in zona. Iar locurile si perspectivele descoperite astazi concureaza cu brio cu orice tura facuta in zona. Sunt locuri in care vom reveni cu siguranta si deja am ochit cateva locuri perfecte pentru o noapte petrecuta la cort la aventura din timpul saptamanii. Tot din categoria descoperirilor din timpul turei a fost si o varianta noua de coborat de pe Magura Branului spre Simon, integral pe trail si poteca interactiva. Si sunt convins ca daca e putina imaginatie e greu sa te plictisesti de variantele de ture de MTB pe care poti sa le crosetezi in zona.

Cum ar fi sa traiesti cu o astfel de priveliste in spatele casei?

Cum ar fi sa traiesti cu o astfel de priveliste in spatele casei?

Dupa ultima saptamna putem spune ca a inceput oficial sezonul de MTB. Zapada si noroiul au disparut aproape complet si in sfarsit ai pe unde sa te dai.

Dupa ultima saptamna putem spune ca a inceput oficial sezonul de MTB. Zapada si noroiul au disparut aproape complet si in sfarsit ai pe unde sa te dai.

Tot la deal pe una din muchiile ce urca srpre munte din Sohodol.

Tot la deal pe una din muchiile ce urca srpre munte din Sohodol.

Privind spre Crai.

Privind spre Crai.

DSC03530

Bucegiul dintr-o privire.

Bucegiul dintr-o privire.

"Si acolo este?"

“Si acolo este?”

Cadrul perfect al turei.

Cadrul perfect al turei.

Echiparea pentru coborare.

Echiparea pentru coborare.

Cateva ore mai tarziu, pe Magura Branului, inainte de o coborare de 500 de metri diferenta de nivel pana in Simon.

Cateva ore mai tarziu, pe Magura Branului, inainte de o coborare de 500 de metri diferenta de nivel pana in Simon.

Sfarsit de zi.

Sfarsit de zi.

Pe cursiera in zona Rucar-Bran

Pedala dupa pedala si serpentina dupa serpentina castigam rapid inaltime pe serpentinele de pe DN73. Un vant prielnic ne impinge ca o mana prietenoasa de la spate si dupa fiecare serpentina avem in fata fie varfurile inzapezite ale Bucegiului fie creasta alba a Craiului. E una din zilele in care picioarele se simt bine, bicicleta ruleaza si ea bine sub tine si efortul se simte cat se poate de placut. Si poate cel mai important, dupa aproape o luna de la intoarcerea din mini-concediul din Spania- e cald. E vreme de tricou si de pantaloni scurti, e temperatura ideala pentru o tura de bicicleta.

Planul pentru astazi e cat se poate de simplu: sa profitam de caldura si de ziua incredibil de senina si sa facem toate urcarile de sosea din zona Bran-Moeciu. Prima e urcarea spre complexul Cheile-Gradistei Fundata, cea mai putin spectaculoasa dintre toate dar cat se poate de inversunata. 3 finish-uri la 4 munti si la Carpathian MTB Epic, chiar si cu rapoartele de la MTB mi-au confirmat-o din plin.

Dupa o cafea numai buna de a readuce cheful de pedalat vine randul urcusului spre Sirnea. Asfalt rupt, serpentine mai domoale si o priveliste pe care nu ai cum sa o gasesti in alta parte in Romania. Deschiderea pe care o ai pe aici, pe culmea dealului ce urca spre Fundata, sau mai departe pe drumul de Sirnea e incredibila si desi am facut o multime de ture in zona, mai ales de cand ne-am mutat in Brasov nu cred ca ne vom plicitisi vreodata de ea.

Asfaltul perfect ce merge spre Sirnea lasa locul unei scurte portiuni de drum pietruit pe masura ce inaintam spre Ciocanu. Sincer imi pare bine ca facem tura in sensul acesta caci Ciocanu e fie pentru picioare odihnite, fie pentru rapoarte bune, fie pentru amandoua deodata.

Vantul ne impinge de la spate si pe coborarea prin chei dupa care atacam nationalul din cealalta directie, urcand inapoi spre Fundata. In Fundatica au inceput sa apara veritabile covoare de branduse si in speranta de a gasi unul cu priveliste spre Bucegi urcam pana la scoala. Chiar daca nu il gasim dam de un loc cu o priveliste perfecta spre Bucegi.

Aproape de Bucegi, in cautare de branduse.

Aproape de Bucegi, in cautare de branduse.

O pauza de poze mai tarziu si vine momentul sa coboram inapoi spre Moeciu pentru ultima urcare a zilei: urcarea spre Pestera si spre Casa Nobilis. Si ea intra ca si Ciocanu in aceasi categorie de urcari pentru masochisti, dar macar privelistea compenseaza din plin pentru efort, mai ales ca incepem urcarea chiar inainte de apus in culorile calde ale dupa-amiezei. E greu, plamanii tipa pentru aer, degetele cauta pinionul salvator ce nu exista si in consecinta stii ca nu ai de ales si ca trebuie sa te ridici in picioare si sa crosetezi panta. De fiecare cand vin pe aici imi spun ca trebuie sa pun o caseta cu un pinion mai mare si de fiecare uit, sau ma mint ca merge asa si ca e mai simplu sa ma antrenez si sa dau ceva kilograme jos. Doar ca timpul trece, memoria ajunge sa te insele si istoria se repeta. Cine stie, poate data viitoare…

Track si date aici:

https://www.strava.com/activities/2255958290

Cafeaua de dimineata (mai degraba de la pranz) dupa prima urcare a zilei.

Cafeaua de dimineata (mai degraba de la pranz) dupa prima urcare a zilei.

Asfalt perfect si Craiul inzapezit in fundal.

Asfalt perfect si Craiul inzapezit in fundal.

Rucar-Bran.

Rucar-Bran.

IMG_20190331_143239

Planuri.

Planuri.

Urcusul catre Sirnea, inainte de mica bucata de drum pe tara ce face legatura cu Ciocanu.

Urcusul catre Sirnea, inainte de mica bucata de drum pe tara ce face legatura cu Ciocanu.

Cred ca ar trebui sa primim macar o inscriere la Carpathian MTB epic la cat poarta Mihaela tricoul.

Cred ca ar trebui sa primim macar o inscriere la Carpathian MTB epic la cat poarta Mihaela tricoul.

Stai.

Stai.

Urcarea spre Pestera, doar pentru masochisti.

Urcarea spre Pestera, doar pentru masochisti.

Bucegiul maiestuos in fundal si ultima coborare a zilei.

Bucegiul maiestuos in fundal si ultima coborare a zilei.

IMG_20190331_183618

De n-ar fi stalpii de curent de pe marginea drumului chiar ar iesi si cateva incadrari mai ok.

De n-ar fi stalpii de curent de pe marginea drumului chiar ar iesi si cateva incadrari mai ok.

Sfarsit de zi. Prima zi de pedalat in tricou si pantalnoi scurti pe anul acesta in Brasov.

Sfarsit de zi. Prima zi de pedalat in tricou si pantalnoi scurti pe anul acesta in Brasov.

La pas pe Piatra Mica si pe dealurile din Moeciu

Ritmul de drumetie sau de plimbare usoara e bun la toate. E bun si pentru a observa unghiuri si cadre pe care nu ai avea cum sa le vezi din goana bicicletei sau din viteza alergatului. E la fel de bun si pentru a-ti pune ordine in ganduri atunci cand e vorba de o plimbare solitara. Si e la fel de bun pentru a socializa si pentru a tine conversatii care par aproape imposibil de tinut in alte contexte in lumea plina de distractii in care traim acum. Dar in natura, in ritm de plimbare lucrurile curg altfel si limbile se dezleaga mult mai usor decat la orice iesire in oras.

O parte din weekendul ce a trecut a fost petrecut fix astfel, cu 3 plimbari usurele (desi coborarea de pe Piatra Mica s-a lasat cu o febra musculara destul de crunta duminica) in Piatra Craiului si Bucegi. Am inceput sambata dimineata cu o drumetie pana pe Piatra Mica, cu branduse si ghiocei din plin in poenile de sub Curmatura, cu o ciorba neasteptat de buna si cu ravase scrise de un maestru zen neinteles.

In rest soare din plin, zapada putina pe Piatra Mica si un veritabil patinoar la coborare in zona de padure, chiar si cu snowline-urile la purtator. O ora dupa ce ajungem la masina schimbam locul pentru plimbarea pe dealurile din Moeciu pentru a vedea asfintitul peste Bucegi impreuna cu mama mea- o plimbare scurta de doua ore si putin, plimbare pe cat de frumoasa, pe atat de pitoreasca. Uneori nu trebuie sa mergi nici mult, nici departe pentru a avea parte de momente frumoase. Trebuie doar sa stii locurile, unghiurile si felul in care soarele se perinda pe bolta.

O noapte mai tarziu si revenim din nou la Moeciu pentru inca o plimbare matinala, de data aceasta pe prima parte de pe bucla 3, cu Craiul inzapezit in departare si inca 3 ore de timp de calitate petrecut impreuna. Intarziata cu o luna si ceva, incet, incet primavara incepe sa se instaleze si pe la munte. Iar daca fata de anii trecut nu cred ca vom avea aceleasi covoare de branduse totusi in locurile in care solul mai are ceva umezeala de la zapada topita florile au inceput sa mai coloreze covorul de iarba uscata de anul trecut. In schimb pentru iarba verde si pentru copaci infloriti, mai ales in zona putin mai inalta, mai avem de asteptat mult si bine. Noroc ca ne-am facut plinul in periplul din Spania.

Zapada din plin in prapastiile zarnestilor.

Zapada din plin in Prapastiile Zarnestilor.

Punctul galben cel voios.

Punctul galben cel voios.

Timid.

Timid.

Un veritabil buchet de ghiocei in poienile de sub Cabana curmatura.

Un veritabil buchet de ghiocei in poienile de sub Cabana Curmatura.

A7205044

Planuri si suprapuneri.

Planuri si suprapuneri.

Zen master level neinteles.

Zen master level neinteles.

Si cabana de acolo ce e?

Si cabana de acolo ce e?

Lectia de geografie spre Bucegi.

Lectia de geografie spre Bucegi.

E incredibil cum un obiectiv vechi de mai bine de 30 de ani inca mai scoate rezultate super ok.

E incredibil cum un obiectiv vechi de mai bine de 30 de ani inca mai scoate rezultate super ok.

Baie de soare.

Baie de soare.

In pas mai spinten pentru a schimba terenul pentru plimbare pentru dealurile de la Moeciu.

In pas mai sprinten pentru a schimba terenul pentru plimbare pentru dealurile de la Moeciu.

La pas  si la o vorba.

La pas si la o vorba.

A7205113

A7205115

Asteptand primvara. Si mai avem de asteptat.

Asteptand primvara. Si mai avem de asteptat.

A7205132

Sierra Nevada, intre zapada si copaci infloriti

Dupa ce am batut in lung si lat strazile Seviliei si am pendulat intre formele simple din Real Alcazar si opulenta din catedrala, ne-am teleportat in Granada. Am hotarat sa lasam Alhambra pentru o revenire ulterioara in zona si sa ne facem plinul de cursiera pe urcarile din Sierra Nevada. Fata de alte locuri din Andalusia prin care am trecut in ultima saptamana, aici primavara e inca in toi. Peisagistic vorbind par 2 luni calendaristice diferenta intre Malaga si clinurile Sierrei Nevada. Apropiera unui munte de peste 3000 m pe care inca se schiaza ajuta cu siguranta la “normalizarea” anotimpurilor, asa ca aici avem parte de mai putin verde, dar de mai multa culoare. Pe toate drumurile e plin de ciclisti cu totii extrem de imbracati comparativ cu noi, care defilam in tricouri si pantaloni scurti. Deja presimt ca o sa murim de frig pe coborare, dar ii dam la deal imbarbatandu-ne ca pana coboram noi, are timp sa se mai incalzeasca.

Soarta a facut ca Radu sa aiba fler si in loc sa mergem pe drumul principal, cu destul de mult trafic, Radu a ales din mers niste drumuri secundare, cu 0 trafic. Drum privat prin Sierra Nevada cum s-ar spune. Prima portiune cu adevarat interesanta este un segment de 5 km cu 500 m diferenta de nivel si panta medie de 12%, ce pleaca din Güéjar Sierra Pe aici a trecut cu 2 sapt inainte Turul Ciclist al Andalusiei. Acum nu stiu daca asta ar trebui sa fie magulitor sau inspaimantator, dar cifrele nu sunt de natura sa linisteasca, mai ales ca la fiecare curba mai serioasa e cate o pancarta cu gradientul. Si nu vad decat 17-19%. Problema nu e data neaparat de gradientele astea punctuale cat de media generala, caci urcarea e totusi sustinuta 85% din lungime. Radu ma intreba cati watti generez ca sa stau pe bicicleta, insa in asemenea situatii o abilitate mai importanta imi pare aceea de a pedala la cadenta mica (in jur de 50 rpm).

Si totusi cei 5 kilometri au fost mai putin durerosi decat m-am asteptat si urcarea s-a terminat intr-un drum secundar, cu asfalt prost, dar plin de copaci infloriti. Varfurile inzapezite se vad inca frumos dar stim ca zapada va aduce cu ea si frigul. Evitam in continuare drumul principal si continuam urcarea pe un drum inchis masinilor, ce urca printr-o padure de pini (A-4205). Peisajul se schimba din nou, verdele ramane in urma si ramanem doar cu pietrele si cateva plante pitice inflorite. Din fericire vantul adie insesizabil, din spate, si inca ne este bine din punct de vedere termic. Deasupra statiunii de schi hotaram ca e momentul sa coboram caci suntem deja sub un plafon inalt si compact de nori si totul e mohorat si cenusiu. Frigul se instaleaza dupa primele 3 viraje si musca mai ales la maini. Practic pana pe la 1400 mam coborat crispata, fara sa pot sa ma bucur de drum, nestiind cum sa ma mint mai convingator ca frigul e doar aparent. Dupa 1400 m a fost mai bine si dupa 1000 m de-a dreptul perfect. Aveam dej 60 km si 1700 m urcati si zau daca eu nu puteam sa ma multumesc cu atat…Doar ca atunci cand mergi cu Radu e foame mare ori dupa kilometri, ori dupa diferenta de nivel, ori dupa lumina.

Si nu stiu cum se face ca mereu gaseste drumul ala perfect, cu lumina ideala si trafic inexistent si te trezesti ca metrii verticali continua sa se adune la catastif. Ziua s-a terminat cu 100 km si 2500 m diferenta de nivel si zau daca imi dau seama de unde mai aveam picioare sa mai urc in pedale ultimile contrapante. Si nu, maine nu e zi de pauza. Cel putin l-am convins pe Radu sa renuntam la turul Sierrei Nevada care ar fi dat un 250 km cu multa diferenta de nivel. Noaptea e un sfetnic bun.

In departare iarna, in spate primavara, cu ciripit de pasarele si copaci infloriti.

In departare iarna, in spate primavara, cu ciripit de pasarele si copaci infloriti.

Vreme de tricou si de pantaloni scurti, vreme pentru care mai trebuie sa mai asteptam mai bine de o luna si ceva in Brasov.

Vreme de tricou si de pantaloni scurti, vreme pentru care mai trebuie sa mai asteptam mai bine de o luna si ceva in Brasov.

Drumuri perfecte.

Drumuri perfecte.

Si drumuri abrupte, aici o bucata de 500 de metri diferenta de nivel cu 12% panta medie si cu bucati sustinute ce se invarteau pe la 20%.

Si drumuri abrupte, aici o bucata de 500 de metri diferenta de nivel cu 12% panta medie si cu bucati sustinute ce se invarteau pe la 20%.

Sudoare si parfum.

Sudoare si parfum.

A7204097

Vuelta a trecut pe aici.

Vuelta a trecut pe aici.

Incet incet se strang nori si ne rapesc soarele mult iubit.

Incet, incet se strang nori si ne rapesc soarele mult iubit.

Tac, pac si ajungem la 2000 de metri.

Tac, pac si ajungem la 2000 de metri.

Ultima poza cu un pic de zambet pe fata, inainte de o coborare la capatul careia am ajuns complet congelati jos.

Ultima poza cu un pic de zambet pe fata, inainte de o coborare la capatul careia am ajuns complet congelati jos.

Cateva ore mai tarziu, alt drum, acelasi asfalt perfect si acelasi soare indragit.

Cateva ore mai tarziu, alt drum, acelasi asfalt perfect si acelasi soare indragit.

Cate o masina la 5 minute, in cel mai bun caz.

Cate o masina la cateva 5 minute, in cel mai bun caz.

Tot la vale.

Tot la vale.

Andalucia!

Andalucia!