All posts by Diaconescu Radu

DSC_7857

Maratonul Vinului, o noapte la stana in Baiului si bujorei in Bucegi, toate intr-un singur weekend.

Prima parte – Maratonul Vinului

Dimineata zilei de sambata ne gaseste in drum spre Urlati pentru un prim concurs de MTB pe anul acesta, Maratonul Vinului. In timp ce imi fac incalzirea pe prima urcare inca nu-mi vine sa cred ca am lasat trail-urile din jurul Brasovului pe forestierele de langa Urlati, si cu toate astea indiferent de traseu un concurs inseamna si experienta de a trage de tine mult mai mult decat ai face-o in mod normal, inseamna puls in gat si satisfactia ca motoarele merg rotund, inseamna intrecere cu ceilalti si cu tine insuti.

Primul concurs pe anul acesta ar fi trebuit sa fie Avrig-ul dar o coasta fisurata cu cateva zile inainte mi-a zadarnicit orice speranta de a participa asa ca au urmat weekenduri cu aventuri in timpul saptamanii combinate cu mini-epice in Sureanu si multe iesiri prin jurul Brasovului. Dar pana la urma nevoia de competitivitate trebuia si ea astamparata cumva si cum Maratonul Vinului era singura alternativa iata-ne la aliniati la start. La plecat se pleaca ca de obicei tare si pe prima urcare ne spargem pe plutoane si plutonase, fiecare in functie de wattii / kg pe care ii are la purtator. Din concurentii de la categorie trec in fata Frunzeanu si Bostan iar eu ma tin de Filip si de Petrache pe prima urcare.

Pe coborare in schimb lucrurile se schimba si trec pe langa mine pe rand Rosca, Horia Pal si Duta si imi dau seama ca ar fi ajutat mult macar o tura pe traseu pentru a vedea cum vin curbele si cum e cel mai bine sa le abordezi. Nu-i nimic, recuperez pe bucatile de urcare si la a doua urcare il ajung din urma pe Rosca. Pe aici in schimb imi dau seama ca e si un mare dezavantaj al unui traseu pe ture cu starturile apropiate, respectiv aglomeratia pe ultimele ture, asa ca faptul ca traseul devine din ce in ce mai cunoscut e compensat de faptul ca trebuie sa ai grija cum depasesti concurenti la variantele mai scurte. Vine si tura trei, vin si crampele pe care le combat cu success cu solutia de rosii, ghimbir, sare si otet. Pe ultima urcare il prind din urma din nou pe Rosca, pacat ca incepe coborarea si el dispare in zare. Merg totusi surpinzator de rotund pana la sfarsit, terminand pe 4 la categorie si 14 la general si cu satisfactia unui concurs in care motorasele au mers suprinzator de bine. In restul numai de bine de organizare si chiar si de traseu.

Partea a doua – Afumarea din Baiului.

Cu partea competitiva din noi (mine) astamparata vine timpul pentru o mini-aventura in spatiul unei seri si al unei dimineti, respectiv o noapte petrecuta impreuna cu Vali, Muha si Octavian la o stana din Baiului. Ei urca din Traisteni, noi venim dinspre Valea Azugii si ne intalnim la jumatate de drum la o stana de sub Cazacu, adapost numai bun pentru o noapte petrecuta la inaltime. Nori albi si pufosi acopera varfurile mai inalte din Neamtului, culmile sunt cuprinse de verdele crud al primaverii iar noi simtim din plin in picioare oboseala concursului.

Prindem ultimele raze ale apusul exact atunci cand ajungem la locul de adapost si trebuie sa recunosc ca imi place sa petrec astel de momente in locuri salbatice. Focul, seara petrecuta cu prieteni si fumul sunt un bonus al unui moment fain petrecut intr-un loc frumos.

Jocuri de lumina.

Jocuri de lumina.

A doua zi de dimineata, in schimb, momentul in care ceasul suna la ora la 5:40 e cat se poate de brutal, oricat de bine si de cald ar fi fost in adapostul nostru peste noapte. Noi vrem sa plecam devreme pentru a urca impreuna cu Andreea si Beleanu pe traseul din ziua 4 de la 4 Munti, in timp ce Vali cu Muha si cu Octavian se grabesc putin pentru a ajunge in Bucuresti. Tot din categoria momentelor frumoase in locuri frumoase e si coborarea spre Azuga, numai buna pentru a lasa bicicleta sa curga la vale. Fata in fata se vede clar Bucegiul cu zapada din ce in ce mai putina. Din nou momente faine in locuri faine.

Partea a treia – Bujoreii din Bucegi.

Odata ajunsi la masina ne asternem din nou la drum, de data asta spre Moeciu de Sus unde speram sa ne intalnim cu Andreea, Pepi si Beleanu pentru a ajuta un pic la igienizarea traseului din ultima zi de la 4 munti. Cand plecam din capatul vaii Bangaleasa oamenii au plecat la deal de o ora si ceva si oricat ne grabim picioarele grele dupa ziua de ieri isi spun cuvantul si reusim sa-i prindem din urma abia dupa ce ocoolim pe curba de nivel varful Bucsa.

Dinspre Leaota ne face cu mana prietenul nostru Cumulo Nimbus, de data asta deja imbracat in vesmite vinetii, Beleanu trebuie sa ajunga la ora 2 la masina asa pornim inapoi la vale, nu inainte de a face cateva filmulete pedaland prinre bujoreii infloriti prematur. Chiar daca nu am reusit sa ajutam cu prea mare lucru a iesit o tura chiar faina de cateva ore, numai buna pentru a umple pana la refuz un weekend si asa plin, asa ca ne retragem in Brasov pentru a recupera o parte din orele de somn pierdute sambata noaptea. Un weekend cu de toate, un pic pe fuga si un pic atipic pentru modul mai “slow” in care ne-am petrecut zilele libere in ultima perioada.

Dupa concurs, suprinzator de fresh si surpinzator de multumit cum am mers.

Dupa concurs, suprinzator de fresh si surpinzator de multumit cum am mers.

Bicicleta in spate si verdele crud ce in curand se va trece si in zonele inalte.

Bicicleta in spate si verdele crud ce in curand se va trece si in zonele inalte.

Ajunsi in zona de creasta in Baiului, cu verde crud de primavara si nori pufosi.

Ajunsi in zona de creasta in Baiului, cu verde crud de primavara si nori pufosi.

Trupa ajunsa la adapostul din seara asta.

Trupa ajunsa la adapostul din seara asta.

Pensiunea "Caprioara"

Pensiunea "Caprioara"

Apusul zilei.

Apusul zilei.

A doua zi de dimineata, cu Bucegiul inca cuprins de zapada in fundal.

A doua zi de dimineata, cu Bucegiul inca cuprins de zapada in fundal.

De aici tot la vale.

De aici tot la vale.

Cateva ore mai tarziu, schimband versantul.

Cateva ore mai tarziu, schimband versantul.

Urcam cu spor.

Urcam cu spor.

Bujoreii inforiti timpuri si single-trail-ul ce inconjoara varful Bucsa.

Bujoreii inforiti timpuri si single-trail-ul ce inconjoara varful Bucsa.

Ride on!

Ride on!

IMG_20180513_114655.jpg

In departare, prietenul nostru Cumulonimbus.

In departare, prietenul nostru Cumulonimbus.

DSC_7877.jpg

DSC_7886.jpg

Intalnirea de la portile Bucegiului.

Intalnirea de la portile Bucegiului.

Un moment de respiro inainte de coborarea spre masina.

Un moment de respiro inainte de coborarea spre masina.

IMG_20180505_171134

Cu timisorenii in papusoiul din spatele curtii, Leaota si Bucegi

Cheful de MTB a venit greu anul asta. A fost nevoie de patru zile petrecute pe coclauri prin Sureanu si de doua cazaturi in aceeasi zi, ca sa simt ca s-a facut declicul. Astfel incat, atunci cand am vazut tura desenata de Radu prin Leota, nu m-am gandit nici ca-i lunga, nici ca-i grea, ci doar ca ne va umple toata ziua. Dar ce aveam altceva mai bun de facut intr-o zi in care vremea se anunta superba in afara de a pedala prin locuri vechi si noi? Pentru ca o simpla tura in Leota pe traseul de la 4 Munti nu ar fi facut cinste sutelor de kilometri condusi de Suca si Bobi din Timisoara si pana in Moeciu, mai adaugam o bucata noua, o legatura intre Cheile Gradistei si Dragoslavele, desenata doar pe harta, in prima explorare pentru noi toti.

Alex tine mortis sa porneasca cu handicap si se ia dupa Radu pe pump-trackul din Cheile Gradistei, prima tura terminandu-se in corzi. Eu cum ma stiu oricum certata cu tehnica, stau departe si bine fac…Dupa un scurt moment tragic-comic, cu Alex in patru labe in mijlocul pump trackului si noi pe langa el, nestiind daca sa ne amuzam sau sa ne ingrijoram, ne suim pe biciclete (pentru unii mai greu, pentru altii mai usor) si pornim pe poteci cunoscute, urmand in mare ruta de la 4Munti, etapa din Piatra Craiului. Trecem rapid de portiunea comuna cu EcoMarathon-ul, caci nu aveam de gand sa fim surpinsi pe contrasens de sarpele lung de alergatori porniti la ora 9.00 din Moeciu pe bucla 1 si ne miram de uscaciunea drumurilor din Fundatica.

Gasim o legatura bunicica intre Fundatica si Cheile Cheii si dupa 1-2 kilometri de forestier bun si la vale, prindem un drum de pamant secundar, ce se transforma curand intr-un drum de pamant si incepe sa urce pronuntat. Trebuie sa castigam diferenta de nivel caci avem de sarit 2 muchii pana in Dragoslavele. Prima trece cu soare, izotonic si curmale. Pentru a doua realitatea din teren ne rezerva insa o supriza- un drum ca in palma, aparut de nicaieri, acolo unde harta abia indica o firava poteca, drum ce ne va conduce in Dragoslavele si ne va scuti de mult efort. Tot pe aici descoperim marcaje si toponime noi si ne punem in minte sa revenim sa exploram zona caci e relativ aproape de noi.

Asfaltul spre Stoenesti se scurge repede si cu vant din spate. Oprim la un magazin comunal pentru pauza de masa cu pateu, paine, tocana de legume, biscuiti umpluti cu crema, bere si cola. De toate astea e nevoie sa hranesti 4 biciclisti care isi fac curaj sa porneasca pe urcarea 1400 m ce ne va duce pana sub varful Leaota.

La intrarea spre Valea Badenilor a aparut si indicator: Varful Leota 22 km. Acum ca stim datele problemei, sa ne asternem deci la drum. Primii kilometri aseaza repede locurile in micul nostru pluton: Radu, Suca, eu si Bobi si cu exceptia pauzelor de regrupari, cam asta va ramane formatia pana sus. Intram in padure si atmosfera mi se pare sufocanta. Ma uit la ceas si vad 29 de grade. Ma topeste caldura asta si beau alternativ apa si izotonic, doar doar faptul ca urcam si castigam altitudine va face sa mai coboare putin gradele din termometru.

Primii stropi ce cad pe bratele-mi transpirate se simt ca o mangaiere. Chiar si prima ploaie marunta. Nu pun foita pe mine. Las stropii sa ma racoreasca. Sub un brad ii gasesc pe baieti. Faceau pauza si se adaposteau de ploaie. Prima runda trece repejor si norii par sa se indeparteze, asa ca o luam din loc. Ii spun lui Alex ca abia acum incep sa ma simt bine, cand temperatura a scazut la sub 20 de grade. Aparent nu functionez bine decat in racoarea de Brasov. In momentul asta nimeni nu isi pune problema sa ne intoarcem. Continuam sa urcam. Mai avem cateva sute de metri de dovedit pana in creasta. La iesirea din padure ne prinde o a doua ploaie mai serioasa. De data asta ma imbrac. Nici acum nu imi pun problema sa coboram. Sunt destul de convinsa ca astea sunt niste ploi trecatoare si ca norii se vor risipi, va iesi soarele si ne vom usca in jumatate de ora. Dar adevarul e departe de asta. Pe cat urc, pe atat norii par mai compacti in jurul nostru si soarele se pare ca a facut pact cu Piatra Craiului, unde zapada aproape ca a disparut cu desavarsire. La noi cade o mazariche-grindina de dimensiuni mici si s-a facut frig. Cam frig chiar si pentru gustul meu. Cat urcam e bine, dar ma gandesc cu groaza la combinatia de coborare + haine ude+ ploaie + frig + vant. Ceva de vis…

Ca sa fie meniul complet apare in ecuatie si zapada. Ei bine, asta imi cam pune capac si nu ma pot abtine sa nu ii spun lui Radu ca ne-am cam grabit cu turele la peste 2000 m. Prima limba de zapada acopera drumul si e destul de lata. In ciuda efortului extra hotarasc sa o ocolesc si nu pierd foarte mult, caci ajung la drum uscat in acelasi timp cu baietii care au traversat-o. Batoane mai am, orice urcare nu face decat sa ma incalzeasca, asa ca momentan nu fac economie de energie.

Pe cand vine urmatorul val de ploaie, asta in timp ce ne uitam invidiosi la soarele generos din Crai.

Pe cand vine urmatorul val de ploaie, asta in timp ce ne uitam invidiosi la soarele generos din Crai.

Ajungem in cel mai inalt punct al urcarii si ne contemplam soarta. Bucegiul, Craiul, Iezerul se scalda in auspicii de vreme buna, doar de noi se tine scai norul si ploaia. Pe versantul nordic al varfului Leota apar din ce in ce mai multe limbi de zapada. Cateva s-au putut ocoli, fara sa fie nevoie sa iesim in creasta pentru asta. Altele insa au trebuit traversate si baietii au sapat urme cu randul. Cu totii sufeream de frig, insa clar, cel mai afectat era Alex, care stiam oricum ca detesta frigul. Suca era literalmente redus la tacere de combinatia frig + durere de spate. Bobi intreaba daca nu ar fi mai intelept sa ne intoarcem, insa o coboare de 22 de kilometri pe forestier, spre Valea Badenilor unde momentan se devarsa un nor nu pare o varianta castigatoare. Cea mai buna abordare ramane sa mergem totusi inainte, cu speranta ca totusi se va indrepta vremea. In cel mai rau caz, va trebui sa mergem/ alergam pe langa biciclete vreo 17 kilometri cat mai aveam pana in Cheile Gradistei-Fundata. Alex chiar pare convins ca asta o sa faca si repeta obsesiv ca nu se mai urca pe bicicleta pana la masina. De altfel singurul care incearca sa stea pe bicicleta pe poteca tehnica ce ocoleste varful este Radu. Pe mine una combinatia de frig, maini inghetate si single trail ma depaseste si astept zile mai calduroase si uscate pentru o tentativa.

Candva, in interminabilele zeci de minute in care mergeam noi ploaauti si plositi in scartait ascutit si enervant de frane se opreste ploaia si incepem sa ne uscam, asttfel incat primele coborari pe drum lat si innierbat ne invita sa ne urcam in sa. Practic in fata ne stau o serie de mici urcusuri cu push-bike si scurte coborari. Cum insa ploaia a luat o pauza si noi ne-am uscat cat de cat, desi pedalam in continuare printre nori amenintatori, optimismul incepe sa revina, Suca incepe sa vorbeasca, Radu sa faca poze, lucrurile par sa reintre in normal.

Ultima parte de impins biciclete trece repede si ne vedem in sfarsit in drumul forestier ce are sa ne coboare la masina. De aici sunt in teren cunoscut si sunt aproape sigura ca o scoatem la cap si de data asta. Ultima repriza de ploaie ne prinde cand am intrat in padure, dar e scurta si la adapostul brazilor ramanem uscati. Nici nu mai stiu de cand nu am mai mancat, asa ca snickersul desfacut la prima pauza pe care o facem intra direct in sistem cu tot zaharul, ciocolata si caramelul de care dispune.

Coborarea frumoasa pe care m-am dat acum 2 ani e plina de cazaturi si navighez cuminte in spatele baietilor. Ignoram poteca prin padure paralela cu drumul, caci probabil ne-am scoate ochii in cracile de brazi si ne tinem pe drumul mare de pamant, ce merge bine si ne scoate curand la primele case. Chiar daca de acolo mai sunt ceva kilometri pana la complex, tura noastra e ca si terminata si putem deja sa visam la bere si mancare la restaurantul de la Cheile Gradistei.
Iar cand stateam deja la masa, in haine uscate, ii dadeam totusi dreptate lui Suca “A fost așa de faină [tura] si asa m-am bucurat ca am scapat de frig încât nici macar 10Ron pe draft nu mi s-aparut mult….”.

Ziua de duminica in schimb a fost la fix pentru a compensa frigul si suferinta de sambata. O tura de o jumatate de zi, pe culmile dintre Moeciu si Simon, cu mult soare, cu coborari super frumoase, cu gasca mare si multa voie buna si peisaje de vis. Cu alte cuvinte toate ingredientele.

Tura incepe cum nu se poate nefericit, cu o cazatura a lui Suca la pump-trackul de la cheile Gradistei, cazatura ce avea sa-l chinuie toata ziua.

Tura incepe cum nu se poate nefericit, cu o cazatura a lui Suca la pump-trackul de la cheile Gradistei, cazatura ce avea sa-l chinuie toata ziua.

Soare, cer senin si Craiul in departare. Cine ar fi ghicit ca in cateva ore nu o sa ne mai simtim degetele la 2000 de metri...

Soare, cer senin si Craiul in departare. Cine ar fi ghicit ca in cateva ore nu o sa ne mai simtim degetele la 2000 de metri…

Probabil singurul indicator rutier spre un varf de munte din Romania. O urcare cinstita, de aproape 1500 de metri dintr-o singura bucata.

Probabil singurul indicator rutier spre un varf de munte din Romania. O urcare cinstita, de aproape 1500 de metri dintr-o singura bucata.

2018, un an bun pentru bere...

2018, un an bun pentru bere…

Valuri de ploaie peste valuri de ploaie, asteptandu-l pe urmatorul sa ne ia in primire.

Valuri de ploaie peste valuri de ploaie, asteptandu-l pe urmatorul sa ne ia in primire.

Vant, frig, ploaie si zapada. Conditii perfecte pentru MTB si mai ales pentru Suca.

Vant, frig, ploaie si zapada. Conditii perfecte pentru MTB si mai ales pentru Suca.

Din categora asa nu. E mult mai simplu de asteptat cateva saptamani in plus.

Din categora asa nu. E mult mai simplu de asteptat cateva saptamani in plus.

Bucegiul si o frantura de vreme buna.

Bucegiul si o frantura de vreme buna.

Drum intins si locuri din nou ciclabile.

Drum intins si locuri din nou ciclabile.

Inca un push bike, si inca un nor vinetiu de ploaie ce apare la orizont.

Inca un push bike, si inca un nor vinetiu de ploaie ce apare la orizont.

Tot inainte.

Tot inainte.

IMG_20180505_174445.jpg

Sfarsit de zi, cu un curcubeu binemeritat si cu mancare buna.

Sfarsit de zi, cu un curcubeu binemeritat si cu mancare buna.

Ziua de duminica e fix opusul, doar placere pedalatului fara nici un pic de chin.

Ziua de duminica e fix opusul, doar placere pedalatului fara nici un pic de chin.

Gasca mare, locuri faine, Bucegiul deasupra noastra si Craiul in departare. Si poate cel mai important caldura.

Gasca mare, locuri faine, Bucegiul deasupra noastra si Craiul in departare. Si poate cel mai important caldura.

Perfect pentru MTB.

Perfect pentru MTB.

IMG_20180506_105005.jpg

Din categoria ce varf o fi ala?

Din categoria ce varf o fi ala?

Tot ce trebuie pentru o jumatate de zi perfecta.

Tot ce trebuie pentru o jumatate de zi perfecta.

DSC_7646

Poiana Omului, culmi alpine si branduse, Sureanu ultima parte

Luni

As spune ca asta a fost cea mai frumoasa zi a epicii. A fost poate si cea mai grea, daca ar fi sa ma uit pe raportul intre kilometrii parcursi si diferenta de nivel, a fost ziua in care ne-am imputinat, insa eu nu mi-as fi putut dori nimic mai mult de la o zi de pedalat pe coclauri.

Dimineata a inceput glorios cu 7 biciclisti parcurgand pe lung Fundatura, traversand de nenumarate ori raul, reusind macar partial sa ramanem uscati la picioare si bucurandu-ne de locuri. Mergem spre un conac aflat in partea superioara a Fundaturii, unde ciobanul Ion ne-a sfatuit sa cotim stanga ca sa iesim din nou in culme. Nu cred ca au fost prea multi turisti care au batut locurile astea si faptul ca suntem iesiti din track si nu avem nimic mai mult decat sfaturile de cu seara si doua harti ne incanta maxim pe mine si pe Radu caci abia acum tura are potential sa devina epica si pentru noi. La capatul Fundaturii gasim un parau lateral din care luam din nou apa, apa cu gustul de pamant cu care deja am inceput sa ne obisnuim si ne facem curaj pentru 50 m diferenta de nivel de push/ carry bike, peste un deal ce ne va scoate din nou in locuri mai deschise.
Deasupra Fundaturii sunt drumuri prin padure si drumuri de iarba ce ne poarta in parcurs usor spre Poiana Omului. Ah, si semnal, ce ne permite sa incarcam o bucatia noua de harta pe telefon.

Poiana Omului reprezinta revenirea pe track, insa aventura ramane, caci de aici incolo locurile sunt noi. Nu ne mai putem baza decat pe ce vedem pe harta ori din satelit, daca avem semnal. Primele ganduri de abandon incep sa apara si dupa 2-3 kilometri Andrei si Octavian hotarasc sa se intoarca. De momentul asta imi era cumva cel mai teama, caci Poiana Omului este suficient de aproape de catune mai inchegate si iti permite o revenire in Costesti in maxim 2 ore, acolo unde cealalta parte a grupului este cantonat la o pensiune cu pat, dus, gratar si alte cele. Luam mancarea ramasa de la oameni si noi ceilalti 5 ne continuam drumul spre Sureanu. Urmam un marcaj bun BA ce ajuta sa depasim relativ usor cateva varfuri impadurite precum Porumbelu Mare si Varful Rudii. Sub cel de-al doilea facem pauza pentru masa de pranz si cat Radu se duce sa caute apa, noi ne infruptam din casul ramas si terminam chiar si zerul din punga. Spre linistea lui Cristi, Radu se intoarce cu bidoanele pline, asa ca acum ne putem continua nestingheriti drumul spre varful Tampu. Partea a doua a zilei este si cea mai grea, urcam constant spre Varful Tampu si apoi spre Steaua Mica, un varf de 1671 m. Desi drumul este in mare parte ciclabil, scurte gaturi te fac sa iesi din ritm.

Lant intins.

Lant intins.

La final, inainte de a iesi in golul alpin avem de dovedit un jgeab bolovanos, pe care pentru mine si Radu urcarea merge sisific de greu. Suntem amandoi cu bateriile pe 0 si ne-a lovit pe amandoi in acelasi timp. Nu am mai avut senzatia asta de sfarseala de la Bucegi 7500. In turele in doi caram dupa noi o rezerva consistenta de dulciuri si in general, mancam mult mai multi carbohidrati decat am facut-o in zilele astea si mai ales azi. Astfel incat, momentul in care organismul trece pe arderea grasimilor e dureros, caci orice gat mai aprig ne pune plumb in picioare si gafait in respiratie. Trecem peste moment cu rezerva strategica de dulciuri de la Vali si viata redevine traibila si pe doua roti. Radu pleaca inainte, dorind sa iasa mai repede in culme si sa inspecteze stana pe care am vazut-o pe satelit. Eu raman sa ii astept pe oameni pentru ultimii metri de push bike pana ce drumul se va inscrie confortabil pe linia crestei si se va aplatiza.

Ziua lunga de mai ne lasa inca suficient timp pentru un spalat la rau si pentru a cauta locul de bivuac perfect, caci stana iese din discutie. Desi mare si cu multe acareturi este si destul de murdara si parca dupa atatea nopti faine petrecute sub cerul liber, nu am vrea sa renuntam fix la ultima. Ne este suficient sa stim ca avem un adapost deasupra capului in caz de ploaie, asa ca mergem spre padurea de brazi de deasupra stanii unde ne intindem hamacele. Lungim seara cat putem de mult in jurul focului datator de caldura, caci la noi in dormitor e un frig si un curent de zile mari. Se pare ca vom dormi cu toate geamurile si usile deschise in noaptea asta.

Marti

Vantul s-a oprit spre dimineata si ne-a oferit un ragaz placut de somn. Dimineata Cristi da desteptarea, cat sa se asigure ca am supravietuit toti patru noptii vantoase si reci. Mergem sa il cautam si pe Radu, care teoretic ar fi trebuit sa doarma pe drum, dar ia-l de unde nu-i. Asa ca ne facem de lucru pe langa hamace si pe langa vatra, pana ce apare si Radu…din grajdul de porci. Cica era cel mai curat loc din stana…

Terminam toata mancarea din rucsac, facem o ultima cafea cam tare si o luam din loc in directia varful Muncelu. Teoretic astazi e treaba simpla. Nu avem decat o culme ce ne tine constant la 1500-1600 m pana pe Varful Muncelu, de unde vom prinde o coborare ce ne va scoate in parcarea de la Sarmisegetusa. Radu spune ca locurile s-au schimbat. Intre timp s-a asfaltat drumul, s-a facut parcare si se plateste taxa de intrare. Probabil ca si turistii curg…Apreciez schimbarea si e bine daca s-a facut cu cap si sustenabil, in egala masura, la nivel personal, mai draga imi e imaginea locurilor cuprinse de rosul si frigul de octombrie, asa cum le-am descoperit alaturi de prieteni dragi in urma cu 10 ani.

Dam si azi o tura si apoi ne despartim temporar. Cristi, Vali si Muha coboara pe asfalt spre Costesti (oameni intelepti de altfel), iar eu ma iau dupa Radu si plecam pe un marcaj CR ce ar trebui sa tina muchia ce merge deasupra drumului. Singurul inconvenient este ca poteca, desi bine marcata, e foarte putin umblata, frunzele de asta-toamna si-au facut mormant vesnic pe trasa noastra si ascund toate capcanele posibile, mai ales cazaturi, crengi, pietre si ce s-o mai gasi prin padure. Dupa 800 m incredibili de lenti si cu perspectiva a 2 kilometri asemanatori in fata hotaram sa ne retragem cat mai curand in drum, asa ca ne angajam intr-o coborare directa pe versant- o balaureala pe cinste. Desi unghiul creste pe masura ce ne apropiem de asfalt, avem noroc ca nu exista ruperi de panta si cum simtim bitumul tare sub talpi, ii dam pedala pana in Costesti, unde ii gasim pe prietenii nostri la masa. Daca pentru ei ziua s-a terminat, noi facem doar o pauza, ne refacem rezervele de energie si lungim tura, caci masina noastra este peste dealuri, in Bosorod. Pentru a ajunge acolo avem doua optiuni. Putem sari un deal mai mic (via Ocolisul Mic) sau un deal mai mare (via Tarsa). Nu este greu de ghicit ce varianta am ales. Urcarea spre Tarsa incepe domol, pe drum ingust dar asfaltat si fara trafic. Dupa 2-3 kilometri gradientul creste si ne trezim pedaland din greu pe o Valea Fiarelor de trei ori mai lunga. Norocul nostru ca e totusi asfalt, caci cu drum de tara lucrurile ar fi fost de-a dreptul provocatoare. Radu baga carbuni si dispare din raza vizuala, eu continui lupta cu pedalele, cu cate o masina venind din spate si tragand si ea din greu la deal. Castigam in felul acesta cam 600 m diferenta de nivel dintr-un foc si tare bine e sa fim din nou pe dealuri, sa ne racoreasca vantul si kilometri ramasi sa fie ori un deal-vale, ori o coborare continua. Peste Retezat se aduna nori amenintatori de ploaie, asa ca ne grabim si noi sa pierdem altitudine, ca sa ajungem la masina uscati. Radu alege o coboarare pe o muchie, coboare faina, pe drumuri de iarba, prin fanete si prin curtile oamenilor, astfel incat la fiecare 2-300 de metri trebuia sa ne dam jos de pe bicicleta, sa deschidem si sa inchidem o poarta. Ajungem in felul acesta in Alun si de acolo avem drum bun de tara pana la masina ce ne asteapta cuminte, sub un nuc, in Bosorod. Drumul de trei ore jumate spre casa ne pare lung, insa in Sureanu e de revenit si in toamna, dupa ce coboara stanele si padurea isi schimba culorile. Nu as zice nu unor zile seninde de pedalat pe culmile molatice, cuprins de galbenul-maroniu al ierbii, dar scaldate insa de soare si mangaiate de un cer albastru fara pata. Momentan incepe vara, cu ale sale zile cu vreme schimbatoare si cu ploaia regulamentara de la pranz.

Track si date aici:

https://www.strava.com/activities/1544810344
https://www.strava.com/activities/1544817688

Asteptand sa fiarba apa pentru cafea, apa ce fierbe surpinzator de repede.

Asteptand sa fiarba apa pentru cafea, apa ce fierbe surpinzator de repede.

Micul dejun cu mult cas, ceapa rosie, castreveti si cafea facuta la foc.

Micul dejun cu mult cas, ceapa rosie, castreveti si cafea facuta la foc.

Luptele cu treceri interactive prin rau. Si a trebuit trecut de cateva ori.

Luptele cu treceri interactive prin rau. Si a trebuit trecut de cateva ori.

Echilibristica.

Echilibristica.

Intr-un colt de rai, si locul in care am luat bicicletele in spate.

Intr-un colt de rai, si locul in care am luat bicicletele in spate.

Un pic de carry-bike nu a omorat pe nimeni.

Un pic de carry-bike nu a omorat pe nimeni.

DSC_7652.jpg

Poieni cocotate pe dealuri si din nou aceasi perspectiva catre Retezat.

Poieni cocotate pe dealuri si din nou aceasi perspectiva catre Retezat.

Pedaland prin paduri de fag de curand inverzite.

Pedaland prin paduri de fag de curand inverzite.

Naiv.

Naiv.

Drumuri si poteci numai bune de pedalat.

Drumuri si poteci numai bune de pedalat.

DSC_7683.jpg

DSC_7698.jpg

Uite atata mormolocul era.

Uite atata mormolocul era.

Vali, intoteauna sensibi.

Vali, intoteauna sensibi.

Pedaland catre stana mult cautata.

Pedaland catre stana mult cautata.

A treia noapte consecutiva la foc.

A treia noapte consecutiva la foc.

Mirosul cafelei de dimineata.

Mirosul cafelei de dimineata.

Simplonul, o bicla e care o avem de aproape 10 ani si care inca isi face treaba foarte bine.

Simplonul, o bicla e care o avem de aproape 10 ani si care inca isi face treaba foarte bine.

Pedaland spre Godeanu si spre Sarmisegetuza, tot cu Retezatul in fundal.

Pedaland spre Godeanu si spre Sarmisegetuza, tot cu Retezatul in fundal.

Tot la vale.

Tot la vale.

DSC_7798.jpg

Fata in fata.

Fata in fata.

DSC_7497

Single trailuri printre mesteceni si Fundatura Ponorului, Sureanu partea a doua.

Radu ne astepata cu focul deja aprins, oala de 7 lei incepe sa se inegresca pe la exterior si mirosul de cafea ne strange pe toti in jurul vetrei. Terminam mancarea din rucsac si ne continuam plimbarea pe dealuri. Vrem sa ajungem deasupra satului Fizesti, de unde stim de toamna trecuta o coboarare faina printre case, capite si cai liberi, cu Retezatul batandu-te prieteneste pe umarul stang si Parangul ramanand in spate. Dureaza ceva mai mult decat ne-am asteptat, dar parcursul urmat a fost unul din cele mai pitoresti cu single trail-uri prin padure si drumuri de iarba pe deal, cu mici gaturi de urcat si decizii de luat la bifurcatii.

Coborarea spre Fizesti merge bine si unicul nostru gand este o pauza lunga de hidratare cu bere. In primul sat nu avem noroc caci nu gasim nici magazin si nici bodega, asa ca oprim la primul birt care ne iese in cale in Galati. Prima bere intra pe nerasuflate. La fel si primul borcan de tocana de legume pentru mine si pentru Radu. Cu ceva in stomac si nivelul de lichide refacut putem sa pedalam linistiti pana in cel mai mare sat din tura noastra- Pui. Aici, la drumul mare si la poalele Retezatului speram sa gasim ceva mai mult decat magazine. Sper sincer sa gasim si un loc unde am putea manca ceva cald. Si intreband in din bar in bar, ajungem la cofetaria satului care functiona pe post de fast food. Un fast food cinstit fara junk food. Din toate terasele ochite in Pui asta era de departe cea mai banala, cu niste mese verzi de plastic afara, dar aparentele insala uneori. Meniul are 10 feluri de mancare, suficiente cat sa ne potoleasca pe deplin foamea si combinatia de ciorba, gratar, cartofi si salata multumeste pe toata lumea,

Daca nu am fi pregetat destul si nu as fi platit deja, mai ca as fi facut fata si unui cremsnit cand am vazut tava uriasa cu feliile portionate aparuta din senin in vitrina. Dar ma abtin, caci trebuie sa ne asternem la drum si nici loc in bagaj nu mai avem ca sa luam la pachet (din dezavantajele epicelor).

In Ponor ne definitivam proviziile pentru seara cu ceva carnati subtiri de prajit si o jumatate de tarie si pornim pe urcarea spre Fundatura Ponorului. Incercam sa ii convingem pe oameni ca urcarea nu e chiar asa de speriat cum si-o imagineaza ei, ciclabila in totalitate, cu un peisaj ce se schimba constant si mai ales cu atractia Fundaturii Ponorului la capat de drum. Tuturor le-ar face placere sa ajunga acolo si sa petreaca putin timp, asa ca hotaram sa ramanem peste noapte in zona, fie in Fundatura, fie in padurile de mesteceni de deasupra ei.

Atat eu cat si Radu suntem aici in teren cunoscut, caci locul ne-a vrajit inca de la prima vizita din octombrie anul trecut si as putea reveni oricand in zona, ba chiar as putea sa petrec cateva zile pe pajistile verzi, nefacand nimic, ascultand doar cum trec secundele, urmarind soarele pe cer, apa cum intra in pamant ori focul ce coloreaza si incalzeste serile racoroase de munte. Insa Fundatura este o supriza pentru toata lumea, caci ea trebuie cautata si batuta la pas, nu te poti teleporta in buza ei si curpinde de acolo intreaga liniste si vraja a locului.

Ca si in ziua anterioara stam foarte bine cu timpul si avem doua sau trei ore de lumina pentru a savura clipa, a lasa ochii sa se imbete de marea de iarba verde, a cauta apa ori branza de cumparat. Radu pleaca mesager spre ciobanul Ion, ce se dovedeste om de omenie si pe langa cele 4 kilograme de cas proaspat si putin sarat ne ajuta si cu cateva sfaturi pretioase despre sursele de apa, una din variantele de a iesi din Fundatura si de ne continua traseul spre Sureanu, precum si cu un loc potrivit de inpotat.

In seara aceasta luna ne va gasi intr-o livada de pruni dintr-o curte de casa abandonata. Avem copaci pentru hamac, suntem protejati de vant, avem loc sa facem vatra si putem improviza chiar si niste bancute, avem o apa semi-potabila dintr-un parau ce curge 50 m mai jos de noi si ne salveaza de la a a fierbe litri de apa din raul cel mare. Iar la masa ne infruptam pe saturate din mingea alba de cas ce dispare usor usor din punga, fie asortata cu ceapa si paine, ori transformata in fondu, odata ce am dovedit carnatii de gratar.

Text Mihaela.
Track si date aici: https://www.strava.com/activities/1543108457

Trezirea de dimineata, cu razele soarelui filtrate de frunzele tinere ale padurii si cu miros de fun de la focul proaspat pornit.

Trezirea de dimineata, cu razele soarelui filtrate de frunzele tinere ale padurii si cu miros de fun de la focul proaspat pornit.

Cafeaua de dimineata, intr-o noua varianta. Si trebuie spus ca oala de tinichea de 7 lei isi face treaba foarte bine. Chiar intra si in categoria ultra-light.

Cafeaua de dimineata, intr-o noua varianta. Si trebuie spus ca oala de tinichea de 7 lei isi face treaba foarte bine. Chiar intra si in categoria ultra-light.

Modul perfect de a incepe dimineata.

Modul perfect de a incepe dimineata.

Pe poteci pe o muchie ce coboara spre Fizesti.

Pe poteci pe o muchie ce coboara spre Fizesti.

DSC_7360.jpg

Mai si urcam, mai si coboram, toate cu Retezatul inca inzapezit in fundal.

Mai si urcam, mai si coboram, toate cu Retezatul inca inzapezit in fundal.

Mesteceni + single-trail = love.

Mesteceni + single-trail = love.

DSC_7380.jpg

Minutul 91.

Minutul 91.

De aici tot la vale catre o reintoarcere de cateva ore in civilizatie.

De aici tot la vale catre o reintoarcere de cateva ore in civilizatie.

Drumul spre Fundatura Ponorului.

Drumul spre Fundatura Ponorului.

DSC_7416.jpg

Cautand sifonul.

Cautand sifonul.

DSC_7465.jpg

DSC_7471.jpg

Ciobanul Ion de la care am luat patru de cas proaspat pentru urmatoarele zile. Oameni calzi si primitori, ce m-au chemat in casa si m-au cinstit cu un pahar de tuica si de la care am aflat si cea mai buna varianta de a iesi ziua urmatoare spre Poiana Omului.

Ciobanul Ion de la care am luat patru de cas proaspat pentru urmatoarele zile. Oameni calzi si primitori, ce m-au chemat in casa si m-au cinstit cu un pahar de tuica si de la care am aflat si cea mai buna varianta de a iesi ziua urmatoare spre Poiana Omului.

Incercand sa evitam udatura de seara.

Incercand sa evitam udatura de seara.

In cautarea locului de bivuac.

In cautarea locului de bivuac.

Inca o livada de pruni aproape parasita, de data aceasta cu tot cu priveliste.

Inca o livada de pruni aproape parasita, de data aceasta cu tot cu priveliste.

Cu stomacele indestulate cu cas proaspat, cu carnaciori prajiti la foc si cu paine buna, stand la un foc ce arde linistit. Un sfarsit de zi perfect.

Cu stomacele indestulate cu cas proaspat, cu carnaciori prajiti la foc si cu paine buna, stand la un foc ce arde linistit. Un sfarsit de zi perfect.

In cazul in care mai aveati indoieli ca suntem niste sfinti.

In cazul in care mai aveati indoieli ca suntem niste sfinti.

Mocnit.

Mocnit.

Mocnit si psihedelic desi am avut doar o jumatate de litru de palinca dupa noi.

Mocnit si psihedelic desi am avut doar o jumatate de litru de palinca dupa noi.

DSC_7175

De la Ursici la Fizesti si o noapte la foc peste drum de Retezat

Am fost un scolar nepriceput la desen si singurele planse care imi ieseau cat de cat erau cele cu elemente geometrice, simboluri etc. Nici in liceu sau in facultate nu am stat mai bine la desenul tehnic si nici acum nu ma atrage subiectul. As scrie, as citi, as asculta muzica, orice nu implica imagine de suprins in creion sau pe film, caci si fotografia e un subiect mai mult decat tangential pentru mine. Nici macar de trepied mobil nu ii sunt buna lui Radu :). Insa imi place in mod deosebit sa desenez trackuri. Poti sa ma lasi cu orele in fata unei harti compunand ture posibile (si imposibile). Procesul acela de a adauga puncte pe harta, de a uni prin linii locuri in care as vrea sa ma pierd pe doua roti sau pe cele doua picioare din dotare este jocul meu preferat de copil mare. Astfel incat, atunci cand vineri seara am asternut pe masa harta masivului Sureanu, proaspat cumparata de la Himalaya si mirosind inca a nou, tipar si cerneala, timpul s-a oprit in loc. Imi plimbam privirea intre cearsaful de hartie de sub tastatura si monitoarele pe care stateau deschise Bikemap si Strava. Trackurile gasite dupa ce am rascolit internetul pe toate partile si am facut uz de toate combinatiile cuvintelor MTB, Sureanu, Gradistea Muncelului Ciclovina incepeau sa prinda contur pe harta.

Degetul se oprea pe cate un toponim interesant si mintea plamadea planuri. Sureanu- muntele despre care nu stiam nimic altceva in afara de faptul ca adaposteste cetatile dacice si Fundatura Ponorului in care am ajuns anul trecut avea sa prinda contur in 4 zile de explorare pe doua roti. Si mai mult ma bucura faptul ca nu vom fi singuri (eu si Radu), ci o parte din Pinguini ne vor insoti- gasca mare de 7 oameni plecati sa colinde catunele ascunse pe culmi ori in vaioage, o parte din relieful carstic, o parte din cetatile dacice si ce ne-o mai aduce in cale aventura. Formatiei de anul trecut care a pedalat prin Trascau (Mike, Radu, Vali, Cristi si Octavian) li s-au adaugat Muha si Andrei. Eram curioasa cum vor reactiona ei de-a lungul celor 4 zile, daca le va face cu adevarat placere sau nu. Caci epicele, asa cum le numim noi au in mod clar un specific aparte. Sunt fascinante prin simplitate (calatoresti minimalist, inveti sa te descurci doar cu lucrurile esentiale), necunoscut, capacitatea de adaptare dar si aceea de a face fata la efort de anduranta si peste tot si toate, de a te bucura de moment, de locuri, de oameni. Si asta e cel mai greu de obtinut atunci cand mancarea e dramuita, Trenta nu livreaza pe varful Tampu, apa are gust de pamant si padure si cand impingi la deal bicicleta ce pare mai degraba un bolovan umblator.

Sambata

Pentru prima zi aveam in minte o urcare din Bosorod spre Ursici si o noapte petrecuta pe dealuri. In mod cert, urcarile sunt specialitatea mea si daca mi-as pune mintea, pana sus m-as duce, caci ochii mei vor sa iasa din monotonia forestierului ce se scurge sinuos prin padure si vrea sa faca cunostinta cu dealurile, cu catunul rasfirat cu care cei de la Free Miorita si-au inceput povestea de mesageri ai luminii. Lumina aceea necesara, lumina fizica, palpabila, becul pe care noi toti il aprindem in casa cu dezinvoltura si il lasam asa cu orele. Insa nu toata lumea apreciaza asa o urcare legata, bagajele trebuie (re)aranjate, ritmul de cursa lunga stabilit, asa ca pauzele sunt dese insa mereu animate de cate o gluma, caci mai ales voia buna si sentimentul acela de familie face ca turele cu Pinguinii sa imi fie atat de dragi.

Cum mancare pentru seara si dimineata avem deja in rucsacuri, nu ne mai ramane decat sa gasim un izvor de unde sa luam apa. Amanam acest task pana ajungem in Ursici, insa nici aici nu e treaba usoara, caci portile la care batem raman inchise. Sunt cateva gospodarii bine inchegate, care dovedesc ca aici sta cineva, insa oamenii par plecati cu treaba pe dealuri. Nici macar fosta scoala primara nu ne ajuta. Avem noroc fix la ultima casa din sat unde gasim un furtun subtire si transparent ce vibreaza la trecerea fluxului de apa rece si proaspata prin el. Oamenii au o micuta captare dintr-un izvor aflat 600 m mai sus de ei, cu un furtun ingropat in pamant ce livreaza in curte o apa curata ce ne indestuleaza bidoanele si setea.

Mai si impingem, pe culmea ce merge spre Federi.

Mai si impingem, pe culmea ce merge spre Federi.

Cu partea administrativa rezolvata nu ne ramane decat sa pedalam pe dealuri cat ne doreste inima sau cat ne lasa dupa-amiaza, in cautarea locului de bivuac perfect si insotindu-ne cu imaginea Retezatului ce ne atrage privirile ca un magnet. 2018 a adus cu sine o primavara extraordinara pentru bicicleta, cu poteci si drumuri uscate, vreme stabila, dealuri inverzite si copaci infloriti ce se profileaza peste crestele inalte ce mai pastreaza inca albul de peste iarna.

Locul de bivuac mult dorit se dovedeste a fi la un palc semicircular de mesteceni, in mijlocul careia gasim iarba buna. Padurea e si ea aproape si ne putem aproviziona in voie cu lemne de foc. Daca in majoritatea turelor focul e mai mult un moft, un mod de a face timpul sa treaca mai usor si un liant social, acum chiar aveam nevoie de el pentru putina mancare calda seara. Si pentru ca in epice timpul are rabdare, am mers un pas mai inainte si am reaprins focul si in fiecare dimineata pentru o cafea asezonata cu ceva dulce, cat sa te incalzeasca (la nevoie) ori sa bage putina cofeina in sistem si sa creasca din nou nivelul entuziasmului.

Cum in prima seara ne-am oprit suficient de devreme, am avut timp pentru toate aceste mici aranjamente administrative, am avut timp sa haladuim pe dealuri, sau doar sa lenevim placut in hamace,profitand inca de soarele la apus.

In afara de Radu, care prefera iarba si gazele aferente, noi toti celalti dormim in hamace si nimic nu imi pare mai placut decat leganarea molcoma la cate o pala de vant, ori mersul lunii pe cer, vazuta prin plasa de tantari ce imi transforma culcusul intr-un mic cocon.

Text: Mihaela.

Track si date aici: https://www.strava.com/activities/1537139521

Gata de plecare din Bosorod, pe un asfalt neasteptat ce urca o parte din drumul spre Ursici.

Gata de plecare din Bosorod, pe un asfalt neasteptat ce urca o parte din drumul spre Ursici.

Cinci sute de metri mai sus, pe culmile dealurilor e inca primavara.

Cinci sute de metri mai sus, pe culmile dealurilor e inca primavara.

Loc de odihna.

Loc de odihna.

Spre Ursici, si mai departe!

Spre Ursici, si mai departe!

DSC_7193.jpg

Blana la vale prin paduri cuprinse de verdele crud al primaverii.

Blana la vale prin paduri cuprinse de verdele crud al primaverii.

Zumzait de albine si supradoza de parfum.

Zumzait de albine si supradoza de parfum.

In cautarea locului de bivuac pentru seara asta.

In cautarea locului de bivuac pentru seara asta.

Testul hamacelor, in livida de pruni ce ne-a iesit in cale.

Testul hamacelor, in livida de pruni ce ne-a iesit in cale.

Locul nostru de bivuac, cu Retezatul in fundal.

Locul nostru de bivuac, cu Retezatul in fundal.

Asteptand apusul.

Asteptand apusul.

Pregatirea hamacelor.

Pregatirea hamacelor.

DSC_7285.jpg

Campeneasca de seara.

Campeneasca de seara.

Focul haiducesc sub luna plina.

Focul haiducesc sub luna plina.

In loc de ceas desteptator.

In loc de ceas desteptator.

DSC_7010

Cu bicicletele prin Podisul Hartibaciului, fata in fata cu Fagarasul

Sau locuri unde nu exista KOMuri, segmente de Strava, dar pustiul compenseaza cu imaginea Fagarasului pe fundal, drumuri salbatice si sate rupte din romanele lui Preda, Petrescu si Rebreanu

Sunt putine momente in an in care Fagarasul e mai frumos de la poale decat de pe creste, insa finalul lui aprilie cand verdele crud al padurii se suprapune peste albul de la peste 1500 m, precum si finalul de octombrie, cand prima zapada cazuta pe munte are parca doar menirea de a tempera focul galben-roscat de care sunt cuprinse moliciunile podisului Hartibaciului sunt scurte intervale in care parca muntele e poate chiar mai frumos vazut de peste drum.

Recunosc ca documentarea pentru plimbarea de fata a fost minima. A fost mai degraba ceva impulsiv in stilul “hai sa aruncam un sac de dormit in bagaj si sa o luam din loc”. Am plecat din orasul Fagaras cu directia vest, intr-o explorare slow a drumurilor care lipsesc din Google Maps, de pe harti si chiar din jurnale. Nu stiam nici cat de departe putem ajunge, nici unde ne va prinde noaptea. Aveam in fata doar o harta alba pentru noi, culmi pe care le banuiam traversate de drumuri, chiar si cand acestea lipseau aparent ori cand localnicii ne spuneau ca nu putem razbi. De cand ne tot facem veacul pedaland pe coclauri, am rescris vorba “crede si nu cerceta” in “vezi mai intai cu ochii tai, si decide mai apoi”.

Mica noastra aventura de o zi jumate a inceput pasnic pe drumul asfaltat dintre Fagaras si Calbor. Drum bun, lipsit de trafic ce sare un deal de unde avem pentru prima oara o perspectiva larga asupra Fagarasului, dar si a culmilor din fata. Pe termen scurt identificam o culme clara partial deschisa, partial impadurita pe care intentionam sa o urmam. Suntem destul de siguri ca pe culme exista si un drum de pamant. Totul e sa ne dam seama cum sa urcam si sa il intersectam. In orice caz, intr-un asemenea teren nou, orice deal e o oportunitate pentru o vedere de ansamblu si o planificare a urmatoarelor ore. Pe termen lung ne dam seama ca vom avea o panorama superba asupra Fagarasului, si ca am ales unul din cele mai bune locuri pentru weekendul de fata.

In Calbor, la marginea satului gasim o doamna care ne indruma pe un drum de pamant si iarba ce ar urma sa ne urce pe deal. Drum cinstit, pe care urcam cu foaie mica. Ne spune ca drumul sare practic dealul si coboara pe partea cealalta in Rotbav.

Nu mica ne e mirarea cand ajunsi in culme gasim printre altele o borna de piatra cu marcaj BR. Momentan aparitie sporadica, insa marcajul ne va insoti pe mai bine de 70% din tura. Cea mai dificila parte cand drumurile lipsesc de pe harti ori GPS ramane sa hotarasti la intersectii/ bifurcatii ce varianta sa alegi. In afara de regula drumului mai mare, nu prea ai alte repere si nu poti niciodata sa stii cand parcursul bun va fi intrerupt de o exploatare si se va transforma in 2 santuri pentru rotile imense ale tractorului cu care s-au tras lemne.

Cu primul segment de padure avem noroc, caci ne insoteste un marcaj atipic (patrat alb) ce mai mult ca sigur precede adevaratul marcaj BR. Ma intriga aceasta alegere caci parca as pastra banda rosie pentru adevaratul traseu de creasta din Fagaras si as fi folosit o alta culoare pentru marcajul de pe dealurile pe care ne plimbam noi.

DSC_7015.jpg

Coboram in Cincsor si dupa o scurta pauza la magazinul satului reluam urmarirea marcajului BR care ne conduce pe un forestier bun ce se afunda in padure. Verdele proaspat si suculent ne umple de energie. Renuntam sa mergem spre Ghergheal si ramanem fani BR ce ne conduce deasupra satului Rucar. Aici avem o perspectiva foarte frumoasa peste Fagaras si ochim o culme de deal izolata ce pare numai buna pentru un apus si un rasarit cu muntele cel mare sub ochi. Pentru ca mai avem ceva timp coboram scurt pana in satul ascuns la picioarele noastre, pe care il identificam mai mult cu ajutorul turlei bisericii ce se iveste printre florile albe ale unei livezi aninate deasupra primelor case. Cumparam mancare pentru seara si dimineata si revenim pe dealuri.

Nu cadem deloc la pace in ceea ce priveste locul de cort caci combinatia dorita de noi (vedere spre Fagaras, ferit de vant, departe de stana, cu copaci pentru hamac si iarba proaspata pentrul salteluta lui Radu) este imposibil de gasit prin locurile astea. Pana la urma fiecare mai lasa ceva de la el si ne facem culcusul pe un petec de iarba curatat bine, cu spatele la Fagaras.

A doua zi peisajul se schimba. Mai multe dealuri golase, mai putina padure, mai multe turme (cred ca in aprilie-mai se pasuneaza intensiv pe aici, iar cand iarba se usuca pe dealuri ciobanii urca oile la munte) si mai greu de navigat. BR e pierduta si navigam mai mult la inspiratie pana deasupra satului Somartin. Fagarasul desi aceleasi, arata diferit pe masura ce pedalam spre vest caci alte muchii si varfuri ajung in prim-plan. Acum avem perspective spre zona cea mai alpina, cuprinsa intre Vistea si Negoiu.

In Sasaus pierdem din nou marcajul insa ne descurcam binisor si coborarea finala o facem in Sacadate de unde traversam DN-ul spre Porumbacu. Pentru ca mai intra ceva MTB ne continuam traseul pe o retea de forestiere ce leaga Porumbacu de Sus de Cartisoara, pentru o alta perspectiva, mai de aproape asupra vailor principale din Fagaras.

Din Cartisoara se poate continua pe sub munte pana spre Sambata, via Vistisoara si Manastirea Sambata, dar noi alegem asfaltul caci este deja orA 18.30 si in urmatoarele doua ore trebuie sa mancam sub roti 50 de kilometri scursi molcom prin satele de sub munte.

Revenim la masina dupa o cursa cu noaptea, in care bifurcatia mult dorita spre orasul Fagaras se incapatana parca sa apara.

In spatele nostru s-a consumat un apus frumos cu un soare mare si rosu si muntele sta acum din nou in spatele meu, invaluit in primele umbre ale noptii. El ne va astepta mereu, si la vara pentru cateva ture de trekking, si la toamna pentru alte ture de bicicleta, ba chiar si iarna, daca am redeveni prieteni cu zapada. Pana una alta tura de fata a reaprins parca scanteia MTBului in mine si sunt sigura ca haiducia pe care o planificam pentru 1 mai va repune relatia cu MTBul pe fagasul ei normal.

Track si date aici:

https://www.strava.com/activities/1523044781
https://www.strava.com/activities/1525849193

Prima intalnire cu deaurile si padurile din partea sudica din Podisul Hartibaciului.

Prima intalnire cu deaurile si padurile din partea sudica din Podisul Hartibaciului.

Sunt putine momente in care padurile de foioase arata ca in imagine. In mai putin de 2 saptamani aproape tot verzisul de la sol dispare fiind inlocuit de intunecimea padurii.

Sunt putine momente in care padurile de foioase arata ca in imagine. In mai putin de 2 saptamani aproape tot verzisul de la sol dispare fiind inlocuit de intunecimea padurii.

Locuri ce arata intr-un mare fel.

Locuri ce arata intr-un mare fel.

Tot la vale.

Tot la vale.

Joaca cu terenul, si trebuie spus ca impreuna ca desi avem dupa noi si sac de dormit si haine pentru seara, greutatea nu ne tine deloc inapoi.

Joaca cu terenul, si trebuie spus ca impreuna ca desi avem dupa noi si sac de dormit si haine pentru seara greutatea nu ne tine deloc inapoi.

Prin paduri prin care nu pare sa fi calcat nimeni de multa vreme.

Prin paduri prin care nu pare sa fi calcat nimeni de multa vreme.

In cele doua zile ne-am simtit ca si cum am fi pedalat cu ochii mintii prin Fagaras, deslusind varfuri si muchii si aducandu-ne aminte de momentele petrecute acolo.

In cele doua zile ne-am simtit ca si cum am fi pedalat cu ochii mintii prin Fagaras, deslusind varfuri si muchii si aducandu-ne aminte de momentele petrecute acolo.

Din nou la vale, spre depresiunea Fagarasului, pentru aprovizionarea de seara.

Din nou la vale, spre depresiunea Fagarasului, pentru aprovizionarea de seara.

Aici ar fi fost locul de bivuac de nu ar fi batut un vant destul de hain.

Aici ar fi fost locul de bivuac de nu ar fi batut un vant destul de hain.

In lipsa de alternative, improvizam.

In lipsa de alternative, improvizam.

Culorile rasaritului.

Culorile rasaritului.

DSC_7052.jpg

Pastoral.

Pastoral.

DSC_7067.jpg

Ar putea fi la fel de bine Elvetia, sau Kyrgystan.

Ar putea fi la fel de bine Elvetia, sau Kyrgystan.

Spre vest, tot timpul cu Fagarasul in fata.

Spre vest, tot timpul cu Fagarasul in fata.

Aproape de sfarsitul periplului nostru prin podis.

Aproape de sfarsitul periplului nostru prin podis.

De aici, tot la vale spre caldura din depresiunea Fagarasului.

De aici, tot la vale spre caldura din depresiunea Fagarasului.

Schimbam partile si forestiere cu cele de la poalele Fagarasului, de data aceasta cu tot cu rauri de trecut.

Schimbam partile si forestiere cu cele de la poalele Fagarasului, de data aceasta cu tot cu rauri de trecut.

Ultima geana de lumina.

Ultima geana de lumina.

Apusul zilei.

Apusul zilei.

DSC_6569

Taormina si o zi de pedalat in jurul Etnei, ultimele zile din Sicilia

Vineri- Taormina

Locul de cort de aseara a fost unul din cele mai reusite in ceea ce priveste imersarea in natura. Departe de drum, intre o plantatie de vita de vie si o padurice, pe pat de iarba moale si cu ciripit de pasari in urechi. Iar pe fundal, Etna.

Ziua de vineri ne gaseste pedaland din nou spre mare. De data asta spre marea Ionica. Drumul coboara vertiginos, pe stradute, si te arunca, de fapt aproape ca te scuipa pe promenada din Naxo. Nu sunt prea multi turisti, sezonul abia a inceput, cu indulgenta, insa e opulenta de baruri si terase deschise in zona. Asa am nimerit si la o “impinge tava” 10 kilometri mai devreme, unde am oprit, am comdandat 2 portii de mancare de caciula si am mancat chiar daca nu ne ne era foame si pedalasem abia 30 de kilometri pe ziua de azi, si aceia la vale. Dar pe principiul ca “ce-i in mana nu-i minciuna”, mai bine sa avem ceva cald, proaspat, gustos si fara fite in stomac, decat biscuiti.

Tinta zilei de azi este Taormina si desi nu ne e neaparat in drum, urcarea de 200 de metri diferenta de nivel ne rasplateste cu imagini la superlativ. Etna mereu in fundal, marea sub noi, mici golfuri cu apa limpede delimitate de promontorii ce se avanta curajoase spre mare, si un vechi teatru grec din secolul 2 inaintea erei noastre.

Nu am sa insist pe istoria locului, informatii suficiente gasiti pe internet, insa simplul fapt de a te plimba printr-un loc ce a trecut prin secole, prin stapaniri nenumarate (greci, romani, arabi, normani, spaniolo si apoi italieni), a supravietuit razboaielor, cutremurelor (nu neaparat neafectat) pare o sfidare a timpului. Sau in orice caz, un astfel de loc da cu totul o alta valoare scurgerii vremii. Scade cumva insemnatatea secolelor si scoate in evidenta miicimea si lipsa importantei zilei de azi in scurgerea generala a timpului. Ascultand povestile ce rasuna clar din ghidul audio, nu pot sa nu ma gandesc ca mi-ar face placere sa asist la un spectacol de opera aici. Verdi, Puccini, Rossini, apus de soare, marea sub noi, Etna inzapezita vizibila prin una din arcadele ramase inca in picioare si arta care transcende si ea timpul. Oare grecii care au ridicat teatrul initial se gandeau ca va mai fi folosit in acelasi scop si peste 2000 de ani. Oare cum sunau si aratu spectacolele acum 2000 de ani? Oare ideea noastra despre arta ar avea sens pentru un spectator grec de acum 2 milenii?

Sicilia intr-o singua imagine, urcari, mare si Etna. Indreptandu-ne spre Taormina.

Sicilia intr-o singua imagine, urcari, mare si Etna. Indreptandu-ne spre Taormina.

Dupa partea culturala din Taormina e cazul sa ne reindreptam spre munte. Alegem sa urcam dinspre nord pe doua drumuri aproape pustii: mai intai spre Mareneve la 1400m, apoi coboram in Milo la 700 m si prindem urcarea principala spre Rifugio Sapienza. Sau cel putin asa suna planul facut de Radu pe treptele de piatra ale unei case din Piedimonte Etnea aducand ca principal argument locurile propice de cort. Eu insa nu m-as baza pe asta. Mai repede lui Radu ii place sa urce si cu cat e mai mult munte la mijloc si cu cat sunt mai multe calorii arse, cu atat e mai fericit.

Locul de cort din seara asta e intr-o mica padurice, terasata, intr-una din nenumeratele curbe ale urcarii. E cald si placut, asa ca mancam afara ascultand vulcanul cum maraie mocnit deasupra noastra. E un sentiment ciudat sa te gasesti pe pantele unui munte care are viata si un timp al sau propriu ce ii dicteaza ciclurile de eruptie. Pare un urias ce nu doarme niciodata, sau cel putin nu a dormit in ultimii 3000 de ani. Doar picoteste din cand in cand.

Sambata- Etna

Scurta noastra vacanta in Sicilia se va incheia cu Etna in sus si in jos. In ciuda planurilor de cu seara, tot la 9 dimineata ajungem sa plecam. Aerul inca racoros al diminetii, asfaltul bun si gradientele de bun simt fac ca prima parte a urcarii spre Mareneve sa mearga usor. Cand stii ca in fata iti stau 2000 m diferenta de nivel, mai bine ignori ceasul si te concentrezi doar pe inlantuitea serpentinelor. Cum nici nu stiu cate tornante are drumul, nu imi ramane decat sa caut cu ochii cerul albastru ce vesteste printre varfurile pinilor un eventual platou. Insa Sicilia m-a invatat ca nu exista mereu un platou ce precede un pas. De multe ori totul e doar o urcare si apoi o coborare continua, profilul de azi urmand sa respecte si el regula.

La finalul urcarii contabilizam scurt 900 m diferenta de nivel pe ziua de azi. Partea superioara (cota 1400-1600 m) se desfasoara printr-un peisaj post razboi nuclear dominat de cenusa ramasa din eruptiile ulterioare si bolovani negri cu aspect poros, printre care cresc palcuri de iarba sau isi duc viata diverse soparle.

Drumul pe care suntem noi nu e principala cale de access spre Etna. El urca doar pana la o statiune de schi, ca mai apoi sa coboare la 700 m si sa urce in final pana la 1950 m.

Coborarea e invaluita intr-o ceata atipica, ce inghite soare, cer albastru, dar si satele de sub noi ce se vad ca prin pacla

Urcarile ca si coborarile par sa aiba lungimi si gradienti similari si beneficiind de un asfalt perfect ne vedem repede la 700 m altitudine in Nicolisi. De aici mai pierdem inca 100 m pana in Zafferana Etnea de unde incepe una din urcarile pe partea sudica. Sansa ne scoate in cale o Tavola Calda unde mancam regeste desi e abia ora 11.00 si nu ne e neaparat foame: torteliini, pasta alla norma, cola, 2 strudele cu ricotta proaspata si 2 expresso. Transfagarasnul din fata cere resurse si pe cand ma lupt cu ce am in farfurie parca vad cum vor intra rand pe rand in sistem: mai intai cafeaua si zaharul din Cola. Cu pastele am sa ma lupt putin, le voi mai simti inca pe limba gustul de sos de rosii pana se vor transforma in energie benefica, dar astea sunt cu bataie lunga. Ultimul probabil ca va fi strudelul, dar asta era mai mult pentru suflet si mai putin pentru eficienta pedalatului.

Dupa pauza de masa ne asternem la drum sa mancam sutele de metri diferenta de nivel pe paine. V-am zis ca Sicilia e si despre mancare, in toate formele ei. Si putina miscare se asorteaza la fix dietei mediteraneene.

Urcarea in sine nu ma impresioneaza cu nimic. De altfel cred ca a fost cea mai putin interesanta din Sicilia. Gradientul ramane constant pe la 6-7 %, soarele bate si el cu putere, asfaltul se strica vazand cu ochii si ca un facut, acolo unde-i asfaltul mai prost si mai dus, acolo sunt si bucatile de 10% si tot acolo bate si vantul ca turbatul. Peste toate as trece daca ar fi ceva de vazut, insa din unghiul asta pana si muntele arata neinteresant.

Perspectivele sunt ceva mai bune de pe drumul ce vine din Nicolisi si ne va servi noua pentru coborare. O coborare cinstita, de aproape 2000 m diferenta de nivel, ce se scurge legat pana in Catania. Cred ca daca ti-ai pune mintea ai putea sa nu dai nici macar o pedala pe aici.

Catania ne asteapta cu un centru in Patrimoniul Unesco pe care avem prea putin timp sa il exploram, asa ca ne rezumam la piata centrala si 2 inghetate marimea L, ca pentru 2 ciclisti pofticiosi

Cu ce am ramas din saptamana ce tocmai se incheie ? Cu certitudinea ca vom reveni atat in Sicilia (caci mai avem jumatate de insula de explorat) cat si in Italia, care ne asteapta cu o traversare sud- nord la care visam de ceva timp.

Unul din cele mai faine locuri de cort, pe terase formate pe sol vulcanic, departe de drum si cu Etna in fundal.

Unul din cele mai faine locuri de cort, pe terase formate pe sol vulcanic, departe de drum si cu Etna in fundal.

Inapoi la drumurile principale.

Inapoi la drumurile principale.

Biserici vechi de 1200 de ani, asezate langa transformatoare moderne.

Biserici vechi de 1200 de ani, asezate langa transformatoare moderne.

IMG_20180330_102537.jpg

L'Isola Bella si apele albastre ale Mediteranei.

L'Isola Bella si apele albastre ale Mediteranei.

Powered by Gran Cereale.

Powered by Gran Cereale.

Taormina, teatrul grecesc cu cea mai faina priveliste. Mi se pare incredibil cand stai sa te gandesti ca un obiect construit de om indeplineste acelasi scop si la 2400 de ani de la constructie.

Taormina, teatrul grecesc cu cea mai faina priveliste. Mi se pare incredibil cand stai sa te gandesti ca un obiect construit de om indeplineste acelasi scop si la 2400 de ani de la constructie.

In Italia nu trebuie sa mergi departe pentru a gasi o opera de arta si fiecare orasel pare sa aiba propriile bijuterii.

In Italia nu trebuie sa mergi departe pentru a gasi o opera de arta si fiecare orasel pare sa aiba propriile bijuterii.

Inca o noapte, inca un loc de cort.

Inca o noapte, inca un loc de cort.

Tot la deal, cu Etna fumegand in fundal.

Tot la deal, cu Etna fumegand in fundal.

DSC_6580.jpg

Bijuteriile baroce din Catania.

Bijuteriile baroce din Catania.

DSC_6592.jpg

Soseaua ce traverseaza raurile de lava ce s-au scurs nu cu multa vreme in urma de pe Etna.

Soseaua ce traverseaza raurile de lava ce s-au scurs nu cu multa vreme in urma de pe Etna.

Fast food italian, cu Pasta ala Norma si Tortellini cu Ricotta.

Fast food italian, cu Pasta ala Norma si Tortellini cu Ricotta.

In cateva ore ajungem de la 2000 de metri in Catania, o mica bijuterie baroca asezata pe malul marii.

In cateva ore ajungem de la 2000 de metri in Catania, o mica bijuterie baroca asezata pe malul marii.

Inghetata de despartie.

Inghetata de despartie.

Inapoi spre Palermo, si de aici spre Romania, speram noi cu tot cu primavara.

Inapoi spre Palermo, si de aici spre Romania, speram noi cu tot cu primavara.

DSC_6501

Muntii Nebrodi si prima intalnire cu Etna

Dimineata ne intampina cu o mare de un albastru ireal si cu 6 din cele 7 insule Aeolian la orizont. Soarele ne-a gasit inca inainte de ora 8 si atmosfera in cort e chiar placuta. Se anunta o vreme superba, soare glorios si absolut niciun nor pe cer.

Primii 40 de kilometri pe malul marii se scurg in mai putin de o ora si jumatate si ne oprim la o cafenea pentru pauza regulamentara de cafea. Noroc ca in Romania nu gasesti capucinno atat de bun, ca as putea deveni dependenta (a se nota ca aceste consideratii vin din partea unui om care nu bea cafea). Insa o cafea buna, cu un croissant sau niste fursecuri alaturi este o mica placere ce se asorteaza cu Italia. Si daca ea vine si inaintea unei urcari cu de aproape 1500 m diferenta de nivel, atunci este startul perfect, la fix cat sa bage putina energie in instalatie pentru primele cateva sute de metri care sunt de regula si cele mai sustinute. Serpentinele drumului se insira una dupa alta, taiate in coasta muntelui, conducandu-ne pe sub un soare de iunie spre un oras catarat pe un promontoriu stancos, la 750 m altitudine- San Fratello. Sub noi, aproape vertical se intinde marea lasata in urma. Este unul din ultimile locuri cu vedere spre Mediterana si unul din putinele locuri cu perspective atat spre mare cat si spre munte. Suntem in inima parcului natural Nebrodi si se pare am prins fara premeditare una catararile recomandate pe forumurile de ciclisti din Sicilia- Portella Fratella Morta. In fata ne stau 30 de kilometri de parc natural pana in prima localitate de pe partea cealalta a muntelui- Cesaro (cu accent pe ultima silaba). Nebrodi sunt destul de impaduriti. Radu dispare repede din campul vizual, asa ca raman cu gandurile mele in timp ce picioarele invart ritmic la pedale si ochii observa cum se schimba padurea pe masura ce urcam, de la verdele plin si suculent de mai, la mugurii de final de martie si pana la pantele aflate inca sub domimatia unei ierni intarziate.

Cum pasul e si el impadurit si fara perspective, incepem sa coboram rapid, sperand la puncte de belvedere spre Etna. Si asteptarile nu ne-au fost inselate. Pe cat pedalam mai mult prin Sicilia, pe atat sunt din ce in ce mai convinsa ca voi reveni. Nu gasesc absolut niciun contra-argument si trebuie sa recunosc ca sunt vrajita de mica insula aflata la capatul Italiei. Ultimii 40 de kilometri ai zilei se scurg cu imaginea Etnei pe fundal, din ce in ce mai aproape, pana ajungem sa ne gasim fix sub ea. Maine o vom explora pe indelete.

Locul nostru de cort, pe un tapsan inierbat pe malul marii si cu miros de flori proaspat inflorite.

Locul nostru de cort, pe un tapsan inierbat pe malul marii si cu miros de flori proaspat inflorite.

Rasaritul zilei.

Rasaritul zilei.

Pauza de cafea (si croissante) de la ora 10, cafea italiana buna si ieftina.

Pauza de cafea (si croissante) de la ora 10, cafea italiana buna si ieftina.

Autoportret de biciclisti fotografi.

Autoportret de biciclisti fotografi.

Cu plecare de la malul marii, pedaland spre un pas de 1400 de metri.

Cu plecare de la malul marii, pedaland spre un pas de 1400 de metri.

A fost probabil ultima tura cu Merckx, o cursiera ce chiar imi place si ce sper sa mai mearga multi kilometri de acum incolo.

A fost probabil ultima tura cu Merckx, o cursiera ce chiar imi place si ce sper sa mai mearga multi kilometri de acum incolo.

Insule eoliene.

Insule eoliene.

Drumul intins spre Nebrodi cei impaduriti.

Drumul intins spre Nebrodi cei impaduriti.

DSC_6468.jpg

Inapoi la iarna.

Inapoi la iarna.

Mafia inca exista in Sicilia. Aparent nu se indeletniceste cu lucruri prea hardcore, dar de existat inca exista.

Mafia inca exista in Sicilia. Aparent nu se indeletniceste cu lucruri prea hardcore, dar de existat inca exista.

Primul contact cu Etna.

Primul contact cu Etna.

Momentul zilei, atunci cand soarele , norii si Etna lucreaza impreuna pentru clipe magice.

Momentul zilei, atunci cand soarele , norii si Etna lucreaza impreuna pentru clipe magice.

DSC_6518.jpg

Drum intins cu Etna in fundal.

Drum intins cu Etna in fundal.

DSC_6264

Un parc natural inzapezit si un foc pe malul marii, Sicilia partea a doua

Marti. Nu sunt sigura daca noi cautam aventura sau trage ea singura la noi

Astazi incepem prin a pune 20 de kilometri sub roti, pe un drum principal in lucru. De fapt drumurile din Sicilia sunt departe de suprafetele impecabile din Giro. Drumurile mai mari (SS-urile) au in general asfalt bun, insa reparatiile s-au facut in petice, astfel incat, cand ti-e lumea mai draga mai apare cate un damb. Drumurile secundare (SP-urile) sunt in schimb cu gropi, denivelari, asfalt rupt. Astazi a fost in schimb ziua drumurilor distruse. Luate de apa, alunecari de teren ce au purtat la vale terasament, parapeti etc. Cu bicicleta razbesti. Pe langa ea, cu ea in spate sa nu o murdaresti. Vorba aceea: mersul pe jos face piciorul frumos. Pe drumuri ca acestea lipsite de trafic doar vantul isi face de cap ducand cu el parfumul pomilor infloriti combinat cu cel al rapitei ajunsa aici deja la maturitate.

Dealurile sunt in mare parte dedicate fie agriculturii sau pomiculturii, fie pasunilor si Sicilia nu duce lipsa de ovine, bovine, caprine, cabaline. Si nici de caini. Chiar acum cand scriu aceste randuri 2 caini imi latra in completare unul la urechea stanga si unul la urechea dreapta. Suntem la poalele parcului natural Madonie, niste munti de 1800 m, pe care intentionam sa ii sarim maine, doar asa, pentru ca noua ne plac muntii.

In ultima ora ne-au alergat si ploaia si noaptea si locul de cort perfect nu s-a aratat, asa ca ne-am multumit cu cel mai bun loc gasit. Stim din BikeClimbBike ca italienii sunt foarte relaxati in aceasta privinta si poti campa cam pe oriunde pentru o noapte.

Miercuri. Parcul National Madonie sau ziua la care viseaza orice cicloturist

Copacul sub care am intins cortul aseara, grabiti de furtuna ne tine intr-un con de umbra, astfel incat nu ne dam seama decat atunci cand iesim din cort ce vreme frumoasa e afara. Norii s-au risipit si doar varfurile mai sunt inconjurate de un brau translucid de ceata-umezeala, ce va disparea si el cat de curand. Sub aspectul vremii se anunta ziua perfecta. Strangem si pedalam pana in prima localitate- Polizzi Generosa, nu inainte de a ne incalzi cu un push bike pe niste pavate cu 30% panta. Macar vederea spre munte face toti banii. Pavatele astea nu au aparut din senin, sunt doar o cale de acces la oraselul cocotat pe un promontoriu stancos, dupa ce drumul clasic s-a prabusit (cel putin al treilea drum luat de ape pana acum).

Intre primavara si iarna, in muntii Madonie.

Intre primavara si iarna, in muntii Madonie.

In oraselul in care ajungem e zi de targ, asa ca dam si noi o raita si plecam cu niste curmale proaspete pe care le asortam cu un capucino. Preludiul perfect pentru urcarea de 5-600 de metri diferenta de nivel ce ne sta in fata.

Drumul pe care intram este pustiu. Radu dispare repede din campul vizual, asa ca raman eu cu gandurile mele, intrebandu-ma daca nu ne vom trezi la un moment dat cu un alt drum luat de ape si fara varianta de ocolire. Totusi pedalele se invart ritmic, copacii infloriti raman in spate, pasunile si ultimile case sunt si ele depasite, ne afundam in padurea de conifere (pini), doar ca sa iesim in final pe pantele domoale acoperite inca la vremea asta cu 5-10 cm de zapada.

Drumul ramane insa uscat si suntem singurii care ne bucuram de perspectivele largi pe care ni le dau cei 1400 de metri la care ne aflam. Coborarea spre Cefalu merge in doua trepte. Una continua pana la 600 m, apoi o mica urcare si apoi o serie de serpentine cu asfalt perfect pana jos.

Sansa ne scoate in cale si o pizzerie-restaurant deschis(a) in mijlocul zilei, cum rar gasesti in Italia in locurile care nu sunt turistice, asa ca intram cu gandul la o pizza, dar ne multumim cu cate o portie de paste gustoase si un desert ce parea a fi orez cu lapte, dar era de fapt o prajitura cu foi, crema de lapte si scortisoara.

Multumiti plecam mai departe si ajungem in Cefalu la fix cand incepe programul de dupa-amiaza pentru vizitarea domului. Dupa o felie generoasa de pizza si un wrap cu salata mancate pe treptele domului, scaldate in soare, hotaram sa ne incercam norocul cu drumul principal ce merge pe malul marii. Avem si aici o supriza placuta cu un drum ca in palma si cu trafic redus pe care cursierele noastre zboara in voie. Pe marginea drumului cresc niste tufisuri cu flori galbene ce raspandesc cu miros delicat de zambila ce rascoleste amintiri dintr-o tura de cicloturism in Olanda. Las rotile cursierei sa manance kilometri in timp ce ochii se pierd in infinitele nuante de albatru ale Mediteranei.

Fata in fata cu marea.

Si cateva ore mai tarziu, fata in fata cu marea.

La un estuar ne iese in cale si locul de cort perfect: iarba, floricele, departe de drum dar aproape de mare, la fix cat sa nu te ude fluxul dar sa lasi inca valurile sa te adoarma.

Avem 80 de kilometri pedalati, nu e nici macar ora 18.00, asa ca o oprire acum ar veni parca prea devreme. Insa e locul perfect si stim ca atunci cand se apropie inserarea Murphy se trezeste si ne scoate in cale numai bombe.

Plecam mai departe cuprinsi de regrete. Ploaia incepe dinspre mare si mergem paralel cu ea. Sunt inca stropi razleti, dar oricat pedalam in fata, ploaia se tine scai dupa noi. Inutil sa spun ca in Cefalu e soare…

Prima localitate in care ajungem – Tusa ne intampina cu stropi mari si desi. Oprim la un supermarket, luam ceva de mancare, exploram marginea satului cautand un loc bun de cort, dar nu gasim nimic pe masura a ceea ce am lasat in urma. Cum intre timp s-a oprit si ploaia si norii se sparg in urma noastra, hotaram sa ne intoarcem la locul care ne-a cazut cu tronc. 8-10 kilometri trec repede cu cursiera. Fitness-ul de seara. Lumina devine din ce in ce mai frumoasa si culorile se schimba permanent caci mergem cu apusul in fata. In 20 de minute suntem inapoi si pe pajistea verde, invizilbil din drum, descoperim un alt cort instalat, apartinand unei familii de nemti. Seara suna excelent cu companie, discutii relaxate intr-o limba in care ne simtim cu totii confortabil si…piesa de rezistenta: un foculet deloc extravagant, cat sa dea culoare, caci de caldura nu e neaparata nevoie. Se anunta 9 grade minima, e prima noapte in care mancam afara, pe iarba, cu marea in urechi si muntii in suflet. O sticla de vin mai lipsea, dar ziua a fost oricum perfecta, de la diversitatea peisajelor, la drumurile pustii si cu asfalt bun prin care am pedalat si pana la mancarea ce in sfarsit a facut cinste Italiei: capucino la pauza de la ora 10.00, paste la pranz, pizza si panini la pauza de dupa-amiaza, salata cu rosii, ceapa, castraveti si pui seara plus un tiramisu la desert. Pana si gurmandul din mine a fost multumit azi, nu doar poetul. Sicilia ne-a dat azi cu 4 maini si probabil a fost ziua perfecta a scurtei noastre vacante.

Track si date aici:

https://www.strava.com/activities/1475091086
https://www.strava.com/activities/1476946228

Locul de cort din prima noapte, cu iarba verde, liniste si munti inzapeziti in distanta.

Locul de cort din prima noapte, cu iarba verde, liniste si munti inzapeziti in distanta.

Micul dejun al cicloturistului, cu paine buna, masline, rosii, branza si gem de caise.

Micul dejun al cicloturistului, cu paine buna, masline, rosii, branza si gem de caise.

O mica bijuterie inca functionala. Trebuie sa recunosc ca sunt tare curios cum se conduce o astfel de buburuza.

O mica bijuterie inca functionala. Trebuie sa recunosc ca sunt tare curios cum se conduce o astfel de buburuza.

In departare muntii Madonie care ne-au atras privirile timp de o dimineata.

In departare muntii Madonie care ne-au atras privirile timp de o dimineata.

Locul in care drumul se termina, luat de o alunecare de teren ce a mutat tot muntele din loc.

Locul in care drumul se termina, luat de o alunecare de teren ce a mutat tot muntele din loc.

Il gasim cateva sute de metri mai jos.

Il gasim cateva sute de metri mai jos.

Soare si furtuna in apropiere de Madonie.

Soare si furtuna in apropiere de Madonie.

Sicilia e plina de case si conace vechi de sute de ani, acum parasite. Sunt curios cate povesti avea de spus in cazul acesta stejarul din curtea centrala.

Sicilia e plina de case si conace vechi de sute de ani, acum parasite. Sunt curios cate povesti avea de spus in cazul acesta stejarul din curtea centrala.

O bucatica crancena ce para rupta din turul Flandrei.

O bucatica crancena ce para rupta din turul Flandrei.

Pauza de la ora 10, cu un capucino facut cum trebuie si curmale proaspete, in Polizii Generosa, un mic orasel din varf de deal de la poalele muntilor Madonie.

Pauza de la ora 10, cu un capucino facut cum trebuie si curmale proaspete, in Polizii Generosa, un mic orasel din varf de deal de la poalele muntilor Madonie.

Urcam cu spor spre muntii inzapeziti, pana intr-un pas de 1400 de metri.

Urcam cu spor spre muntii inzapeziti, pana intr-un pas de 1400 de metri.

Urcand cu spor prin paduri de pin.

Urcand cu spor prin paduri de pin.

Pret de o ora si putin schimbam iarba verde pe zapada.

Pret de o ora si putin schimbam iarba verde pe zapada.

Serpentine, paduri si drum intins.

Serpentine, paduri si drum intins.

Intre primavara si iarna, in muntii Madonie.

Intre primavara si iarna, in muntii Madonie.

Pranzul ciclistului infometat, ce descopera ca e aproape imposibil sa gasesti pizza in Italia inainte de ora 17:30.

Pranzul ciclistului infometat, ce descopera ca e aproape imposibil sa gasesti pizza in Italia inainte de ora 17:30.

DSC_6387.jpg

Catedrala din Cefalu, o biserica cu iz de orient mijlociu ridicata in vremea cruciadelor.

Catedrala din Cefalu, o biserica cu iz de orient mijlociu ridicata in vremea cruciadelor.

Un interior suprinzator de bizantin pentru o catedrala din Italia.

Un interior suprinzator de bizantin pentru o catedrala din Italia.

Un memorial dragut si discret, si imi imaginez ca de fiecare data cand cei inca in viata trec pe langa el isi aduc aminte de Ignazio.

Un memorial dragut si discret, si imi imaginez ca de fiecare data cand cei inca in viata trec pe langa el isi aduc aminte de Ignazio.

Ultima geana de lumina, pe malul marii Mediterane.

Ultima geana de lumina, pe malul marii Mediterane.

Petrecere de corturi Quechua, impreuna cu o familie de nemti plecata de un an de zile prin Europa.

Petrecere de corturi Quechua, impreuna cu o familie de nemti plecata de un an de zile prin Europa.

Pregatirea pentru o seara in jurul focului in care am schimbat italiana pe germana si in care am incercat sa aflam cat mai mult din povestea oamenilor. Rezumatul e ca se poate calatorii in 3, cu un copil de 5 ani, fiecare pe bicicleta lui. Si ca o astfel de calatorie te invata, intr-un fel in care l-am descoperit si noi, sa incetinesti curgerea timpului.

Pregatirea pentru o seara in jurul focului in care am schimbat italiana pe germana si in care am incercat sa aflam cat mai mult din povestea oamenilor. Rezumatul e ca se poate calatorii in 3, cu un copil de 5 ani, fiecare pe bicicleta lui. Si ca o astfel de calatorie te invata, intr-un fel in care l-am descoperit si noi, sa incetinesti curgerea timpului.

DSC_6152_01

Un Palermo plin de contraste si o prima zi de pedalat prin Sicilia rurala

O aterizare neasteptata in contrastantul Palermo

Atunci cand capitanul cursei spre Catania ne anunta ca din cauza vremii nefavorabile cursa a fost redirectionata spre Palermo nici nu stim daca sa ne bucuram sau nu. Oamenii din avion isi fac griji pentru transferul spre Catania si intarzierea aferenta. Noi ne gandim doar ca iata, fara voia noastra, vom ajunge in locul din care planuiam sa ne incepem explorarea Siciliei, asa ca schimbam din mers planul, refacem rezervarea pe booking.com si frunzarim capitolul dedicat Palermo-ului, in loc de cel dedicat Cataniei din ghidul celor de la Lonely Planet.

Cand in final imi vine randul sa ies din carlinga avionului, ochii mei se intalnesc direct cu marea si las vantul sa imi alerge prin par. Ii promit sa fim prieteni atata timp cat bate din spate. Dar e un vant cald ce muta pe cer nori spectaculosi.

Palermo cel plin de contraste, gunoaie, grafiti si monumente istorice nepretuite.

Palermo cel plin de contraste, gunoaie, grafiti si monumente istorice nepretuite.

Dupa ce lamurim detaliile administrative ne taram bicicletele spre hostelul aflat la 10 minute de gara si 2 minute de centrul vechi. Acesta va ramane pentru 2 seri baza noastra de explorare pentru un oras in care contrastele te lovesc la fiecare pas. Din tot ce am citit, descrierea celor de la Lonley Planet reuseste sa suprinda cel mai bine multiplele fete ale orasului, atractia si dezgustul, uimirea pozitiva si repulsia care se intersecteaza de nenumarate ori, pe fiecare strada, straduta ori in fiecare piateta. Magazinele noi si tratoriile cu traditie de generatii, decadent si in plina dezvoltare, cladirile decrepite ce stau fata in fata cu altele renovate, albul curat al stucco-urilor din oratoriile prezervate cu grija, contrastand cu griul dalelor de piatra de pe strazile laterale facute parca sa transceada pana si vesnicia, mirosul de igrasie, peste si mare contrastand cu magazinele de moda si parfumuri. Fluviul de tineri de pe Via Vittorio Emanuele, contrastand cu oamenii iesiti in pauza de la Teatro Massimo. Vulgaritatea din tinuta vestimentara a multor fete de liceu, contrastand cu lookul bine analizat si cu bun gust a unora din femeile trecute de 30 de ani ce isi insotesc la brat, pe Corso, partenerul de viata, localuri cu street food aflate zid in zid cu restaurante de fite, pare ca pentru tot si toate e loc in Palermo. Si asta nu e ceva nou, caci Palermo si Sicilia in sine au fost un exemplu reusit de multiculturalism inca din cele mai vechi timpuri. Greci, romani, arabi, normanzi, spanioli, italieni, pentru toti a fost loc pe insula si fiecare a lasat ceva mostenire Siciliei.

Asa ca luni ne asternem la drum in cautarea micilor comori ale insulei, celor aflate la vedere in orasele mari si celor ascunse in satele imprastiate prin centrul tarii.

Prima zi de pedalat

Ploaia s-a oprit, chef de pedalat avem doar ca una din manetele de la Felt nu ne lasa sa asternem la drum. Asta pare a fi singura paguba a zborului, insa necesita cateva ore extra in Palermo pentru reparatie/ schimb.

Ghinionul cu transportul trebuia sa lovesca la un moment dat, caci pana acum a fost crutati, in ciuda numeroaselor drumuri facute. Totusi, daca e sa e intample ceva bicicletei, parca prefer sa se intample in Italia si nu in Maroc, Georgia, Oman sau alte destinatii pe care nimeni nu le asociaza cu ciclismuml.

Radu pleaca in misiune si se intoarce dupa 2 ore cu o maneta noua. Chiar nu conteaza ca plecam la 12.00. Suntem deja in modul concediu si tot ce conteaza este ca ne asternem la drum.

Dupa primii 10 kilometri prin Palermo si pe drumul spre Monreale traficul haotic se mai calmeaza si prindem un drum secundar pe care vom descoperi doua mari caracteristici ale drumurilor din Italia: drumurile mici sunt aproape lipsite de trafic, sunt pitoresti, dar insumeaza o diferenta mare de nivel si gradientul pare a fi constant undeva intre 4 si 8%.

Dupa putin peste 20 de kilometri pedalati ne luam temporar la revedere de la Palermo si intram in Sicilia continentala, Sicilia satelor mici, a intinselor suprafete cultivate (dar ai ingradite), Sicilia soarelui, vantului si dealurilor.

Drumurile pe care pedalam sunt un balsam al sufeltului nostru ce tanjeste dupa primavara, caci ochii se plimba in voie si descopera cu usurinta in iarba verde o multime de flori, norii purtati de vant anima albastrul infinit al cerului, micile sate/ orasele prin care trecem ne intampina cu strazile inguste, micile piatete, carmangeria, patiseria & gelateria, alimentara si aprozarul regulamentar.

Iz de primavara si de Macin, in varianta cu munti inzapeziti de 1300 de metri in fundal.

Iz de primavara si de Macin, in varianta cu munti inzapeziti de 1300 de metri in fundal.

Fara indoiala insa cel mai fain loc in care am ajuns este Bosco della Ficuzza, o padure generoasa ce inconjoara pe toate partile o stanca de peste 1200 m, acoperita azi cu un puf de zapada ramas in urma ploii nesfarsite de ieri din Palermo. Asa cum se intampla mereu, frumusetea locurilor e potentata sau diminuata de momentul in care ajungi acolo. Si pentru noi, asta a fost momentul potrivit. Un drum uscat, ce urca in serpentine provocatoare printr-o padure de fag ce abia incepe sa inverzeasca, dar lasa inca lumina finalului de zi sa patrunda generoasa printre copaci si ne coloreze coborarea.

Cu aprovizionarile facute ne intoarcem la ultimul loc de cort vazut si cu o voluptate specifica celor care atunci cand vor sa descopere un loc il iau la pas (a se citi la pedalat) pe indelete, ne intindem pentru prima oara pe anul acesta cortul, osciland intre un petec de iarba cam umed sub in copac inflorit si un petec de iarba moale, aproape muschi pe un promotoriu deasupra drumului.

Cortul nou primit ca sponsorizare de la Decathlon Iuliu Maniu (multumim inca o data) merita un prim loc cu iarba din belsug si ferit de spinii, ciulinii, pietrele si solul neprimitor din Maroc. Quechua Ouick Hiker2 il inlocuieste pe Quick Hiker1, cortul care ne-a fost casa sute de seri, sub cerul instelat al Romaniei, Marocului, Indiei si tuturor tarilor de pe Drumul Matasii. Este un model care noua ni se potriveste manusa si care ne va insoti mai departe in fiecare aventura pe doua roti. Un review detaliat a scris Radu aici.

Track si date aici.

Bicicletele impachetate dupa metoda bricolaj, cu izolaltie de conducte, bubble wrapp, soricei si folie.

Bicicletele impachetate dupa metoda bricolaj, cu izolaltie de conducte, bubble wrapp, soricei si folie.

DSC_6132.jpg

Detalii dint-o alta vreme.

Detalii dint-o alta vreme.

Batalia de la Lepanto in stucco si Serpota la maximul abilitatilor sale. Undeva intre pictura, teatru si sculptura.

Batalia de la Lepanto in stucco si Serpota la maximul abilitatilor sale. Undeva intre pictura, teatru si sculptura.

DSC_6148.jpg

DSC_6152.jpg

Scaune ramase in strada dupa petrecerea de sambata, scutere, grafiti si religie. Palermo.

Scaune ramase in strada dupa petrecerea de sambata, scutere, grafiti si religie. Palermo.

Cautandu-l pe Mario.

Cautandu-l pe Mario.

In casuta asta de 15 metri patrati, aflata la 2 minute de centru si de catedrala veche de 1000 de ani chiar traia cineva.

In casuta asta de 15 metri patrati, aflata la 2 minute de centru si de catedrala veche de 1000 de ani chiar traia cineva.

Printre picaturi de ploaie, spre fosta catedrala normanda.

Printre picaturi de ploaie, spre fosta catedrala normanda.

Din nou detalii dintr-o alta vreme.

Din nou detalii dintr-o alta vreme.

DSC_6182.jpg

Ce se poate intampla cu un Ficus daca il lasi 150 de ani sa creasca.

Ce se poate intampla cu un Ficus daca il lasi 150 de ani sa creasca.

Din categoria ce se poate intampla cu un ficus daca il lasi 150 de ani sa creasca.

Din categoria ce se poate intampla cu un ficus daca il lasi 150 de ani sa creasca.

DSC_6207.jpg

Gata de plecare de la kilometrul 0, catedrala din Palermo.

Gata de plecare de la kilometrul 0, catedrala din Palermo.

Pe Stradute cu piatra cubica prin Monreale.

Pe Stradute cu piatra cubica prin Monreale.

10 kilometri si aproape 500 de metri, si lasam Palermoul in spate.

10 kilometri si aproape 500 de metri, si lasam Palermoul in spate.

Drum intins, munti inzapeziti, primavara si foarte, foarte mult verde.

Drum intins, munti inzapeziti, primavara si foarte, foarte mult verde.

Iz de primavara si de Macin, in varianta cu munti inzapeziti de 1300 de metri in fundal.

Iz de primavara si de Macin, in varianta cu munti inzapeziti de 1300 de metri in fundal.

DSC_6232.jpg

Locuri perfecte de cort, la care o sa ne si intoarcem dupa ce  facem cumparaturile in urmatorul sat.

Locuri perfecte de cort, la care o sa ne si intoarcem dupa ce facem cumparaturile in urmatorul sat.

Apusul zilei.

Apusul zilei.

Sicilia centrala, cea a oraselelor urcate pe coline, a stanelor si a zonelor rurale.

Sicilia centrala, cea a oraselelor urcate pe coline, a stanelor si a zonelor rurale.