All posts by Diaconescu Radu

DSC_3752

Postavaru Morning Glory – o luna de iarna

A trecut mai bine de o luna de la primele iesiri pentru a prinde rasariturile pe Postavaru. O luna de iarna adevarata in care a nins la fiecare doua trei zile si in care nu a venit nici un val de caldura din sud care sa topeasca zapada. O luna in care brazii au ramas complet imbracati intr-o platosa de zapada, multi dintre ei frangandu-se sub greutatea purtata.

O luna in care padurea a ramas de argint, mai ales intre 1200 si 1600 de metri. O luna in care am reusit in mod neasteptat sa ma reindragostesc din nou de ski, dupa multi ani de zile. O luna in care am tot strans imagini care parca merita o casa mai buna decat facebook-ul.

De cateva zile incoace in schimb soarele a inceput sa rasara din ce in ce mai repede. Minut cu minut trebuie sa te trezesti tot mai devreme pana cand la un moment dat nu o sa mai poti spera sa prinzi rasaritul pe varf fara o trezire obscen de matinala. Pe de alta parte ai din ce in ce mai mult timp pentru a ajunge la munca sau pentru a mai face inca o urcare daca zapada si partiile si placerea primei coborari o cer. Si minut cu minut si iesire dupa iesire, chiar daca suntem abia la mijloc de ianuarie incepi sa te gandesti la primavara, la bicicleta si la primele pedale.

Ritualul a ramas mai mult sau mai putin acelasi, iar dupa o luna de zile chiar poti spune ca a ajuns un ritual.

Te uiti pe prognoza, eventual cu cateva zile inainte pentru a vedea care sunt zilele bune de urcat, zilele in care chiar ai sanse sa vezi soarele si sa nu te spulbere vantul in ultimul hal. In zilele cu vreme urata stai mai mult la munca pentru a compensa timpul pierdut in zilele cu iesiri. Te uiti la inaltimea stratului de nori pentru a vedea care sunt sanse de a prinde mare de nori pe sus. Te trezesti de dimineata si mai arunci o ultima privire pe webcamul din poiana (care transmite imagini suprinzator de bune si noaptea) pentru a vedea daca e ceata si daca e plafon de nori.

Iti faci cafeaua si sari peste mancare caci sigur nu o sa cada bine in mijlocul urcarii. Iesi afara la frig si deszapezesti masina trezindu-te complet. Incepi sa urci serpentinele drumului de Poiana cu un audio book in urechi, numai bun pentru a intra pentru 20 de minute intr-o alta lume. Te schimbi in clapari la caldura masinii, pui pieile pe schiuri si pornesti la deal.

In functie de chef sau de cat de obosit esti urcarea merge mai bine sau mai rau la inceput. Cand ajungi la intrarea pe Sulinar intri in ritm si in miscarea alternanta a schiurilor si a betelor. Vine si zidul de pe Sulinar unde trebuie sa te opintesti mai serios, zid ce in majoritatea zilelor daca e zapada buna merge totusi urcat frontal.

Iesi la lac, iar daca a fost nor sau ceata la plecare pana aici nu ai nici cea mai vaga idee daca o sa iesi din el. Cu toate prognozele citite vei afla daca ai noroc sau nu astazi abia cand ajungi in dreptul gondolei, incercand sa ghicesti dupa cata multa lumina e in jurul tau daca vei iesi deasupra norilor.

Termini urcarea si ajungi in dreptul cabinei mari si daca ai timp suficient pui toate hainele pe tine la adapost de vant. Daca ai fost lenes si daca soarele ti-a luat-o inainte sprintezi spre varf sperand sa ajungi inainte de prima raza de soare.

Uneori vantul te ia in primire pe varf si nu stii ce sa faci mai repede, sa te imbraci sa faci poze, sa alergi de colo colo prin zapada pana peste genunchi incercand sa incadrezi mai bine lucrurile. Varful e punctul de intalnire si cu toti ceilalti nebuni care s-au trezit cu noaptea in cap pentru a ajunge aici. Fiecare urca in ritmul lui si sincronizarea e data de momentul rasaritului. Si trebuie sa recunosc ca e tare fain sa ai jur suflete care sa rezoneze la aceleasi lucruri pe care le traiesti si tu.

Invariabil in schimb ingheti. Prima data mana cu care manevrezi aparatul sau telefonul dupa care si restul corpului. Dar cu toate astea atunci cand ai parte de un moment de magie uiti pentru minute bune de frig si chiui de bucurie. Dupa care pana la urma frigul invinge si trebuie sa dai pieile jos si sa te pui din nou pe schiuri avand parte de o coborare in care partiile sunt doar ale tale. Strangi claparii la maxim, incerci sa intri in ritm si sa nu irosesti urcarea de pana aici. Daca lucrurile se leaga chiui de bucurie si la coborare, uneori suficient de convingatoare incat sa mai faci o jumatate de urcare pana cand pornesc instalatiile. Dupa care inapoi spre masina, oras, munca. Doar ca nu obosit cum te-ai astepta ci cu o energie pe care doar cateva ore petrecute in aer liber si in natura pot sa ti-o dea.

La plecare in Postavaru, atunci cand poti sa te uiti atat in spate cat si in fata dupa frontalele celor plecati la drum.

La plecare in Postavaru, atunci cand poti sa te uiti atat in spate cat si in fata dupa frontalele celor plecati la drum.

Albastru, ceata si magie.

Albastru, ceata si magie.

Irina la prima iesire din Postavaru din iarna asta.

Irina la prima iesire din Postavaru din iarna asta.

Alin echipandu-se in spatele cladirii telecabinei mari, locul cel mai adapostit. De aici mai sunt cateva minute pana pe varf, suficiente cat sa incalzesti si straturile de haine puse pe tine.

Alin echipandu-se in spatele cladirii telecabinei mari, locul cel mai adapostit. De aici mai sunt cateva minute pana pe varf, suficiente cat sa incalzesti si straturile de haine puse pe tine.

Ultimii metri inainte de a iesi pe varf, uneori cu schiurile in spate, uneori pe schiuri.

Ultimii metri inainte de a iesi pe varf, uneori cu schiurile in spate, uneori pe schiuri.

Asteptand Rasaritul.

Asteptand Rasaritul.

Magia de dimineata.

Magia de dimineata.

Intr-un fel stim de ce urcam aici aproape de fiecare data cand e vreme buna. Nu e vorba nici de antrenament (desi e si antrenament) nici de o incapatanare de a bifa inca o urcare pe varf si inca o zi de schi de pe anul asta. E vorba in primul rand de momentele pe care le traiesti atunci cand se aliniaza planetele si atunci cand ai parte de putina magie. Iar magia asta da dependenta.

Intr-un fel stim de ce urcam aici aproape de fiecare data cand e vreme buna. Nu e vorba nici de antrenament (desi e si antrenament) nici de o incapatanare de a bifa inca o urcare pe varf si inca o zi de schi de pe anul asta. E vorba in primul rand de momentele pe care le traiesti atunci cand se aliniaza planetele si atunci cand ai parte de putina magie. Iar magia asta da dependenta.

O alta dimineata, de data aceasta cenusie dar cu la fel de mult spectacol.

O alta dimineata, de data aceasta cenusie dar cu la fel de mult spectacol.

Prima raza de soare in una din diminetile incredibil de senine.

Prima raza de soare in una din diminetile incredibil de senine.

Bucegiul, muntele spre care invariabil sunt atrase toate privirile inainte de rasarit.

Bucegiul, muntele spre care invariabil sunt atrase toate privirile inainte de rasarit.

Alin si al sau telefon ce isi face treaba surpinzator de bine. Mai putin atunci cand moare subit din cauza frigului.

Alin si al sau telefon ce isi face treaba surpinzator de bine. Mai putin atunci cand moare subit din cauza frigului.

Dimineata cu cei mai multi oameni pe varf. Dupa aproape o luna pot sa confirm ca a fost doar o anomalie statistica.

Dimineata cu cei mai multi oameni pe varf. Dupa aproape o luna pot sa confirm ca a fost doar o anomalie statistica.

Panorama si Mondialu.

Panorama si Mondialu.

Piatra Craiului si Fagarasul prin globul de cristal.

Piatra Craiului si Fagarasul prin globul de cristal.

Mihai, echipandu-se pe varf la -16 grade, cu un vant taios care ne-a taiat tot elanul fotografic.

Mihai, echipandu-se pe varf la -16 grade, cu un vant taios care ne-a taiat tot elanul fotografic.

Congelat. Cu vant si la -16 grade simpla operatiune de a pune inca un strat de haine pe tine poate sa devina cel putin provocatoare.

Congelat. Cu vant si la -16 grade simpla operatiune de a pune inca un strat de haine pe tine poate sa devina cel putin provocatoare.

Iarna in adevaratul sens al cuvantului.

Iarna in adevaratul sens al cuvantului.

Un pic de soare si imediat creste temperatura. In spate Alin pregatindu-se de coborare.

Un pic de soare si imediat creste temperatura. In spate Alin pregatindu-se de coborare.

Inapoi pe schiuri si la vale spre civilizatie.

Inapoi pe schiuri si la vale spre civilizatie.

DSC_5184_01

Piatra Mare Morning Glory, de la Dambul Morii la Tamina

Ceasul suna la 4:30. E o ora ce poate parea obscen de matinala pentru majoritatea oamenilor, dar dupa aproape o luna si ceva de treziri matinale a devenit normalitate. Iar atunci cand stii ca ai in fata un rasarit pe varf de munte si o coborare de 1000 de metri pe schiuri ai toate motivele sa te scoli din pat. Cafea, bagajul pentru tura, schimbul pentru munca, deszapezitul masinii au intrat intr-un fel de automatism. Doar ca de data aceasta directia nu mai e Poiana ci Petromul de pe calea Bucuresti unde ne intalnim cu Alin.

Urmeaza lasatul masinii la Tamina si echiparea pentru tura. La plecare descopar cu soc si groaza ca ceasul a murit. Dupa care raman cu jumatate de bat de trekking in mana. Asta e din categoria lucrurilor care nu se strica niciodata singure, noroc ca duct-tape-ul rezolva aproape orice si ca sunt suficiente deviceuri pe langa care sa inregistreze datele pentru posteritate.

La Dambul Morii e zapada putina. De fapt e zapada putina pana pe la 1000 si un pic de metri, pana cand iesi in prima poiana. Suficienta cat sa urci pe schiuri dar clar mult prea putina pentru a cobori pe ele fara sa lasi in spate plasticul talpilor sau mai grav metalul canturilor. Ritmul e unul cat se poate de conversational, mai ales atunci cand vedem ca varful e curpins de ceata si ca nu are sens sa ne grabim nicaieri. Pe langa poteca toti copacii sunt incredibil de incarcati de zapada, iar atunci cand ne mai oprim pentru o poza ii vedem cum se clatina intr-o liniste aproape deplina sub povara zapezii acumulate.

Rasaritul ne prinde putin deasupra cabanei, un nor fugar e purtat de vant se da la o parte si noi avem parte de primele raze de soare pe ziua de azi. Padurea se aprinde si ea in culori rosiatice si putin mai tarziu cand suntem deja in drum spre varf in culori ireal de aurii. Totul se schimba de la o secunda la alta in functie de miscarea norilor si a cetii. Doar ca de obicei esti intr-o lupta cu timpul si nu ai cum sa alegi locul potrivit pentru a astepta spectacolul norilor. Timpul e scurt, trebuie sa ajungem si pe varf si trebuie sa ne dam si jos de aici, asa ca totul se intampla pe fuga.

Pe fuga se intampla si echiparea pe care o facem constiincios inainte de a iesi pe platou, lectie pe care am invatat-o dupa gerul de -16 grade prins ieri in Postavaru. Pe platou inca domneste ceata, reusim sa iesim din ea abia atunci cand incepe coborarea spre Tamina.

Bucegiul se vede magistral in fata noastra, cu padurile de la poale complet impodobite de zapada si cu toate vaile acoperite. Arata incredibil de bine iarna asta si nu cred sa fi vazut pana acum o perioada atat de lunga in care padurea a ramas impodobita atat de frumos atat de multa vreme. Si e abia inceput de ianuarie.

Coborarea merge suprinator de repede, mai putin o iesire in decor pe fagasul de dinainte de cabana de vanatare ce ma trimite in padure de unde ma chinui minute bune sa ies. Cateva viraje bune prin pulver pe picior si prin padure, mult arat constiincios pe fagase inguste si un forestier surpinzator de placut la final. Dupa care fuga inapoi spre oras, spre birou si un ceai pentru a alunga frigul diminetii.

Dupa 3 ani de Brasov inca mi se pare ireal ca poti face astfel de lucruri in timpul saptamanii. Iar cu astfel de mici aventuri diferenta weekend si zi de saptamana dispare aproape complet, la fel ca si dorinta de a petrece timp in masina spre alti munti indepartati.

Intre noapte si zi in padurea fermecata.

Intre noapte si zi in padurea fermecata.

De aici incolo fara frontala cu sperante de un rasarit pe varf.

De aici incolo fara frontala cu sperante de un rasarit pe varf.

DSC_5166.jpg

Momentul potrivit la locul potrivit.

Momentul potrivit la locul potrivit.

La balcon. Mi se pare incredibil cum s-a asezat zapada pe sus si cum toate stancile au fost aproape complet tapetate de zapada.

La balcon. Mi se pare incredibil cum s-a asezat zapada pe sus si cum toate stancile au fost aproape complet tapetate de zapada.

Moment de respiro.

Moment de respiro.

Varful, cu o bucatica fugara de senin..

Varful, cu o bucatica fugara de senin..

Am invins! Si de data asta!

Am invins! Si de data asta!

Dune.

Dune.

De aici tot la vale.

De aici tot la vale.

Primele viraje cu Bucegiul ce incepe sa se zareasca din ce in ce mai bine.

Primele viraje cu Bucegiul ce incepe sa se zareasca din ce in ce mai bine.

Iarna in adevaratul sens al cuvantului. Iarna care ne face sa ne simtim putin rasfatati.

Iarna in adevaratul sens al cuvantului. Iarna care ne face sa ne simtim putin rasfatati.

Pe aici!

Pe aici!

Poate ce imi place cel mai mult la schiul de tura e libertatea pe care o ai pe munte iarna. Am facut tura in 3 ore si un pic, cu tot cu timp pentru pauze si poze. Cumva si vara mi se pare greu sa te misti cu atat de multa usurinta pe aici. Dar odata pus pe schiuri gravitatia de duce repede inapoi pana la poalele muntelui.

Poate ce imi place cel mai mult la schiul de tura e libertatea pe care o ai pe munte iarna. Am facut tura in 3 ore si un pic, cu tot cu timp pentru pauze si poze. Cumva si vara mi se pare greu sa te misti cu atat de multa usurinta pe aici. Dar odata pus pe schiuri gravitatia de duce repede inapoi pana la poalele muntelui.

DSC_4649

Padurea de argint de pe clabucetul Azugii

E incredibil de multa zapada pe la munte. In timp ce urcam prin culmile impadurite ale Clabucetului Azugii imi dau seama ca nu am mai vazut niciodata atat de multa zapada prin padure la inceput de ianurie pana acum. Absolut totul e acoperit si daca padurea e cat de cat larga poti urca si poti cobori cam pe oriunde.

Bine nu chiar pe oriunde caci intr-un mod extrem de ciudat in dimineata asta am descoperit ca in zona Bran-Moeciu nu e zapada mai deloc. Sau cel putin clar nu de schi de tura. Asa ca am mutat destinatia rapid catre zona in care stiam sigur ca e zapada, spre Predeal si spre Azuga. Rezultatul e ca am plecat destul de tarziu in tura, respectiv la ora 13:00. Tot un rezultat a fost si ca am prins momentele apusului chiar pe varf, un spectacol care a venit ca un rasfat dupa aproape o saptamana fara soare. O saptamana fara soare in care a nins aproape in fiecare si in care vantul si-a facut de cap si a impodobit in mod magistral padurea.

E pur si simplu ireal. E magie. E genul de magie care te face sa te entuziasmezi si sa uiti de toate. Sa alergi la deal pe schiuri sau si sa chiui de bucuri la vale. Sa uiti de foame si de frig si sa te grabesti cautand copacii ideali si lumina perfecta. Doar ca toti copacii sunt ideali. Ai putea sa înnebunești de atata frumusete, sa innebunesti in cel mai bun sens. Dupa cum ziceam cu cateva zile inainte e ca un drog, asa ca zi dupa zi, iesire dupa iesire ajung constant in acelasi moment in care ma simt complet coplesit si entuziasmat de ce e in jur, incercand sa gasesc o parte din acelasi entuziasm in cei cu care am plecat la drum.

Pana acum e pur si simplu o iarna ca in povesti.

In schimb ca orice lucru fain in viata entuziasmul la in moment dat incepe sa scada in intesitate, mai ales atunci cand se lasa noaptea si cand te gasesti pe un forestier interminabil ce pare sa nu mai coboare niciodata. Ruta aleasa pentru coborare o stim din turele facute pe bicicleta in verile trecute, singura problema e ca iarna nu-i ca vara si ca schiurile nu meg la fel de bine prin zapada mare ca rotile bicicletei pe forestier. Asa ca iese pana la urma un cross fit de o ora si jumatate pe intuneric, cu multa transpiratie si mult impins din bete si cu o tura terminata tarziu in seara. Asta e, privind in spate a fost un mic sacrificiu pentru a ajunge in locul potrivit la momentul potrivit.

Track si date aici:

https://www.strava.com/activities/2049172845

Incredibil de multa zapada chiar si la plecarea din Valea Azugii.

Incredibil de multa zapada chiar si la plecarea din Valea Azugii.

In zonele umbrite sau cele batute de vant dam de copaci incredibil de impodobiti.

In zonele umbrite sau cele batute de vant dam de copaci incredibil de impodobiti.

Ca in basme.

Ca in basme.

Gata de atac.

Gata de atac.

Inca putin si iesim din padurea de argint, ghicind cumva ce vom gasi in continuare.

Inca putin si iesim din padurea de argint, ghicind cumva ce vom gasi in continuare.

Pacat de urmele de snowmobil.

Pacat de urmele de snowmobil.

Imaculat.

Imaculat.

Piatra Mare si pantele pe care schiam cu 2 zile inainte, cu paduri la fel de fain impodobite.

Piatra Mare si pantele pe care schiam cu 2 zile inainte, cu paduri la fel de fain impodobite.

Spre ceata strajerilor.

Spre ceata strajerilor.

De la balcon.

De la balcon.

DSC_4710.jpg

Desfocirea, cu Piatra Mare si Postavaru in fundal.

Desfocirea, cu Piatra Mare si Postavaru in fundal.

Gata de coborare.

Gata de coborare.

Aranjatul unor casti ce nu par sa stea deloc cum trebuie.

Aranjatul unor casti ce nu par sa stea deloc cum trebuie.

Coboram cu ultima raza de lumina.

Coboram cu ultima raza de lumina.

Primele viraje pe 2019.

Primele viraje pe 2019.

Expresia lui Stefan, inainte de a sti ca urmeaza 1h30 de crosfit pe schiuri pe forestier.

Expresia lui Stefan, inainte de a sti ca urmeaza 1h30 de crosfit pe schiuri pe forestier.

IMG_20181214_074718

Postavaru Morning Glory, jurnalul diminetilor magice.

Alin spune ca un rasarit in varf de munte e ca un drog, un drog fara nici un fel de parte negativa, care te binedispune pentru toata ziua. Sau daca ai parte de un rasarit mai cu mot, efectul poate sa tine zile bune. Imi e clar ca efectul nu e acelasi pentru toata lumea, la fel cum e la fel de clar ca e un drog de care e aproape imposibil sa te plictisesti. Iar din experienta trecerii anilor si dupa multe astfel de doze de drog, pot spune clar ca magia ramane neschimbata, indiferent ca esti in Tien Shan, in Alpi sau in Carpati.

Intr-un fel in momentele din jurul trecerii dintre noapte si zi lumea ti se infatiseaza parca din nou asa cum o vedeai atunci cand erai mic, atunci cand descopereai prin joaca felul in care lumina se joaca cu frunzele copacilor, sau dansul norilor pe cer. Sunt lucruri cu care te obisnuiesti pe masura ce cresti si lucruri ce se transforma intr-o oarecare masura in banal, dar la prima geana de lumina, atunci cand totul e in flux, atunci cand in interval de cateva secunde se schimba culorile si umbrele, nu ai cum sa nu vezi din nou magia lucrurilor.

Sau atunci cand vezi pentru prima prima data un halou la cativa metri in fata ta, cu firicele fine de gheata zburand prin aer. E magie, uimire si frumusete, toate la un loc si poate si mai mult de atat. E ca un drog, un drog care da o dependenta cat se poate de sanatoasa.

Iar acum cateva detalii mai umane ale escapadelor matinale:

Ora 4:45, telefonul suna pentru prima data si este pus promt pe snooze. Dupa alte cateva reprize de snooze pana la urma invinge constiinta si reusesc sa ma trezesc. Atunci cand ies din casa, cu schiurile si cu claparii in brate afara dau de o ploaie cat se poate de mocaneasca numai buna de inecat moralul. Serpentinele spre poiana trec in ritmul stiut iar ploaia mocaneasca se transforma treptat in ceata si in ninsoare slaba.

In parcare am aproape de fiecare data un moment in care imi vine sa ma intorc la caldura patului de acasa, mai ales dupa ce masina se incalzeste si atunci cand temperaturile de afara nu te imbie deloc sa izbucnesti in schi. Ritualul e in schimb deja exersat: schimbat in clapari, pus incalzitoarele, lipit pieile pe schiuri, strans claparii, clinchetul legaturilor care cupleaza urmat de scartaitul zapezii.

E 6:35 cand ma pun in cele din urma pe schiuri iar pe masura ce urc inceputul de zi imi da suficient de multa lumina cat sa nu fie nevoie de frontala. Si pas cu pas, sau schi cu schi imi intru in ritm ca un metronom si nici nu as fi zis ca acum cateva minute tanjeam la patul de acasa. La lac intru in ceata si ma intalnesc la fel ca si in urma cu doua zile cu Alin, ce zboara la deal cu echipamentul lui usor. Imi dau seama ca oricat de mult as incerca sa tin pasul nu am nici o sansa fara un upgrade serios la echipamentul de schi de tura. Iesim din ceata aproape de capatul telegondolei dand de un cer neasteptat de senin si de nemiscat cu o mare de nori incredibila de jur imprejur. Cerul are inca nuantele inceputului de zi si tot ce se aude e scartaitul ritmic al zapezii sub schiurile de tura.

Suntem de-a dreptul rasfatati cu dimineata de astazi, mai ales dupa ce un urma cu doua zile am avut parte de un halou incredibil. De data aceasta avem parte de un rasarit cu mare de nori si cu toti brazii din jur incarcati ca in povesti cu zapada proaspata. Chiuituri de fericire in linistea muntelui si prima raza de soare ce atinge pe rand Postavaru, Bucegiul si cu putina intarziere si Piatra Craiului. Urmeaza jocul luminii si inghetul degetelor ce incearca sa manevreze telefoane ce nu au fost facute sa functioneze in astfel de conditii. Telefoane ce fac poze suficient de bune dar care si mor neasteptat dupa cateva cadre, fiind resuscitate doar dupa o pauza la piept in caldura. O jumatate de ora in momentul potrivit, la locul potrivit, o jumatate de ora care compenseaza din plin un weekend ce se anunta ploios. O jumatate de ora care la fel ca multe alte iesiri din timpul saptamanii din Brasov imi aduc aminte de ce imi pare bine ca ne-am mutat aici acum aproape 3 ani. Caci timpul merge inainte iar astfel de momente sunt rare.

In ceata, in asteptarea rasaritului.

In ceata, in asteptarea rasaritului.

Portret de om matinal.

Portret de om matinal.

Haloul de dimineata, asa cum nu am mai vazut pana acum pe munte.

Haloul de dimineata, asa cum nu am mai vazut pana acum pe munte.

In suspensie.

In suspensie.

Mountains by heart.

Mountains by heart.

Inca o dimineata, inca o mare de nori.

Inca o dimineata, inca o mare de nori.

Incremenit intre noapte si zi.

Incremenit intre noapte si zi.

Valuri tacute de ceata.

Valuri tacute de ceata.

De la balcon.

De la balcon.

Prima geana de lumina.

Prima geana de lumina.

Pe insula numita Postavaru.

Pe insula numita Postavaru.

Deasupra abisului alb.

Deasupra abisului alb.

Ultima privire inainte de a face cale intoarsa spre oras si spre munca.

Ultima privire inainte de a face cale intoarsa spre oras si spre munca.

Pulverul de dimineata.

Pulverul de dimineata.

Inapoi spre civilizatie.

Inapoi spre civilizatie.

DSC_3480_01

Cicloturisti, mare de nori, ski si drumetie, toate intr-un weekend

Cu toate ca nu toate weekendurile sunt pline de ture epice Brasovul face cumva posibil sa storci maximul din fiecare moment de vreme buna. Din categoria asta e si povestea ultimului weekend, un weekend incredibil de divers de variat petrecut prin jurul casei. Cu ocazia asta imi dau seama ca ar trebui sa scriu si un jurnal despre ultimii 3 ani petrecuti in Brasov si despre lucrurile faine si despre lucrurile mai putin faine desore el. Voiam sa fac asta si dupa un an, si dupa doi ani dar cine stie, poate 3 e numarul cu noroc.

Iar acum povestea weekendul in ordine cronologica:

Seara de vineri trece impreuna cu Erik si Irina, doi nemti care sunt plecati pe biciclete de 6 luni de acasa si fara un plan sau o traiectorie bine definita dinainte. Poate tocmai din cauza asta ni se pare ciudat sa-i vedem pedaland iarna prin Romania cand sunt alte colturi de Europa sau de lume care sunt considerabil mai calde in perioada asta. Iar oamenii chiar pedaleaza aproape zi de zi prin temperaturi si conditii prin care noi nici platiti nu am sta in saua bicicletei.

Asa ca avem parte de socializare, povesti despre drumul si traiectoria lor pana acum, curry thailandez extrem de reusit.

Distributia sarcinilor in familie.

Distributia sarcinilor in familie.

Dimineata de sambata vine cu o trezire cu noaptea in cap. Partea buna e ca de 2-3 luni incoace ne-am obisnuit si ne-am schimbat complet ritmul de somn iar o trezire la ora 5-6 nu mai e deloc brutala. Iar cum Erik si Ioana pleaca abia pe la 9-10 avem timp de un morning glory in Postavaru. O ora si putin mai tarziu in timp ce urcam pe zapada perfecta din Postavaru iar ne dam seama ca am plecat cu un sfert de ora prea tarziu de acasa. Cerul se aprinde in culori incredibile atunci cand ajungem la lac, partiile sunt complet pustii iar noi ne aducem aminte de ce ne-am indragostit de schi acum 10 ani.

Un rasarit pe care ar fi trebuit sa-l prindem pe varf.

Un rasarit pe care ar fi trebuit sa-l prindem pe varf.

Intre timp indragosteala s-a transformat intr-o relatie duala dar din cand in cand mai ai momente in realizezi foarte clar de faci asta. Cam asa a fost si tura din dimineata asta, cu partii complet pustii la urcare, cer colorat in 1000 de culori, zapada numai buna si cu intalniri cu aproape toti oamenii de munte pe coborare.

La ora 10 suntem inapoi acasa si luam un mic dejun pe indelete in timp ce oamenii isi pregatesc bicicletele de plecare. Urmeaza pozele de la plecare moment in care imi dau seama ca ar fi fain sa fac un album cu toti oamenii gazduiti in ultimii ani. Sunt oameni pe care sunt sanse destul de mici sa-i intalnesti mai tarziu dar intr-un fel tocmai asta face lucrurile parca mai interesante, iar daca ai doar 2-3 zile pentru a afla povestea unui om cu siguranta le vei folosi la maxim.

Lock, stock and ready to roll.

Lock, stock and ready to roll.

Ora 12 ne gaseste urcand pe o urma de poteca spre Magura Branului pentru drumetia de dupamasa. Vremea probabil se dovedeste a fi fix cum ii este numele, probabila, astfel incat avem parte in mod neasteptat de ceva soare si de o deschidere foarte interesanta spre Bucegi. Dupa care frontul anuntat inainteaza dinspre vest invaluind totul in cenusiul depresiv al zilelelor de toamna. Cu toate astea descoperim la pas locuri noi, de multe ori fara poteca, fara o tinta anume ci doar cu curiozitatea de a vedea ce e dupa urmatoarea muchie.

Rama in rama.

Rama in rama.

Duminica dimineata, ora 6, in Brasov ploua mocaneste. E frontul anuntat care sper sa lase in partea superioara a muntilor inca un mic strat de zapada. Si cum prognoza pentru ziua de azi nu arata deloc promitator recurg la varianta de backup, respectiv tot Postavaru. Ora 8:00, tocmai ce termin prima urcare printr-o ceata buna de taiat cu cutitul si imi dau seama ca sunt mici sanse sa vad soarele la fata astazi.

Dar daca tot am urcat pana aici macar sa fac un pic de antrenament si sa obisnuiesc genunchii cu miscarea. Zapada e buna, partiile sunt bune, sunt putin sub 0 grade singura problema e ceata care sterge cu buretele orice urma de reper.

Doua urcari si jumatate mai incolo se intrevede pentru prima data si soarele prin ceata deasa si imi da o urma de speranta. Dar bateriile sunt pe terminate, toate hainele sunt lancede de transpiratie si nu mai am nici un chef. Noroc cu Dani cu care il intalnesc chiar atunci cand norii se deschid un pic iar dupa putina dezbatere interioara zic sa mai urc inca odata pana la cabana. Aici umplem bateriile cu un salam de biscuiti / cola / prajitura / cafea, intre timp soarele e din ce in ce mai puternic iar noi pornim spre varf.

Spre Transilvania e un plafon aproape compact de nori peste care Postavaru se ridica cu putin. Doar un nor fugar ne mai invaluie pentru cateva minute in ceata. In rest e perfect, vreme numai buna de stat la soare si de facut poze. Ca o nota pentru datile urmatoarea ar trebui sa gasesc un setup foto pe care sa pot sa-l iau dupa mine si pentru astfel de ture caci uneori telefonul e absolut insuficient.

Doua coborari mai incolo si dupa inca o pauza de salam de biscuiti la cabana si dupa alte intalniri cu cunoscuti vine momentul sa urc din nou pe varf. E prima data cand sunt aici la apus si perspectiva se schimba intr-un mod tare interesant. Umbra Postavarului se intinde piramidal spre depresiunea Brasovului, soarele se ascunde dupa un rand de nori ce plutesc intre Crai si Bucegi iar spre est Ciucasul, Piatra Mare si Neamtului se coloreaza in nuantele rozalii ale apusului.

Iar telefonul ma tradeaza de la frig astfel incat ultimele cadre sunt cateva panorame facute inainte de apusul propriu-zis. Astfel incat in timp ce scriu randurile astea fac munca de cercetare pentru alternative: un aparat micut dar cu senzor mare si cu un sistem cu obiective faine. Sau poate ma motivez sa dau cateva kilograme jos si sa folosesc in continuare Nikon-ul caruia n-am ce sa-i reprosez altceva in afara de greutate.

Umbra Postavarului.

Umbra Postavarului.

Organizare nemteasca.

Organizare nemteasca.

Erik si Irina, in actiune in pregatirea unui curry thailandez.

Erik si Irina, in actiune in pregatirea unui curry thailandez.

Povesti de pe drum.

Povesti de pe drum.

Masa de seara perfecta inainte de un weeekend plin.

Masa de seara perfecta inainte de un weeekend plin.

Dimineata de sambata, sub un cer colorat cu 1000 de culori.

Dimineata de sambata, sub un cer colorat cu 1000 de culori.

Privind spre Crai, de undeva de pe magura Branului.

Privind spre Crai, de undeva de pe magura Branului.

Ultima urma de soare spre Postavaru si spre Piatra Mare.

Ultima urma de soare spre Postavaru si spre Piatra Mare.

Peste drum, saua strunga inca in soare.

Peste drum, saua strunga inca in soare.

Pauza de ceai cu o priveliste de milioane.

Pauza de ceai cu o priveliste de milioane.

Suprapuneri.

Suprapuneri.

DSC_3493.jpg

Cu Mihaela in loc de trepied.

Cu Mihaela in loc de trepied.

Bradul de craciun.

Bradul de craciun.

Dimineata de duminica, odata cu risipirea norilor.

Dimineata de duminica, odata cu risipirea norilor.

Conditii perfecte.

Conditii perfecte.

Hivernal

Hivernal

Pe sus e iarna in toata regula.

Pe sus e iarna in toata regula.

Dupa ultma pauza de masa de la cabana.

Dupa ultma pauza de masa de la cabana.

Privind spre Neamtului.

Privind spre Neamtului.

DSC_3170

Bucegiul inghetat, Gutanu, Batrana si cafeaua de la Strunga

E frig. Termometrul arata -14 grade atunci cand iesim din masina in capatul vaii Bangaleasa iar noi stim cum sa ne miscam mai repede pentru a pleca la drum si pentru a pune sangele in miscare. De fapt e putin spus ca e frig, e dea dreptul ger. Frigul tine si el de perceptie iar primul ger care te loveste la inceput de iarna clar o sa-l simti mai puternic decat zilele friguroase de la sfarsit de februarie.

Parca nici nu-mi vine sa cred ca acum 5 zile pedalam la 12 grade pe cursiera in jurul Brasovului in timp ce acum suntem echipati in toata armura de iarna ce ar trebui sa tina frigul la distanta: bocanci de iarna, suprapantaloni, colanti, pufoaica, geaca, buf la gura si supramanusi in caz de forta majora. E tura in care trebuie sa ne aducem aminte cum e iarna la munte si in care sa ne consolam cu felul in care e posibil sa arate lucrurile urmatoarele 2-3 luni.

Dar pe langa frig iarna are si parti bune, faptul ca ai toate sanse sa fii complet singur pe munte iar atunci cand zapada si vantul is fac de cap poti avea pe parte de imagini de pe alta planeta. Din categoria asta sunt si copacii imbodobiti de zapada si de chiciura de care dam pe masura ce urcam spre Gutanu. Vantul inca nu a apuct sa-i scuture iar soarele ii face sa straluceasca mai tare ca orice podoaba de craciun. Acelasi soare ne incalzeste si pe noi si odata ce iesim din umbra padurii incepem sa dam jos haine de pe noi.

Imi place urcarea asta spre Batrana, la fel cum imi place si ritmul domol de drumetie de toamna in care nu conteaza la fel de mult elevatia stransa si kilometrii ci socializarea si faptul ca te poti bucura in tihna de frumusetea locurilor. Faptul ca ai timp sa faci o cafea la un refugiu in varf de munte, sau ca poti prinde in cele mai potrivite locuri lumina faina a apusului. Lumina de care avem parte la coborarea din Strungulita, cu stancaraile abruptului vestic al Bucegiului partial invaluite in ceata, cu zapada scartaind sub talpile bocancilor si cu fulgi fugari de zapada de zapada deasupra noastra. Momente magice in locuri magice, momente care iti aduc aminte ca oricat de frig ar fi afara o zi petrecuta in natura e de multe ori mai buna ca una petrecuta intre patru pereti.

Zilele de pline de vara cu concursuri sau cu ture de dimineata pana seara par atat de departe. Iar cu frigul de weekendul asta e putin absurd sa pleci la tura atunci cand soarele inca nu a iesit sa dezmorteasca atmosfera la fel cum si seara preferi sa fii undeva la caldura atunci cand se stinge lumina. Asa ca nu raman prea multe ore in care te poti misca, dar cu putin imaginatie,cu oameni faini si cu soare e greu sa nu iasa o tura reusita.

Dani si Lili infrigurati inainte de plecare.

Dani si Lili infrigurati inainte de plecare.

Un pic de pudra de zapada, soare filtrat printre brazi si o padure magica.

Un pic de pudra de zapada, soare filtrat printre brazi si o padure magica.

Inca putin pana la Gutanu si pana la iesirea in soare.

Inca putin pana la Gutanu si pana la iesirea in soare.

Panoramic.

Panoramic.

Soare, caldura si zambete din suflet.

Soare, caldura si zambete din suflet.

DSC_3139.jpg

Poiana Gutanu in straie de iarna.

Poiana Gutanu in straie de iarna.

Hivernal.

Hivernal.

DSC_3160.jpg

Privind peste drum la un Crai complet lipsit de zapada.

Privind peste drum la un Crai complet lipsit de zapada.

Intre iarna si toamna.

Intre iarna si toamna.

Pauza de ceai de la refugiul Batrana, la -15 grade.

Pauza de ceai de la refugiul Batrana, la -15 grade.

Andrei in actiune, a se nota adidasii de alergare din picioare ce se pare ca au rezistat si pe astfel de temperaturi.

Andrei in actiune, a se nota adidasii de alergare din picioare ce se pare ca au rezistat si pe astfel de temperaturi.

DSC_3238.jpg

Inca un refugiu, inca o pauza, de data aceasta pentru cafea.

Inca un refugiu, inca o pauza, de data aceasta pentru cafea.

Lumina perfecta, cald si fete zambitoare pe drumul spre Bucsa.

Lumina perfecta, cald si fete zambitoare pe drumul spre Bucsa.

DSC_3267.jpg

Sfarsit de zi, asteptam iarna adevarata pentru a scoate schiurile la inaintare.

Sfarsit de zi, asteptam iarna adevarata pentru a scoate schiurile la inaintare.

DSC_2500 (1)

Moldoveanu morning glory, sau cum poate un munte sa-si tina respiratia

Cand te culci la ora 9 si ai de acasa antrenamentul format ca sa te scoli de dimineata, ora 6 nu pare asa imposibila. La 6.30 iesim pe usa refugiului si lumina ce precede rasaritul ne permite sa lasam frontalele in rucsac. Am pornit spre un morning glory special- Moldoveanu. Acolo ne asteapta insa un cuplu cu o idee si mai buna: profitand de noaptea fara vant si calduta, oamenii au dormit cu cortul fix pe platforma de langa varf. Le vedem siluetele si cortul rosu inca de la jumatatea urcusului pe Vistea. Pentru noi soarele rasare inainte de spintecatura Moldoveanului iar pe varf ne regasim in formatie de patru, mangaiti de lumina calda a diminetii. Stam cam 20 de minute admirand cum ies varfurile rand pe rand din umbra si ochii nostri scruteaza zarea pana hat departe spre Negoiu, pe care doar il ghicim. Stim ca isi asteapta randul cuminte la Morning Glory- pentru maine.

Dupa ce revenim pe Vistea si bagam ceva in gura plecam pe curba de nivel ce ocoleste Corabia, Ucea, Ucisoara. Pasii nostri vor lasa mai bine de 10 varfuri in spate astazi si la ora asta a diminetii mintea nu poate sa cuprinda distanta pe care o avem de acoperit pana la destinatia noastra de azi- Caltun.

Momentan muntele pare ca isi tine respiratia. Suntem fericiti cu o dimineata fara vant si singurele momente in care il simtim sunt in seile nordice, precum Saua Podragului.

La Podul Giurgiului facem o pauza mai mare si radem niste porridge si o cafea. Locul nu e foarte frumos caci ruinele refugiului si niste gunoaie sunt imprastiate prin toata caldarea, dar trebuie sa profitam de sursa de apa, care nici ea nu e ferita de gunoaie, inclusiv de ambalaje de geluri…

Cafeaua ne da un imbold numai bun sa urcam varful Mircii si apoi ocolim Arpasul Mic, depasim “La 3 pasi de moarte” si ne gasim in Portita Arpasului.

In fata ne sta traverseul pe sub creasta Vartopel- Arpasel si amintirile celor doua parcurgeri vin singure in prim plan.

Saua Caprei e un alt punct de reper si aici ajungem fix la 14.30. Luam apa, privim in vale Transfagarasanul pe care se vad inca masini si pornim urcusul spre Iezerul Caprei. Mancam sub varf, ascunsi in iarba mare si uscata si ne continuam drumul spre Caltun. Incerc sa imi aduc aminte detaliile terenului bazandu-ma pe tura facuta cu Claudia in 2015 dar in afara de urcusul pe Laitel nu reusesc sa scot nimic din tenebrele uitarii. De fapt cred ca nu am ce sa-mi amintesc pentru ca nu s-a salvat nimic pe hard disk. Chinul urcusului, gelul luat pe la jumatate, pantalonii rosii de la Compresport ai Claudiei pe care ii vedeam mereu in fata sunt ultimile amintiri. Ce a fost dupa arata ca ma deplasam in directia Balea in regim de zombie.

In orice caz tura de fata e numai buna pentru o reimprospatare a memoriei si desi Laitelul nu e nici pe departe singurul urcus, portiunea spre Caltun merge bine cu toate ca dupa-amiaza cere scurte pauze de admirat. Culorile muntelui se schimba si varfurile lasate in urma migreaza de la galbenul puternic al orei 3, la galbenul plin al orei 4 si mai apoi la galbenul mustar, aproape un maro, de dinainte de apus. Invers proportional cu muntele se schimba si cerul si pe cat se apropie finalul zilei, pe atat culorile se topesc unele in altele, orizontul se aprinde mai intai pentru ca la crepuscul albastrul marin si rosul apusului sa se imblanzeasca intr-un roz pal si intr-un bleu, ce aproape se nasc unul din altul.

Lumina rosie din varful refugiului ne vegheaza ultima jumatate de ora si interiorul calduros si curat ne este adapost in seara asta.

Privind spre rasarit in timp ce urcam spre Vistea.

Privind spre rasarit in timp ce urcam spre Vistea.

In departare, la o zi de mers, Negoiu si Lespezi.

In departare, la o zi de mers, Negoiu si Lespezi.

Intrecandu-ne cu soarele spre Moldoveanu.

Intrecandu-ne cu soarele spre Moldoveanu.

Bolero.

Bolero.

Moment de respiro pana cand soarele apare pe de-antregul.

Moment de respiro pana cand soarele apare pe de-antregul.

Panoramic.

Panoramic.

Apretat.

Apretat.

Cortul cuplului care a dormit pe varf, intr-o noapte extrem, extrem de linistita din punct de vedere al vantului. Nu as vrea sa ma gandesc cum e pe aici cu orice vant mai mare de 30-40 de km pe ora...

Cortul cuplului care a dormit pe varf, intr-o noapte extrem, extrem de linistita din punct de vedere al vantului. Nu as vrea sa ma gandesc cum e pe aici cu orice vant mai mare de 30-40 de km pe ora…

The book of Moldoveanu. Suna a balada epica medievala.

The book of Moldoveanu. Suna a balada epica medievala.

Pauza de pranz, cu cafea, si un porridge facut la primus, numai bun pentru energie inainte de urcusul pe Varful Mircii.

Pauza de pranz, cu cafea, si un porridge facut la primus, numai bun pentru energie inainte de urcusul pe Varful Mircii.

Inca putin pana la Nerlinger.

Inca putin pana la Nerlinger.

Fagarasul fragmentat.

Fagarasul fragmentat.

De la fereastra.

De la fereastra.

Lacul Caprei, verde si pe jumatate inghetat.

Lacul Caprei, verde si pe jumatate inghetat.

Masa de dupamasa, inainte de ultima bucata spre Caltun.

Masa de dupamasa, inainte de ultima bucata spre Caltun.

Din avion.

Din avion.

In lumina blanda a apusului.

In lumina blanda a apusului.

Pe Laita, putin dupa apus.

Pe Laita, putin dupa apus.

Ultima coborare a zilei, pe poteca naruita ce merge spre Caltun.

Ultima coborare a zilei, pe poteca naruita ce merge spre Caltun.

O zi plina, petrecuta in intregime acolo unde trebuie.

O zi plina, petrecuta in intregime acolo unde trebuie.

Inca o noapte, inca un refugiu, inca un cer instelat.

Inca o noapte, inca un refugiu, inca un cer instelat.

DSC_2911

Baiului, clatita si….gazul lampant

O zi cu soare strecurata intre zile mohorate si cu precipitatii cerea sa fie petrecuta afara.

Ne agatam cu determinare de ultimile zile fara zapada si plecam spre sud, spre Posada. Aveam un plan o seara petrecuta la o cabanuta faina din Baiului, alaturi de prieteni, iar pentru duminica o plimbare pe culmile domoale ale muntelui, inmagazinand soare si facand poze cu muntii mai inalti din jur pudrati cu zapada.

Cum la o reuniune intre prieteni, pe langa un vin, merge si o mancare buna, urcam echipati cu toate cele necesare pentru un weekend culinar. Muha este responsabila cu piesa de rezistenta a serii- clatitele, noi cu restul mancarii, iar Vali cu sculele pentru transformat lemne ordinare in lemne de foc. Singurul experiment nereusit al serii a fost schimbarea combustibilului pentru arzator din clasica benzina in gaz lampant. Gazul lampant are marele avanataj ca nu miroase si te lasa sa gatesti inauntru, insa e si tare naravas si flacara arzatorului nu se lasa reglata neam. Dupa ce ne gandeam deja ca vom face clatite pe soba pana la 12 noaptea, Radu gaseste finetea reglajului perfect si ne punem pe treaba. La 10.30 eram deja la orizontala, plini de clatite si cu sticla de apa la cap (vinul il terminasem) cat sa ostoim setea ce avea sa loveasca probabil la noapte. Caldura din cabana urma sa isi ceara drepturile.

Gazdele noastre ne spuneau ca rasaritul se vede excelent, fix de pe prispa, dar ceata deasa de aseara nu ne dadea prea multe sperante in acest sens. Si totusi, la ora 7, printr-unul din geamuri patrundea vesela lumina rosie ce vestea inceputul unei zile cu vreme perfecta. In 20 de secunde sarim in bocanci, luam cu o mana pufoaica din cui si iesim afara. Sa radem la soare, sa ne minunam cum soarta a facut ca in dimineata asta sa existe o fanta de 5 minute intre 2 plafoane de nori, fix la inaltimea potrivita pentru un morning glory fara efort. Chiar daca momentul e scurt, stim ca soarele are putere azi, va sparge plafonul superior pana ce il va reduce la niste fasii difuze de abur ce luate de vant vor dezveli in final cerul albastru mult-dorit

Asa ca ii dam timp si noi ne ocupam dimineata ca un poridge (varianta premium cu ciocolata si merisoare) si o cafea buna.

Pe la 9 o luam din loc, la deal, lasand sub talpi iarba galbena a toamnei. Va mai dura 4-5 luni pana cand o vom vedea din nou la fata. Momentan trebuie sa ne obisnuim cu zapada, si sunt gata sa bat palma, daca iarna imi da la schimb zile cu soare. Zile in care moralul e sus, inima usoara, muntii curati.

Drumul ne poarta lin galma dupa galma, ne adancim in povesti si discutii, ne apropiem de Bucegi, lasam Piscul Cainelui in stanga, Grohotisul creste in dreapta noastra, Ciucasul intra si el in peisaj, apoi Postavaru ce din unghiul nostru pare (doar pare) lipsit de zapada, ca la final sa apara si cusma Magurii Codlei.

Ne despartim de prietenii nostri in saua Zamorei si noi ne continuam plimbarea spre Urechea, coborand in Azuga si palnuind…ce altceva, daca nu vacante in tarile calde.

Si totusi mai e doar putin mai mult de o luna pana la solstitiul de iarna si de atunci, ziua va incepe sa creasca din nou. Si asta-i tot ce conteaza.

In asteptare, cu clatita sfaraind la flacara primusului.

In asteptare, cu clatita sfaraind la flacara primusului.

Plasma noastra din seara asta.

Plasma noastra din seara asta.

Rasaritul zilei cu tot cu bruma lasata peste noapte si cu fereastra de 5 minute inainte ca soarele sa intre din nou in nori.

Rasaritul zilei cu tot cu bruma lasata peste noapte si cu fereastra de 5 minute inainte ca soarele sa intre din nou in nori.

DSC_2847.jpg

Gata de plecare cu soare, cer senin si cu mare de nori spre campie.

Gata de plecare cu soare, cer senin si cu mare de nori spre campie.

DSC_2879.jpg

Zapada putina in partea de sud a Baiului.

Zapada putina in partea de sud a Baiului.

Cu norii la picioare.

Cu norii la picioare.

Baiului cu plaiurile sale domoale e bun de plimbari pasnice si de admirat abruptul vestic al Bucegiului in ilele senine.

Baiului cu plaiurile sale domoale e bun de plimbari pasnice si de admirat abruptul vestic al Bucegiului in ilele senine.

DSC_2927.jpg

Exces de energie de la clatitele din seara de ieri.

Exces de energie de la clatitele din seara de ieri.

Winter mode: ON.

Winter mode: ON.

DSC_2946.jpg

Inca putin pana in Azuga.

Inca putin pana in Azuga.

Zapada modelata de vant pe masura ce inaintam spre nord si in departare Piatra Mare si Postavaru.

Zapada modelata de vant pe masura ce inaintam spre nord si in departare Piatra Mare si Postavaru.

Ultimul popas inainte de sprintul spre gara din Azuga.

Ultimul popas inainte de sprintul spre gara din Azuga.

DSC_2988.jpg

DSC_2409

Sepia de Fagaras, de la Urlea la Portita Vistei

In fiecare primavara din ultimii ani i-am promis ca il voi vizita mai des, si era cat pe-aci sa nu ma tin nici anul asta de promisiune. Noroc cu toamna lunga, uscata, calda si insorita.

Vremea ne vrea afara. Sufletul meu vrea si el afara. Sa faca rezerve de soare pentru la iarna. Inima spera intr-o iarna scurta care sa inceapa in ianuarie si sa se termine la sfarsit de februarie. Dar pana atunci este rost de hoinarit. Pe picioare, caci bicicleta e deja in cui, fiind totusi parca prea frig dimineata pentru cursiera. Si ziua prea scurta pentru un MTB de seara. Asa ca revenim la activitatea primordiala, acela alfa si omega de la care au plecat toate: trekkingul. Daca weekendul trecut am socializat la greu in Bucegi, weekendul asta suntem de capul nostru desi am incercat pe multi sa ii corupem, mai ales ca planul parea perfect: 3 zile in Fagaras, o parcurgere a portiunii alpine din creasta (Urlea- Suru), soare, inversiune termica, refugii goale, mancare buna.

Asa ca vineri dimineata lasam masina in Breaza si prindem urcarea pe la Coltii Brezei spre cabana Urlea. 2h45 mai tarziu iesim in poiana fostei cabane si luam in piept jnepenii si tufele trecute de afine si bujori de munte. Urcarea e lunga si pauzele se cer a fi dese, mai ales cand ochii descopera Craiul. Pe masura ce urcam orizontul incepe sa cuprinda Bucegiul, Ciucasul, Postavaru, Piatra Mare, Magura Codlei si o multime de culmi din Carpatii Orientali. Undeva departe, spre nord, la linia orizontului ghicim Rodnei. Galbenul bland al versantilor contrasteaza placut cu cerul incredibil de albastru si soarele de la mijlocul zilei cere crema de soare.

Ne ia 6 ore sa iesim pe Varful Urlea. E deja dupa-amiaza si ne consolam ca vom parcurge o portiune de creasta in conul de lumina al frontalei. Poate e mai bine asa, sa nu vedem varfurile si muchiile pe care le avem de sarit intre Fereastra Mare a Sambetei si Portita Vistei.

Picioarele se bucura cand in final gasim poteca lata si bine- batuta de pe creasta si curba de nivel spre Fereastra Mare se scurge placut. Ochii redescopera cu placere locuri prin care am fost: Valea Bandei, Varful la Cheia Bandei, Refugiul Cataveiu, Muchia Sambetei, coborarea din Curmatura Racorelelor. Si din nou imi promit ca o sa revin mai des in Fagaras.

Indicatorul din Fereastra Mare naste discutii caci din punctul lui Radu de vedere el arata un timp nerealist pana pe Moldoveanu- 5h. Deci 4h pana in Portita Vistei. Mie mi se pare rezonabil la cate varfuri stiu ca sunt de urcat si coborat. Si noi venim deja cu 2000 m diferenta de nivel in picioare. Slanina merge usor, pe Galasescu Mic ne mangaie lumina calda a apusului, pe cel mare spunem la revedere ultimei gene de lumina, iar Hartopul Ursului se face la frontala. Am obosit, a fost o zi lunga si visez la o mancare calda. Desi toata ziua nu am intalnit nici tipenie de om, doua frontale clipesc vesele de pe Vistea Mare si in final vom imparti refugiul cu alti doi drumeti veniti pe Valea Vistei.

Text: Mihaela.

Track si date:
https://www.strava.com/activities/1955029992

Pe masura ce soarele se ridica din ce in ce mai putin unele zone ale muntelui raman mereu in umbra iar bruma nu dispare pe tot parcursul zilei. Mici oaze inghetate intr-un munte de altfel uscat.

Pe masura ce soarele se ridica din ce in ce mai putin unele zone ale muntelui raman mereu in umbra iar bruma nu dispare pe tot parcursul zilei. Mici oaze inghetate intr-un munte de altfel uscat.

Ce a ramas din fost cabana Urlea.

Ce a ramas din fost cabana Urlea.

Urcand cu spor spre varful Mosului.

Urcand cu spor spre varful Mosului.

Ajunsi in creasta privind spre Cheia Bandei si spre muchia cu refugiul Cataveiu.

Ajunsi in creasta privind spre Cheia Bandei si spre muchia cu refugiul Cataveiu.

Castigand inaltime spre varful Urlea, asezat cu putin sub 2500 de metri.

Castigand inaltime spre varful Urlea, asezat cu putin sub 2500 de metri.

In departare Craiul, Bucegiul, Piatra Mare, Ciucas, Postavaru. Munti ce au devenit in ultimii 3 ani terenul de joaca din spatele case.

In departare Craiul, Bucegiul, Piatra Mare, Ciucas, Postavaru. Munti ce au devenit in ultimii 3 ani terenul de joaca din spatele case.

DSC_2368.jpg

Asteptand ultimele raze de soare.

Asteptand ultimele raze de soare.

Sepia de Fagaras.

Sepia de Fagaras.

Jocul umbrelor.

Jocul umbrelor.

Inca o paine de mancat pana in Portita Vistei.

Inca o paine de mancat pana in Portita Vistei.

Sus-Jos, sarind muchie dupa muchie spre portita Vistei.

Sus-Jos, sarind muchie dupa muchie spre portita Vistei.

Fascinantele degradeuri ale apusului.

Fascinantele degradeuri ale apusului.

DSC_2457.jpg

Final de zi.

Final de zi.

DSC_2236

Cu cortul in spate in Bucegi, Valea Morarului si Tiganesti

Soarele dispare treptat la orizont, ascunzadu-se tot mai mult dupa plafonul inalt de nori in spatele caruia a stat mai toata dupamasa. In jurul nostru, pe langa turnul de stanca pe care ne-am pus corturile auzim cum se invart rotocoale de vant. Stanca ce face legatura dintre turn si muchia inierbata care urca spre Scara ne tine adapost iar noi urmarim in liniste cum se sting si ultimele nuante rosiatice la orizont.

Locul in care ne gasim acum si in care am pus corturile l-am zarit de cativa ani dar nu am avut niciodata timp pentru a a petrece o noapte aici. Pana acum o ora si un pic nici nu eram convins ca se poate ajunge cu usurinta pana pe el caci de la distanta era cam imposibil sa-ti dai seama daca umarul prin care e legat de muchie poate fi parcurs cu usurinta sau nu. Astazi am descoperit si chiar daca vantul ne mai ia in primire din cand in cand si chiar daca lumina de la apus nu e foarte spectaculoasa locul chiar e foarte frumos. Trebuie revenit aici si vara urmatoare, intr-o dupamasa linistita in care sa poti sa stai la soare ca si soparla cu o carte in brate.

In schimb cu cateva ore inainte in timp ce curgeau apele de pe noi spre cantonul Coltii Morarului lucrurile nu pareau in schimb asa de roz, asta mai ales dupa o vara intreaga in care cam toti ne-am dezobisnuit de caratul greutatilor in spate. Valea Morarului in schimb arata la fel de spectaculos ca intotdeauna. Pentru mine e sigur valea din Bucegi pe care am calcat de cele mai multe ori pana acum, fie la urcare ca o varianta mai salbatica de a ajunge la Omu fie la coborare pe schiuri, mai ales in ultimii ani. Dar mai o pauza, mai o sueta, mai o discutie despre mancare si urcusul a trecut pe nesimtite.

Dupa o vara si o toamna petrecuta in goana bicicletei trebuie sa recunosc ca imi place ritmul domol al drumetiei, mai ales atunci cand poti sta de vorba cu oameni pe care nu i-ai mai vazut de mult. Intr-un fel o tura de drumetie se confunda destul de usor cu o lunga socializare, mai ales atunci cand nu te grabesti si atunci cand vremea nu te goneste nicaieri. Iar atunci cand timpul e ocupat in mod diferit pentru fiecare dintre noi cu bicicleta, alergare sau catarat, drumetia e poate cel mai simplu numitor comun.

Dupa o noapte in care vantul ne pune somnul linistit la grele incercari, dimineata ne bem cafeaua de dimineata cu o priveliste de 5 stele spre Crai dupa care pornim usurel, la pas, spre Tiganesti si apoi spre Malaesti si Busteni. Fata de ziua e ieri cerul e complet senin, vizibilitatea e pe masura si e incredibil de cald si de placut la soare. Daca acum un an zona alpina a muntilor era de mai bine de o luna si ceva sub zapada, anul asta poti sta linistit la soare in tricou aproape de mijlocul lui Noiembrie. Tare sunt curios cum o sa arate iarna ce urmeaza dar dupa o astfel de toamna, oricum ar fi, primavara parca nu mai e chiar asa e departe…..

La plecare, privind usor invidios la lipsa de bagaje a alergaretilor ce ne-au insotit astazi

La plecare, privind usor invidios la lipsa de bagaje a alergaretilor ce ne-au insotit astazi

Inca putin pana in Poiana cu Urzici.

Inca putin pana in Poiana cu Urzici.

Stau sa ma gandesc ca iarna trecuta cu greu puteai sa te strecori pe sub copacii din fata.

Stau sa ma gandesc ca iarna trecuta cu greu puteai sa te strecori pe sub copacii din fata.

Cu sute de metri de stanca deasupra noastra.

Cu sute de metri de stanca deasupra noastra.

Inca o pauza, inca o sueta. Sigur se vorbea despre mancare.

Inca o pauza, inca o sueta. Sigur se vorbea despre mancare.

In canion.

In canion.

Iesim la aer, in caldarea intermediara a Vaii Morarului.

Iesim la aer, in caldarea intermediara a Vaii Morarului.

Inca o pauza, inca o prajitura, inca o discutie despre mancare.

Inca o pauza, inca o prajitura, inca o discutie despre mancare.

Din nou la drum pe un Morar ce nu mai vede soare in perioada aceasta a anului.

Din nou la drum pe un Morar ce nu mai vede soare in perioada aceasta a anului.

La 4 ore de la plecare in sfarsit soare.

La 4 ore de la plecare in sfarsit soare.

De la balcon.

De la balcon.

Inca o pauza, inca o prajitura, inca o discutie despre mancare. Nu e de mirare ca nu stam bine cu kilogramele la perioada asta din an.

Inca o pauza, inca o prajitura, inca o discutie despre mancare. Nu e de mirare ca nu stam bine cu kilogramele la perioada asta din an.

Stai!

Stai!

Deasupra hornurilor.

Deasupra hornurilor.

DSC_1977.jpg

DSC_1982.jpg

DSC_2002.jpg

Pacat ca nu am avut o coasa la indemana.

Pacat ca nu am avut o coasa la indemana.

Desert.

Desert.

Strajerii din cetatuie.

Strajerii din cetatuie.

Cu tot cu vrajitoarea.

Cu tot cu vrajitoarea.

DSC_2088.jpg

In asteptarea apusului.

In asteptarea apusului.

Ultima geana de lumina.

Ultima geana de lumina.

Mom, mom, mom si suficient de multa liniste incat sa putem auzi pastele cum se umfla.

Mom, mom, mom si suficient de multa liniste incat sa putem auzi pastele cum se umfla.

In asteptarea primelor raze de soare.

In asteptarea primelor raze de soare.

Locul pentru cafeaua de dimineata.

Locul pentru cafeaua de dimineata.

Lectia de geografie.

Lectia de geografie.

Spre tiganesti.

Spre tiganesti.

DSC_2236.jpg

Inca o pauza, inca o prajiturica.

Inca o pauza, inca o prajiturica.

DSC_2264.jpg

Primele raze de soare la Malaiesti.

Primele raze de soare la Malaiesti.

Budinca de dimineata.

Budinca de dimineata.

DSC_2282.jpg