All posts by Diaconescu Radu

IMG_20180701_174730

Prin tara Fagarasului dupa deluviul brasovean.

Lumina. De fapt lumina si norii fac ca nu toate zilele sa fie la fel. Poti sa calci de 99 de ori prin aceleasi locuri pentru ca sa ramai complet uimit de felul in care ti se infatiseaza acelasi loc banal a 100-a oara. Iar minunata complexitate a meteorologiei face greu sa gasesti doua zile similare. Umiditate mare, temperatura mare, zile inghetate, praf saharian, nori pufosi purtati din Atlantic peste continent, toate contribuie la incredibilia varietate a nuantelor in care ti se infatiseaza lumea.

Lumina, si felul in care arata lucrurile in lumina zilei respective cred ca e si motivul principal care ma face sa ies din casa. Sau sa ma uit visator pe geam atunci cand nu pot face asta. Iar atunci nu poti decat sa exclami “uite ce lumina faina e afara!”. Si astfel nu toate zilele sunt la fel, si ajungi sa apreciezi mult mai mult zilele pline de spectacol fata de zilele cenusii si spalacite atunci cand lumina nu-ti spune nimic. Sunt zile in care ti se pare ca porti incontinuu o pereche de ochelari murdari si zile in care vezi mai departe si mai clar decat ai putea vedea cu cea mai clara lupa.

Fix astfel e ziua de azi, iar noua ni se pare ca putem atinge cu mana Fagarasul atunci cand pedalam in saua cursierelor dinspre Agnita spre Carta. Ultima data am fost pe aici acum mai bine de 10 ani, intr-un mijloc de vara caniculara, in drum spre Sighisoara intr-o Supernova fara aer conditionat si starnind nori de praf din pietrisul drumului. Intre timp au venit fondurile europene si a aparut inca un drum numai bun de cursiera, cu trafic inexistent si cu panorama incredibila spre Fagaras.

Iar ziua e cu atat mai magica cu cat vine dupa patru zile in care a plouat aproape fara oprire in Brasov. Cu tot tacamul, ploi torentiale, furtuni, cer intunecat ce te duce cu gandul la sfarsitul lumii si cu multa, multa apa. Asa ca astazi ne bucuram din plin de soarele de care avem parte si de atmosfera din care sunt convins ca s-a spalat de mult orice urma de praf. Doar Oltul cu culoarea pamantului ne aduce aminte de deluviul ultimelor zile.

In schimb eu cred ca nu o sa ma plictisesc niciodata de Tara Fagarasului si trebuie sa recunosc ca mult mai mult decat Transfagarasanul imi place perspectiva zidului muntos vazut din campie. Stau sa ma gandesc cum e sa traiesti intr-un oras ca Victoria si sa vezi in fiecare zi pe geam cu se ridica la 2000 de metri deasupra ta crestele Fagarasului. Bine, poate Victoria nu e cel mai bun exemplu cu atmosfera de oras post-industrial in stare de dezintegrare, dar sunt extrem de multe sate ce impartasesc aceasi verticalitate. Sa fii la campie si totusi sa ai muntele deasupra ta.

La plecare, deasupra orasului Fagaras. Binenteles orice poza a orasului nu poate fi completa fara cupola stralucitoare a catedralei.

La plecare, deasupra orasului Fagaras. Binenteles orice poza a orasului nu poate fi completa fara cupola stralucitoare a catedralei.

Memento pentru centrul tarii.

Memento pentru centrul tarii.

Asfalt nou, serpentine faine, valuri pe drumul dintre Agnita si Carta.

Asfalt nou, serpentine faine, valuri pe drumul dintre Agnita si Carta.

Sosele perfecte.

Sosele perfecte.

In campie si totusi cu muntele deasupra.

In campie si totusi cu muntele deasupra.

IMG_20180701_184743.jpg

Lumina, lumina si norii fac totul.

Lumina, lumina si norii fac totul.

IMG_20180701_194239.jpg

In pregatirea apsului.

In pregatirea apsului.

Sfarsit de zi.

Sfarsit de zi.

180616_Ridehard_205-HDR

Tour de Zalakaros – Flandra de Ungaria, ape termale, pusta, stuff si bivoli.

Tour de Zalakaros e cel mai mare cel mai frumos concurs de cursiera din Ungaria. Reteta e simpla: organizare impecabila, un traseu de 138 de kilometri cu multe urcari scurte si intense si locul de start in Zalakaros, un orasel balneo-climateric ce aduce un pic cu Baile Felix dar la un cu totul alt nivel. Iar daca pui si data concursului intr-un moment in care inca nu e sezon de vacante si daca strangi aproape 3000 de participanti la cele 3 probe toata lumea e fericita, si concurentii care se pot relaxa in apa termala dupa ce sufera cat cred de cuvinta in timpul concursului si oamenii ce au hotelurile si pensiunile caci cei 3000 de concurenti inseamna peste 10.000 de oameni cu tot cu familie si copii.

Acum ca o paranteza Zalakaros e un loc tare interesant, cu o populatie de doar 2500 de oameni orasul se lauda cu peste 500.000 de vizitatori in fiecare an. E un fel de exemplu legat de cum se pot face lucrurile intr-un mod civilizat, fara haosul tipic romanesc din jurul fostelor statiuni. Iar principala zestre a orasului e apa termala, scoasa de 2km de sub pamant si folosita la o serie de strand-uri si de spa-uri. Si trebuie spus ca e tare placut ca dupa ce dai jos sarea din timpul concursului sa poti sa stai ca leguma in apa fierbinte.

Sau daca mai ai energie sa explorezi un strand cu o dimensiune considerabil mai mare decat orice am vazut la noi in tara. Iar un lucru ce mi s-a parut interesant, pe langa multitudinea de bazine si de topogane extreme a fost numarul de bazine dedicate copiilor multe din ele aducand mai mult cu un fel de locuri de joaca acvatice. Locuri in care cred ca-i poti lasa cu orele fara sa se plictiseasca.

3, 2, 1 start

Bun, dar acum sa revenim la sarea din timpul concursului. Intr-un fel mi s-a parut foarte interesant sa vad cam cum sta treaba pe la unguri, cam care e nivelul pe aici si cum merg lucrurile in timpul concursului. Concursul incepe cu un start neutralizat de 9 kilometri, timp suficient sa-ti faci incalzirea dar si timp suficient in care sa te intrebi daca va cadea sau nu cineva in fata ta. In fiecare concurs bucata de dinainte de terminarea startului neutralizat, respectiv pana la prima urcare mai serioasa mi se pare cea mai infricosatoare. Oamenii au mult entuziasm, de multe ori iscusinta de a sta in pluton lipseste iar probabilitatea ca cineva sa faca o greseala e extrem de mare. Iar daca se intampla sa cada cineva in fata ta nu prea ai ce face, mai ales cand lucrurile se intampla la peste 30 la ora si spatiul de manevra e limitat.
http://www.diaconescuradu.com/wp-admin/profile.php

Aliniati la start, de la stanga la dreapta din Germania, Romania, Franta, Frata, Anglia si Ungaria.

Aliniati la start, de la stanga la dreapta din Germania, Romania, Franta, Frata, Anglia si Ungaria.

Startul din Zalakaros, printre stranduri cu apa termala.

Startul din Zalakaros, printre stranduri cu apa termala.

Si la fel ca si la noi traficul nu e complet inchis ci o masina opreste pe stanga drumul eventualele masini intalnite pe contrasens. Iar asta inseamna ca la fiecare ingatuire se franeza si se accelereaza cu un efect e acordeon si cu oamenii strigand “Frana” intr-un mod ce mi se pare ciudat. Asta pe de o parte pentru ca propagat in spate oamenii ajung sa franeze mult mai mult decat ar trebui, dupa care iar sa accelereze si tot asa.

Din fericire reusesc sa ma strecor destul de in fata in cei 9 kilometri, incercand sa-mi iau ca si repere pe neamtul, pe englezul si pe francezul ce fac parte din acelasi grup de jurnalisti invitati pentru a populariza concursul si regiunea. Atat neamtul cat si francezul au concurat destul de mult la un nivel profesionist si stiu sa stea destul e bine in pluton astfel incat sunt repere foarte foarte bune. Pozitionarea e esentiala in concursurile de sosea, si la fel de important e sa stii cat de cat traseul si cat de lungi sunt urcarile.

Flandra de Ungaria

Vine si prima urcare, ce incepe cu o curba de 90 de grade la dreapta unde lumea aproape se opreste. Trebuie sa declipsez si eu pentru siguranta, aproape ma opresc dupa care sprintez pentru a capata putin moment inainte ca panta sa se inaspreasca. Iar panta se transforma subit intr-un veritabil zid de 20%. Muschii se inclesteaza, cadenta scade, plamanii tipa dupa aer iar ochii cauta cu sperante desarte varful dealului. Pe drumul ingust e complicat si cu depasitul caci se merge ghidon al ghidon, cu bicicletele inclinandu-se ritmic cu fiecare pedala. Trec pe langa francez si pe langa englez si pastrand putina energie pentru final reusesc sa pastrez momentul peste varful dealului si sa ma lipesc de un pluton ce incearca si el sa inchida distanta fata de cei din fata.

Muschi incordati si strans din dinti pe pantele aprige din jurul Zalakaros-ului.

Muschi incordati si strans din dinti pe pantele aprige din jurul Zalakaros-ului.

Pe coborarea ce urmeaza imi dau seama in schimb ca ungurii nu coboara prea bine, lucru oarecum explicabil tinand cont ca muntii si coborarile tehnice lipsesc cu desavarsire. Asa ca incet incet ne strangem intr-un pluton mai mare si reusim sa inchidem distanta fata de plutonul fruntas. Inca 10 kilometri de plat si de tras sufletul la 40 la ora si vine urmatoarea urcare. Aici e mai putin haos caci si noi suntem mai putini, din nou se formeaza grupuri grupulete si mici plutonase, eu incerc sa tin ritmul dar intru destul de repede pe rosu si sper sa apara cat mai repede sfarsitul pantei. Doar ca urcarea e si mai lunga decat prima, si mai inselatoare astfel incat trebuie sa strang din dinti curba dupa curba pana cand se termina si cea de-a doua Golgota. N-as fi crezut ca Ungaria adaposteste astfel de dealuri ce seamana mai mult cu Flandra decat cu pusta ungara. Iar cu 800 de metri de urcat in 60 de kilometri ceasul pare sa-mi de-a departe.

Pe coborare reusesc din nou sa inchid distanta pana la plutonul fruntas doar ca bucata de plat ce urmeaza e prea scurta pentru a incarca bateriile iar urmatoarea urcare incepe cu o bucata e 20%. Din nou Flandra, crampe, cadenta mica si muschi incordati. Plutonul fruntas se indeparteaza iar eu raman intr-un grup de 5-6 cu care incercam sa inchidem din nou golul dupa portiunea valurita ce urmeaza urcarii. Dupa un efort de 10 minute reusim sa ne lipim chiar pe sfarsitul coborarii doar ca urmeaza doar cativa kilometri de plat si vine o noua urcare. Cu bateriile descarcate, nestiind cat de lunga e urcarea, cu crampele la colt de data aceasta nu mai gasesc energia necesara sa strang din dinti si vad cum plutonul se departeaza.

Las pedala in ritm mai molcom si astept sa vina urmatorul pluton, caci orice energie folosita pedaland de unul singur e energie pierduta. Iar plutonul nu e cu mult in spate, astfel incat dupa 2-3 minute incepem din nou morisca intr-un pluton de 15 ciclisti. Doar ca ritmul e cu totul altul decat in plutonul fruntas, lumea se fereste sa stea in fata, vantul nu ajuta nici el aproape deloc astfel incat mi se pare ca abia ne taram. Si in mod suprinzator cam toata urcarea de pe traseul de 137 de kilometri e stransa in primii 60 de kilometri astfel incat nu mai avem urcari lungi si plutonul ramane aproape neschimbat pana la final.

Singura surpiza e in schimb un ultim gat de 15 la suta cu 2-3 kilometri inainte de final, loc in care raman din nou in ritmul meu, cu bateriile complet descarcate dupa o cursa suprinzator de interesanta si de interactiva. Trebuie sa recunosc ca-mi plac genul acesta de curse (profilul seamana foarte mult cu Max Ausnits-ul de la noi), valurit, cu urcari scurte numai bune sa duca pulsul pana in cer dar si cu bucati in care poti reincarca bateriile dupa. Pacat ca nu e suficient timp in an si pentru concursuri de MTB, si pentru sosea, si pentru cicloturism si pentru timp petrecut pe munte…

La final, cu straturi de sare scoase la iveala de un efort de 3 ore si jumatate.

La final, cu straturi de sare scoase la iveala de un efort de 3 ore si jumatate.

Pe langa Zalakaros

Pe langa relaxarea de dinainte si de dupa concurs la strandurile de apa termala din Zalakaros am avut norocul sa fim plimbati de catre Tamas si de prietenii unguri prin cam toate locurile interesante de azut din jur. Si trebuie sa recunosc ca pe langa drumuri fara trafic numai bune de biciclit zona are si cateva rezervatii naturale ce incearca sa pastreze intacta combinatia de pusta si teren mlastinos specifica zone.

Cumva paprika reuseste sa ajunga in mare parte din bucatele unguresti. In cazul de fata o foarte buna supa de peste. Binenteles cu boia dulce.

Cumva paprika reuseste sa ajunga in mare parte din bucatele unguresti. In cazul de fata o foarte buna supa de peste. Binenteles cu boia dulce.

Si cum in Ungaria aparent exista o lege ce spune ca bivolii sunt animale protejate si ca nu mai pot fi folosite in agricultura varianta pastrarii zestrei genetice a animalelor e un mic paradis in care cele 200 de fapturi nu fac altceva decat sa pasca, sa se balaceasca in balti cu noroi si sa patruleze prin pusta. Un fel de rai pentru bivoli si un obiectiv turistic interesant caci nu ti-e dat sa vezi prea des cateva zeci de animale stand fericite in noroi pana la gat, in amalgamul de trupuri pe care il ai minte doar din documentare.

Pe langa pusta si bivoli o serie e lacuri ce se prelungesc dinspre Balaton creaza un microclimat ce ne aduce aminte de delta, cu mici canale si canalase, stuff si pasari. Nu e la fel de natural ca Delta Dunarii iar mana omului e vizibila la indiguiri dar natura merge mai departe si se adapteaza.

Pe langa bivoli si lacuri dealurile din sudul Balatonului sunt o zona viticola recunoscuta asa ca in functie de drumul ales poti sa te trezesti cu usurinta pedaland printre vii. Iar din ce ne-au aratat prietenii din Ungaria vinul nu e deloc de delasat si la fel de bune sunt si toate specialitatile locale pe care le-am incercat. Acum trebuie spus ca bucataria ungureasca nu e neaparat cea mai sanatoasa dintre bucatariile europene si recunosc ca fara kilometri pedalati in fiecare zi ar fi fost greu sa tinem caloriile sub control.

Acum cu siguranta pentru cei mai multi pasionati de ciclism Ungaria e in primul rand o tara de tranzit pentru a ajunge in Alpi. Si chiar daca orice comparatie nu da bine (la fel cum nu da bine nici o comparatie intre muntii din Romania si Alpi) Zalakarosul are avantajul de a fi undeva la jumatatea drumului. Si cum sunt destul de multe lucruri de vazut si de descoperit in zona o oprire la baile termale de aici poate sa fie cat se poate de potrivita.

Trupa in fata hotelului care ne-a fost gazda timp de doua zile in Zalakaros.

Trupa in fata hotelului care ne-a fost gazda timp de doua zile in Zalakaros.

Eva explicandu-ne cum sta treaba cu puszta ungara, cu veveritele de camp si cu bivolii.

Eva explicandu-ne cum sta treaba cu puszta ungara, cu veveritele de camp si cu bivolii.

Noroi si fericire, un fel de rai pentru cei 200 de bivoli ce traiesc regeste in rezervatie.

Noroi si fericire, un fel de rai pentru cei 200 de bivoli ce traiesc regeste in rezervatie.

Drum intins si verde crud.

Drum intins si verde crud.

180616_Ridehard_186.jpg

Moment de respiro intr-un loc ce imi aduce aminte de delta dunarii, cu pasari si nuferi salbatici.

Moment de respiro intr-un loc ce imi aduce aminte de delta dunarii, cu pasari si nuferi salbatici.

180616_Ridehard_240.jpg

Moment de respiro la crama de pe deal, cu priveliste spre Balaton si cu miros de lavanda.

Moment de respiro la crama de pe deal, cu priveliste spre Balaton si cu miros de lavanda.

Cu mancarea buna merge la fel de bine si un vin bun.

Cu mancarea buna merge la fel de bine si un vin bun.

Retes, varianta locala a placintei, cu branza dulce sau cu visine.

Retes, varianta locala a placintei, cu branza dulce sau cu visine.

Pedaland printre lacuri.

Pedaland printre lacuri.

Din categoria ce face un fost castigator al turului Italiei atunci cand se retrage.

Din categoria ce face un fost castigator al turului Italiei atunci cand se retrage.

Adventure parc cu priveliste spre Balaton.

Adventure parc cu priveliste spre Balaton.

Freza de nota 10.

Freza de nota 10.

De cati ciclisti e nevoie pentru a pune in functiune o moara de apa? De unul singur, dar puternic.

De cati ciclisti e nevoie pentru a pune in functiune o moara de apa? De unul singur, dar puternic.

DSC_8238

Spre Nord! Suhard, Ousorul, copaci doborati si revenirea in civilizatie

Sa iti tii echilibrul pe un trunchi de copac, cu o bicicleta in spate nu e treaba deloc usoara. Si mai greu e sa-ti mentii echilibrul si sa calci pe urmatorul trunchi de copac, incercand sa eviti in timpul acesta toate crengile ce-ti stau in drum. Si cum lucrurile deloc usoare nu ies intotdeauna de la sine ajunge un moment de ezitare si ma trezesc in fund cu bicicleta peste mine.

In spate ceilalti poarta propria lupta cu bicicleta si cu trunchiurile de brad cazute, iun fel de lupta de Sisif in care distantele se masoara in zeci de metri inaintati si in care ochii cauta lumina de la capatul tunelului, respectiv poiana de la capatul padurii. Daca mai punem la socoteala si zapuseala din mijlocul zilei si praful care se ridica din crengile brazilor proaspat doborati de vant, tabloul e complet.

Si totusi ultimii 20 de kilometri pana aici, de la locul de cort foarte frumos din saua Diecilor s-aU scurs extrem de repede, plaiuri alpine bucovinene numai bune de lasat bicicleta sa curga, asa ca dupa atata timp petrecut pe bicicleta e timpul sa fie purtata si pe sus. Lupta merge incet si prost, trunchi dupa trunchi, ocolire dupa ocolire cu o jumatate de kilometru ce ne ia aproape de o ora pana cand in cele din urma ajungem in poiana mult visata si putem sa lasam din nou bicicletele sa curga. Nu prea mult caci Dani reuseste sa blocheze schimbatorul cu un ultim ciot ridicat de pe pamant. Inca o pauza, Sorin rezolva si de data aceasta problema si suntem gata sa pedalam ultimii kilometri pana in Vatra Dornei, prin oras dupa 2 zile si jumatate petrecute prin munti.

Ajunsi in oras izbucnim in mancare gatita buna la Casa Bucovineana si dupa ne punem burtile la cale din pacate trebuie sa ne despartim. Doru, Sorin, Radu si Bogdana pleaca mai departe spre 12 Apostoli, Calimani, Bistritei si Hasmas in vreme ce eu, Dani si Mike trebuie sa revenim la munca. Mihaela alege varianta tren pentru a ajunge inapoi la masina, eu si Dani bagam un rulaj pe un fost drum strategic ce facea legatura intre Tesna si Lunca Ilvei, drum ce in 15 ani s-a degradat in ultimul hal si care se dovedeste a fi mult mai tehnic decat ne-am fi asteptat.

Dupa ce revenim pe asfalt prindem si un scurt moment in care mergem in paralel cu trenul, ii facem cu mana Mihaelei si incercam fara success sa ne intrecem. Din pacate statiile nu sunt prea dese astfel incat ramanem in urma. Seara se lasa si ea cu aceasi lumina faina de care am avut parte in ultimele zile si noi incheiem in felul acesta un periplu de 4 zile prin Rodnei si Suhard, cu putin regret ca nu am putut continua alaturi de ceilalti. Asta e, nu au intrat zilele in sac, desi zile cu vreme atat de frumoasa si de stabila nu stiu daca vom mai prinde prea curand…

Zambete, bagaje facute ca la carte si plaiuri numai bune de biciclit.

Zambete, bagaje facute ca la carte si plaiuri numai bune de biciclit.

Spre Ousor, tot la vale!

Spre Ousor, tot la vale!

O ultima privire spre Rodnei.

O ultima privire spre Rodnei.

Privind spre Dorna Candrenilor.

Privind spre Dorna Candrenilor.

DSC_8258.jpg

Echilibristica.

Echilibristica.

DSC_8282.jpg

Momentul despartirii.

Momentul despartirii.

Ce a ramas dintr-un fost drum strategic cladit pe turba.

Ce a ramas dintr-un fost drum strategic cladit pe turba.

DSC_8169_01

Spre nord! Pasul Rotunda si o bucatica din Suhard.

E doar ora 5 cand dam peste unul din cele mai idilice locuri de bivuac intalnite pana acum prin muntii Nostrii, cam pe la jumatatea crestei Suhardului, in saua Diecilor, dupa ce am avut parte de o parte suprinzator de frumoasa dinspre varful Suhard. Cu doar 4 ore si un pic de pedalat in spate pare putin cam devreme sa ne oprim, dar frumusetea poienii strajuita de brazi batrani ce ne adapostesc de vant, cu iarba proaspata, cu vatra de foc si cu apa aproape ne face dupa o foarte scurta dezbatare sa ramanem aici peste noapte. Pana la urma nu sta totul in kilometri pedalati si in numarul de ore petrecute in sa si cateodata, atunci cand un loc frumos iti iese in cale e pacat sa nu te opresti mai devreme si sa nu petreci o seara tihnita.

Tot astazi, pana sa ajungem pe varful Suhard am avut parte de o lupta cat se poate serioasa cu jnepenii, prin caldura din mijlocul zilei, cu transpiratia siroind si cu bicicletele care se agatau de toate crengile posibile si imposibile si cu radacini groase ce te faceau sa-ti calculezi cu atentie fiecare pas. Si totusi fata de acum 14 ani cand am fost pentru prima data pe aici lucrurile stau mult, mult, mult mai bine. Am si acum in minte un episod in care ne taram in 4 labe, cu rucsacul de 80 de litri in spate, impingand din rasputeri in crengile jnepenilor ce amenintau sa ne ne inghita cu totul. Din toate locurile prin care am ajuns pana acum a fost de depearte cel mai extrem episod de jnepening si trebuie sa recunosc ca oamenii care au curatat poteca au facut o treaba foarte, foarte buna. Doar ca noi in loc de rucsaci avem biciclete si asta face lucrurile ceva mai complicate.

Iar din categoria diversitatii zilelelor petrecute pe bicicleta in urma cu alte cateva ore inainte stateam la masa in Pasul Rotunda in fata cu o farfurie generoasa de cartofi facuti la ceaun cu copanele de pui si cu mujdei o masa numai buna de umplut stomacul ciclistului speriat ca va muri de foame in zilele ce urmeaza. Putin mai tarziu, cu foamea astamparata urcam cu spor serpentinele ce urca din pas catre Suhard, cu o priveliste de zile mari catre capatul vestic al Rodnei, cu Ineul, Ineutul si Varful Rosu masivi in fata noastra cu nori pufosi deasupra, nori ce prevestesc de data aceasta o zi linistita.

Un vitel proaspat iesit pe lume are parte si el de aceasi priveliste cu bonusul adaugat al unor oameni pe biciclete de pe care curge sudoarea. Un loc numai bun pentru a deschide pentru prima data ochii pe lumea asta.

Track si date aici:
https://www.strava.com/activities/1605321307

Dimineata pe racoare, pedaland spre pasul Prislop, de aici ne asteapta cativa kilometri de asfalt pana la urcarea spre pasul Rotunda.

Dimineata pe racoare, pedaland spre pasul Prislop, de aici ne asteapta cativa kilometri de asfalt pana la urcarea spre pasul Rotunda.

Foame mare!

Foame mare!

Cu burtile pusa la cale urcam spre Suhard, cu Rodnei ce se inalta maiestuos in fundal.

Cu burtile pusa la cale urcam spre Suhard, cu Rodnei ce se inalta maiestuos in fundal.

Bicicleta de expeditii.

Bicicleta de expeditii.

O furnicuta pedaland cu spor la deal.

O furnicuta pedaland cu spor la deal.

Tot inainte!

Tot inainte!

DSC_8160.jpg

Castigam inaltime.

Castigam inaltime.

La balcon.

La balcon.

Noi, jnepenii, praful si sudoarea.

Noi, jnepenii, praful si sudoarea.

Lupta cu jnepenii cere un pic de tactica si strategie.

Lupta cu jnepenii cere un pic de tactica si strategie.

Doru la vale, gata de atac.

Doru la vale, gata de atac.

O coborare numai buna de pus zambetul pe buze.

O coborare numai buna de pus zambetul pe buze.

Aruncam ancora pentru ziua de azi.

Aruncam ancora pentru ziua de azi.

Treburi administrative si relaxare.

Treburi administrative si relaxare.

Adapostul lui Dori si al lui Sorin.

Adapostul lui Dori si al lui Sorin.

Foculetul de seara.

Foculetul de seara.

#TheThreeFolks

#TheThreeFolks

DSC_8045_01

Spre nord! O bucatica din Rodnei, de la Puzdrele spre Saua Galatiului

Picaturile de sudoare se scurg de pe noi in timp ce pedalam printre hambare si fanete pe forestierele abrupte ce urca spre fosta cabana Puzdrele. Peste drum Muntii Maramuresului sunt acoperiti de verdele crud al primaverii in timp ce deasupra nori albi stau suspendati pe cerul albastru. Pare greu de crezut ca in doar cateva ore vom avea parte de o ploaie torentiala in toata regula si ca vom cobora din creasta printr-o creasta buna de taiat cu cutitul.

Dar pana atunci moralul e sus, desaga e plina de mancare (un element extrem de important pentru noi) avem in fata o zi in care vom explora inca o mica bucatica de munte ramasa inca necunoscuta pentru noi. Ritmul se mai domoleste si moralul creste si mai mult atunci cand ne intalnim cu Doru, Sorin, Dani, Radu si Bogdana, ajunsi din Bucuresti dupa o noapte petrecuta pe tren. Iar daca noi mai avem doar 3 zile de haladuit prin muntii din nord ei au in fata o intreaga saptamana si un plan ce ar trebui sa-i poarte printr-o buna parte din Orientali. Locul in care dam de ei e si el cat se poate de potrivit, langa un hambar asezat in culmea unui deal cu o priveliste deloc de invidiat spre creasta Rodnei.

Cateva ore mai tarziu si aproape o mie de metri mai sus pufoseniile inofensive s-au transformat in nori vinetii de furtuna si oricat de mult speram sa fim ocoliti pana la urma unul dintre nori isi aduce aminte si de noi si isi varsa vreme de 20 de minute aproape tot continutul asupra noastra. Adaposturile improvizate din supratente si jnepeni rezista cat de cat asa ca dupa ce trece si ploaia strangem lucrurile si pornim mai departe, pe un single trail pe o curba e nivel ce aduce putin cu traverseele de la 4 Munti din Iezer si din Leaota.

In spate inca un sir negru de nori de furtuna se strange si eu sunt oarecum consolat ca in 30 de minute va urma o noua repriza de ploaie torentiala. Doar ca pana la urma in mod ciudat pedalam pe creasta mai repede decat se misca norul negru si ajungem in in pragul coborarii ce incepe din Saua Gargalaului, o coborare ce a compensat din plin pentru toata lupta cu jnepenii de ieri: un single trail destul de tehnic si aproape complet ciclabil ce ne scoate destul de repede spre Iezerul Bistritei. Dupa pauza de regrupare si de intarire a spiritelor (la propriu, cu un intaritor de 50+ de grade) urmeaza in episod de pedalat prin una in cele mai dense ceti pe care le-am intalnit un ultima perioada, o ceata cat un nor si un nor ce a acoperit aproape complet orice urma de raze de soare.

Norocul face ca dupa cativa kilometri sa iesim din nori si sa dam peste o stana in constructie, loc numai bun de adapostit biciclisti usor umeziti pentru o noapte. De data aceasta fara miros de stana dar cu miros de fum de la focul pe care il incropim afara sub luna plina, cu varful Gargalau in fundal, cu zgomot de talangi in departare si cu o mica mare de ceata in vale. Un inceput numai bun de aventura pentru Bucuresteni si o continuare pe cinste pentru noi. Maine urmeaza o mic detour prin civilizatie si o parte din Creasta Suhardului.

O ultima bucatica de trail de dimineata, in drum spre civilizatie si spre Borsa.

O ultima bucatica de trail de dimineata, in drum spre civilizatie si spre Borsa.

Oamenii la inceput de tura, pe o culme de deal cu priveliste spre Rodeni.

Oamenii la inceput de tura, pe o culme de deal cu priveliste spre Rodeni.

Pante criminale si entuziasm de neoprit pe urcarea spre fosta cabana Puzdrele.

Pante criminale si entuziasm de neoprit pe urcarea spre fosta cabana Puzdrele.

Moment de respiro si primii nori amenintatori.

Moment de respiro si primii nori amenintatori.

Plaiuri maramuesene.

Plaiuri maramuesene.

Verde crud si un aranjament exemplar al bagajelor pe bicla lui Doru.

Verde crud si un aranjament exemplar al bagajelor pe bicla lui Doru.

La cativa kilometri toarna, iar noi speram ca vom scapa neudati.

La cativa kilometri toarna, iar noi speram ca vom scapa neudati.

Improvizam, nu ne lasam!

Improvizam, nu ne lasam!

Radu, aratand ca tot ce conteaza e atitudinea cu care impingi bicicleta.

Radu, aratand ca tot ce conteaza e atitudinea cu care impingi bicicleta.

DSC_8046_01.jpg

Odata trecuta si prima ploaie e  timpul sa alergam de urmatoarea, pe un single trail ce ne aduce aminte de Leaota.

Odata trecuta si prima ploaie e timpul sa alergam de urmatoarea, pe un single trail ce ne aduce aminte de Leaota.

Alergati de ploaie si printre picaturi de ploaie.

Alergati de ploaie si printre picaturi de ploaie.

Aparent am scapat.

Aparent am scapat.

Coborarea spre Iezerul Bistritei.

Coborarea spre Iezerul Bistritei.

Adapostul nostru pentru seara asta, gasit la fix inainte de inca o sesiune de ploaie.

Adapostul nostru pentru seara asta, gasit la fix inainte de inca o sesiune de ploaie.

Un prim cucubeu si lucruri intinse la uscat.

Un prim cucubeu si lucruri intinse la uscat.

Apusul zilei.

Apusul zilei.

Ceata si soare.

Ceata si soare.

Uscarea hainelor si definitivarea izului de ciclist de cursa lunga.

Uscarea hainelor si definitivarea izului de ciclist de cursa lunga.

DSC_7957

Spre nord! Rodnei, Curatel, Lacul Lala si lupta cu jnepenii

Crengile de brad isi scutura picaturile de apa pe noi in timp cauciucurile bicicletelor aluneca pe radacinele ude ale padurii de pe valea Lalei. Muntii par ca mustesc de apa si in nari de intra mirosul de aer proaspat de dupa ploaie, de huma si de ace de brad umede, un miros de care am uitat in primavara uscata de care am avut parte anul acesta. Iar potecile prafuite ale muntilor din jurul Brasovului par la o lume distanta de muntii din nord in care apa pare sa tasneasca din fiecare cotlon.

Iar pentru noi fiecare cotlon inseamna 4 traversari de rauri inghetate, caci zapada e departe de a se fi topit din caldarile nordice. E clar ca am venit mult prea devreme pe aici, iar dupa urmele ce lipseau din zapada si dupa jnepenii aplecati ma intreb daca suntem primii care au coborat pe aici dupa trecerea iernii. Portiunea de dupa lacul Lala cel putin a fost o lupta continua cu jnepenii, mai ales dupa ce am trecut de factorul inedit al biciclitului pe zapada.

In schimb din ounct de vedere al bike-packing-ul traseul ales pentru ziua de astazi a fost usor nefericit: doua ore de carat bicicleta in spate pentru a te lupta cu ea printre jnepeni la vale. Dar asta e, amintirile din turele de alergare nu se potrivesc cu momentele in care ai si bicicleta dupa tine, mai ales atunci cand au trecut intre timp cativa ani si jnepenii au mai crescut. Dar chiar si asa, intre Lacul Lala si intrarea in padure sunt convins ca nu e rost de stat pe bicicleta. In schimb portiunea de mai sus si coborarea din creasta au fost chiar surpinzator de tehnice si interactive, suficient cat sa salveze putin din zi.

Si pana la urma daca e sa ne uitam pe harta si la locul in care am plecat in dimineata asta o tura de genul acesta ar fi fost greu de facut fara bicicleta. Dar cu sau fara bucati faine de coborat pe bicicleta libertatea pe care o ai atunci cand stii ca ai tot ce ai nevoie dupa tine si ca poti sa te opresti aproape oriunde e foarte foarte faina. Oriunde in cazul acesta e un adapost care ne iese in drum pe valea Lalei, langa padure, cu vedere spre creasta ce a fost luminata toata noaptea de luna plina, cu foc si cu supa calda. Un loc de cel putin cateva margarete.

Maine dimineata ne asteapta jonctiunea in Borsa cu trupa ce vine din Bucuresti cu un tren de noapte si inca o incursiune pe bicicleta in Rodnei, de data aceasta in partea centrala a crestei.

Track si date aici:

https://www.strava.com/activities/1605308033

Pedaland cu spor pe valea Cobaselului, pe un forestier improbabil ce avea sa ne scoata pana la Refugiul Curatel.

Pedaland cu spor pe valea Cobaselului, pe un forestier improbabil ce avea sa ne scoata pana la Refugiul Curatel.

DSC_7941.jpg

Bicicleta de expeditie, Simplonul de 14 ani al Mihaelei.

Bicicleta de expeditie, Simplonul de 14 ani al Mihaelei.

Inca putin pana la Curatel.

Inca putin pana la Curatel.

Contemplant carry-bike-ul de 600 de metri diferenta de nivel pana in creasta.

Contemplant carry-bike-ul de 600 de metri diferenta de nivel pana in creasta.

Metoda Mike la carat bicicleta, snur, caraba si  bicicleta sprijinita confortabil pe un rucsac de 35 de litri.

Metoda Mike la carat bicicleta, snur, caraba si bicicleta sprijinita confortabil pe un rucsac de 35 de litri.

Un pic prea devreme?

Un pic prea devreme?

Tot la vale spre lacul Lala, pe una din bucatile faine de coborare.

Tot la vale spre lacul Lala, pe una din bucatile faine de coborare.

Inainte de lupta cu jnepenii.

Inainte de lupta cu jnepenii.

Inca o trecere de rau si inca o limba de zapada ce ne aminteste ca am venit prea devreme.

Inca o trecere de rau si inca o limba de zapada ce ne aminteste ca am venit prea devreme.

Inca o trecere de rau bifata cu adapostul pentru seara in vizor.

Inca o trecere de rau bifata cu adapostul pentru seara in vizor.

Focul de seara, destul de necesar pentru pregatirea mesei.

Focul de seara, destul de necesar pentru pregatirea mesei.

Pasta & basta.

Pasta & basta.

O oala ce nu o sa scape de mirosul de fum prea curand.

O oala ce nu o sa scape de mirosul de fum prea curand.

DSC_7857

Maratonul Vinului, o noapte la stana in Baiului si bujorei in Bucegi, toate intr-un singur weekend.

Prima parte – Maratonul Vinului

Dimineata zilei de sambata ne gaseste in drum spre Urlati pentru un prim concurs de MTB pe anul acesta, Maratonul Vinului. In timp ce imi fac incalzirea pe prima urcare inca nu-mi vine sa cred ca am lasat trail-urile din jurul Brasovului pe forestierele de langa Urlati, si cu toate astea indiferent de traseu un concurs inseamna si experienta de a trage de tine mult mai mult decat ai face-o in mod normal, inseamna puls in gat si satisfactia ca motoarele merg rotund, inseamna intrecere cu ceilalti si cu tine insuti.

Primul concurs pe anul acesta ar fi trebuit sa fie Avrig-ul dar o coasta fisurata cu cateva zile inainte mi-a zadarnicit orice speranta de a participa asa ca au urmat weekenduri cu aventuri in timpul saptamanii combinate cu mini-epice in Sureanu si multe iesiri prin jurul Brasovului. Dar pana la urma nevoia de competitivitate trebuia si ea astamparata cumva si cum Maratonul Vinului era singura alternativa iata-ne la aliniati la start. La plecat se pleaca ca de obicei tare si pe prima urcare ne spargem pe plutoane si plutonase, fiecare in functie de wattii / kg pe care ii are la purtator. Din concurentii de la categorie trec in fata Frunzeanu si Bostan iar eu ma tin de Filip si de Petrache pe prima urcare.

Pe coborare in schimb lucrurile se schimba si trec pe langa mine pe rand Rosca, Horia Pal si Duta si imi dau seama ca ar fi ajutat mult macar o tura pe traseu pentru a vedea cum vin curbele si cum e cel mai bine sa le abordezi. Nu-i nimic, recuperez pe bucatile de urcare si la a doua urcare il ajung din urma pe Rosca. Pe aici in schimb imi dau seama ca e si un mare dezavantaj al unui traseu pe ture cu starturile apropiate, respectiv aglomeratia pe ultimele ture, asa ca faptul ca traseul devine din ce in ce mai cunoscut e compensat de faptul ca trebuie sa ai grija cum depasesti concurenti la variantele mai scurte. Vine si tura trei, vin si crampele pe care le combat cu success cu solutia de rosii, ghimbir, sare si otet. Pe ultima urcare il prind din urma din nou pe Rosca, pacat ca incepe coborarea si el dispare in zare. Merg totusi surpinzator de rotund pana la sfarsit, terminand pe 4 la categorie si 14 la general si cu satisfactia unui concurs in care motorasele au mers suprinzator de bine. In restul numai de bine de organizare si chiar si de traseu.

Partea a doua – Afumarea din Baiului.

Cu partea competitiva din noi (mine) astamparata vine timpul pentru o mini-aventura in spatiul unei seri si al unei dimineti, respectiv o noapte petrecuta impreuna cu Vali, Muha si Octavian la o stana din Baiului. Ei urca din Traisteni, noi venim dinspre Valea Azugii si ne intalnim la jumatate de drum la o stana de sub Cazacu, adapost numai bun pentru o noapte petrecuta la inaltime. Nori albi si pufosi acopera varfurile mai inalte din Neamtului, culmile sunt cuprinse de verdele crud al primaverii iar noi simtim din plin in picioare oboseala concursului.

Prindem ultimele raze ale apusul exact atunci cand ajungem la locul de adapost si trebuie sa recunosc ca imi place sa petrec astel de momente in locuri salbatice. Focul, seara petrecuta cu prieteni si fumul sunt un bonus al unui moment fain petrecut intr-un loc frumos.

Jocuri de lumina.

Jocuri de lumina.

A doua zi de dimineata, in schimb, momentul in care ceasul suna la ora la 5:40 e cat se poate de brutal, oricat de bine si de cald ar fi fost in adapostul nostru peste noapte. Noi vrem sa plecam devreme pentru a urca impreuna cu Andreea si Beleanu pe traseul din ziua 4 de la 4 Munti, in timp ce Vali cu Muha si cu Octavian se grabesc putin pentru a ajunge in Bucuresti. Tot din categoria momentelor frumoase in locuri frumoase e si coborarea spre Azuga, numai buna pentru a lasa bicicleta sa curga la vale. Fata in fata se vede clar Bucegiul cu zapada din ce in ce mai putina. Din nou momente faine in locuri faine.

Partea a treia – Bujoreii din Bucegi.

Odata ajunsi la masina ne asternem din nou la drum, de data asta spre Moeciu de Sus unde speram sa ne intalnim cu Andreea, Pepi si Beleanu pentru a ajuta un pic la igienizarea traseului din ultima zi de la 4 munti. Cand plecam din capatul vaii Bangaleasa oamenii au plecat la deal de o ora si ceva si oricat ne grabim picioarele grele dupa ziua de ieri isi spun cuvantul si reusim sa-i prindem din urma abia dupa ce ocoolim pe curba de nivel varful Bucsa.

Dinspre Leaota ne face cu mana prietenul nostru Cumulo Nimbus, de data asta deja imbracat in vesmite vinetii, Beleanu trebuie sa ajunga la ora 2 la masina asa pornim inapoi la vale, nu inainte de a face cateva filmulete pedaland prinre bujoreii infloriti prematur. Chiar daca nu am reusit sa ajutam cu prea mare lucru a iesit o tura chiar faina de cateva ore, numai buna pentru a umple pana la refuz un weekend si asa plin, asa ca ne retragem in Brasov pentru a recupera o parte din orele de somn pierdute sambata noaptea. Un weekend cu de toate, un pic pe fuga si un pic atipic pentru modul mai “slow” in care ne-am petrecut zilele libere in ultima perioada.

Dupa concurs, suprinzator de fresh si surpinzator de multumit cum am mers.

Dupa concurs, suprinzator de fresh si surpinzator de multumit cum am mers.

Bicicleta in spate si verdele crud ce in curand se va trece si in zonele inalte.

Bicicleta in spate si verdele crud ce in curand se va trece si in zonele inalte.

Ajunsi in zona de creasta in Baiului, cu verde crud de primavara si nori pufosi.

Ajunsi in zona de creasta in Baiului, cu verde crud de primavara si nori pufosi.

Trupa ajunsa la adapostul din seara asta.

Trupa ajunsa la adapostul din seara asta.

Pensiunea "Caprioara"

Pensiunea "Caprioara"

Apusul zilei.

Apusul zilei.

A doua zi de dimineata, cu Bucegiul inca cuprins de zapada in fundal.

A doua zi de dimineata, cu Bucegiul inca cuprins de zapada in fundal.

De aici tot la vale.

De aici tot la vale.

Cateva ore mai tarziu, schimband versantul.

Cateva ore mai tarziu, schimband versantul.

Urcam cu spor.

Urcam cu spor.

Bujoreii inforiti timpuri si single-trail-ul ce inconjoara varful Bucsa.

Bujoreii inforiti timpuri si single-trail-ul ce inconjoara varful Bucsa.

Ride on!

Ride on!

IMG_20180513_114655.jpg

In departare, prietenul nostru Cumulonimbus.

In departare, prietenul nostru Cumulonimbus.

DSC_7877.jpg

DSC_7886.jpg

Intalnirea de la portile Bucegiului.

Intalnirea de la portile Bucegiului.

Un moment de respiro inainte de coborarea spre masina.

Un moment de respiro inainte de coborarea spre masina.

IMG_20180505_171134

Cu timisorenii in papusoiul din spatele curtii, Leaota si Bucegi

Cheful de MTB a venit greu anul asta. A fost nevoie de patru zile petrecute pe coclauri prin Sureanu si de doua cazaturi in aceeasi zi, ca sa simt ca s-a facut declicul. Astfel incat, atunci cand am vazut tura desenata de Radu prin Leota, nu m-am gandit nici ca-i lunga, nici ca-i grea, ci doar ca ne va umple toata ziua. Dar ce aveam altceva mai bun de facut intr-o zi in care vremea se anunta superba in afara de a pedala prin locuri vechi si noi? Pentru ca o simpla tura in Leota pe traseul de la 4 Munti nu ar fi facut cinste sutelor de kilometri condusi de Suca si Bobi din Timisoara si pana in Moeciu, mai adaugam o bucata noua, o legatura intre Cheile Gradistei si Dragoslavele, desenata doar pe harta, in prima explorare pentru noi toti.

Alex tine mortis sa porneasca cu handicap si se ia dupa Radu pe pump-trackul din Cheile Gradistei, prima tura terminandu-se in corzi. Eu cum ma stiu oricum certata cu tehnica, stau departe si bine fac…Dupa un scurt moment tragic-comic, cu Alex in patru labe in mijlocul pump trackului si noi pe langa el, nestiind daca sa ne amuzam sau sa ne ingrijoram, ne suim pe biciclete (pentru unii mai greu, pentru altii mai usor) si pornim pe poteci cunoscute, urmand in mare ruta de la 4Munti, etapa din Piatra Craiului. Trecem rapid de portiunea comuna cu EcoMarathon-ul, caci nu aveam de gand sa fim surpinsi pe contrasens de sarpele lung de alergatori porniti la ora 9.00 din Moeciu pe bucla 1 si ne miram de uscaciunea drumurilor din Fundatica.

Gasim o legatura bunicica intre Fundatica si Cheile Cheii si dupa 1-2 kilometri de forestier bun si la vale, prindem un drum de pamant secundar, ce se transforma curand intr-un drum de pamant si incepe sa urce pronuntat. Trebuie sa castigam diferenta de nivel caci avem de sarit 2 muchii pana in Dragoslavele. Prima trece cu soare, izotonic si curmale. Pentru a doua realitatea din teren ne rezerva insa o supriza- un drum ca in palma, aparut de nicaieri, acolo unde harta abia indica o firava poteca, drum ce ne va conduce in Dragoslavele si ne va scuti de mult efort. Tot pe aici descoperim marcaje si toponime noi si ne punem in minte sa revenim sa exploram zona caci e relativ aproape de noi.

Asfaltul spre Stoenesti se scurge repede si cu vant din spate. Oprim la un magazin comunal pentru pauza de masa cu pateu, paine, tocana de legume, biscuiti umpluti cu crema, bere si cola. De toate astea e nevoie sa hranesti 4 biciclisti care isi fac curaj sa porneasca pe urcarea 1400 m ce ne va duce pana sub varful Leaota.

La intrarea spre Valea Badenilor a aparut si indicator: Varful Leota 22 km. Acum ca stim datele problemei, sa ne asternem deci la drum. Primii kilometri aseaza repede locurile in micul nostru pluton: Radu, Suca, eu si Bobi si cu exceptia pauzelor de regrupari, cam asta va ramane formatia pana sus. Intram in padure si atmosfera mi se pare sufocanta. Ma uit la ceas si vad 29 de grade. Ma topeste caldura asta si beau alternativ apa si izotonic, doar doar faptul ca urcam si castigam altitudine va face sa mai coboare putin gradele din termometru.

Primii stropi ce cad pe bratele-mi transpirate se simt ca o mangaiere. Chiar si prima ploaie marunta. Nu pun foita pe mine. Las stropii sa ma racoreasca. Sub un brad ii gasesc pe baieti. Faceau pauza si se adaposteau de ploaie. Prima runda trece repejor si norii par sa se indeparteze, asa ca o luam din loc. Ii spun lui Alex ca abia acum incep sa ma simt bine, cand temperatura a scazut la sub 20 de grade. Aparent nu functionez bine decat in racoarea de Brasov. In momentul asta nimeni nu isi pune problema sa ne intoarcem. Continuam sa urcam. Mai avem cateva sute de metri de dovedit pana in creasta. La iesirea din padure ne prinde o a doua ploaie mai serioasa. De data asta ma imbrac. Nici acum nu imi pun problema sa coboram. Sunt destul de convinsa ca astea sunt niste ploi trecatoare si ca norii se vor risipi, va iesi soarele si ne vom usca in jumatate de ora. Dar adevarul e departe de asta. Pe cat urc, pe atat norii par mai compacti in jurul nostru si soarele se pare ca a facut pact cu Piatra Craiului, unde zapada aproape ca a disparut cu desavarsire. La noi cade o mazariche-grindina de dimensiuni mici si s-a facut frig. Cam frig chiar si pentru gustul meu. Cat urcam e bine, dar ma gandesc cu groaza la combinatia de coborare + haine ude+ ploaie + frig + vant. Ceva de vis…

Ca sa fie meniul complet apare in ecuatie si zapada. Ei bine, asta imi cam pune capac si nu ma pot abtine sa nu ii spun lui Radu ca ne-am cam grabit cu turele la peste 2000 m. Prima limba de zapada acopera drumul si e destul de lata. In ciuda efortului extra hotarasc sa o ocolesc si nu pierd foarte mult, caci ajung la drum uscat in acelasi timp cu baietii care au traversat-o. Batoane mai am, orice urcare nu face decat sa ma incalzeasca, asa ca momentan nu fac economie de energie.

Pe cand vine urmatorul val de ploaie, asta in timp ce ne uitam invidiosi la soarele generos din Crai.

Pe cand vine urmatorul val de ploaie, asta in timp ce ne uitam invidiosi la soarele generos din Crai.

Ajungem in cel mai inalt punct al urcarii si ne contemplam soarta. Bucegiul, Craiul, Iezerul se scalda in auspicii de vreme buna, doar de noi se tine scai norul si ploaia. Pe versantul nordic al varfului Leota apar din ce in ce mai multe limbi de zapada. Cateva s-au putut ocoli, fara sa fie nevoie sa iesim in creasta pentru asta. Altele insa au trebuit traversate si baietii au sapat urme cu randul. Cu totii sufeream de frig, insa clar, cel mai afectat era Alex, care stiam oricum ca detesta frigul. Suca era literalmente redus la tacere de combinatia frig + durere de spate. Bobi intreaba daca nu ar fi mai intelept sa ne intoarcem, insa o coboare de 22 de kilometri pe forestier, spre Valea Badenilor unde momentan se devarsa un nor nu pare o varianta castigatoare. Cea mai buna abordare ramane sa mergem totusi inainte, cu speranta ca totusi se va indrepta vremea. In cel mai rau caz, va trebui sa mergem/ alergam pe langa biciclete vreo 17 kilometri cat mai aveam pana in Cheile Gradistei-Fundata. Alex chiar pare convins ca asta o sa faca si repeta obsesiv ca nu se mai urca pe bicicleta pana la masina. De altfel singurul care incearca sa stea pe bicicleta pe poteca tehnica ce ocoleste varful este Radu. Pe mine una combinatia de frig, maini inghetate si single trail ma depaseste si astept zile mai calduroase si uscate pentru o tentativa.

Candva, in interminabilele zeci de minute in care mergeam noi ploaauti si plositi in scartait ascutit si enervant de frane se opreste ploaia si incepem sa ne uscam, asttfel incat primele coborari pe drum lat si innierbat ne invita sa ne urcam in sa. Practic in fata ne stau o serie de mici urcusuri cu push-bike si scurte coborari. Cum insa ploaia a luat o pauza si noi ne-am uscat cat de cat, desi pedalam in continuare printre nori amenintatori, optimismul incepe sa revina, Suca incepe sa vorbeasca, Radu sa faca poze, lucrurile par sa reintre in normal.

Ultima parte de impins biciclete trece repede si ne vedem in sfarsit in drumul forestier ce are sa ne coboare la masina. De aici sunt in teren cunoscut si sunt aproape sigura ca o scoatem la cap si de data asta. Ultima repriza de ploaie ne prinde cand am intrat in padure, dar e scurta si la adapostul brazilor ramanem uscati. Nici nu mai stiu de cand nu am mai mancat, asa ca snickersul desfacut la prima pauza pe care o facem intra direct in sistem cu tot zaharul, ciocolata si caramelul de care dispune.

Coborarea frumoasa pe care m-am dat acum 2 ani e plina de cazaturi si navighez cuminte in spatele baietilor. Ignoram poteca prin padure paralela cu drumul, caci probabil ne-am scoate ochii in cracile de brazi si ne tinem pe drumul mare de pamant, ce merge bine si ne scoate curand la primele case. Chiar daca de acolo mai sunt ceva kilometri pana la complex, tura noastra e ca si terminata si putem deja sa visam la bere si mancare la restaurantul de la Cheile Gradistei.
Iar cand stateam deja la masa, in haine uscate, ii dadeam totusi dreptate lui Suca “A fost așa de faină [tura] si asa m-am bucurat ca am scapat de frig încât nici macar 10Ron pe draft nu mi s-aparut mult….”.

Ziua de duminica in schimb a fost la fix pentru a compensa frigul si suferinta de sambata. O tura de o jumatate de zi, pe culmile dintre Moeciu si Simon, cu mult soare, cu coborari super frumoase, cu gasca mare si multa voie buna si peisaje de vis. Cu alte cuvinte toate ingredientele.

Tura incepe cum nu se poate nefericit, cu o cazatura a lui Suca la pump-trackul de la cheile Gradistei, cazatura ce avea sa-l chinuie toata ziua.

Tura incepe cum nu se poate nefericit, cu o cazatura a lui Suca la pump-trackul de la cheile Gradistei, cazatura ce avea sa-l chinuie toata ziua.

Soare, cer senin si Craiul in departare. Cine ar fi ghicit ca in cateva ore nu o sa ne mai simtim degetele la 2000 de metri...

Soare, cer senin si Craiul in departare. Cine ar fi ghicit ca in cateva ore nu o sa ne mai simtim degetele la 2000 de metri…

Probabil singurul indicator rutier spre un varf de munte din Romania. O urcare cinstita, de aproape 1500 de metri dintr-o singura bucata.

Probabil singurul indicator rutier spre un varf de munte din Romania. O urcare cinstita, de aproape 1500 de metri dintr-o singura bucata.

2018, un an bun pentru bere...

2018, un an bun pentru bere…

Valuri de ploaie peste valuri de ploaie, asteptandu-l pe urmatorul sa ne ia in primire.

Valuri de ploaie peste valuri de ploaie, asteptandu-l pe urmatorul sa ne ia in primire.

Vant, frig, ploaie si zapada. Conditii perfecte pentru MTB si mai ales pentru Suca.

Vant, frig, ploaie si zapada. Conditii perfecte pentru MTB si mai ales pentru Suca.

Din categora asa nu. E mult mai simplu de asteptat cateva saptamani in plus.

Din categora asa nu. E mult mai simplu de asteptat cateva saptamani in plus.

Bucegiul si o frantura de vreme buna.

Bucegiul si o frantura de vreme buna.

Drum intins si locuri din nou ciclabile.

Drum intins si locuri din nou ciclabile.

Inca un push bike, si inca un nor vinetiu de ploaie ce apare la orizont.

Inca un push bike, si inca un nor vinetiu de ploaie ce apare la orizont.

Tot inainte.

Tot inainte.

IMG_20180505_174445.jpg

Sfarsit de zi, cu un curcubeu binemeritat si cu mancare buna.

Sfarsit de zi, cu un curcubeu binemeritat si cu mancare buna.

Ziua de duminica e fix opusul, doar placere pedalatului fara nici un pic de chin.

Ziua de duminica e fix opusul, doar placere pedalatului fara nici un pic de chin.

Gasca mare, locuri faine, Bucegiul deasupra noastra si Craiul in departare. Si poate cel mai important caldura.

Gasca mare, locuri faine, Bucegiul deasupra noastra si Craiul in departare. Si poate cel mai important caldura.

Perfect pentru MTB.

Perfect pentru MTB.

IMG_20180506_105005.jpg

Din categoria ce varf o fi ala?

Din categoria ce varf o fi ala?

Tot ce trebuie pentru o jumatate de zi perfecta.

Tot ce trebuie pentru o jumatate de zi perfecta.

DSC_7646

Poiana Omului, culmi alpine si branduse, Sureanu ultima parte

Luni

As spune ca asta a fost cea mai frumoasa zi a epicii. A fost poate si cea mai grea, daca ar fi sa ma uit pe raportul intre kilometrii parcursi si diferenta de nivel, a fost ziua in care ne-am imputinat, insa eu nu mi-as fi putut dori nimic mai mult de la o zi de pedalat pe coclauri.

Dimineata a inceput glorios cu 7 biciclisti parcurgand pe lung Fundatura, traversand de nenumarate ori raul, reusind macar partial sa ramanem uscati la picioare si bucurandu-ne de locuri. Mergem spre un conac aflat in partea superioara a Fundaturii, unde ciobanul Ion ne-a sfatuit sa cotim stanga ca sa iesim din nou in culme. Nu cred ca au fost prea multi turisti care au batut locurile astea si faptul ca suntem iesiti din track si nu avem nimic mai mult decat sfaturile de cu seara si doua harti ne incanta maxim pe mine si pe Radu caci abia acum tura are potential sa devina epica si pentru noi. La capatul Fundaturii gasim un parau lateral din care luam din nou apa, apa cu gustul de pamant cu care deja am inceput sa ne obisnuim si ne facem curaj pentru 50 m diferenta de nivel de push/ carry bike, peste un deal ce ne va scoate din nou in locuri mai deschise.
Deasupra Fundaturii sunt drumuri prin padure si drumuri de iarba ce ne poarta in parcurs usor spre Poiana Omului. Ah, si semnal, ce ne permite sa incarcam o bucatia noua de harta pe telefon.

Poiana Omului reprezinta revenirea pe track, insa aventura ramane, caci de aici incolo locurile sunt noi. Nu ne mai putem baza decat pe ce vedem pe harta ori din satelit, daca avem semnal. Primele ganduri de abandon incep sa apara si dupa 2-3 kilometri Andrei si Octavian hotarasc sa se intoarca. De momentul asta imi era cumva cel mai teama, caci Poiana Omului este suficient de aproape de catune mai inchegate si iti permite o revenire in Costesti in maxim 2 ore, acolo unde cealalta parte a grupului este cantonat la o pensiune cu pat, dus, gratar si alte cele. Luam mancarea ramasa de la oameni si noi ceilalti 5 ne continuam drumul spre Sureanu. Urmam un marcaj bun BA ce ajuta sa depasim relativ usor cateva varfuri impadurite precum Porumbelu Mare si Varful Rudii. Sub cel de-al doilea facem pauza pentru masa de pranz si cat Radu se duce sa caute apa, noi ne infruptam din casul ramas si terminam chiar si zerul din punga. Spre linistea lui Cristi, Radu se intoarce cu bidoanele pline, asa ca acum ne putem continua nestingheriti drumul spre varful Tampu. Partea a doua a zilei este si cea mai grea, urcam constant spre Varful Tampu si apoi spre Steaua Mica, un varf de 1671 m. Desi drumul este in mare parte ciclabil, scurte gaturi te fac sa iesi din ritm.

Lant intins.

Lant intins.

La final, inainte de a iesi in golul alpin avem de dovedit un jgeab bolovanos, pe care pentru mine si Radu urcarea merge sisific de greu. Suntem amandoi cu bateriile pe 0 si ne-a lovit pe amandoi in acelasi timp. Nu am mai avut senzatia asta de sfarseala de la Bucegi 7500. In turele in doi caram dupa noi o rezerva consistenta de dulciuri si in general, mancam mult mai multi carbohidrati decat am facut-o in zilele astea si mai ales azi. Astfel incat, momentul in care organismul trece pe arderea grasimilor e dureros, caci orice gat mai aprig ne pune plumb in picioare si gafait in respiratie. Trecem peste moment cu rezerva strategica de dulciuri de la Vali si viata redevine traibila si pe doua roti. Radu pleaca inainte, dorind sa iasa mai repede in culme si sa inspecteze stana pe care am vazut-o pe satelit. Eu raman sa ii astept pe oameni pentru ultimii metri de push bike pana ce drumul se va inscrie confortabil pe linia crestei si se va aplatiza.

Ziua lunga de mai ne lasa inca suficient timp pentru un spalat la rau si pentru a cauta locul de bivuac perfect, caci stana iese din discutie. Desi mare si cu multe acareturi este si destul de murdara si parca dupa atatea nopti faine petrecute sub cerul liber, nu am vrea sa renuntam fix la ultima. Ne este suficient sa stim ca avem un adapost deasupra capului in caz de ploaie, asa ca mergem spre padurea de brazi de deasupra stanii unde ne intindem hamacele. Lungim seara cat putem de mult in jurul focului datator de caldura, caci la noi in dormitor e un frig si un curent de zile mari. Se pare ca vom dormi cu toate geamurile si usile deschise in noaptea asta.

Marti

Vantul s-a oprit spre dimineata si ne-a oferit un ragaz placut de somn. Dimineata Cristi da desteptarea, cat sa se asigure ca am supravietuit toti patru noptii vantoase si reci. Mergem sa il cautam si pe Radu, care teoretic ar fi trebuit sa doarma pe drum, dar ia-l de unde nu-i. Asa ca ne facem de lucru pe langa hamace si pe langa vatra, pana ce apare si Radu…din grajdul de porci. Cica era cel mai curat loc din stana…

Terminam toata mancarea din rucsac, facem o ultima cafea cam tare si o luam din loc in directia varful Muncelu. Teoretic astazi e treaba simpla. Nu avem decat o culme ce ne tine constant la 1500-1600 m pana pe Varful Muncelu, de unde vom prinde o coborare ce ne va scoate in parcarea de la Sarmisegetusa. Radu spune ca locurile s-au schimbat. Intre timp s-a asfaltat drumul, s-a facut parcare si se plateste taxa de intrare. Probabil ca si turistii curg…Apreciez schimbarea si e bine daca s-a facut cu cap si sustenabil, in egala masura, la nivel personal, mai draga imi e imaginea locurilor cuprinse de rosul si frigul de octombrie, asa cum le-am descoperit alaturi de prieteni dragi in urma cu 10 ani.

Dam si azi o tura si apoi ne despartim temporar. Cristi, Vali si Muha coboara pe asfalt spre Costesti (oameni intelepti de altfel), iar eu ma iau dupa Radu si plecam pe un marcaj CR ce ar trebui sa tina muchia ce merge deasupra drumului. Singurul inconvenient este ca poteca, desi bine marcata, e foarte putin umblata, frunzele de asta-toamna si-au facut mormant vesnic pe trasa noastra si ascund toate capcanele posibile, mai ales cazaturi, crengi, pietre si ce s-o mai gasi prin padure. Dupa 800 m incredibili de lenti si cu perspectiva a 2 kilometri asemanatori in fata hotaram sa ne retragem cat mai curand in drum, asa ca ne angajam intr-o coborare directa pe versant- o balaureala pe cinste. Desi unghiul creste pe masura ce ne apropiem de asfalt, avem noroc ca nu exista ruperi de panta si cum simtim bitumul tare sub talpi, ii dam pedala pana in Costesti, unde ii gasim pe prietenii nostri la masa. Daca pentru ei ziua s-a terminat, noi facem doar o pauza, ne refacem rezervele de energie si lungim tura, caci masina noastra este peste dealuri, in Bosorod. Pentru a ajunge acolo avem doua optiuni. Putem sari un deal mai mic (via Ocolisul Mic) sau un deal mai mare (via Tarsa). Nu este greu de ghicit ce varianta am ales. Urcarea spre Tarsa incepe domol, pe drum ingust dar asfaltat si fara trafic. Dupa 2-3 kilometri gradientul creste si ne trezim pedaland din greu pe o Valea Fiarelor de trei ori mai lunga. Norocul nostru ca e totusi asfalt, caci cu drum de tara lucrurile ar fi fost de-a dreptul provocatoare. Radu baga carbuni si dispare din raza vizuala, eu continui lupta cu pedalele, cu cate o masina venind din spate si tragand si ea din greu la deal. Castigam in felul acesta cam 600 m diferenta de nivel dintr-un foc si tare bine e sa fim din nou pe dealuri, sa ne racoreasca vantul si kilometri ramasi sa fie ori un deal-vale, ori o coborare continua. Peste Retezat se aduna nori amenintatori de ploaie, asa ca ne grabim si noi sa pierdem altitudine, ca sa ajungem la masina uscati. Radu alege o coboarare pe o muchie, coboare faina, pe drumuri de iarba, prin fanete si prin curtile oamenilor, astfel incat la fiecare 2-300 de metri trebuia sa ne dam jos de pe bicicleta, sa deschidem si sa inchidem o poarta. Ajungem in felul acesta in Alun si de acolo avem drum bun de tara pana la masina ce ne asteapta cuminte, sub un nuc, in Bosorod. Drumul de trei ore jumate spre casa ne pare lung, insa in Sureanu e de revenit si in toamna, dupa ce coboara stanele si padurea isi schimba culorile. Nu as zice nu unor zile seninde de pedalat pe culmile molatice, cuprins de galbenul-maroniu al ierbii, dar scaldate insa de soare si mangaiate de un cer albastru fara pata. Momentan incepe vara, cu ale sale zile cu vreme schimbatoare si cu ploaia regulamentara de la pranz.

Track si date aici:

https://www.strava.com/activities/1544810344
https://www.strava.com/activities/1544817688

Asteptand sa fiarba apa pentru cafea, apa ce fierbe surpinzator de repede.

Asteptand sa fiarba apa pentru cafea, apa ce fierbe surpinzator de repede.

Micul dejun cu mult cas, ceapa rosie, castreveti si cafea facuta la foc.

Micul dejun cu mult cas, ceapa rosie, castreveti si cafea facuta la foc.

Luptele cu treceri interactive prin rau. Si a trebuit trecut de cateva ori.

Luptele cu treceri interactive prin rau. Si a trebuit trecut de cateva ori.

Echilibristica.

Echilibristica.

Intr-un colt de rai, si locul in care am luat bicicletele in spate.

Intr-un colt de rai, si locul in care am luat bicicletele in spate.

Un pic de carry-bike nu a omorat pe nimeni.

Un pic de carry-bike nu a omorat pe nimeni.

DSC_7652.jpg

Poieni cocotate pe dealuri si din nou aceasi perspectiva catre Retezat.

Poieni cocotate pe dealuri si din nou aceasi perspectiva catre Retezat.

Pedaland prin paduri de fag de curand inverzite.

Pedaland prin paduri de fag de curand inverzite.

Naiv.

Naiv.

Drumuri si poteci numai bune de pedalat.

Drumuri si poteci numai bune de pedalat.

DSC_7683.jpg

DSC_7698.jpg

Uite atata mormolocul era.

Uite atata mormolocul era.

Vali, intoteauna sensibi.

Vali, intoteauna sensibi.

Pedaland catre stana mult cautata.

Pedaland catre stana mult cautata.

A treia noapte consecutiva la foc.

A treia noapte consecutiva la foc.

Mirosul cafelei de dimineata.

Mirosul cafelei de dimineata.

Simplonul, o bicla e care o avem de aproape 10 ani si care inca isi face treaba foarte bine.

Simplonul, o bicla e care o avem de aproape 10 ani si care inca isi face treaba foarte bine.

Pedaland spre Godeanu si spre Sarmisegetuza, tot cu Retezatul in fundal.

Pedaland spre Godeanu si spre Sarmisegetuza, tot cu Retezatul in fundal.

Tot la vale.

Tot la vale.

DSC_7798.jpg

Fata in fata.

Fata in fata.

DSC_7497

Single trailuri printre mesteceni si Fundatura Ponorului, Sureanu partea a doua.

Radu ne astepata cu focul deja aprins, oala de 7 lei incepe sa se inegresca pe la exterior si mirosul de cafea ne strange pe toti in jurul vetrei. Terminam mancarea din rucsac si ne continuam plimbarea pe dealuri. Vrem sa ajungem deasupra satului Fizesti, de unde stim de toamna trecuta o coboarare faina printre case, capite si cai liberi, cu Retezatul batandu-te prieteneste pe umarul stang si Parangul ramanand in spate. Dureaza ceva mai mult decat ne-am asteptat, dar parcursul urmat a fost unul din cele mai pitoresti cu single trail-uri prin padure si drumuri de iarba pe deal, cu mici gaturi de urcat si decizii de luat la bifurcatii.

Coborarea spre Fizesti merge bine si unicul nostru gand este o pauza lunga de hidratare cu bere. In primul sat nu avem noroc caci nu gasim nici magazin si nici bodega, asa ca oprim la primul birt care ne iese in cale in Galati. Prima bere intra pe nerasuflate. La fel si primul borcan de tocana de legume pentru mine si pentru Radu. Cu ceva in stomac si nivelul de lichide refacut putem sa pedalam linistiti pana in cel mai mare sat din tura noastra- Pui. Aici, la drumul mare si la poalele Retezatului speram sa gasim ceva mai mult decat magazine. Sper sincer sa gasim si un loc unde am putea manca ceva cald. Si intreband in din bar in bar, ajungem la cofetaria satului care functiona pe post de fast food. Un fast food cinstit fara junk food. Din toate terasele ochite in Pui asta era de departe cea mai banala, cu niste mese verzi de plastic afara, dar aparentele insala uneori. Meniul are 10 feluri de mancare, suficiente cat sa ne potoleasca pe deplin foamea si combinatia de ciorba, gratar, cartofi si salata multumeste pe toata lumea,

Daca nu am fi pregetat destul si nu as fi platit deja, mai ca as fi facut fata si unui cremsnit cand am vazut tava uriasa cu feliile portionate aparuta din senin in vitrina. Dar ma abtin, caci trebuie sa ne asternem la drum si nici loc in bagaj nu mai avem ca sa luam la pachet (din dezavantajele epicelor).

In Ponor ne definitivam proviziile pentru seara cu ceva carnati subtiri de prajit si o jumatate de tarie si pornim pe urcarea spre Fundatura Ponorului. Incercam sa ii convingem pe oameni ca urcarea nu e chiar asa de speriat cum si-o imagineaza ei, ciclabila in totalitate, cu un peisaj ce se schimba constant si mai ales cu atractia Fundaturii Ponorului la capat de drum. Tuturor le-ar face placere sa ajunga acolo si sa petreaca putin timp, asa ca hotaram sa ramanem peste noapte in zona, fie in Fundatura, fie in padurile de mesteceni de deasupra ei.

Atat eu cat si Radu suntem aici in teren cunoscut, caci locul ne-a vrajit inca de la prima vizita din octombrie anul trecut si as putea reveni oricand in zona, ba chiar as putea sa petrec cateva zile pe pajistile verzi, nefacand nimic, ascultand doar cum trec secundele, urmarind soarele pe cer, apa cum intra in pamant ori focul ce coloreaza si incalzeste serile racoroase de munte. Insa Fundatura este o supriza pentru toata lumea, caci ea trebuie cautata si batuta la pas, nu te poti teleporta in buza ei si curpinde de acolo intreaga liniste si vraja a locului.

Ca si in ziua anterioara stam foarte bine cu timpul si avem doua sau trei ore de lumina pentru a savura clipa, a lasa ochii sa se imbete de marea de iarba verde, a cauta apa ori branza de cumparat. Radu pleaca mesager spre ciobanul Ion, ce se dovedeste om de omenie si pe langa cele 4 kilograme de cas proaspat si putin sarat ne ajuta si cu cateva sfaturi pretioase despre sursele de apa, una din variantele de a iesi din Fundatura si de ne continua traseul spre Sureanu, precum si cu un loc potrivit de inpotat.

In seara aceasta luna ne va gasi intr-o livada de pruni dintr-o curte de casa abandonata. Avem copaci pentru hamac, suntem protejati de vant, avem loc sa facem vatra si putem improviza chiar si niste bancute, avem o apa semi-potabila dintr-un parau ce curge 50 m mai jos de noi si ne salveaza de la a a fierbe litri de apa din raul cel mare. Iar la masa ne infruptam pe saturate din mingea alba de cas ce dispare usor usor din punga, fie asortata cu ceapa si paine, ori transformata in fondu, odata ce am dovedit carnatii de gratar.

Text Mihaela.
Track si date aici: https://www.strava.com/activities/1543108457

Trezirea de dimineata, cu razele soarelui filtrate de frunzele tinere ale padurii si cu miros de fun de la focul proaspat pornit.

Trezirea de dimineata, cu razele soarelui filtrate de frunzele tinere ale padurii si cu miros de fun de la focul proaspat pornit.

Cafeaua de dimineata, intr-o noua varianta. Si trebuie spus ca oala de tinichea de 7 lei isi face treaba foarte bine. Chiar intra si in categoria ultra-light.

Cafeaua de dimineata, intr-o noua varianta. Si trebuie spus ca oala de tinichea de 7 lei isi face treaba foarte bine. Chiar intra si in categoria ultra-light.

Modul perfect de a incepe dimineata.

Modul perfect de a incepe dimineata.

Pe poteci pe o muchie ce coboara spre Fizesti.

Pe poteci pe o muchie ce coboara spre Fizesti.

DSC_7360.jpg

Mai si urcam, mai si coboram, toate cu Retezatul inca inzapezit in fundal.

Mai si urcam, mai si coboram, toate cu Retezatul inca inzapezit in fundal.

Mesteceni + single-trail = love.

Mesteceni + single-trail = love.

DSC_7380.jpg

Minutul 91.

Minutul 91.

De aici tot la vale catre o reintoarcere de cateva ore in civilizatie.

De aici tot la vale catre o reintoarcere de cateva ore in civilizatie.

Drumul spre Fundatura Ponorului.

Drumul spre Fundatura Ponorului.

DSC_7416.jpg

Cautand sifonul.

Cautand sifonul.

DSC_7465.jpg

DSC_7471.jpg

Ciobanul Ion de la care am luat patru de cas proaspat pentru urmatoarele zile. Oameni calzi si primitori, ce m-au chemat in casa si m-au cinstit cu un pahar de tuica si de la care am aflat si cea mai buna varianta de a iesi ziua urmatoare spre Poiana Omului.

Ciobanul Ion de la care am luat patru de cas proaspat pentru urmatoarele zile. Oameni calzi si primitori, ce m-au chemat in casa si m-au cinstit cu un pahar de tuica si de la care am aflat si cea mai buna varianta de a iesi ziua urmatoare spre Poiana Omului.

Incercand sa evitam udatura de seara.

Incercand sa evitam udatura de seara.

In cautarea locului de bivuac.

In cautarea locului de bivuac.

Inca o livada de pruni aproape parasita, de data aceasta cu tot cu priveliste.

Inca o livada de pruni aproape parasita, de data aceasta cu tot cu priveliste.

Cu stomacele indestulate cu cas proaspat, cu carnaciori prajiti la foc si cu paine buna, stand la un foc ce arde linistit. Un sfarsit de zi perfect.

Cu stomacele indestulate cu cas proaspat, cu carnaciori prajiti la foc si cu paine buna, stand la un foc ce arde linistit. Un sfarsit de zi perfect.

In cazul in care mai aveati indoieli ca suntem niste sfinti.

In cazul in care mai aveati indoieli ca suntem niste sfinti.

Mocnit.

Mocnit.

Mocnit si psihedelic desi am avut doar o jumatate de litru de palinca dupa noi.

Mocnit si psihedelic desi am avut doar o jumatate de litru de palinca dupa noi.