All posts by Diaconescu Radu

DSC_3035

Transvulcan, Varful Straja si traseele Lupilor si Balo

Pentru ultima zi in Valea Jiului am ales un traseu mai scurt, astfel incat sa fim siguri ca nu ne prinde noaptea ca in primele 2 zile :). Inca de cand am plecat de acasa ne-a intrigat drumul marcat ca “Drumul Roman”, drum ce pleca din Vulcan, sarea muntii si iesea mai sus de Targul Jiu. O traversare nord-sud iesea din discutie, insa drumul ne usura mult munca de planificare: drum pana intersectam culmile estice ale Valcanului si de acolo directia Straja.

Imediat ce parasim drumul national si ne incadram pe judeteanul spre Pasul Vulcan asfaltul se transforma in niste placi de beton de cand lumea si la fiecare curba ma astept sa ne mutam cu totul pe drum de tara. Mare imi este insa supriza cand ne trezim langa o parcare ce deserveste un telescaun nou, iar de aici totul se schimba. Dalele se pierd sub asfaltul perfect ce invita mai repede la cursiera decat la MTB. In ignoranta mea, habar nu aveam ca aici este un telescaun , pardon, o telegondola si incep sa ma intreb care e rostul ei si ce anume deserveste. Aveam sa aflu dupa primele serpentine cand incep sa apara din senin indicatoare cu panta de 21%. Asa ceva numai pe la Campina si Breaza am mai vazut :). Pe piciorul imediat urmator in dreapta mea se vede clar Straja, destinatia zilei de azi, ce cu ajutorul asfaltului de fata devine chiar si mai aproape. Borna de pe stanga promite inca 2 kilometri pana in Pasul Valcan. O nimica toata, chiar daca ii ducem din indicator de 21% in indicator de 19% si tot asa. Inca nu stiu daca as razbi urcarea aia pe cursiera sau nu. Strava spune ca pe km 2 al urcarii, panta medie a fost de 12%, iar pe km 3, de 15%. In unele serpentine ma jur ca ma intrebam cu au turnat asfalt si masinile mai vechi ce veneau pe pe contrasens coborau in frana de motor. In Pasul Vulcan dam de cateva cladiri si niste stalpi vechi de telescaun. Aparent statiunea asta fantoma se bazeaza exclusiv pe telegondola, iar ca partie s-a folosit in sezonul 2014/2015 fix drumul asfaltat pe care am urcat noi (vezi aici).

Pasul Vulcan nu e insa nici pe departe sfarsitul urcarii, caci in fata noastra se vede clar pamblica neagra a drumului cum urca pana hat in cer, pe niste versanti golasi si innierbati spre punctul de maxima altitudine al drumului, la granita judetelor Hunedoara si Gorj. Urcam si noi pana acolo, doar ca sa cautam un loc ferit de vant in care sa facem o pauza. Aparent am terminat nesperat de repede cu urcarea pe ziua de astazi si doar 200 m diferenta de nivel ne mai despart de Varful Straja. In teorie, ca practica ne arata ca lucrurile stau altfel. Mai intai mai coboram 100-150 m sub pas, ca apoi sa parasim drumul cu totul si sa facem un carry bike responsabil, fix pana in spatele celui mai inalt telescaun de la Straja. Metrii se aduna greu, caci nu e nici urma de poteca pe unde am ales noi sa urcam, asa ca navigam printre pietre, smocuri de iarba si tufe de merisoare. Noroc cu sistemul de fixat bicicleta pe rucsac pe care l-am descoperit intamplator in Fagaras si cu care pot sa imi odihnesc ambele maini prin rotatie.

Pe varful Straja mai pregetam putin, caci fata de zilele urmatoare s-a schimbat putin peisajul. Mai vedem doar o bucatica mica din Retezat, Tulisa ne apare insa in fata cap-coada, iar in dreapta, Parangul e ca o carte deschisa cu toate varfurile mai importante vizibile clar in ziua senina de toamna.

Punem hainele pe noi si pornim spre Straja, exclusiv pe drumuri de pietris. La schi la Straja ajungem rar (o data la 2-3 ani), dar la fiecare vizita mai apare cate un telescaun, cate un lac, cate o instalatie, semn ca domeniul schiabil creste. Doar statiunea ramane in aceeasi harababura si tiganie generala, cu cel mai trist urs din judetul Hunedoara inchis intr-o cusca de 2/2 si transformat intr-o mascota nedorita a unei statiuni fara cap si fara coada, o tiganie daca e sa ma intrebati pe mine…

Din Straja pleaca si 2 trasee de tip single trail spre telegondola din Lupeni. Caci da, vechiul telescaun de 2 picioare, incet, molau si ruginit s-a transformat si el intr-o telegondola precedata de un drum ingust, niste parcari in noroi si un fel de arc metalic de dinainte de ’90 pe care a ramas doar inscrisjul “domeniu de agrement”.

Coborarea pe Traseul Lupilor merge cum merge, avand in vedere ca e o coborare la prima vedere si in jumatate de ora ajungem jos la masina. Radu a reinviat dupa 2 zile in care a fost fara chef si fara energie si acum pleaca sa mai dea o urcare pe asfalt si o coborare pe celalat traseu, pe Baloo, eu multumindu-ma sa il astept la masina, profitand de o ora de soare si caldura, delicii din ce in ce mai rare in toamna ce vine.

Cine stie, poate acum ca am realizat ca Retezatul nu e asa departe de Brasov, poate vom mai ajunge pe acolo, iarna ori vara, pe schiuri sau la trekking. Mai sunt inca multe coltisoare de explorat in taramul acela cu ochi albastri, asa cum isi facea singur reclama la intrarea in parc.

Text: Mihaela
Track si date aici: https://www.strava.com/activities/1210587124

Invartim din greu pedalele spre pasul Vulcan, pe drumul proaspat refacut.

Invartim din greu pedalele spre pasul Vulcan, pe drumul proaspat refacut.

Si de aici incepe, vreme de 4 kilometri drumul zaboveste in jurul unei medii de 15%.

Si de aici incepe, vreme de 4 kilometri drumul zaboveste in jurul unei medii de 15%.

Momente in care te bucuri ca esti totusi pe MTB si ca ai rapoarte suficiente pentru a urca astfel de pante.

Momente in care te bucuri ca esti totusi pe MTB si ca ai rapoarte suficiente pentru a urca astfel de pante.

Drumul ireal de bun si mult sub noi locul din care am plecat, localitatea Vulcan.

Drumul ireal de bun si mult sub noi locul din care am plecat, localitatea Vulcan.

Inca putin pana in pas.

Inca putin pana in pas.

Adapost de vant si momente de odihna.

Adapost de vant si momente de odihna.

Pe varful Straja, cu pasul Vulcan in prim plan si cu creasta Parangului in departare, dintr-un unghi din care nu am mai vazut-o pana acum.

Pe varful Straja, cu pasul Vulcan in prim plan si cu creasta Parangului in departare, dintr-un unghi din care nu am mai vazut-o pana acum.

Pedale la inaltime.

Pedale la inaltime.

Unul din cele doua trasee amenajate de curand la Straja, frumos, provocator si foarte fain aranjat.

Unul din cele doua trasee amenajate de curand la Straja, frumos, provocator si foarte fain aranjat.

DSC_3042.jpg

Tot la vale.

Tot la vale.

DSC_2981

Ride & Hike in Valcan si un pic din Oslea

Fascinatia mea cu Creasta Oslei dateaza dintr-un februarie cu multa zapada, in care am petrecut 3 zile la Straja si o ultima zi pe coclauri, urcand spre Oslea. Doar urcand, caci obiectiv vorbind nu aveam timp sa inchidem bucla pe creasta si sa mai si conducem spre Bucuresti. Aveam in picioare o pereche de schiuri pe care reusisem sa le rup in pulverul de la Straja cu o zi inainte, asa ca aceasta zi a fost incomoda atat la urcat, cat si la coborat. Totusi imi amintesc inca profilul urcarii si acum pare numai buna pentru o coborare pe 2 roti. Mai problematic e cum parcurgem noi toata creasta cu bicicletele in spate. Nu cei 3-4 kilometri ma pun pe ganduri, ci profilul crestei- o Piatra Craiului mai mica. Mai mica e clar, probabil si mai domoala, dar un singur cablu sau un singur horn de-ar fi, e suficient. Radu deseneaza pe Strava un traseu posibil, traseu ce incepe cu un drum de 5km, cu 10% panta medie. Deja ma uit circumspect la planul de azi…

Dormim langa masina, la iesirea din Campul lui Neag, la o margine de forestier ce urca abrupt. L-am gasit la lumina farurilor si incep sa ma intreb daca asta o fi si forestierul nostru caci profilul se potriveste. Aveam sa aflam dimineata ca nu era, dar nici al nostru nu era departe. Ca si in celelalte dimineti e frig, insa acum incepem sa urcam de la kilometrul 0 al turei, urcare constanta, pe un drum bine pregatit pe care este evident ca se coborara lemne de la o exploatare aflata mai sus. Serpentinele curg una dupa alta, si noi inaintam spre soare. In primul loc deschis facem pauza de regrupare si las primele raze ale zilei sa imi usuce tricoul ud. Cei 5 kilometri se apropie cu pasi repezi si incep sa ma intreb ce urmeaza. Ajungem la exploatarea forestiera, unde ne intampina doar un caine galagios. Drumul insa continua mai departe, initial pe o curba de nivel ciclabila, doar ca sa urce sustinut, pe un grohotis marunt inca 200 m diferenta de nivel. Desi este zi de weekend locurile sunt pustii, si cand iesim din padure impingand cu spor la biciclete, constantam ca sunt si batute de vant. Ne intampina doar versanti cu iarba galbena si cu tufe colorate de afine trecute. Doar verdele funzelor de merisor rezista inca si bobitele rosii ne fac cu ochiul chiar si de la firul ierbii. Nu rezistam tentatiei si facem o pauza mai lunga pentru cules. Peste ele au dat deja primele friguri, ce le-au indulcit considerabil. Gustul lor acrisor de peste vara s-a schimbat si acum sunt doar racoritoare si crocante, inca bune de asortat la o ciocolatica aparuta din cine stie ce buzunar.

Amandoi suntem complet iesiti din forma. Doar Radu ce isi mai pune mintea cu pantele de iarba, caci eu cedez repede lupta si ma pun sa imping bicicleta. Culmea Valcanului, desi ciclabila, e un sus-jos, cu urcari abruptele, la care trebuie asortate o pereche de picioare odihnite. Dar la aceast final de sezon noi ne simtim (si suntem) grasi, obositi dupa o vara intreaga si intristati la gandul iernii. Daca de vreo bruma de performanta fizica nu e rost, macar sa savuram locurile si sa ne bucuram de valurile de padure ce incep sa isi schimbe culorile. Arcanu si Varful Nedeilor sunt singurele repere importante.

Pentru pauza de masa cautam un loc ferit de vant si il gasim in Saua Nedeilor, unde traseul coboara destul de mult, pana pe la 1482 m. Padurea e chiar langa noi, ne-am putea retrage cat ai zice “drum”, daca l-am si gasi….Amandoura ne pare evident ca in saua asta trebuie sa ajunga un drum, dar nici urma de el. Timp pentru Oslea nu mai avem, insa hotaram macar sa mergem pana la baza urcarii, caci acolo se vedea o stana, si la orice stana ajunge un drum.

Asa ca impingem si caram bicicleta, caci nu e tura de MTB de aventura fara aceste doua ingrediente. Radu abordeaza urcarea frontal, nagivand printre tufe de merior, eu aleg curba de nivel, pe care gasesc pana la urma chiar si poteca. Marcajul face pauze mari in toate zonele cu iarba si revine cand in drum ne apare vreo piatra. Stam fata in fata cu creasta Oslei si fascinatia ramane. Azi nu e din nou ziua potrivita, dar am sa revin, intr-o alta iarna si intr-o alta toamna, sa imi satisfac curiozitatea. Oslea, Magura Codlei si alte cateva avanposturi atipice in munti de altfel uniformi iti atrag privirile si iti cheama pasii. Profile de creste ce sfideaza orientarea din imprejurimi si se aseaza cumva perpendicular, vrand parca sa atraga privirile asupra lor si in acelasi timp sa dovedeasca faptul ca din accidente naturale si exceptii se naste frumosul.

Parasim bicicletele la baza urcarii si pornim pe jos spre stalpul indicator aflat 200 m mai sus de noi, pe Coada Oslei. Nu avem lant la noi sa legam bicicletele macar una de alta, dar cum toata ziua nu am dat de picior de om, stanele sunt coborate, ne indoim ca la acest final de zi, va trece cineva pe aici. Urcam domol pana la aproape 1900 m altitudine si ne lasam putin mai jos de creasta pentru a ne adaposti de vant. Peste drum de noi se vede Retezatul Mic, iar in planul urmator Retezatul Mare cu Vacarea, Custura si Papusa. Spre Valea Jiului Valcanul si Tulisa merg paralel, iar in spatele nostru continua sinuoasa creasta Oslei, iar peste ea se vad clar culmile inalte ale Godeanului. Locuri in care ajungem rar…prea rar.

Revenim la biciclete si de acolo, tot cu ele de coarne, la stana. Radu spera sa gaseasca un drum bun, care sa ne serveasca ca “lift” pentru o incercare ulterioara de a traverse creasta Oslei, carand bicicletele dupa noi, insa acest lucru este exclus. Drumul nostru bun din golul alpin se transforma intr-un sleau lat si plin de pietre si lastaris cazut, de indata ce intram in padure. Coboram totusi cu spor pe el, pierzand diferenta de nivel foarte rapid. Daca nu se iveste nimic neprevazut, astazi reusim sa terminam tura pe lumina. Ultimii kilometri sunt destul de buni, prin niste mici chei umbroase si iesim pana la urma in asfalt, mai aproape cumva de Campusel, decat de Campul lui Neag.

Nu pentru ca am fost noi vrednici, ci pentru ca am scurtat pana la urma tura, am mai prins si o ora de lumina, suficienta cat sa ne instalam cortul, sa stragem lemne si sa aprindem un foculet care macar sa coloreze noaptea intunecata de octombrie, daca de incalzit, nu prea reuseste…

“În orice caz,
Mai aruncaţi ceva în el,
Nişte vreascuri,
Nişte vieţi.

Că, uite, a şi început să pâlpâie
Pe feţele noastre,
Făcându-le frumoase şi urâte,
Făcându-le noapte şi zi,
Făcându-le anotimpuri şi ani.” (Marin Sorescu, Focul sacru)

Text: Mihaela
Track: https://www.strava.com/activities/1208835535

Maine este ultima zi prin aceste locuri si vom ramane in Valcan, mergand insa in capatul sau cel mai estic.

Urcam cu spor prin racoarea diminetii pe forestierul proaspat refacut ce urca spre creasta.

Urcam cu spor prin racoarea diminetii pe forestierul proaspat refacut ce urca spre creasta.

In departare creasta Oslei, in fata Retezatul Mic si in dreata Retezatul.

In departare creasta Oslei, in fata Retezatul Mic si in dreata Retezatul.

Privind peste drum.

Privind peste drum.

Pedalam cu spor spre creasta Oslei.

Pedalam cu spor spre creasta Oslei.

Plinul de merisoare.

Plinul de merisoare.

DSC_2948.jpg

DSC_2953.jpg

Pedaland pe drumuri aproape parasite.

Pedaland pe drumuri aproape parasite.

Gasiti ciclisul.

Gasiti ciclisul.

Abandonul bicicletelor pentru asaltul varfului.

Abandonul bicicletelor pentru asaltul varfului.

Pe varf liniste si pace si un loc adapostit de vant.

Pe varf liniste si pace si un loc adapostit de vant.

Momente de odihna.

Momente de odihna.

DSC_2897_01

Hike & Ride in Retezat, Stana din Rau si varful Papusa

Sunt ture care par cumva gandite pentru combinatia de bicicleta si drumetie, in locuri in care drumurile forestiere patrund adanc in munte si sunt descurajant de lungi pentru a fi luate la picior. In minte imi vin combinatiile de ture care merg facute in Fagarasul sudic cu Moldoveanu si Lespezi sau in Iezer dar si Retezatul are cel putin doua forestiere care se preteaza foarte bine la asa ceva, cel care urca spre Stana din Rau si cel care urca spre Poiana Pelegii.

In schimb pot spune ca nu am sa inteleg pasiunea oamenilor de ajunge pe varfuri de pe care nu ai o coborare cat de cat acceptabila pe bicicleta, cu ar fi urcusul pe Moldoveanu si cam orice push sau carry bike mi se pare ca trebuie sa fie cumva legat de promisiunea unei coborari faine. Decat sa impingi bicicleta la vale sau sa o cari in spate mai bine o lasi legata de un stalp si pornesti mai departe pe picioare.

In Retezat nu am ajuns deloc in ultimii ani, de Bucuresti parea cumva mereu prea departe pentru un weekend si cumva impresia s-a pastrat si in momentul in care ne-am mutat la Brasov. Si totusi marea diferenta e ca din Brasov pana in Retezat nu ai de trecut muntii iar cei 120 de kilometri de autostrada dintre Sibiu si Deva scurteaza considerabil timpul petrecut pe drum, chiar daca distanta nu e cu mult mai mica.

Asa ca dupa jumatatea de zi petrecuta explorand o bucatica din muntii Sureanu vine momentul sa ne mutam la sud, si dupa o noapte petrecuta langa lanul de papusoi sa incepem ziua luandu-ne la harta cu forestierul de 25 de kilometri care urca spre Stana din Rau. E un coltisor din Retezat din care am ajuns doar tangential acum 11 ani de zile, coltisor ce sunt sigur ca e cu siguranta mai pustiu si mult mai putin frecventat decat Bucura, Pietrele si Poiana Pelegii.

E probabil si una din zonele cele mai verticale din Retezat dupa cum descoperim atunci cand biruim forestierul si Papusa Mica invaluita de nori ridicandu-se semet inaintea noastra. Cam 1000 de metri de urcat in putin kilometri ce incep cu un urcus cat se poate de abrupt si de frumos catre taul Tapului. Biciclete au ramas la loc sigur, la refugiul salvamont din Stana din Rau iar in timp ce urcam ne dam seama ca astazi avem muntele doar pentru noi, cu un singur suflet intalnit pe parcusul intregii zile, si acesta in vreme ce invartea pedalele pe forestier.

Portile inchise separa in doua norii ce fierb deasupra caldarilor nordice de seninul curat de toamna ce se intinde peste muchia Vacarea-Custura. Si in mod suprinzator desi e racoare vantul nu adie de loc iar atunci cand te odihnesti la soare ai putea spune ca e chiar cald. Si e atat de liniste si de frumos. Iar in timp ce prind si o farama de spectru Brocken in vreme ce urc spre Papusa imi dau seama cat de norocosi suntem pentru ca putem fi in aceste momente aici. Si sper din toata inima sa nu pierd niciodata capacitatea de a vedea frumosul in astfel de momente.

Inserarea ne face pana la urma sa parasim varful si sa pornim la vale desi suntem deja consolati ca o sa ne prinda noaptea la coborare si ca vom ajunge complet inghetati inapoi la masina. Asa ca ne apucam sa coboram cei 1000 de metri urcati pana aici prin saua Custuri incheind astfel una din cele mai frumoase drumetii de o jumatate de zi de Retezat. Iar dupa ce recuperam bicicletele de la Stana din Rau si dupa ce ne infofolim cu toate hainele pe care le avem la noi gonim la vale pe biciclete intrecandu-ne cu noaptea. Si chiar daca pe ultimii kilometrii noaptea castiga odata ajunsi la masina reusim sa ne incalzim in vreme ce mutam din nou tabara de baza, de data aceasta pentru o tura in muntii Vulcan.

Track si date aici: https://www.strava.com/activities/1207476963

Infofoliti la plecarea de dimineata. Turele de toamna din pacate vin la pachet cu dimineti extrem de racoroase si cu seri pe masura.

Infofoliti la plecarea de dimineata. Turele de toamna din pacate vin la pachet cu dimineti extrem de racoroase si cu seri pe masura.

Primele semne ale toamnei.

Primele semne ale toamnei.

Aproape de sfarsitul forestierului, cu Papusa  Mica si saua Custuri invalutie in nori in departare.

Aproape de sfarsitul forestierului, cu Papusa Mica si saua Custuri invalutie in nori in departare.

DSC_2849.jpg

In cautarea unui loc propice de abandonat bicicletele.

In cautarea unui loc propice de abandonat bicicletele.

Refugiul de la Stana din Rau, nou, intr-un loc absolut superb si in acelasi timp numai bune pentru adapostirea temporara a bcicletelor.

Refugiul de la Stana din Rau, nou, intr-un loc absolut superb si in acelasi timp numai bune pentru adapostirea temporara a bcicletelor.

Retezatul Vertical pe traseul care urca spre Taul Tapului.

Retezatul Vertical pe traseul care urca spre Taul Tapului.

Taul Tapului si mica insulita are il caracterizeaza.

Taul Tapului si mica insulita are il caracterizeaza.

Inca putin si iesim in creasta.

Inca putin si iesim in creasta.

Pasi la inaltime.

Pasi la inaltime.

Paza de masa de pevarf

Paza de masa de pevarf

Liniste si pace.

Liniste si pace.

Pauza de masa la inaltime.

Pauza de masa la inaltime.

Muchii si munti, si un cadru ce sunt tare curios cum arata si iarna.

Muchii si munti, si un cadru ce sunt tare curios cum arata si iarna.

Ultimele raze de soare.

Ultimele raze de soare.

DSC_2780

Cu bicicleta spre Fundatura Ponorului, explorand o mica bucatica din muntii Sureanu.

Miercuri seara, cu Strava heatmap pe un monitor si Google Maps pe altul incercam sa desenam un track care sa ne duca prin Fundatura Ponorului. Aveam 4 zile de petrecut in Tara Hategului si in Valea Jiului si idei suficiente. Frunze galbene inca nu prea sunt, ar trebui sa mai asteptam doua saptamani, dar sunt locuri noi, vreme buna, frigul de afara promite cer albastru, vizibiltate de toamna, si muulte pedale (ca sa ne incalzim).

Prima zi o dedicam explorarii Fundaturii Ponorului. E putin probabil ca in feedul de Facebook al celor ce intra pe acest blog sa nu fi ajuns la un moment dat macar o poza idilica cu gospodariile imprastiate in Fundatura, fie la ceas de seara, fie la rasarit, curpinse de ceturile toamnei sau lumina primaverii. De cand mergem pe munte am ajuns prin multe locuri izolate: catunele din Cernei, casele imprastiate din Holbav, sate uitate la capat de drum in Trascau ori sate ce parca ies din harta (Letea), si daca stau sa ma gandesc mai gasesc 2-3 exemple. Si desi viata e la fel de grea in toate aceste locuri, tot e acolo ceva fascinant in modul in care oamenii aleg sa ramana pe loc, in batatura, ducand mai departe o viata simpla atat de departata de intamplarile de la oras sau din satele inchegate (ori inghesuite, depinde cum privesti) de la campie.

Mereu cand ajung in astfel de locuri ma intreb cat timp vor mai fi locuite, ce soarta le este harazita, cate vor supravietui fenomenului inevitabil al depopularii. Satele sunt formate din gospodarii, iar sufletul oricarei gospodarii este omul. Desi la exterior vedem doar case, ele ascund mereu povesti de minim o generatie. In ele au trait oameni, din alte vremuri, cu alte povesti, pentru ei viata a curs altfel decat pentru noi. Si ma incearca uneori asa o curiozitate sa aflu acele istorii, sa le ascult pentru mine si poate sa le salvez cumva de la pieire caci cele mai multe marturii se vor ingropa impreuna cu gura inchisa pe vecie ce nu le mai poate rosti.

Cum la fel, ma intreb daca as putea sa traiesc macar o vara intr-un astfel de loc, rupta de tot si toate. M-as schimba? Si daca da, cat de mult? Ce as invata despre mine? Cum mi-as petrece zilele? Cu ce mi-as umple orele, smulsa fiind din rutina corporatie-oras- prieteni-confort? Caci da, imi petrec multe zile pe munte, hoinar, cu putine lucruri la mine, dar cardul din buzunar face multe alte lucruri posibile, telefonul inseamna un colac de salvare si o iesire relativ rapida din multe situatii potential dificile/ periculoase. As citi, insa nu as putea sa citesc o vara intreaga. Ce stiu sa fac practic ca sa nu mor de foame? Desi mi-am petrecut multe veri la tara, nu stiu nici macar sa mulg o vaca. D-apoi sa cosesc fan si sa hranesc vaca pentru ca ea sa dea lapte. Cum ar fi viata mea fara curent luni bune, fara apa calda? Unele raspunsuri le intuiesc, de aceea atunci cand ajung in astfel de locuri ma incerca sentimente antagonice: peisajul idilic cu o casa cocotata pe muchia dealului ce ascunde Fundatura e tulburat repede de silueta unei batrane, ce urca dealul, sprijindu-se in 2 bete, turdind pentru fiecare pas ce o aduce mai aproape de casa. Locurile sunt idilice doar pentru noi, orasenii, evadati in natura in cate o zi cu vreme buna, pentru noi cei care ne vom intoarce seara la pensiune, ce venim aici intr-o excursie de o zi, sa ne relaxam, sa vedem locuri frumoase, sa uitam de stress si griji. Pentru cele cateva familii ce mai compun fiecare sat/ catun aflat in situatia asta, ziua noastra de plimbare e pur si simplu o alta zi de munca, in care trudesti pe peticul de pamant arat cu plugul (caci e prea mic sa bagi tractorul pe el) sau rascolit pur si simplu la cazma in 2 sape in primavara, ori maini vitele la pasune, ori strangi fanul si ridici capite pentru iarna.

Sunt cateva gospodarii destul de inchegate in Fundatura, ce imi dau sentimentul de locuire permanenta si cum dovlecii aurii si portocalii insirati precum margelele pe pamantul negru vestec ca toamna e in toi, nu pot sa nu ma intreb cum arata locurile iarna, cine sta aici iarna si cine nu sta, unde merge?

O batrana ne striga de peste deal ca paraul ce se prelinge lenes prin Fundatura doar ca sa intre in pamant are “apa rea”, si ne arata izvorul, care e in stilul celor din Macin, cu bazin si fara preaplin. Vacile par netulburate si nu stiu daca sunt ale aceleasi persoane caci par toate cam aceeasi rasa, insa caii frumosi ce pasc la gramada cu vacile se sperie de noi, intrusi in lumea lor de liniste. Oare ce zgomote tulbura Fundatura in afara de nechezatul cailor, behaitul oilor, mugetul vacilor ori un latrat de caine? Biserica nu vad, poate doar indemnurile oamenilor catre vite ori dialoguri monosilabice purtate peste pajiste…stiti, cum in satele din campie vorbesti cu vecinul peste gard, aici vorbesti cu vecinul de la casa aflata la sute de metri distanta. In rest doar fosnetul mestecenilor aninati pe dealuri, taiatul lemnelor si clipocitul apei. As innebuni oare de la atata liniste?

Iesim din Fundatura cam pe unde am intrat si ne continuam drumul in directia Ursici, peste dealuri. Nu vom ajunge acolo, e un alt sat uitat de lume, in care oamenii de la Lumina pentru Romania au schimbat ceva in bine. Zona e incredibil de valonata si fara o ordine geografica clara. Muchii apar de niciunde si se termina brusc, drumuri de iarba merg de-a coasta doar ca se se piarda intr-un univers de pietre. Daca nu as avea trackul pe ceas m-as rataci cu brio pe aici. Putinii oameni pe care ii intalnim nu stiu prea multe despre drumurile spre satele invecinate: o femeie cu un cal sperios, niste ciobani ce nu sunt de-ai locului si ne intreaba de tigari si in sfarsit un cioban ce mana o turma mica, cioban ferchezuit, cu o bota frumos lucrata, cu mestesug si simt estetic, cu o brandusa de toamna la palarie si chef de vorba.

Apusul ne prinde pe dealuri, undeva deasupra satului Fizesti, cu Retezatul veghind peste drum, noi cautandu-ne drumul spre valea infrigurata. Primul vant mai puternic sau chiar roua diminetii de maine vor sterge urmele cauciucurilor noastre intiparite vremelnic in iarba inca verde a pajistilor pe care le traversam. Astazi a fost despre oameni, maine va fi despre locuri. Retezatul ne asteapta cu una din comorile lui ascunse si cu un traseu scos din tipare.

Text: Mihaela.
Traseul aici: https://www.strava.com/activities/1206011432

Privind pestre drum spre Retezat, peste depresiunea Hategului, pe unde speram sa ajungem si in zilele ce urmeaza.

Privind pestre drum spre Retezat, peste depresiunea Hategului, pe unde speram sa ajungem si in zilele ce urmeaza.

Forestierul destul de incalcit ce ne duce catre Fundatura Ponorului.

Forestierul destul de incalcit ce ne duce catre Fundatura Ponorului.

Utimele pregatiri de iarna in ritmul locului, capitele au fost stranse iar dovlecii colorati sunt stransi de pe ogor.

Utimele pregatiri de iarna in ritmul locului, capitele au fost stranse iar dovlecii colorati sunt stransi de pe ogor.

DSC_2764.jpg

DSC_2769.jpg

Teremul de fotal inainte de intrarea paraului in subteran.

Teremul de fotal inainte de intrarea paraului in subteran.

Popas cu priveliste, intr-un loc cel putin fotogenic.

Popas cu priveliste, intr-un loc cel putin fotogenic.

Gasiti intrusa

Gasiti intrusa

Pauza de masa.

Pauza de masa.

Ultmima strigare la iarba proaspata.

Ultmima strigare la iarba proaspata.

Pe jumatate parasit.

Pe jumatate parasit.

Ultima privire spre Fundatura.

Ultima privire spre Fundatura.

Stransul oilor inainte de inserat.

Stransul oilor inainte de inserat.

In cautarea potecii care ar trebui sa ne scoata spre Federi.

In cautarea potecii care ar trebui sa ne scoata spre Federi.

DSC_2801.jpg

Drumege numai bune de rotile bicicletelor.

Drumege numai bune de rotile bicicletelor.

Bine am venit in tinutul Milka si in sezonul umbrelor lungi.

Bine am venit in tinutul Milka si in sezonul umbrelor lungi.

DSC_2814.jpg

Tot la vale, prin locuri incredibil de linistite.

Tot la vale, prin locuri incredibil de linistite.

DSC_2822.jpg

Din nou la sfarsit de tura privind spre Retezat si spre Tara Hategului, locuri prin care cu siguranta ar trebui sa ajungem mai des.

Din nou la sfarsit de tura privind spre Retezat si spre Tara Hategului, locuri prin care cu siguranta ar trebui sa ajungem mai des.

Sfarsit de tura.

Sfarsit de tura.

IMG_20170814_152953

Mini-epica de vara, pe biciclete din Oltenia pana in Transilvania, peste munti

Nori grei de furtuna se apropie dinspre sud in vreme ce noi impingem bicicletele prin iarba spre Varful Gera. Muchiile indepartate incep sa fie cuprinse de ploaie si din cand in cand un tunet tulbura linistea de dinaintea furtunii. Doar spre Valea Oltului soarele mai prinde cateva crapaturi printre nori in vreme ce noi cautam usor dezorientati refugiul salvator de care am aflat in ultimul moment de la ciobanii intalniti pe drum. Pana la urma reusim sa dibuim cu harta in mana locul in care ar trebui sa fie refugiul, fix inainte de a incepe ploaia.

Putin darapanat, deschis, cu destul de multe lucruri inghesuite in el prin care trebuie sa facem putina ordine si totusi nu cred ca ne-am putea dori un adapost mai ok pentru o noapte ce se anunta din pacate destul de ploioasa. Nu de alta, dar perpectiva unei nopti petrecute in ploaie pe undeva pe creasta, fix la inceput de tura nu ar fi fost deloc roz. Dar iata ca pana la urma norocul ii surade calatorului nepregatit si surpins de furtuni neanuntate de vara. Cu toate astea imi plac destul mult momentele in care planul de acasa nu se potriveste cu cel din tura si atunci cand trebuie sa improvizezi si sa te descurci, caci pana la urma aventura incepe atunci cand planurile initiale esueaza.

Iar planul celor 3 zile era cat se poate de simplu, dupa Geiger sa luam trenul pana in Calimanesti dupa care se petrecem urmatoarele 3 zile pedaland peste Capatanii, Latoritei, Lotrului si Cindrel pana in Sibiu. Usor de zis, mai greu de facut, mai ales cand la jumatatea zilei de luni abia ce am terminat de parcurs creasta Capatanii pana in curmatura Oltetului, o creasta unde ne-a insotit un vant si un frig care nu pareau sa se potriveasca deloc cu caldurile de august.

Asa ca din nou improvizam, taiem Latoritei de pe lista si pornim direct la vale catre Ciungetu si catre Voineasa. Seara ne gaseste in jurul focului inainte de urcusul spre Lotrului, cu un rau numai bun de scaldat aproape, cu paine prajita la foc si din pacate din nou cu cativa stropi neplanificati de ploaie. Din nou e momentul pentru improvizatie, de data aceasta pentru a face un adapost din bete, biciclete si o prelata de hamac, in timp ce Dani se baga in sacul de bivuac iar Nico si Cindy se adapostesc sub un cap de pod.

Pe de alta parte odata cu seara asta am bifat dupa standardele lui Dani toate elementele pentru a putea fi categorisita tura la epice: focul de seara, mirosul de fum si cu cateva ore mai devreme berea ieftina la magazinul comunal din Ciunget.

Ziua de marti incepe cu o urcare cat se poate de provocatoare spre Lotrului, spre saua Voinesita. Aici par sa se fi stramutat temporar toate triburile din satele invecinate la cules de ciuperci si de afine, si tot de aici ar trebui sa luam bicicletele in spinare prin Lotrului spre saua Steflesti. Si cu momentul asta vine si realizarea ca pentru a face tot planul initial am fi avut nevoie de 5 zile si nu de 3, asa ca urmeaza inca o ocolitoare, pe forestier catre Valea Sadului si de aici in directia Paltinis. Complicat cu mini-epicele cand stii ca in 2-3 zile trebuie sa ajungi inapoi in oras si la munca, dar totusi cu un pic de imaginatie si planificare pot sa iasa ture pe cinste. Mai complicat e in schimb cu senzatia de a avea tot timpul din lume.

In schimb dupa un forestier prea lung ce ne-a dus pe la Negovanu si apoi spre Paltinis avem parte de o coborare absolut geniala inapoi spre Sibiu care a salvat deplin toata ziua. In mare parte pe traseul de la Geiger, cu bucati si tehnice si frumoase si cu un single trail absolut genial la sfarsit de zi pe culmile varful Derjani si spre Varful Dragut. Pe unul din micile urcusuri mergem in paralel cu un cioban care isi duce magarul spre turma de oi si care se intreaba ce primim pentru a ne plimba pe aici, si degeaba incerc sa-i explic ca ne place sa transpiram si sa impingem bicicleta prin coclauri, mai ales la cat de obositi aratam probabil acum la sfarsit de tura. Si degeaba ii explicam ca de maine o sa stam zile in sir pe scaunul de la birou (pe care sincer de-abia il asteptam) si ca locurile de aici chiar sunt frumoase. Si in acelasi timp ii dau seama ca unei persoane care e nevoita sa traiasca aici o vara intreaga s-ar putea sa nu-i placa, oricat de frumoase ar fi locurile…

Atunci cand ajungem in Prislop avem parte si de momentul etnic al ture atunci cand intram in sat fix cand jumatate din clan alerga cu bate si cu strigate pentru a se rafui cu cealalta jumatate de clan. Partea buna e ca erau atat de focusati incat au trecut ca vijelia pe langa noi. Vorba Mihaelei de o primire cu asa strigate nu am fi avut parte nici la Geiger.

Si chiar daca planul initial, cu Latoritei si cu Lotrului ramane ca tema pentru acasa a iesit o tura pe cinste, numai buna pentru un weekend prelungit de vara. Sa vedem acum in ce munti vom mai ajunge si in weekendurile ce urmeaza.

Track si date aici:

https://www.strava.com/activities/1136744479

Rendez-vous cu Dani in gara din Calimesti, cu 3 zile de petrecut in munti in fata.

Rendez-vous cu Dani in gara din Calimesti, cu 3 zile de petrecut in munti in fata.

Pe single trail-uri spre Baile Olanesti, strangand suprinzator de multa diferenta de nivel pe drum.

Pe single trail-uri spre Baile Olanesti, strangand suprinzator de multa diferenta de nivel pe drum.

Realimentarea cu apa la fantana.

Realimentarea cu apa la fantana.

Pedaland cu spor spre Buila-Vanturarita.

Pedaland cu spor spre Buila-Vanturarita.

Primii nori e ploaie apar la orizont, situatia din Capatanii pare furtunoasa.

Primii nori e ploaie apar la orizont, situatia din Capatanii pare furtunoasa.

Urcusul cat se poate de provocator spre Gera, pe un forestiera care ne-a stors la propriu.

Urcusul cat se poate de provocator spre Gera, pe un forestiera care ne-a stors la propriu.

Momentul in care iti dai seama ca Foreca a dat gres si ca peste tot in jur se strang nori amenintatori de ploaie.

Momentul in care iti dai seama ca Foreca a dat gres si ca peste tot in jur se strang nori amenintatori de ploaie.

In cautarea refugiul Gera, odata cu ultimele raze de soare de dinantea furtunii.

In cautarea refugiul Gera, odata cu ultimele raze de soare de dinantea furtunii.

Adapostul nostru pentru seara asta.

Adapostul nostru pentru seara asta.

Creasta Capatanii ne asteapta.

Creasta Capatanii ne asteapta.

Dani, echipat corespunzator de epica.

Dani, echipat corespunzator de epica.

Impingand cu spor bicicleta spre varful Ursu.

Impingand cu spor bicicleta spre varful Ursu.

Ce mai frumoasa parte a crestei Capatanii, in locul in care drumul bun ramane mult in spate.

Ce mai frumoasa parte a crestei Capatanii, in locul in care drumul bun ramane mult in spate.

Cu zambetul pe buze.

Cu zambetul pe buze.

Baietii la pozat.

Baietii la pozat.

IMG_20170814_132545.jpg

Pedaland pe sub norii furtunosi, din fericire in dupamasa aceasta fara nici un strop de ploaie.

Pedaland pe sub norii furtunosi, din fericire in dupamasa aceasta fara nici un strop de ploaie.

Coborand cu spor spre Petrimanu, cu Latoritei in fundal.

Coborand cu spor spre Petrimanu, cu Latoritei in fundal.

IMG_20170814_161201.jpg

Nici o epica nu poate sa fie completa fara o noapte petrecuta la cort.

Nici o epica nu poate sa fie completa fara o noapte petrecuta la cort.

Cindy despre Romania: e incredibil cat de larga si de cat de mult loc aveti in tara asta.

Cindy despre Romania: e incredibil cat de larga si de cat de mult loc aveti in tara asta.

Potecile faine de la Geiger.

Potecile faine de la Geiger.

IMG_20170815_160939.jpg

Sfarsit de zi pedaland spre Sibiu, pe culmile ce se prelungesc din Cindrel.

Sfarsit de zi pedaland spre Sibiu, pe culmile ce se prelungesc din Cindrel.

Pastoral.

Pastoral.

IMG_20170815_192751.jpg

La ceas de seara, prin locuri prin care trebuie revenit.

La ceas de seara, prin locuri prin care trebuie revenit.

DSC_2442

Valea Gaura si o noapte la Tiganesti, inainte de o noua zi de munca

Lumina serii invaluie peretii de stanga ce strajuiesc Valea Gaura in vreme ce noi urcam cu destul de putin spor si tragere de inima spre varful Omu. Cativa nori rataciti se perinda pe cer in vreme ce noi ne gandim daca sa ramanem peste noapte in caldarea superioara a vaii Gaura, unul din cele mai spectaculoase locuri din Bucegi dupa umila mea parere. E atat de multa liniste aici, vantul nu adie aproape deloc si doar cativa nori rataciti se perinda pe langa stancaraile abrupte ce ne inconjoara ca un amfiteatru.

Stau sa ma gandesc ca suntem niste dependenti norocosi. Caci da, sunt destul de covins ca suntem dependeti de frumusetea naturii, de momente ca cel de care avem parte, atunci cand lumina te face sa vezi si sa simti lucruri care ar fi altfel ascunse. Iar dependenta asta, la fel ca orice dependenta duce si in cazul nostru la scurte momente de sevraj atunci cand din varii motive suntem privati de doza zilnica e frumos.

Dependenta noastra are si un “twist” caci de cele mai multe ori trebuie sa transpunem momentele acestea prin prisma efortului, prin prisma sudorii si a batailor alerte ale inimii care te fac sa simti ca traiesti si care te fac sa apreciezi cu atat mai mult cate un moment de pauza in locurile frumoase. Intr-un fel e o dependeta cat se poate de sanatoasa dar in acelasi timp si in mod egal putin egoista. Iar de multe ori imi dau seama ca in spatele nuantelor unui apus, sau a jocului norilor, sau a semetiei crestelor se ascunde de cele mai multe ori element inuman, abstract. Dar totusi ce altceva mai bun ai de facut decat sa te uiti in jur si sa exclaci “Cat de frumos poate sa fie!”.

Soarele e aproape de apus atunci cand ajungem pe Scara, se vede pana hat departe cum nu te-ai astepta intr-o zi de vara cu aproape 30 de grade. Ochim din mers cateva locuri care arata chiar spectaculos si unde sigur vom reveni la un moment dat pentru a petrece noaptea la cort. Unul din ele seamana cu un turn de stanca pe care reusesc sa ma catar, amintidu-mi cu ocazia asta ca mi-e putin dor de catarat si ca intr-unul din anii ce urmeaza va veni probabil din nou si randul alpinismului. Reusesc cu chiu cu vai sa ma dau si jos, imi dau seama ca treaba nu mai e chiar asa de usoara precum imi aminteam si pornim mai departe spre refugiul de la Tiganesti.

Apusul ne prinde cu putin inainte de refugiu cu soarele ce se ascunde incet dupa creasta Craiului si cu un Bucsoiu ce e invaluit treptat de umbra rosiatica a ultimelor raze de lumina. Luna e fix la jumatate si pare pictata pe un albatru cobalt aprins iar noi ne pregatim de o noapte petrecuta la 2200 de metri, inainte de un nou inceput e saptamana. In cateva ore vom reveni in mijlocul orasului ce se vede la picioarele noastre luand din nou de coarne micile griji si probleme cotidiene. Si totusi cat de mici si insignifiante par de aici.

Cateva ore mai tarziu luna a apus si ea iar cerul e complet invaluit de stele, un cer cum iti e dat sa vezi doar in gerul iernii sau prin muntii inalti. Calea Lactee e incredibil de bine conturata, in timp ce incerc sa fac cateva poze zaresc si cateva stele cazatoare iar piatra joaca cu brio rolul unui trepied cat se poate de stabil.

Dupa alte cateva ore vine si inceputul de saptamana cu o trezire matinala si cu un apus pe masura. Si revin din nou la momentele frumoase care te fac sa simti sa traiesti, caci in timp ce ma uit prin lentila aparatului primele raze de lumina imi dau seama ca peste luni si peste ani sigur imi voi aduce aminte tura aceasta, de Valea Gaura, de cerul plin de stele si de rasaritul peste Ciucas. La fel de convins sunt in schimb ca toate grijile si problemele cu care ne vom lupta zilele ce urmeaza un oras vor fi uitate in cateva saptamani.

La plecare, cu refugiul la care vrem sa ajungem la 1000 si ceva de metri deasupra noastra.

La plecare, cu refugiul la care vrem sa ajungem la 1000 si ceva de metri deasupra noastra.

Aproape de la polite, cu abruptul Bucegiului deasupra noastra.

Aproape de la polite, cu abruptul Bucegiului deasupra noastra.

Una din cele mai fotogenice vai din Bucegi.

Una din cele mai fotogenice vai din Bucegi.

DSC_2451.jpg

Ajunsi in caldarea superioara, care ne imbina sa ramanem aici si sa petrecem cateva ore in tihna. Cum totusi e prea devreme si cum picioarele mai au chef de miscare pornim la drum spre Omu.

Ajunsi in caldarea superioara, care ne imbina sa ramanem aici si sa petrecem cateva ore in tihna. Cum totusi e prea devreme si cum picioarele mai au chef de miscare pornim la drum spre Omu.

DSC_2474.jpg

Domnisoara din poteca.

Domnisoara din poteca.

Pe plaiurile de dinainte de cabana Omu, pe la 2200 de metri altitudine.

Pe plaiurile de dinainte de cabana Omu, pe la 2200 de metri altitudine.

Privind spre Postavaru si spre Brasov, deasupra Vaii Malaiesti.

Privind spre Postavaru si spre Brasov, deasupra Vaii Malaiesti.

Urmatorul loc de cort, inspectat si cu CTC-ul la zi.

Urmatorul loc de cort, inspectat si cu CTC-ul la zi.

Piatra Mare, Buscoiu si ultimele raze de lumina.

Piatra Mare, Buscoiu si ultimele raze de lumina.

Sfarsit de zi si e saptamana, intr-o liniste completa si cu un cer cum rar ti-e dat sa vezi intr-o luna de August.

Sfarsit de zi si e saptamana, intr-o liniste completa si cu un cer cum rar ti-e dat sa vezi intr-o luna de August.

Luna si adapostul nostru pentru seara asta in ultimele momente de lumina.

Luna si adapostul nostru pentru seara asta in ultimele momente de lumina.

In loc de noapte buna.

In loc de noapte buna.

Asteptand rasaritul.

Asteptand rasaritul.

Inceput de zi. In curand urmeaza graba catre masina, catre munca si catre grijile vietii in oras. Dar deocamdata, doar liniste si cateva fire de iarba unduindu-se incet in vant.

Inceput de zi. In curand urmeaza graba catre masina, catre munca si catre grijile vietii in oras. Dar deocamdata, doar liniste si cateva fire de iarba unduindu-se incet in vant.

IMG_20170729_144840

Din Neamtului pana in Ciucas, in cautarea salbaticiei si necunoscutului

Nu toate zilele de vara sunt facute egal, sunt zile in care arsita soarelui invaluie totul intr-o pacla cetoasa, exista zile de vara in care nu esti niciodata prea departe de un nor intunecat din care tuna si fulgera dar sunt si putine zile de vara in care ai parte de un cer senin si nori valatuciti care iti dau impresia ca vezi lumea prin cele mai clare lentile de pe lumea asta.

Iar in momentul in care ai parte de o astfel de zi fix in timpul descoperirii unor locuri salbatice si oarecum indepartate, nu ai cum sa nu te simti norocos. In timp ce ma opresc la poze la coborarea de pe Varful Paltinului, din muntii Neamtului imi dau seama ca daca as deschide brusc ochii aici as putea sa fiu la fel de bine undeva in Mongolia caci in departare se vad doar plaiuri domoale, nori valatuciti si un cer incredibil de albastru, fara nici un fel de drum, fara nici un fel de localitate in departare.

Si in mod paradoxal pata asta alba unde nu ajung prea multi turisti e totusi in mod egal aproape de Brasov si mi se pare incredibil ca acum cateva ore eram in mijlocul unui Brasov ce se pregatea de weekend, cu turisti tragand trollere dupa ei spre centrul vechi si cu localnici in drum spre cumparaturi.

Dar iata ca sunt indeajuns cateva ore in saua bicicletei, o bucatica din Creasta Neamtului si un pic de coborare pentru a te afla “in mijlocul pustietatii”, cu destul de multe semne de intrebare legate de traseul ce urmeaza. Si astfel iti dai seama ca uneori aventura nu depinde neaparat de distanta si ca daca ai putina imaginatie si curaj poti gasi o farama de aventura aproape oriunde.

Coborarea de pe Paltinu si bucata din Grohotis ce a urmat intra perfect in categoria asta, sunt locuri prin care sunt curios daca si cand a mai ajuns cineva cu bicicleta. Coborari in cap, pante provocatoare, turma dupa turma, jnepeni, afine, matahale de caini de stana, singur, la kilometri buni de civilizatie. S-a simtit cam la fel de reala ca orice aventura, atat pe portiunile de coborare abrubta unde imi dadeam seama ca o cazatura intr-un loc in care semnalul e ca si inexistenta ar putea sa fie cat se poate de serioasa, la fel si in momentul in care faceam piruete cu bicicleta printre niste matahale de caini neascultatori de stana, dar poate mai ales atunci cand faceam carry bike printre tufe de jnepeni si de afine cautand o poteca pe vestita muchie Sloreu Marcusanu. Momentul a fost urmat de o intalnire cu un cioban ce parea sa aiba stana literalmente la capatul lumii si de la care am reusit sa aflu pe unde mergea poteca, poteca ce s-a dovedit a fi pana la urma surpinzator de prietenoasa pentru bicicleta. Cu ocazia asta cred ca marchez si un first descent caci sunt destul de convins ca nu a ajuns nimeni pana acum pe bicicleta pe acolo.

Mancarea se termina fix cand ajung inapoi la Babarunca si in DN1, e deja ora 6 si eu imi dau seama ca nu am timp sa ma tin de planul initial de traversare a Ciucasului. Incerc totusi o trecere spre Dalghiu prin Poiana Teslei, trecere care esuaeaza lamentabil dupa ce ma invart 20 de minute prin zona incercand sa gasesc crucea albastra. E deja ora 19:00, Ciucasul arata genial in lumina apusului si e timpul sa abandonez aici planurile de traversare.

Intoarcerea in Brasov e in schimb cat se poate de chinuitoare o zi intreaga de aventura a fost prea mult pentru cele cateva batoane pe care le-am luat dupa mine asa ca pe undeva prin Poiana Teslei am dat serios cu capul de zidul energetic, cu momente in care visam doar la cola si la ciocolata si in care orice efort era incredibil de greu. Noroc ca de aici pana in Brasov totul e la vale, inapoi spre orasul in care turistii si localnicii isi incheie activitatile obisnuite de sambata. Atat de aproape, si totusi atat de departe de experienta din timpul zilei.

Raman in schimb planurile pentru a face traversarea cu adevarat epica si de a adauga la lista muntilor Ciucasul si Siriul, poate intr-o alta zi lunga de vara. Si in mod sigur cu mult mai multa mancare dupa mine….

Track si date aici:

https://www.strava.com/activities/1107605179

Deasupra Brasovului, spre Valea Azugii cu un incredibil vant din spate.

Deasupra Brasovului, spre Valea Azugii cu un incredibil vant din spate.

Urcand cu spor pasul Azuga.

Urcand cu spor pasul Azuga.

Piatra Mare dintr-un unghi inedit, din care chiar se vad pietrele din apropierea varfului.

Piatra Mare dintr-un unghi inedit, din care chiar se vad pietrele din apropierea varfului.

In ultimul plan din dreapta se vede Ciucasul, loc in care sa ajung pana seara. In rest pante inierbate numai bune de a scoate suflul din orice ciclist.

In ultimul plan din dreapta se vede Ciucasul, loc in care sa ajung pana seara. In rest pante inierbate numai bune de a scoate suflul din orice ciclist.

Bucegiul si norii purtati de vantul cat se poate de hain.

Bucegiul si norii purtati de vantul cat se poate de hain.

Ridge riding.

Ridge riding.

Plaiuri, plaiuri si iari plaiuri. In departare muntii Grohotis.

Plaiuri, plaiuri si iari plaiuri. In departare muntii Grohotis.

Unghiul pantei si Ciucasul in departare.

Unghiul pantei si Ciucasul in departare.

Sus pe munte s-au facut afinele, si zmeura asa ca in orice tura e acum inainte ar trebui luate in calcul si pauze destul de lungi de cules fructe de padure.

Sus pe munte s-au facut afinele, si zmeura asa ca in orice tura e acum inainte ar trebui luate in calcul si pauze destul de lungi de cules fructe de padure.

Jnepening. Trebuie spus ca nu e absolut nici o placere sa cari bicicleta in spate printre jnepeni intepaciosi. Pe undeva pe Sloreu Marcusanu, in cautarea potecii spre Babarunca.

Jnepening. Trebuie spus ca nu e absolut nici o placere sa cari bicicleta in spate printre jnepeni intepaciosi. Pe undeva pe Sloreu Marcusanu, in cautarea potecii spre Babarunca.

Ciucasul vazut un pic mai de aproape.

Ciucasul vazut un pic mai de aproape.

Pauza de masa, din pacate fara nici un fel de mancare ramasa in traista.

Pauza de masa, din pacate fara nici un fel de mancare ramasa in traista.

Ciucasul atins doar tangential, din Poiana Teslei. Ramane in plan pentru tura urmatoare...

Ciucasul atins doar tangential, din Poiana Teslei. Ramane in plan pentru tura urmatoare…

IMG_20170722_165045

O zi in Cindrel, pe traseul de la Geiger MTB Challenge

In ultima perioada am descoperit ca e foarte fain de mers pe traseele de la concursurile de bicicleta si in regim de plimbare, cu timp pentru pauze, pentru poze si pentru a apuca sa vezi altceva tunelul creat in jurul trasei ideale. Asta pe de o parte, pe de alta parte traseele de MTB sunt croite de catre organizatori prin zone care sunt frumoase, fie din prisma locurilor si a privelistilor fie din prisma potecilor alese. Iar la MTB, la fel ca si la alergare nu toate potecile sunt la fel. Sunt poteci pe care iti vine sa chiui de bucurie sau poteci care nu intelegi ce cauta acolo. Dar cert e ca o poteca faina, prin padure, fara prea multa priveliste place in general mai mult decat in drum forestier pe o culme de munte.

Iar din concursuri si trasee Geigerul e o referinta, 80 de kilometri cu 2800 de metri diferenta de nivel pe unele din cele mai tehnice poteci ce se gasesc pe la concursurile de la noi. Iar “Challenge”-ul din titlu chiar e pe bune caci nu e treaba deloc usoara sa termini traseul in timpul limita. Asa si pentru noi targetul pentru sambata e sa incercam sa parcurgem o parte cat mai mare din traseu, in ritm de plimbare. Partea buna e ca traseul are suficient de multe bucle astfel incat putem scurta traseul in cazul in care vom fi amenintati de venirea noptii.

De plecat in tura plecam destul de tarziu caci drumul din Brasov pana in Paltinis nu e chiar atat e scurt precum ne-am asteptat. Dimineata incepe cu deslusirea buclelor traseului, lucru deloc simplu atunci cand sunt destul de multe puncte in care traseul de intersecteaza iar directia nu e chiar usor e nimerit. Dupa ce frustrare cu aplicatia de bikemap care aparent permite salvarea track-urilor doar in cazul in care platesti un abonament reusesc sa descarc GPX in ViewRanger, o aplicatie de telefon care e mult mai cinstita si mai configurabila, si in plus gratis.

Traseul incepe in schimb cat se poate de promitator cu o coborare ce se termina intr-o ravina din care n-am inteles prea mare lucru dar care pana la urma cred ca e oarecum necesara pentru bucata super faina de poteca ce urmeaza, prin padure, pe un fost drum exploatare complet napadit de vegetatie din care abia se distinge o urma de poteca. De aici vine prima urcare mare a zilei, spre varful Oncesti, sub soarele ucigator de la mijlocul zilei. Pedalele se invart, sudoare curge si aproape cat ai zice peste suntem la releu, punct din care urmeaza o bucata faina si tehnica in care par sa se fi strans tot bolovanii din Cindrel. Nu-i rau, imi place si mi se pare chiar provocator sa iti calculezi trasa ideala si sa vezi cum pastrezi momentul.

Dupa bolovani urmeaza o coborare super faina pe un fel de traseul de downhill din zona urmata de un loc forestier nisipoz pe o muchie lunga ce se prelungeste spre Rasinari cu privelisti geniale spre Lotrului si cu un Fagaras vazut dintr-o postura inedita. Pe aici reusim sa ratacim si de cateva ori traseul dupa ce ne luam dupa benzile de la Romaniacs ce par sa fi ramas in zona. Singura chestie buna e ca nu sunt de plastic ci dintr-un fel de material textil dar tot ar fi trebuit sa dispara de mult de aici.

In schimb revenind la problema enduristilor cred ca Cindrelul e muntele din Romania cel mai macelarit de rotile motoarelor si urmele se vad ca peste tot. Intr-un fel imi pare bine ca prin jurul Brasovului problema inca nu are aceeasi amploare dar cert e ca atunci cand panta trece de un anumit nivel si atunci cand sunt turate motoarele efectele asupra potecilor sunt masive, mai ales daca mai adaugi in ecuatia si eroziunea apei dupa cateva ploi torentiale. Zgomotul si gazele si esapament sunt lucruri complet secundare, ele dispar in cateva minute in schimb urmele lasate pe munte si degradarea potecilor vor ramane ani buni pe acolo. Nu zic nu, orice activitate umana lasa urme dar e diferenta completa de calibru intre drumetie, bicicleta si motor.

Dar revenind la povestea zilei dupa scurtele momente de ratacire gasim si coborarea spre valea Siselului, si ea frumoasa si destul de tehnica, cu tot cu o mica bucata in care am fost destul de aproape de a dejanta roata fata, chestie care a devenit o problema recurenta in ultima luna pentru mine. De aici urmeaza urcarea cat se poate de serioasa spre Derjani si Dosu Albului, o muchie extrem de pitoreasca pe care mergi aproape tot timpul pe single trail-uri printre catune si mici stane. Probabil e una din cele mai pitoresti bucati dintr-un traseu de concurs pe care le-am vazut pana acum aproape la egal cu partile pitoresti de la traseele de la 4 Munti.

In departare nori negrii s-au strans peste Lotrului iar noi ne intrebam in cat timp va veni si peste noi ploaia, in timp ce luptam metodic cu urcarile de pe traseu. Acum ar trebui spus ca traseul pare croit special pentru primii 20-30 de concurenti si sunt multe bucati pe care abia pot sta pe bicicleta, asta acum cand sunt relativ odihnit. Nici nu vream sa ma gandesc cum va fi dupa cateva ore la intensitate de concurs.

Partea buna e ca norii de ploaie par sa ramana in departare, partea proasta e ca se apropie inserarea si ca trebuie sa scurtam penultima bucla de pe traseu. Ne grabim cu ultimele momente de lumina inapoi spre varful Oncestiiar de aici incep si primii stropi de ploaie ce se transforma incet intr-o ploaie torentiala. Asta e, era prea frumos sa scapam neudati dupa cati nori de furtuna s-au invartit pe langa noi in decursul zilei. In schimb dupa ce ajungem inapoi la masina ploaia se opreste si vine la pachet cu un curcubeu dublu de toata frumusetea si cu un Apus pe masura.

Cam asa a fost in regim de plimbare, 2/3 din Geiger un traseu care chiar pe langa dificultate chiar mi s-a parut foarte, foarte frumos. Sa vedem acum cum va fi si in regim de concurs peste 2 saptamani si ceva…

Track si date aici:

https://www.strava.com/activities/1096652265

Prima bucata foarte faina de poteca de pe traseul, pe un fost drum de exploatare aproape complet recastigat de natura.

Prima bucata foarte faina de poteca de pe traseul, pe un fost drum de exploatare aproape complet recastigat de natura.

Soare si sudoare.

Soare si sudoare.

Placerea unei poteci faine.

Placerea unei poteci faine.

Pedalam cu Sibiul in departare.

Pedalam cu Sibiul in departare.

Nisip, nisip, si mai mult nisip.

Nisip, nisip, si mai mult nisip.

Cu Fagarasul si Lotrului in departare.

Cu Fagarasul si Lotrului in departare.

In cautarea traseului spre Rasinari.

In cautarea traseului spre Rasinari.

Riders on the storm.

Riders on the storm.

IMG_20170722_165124.jpg

Printre fanete si catune, pe poteci destul de greu de ghicit.

Printre fanete si catune, pe poteci destul de greu de ghicit.

Single-trailing.

Single-trailing.

Nori mamuti, fix in directia in care pedalam noi.

Nori mamuti, fix in directia in care pedalam noi.

Pante cat se pote de provocatoare.

Pante cat se pote de provocatoare.

Curcubeul dublu de la sfarasitul zilei.

Curcubeul dublu de la sfarasitul zilei.

DSC_2064

Transilvania Bike Trails, cu bicicleta intre Viscri si Saschiz

In mijlocul Transilvaniei, prin padurile si colinele ce inconjoara vechile asezari sasesti au aparut in ultimii ani unele dintre cele mai fain amenajate si ingrijite poteci de bicicleta din tara. Sunt convins ca a fost o groaza de munca pentru a scoate potecile din zona la liman, dar impresia cu care am ramas dupa ziua petrecuta biciclind prin zona e ca efortul a meritat si ca incet, incet turistii care oricum veneau in zona vor avea o noua activitate de adaugat pe lista.

Iar colinele Transilvaniei sunt perfecte de explorat pe bicicleta, caci diferentele de nivel nu sunt deloc mari iar pantele in marea lor parte cat se poate de domoale. E una peste alta locul ideal pentru plimbari cu familia si cu copiii intr-o combinatie foarte interesanta de natura si turism rural.

Dar acum revenind la povestea zilei pentru mine ziua incepe cu 80 de kilometri pe sosea pana la Viscri, intr-un fel de tentiva de antrenament inainte de tura propriu-zisa. Capul in pamant, pozitie aero pe mtb, dimineata racoroasa si invartitul ritmic al pedalelor, kilometrii se scurg repede iar eu ajung in Viscri fix cand gasca pinguineasca termina echiparea.

Schimb din nou bicicleta si trec la al treilea mtb pe care il incalec in mai putin de 12 ore, Simplonul cu roti de 26. E extrem de interesant sa vezi cat de mult a evoluat tehnica in ultimii 12-15 ani, toate cele 3 MTB-uri pe care le avem fiind destul de bine echipate pentru vremea lor. Dar timpul trece, tehnica avanseaza si diferentele mici de la an la an se transforma la diferenta majore atunci anii se strang. Si totusi Simplonul merge bine, atat doar ca trebuie sa ma obisnuiesc din nou cu felul in care te zdruncina hopurile mici cu rotile de 26.

Ziua incepe cat se poate de bine cu o limonada cumparata cumparata de la mica afacere de vara a pustilor din sat, limonada urmata de 6 kilometri de single-trail cat se poate de fain pana in Crit unde luam si prima pauza de hidratare la magazinul comunal. De aici in schimb vrand-nevrand trebuie sa pedalam 12 kilometri pe asfalt pana in Saschiz de unde vor incepe vestitii 40 de kilometri de single-trail spre Viscri.

Singura problema e ca pana la single-trail avem de infrantat un urcus cat se poate de ucigator spre fosta biserica taraneasca ce strajuieste deasupra satului, prin caldura din mijlocul zilei, cu bicicletele impinse sau carate in spate si cu transpiratia siroind abundent. Nu-i de mirare ca oamenii au pus aici cetatea taraneasca si sunt convins ca si turcii s-ar fi gandit sa se intoarca din drum daca ar fi avut parte de aceleasi conditii ca noi.

La cetate in schimb e liniste si pace, un pic de adiere de vant si prilej de poze si de odihna la umbra. Partea buna e ca nu trebuie sa coboram pe unde am urcat si nimerim o poteca ce vine din dosul cetatii. Iar de aici povestea turei e cat se poate de simpla, faina si repetitiva: poteca amenajata si pietruita serpuind prin paduri tinere sau batrane, cu viraje si contrapante desenate cu maiestrie, cu scurte momente de belvedere, toate puse pe repeat pentru 40 de kilometri. Pe undeva pe la mijloc a fost intercalata o noua pauza de hidratare la magazinul comunal din Messendorf, sub amenintarea unori nori prapastiosi de ploaie ce au reusit totusi sa ne ocoleasca pana la urma.

Iar pana la urma a iesit o zi cat se poate de faina si de relaxanta, alaturi de prieteni, cu multa voie buna si cu explorarea unor locuri noi, locuri ce desi sunt foarte aproape de Brasov inca n-am apucat sa le exploram pe indelete. Si da, chiar se merita sa mergeti sa pedalati pe langa Viscri oamenii au muncit si au facut o treaba chiar faina! Respect!

Track si date aici:

https://www.strava.com/activities/1073939262

Incuranjand spiritul antreprenorial din Bunesti. Chiar a fost buna limonada.

Incuranjand spiritul antreprenorial din Bunesti. Chiar a fost buna limonada.

DSC_2001.jpg

Poteca dintre Bunesti si Crit, amenajata, pieptanata si numai buna pentru rotile MTB-urilor.

Poteca dintre Bunesti si Crit, amenajata, pieptanata si numai buna pentru rotile MTB-urilor.

Fierastruica.

Fierastruica.

In cautarea unui loc cu umbra la cetatea taraneasca de la Saschiz.

In cautarea unui loc cu umbra la cetatea taraneasca de la Saschiz.

Deasupra Saschizului.

Deasupra Saschizului.

DSC_2021.jpg

Echipa la poarta vechii cetati.

Echipa la poarta vechii cetati.

DSC_2035.jpg

Trecand la partea a doua a turei, prin padurile umbroase de pe culmile colinelor.

Trecand la partea a doua a turei, prin padurile umbroase de pe culmile colinelor.

Umbra si racoare.

Umbra si racoare.

Paduri si verde crud.

Paduri si verde crud.

Unul din putinele locuri de belvedere.

Unul din putinele locuri de belvedere.

Poteci faine prin paduri faine.

Poteci faine prin paduri faine.

Flow.

Flow.

Pedaland prin lumina calda a serii, inapoi spre Viscri.

Pedaland prin lumina calda a serii, inapoi spre Viscri.

Deasupra satului, cu vechea biserica fortificata in fundal.

Deasupra satului, cu vechea biserica fortificata in fundal.

Medieval.

Medieval.

DSC_1886

Doua zile in Fagaras printre rododendroni, Valea Zarnei si Creasta Estica

Asocierea bicicleta – creasta Fagarasului nu e prea intalnita. Fagarasul nu are neaparat cautare pe doua roti. Este mai mult un univers al trekkingului, zile lungi, rucsac mare sau incursiuni de o zi pe vai si muchii nordice. Doar pe sud sunt cateva circuite clasice, precum tura spre Curmatura Malita, si desi este brazdat de multe drumuri forestiere (si lungi) acestea nu au continuitate, terminandu-se cumva brusc in jurul altitudinii de 1300-1400 m. De acolo ori faci cale intoarsa, ori te angajezi intr-un lung push si carry bike. Cand am ajuns prima data la poalele Fagarasului cu gandul de a urca cu bicicleta in creasta alaturi de Radu, Dani si Doru, nu aveam, fara indoiala, nici cea mai mica idee in ce ma bag. A fost in egala masura greu si frumos. Salbaticia vaii Bandei, Craiul la apus si frumoasa bucata ciclabila de dinainte si de dupa Berevoescu au marcat amintirile mele din Fagaras. Cu toate astea in minte, m-am intors, pentru o noua explorare- de data asta Valea Zarnei. Pe scurt, pentru cine nu are rabdare sa citeasca intraga poveste, vrea doar un rezumat si sa dea scroll peste poze (da, sunt ok si cu asta): a fost din nou greu, frustrant si frumos. Greu pentru ca 600 m diferenta de nivel cu bicicleta in spate nu sunt ca 600 m diferenta de nivel in alergare, frustrant, pentru ca nu am tehnica, nu am incredere in mine si in modul in care pot sa strunesc bicicleta mai ales cand sunt in SPD-uri (si cand nu sunt, nu are niciun Dumnezeu, caci pantofii nu stau neam pe pedalele mininaliste) si frumos, pentru ca Fagarasul e unic, mare, roz la vremea asta si siret: cand e greul mai mare, iti scoate in cale o stana cu branza buna, un urs, un peisaj fain, ori cand frustrarea atinge cote maxime, o bucata faina in care stai pe bicicleta.

Mica aventura de fata nu ar fi fost posibila fara ajutorul lui Nico, Cindy, Suzi si Iustin, care ne-au dus pe noi si bicicletele noastre, pasageri, pana in Capataneni. Sambata dimineata Radu a luat startul la Vidraru Bike Challenge, eu, mai cumpatata si fara absolut nicio chemare spre concursuri anul asta, am decis sa ma menajez pentru incursiunea in adevaratul Fagaras. Spun adevaratul Fagaras, pentru ca traseul de concurs merge mai mult prin paduri si pe drumuri forestiere, fiind 95% ciclabil chiar si pentru un MTB-ist fricos ca mine. Plecam din Capataneni pe la 17.00 cu gandul sa trecem de Slatina (Ag) si sa cautam un loc de cort pe Valea Doamnei. Nu am reusit nici macar atat, caci Radu era obosit dupa cei 90 de kilometri in regim de concurs si traseul nostru sarea vreo 2 muchii si cobora in 2 vai pana in Slatina (odata muchia dintre Turburea si Bradetu si a doua oara cea dintre Gruiu-Nucsoara si Slatina). Drumul framantat de copitele vacilor era asa cum il stiam de acum cativa ani cand am fost pe acolo cu Cristi, iar urcarea din Bradetu spre Gruiu (noua pentru mine) zici ca a fost deschisa cu ratracul, asa niste gradiente aveau serpentinele cu pricina. Doua lucruri merita asternute pe hartie din aceast sfert de zi: faptul ca in Bradetu, la aprovizionare, am luat (din nou) prea putina mancare si prea putine dulciuri, astfel incat in creasta visam doar prajituri scaldate in valuri de crema de cicolata si imaginea a trei babute ce stateau pe o banca, in dreptul unei case cocotate in varful dealului din Nucsoara si ma incurajau ca pana aici a fos de urcat si de acum e tot la vale. Sa tot fie ora 20.00 cand incepem coborarea si cum avem si apa si de-ale gurii, hotaram sa ne oprim inainte de Slatina, daca gasim un loc fain. Drumul se inscrie cumva in serpentine, urmand o perioada culmea dealului si cu destul de multa usurinta gasim pe o laterala o plaforma cu iarba scurta, ferita de vant, cu priveliste spre satul de sub noi si spre primele culmi ale Fagarasului.

Duminica dimineata pornim pe forestierul de pe Valea Doamnei si ne felicitam pentru locul intim si izolat de aseara pentru ca aici, petrecerea, muzica si gratarele sunt in toi. Dupa baraj se face insa liniste. Forestierul de pe Valea Zarnei e initial intim, ingust si frumos, bucatile mai inguste in care raul se strecoara printre peretii verticali alternand cu portiuni mai largi ce ofera o serie de prime perspective spre zona mai inalta a Fagarasului. Din loc in loc exploatarile de lemne au deteriorat drumul, lasand in urma doar santuri pline de noroi. Chiar si asa, forestierul nostru moare brusc la putin peste 1200 m, in dreptul unei traversari a apei. Trecem pe malul celalalt si noi si bicicletele si decid sa ma opresc sa ma spal. Ziua in amiaza mare, la un capat de drum unde numai tractorul poate razbi stau doar in pantalonii de ciclsim si dau cu sarg transpiratia jos de pe mine. Nu era nevoie sa fiu asa de harnica chiar de la prima trecere a raului, caci vor mai urma inca 4. In total au fost 5, la distanta mica una de alta, mereu urmand acealasi ritual: bagloslovit, descaltat, agatat incaltarile de rucsac, trecut om si bicicleta pe malul celalalt, bagloslovit din nou apa rece ca gheata, stat cateva minute pe mal sa isi revina picioarele la temperatura, incaltat, luat bicicleta de coarne, pornit mai departe. Repeat de 5 ori. Pana la urma scapam de tot acest dans inutil si dam peste o bucata suprinzatoare, la putin peste 1300 m altitudine, unde stam pentru o perioada pe bicicleta. Pana cand drumul principal se bifurca in mai multe drumuri secundare. Plec in explorare pe cel mai din dreapta, care si urca pronuntat, sperand ca de sus sa am o imagine mai buna, de ansamblu, a optiunilor avute. Drumurile astea prin Fagaras pot fi adevarate capcane pentru ca multe sunt doar drumuri de exploatare, care nu duc nicaieri si mor pe un versant abrupt. Intr-una din aceste capcane era sa cadem si noi. Google maps arata un drum clar ce ducea catre o stana, drum pe care ne-am angajat si noi, cu avant, carand/ impingand bicicleta. Asta pana cand drumul s-a terminat cu o ruptura de panta si cu ceva deasupra noastra, pe malul celalalt al unui parau aproape vertical, ceva ce parea a fi un drum. Radu e convins ca aia de continuarea, eu sunt mai putin convinsa de asta. Asa ca Radu isi ia bicicleta in spate si pleaca in explorare prin bozii. Se dovedeste a fi continuarea, razbesc si eu in urma lui si fagasul cu pricina ne duce in coborare la stana pe care o vedeam din satelit. Aparent, varianta castigatoare nu era nici drumul din dreapta pe care am mers eu la inceput, nici drumul intrerupt pe care am iesit noi la stana, ci varianta de mijloc, ce se tinea pe langa firul apei, pe malul ei stang in sensul de urcare.

Radu se abate putin pe la stana, unde se vedea ceva animatie, cu gand sa intrebe de poteca mai sus si sa vada daca poate cumpara niste branza. Dupa o vreme il vad ca vine insotit de unul din ciobani cu o punga in mana, omul ii arata directia de mers (fix in sus pe vale), dau mana barbateste si …pranzul se apropie. Eram cam pe sponci cu mancarea, iar o branza buna nu strica niciodata. Putea sa fie chiar si nesarata. Am invatat lectia si de data asta am pus si niste sare la mine. Branza se dovedeste a fi un festin regesc. 2 tipuri, ambele de oaie, bine scurse, una mai proaspata si una de burduf. Intra excelent cu paine si cum de apa nu ducem lipsa, putem manca pana nu mai putem. Stam pe loc si asteptam sa coboare oile de pe munte, le lasam sa treaca pentru a nu avea niciun fel de reglari de conturi cu cainii si pe la 15 si ceva, calea spre Curmatura Zarnei ne e deschisa. Valea e numai a noastra (asa credeam noi). Initial poteca ramane pe langa firul de apa si merge placut, castigand usor altitudine. Momentan impinsul bicicletei e mai spornic decat caratul ei. In 30-45 de minute ajungem intr-o caldare intermediara, unde mai sunt ceva tarcuri de oi si un adapost rudimentar. In fata ne sta un prag destul de mare, ce ne separa de caldarea superioara si unde nu mai scapam de carry bike. Insa e prima data pe ziua de azi cand ma opresc locului si exclam ca e frumos. Mi-a fost cumva dor de salbaticia Fagarasului din vaile nemarcate de pe sud, de caldarile sale largi smaltuite cu flori, de norii ce alearga pe cerul albastru de deasupra noastra inainte de a se strange cocoloase in jurul varfurilor din creasta. Pe aici reusim sa speriem si un urs tanar care dispare rapid pe versantul opus. Noi ne continuam urcusul sisific si abia pe ultima suta de metri diferenta de nivel, gasesc o combinatie ok in care sa car bicicleta pe rucsac timp idelungat, odihnindu-mi in egala masura mainile.

Ca si in Valea Bandei, iesirea in creasta e cumva in serpentine pe un drum innierbat foarte slab conturat. Ne-am spetit ceva pe Valea Zarnei, dar acum cand ma uit in spate stiu ca am mai pus o piesa din puzzleul numit Fagaras la locul ei. De cate ori voi trece de acum inainte prin Curmatura Zarnei, valea din sud nu va mai fi un loc necunoscut, o parte obscura a masivului, ci voi sti ca undeva la 1400 m e o stana, ca poteca e una buna, valea e cumva segmentata de 2 caldari si drumul ce pleaca de la stana spre Valea Doamnei e unul anevoios cu multe treceri prin apa. De acum vor exista asocieri si o oarecare legatura afectiva, inerenta pentru toate locurile pe care le cunoastem. De acum voi avea amintiri de pe Valea Zarnei.

Curmatura Zarnei e neobisnuit de jos, la 1900 si ceva de metri si mai avem de urcat pe traseul de creasta pana la 2300 m. Nu ne intalnim cu nimeni, urcam in liniste, fiecare cu gandurile sale, cu efortul propriu, despartiti de cateva sute de metri bune. Il vad pe Radu cum pe anumite portiuni merge pe bicicleta. Eu merg de regula pe langa ea, constant, ca un metronom. Inainte de coborarea spre Bratila ne regrupam. Aici e loc fain de stat, caci Craiul de peste drum ne face siret cu ochiul. Hotaram ca nu are sens sa tragem spre Comisu in seara asta si ne oprim la refugiul din Curmatura Bratilei. Adapostul arata mai prost ca acum 2 ani, dar avand in vedere ca suntem singuri ne descurcam cu ce avem. Radu cade rapus de raceala destul de repede, eu atipesc din cand in cand, insa las usa deschisa, ca sa mai aerisesc putin inauntru. O inchid abia cand se lasa intunericul, ma cocolosesc in sac si adorm si eu, somn lung de iarna intr-o noapte de vara, de la 8 seara la 7 dimineata.

Luni profitam de bruma de rezerve refacute dupa noaptea de odihna si urcam spre Berevoescu pentru a prinde coborarea lunga spre Rudarita. Incheiem de facto tura la Plaiul Foii, cu o ciorba si o portie de papanasi mancate pe terasa cabanei pustii, cu Craiul ridicandu-se vertical, mai bine de 1000 m peste drum. Nu stiu daca vom mai reveni anul asta in creasta Fagarasului pe biciclete, caci ne mai asteapta si Iezerul, si Leota si o multime de alte masive, dar cu siguranta, in Fagaras ne vom intoarce, caci sunt atat de multe de facut si am profitat prea putin de apropierea pe care ne-o ofera acum Brasovul.

Text: Mihaela

Prin poinenile dintre Capataneni si Brebu, pe un vechi drum comunal cu pante mult mai fioaroase ca cele de la concurs.

Prin poinenile dintre Capataneni si Brebu, pe un vechi drum comunal cu pante mult mai fioaroase ca cele de la concurs.

Pedaland cu Fagarasul in distanta, in cautarea unui loc de bivuac.

Pedaland cu Fagarasul in distanta, in cautarea unui loc de bivuac.

Nopti calde, cer instelat si o pajiste cu vedere spre Fagaras, nu vad de ce ai avea nevoie de un adapost in astfel de zile.

Nopti calde, cer instelat si o pajiste cu vedere spre Fagaras, nu vad de ce ai avea nevoie de un adapost in astfel de zile.

Noapte buna.

Noapte buna.

Plecarea de dimineata, pedaland cu spor spre creasta Fagarasului.

Plecarea de dimineata, pedaland cu spor spre creasta Fagarasului.

Locul in care se termina forestierul oficial de pe Valea Zarnei, si prima din cele 5 treceri prin apa inghetata a raului.

Locul in care se termina forestierul oficial de pe Valea Zarnei, si prima din cele 5 treceri prin apa inghetata a raului.

Echilibristica.

Echilibristica.

Utilaje abandonate, defrisari si o urma de forestier.

Utilaje abandonate, defrisari si o urma de forestier.

Aproape de locul in care google maps ne-a tradat si ne condus printr-o serie de boscheti de toata frumusetea.

Aproape de locul in care google maps ne-a tradat si ne condus printr-o serie de boscheti de toata frumusetea.

Gasiti ciclistul in lanul de boscheti. 50 de metri scurti dar intensi, de la sfarsitul unui drum de exploatare pana la inceputul altuia.

Gasiti ciclistul in lanul de boscheti. 50 de metri scurti dar intensi, de la sfarsitul unui drum de exploatare pana la inceputul altuia.

Branza de burduf si urda sarata, capatata de la ciobanii de la stana de pe Valea Zarnei.

Branza de burduf si urda sarata, capatata de la ciobanii de la stana de pe Valea Zarnei.

Aglomeratie mare pe poteca pe care trebuie sa o urmam si noi.

Aglomeratie mare pe poteca pe care trebuie sa o urmam si noi.

La deal pe Valea Zarnei, la un carry-bike de 600 de metri diferenta de nivel.

La deal pe Valea Zarnei, la un carry-bike de 600 de metri diferenta de nivel.

Moment de respiro in una din caldarile intermediare.

Moment de respiro in una din caldarile intermediare.

Desi pare greu trebuie mentionat ca greutatea bicicletei si a ruscacului din spate sunt sub greutatea unui ruscac clasic de tura lunga (20 de kilograme). Problema e in schimb gasirea unei variante comode de a o aseza pe umeri.

Desi pare greu trebuie mentionat ca greutatea bicicletei si a ruscacului din spate sunt sub greutatea unui ruscac clasic de tura lunga (20 de kilograme). Problema e in schimb gasirea unei variante comode de a o aseza pe umeri.

Cam pe aici pe undeva am reusit sa speriem si un urs ce a zbunghit-o prin jnepenii din imagine cu o viteza naucitoare. Din fericire in directia opusa noua.

Cam pe aici pe undeva am reusit sa speriem si un urs ce a zbunghit-o prin jnepenii din imagine cu o viteza naucitoare. Din fericire in directia opusa noua.

Nici de-a dracului nu vrea sa stea bicicleta asta cum trebuie.

Nici de-a dracului nu vrea sa stea bicicleta asta cum trebuie.

Ajunsi in creasta, unde perioada rododendronilor e in plin avant.

Ajunsi in creasta, unde perioada rododendronilor e in plin avant.

Pedaland cu Transilvania la picioare.

Pedaland cu Transilvania la picioare.

DSC_1878.jpg

Unghiul acesta, cu creasta stancoasa a Craiului vazuta de pe culmile Fagarasului pare putin de pe alta planeta, cel putin pentru Romania.

Unghiul acesta, cu creasta stancoasa a Craiului vazuta de pe culmile Fagarasului pare putin de pe alta planeta, cel putin pentru Romania.

Adapostul pentru seara de Duminica, refugiul din curmatura Bratilei.

Adapostul pentru seara de Duminica, refugiul din curmatura Bratilei.

Dimineata pe racoare, din nou gata de drum.

Dimineata pe racoare, din nou gata de drum.

DSC_1902.jpg

De-ale Fagarasului.

De-ale Fagarasului.

Rododendron cycling.

Rododendron cycling.

De pe varful Comisul, de unde urmeaza o lunga coborare pana in Plaiul Foii.

De pe varful Comisul, de unde urmeaza o lunga coborare pana in Plaiul Foii.

Din categoria cat de mica e lumea, care e probabilitatea sa te intalnesti in mijlocul pustietatii, intr-o zi de luni cu oameni cu care incerci sa te vezi de luni de zile.

Din categoria cat de mica e lumea, care e probabilitatea sa te intalnesti in mijlocul pustietatii, intr-o zi de luni cu oameni cu care incerci sa te vezi de luni de zile.