All posts by Diaconescu Radu

DSC_1198

Trascau + Bikepacking= Aventura (Piatra Secuiului)

Vineri: Aiud- Podeni- Piatra Secuiului-Coltesti

In weekend-ul acesta au fost o multime de concursuri: Prima Evadare, Cozia MTB, Transilvania 100 K etc, insa nu as fi dat pentru nimic tura faina, facuta alaturi de prieteni dragi, prin munti prin care nu am mai ajuns de ani de zile. Febra concursurilor a trecut pentru mine de multa vreme. Acum altfel suna planurile care imi aprind imaginatia. Trairile de la un maraton sunt fara indoiala intense, insa ele dureaza 4-6 ore si se amesteca peste timp pana cand mai raman in urma doar franturi. Cu greu mai pot delimita un Ecomarathon de cel din anul urmator. Insa tura epica din Fagaras facuta in 2015 cu Doru, Dani si Radu imi este clara in minte zi dupa zi si a constituit un punct de cotitura in relatia noastra cu bicicleta si cu timpul petrecut in sa. De atunci cautam, desenam, ne rafinam bagajul si echipamentul, iar planurile se indreapta spre ture de MTB prin munti adevarati. Pe poteci, cu push si carry bike, cu coborari faine si urcari provocatoare. Locuri faine, masive noi, rasarituri si apusuri, simplitate, minalism, repede si usor. Si bucurie, pe care daca poti sa o imparti cu prietenii e cu atat mai mare.

Cand am lansat ideea unei ture in Trascau (nici macar nu a fost idee, a fost mai degraba informare) nu ma asteptam sa raspunda nimeni, avand in vedere ca a fost anunatata oarecum de pe o zi pe alta, insa in mod surpinzator, sambata pe la ora 11.30 plecam din Aiud 5 oameni pe 5 biciclete. Unii mai crispati, altii mai relaxati, privind curiosi, tematori, increzatori la cele 3 zile ce ne stateau in fata. Un mix de sentimente caracteriza grupul nostru, dar cu totii stiam ca vom avea parte de trei zile pline. Cu incertitudini, cu transpiratie, cu dormit sub cerul liber, cu sate uitate de lume si cu noi, invartind mereu cate o pedala.

De planificarea turei s-a ocupat Radu si Strava heat map ne promitea off-road inca de la iesirea din localitate. O urcare cinstita de 120 de metri printr-o padure de salcam ce indulceste parca panta venita prea devreme in economia turei. Dupa marcajele ramase pe ici- pe colo, as zice ca am folosit acelasi drum pe care s-a alergat si la Aiud Maraton. Iesim curand intr-o miriste si continuam legat pe dealuri, cu ceva spor, urmand o retea de drumuri ce mergea paralel cu asfaltul ce strabate Cheile Valisoarei si iese la Rametea. Au trecut ceva ani de cand nu am mai ajuns prin locurile astea si ma bucur ca mutarea la Brasov le-a adus cumva, macar psihologic, mai aproape.

Moralul este sus, pedalam cu spor in ciuda caldurii, soarelui de inceput de vara si mustelor ce ne urmeaza ca un alai. Fiecare cu roiul lui, de care scapam aparent pe scurtele coborari ca sa fim prinsi din urma pe urcari. E bine ca nu a mai plouat de ceva vreme in zona, caci drumul este de pamant si are potential sa genereze un noroi cleios si nefast care sa ne faca viata grea. Doar apa din bidoane se termina in mod accelerat si perspectiva de a cobori in Podeni ne bucura pe toti. Podeni si Coltesti sunt cele doua sate prin care vom trece astazi si este deci imperios necesar sa oprim in fiecare dintre ele pentru masa, rezerve, apa, bere si tot ce ne mai doreste sufletul (si evident se si gaseste la magazinul satesc). Degeaba visezi tu la o ceafa la gratar, daca pe rafturi gasesti maxim o conserva de carne de porc. Uneori nici atat, sau poate magazinul e inchis, insa nici macar asta nu constituie o problema caci un biciclist infometat si insetat, in fata caruia sta o urcare pe Piatra Secuiului, e in stare sa intoarca satul cu fundul in sus pana il gaseste pe omul cu magazinul. Iar daca sunt 5 biciclisti si nu unul, va dati seama ce iese. Din fericire nu a fost cazul (inca) pentru ca desi magazinul era inchis, doamna era in zona. Sub umbrar asternem masa mare cu rosii, peste, zacusa, paine, dulciuri si bere si ne incarcam bateriile pentru partea a doua a zilei- urcarea pe Piatra Secuiului.

Urcare desi aparent groaznica prin diferenta de nivel de acoperit se dovedeste a fi in cea mai mare parte ciclabila. Pe masura ce castigam altitudine locurile devin din ce in ce mai verzi si ochiul se bucura nespus. Drumul ne poarta fara cusur pana la 15 minute sub varf, intr-o sa unde lasam bicicletele si o luam la pas, pentru ca imi doream o revedere cu intreaga zona unde pe vremuri am parcurs pe verticala frumoase trasee de catarare. Pe cand descopeream la escalada traseele din Rametea imi doream un trekking pe Piatra Secuiului ce se ridica atat de ademenitoare deasupra noastra, dar nu imi imaginam ca voi ajunge pe ea, aproape pe doua roti.

Rametea se vede foarte fain de sus, un cluster de case cu piateta centrala si biserica si cateva strazi-tentacule ce pleaca razant din ea. Cetatea de la Coltesti se lasa si ea identificata usor, precum si valea pe care vom urca astazi seara/ maine dimineata spre Platoul Bedeleu.

Pana una alta, este momentul sa coboram din nou la asfalt, pentru o noua tura de aprovizionare. Mancarea trebuie aleasa cu grija din oferta relativ redusa a magazinului din Coltesti (cel putin comparativ cu diversitatea cu care suntem obisnuiti in orasele mari) si trebuie sa fie si gustoasa, si usoara, si compacta, caci pana la masa de seara, mai avem vreo ora jumate de pedalat cu toate proviziile in spate. Fiecare se alege cu cate un supliment la bagaj si dupa ce ne desfatam unii cu bere, altii cu Piston (un fel de bautura energizanta cu aspect de ulei de lant) si altii cu o Cola clasica, iesim din sat si luam calea padurii. Padurea de foioase, cu raulet pe marginea drumului promite locuri de innoptat, dar la ceasul inserarii nu gasim chiar locul visat. Unii vor copacei pentru hamac, altii vor platforma pentru bivuac, toti vrem vatra de foc, rau aproape pentru spalat si cat mai putina umiditate. Greu de impacat atatea doleante, asa ca fiecare mai lasa putin de la el, dar intr-un final ne instalam intr-un luminis, 3 hamace, 2 saltelute, vatra de foc intr-un sant si inarmati fiecare cu cate o tepusa ne punem pe prajt carmati. Nu prea multi, ca a trebuit sa ii caram cu spatele. Doi de caciula, ceva legume si nelipsita conserva de peste. A si o rola mica de cascaval taiat julien de Vali, sa ajunga la toata lumea. Doar cu painea suntem darnici. Fanteziile culinare cu paine prajita cu unt si usturoi ori slana picurata pe paine se amana cel putin pana seara urmatoare.

Noaptea ne gaseste leganati in hamac si de data asta somnul vine repede, caci lasam in urma o zi plina.

Track si date aici:

https://www.strava.com/activities/1001334912

In Aiud, gata de plecare, cu entuziasmul la cote debordante.

In Aiud, gata de plecare, cu entuziasmul la cote debordante.

Infrundtand prima urcare serioasa a turei, pe dealurile de deasupra Aiudului.

Infrundtand prima urcare serioasa a turei, pe dealurile de deasupra Aiudului.

Strava heatmap nu ne tradeaza iar traseul pana pe Piatra Secuiului e cat se poate de pitoresc. In departare Apusenii, muntii prin care vom haladui zilele ce urmeaza.

Strava heatmap nu ne tradeaza iar traseul pana pe Piatra Secuiului e cat se poate de pitoresc. In departare Apusenii, muntii prin care vom haladui zilele ce urmeaza.

Drum intins.

Drum intins.

Pedaland cu spor spre Piatra Secuiului.

Pedaland cu spor spre Piatra Secuiului.

Ascunsa in padurea de salcami.

Ascunsa in padurea de salcami.

Una din multe cruci de piatra ce sunt raspandite prin Podisul Transilvaniei.

Una din multe cruci de piatra ce sunt raspandite prin Podisul Transilvaniei.

Masa de la mijlocul zilei, din Podeni.

Masa de la mijlocul zilei, din Podeni.

1891

1891

DSC_1164.jpg

Urcus abrupt spre Piatra Secuiului.

Urcus abrupt spre Piatra Secuiului.

Mai si impingem, mai si pedalam.

Mai si impingem, mai si pedalam.

Inca putin pana pe Piatra Secuiului.

Inca putin pana pe Piatra Secuiului.

Dimensiuni verticale, 700 de metri sub noi satul Rametea.

Dimensiuni verticale, 700 de metri sub noi satul Rametea.

Organizare ungureasca.

Organizare ungureasca.

Coborarea spre Coltesti, una din cele mai frumoase coborari din tura.

Coborarea spre Coltesti, una din cele mai frumoase coborari din tura.

Verdele primaverii.

Verdele primaverii.

Tot la vale.

Tot la vale.

In 40 de minute de pe varf pana jos in sat.

In 40 de minute de pe varf pana jos in sat.

Foculetul de seara, cu hamacele intinse.

Foculetul de seara, cu hamacele intinse.

Momente faine la focul de seara, urmarind aparitia primelor stele.

Momente faine la focul de seara, urmarind aparitia primelor stele.

Nu sunt prea multe lucruri de care ai nevoie pentru a fi fericit, prieteni, un foc, un cer plin de stele. Din magia noptilor petrecute sub cerul liber.

Nu sunt prea multe lucruri de care ai nevoie pentru a fi fericit, prieteni, un foc, un cer plin de stele. Din magia noptilor petrecute sub cerul liber.

Jarul si hamacele.

Jarul si hamacele.

IMG_20170430_073423

Mini-Concediu de 1 Mai, cu bicicletele pana la Chisinau – a doua parte

Duminica, ziua 3- Chisinau- Iasi

Pentru azi aveam in meniu inca de cand am plecat de acasa vant din fata. Speram sa se mai schimbe… si s-a schimbat din rau in mai rau. La vant s-a adaugat si ploaia. A inceput la Calarasi si dupa ce a trecut prima rapaiala ne-am facut curaj sa o luam din loc. Calarasiul asta e un oras trist de provincie, aflat probabil pe langa ceva ferme de pasari/ porci, caci majoritatea magazinelor din piata erau magazine de carne, dar putini oameni intrau sa cumpere. Cei mai multi ieseau din piata cu cartofi. Nici Chisinaul nu era mai vesel, doar ca saracia nu era asa de evidenta. Trebuia citita in cladirile in ruina de pe bulevardul principal, in trotuarul bombardat si in amprenta de lunga durata a planificarii comuniste.

Si sa nu uit de drumul groaznic spre Ungheni. Ieri am fost rasfatati cu drumuri bune, azi am dat peste partea cealalta, probabil majoritara a tarii, desi varianta spre Ungheni e si ea un drum european. In lucru. Cu bucati impecabile, proaspat refacute si cu sectoare intregi care arata ca dupa bombardament. Deja vantul potrivnic nu mai constituie o problema, caci nu ne lasa gropile sa mergem mai repede.

Stanga dreapta se desprind obscure drumuri laturalnice spre sate mai mici, ce nu au vazut asfalt niciodata. Nu imi doresc sa ma fi nascut aici. Ca telul meu cel mai mare sa fie sa emigrez in Romania, ca mai apoi sa imi iau cetatenie romana si sa pot pleca la munca in UE. Alternativa ar fi sa raman acasa si sa traiesc la limita subzistentei dintr-un petic de pamant si o vaca. Si asa pare majoritatea Moldovei. Si daca e cineva care crede ca eforturile si integrarea Romaniei in UE au fost inutile, sau vrea doar sa se calibreze putin, e suficient sa treaca granita la Sculeni si sa mearga pana la Chisinau. Imi petrec vremea facand un inventar al formularilor interesante citite ieri si azi pe marginea drumului:

Pravalia calatorul
Piata “Belgusul tarii”
Panou antiincendiar
Linia fierbinte (traducere pentru hotline, linia pentru sesizari si reclamatii).

Ploaia se opreste de tot abia aproape de granita. Se vede cum se lumineaza cerul, dar drumul ramane ud, noi si bicicletele suntem ca niste porci si gazduirea la Catalin si Ioana pica la fix pentru 2 ciclisti infrigurati. Azi s-a racit cu 10 grade fata de zilele anterioare si adunat cu ploaia si udatura, se simte. In plus, s-au strans si azi destul de multe ore in sa, imi simt picioarele groaznic de grele, de parca pe fiecare urcare as avea 2 butuci in loc de picioare. Privesc cu groaza la ziua de maine ce promite o diferenta de nivel apreciabila si o urcare grea la Lacul Rosu. Un singur lucru pun pe plus, azi. Faptul ca am ramas uscata la fund. Numai cine nu a pedalat cu un burete ud sub fund o zi intreaga, nu poate aprecia confortul unui bazon uscat intr-o zi ploioasa. Si asta e marele merit al seat bag-ului, de care uitasem cu dezavarsire.

Dupa Ungheni drumul devine mai bun, locurile mai verzi, ne apropiem de granita, cu ochii mintii ma si vad peste ora in Iasi. In realitate, peste o ora, stateam in rand cu toate masinile in vama romaneasca din Sculeni. Pe partea moldoveneasca era sa nu trecem pentru ca nu aveam vesta reflectorizanta si lumini. In Albita nu ne-au intrebat de toate astea, dar aici oamenii sunt foarte meticulosi. Aveam sa ne convingem 500 m mai incolo, cand un vames roman ne trimite in rand cu masinile, desi pana acum am trecut mereu in fata, avand in vedere ca nu aveam decat pasaport de verificat. Stam o ora in vama, cam uzi, eu cam nervoasa, pierzand vremea pe Facebook. Dupa ce trecem de pasapoarte trebuie sa stam si pentru controlul vamal si ma si asteptam sa ne puna sa rasturnam continutul seat bag-ului in vama. Ii explicam vamesului ca si sa vrem sa luam alcool si tigari nu avem unde sa le punem in bagajul mic in care avem inghesuite lucuri pentru 4 zile. Si dupa ce mai povestim pe unde am fost, suntem lasati sa trecem fara sa deschidem nicio geanta, insotiti fiind doar de exclamatia vamesei: Doamne Dumnezeule, spusa pe cel maj dulce grai moldovenesc.

Sculeni- Iasi merge cu vant din spate, ca uns, pe drum bun si uscat. Imi pun capac ultimele pante de 15% si ma gandesc cu groaza la ziua de maine. Dar pana una alta, sa savuram o seara faina cu mancare buna, un camin frumos si niste gazde primitoare si sa inauguram podul casei ca spatiu boem si neconventional de a petrece seri faine cu prietenii. In Iasi.

Traseu: Chisinau- Calarasi- Ungheni- Sculeni- Iasi, 160 km, + 1275 m

Date si track: aici

Luni, ziua 4 Iasi/ Pascani- Gheorgheni

Cum nu aveam nici cea mai mica intentie sa pedalez 200 de kilometri cu picioarele mele obosite care urlau dupa pauza, imi fac planul sa iau trenul pana in Pascani si sa las doar 140 de kilometri pentru azi. Radu e purist ca de obicei si pedaleaza toti cei +200 de kilometri. Sa fie sanatos.

Ajung bine la gara si cele 90 de minute pana la Pascani trec imediat. Cand cobor insa, soc si groaza: am pana. Nu ar fi un capat de tara, daca singurul accesoriu pentru pana pe care il am la mine nu ar fi o camera de rezerva care e absolut inutila fara leviere si pompa. Am avut dupa noi un singur set de scule, el avand cei mai multi kilometri de facut pe ziua de azi. Si care era probabilitatea sa fac pana fix intr-una din situatiile acelea rarisime cand nu am ce imi trebuie la mine? Pai maxima, dupa legile lui Murphy.

Frustrata il sun pe Radu de 5-6 ori pana aude telefonul. Nu e deloc incantat sa vina in Pascani. Plus ca mai are vreo 2 ore de pedalat. Sugestiile nu suna neaparat bine: cauta o vulcanizare, opreste un biclist pe strada, intreaba-l daca are pompa (care e sansa sa aiba si pompa cu capat de valva presta, imi zic in sine mea), daca gasesti pompa umfla roata si vezi daca tine, improvizeaza leviere din 2 linguri. Bai esti nebun? Inchid nervoasa si ma duc in primul rand sa caut o toaleta si apoi o vulcanizare. Le gasesc pe amandoua, dupa ce trebuie sa suport privirea aceea de “ce sa faci, n-ai ce sa faci” al unuia din lucratorii de la gara pe care l-am intrebat de vulcanizare. Din fericire vulcanizarea e aproape, acum, daca o sa si rezolv acolo, ramane de vazut. Ma pregatesc pentru alta runda de priviri compatimitoare (de genul uite-o si pe blonda asta singura, cu o cursiera de carbon pe pana si doar cu o camera de rezerva la ea). Totusi la vulcanizare merge repede si bine, doar ca nu reuseste sa bage mai mult de 6 bari (noroc ca e roata din fata) si ma astern la drum cu morcovul in fund, mai ales ca am ramas la fel de fara pompa si leviere cum eram si acum o ora. Ca sa limitez posibilele esecuri, mai fac un drum pana la gara unde era si statie de taxiuri si intreb de drumul spre Hanu Ancutei. Taximetristii imi confirma ca e asfalt bun si cu grija, inima indoita si ocolind orice denivelare, ma astern la drum. Stiu ca primii kilometri sunt mai delicati, pana imi conving creierul ca tine peticul pus de nenea la vulcanizare. Tracul trece pe masura ce trec kilometri. European, Hanul Ancutei, drumul spre Girov e super fain cu o jumatate de banda separata pentru biciclisti/ carute/ pietoni si iata-ma in Piatra Neamt. Aici fac o pauza mai lunga si mananc. Grabita sa recuperez intarzierea data de pana nedorita am tot amanat momentul, astfel ca masa de dimineata e un brunch in Piatra Neamt cu un cheesburger mare si cald. Cu ceva in stomac viata e roz si urcarea spre Bicaz-Chei merge ca unsa. Locurile sunt pitoresti, putinele ture in zona imi revin rand pe rand in minte, dar drumul pe alocuri prost si aglomerat ma tine in priza.

In Bicazul Ardelean fac pauza de o cafea penala de la automat asezonata cu ciocolata ramasa prin buzunarul de la tricou. Gusturile mele in materie de cafea sunt inexistente si cu putine exceptii, beau doar pentru un boost de energie la nevoie. Ca acum, de altfel. Planurile mele de a face poze faine cu Feltul intre peretii Cheilor Bicazului se amana pentru alta data. Momentan aici e ca la balci si ma strecor doar, in viteza printre peretii inalti. Poate o sa revin la toamna, intr-o zi suficient de rece sa goneasca turistii. Nici la Lacul Rosu nu e de stat si ii dau inainte dupa o pauza scurta si 3 alune. Ma surprinde ultima bucata de urcare, mai lunga decat ma asteptam, dar pana la urma ajung in pas si de aici ma asteapta doar o coborare lunga pana in Gheorgheni. Imi pare rau ca se termina. Astazi a fost o zi buna. Nu stiu daca se trage de la faptul ca am mers singura, in ritmul meu. Sau de la faptul ca pur si simplu corpul s-a adaptat la regimul de lucru in sa si a uitat cele 8 ore petrecute pe scaun in fata calculatorului. M-am inteles bine cu mine si cu bicicleta. Si ne-am tinut companie, una alteia. Daca atunci cand alerg m-as sui prin copaci de plictiseala fara muzica din urechi, la bicicleta e total diferit. Poate viteza, poate peisajele care se schimba mereu, evident faptul ca trebuie sa ai mereu o ureche indreptata catre zgomotele din trafic (preferabil doua), dar pe doua roti pot sa imi tin mie insami companie o zi intreaga. Ba chiar zile la rand. Ma vad fara probleme haladuind pe bicicleta, cu tot ce am nevoie inghesuit pe cursiera, cu nopti sub cerul liber, zile cu vant (preferabil din spate) si exclamatii de genul: “bine, baiatul, nu o lasa!”. Imi place la nebunie cursiera de la Doru, ma impac excelent cu ea si este mult mai confortabila decat Vittoria. E in mod cert cea mai buna investitie in ciclismul de sosea de pana acum si sper sa lasam in urma zeci de mii de kilometri.

Este si un lucru ce ne-a displacut amandoura zilele acestea. Si am sa il amintesc aici, deoarece poate sunt si altii care si-au pus aceasta problema. Pe drum fiind, in continua miscare, corpul nostru consuma multe calorii, care trebuie reintroduse in sistem, cum altfel, daca nu prin mancare? Asa ca mancam mult. Si producem incredibil de mult gunoi. Cand zic gunoi ma refer la plastic, ambalaje. Cred ca in prima zi pe drum am produs gunoi cat pentru jumatate de saptamana in oras. Recunosc ca acasa fac multe alegeri dictate si de aceasta idee, cumpar mult din piata sau vrac, gatim, incerc sa elimin pungi, ambalaje, refolosesc sticlele de plastic etc. Pe drum insa esti ceva mai limitat si asta presupune fie un timp mai mare investit in cautarea mancarii, care sa fie si gustoasa, si partial sanatoasa si sa dea si energie, fie mult gunoi. Si ma jur ca nu pot sa traiesc doar cu banane si mere. Acest fapt ne-a frapat pe amandoi in prima zi si usor, usor am cautat solutii. Am incercat sa mancam de pranz mancare gatita pe undeva, cand cumparam dulciuri dintr-un magazin ceream si apa in bidon (mare parte din deseuri sunt sticlele de apa), dar tot raman multe ambalaje, mai ales daca e sa cumperi ceva din supermaket. Asa ca daca mai aveti si alte idei despre cum poti calatori fast, light dar sustenabil, share it!

La final am lasat detaliile tehnice, pentru ca am vazut multe intrebari/ mirari in prima postare pe Facebook legate de echipamentul pe care l-am avut la noi. Asa ca mai jos o lista cu echipamentul meu, ce am avut eu pe bicicleta mea si cateva observatii legate de ce as schimba din aceasta aranjare:

– Pe ghidon: O salteluta de 120 cm de la Therm-a-Rest + 3 bucati de cordelina si 2 carabiniere light (fara filet) pentru hamac. As face un upgrAde la un Therm-a-Rest Neo Air si astfel as putea muta pe ghidon, intr-un dry bag salteluta+ hamac+ accesorii hamac (cordeline, carabiniere)
– In seat bag (Viscacha de la Revelate Design)

– sac de dormit (Hannah Scout, exista si variante mai compacte gen Millet Baikal, merge investigat si cat de mult se comprima un Nahanny Alpin)
– hamac (din Decathlon, dar cam toate au aceleasi volum/ greutate)
– 1 pereche colanti lungi (pentru dormit, stat in ei, mers prin oras daca e nevoie)
– 1 bluza cu maneca lunga de dormit
– 1 bluza cu maneca lunga sintetica (dormit sau tras peste tricoul de ciclism cand e frig)
– 1 pereche de ciorapi de schimb+ 1 pereche groasa de ciorpai pentru dormit
– 1 bandana
– 1 pereche chiloti
– 1 pufoaica
– heatere
– 1 pereche de pantaloni de schimb, dar la ei as renunta si as lua in locul lor un set complet de scule daca as merge singura (pompa, leviere, petice, multi-tool, un tub mic cu ulei pentru uns lantul echivaleaza in greutate si sunt chiar mai compacte)
– o camera de rezerva

– un saculet mic cu Baneocin / crema anti-frecare, leucoplast, frontala, perie de dinti, pasta de dinti mica, spray anti-capuse
– un sac mic si compact de la Salomon, care se poate face rucsacel, pentru cumparaturile de seara si transportat mancarea la locul de campat, agatat bagaje seara, cand pun hamacul etc
– un lant (poate fi inlocuit cu ceva mai compact)
– 2 saci menajeri de tras peste salteluta/ seat bag in caz de ploaie.

– Un bidon de apa de 500 ml (cu cursiera acoperi distante suficient de mari in 60-90 de minute) si in general ai localitati ca sa poti lua apa
– Un al doilea bidon dry cu: lingura, briceag, acumulator extern, cablu, incarcator priza, lumina spate bicicleta
– Pe mine: echipamentul de ciclism, o bandana la gat/ pe mana, o foita de vant/ ploaie in buzunarul stang de la tricou, telefon, acte, servetele in buzunarul central de la tricou si un buzunar liber pentru eventualele dulciuri ce ar trebui tinute la indemana.

Ce as mai fi avut nevoie: o crema de soare mica si compacta, dar exista loc si pentru ea in bagaj.

Incercad sa gasim atractiile turistice intr-un Chisinau cat se poate de comunist, aici in fata parlamentului Moldovean.

Incercad sa gasim atractiile turistice intr-un Chisinau cat se poate de comunist, aici in fata parlamentului Moldovean.

Mini-arcul de trimf, in varianta Moldoveneasca.

Mini-arcul de trimf, in varianta Moldoveneasca.

La rascruce de drum. Trebuie spus ca mozaicurile ce le intalnesti imprastiate prin tara, prin statii de autobus, pe la izvoare la intersectii arata uneori chiar interesant.

La rascruce de drum. Trebuie spus ca mozaicurile ce le intalnesti imprastiate prin tara, prin statii de autobus, pe la izvoare la intersectii arata uneori chiar interesant.

Dulcea limba moldoveneasca.

Dulcea limba moldoveneasca.

Calitatea drumului Chisinau-Ungheni. Drum European.

Calitatea drumului Chisinau-Ungheni. Drum European.

Nici aici nu am scapat de ploaie.

Nici aici nu am scapat de ploaie.

Dupa o trecere a frontierei ce a durat mult mai mult decat ne asteptam, inapoi pe taram romanesc.

Dupa o trecere a frontierei ce a durat mult mai mult decat ne asteptam, inapoi pe taram romanesc.

Ajunsi la Ioana si la Catalin, prieteni buni pe care din pacate ii vedem destul de rar. Nici ca se putea sa avem gazde mai bune in Iasi, mai ales dupa cele cateva ore de ploaie ce ne-au udat complet in mijlocul zilei.

Ajunsi la Ioana si la Catalin, prieteni buni pe care din pacate ii vedem destul de rar. Nici ca se putea sa avem gazde mai bune in Iasi, mai ales dupa cele cateva ore de ploaie ce ne-au udat complet in mijlocul zilei.

Iesenii de a caror trena m-am lipit in drum spre Targul Frumos.

Iesenii de a caror trena m-am lipit in drum spre Targul Frumos.

Apropierea de Roman, inainte de a face dreapta spre Hanul Ancutei.

Apropierea de Roman, inainte de a face dreapta spre Hanul Ancutei.

Drum intins.

Drum intins.

Animalutele colorate spun: tot inainte!

Animalutele colorate spun: tot inainte!

Inapoi in munti, intrarea in Cheile Bicazului.

Inapoi in munti, intrarea in Cheile Bicazului.

IMG_20170501_173933.jpg

Pedaland pe sub Piatra Altarului.

Pedaland pe sub Piatra Altarului.

Apusul zilei, in Gheorghieni.

Apusul zilei, in Gheorghieni.

Sfarsit de tura, din pacate cu un genunchi usor ruginit

Sfarsit de tura, din pacate cu un genunchi usor ruginit

IMG_20170429_191737

Mini-Concediu de 1 Mai, cu bicicletele pana la Chisinau – prima parte

Acum ceva vreme Radu a vehiculat ideea de a ajunge cu bicicetele la Chisinau. Nu pot sa zic ca m-a prins cu ceva propunerea, caci auzisem ca drumurile-s rele si ca a trece Prutul echivaleaza cu o intoarcere in timp, dar cum singurul colt de tara fara ploaie si si cu vant prielinic pare a fi Moldova, destinatia se alege de la sine. Tura are cateva premiere. Prima data in Republica Moldova, prima tura cu 4 zile legate pe cursiera (si cu suficienti kilometri planificati in fiecare zi) si mai ales combinatia cursiera + echipament de cicloturism light. Practic inca din India ne-am hotarat sa renuntam la coburi, portbagaje, sa facem un upgrade la anumite piese de echipament si sa ne personalizam un set-up minimalist care sa poata fi pus pe cursiera, avand astfel posibilitatea de a acoperi o distanta mai mare in fiecare zi. Ce a iesit, o sa vedeti mai jos.

Sambata, ziua 1 -Targu Secuiesc- Barlad

Planul pare perfect. Din nou ne fofilam de condus si un Regiotrans ne duce comod pana in Tagu Secuiesc. De aici am putea trece muntii pe doua drumuri. Prin Ghimes, respectiv pe la Lespa. Alegem a doua varianta, pentru ca stiam de la Alin Tanase ca asfaltul e impecabil si traficul inexistent. Urcarea e cinstita, cu 8-9%, pe un drum de munte ce pare facut cu simt de raspundere. Picioarele sunt proaspete, avem energie si ne bucuram racoarea padurii, sutele de metri diferenta de nivel adunandu-se cu usurinta. Prima pauza mai lunga o facem in Lepsa, unde pe principiul se intalneste munte cu munte, d-apoi om cu om, ma intersectez cu Andrei, cel care mi-a dus trena pe ultima tura la Seciu. N-ar fi nimic deosebit daca el nu ar fi din Constanta si noi din Brasov.

Coboram in campie si ne ia in primire vantul. Cu care ne vom lupta eroic pana la Tecuci. Un vant din laterala care ne strica socotelile caci pur si simplu nu merge cu mai mult de 20 km/h. Ne luptam consecvent si pana la urma castigam…sau cedam, luati-o cum vreti, caci odata ajunsi pe centura Tecuciului cotim spre nord si profitam din plin de micul uragan, transformat in vant din pupa. Satele sunt rare si mici, peisajele monotone, pedalele se invart insa ritmic si ceasul arata constant peste 30 km/h. In ritmul asta vom ajunge in Barlad in 2 ore. Ai spune ca sunt kilometri gratis, dar la cat am luptat cu vantul din laterala, e un schimb cinstit, zic eu.

Tragem tare sa ajungem pe la 19.00 in Barlad pentru a avea timp de cumparaturi pentru masa de seara si mai ales pentru a gasi un loc de bivuac. Radu este sceptic la propunerea mea cu lunca Barladului, dar Dealul Mare de peste apa Barladului dezvaluie o padurice de salcam cu iarba verde, suficienti copaci pentru a intinde hamacul si destul de multa intimitate. Masa de seara e gourmet, cu rosii, branza, ceapa verde, peste si chifle proaspete.

Imi intind hamacul si ma ascund in el ca intr-un cocon, privind printre ochiurile plasei de tantari cum stelele noptii devin din ce in ce mai puternice. Dureaza ceva pana ma obisnuiesc cu zgomotele din jur si mi se intampla de mai multe ori sa fiu trezita exact inainte de a adormi. Pana la urma insa somnul castiga. Stiu ca urechile se vor reobisnui cu noptile petrecute afara, caci vara cu ale sale aventuri din timpul saptamanii si nenumarate nopti de weekend petrecute in aer liber, nici nu a inceput.

Ruta: Targu Secuiesc- Ojdula- Lepsa- Pascani- Tecuci- Barlad, 186 km, +1700 m

Date si track: aici

Duminica, ziua 2 – Barlad- Chisinau

Dimineata incepe cu vizita padurarului care ne intreaba de sanatate, continua cu o cafea trista de la Lidl si apoi cu 60 de kilometri pana la Husi. Prima jumatate se scurge monoton, dar apoi peisajul se mai coloreaza cu dealuri, paduri si podgorii, soarele se ridica tot mai sus pe cer si arde ca la inceput de vara, apa dispare din bidon in ritm alert si o pauza de masa se impune in Husi. Aveam o curiozitate legata de Husi in urma unui articol fain scris citit pe DOR. Nimerim la o terasa care nu are ciorba la care visam, dar reusim o combinatie cu pizza, salata, bere si limonada cu menta. In asteptarea mancarii dam si un interviu inopinant pentru un ziar local. Radu cu al sau tricou pe care scrie Brasov atata imediat curiozitatea si starneste cu usurinta intrebari.

Racoriti si cu stomacul plin pedalam cu usurinta pana in Albita unde oprim din nou pentru aprovizionare. Aici avem un dialog foarte amuzant cu un localnic, de altfel, binevoitor:
– Unde mergeti?
– La Chisinau.
– Si vreti sa treceti pe aici, pe la Albita?
– Da.
– S-ar putea sa nu va lase cu bicicletele.
– Pai si de ce sa nu ne lase?
– Pai inainte se putea, dar acum, de cand am intrat in UE…

Aparent, 10 ani le ia stirilor sa ajunga de la Bucuresti la granita. Sau poate localitatile de frontiera au un timp al lor.

E inutil sa spunem ca trecem prin granita ca prin branza, schimbam bani si luam sub roti un drum bun. Indicatorul de pe partea romaneasca promite 74 de kilometri pana la Chisinau. Cel de pe partea moldoveneasca, 94. Analizam harta, intrebam localnicii si ne hotaram pentru varianta mai scurta, prin Hancesti.

Trecerea granitei e un salt in timp cu 20 de ani. Sate mici, cu drumuri desfundate, uneori fara magazin sau loc cu umbra, dar mai mereu cu o cruce, troita etc. Din pacate toate aceste manifestari ale religiei nu tin de foame, caci cumva din tot si toate razbate saracia. De-o parte si de alta a Prutului, facem dupa umila mea parere, o greseala. Credinta ar trebui sa ramana ceva interior, banii fiind mult mai utili catre dezvoltarea comunitatii. Aceea practica, ce creeza locuri de munca sau servicii pentru membrii comunitatii.

Hancesti, pauza, magazin, Chisinau Radler (renunt cu inima impacata la bomboanele Bucuria, daca mi-ar putea cineva aduce de peste Prut bere) si o iahnie de fasole la borcan. Apoi alti kilometri, de data asta pe un european impecabil si cu vant prielnic spre Chisinau. Picioarele in schimb au obosit. Nu ma mai pot ridica in pedale si urcarile se scurg din ce in ce mai lent pe foaie mica, dar destinatia noastra se apropie cu fiecare pedala. Pe cand urcam ultima panta spre Chisinau savuram senzatia de a ajunge la destinatie, chiar daca asta nu inseamna in cazul nostru sfarsitul calatoriei. Dar era cel mai estic punct in care ne propusesem sa ajungem. In egala masura revedeam cu ochii mintii imaginile intrarii in Erevan, respectiv in Leh. Mi se pare fascinant cat de bine am inca tablourile pe retina si ma gandeam cat de mult se aseamana ca feeling intrarile intr-o capitala/ oras mare, curiozitatea pe care o genereaza.

Cum este deja 19.30 nu mai avem timp sa mai trecem prin centru si mergem direct la cazare. Ruta desenata de acasa ne poarta pe la periferia orasului pe niste strazi ce nu au mai vazut asfalt de pe vremea lui Stalin, cum s-a exprimat foarte plastic, Radu. Apartamentul e impecabil, desi zona aminteste de cartierul Balta Alba din Bucurestiul anilor 2000. Si dupa gustul lui Radu e departe de centru. Doar ca numai el crede ca e ceva demn de vazut in centrul Chisinaului. Pe mine una, destinatia ma interesa mult prea putin, importanta era calatoria.

De la un supermarket din zona cumparam mancare pentru o masa de seara regeasca (planul era sa facem niste paste, dar cine a putut rezista in fata placintelor cu branza si marar, prajiturilor si salatelor gata pregatite?), dusul e dumnezeiesc (nici eu nu ma mai suportam dupa 2 zile de transpiratie) si adormim in dulcele grai moldovenesc al unei prezentatoare de la un post TV obscur.

Traseu: Barlad-Husi- Albita- Hancesti- Chisinau, 169 km, + 1800 m

Date si track: aici

Bicicletele lla plecarea din Targu Secuiesc, cu tot ce avem nevoie pentru cele 4 zile de concediu pe ele.

Bicicletele lla plecarea din Targu Secuiesc, cu tot ce avem nevoie pentru cele 4 zile de concediu pe ele.

Targu Secuiesc - Lepsa, probabil cel mai "tipla" drum de munte de la noi din tara.

Targu Secuiesc – Lepsa, probabil cel mai "tipla" drum de munte de la noi din tara.

In partea cealalta a muntilor e deja primavara.

In partea cealalta a muntilor e deja primavara.

In partea cealalta a muntilor e deja primavara.

In partea cealalta a muntilor e deja primavara.

Unduit, asfalt perfect si trafic putin.

Unduit, asfalt perfect si trafic putin.

Drum intins inainte de Barlad, de data aceasta cu un mic uragan din spate.

Drum intins inainte de Barlad, de data aceasta cu un mic uragan din spate.

Locul de popas pentru seara aceasta, pe undeva prin lunca Barladului.

Locul de popas pentru seara aceasta, pe undeva prin lunca Barladului.

Datele primei zile de pedalat.

Datele primei zile de pedalat.

Pregatirea de somn.

Pregatirea de somn.

Nu poti sa nu iubesti primavara, mai ales cand ai parte de nopti si dimineti calduroase.

Nu poti sa nu iubesti primavara, mai ales cand ai parte de nopti si dimineti calduroase.

Lipsa de imaginatie la capitolul nume de sate, iar probabil numele a ramas si atunci cand au fost mai mult de sapte case.

Lipsa de imaginatie la capitolul nume de sate, iar probabil numele a ramas si atunci cand au fost mai mult de sapte case.

In Husi, un orasel cu un cat se poate de veridic aer de orasel de provincie.

In Husi, un orasel cu un cat se poate de veridic aer de orasel de provincie.

La revedere Romania, pentru o zi si jumatate.

La revedere Romania, pentru o zi si jumatate.

Monumentul victoriei, complet echipat cu un tanc in varful dealului.

Monumentul victoriei, complet echipat cu un tanc in varful dealului.

Pe partea Modoveneasca a Prutului, asfalt nu prea bun, sate saracacioase si teren surpinzator de valurit.

Pe partea Modoveneasca a Prutului, asfalt nu prea bun, sate saracacioase si teren surpinzator de valurit.

Intr-o statie de autobus, cum sunt multe imprastiate prin spatiul fost sovietic, multe cu un design aparte si cu siguranta nu la fel de plictisitoare si anoste ca ale noastre.

Intr-o statie de autobus, cum sunt multe imprastiate prin spatiul fost sovietic, multe cu un design aparte si cu siguranta nu la fel de plictisitoare si anoste ca ale noastre.

Merckx file de poveste.

Merckx file de poveste.

Ultima poza a zilei, inainte de intrarea in Chisinau, oras ce are macar un indicator cat se poate de interesant de intrare in oras.

Ultima poza a zilei, inainte de intrarea in Chisinau, oras ce are macar un indicator cat se poate de interesant de intrare in oras.

IMG_20170422_182010

Adio iarna, pe schiuri pe Plaiul lui Pacala, Padina si Tataru

Credeam ca am pus skiurile in cui pe anul acesta, mai ales după o luna cu temperaturi numai bune de pedalat și in care a devenit din ce in ce mai greu sa vânezi petice de zăpada pe care sa se merite sa te dai. Dar din categoria “nu te pui cu frontul” atunci când din cer cade aproape un metru de zăpadă care se pune chiar și in oraș e cam absurd sa faci altceva decât sa scoți skiurile din nou afara din debara.

Asa că având in minte vise cu metri de pulver am plănuit in gașca mare clasicul weekend de schi de iarna de la Padina a sfârșit de aprilie. Entuziasmul e maxim mai ales atunci când vedem cată zăpadă poate sa fie prin Predeal. In Bușteni găsim parca zăpada mai putina, prindem prima telecabina (telecabina ce din fericire chiar funcționează), și ajungem nesperat de repede pe platoul alb al Bucegilor.

In schimb fată de planurile de acasă chiar dacă aproape tot platoul e alb pulverul pare sa lipsească aproape cu desăvârșire iar vântul pare să-și fi făcut de cap ca de obicei prin zona înalta. Asta e, sperăm totuși sa fie zăpadă de coborât pe Plaiul lui Păcală, loc ce e parca putin mai ferit de vânt. Nimerim destul de repede intrarea pe plai și din fericire chiar e zăpada suficienta pe aici și in mare parte chiar bună, mai ales ca e încă dimineață iar soarele puternic de aprilie nu a apucat sa o înmoaie. Asa ca 20 de minute mai târziu la stana marcăm și prima coborâre faina a zilei, de aproape 500 de metri diferență de nivel.

Soarele in schimb începe să-și facă de cap, zăpada se înmoaie și se topește accelerat pe măsură ce noi înaintăm printre brazi încărcați in drum spre Padina iar cheful de schi parca începe și el sa scadă. Urmează oprirea la Padina, lăsarea bagajelor și urcușul spre șaua Strungulița. Pe aici totul alb, zăpadă de peste un metru dar foarte, foarte uda și grea. In plus fix înainte de a ajunge in sa suntem cuprinși de ceată asa ca in loc sa avem parte de o noua coborâre faina ne chinuim prin whiteout și prin crusta e s-a format imediat ce soarele a intrat in nori.

Cu entuziasmul din nou scufundat urcam pe Tătaru și aici găsim un culoar unde zăpada nu e chiar atât de transformata și marcam astfel încă o coborâre faina pe ziua de azi. O ultima urcare și încă un culoar fain mai târziu trupa se hotărăște sa se retragă la cabană. Eu mai zăbovesc putin in zona in așteptarea apusului, urcând pe primul vârf de după șaua Strunga in direcția Omu.

Îmi place sa petrec momentele acestea in locuri frumoase și sunt convins ca nu as fi putut sa stau liniștit la cabana știind că se scurge un apus fain pe lângă mine. Dinspre Crai vântul aduce nori plumburii in timp raze fugare de soare luminează pădurile și poienile din tara Branului in timp ce spre Costila tot platoul e învăluit de razele apusului. Spre sfârșit in schimb soarele se ascunde complet după nori asa ca îmi pun și eu schiurile in picioare și înfruntând o crusta de zile mari ma pun pe coborât. Pe o asa zăpadă virajele nu mai aduc nici un fel de bucurie iar in unele locuri in funcție de grosimea crustei devin chiar ceva de evitat.

Pana la urma cu chiu cu vai și cu genunchii destul de forțați ajung înapoi la cabana unde mai stam putin la povesti înainte de a fi răpuși de oboseala. A doua zi in schimb entuziasmul e la pământ, vremea e și ea mai burzuluita asa ca hotărâm sa ne dam jos de aici prin varianta Sinaia.

Privind in spate chiar dacă am avut parte de zăpadă destul de ok și de câteva coborâri de care chiar ne-am bucurat cumva așteptările noastre sunt prea puternic ancorate de primăvară și de vara și parca e cam greu sa treci înapoi, chiar dacă doar pentru in weekend, in modul de schi. Asa ca eu visez la zile cu verdeață, zile in care sa nu-ti mai fie frig și zile pline de poteci de bicicleta și de alergare. Sa vina primăvara, pentru a doua oară anul acesta!

Uite atata ne asteptam sa fie zapada, iarba din imagine nu se pune!

Uite atata ne asteptam sa fie zapada, iarba din imagine nu se pune!

Omat bun.

Omat bun.

Zambete si zapada numai bun de schiat.

Zambete si zapada numai bun de schiat.

Prin padurea norvegiana.

Prin padurea norvegiana.

Omat bun partea a doua.

Omat bun partea a doua.

Aram, tocam, nu ne lasam.

Aram, tocam, nu ne lasam.

Hivernal, la sfarsit de aprilie.

Hivernal, la sfarsit de aprilie.

Ultima coborare.

Ultima coborare.

Gasca inainte de retragerea la cabana.

Gasca inainte de retragerea la cabana.

IMG_20170422_181947.jpg

Peisaj de februarie.

Peisaj de februarie.

Razele apusului.

Razele apusului.

DSC_0956

O zi pe colinele Transilvaniei, pe traseul de la Medias Bike Marathon

Anul acesta vremea si prognoza ne-a stricat putin planurile pentru cele 3 zile de Paste, astfel incat am abandonat planurile de cicloturism epic prin colturi indepartate de tara si am ramas prin jurul ograzii, incercand sa profitam la maxim de putinele ore de soare din weekendul prelungit. In cazul acesta in jurul ograzii a insemnat de fapt zona dintre Medias si Sighisoara, prin colinele podisului Transilvaniei. Pana la urma nu a fost chiar o explorare epica in care sa incerci sa urmezi la intamplare forestiere si poteci ci am ales varianta usoara in care altii au facut partea de explorare inaintea noastra si am mers pe traseul de la Medias Bike Marathon.

Asa ca dimineata zile de sambata ne gaseste in parcarea din fata hotelului Binder Bubi (probabil cel mai amuzant nume de hotel din Romania) asteptandu-l pe Dan Caba care vine cu noi pentru a ne arata locurile de joaca din spatele casei.

Soarele dogoreste din plin in prima parte a zilei iar noi urmam colinele valurite printre paduri de fag proaspat inverzite, printre stane de oi, printre bujori protejati si printre copaci infloriti. Primavara e putin mai inaintata aici si probabil perioada asta e unul din momentele ideale de ajuns in zona. Vara vine de obiceu cu ceva uscaciune si cu caldura mare iar muntii sunt parca mereu mai tentanti ca podisul Transilvaniei.

Mare parte din farmecul zonei e dat si de satele vechi sasesti prin care ne conduce traseul si care sunt cel putin pitoresti. Se succed pe rand Richis, Copsa Mare, Biertan si Atel fiecare cu aceleasi stradute cu case sasesti si cu vechile biserici fortificate. In Biertan chiar asistam la o disputa teologico-filosofica intre preotul satului si un satean auto-admis pacatos despre poarta raiului, despre primul care a intrat prin ea si despre posibilitatea a te mantui doar prin credinta. Trecand peste stilul certaret al sateanului e o problema care nu e deloc simplu de rezolvat si care a carei interpretare diferita a dus la lutheranism si calvinism si la aparitia tuturor bisericilor protestante.

Dar dupa acest scurt intermezzo teologic noi ne continuam drumul manati de nori intunecati si de picaturi de ploaie ce ne fac sa ne intrebam daca nu cumva s-a inselat prognoza pentru ziua de azi. Dimineata senina si calduroasa de acum cateva ore pare undeva departe iar urcarile si coborarile se succed cu repeziciune. Si trebuie spus ca sunt destul de multe urcari care desi scurte (100-150m) sunt cat se poate de provocatoare si te fac sa-ti iesi un pic din ritmul de plimbare.

As fi foarte curios in schimb cum ar fi sa petreci un weekend traversand tot podisul Transilvaniei, peste dealuri, intre Sibiu si Brasov, la 2-3 zile, cu innoptat in unele din multele locuri frumoase intalnite pe drum, cu foc seara si cu Fagarasul in departare. Cine stie, poate un unul din urmatoarele weekenduri cu vreme senina…

Track-ul turei aici: https://www.strava.com/activities/943818678

Dimineata incepe cu potecile din jurul Mediasului, prin paduri cuprinse de verdele crud al primaverii.

Dimineata incepe cu potecile din jurul Mediasului, prin paduri cuprinse de verdele crud al primaverii.

Pedaland cu spor pe coline.

Pedaland cu spor pe coline.

Intr-acolo, cu Dan jucand rolul de ghid.

Intr-acolo, cu Dan jucand rolul de ghid.

Bujorii portejati.

Bujorii portejati.

Copacul zumazaitor.

Copacul zumazaitor.

La pauza de alimentare din Richis, intre biserica si birtul comunal.

La pauza de alimentare din Richis, intre biserica si birtul comunal.

Din nou paduri de fag si verde crud.

Din nou paduri de fag si verde crud.

Pedalat primaveratic.

Pedalat primaveratic.

In departare Fagarasul inzapezit.

In departare Fagarasul inzapezit.

Pauza de alimentare si moment de respiro.

Pauza de alimentare si moment de respiro.

Punctul de belvedere cu cele mai multe stele, deasupra Biertanului.

Punctul de belvedere cu cele mai multe stele, deasupra Biertanului.

Biserica fortificata din Biertan.

Biserica fortificata din Biertan.

Inapoi de unde am plecat, deasupra Mediasului.

Inapoi de unde am plecat, deasupra Mediasului.

17834302_1878315799078309_5443844012956905241_o

RGT Drumul Vinului 2017 – raport de cursa

Anul trecut nu am scris deloc rapoarte de cursa, poate si pentru ca fotografiile pe care le gasesti dupa ce a trecut concursul sunt in cele mai multe cazuri complet insuficiente pentru a ilustra povestea orelor de fugareala. Anul acesta o sa incerc totusi sa astern in format digital cateva din gandurile si evenimentele din timpul curselor intr-un fel de jurnal masochist al stradaniilor si al neputintei.

Spun asta pentru ca invariabil la orice concurs as participa, la nivelul pe care il am vor fi intotdeauna altii mai buni ca mine si va exista si stradanie si masochism si neputinta. Si cu toate astea unei parti din mine ii face placere simpla activitate a interecerii iar spiritul acesta de competitivitate se cere hranit din cand in cand. Nu de alta, dar fiind o parte din mine sunt convins ca nu e deloc sanatos sa-l tin ascuns pe undeva sub pres.

Revenind acum la povestea concursului Drumul Vinului e primul concurs din seria Road Grand Tour organizata de Alex Ciocan iar traseul chiar daca e repetitiv e cat se poate de intersant, o bucla de 24 de kilometri cu de toate: urcari abrupte, coborari in viteza, portiuni de fals plat si anul acesta si cu vant din fata. Executa si repeta, de nu mai putin de 5 ori la tura lunga.

La start e lume multa si aglomeratie, incalzirea nu apuc sa mi-o fac cum trebuie desi sunt convins ca se va pleca extrem de tare. Urasc primele 20 de minute din concursurile de cursiera, minute in care riscul de accidente e cel mai mare si in care trebuie sa tragi aproape la maxim pentru a te tine de pluton. Si e esential sa te tii dupa pluton (care oricum se sparge pe prima urcare) pentru a te ramane mai departe in pluton cu oameni care sa fie cam de acelasi nivel ca si tine.

Cum necum de data aceasta reusesc sa ma strecor cumva, sa evit cazaturile, sa accelerez suficient in toate curbele stranse in care inevitabil se crea efectul de acordeon si reusesc sa ma tin de baietii buni pana la prima urcare. Urcare merge chiar bine, picioarele au energie si am de unde sa trag, cele 2-3 kilogramele in minus de peste iarna se simt si ele si reusesc sa termin urcarea in partea din fata a unul pluton maricelsi cat se poate de colorat. Avea sa fie plutonul cu care aveam sa merg aproape pana la sfarsit cu un scurt moment de ezitare in tura 3 atunci cand din cauza unei pozitionari gresite la coborare a trebuit sa trag destul de tare cu inca un baiat pentru a-l prinde din urma

Acum trebuie spus ca in cele 4 ture mi s-a parut extrem de interesanta dinamica in interiorul plutonului (care s-a rarefiat considerabil pe masura ce au trecut turele si pe masura ce ne-au lasat concurentii de la tura scurta). Clar erau momente in care se tragea mai tare si in care incercam sa ne rotim frumos la o morisca pe doua randuri dar erau clar si multe momente de respiro, mai ales inainte de urcare unde toata lumea stia ca era esential sa mearga bine pentru a ramane in acelasi pluton si pe urmatoarea portiune de plat.

In ritmul asta au trecut 3 ture si jumatate si am ramas cam 10 concurenti impreuna in pluton pe ultima tura. Cinev evadeaza, un baiat de la HC Cycling pleaca dupa el si incerc si eu sa ma lipesc. Probema e ca la capatul omul avea un avans considerabil, plutonul parea mult mai aproape si mai confortabil si eram convins ca il vom prinde din urma pe plat. In schimb pe plat s-a mers mult mai relaxat, evadatul a disparut in distanta si noi ne-am pastrat puterile pentru a ne intrece pe ultima urcare. Aici in schimb muschii au cam cedat si am mers la limita crampelor, considerabil mai incet ca in primele ture si am incheiat tura si concursul in ultima parte a plutonului, respectiv la 22 pe general, 9 la amatori si 4 la categoria de varsta. Ba chiar am urcat si pe un pseudo podium, descoperind ca la cursele din road grand tour oamenii premiati la open nu mai urca si pe treptele individuale de la categorii.

Uitandu-ma in spate sunt multumit de cum am mers, desi poate as fi putut calcula usor diferit ultima tura. Mi-a placut ca m-am simtit bine si nu am avut parte de suferinta inutila, motoarele au mers rotund, kilometrii de anul acesta s-au simtit. Nu mi-a placut faptul ca oamenii arunca ambalajele de la geluri pe marginea drumului desi e mai mult decat la indemana sa le lasi la zona de finish sau la masina de asistenta pentru cei norocosi sa aiba asa ceva. Nu mi-a placut atmosfera de la zona de finish din timpul concursului, se putea clar mult mai mult la capitolul incurajari de la toti cunoscutii si voluntarii ajunsi in zona. La fel pot sa zic ca nu mi-a placut in mod deosebit atmosfera de dupa concurs unde de fiecare data imi dau seama ca sunt prea putin oameni pe care sa-i cunosc si cu care sa fiu pe aceasi lungime de unda. Organizarea in schimb a fost impecabila.

Iar pe drumul spre casa, privind crestele inzapezite ale muntilor in lumina apusului stau sa ma ganesc daca nu as fi putut umple ziua de astazi intr-un alt fel. Dar imi aduc aminte destul de repede particica din mine care e competitiva si imi dau seama ca nu au intrat zilele in sac si ca e timp pentru toate si pentru ture de explorare, si pentru nopti petrecute la cort in milocul pustietatii la foc, si de aventuri din timpul saptamanii dar de concursuri, cel putin din cand in cand.

Ciclisti in cautarea celui de-al treilea plaman.

Ciclisti in cautarea celui de-al treilea plaman.

Pseudo-podiumul la categoria 30-40, practic pe treptele podiumului sunt locurile 3, 4 si 5 de la categorie.

Pseudo-podiumul la categoria 30-40, practic pe treptele podiumului sunt locurile 3, 4 si 5 de la categorie.

Pe prima urcare, camuflat printre baietii de la HC Cycling Team.

Pe prima urcare, camuflat printre baietii de la HC Cycling Team.

Inainte de start, un specimen al unei specii aparte: MAMIL (Middle Aged Men In Lycra).

Inainte de start, un specimen al unei specii aparte: MAMIL (Middle Aged Men In Lycra).

Tura de relaxare de dupa concurs, inapoi prin imprejurimile Brasovului cu munti inzapeziti in departare si cu mirosul copacilor infloriti in aer.

Tura de relaxare de dupa concurs, inapoi prin imprejurimile Brasovului cu munti inzapeziti in departare si cu mirosul copacilor infloriti in aer.

DSC_0692

Pe Sudica Craiului in conditii de vara si invazia branduselor

De cateva saptamani ne tot faceam planuri de o aventura in timpul saptamanii, dar aceasta nu s-a concretizat neam. Ba ca ploua, ba ca e frig, scuze se gasesc mereu. Pana la urma am combinat o seara de vineri la refugiu, cu o tura sambata, in Crai. Asa ca scoatem de la naftalina bocancii de iarna, coltarii si pioletii si vineri dimineata ne pregatim bagajul si il lasam la usa, sa astepte cuminte ora 18.00. Apoi urcam la Casa Nobilis cu masina, si pe la apus pornim agale spre Refugiul Grind. O forma alternativa a mersului in club. Ce activitate mai buna de vineri seara ai putea sa ai, decat sa urci la frontala, vorbind cu cel de langa tine de purgatoriul in care ne aflam, sub un cer ce cu fiecare minut isi pierde si ultima geana de albastru si se transforma in patura neagra a muntilor nepoluati luminos, pe care rasar, firav, rand pe rand, primele stele? Zapada apare pe la 1300m si cam acolo ne aprindem si frontalele. Ultimele 20 de minute pana la refugiu ni le petrecem navigand printre cazaturi si copaci aterizati fix in poteca.

Grindul ne primeste tacut, cu usa inchisa si mirosul obisnuit de refugiu. Ne va fi casa vremelnica pentru o noapte. O noapte infrigurata. Desi la prima vedere a fost mai cald decat la Vistea, tot ne-am fatait sincron de pe o parte pe alta, tinandu-ne reciproc in brate. Nici sacii nostri nu mai sunt ce au fost, dar si noi ne-am grabit putin si am fost cam optimisti cu temperaturile la 1600 m.

Dimineata in refugiu e mai frig si mult mai intuneric decat afara. Asa ca ma grabesc sa strang bagajul si sa ies la soare. Sa rad, sa ma las incalzita, sa simt cum creste in mine moralul, cheful, dorul. Nu ne grabim sa plecam spre creasta caci e bine si sa stai printre branduse, tolanit la soare.

Decidem sa urcam pe varianta de iarna care pare complet uscata. Facem 1 ora pana sus in creasta, efectiv, dar pe langa ora de mers au fost si multe pauze. De dat haine jos, de baut apa, de admirat capre negre. Plin de capre negre, deloc sfioase, cu care ne-am privit in ochi curioase si rabdatoare minute intregi. Capre iesite la pascut, capre cu iezi, capre traversand in goana limbi de zapada, urmele lor inconfundabile ca marturie a impartirii potecii intre om si animal, capre aninate pe cine stie de muchie sau in cine stie ce poiana, ne-am observat si analizat reciproc, cale de o sudica intreaga.

Pe Varful la Om bate vantul. Sudica se arata chiar cu mai multa zapada decat nordica, si incep sa ma indoiesc de reusita planului. Si cand te indoiesti, cel mai bun remediu e sa ii dai inainte cu planul initial.

Coama lunga se arata totusi prietenoasa, versantii sudici ai fiecarui varf fiind curati. Mai mult ne-au dat de furca jnepenii din partea a doua a crestei, care zadarniceau o parcurgere matematica a crestei si te trimiteau pe versantul estic unde capcanele jnepenilor ascunsi in zapada te pasteau la tot pasul. Bucati lungi uscate erau intrerupte de o limba de zapada moale, unde intrai pe alocuri si pana la sold. Evident ca in cautarea bucatilor uscate depuneai un efort considerabil mai mare decat vara si creasta se scurgea greoi in urma noastra.

Dupa aproape 4 ore lungi ne gasim in Saua Funduri si ne gandim la o revenire ulterioara pentru a explora si portiunea dinspre Podul Dambovitei. Tot in saua Funduri facem si o pauza, bem niste apa si ne dam parazapezile jos, caci de aici nu urmeaza decat un lung drum spre masina, nu-i asa?

Doar ca padurea de sub Saua Funduri ne asteapta cu zapada pe care o luam direct in bocanci, urmand sa navigam cu udatura la puratator pana la Nobilis. 200 m diferenta de nivel mai jos scapam de zapada si chiar ne delectam cu iarba uscata, branduse si ghiocei. E apogeul florilor mici ascunse in iarba si soarele, vremea calda, pamantul moale si Bucegiul inca alb de peste drum imbie la alergare.

Doar ca adidasii sunt acasa si eu mai am in fata 3 ore lungi pana la masina. De mai multe ori trebuie sa ma intorc dupa Radu si sa il iau pe sus, caci daca ar fi dupa el, ar sta cu orele pe burta, in iarba, cautand cadrul ideal cu brandusa perfecta.

Pe la Table incepe sa se mai anime putin atmosfera, caci pana acum am fost singuri pe tot traseul. Brandusele in schimb ne insotesc constant si coloreaza fiecare poiana: Poiana Grind, La Table, Saua Joaca mintindu-ne cu culorile lor, fermecandu-le, luandu-ne mintile si facandu-ne sa urzim noi si noi planuri pentru micro-aventuri in primavara si vara ce ne stau inainte. Din Brasov, totul pare mult mai aproape.

Text: Mihaela.

Covorul de branduse din fata refugiului.

Covorul de branduse din fata refugiului.

Zgribulite pana la venirea primelor raze de soare.

Zgribulite pana la venirea primelor raze de soare.

De expozitie.

De expozitie.

Nuante si nuante.

Nuante si nuante.

Covorul violet.

Covorul violet.

Ghiocelul infiltrat.

Ghiocelul infiltrat.

DSC_0731.jpg

Ajunsi pe piscul Baciului, privind cu ingrijorare zapada de pe sudica.

Ajunsi pe piscul Baciului, privind cu ingrijorare zapada de pe sudica.

Nordica aproape lipsita de zapada.

Nordica aproape lipsita de zapada.

Nordica aproape lipsita de zapada.

Nordica aproape lipsita de zapada.

S-a terminat si cu zapada.

S-a terminat si cu zapada.

La balcon.

La balcon.

DSC_0771.jpg

Caprita cu 3 iezi.

Caprita cu 3 iezi.

Invazia violet.

Invazia violet.

La firul ierbii.

La firul ierbii.

DSC_0811.jpg

Branduse de expozitie.

Branduse de expozitie.

Le-am gasit si anul acesta.

Le-am gasit si anul acesta.

IMG_20170318_110930 (1)

Contraatacul babelor, alergare si bicicleta intr-un weekend ploios

Anul acesta babele au fost blande cu noi la inceput de martie si am avut parte de doua saptamani cu vreme numai buna de biciclit si cu temperaturi de primavara iata ca dupa ce au rabdat ce au rabdat s-au razbunat din plin in weekendul ce tocmai a trecut, cu zile in care s-au sucess in ordine rapida soarele, lapovita, ploaia, vantul in cam toate combinatiile posibile.

Planul pentru weekend includea 2 nopti petrecute la Moeciu in compania unor vechi prieteni cu sperante de schi pe zapada proaspata. Singura problema ca atunci cand vine momentul in care trebuie sa-ti iei schiurile in spate, in fata unui forestier complet uscat si cu o prognoza care anunta ploaie din plin parca perspectiva unor viraje pe zapada proaspata nu mai e chiar asa de roz.

Asa ca privind cu jind la cerul senin ce inca zabovea deasupra Bucegiului sambata dimineata reconfiguram tura si schimbam claparii cu adidasii de alergare si pornim pe acelasi forestier ce urca din Simon catre saua Gaura. Avem cateva ore pana cand vremea se va strica si vrem sa profitam la maxim de ele. In schimb babele ne-au pus gand rau si pentru combinatia asta si dupa 4 kilometri de forestier incepe sa alergam pe zapada din ce in ce mai mare. Practic zapada noua incepe brusc de la 1200 de metri si pe masura ce urcam incepe sa treaca de glezne, de gabe si in cele din urma si de genunchi atunci cand iesim in poienile de sub Valea Gaura.

Aici in schimb avem parte de un moment in care cerul se deschide si in care putem admira in toata splendoarea sa amfiteatrul vaii Gaura. Cred ca sunt putine locuri mai spectaculoase in Bucegi mai ales pentru ca aici te simti cumva departe de civilizatie, nu se vede nici un oras in departare iar locurile sunt mult mai putin umblate in comparatie cu abruptul prahovean. La primavara cand se incalzeste si cand vor aparea brandusele trebuie sa venim sa petrecem aici o seara la foc, eventual intr-o mica aventura din timpul saptamanii.

Iar legat de alergat chiar daca mare parte din tura a fost alcatuita mai mult din inotat in zapada trebuie spus ca recunosc ca mi-a lipsit rapiditatea cu care poti acoperi distantele. Probabil cu schiurile in spate nu am fi ajuns aici in momentul potrivit. Pe de alta parte schiurile ne-ar fi ajutat cu siguranta pe traverseul catre Poiana Gutanu unde intram in unele locuri pana la brau in zapada.

Intre timp se strica si vremea, muntii sunt invaluiti de nori si incepe sa ninga, noi alergam la vale prin zapada spre Poiana Gutanu si de aici mai departe pe muchie pe Simon. Ninsoarea se transforma pe rand in lapovita si ninsoare, zapada de pe poteca incepe sa dispara si alergatul devine din nou placut iar eu imi amintesc ca ar fi fain sa mai fac si alte ture de genul acesta in primavara si in vara aceasta. Restul zilei il petrecem depanand amintiri cu prietenii si cu un pic de Milan-SanRemo.

Dimineata de duminica ne intampina cu aceasi ploaie marunta si cu vreme inchisa in vreme ce conducem spre Pasul Bratocea. Si astazi incercam sa fugim de ploaie si de vreme rea si implicit si de zapada si de schiuri. Planul e o tura in dealurile prahoveno-buzoiene cu plecare din Valenii de Munte, impreuna cu Suzi si cu Iustin.

Vremea rea si lapovita se termina fix dupa cheia si de aici ne ia in primire soarele, cerul albastru si vantul. In prima parte a turei il avem fie din laterala fie din spate si acesta e suficient de puternic incat sa avem momente in care mergem cu 40 la ora fara sa dam din pedale pe o panta usoara la vale. In acelasi timp toti stim ca o sa trebuiasca probabil sa platim la un moment dat pentru momentele astea, dar pana atunci ne bucuram de pedalatul pe terenul valurit din Buzau. Ca si in ultimele ture pe cursiera traficul fie lipseste aproape complet fie nu e nederanjant si nu putine sunt momentele in care putem pedala in voie in paralel stand de vorba in voie. Iar urcarea de la Ciolatu si drumul inapoi spre DN1A sunt poate unele din cele mai faine bucati pedalate in ultima vreme.

In schimb vine si momentul in care trebuie sa platim pentru soarele si pentru vantul din spate din timpul turei, respectiv fix la sfarsitul turei, dupa 120 de kilometri de pedalat. Au fost 45 de minute in care am pedalat din rasputeri pentru a tine o mirobolanta viteza de 20 de kilometri intr-o cursa cu lasarea intunericului. Dar asta e, momente de genul acesta iti calesc putin psihicul si mi-au adus aminte de zilele in care am avut parte de un vant similar in calatoria prin Asia Centrala. Vantul e clar cel mai mare inamic al ciclistului.

Date si track (inainte de a muri bateria) aici:

https://www.strava.com/activities/906772140

Alergam cu spor pe forestierul de pe valea Gaura.

Alergam cu spor pe forestierul de pe valea Gaura.

Zapada din plin la iesirea din padure.

Zapada din plin la iesirea din padure.

Undeva intre pantofari si trail-runneri.

Undeva intre pantofari si trail-runneri.

Momentul potrivit in locul potrivit.

Momentul potrivit in locul potrivit.

Ultimele momente de soare pe ziua de azi.

Ultimele momente de soare pe ziua de azi.

IMG_20170318_110958.jpg

Burzuluirea vremii si alergatori care isi intra din ce in ce mai bine in pielea de pantofari.

Burzuluirea vremii si alergatori care isi intra din ce in ce mai bine in pielea de pantofari.

Intalnirea cu runda a doua de alergareti nu foarte matinali.

Intalnirea cu runda a doua de alergareti nu foarte matinali.

Soare, vreme buna si catarari interesante pe dealurile prahovene.

Soare, vreme buna si catarari interesante pe dealurile prahovene.

Norul amenintator pe care am reusit sa-l fentam cu brio.

Norul amenintator pe care am reusit sa-l fentam cu brio.

La sfarsitul urcarii de la Ciolanu, una din cele mai faine din Buzau.

La sfarsitul urcarii de la Ciolanu, una din cele mai faine din Buzau.

Pauza de masa, cu tocana de legume, napolitane si binenteles cola.

Pauza de masa, cu tocana de legume, napolitane si binenteles cola.

Drum intins.

Drum intins.

Dezbandant ruta, varianta lunga vs varianta macetelor de la Sangeru.

Dezbandant ruta, varianta lunga vs varianta macetelor de la Sangeru.

Portret de ciclist la pauza de masa de birtul comunal. Poza facut cu un Huawei P9, un telefon care mi se pare ca isi face foarte bine treaba atunci nu vrei sa cari kilograme in spate.

Portret de ciclist la pauza de masa de birtul comunal. Poza facut cu un Huawei P9, un telefon care mi se pare ca isi face foarte bine treaba atunci nu vrei sa cari kilograme in spate.

IMG_20170311_120650

Prahova Deluxe 2500, din nou pe cursiera pe dealurile Prahovene

Primavara in sudul Carpatilor vine considerabil mai devreme ca la Brasov, si aproape in fiecare weekend sunt cate 4-5 grade in plus pe langa Ploiesti. Iar cele 4-5 grade chiar fac diferenta la inceput de primavara sau la sfarsit de toamna, mai ales intr-un weekend in care ultima rabufnire a iernii a adus din nou un pic de zapada pe crestele muntilor. Pe langa zapada crestele muntilor se anunta complet invaluite de ceata weekendul acesta asa ca pana la urma tot chemarea bicicletei e mai puternica, chiar daca probabil nici aici nu o sa vedem deloc soarele.

Tura pentru weekend-ul acesta e desenata de Horatiu intr-o incercare de a lega doua trasee clasice din zona Campina-Comarnic, . Planul de acasa ar fi 120 de kilometri cu 2100 de metri diferenta de nivel dar trebuie sa vedem ce va zice si vremea si vantul de planurile noastre.

Asa ca dimineata zilei de sambata ma gaseste impreuna cu Mihaela din nou in trenul de Comarnic, eu cu MTBul, ea cu cursiera, intr-o combinatia in care se balanseaza destul de bine diferenta dintre noi si in care putem pedala cam in acelasi ritm. Din Comarnic ni se alatura Horatiu pe un ciclocross 1×11 asa ca intr-o combinatie extrem de pestrita dar in acelasi timp echilibrata de biciclete pornim hotarati in tura. Incepem binenteles complet neincalziti cu urcarea destul de abrupta spre Sercaia.

Prin Baiului se ghiceste putina zapada proaspata de la 1000 de metri in sus, cerul e acoperit si un vant destul e hain bate dinspre nord, noi pedalam cu spor la deal si incet incet ne intram in ritm, iar eu trebuie sa recunosc ca e tare fain sa pedalezi pe drumurile secundare Prahovene, fara trafic si cu urcari cat se poate de provocatoare. Vorba lui Horatiu, e greu sa te plictisesti de drumurile din judetul asta.

Iar chiar daca pe masura ce ziua inainteaza vremea ramane la fel de inchisa trebuie sa recunosc ca ma bucur e libertatea pe care o ai pe bicicleta, de viteza cu care se succed urcarile si coborarile si de drumurile libere. Probabil punctul cel mai interesant al zilei pentru mine e urcarea de la Podul Ursului, urcare pe care nu am ajuns pana acum si care trebuie sa recunosc ca mi se pare cat se poate de interactiva. E cat se poate de scurta la 1 km si 146m diferenta de nivel, numai buna pentru a desfunda plamanii pana sus. Sunt tare curios cum ar fi o urcare cu un gradient la fel e constant dar de 10 ori mai lunga. Cel mai probabil moartea oricaror picioare.

De la Podul Urusului gonim intins si rotund la trena spre Cosminele unde urmeaza o pauza extinsa de masa cu napolitane, radler, banane si portocale si plini de energie pornim pe drumul Cosminele-Telega, una din bucatile care imi place cel mai mult dintre drumurile Prahovene. Din Telega dupa o noua pauza e masa (de data aceasta cu saratele si ghiveci de legume) si dupa cateva raze de soare vine momentul sa infruntam si urcarea spre Sotriile, urcare ce (re)descoperim destul de repede ca e formata din mai multe urcari si coborari asa ca aproape fara sa ne dam seama mai strangem 500 de metri diferenta e nivel pe catastif. Inca o coborare lunga si cativa kilometri pe DN1 si incheiem tura, botezata de Horatiu Prahova Deluxe 2500. Probabil in weekendurile ce urmeaza va veni si randul Prahove Super Deluxe 3000+ , dar pana atunci sa vedem daca mai rost de pus schiurile in picioare sau e scos pioletii la inaintare.

Track si date aici:

https://www.strava.com/activities/896302265

Coborarea spre Sercaia, inceputul serpentinelor in care trebuie sa ai destul e mare grija cum iti calculezi traiectoria.

Coborarea spre Sercaia, inceputul serpentinelor in care trebuie sa ai destul e mare grija cum iti calculezi traiectoria.

Coborand spre Valea Doftanei.

Coborand spre Valea Doftanei.

Nori fotogenici si drumuri pustii.

Nori fotogenici si drumuri pustii.

Horatiu tragandu-si sufletul dupa urcarea de la Podul Ursului.

Horatiu tragandu-si sufletul dupa urcarea de la Podul Ursului.

Urcarea de la Podul Ursului.

Urcarea de la Podul Ursului.

Sfarsitul urcarii e la Cosminele impreuna cu dealuri pe care trebuie sa ajungem si cu MTB-urile.

Sfarsitul urcarii e la Cosminele impreuna cu dealuri pe care trebuie sa ajungem si cu MTB-urile.

Horatiu si semnele primaverii.

Horatiu si semnele primaverii.

Zambete si drumuri pustii.

Zambete si drumuri pustii.

Un ultim strop de energia inainte de bucata finala spre Comarnic.

Un ultim strop de energia inainte de bucata finala spre Comarnic.

IMG_6286

Un weekend pe vai, Padina lui Calinet si Valea Seaca dintre Clai

Inainte de a iesi complet de sub umbrela iernii cred ca ar fi bine sa ajung cat de cat la zi cu jurnalele din iarna aceasta. Unul din ele e povestea unui weekend petrecut pe vaile din Bucegi si din Crai, in clapari, cu coltarii si cu pioletii in mana. Apetitul a fost deschis dupa tura cu Rudi si Corina pe Rapa Crucii in care mi-am amintit de mersul pe vai si mi-am dat seama ca nu e chiar asa de neagra perspectiva unei zile intreci petrecuta tropaind in clapari.

Planul zilei de sambata a fost unul cat se poate de simplu si de direct, o tura scurta pe Seaca dintre Clai, cea mai la indemana vale din Bucegi. Daca pana la majoritatea vailor ai de bocanit mai bine de o ora si ceva pentru Seaca dintre Clai nici nu apuci bine sa te incalzesti dupa plecarea din Busteni. Prin Bucegi zapada putina, peretele Vaii Albe se vede complet uscat. Dam si de un pic de zapada proaspata atunci cand intram pe vale, prima saritoare e descoperita si o ocolim cu usurinta din stanga si de aici e rost de un efort cardio cat se poate de legata pana in braul lui Raducu.

Pe Seaca dintre Clai am avut una din primele experiente epice la alpinism in urma cu mai bine de 11 ani, in conditii cat se poate de aventuroase, cu zapada proaspata si cu verglass, cu 2 perechi de coltari si 2 pioleti la 4 oameni, cu o coarda statica de 20 de metri, cu ajuns in mijloc de noapte in Braul lui Raducu, cu luna plina, cu epuizare aproape completa si cu o aventura cat se poate de serioasa. Cred ca o sa trebuiasca sa povestesc la un moment dat si de turele de la inceput pentru ca au ramas extrem de bine intiparite amintirile de atunci. Sau poate mai bine nu pentru ca nu sunt deloc un exemplu bun de urmat.

Revenind acum la povestea zilei astazi totul merge bine si ajungem la ora 13:00 in brau. Vremea se strica si gandul de a bate urme pe braul lui Raducu pana in Jepi nu e deloc incantatoare asa ca ne hotaram sa coboram pe Valea Comorilor. Pe sus zapada uda si grea care face coborarea interactiva, dupa conditiile devin mai bune. Facem uz de trei ori si de semicoarda pe care o caram la 3 saritori descoperite ce cer cate un rapel. De fiecare data avem noroc si gasim cate un copacel potrivit si ajungem repejor inapoi in jepii mari, de aici dezechiparea si tropa-tropa inapoi pana la masina. O tura care a mers aproape snur, numai buna pentru o zi de sambata inchisa cu prognoza putin incerta.

Duminica schimbam masivul si ne mutam in Crai, de data aceasta doar eu cu Gianin si Alina cu gandul la Padina lui Calinet. Vremea e din nou inchisa, cu plafonul de nori acoperind creasta Craiului. Cred ca pe astfel de vreme o vale e cat se poate de potrivita, privelistea e aceasi si daca e vreme buna si daca e vreme inchisa. Prin Crai zapada cam la fel de putina ca si in Bucegi, aceasi zapada cazuta la inceputul lui ianuarie si care s-a pastrat intacta aproape o luna datorita temperaturilor extrem de scazute.

Urcusul spre refugiul Sperantelor merge relativ repede, la adapatoarea caprelor in schimb ramanem in formatie de doi, Gianina se intoarce dupa ce unul din muschii gambei nu pare sa coopereze dupa a doua zi consecutiva petrecuta pe vai.

Padina lui Calinet arata pe cat de spectaculoasa pe atat de saraca in zapada. Alin nu pare deloc convins de conditiile de pe vale si adevarul e ca nu ar fi deloc roz treaba daca ar trebui sa sapam urme prin zapada pana la Brau pana sus. Si totusi zapada devine mai buna pe masura ce urcam si castigam rapid altitudine. Singura problema de pe vale ne e pusa de saritoarea de la mijlocul vaii pe care o ocolim pe un valcel din dreapta. Aici avem parte si de momentul cel mai interactiv al turei atunci cand trebuie sa traversam la loc in firul vaii, dar si de data aceasta un copacel crescut providential si bucata de coarda de 20 de metri a lui Alin ne dau un plus de siguranta pe bucata expusa.

Amfiteatrul Calinetului arata intr-un mare fel in schimb. Creste ascutite se ridica si se pierd in ceata, dandu-ti impresia ca se continua la nesfarsit. Noi in schimb trebuie sa parasim amfiteatrul si sa luptam in continuare cu zapada de pe vale. In functie de cum a strans vantul zapada cand sapam urme pana la brau, cand mergem pe zapada super inghetata, cand urcam pe pietre pana cand iesim in creasta. De aici traseul de coborare ne poarta prima data spre Ascutit si de aici la vale pe Padinile Frumoase. Timpul trece repede si sporovaim vrute si nevrute, zapada se transforma in gheata si in noroi pe masura ce coboram, ne luam si cateva trante destul de spectaculoase pe coborarea spre Botorog. De aici suntem culesi de muntomani marinimosi cu masina si suntem debarcati la gara din Zarnesti, incheind astfel o zi lunga de tropait in Crai.

Echipa gata de plecare la intrarea pe Jepii Mari.

Echipa gata de plecare la intrarea pe Jepii Mari.

Echiparea.

Echiparea.

Inainte de prima saritoare, cu un pic de zapada proaspata.

Inainte de prima saritoare, cu un pic de zapada proaspata.

Urcand cu spor.

Urcand cu spor.

Deasupra Busteniului

Deasupra Busteniului

O vale terminata, inca una de coborat.

O vale terminata, inca una de coborat.

Prima portiune de pe Comorilor.

Prima portiune de pe Comorilor.

Rapelam nu ne lasam.

Rapelam nu ne lasam.

Rapelul numarul 2.

Rapelul numarul 2.

Inca unul.

Inca unul.

Dezechiparea.

Dezechiparea.

Vreme inchisa si in Crai acoperit la plecare.

Vreme inchisa si in Crai acoperit la plecare.

Doar 1400 de metri de urcat pana sus.

Doar 1400 de metri de urcat pana sus.

Calinetul cu zapada putina.

Calinetul cu zapada putina.

Cautand variante e ocolire.

Cautand variante e ocolire.

Traverseuri expuse.

Traverseuri expuse.

In amfiteatru.

In amfiteatru.

Tot la deal, in cautarea zapezii bune.

Tot la deal, in cautarea zapezii bune.

Ajunsi la Ascutit.

Ajunsi la Ascutit.

De aici doar la vale.

De aici doar la vale.