All posts by Diaconescu Radu

DSC_4259_01

Maroc, primele pedale prin Anti Atlas

Ziua 4-Facem cunostinta cu Anti-Atlasul

Fata de alte dimineti eu sunt de data asta prima care face ochi cand se crapa de ziua si daca ne-am mobiliza acum, chiar am reusi sa plecam la 8. Insa sub pretextul faptului ca proprietarul nu ar deschide magazinul la ora asta ca sa ne putem recupera electronicele puse la incarcat, mai pregetam in sacii de dormit si reusim sa plecam la clasica ora 9 si ceva. Avand in vedere insa ca incepem ziua de pedalat cu o lunga coborare, atmosfera e relaxata. Serpentinele drumului ne poarta fara efort la vale, cale de vreo 20 si ceva de kilometri. Calitatea asfaltului variaza de la decent in prima parte, excelent la mijlocul coborarii cand ne trezim pe un drum cu 2 benzi pe bune si pana la prost si foarte prost pe ultima portiune, prin campie, unde se si lucra la latirea drumului.

De-ale Atlasului, cu un asfalt ce ne-a zdruncinat destul de bine pe primii kilometri.

De-ale Atlasului, cu un asfalt ce ne-a zdruncinat destul de bine pe primii kilometri.

La 36 de kilometri scursi din pas, masurati pe ceas si notati pe indicator intersectam un drum principal, plictisitor dar cu aafalt impecabil, care ne invita parca sa ne asternem la drum. Ne iese cu adevarat abia dupa o pauza de masa in Oulad Berhil unde am mancat cea mai gustoasa mancare de cand suntem in Maroc, mancare pentru care am platit supra-pretul de turisti cu inima usoara.

Fasole, pui, burta si ceai cu muult zahar. Cubul de zahar are alte dimensiuni in Maroc.

Masa a fost chiar prea imbelsugata si am mai avut nevoie de o pauza de dulce ca sa lasam timp pranzului sa se digere putin. Cand ne asternem in final la drum, apasam pedala si cu o medie de 30 km/h intram in Taroudant.

Dupa ultimele cumparaturi high class (gen paste si conserva de ton) iesim din oras in directia Agadir. Cum drumul principal nu promite nimic altceva decat trafic, facem stanga cu prima ocazie si luam cap-compas primele clinuri alte Anti-Atlasului. Desi acest lant montan e considerabil mai scund fata de Atlasul Inalt, pedalatul nostru incepe din nou din campie, de la 200 si ceva de metri, asa ca de urcari nu o sa ducem lipsa. Ne vor lipsi altele gen fructe, legume, oferta diversa de la magazinele din satele mai mari etc. Profilul Anti-Atlasului promite ariditate, asezari rare si saracacioase si aventura.

Drumul spre Irgherm pe care il prindem ne prezinta toate ingredientele din prima: cale de 20 de kilometri nimic altceva decat teren pietros cu arbusti ori copacei teposi de argan. Prin colbul parcelelor capre si pastori isi tarasc la fel de fara rost picioarele. Cei 10-20 de kilometri de asfalt aplicat pe o singura banda separa 2 lumi diferite: Marocul viitorului cu de toate si orice (de la infrastructura, mici afaceri/ cooperative, la verdele unei surse de apa) si un Maroc inghetat in timp, in care satele sunt aglomerari prafuite de cateva case si un magazin comunal. Oamenii in schimb sunt calzi si par mai entuziasmati de cat noi de prezenta noastra pe aici, pe drumuri mai mult ca sigur ocolite de turisti, caci dubiosul P1723 nu apare ca recomandare in niciun ghid turistic. Dar poate tocmai asta va da nastere unor experiente umane autentice departe de Marocul comercial.

Seara ne prinde la baza unei serii de serpentine pe care le lasam pentru maine si din 3 locuri de cort care mai de care mai putin atractive il algem pe cel cu cele mai putin piete si cu o bruma de pamant prafos care sa ne permita sa infigem cuiele de la cort. Radu imi spune ca trebuie sa ma obisnuiesc cu oferta saracacioasa a desertului si sa invat sa apreciez asemenea locuri de cort. Macar cerul e ca in fiecare noapte un loc de mii de stele, la care se adauga sclipirile satelor mari din vale si lumina alba si puternica a lunii in crestere. Intr-o a asemenea atmsofera schimbam in sfarait mancarea clasica de linte pe niste paste cu sos de rosii cu porumb si cu ton, masa de seara ce ne multumeste pe deplin pe amandoi. Desi nu avem la noi decat strictul necesar, cu putina imaginatie se pot gati niste mese de seara gustoase si variate, care sa te tina departe de mancare goala si generica pe care o cumperi din magazine satesti (intr-o postare ulterioara am sa detaliez bagajul avut si modul in care ne organizam pentru masa de seara).

DSC_4229.jpg

Date si track: aici

Ziua 5- Aprofundam nimicul

Dimineata incepe cu o cafea si ceva dulce, cat sa ne dea energie pentru urcarea ce ne sta in fata. Serpentinele merg insa bland, taiate in coasta muntelui si ne poarta printr-o salba de sate iesite din harta, unde toti copiii se ingramadesc pe marginea drumului ca la urs. Satele sunt mici si saracacioase, multe case neterminate, lipseste cumva agitatia perpetua din asezarile mai inchegate. Nici mcar chemarea la rugaciune nu pare sa vrea sa tulbure linstea nimicului. Caci prin aceste locuri, intre sate cel putin, te apropii de definitia nimicului ecologic. Doar dealuri pline de pietris roscat, suprapunandu-se pana la linia orizontului, ca niste burti sterpe din mitul Ionei reinventat. Radu spune ca se simte ca intr-un joc ieftin, facut de un grafician prost, in care din lipsa de bani s-a folosit mereu aceeasi imagine, doar dunga bituminoasa a drumului fiind redesenata.

In rarele ocazii cand pe langa sate se vad mici parcele de pamant pietros sapate la cazma/ arate cu plugul tras de magari (caci utilaje nici nu am vazut si nici nu ar avea rost pe aici), singurul cuvant care imi vine in minte este a imblanzi. Desertificarea e o realitate curenta si palpabila aici, apa e o resursa pretioasa captata si pastrata in bazine sapate sub nivelul solului si viata aici imi pare undeva la granita intre lupta cu morile de vant, inutilitate si eroism.

Facem cumparaturile de seara din singurul sat mai mare intalnit azi Ait Abdellah si ne gasim loc de cort intr-o zona terasata, ce ofera niste iarba uscata, oferta buna pentru locurile in care ne aflam.

Date si track: aici

Infofoliti si gata de plecare in Tizi'n'Test/

Infofoliti si gata de plecare in Tizi'n'Test/

Totul e la vale de aici, 1800 de metrii de coborat pana in Taroudant.

Totul e la vale de aici, 1800 de metrii de coborat pana in Taroudant.

Ac de par.

Ac de par.

Privind spre Valea Sous.

Privind spre Valea Sous.

De-ale Atlasului, cu un asfalt ce ne-a zdruncinat destul de bine pe primii kilometri.

De-ale Atlasului, cu un asfalt ce ne-a zdruncinat destul de bine pe primii kilometri.

Pauza, soare, zambete si datul hainelor jos pe masura ce pierdem din altitudine.

Pauza, soare, zambete si datul hainelor jos pe masura ce pierdem din altitudine.

Pauza de masa pe drumul spre Taroudant, cu o combinatie de pui, mancare de burta si fasole, toate foarte bine pregatite.

Pauza de masa pe drumul spre Taroudant, cu o combinatie de pui, mancare de burta si fasole, toate foarte bine pregatite.

Bucatarul uneia din cele mai reusite mese din excursia noastra din Maroc.

Bucatarul uneia din cele mai reusite mese din excursia noastra din Maroc.

Drum intins spre Anti-Atlas, in locul in care parasim drumul principal.

Drum intins spre Anti-Atlas, in locul in care parasim drumul principal.

In cautarea unui loc de cort cu vise la iarba de acasa.

In cautarea unui loc de cort cu vise la iarba de acasa.

DSC_4229.jpg

Gata de culcare, cu foamea de ciclist potolita, sub o luna aproape plina si cu valea Souss in departare.

Gata de culcare, cu foamea de ciclist potolita, sub o luna aproape plina si cu valea Souss in departare.

Gata de ritualul de a strange lucrurile in fiecare dimineata.

Gata de ritualul de a strange lucrurile in fiecare dimineata.

Cafea, ciocolata si dulciuri, modul perfect de a incepe ziua.

Cafea, ciocolata si dulciuri, modul perfect de a incepe ziua.

Si in Anti-Atlas e mult de urcat, aici castigand rapid inaltime.

Si in Anti-Atlas e mult de urcat, aici castigand rapid inaltime.

DSC_4285.jpg

Drumuri pustii si sate la fel de pustiu, printr-un peisaj ce ne aminteste ca Sahara nu e deloc departe.

Drumuri pustii si sate la fel de pustiu, printr-un peisaj ce ne aminteste ca Sahara nu e deloc departe.

Oare TelDrumul Marocanilor lucreaza cu la fel de mult spor? In orice caz pentru ciclisti e de bine.

Oare TelDrumul Marocanilor lucreaza cu la fel de mult spor? In orice caz pentru ciclisti e de bine.

Momentul in care relieful devine din nou stancos si in departare incep sa se vada din nou varfuri de peste 2000 de metri.

Momentul in care relieful devine din nou stancos si in departare incep sa se vada din nou varfuri de peste 2000 de metri.

Locul de cort din seara asta, de data asta cu tot un tapsan cu iarba.

Locul de cort din seara asta, de data asta cu tot un tapsan cu iarba.

DSC_4125

Maroc, prima parte, din Marrakech pana in Tizi-n-Test

Ziua 1 – Revederea

Abia atunci cand avionul celor de la Lufthansa isi ridica botul de pe pista din München si acceleratia te lipeste putin pe scaun, abia atunci ma incearca cu adevarat primele sentimente de concediu. Nu decolarea avionului a facut declicul, ci imaginea Alpilor acoperiti de zapada, despartiti de plafonul de nori lenticulari si josi de o fasie lata de cer senin, colorat de un rasarit intarziat. Culorile se topesc in degrade si se adauga una peste alta de parca ar complota toate pentru o prajitura in straturi: negrul pamantului arat, goliciunea padurilor in nuante inchise, zapada urcand progresiv, nori pufosi si plati acoperind varfurile de 3000 m, varfuri de 4000 m iesite in soare, apoi un plafon mai compact de nori cenusii, si peste ei, in final, un soare darnic si neobisnuit de stralucitor pentru finalul lui noiembrie.

Orele incomplete de somn isi spun cuvantul si doua ore din zbor se scurg dormind. Doar anuntul pilotului razbate prin doapele de urechi si privirea descopera sub noi, usor suprinse, cladirile joase si rosiatice ale Marrakechului si la distanta varfurile Atlasului Inalt, la vremea asta complet lipsite de zapada. De sus orasul se vede cumva comprimat si inghesuit, de parca ar fi o medina uriasa.

Negociatul unui taxi ne iese usor, mai ales ca pretul usor exorbitant (echivalentul a 25 de euro) e o invitatie nespusa spre negociere. Il scoatem fara probleme la 15 euro, putin mai mult decat tariful oficial, dar avand in vedere ca aveam cu noi si bicicletele, cam asta e pretul ne care ne gandeam si noi. Taximetristul e trecut de 50 de ani, dar vorbeste o franceza frumoasa, drumul spre medina trecand pe nesimtite.

Pasul 2, cateva ore mai tarziu, pe aleile inguste ale medinei din Marrakech.

Cateva ore de la aterizare pe aleile inguste ale medinei din Marrakech.

Atunci cand Mercedesul editia 70 toamna ne lasa la portile orasului vechi imi dau seama ca tura asta are putine sanse sa fie memorabila din doua mari motive. Lipseste socul cultural si concediul de anul trecut din India m-a calit pentru multe. Adevarul este ca oricat de greu imi e la inceput, socul cultural e cel care diferentiaza concediile memorabile de cele uzuale. Sau poate am sa ma insel si Marocul ma va suprinde din nou? Ramane de vazut.

Ne inhamam (la propriu) la cutiile de bicicleta si ne strecuram pe stradutele inguste, cele cateva sute de metri pana la hostel.

Dupa ce depasim momentul “furca de pe Felt are joc” si asamblam cursierele, o pornim spre piata unde se intampla totul (un fel de toate drumurile medinei duc spre Djema el-Fna), cu gandul la un suc de portocale proaspat pe care il asortam cu niste alune de padure calde. Ne lasam pasii sa se prelinga agale printre tarabe, fara sa mai intoarcem insa capul la toate reclamele si la toti cei care umplu cu zgomotul si cu prezenta lor aerul cum facem, involuntar, data trecuta. Dupa ce rezolvam taskurike administrative ne cautam o dugheana comuna unde sa mancam de seara, mai radem un suc de portocale si ora 19.30 ma gaseste deja in pat dupa cateva zile in care am fost restanta cu somnul.

Ziua 2 – Prima zi pe drum

Desi ne propunem sa fim matinali, stiu ca nu e rost de plecat devreme azi. Fiind chiar prima zi pe drum, gasirea aranjarii perfecte a bagajului pe bicicleta ne va lua ceva timp.

Terminam aranjamentul fix inainte de micul-dejun si dupa ce ne facem plinul de dulce si urcam energia la cote corecte cu o cafea, ne urcam in final pe cursiere. Medina cu pietrele ei cubice, traficul nebun de pietoni, biciclisti, carucioare, curbe inguste, ganguri mereu suprinzatoare de unde iese cineva si nu in ultimul rand biciclete incarcate se simte ca o saritura in ocean.

Facem o prima oprire pentru un ultim suc de portocale, nimerim usor iesirea corecta din oras si ne intindem la pedalat pe un drum cu asfalt impecabil.

Renuntam repede la drumul principal si plonjam in necunoscut. Pedalam cam 20 de kilometri pe asfalt bun si trafic inexistent printr-un semi-desert. Noroc ca temperarurile sunt placute si soarele e la fix. Pe contarasens numaram cel putin 20 de oameni de cursiera, 80% din ei marocani. Acum 3 ani nu am vazut niciunul. Acum 3 ani nu exista in schimb nici mallul de pe drumul spre aeroport, de care ne povestea cu relativa mandrie taximetristul de ieri. E clar ca Marocul se schimba si orasele mari dau, fara indoiala, tonul.

Din Amizmiz unde mancam de pranz, drumul asfaltat face stanga pentru a intersecta peste 30 de kilometri drumul principal ce vine din Marrakesh si merge spre Tizi n’Test. Inainte se face un alt drum ce merge pe o vale ce se infunda aparent in munti si care ar putea face obiectul unei explorari viitoare pe MTB/ o alt bicicleta echipata de drumuri grele. Mi se pare totusi incredibil cat de usor ne vin idei de ture noi cand suntem pusi fata in fata cu muntele.

In cautarea palmierului perfect. E fix sezonul curmalelor coapte.

In cautarea palmierului perfect. E sezonul curmalelelor coapte.

Varianta noastra asfaltata merge spre est si urmeaza un drum lat cam de o singura banda generoasa, dar pustiu. Ne coboara in serpentine largi in firul fiecarui rau si ne urca de acolo inapoi, garantand cu ocazia asta ceva diferenta de nivel si pentru ziua de azi.

Asfaltul se strica pe la jumate, brusc, in fata unui viitor pod desemnat ca fiind opera de arta. Asa scria pe panou: travaux pour la création d’une ouvre d’art sur Oued Nfiss. Pana va fi gata opera asta de arta, avem de luptat cu un drum prost si o urcare lunga, pe care amandoi simtim nevoia unui ultim pinion suplimentar. Fara bagaje nu ar fi fost nicio problema, dar asa, se schimba treaba.

Totusi locurile sunt clar mai frumoase fata de drumul principal. Fara localitati, doar simplitatea pantelor abrupte de pietris, nisip si pamant rosu pe care stau aninate paduri de pini. Nimic altceva.

Pedalam la intrecere cu apusul si ajungem la fix in in primul sat mai maricel pentru a face aprovizionarea de seara: de aici niste linte, o conserva de pasta de rosii, niate porumb si niste masline, de la alt magazin paine si dulciuri si in final, de la un restaurant de pe marginea drumului ceapa ce va definitiva mancarea noastra de seara.

Prima noapte la cort a concediului ne gaseste intr-un loc linistit, stransi in jurul primusului si bucurandu-ne de o noapte cu temperaturi de inceput de septembrie in Romania.

Date si track: aici

Ziua 3 – Urcand spre Tizi n’Test

Locul de cort de la marginea padurii a fost numai bun: cu ceva apa clocita pentru spalat oala, cu nisip si ace de pin in care sa scapi haine, dar in primul rand cu liniste si caldura. In ciuda planurilor facute de Radu pe hartie nu ne iese nici azi o plecare matinala. Dureaza pana ce fiecare obiect isi gaseste locul in bagajul eficientizat la maxim. Oprim in Ouirgane pentru un mic-dejun pe marginea drumului dominat de dulce: un borcan de gem de caise si cateva curmale delicioase, alaturi de nelipsita paine. Cu glicemia ajunsa din nou la cote normale putem in sfarsit sa ne asternem la drum. Kilometrii nu se scurg insa asa de bine pe cat ne-am astepta si pauza de masa in Ijjoukak pica la fix. Desi sunt o multime de dughene pe marginea drumului, toti vand numai tajin. Oalele cu mancarea zilei lipsesc cu desavarsire. Luam un tajin mediocru pe care il asortam cu multa paine, final touch-ul fiind dat de paine cu curmale si cu 2 pahare de ceai cald si dulce. Cat stateam sa mancam, pe marginea drumului a oprit un autocar de marocani, o parte dintre ei intrand sa manance in ghereta noastra. Pentru ca sunt orientata fix cu fata spre mesele din interior pot sa urmaresc natural toate gesturile, de la cum dovedec tajinul fara lingura, cum dizolva zaharul cubic in ceai si pana la modul in care se sterg pe maini si se ridica satisfacuti de la masa.

Dupa o pauza de 30 minute o luam din loc, doar pentru a ne opri 8 kilometri mai sus si pentru a vizita moschea de la Tinmel, o moschee din secolul 12 si una din cele doar doua mochei din Maroc deschise non-musulmanilor. Pe langa vechime si istoria ei, ce au determinat Marocul sa o propuna in 1995 pe lista Patrimoniului Unesco (nu a fost acceptata), aici nu se desfasoara nicio rugaciune. Suntem singuri pe aici, pana si paznicul a plecat la masa si ne-a rugat simplu sa inchidem usa dupa noi cand plecam. Imi plac minutele acestea lungi si fara graba cand ai spatiul si timpul pentru tine, putand pregeta in fata unui detaliu, ori lasa imaginatia sa dezvolte mai departe cele cateva randuri livrate de Wikipedia.

Pauza la Tinmel ne-a priit. Nu ca ar fi fost lunga, dar dintr-o data incepem parca sa pedalam mai legat. Valea ramane inca larga, cu multe pante terasate si cu copaci ingalbeniti insotiind firul de apa ce da viata locurilor, caci in Maroc apa = viata.

Ultimele raze de soare.

Ultimele raze de soare.

Fara indoiala muntii Atlasului Inalt, asa cum i-am cunoscut eu in ambele dati la final de toamna/ inceput de iarna nu sunt muntii visurilor mele. Dar la distanta suficient de mare intre vizite, ma pot lasa placut uimita de simplitatea peisajelor. Linii unduite ce se suprapun una peste alta ca faldurile unei rochii, drumuri aninate pe cate un versant, sate ascunse in fundul unei vai pana la care serpuieste un drum de access ce ne da idei si cate si mai cate mici detalii, pe care ochiul le poate suprinde in voie la cei 10 km/h pe care ii tinem pe cei 500m de urcare ce ne vor conduce pana in pas. 5 kilometri abrupti (asa ne sunt cel putin prezentati de un vanzator de mere de pe marginea drumului) si alti cativa kilometri de fals-plat. Inserarea ne prinde pe acesti kilometri de plat inainte de pasul propriu-zis si cum locurile de cort lipsesc cu desavarsire, tragem la cafeneaua din pas care e de fapt un fel de loc bun la toate: cafenea, restaurant, magazin de suveniruri si camere de inchiriat. Oferta unui dus cald si a unor prize de incarcat electronicele au inclinat in mod cert balanta.

Pe cand stam afara si gatim, cu varfurile Atlasului Inalt in spate si valea aglomerata si fertila ce preceda Anti-Atlasul in fata, sub un cer cu stele si luna in crestere, citind din Lonley Planet despre plajele la Atlantic ale Marocului, o alta zi de luni, peste 2 saptamani, cand ar trebui sa fiu din nou acasa, in infriguratul si ninsul Brasov, reluand rutina munca- sala/Zwift- somn imi pare ataaat de departe…

Text: Mihaela.

Date si track: aici

Primul pas, dezasamblarea bicicletelor si impachetarea in cutii, intr-un Otopeni pustiu.

Primul pas, dezasamblarea bicicletelor si impachetarea in cutii, intr-un Otopeni pustiu.

Pasul 2, cateva ore mai tarziu, pe aleile inguste ale medinei din Marrakech.

Pasul 2, cateva ore mai tarziu, pe aleile inguste ale medinei din Marrakech.

Zgomot, haos si aglomeratie in Jmal El Flna, si binenteles suc de portocale.

Zgomot, haos si aglomeratie in Jmal El Flna, si binenteles suc de portocale.

Gata de plecare, si probabil singurul pusti vanzator la taraba care se daea si el cu cursiera, chiar pe la concursuri.

Gata de plecare, si probabil singurul pusti vanzator la taraba care se daea si el cu cursiera, chiar pe la concursuri.

Drum intins pe drumul spre poalele muntilor.

Drum intins pe drumul spre poalele muntilor.

In Maroc scolile si liceele sunt usor de recunoscut caci sunt pictate in culori care de care mai aprinse, cu sau fara picturi murale.

In Maroc scolile si liceele sunt usor de recunoscut caci sunt pictate in culori care de care mai aprinse, cu sau fara picturi murale.

Prima masa in una din multele dughene locale intalnite pe drum, o combinatie dintre o mancare de burta, o mancare de fasole si o mancare de linte, cu ceai si harisa, totul pe undeva pe la 2 euro.

Prima masa in una din multele dughene locale intalnite pe drum, o combinatie dintre o mancare de burta, o mancare de fasole si o mancare de linte, cu ceai si harisa, totul pe undeva pe la 2 euro.

Asfaltul impecabil al unui drum secundar.

Asfaltul impecabil al unui drum secundar.

Apropierea de munte, cu livezile de maslini in prim-plan.

Apropierea de munte, cu livezile de maslini in prim-plan.

DSC_4067.jpg

Solul rosu al Africii, ce din pacate uneori nu e deloc stabil.

Solul rosu al Africii, ce din pacate uneori nu e deloc stabil.

Ultima urcare a zilei si cursa obisnuita cu lasarea intunericului pentru gasirea unui loc de cort si pentru a gasi masa de seara.

Ultima urcare a zilei si cursa obisnuita cu lasarea intunericului pentru gasirea unui loc de cort si pentru a gasi masa de seara.

Ceea ce urca, trebuie sa si coboare, iar atat urcarile cat si coborarile sunt mult mai placute pe o bicicleta usoara.

Ceea ce urca, trebuie sa si coboare, iar atat urcarile cat si coborarile sunt mult mai placute pe o bicicleta usoara.

In cautarea palmierului perfect. E fix sezonul in care curmalele erau aproape coapte.

In cautarea palmierului perfect. E fix sezonul in care curmalele erau aproape coapte.

Locul de cort din prima noapte, la marginea padurii.

Locul de cort din prima noapte, la marginea padurii.

Cicloturismul este mort, traiasca cicloturismul. Cursiera + cort + haine + sac de dormit + primus, in aranjarea din imagine.

Cicloturismul este mort, traiasca cicloturismul. Cursiera + cort + haine + sac de dormit + primus, in aranjarea din imagine.

Un pic de offroad pe marginea drumului.

Un pic de offroad pe marginea drumului.

Vaile verzi de pe drumul spre Tinmel.

Vaile verzi de pe drumul spre Tinmel.

Inapoi in toamna, printre mestecenii ingalbeniti.

Inapoi in toamna, printre mestecenii ingalbeniti.

DSC_4125.jpg

Tinmel, veche de 800 de ani, impresionanta prin dimensiunea ei raportata la valea oarecum putin populata din Atlas pe care se gaseste.

Tinmel, veche de 800 de ani, impresionanta prin dimensiunea ei raportata la valea oarecum putin populata din Atlas pe care se gaseste.

DSC_4135.jpg

DSC_4142.jpg

Urcarea abrupta spre Tizin'n'test

Urcarea abrupta spre Tizin'n'test

Ultimele raze de soare.

Ultimele raze de soare.

La 2100 de metri, in mijlocul muntilor.

La 2100 de metri, in mijlocul muntilor.

Cazarea de ugenta din seara asta, cu ultimul dus pentru ceva vreme. Prin pustiuL din Anti-Atlas luxul de aici va fi o amintire indepartata.

Cazarea de ugenta din seara asta, cu ultimul dus pentru ceva vreme. Prin pustiuL din Anti-Atlas luxul de aici va fi o amintire indepartata.

IMG_20170805_090006

Epica de vara, din Azuga pana in Iezer si retur, peste munti pe poteci faine

De multe ori ma intreb de ce ma antrenez, pentru ce sunt toate momentele de suferinta (de cele mai multe ori placuta) in care trebuie sa strangi din dinti si trebuie sa impingi pedale, pentru ce sunt toate trezirile matinale sau dardauitul la coborare seara, pentru ce lupta cu kilograme si pentru ce urmaritul cifrelor de putere si a timpilor pe Strava. O parte e clar satisfacerea propriului ego, pentru a-ti arata ca esti in stare si ca poti iesi la concursuri inaintea altora. Pe de alta parte e si pentru felul care te simti pe bicicleta atunci cand esti in forma, atunci cand nu te trag in jos kilogramele si atunci cand ti se pare ca poti sa zbori la deal.

Si poate nu in ultimul rand toate orele de suferinta placuta din antrenamente sunt si pentru a face posibile ture ca cea de mai jos, atunci cand intr-o zi lunga de vara poti ajunge departe, strabatand munte dupa munte. Fara antrenament astfel de ture fie ar fi imposibile fie ar implica mult mai multa suferinta nejustificata. Si da, e fain sa stii ca poti strange 2000 de metri diferenta de nivel seara dupa munca sau ca poti sa sari 3 munti intr-o zi lunga de vara.

Iar acum revenind la povestea turei planul era cat se poate de simplu, sa incercam sa traversam Bucegiul, Iezerul si o parte din Fagaras, pe biciclete, cu un bagaj minimalist, cu dormit la inaltime, totul in 2 zile lungi de weekend si un pic.

Drumul spre Batrana

Luminile din Azuga, la 1500 de metri sub noi, sub un cer acoperit de stele. Chiar si telefonul poate sa scoata ceva in conditiile astea...

Luminile din Azuga, la 1500 de metri sub noi, sub un cer acoperit de stele. Chiar si telefonul poate sa scoata ceva in conditiile astea…

Doua frontale serpuiesc agale prin noaptea nemiscata de vara pe platoul Bucegiului. E suprinzator de cald si tot ce se aude e scrasnetul cauciucurilor pe poteca si gafaitul nostru in vreme ce invartim pedalele. La cerdac intunericul ne invaluie, in timp ce peste drum acele Morarului se vad clar in lumina puternica a lunii, cu cateva stele ratacite deasupra. La 1500 de metri sub noi luminile din Azuga sunt singurul semn vizibil de civilizatie, iar momentul pare putin ireal, caci nu de multe ori ai ocazia sa pedalez pe munte in mijlocul noptii. Poate exceptie fac momentele din ProPark sau 7500 cand de voie de nevoie esti pus in situatii asemanatoare. Spre deosebire de ProPark si 7500 de data aceasta chiar avem la noi toate cele necesare pentru o noapte cat se poate de confortabila la refugiul de la Batrana loc din care maine dimineata speram sa luam un azimut spre Iezer, peste munti.

Dupa cerdac si dupa o scurta portiune de carry bike ne lasam spre culmea Batrana iar gravitatia ne aduce fara prea mare efort la refugiu, unde schimbam luminile oraselor de pe valea Prahovei cu cele ale satelor de pe culoarul Rucar-Bran. Lupta cu jnepenii de dinainte de refugiu e uitata repede in timp ce ne bagam repede in sacii de dormit si ne bucuram de cina frugala la mijlocul noptii, la 2300 de metri inaltime.

Peste munti, spre Iezer

Dimineata ne trezim destul de tarziu dupa efortul din seara de dinainte iar atunci cand iesim din refugiu soarele e deja de mult timp pe cer si a inceput deja sa arda cu putere iar ziua se anunta cat se poate de incinsa. Deocamdata nici un nor nu se arata pe cer, noi strangem lucrurile si pornim la vale spre Moeciu, incepand ziua cum nu se poate mai bine, cu coborarea spre Saua Strunga si de aici mai departe spre Moeciu. E cu siguranta una din cele mai faine poteci pentru rotile MTB-urilor, una din coborarile in care se combina cat se poate de bine partea tehnica, cu privelistea si cu pitorescul.

In Moeciu luam masa de dimineata la magazinul comunal si plecam mai departe spre Cheile Gradistei Fundata unde avem parte de un mic intermezzo cat se poate de ciudat pe un pump-track instalat pe traseul de biathlon de catre cei de la complex. Dupa ce ne plictisim de joaca si dupa ce imi dau seama cat mai am de invatat la capitolul tehnica pornim mai departe pe traseul de la 4 Munti spre Cheile Dambovicioarei, si de aici mai departe spre Rucar contabiliZand pana acolo si o baie intr-un rau rece de munte pentru un Dani doborat de caldura si o masa de pranz ca la carte, cu ciorba de fasole si cu bere. Din Rucar lasam din nou civilizatia in spate si urcam spre Muchia Pleasa.

Modul perfect de a incepe dimineata.

Modul perfect de a incepe dimineata.

Deasupra Iezerului se strang nori intunecati ce anunta o ploaie de vara, cerul incepe sa maraie iar noi incercam sa ne grabim pentru a scapa neudati. In departare se vede Bucegiul, de unde am plecat de dimineata, si el amenintat de proprii nori de ploaie. Spre Leresti in schimb cerul se vede mai putin amenintator iar de pe varful Capitanului avem aproape de doar de coborat.

O ora mai tarziu stam pe trotuar in fata supermarketului din Leresti infulecand amandine, piersici, alune in timp ce incercam sa aranjam mancarea pentru urmatoarea zi si jumatate in rucsaci. Problema cea mai mare la astfel de ture e sa nu ramai fara energie caci numarul de calorii arse dupa atat de multe ore in sa nu e de ici de colo. Sunt probabil pe undeva pe la 4000-5000 de calorii arse pe zi, in plus fata de cele 2000 si ceva de care ai avea nevoie in mod normal.

Cealalta problema cu mancarea o descoperim o ora mai tarziu, dupa ce ne luam un spate rucsacii burdusiti cu cele 10000 de calorii pentru ziua de duminica, si anume ca 10000 de calorii carate in spate dupa o zi intreaga petrecuta deja pe bicicleta duc la posterior de ciclist extrem de nefericit. Solutia e un seatbag in care sa poti sa pui o parte din greutate dar noi am plecat fast and light din Brasov, doar cu rucsacei mici, lucru pe care aveam sa-l regretam putin mai sus.

Cand ajungem la barajul de la Leresti creasta Iezerului norii de ploaie inca mai zabovesc pe creste, iar pe masura ce urcam pe forestier ne dam seama ca a turnat ceva prin zona. Reusim sa ne strecuram prin cele cateva picaturi sporadice iar atunci cand iesim in din padure norii se risipesc si avem parte de un apus pe masura. De aici in schimb mai avem ore bune de pedalat in fata, sub aceasi luna care ne lumineaza calea dar cu luminile din Campulung sub noi.

Singura diferenta e oboseala stransa in ultimele 24 de ore, si posteriorul care protesteaza vehement din cauza greutatii din spate. Dani incearca solutii extreme, cum ar fi cea a ciclistului semi-nudist ce pedaleaza fara bazon sub clar de luna, varianta ce are sorti de izbanda mai mici decat varianta ciclitului seminudist ce impinge bicicleta prin locuri prin care ar putea sa pedaleze pentru a-si cruta posteriorul.

Urcarea se lungeste si e aproape 11 noaptea atunci cand ajungem la Crucea Ateneului si zarim in vale frontalele lui Dani si ale Roxanei cu care planuiam sa ne intalnim seara la lac. Coboram mai repede (cazul lui Dani) sau mai precaut (cazul meu) si ajungem in curand langa lac, mai stam putin de vorba, mancam din caloriile grele carate in spate, ne spalam si intram la somn in sacii de dormit, sub cerul liber, dupa una din cele mai lungi zile din vara aceasta, cu 110km si peste 3000 de metri diferenta de nivel.

Varful Rosu, Oticul si o baie in Pecineagu

Into the wild.

Into the wild.

Vremea ramane senina si linistata peste noapte iar rasaritul soarelui il admiram ridicati pe coate din caldura sacilor de dormit inainte de a bifa a doua tura de somn. Oboseala din ultimele doua zile se simte, micul dejun e cat se poate de imbelsugat (pentru a face rucsacii cat mai usori) iar plecarea noastra deloc matinala incepe o sesiune destul de serioasa de carry-bike pentru a iesi din caldare, urmate de alte scurte sesiuni pana pe Varful Rosu.

Norii incep sa se stranga spre Fagaras, noi cand facem push-bike la vale, cand mai stam si pe biciclete dar ajungem in cele din urma destul de repede in Curmatura Oticului. Si desi planul initial includea trecerea in Fagaras norii de ploaie si bateriile descarcate ne fac sa incercam sa dibuim coborarea din Curmatura spre Lacul Pecineagu. Dupa o prima portiune de smocuri de iarba mari reusim sa gasim si poteca si cand pe bicla, cand pe langa coboram cu viteza spre lac.

Intre timp cerul s-a inegurat complet spre Fagaras dar pe malul Pecineagului inca mai arde soarele puternic din mijlocul zilei in timp ce ne iese in drum un golfulet numai bun pentru o pauza de pranz imbinata cu o pauza de scaldat. E greu de descris in cuvinte cat de bine a mers baia in Pecineagu dupa aproape doua zile prin munti pline de efort si transpiratie. Divin e putin spus si mi-e greu sa-mi imaginez un loc mai fain pentru inot decat apa incredibil de curata si de calda a Pegineagului, cu culmile estice ale Fagarasului deasupra capului si cu nori de furtuna in departare. Si cu ocazia asta cadem de acord ca o baie intr-un lac de munca e un ingredient aproape necesar pentru orice tura epica.

Cand ne urcam din nou pe biciclete ne simtim ca noi si moralul e la cote maxime, mai ales caci mai avem de sarit doar o mica muchie pentru a ajunge din nou in locuri familiare si in civilizatie. Singura problema e ca pe drumul pe care am coborat in urma cu 2 ani la Propark s-au plantat intre timp puieti si e din nou rost de carat bicicleta in spate pe fostul forestier. Partea buna a lucrurilor e ca avem parte de zmeura din plin si de o coborare nesperat de fain spre Plaiului Foii, locul in care se termina partea e aventura si incepe partea de rulaj pentru a recupera masina lasata in Predeal.

In loc de incheiere

Sunt convins ca peste ani tura de mai sus o sa ramana in memorie ca una din turele de referinta pentru vara ce tocmai a trecut si la fel de sigur sunt ca tot efortul, toate trairile si toate locurile vazute in cele doua zile si jumatate nu se pot compara cu experientele din timpul unui concurs ce ar fi putut sa umple weekendul. La fel de convins ca o astfel de tura nu e deloc usor de repetat caci sunt destul de greu de aliniat forma fizica, vremea buna, timpul disponibil si poate cel mai important un partener de tura suficient de nebun sa zica da cu 2 zile inainte la un astfel de plan. Si da, pentru ture e genul acesta are tot sensul din lume sa te antrenezi.

Track si date aici:

Panta de cu multe grade, vorbit la telefon si tinut echilibrul, binenteles nici o problema pentru Dani.

Panta de cu multe grade, vorbit la telefon si tinut echilibrul, binenteles nici o problema pentru Dani.

Luminile din Azuga, la 1500 de metri sub noi, sub un cer acoperit de stele. Chiar si telefonul poate sa scoata ceva in conditiile astea...

Luminile din Azuga, la 1500 de metri sub noi, sub un cer acoperit de stele. Chiar si telefonul poate sa scoata ceva in conditiile astea…

Miezul noptii, luna plin si ajunsul la casa noastra pentru seara acasta, refugiul de la Batrana.

Miezul noptii, luna plin si ajunsul la casa noastra pentru seara acasta, refugiul de la Batrana.

Dimineata, gata de plecare, si in departare punctul in care vrem sa ajungem pana diseara, Iezer-Papusa.

Dimineata, gata de plecare, si in departare punctul in care vrem sa ajungem pana diseara, Iezer-Papusa.

Coborand cu spor spre saua Strunga.

Coborand cu spor spre saua Strunga.

Modul perfect de a incepe dimineata.

Modul perfect de a incepe dimineata.

IMG_20170805_094859.jpg

Poarta Carpatilor.

Poarta Carpatilor.

Intermezzo de exersat tehnica de pump-track.

Intermezzo de exersat tehnica de pump-track.

Racorirea de la mijlocul zilei.

Racorirea de la mijlocul zilei.

In departare Bucegiul, locul de unde am plecat cu cateva ore in urma.

In departare Bucegiul, locul de unde am plecat cu cateva ore in urma.

Ultima geana de lumina si risipirea norilor de ploaie pe Portareasa. De aici au mai fost inca aproape 2 ore de pedalat prin noapte, din nou sub clar de luna dar de data aceasta cu un posterior revoltat de greutatea carata in spate.

Ultima geana de lumina si risipirea norilor de ploaie pe Portareasa. De aici au mai fost inca aproape 2 ore de pedalat prin noapte, din nou sub clar de luna dar de data aceasta cu un posterior revoltat de greutatea carata in spate.

Aglomeratie mare la lacul Iezer, si rasaritul ce mergea admirat din sacul de dormit.

Aglomeratie mare la lacul Iezer, si rasaritul ce mergea admirat din sacul de dormit.

O noua zi.

O noua zi.

In departare muchiile sudice ale Fagarasului.

In departare muchiile sudice ale Fagarasului.

Intr-acolo?

Intr-acolo?

Poza de echipa inainte de a incepe sa caram bicicletele la vale pe prima parte a coborarii spre Curmatura Oticu.

Poza de echipa inainte de a incepe sa caram bicicletele la vale pe prima parte a coborarii spre Curmatura Oticu.

Ride Iezer.

Ride Iezer.

IMG_20170806_122557.jpg

Into the wild.

Into the wild.

In cautarea potecii de coborare din Oticu, pe principiul o poteca nu poate sa fie prea departe de o stana, fie ea chiar si parasita.

In cautarea potecii de coborare din Oticu, pe principiul o poteca nu poate sa fie prea departe de o stana, fie ea chiar si parasita.

O baie dupa 2 zile de transpiratie, nepretuita.

O baie dupa 2 zile de transpiratie, nepretuita.

Aproape de sfarsitul turei, cu Craiul ridicandu-se semet deasupra noastra.

Aproape de sfarsitul turei, cu Craiul ridicandu-se semet deasupra noastra.

DSC_3928

Traversarea Azuga-Bratocea intre toamna si iarna, cu rucsaci grei, foculet la stana si vreme impecabila de toamna

O tura faina, merita un jurnal pe masura. Daca o sa imi si iasa un jurnal la fel de reusit ca plimbarea noastra din weekend, ramane de vazut. (Mihaela)

Traversarea Azuga – Pasul Bratocea se cerea facuta inca de anul trecut. De fapt tot anul m-am gandit cumva la ea. In timpul iernii mi-o imaginam ca un inceput fain de sezon cand avea sa se domoleasca frigul, sa se mai topeasca zapada, sa se iteasca florile in padure si copacii sa isi schimbe culoarea. Dar in aprilie-mai, am pierdut startul, asa ca intreaga vara mi-am imaginat-o petrecandu-se prin luna octombrie, cand coborau stanele si padurea lua foc. Perspectiva de pe Varful Neamtului si culmile golase cu nume originale (Sloeru-Marcosanu, Urlatelu, Cioara) ce se itesc cumva doar putin mai sus de limita padurii, promiteau culori si imagini deosebite in luna lui brumarel. Dar planul de cu vara nu se potriveste cu
realitatea toamnei si tura era cat pe ce sa se amane un an, daca nu am fi avut ragazul unui weekend cu vreme buna la inceput de noiembrie si daca nu am fi avut prietenii aproape. Orice incursiune in natura e potentata cumva de oamenii potriviti, iar o tura cu Pinguinii, nu are cum sa nu iasa bine. Memorabila de fapt.

Am incarcat asadar rucsacii cu toate cele necesare unei nopti la stana, de la izopren pana la toporisca, paine, carnati, primus, cafea, biscuiti, gem si o multime de alte detalii ascunse prin bagaj, ca pentru o tura de trekking cu valente culinare. Noroc ca ne-a convins Radu sa lasam acasa tigaia de clatite, pe motiv ca oricum e destula greutate, mult de mers si ziua scurta. Mie nu imi parea asa mult… Un maraton in 2 zile, parea destul de fezabil. Elanul s-a mai domolit cand am vazut rucsacurile lui Vali, Cristi si pe cel al Muhai. Eu si Radu aveam de departe cel mai mic bagaj, doar ca eu am reusit sa pierd catarama de la centura inca din microbuz, si am suferit si eu alaturi de ceilalti pe urcarea sisifica de pe Varful Rusului, ori sambata cand deja marsaluiam in noapte spre o stana pe care nu stiam daca o vom gasi deschisa.

Andrei m-a ajutat joi seara si am dus masina in Pasul Bratocea, ca sa o avem pregatita pentru intoarcere si ca sa constituie un argument suficient de puternic pentru a nu deturna tura spre o stana mai apropiata din Neamtului.

Ora 8 ne gaseste deja pe toti in Azuga, incercand sa gasim un taximetrist care sa ne duca pana la fost Vila a lui Ceausescu. Omul nu se invoieste, asa ca varianta mai scurta, de a urca direct din Valea Azugii in Saua Paltinul pica. Ne ramane doar telegondola din Azuga, pentru a mai salva ceva energie si a mai castiga ceva timp. Doar ca nimeni nu stie cand urmeaza sa vina microbuzul spre gondola, si cei 4km pe asfalt, nu au niciun haz. Cand tocmai ce ne puneam pe urcat pe TA spre Urechea, vine si microbuzul si urcam cu una din primele gondole, cu putin inainte de ora 9. Atmosfera e curata si Bucegiul acoperit deja intr-o platosa alba ne cheama involuntar privirile. Dupa o sesiune foto ca de inceput de tura luam la pas drumul pe culmea Petru Orjogoaia bucurandu-ne de vremea frumoasa de noiembrie. Facem cam 7 kilometri pana la inceputul urcarii spre Varful Rusului si intimidati cumva de panta ce ne sta in fata, hotaram sa facem o scurta pauza de masa, dupa principiul ca ce-i in mana, nu-i minciuna si mai bine sa ne oprim acum, la soare si intr-un loc ferit de vant, decat prin cine stie ce sa dubioasa si plina de zapda. Neamtului se astern destul de albi in fata noastra. Aveam curand sa descoperim ca nu e multa zapada, e doar tare si compacta, soarele anemic de final de toamna nemaiavand putere sa o patrunda.

Trupa, rucsacii, Bucegiul si un obiectiv ce se cere gadilat cu un pic de focus manual.

Trupa, rucsacii, Bucegiul si un obiectiv ce se cere gadilat cu un pic de focus manual.

Cele 3 varfuri ale Muntilor Neamtului (Rusu, Stevia si Neamtului) trec sisific de incet si intreaga bucata ne ia in jur de 3 ore, cu tot cu pauze. De cand nu am mai mers cu rucsac mare in spate, am si uitat cat de incet se aduna kilometrii. In sinea mea, de abia astept sa coboram pe piciorul ce da spre Pasul Predelus, pentru a scapa de zapada si a ne bucura in continuare de poteca uscata, iarba galbena si pasi fara griji, cu gandurile plecate departe si ochii scrutand zarile. Sa tot fie trecut de 4 cand ajungem in pas. Noaptea ne alearga deja din spate, insa Cristi decreteaza ca e cazul sa ne relaxam. Ne va prinde oricum din urma, vom merge ceva ore la frontala, totul tine de cum ne setam.

Bucata cuprinsa intre Pasul Predelus si creasta Grohotisului imi place in mod deosebit. E salbatica si obscura. Pana mai demult si partial nemarcata, dar o banda rosie noua si o vopsea alba destul de proaspata, arata ca anul asta s-a lucrat mult pe aici. Au aparut si niste pari de lemn vopsiti in alb si negru, care inlesnesc mult orientarea pe vreme rea sau atunci cand sunt dileme. Totusi, nu e un traseu usor de urmat pe ceata, viscol ori in zile cu vizibiliate redusa. Nu stiu cat de multi sau de putini oameni merg pe aici in fiecare an, dar Radu spunea caci cainii de la stanele de aici nu sunt obisnuiti cu piciorul usor si inima saltareata de turist incoltit de dulai. Acum nu e cazul caci toate turmele sunt coborate de multa vreme. Reusim sa ne facem plinul cu apa fix la iesirea din padure de dupa Pasul Predelus si inainte de Sloeru Marcosanu. E acolo un izvor de unde puteti lua apa. Si ar fi bine sa o faceti, caci urmatorul e abia la intrarea in Grohotis.

Apoi mai mergem la frontala inca o ora spre stana aflata la capatul celalat al culmii. Avem emotii, caci stim ca e o stana buna si speram sa nu fie inchisa si sa ne lungim marsul nocturn. Nu ca nu am mai putea, dar locurile sunt potrivite pentru a fi savurate ziua si nu in conul de lumina al frontalei, navigand cu totii in sir indian pe urmele lui Radu.

Stana e din fericire deschisa si e dotata cu toate cele trebuincioase, de la priciuri la lemne uscate de foc si gratar. Ne instalam, scoatem primusul la inaintare ca sa incepem procesul de hidratare cu supe si ceai, iar Vali si Radu se ocupa de foculet. Amandoi au ceva pasiune spre acest domeniu strans legat de noptile de toamna-iarna la stana si le place nu doar sa se uite in plasma, ca oamenilor normali, ci si sa produca mult fum. Stiu ca foc fara fum nu se poate, dar baietii astia au de gand sa ne afume de vii. Solutiile sunt radicale. Fie te lasi jos, cat mai jos, pe burta de s-ar putea, dar ramai la caldura, fie iesi afara din fumagar, respiri aer curat, dar ti-e frig. Cale de mijloc inca nu am gasit :).

Adapostul nostru pentru seara de duminca.

Adapostul nostru pentru seara de sambata.

Rezistam eroic pana aproape de 10, punem pe gratar tot ce avem la noi si poate fi prajit: carnati, polonezi serviti alaturi de o salata ad-hoc cu ardei, castraveti si ceapa rosie, paine unsa cu unt, frecata cu usturoi si innobilata cu telemea veche de oaie si intr-un final ne declarama multumiti, ghiftuiti si afumati. Saci de dormit, puricii de la stana si soriceii mereu prezenti abia ne asteapta :). Ca de obicei, Capitanul e cel mai inspirat (doar d-asta i se zice asa), caci are la el hamacul si il doar la basca de pregatirile noastre pentru somn. Eu aplic metoda infiabila a doapelor de urechi si nu stiu nici de nasosi, nici de vant, nici de sfoarait, pana la 8 dimineata.

Ma mir ca este inca atat de liniste si Cristi si Muha nu s-au apucat deja sa se agite, ori Radu sa iasa la poze. Oricat as vrea insa sa aman momentul, ne mai stau si azi in fata 16 kilometri de tropait cu aceleasi dulapuri in spate, iar pe oameni ii mai asteapta un drum de 3 ore pana la Bucuresti. Asa ca ne mobilizam usor, usor, servim un al doilea festin cu ce mai avea fiecare ascuns prin rucsac si o cafea potentata cu nucata, ne pornim spre urmatoarele culmi (Urlatelu si Cioara) si apoi spre Grohotis. Ziua se anunta frumoasa, mai calda, cu mai putin vant, rucsacurile sunt marginal mai usoare, mintea s-a obisnuit cu scurgerea mai molcoma a timpului, iar picioarele cu viteza inferioara a drumetiilor lungi, asa ca pornim la drum curiosi de ce ne rezerva si ziua de azi.

Ne purtam pasii pe aceleasi culmi domoale legate de poteci in linii frante, mergem prin covorul adanc de frunze uscate, privim cerul albastru printre coroanele copacilor si continuam spre Ciucasul care se face din ce in ce mai mare, cu din ce in ce mai multe detalii conturate, pe masura ce ne apropiem de el. E o atmosfera faina, o zi perfecta, ce indeamna la vorba, planuri, proiecte, idei. Tot sporavaind, ne apropiem incet si sigur de urcarea pe Bobul Mic din Grohotis. Vremea se strica usor spre Neamtului, insa traversarea se vede inca destul de clar si din fericire Ciucasul ramane clar si alb in fata noastra, reper statornic pentru pasii nostri mici, ca de furnica, ce dovedesc pana la urma primul si singurul varf mai important al Grohotisului de pe ruta noastra. De aici ne sta in fata majoritar coborare. O coborare lunga de 6-8 kilometri in care pierdem maxim 700 de metri diferenta de nivel. Tura pare ca si incheiata, cortina s-a tras peste muntii cei mari, dar peisajul ca de Mongolia al Grohotisului, cu versanti spoiti in alb si galben, e inca cumva atragator in simplitatea sa. Imaginile ce mi se perinda pe retina sunt similare cu alte peisaje din lumea asta, sunt sigura ca exista mii de alte locuri mai faine, mai salbatice, mai cumva, mai altfel, mai cu mot, mai la superlativ, insa eu sunt aici si acum, alaturi de prieteni dragi si asta e cea mai cea tura pe care puteam sa o fac weekendul asta. Iar amintirile cu 5 rucsacuri umblarete pe culmile aflate la granita intre toamna si iarna, lasand in urma lor un usor iz de fum, vor deveni peste ani cele mai frumoase povesti. De depanat in alte ture, in jurul altor focuri, mereu alaturi de prieteni buni.

Text: Mihaela, track si date aici.

Bucegiul la plecare, vazut din unul din cele mai spectaculoase unghiuri.

Bucegiul la plecare, vazut din unul din cele mai spectaculoase unghiuri.

Peste drum de valea Alba si de al ei perete.

Peste drum de valea Alba si de al ei perete.

DSC_3734.jpg

DSC_3736.jpg

Urcand cu spor spre varful Rusului.

Urcand cu spor spre varful Rusului.

Si pana acolo trebuie sa ajunge, si din pacate nu in linie dreapta.

Si pana acolo trebuie sa ajunge, si din pacate nu in linie dreapta.

Echiparea pentru iarna din Neamtului.

Echiparea pentru iarna din Neamtului.

Drumeti cutezatori ce nu se lasa speriati de trecerea in iarna.

Drumeti cutezatori ce nu se lasa speriati de trecerea in iarna.

DSC_3794.jpg

DSC_3810.jpg

Inserarea ne prinde cand mai avem putin pana in pasul Predelus, cu muchia pe care aveam sa tropaim prin noapte in prim-plan.

Inserarea ne prinde cand mai avem putin pana in pasul Predelus, cu muchia pe care aveam sa tropaim prin noapte in prim-plan.

La stana si la caldura, in unul din putinele momente in care focul chiar ardea cum trebuie.

La stana si la caldura, in unul din putinele momente in care focul chiar ardea cum trebuie.

Dansul hipnotizant al flacarilor.

Dansul hipnotizant al flacarilor.

Doar 16 kilometri pentru ziua de azi.

Doar 16 kilometri pentru ziua de azi.

Mic dejun matinal, complet cu ceai si cafea, si un pic de nucata ramasa din seara de dinainte.

Mic dejun matinal, complet cu ceai si cafea, si un pic de nucata ramasa din seara de dinainte.

DSC_3862.jpg

Cu siguranta urmatoarea moda la carnavalul din Venetia.

Cu siguranta urmatoarea moda la carnavalul din Venetia.

DSC_3901.jpg

Privind spre Ciucasul inzapezit, regretand din nou ca traseul nu merge in linie dreapta in directia buna.

Privind spre Ciucasul inzapezit, regretand din nou ca traseul nu merge in linie dreapta in directia buna.

Soare de toamna si vreme perfecta.

Soare de toamna si vreme perfecta.

Intalnind din nou pentru o scurta bucata de drum iarna din Grohotis, intre Bobul Mic si Bobul Mare.

Intalnind din nou pentru o scurta bucata de drum iarna din Grohotis, intre Bobul Mic si Bobul Mare.

DSC_3500

Sfarsitul verii din Octombrie, explorand locuri noi in Hasmas

Azi Oktosommer-ul ajunge la apogeu. +20 de grade si soare intreaga zi. Mergea un weekend in Apuseni, sunt sigura ca padurea arata acum genial pe acolo, dar in weekend avem program cu familiile, asa ca ultimul weekend prelungit cu potential de epice se prescrie pentru primul weekend prelungit pe MTB de anul urmator. Ramanem pe langa casa, dar evadam totusi o zi in terra incognita (pentru noi): Hasmas. Un masiv nou, in care am ajuns o singura data la trekking cu Andrei si Claudia si pentru care ne-au deschis curiozitatea Ioana si Catalin Cretu intr-o tura limitrofa prin Cheile Bicazului. Atunci am aflat de 3 Fantani si alte sate ascunse in munte si legate doar de asfalt de un simplu drum de pamant.

Radu s-a ocupat de planificare. Eu am vazut doar traseul. Ceva de +70 de kilometri, in mod cert prea mult pentru o zi scurta de toamna.

Incepem tura cu o urcare spre Pasul Covaci-Peter. Drumul nostru forestier se insoteste cu Oltul pe de-o parte si cu peretii suprinzatori de stancosi ai Hasmaului pe partea cealalta. Din cate imi dau seama, culmea principala are un abrupt stancos si unul impadurit, ce speram noi sa fie si ciclabil. Cum pedalez eu domol la deal, ma gandesc ca la un moment dat ar fi interesant de facut o tura de-a lungul Oltului, cu cartea lui Geo Bogza in mana. Cand mergi prin Campia Romana, sau chiar pe Valea Oltului, iti vine cumva greu de crezi ca raul acela lenes, dar puternic in felul lui, de a ajuns sa sape un defileu intreg, este cateva sute de kilometri mai sus un mic paraiasi. Iar acum, cand mergi pe langa el, insotindu-i apele ce salte jucause din piatra in piatra, nu i-ai prezice nici pe departe viitorul glorios si forta de a strabate muntii. Dar e ca in viata…Cand pasim in lume avem teoretic, cu totii, sanse egale, dar doar putini ies cu adevarat din multime.

Pasul Covaci-Peter e presarat cu cateva case si o bisericuta mica de lemn. In rest pasiuni si vaci. Cat pleaca Radu sa inspecteze bisericuta, imi fac din bicicleta spatar, din rucsac saltea si ma las mangaiata de soarele amiezii. Sunetul ritmic al talangilor e cat pe ce sa ma adoarma, dar nu cred sa fi facut mai mult de 10 kilometri pe ziua de azi, asa ca las acest dolce far niente pentru alta data si pornesc pe urmele lui Radu, pe o urcare arida ce imi aminteste de Obcinele Giumalaului si care ar trebui sa ne conduca ocolit, mai aproape de varful Hasmas. Dupa o alta ora de pedalat si vreo 30 de minute de pauza foto cu Cheile Bicazului, ce se vad dintr-un unghi foarte interesant

Dupa vreo 20 de kilometri pedalati, vin deja primele ganduri de a reconfigura traseul si gasim pe harta o posibila solutie (sa ocolim pe un traseu marcat cu PA Muntele Rotund). Din pacate, ajunsi la fata locului, poteca de altfel extrem de promitatoare si ciclabila, este impracticabila datorita cazaturilor dispuse la intervale regulate de cativa metri. Cand a venit primul val de racire in Romania, la inceputul lui octombrie, s-a lasat nu doar cu ploi, ci si cu vant puternic, vant ce aparent a facut ravagii in multe zone de culme, lasand copaci intregi cazuti in dezordine si blocand multe poteci din munti. Asa ca revenim la intersectia de trasee din Poiana Alba si prindem un drum de iarba, ce ne va duce in final in BA spre Paraul Oii. De acolo, pe un marcaj PR, pe o urcare sustinuta, dar majoritar ciclabila reusim se iesim intr-o sa inalta de unde vom cobori spre Trei Fantani.

E cam ora 16.00 cand suntem in sat, si daca drumul care apare pe harta si ar duce spre Poiana Alba nu ar fi de fapt o albie de rau, ne-am risca sa urcam cei 600 m diferent de nivel intr-o ora, ca mai apoi sa tinem culmea principala a Hasmasului si marcajul BR. Dar ne pierdem rapid speranta, caci varianta asta nu pare ciclabila la deal, si alegem drumul mare, ce ne va purta ocolit in Poaiana Tarcau. Desi eram siguri ca pedalam pe varianta buna, la un moment dat, dupa o exploatare, ramura pe care ne gaseam noi (mereu cea mai mare) moare subit intr-o albie de rau si ne trezim impingand bicicletele la deal, intr-o cursa cu noaptea. Ajungem in final in Poiana si de acolo in Balan fara sa aprindem frontalele si la intoarcere spre casa cumpar din Balan o paine cinstita cu cartofi ce va sfarsi la paine prajita pe discul de fonta, unsa cu unt si innobilata cu o telemea veche de oaie, mancare de sculati mortii din mormant, de pofta!

Cu siguranta e de revenit in Hasmas, la MTB sau chiar pe schiuri de tura, la iarna, caci abia ce ne-am asezat putin in peisaj si ne-am construit niste repere. Nimic mai mult.

Traseu: Balan-Pasul Covacipeter (BA)- Saua Medias- Poiana Mediasului de Jos -Saua Lodui (CR)- Ciofronca-Tunzaria- Poiana Alba (BR)- Paraul Oilor (BA)- Culmea lui Paleu- drum 3 Fantani (PR)- drum forestier Trei Fantani-Poaiana Tarcau-Balan (CR)
Track si date: https://www.strava.com/activities/1239267372
Text: Mihaela

De dimineata, cu un Hasmas surprinzator de stancos in fata.

De dimineata, cu un Hasmas surprinzator de stancos in fata.

In Covaci-Peter, aproape de locul de unde ar trebuie sa plece si Oltul langa care am crescut.

In Covaci-Peter, aproape de locul de unde ar trebuie sa plece si Oltul langa care am crescut.

Spre Hasmas!

Spre Hasmas!

DSC_3472.jpg

Marcajele din Hasmas, pentru ca timpii sunt complet redundanti....

Marcajele din Hasmas, pentru ca timpii sunt complet redundanti….

Cea mai inedita perspectiva asura Cheilor Bicazului de care am avut arte pana acum, cu un Ceahlau in planul indepartat.

Cea mai inedita perspectiva asura Cheilor Bicazului de care am avut arte pana acum, cu un Ceahlau in planul indepartat.

Un fel de Yosemite de Romania

Un fel de Yosemite de Romania

Locuri numai bune de pedalat.

Locuri numai bune de pedalat.

Ultimele nuante de toamna.

Ultimele nuante de toamna.

Odihna, pauze si poze. Pauze pe care aveam sa le regratam putin mai inainte.

Odihna, pauze si poze. Pauze pe care aveam sa le regratam putin mai inainte.

DSC_3500.jpg

Ultmele raze de soare la iesirea din Trei Fantani, inainte de mini-balaureala catra poiana Trocau.

Ultmele raze de soare la iesirea din Trei Fantani, inainte de mini-balaureala catra poiana Trocau.

Ultima geana de lumina si promisiunea ca vom reveni cat e curand din nou prin zona.

Ultima geana de lumina si promisiunea ca vom reveni cat e curand din nou prin zona.

DSC_3527.jpg

DSC_3371

Clabucetul Taurului, Culmea Sorica, Susai si Pietricica, in saua mtb-ului

Saptamana de vara din Octombrie e abia la inceput, si dupa ce in urma cu o zi am admirat abruptul vestic al Bucegiului de pe dealurile din zona Bran-Moeciu astazi e momentul sa schimbam unghiul si sa ne mutam pe culmile impadurite din Neamtului si Baiului. Singura speranta e ca iarna ce si-a facut de cap in urma cu o saptamana, frigul si vantul sa nu fi scuturat prea tare frunzele padurilor de fag din zona.

De data aceasta suntem in formatie extinsa, cu Cindy si cu Nico si cu plan de invartit prin pe forestierele si pe potecile din zona Predeal – Azuga. Iar daca ieri ritmul a fost mai de relaxare si de facut poze astazi ceva imi spune ca pedalele vor vrea sa stranga si ceva kilometri si ceva diferenta de nivel pana la sfarsitul zilei. La asta ajuta pe de o parte si traseul care se desfasoara in mare parte prin padure, cu puncte rare de belvedere si cerul cenusiu si mohorat care ne insoteste cam pe tot parcursul zilei.

Pe de alta parte chiar daca sunt putine locurile de belvedere sunt cat se poate de spectaculoase, cum ar fi cel de pe Clabucetul Taurului unde ajungem la fix pentru a prinde unul din putinele momente in care soarele ne-a suras din plin. Asa ca luam o pauza mai lunga, facem poze, deslusim peste drum toate detaliile abruptului Prahovean, acum in varianta de pereti de stanca intercalati cu vai inca acoperite de zapada cazuta in urma cu o saptamana. E fascinant cand stai sa te gandesti prin cate din locurile respective ne-au dus pasii in ultimii ani si cat de multe amintiri avem legate de fiecare vale zarita in departare, unele din ele deja sterse, unele din ele amestecate. Iar amintirile si experientele respective au transformat muntele amenintator si impresionant din primele ture intr-un loc familiar si cunoscut. Iar dintre toate activitatile doar alpinismul vine cu o rezerva aproape inepuizabila de aventuri si de provocari.

Dar revenind la povestea zilei dupa ce soarele intra intre nori, noi ne straduim sa ne dam jos de pe Clabucetul Taurului, negociind initial o poteca plina de cazaturi ce se transforma intr-un traseu marcat (punct albastru) pe care chiar e foarte distractiv de coborat pana in Azuga. De aici ne asezam din nou la urcare pe Valea Cazacu si mai departe spre Muchia Urechea dupa care pe sub varf pana in locul in care te lasa gondola.

In Azuga lucrurile se misca pentru MTB, au aparut mai multe variante de trasee e coborare, s-au amenajat ceva poteci iar noi avem norocul sa nimerim pe una din ele atunci cand coboram inapoi spre DN pe muchia Sorica si care se confunda in parte cu poteca turistica. E un flow trail care ne pune zambetul pe buze si care ne face sa ne gandim daca mai urcam odata cu gondola pentru a mai face coborarea. Lasam in schimb planurile pentru a exersa tehnica de downhill pentru vara urmatoare si pornim inapoi spre Susai, de unde mai prindem o coborare scurta, dar faina spre Valea Azugii, incheind ziua cu bucla faina spre poiana stanei din Pietrica si ajungem la fix inapoi inainte e lasarea intunericului ce vine din pacate din ce in ce mai repede.

Track si date aici:

https://www.strava.com/activities/1231767765

Pregatiti de asaltul partiei Cocosul, varianta prin invaluire.

Pregatiti de asaltul partiei Cocosul, varianta prin invaluire.

Sus-jos, sus-jos, prin paduri de fag ingalbenite.

Sus-jos, sus-jos, prin paduri de fag ingalbenite.

Privind peste drum spre Bucegiul cu cusma.

Privind peste drum spre Bucegiul cu cusma.

Unii pedaleaza, altii cara, fiecare dupa preferinte pe bucata abrupta ce urca spre Clabucetul Taurului.

Unii pedaleaza, altii cara, fiecare dupa preferinte pe bucata abrupta ce urca spre Clabucetul Taurului.

Panorama zilei.

Panorama zilei.

DSC_3385.jpg

Un fel de adio iarna si paduri colorate. Cel putin pana anul ce urmeaza.

Un fel de adio iarna si paduri colorate. Cel putin pana anul ce urmeaza.

Pe serpentine, pe punct albastru, spre Azuga.

Pe serpentine, pe punct albastru, spre Azuga.

Sa tot faci carry-bike prin astfel de paduri.

Sa tot faci carry-bike prin astfel de paduri.

Padurile de fag din Baiului, inainte de a prinde coborarea pe culmea Sorica.

Padurile de fac din Baiului, inainte de a prinde coborarea pe culmea Sorica.

DSC_3437.jpg

Coborarea turei, poteca foarte frumoasa ce coboara pe culmea Sorica, acum pregatita si cu ceva contrapante.

Coborarea turei, poteca foarte frumoasa ce coboara pe culmea Sorica, acum pregatita si cu ceva contrapante.

DSC_3202

O zi de toamna cu paduri ruginii si zapada, intre Bucegi si Crai

Zilele de toamna in care padurea innebuneste cu adevarat, zile in care totul e cuprins de ruginiul fagilor sunt cate se poate de putine in fiecare an. De obicei frigul ori un vant turbat rezolva rapid ultima explozie de culoare inainte de monocromul iernii. E drept, dupa ruginiul fagilor urmeaza galbenul mestecenilor cu ale lor frunze incapatanate urmat de auriul zadelor din Bucegi, dar totusi parca cel mai aprins si mai spectaculos e tot rosul padurilor de fag. Sunt zile in care nu are sens sa te grabesti nicaieri si in care e mai bine sa incerci sa absorbi cat mai bine frumusetea si culorile din jur. Nu de alta dar pana la urmatoarea scurta izbucnire ai de asteptat mai bine de un an.

Iar anul acesta iarna si-a bagat si ea putin coada pentru a modifica putin cromatica, deoarece zapada cazuta in urma cu o saptamana a hotarat sa mai zaboveasca in zonele inalte, dand astfel fundalul perfect pentru spectacol. Si cum sunt putine locuri in Romania care se pot compara ca deschidere si ca privelisti cu dealurile din zona Bran Moeciu, e usor de intuit care a fost destinatia. Practic cu un efort minim, intr-o jumatate de ora poti fi pe culme, cu Bucegiul prabusiundu-se peste tine, iar atunci cand se schimba lumina nu ramane decat sa schimbi dealul si culmea, iar muntele care se pravaleste nu mai este Bucegiul, ci Craiul.

Noi pentru dimineata alegem culmea lunga care coboara spre Simon, cu un Crai in care urmele de zapada se topesc vazand cu ochii pe masura ce inainteaza ziua. Sunt locuri prin care n-am ajuns pana acum, dar multumita lui Laurentiu nici nu e nevoie de prea multe momente de cautat poteca si de orientare. Doar pauzele de poze ne fac sa ne deplasam in ritm de melc turbat si cu o mica ingrijorare in suflet pentru momentul in care vor trebui sortate toate fotografiile.

In schimb schimbarea ajunge incet- incet si in varful culmilor, unele fanare sunt abandonate, altele reparate, drumuri noi apar in unele locuri in vreme ce alte poteci sunt cuprinse de paragina si de cazaturi. E normal, dar stam si ne gandim ca sunt sanse destul de mari ca sa traim ultimii ani sau ultimile decade ale unui mod de viata stravechi, iar schimbarea e probabil mult mai vizibila prin ochii lui Laurentiu care colinda dealurile astea de ceva vreme.

Pe seara vine momentul sa schimbam locul de joaca si ne indreptam spre Magura Branului spre care gasim o urcare suprinzator de curata si de pe care reusim sa ne dam jos pe o potec la fel de surpinzator de faina. Soarele e la apus atunci cand ajunem deasupra Simonului, fix in fata noastra Bucegiul acoperit de zapada se inalta semet, un batran cu un catel trec pe langa noi indreptandu-se spre o casa batraneasca cocotata pe culme in timp ce din vale rasuna, in cel mai dulce stil romanesc, o manea care care strica tot zen-ul momentului. Schimbarea e, din pacate, in aer.

Intrarea pe muchia lunga care coboara spre Simon.

Intrarea pe muchia lunga care coboara spre Simon.

Pedaland cu Craiul inca acoperit de zapada in fundal.

Pedaland cu Craiul inca acoperit de zapada in fundal.

Perspective.

Perspective.

DSC_3156.jpg

DSC_3159.jpg

Perspective

Perspective

Momente numai bune de lancezit si de fotografiat.

Momente numai bune de lancezit si de fotografiat.

Rural.

Rural.

DSC_3198.jpg

Elvetia? Nu, doar Bucegi!

Elvetia? Nu, doar Bucegi!

DSC_3204.jpg

Liniste si pace.

Liniste si pace.

DSC_3216.jpg

Poteci faine si privelisti pe masura.

Poteci faine si privelisti pe masura.

Pe gaura cheii.

Pe gaura cheii.

Privind inapoi spre depresiunea Brasovului.

Privind inapoi spre depresiunea Brasovului.

De aici doar la vale.

De aici doar la vale.

Muchii si planuri.

Muchii si planuri.

In postura de capitan al capitei.

In postura de capitan al capitei.

Ultimele raze e soare.

Ultimele raze e soare.

DSC_3035

Transvulcan, Varful Straja si traseele Lupilor si Balo

Pentru ultima zi in Valea Jiului am ales un traseu mai scurt, astfel incat sa fim siguri ca nu ne prinde noaptea ca in primele 2 zile :). Inca de cand am plecat de acasa ne-a intrigat drumul marcat ca “Drumul Roman”, drum ce pleca din Vulcan, sarea muntii si iesea mai sus de Targul Jiu. O traversare nord-sud iesea din discutie, insa drumul ne usura mult munca de planificare: drum pana intersectam culmile estice ale Valcanului si de acolo directia Straja.

Imediat ce parasim drumul national si ne incadram pe judeteanul spre Pasul Vulcan asfaltul se transforma in niste placi de beton de cand lumea si la fiecare curba ma astept sa ne mutam cu totul pe drum de tara. Mare imi este insa supriza cand ne trezim langa o parcare ce deserveste un telescaun nou, iar de aici totul se schimba. Dalele se pierd sub asfaltul perfect ce invita mai repede la cursiera decat la MTB. In ignoranta mea, habar nu aveam ca aici este un telescaun , pardon, o telegondola si incep sa ma intreb care e rostul ei si ce anume deserveste. Aveam sa aflu dupa primele serpentine cand incep sa apara din senin indicatoare cu panta de 21%. Asa ceva numai pe la Campina si Breaza am mai vazut :). Pe piciorul imediat urmator in dreapta mea se vede clar Straja, destinatia zilei de azi, ce cu ajutorul asfaltului de fata devine chiar si mai aproape. Borna de pe stanga promite inca 2 kilometri pana in Pasul Valcan. O nimica toata, chiar daca ii ducem din indicator de 21% in indicator de 19% si tot asa. Inca nu stiu daca as razbi urcarea aia pe cursiera sau nu. Strava spune ca pe km 2 al urcarii, panta medie a fost de 12%, iar pe km 3, de 15%. In unele serpentine ma jur ca ma intrebam cu au turnat asfalt si masinile mai vechi ce veneau pe pe contrasens coborau in frana de motor. In Pasul Vulcan dam de cateva cladiri si niste stalpi vechi de telescaun. Aparent statiunea asta fantoma se bazeaza exclusiv pe telegondola, iar ca partie s-a folosit in sezonul 2014/2015 fix drumul asfaltat pe care am urcat noi (vezi aici).

Pasul Vulcan nu e insa nici pe departe sfarsitul urcarii, caci in fata noastra se vede clar pamblica neagra a drumului cum urca pana hat in cer, pe niste versanti golasi si innierbati spre punctul de maxima altitudine al drumului, la granita judetelor Hunedoara si Gorj. Urcam si noi pana acolo, doar ca sa cautam un loc ferit de vant in care sa facem o pauza. Aparent am terminat nesperat de repede cu urcarea pe ziua de astazi si doar 200 m diferenta de nivel ne mai despart de Varful Straja. In teorie, ca practica ne arata ca lucrurile stau altfel. Mai intai mai coboram 100-150 m sub pas, ca apoi sa parasim drumul cu totul si sa facem un carry bike responsabil, fix pana in spatele celui mai inalt telescaun de la Straja. Metrii se aduna greu, caci nu e nici urma de poteca pe unde am ales noi sa urcam, asa ca navigam printre pietre, smocuri de iarba si tufe de merisoare. Noroc cu sistemul de fixat bicicleta pe rucsac pe care l-am descoperit intamplator in Fagaras si cu care pot sa imi odihnesc ambele maini prin rotatie.

Pe varful Straja mai pregetam putin, caci fata de zilele urmatoare s-a schimbat putin peisajul. Mai vedem doar o bucatica mica din Retezat, Tulisa ne apare insa in fata cap-coada, iar in dreapta, Parangul e ca o carte deschisa cu toate varfurile mai importante vizibile clar in ziua senina de toamna.

Punem hainele pe noi si pornim spre Straja, exclusiv pe drumuri de pietris. La schi la Straja ajungem rar (o data la 2-3 ani), dar la fiecare vizita mai apare cate un telescaun, cate un lac, cate o instalatie, semn ca domeniul schiabil creste. Doar statiunea ramane in aceeasi harababura si tiganie generala, cu cel mai trist urs din judetul Hunedoara inchis intr-o cusca de 2/2 si transformat intr-o mascota nedorita a unei statiuni fara cap si fara coada, o tiganie daca e sa ma intrebati pe mine…

Din Straja pleaca si 2 trasee de tip single trail spre telegondola din Lupeni. Caci da, vechiul telescaun de 2 picioare, incet, molau si ruginit s-a transformat si el intr-o telegondola precedata de un drum ingust, niste parcari in noroi si un fel de arc metalic de dinainte de ’90 pe care a ramas doar inscrisjul “domeniu de agrement”.

Coborarea pe Traseul Lupilor merge cum merge, avand in vedere ca e o coborare la prima vedere si in jumatate de ora ajungem jos la masina. Radu a reinviat dupa 2 zile in care a fost fara chef si fara energie si acum pleaca sa mai dea o urcare pe asfalt si o coborare pe celalat traseu, pe Baloo, eu multumindu-ma sa il astept la masina, profitand de o ora de soare si caldura, delicii din ce in ce mai rare in toamna ce vine.

Cine stie, poate acum ca am realizat ca Retezatul nu e asa departe de Brasov, poate vom mai ajunge pe acolo, iarna ori vara, pe schiuri sau la trekking. Mai sunt inca multe coltisoare de explorat in taramul acela cu ochi albastri, asa cum isi facea singur reclama la intrarea in parc.

Text: Mihaela
Track si date aici: https://www.strava.com/activities/1210587124

Invartim din greu pedalele spre pasul Vulcan, pe drumul proaspat refacut.

Invartim din greu pedalele spre pasul Vulcan, pe drumul proaspat refacut.

Si de aici incepe, vreme de 4 kilometri drumul zaboveste in jurul unei medii de 15%.

Si de aici incepe, vreme de 4 kilometri drumul zaboveste in jurul unei medii de 15%.

Momente in care te bucuri ca esti totusi pe MTB si ca ai rapoarte suficiente pentru a urca astfel de pante.

Momente in care te bucuri ca esti totusi pe MTB si ca ai rapoarte suficiente pentru a urca astfel de pante.

Drumul ireal de bun si mult sub noi locul din care am plecat, localitatea Vulcan.

Drumul ireal de bun si mult sub noi locul din care am plecat, localitatea Vulcan.

Inca putin pana in pas.

Inca putin pana in pas.

Adapost de vant si momente de odihna.

Adapost de vant si momente de odihna.

Pe varful Straja, cu pasul Vulcan in prim plan si cu creasta Parangului in departare, dintr-un unghi din care nu am mai vazut-o pana acum.

Pe varful Straja, cu pasul Vulcan in prim plan si cu creasta Parangului in departare, dintr-un unghi din care nu am mai vazut-o pana acum.

Pedale la inaltime.

Pedale la inaltime.

Unul din cele doua trasee amenajate de curand la Straja, frumos, provocator si foarte fain aranjat.

Unul din cele doua trasee amenajate de curand la Straja, frumos, provocator si foarte fain aranjat.

DSC_3042.jpg

Tot la vale.

Tot la vale.

DSC_2981

Ride & Hike in Valcan si un pic din Oslea

Fascinatia mea cu Creasta Oslei dateaza dintr-un februarie cu multa zapada, in care am petrecut 3 zile la Straja si o ultima zi pe coclauri, urcand spre Oslea. Doar urcand, caci obiectiv vorbind nu aveam timp sa inchidem bucla pe creasta si sa mai si conducem spre Bucuresti. Aveam in picioare o pereche de schiuri pe care reusisem sa le rup in pulverul de la Straja cu o zi inainte, asa ca aceasta zi a fost incomoda atat la urcat, cat si la coborat. Totusi imi amintesc inca profilul urcarii si acum pare numai buna pentru o coborare pe 2 roti. Mai problematic e cum parcurgem noi toata creasta cu bicicletele in spate. Nu cei 3-4 kilometri ma pun pe ganduri, ci profilul crestei- o Piatra Craiului mai mica. Mai mica e clar, probabil si mai domoala, dar un singur cablu sau un singur horn de-ar fi, e suficient. Radu deseneaza pe Strava un traseu posibil, traseu ce incepe cu un drum de 5km, cu 10% panta medie. Deja ma uit circumspect la planul de azi…

Dormim langa masina, la iesirea din Campul lui Neag, la o margine de forestier ce urca abrupt. L-am gasit la lumina farurilor si incep sa ma intreb daca asta o fi si forestierul nostru caci profilul se potriveste. Aveam sa aflam dimineata ca nu era, dar nici al nostru nu era departe. Ca si in celelalte dimineti e frig, insa acum incepem sa urcam de la kilometrul 0 al turei, urcare constanta, pe un drum bine pregatit pe care este evident ca se coborara lemne de la o exploatare aflata mai sus. Serpentinele curg una dupa alta, si noi inaintam spre soare. In primul loc deschis facem pauza de regrupare si las primele raze ale zilei sa imi usuce tricoul ud. Cei 5 kilometri se apropie cu pasi repezi si incep sa ma intreb ce urmeaza. Ajungem la exploatarea forestiera, unde ne intampina doar un caine galagios. Drumul insa continua mai departe, initial pe o curba de nivel ciclabila, doar ca sa urce sustinut, pe un grohotis marunt inca 200 m diferenta de nivel. Desi este zi de weekend locurile sunt pustii, si cand iesim din padure impingand cu spor la biciclete, constantam ca sunt si batute de vant. Ne intampina doar versanti cu iarba galbena si cu tufe colorate de afine trecute. Doar verdele funzelor de merisor rezista inca si bobitele rosii ne fac cu ochiul chiar si de la firul ierbii. Nu rezistam tentatiei si facem o pauza mai lunga pentru cules. Peste ele au dat deja primele friguri, ce le-au indulcit considerabil. Gustul lor acrisor de peste vara s-a schimbat si acum sunt doar racoritoare si crocante, inca bune de asortat la o ciocolatica aparuta din cine stie ce buzunar.

Amandoi suntem complet iesiti din forma. Doar Radu ce isi mai pune mintea cu pantele de iarba, caci eu cedez repede lupta si ma pun sa imping bicicleta. Culmea Valcanului, desi ciclabila, e un sus-jos, cu urcari abruptele, la care trebuie asortate o pereche de picioare odihnite. Dar la aceast final de sezon noi ne simtim (si suntem) grasi, obositi dupa o vara intreaga si intristati la gandul iernii. Daca de vreo bruma de performanta fizica nu e rost, macar sa savuram locurile si sa ne bucuram de valurile de padure ce incep sa isi schimbe culorile. Arcanu si Varful Nedeilor sunt singurele repere importante.

Pentru pauza de masa cautam un loc ferit de vant si il gasim in Saua Nedeilor, unde traseul coboara destul de mult, pana pe la 1482 m. Padurea e chiar langa noi, ne-am putea retrage cat ai zice “drum”, daca l-am si gasi….Amandoura ne pare evident ca in saua asta trebuie sa ajunga un drum, dar nici urma de el. Timp pentru Oslea nu mai avem, insa hotaram macar sa mergem pana la baza urcarii, caci acolo se vedea o stana, si la orice stana ajunge un drum.

Asa ca impingem si caram bicicleta, caci nu e tura de MTB de aventura fara aceste doua ingrediente. Radu abordeaza urcarea frontal, nagivand printre tufe de merior, eu aleg curba de nivel, pe care gasesc pana la urma chiar si poteca. Marcajul face pauze mari in toate zonele cu iarba si revine cand in drum ne apare vreo piatra. Stam fata in fata cu creasta Oslei si fascinatia ramane. Azi nu e din nou ziua potrivita, dar am sa revin, intr-o alta iarna si intr-o alta toamna, sa imi satisfac curiozitatea. Oslea, Magura Codlei si alte cateva avanposturi atipice in munti de altfel uniformi iti atrag privirile si iti cheama pasii. Profile de creste ce sfideaza orientarea din imprejurimi si se aseaza cumva perpendicular, vrand parca sa atraga privirile asupra lor si in acelasi timp sa dovedeasca faptul ca din accidente naturale si exceptii se naste frumosul.

Parasim bicicletele la baza urcarii si pornim pe jos spre stalpul indicator aflat 200 m mai sus de noi, pe Coada Oslei. Nu avem lant la noi sa legam bicicletele macar una de alta, dar cum toata ziua nu am dat de picior de om, stanele sunt coborate, ne indoim ca la acest final de zi, va trece cineva pe aici. Urcam domol pana la aproape 1900 m altitudine si ne lasam putin mai jos de creasta pentru a ne adaposti de vant. Peste drum de noi se vede Retezatul Mic, iar in planul urmator Retezatul Mare cu Vacarea, Custura si Papusa. Spre Valea Jiului Valcanul si Tulisa merg paralel, iar in spatele nostru continua sinuoasa creasta Oslei, iar peste ea se vad clar culmile inalte ale Godeanului. Locuri in care ajungem rar…prea rar.

Revenim la biciclete si de acolo, tot cu ele de coarne, la stana. Radu spera sa gaseasca un drum bun, care sa ne serveasca ca “lift” pentru o incercare ulterioara de a traverse creasta Oslei, carand bicicletele dupa noi, insa acest lucru este exclus. Drumul nostru bun din golul alpin se transforma intr-un sleau lat si plin de pietre si lastaris cazut, de indata ce intram in padure. Coboram totusi cu spor pe el, pierzand diferenta de nivel foarte rapid. Daca nu se iveste nimic neprevazut, astazi reusim sa terminam tura pe lumina. Ultimii kilometri sunt destul de buni, prin niste mici chei umbroase si iesim pana la urma in asfalt, mai aproape cumva de Campusel, decat de Campul lui Neag.

Nu pentru ca am fost noi vrednici, ci pentru ca am scurtat pana la urma tura, am mai prins si o ora de lumina, suficienta cat sa ne instalam cortul, sa stragem lemne si sa aprindem un foculet care macar sa coloreze noaptea intunecata de octombrie, daca de incalzit, nu prea reuseste…

“În orice caz,
Mai aruncaţi ceva în el,
Nişte vreascuri,
Nişte vieţi.

Că, uite, a şi început să pâlpâie
Pe feţele noastre,
Făcându-le frumoase şi urâte,
Făcându-le noapte şi zi,
Făcându-le anotimpuri şi ani.” (Marin Sorescu, Focul sacru)

Text: Mihaela
Track: https://www.strava.com/activities/1208835535

Maine este ultima zi prin aceste locuri si vom ramane in Valcan, mergand insa in capatul sau cel mai estic.

Urcam cu spor prin racoarea diminetii pe forestierul proaspat refacut ce urca spre creasta.

Urcam cu spor prin racoarea diminetii pe forestierul proaspat refacut ce urca spre creasta.

In departare creasta Oslei, in fata Retezatul Mic si in dreata Retezatul.

In departare creasta Oslei, in fata Retezatul Mic si in dreata Retezatul.

Privind peste drum.

Privind peste drum.

Pedalam cu spor spre creasta Oslei.

Pedalam cu spor spre creasta Oslei.

Plinul de merisoare.

Plinul de merisoare.

DSC_2948.jpg

DSC_2953.jpg

Pedaland pe drumuri aproape parasite.

Pedaland pe drumuri aproape parasite.

Gasiti ciclisul.

Gasiti ciclisul.

Abandonul bicicletelor pentru asaltul varfului.

Abandonul bicicletelor pentru asaltul varfului.

Pe varf liniste si pace si un loc adapostit de vant.

Pe varf liniste si pace si un loc adapostit de vant.

Momente de odihna.

Momente de odihna.

DSC_2897_01

Hike & Ride in Retezat, Stana din Rau si varful Papusa

Sunt ture care par cumva gandite pentru combinatia de bicicleta si drumetie, in locuri in care drumurile forestiere patrund adanc in munte si sunt descurajant de lungi pentru a fi luate la picior. In minte imi vin combinatiile de ture care merg facute in Fagarasul sudic cu Moldoveanu si Lespezi sau in Iezer dar si Retezatul are cel putin doua forestiere care se preteaza foarte bine la asa ceva, cel care urca spre Stana din Rau si cel care urca spre Poiana Pelegii.

In schimb pot spune ca nu am sa inteleg pasiunea oamenilor de ajunge pe varfuri de pe care nu ai o coborare cat de cat acceptabila pe bicicleta, cu ar fi urcusul pe Moldoveanu si cam orice push sau carry bike mi se pare ca trebuie sa fie cumva legat de promisiunea unei coborari faine. Decat sa impingi bicicleta la vale sau sa o cari in spate mai bine o lasi legata de un stalp si pornesti mai departe pe picioare.

In Retezat nu am ajuns deloc in ultimii ani, de Bucuresti parea cumva mereu prea departe pentru un weekend si cumva impresia s-a pastrat si in momentul in care ne-am mutat la Brasov. Si totusi marea diferenta e ca din Brasov pana in Retezat nu ai de trecut muntii iar cei 120 de kilometri de autostrada dintre Sibiu si Deva scurteaza considerabil timpul petrecut pe drum, chiar daca distanta nu e cu mult mai mica.

Asa ca dupa jumatatea de zi petrecuta explorand o bucatica din muntii Sureanu vine momentul sa ne mutam la sud, si dupa o noapte petrecuta langa lanul de papusoi sa incepem ziua luandu-ne la harta cu forestierul de 25 de kilometri care urca spre Stana din Rau. E un coltisor din Retezat din care am ajuns doar tangential acum 11 ani de zile, coltisor ce sunt sigur ca e cu siguranta mai pustiu si mult mai putin frecventat decat Bucura, Pietrele si Poiana Pelegii.

E probabil si una din zonele cele mai verticale din Retezat dupa cum descoperim atunci cand biruim forestierul si Papusa Mica invaluita de nori ridicandu-se semet inaintea noastra. Cam 1000 de metri de urcat in putin kilometri ce incep cu un urcus cat se poate de abrupt si de frumos catre taul Tapului. Biciclete au ramas la loc sigur, la refugiul salvamont din Stana din Rau iar in timp ce urcam ne dam seama ca astazi avem muntele doar pentru noi, cu un singur suflet intalnit pe parcusul intregii zile, si acesta in vreme ce invartea pedalele pe forestier.

Portile inchise separa in doua norii ce fierb deasupra caldarilor nordice de seninul curat de toamna ce se intinde peste muchia Vacarea-Custura. Si in mod suprinzator desi e racoare vantul nu adie de loc iar atunci cand te odihnesti la soare ai putea spune ca e chiar cald. Si e atat de liniste si de frumos. Iar in timp ce prind si o farama de spectru Brocken in vreme ce urc spre Papusa imi dau seama cat de norocosi suntem pentru ca putem fi in aceste momente aici. Si sper din toata inima sa nu pierd niciodata capacitatea de a vedea frumosul in astfel de momente.

Inserarea ne face pana la urma sa parasim varful si sa pornim la vale desi suntem deja consolati ca o sa ne prinda noaptea la coborare si ca vom ajunge complet inghetati inapoi la masina. Asa ca ne apucam sa coboram cei 1000 de metri urcati pana aici prin saua Custuri incheind astfel una din cele mai frumoase drumetii de o jumatate de zi de Retezat. Iar dupa ce recuperam bicicletele de la Stana din Rau si dupa ce ne infofolim cu toate hainele pe care le avem la noi gonim la vale pe biciclete intrecandu-ne cu noaptea. Si chiar daca pe ultimii kilometrii noaptea castiga odata ajunsi la masina reusim sa ne incalzim in vreme ce mutam din nou tabara de baza, de data aceasta pentru o tura in muntii Vulcan.

Track si date aici: https://www.strava.com/activities/1207476963

Infofoliti la plecarea de dimineata. Turele de toamna din pacate vin la pachet cu dimineti extrem de racoroase si cu seri pe masura.

Infofoliti la plecarea de dimineata. Turele de toamna din pacate vin la pachet cu dimineti extrem de racoroase si cu seri pe masura.

Primele semne ale toamnei.

Primele semne ale toamnei.

Aproape de sfarsitul forestierului, cu Papusa  Mica si saua Custuri invalutie in nori in departare.

Aproape de sfarsitul forestierului, cu Papusa Mica si saua Custuri invalutie in nori in departare.

DSC_2849.jpg

In cautarea unui loc propice de abandonat bicicletele.

In cautarea unui loc propice de abandonat bicicletele.

Refugiul de la Stana din Rau, nou, intr-un loc absolut superb si in acelasi timp numai bune pentru adapostirea temporara a bcicletelor.

Refugiul de la Stana din Rau, nou, intr-un loc absolut superb si in acelasi timp numai bune pentru adapostirea temporara a bcicletelor.

Retezatul Vertical pe traseul care urca spre Taul Tapului.

Retezatul Vertical pe traseul care urca spre Taul Tapului.

Taul Tapului si mica insulita are il caracterizeaza.

Taul Tapului si mica insulita are il caracterizeaza.

Inca putin si iesim in creasta.

Inca putin si iesim in creasta.

Pasi la inaltime.

Pasi la inaltime.

Paza de masa de pevarf

Paza de masa de pevarf

Liniste si pace.

Liniste si pace.

Pauza de masa la inaltime.

Pauza de masa la inaltime.

Muchii si munti, si un cadru ce sunt tare curios cum arata si iarna.

Muchii si munti, si un cadru ce sunt tare curios cum arata si iarna.

Ultimele raze de soare.

Ultimele raze de soare.