All posts by Diaconescu Radu

DSC_3480_01

Cicloturisti, mare de nori, ski si drumetie, toate intr-un weekend

Cu toate ca nu toate weekendurile sunt pline de ture epice Brasovul face cumva posibil sa storci maximul din fiecare moment de vreme buna. Din categoria asta e si povestea ultimului weekend, un weekend incredibil de divers de variat petrecut prin jurul casei. Cu ocazia asta imi dau seama ca ar trebui sa scriu si un jurnal despre ultimii 3 ani petrecuti in Brasov si despre lucrurile faine si despre lucrurile mai putin faine desore el. Voiam sa fac asta si dupa un an, si dupa doi ani dar cine stie, poate 3 e numarul cu noroc.

Iar acum povestea weekendul in ordine cronologica:

Seara de vineri trece impreuna cu Erik si Irina, doi nemti care sunt plecati pe biciclete de 6 luni de acasa si fara un plan sau o traiectorie bine definita dinainte. Poate tocmai din cauza asta ni se pare ciudat sa-i vedem pedaland iarna prin Romania cand sunt alte colturi de Europa sau de lume care sunt considerabil mai calde in perioada asta. Iar oamenii chiar pedaleaza aproape zi de zi prin temperaturi si conditii prin care noi nici platiti nu am sta in saua bicicletei.

Asa ca avem parte de socializare, povesti despre drumul si traiectoria lor pana acum, curry thailandez extrem de reusit.

Distributia sarcinilor in familie.

Distributia sarcinilor in familie.

Dimineata de sambata vine cu o trezire cu noaptea in cap. Partea buna e ca de 2-3 luni incoace ne-am obisnuit si ne-am schimbat complet ritmul de somn iar o trezire la ora 5-6 nu mai e deloc brutala. Iar cum Erik si Ioana pleaca abia pe la 9-10 avem timp de un morning glory in Postavaru. O ora si putin mai tarziu in timp ce urcam pe zapada perfecta din Postavaru iar ne dam seama ca am plecat cu un sfert de ora prea tarziu de acasa. Cerul se aprinde in culori incredibile atunci cand ajungem la lac, partiile sunt complet pustii iar noi ne aducem aminte de ce ne-am indragostit de schi acum 10 ani.

Un rasarit pe care ar fi trebuit sa-l prindem pe varf.

Un rasarit pe care ar fi trebuit sa-l prindem pe varf.

Intre timp indragosteala s-a transformat intr-o relatie duala dar din cand in cand mai ai momente in realizezi foarte clar de faci asta. Cam asa a fost si tura din dimineata asta, cu partii complet pustii la urcare, cer colorat in 1000 de culori, zapada numai buna si cu intalniri cu aproape toti oamenii de munte pe coborare.

La ora 10 suntem inapoi acasa si luam un mic dejun pe indelete in timp ce oamenii isi pregatesc bicicletele de plecare. Urmeaza pozele de la plecare moment in care imi dau seama ca ar fi fain sa fac un album cu toti oamenii gazduiti in ultimii ani. Sunt oameni pe care sunt sanse destul de mici sa-i intalnesti mai tarziu dar intr-un fel tocmai asta face lucrurile parca mai interesante, iar daca ai doar 2-3 zile pentru a afla povestea unui om cu siguranta le vei folosi la maxim.

Lock, stock and ready to roll.

Lock, stock and ready to roll.

Ora 12 ne gaseste urcand pe o urma de poteca spre Magura Branului pentru drumetia de dupamasa. Vremea probabil se dovedeste a fi fix cum ii este numele, probabila, astfel incat avem parte in mod neasteptat de ceva soare si de o deschidere foarte interesanta spre Bucegi. Dupa care frontul anuntat inainteaza dinspre vest invaluind totul in cenusiul depresiv al zilelelor de toamna. Cu toate astea descoperim la pas locuri noi, de multe ori fara poteca, fara o tinta anume ci doar cu curiozitatea de a vedea ce e dupa urmatoarea muchie.

Rama in rama.

Rama in rama.

Duminica dimineata, ora 6, in Brasov ploua mocaneste. E frontul anuntat care sper sa lase in partea superioara a muntilor inca un mic strat de zapada. Si cum prognoza pentru ziua de azi nu arata deloc promitator recurg la varianta de backup, respectiv tot Postavaru. Ora 8:00, tocmai ce termin prima urcare printr-o ceata buna de taiat cu cutitul si imi dau seama ca sunt mici sanse sa vad soarele la fata astazi.

Dar daca tot am urcat pana aici macar sa fac un pic de antrenament si sa obisnuiesc genunchii cu miscarea. Zapada e buna, partiile sunt bune, sunt putin sub 0 grade singura problema e ceata care sterge cu buretele orice urma de reper.

Doua urcari si jumatate mai incolo se intrevede pentru prima data si soarele prin ceata deasa si imi da o urma de speranta. Dar bateriile sunt pe terminate, toate hainele sunt lancede de transpiratie si nu mai am nici un chef. Noroc cu Dani cu care il intalnesc chiar atunci cand norii se deschid un pic iar dupa putina dezbatere interioara zic sa mai urc inca odata pana la cabana. Aici umplem bateriile cu un salam de biscuiti / cola / prajitura / cafea, intre timp soarele e din ce in ce mai puternic iar noi pornim spre varf.

Spre Transilvania e un plafon aproape compact de nori peste care Postavaru se ridica cu putin. Doar un nor fugar ne mai invaluie pentru cateva minute in ceata. In rest e perfect, vreme numai buna de stat la soare si de facut poze. Ca o nota pentru datile urmatoarea ar trebui sa gasesc un setup foto pe care sa pot sa-l iau dupa mine si pentru astfel de ture caci uneori telefonul e absolut insuficient.

Doua coborari mai incolo si dupa inca o pauza de salam de biscuiti la cabana si dupa alte intalniri cu cunoscuti vine momentul sa urc din nou pe varf. E prima data cand sunt aici la apus si perspectiva se schimba intr-un mod tare interesant. Umbra Postavarului se intinde piramidal spre depresiunea Brasovului, soarele se ascunde dupa un rand de nori ce plutesc intre Crai si Bucegi iar spre est Ciucasul, Piatra Mare si Neamtului se coloreaza in nuantele rozalii ale apusului.

Iar telefonul ma tradeaza de la frig astfel incat ultimele cadre sunt cateva panorame facute inainte de apusul propriu-zis. Astfel incat in timp ce scriu randurile astea fac munca de cercetare pentru alternative: un aparat micut dar cu senzor mare si cu un sistem cu obiective faine. Sau poate ma motivez sa dau cateva kilograme jos si sa folosesc in continuare Nikon-ul caruia n-am ce sa-i reprosez altceva in afara de greutate.

Umbra Postavarului.

Umbra Postavarului.

Organizare nemteasca.

Organizare nemteasca.

Erik si Irina, in actiune in pregatirea unui curry thailandez.

Erik si Irina, in actiune in pregatirea unui curry thailandez.

Povesti de pe drum.

Povesti de pe drum.

Masa de seara perfecta inainte de un weeekend plin.

Masa de seara perfecta inainte de un weeekend plin.

Dimineata de sambata, sub un cer colorat cu 1000 de culori.

Dimineata de sambata, sub un cer colorat cu 1000 de culori.

Privind spre Crai, de undeva de pe magura Branului.

Privind spre Crai, de undeva de pe magura Branului.

Ultima urma de soare spre Postavaru si spre Piatra Mare.

Ultima urma de soare spre Postavaru si spre Piatra Mare.

Peste drum, saua strunga inca in soare.

Peste drum, saua strunga inca in soare.

Pauza de ceai cu o priveliste de milioane.

Pauza de ceai cu o priveliste de milioane.

Suprapuneri.

Suprapuneri.

DSC_3493.jpg

Cu Mihaela in loc de trepied.

Cu Mihaela in loc de trepied.

Bradul de craciun.

Bradul de craciun.

Dimineata de duminica, odata cu risipirea norilor.

Dimineata de duminica, odata cu risipirea norilor.

Conditii perfecte.

Conditii perfecte.

Hivernal

Hivernal

Pe sus e iarna in toata regula.

Pe sus e iarna in toata regula.

Dupa ultma pauza de masa de la cabana.

Dupa ultma pauza de masa de la cabana.

Privind spre Neamtului.

Privind spre Neamtului.

DSC_3170

Bucegiul inghetat, Gutanu, Batrana si cafeaua de la Strunga

E frig. Termometrul arata -14 grade atunci cand iesim din masina in capatul vaii Bangaleasa iar noi stim cum sa ne miscam mai repede pentru a pleca la drum si pentru a pune sangele in miscare. De fapt e putin spus ca e frig, e dea dreptul ger. Frigul tine si el de perceptie iar primul ger care te loveste la inceput de iarna clar o sa-l simti mai puternic decat zilele friguroase de la sfarsit de februarie.

Parca nici nu-mi vine sa cred ca acum 5 zile pedalam la 12 grade pe cursiera in jurul Brasovului in timp ce acum suntem echipati in toata armura de iarna ce ar trebui sa tina frigul la distanta: bocanci de iarna, suprapantaloni, colanti, pufoaica, geaca, buf la gura si supramanusi in caz de forta majora. E tura in care trebuie sa ne aducem aminte cum e iarna la munte si in care sa ne consolam cu felul in care e posibil sa arate lucrurile urmatoarele 2-3 luni.

Dar pe langa frig iarna are si parti bune, faptul ca ai toate sanse sa fii complet singur pe munte iar atunci cand zapada si vantul is fac de cap poti avea pe parte de imagini de pe alta planeta. Din categoria asta sunt si copacii imbodobiti de zapada si de chiciura de care dam pe masura ce urcam spre Gutanu. Vantul inca nu a apuct sa-i scuture iar soarele ii face sa straluceasca mai tare ca orice podoaba de craciun. Acelasi soare ne incalzeste si pe noi si odata ce iesim din umbra padurii incepem sa dam jos haine de pe noi.

Imi place urcarea asta spre Batrana, la fel cum imi place si ritmul domol de drumetie de toamna in care nu conteaza la fel de mult elevatia stransa si kilometrii ci socializarea si faptul ca te poti bucura in tihna de frumusetea locurilor. Faptul ca ai timp sa faci o cafea la un refugiu in varf de munte, sau ca poti prinde in cele mai potrivite locuri lumina faina a apusului. Lumina de care avem parte la coborarea din Strungulita, cu stancaraile abruptului vestic al Bucegiului partial invaluite in ceata, cu zapada scartaind sub talpile bocancilor si cu fulgi fugari de zapada de zapada deasupra noastra. Momente magice in locuri magice, momente care iti aduc aminte ca oricat de frig ar fi afara o zi petrecuta in natura e de multe ori mai buna ca una petrecuta intre patru pereti.

Zilele de pline de vara cu concursuri sau cu ture de dimineata pana seara par atat de departe. Iar cu frigul de weekendul asta e putin absurd sa pleci la tura atunci cand soarele inca nu a iesit sa dezmorteasca atmosfera la fel cum si seara preferi sa fii undeva la caldura atunci cand se stinge lumina. Asa ca nu raman prea multe ore in care te poti misca, dar cu putin imaginatie,cu oameni faini si cu soare e greu sa nu iasa o tura reusita.

Dani si Lili infrigurati inainte de plecare.

Dani si Lili infrigurati inainte de plecare.

Un pic de pudra de zapada, soare filtrat printre brazi si o padure magica.

Un pic de pudra de zapada, soare filtrat printre brazi si o padure magica.

Inca putin pana la Gutanu si pana la iesirea in soare.

Inca putin pana la Gutanu si pana la iesirea in soare.

Panoramic.

Panoramic.

Soare, caldura si zambete din suflet.

Soare, caldura si zambete din suflet.

DSC_3139.jpg

Poiana Gutanu in straie de iarna.

Poiana Gutanu in straie de iarna.

Hivernal.

Hivernal.

DSC_3160.jpg

Privind peste drum la un Crai complet lipsit de zapada.

Privind peste drum la un Crai complet lipsit de zapada.

Intre iarna si toamna.

Intre iarna si toamna.

Pauza de ceai de la refugiul Batrana, la -15 grade.

Pauza de ceai de la refugiul Batrana, la -15 grade.

Andrei in actiune, a se nota adidasii de alergare din picioare ce se pare ca au rezistat si pe astfel de temperaturi.

Andrei in actiune, a se nota adidasii de alergare din picioare ce se pare ca au rezistat si pe astfel de temperaturi.

DSC_3238.jpg

Inca un refugiu, inca o pauza, de data aceasta pentru cafea.

Inca un refugiu, inca o pauza, de data aceasta pentru cafea.

Lumina perfecta, cald si fete zambitoare pe drumul spre Bucsa.

Lumina perfecta, cald si fete zambitoare pe drumul spre Bucsa.

DSC_3267.jpg

Sfarsit de zi, asteptam iarna adevarata pentru a scoate schiurile la inaintare.

Sfarsit de zi, asteptam iarna adevarata pentru a scoate schiurile la inaintare.

DSC_2500 (1)

Moldoveanu morning glory, sau cum poate un munte sa-si tina respiratia

Cand te culci la ora 9 si ai de acasa antrenamentul format ca sa te scoli de dimineata, ora 6 nu pare asa imposibila. La 6.30 iesim pe usa refugiului si lumina ce precede rasaritul ne permite sa lasam frontalele in rucsac. Am pornit spre un morning glory special- Moldoveanu. Acolo ne asteapta insa un cuplu cu o idee si mai buna: profitand de noaptea fara vant si calduta, oamenii au dormit cu cortul fix pe platforma de langa varf. Le vedem siluetele si cortul rosu inca de la jumatatea urcusului pe Vistea. Pentru noi soarele rasare inainte de spintecatura Moldoveanului iar pe varf ne regasim in formatie de patru, mangaiti de lumina calda a diminetii. Stam cam 20 de minute admirand cum ies varfurile rand pe rand din umbra si ochii nostri scruteaza zarea pana hat departe spre Negoiu, pe care doar il ghicim. Stim ca isi asteapta randul cuminte la Morning Glory- pentru maine.

Dupa ce revenim pe Vistea si bagam ceva in gura plecam pe curba de nivel ce ocoleste Corabia, Ucea, Ucisoara. Pasii nostri vor lasa mai bine de 10 varfuri in spate astazi si la ora asta a diminetii mintea nu poate sa cuprinda distanta pe care o avem de acoperit pana la destinatia noastra de azi- Caltun.

Momentan muntele pare ca isi tine respiratia. Suntem fericiti cu o dimineata fara vant si singurele momente in care il simtim sunt in seile nordice, precum Saua Podragului.

La Podul Giurgiului facem o pauza mai mare si radem niste porridge si o cafea. Locul nu e foarte frumos caci ruinele refugiului si niste gunoaie sunt imprastiate prin toata caldarea, dar trebuie sa profitam de sursa de apa, care nici ea nu e ferita de gunoaie, inclusiv de ambalaje de geluri…

Cafeaua ne da un imbold numai bun sa urcam varful Mircii si apoi ocolim Arpasul Mic, depasim “La 3 pasi de moarte” si ne gasim in Portita Arpasului.

In fata ne sta traverseul pe sub creasta Vartopel- Arpasel si amintirile celor doua parcurgeri vin singure in prim plan.

Saua Caprei e un alt punct de reper si aici ajungem fix la 14.30. Luam apa, privim in vale Transfagarasanul pe care se vad inca masini si pornim urcusul spre Iezerul Caprei. Mancam sub varf, ascunsi in iarba mare si uscata si ne continuam drumul spre Caltun. Incerc sa imi aduc aminte detaliile terenului bazandu-ma pe tura facuta cu Claudia in 2015 dar in afara de urcusul pe Laitel nu reusesc sa scot nimic din tenebrele uitarii. De fapt cred ca nu am ce sa-mi amintesc pentru ca nu s-a salvat nimic pe hard disk. Chinul urcusului, gelul luat pe la jumatate, pantalonii rosii de la Compresport ai Claudiei pe care ii vedeam mereu in fata sunt ultimile amintiri. Ce a fost dupa arata ca ma deplasam in directia Balea in regim de zombie.

In orice caz tura de fata e numai buna pentru o reimprospatare a memoriei si desi Laitelul nu e nici pe departe singurul urcus, portiunea spre Caltun merge bine cu toate ca dupa-amiaza cere scurte pauze de admirat. Culorile muntelui se schimba si varfurile lasate in urma migreaza de la galbenul puternic al orei 3, la galbenul plin al orei 4 si mai apoi la galbenul mustar, aproape un maro, de dinainte de apus. Invers proportional cu muntele se schimba si cerul si pe cat se apropie finalul zilei, pe atat culorile se topesc unele in altele, orizontul se aprinde mai intai pentru ca la crepuscul albastrul marin si rosul apusului sa se imblanzeasca intr-un roz pal si intr-un bleu, ce aproape se nasc unul din altul.

Lumina rosie din varful refugiului ne vegheaza ultima jumatate de ora si interiorul calduros si curat ne este adapost in seara asta.

Privind spre rasarit in timp ce urcam spre Vistea.

Privind spre rasarit in timp ce urcam spre Vistea.

In departare, la o zi de mers, Negoiu si Lespezi.

In departare, la o zi de mers, Negoiu si Lespezi.

Intrecandu-ne cu soarele spre Moldoveanu.

Intrecandu-ne cu soarele spre Moldoveanu.

Bolero.

Bolero.

Moment de respiro pana cand soarele apare pe de-antregul.

Moment de respiro pana cand soarele apare pe de-antregul.

Panoramic.

Panoramic.

Apretat.

Apretat.

Cortul cuplului care a dormit pe varf, intr-o noapte extrem, extrem de linistita din punct de vedere al vantului. Nu as vrea sa ma gandesc cum e pe aici cu orice vant mai mare de 30-40 de km pe ora...

Cortul cuplului care a dormit pe varf, intr-o noapte extrem, extrem de linistita din punct de vedere al vantului. Nu as vrea sa ma gandesc cum e pe aici cu orice vant mai mare de 30-40 de km pe ora…

The book of Moldoveanu. Suna a balada epica medievala.

The book of Moldoveanu. Suna a balada epica medievala.

Pauza de pranz, cu cafea, si un porridge facut la primus, numai bun pentru energie inainte de urcusul pe Varful Mircii.

Pauza de pranz, cu cafea, si un porridge facut la primus, numai bun pentru energie inainte de urcusul pe Varful Mircii.

Inca putin pana la Nerlinger.

Inca putin pana la Nerlinger.

Fagarasul fragmentat.

Fagarasul fragmentat.

De la fereastra.

De la fereastra.

Lacul Caprei, verde si pe jumatate inghetat.

Lacul Caprei, verde si pe jumatate inghetat.

Masa de dupamasa, inainte de ultima bucata spre Caltun.

Masa de dupamasa, inainte de ultima bucata spre Caltun.

Din avion.

Din avion.

In lumina blanda a apusului.

In lumina blanda a apusului.

Pe Laita, putin dupa apus.

Pe Laita, putin dupa apus.

Ultima coborare a zilei, pe poteca naruita ce merge spre Caltun.

Ultima coborare a zilei, pe poteca naruita ce merge spre Caltun.

O zi plina, petrecuta in intregime acolo unde trebuie.

O zi plina, petrecuta in intregime acolo unde trebuie.

Inca o noapte, inca un refugiu, inca un cer instelat.

Inca o noapte, inca un refugiu, inca un cer instelat.

DSC_2911

Baiului, clatita si….gazul lampant

O zi cu soare strecurata intre zile mohorate si cu precipitatii cerea sa fie petrecuta afara.

Ne agatam cu determinare de ultimile zile fara zapada si plecam spre sud, spre Posada. Aveam un plan o seara petrecuta la o cabanuta faina din Baiului, alaturi de prieteni, iar pentru duminica o plimbare pe culmile domoale ale muntelui, inmagazinand soare si facand poze cu muntii mai inalti din jur pudrati cu zapada.

Cum la o reuniune intre prieteni, pe langa un vin, merge si o mancare buna, urcam echipati cu toate cele necesare pentru un weekend culinar. Muha este responsabila cu piesa de rezistenta a serii- clatitele, noi cu restul mancarii, iar Vali cu sculele pentru transformat lemne ordinare in lemne de foc. Singurul experiment nereusit al serii a fost schimbarea combustibilului pentru arzator din clasica benzina in gaz lampant. Gazul lampant are marele avanataj ca nu miroase si te lasa sa gatesti inauntru, insa e si tare naravas si flacara arzatorului nu se lasa reglata neam. Dupa ce ne gandeam deja ca vom face clatite pe soba pana la 12 noaptea, Radu gaseste finetea reglajului perfect si ne punem pe treaba. La 10.30 eram deja la orizontala, plini de clatite si cu sticla de apa la cap (vinul il terminasem) cat sa ostoim setea ce avea sa loveasca probabil la noapte. Caldura din cabana urma sa isi ceara drepturile.

Gazdele noastre ne spuneau ca rasaritul se vede excelent, fix de pe prispa, dar ceata deasa de aseara nu ne dadea prea multe sperante in acest sens. Si totusi, la ora 7, printr-unul din geamuri patrundea vesela lumina rosie ce vestea inceputul unei zile cu vreme perfecta. In 20 de secunde sarim in bocanci, luam cu o mana pufoaica din cui si iesim afara. Sa radem la soare, sa ne minunam cum soarta a facut ca in dimineata asta sa existe o fanta de 5 minute intre 2 plafoane de nori, fix la inaltimea potrivita pentru un morning glory fara efort. Chiar daca momentul e scurt, stim ca soarele are putere azi, va sparge plafonul superior pana ce il va reduce la niste fasii difuze de abur ce luate de vant vor dezveli in final cerul albastru mult-dorit

Asa ca ii dam timp si noi ne ocupam dimineata ca un poridge (varianta premium cu ciocolata si merisoare) si o cafea buna.

Pe la 9 o luam din loc, la deal, lasand sub talpi iarba galbena a toamnei. Va mai dura 4-5 luni pana cand o vom vedea din nou la fata. Momentan trebuie sa ne obisnuim cu zapada, si sunt gata sa bat palma, daca iarna imi da la schimb zile cu soare. Zile in care moralul e sus, inima usoara, muntii curati.

Drumul ne poarta lin galma dupa galma, ne adancim in povesti si discutii, ne apropiem de Bucegi, lasam Piscul Cainelui in stanga, Grohotisul creste in dreapta noastra, Ciucasul intra si el in peisaj, apoi Postavaru ce din unghiul nostru pare (doar pare) lipsit de zapada, ca la final sa apara si cusma Magurii Codlei.

Ne despartim de prietenii nostri in saua Zamorei si noi ne continuam plimbarea spre Urechea, coborand in Azuga si palnuind…ce altceva, daca nu vacante in tarile calde.

Si totusi mai e doar putin mai mult de o luna pana la solstitiul de iarna si de atunci, ziua va incepe sa creasca din nou. Si asta-i tot ce conteaza.

In asteptare, cu clatita sfaraind la flacara primusului.

In asteptare, cu clatita sfaraind la flacara primusului.

Plasma noastra din seara asta.

Plasma noastra din seara asta.

Rasaritul zilei cu tot cu bruma lasata peste noapte si cu fereastra de 5 minute inainte ca soarele sa intre din nou in nori.

Rasaritul zilei cu tot cu bruma lasata peste noapte si cu fereastra de 5 minute inainte ca soarele sa intre din nou in nori.

DSC_2847.jpg

Gata de plecare cu soare, cer senin si cu mare de nori spre campie.

Gata de plecare cu soare, cer senin si cu mare de nori spre campie.

DSC_2879.jpg

Zapada putina in partea de sud a Baiului.

Zapada putina in partea de sud a Baiului.

Cu norii la picioare.

Cu norii la picioare.

Baiului cu plaiurile sale domoale e bun de plimbari pasnice si de admirat abruptul vestic al Bucegiului in ilele senine.

Baiului cu plaiurile sale domoale e bun de plimbari pasnice si de admirat abruptul vestic al Bucegiului in ilele senine.

DSC_2927.jpg

Exces de energie de la clatitele din seara de ieri.

Exces de energie de la clatitele din seara de ieri.

Winter mode: ON.

Winter mode: ON.

DSC_2946.jpg

Inca putin pana in Azuga.

Inca putin pana in Azuga.

Zapada modelata de vant pe masura ce inaintam spre nord si in departare Piatra Mare si Postavaru.

Zapada modelata de vant pe masura ce inaintam spre nord si in departare Piatra Mare si Postavaru.

Ultimul popas inainte de sprintul spre gara din Azuga.

Ultimul popas inainte de sprintul spre gara din Azuga.

DSC_2988.jpg

DSC_2409

Sepia de Fagaras, de la Urlea la Portita Vistei

In fiecare primavara din ultimii ani i-am promis ca il voi vizita mai des, si era cat pe-aci sa nu ma tin nici anul asta de promisiune. Noroc cu toamna lunga, uscata, calda si insorita.

Vremea ne vrea afara. Sufletul meu vrea si el afara. Sa faca rezerve de soare pentru la iarna. Inima spera intr-o iarna scurta care sa inceapa in ianuarie si sa se termine la sfarsit de februarie. Dar pana atunci este rost de hoinarit. Pe picioare, caci bicicleta e deja in cui, fiind totusi parca prea frig dimineata pentru cursiera. Si ziua prea scurta pentru un MTB de seara. Asa ca revenim la activitatea primordiala, acela alfa si omega de la care au plecat toate: trekkingul. Daca weekendul trecut am socializat la greu in Bucegi, weekendul asta suntem de capul nostru desi am incercat pe multi sa ii corupem, mai ales ca planul parea perfect: 3 zile in Fagaras, o parcurgere a portiunii alpine din creasta (Urlea- Suru), soare, inversiune termica, refugii goale, mancare buna.

Asa ca vineri dimineata lasam masina in Breaza si prindem urcarea pe la Coltii Brezei spre cabana Urlea. 2h45 mai tarziu iesim in poiana fostei cabane si luam in piept jnepenii si tufele trecute de afine si bujori de munte. Urcarea e lunga si pauzele se cer a fi dese, mai ales cand ochii descopera Craiul. Pe masura ce urcam orizontul incepe sa cuprinda Bucegiul, Ciucasul, Postavaru, Piatra Mare, Magura Codlei si o multime de culmi din Carpatii Orientali. Undeva departe, spre nord, la linia orizontului ghicim Rodnei. Galbenul bland al versantilor contrasteaza placut cu cerul incredibil de albastru si soarele de la mijlocul zilei cere crema de soare.

Ne ia 6 ore sa iesim pe Varful Urlea. E deja dupa-amiaza si ne consolam ca vom parcurge o portiune de creasta in conul de lumina al frontalei. Poate e mai bine asa, sa nu vedem varfurile si muchiile pe care le avem de sarit intre Fereastra Mare a Sambetei si Portita Vistei.

Picioarele se bucura cand in final gasim poteca lata si bine- batuta de pe creasta si curba de nivel spre Fereastra Mare se scurge placut. Ochii redescopera cu placere locuri prin care am fost: Valea Bandei, Varful la Cheia Bandei, Refugiul Cataveiu, Muchia Sambetei, coborarea din Curmatura Racorelelor. Si din nou imi promit ca o sa revin mai des in Fagaras.

Indicatorul din Fereastra Mare naste discutii caci din punctul lui Radu de vedere el arata un timp nerealist pana pe Moldoveanu- 5h. Deci 4h pana in Portita Vistei. Mie mi se pare rezonabil la cate varfuri stiu ca sunt de urcat si coborat. Si noi venim deja cu 2000 m diferenta de nivel in picioare. Slanina merge usor, pe Galasescu Mic ne mangaie lumina calda a apusului, pe cel mare spunem la revedere ultimei gene de lumina, iar Hartopul Ursului se face la frontala. Am obosit, a fost o zi lunga si visez la o mancare calda. Desi toata ziua nu am intalnit nici tipenie de om, doua frontale clipesc vesele de pe Vistea Mare si in final vom imparti refugiul cu alti doi drumeti veniti pe Valea Vistei.

Text: Mihaela.

Track si date:
https://www.strava.com/activities/1955029992

Pe masura ce soarele se ridica din ce in ce mai putin unele zone ale muntelui raman mereu in umbra iar bruma nu dispare pe tot parcursul zilei. Mici oaze inghetate intr-un munte de altfel uscat.

Pe masura ce soarele se ridica din ce in ce mai putin unele zone ale muntelui raman mereu in umbra iar bruma nu dispare pe tot parcursul zilei. Mici oaze inghetate intr-un munte de altfel uscat.

Ce a ramas din fost cabana Urlea.

Ce a ramas din fost cabana Urlea.

Urcand cu spor spre varful Mosului.

Urcand cu spor spre varful Mosului.

Ajunsi in creasta privind spre Cheia Bandei si spre muchia cu refugiul Cataveiu.

Ajunsi in creasta privind spre Cheia Bandei si spre muchia cu refugiul Cataveiu.

Castigand inaltime spre varful Urlea, asezat cu putin sub 2500 de metri.

Castigand inaltime spre varful Urlea, asezat cu putin sub 2500 de metri.

In departare Craiul, Bucegiul, Piatra Mare, Ciucas, Postavaru. Munti ce au devenit in ultimii 3 ani terenul de joaca din spatele case.

In departare Craiul, Bucegiul, Piatra Mare, Ciucas, Postavaru. Munti ce au devenit in ultimii 3 ani terenul de joaca din spatele case.

DSC_2368.jpg

Asteptand ultimele raze de soare.

Asteptand ultimele raze de soare.

Sepia de Fagaras.

Sepia de Fagaras.

Jocul umbrelor.

Jocul umbrelor.

Inca o paine de mancat pana in Portita Vistei.

Inca o paine de mancat pana in Portita Vistei.

Sus-Jos, sarind muchie dupa muchie spre portita Vistei.

Sus-Jos, sarind muchie dupa muchie spre portita Vistei.

Fascinantele degradeuri ale apusului.

Fascinantele degradeuri ale apusului.

DSC_2457.jpg

Final de zi.

Final de zi.

DSC_2236

Cu cortul in spate in Bucegi, Valea Morarului si Tiganesti

Soarele dispare treptat la orizont, ascunzadu-se tot mai mult dupa plafonul inalt de nori in spatele caruia a stat mai toata dupamasa. In jurul nostru, pe langa turnul de stanca pe care ne-am pus corturile auzim cum se invart rotocoale de vant. Stanca ce face legatura dintre turn si muchia inierbata care urca spre Scara ne tine adapost iar noi urmarim in liniste cum se sting si ultimele nuante rosiatice la orizont.

Locul in care ne gasim acum si in care am pus corturile l-am zarit de cativa ani dar nu am avut niciodata timp pentru a a petrece o noapte aici. Pana acum o ora si un pic nici nu eram convins ca se poate ajunge cu usurinta pana pe el caci de la distanta era cam imposibil sa-ti dai seama daca umarul prin care e legat de muchie poate fi parcurs cu usurinta sau nu. Astazi am descoperit si chiar daca vantul ne mai ia in primire din cand in cand si chiar daca lumina de la apus nu e foarte spectaculoasa locul chiar e foarte frumos. Trebuie revenit aici si vara urmatoare, intr-o dupamasa linistita in care sa poti sa stai la soare ca si soparla cu o carte in brate.

In schimb cu cateva ore inainte in timp ce curgeau apele de pe noi spre cantonul Coltii Morarului lucrurile nu pareau in schimb asa de roz, asta mai ales dupa o vara intreaga in care cam toti ne-am dezobisnuit de caratul greutatilor in spate. Valea Morarului in schimb arata la fel de spectaculos ca intotdeauna. Pentru mine e sigur valea din Bucegi pe care am calcat de cele mai multe ori pana acum, fie la urcare ca o varianta mai salbatica de a ajunge la Omu fie la coborare pe schiuri, mai ales in ultimii ani. Dar mai o pauza, mai o sueta, mai o discutie despre mancare si urcusul a trecut pe nesimtite.

Dupa o vara si o toamna petrecuta in goana bicicletei trebuie sa recunosc ca imi place ritmul domol al drumetiei, mai ales atunci cand poti sta de vorba cu oameni pe care nu i-ai mai vazut de mult. Intr-un fel o tura de drumetie se confunda destul de usor cu o lunga socializare, mai ales atunci cand nu te grabesti si atunci cand vremea nu te goneste nicaieri. Iar atunci cand timpul e ocupat in mod diferit pentru fiecare dintre noi cu bicicleta, alergare sau catarat, drumetia e poate cel mai simplu numitor comun.

Dupa o noapte in care vantul ne pune somnul linistit la grele incercari, dimineata ne bem cafeaua de dimineata cu o priveliste de 5 stele spre Crai dupa care pornim usurel, la pas, spre Tiganesti si apoi spre Malaesti si Busteni. Fata de ziua e ieri cerul e complet senin, vizibilitatea e pe masura si e incredibil de cald si de placut la soare. Daca acum un an zona alpina a muntilor era de mai bine de o luna si ceva sub zapada, anul asta poti sta linistit la soare in tricou aproape de mijlocul lui Noiembrie. Tare sunt curios cum o sa arate iarna ce urmeaza dar dupa o astfel de toamna, oricum ar fi, primavara parca nu mai e chiar asa e departe…..

La plecare, privind usor invidios la lipsa de bagaje a alergaretilor ce ne-au insotit astazi

La plecare, privind usor invidios la lipsa de bagaje a alergaretilor ce ne-au insotit astazi

Inca putin pana in Poiana cu Urzici.

Inca putin pana in Poiana cu Urzici.

Stau sa ma gandesc ca iarna trecuta cu greu puteai sa te strecori pe sub copacii din fata.

Stau sa ma gandesc ca iarna trecuta cu greu puteai sa te strecori pe sub copacii din fata.

Cu sute de metri de stanca deasupra noastra.

Cu sute de metri de stanca deasupra noastra.

Inca o pauza, inca o sueta. Sigur se vorbea despre mancare.

Inca o pauza, inca o sueta. Sigur se vorbea despre mancare.

In canion.

In canion.

Iesim la aer, in caldarea intermediara a Vaii Morarului.

Iesim la aer, in caldarea intermediara a Vaii Morarului.

Inca o pauza, inca o prajitura, inca o discutie despre mancare.

Inca o pauza, inca o prajitura, inca o discutie despre mancare.

Din nou la drum pe un Morar ce nu mai vede soare in perioada aceasta a anului.

Din nou la drum pe un Morar ce nu mai vede soare in perioada aceasta a anului.

La 4 ore de la plecare in sfarsit soare.

La 4 ore de la plecare in sfarsit soare.

De la balcon.

De la balcon.

Inca o pauza, inca o prajitura, inca o discutie despre mancare. Nu e de mirare ca nu stam bine cu kilogramele la perioada asta din an.

Inca o pauza, inca o prajitura, inca o discutie despre mancare. Nu e de mirare ca nu stam bine cu kilogramele la perioada asta din an.

Stai!

Stai!

Deasupra hornurilor.

Deasupra hornurilor.

DSC_1977.jpg

DSC_1982.jpg

DSC_2002.jpg

Pacat ca nu am avut o coasa la indemana.

Pacat ca nu am avut o coasa la indemana.

Desert.

Desert.

Strajerii din cetatuie.

Strajerii din cetatuie.

Cu tot cu vrajitoarea.

Cu tot cu vrajitoarea.

DSC_2088.jpg

In asteptarea apusului.

In asteptarea apusului.

Ultima geana de lumina.

Ultima geana de lumina.

Mom, mom, mom si suficient de multa liniste incat sa putem auzi pastele cum se umfla.

Mom, mom, mom si suficient de multa liniste incat sa putem auzi pastele cum se umfla.

In asteptarea primelor raze de soare.

In asteptarea primelor raze de soare.

Locul pentru cafeaua de dimineata.

Locul pentru cafeaua de dimineata.

Lectia de geografie.

Lectia de geografie.

Spre tiganesti.

Spre tiganesti.

DSC_2236.jpg

Inca o pauza, inca o prajiturica.

Inca o pauza, inca o prajiturica.

DSC_2264.jpg

Primele raze de soare la Malaiesti.

Primele raze de soare la Malaiesti.

Budinca de dimineata.

Budinca de dimineata.

DSC_2282.jpg

IMG_20181028_163003

O zi de toamna in Hasmas, de la Covaci-Peter la Piatra Singuratica

Hasmas e un munte in care am ajuns rar, cumva cei 120 de kilometri pe care ii ai de condus pana aici sunt descurajanti atunci ai langa Bucegiul, Craiul, Fagarasul sau Ciucasul. Ultima tura pe aici a fost tot in toamna anului trecut, cu Mihaela, cand a reusit sa ratam cam orice coborare faina si sa facem un fel de inconjor al masivului trecand prin Trei Fantani.

De data asta in schimb avem temele facute si avem in plan atat urcarea pe varf cat si coborarea pe banda albastra de la cabana pana in Balan, coborare de care am auzit numai de bine. Plecam extrem de matinal de acasa cu aceleasi asteptari de cer senin si vreme perfecta. Pe cat imi place trezirea cu prima geana de lumina pe atat de mult e de regretat ora de lumina pierduta la final de zi, mai ales in zilele de weekend.

Termometrul oscileaza intre 1 si 2.5 grade pe tot drumul spre Balan, in stanga se vede zapada pe Harghita-Madaras si noi ne intrebam daca am ales bine destinatia pentru ziua de azi. Am deja in minte impinsul bicicletei prin zapada si noroi pe drumul spre varf si alunecatul ca sania de acolo la vale. Rasuflam usurati dupa ce facem dreapta spre Balan si dupa ce zarim in departare Piatra Singuratica si abruptul de sub varf, termometrul creste si el usurel pana la 6-7 grade pana cand plecam de la masina si soarele se arata din ce in ce mai puternic.

Urcarea spre Covaci Peter merge struna, vantul ne impinge de la spate. De aici in schimb mai vin si scurte portiuni de impins pana cand ajungem in zona de pasuni si platouri inalte de sub varf. In departare stancile din cheile Bicazului si Ceahlaul se suprapun intr-o perspectiva ce sugereaza un Yosemite in miniatura iar noi ne bucuram de o zi de toamna perfecta.

De noroi in schimb nu scapam caci zapada cazuta acum cateva zile s-a topit mai greu in zonele umbrite ale muntelui. Totul culmineaza cu o zona inainte de varf unde rotile bicicletei se incarca cu cel mai veritabil clei de campie. La fel de umede sunt si portiunile de traverseu iar combinatia de umezeala, noroi si pietre calcaroase iti dau impresia ca bicicleta se duce unde vrea ea. Asta mai ales dupa ce esti obisnuit cu potecile complet uscate din Postavaru din ultima perioada.

Pe varf e liniste si pace si luam o pauza lunga intr-un loc ferit de vant, privind cativa nori rataciti cum se perinda pe deasupra poienilor prin care trecusem cu putin timp inainte. Aici e loc fain de venit si de stat cu cortul, si la cum arata terenul sunt foarte curios sa ajung aici si la ski de tura iarna. Desi nu stiu ce imi doresc mai mult, zapada de schi de tura sau asfalt si poteci uscate pentru bicicleta. Combinatia ideala ar fi zapada buna de schi pe sus si asfalt uscat e jos dar stiu ca e cat se poate de improbabila.

De pe varf coboram spre cabana si dupa o pauza pentru o ciorba de fasole incercam sa ne mai invartim putin in zona in cautarea luminii perfecte si a cadrului perfect. Trebuie sa recunosc ca arata foarte bine cabana si Piatra Singuratica si avem parte si de cateva momente cu lumina perfecta atunci cand soarele se strecoara printre doua siruri de cer senin. Coborarea pana in Balan e si ea pe masura efortului de a ajunge pana aici, alterneaza portiunile abrupte cu radacini cu portiuni de flow. Culmea e ca e genul de poteca care iti da impresia ca se poate cobora integral pe bicicleta, chiar in momentul acesta ne mai da jos din cand in cand. Clar e de revenit si de incercat inca odata.

Track si date aici: https://www.strava.com/activities/1932706359

Admirand varful Hasmasul Mare pe drumul spre Covaci Peter.

Admirand varful Hasmasul Mare pe drumul spre Covaci Peter.

Soare de toamna si cer senin.

Soare de toamna si cer senin.

Pedaland printre zade ingalbenite.

Pedaland printre zade ingalbenite.

Privind spre Ceahlau si spre cheile Bicazului

Privind spre Ceahlau si spre cheile Bicazului

Doua sezoane in spate si inca plina de viata.

Doua sezoane in spate si inca plina de viata.

Photoshooting.

Photoshooting.

Pauza de pe varf.

Pauza de pe varf.

Photoshootingul de pe varf.

Photoshootingul de pe varf.

De aici aproape doar la vale pana la cabana.

De aici aproape doar la vale pana la cabana.

IMG_20181028_141011.jpg

Indiannersommer.

Indiannersommer.

Ora de aur.

Ora de aur.

Privind spre marele grohotis de Hasmas.

Privind spre marele grohotis de Hasmas.

Ora de aur.

Ora de aur.

DSC_1713

Dejani, curmatura Bratilei si muchia Vacarea

Toamna asta nu a iesit deloc asa cum mi-am imaginat-o la final de vara, respectiv asa cum mi-o doream. Nu a fost rost nici de epice prin Apuseni, nici de lacurile oachese ale Retezatului, nici de MPC si nu pare sa fie rost, si nici macar de frunze galbene, caci la apogeul lor noi vom fi plecati prin Sicilia. Zilele sunt prea scurte pentru bicicleta dupa munca, diminetile prea reci pentru un MTB matinal, toamna vine inevitabil si octombrie cel frumos si calduros, desi abia a inceput, mi se va scurge printre degete. Sunt deja consolata si il tot pisez pe Radu la cap sa monteze trainerul. Si in acelasi timp sunt determinata sa smulg tot ce pot din putinele zile de weekend ramase pana ce ploile vor strica definitiv potecile. Asa ca dupa un maraton personal compus din Bucuresti+ tren + Zarnesti si culcat la ora 12 noaptea, nu ma vait cand alarma ceasului suna la 6.00. Dupa o cafea si ceva dulce incep sa si vorbesc si deja viata e frumoasa, afara e cald si placut, frunzele galbene sunt la datorie si noi mergem in Fagaras, prin locuri vechi si noi in acelasi timp.

Il avem alaturi de noi pe Laurentiu care ne promite o tura faina in Fagarasul estic cu o coborare noua pentru noi, pe Vacarea. Si urcarea e una mult-dorita, respectiv direct din Dejani spre Curmatura Bratilei. Nu stiu prea multa lume care sa se simta confortabil cu un carry bike de 600 m diferenta de nivel pe o poteca similara cu Valea Cerbului, dar pe noi nu ne deranjeaza. Avem multe asemenea sectiuni sub picioare (si sub umeri), ne-am facut ucenicia pe alte vai neumblate din Fagaras, astfel incat, atunci cand se termina drumul pe la 1500 m si trebuie sa ne dam jos pe biciclete si sa le punem pe rucsac, o facem aproape mecanic.

Urcarea e curata, fara jnepeni, arbusti si copaci care sa incurce si cele doua ore de efort vor fi rasplatite inzecit cand veti pedala pe traseul de creasta al Fagarasului. Chiar daca poate nu e cea mai maiestuoasa zona, poteca e numai buna pentru MTB, suficient de tehnica, suficient de antrenanta, suficient de abordabila (din a treia sau a patra incercare pentru mine). In final ma simt bine pe bicicleta, o cunosc, o inteleg si in scurte momente o simt ca pe o extensie a mea. Pacat ca la primavara vom reveni la aceeasi relatie de mortal-combat pe care o avem la inceputul fiecarui sezon.

Insa pana una alta baietii se opresc des la poze si eu profit de asta pentru a merge in ritmul meu, fara sa ma grabesc sau sa fiu grabita. Ma apropii in invartit de pedale de Crai si cand ajung la punctul de belvedere de dupa Berevoescu fac o pauza prelungita, trantita in iarba, absorbind soarele si frumosul prin toti porii.

Dupa Comisul ne lasam pe mana lui Laurentiu si descoperim cu aceasta ocazie o coborare foarte frumoasa pe Vacarea, cu cateva scurte portiuni mai tehnice/ inclinate, insa in mare parte un drum placut si rapid de pamant. Dar si muchia e lunga si pana sa incepi sa cobori, mergi kilometri buni fara sa piezi prea multa diferenta de nivel, coborand scurt si recuperand mai tot pe gaturi abrupte.

In partea inferioara a muchiei toamna e instalata confortabil si padurea radiaza de galben si rubiniu atunci cand soarele se anina prin frunzele sale in drumul sau spre apus. Timing-ul este perfect, caci finalul de zi ne gaseseste deja in sat, pedaland spre masini si desi eram dotata la mine cu o frontala si un far de bicicleta, am reusit sa scoatem toata tura pe lumina, in ritm confortabil de mijloc de toamna. Imi doresc sincer o re-editare la vara, in iunie, cand o sa fie ziua lunga, alaturi de pinguini.

Text: Mihaela
Track si date aici.

La inceputul urcarii dinspre Dejani cu padurea imbracata in straie de toamna.

La inceputul urcarii dinspre Dejani cu padurea imbracata in straie de toamna.

Curmatura Bratilei in departare cu push-bike-ul de rigoare.

Curmatura Bratilei in departare cu push-bike-ul de rigoare.

Punem bicla in spate si trecem in modul de drumetie. Greutatea din spate oricum nu depaseste greutatea unui rucsac de 15-16 kilograme, mai complicat e cu strecuratul prin locurile in care poteca e ingusta.

Punem bicla in spate si trecem in modul de drumetie. Greutatea din spate oricum nu depaseste greutatea unui rucsac de 15-16 kilograme, mai complicat e cu strecuratul prin locurile in care poteca e ingusta.

Greutatea din spate oricum nu depaseste greutatea unui rucsac de 15-16 kilograme, mai complicat e cu strecuratul prin locurile in care poteca e ingusta. Noroc ca aproape toata urcarea e cat se poate deschisa.

Greutatea din spate oricum nu depaseste greutatea unui rucsac de 15-16 kilograme, mai complicat e cu strecuratul prin locurile in care poteca e ingusta. Noroc ca aproape toata urcarea e cat se poate deschisa.

In caldarea superioara, inainte de iesirea in creasta. Sub noi poiana prin care pedalam acum 2 ore si ceva.

In caldarea superioara, inainte de iesirea in creasta. Sub noi poiana prin care pedalam acum 2 ore si ceva.

Soare, vreme si voie buna.

Soare, vreme si voie buna.

Un Fagaras mai domol.

Un Fagaras mai domol.

Single trail-uri inguste ce ne pun la provocare pe drumul spre Berevoescu.

Single trail-uri inguste ce ne pun la provocare pe drumul spre Berevoescu.

Plaiuri mioritice.

Plaiuri mioritice.

Bicicleta cu care m-am dat o buna parte din toamna, veche de 16 ani. O bicla cu care am descoperit ca imi place chiar destul de mult sa ma dau.

Bicicleta cu care m-am dat o buna parte din toamna, veche de 16 ani. O bicla cu care am descoperit ca imi place chiar destul de mult sa ma dau.

Moment de odihna.

Moment de odihna.

Cristal de toamna.

Cristal de toamna.

Pedaland pe langa refugiul Comisul, inainte de a ne lasa spre Vacarea.

Pedaland pe langa refugiul Comisul, inainte de a ne lasa spre Vacarea.

In departare Craiul si Zarnestiul dar poteca noastra coteste din nou spre nord spre varful Vacarea.

In departare Craiul si Zarnestiul dar poteca noastra coteste din nou spre nord spre varful Vacarea.

Verde-galbui de inceput de toamna.

Verde-galbui de inceput de toamna.

Inapoi in campie, pe ultimii kilometri pana in Sebes.

Inapoi in campie, pe ultimii kilometri pana in Sebes.

DSC_1117

MPC 2018, din postura de fotograf

E o postura care nu e simpla deloc, mai ales atunci cand ajungi acasa si trebuie sa treci prin cateva sute de poze. Dar atunci cand vremea e perfecta si atunci cand participa incredibil de multi oameni cunoscuti e parca pacat sa nu mergi pe traseu si sa incurajezi lumea, eventual sa incerci sa imortalizezi acolo o amintere ce poate fi pentru unii importanta. Chiar ma gandeam ca in locul medaliilor de finisher de la concursuri eu unul as prefera cateva poze reusite din diferite puncte de pe traseu. Iar dupa o vara intreaga in care am fost in postura de fotografiat pe la diferitele concursuri de bicicleta pe la care am fost e frumos sa trec si in partea cealalta a lentilei.

Povestea zilei a fost cat se poate de simpla, plecat de dimineata, urcat spre saua joaca, blestemat focusul automat care facea numai ce voia el, trecut pe focus manual, apasat declansatorul pana cand s-a incins cardul, coborat inapoi spre Zarnesti, urcat spre Coltii Chiliilor, facut din nou poze pe bucata faina de dinainte de Zarnesti, facut o plimbare pe dealurile dinspre Poiana Marului unde ruginiul padurii si-a intrat in drepturi, urcat inca odata spre Coltii Chiliior, facut din nou poze cu sfarsitul de zi si coborare pana in Zarnesti, festivitatea e premiere, socializare cu oameni pe care ii vedem prea rar si inapoi in Brasov.

O zi intreaga petrecuta pe munte, de la rasarit pana la apus, cu culori de toamna si cu poteci faine si de bicileta, cu multa energie faina si cu multe zambete. Iar in timp ce urmaream ce fain alearga oamenii pe poteca ce coboara de la Coltii Chiliilor mi-am zis ca o sa trebuiasca sa mai ajung si eu odata pe aici din postura de participant. Pana atunci in schimb invartim roata bicicletei in zilele de toamna ce au mai ramas din anul acesta.

Ceva mai multe poze in alumul de pe google photos sau cel de pe facebook.

Dimineata pe racoare, cu un Crai imbracat in straie e toamna in fata.

Dimineata pe racoare, cu un Crai imbracat in straie e toamna in fata.

DSC_0294.jpg

Daca va intrebati care e postura de alergare a celor care vin pe primele locuri.

Daca va intrebati care e postura de alergare a celor care vin pe primele locuri.

In aer.

In aer.

DSC_0446.jpg

Sir indian

Sir indian

DSC_0745.jpg

DSC_1012.jpg

DSC_1117.jpg

Inapoi spre Zarnesti.

Inapoi spre Zarnesti.

Balan, pe aceasi pozitie ca in urma cu 3 ore.

Balan, pe aceasi pozitie ca in urma cu 3 ore.

DSC_1299.jpg

Poteci faine si chef de alergat.

Poteci faine si chef de alergat.

Biciclistii apreciaza alergatorii.

Biciclistii apreciaza alergatorii.

Poteci perfecte.

Poteci perfecte.

Inca putin.

Inca putin.

DSC_1578.jpg

Un colt de liniste pe dealurile dinspre Poiana Marului.

Un colt de liniste pe dealurile dinspre Poiana Marului.

Schimb de perspective.

Schimb de perspective.

Sfarsit de zi.

Sfarsit de zi.

DSC_0011

Rosia Montana, Geamana si Rosia Poieni – Apuseni partea a doua

Lumina ma trezeste inaintea ceasului desteptator si desi peste noapte a fost chiar cald, focul jucaus din vatra ma cheama imperativ. Radu pare ca a dormit si el bine, chiar daca s-a trezit din ora in ora sa mai puna lemne si sa intretina jarul. In fata cafelei asortata cu niste eugenii cu multa crema sintetica de cacao, dimineata se anunta minunata. De fapt intreaga zi, mai ales ca in fata ne stau locuri noi de descoperit.

Natura moarte si totusi cu culori cat se paote de fascinante.

Natura moarta si totusi cu culori cat se poate de fascinante.

Bicicletele ne conduc repede, prea repede parca spre Mogos si cum e prea devreme ca sa coboram in sat pentru aprovizionare, ne propunem sa ajungem diseara musai in Rosia Montana. Asa ca dupa ce ma interesez la unul din localnicii din zona de un izvor, caci suntem cam pe sponci cu apa, luam in piept, voiniceste, o panta serioasa de iarba si pamant ce ne va duce din Poienile Mogos pana in saua dintre cele doua varfuri Geamana. Push bike-ul e interupt de un frumos drum de iarba, pe curba de nivel, numai bun de clatit ochii inainte de a reintra in padure, padure din care mai iesim abia cand ajungem la coada lacului. Fotografii am vazut o multime pe internet si asteptarile sunt setate. In astfel de momente insa cred ca reflectia e mai importanta decat a surpinde intr-o noua imagine culorile ireale de pe luciul apei.

Daca nuantele de caramiziu, azur ori grafit ar fi un dar al naturii, ar mai fi ceva, dar ele sunt exact viceversa: darul nostru otravit oferit naturii, dar si oamenilor locului, pe care i-a dezradacinat… o apa. Sau poate un regim ? Oamenii nu sunt ciresii si visinii ce raman de voie ori de nevoie pe loc, golasi chiar si acum in final de vara- marturie a realitatii ce se ascunde in spatele apei careia ii dam ocol. Oamenii se salveaza intr-un final, nu construind garduri de nuiele in calea sterilului, ci plecand. Insa e doar o salvare aparenta, caci interiorul lor ramane uscat precum copacii pe care ii vedem stingheri si pudici pe maulul lacului. Pentru putinele familii ramase pe loc, turla bisericii este un barometru al nivelului lacului si ma intreb sincer ce asteptari au oamenii de aici. Cum vad ei viitorul?

De pe alta planeta.

De pe alta planeta.

In urma cu 43 de ani.

In urma cu 43 de ani.

In urcarea noastra spre cariera de la Rosia Poieni gasim si alte case abandonate, cea cu numarul 312 starnindu-mi interesul. O casa cu trei incaperi si prispa, cu poteca de access napadita de vegetatie si poarta scunda ce se deschide dintr-o miscare. Panze de paianjen, miros de vechi, usi inchise, oameni plecati, povesti ce se vor adanc ingropate in uitare, asa cum casa se ingroapa anotimp dupa anotimp sub arbustii si copacii ce castiga teren luna de luna. Natura va gasi mai mereu o cale sa supravietuiasca. Intrebarea e daca reusim sa ne salvam pe noi. Si daca meritam salvarea asta.

Dupa ce trecem de coada lacului si privim la apa rosie ce se scurge constant inspre fosta vatra a satului, incepem sa castigam diferenta de nivel si pauzele de urcus ni le petrecem infruptandu-ne din roadele naturii. Caci aici, mai sus, departe de cupru si cianuri cresc meri gustosi si nuci crude, cu pielita fina si alba, si doar norii de ploaie ne dau dusi de sub pomii cu bunatati, nu inainte de a lua cate ceva si la pachet, respectiv in buzunarele tricoului de ciclism.

Panta se inaspreste, suprafata de rulare devine provocatoare si eu ma tin in trena lui Radu pana terminam urcarea. Tura asta nu declipsez preventiv, ci doar in ultima clipa. O sa imi iau cateva cazaturi stupide de pe loc, dar a ramane clipsat pare sa aduca un plus de eficienta si vreau sa incerc. Ma simt bine pe bicicleta dupa o vara de de MTB si imi pare foarte trist ca in maxim o luna se termina sezonul. Cat ii asteptam pe Pinguini sa vina, incepe sa ploua si ne ascundem care cum putem sub cativa copaci tineri.

Ploaia vine, ploaia trece, ploaia revine si noi pedalam spre adancimile carierei de la Rosia Poieni si apoi spre uzina de prelucrare a cuprului de pe Dealul Piciorului. Suntem la o aruncatura de bat de Rosia Montana si ajungem la fix cat sa prindem magazinele deschise inainte de pauza de pranz….Sau ma rog, nu stiu daca e pauza de pranz, sau program scurt de sambata, cert este ca pentru noi pranzul a trecut de ceva vreme si acum suntem pregatiti sa recuperam. Mai ales Radu, care nu poate sa gandeasca si vreo 20 de minute nu face decat sa manance orice ii cade in mana. Asa apetit de sfarsitul lumii nu am mai vazut demult. Dupa ce fiecare e multumit cu aprovizionarea facuta si burtile sunt puse la cale, o luam din loc, la deal, intr-o noua urcare ce ne va duce deasupra Rosiei.

Spectrul ploii ne urmareste in continuare si stim cu siguranta ca in seara asta avem nevoie, imperios, de un adapost deasupra capului. Prindem marcajul CR spre Detunata Goala si ne ies in drum cateva case. Cat timp eu si Vali inspectam o proprietate parasita si declaram ca o putem face locuibila cu un minim de efort, Radu e mai descurcaret si aranjeaza cu un localnic sa dormim in fanarul lui. Eh, asta nu suna rau, nici macar pentru mine, care sunt alergica la fan. Dar asta doar vara. Acum fanu-i uscat si doar mirosul mai aminteste de caldurile si zilele pline de august. Omul ne ofera cu drag gazduire si noi dam la schimb vreo doua ore de cules prune pentru tuica. O ora sambata seara si una duminica dimineata, asa, ca inviorare. Nici nu vreau sa ma gandesc cata munca inghite gospodaria imensa cu 15 vaci, 1 taur, 7 vitei, pruni, meri si alte acareturi. Pentru batrana casei e de neconceput ca noi avem timp sa si lucram si in egala masura sa si umblam brambura pe coclauri. Cum Vali e cel mai copt dintre noi, pleaca cu draga inima in misiune de reconciliere si dupa vreo ora si ceva se intoarce cu tuica, suc de rosii, branza, galusti cu prune. La ce bun ca noi deja mancaseram si stateam deja tolaniti in fanar…Pentru o galusca cu pruna prajita in ulei, ca pesmet nu mai era, mai e intotdeauna loc.

Scandurile din care e cladit fanarul nu sunt lipite una de alta, tocmai pentru a lasa aerul sa circule si fanul sa respire. Prin fantele acelea subtiri privesc albastrul noptii. Fanul s-a tasat sub mine, stau intr-o gaura si cand ma intorc pe o parte sau pe alta respir vara si iarba si flori. Prietenii imi dorm alaturi, fiecare in coconul lui, fiecare cu visele lui si noaptea se scurge pe langa noi, cu putina ploaie, cu putin frig, vestind alte nopti de toamna, mai reci si mai umede, ce vor sa vina.

Dimineata, ceasul suna la 6.30. Cam devreme pentru noi, dar pe de-o parte avem drum lung in fata si pe de alta parte, nu putem sa ne dam arama pe fata cand oamenii se scoala de la 5.00. Incepem ziua cu putin crossfit si mai culegem un sac si jumatate de prune, iar pe la 9 o luam din loc in directia Detunata Goala. Ziua e inchisa, plafonul de nori e jos, lumina e neinteresanta, asa ca si pauzele de poze sunt putine si mergem cu scurte regrupari destul de intins pana in Bucium. Aici Radu continua pe off- road spre Zlatna, noi ceilalti continuam pe asfalt spre Pasul Bucium, Zlatna si apoi revenim la masina. 50 de kilometri de asfalt care se scurg repejor. Imi e putin rau de ziua de astazi, epica merita terminata pe coclauri si zilele scurte de toamna cer ture zi-lumina, dar Apusenii ne astepata pentru o revenire cu frunze galbene in octombrie.

Text: Mihaela.

Track si date aici:

https://www.strava.com/activities/1861355299
https://www.strava.com/activities/1861359233

Trezirea de dimineata, dupa o noapte petrecuta la foc. A se observa lemnele asezate la indemana pentru a reaprinde focul la fiecare ora si un pic.

Trezirea de dimineata, dupa o noapte petrecuta la foc. A se observa lemnele asezate la indemana pentru a reaprinde focul la fiecare ora si un pic.

Mic dejunul campionilor si cafeaua ce mai avea putin pana la a da in foc.

Mic dejunul campionilor si cafeaua ce mai avea putin pana la a da in foc.

Pentru doza zilnica de cofeina luati dupa voi o oala de 7 lei.

Pentru doza zilnica de cofeina luati dupa voi o oala de 7 lei.

Contempland urcusul spre varfurile Geamana.

Contempland urcusul spre varfurile Geamana.

Tipic pentru Apuseni.

Tipic pentru Apuseni.

Deasupra lacului de acumulare de la Rosia Poieni.

Deasupra lacului de acumulare de la Rosia Poieni.

Uneori si materialele cedeaza, expresia lui Cristi nu reflecta de nici un fel reactia initiala. Iar cadrul a rezistat cu brio pana la sfarsitul turei.

Uneori si materialele cedeaza, expresia lui Cristi nu reflecta de nici un fel reactia initiala. Iar cadrul a rezistat cu brio pana la sfarsitul turei.

DSC_9880.jpg

Surele cu acoperis de fan din Apuseni, din pacate pe cale de disparitie.

Surele cu acoperis de fan din Apuseni, din pacate pe cale de disparitie.

DSC_9911.jpg

Coboram spre Rosia Montana.

Coboram spre Rosia Montana.

Sura care ne-a fost adapost pentru urmatoarea seara.

Sura care ne-a fost adapost pentru urmatoarea seara.

De dimineata, inainte de culesul prunelor, incercand sa gasesc o incadrare mai fericita a patului inmiresmat.

De dimineata, inainte de culesul prunelor, incercand sa gasesc o incadrare mai fericita a patului inmiresmat.

Miros de vara pus la pastrare.

Miros de vara pus la pastrare.

Din nou la drum, spre Detunate.

Din nou la drum, spre Detunate.

DSC_9976.jpg

Intr-un colt de rai.

Intr-un colt de rai.

Inapoi la 1200 de metri inainte de o lunga coborare spre Zlatna.

Inapoi la 1200 de metri inainte de o lunga coborare spre Zlatna.

In departare, Buces-Vulcan.

In departare, Buces-Vulcan.

Batranete boala grea.

Batranete boala grea.

DSC_0012.jpg

La imbinarea dintre fronturi.

La imbinarea dintre fronturi.