Aventura din timpul saptamanii, cu bicicletele pana in Saua Strunga.

Apusul ne prinde din urma atunci cand iesim din padure si cand incepe sa zarim peste varfurile brazilor abruptul vestic al Bucegilor. Daca acum cateva ore eram in mijlocul orasului la birou acum suntem la aproape 2000 de metri, indreptandu-ne pe bicicleta spre un refugiul unde vom petrece noaptea, numai pentru a incepe ziua urmatoare de munca cu una din cele mai faine single trail-uri de la noi din tara.

E interesant cum poti sa comprimi o zi dintr-un weekend intre orele de munca. Daca stau bine sa ma gandesc e poate chiar putin mai bine pentru ca prinzi momentele faine din jurul apusului si rasaritului in locuri faine. Cred ca e o farama de magie in momentele respective, in constanta schimbare a luminii care te face sa vezi locurile intr-un alt fel. Pentru noi in schimb asta inseamna si o cursa cu ultima geana de lumina pentru a ajunge cat mai aproape de Saua Strunga. Si cu toate astea sunt perfect constient ca o seara petrecuta aici e mult mai castigata ca orice seara petrecuta in oras. Cel probabil daca nu as fi aici as fi pierdut cu spor vremea in fata calculatorului.

Pe ultima bucata de urcare trebuie sa ne luam bicicletele in spate si dam si de un ultim petic de zapada care ne aminteste ca totusi suntem la aproape 2000 de metri. Frontalele le aprindem pe ultima suta de metri inainte de refugiu. La fel ca si pe traseu refugiul e pustiu asa ca putem sa ne manifestam in voie pe putinele priciuri ale refugiului. Aproape de miezul noptii sosesc si Adi si Ionut, plecati putin mai tarziu din Brasov si care au avut parte de mult mai mult intuneric pe urcare. Viteza de inaintare se schimba complet atunci cand se lasa noaptea si atunci cand poti ghichi doar la frontala cum arata terenul pe care te deplasezi.

In schimb fata de iesirea de acum doua saptamani de la Sfanta Ana cand am dormit iepureste dupa ce ursul ne-a dat tarcoale de data aceasta am dormit neintorsi. Asta cel putin pana trezirea matinala de la 6 dimineata. Partea buna in schimb e ca trezirea matinala vine la pachet cu un single trail-ul superb si aproape continuu de 1000 de metri diferenta de nivel, cu Craiul in distanta, cu Bucegiul pe dreapta, cu roua de pe iarba zburand aruncata de pe rotile bicicletei si cu mirosul puternic de munte si de padure. Zau ca e greu sa-mi imaginez un mod mai fain de a incepe ziua.

Push-bike-ul nu poate sa lipseasca, cel putin nu pentru bagajele noastre.

Push-bike-ul nu poate sa lipseasca, cel putin nu pentru bagajele noastre.

Inca putin pana la iesirea din padure.

Inca putin pana la iesirea din padure.

Roz de bucegi.

Roz de bucegi.

Apusul peste Crai.

Apusul peste Crai.

Yosemite de Romania.

Yosemite de Romania.

Trei doamne, si tot trei.

Trei doamne, si tot trei.

Deasupra tarii Branului.

Deasupra tarii Branului.

Peisajul se schimba cu fiecare minut.

Peisajul se schimba cu fiecare minut.

Gonind spre saua Strunga.

Gonind spre saua Strunga.

DSC_4545.jpg

DSC_4549.jpg

Inca putin, si inca putina lumina.

Inca putin, si inca putina lumina.

Bikepacking.

Bikepacking.

Ultimele gene de lumina.

Ultimele gene de lumina.

Ajunsi la refugiu.

Ajunsi la refugiu.

Unul din modurile faine de a incepe o dimineata de munca. Cu o coborare de mai bine de 1000 de metri pana in Moeciu.

Unul din modurile faine de a incepe o dimineata de munca. Cu o coborare de mai bine de 1000 de metri pana in Moeciu.

Single-trailing.

Single-trailing.

DSC_4595.jpg

In poiana Gutanu.

In poiana Gutanu.

Dimineti pe bicicleta.

Dimineti pe bicicleta.

Pentru noutati din calatorii si pentru idei de aventuri mail-ul ramane cea mai sigura varianta.

Postari similare

Creasta Baiului si creasta Neamtului, cu foculet la stana, prieteni si sube inmiresmate

La alegerile prezidentiale de acum 5 ani tot in Brasov am votat. Pare ca timpul a stat in loc daca e sa judec asa, mai ales ca buletinul tot de Bucuresti a ramas. Insa pe cand ne aflam pe ultimul varf mai proeminent din Neamtului (Tigai) si ne lasam ochii sa hoinareasca intr-un tur de […]

Postavaru
Valea Morarului si o noapte la Tiganesti

O tura senina de iarna pe valea Morarului si o noapte petrecuta la inaltime, la refugiul de la Tiganesti. Si totusi unde sunt zapezile de alta data…

Apropierea de Quito si o coborare de 2000 de metri

Planurile noastre pentru un slow morning pe malul lacului au fost spulberate de vantul ce bate chiar mai tare decat cu o seara inainte. Asa ca ne tinem bine de cort, strangem catrafusele si plecam de langa lac in cautarea unui loc ferit unde sa facem un slow morning dupa ziua obositoare de ieri. Doar […]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *