Aventura sacosei de rafie

Asteptatul bagajului de cala in sectiunea de la primire din aeroport e un moment interesant al fiecarei calatorii. Pe de o parte vezi cum calatorii culeg unul cate unul de pe banda sarsanale care de care mai diferite, pe de alta parte eu cel putin mereu stau cu intrebarea daca bagajul nu s-a pierdut cumva pe undeva pe drum.

Mereu mi se pare fascinant cum reusesc oamenii care se ocupa de sortarea si transportarea bagajelor dintr-o parte in alta sa se miste atat de repede atunci cand legaturile sunt scurte si conexiunile sunt complicate. Si cu toate astea, la fiecare aterizare stau sa ma gandesc daca bagajul meu nu cumva s-a pierdut si a ajuns intr-un mare cimitir al bagajelor ce nu au ajuns la proprietari si la destinatie. Pana la urma e suficient sa se rupa eticheta cu numarul bagajului pentur a se intampla asta, si la cum sunt aruncate de colo colo bagajele nu mi se pare deloc o chestie improbabila.

Asa ca iata-ma la ora 5 dimineata din nou in fata benzii transportoare din Bishkek, asteptand rabdator sacosa de rafie invelita cu scoci pe care am impachetat-o cu grija in Bucuresti. Tinand cont ca bagajul trebuie oricum abandonat in Bishkek o sacosa ieftina de rafie a parut cea mai buna solutie, chiar daca vine la pachet cu un adevarat look de capsunar.

Bagajele trec unul cate unul, calatorii isi gasesc geamantanele, trolerele si rucsacii pana cand banda se goleste usor, invartind bagajele catorva calatori intarziati. Mai sunt decat eu si un grup de 8 israelieni care au prins si ei in ultimul moment zborul din Istanbul, si toti ne uitam cu speranta la locul in care bagajele sunt trimise unul cate unul. Asta pana cand bagajele noi inceteaza sa mai apara si pana cand intr-un mod care anunta inevitabilul, banda se opreste si ne dam seama ca bagajele sigur nu au ajuns cu zborul cu care am ajuns si noi. Chiar daca e mai bine decat sa fi pierdut avionul din Istanbul perspectiva de a ramane fara tot bagajul nu e deloc roz, mai ales ca cei 500 de euro nu ar acoperi din de departe cumparaturile pentru lucrurile necesare.

Urmatorul pas e completarea formularului de bagaje pierdute care e binenteles in rusa, noroc cu o tanti rabdatoare care am reusit cu chiu cu vai sa-i explic chiar si ce culoare avea sacosa de rafie. Bun, sincer nu ma asteptam sa fi reusit oamenii sa ajunga cu bagajul la avionul pe care eu am alergat sa-l prind si singura mea speranta e sa reuseasca sa-l trimita cumva cu avionul de maine. Singura problema e ca am fix hainele de pe mine, aparatul si actele dar pentru o zi n-ar trebui sa fie o problema.

E cinci dimineata si luam un taxi catre Bishkek, in formatie de trei impreuna cu Iulian si Oana, mioritici prin Kyrgystan. ajunsi cu 2 ore inainte impreuna cu Turkish-ul. Si la Turkish, si la Pegasus aceasi problema si dupa ce ma intalnesc cu oamenii aflu ca si Iulian are un bagaj pierdut pe undeva pe drum, in schimb partea buna e ca bicicletele si restul bagajelor au ajuns cu bine.

In rest ziua a trecut cu telefoane pe la Turkish si pe la Pegasus, cu somn si cu reintalnirea cu Nathan si cu Angie, care gazduiesc in zilele acestea peste 20 de ciclisti veniti din toate colturile lumii. Printre nationalitatile momentului se numara un australian, 3 polonezi, 2 englezi, un irlandez, 3 romani, un elvetian, un neamt si o familie de francezi. Si totusi mi se pare ciudat si greu sa te acomodezi, practic toti sunt plecati de acasa de luni bune de zile in vreme ce eu in urma cu 3 zile eram la munca. O sa treaca ceva vreme pana cand o sa reusesc sa ma rup si pana cand o sa ajung sa ma simt din nou undeva departe intr-un colt de lume. Deocamdata jumatate din ganduri sunt la lucrurile de rezolvat si la bicicleta pe care trebuie sa o aranjez cat de cat inainte de plecare. Partea buna e ca totul functioneaza fix ca la despartirea de bicicleta de acum un an, partea proasta e ca atunci scartaiau deja destul de multe lucruri. Dar despre Max, panzerul german in postarea urmatoare.

A doua zi dupa o noua serie de telefoane aflu ca bagajul a ajuns in cele din urma la aeroport, dar ca trebuie sa ma duc sa-l ridic de acolo. E totusi o diferenta intre Turkish si Pegasus, iar Iulian primeste pachetul de dimineata livrat la usa casei in vreme ce eu ma urc pe bicicleta cu coburile goale si trebuie sa pedalez 60 de kilometri dus-intors pana la aeroport pentru a recupera bagajul. Dar cu toate astea la reintalnirea cu sacosa de rafie rasare din nou soarele si pe strada mea. Nu de alta dar nu ar fi fost deloc usor sa gasesc in Bishkek cauciucuri ok, piese de schimb, cort in regula si tot echipamentul de camping strans pentru expeditie.

Haosul lasat in camera la plecare.

Haosul lasat in camera la plecare.

Impreuna cu Norica, inainte de operatiunea scocificarea sacosei de rafie.

Impreuna cu Norica, inainte de operatiunea scocificarea sacosei de rafie.

Bagajul de expeditie.

Bagajul de expeditie.

Sosirea in Kyrgystan.

Sosirea in Kyrgystan.

Mioritici prin Kyrgystan.

Mioritici prin Kyrgystan.

Sfarsitul epopeii bagajului pierdut.

Sfarsitul epopeii bagajului pierdut.

La Nathan si la angie.

La Nathan si la angie.

Regulile pentru viza Uzbeka.

Regulile pentru viza Uzbeka.

Pentru noutati din calatorii si pentru idei de aventuri mail-ul ramane cea mai sigura varianta.

Postari similare

Pedaland catre Ararat, si ultima zi a trepiedului.

Apropierea de Ararat si din pacate ultimele poze facute cu trepiedul pentur urmatoarele saptamani.

Ploaie, ploaie si iar ploaie, drumul catre Safranbolu

Fie ploaie fie vant, tot inainte catre est, drumul catre orasul sofranului, Safranbolu.

Serpuind printre munti pe autostrada Pamir.

Ultimii kilometri pe asfalt bun inainte ca drumul sa devina asa cum sunt locurile respectiv greu si aspru.

4 thoughts on “Aventura sacosei de rafie

  1. In primele clipe cand realizezi ca s-a pierdut bagajul… e extrem de frustrant. O singura data am patit-o si fix la prima intrare in Canada. Nici nu vrei sa stii ce fata aveam, furioasa, imi venea sa ii injur pe aia de la controalele de imigrare… mai ales cand m-au intrebat daca am ceva de declarat in bagaj – care bagaj??!
    In geamantanul ala aveam hainele, iar in Montreal erau -20 zilele acelea… am facut frigul o saptamana pana mi s-a recuperat bagajul 🙁
    Prin casa am stat in niste lucruri imprumutate de la Andrei – tu ne stii si-ti poti imagina diferenta de marimi :))

  2. N-am patit-o niciodata dar sper sa nu patesc:)
    E bun ca ti-a ajuns destul de repede bagaj…putea dura si mai mult!
    Spor la pedale !!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *