Berevoescu, Comisu si o baie in Pecineagu

Weekendul trecut a fost unul al extremelor. 

Daca ar fi sa rezum ziua de smabata intr-o singura fraza, as spune cam asa: am emparizat cu cozonacii secuiesti invartind pedala pe sub soarele naucitor din secuime si facand slalom printre masini. Planul pe hartie parea bun: doua zile pe cursiera prin secuime. Sigur gasim noi ce sa facem. Ne aduceam cu placere aminte de o tura similara in 2018, dar de data asta, nu a fost sa fie “cu tronc”, pentru ca am murit de cald, ne-am fofilat pe drumuri inguste si lipsite de vizibilitate si am facut baie de multime, pardon de masini, caci parca toti secuii iesisera la plimbare. Dupa 140 de kilometri si dupa ce am zis pas urcarii de la Madaras, ne-am gasit in final linistea in fata unei fripturi pregatite de prietenii nostri. 

Dar linistea aceea adevarata am gasit-o duminica, in salbaticia Fagarasului. Tura nu este o premiera. Am rafinat, de altfel, putin, o tura facuta in 2018 alaturi de Doru si Florin. 

Radu are un fix cu baia anuala, regulamentara, de la Pecineagu. Asa ca acolo mergem. Doar ca evident ca nu prin Satic. Pecineagu e doar un bun pretext pentru o tura in Fagaras. Una a contrastelor. Ai forestiere rulabile si lipsite de deschidere, ai push si carry bike din belsug, ai single trail pe creasta Fagarasului, acolo unde intalnesti mai multi drumeti decat bicilisti si ai si una din cele mai faine perspective asupra Pietrei Craiului. Tura nu este nici una usoara, caci jumatate din diferenta de nivel e stransa impingand sau carand bicicleta. Dar efortul depus se merita. Tocmai pentru ca el, efortul, va mijloci ca tu sa ajungi in creasta dupa-amiaza, cand s-a inmuiat lumina, cand umbrele se alungesc, temperaturile coboara incet stimuland formarea si transformarea cetii ce urca de pe nord si se destrama cand intalneste soarele. Si cand se face loc pentru putina magie. 

Pana acolo insa ai de muncit..Incepi cu saritul muchiei intre Rudarita si Pecineagu. Forestierul placut nu te pregateste pentru carry bike-ul ce incepe de cum intrii pe poteca. Nici nu vad de ce i te-ai opune. Curand, foarte curand o sa iti dai seama ca e cel mai eficient mod de deplasare pe serpentinele scurte ale potecii. Apoi, al doilea risc e sa nu te impiedici in jungla ce precede iesirea din padure. Multe tufe de zmeura bine coapta la vremea asta, rugi ce se agata de tine, urzici sub acoperire, urci in stransa comuniune cu natura. 

Comuniunea continua si pe coborarea spre Pecineagu, pe o combinatie de drumuri si poteci aflate mereu intr-o stare incerta in care primeaza degradarea. Pe versantii de deasupra lacului se duce o lupta acerba intre ierburi si pasii ocazionali ce mai mentin inca poteca “in picioare”. Si acum, pe buna dreptate ca nu ai prea multe motive pentru a calca pe aici, cand la lac poti ajunge comod cu masina, din Satic. Si nici prea multe drumetii nu sunt de facut in zona. 

Ajunsi la lac, exista o optiuni. Faci dreapta pe ramura drumului care e inchisa in mod natural in urma unor caderi de pietre sau alegi ramura din stanga cu minim trafic auto. In 2018 am ales varianta linistita, dar deja incepea sa creasca jungla pe acolo. De data asta, am mers spre baraj si am prina drumul mai mare. Navigam cu talent printre balti si noroaie pana la unul din putinele locuri cu acces facil la luciul apei. E liniste. 2 corturi, 2 barci gonflabile la care se vor adauga in curand si doi ciclisti. Asta e loc de distantare fizica. Pui bagajele pe bicicleta, costumul de neopren, buoy-ul, si daca te cheama Radu si caiacul gonflabil pe care planuiesti sa il cumperi, si sezi tihnit 2 zile pe malul lacului. Eventual la vremea perseidelor. Nici retea nu ai, deci musai pune in bagaj si 2 carti.  Si nu are cum sa nu iti placa locul, linistea, padurea, cerul albastru, apa curata. Si rece, doar am pus neoprenul pe lista. Eu sunt o finuta si zic pas la baia din lac. Cineva trebuie sa stea si pe mal sa produca material pentru story-urile lui Radu de pe Facebook si postarile de pe Instagram. 

Bun, acum daca am bifat baia, ramane sa rezolvam si partea cu ajunsul in creasta Fagarasului cu bicicleta, caci inca nu am descoperit portalul prin care de la Pecineagu ne-am putea teleporta la Berevoescu. Desi zau daca nu l-am cautat atat pe un mal, cat si pe celalalt al lacului. Mi-e teama sa nu fie scufundat… Fara portal trebuie sa pedalam. 

Acum doi ani, forestierul ce pleaca de la coada lacului si urca la Berevoescu fusese luat de ape. Acum a fost reparat si e perfect ciclabil. 

Bucuria se termina insa odata cu forestierul caci stana din fundul vaii e parasita. Si experientele anterioare prin munti ne-au invatat ca daca in zona nu se mai pasuneaza si potecile ciobanesti nu mai sunt folosite, in 2-3 ani ele sunt de nerecunoscut si curand, de nestrabatut. 

La cat de mare e iarba si la cat de suculente sunt urzicile, aici nu s-a mai urcat din 2018.Traversam cu pasi mici intinderea de ierburi galbene si inalte de un stat de om si reintram pentru putin timp in padure. Apoi vin jnepenii si in final, pe la 1800 m iesim intr-o caldare glaciara unde poteca se observa inca cu usurinta cum urca din cateva linii frante pe versantul din dreapta (cum urcam). Franti urcam si noi spre cota 2200. Inalt a mai crescut domne Berevoescu asta! Amintirile spun ca in 2018 a fost mai usor. Acasa cifrele m-au contrazis. 

Cert este ca nu se zgarcim cu pauzele caci locurile sunt faine. Salbaticia e la ea acasa pe aici, apele culg tumultos la valea, verantii se scurg si ei in tonuri nesfarsite de verde, afinele sunt gata, mari si suculente, iar soarele fierbinte cere si el odihna. 

Sa tot fie aproape ora 17 cand am ajuns sus. Partea buna este ca de aici locurile sunt 95% ciclabile. Daca ne-am da si dusi. Dar nu ne dam. Imi pun in minte sa vin neaparat cu Claudia pe aici. Nu stiu cum si cand, dar trebuie sa ii arat si ei Craiul inainte de apus. Si cu Radu vorbeam sa urcam intr-o sambata sau intr-o duminica la Comisul. Nu e nevoie de mai mult de atat pentru o seara tihnita intr-un loc frumos. Trec ele si concediile, dispar mustele, vine toamna. Muntele ramane tot acolo si ne cheama pasii. Si nu suntem noi oamenii care sa se impotriveasca chemarii. Mai problematic e cand sunt mai multe chemari si nu stii ce sa alegi. 

Pana una alta ne continuam coborarea pe care o gasim intr-o stare chiar bunicica. Apusul ne prinde pe ultimii kilometri inainte de Plaiul Foii si abruptul purpuriu al Craiului ma duce cu gandul la apusurile din Wilder Kaiser. Usor alte dimensiuni, experiente diferite, dar dragostea de munte e mereu aceeasi si mereu acolo, indiferent ce activitate facem si unde ne gasim.

Track , date si descriere, pe Strava, respectiv pe Ride with GPS. De pe Ride with GPS puteti descarca track-ul si acolo gasiti si toate detaliile tehnice.

https://www.strava.com/activities/3956184213

Incepem dimineata cu socilizare si cu intalniri neasteptate la Plaiul Foii, dupa care atacam forestierul de Rudarita, unul din locurile in care iti scoti parleala daca ai o bicicleta dupa tine.
Rasplata dupa 300 de metri de carat bicicleta in spate pana in muchia ce leaga Tamasul de Fagaras.
Deasupra barajului. Natura se regenereaza pe aici, mult mai repede decat ne-am imagina. Spre exemplu acum 4 ani pe aici era un forestier lat de 3 metri pe unde e facuta poza asta.
Pecineagu, dupa parerea mea cel mai frumos lac de munte de la noi. Sunt tare curios cum arata in schimb toata zona asta inainte de construirea barajului.
Pauza regulamentara de baie. Un lucru ce trebuie facut cel putin odata pe an. Sa inoti prin apa rece si curata de munte, pana in mijlocul lacului, cu munti si cu padure in jur, cu metri buni de apa sub tine. De repetat.
Verde crud de primavara prin zonele umede din jurul paraului pe malul caruia urcam spre Fagaras.
Nu ai zice ca mai sunt cateva zile si vine toamna.
Urcam pe forestier pana la 1600 de metri. Aici in schimb supriza, stana de acum 2 ani nu mai exista si poteca ce urca de aici in creasta a inceput sa se degradeze in mod accelerat.
O ora si ceva mai tarziu si 500 de metri diferenta de nivel cu bicicletele in spate. Caldarile maiestuoase ale Bratilei in schimb ne fac sa ne simtim in mijlocul pustietatii si sa uitam de oboseala.
Prima intalnire cu Craiului, aproape de varful Berevoiescu.
Momentul de magie al zilei, intre lumina si intuneric
In lipsa de alti subiecti ce se odihneau la 200 metri mai in fata in iarba, improvizam….
A inceput sezonul umbrelor lungi.
Unul cele mai frumoase locuri in care poti sa cobori pe bicicleta din Romania.
Epic Fagaras.
Ride on!
Golim rucsacii de ultimele ramasite de mancare si terminam cutia de cola carata timp de o zi pana aici.
O zi perfecta.
Pentru noutati din calatorii si pentru idei de aventuri mail-ul ramane cea mai sigura varianta.

Postari similare

Creasta Baiului si creasta Neamtului, cu foculet la stana, prieteni si sube inmiresmate

La alegerile prezidentiale de acum 5 ani tot in Brasov am votat. Pare ca timpul a stat in loc daca e sa judec asa, mai ales ca buletinul tot de Bucuresti a ramas. Insa pe cand ne aflam pe ultimul varf mai proeminent din Neamtului (Tigai) si ne lasam ochii sa hoinareasca intr-un tur de […]

Privind spre Moldoveanu
Aventura in Fagaras, 2004

Un pic mai multe poze aici. Din categoria activitati de iarna desfasurate departe de munte intra si sortarea pozelor din turele mai vechi. Initial am zis decat sa trec prin ele si sa le sortez, fara sa scriu jurnale, pe de o parte pentru ca a trecut destul de multa vreme de atunci si multe […]

O saptamana de Brasov, intre munte si munca

Au venit in sfarsit ploile in Brasov si ne-au dat ragaz sa mai respiram dupa 3 saptamani cu vreme impecabila, vreme cum nu cred ca o sa mai prindem prea curand in Octombrie. Au fost zile in care am incercat sa petrecem cat mai mult timp afara si sa inmagazinam cat mai mult soare pentru […]

2 thoughts on “Berevoescu, Comisu si o baie in Pecineagu

  1. Frumos povestit. Chiar acum o saptamana am pus cortul langa refugiul Comisu. Am vazut fotografiile voastre pe Strava si de-abia asteptam sa ajung in acel loc. A fost un apus si o panorama de neuitat.
    Multumesc pentru relatari si inspiratie.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *