Storm in the hungarian plains

Bike.Climb.Bike – ziua 2

Linkul catre jurnalul laconic al lui mike poate fi gasit aici.
Bikemap aici
Poze aici

Dupa o noapte in care am dormit adanc, recuperand lipsa de somn din serile precedente, ne-am trezit de voie ocrotiti de caldura soarelui de un strat subtire de nori. Trebuie spus ca de-a lungul turei am fost extrem de expeditivi la capitolul facut ordine, si in general din momentul in care ne trezeam pana in momentul in care eram gata de plecare dura cam o ora, o ora si putin. La un moment dat chiar glumeam cu mike spunandu-i ca e o veritabila masina de facut ordine, eu in general fiind cel care se uita pierdut la toate bagajele imprastiate in momentul in care le scoteam din cort.

Locul nostru de cort din seara anterioara, si lucrurile noastre imprastiate in cea mai placuta dezordine.

Strangem si acum destul de repede, si ne urcam din nou pe bicla si ne intreptam si Szarvas, un orasel mic si cochet de provincie, foarte frumos aranjat. O chestie foarte misto in Ungaria e ca in aproape toate localitatile si satucele sunt piste de biciclete, al caror rol principal e cel de a usura viata localnicilor. Si chiar sunt o groaza de oameni care merg cu biclele la ei in zona rurala, mult mai mult decat la noi. La un moment dat am trecut printr-un sat in care era un fel de intrunire sateasca, iar langa cei 100 de oamenii stransi sedeau si 100 de biciclete, aranjate frumos ca in garile din Olanda. In jurul oraselor mai maricele pistele de bicicleta se mai intind cativa kilometri, pana in satele mai mici satelit. Cam asa a fost si in Sarvas, astfel incat am mers prima parte a drumului spre Kecskemet pe o pista paralela cu drumul.

Pe pista de biciclete din Szarvas.

Lanuri de floarea soarelui, despre am descoperit in tura asta ca nu se uita cam deloc la soare.

Gustam si din cateva mere padurete nu foarte dulci.

Pana la urma pista totusi se termina, astfel incat continuam pe un national nu foarte interesant, pret de 50 de kilometri pana in Kecskemet. Pe drumul acesta, dupa ce setea incepea sa ne incerce usurel am oprit la un mic magazinas din mijlocul campului care vindea tot felul de fructe si legume crescute prin zona. Si usurel luam un pepene galben ca sa ne intremam, urmat de o kil de piersici care au fost cele mai bune piersici pe care le-am mancat pana acum anul acesta si ca desert o jumatate de kil de caise. Ulterior aveam sa aflu ca zona e vestita in Ungaria pentru fructele crescute in zona, si din experienta noastra confirm din plin lucrul acesta. Piersicile mi-au adus cel putin aminte de piersicile pe care le mancam cand eram mic, in gradina lui Laios baci, un verisor al bunicii mele care avea una din cele mai inchegate gradini pe care le-am vazut pana acum.

Infruptandu-ne cu fructe, chiar au fost super bine desi nu s-ar zice dupa expresia fetei

Intrarea in Kesckemet o facem binenteles tot pe o pista de bicicleta, pe care ne intalnim cu un nenica care ne sfatuieste pe unde sa o luam prin oras pentru a nimeri pe o pista mai buna, care ne arata unde putem gasi un supermarket pentru a cumpara de mancare si ne sfatuieste cum sa continuam dupa Kecskemet. Din cate am inteles omul era pielar si m-am ales si cu o carte de vizita de la el ( omul arata cam ca orice nenica de pe la noi pe la tara, si mergea pe un harb de bicla, asa ca am ramas putin uimit cand a scos cartea de vizita).

Plantatie de vie din pusta.

Centrul Kecskemet-ului.

Rezolvam si problema cumparaturilor, si poposim in centrul orasului pentru o pauza de masa. Centrul foarte fain aranjat, ceva gen Sibiu, asa ca nu avem probleme in a gasi o bancuta cocheta pentru masa de pranz. Dupa o ora de pauza ne urnim in cele din urma, la fix pentru a ne coordona cu norii de ploaie ce incepeau sa se burzuluiasca. Urmatorul oras mare era Solt, aproape de malul Dunarii, unde voiam sa si dormim seara respectiva. Primii 40 de kilometri ii mergem pe un drum secundar extrem de putin circulat, printr-un fel de padure transformata in parc national la ei. Pe stanga si pe dreapta sunt un fel de ferme de cai/ centre de calarit, aranjate destul de cochet, cred ca ungurii au o mica pasiune pentru calarit din ce am vazut pe acolo. Una peste alta drumul pana in Szabadsallas a fost una din cele mai frumoase bucati de pana acum, drum fain, putin circulat si cu imprejurimi destul de salbatice.

Un alt adapost temporar de ploaie.

Luminisul dintre doua paduri, tot intr-o zona de parc national.

Ajungem in Szabadsallas pana la urma, odata cu un nor negru ce se apropia dinspre nord si care facut sa ne hotaram destul de repede in legatura cu variantele de drum in continuare. O alegem pe cea care mergea spre sud spre national, in speranta ca vom evita norul negru de ploaie ce parea desprins dintr-un peisaj apocaliptic. Si dai si pedaleaza, si norul se apropie, si mai fa niste poze ca vorba aia e pacat, si dai si mai pedaleaza, si norul se apropie, si mai apare si unul din sud, si par ca se unesc, si dai si mai pedaleaza, si uite ca reusim pana la urma sa ne strecuram printre cei doi nori si sa scapam neudati.

Atentie la caprioare sau mai degraba la norul din fata…

Balotus fotogenicus e fotogenic in orice conditii meteo binenteles.

Strecurandu-ne printre nori de furtuna.

Nu ai crede din poze ca am scapat totusi neudati.

Neudati, dar cu inca 30 de kilometri pana in Solt si cu inserarea care se apropia destul de repede. Drumul pana in Solt nu pot sa zic ca mi s-a parut ca ar fi avut ceva interesant, mult prea aglomerat pentru gusturile noastre, si fiind deja la sfarsitul zilei eram destul de obositi. Trecem si de Solt si ajungem la Dunare pe inserare, dupa ce intersectam si Eurovelo 6. Cautam un loc pentru a putea cobora la rau, si gasim un fel de ponton unde cativa localnici veniseara seara pentru a da la peste. In schimb locul de spalat nu e prea imbietor, astfel incat renuntam la a face a baie in Dunare si gasim un mic izvoras captat in care ne spalatacim. Intre timp se lasa seara, si odata cu ea apar nori cenusii ce gonesc pe cer. Atmosfera e de mijloc de toamna, si temperaturile sunt cam la fel, astfel incat gasim repede un loc de cort intr-o livada de pruni de pe marginea Eurovelo 6-lui si ne asternel la somn, dupa o zi destul de obositoare de 160km.

Coborati pe un mic brat al dunarii, unde mai multi localnici dadea linistiti la peste.

Pentru noutati din calatorii si pentru idei de aventuri mail-ul ramane cea mai sigura varianta.

Postari similare

Dobiacco
Bike.Climb.Bike ziua 9

Link catre poze. Link catre jurnalul Mihaelei. Astazi va fi ziua cea mare in care vom trece muntii din Austria spre Italia. De fapt a trece muntii e mult spus, pentru ca nu avem de urcat mai mult de 1000m, dar totusi va reprezenta pentru noi cel mai inalt punct prin care vom trece pana […]

Un Palermo plin de contraste si o prima zi de pedalat prin Sicilia rurala

O aterizare neasteptata in contrastantul Palermo Atunci cand capitanul cursei spre Catania ne anunta ca din cauza vremii nefavorabile cursa a fost redirectionata spre Palermo nici nu stim daca sa ne bucuram sau nu. Oamenii din avion isi fac griji pentru transferul spre Catania si intarzierea aferenta. Noi ne gandim doar ca iata, fara voia […]

Border crossing in Slovenia
Bike.Climb.Bike – ziua 5

Link catre jurnalui Mihaelei.Link catre bikemap.Link catre poze. Azi e prima zi in care ma trezesc cu un inceput de febra musculara. Sunt sigur ca vine de la micile urcari din ziua anteriora, in schimb partea buna e ca pentru prima data in ultimele 3 zile nu ne mai trezim sub acelasi cer plumburiu cu […]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *