Prima evadare

Botezul unui maraton de bicicleta – de fapt al ploii, al noroiului si al cazaturilor

Pe scurt a fost epic, experienta concursului mi s-a parut foarte faina, poate chiar mai faina decat Maratonul Pietrei Craiului de anul trecut, poate si din cauza faptului ca au fost mult mai multe lucruri noi de descoperit pentru mine.

Anul acesata imi propusesem sa incerc si experienta unui maraton de MTB, motiv pentru care am si intrebat weekend-ul trecut la maraton mai multi cunoscuti care ar fi cel mai potrivit maraton din romania pentru asa ceva, raspunsul fiind in general Geiger-ul de 50. Intre timp a mai trecut o saptamana si a venit un weekend in care o zi ploioasa s-a suprapus cu Prima Evadare, un maraton de MTB mai de plat, de 55km intre Bucuresti si Snagov. Dupa ce ziua sambata am petrecut-o la catarare in Sinaia cu cativa prieteni sambata noaptea pe la ora 12 m-am hotarat sa particip si ceea ce avea sa fie cel mai mare maraton de MTB din Romania. In total au participat peste 1250 de oameni, de toate varstele si pregatirile.

Vineri cand inca nu eram hotarat daca o sa particip sau nu glumeam cu cativa prieteni despre prognoza pentru duminica, imaginandu-ma gonind pe bicla sub un cer cu nori apocaliptici, sub o ploaie torentiala si cu fulgere in stanga si-n dreapta. Pana la urma nu a fost sa fie chiar asa din punct de vedere al vremii, dar nici foarte departe. Una peste alta a facut lucrurile mult mai interesante si mai extreme, cel putin pentru mine.

Acum putin despre echipament, bicla mea e probabil cea mai entry-level bicla kona de acum 3 ani, cu alte cuvinte echipare destul de slabuta si rabat la diferite componente pentru a iesi cat mai ieftina. Problema a fost ca oamenii au facut rabat si in locuri in care n-ar fi trebuit si care sunt destul de importante, respectiv butucul spate a fost ceva chinezesc dubios si a trebuit schimbat, jenti sunt simple si nu duble iar cauciucurile sunt tot ceva chinezesc. Cel mai mult mi se pare ca au contat cauciucurile, si probabil decizia mea de a schimba vineri cauciucul spate cu cauciucul fata, din cauza ca cel spate ajunsese un semi-slick din cauza uzurii. In afara de cauciucuri in schimb si-a facut treaba destul de ok si a rezistat in schimb cu brio, desi probabil trebuie sa investighez maine eventualele daune pe care nu le-am vazut pana acum.

Revenind la ziua de duminica, dimineata ma trezesc la 7 si-mi fac un bagaj cu tot ce consider ca ar fi necesar pentru o zi de plimbare cu bicla (jumatate din chestiile carate au fost in schimb complet inutile, cum ar fi geaca de gore, platipus-ul din care nu reuseam sa trag lichidul in timp ce pedalam, haine de schimb, samd). Dupa 40 de minute de pedalat prin Bucuresti, timp in care m-am intalnit cu mai multi oameni care se indreptau spre punctul de start ajung si eu pe la 8:30 la locul in care se faceau inscrierile. Timpul trece repede si in curand ne gasim aliniati 1200 oameni la start, o multime de biciclisti ce se intindeau pe cam 200 de metri fata de linia de start(la cat de multi eram am reusit sa facem si valuri la un moment dat asteptand startul).

Eu impreuna cu grupul de pinguini veseli ( em, fratele lui em, vintila, vali, octavian si muha) suntem pe la mijloc, astfel incat in momentul in care se da startul dureaza aproape un minut pana cand miscarea coloanei ajunge si pana la noi. Intre timp incepe si o ploaie fina ce avea sa creasca in intensitate pe parcursul concursului. Primii cativa kilometri merg ok, dar pentru ca am plecat de la mijlocul plutonului se creeaza buluceala in diferite puncte in care drumul se ingusteaza, sau in zonele in care e ceva noroi. Cat de ilar mi se pare acum felul in care multi se fereau de noroi tinand cont de cum avea sa fie traseul de acolo in fata. Depasesc foarte multa lume incercand sa ma tin dupa em si dupa fratele lui care stiu traseul si care baga destul de tare. Inca imi rasuna in minte hep! hep! hep! , stanga!, dreapta! si alte semnale pe care le dadeai in momentul in care depaseai pe cineva.

In scurt timp se termina in schimb portiunea de padure, si dupa trecerea soselei intram pe o portiune destul de lunga de camp. De aici incepe si distractia, pentru mine cel putin. Cat timp pedalasem pe uscat prin padure ploaia crescuse in intensitate astfel incat in momentul in care am intrat pe drumul de tara acesta era acoperit de un fel de noroi clisos care se strangea pe cauciucuri (la unii mai repede la altii mai incet) si care te facea sa derapezi in ultimul hal. Pe scurt la 20m dupa intrarea pe drumul de tara imi fuge roata din fata si ajung cu bicla cu tot intr-un sant de o jumatate de metru de beton ce se gasea partea stanga a drumului.

Imi zic ca oi fi gresit eu ceva si dai din nou, cand dupa alti 20m hop din nou in sant, de data asta doar bicla, eu reusit sa sar in partea celalta a santului. Hmmm, ceva nu e in regula.. Oamenii trec pe langa mine, mare parte din cei pe care i-am depasit prin padure trecand in fata mea. Din cazatura in cazatura incep sa ma prind ca daca pedalez continuu e ceva mai bine, spatele impingand un pic fata si evitand in anumite cazuri derapajul. In schimb in alte cazuri era un prilej foarte bun de cazaturi mai spectaculoase pentru ca mergeam si viteza un pic mai mare facand asta. In curand am pierdut numarul cazaturilor si prioritatea devenise sa nu-mi rup ceva pana la linia de sosire.

De foarte putine ori in momentul in care participi la un concurs sau in care faci o tura se leaga totul perfect, in general mereu e ceva care nu merge in parametri normali, ori e prea cald, ori bate vantul, ori ti se pun crampele, ori nori negri de ploaie apar la orizont sau orice eveniment ce umbreste putin buna desfasurare a lucrurilor. In momentul respectiv eu cel putin ma gandesc sa ma descurc cu ceea ce am, “try your best with what you have” ar fi motto-ul in engleza. Oarecum ca si in viata, ca nu ne-am nascut toti Armstrong, Einstein sau Claudia Schifer.

Revenind la momentul in care pedalam ingrozit de aparitia fiecarui sleau si asteptandu-ma sa fac inca o tumba din moment in moment. In cele din urma portiunea cu noroi cleios pare sa se termine si vine o portiune unde pot sa trag si eu cat de cat. Din nou ma apuc sa depasesc, in schimb nu cu asa de mult spor pentru ca schimbarile sleaului din stanga cu cel din dreapta puteam sa fac decat in locul in care peretii sleaului se miscorau putin. Cand zic sleau sa nu va ganditi la urme imense sapate de tractoare, erau pur si simplu urme de roti/care putin adancite (5-10cm) dar sufiecient de alunecoase ca sa te faca sa te dezechilibrezi si sa musti din namol in cazul in care nu erai pe faza cand schimbai sleaul. Oricum viteza creste si depasesc o groaza de concurenti, capatand oarecum incredere cu mici derapaje mai mult sau mai putin controlate.

Intre timp in schimb rotile continua sa arunce noroi si pinioanele incep sa se incarce astfel incat in curand lantul incepe sa sara in gol patinand pe pinioane. Problema asta in schimb o au cam toti, si trecand pe langa concurenti aud sunetul specific al lantului care patineaza peste un colt de pinion. Si ploua, si suntem uzi dar tragand tare frigul si umezeala nu se simte aproape deloc.

Recuperez si il depasesc pe cristi odata cu intrarea pe o scurta portiune de asfalt. In momentul respectiv, sub ploaia care cadea cu spor, cu bucati de noroi aruncate in stanga si-n dreapta de cauciucurile care se curatau si cu lantul care sarea din doi in doi ma simteam totusi in largul meu. Adica ce poate sa fie mai rau, si macar e asa pentru toata lumea, iar situatia deplorabila in care ma gaseam imi placea.

Din nou o portiune de camp, din nou trag tare si depasesc oameni, mai iau vre-o 2 trante si ma depasesc la loc, si tot asa pana la Palatul Ghica. Aici sar peste punctul de alimentare si continui pe o poteca ce pare sa aterizeze in lac, imi zic ca nu vreau sa inot pe ziua de azi si cobor 5 metri pe langa bicla dupa care urmeaza o portiune destul de valurita cu mici urcari si coborari. La un moment dat ajung intr-un stuf de pe marginea unei balti, tot de pe urma unei cazaturi artistice, iar ma depasesc oameni, iar in prind din urma, asta pana cand intram intr-o portiune destul de lunga de padure. Aici la fel, pe portiunile uscate trag si mai depasesc, cand apar sleauri si noroaie top pe fata bicicletei in urma derapajului rotii din fata. Totusi sunt momente in care lucrurile se leaga si parca se prinde un pic de tehnica si de mine, asta la prima busitura mai serioasa, dupa care din nou sontac sontac.

La un moment dat pe un forestier prin de noroi in urma unei sarituri imi sare si cablul de la frana spate din locasul de cadru, ma chinui putin pana reusesc sa-l pun la loc in timp ce oamenii ce treceau pe langa mine spunandu-mi ca pe terenul asta oricum nu ai nevoie de frana. Paote da dar nici nu-mi vine sa plec doar cu frana fata. Pana la urma il dibuiesc si plec din nou in urmarire celor care tocmai ma depasisera.

Si mai o balta, mai o busitura, mai un single trail frumos si uscat pana cand ajungem la cel de-al doilea punct de alimentare. Aici opresc cam toti, opresc si eu pentru ca din platipus nu am reusit sa trag prea mare lucru pana acum astfel incat inghit repede un red-bull de la organizatori si plec cu 2 bucati de glucoza in gura pe care reusesc sa le si mestec dupa cateva minute (sunt curios de ce dumnezeu or face oamenii glucoza atat de tare si de greu de mestecat si de rupt). Tot pe aici imi dau seama ca de la una din cazaturile anteriore cand ajunsesem cu ghidonul intr-o balta mansonul dreapta s-a rupt iar noroiul s-a infiltrat intre manson si ghidon facund-ul sa alunece in ultimul hal. Mai putin control si priviliegiul ca la cazaturile urmatoare in momentul in care iti ramane bicicleta in spate macar sa ramai cu mansonul in mana dreapta.

Umeaza o poteca inclinata spre dreapta, din nou n-am curaj sa ma urc pe bicla pe acolo asa ca alerg pe langa ea (era portiuni in care am depasi ceva oameni alergand pe langa bicla), si ma gandesc ca mai sunt 15km si s-a terminat. Energie mai am destul de multa astfel incat incerc sa trag cat mai tare, mai ales pe portiunile drepte pe care pot sa trag si eu cu spor, cu toate astea de la cazaturi si de la tot dat jos si urcat la loc pe bicla incep sa mi se puna crampe, una la gamba stanga si una la pulpa dreapta, dar doar atat, ciudata simetrie. Ultimii 15 kilometri mi s-au parut si cei mai frumosi, nefiind dificili din punct de vedere tehnic si avand destul de multe portiuni pe care se putea trage. In plus nu mai era buluceala si nu vedeai in fata decat urmatorul iepure pe care te chinuiai sa-l prinzi din urma si sa-l depasesti. Imi mai iau totusi o cazatura artistica la viteza la un moment dat cand dau intr-un damb si ajung cu roata fata intr-un alt sleau, eu ajungand intr-un tufis din dreapta cu mansonul de la bicla in mana.

In cele din urma iesim pe sosea inainte de complex, si dupa un ultim sprint in care mai depasesc un concurent ajung in cele din urma la final, julit, noroit din cap pana in picioare, cu un manson demontabil si cu un ghiveci de pamant pe bicicleta dar mai mult decat multumit de o experienta noua. Mi se pare ca toate primele experiente iti lasa in minte amintiri mult mai adanci decat ceea ce urmeaza, tocmai din cauza ca te lovesti (si la propriu si la figurat in cazul de fata) si descoperi cele mai multe elemente noi. Ca timp cred ca am ajuns cam in 3 ore si ceva, habar n-am exact cat sau pe ce loc.

Au urmat paste geniale, banane, incurajarea participantilor, tombola, schimburi de experienta pana cand incet incet ne-am strans toti. Foarte tari oamenii care au fost cu ciclocros-uri si cei care au fost cu tandemul, asta apropo de faptul ca ma plangeam de cauciucuri mai sus. Foarte tari si pustii de 9-10 ani care au participat alaturi de parintii lor, si cei care au tras de ei si au ajuns la finish dupa 4-5-6 ore, dupa umila mea parere chiar a fost ceva de tras. Si imi pare bine ca oamenilor chiar le-a placut, pentru multi dintre ei fiind primul concurs.

Binenteles ca la intoarcere ne-a prins o ploaie de toata frumusetea, si am ajuns uzi fleasca si inghetati inapoi in bucuresti, odata cu caderea noptii, dupa o zi plina in care am pedalat peste 100km cumulat (nu cred ca am pedalat anul acesta mai mult de 20km intr-o zi, si asta in drum inspre si dispre munca) . Imi pare bine ca am participat, pe de o parte pentru ca in felul acesta iti exprimi apartenenta la un grup si sustii miscarea (merg cu bicla in fiecare zi si mair place ca in loc de a ma strecura printre masini si de a inhala gaze de esapament sa pedalez alaturi de alti oameni in drum spre munca), pe de alta parte pentru a fost o experienta interesanta, putin extrema, oricum mult mai epica decat alte variante ce ar fi putut sa existe pentru ziua de duminica. Totusi intre alergat si bicicleta parca prefer alergatul, e mai natural, mult mai usor din punct de vedere tehnic si esti mult mai putin dependent de echipament, cu toate astea anul acesta mi-ar place sa particip si la geiger, dar sa vedem ce o sa mai fie pana atunci.

Marea noroiala, cu un adidas al lui Mihai pentru contrast, observati accesoriul numit parazapada.

Incaltamintea am s-o declar oficial incaltamintea de biciclit dupa asta, de altceva oricum nu mai e buna.

Alte poze mai incolo, dupa apar cele pe care le-au facut pozarii oficiali.

Pentru noutati din calatorii si pentru idei de aventuri mail-ul ramane cea mai sigura varianta.

Postari similare

Maratonul Pietrei Craiului
Maratonul Pietrei Craiului, editia 2012

Sanatatea e de multe ori un lucru pe care il luam de cele mai multe ori de bun, si in general nu ne dam seama cat de importanta e decat in momentul in care suntem bolnavi. Incerc totusi sa-mi amintesc mai des, si probabil din cauza aceasta urarea mea preferata e multa sanatate. Acum 4 […]

DSC_8157
Ultima zi de MTB pe 2014

Ultima tura de MTB a anului, un “sezon” de 3 iesiri incheiat in mod glorios in Postavaru.

Moeciu
I like to ride my bicycle.. I like to ride my bike

Prognoza anunta un weekend de noiembrie anormal de cald, asa ca dupa ce am visat doua zile la un weekend de escalada/alpinism am fost oarecum fortat de lipsa altor oameni interesati sa ma reprofilez pe biciclit. Sincer chiar nu imi pare rau, pentru ca a fost unul din cele mai frumoase weekend-uri de biciclit de […]

6 thoughts on “Botezul unui maraton de bicicleta – de fapt al ploii, al noroiului si al cazaturilor

  1. Foarte tare, vad ca a fost o lupta pe viata si pe moarte.
    Anul trecut “Prima evadare” a insemnat si primul meu concurs de bicle, traseul e bun pt ca iti permite sa participi cu mai multe tipuri de biciclete, eu am fost cu ciclocrosul anul trecut. Cred ca e cel mai bun concurs ca prim concurs de biciclete pentru oricine. Are destul plat pentru a nu te descuraja, are o distanta rezonabila pentru un traseu fara diferenta mare de nivel si e foarte accesibil prin locatia in care are loc. Daca eram in Bucuresti veneam si anul asta.

  2. Au fost momente in care am ras cu lacrimi citind rt-ul ;)) Foarte, foarte tare! Te tine in suspans prin descrieri pline de umor si care iti provoaca imaginatia. Bine scris! Abia astept sa aud impresiile tuturor, presimt ca-s multe de povestit :)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>