DSC_7218

Calendare lunare la 4000 de metri si inca o zi in mijlocul pustietatii.

Dimineata zabovesc in cort pana cand soarele dezmorteste putin atmosfera, chiar daca azi noapte nu a fost foarte frig, totusi e mai placut sa te apuci sa strangi un cort uscat atunci cand e cat de cat caldut afara. In plus incerc sa ma tin de un mic program in care scriu dimineata jurnalul zilei precente, cel putin atat timp cat am baterie la laptop, in vreme ce seara e in general rezervata cititului.

Cand reusesc sa o iau din loc e deja ora 9:30 si fata de zilele senine de care am avut parte pana acum, pe cer se vad deja cativa nori care prevestesc ca astazi nu va fi la fel. Pana in Goudara, primul sat de pe valea Bartang pe care ar trebui sa-l intalnesc mai sunt inca 70 de kilometri si ma cam indoiesc ca voi avea timp sa ajung astazi pana acolo tinand cont de ritmul in care m-am miscat ieri si tinand cont de starea drumului. Sunt pur si simplu mult prea multe portiuni cu pietre mari, acolo unde tot ce faci e sa incerci sa te strecori printre ele si sa-ti tii echilibrul, astfel incat ritmul de inaintare scade exponential. Iar in portiunile fara pietre corugatiile drumului te fac sa inaintezi in cel mai bun caz cu 9-10 kilometri pe ora.

Pe de alta parte nu pot sa spun ca ma plang de ritmul de inaintare caci locurile prin care merge drumul sunt absolut superbe. Comparand cu Wakhan-ul de anul trecut pana acum mi se pare mult mai frumos si mult mai salbatic. Singura mea speranta e sa se poata ajunga pana la Rushan, dar pana acolo mai sunt 250 de kilometri si multe aventuri de infruntat in fata. Dimineata incepe cum nu se poate mai bine cu o mica traversare de rau pe care reusesc sa o fac impingand la bicicleta, sau mai bine zis tragand de ea pe bolovani mai mari sau mai mici. Partea buna e ca scap neudat partea proasta e ca lovesc foaia de un bolovan si reusesc sa o stramb putin astfel incat atunci cand ma urc pe bicicleta imi sare lantul dupa nici 10 metri. Reusesc sa remediez cumva problema dupa putina mestereala dar evenimentul e o atentionare foarte buna ca trebuie sa am mare grija la problemele tehnice pe aici. Nu de alta dar cum ieri nu am intalnit pe nimeni ma gandesc ca pot sa treaca zile bune pana cand trece o masina pe aici iar gandul de a face cale intoarsa pe jos nu e deloc roz…

Pe masura ce inaintez, valea pe care merg se deschide si in stanga incep sa se zareasca varfuri inzapezite de 6000 de metri ridicandu-se vertical in fata mea. Acum regret ca nu am campat pe aici, ar fi iesit cu siguranta poze mai mult decat interesante la apus. Dupa inca putin timp singuratatea ultimei zilei se risipeste atunci cand zaresc in fata doi drumeti cu rucsacii in spate indreptandu-se spre mine. Le-am vazut urmele in colb cu o zi inainte mergand in sens opus, dar acum aflu ca au hotarat sa se intoarca din drumul spre Goudara. Motivul principal e lipsa traficului si rezervele de hrana si de combustibil care nu ar fi ajuns unei drumetii pana in Goudara. Intr-un fel e totusi o mare diferenta intre drumul pe care il poti acoperi pe bicicleta si cel parcurs pe jos, si nu imi pare deloc rau ca sunt pe bicicleta pe aici.

Dupa inca 3 kilometri ajung la o bifurcatie din mijlocul pustietatii: de aici drumul meu paraseste valea si din spusele celor doi drumeti germani nu voi mai gasi apa pentru urmatorii 25 de kilometri astfel incat iau ceva rezervere pentru urmatoarele ore. Cerul e cel putin schimbator, iar muntii inzapeziti din spate sunt deja udati de ploaie astfel incat maresc putin ritmul. Drumul inainteaza pe un fel de campie inalta si uscata, spre un mic pas de 3800 de metri. Vantul se porneste de data aceasta din fata si chiar daca ritmul de inaintare nu scade aproape deloc, e mult mai mult de muncit pentru a inainta. Pana la urma atunci cand mergi cu 8-9 kilometri vantul nu e chiar asa de important ca atunci cand mergi cu 25 la ora.

Dupa inca o traversare de rau zaresc si prima turma de oi din ultimele zile, si cu ocazia asta primul cioban. Omul imi spune ca drumul pana la Goudara e deschis si ca daca vreau pot sa ma opresc la adapostul lui. Ajung si la adapost, sunt invitat la ceai, dar e aglomeratie mare caci la familia care traieste aici tocmai a oprit o masina cu rude din vale, iar eu ma simt cumva in plus. O varianta ar fi sa raman cu cortul pe aici dar vantul hain de afara si gandul ca azi am pedalat doar 35 de kilometri ma fac sa incerc sa mai continuii un pic astazi. Nu de alta dar in ritmul de astazi o sa-mi ia ceva zile bune pana la Rushan.

Partea buna in schimb e ca de aici nu o sa mai fie pustietate, iar din spusele oamenilor o sa mai tot dau de ciobani si dupa aceea de satele inlantuite pe valea Bartang. Dupa mica pauza la ceai descopar in schimb ca drumul e din ce in ce mai prost. Ma asteptam, caci de obicei drumurile care urmeaza vaile raurilor de munte din Tadjikistan sunt mult mai bombardate decat drumurile care merg in zona inalta a platoului. Majortatea sunt sapate in versantii muntilor si sunt extrem de expuse la caderi de pietre si la alunecari de teren, astfel incat se inchid sau au nevoie de reparatii aproape in fiecare an.

Locul de cort din seara asta nu e in schimb nici cel mai fericit, nici cel mai fotogenic, fix in spatele unui bolovan cazut pe drum care ar trebui sa ma adoposteasca de vant. Dupa ce pun cortul trece pe langa mine un cioban plecat dupa apa care ma invita pe la el la ceai si la ayran, dar cortul e deja pus si mi-e lene sa-l strang. Oricum din experienta ultimelor ore imi e clar ca am trecut cu adevarat in Tadjikistan si ca de acum incolo tot voi avea parte de cea mai naturala ospitalitate.

Datele zilei:

Distanta: 40km.
Diferenta de nivel: +400 / -400.
Obiective: 8.
Moral: 8.

DSC_7166.jpg

Prin pustietate.

Prin pustietate.

DSC_7178.jpg

Locul de cort ratat in seara de dinainte.

Locul de cort ratat in seara de dinainte.

La rascruce.

La rascruce.

Furtuni de vara.

Furtuni de vara.

Pustietate.

Pustietate.

Unduit.

Unduit.

Prin desertul lipsit de viata al Pamirului.

Prin desertul lipsit de viata al Pamirului.

Cu look-ul de explorator in devenire.

Cu look-ul de explorator in devenire.

DSC_7218.jpg

DSC_7222.jpg

DSC_7233.jpg

DSC_7240.jpg

Locul de cort din seara aceasta.

Locul de cort din seara aceasta.

Umbrele intinse ale Pamirului.

Umbrele intinse ale Pamirului.

Pentru noutati din calatorii si pentru idei de aventuri mail-ul ramane cea mai sigura varianta.

Postari similare

DSC_8318
Doua zile pana la plecarea in Maroc

Din nou pe drum, despre un plan pentru trei saptamani de petrecut pe bicicleta in Maroc.

DSC_4980
Ultimii kilometri pana in Khorog si cei mai tari calatori intalniti pana acum pe drum.

Ultimii 60 de kilometri pana in Khorog, si intalnirea cu Morgane si cu David, doi calatori plecati pe magari acum 4 ani din Franta.

DSC_5482
Murghab, orasul din desertul muntos.

O zi petrecuta din cauza vremii in Murghab si intalnirea cu inca 3 ciclisti si cu un francez de 57 de ani pe motor.

3 thoughts on “Calendare lunare la 4000 de metri si inca o zi in mijlocul pustietatii.

  1. Mi-e mila de oile de pe acolo, cum s-or chinui ele sa se sature si sigur iarba e aspra… Iarna ce-or manca?! Ai observat cum strang ciobanii „fanete”? Sau au si ei un soi de transhumanta…

  2. Am vazut la tv chiar zilele trecute un documentar despre ciobanii din Pamir. Iarna duc oile in vale, avand si rezerve stranse la munte. De fapt de asta am intrat pe aici, sa imi aduc aminte ce am citit aici despre valea Wakhan.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>